Sunteți pe pagina 1din 18

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9

Individualizarea judiciară a
executării pedepselor

Cuprins
§ 1. Aspecte generale ......................................................................................................
§ 2. Renunţarea la aplicarea pedepsei .............................................................................
§ 3. Amânarea aplicării pedepsei ....................................................................................
§ 4. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.................................................
§ 5. Calculul pedepselor..................................................................................................
§ 6. Liberarea condiţionată .............................................................................................
Test de verificare ............................................................................................................
Rezumat ..........................................................................................................................
Bibliografie .....................................................................................................................

Obiective
În această unitate vei învăţa că:
- instanţa are posibilitatea de a merge şi mai departe cu procesul de individualizarea a pedepsei;
- instanţa va putea individualiza nu numai modul de executare a pedepsei aplicate dispunând
suspendarea executării, dar va putea să nici nu stabilească durata ori cuantumul acesteia ori deşi a
stabilit durata sau cuantumul să considere că nu este necesară aplicarea ei.

Timp de învăţare aproximat: 3 – 3,5 ore

§ 1. Aspecte generale
Precizări. Instanţa de judecată sesizată cu judecarea inculpatului pentru săvârşirea
unei infracţiuni, ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor
prevăzute în art. 74 C.p. cât şi de stările şi circumstanţele în care a fost comisă fapta, va
putea stabili şi aplica pedeapsa ce urmează să fie executată de condamnat.
Pedeapsa aplicată de instanţa de judecată urmează să fie executată, potrivit naturii sale:
detenţiunea pe viaţă şi închisoarea într-un loc de deţinere, iar amenda prin plata sumei
de bani în contul statului.
Prin lege însă, s-a prevăzut posibilitatea pentru instanţa de judecată de a
individualiza pedeapsa într-un alt mod decât acela care presupune executarea acesteia.
Instanţa de judecată în soluţionarea acţiunii penale este îndrituită să decidă cu luarea
în considerare a criteriilor generale de individualizare ale pedepsei asupra măsurii pe
care urmează să o adopte. Măsurile pe care instanţa le poate dispune sunt reglementate
în Codul penal într-o succesiune crescătoare a severităţii acestora.
a) Mai întâi instanţa de judecată are posibilitatea (dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute prin dispoziţiile art. 80 C.p.) să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei,
având în vedere printre altele, gravitatea redusă a infracţiunii, persoana infractorului,
posibilităţile acestuia de îndreptare, şi ajungând la concluzia că dispunerea unei
pedepse este inoportună. În acest caz instanţa nici măcar nu stabileşte cuantumul
pedepsei.
b) O altă măsură pe care o poate dispune instanţa de judecată este amânarea
aplicării pedepsei, caz în care trebuie stabilită o pedeapsă, însă cu îndeplinirea

111
condiţiilor arătate în art. 83 C.p., instanța poate aprecia că nu se impune aplicarea
acesteia. Aşadar, în această situaţie, pedeapsa a fost stabilită (cuantumul este
cunoscut), dar aplicarea a fost amânată.
c) Tot după stabilirea pedepsei (numai închisoarea), instanţa de judecată poate să
considere că se impune aplicarea acesteia însă, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute în
art. 91 C.p., poate aprecia că nu este necesară și executarea ei într-un loc de deţinere,
dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În acest caz pedeapsa a
fost stabilită (cuantumul este cunoscut) şi aplicată, dar executarea ei a fost
suspendată.
d) În fine, după stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa dispune şi executarea
efectivă a pedepsei.
Sunt socotite măsuri de individualizare judiciară a executării pedepselor şi liberarea
condiţionată ca şi înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art. 63 C.p.), măsuri ce
intervin după executarea în parte a pedepsei închisorii şi respectiv dacă plata amenzii
nu se face cu rea-credinţă.

