Referat

La disciplina „Educaţia fizică”

Tema:

Istoria culturii
fizice în aspect
general a
culturii
mondiale

[1]
[2]
Planul referatului:

1. Istoria şi contemporanitatea mişcarilor

olimpice şi sportive.

2. Infiinţarea Jocurilor Olimpice

3. Mişcarea sportiva studenţeasca.

Universiadele.

4. Organizarea şi petrecerea jocurilor sportive

contemporane.

[3]
1. Istoria si contemporanitatea miscarilor
olimpice si sportive:

Jocurile
olimpice

“Fericit acel care a cucerit gloria.

Laurii victoriei, impodobindu-i fruntea,
El arata multimii, care il sarbatoreşte;
Drept rasplată, el va gusta bucuriile gloriei,
Muzele îi vor aşeza o cunună pe frunte
Şi un cîntec nemuritor se va adăuga la măreţia
triumfului,
[4]
 La frumuseţea tinereţii: numele învingătorului”

(Imnul Olimpic pe versuri de Pindar)

Citius, altius, fortius – mai repede, mai sus, mai puternic – aceste
cuvinte, care formeaza deviza olimpică, cuprind în ele o parte din năzuinţa
permanentă a omului spre perfecţiune, cuprind în ele lupta milenară a
omului împotriva spaţiului şi a timpului pe care a căutat să le invingă cu
propriile sale posibilitaţi. Marii sportive ai lumii au realizat performanţe de-a
dreptul uimitoare, negînd întotdeauna limitele stabilite de diferiţi specialiştişi
dînd dovada tăriei capacitaţilor biologie ale fiinţei umane. Citius, altius,
fortius depăşeşte astazi cadrul olimpic, această deviza are o valoare general
umană care însufleţeşte, nu o dată la 4 ani, ci în permanenţă pe sportivii
tuturor ţărilor lumii în stabilirea celor mai înalte performanţe. De aceea
cuvintele citius, altius , fortius apar astăzi ca un refren al unui imn
închinat frumosului, eternei tinereţi, ideilor nobile de înfrăţire umană si pace.
Marii sportive ai lumii s-au bucurat întotdeauna de popularitate în
rîndul maselor, iar numele lor a dăinuit uneori chiar peste milenii. Şi astazi ne
minuneaza puterea lui Milon din Crotona de şase ori coronat la Jocurile
Olimpice antice, şi astazi cunoaştem numele primului învingator – Coroebelus
– la Jocurile Olimpice desfaşurate în anul 776 î.e.n.
Mai aproape de zilele noastre numele campionilor sau recordmanilor
olimpici, mondiali şi europeni, sau al altor sportivi ai lumii, circulă pe toate
meridianele globului. Cine nu a auzit de Nurmi, Yatopek, Kuţ, Eusebio, Pelle,
Sailer, Schollander, Joe Louis, Yukio Endo etc?

Jocurile Olimpice (JO) aveau loc din patru în patru ani şi durau
cinci zile, începând din prima săptămână cu lună plină după solstiţiul de vară.
Intervalul dintre două ediţii ale jocurilor se numea Olimpiadă. Jocurile se
celebrau în onoarea lui Zeus. În cei 1 172 de ani au avut loc 293 de ediţii. În
anul 394, printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I, jocurile sunt
desfiinţate. În anul 426, Teodosiu al II-lea ordonă distrugerea edificiilor din
Olympia.
Jocurile Olimpice antice se desfăşurau în Olympia, locul sacru
devenit simbolul vieţii greceşti. În centrul ei a fost ridicat măreţul templu al
lui Zeus, patronul jocurilor, iar în interior, statuia zeului, opera marelui
sculptor al antichităţii, Phidias, devenită una dintre cele şapte minuni ale lumii
antice. Zeus era considerat mai mare peste toti zeii din Olimp, fiind
reprezentat cu o coroana din frunze de maslin (sau stejar), tinand in mana
un sceptru, iar la picioare avand un vultur. El era fiu al Geei si al lui Cronos,
zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale
stabilite. Alături de temple se afla măslinul sacru, sădit de Hercules, din
ramurile căruia se împleteau cununile învingătorilor, simbolul victoriei
supreme. În jurul templului s-au ridicat construcţiile palestrelor, gimnaziului,

[5]
stadionului, hipodromului, a edificiilor administrative, altare şi statui
închinate zeilor şi eroilor jocurilor. Numele învingătorilor, începând cu prima
ediţie a jocurilor, erau înscrise în Tabelele de onoare, Olimpiada ce urma
purtându-le numele. Altarul zeiţei Hera a rămas locul în care, şi azi, după un
ritual neschimbat, se aprinde de la soare flacăra olimpică. Întreg complexul
arhitectural, deosebit de măreţ, a fost întregit prin plantaţii de arbori,
porticuri şi fântâni cu bazine. În timpul jocurilor veneau aici în pelerinaj peste
40 000 de vizitatori de pe tot întinsul Eladei.
Jocurile Olimpice antice durau cinci zile, dintre care prima şi ultima
erau consacrate ceremoniilor religioase şi premierii; celelalte erau rezervate
concursurilor propriu-zise. În prima zi avea loc procesiunea concurenţilor şi
depunerea jurământului în templul lui Zeus, în jurul rugului de sacrificiu, în
faţa senatului elenilor. A doua zi se trăgea la sorţi ordinea în care atleţii intrau
în concurs şi începeau întrecerile. În programul jocurilor figurau următoarele
întreceri: alergarea, pugilatul, pancraţiul, cursele de care în hipodrom şi
pentatlonul. A doua zi incepeau jocurile propriu-zise pe stadion si pe
hipodrom.Pe stadion se desfăşurau alergări, concursuri de forţă ,luptă, box si
pentatlonul.La lupte participanţii se ungeau cu ulei pentru a fi mai greu de
imobilizat.La box îşi înveleau mîinile în piele împletită care avea prinse din loc
in loc lame de plumb ceea ce facea din acest sport unul foarte periculos.La
pentatlon se cuprindea lupta, alergarea,saritura în lungime si aruncarea
discului şi a suliţei.Pe hipodrom aveau loc curse de cai.Se desfaşurau în toate
cele patru zile.Cursele de care erau între vehicule cu două roţi şi doi cai şi
între care cu patru roţi şi cu doi cai sau patru cai. La încoronare a jocurilor,
învingătorului acestei probe complexe decernîndu-i-se cel mai valoros
premiu. Ultima zi era a triumfătorilor.Cei care se întorceau de la o lupta
importanta pentru ţara lor defilau încărcaţi cu arme strălucitoare în timp ce
poporul îi aclama.
Nu numai pentru Zeus se faceau jocuri ci şi pentru ATENA in orasul
Kekrops .Semanau cu jocurile olimpice, în prima parte cuprinzînd curse de
alergare ,întreceri de car şi lupte, şi se deosebeau prin zilele dedicate
concursurilor de poezie şi muzica fiindca Atena simboliza forţa gîndirii si
perfecţiunii în arte şi de la ea venisera către oameni tainele ştiinţelor.
Probele propuse erau următoarele: proba de 100 m garduri, proba de
aruncare a suliţei, proba de canotaj, proba de triplu salt, proba de saritură la
înalţime, proba de saritură în înalţime, proba de aruncare a ciocanului, proba
de înot, proba de slalom nautic, proba de aruncare a greutaţii, proba de tir cu
arcul, proba de 400 m, proba de ciclism viteză, proba de 100 m. La olimpiadă
pot participa de la 2 la 8 jucători.
Admiterea concurenţilor se făcea după reguli stricte, pregătirea lor
reprezentând un lung şi riguros proces de antrenament. Erau acceptaţi doar
cetăţeni liberi, bărbaţi de origine grecească, femeile nefiind admise nici ca
spectatoare. În preajma începerii jocurilor, concurenţii erau supuşi unor
examene şi teste care le dădeau dreptul de a fi trecuţi pe listele de concurs.
Conducerea jocurilor era încredinţată unor magistraţi învestiţi cu un an
înainte, care se bucurau de un mare prestigiu: erau îmbrăcaţi în purpură şi
purtau coroane de lauri. Învingătorul la Olympia însemna obţinerea titlului de
erou naţional, un fel de semizeu. La reîntoarcerea în cetatea de origine, el se

[6]
bucura de o intrare triumfală, i se compuneau ode, poeţii îi închinau versuri,
sculptorii îi ridicau statui. Era scutit pe viaţă de impozite, primea pensii şi
locuri de onoare la festivităţi, iar din partea cetăţii pe care a reprezentat-o la
întreceri primea sclavi, vase, cupe de aramă, veşminte şi bani.
Odata cu înflorirea Romei, a început declinul Jocurilor Olimpice. În
secolul I î.e.n. romanii cucereau Grecia. Anii ce au urmat au consemnat
declinul Jocurilor Olimpice antice. Împăratul Nero participa la jocuri
mistificând rezultatele. Apar atleţi profesionişti. Grecii se îndepărtează tot mai
mult de gimnaziul şi stadionul olimpic, locul lor fiind ocupat de concurenţii din
Asia Mică, Alexandria şi Roma. În 393 e.n. imparatul roman crestin
Theodosius I, a abolit Jocurile Olimpice, ca parte a eforturilor sale de a
suprima pagînii din Imperiul Roman. După edictul lui Teodosiu al II-lea,
invazia vizigoţilor ce pradă Olympia, cutremurele, jocurile olimpice adorm în
uitare timp de 1 500 de ani.
La deschiderea jocurilor olimpice moderne de la Atena, Regele
Georgios I al Greciei şi o mulţime de 60.000 de spectatori au primit cu braţele
deschise atleţi din 13 naţiuni, care urmau sa participe la aceasta competiţie
internaţională. La Atena, 280 de participanti din 13 ţări, s-au întrecut în 13
probe, printre care: atletism, nataţie, gimnastica, ciclism, lupte greco-
romane, ridicare de greutaţi, scrima, tir şi tenis. Toţi competitorii erau
barbaţi, iar cîţiva participanţi erau turişti care erau prezenţi în perioada
Jocurilor şi li s-a permis să se înscrie. Probele de atletism s-au desfaşurat la
Stadionul Panathenaic, construit in anul 330 î.e.n. şi restaurat pentru
Olimpiada din 1896. Americanii au cîştigat nouă probe din cele 12 probe de
atletism. La Olimpiada din 1896, a fost prezentă de asemenea şi prima
competiţie de maraton, care urma ruta de 25 de mile, de la Maraton la
Atena, pe care a alergat un soldat grec ce trebuia să aducă vestea victoriei
împotriva persanilor, în anul 490 î.e.n. Numărul sportivilor participanţi la Jocurile
Olimpice a crescut de la 241 (din 14 ţări) la Olimpiada din 1896 la 11.100 (din 202
ţări) la Jocurile Olimpice de la Atena. Numărul participanţilor la Jocurile de iarnă este
mult mai mic; la Olimpiada de iarnă din 2006, numărul sportivilor a fost de 2.633 din
80 de ţări.

Simboluri olimpice
Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia,
Grecia şi purtată până în oraşul gazdă de atleţi; joacă
un rol important la ceremonia de deschidere şi arde
pe tot parcursul olimpiadei. Torţa olimpică a fost
introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin
Mişcarea olimpică foloseşte mai multe simboluri,
multe dintre ele reprezentând ideile şi idealurile lui
Coubertin. Probabil, cel mai cunoscut simbol îl

[7]
reprezintă inelele olimpice. Aceste cinci inele înlănţuite
simbolizează unitatea celor cinci continente (cele două Americi sunt
considerate un singur continent). Ele apar în cinci culori pe steagul olimpic
de culoare albă. Aceste culori: alb (fondul drapelului), roşu, albastru, verde,
galben şi negru au fost alese astfel încât fiecare naţiune să aibă cel puţin una
din ele reprezentată pe steagul naţional.
Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 dar primele Jocuri la care a
fluturat au fost Jocurile de la Antwerp din 1920.
Deviza olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai
sus, mai puternic).

Flacăra Olimpică
Probabil idealurile lui Coubertin sunt cel mai bine reprezentate de
jurământul olimpic:
„Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câştigi ci să
participi, aşa cum în viaţă nu contează triumful ci lupta. Esenţial nu e
să cucereşti ci să lupţi bine. ”
Mascota olimpică, un animal sau o figură umană reprezintă moştenirea
culturală a ţării gazdă şi a fost introdusă la Jocurile din 1968 din Mexico. A
început să joace un rol important de la JO din 1980 de la Moscova cu debutul
ursuleţului Misha.
Franceza şi engleza sunt cele două limbi oficiale ale mişcării olimpice.

Premii si recompense Olimpice

Medaliile sunt confecţionate şi puse la dispoziţie de către Comitetul de

organizare a JO. Pentru locul 1 se acordă o medalie de argint aurită si o
diplomă, pentru locul 2 se acordă o medalie de argint si o diplomă, pentru
locul 3 se acordă o medalie de bronz si o diplomă. Medaliile sunt gravate pe
faţa cu un episod din sportul respectiv, iar pe cealaltă cu emblema JO şi anul.
Medaliile au un diametru de 60 mm şi o grosime de 3mm. Concurenţii clasaţi
pe locurile 4, 5, 6, 7, 8, dacă este cazul, primesc cîte o diploma fără medalie.
Numele tuturor campionilor olimpici este gravat pe unul din zidurile
stadionului principal unde au avut loc Jocurile.
Tactica acordării medaliilor primilor trei clasaţi a fost introdusă în 1904;
la Olimpiada din 1896 numai primii doi câştigători au primit medalii, de argint
şi bronz, în timp ce la Olimpiada din 1900 s-au acordat premii variate. Din
1948 sportivii plasaţi pe locurile patru, cinci şi şase primesc diplome; din
1976 primii trei clasaţi primesc şi ei diplome iar începând cu 1984 şi sportivii
clasaţi pe locurile şapte şi opt.

Acesta este tabelul sportivilor olimpici care au primit cele mai multe medalii:
Sportiv   Ţară   Sport   Olimpi Au Argi Bro Tot

[8]
 adă   r   nt   nz   al  
Larissa URSS Gimnas 1956– 9 5 4 18
Latynina tică 1964
Nikolai URSS Gimnas 1972– 7 5 3 15
Andrianov tică 1980
Paavo Finlan Atletism 1920– 9 3 0 12
Nurmi da 1928
Mark Spitz SUA Înot 1968– 9 1 1 11
1972
Carl Lewis SUA Atletism 1984– 9 1 0 10
1996
Bjørn Norve Schi 1992– 8 4 0 12
Dæhlie gia fond 1998
Birgit Germ Canoe 1980– 8 4 0 12
Fischer ania racing 2004
Sawao Japon Gimnas 1968– 8 3 1 12
Kato ia tică 1976
Jenny SUA Înot 1992– 8 3 1 12
Thompson 2004
Matt SUA Înot 1984– 8 2 1 11
Biondi 1992
Ray Ewry SUA Atletism 1900– 10 0 0 10
1908

Probleme la Jocurile Olimpice şi alte mişcari

sportive.
Boicot

Ţările care au boicotat JO în 1976 (galben), 1980 (albastru) şi în 1984 (roşu)

Originea boicotului: Charles Cunningham Boycott
Boicotul. Cuvântul s-a născut în Irlanda, în urma crizei economice (1845-
1849), şi se leagă de numele căpitanului Charles Cunningham Boycott.
Căpitanul Boycott era administrator al moşiilor lordului Earne din comitatul
Mayo. Era coşmarul arendaşilor irlandezi, cărora li s-au impus taxe

[9]
insuportabile. Charles Cunningham Boycott a contribuit la istoria
universală a culturii printr-o expresie cu conţinut negativ: boicotul.
Proteste la Jocurile Olimpice
Primul boicot împotriva unei ediţii a Jocurilor Olimpice s-a consemnat în
1936. Nu era însă primul conflict în istoria Olimpiadelor. Jocurile Olimpice
moderne au avut parte de mai multe proteste - politice ori sportive.
• 1912, Stockholm. Sportivii maghiari şi cehi au refuzat să participe sub
steagul Monarhiei. Până la urmă ungurii au reuşit participarea cu propria
delegaţie, cehii însă au fost nevoiţi să participe sub denumirea "Österike-
Tschecher". Un conflict similar a avut loc între Rusia şi Finlanda (ocupată).
"Geografia sportului diferă mult faţă de geografia politică", a concluzionat
Baronul de Coubertin.
• 1920, Anvers. Ţările învinse în Primul Război Mondial nu au primit
invitaţie. Pe lângă Germania, Austia, Ungaria, Turcia şi Bulgaria, a fost
ignorată Uniunea Sovietică - noul imperiu, viitoarea mare putere sportivă.
• 1924, Paris. Germania nu a primit invitaţie nici la această ediţie din parte
organizatorilor, care nu puteau garanta siguranţa sportivilor nemţi.
• 1928, Amsterdam. În 1928, atletele britanice au refuzat să participe la
Jocurile Olimpice din Amsterdam, deoarece din cele zece competiţii atletice
pentru femei, anunţate iniţial, n-au fost organizate în final decât cinci.
• 1936, Garmisch-Partenkirchen (ediţia de iarnă). Schiorii elveţieni şi
austrieci au refuzat să participe, deoarece monitorii de schi fuseseră cotaţi
drept schiori profesionişti, interzicându-li se astfel dreptul de a participa la
competiţie.
• 1936, Berlin. În anul 1932 a vaut loc o manifestaţie nazistă, cerând
excluderea jucătorilor de culoare. SUA, Canada, Franţa şi Marea Britanie au
renunţat în ultimul moment la boicotarea Jocurilor, menite să demonstreze
lumii potenţialul Germaniei. Tot la această ediţie, Führer-ul a refuzat să dea
mâna cu sportivul Jesse Owens - eroul ediţiei-, datorită doctrinei rasiale. În
afară de culoarea pielii, Owens a mai avut o vină: s-a împrietenit cu
concurentul german Luz Long.
• 1948, Londra. Considerate răspunzătoare pentru declanşarea celui de-al
doilea război mondial, Germaniei şi Japoniei li s-a refuzat participarea. În
cuvântarea sa, rostită la ceremonia de deschidere, filosoful britanic Gilbert
Murray a atacat această decizie, arătând că "în antichitate pe timpul Jocurilor
nu exista război sau duşmănie, sportivii spartani putând deveni campioni..."
Din tabăra opusă a lipsit URSS, considerând că este o competiţie "burgheză".
• 1952, Helsinki. Partidul Comunist Chinez a cîştigat în 1949 războiul civil
cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format
de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica
Chineză care contesta legitimitatea conducerii comuniste a Chinei. Din cauza
acestui conflict Taiwan nu putea participa la Jocurile Olimpice.
• 1956, Melbourne. CIO a discutat despre reprogramarea JO, din cauza
unor evenimente politice critice, ca revoluţia din Ungaria, ori criza Suezului
(războiul din Sinai). Propunerea nu a fost votată, însă mai multe ţări au
boicotat această ediţie. Trei ţări europene au ales această formă de protest
împotriva URSS, care a înăbuşit revoluţia din Ungaria. Trei ţări total diferite:

[10]
Olanda liberală, Spania francoistă şi Elveţia neutră. Egiptul, Irakul, Cambogea
şi Libanul au lipsit din cauza crizei Suezului.
• 1968, Mexic. Ţara gazdă a avut parte de evenimente similare celor din
Tibet. Studenţi mexicani - profitând de atenţia lumii - au formulat revendicări
politice şi economice, spunând că "avem nevoie de revoluţie, nu Jocuri
Olimpice!" Răspunsul puterii a fost brutal: poliţia a tras în manifestanţi, cu 10
zile înaintea deschiderii oficiale a JO. Guvernul mexican a recunoscut 4
victime, martorii oculari însă vorbesc de 2-300. Faţă de acest eveniment nu s-
a formulat niciun protest politic! Doi sportivi americani de culoare au fost
însă expulzaţi din Mexic. Tommie Smith (câştigătorul probei atletice de 200
m) şi John Carlos (medaliat cu bronz) au realizat un gest provocator - în
opinia organizatorilor -, aplecând capul în timpul ceremoniei de premiere, în
numele organizaţiei "Black Power". (Pentru un mesaj politic similar, sârbul
Milorad Cavici a fost penalizat anul acesta de Liga Europene de Nataţie.)
• 1972, München. 27 de ţări africane au anunţat boicot, din cauza
participării Rhodesiei (ţară care avea legături de prietenie cu Africa de Sud -
boicotat pentru politica sa de apartheid). Până la urmă Rhodesia nu a fost
acceptat la această ediţie. Alte două ţări s-au retras de la JO în urma actului
terorist împotriva sportivilor israelieni. Israel a dorit să protejeze sportivii săi,
iar Egiptului ia fost teamă de o eventuală răzbunare.
• 1976, Montreal. China şi Taiwan nu au fost acceptate din cauza
divergenţelor politice dintre cele două ţări. Din cauza participării Noii Zelande
(care a spart boicotul sportiv împotriva Africii de Sud), 28 de ţări africane
prezente la Montreal au părăsit competiţie.
• 1980, Moscova. SUA, RFG şi alte 63 de ţări occidentale au boicotat ediţia
în semn de protest faţă de invazia Afganistanului. Între boicotişti se regăsea şi
Albania, acesta însă avea probleme cu interpretarea sovietică a
comunismului. Existau însă şi spărgători de boicot, în frunte cu Marea
Britanie: Andora, Australia, Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia, Puerto Rico, Spania, Elveţia, Noua Zelandă,
San Marino.
• 1984, Los Angeles. Ca răspuns la ultimul boicot, a sosit unul de
"opoziţie", din partea lagărului comunist. Singura ţară membră a blocului
comunist, care a participat totuşi la această ediţie, a fost tocmai România,
care a ocupat în final locul 2 în clasamentul pe naţiuni, cucerind în total 53
de medalii (20 aur, 16 argint, 17 bronz).
• 1988, Seul. Corea de Nord dorea să fie co-organizator al acestei ediţii.
Propunera a fost în principiu acceptată de Corea de Sud, însă cele două ţări nu
au reuşit să stabilească detaliile. În semn de protest, Corea de Nord a anunţat
boicot, la care s-a alăturat Cuba, Nicaragua şi Etiopia.
Din 1988 încoace Olimpiadele au fost cruţate de boicoturi, doar guvernul
iranian a găsit de fiecare dată pretext pentru a refuza invitaţia. Motivul
dispariţiei boicoturilor poate fi căutat în încheierea războiului rece, dar
motivul adevărat constă probabil în ineficienţa protestelor anterioare. Liderii
politici trebuiau să observe că generalii nu s-au emoţionat din cauza
boicoturilor. Niciun boicot nu a reuşit să contribuie la transformarea
realităţilor politice. În urma lo, doar spiritul olimpic a avut de suferit.

[11]
 Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La
începutul secolului XX, mulţi sportivi olimpici ai început să folosească
medicamente pentru a-şi îmbunătăţi performanţele sportive. De exemplu,
câştigătorul maratonului de la Olimpiada din 1904, Thomas Hicks, a primit de
la antenorul său stricnină şi brandy pentru a putea termina cursa.
Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în
1960, la Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a
căzut de pe bicicletă şi mai târziu a murit. Autopsia a arătat că sportivul se
afla sub influenţa amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul
antidoping.
Primul sportiv olimpic găsit pozitiv la testul antidoping a fost
pentatlonistul suedez Hans-Gunnar Liljenwall la Olimpiada din 1968.
Liljenwall a pierdut medalia de bronz. În următorii ani, mai mulţi sportivi au
fost depistaţi pozitiv la testul antidoping. Cazul cel mai mediatizat a fost al
sprinter-ul canadian Ben Johnson care a câştigat proba de 100 m la Seul
1988 dar trei zile mai târziu, când în urma testului a fost depistat că a utilizat
stanozolol, i s-a retras medalia de aur.
În ciuda testelor, mulţi sportivi au continuat să se dopeze. În 1990,
documentele au relevat că mai multor sportivi est germani li s-a administrat
steroizi anabolizanţi în urma unui program de stat al fostului regim comunist
din Germania de Est.
La sfârşitul anilor 1990, CIO a luat iniţiativa şi a organizat o luptă
împotriva dopării, condusă de Agenţia Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice
de vară din 2000 şi Olimpiada de iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a
terminat; câţiva medaliaţi au fost descalificaţi după ce au fost depistaţi
pozitiv. La JO de la Sydney 2000, gimnastei Andreea Răducan i s-a reras
medalia de aur la individual compus, după ce controlul antidoping a ieşit
pozitiv la efedrină, din cauza unei pastile de nurofen administrate de medicul
echipei.
Mai recent, în timpul Olimpiadei de iarnă 2006 numai un sportiv a fost
depistat pozitiv şi i s-a retras medalia. Doisprezece sportivi au fost
suspendaţi cinci zile din motive de sănătate pentru un nivel mare de
hemoglobină în sânge. Comitetul Internaţional Olimpic a introdus pentru
prima dată testul de sânge în timpul acestor Jocuri Olimpice.

Jocrurile Olimpice este cel mai important eveniment sportiv, insă ape
lîmgă el mai sunt şi alte evenimente şi mişcari sportive uriaşe, ca
campionatele modiale de fotbal, baschet, vollez, hockey etc. Fotbalul fiind
regele sporturilor, vom examina istoria Campionatului Mondial de fotbal.

Campionatul Mondial de Fotbal este cea mai importantă

competiţie ce se dispută între echipele naţionale. Este împărţită în preliminarii
(calificări) şi turneul final. Preliminariile se dispută pe durata a 1 an, fiecare
continent având propriile reguli de calificare. Turneul final are loc o dată la 4
ani şi se dispută la începutul verii pe durata unei luni (aproximativ). Toate
meciurile se dispută în aceeaşi ţară, care este stabilită de FIFA cu cel puţin 4

[12]
ani înainte. Prima ediţie a avut loc în anul 1930 în Uruguay, iar ultima în
2006 în Germania.

Istorie
Uruguay 1930
Visul Preşedintelui FIFA, Jules Rimet, s-a împlinit când Uruguay a găzduit
ediţia inaugurală a Campionatului Mondial de Fotbal, chiar în anul în care
serba centenarul. Doar 4 naţionale din Europa s-au aventurat în călătoria
peste ocean (Belgia, Franţa, România şi Iugoslavia), iar finala s-a disputat
între echipe din America de Sud, Uruguay învingându-şi vecinii din Argentina
cum au făcut şi în 1928 în finala Olimpică. Gazdele au triumfat cu 4-2 pe noul
stadion Estadio Centenario, devenind primii campioni mondiali.
Italia 1934
Italia a învins Cehoslovacia cu 2-1 în prima finală de Campionat Mondial
disputată pe pamânt european cu un gol marcat în prelungiri de Angelo
Schiavio. A fost prima şi singura ediţie în care o echipă nu şi-a apărat trofeul,
Uruguay refuzând să participe. Singurul meci disputat de România a fost
înfrângerea cu 2-1 în faţa Cehoslovaciei.
Franţa 1938
Antrenorul italian Vittorio Pozzo a făcut istorie câştigând al doilea trofeu
consecutiv cu o echipă reformată a Italiei. Italia a învins în finală pe Ungaria
după ce a trecut în semifinale de Brazilia căreia îi lipsea golgeterul Leonidas.
Acesta marcase 3 dintre goluri în partida cu Polonia.
Brazilia 1950
Brazilienii au construit cel mai mare stadion al lumii, Maracana, fiind
determinaţi să organizeze Campionatul Mondial în ediţia 1950. Totuşi, visul
lor de a deveni campioni mondiali s-a năruit chiar pe acest stadion, Uruguay
câştigând cel de-al doilea titlu în faţa a 175.000 de oameni uluiţi. Nu a fost
singura surpriză a turneului deoarece, debutanta Anglia, a fost învinsă de
Statele Unite cu 1-0.
Elveţia 1954
Germania de Vest a fost câştigătoarea surpriză a ediţiei din 1954, revenind de
la 2 goluri în faţa Ungariei într-o finală denumită "Miracolul de la Berna".
Ungaria era neînvinsă de 31 de meciuri şi marcase 25 de goluri până la finală,
8 dintre ele chiar în poarta Germaniei în faza grupelor în victoria cu 8-3.
Meciul fusese precedat de o altă victorie cu scor fluviu, Ungaria-Koreea 9-0.
Totuşi, Fritz Walter a fost cel care a ridicat trofeul Jules Rimet şi nu Ferenc
Puskas.
Suedia 1958
Primul trofeu câştigat de Brazilia a fost în ediţia din 1958, organizată de
Suedia. În acest turneu şi-a arătat clasa pentru prima dată marele jucător
Pele, care avea doar 17 ani. A marcat 6 goluri, 2 dintre ele în finala împotriva
Suediei. Franţa a ieşit deasemenea în evidenţă, Just Fontaine marcând 13
goluri care au dus formaţia "Les Bleus" pe locul 3.
Chile 1962