§ 2. Renunţarea la aplicarea pedepsei


Noţiune şi caracterizare. Renunţarea la aplicarea pedepsei este o măsură de
individualizare a pedepsei prin care instanţa nici măcar nu stabileşte durata ori
cuantumul pedepsei. În acelaşi timp această măsură reprezintă sub aspect procesual
penal una dintre soluţiile la care instanţa poate ajunge în rezolvarea acţiunii penale (art.
396 alin. 1 C.p.p.).
►Aşadar renunţarea la aplicarea pedepsei este o măsură de individualizare a pedepsei
care se dispune printr-o hotărâre judecătorească de renunţare la aplicarea pedepsei.
Renunţarea la aplicarea pedepsei reprezintă o măsură de individualizare a pedepsei
pe care instanţa o poate utiliza, în condiţiile stabilite de lege, pentru a rezolva acele
cauze penale în care infracţiunea este de o gravitate redusă, iar faţă infractor, prin
conduita avută anterior săvârşirii faptei şi după aceea, nu se impune aplicarea vreunei
pedepse. Prin dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei, instanţa de judecată
apreciază că reeducarea infractorului poate avea loc şi fără a fi necesar să ajungă la
stabilirea unei pedepse ce s-ar dovedi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar
avea asupra persoanei acestuia. Se evită, totodată, neajunsurile pe care le atrage după
sine privaţiunea de libertate prin izolarea condamnatului de familie şi se evită, de
asemenea, contagiunea criminală care există în locurile de deţinere. Merită menţionată
şi evitarea cheltuielilor pe care le presupune executarea pedepsei într-un penitenciar.
Denumirea dată de către legiuitor acestei măsuri - „renunţarea la aplicarea
pedepsei” - nu este cea mai bună alegere deoarece în cazul acestei măsuri cuantumul
sau durata pedepsei nici măcar nu sunt stabilite (nu sunt cunoscute) ori nu se poate
renunţa la aplicarea unei pedepse care nefiind stabilită nici nu ar putea pune problema
opţiunii de renunţare ori nu la aplicarea acesteia. Considerăm că denumirea de
renunţarea la stabilirea pedepsei ar fi fost o alegere mai bună în raport cu ceea ce este
până la urmă această măsură.
Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei. Renunţarea la aplicarea pedepsei se
poate dispune de instanţa de judecată dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
(art. 80 C.p.) cu privire la: infracţiunea săvârşită, cu privire la persoana infractorului,
aprecierea instanţei că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună.
a) Condiţiile cu privire la infracţiunea săvârşită
• infracţiunea este de o gravitate redusă având în vedere natura şi întinderea urmărilor

112
produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi
scopul urmărit;
• pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult
5 ani
b) Condiţii cu privire la infractor
• infractorul nu a mai suferit anterior o condamnare;
Existenţa unei condamnări anterioare nu constituie un impediment dacă a fost
pronunţată:
- pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală
- pentru o infracţiune amnistiată
sau dacă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a
împlinit termenul de reabilitare.
• faţă de infractor nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani
anteriori datei infracţiunii pentru care este judecat;
• infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori de la judecată sau să nu fi
încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală
a autorului sau a participanţilor.
c) Aprecierea instanţei că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună
Formarea convingerii instanţei că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza
consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei infractorului se face în raport de
persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile
depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum
şi de posibilităţile sale de îndreptare.
Dacă s-au săvârşit mai multe infracţiuni în concurs renunţarea la aplicarea
pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune sunt îndeplinite condiţiile
arătate mai sus (art. 80 alin. 3 C.p.). În acest caz prin aceeaşi hotărâre judecătorească
se va dispune câte o măsură a renunţării la aplicarea pedepsei pentru fiecare
infracţiune. Este posibil ca infracţiunile concurente să fie judecate separat caz în care
va exista câte o hotărâre de renunţare la aplicarea pedepsei pentru fiecare infracţiune.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 80 C.p., nu creează pentru infractor „un
drept” la beneficiul măsurii renunţării la aplicarea pedepsei ci doar o „vocaţie” la
aceasta, deoarece cea de a treia condiţie, lasă la aprecierea instanţei o astfel de măsură
de individualizare a executării pedepsei.
Avertismentul. Odată dispusă renunţarea la aplicarea pedepsei instanţa aplică
infractorului un avertisment (art. 81 C.p.). Acest avertisment constă în prezentarea
motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea
infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va
mai comite infracţiuni.
În caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment (art. 81 alin. 3 C.p.).
Această prevedere este aplicabilă dacă infracţiunile concurente sunt judecate în aceeaşi
cauză chiar dacă se dispune câte o măsură a renunţării pentru fiecare infracţiune în
parte.
Efectele renunţării la aplicarea pedepsei. Persoana faţă de care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau
incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită (art. 82 alin. 1 C.p.). Din
moment ce nu există o hotărâre de condamnare nu se pune problema existenţei vreunei
decăderi, interdicţii sau incapacităţi care ulterior să fie înlăturate pe calea reabilitării.
Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de
siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.