[13]
Brazilia a fost câştigătoarea meritată, păstrând trofeul după finala în care a
învins-o pe Cehoslovacia cu 3-1. În acest turneu, alt mare jucător şi-a arătat
talentul, Garrincha. Pele fiind accidentat, Garrincha a făcut ca lipsa acestuia
să nu fie simţită, purtând naţionala "Seleçao" spre victorie şi terminând pe
primul loc din clasamentul golgeterilor.
Anglia 1966
Ţara care a inventat fotbalul, Anglia, a găsit în sfârşit formula succesului. Cele
3 goluri marcate de Geoff Hurst în finala contra Germaniei de Vest au
contribuit decisiv la succes, deşi discuţia dacă mingea a trecut sau nu de linia
porţii la unul din şuturile sale continuă până astăzi. În această ediţie a apărut
un nou erou, este vorba despre Eusebio care a marcat 9 goluri - 4 dintre ele
în poarta Koreei care a eliminat Italia - ducând Portugalia pe locul 3.
Mexic 1970
Pentru prima dată în istorie, Campionatul Mondial a fost televizat în culori şi
nimic nu a strălucit mai mult decât tricoul galben al Braziliei. Cu Pele din nou
în formă şi Jairzinho marcând în fiecare din cele 6 meciuri, băieţii lui Mario
Zagalo au fost de neoprit şi au învins în finală pe Italia, câştigând trofeul
pentru a treia oară. Deşi a fost turneul Brazilei, neamţul Gerd Muller a
contribuit şi el la spectacol marcând 10 goluri, devenind astfel golgheterul
competiţiei.
Germania 1974
Germania de Vest a fost încoronată pe propriul tărâm în 1974. Olanda lui
Johan Cruyff a fost favorită înaintea finalei dar gazdele, care fuseseră învinse
în faza grupelor de vecinii din Germania de Est, au revenit după un gol
marcat în primul minut de olandezul Johan Neeskens. Este memorabilă şi
performanţa Poloniei, al cărei jucător Grzegorz Lato a marcat golul victoriei în
finala mică contra Braziliei.
Argentina 1978
Argentina, ţara gazda, a câştigat trofeul pentru prima dată după ce a învins
pe Olanda în prelungirile finalei. Mario Kempes a asigurat victoria marcând
de 2 ori în ultimul act, de asemenea a câştigat şi trofeul de golgeter al
competiţiei. Brazilia a ratat calificarea în finală deoarece Argentina a învins
cu 6-0 selecţionata Perului, departajarea facându-se la golaveraj dar a
câştigat finala mică împotriva Italiei.
Spania 1982
Paolo Rossi a fost eroul din Spania, cele 6 goluri marcate de el aducând cel
de-al treilea titlu în Italia. Azzuri au învins în finală cu 3-1 Germania, echipă
care câştigase primul meci decis de loviturile de departajare din istoria
campionatului modial, într-o semifinală dramatică împotriva Franţei. Dacă
Italia a câştigat aurul, Brazilia a fost cea mai spectaculoasă echipă, până când
hat-trick-ul lui Rossi i-a eliminat din competiţie.
Mexic 1986
Campionatul Mondial de Fotbal s-a întors în Mexic în turneul dominat de
driblingurile lui Diego Maradona. Argentina a învins Germania de Vest în
finală dar meciul din sferturi împotriva Angliei rămâne memorabil pentru 2
dintre cele mai faimoase goluri din istorie marcate de Maradona: golul
marcat cu mâna şi golul marcat după o cursă fantastică începută la jumătatea

[14]
terenului. Franţa lui Michel Platini a fost oprită în semifinale dar a învins
Belgia în finala mică.
Italia 1990
A fost fără îndoială triumful lui Franz Beckenbauer, care a devenit campion ca
antrenor al Germaniei după ce fusese campion ca jucător. Deşi s-au marcat
puţine goluri, ediţia din Italia 1990 a fost una dintre cele mai dramatice, de la
golurile golgeterului italian Toto Schillaci, la lacrimile englezului Paul
Gascoigne şi până la sprintul spre sferturi al camerunezului Roger Milla.
S.U.A. 1994
Ediţia din America 1994 a fost un succes uriaş, având cei mai mulţi suporteri
prezenţi, şi s-a terminat cu Brazilia celebrând un nou titlu după 24 de ani.
Printre starurile acestui turneu s-au numărat brazilienii Romario şi Bebeto,
italianul Roberto Baggio - cel care a ratat penalty-ul decisiv în prima finală
decisă la 11 metri - românul Gheorghe Hagi şi columbianul Carlos
Valderrama. Suedia a terminat pe locul 3 după o victorie în faţa Bulgariei în
finala mică. România a ajuns până în sferturile de finală după ce a învins cu 3-
2 pe Argentina, cea mai mare performanţă din istoria naţionalei României.
Franţa 1998
Ţara fondatorului Cupei Mondiale, Jules Rimet, s-a bucurat de o vară
fantastică, fotbaliştii francezi gustând pentru prima dată gloria Cupei
Mondiale, după victoria în faţa Braziliei din finala în care Zinedine Zidane a
marcat 2 goluri. A fost prima ediţie cu 32 de echipe participante. Printre
debutante s-a numărat Croaţia, golurile marcate de Davor Suker ducând-o
până pe locul 3. Este ultima ediţie la care a participat echipa naţională a
României.
Coreea de Sud şi Japonia 2002
Brazilia a câştigat pentru a cincea oară trofeul după o finală în care Ronaldo a
marcat ambele goluri în victoria cu 2-0 în faţa Germaniei. A fost prima ediţie
găzduită de Asia, ambele ţări organizatoare, Japonia şi Coreea de Sud,
ajungând până în optimi respectiv semifinale. Un turneu al surprizelor, a
început cu victoria Senegalului împotriva Franţei şi s-a terminat cu Turcia
câştigând finala mică.
Germania 2006
Italia a câştigat pentru a patra oară trofeul, în ediţia 2006 disputată în
Germania, învingând Franţa la loviturile de departajare. Dacă partea urâtă a
competiţiei a fost eliminarea lui Zidane în finală, partea frumoasă a fost
spiritul de echipă al italienilor. A fost o ediţie specială şi pentru gazde, golurile
lui Miroslav Klose asigurând medalia de bronz a Germaniei.
Următoarea ediţie este programată pentru anul 2010 şi se va disputa în
Africa de Sud. Campionatul Mondial de Fotbal este unul dintre cele mai
importante evenimente ale planetei.
În urma unui sondaj efectuat de compania LG s-au confirmat
următoarele:
51% dintre europeni vor urmări transmisiile televizate ale Jocurilor Olimpice
în această vară, pe locul următor în topul transmisiilor sportive se află
campionatul de fotbal Euro 2008, care va avea loc în iunie, cu 36% dintre
europeni conectaţi în faţa televizorului.

[15]
Vizionarea transmisiilor sportive se numără printre preferinţele europenilor de
a-şi petrece timpul liber, 17% dintre aceştia petrecând între 4 şi 8 ore pe
săptămână pentru evenimentele sportive televizate. Mai mult, 66% dintre
europeni deschid televizorul pentru a urmări cele mai recente evenimente
sportive cel puţin o dată pe săptămână.
“Studiul dezvăluie că vizionarea transmisiilor sportive televizate face parte
din modul de viaţă European, devenind parte din rutina săptămânală, ” a
afirmat dl Han Khyu, preşedinte LG Electronics Romania. “Pe parcursul
derulării agendei încărcate de evenimente sportive, începând cu Jocurile
Olimpice şi Euro 2008, televizorul va juca un rol central în urmărirea
activităţilor sportive, în cadrul confortului de acasă.”
Conform studiului, realizat pe un eşantion de 12,000 de persoane din 12 ţări
europene, 90% dintre respondenţi aleg să urmărească transmisiile sportive
televizate în această vară acasă. Doar 4% vor merge într-un bar şi doar 2%
vor urmări evenimentul live, la locaţie.
Se observă ca majoritatea prefer Jocurile Olimpice în defavoarea
altorcompetiţii sportive.

2. Infiinţarea Jocurilor Olimpice:

a)Înfiinţarea Jocurilor Olimpice antice.
b)Reînvierea. Înfiinţarea Jocurilor Olimpice moderne.

Când au debutat Jocurile Olimpice antice?

Jocurile Olimpice antice erau la început o parte a unui festival religios în
onoarea lui Zeus, tatăl tuturor zeilor şi zeiţelor greceşti. Festivalul şi jocurile
se ţineau la Olympia, sanctuar rural din partea de vest a Peloponezului.

[16]
Model al Sanctuarului lui Zeus de la Olympia, unde primele jocuri ţinute erau
parte a festivalului religios în cinstea lui Zeus.
Templul lui Zeus era chiar în centru.
Grecii veneau la Sanctuarul lui Zeus de la Olympia împărtăşind aceleaşi
credinţe religioase şi vorbind aceeaşi limbă. Atleţii erau toţi cetăţeni bărbaţi ai
oraşelor-state din toate colţurile lumii greceşti, începând cu îndepărtata Iberia
(Spania) din vest şi până la Marea Neagră (Turcia) în est.
Sanctuarul a fost numit în antichitate după muntele Olympos, cel mai
înalt munte din Grecia continentală. În mitologia greacă, muntele Olympos
era casa celor mai mari zei şi zeiţe greceşti.

Începând cu anul 776 î.d.Hr., Jocurile Olimpice s-

au ţinut în Olympia la fiecare 4 ani vreme de aproape
12 secole. 776 este data retinuta de traditie pentru
celebrarea primelor Jocuri Olimpice.In orice caz,in acel an se
retine pentru prima data numele unui invingator la aceste
jocuri,un castigator al cursei stadionului,proba ce rezuma,ea
singura, aceasta mare manifestare sportiva a epocii.
Acest reper cronologic are o importanta considerabila.Intr-adevar,in
epoca elenistica,adica in secolele al IV-lea si al III-lea i.hr.,grecii au luat
obiceiul de a data evenimentele istoriei lor conform cu olimpiadele,si deci in
functie de data simbolica 776.Aceasta totusi,nu este in unanimitate admisa
de istoricii moderni care pledeaza pt o data mai indepartata…sau mai
recenta.Pe data de o parte,intr-adevar,descoperirea in sanctuarul de la
Olimpia a ex-votoului din teracota,datand din secolul al x-lea
i.hr.,reprezentand care si cai,indeamna la presupunerea ca aceste curse
hipice au putut avea loc aici inca din acea epoca.Pe de alta parte,inaintea
secolului al VII-lea i.HR.,nici un vestigiu arheologic nu da posibilitatea sa se
constate existenta efectiva a unui stadion,monument considerabil totusi,lung
de aprox.190 m.,si din care ar fi trebuit sa ramana urme ;mai mult chiar
mentionarea altor probe in afara de cursa,care sa permita sa se vorbeasca
de ‘’jocuri ‘’ la plural,nu intervine decat in preajma aceleiasi epoci,adica
tardiv,in 708 I.HR.,pentru pentatlon,in 688,pentru box…
Probe atletice adiţionale au fost adăugate treptat până când, din sec. 5
d.Hr. festivalul religios se desfăşura timp de 5 zile. Probele atletice includeau:
3 curse de alergare

[17]
stadion , diaulos şi dolichos
deasemenea
pentatlonul
(5 întreceri: aruncarea discului, aruncarea suliţei, săritura în lungime, luptele
şi cursele)
pugme (box)
pale (lupte)
pankration şi hoplitodromos

Probe suplimentare, ecvestre şi pentru oameni, au fost adăugate de-a

lungul istoriei Jocurilor Olimpice. Probele ecvestre se ţineau pe hipodrom şi
erau o importantă parte a Jocurilor Olimpice antice. Din sec. 5 î.e.n. au fost
incluse curse cu un cal şi cu 4 cai.
Jocurile Olimpice antice au început în anul 776 î.e.n., când
Koroibos, un bucătar dintr-o localitate vecină cu oraşul Elis, a învins
în turul de stadion, o alergare pe lungimea de 600 picioare.
Conform cu izvoarele literare ale vremii, aceasta a fost singura
probă atletică a jocurilor la primele 13 Jocuri Olimpice, până în
anul 724 î.d.Hr.
Contrar evidenţei, atât literare cât şi arheologice, este posibil
ca jocurile să existe la Olympia mult mai devreme decât
această dată, probabil de prin secolele 10 sau 9 î.d.Hr.
O serie de vase de bronz (tripod) au fost găsite la Olympia, din care
unele pot fi datate în sec. 9 e.n. şi aceasta sugerează că ele puteau fi
în realitate premii pentru unele probe mai noi ţinute la Olympia.
Nuditate la Jocuri? Sunt doua legende care se referă la această
întrebare. Una dintre ele spune ca a fost un alergător din Megara, Orsippos
sau Orrhippos care, în 720 î.d.Hr., a fost primul care a alergat gol pe stadion,
atunci când şi-a pierdut şortul în timpul cursei. După cealaltă legendă, se
spune că spartanii au introdus nuditatea la Jocurile Olimpice în secolul 8
î.d.Hr., după tradiţia lor. Nu se ştie sigur dacă primul câştigător al olimpiadei a
alergat gol sau nu. Dar, din sec. 8 î.d.Hr. nuditatea era deja prezentă la
întrecerile masculine.
În realitate, cuvântul athlete în greaca veche însemna "cineva care
concurează pentru un premiu" şi provenea din alte două cuvinte greceşti,
athlos însemnând "întrecere" şi athlon însemnând "premiu".
O primă privire fugară
despre organizarea jocurilor
atletice la greci ne este
dată în cartea a 23-a a
Iliadei Homer, unde Achille
organizează jocuri funerare
pentru prietenul său
Patrokle, care a fost ucis în
războiul troian. La fiecare
din cele 8 probe desfăşurate
pe câmpia Troiei, au fost

[18]
oferite premii materiale fiecăruia dintre competitori, incluzând vase
din bronz (tripod), metale preţioase, boi şi femei.

Curse de trăsuri la jocurile funerare în cinstea lui Patrokle: prima

noastră ilustrare despre cursele atletice la greci, unde câştigătorii erau
premiaţi cu vase de bronz.

* premiile atleţilor *
vase de bronz
scuturi
mantii de lână
ulei de măsline
Totodată, la cele mai prestigioase festivaluri atletice (festivaluri pan-
helenice), singurele premii date erau crengi cu frunze:
de măslin la Olympia,
de lauri la Delphi,
de pin la Isthmia, şi
pde pătrunjel la Nemea.
Conform lui Phlegon, un istoric roman din sec. al 2-lea d.Hr., o
creangă de măslin a devenit premiu pentru câştigătorii de la Olympia
începând cu anul 752 d.Hr., la sfatul Oracolului din Delphi.
Bunuri materiale erau date ca premii la cele mai multe dintre
festivalurile atletice în toată lumea greacă. Pe timpul sec. 8 şi 7 î.d.Hr. o
mulţime de probe atletice se desfăşurau ca parte a unor festivaluri religioase
în cinstea unor eroi, zei sau chiar bătălii victorioase.
Atleţii care câştigau la oricare din jocurile pan-helenice putea fi
siguri de o mare bogăţie atunci când se reîntorceau acasă.
Conform relatărilor unui istoric roman, Plutarh, un învingător la
Olimpiadă care era cetăţean al Atenei se putea aştepta să primeasca în anul
600 d.Hr. un premiu în bani, toţi odată, de 500 drahme, o adevărată
comoară. Un învingător Isthmian putea primi 100 drahme.
Dintr-o inscripţie ateniană din sec. al 5-lea d.Hr., cunoaştem că un învingător
olimpic atenian a primit mâncare gratuită în piaţa oraşului pentru tot restul
vieţii sale, un fel de pensiune zilnică.
Mai târziu, în epoca helenistică şi romană, pensiunile atleţilor au devenit mai
formale şi puteau fi cumpărate sau vândute.

[19]
 Aceasta sugerează că atleţii din Grecia antică nu erau nici
amatori, dar nici profesionişti în înţelesul de mai târziu, deci nu se
făcea distincţie între cele două categorii, toţi erau pur şi simplu atleţi.
Conceptul de "atlet amator" dezvoltat în sec. al 19-lea d.Hr. a fost
străin grecilor antici până când câştigarea unor premii prestigioase a devenit
o determinare în a deveni atlet.

Erau Jocurile Olimpice antice doar pentru bărbaţi?

Pe timpul întrecerilor atletice desfăşurate în vechea Olympia,
concomitent şi separat se ţinea un festival în onoarea Herei (soţia lui Zeus).
Acest festival includea curse de alergare pentru fete nemăritate. Deşi nu se
cunoaşte cât de vechi era acest festival, este posibil ca el să fie aproape la fel
de vechi ca şi festivalul pentru băieţi şi bărbaţi.
Se ştie câte ceva despre acest festival de la Pausanias, un călător grec
din sec. al 2-lea d.Hr. El menţionează în descrierea sa templul Herei din
Sanctuarul lui Zeus, şi spune că jocurile erau organizate şi supervizate de un
comitet din 16 femei din oraşul Elis. Festivalul se ţinea aici la fiecare 4 ani,
când în templu era prezentată Herei o nouă mantie exterioară desfăcută.
Pe timpul festivalului Herei, fetele nemăritate concurau în 3 grupe de vârstă
la curse de alergare pe o singură distanţă (aproximativ 5-6 lungimi de
statdion pentru bărbaţi şi ţinute pe acelaşi piste folosite pentru întrecere de
băieţi şi bărbaţi). Fetele victorioase la aceste curse de alergare puteau avea
imagini dedicate (probabil pictate) în altis (pădurice) pentru a comemora
victoriile lor şi puteau participa la sacrificiul vacilor în onoarea Herei.

Planul Sanctuarului lui Zeus la Olympia în sec. al 5-lea î.d.Hr.

(Se pot vedea Templul Herei, Altarul Herei şi stadionul)

Fetele nemăritate aveau anumite avantaje la Olympia. Ele nu numai că

aveau propriile lor întreceri atletice la festivalul Herei, dar aveau voie să se
uite la întrecerile băieţilor şi bărbaţilor de la festivalul lui Zeus. Femeile
(măritate sau nu) nu puteau să participe la întrecerile atletice de la festivalul
Herei şi erau pedepsite cu moartea dacă se duceau la Sanctuarul lui Zeus pe
timpul competiţiei atletice masculine. Nu se cunoaşte dacă femeile erau
lăsate de bărbaţi măcar să privească întrecerile fetelor!

[20]
 Grecii antici onorau sau chiar "marcau" eroicii lor atleţi. Mai
înainte de sec. al 5-lea şi al 4-lea î.d.Hr. victoriile cucerite de atleţi erau
puternic sărbătorite. Poeţii erau deseori puşi să celebreze aceste victorii în
ode, iar sculptorii erau angajaţi să redea înfăţişarea atletului victorios. În
plus, se emiteau monede prin care se comemorau victorii ecvestre.

Monede pentru a comemora victoriile

sau primele medalii olimpice?
1)Nike înaripată încoronează un călăteţ victorios pe această tetradrahmă
de argint din Syracuza, sec. 5 î.d.Hr.
2)Nike înaripată zboară cu coroana peste o trăsură victorioasă, al cărei
echipaj era dotat cu scuturi, armuri şi coifuri. Dekadrahmă din argint din
Syracuza, mai devreme de sec. 4 î.e.n.
Sculptorii erau puşi să facă statui ale atleţilor victorioşi pentru a fi
ridicate în Sanctuar sau în oraşul natal al atletului. Conform lui Pliniu, cele
mai multe statui au fost ridicate în Sanctuarul lui Zeus din Olympia, ca
imagini idealistice ale atleţilor. După câte se ştie, pentru a avea o
reprezentare realistică în Sanctuar un atlet trebuia să câştige la 3 olimpiade.
Pausanias a descris un mare număr din statuile ridicate în Sancuarul lui
Zeus. Din inscripţiile de pe piatra de bază a unei statui şi de la un ghid local,
Pausanias ne dă informaţii detaliate, aproape chiar prea detaliate:
"Dikon, fiul lui Kallibrotos, a învins în 5 probe de alergare la
Delphi, 3 la Isthmia, 4 la Nemea şi una la Olympia în cursa pentru
bărbaţi. De câte ori a câştigat o cursă i s-a ridicat o statuie în
Olympia. Când băiatul s-a proclamat că este din Caulonia, nu a
negat. Dar mai târziu el s-a autoproclamat ca fiind din Syracusa."

Trişori şi mită? La olimpici? Incredibil!

Dar adevărat. Sunt unele statui ridicate în altis (pădurice) pentru a comemora
atleţi care au fost prinşi că au trişat sau mituit la Jocurile Olimpice. Aceste
monumente au fost ridicate pe aleea ducând dinspre centrul altisului către
arcadele care conduceau spre stadion, nu în mod întâmplător, căci pe acea
cale atleţii trebuiau să treacă pentru a intra la locul competiţiei atletice.

b)Reînvierea. Infiinţarea
Jocurilor Olimpice moderne

Primele Jocuri Olimpice moderne s-au

ţinut la Atena, Grecia, în 1896. Omul
responsabil pentru renaşterea lor a
fost un francez, baronul Pierre de Coubertin, care şi-a prezentat ideea în
1894.