113
Anularea renunţării la aplicarea pedepsei. Anularea se datorează unor cauze
preexistente acordării renunţării la aplicarea pedepsei şi care dacă ar fi fost cunoscute
de instanţa de judecată, ar fi împiedicat acordarea suspendării.
Anularea se dispune dacă sunt îndeplinite condiţiile:
• persoana faţă de care s-a dispus renunţarea a săvârşit o altă infracţiune mai înainte
de rămânerea definitivă a hotărârii de renunţare la aplicarea pedepsei
• infracţiunea ce atrage anularea să fie descoperită în termen de 2 ani de la
rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea
• pentru infracţiunea săvârşită s-a stabilit o pedeapsă, fiind îndeplinită această
condiţie şi atunci când pedeapsa pentru infracţiunea ce atrage anularea, a fost stabilită
după împlinirea termenului de 2 ani.
Anulând măsura renunţării la aplicarea pedepsei, instanţa judecătorească face
aplicarea, după caz, a dispoziţiilor privind sancţionarea concursului de infracţiuni, a
recidivei sau a pluralităţii intermediare.
Din moment ce pedeapsa pentru infracţiunea ce a atras anularea a fost stabilită
(este cunoscut cuantumul sau durata ei) este exclusă o nouă renunţare la aplicarea
pedepsei. Nici măsura amânării aplicării pedepsei rezultante , în condiţiile art. 83 C.p.,
nu mai este posibilă deoarece conform art. 5811 alin. 2 C.p.p. în urma anulării
renunţării la aplicarea pedepsei se va dispune condamnarea (o altă soluţie de rezolvare
a acţiunii penale alături printre altele de renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea
aplicării pedepsei) soluţie care este incompatibilă cu cea a amânării aplicării pedepsei.
În cel mai bun caz infractorul poate beneficia, pentru pedeapsa rezultantă aplicată în
urma anulării renunţării, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 91 C.p., de suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere.
Caz special în care se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei. Măsura
renunţării la aplicarea pedepsei poate fi dispusă chiar dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în art. 80 C.p. în cazul inculpatului acuzat de săvârşirea
infracţiunilor prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului ilicit de droguri şi care a fost inclus în circuitul integrat de
asistenţă al persoanelor consumatoare de droguri. Astfel potrivit art. 20 alin. 1 din
Legea nr. 143/2000, dacă până în momentul pronunţării hotărârii inculpatul respectă
protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri,
instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile art. 80 C.p.