[21]
Pierre de Frédy, Baron de Coubertin (1 Ianuarie 1863 –2 septembrie
1937) era un pedagog şi istoric francez, care e cunoscut drept fondatorul CIO
(Comitetului internaţional Olimpic).
Pierre De Coubertin a fost înspirat de Dr William Penny Brookes care a
organizat un Joc Naţional Olimpic la Crystal Palace în Marea Britanie în 1866,
de asemenea el a adoptat idei de la Evangelis Zappas care a reînascut
Jocuile Olimpice în Grecia. De Coubertin a
dezvoltat ideile lui Dr Brookes pentru o
competiţie internaţională atletică. El a observat
că interesele internaţionale pentru Olimpul Antic
erau în creştere, înspirat de rivalii moderni a
Jocurilor Olimpice din Grecia şi Marea Britanie şi
săpaturile arheologice din Olimpia. De Coubertin
a decis să creeze Comitetul Internaţional
Olimpic.
Pentru a-şi publica planurile, el a organizat un
congres internaţional pe data de 23 iunie 1894
la Sorbonne, Paris. Acolo el a propus renaşterea
vechilor Jocuri Olimpice. Congresul a condus la
înfiinţarea Comitetului Internaţional Olimpic
(CIO) şi De Coubertin a devenit secretarul
general a acestuia. De asemenea a fost luată
decizia de a petrece primele Jocuri Olimpice în Grecia şi ca pe vremurile
antice, să se petreacă din 4 în 4 ani. Jocurile s-au dovedit a fi un success şi De
Coubertin a devenit preşedinte în scurt timp, dupa abdicarea Demetrius
Vikelas. Necatînd la succesul iniţial Mişcarea Olimpică a trecut prin vremuri
grele ca în 1900 şi 1904, cînd au primit puţină atenţie.
Olimpiada de Vară din 1908 a reînviat mişcarea şi Jocurile Olimpice a
devenit cel mai important eveniment sportiv. De Coubertin a creat
penthatlonul modern Olimpiada din 1912, şi a abdicat de la preşedenţia CIO
dupa Olimpiada din Paris, 1924, care a fost un adevarat succes. Preşedintele
belgian Henri de Baillet-Latour l-a înlocuit.De Coubertin a murit în 1937 în
Geneva, Elveţia. A fost îngropat în Lausanne (sediul CIO), inima sa a fost
îngropată separat într-un monument lînga ruinele Olimpiei.

Maratonul nu a fost probă la Jocurile Olimpice antice. Cursa de

maraton este o probă modernă şi a fost introdusă pentru prima dată la Jocurile
Olimpice Moderne din 1896 de la Atena, o cursă de la Marathon, din nord-
estul Atenei la Stadionul Olimpic, pe o distanţă de 40 kilometri. Cursa
comemorează alergarea lui Pheidippides, un curier antic, care a dus vestea
debarcării perşilor la Marathon în anul 490 î.e.n. la Sparta (o distanţă de 149
mile) cu cererea de a trimite ajutor pentru bătălie. Conform relatărilor
istoricului grec antic Herodot, Pheidippides a dus vestea Spartanilor a doua
zi.
Distanţa maratonului modern a fost standardizată la 26 mile şi 385 yarzi sau
42,195 kilometri în 1908, când Jocurile Olimpice s-au desfăşurat la Londra.

[22]
Distanţa a fost măsura exactă între castelul Windsor şi linia oficială de
start/finiş a cursei din stadionul White City.
Steagul olimpic modern cu 5 cercuri înlănţuite, fiecare dintr-o
culoare primară utilizată în steagurile ţărilor participante la jocuri, a
fost introdus în 1908. Nu există o bază pentru simbolul modern.
Jurământul olimpic a fost introdus în 1920.
În 1911 s-a aprobat pentru prima dată să se desfăşoare Jocuri Olimpice
de iarnă separate, începând cu anul 1916, dar, din cauza primului război
mondial, aceasta nu s-a putut face până în anul 1924, când ele s-au
desfăşurat la Chamonix. Începând cu Lillehammer, din 1994, s-a decis ca
fiecare an par să fie olimpic (cu Jocuri Olimpice de vară şi de iarnă alternativ),
ele desfăşurându-se la fiecare 4 ani. Toate acestea din cauza programului
reţelelor TV şi a audienţei.
Flacăra olimpică. Ideea torţei olimpice şi a flăcării olimpice a fost
inaugurată la Jocurile Olimpice din 1932, de la Los Angeles. Construcţia
Colosseumului de la Los Angeles includea o facilitate pentru o mare flacără.
Nu se cunoaşte nici-o relatare despre transmiterea torţei la Jocurile Olimpice
antice. Totuşi, se ştie că se practica transmiterea de torţe la alte festivaluri
atletice antice greceşti, inclusiv la acela ţinut la Atena. Transmiterea torţei la
Jocurile Olimpice moderne s-a introdus pentru prima dată în anul 1936, la
Jocurile Olimpice de la Berlin.
Probele pentru femei au fost adăugate pentru prima dată la Jocurile
Olimpice moderne în anul 1900 la Paris.
Primul maraton feminin s-a desfăşurat la Jocurile Olimpice din 1984 de
la Los Angeles
Softballul şi-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice din 1996 de la
Atlanta. Este o probă numai pentru femei.
Echipa de hochei feminină a SUA a făcut istorie la Jocurile Olimpice de
iarnă din 1998 de la Nagano, câştigând prima medalie de aur la debutul
olimpic al hocheiului feminin.
Introduse în anul 2000 la Sydney:
polo feminin;
săritura cu prăjina pentru femei;
sărituri de la trambulină pentru femei;
înot sincron pentru femei;
aruncarea ciocanului pentru femei.
Probele de călărie sunt singurele sporturi olimpice unde bărbaţii şi femeile
concurează ca egali.

[23]
altis: dumbravă halteres: ridicarea greutăţilor
athlete: cineva care concura pentru hellanodikai: arbitri greci
un premiu himantes: mănuşi de box
athlon: premiu hippodromos: treseul curselor pentru
athlos: întrecere cai
dekadrachm: zece drachme hoplite: soldat cu armură
diaulos: o cursă de alergare egală cu hoplitodromos: cursă cu soldaţi în
două lungimi de stadion armură
dolichos: o distanţă de alergare keles: cursă de cai
variind de la caz la caz, în general 12 Nike: zeiţa victoriei
la 24 lungimi de stadion (cca. 1,5 la 3 palaistra: locul de desfăşurare a
mile)
luptelor
drachma: moneda uzuală a grecilor pale: lupte
dromos: locul de alergare sau traseul pankration: o probă sportivă care
de alergare
combină luptele şi boxul
gymnasion: loc pentru oameni
pantheon: locul tuturor zeilor
dezbrăcaţi

3. Mişcarea sportiva studenţeasca. Universiadele.

Universiada — competiţie internaţională sportivă petrecută între studenţii

Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU). Demumirea provine
de la cuvintele «Universitate» şi «Olimpiadă». Deseori supranumite: «Jocurile
studenţeşti mondiale» sau «Jocurile Universitare mondiale»
Locul organizării Universiadelor precedete:
Ga Ga
Ye Summer
me me Winter Universiade
ar Universiade
s s

19
I Torino,  Italia —
59

19
— I Chamonix,  Franţa
60

19
II Sofia,  Bulgaria —
61

19
— II Villars,  Elveţia
62

19 Porto Alegre,  
III —
63 Brazilia

19 Špindlerův Mlýn,  
— III
64 Cehoslovacia

19 IV Budapest,   —

[24]
65 Ungaria

19
— IV Sestriere,  Italia
66

19
V Tokio,  Japonia —
67

19
— V Innsbruck,  Austria
68

19 Rovaniemi,  
VI Torino,  Italia VI
70 Finlanda

19
— VII Lake Placid,  S.U.A
72

19 Moscova,  
VII —
73 Uniunea Sovietica

19
VIII Roma,  Italia VIII Livigno,  Italia
75

19
IX Sofia,  Bulgaria —
77

19 Špindlerův Mlýn,  
— IX
78 Cehoslovacia

19
X Mexico,  Mexic —
79

19 Bucureşti,  
XI X Jaca,  Spania
81 România

19 Edmonton, Alberta,
XII XI Sofia,  Bulgaria
83  Canada

19
XIII Kobe,  Japonia XII Belluno,  Italia
85

19 Zagreb,   Štrbské Pleso,  

XIV XIII
87 Iugoslavia Cehoslovacia

19 Duisburg,  
XV XIV Sofia,  Bulgaria
89 Germania

19 Sheffield,  Marea
XVI XV Sapporo,  Japonia
91 Britanie

19
XVII Buffalo,  S.U.A. XVI Zakopane,  Polonia
93

19 XVIII Fukuoka,   XVII Jaca,  Spania

[25]
95 Japonia

19 Muju,  Coreea de
XIX Sicily,  Italia XVIII
97 Sud

19 Palma de Mallorca, Poprad Tatry,  

XX XIX
99  Spania Slovacia

20
XXI Beijing,  China XX Zakopane,  Polonia
01

20 Daegu,  Coreea
XXII XXI Tarvisio,  Italia
03 de Sud

20 Innsbruck / Seefeld,
XXIII İzmir,  Turcia XXII
05  Austria

20 XXI Bangkok,  
XXIII Turin,  Italia
07 V Thailanda

20 XXI
XXV Belgrade,  Serbia Harbin,  China
09 V

20 XXV
Shenzhen,  China XXV Erzurum,  Turcia
11 I

20 XXV XXV
Kazan,  Rusia Maribor,  Slovenia
13 II I

Prima Universiadă:
Universiada de Vară din 1959 — I Universiadă de vara, a fost organizată in
Torino, Italia de pe data de 26 august pîna la 7 septembrie 1959. Principala
arena sportivă — Stadio Comunale di Torino
Medalii:
 Loc
Ţara Aur Argint Bronz Total
ul 
1 Italia 19 10 9 38
2 URSS 15 11 3 29
3 RFG 6 10 10 26
4 Ungaria 6 4 3 13
5 Franţa 4 2 7 13
Iugoslavi
6 3 0 0 3
a
Marea
7 2 0 0 2
Britanie

[26]
 România 2 0 0 2
Cehoslov
2 0 0 2
acia
Japonia 2 0 0 2

Fédération Internationale du Sport Universitaire (FISU, Română:

Federaţia Internaţională a Sportului Universitar), cu sediul la Bruxeles,
Belgia coordonează activitaţile a peste 100 de federaţii a sportului universitar
şi organizează Universiadele de Vară şi de Iarnă şi Campionatele Universitare
Mondiale.
Istoria:
FISU a fost official infiinţat în 1949, dar originile sale se iau inca din
1920 cînd francezul, Jean Petitjean, a organizat primul "Joc Mondial al
Studenţilor" în Paris, Franţa în mai 1923. Anul următor s-a născut
Confederaţia Internaţionala a Studenţilor (I.C.S.), care a ţinut un congres în
Varşovia, Polonia. Cîteva delegaţii au luat parte şi astfel s-a început mişcarea
sportivă studenţeasca. Din 1925 pînă 1939, multe mari evenimente sportive
au fost organizate de către studenţi şi de I.C.S.: în Praga, Cehoslovacia în
1925, Roma, Italia în 1927, apoi iaraşi în Paris, Darmstadt, Germania (1930),
Torino, Italia (1933), Budapest, Ungaria (1935), Paris (1937) şi Monaco
(1939). Cel de-al II-lea Razboi Mondial a intrerupt aceste întilniri, însa cînd
pacea a revenit, Franţa a reînceput Jocurile Mondiale Universitare.
Această pace a fost relativă, deoarece umbra războiului rece în scurt timp a
divizat sportul universitar. În 1949, totuşi (I.C.S.) a organizat jocuri la care
foarte puţine ţări vestice au participat, Federaţia Internaţională a Sportului
Universitar (FISU), născută in Luxemburg, a fost oficial fondată şi a organizat
prima sa Saptămînă a Sportului Universitar Internaţional împreunînd
delegaţiile din vest. Aceste întîlniri s-au petrecut în Merano, Italia (1949),
Luxembourg (1951), Dortmund, Germania (1953) şi San Sebastián, Spania
(1955). Într-o noua deplasare în 1957, Federaţia Franceză a organizat
Campionatul Mondial a Sportului universitar, care a unit studenţii din blocul
de Vest şi cel de Est. Pornind de la această întilnire a aparut dorinţa de a
organiza un eveniment universal în care stundenţii din toate parţile lumii ar
putea participa. În 1959, FISU şi I.C.S. au fost de accord să participle la
jocurile organizate in Torino de asociaţia italiană (C.U.S.I). Acel an, indubitabil
a lăsat cele mai mari impresii asupra federaţiei. De fapt, organizatorii italieni
au botezat aceste jocuri drept Universiade şi au creat steagul: "U" înconjurat
de stele stars, care era să inceapă călatoria sa în jurul lumii. Şi a înlucuit
imnurile naţionale în timpul ceremoniilor de acordare a medaliilor.
Universiada din Torino a fost un success a comitetului executiv şi pentru
omul care avea să schimbe viitorul mişcarii sportive studenţeşti: Dr Primo
Nebiolo. La această Universiadă, care a împreunat 43 de ţări şi 1400 de
studenţi, multe federaţii străine au cerut permisiunea de a devein membru
FISU.
Oricum, chiar daca sportul universitar a inceput sa coexiste în pace,
“modus vivendi” trebuia stabilit. În adiţie la acordul asupra simbolurilor

[27]
naţionale (înafară de steaguri şi imnuri) şi asupra programului, FISU şi-a
determinat filosofia în articolul 2 a statutului său, spunînd: "FISU îşi urmăreşte
obiectivele fără considerarea sau discriminarea unor probleme
politice sau rasiste ". De atunci, FISU era nevoită să organizeze
Jocurile la un nivel Mondial.
Dupa această perioadă importantă, Universiadele au
continuat să atragă în continuu tot mai mulţi participanţi. S-a ajuns
de la un total de 1407 participanţi la Torino în 1959 – la un total
de 6009 în 1999 (Palma de Mallorca, Spain) – din mai mult de
125 de ţări.
Universiadele de Iarnă au avut parte de acelaşi succes. De fapt,
statisticile arată că 98 de studenţi au participat în 1958 la
Universiada din Zell am See, Austria pe cînd 1007 de participanţi veniţi din
41 de ţări la Universiada din Zakopane, Polonia în 2001.

Campionatele
Expansiunea sportului universitar în jurul lumii a creat o noua nevoie de
întîlniri şi competiţii conform finisării programului Universiadelor. Totuşi, FISU
a dirijat campionatul Mondial universitar de la începutul anilor ’60. Aceste
Campionate, care au loc în anii pari şi succesul cărora a crescut din an în an,
garantau continuitatea programului competiţional. De asemenea, ei au
permis întîlnirea liderilor sportului universitar şi cu alte ocazii, înafara
Universiadelor.

Emblema şi steagul
înainte

Centrul de Sport Universitar Italian (CUSI) au creat emblem

Universiadei din 1959, stele curbate în jurul literei U.
Recent, FISUa reînoat design-ul emblemei sale pentru a îmbunătaţi
consistenţa a emblemelor la evenimetele organizate de acesta. Emblema e
format din o literă neagra "U" pe un fon alb, ce stă deasupra la 5 stele
aranjate în 2 rînduri. Stelele sunt aranjate în conformitate cu cele 5 inele
olimpice..
Steagul FISU include emblema aranjată în centru pe o stofă albă.

Structura:
după
FISU este compus din Adunarea Generală, ce reprezintă membrii (134
Federaţii a Sportului Universitar). Aceasta e principala putere de guvernare a
organizaţiei. Ea alege Comitetul Executiv pe o perioadă de 4 ani, ce ia toate
deciziile necesare pentru o activitate cît mai netedă a FISU. 10 Comisii

[28]
permanente sfătuiesc Comitetul Executiv în ariile specializate pentru a-i
simplifica datoria.
Preşedintele actual a FISU e George E. Killian.

Următoarele Universiade:
Selecţia oraşelor pentru Universiada din 2011
Pe 16 Ianuarie, 2007 Shenzhen şi Erzurum au fost anunţate drept oraşe gazdă
pentru Universiada din 2011.
Oraşele candidate pentru organizarea Universiadei din 2011 au fost
următoarele:
 Shenzhen - China - cîştigător
 Kaohsiung - Taiwan
 Kazan - Rusia
 Poznań - Polonia
 Murcia - Spania
Pentru Universiada de Iarnă din 2011, au fost urmatoarele candidaturi:
 Erzurum - Turcia - cîştigător
 Maribor - Slovenia
Oraşele candidate pentru Universiada din 2013
De Iarnă:
 Maribor, Slovenia
De vară:
 Gwangju, Korea
 Kazan, Russia
 Vigo, Spania
Decizia finala de a oferi dreptul de a organiza Universiada din 2013 a fost
luată la Brussels, Belgia pe data de 31 mai, 2008, şi oraşele selectate au fost:
Maribor şi Kazan.

4. Organizarea si petrecerea jocurilor sportive

contemporane.

A XXIX-a ediţie a Jocurile Olimpice va fi cel mai important eveniment

sportive din vara anului 2008, urmat de Campionatul European de
Fotbal. Sa analizam organizarea si petrecerea acestor 2 evenimente:
A XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice se va desfăşura la Beijing, China în
perioada 8 august - 24 august 2008 iar ceremonia de deschidere va avea loc
la ora 8 p.m. În cultura chineză, numărul 8 este asociat cu prosperitate.
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat pe 8 iulie 2005 că probele de călărie
se vor desfăşura la Hong Kong.
Jocurile Olimpice de vară de la Beijing constituie evenimentul sportiv major al
anului. Nu e de mirare că acesta poate deveni ţinta unor manevre politice şi

[29]
diplomatice. Mai multe ţări au luat în calcul o eventuală boicotare, ca formă
de protest împotriva politicii chineze. Boicotul Jocurilor Olimpice nu este o
noutate absolută. Iubitorii sporturilor îşi amintesc de Moscova, Los Angeles.
Însă totul a început mai devreme. "Responsabil" pentru toate, poate fi
considerat căpitanul irlandez Charles Cunningham Boycott...

Pregătiri
În timpul celei de-a 112-a sesiuni a CIO de la Moscova, la 13 iulie 2001 s-a
anunţat că Beijingul a obţinut dreptul de găzduire a celei de-a 29-a ediţii a
olimpiadei de vară în detrimentul oraşelor: Toronto, Paris, Istanbul şi Osaka.
La 13 decembrie 2001 a fost înfiinţat Comitetul de Organizare a Olimpiadei
din 2008 de la Beijing (BOCOG). La 26 iunie 2005 s-a lansat deviza
olimpiadei de la Beijing: „O singură lume, un singur vis" iar la 11 noiembrie
2005 au fost făcute publice mascotele, numite „Fu Wa".
Cu doi ani şi o zi înainte de începerea Olimpiadei, la 7 august 2006 au fost
lansate cele 35 de pictograme care reprezintă cele 35 de discipline sportive
iar pe 8 august 2006 şi-a făcut debutul postul de radio dedicat jocurilor
olimpice. Acesta emite 24 de ore din 24 în 9 limbi: chineză standard, engleză,
rusă, franceză, spaniolă, arabă, japoneză, coreeană şi germană şi transmite
informaţii despre olimpiadă, despre economia şi cultura Chinei, cursuri de
limba engleză etc.
A fost lansată o serie de mărci poştale care constă din 4 timbre cu imagini din
baschet, scrimă, iahting şi gimnastică.
În septembrie 2006, China a lansat un satelit de telecomunicaţii pentru a
îmbunătăţi facilităţile de comunicaţii înaintea Jocurilor Olimpice.
Mascota
Mascota Olimpiadei (chineză 福娃, Fúwá, „copii aducători de fericire şi noroc”)
a fost anunţată pe 11 noiembrie 2005 marcând cele 1000 de zile rămase
până la deschiderea jocurilor olimpice.
Mascota este formată din 5 figuri: Beibei, Jingjing, Huanhuan, Yingying şi Nini,
care, potrivit filosofiei antice chinezeşti, simbolizează cele 5 elemente
primordiale ce alcătuiesc universul.
Fiecare din cele cinci figuri reprezintă de asemenea câte o culoare olimpică.
 Bèibei (贝贝): mascota albastră sub formă de peşte. Reprezintă
sporturile acvatice.
 Jīngjing (晶晶): mascota neagră sub formă de Panda. Reprezintă
sporturile de luptă.
 Huānhuan (欢欢): mascota roşie sub formă de flacără olimpică.
Reprezintă sporturile cu mingea.
 Yíngying (迎迎): mascota galbenă sub formă de antilopă tibetană.
Reprezintă atletismul.
 Nīni (妮妮): mascota verde sub formă de rândunică. Reprezintă
gimnastica.