§ 3. Amânarea aplicării pedepsei


Noţiune şi caracterizare. Amânarea aplicării pedepsei este o măsură de
individualizare a pedepsei prin care instanţa după ce stabileşte durata ori cuantumul
pedepsei, apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară și se impune
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată (termen de supraveghere).
La fel ca în cazul renunţării la aplicarea pedepsei, măsura amânării aplicării pedepsei
reprezintă sub aspect procesual penal una dintre soluţiile la care instanţa poate ajunge
în rezolvarea acţiunii penale (art. 396 alin. 1 C.p.p.).
►Prin urmare amânarea aplicării pedepsei este o măsură de individualizare a pedepsei
care se dispune printr-o hotărâre judecătorească de amânare a aplicării pedepsei.
Alături de măsura renunţării, amânarea aplicării pedepsei reprezintă o măsură de
individualizare în plus la dispoziţia instanţei şi la care se poate recurge, în condiţiile
stabilite de lege, pentru a rezolva acele cauze penale în care pedeapsa stabilită este
redusă, iar faţă de infractor, prin conduita avută anterior săvârşirii faptei şi după aceea,

114
nu se impune aplicarea imediată a pedepsei stabilite. Spre deosebire de măsura
renunţării, în cazul amânării aplicării pedepsei se impune supravegherea conduitei
infractorului pe o perioadă determinată. Prin dispunerea amânării aplicării pedepsei de
care pot beneficia infractorii puţin periculoşi se evită, în acelaşi timp, neajunsurile pe
care le atrage după sine aplicarea şi executarea efectivă a pedepsei, iar în cazul
pedepsei cu închisoarea se evită, de asemenea, contagiunea criminală care există în
locurile de deţinere, precum şi cheltuielile statului aferente executării pedepsei într-un
penitenciar.
Condiţiile amânării aplicării pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei se poate
dispune de instanţa de judecată dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art.
83 C.p.) cu privire la: pedeapsa stabilită şi infracţiunea săvârşită, cu privire la persoana
infractorului, aprecierea instanţei că aplicarea imediată a unei pedepse nu este
necesară.
a) Condiţiile cu privire la pedeapsa stabilită şi infracţiunea săvârşită
• pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau
închisoarea de cel mult 2 ani;
• pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mică de
7 ani. Dacă legea prevede o pedeapsă de 7 ani sau mai mare, instanţa nu poate dispune
amânarea aplicării pedepsei stabilite pentru acea infracţiune. De ex. dacă pedeapsa
stabilită este închisoarea de 1 an şi 6 luni (mai mică de 2 ani), iar legea prevede
pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 8 ani, nu va fi
posibilă dispunerea măsurii amânării aplicării pedepsei stabilite.
b) Condiţii cu privire la infractor
• infractorul nu a mai suferit anterior o condamnare la pedeapsa închisorii;
Existenţa unei condamnări anterioare nu constituie un impediment dacă a fost
pronunţată :
- pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală,
- pentru o infracţiune amnistiată
sau dacă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a
împlinit termenul de reabilitare.
• infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii;
• infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori de la judecată sau să nu fi
încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală
a autorului sau a participanţilor.
c) Aprecierea instanţei că aplicarea unei pedepse nu este necesară
Aprecierea instanţei că ar fi potrivită măsura de individualizare a amânării aplicării
pedepsei se face în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior
săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare.
Este obligatorie prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării
pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la
care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de
supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de
supraveghere.
Şi în cazul acestei măsuri de individualizare îndeplinirea condiţiilor prevăzute de
art. 83 C.p., nu creează pentru infractor „un drept” la beneficiul măsurii renunţării la
aplicarea pedepsei ci doar o „vocaţie” la aceasta, deoarece cea de a treia condiţie, lasă
la aprecierea instanţei o astfel de măsură de individualizare a executării pedepsei.
Termenul se supraveghere. Dispunând amânarea aplicării pedepsei infractorul va