[30]
Dacă cele cinci silabe ale numelor mascotelor sunt rostite consecutiv se
obţine "北京欢迎你 Běijīng huānyíng nǐ" ceea ce s-ar traduce prin "Beijingul vă
primeşte cu drag".
Flacăra olimpică
Flacăra olimpică, la Londra, 6 aprilie 2008, păzită de
poliţişti.
Pe 26 aprilie 2007 a fost anunţat traseul flăcării
olimpice care se va întinde pe 137.000 de kilometri, pe
o durată de 130 de zile. Traseul a început pe data de
24 martie 2008 şi a pornit din Olympia, Grecia, de la
templul Herei, când flacăra olimpică a fost aprinsă de la
soare cu ajutorul unei oglinzi parabolice. De acolo, a
traversat Grecia şi a ajuns la Beijing la 31 martie. Din
Beijing, torţa va urmat un traseu care va parcurge cinci
continente urmând să trecă şi prin cel mai înalt punct al
Terrei, vârful Everest (8.848 metri). Nepalul a declarat
că va închide accesul pe Everest în momentul trecerii
flăcării olimpice (primele 10 zile ale lunii mai), la
solicitarea Chinei.
Proiectul traseului includea şi trecerea prin Taipei, capitala insulei
Taiwan, considerată de regimul comunist chinez drept o provincie a Chinei
totuşi, guvernul din Taiwan a renunţat să mai găzduiască orice festivitate
legată de acest eveniment. La 7 aprilie, când torţa olimpică a ajuns la Paris,
oficialităţile au decis să stingă torţa din cauza protestelor demonstranţilor
protibetani împotriva Chinei, după ce cu trei zile înainte, la Londra, s-a
încercat stingerea flăcării olimpice.
Torţa olimpică este confecţionată dintr-un aliaj de aluminiu şi magneziu cu
greutatea de aproximativ 1 Kg, are culoarea argintie iar cu roşu este
imprimat motivul „Flacăra promisiunii” (祥云). Este proiectată astfel încât să
rămână aprinsă la o forţă a vântului de 65 km/h şi la ploi de 50 ml/h. Torţa
este umplută cu gaz propan care alimentează flacăra timp de 15 minute.
Sporturi olimpice
 Atletism  Echitaţie  Nataţie (34)  Tenis de
(47) (6) masă (4)
 Pentatlon
 Badminton  Hochei pe modern (2)  Tenis de
(5) iarbă (2) câmp (4)
 Polo (2)
 Baseball (1)  Fotbal (2)  Tir (15)
 Sailing (11)
 Baschet (2)  Gimnastică  Tir cu arcul
(18)
 Sărituri
 Box (11) (4)
nataţie (8)
 Caiac  Haltere  Triatlon (2)
(18)  Scrimă (10)
canoe (16)  Volei (4)
 Handbal  Softbal (1)
 Canotaj (15)  Wrestling
(14)  Taekwondo

[31]
 (8) (18)
 Ciclism (18)  Înot
sincron (2)
 Judo (14)

[32]
 Ceremonia de deschidere a Jocurilor
Olimpice.
Individual, fara a ţine cont de tradiţii, ţara gazdă prezintă spectacole de
muzica, dans, teatru a artiştilor naţionali.
Multe tradiţii sunt comune pentru toate ceremoniile de deschidere. De
obicei ceremonia începe cu ridicarea steagului şi înterpretarea imnului ţarii
gazde. Apoi, începe parade naţiunilor, a atleţilor ţarilor participante, în timpul
căreia majoritatea atleţilor intră pe stadion, ţară dupa ţară. Un atlet onorabil,
de obicei din top, duce steagul ţării sale, iar dupa el, urmeaza ceilalţi atleţi
din ţara dată.Ca o tradiţie, începuta la Jocurile Olimpice din 1928, Grecia
mărşăluieşte prima, deoarece din această ţara se tind Jocurile Olimpice, iar
ţara gazda mărşeluieşte ultima..
Dupa ce toate ţările au intrat pe stadion, preşedintele Comitetului Olimpic de
Organizare ţine un discurs, urmat de preşedintele CIO. La sfirşitul discursului,
prezintă reprezentantul ţarii gazde, care declară Jocurile Olimpice deschise,
spunînd:
«Declar deschise Jocurile din ... (numele oraşului gazdă) celebrînd a ...
(numărul olimpiadei) Olimpiada a Jocurilor moderne»
După aceasta Steagul Olimpic este adus orizontal (de la Jocurile Olimpice din
1960) şi ridicat în timp ce sună imnul olimpic..
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice
Diverse elemente tradiţionale sunt şi în cadrul ceremoniei de închidere
a Jocurilor Olimpice, care au loc după finisarea evenimentelor sportive.
Purtătorii de steaguri din toate ţările participante intră pe stadion singuri, însă
sunt urmaţi de toţi participanţii la Jocuri indiferent de sport, grupă sau
naţionalitate – o tradiţie ce se trage de la Olimpiada de vară din 1956 din
sugestia unui şcolar pe nume John Ian Wing, care credea că acesta e un mod
de a-i uni pe toţi atleţii împreună ca o naţiune.
Dupa aceasta 3 steaguri sunt ridicate concomitent cu interpretarea imnului
ţării respective. Primul, Steagul Greciei în mijloc semnificînd naşterea
Jocurilor Olimpice, steagul ţării gazde în stînga şi steagul următoarei gazde în
partea dreaptă.
Dupa aceste elemente tradiţionale, următoarea ţară gazdă se prezintă prin
spectacole artistice .
Ca şi la deschidere preşedintele Comitetului Olimpic a ţarii ţine un discurs,
urmat de discursul preşedintelui CIO, care spre sfirşitul discursului spune:
«Eu declar a (nr. Olimpiadei) Olimpiadă a jocurilor de ... (Vară/Iarnă) închisă şi
în conformitate cu tradiţia, eu chem tinerii lumii să se adune peste patru
ani ... pentru a celebra a ... Olimpiadă a Jocurilor… de vară/iarnă.»
Flacăra Olimpică se stinge şi în timp ce sună imnul Olimpic, steagul Olimpic
este coborît şi dus, orizontal de pe stadion.

[33]
 Din an în an jocurile contemporane sportive tot evoluează şi
chiar apar unele noi. Un exemplu ne poate servi:

Jocurile Olimpice de Tineret

Jocurile Olimpice de Tineret (YOG, Young Olympic Games) sunt
planificate a fi o versiune a Jocurile olimpice pentru tineri, completînd Jocurile
Olimpice şi vor participa doar atleţi de 14-18 ani. Ideea unui astfel de
eveniment a fost luată în considerare în 2001 de preşedintele CIO Jacques
Rogge şi la 199-a sesiune a Jocurilor, în Guatemala, în iulie 2007, COI a
aprobat aceste Jocuri Olimpice de Tineret.
Jocurile Olimpice de Tineret vor ţine mai puţin timp în comparaţie cu
cele pentru adulţi: cele de vară vor ţine max 12 zile, pe cînd cele de iarnă
maximum 9 zile. CIO vor permite participarea a maximum 3,500 de atleţi şi
875 titulari pentru a participa la jocurile de vară, pe cînd 970 de atleţi şi 580
titulari sunt aşteptaţi la jocurile de iarnă. Fiecare ţară ce participa la aceste
jocuri e nevoită să trimită minimum 4 atleţi. Întrecerile sportive vor fi aceleaşi
ca şi la jocurile tradiţionale, dar cu un număr limitat de discipline şi
evenimente şi cîteva rugaminte special adresate tinerilor. Educaţia şi cultura
sunt de asemenea elemente cheie la această ediţie pentru tineri.
Cheltuielile estimate pentru Jocurile Olimpice de Tineret la moment consista
30$ milioane pentru ediţiile de vară şi 15$–20$ milioane pentru ediţiile de
iarnă.
Primul oraş gazdă va fi Singapore în 2010!

Astfel ne dăm seama ca pe viitor vom avea parte de multe surprize

plăcute în domeniul sportului, deoarece “Scopul sportului este acela de a
destepta şi înviora temperamentele, caracterele, de a înnobila sentimente,
de a scoate la lumina şi cizela trasaturi fără de care viaţa noastra n-ar putea fi
conceputa. Sportul este mijlocul cel mai accesibil de educare fizica şi morala
a indivizilor. Gîndiţi-va: curaj, onestitate, dîrzenie, tenacitate, perseverenţa,
sunt numai cîteva din calitaţile cu care omul se recomandă prin sport în
societate.”
(Mircea Lucescu)

[34]
 Bibliografie:

Victor Bănciulescu, Virgil Ludu : “ Sport şi artă”;

Ioan Dragan: “ Martor la 8 olimpiade”;

Stela Petecel: “ Antichitatea Greco-romană despre sport”;

Flavia Rusu, Istoria educaţiei fizice şi a sportului, Cluj-Napoca,

2006

www.olympic.org

www.steroizi.ro - Istoria steroizilor

encarta.msn.com, Ancient Olympic Games

http://www.pitesti.ro/centrul-cultural/arhiva/arges/aprilie2004/pag04.htm

http://www.aafla.org/OlympicInformationCenter/OlympicReview/1963/BDCE83/BDCE
83j.pdf

http://www.fifa.com/worldcup/archive/

http://www.euro2008.com/

http://www.uefa.com/

ro.wikipedia.org

wikipedia.org

[35]