115
fi supus supravegherii pe o perioadă fixă de 2 ani (art. 84 C.p.). Această perioadă de 2
ani constituie termen de supraveghere pe parcursul căruia conduita infractorului va fi
supravegheată de către serviciul de probaţiune.
Serviciul de probaţiune funcţionează în baza Legii nr. 252/2013 privind
organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune şi are printre atribuţii
supravegherea şi coordonarea executării măsurilor şi sancţiunilor comunitare – art. 32
din L. 252/2013 (de ex. măsuri educative neprivative de libertate, supravegherea celor
faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere, liberarea condiţionată, executarea pedepsei amenzii prin prestarea
unei munci neremunerate în folosul comunităţii, etc.)
Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile
pe care instanţa i le va stabili.
Măsurile de supraveghere. Măsurile de supraveghere care se iau faţă de infractor
pe durata termenului de supraveghere sunt menite să asigure un control permanent
asupra conduitei acestuia, pentru a-l determina la o conduită licită.
Conform art. 85 alin. 1 C.p. persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,
precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale
de existenţă.
Impunerea tuturor acestor măsuri de supraveghere decurge din lege, instanţa
neavând posibilitatea de a impune respectarea doar a unora dintre aceste măsuri.
Obligaţiile de supraveghere. Conform art. 85 alin. 2 C.p. instanţa poate impune
persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai
multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă
între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza
stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se
stabileşte prin legea de executare a pedepselor;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu
care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie
de acestea;
f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice, stabilite de instanţă;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a
folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Pe durata termenului de supraveghere instanţa poate dispune încetarea executării
unor obligaţii dacă nu mai este necesar ori poate dispune modificarea condiţiilor de
executare a acestora pentru a asigura atingerea scopurilor măsurii amânării.

116
Spre deosebire de măsurile de supraveghere, în cazul obligaţiilor de supraveghere,
impunerea respectării acestora de către infractor este lăsată la aprecierea instanţei de
judecată. Instanţa ar putea să nu impună nicio obligaţie.
Efectele amânării aplicării pedepsei. Ca urmare a hotărârii de amânare a aplicării
pedepsei, pedeapsa principală stabilită (închisoarea, amenda) nu mai este aplicată. Va
fi amânată şi aplicarea amenzii ce însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62
C.p. Persoana în cauză nu va fi supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce
ar putea decurge din infracţiunea săvârşită (art. 90 alin. 1 C.p.). Amânarea aplicării
pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor
civile prevăzute în hotărâre (art. 90 alin. 2 C.p.).
Efectele amânării aplicării pedepsei se vor produce definitiv dacă până la expirarea
termenului de supraveghere persoana nu a săvârşit o nouă infracţiune, dacă nu s-a
dispus revocarea amânării aplicării pedepsei şi dacă nu s-a descoperit o cauză de
anulare. Toate cele trei condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.
Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana respectivă săvârşeşte o
nouă infracţiune, dar care este descoperită după expirarea acestui termen atunci nu mai
este posibilă revocarea amânării aplicării pedepsei (art. 88 alin. 3 C.p.) chiar dacă
făptuitorul nu a respectat condiţia de a nu săvârşi o infracţiune în cursul termenului de
supraveghere. În acest caz efectele amânării aplicării pedepsei se vor produce, iar
pedeapsa principală nu mai poate fi aplicată şi executată. Aşadar, în lipsa unei hotărâri
de condamnare privind infracţiunea pentru care anterior se dispusese amânarea
aplicării pedepsei, nu se mai pune problema existenţei decăderilor, interdicţiilor şi
incapacităţilor.
Revocarea amânării aplicării pedepsei. Revocarea amânării aplicării pedepsei
poate fi obligatorie sau facultativă.
Revocarea amânării aplicării pedepsei este obligatorie (art. 88 alin. 1-3 C.p.) când:
• persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse,
• până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral
obligaţiile civile stabilite prin hotărâre afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a
avut nicio posibilitate să le îndeplinească şi
• după amânarea aplicării pedepsei săvârşeşte o infracţiune cu intenţie sau cu
intenţie depăşită. În acest caz este necesar ca noua infracţiune să fie descoperită în
termenul de supraveghere şi pentru care să se pronunţe o condamnare chiar şi după
expirarea acestui termen. Pluralitatea de infracţiuni ce a luat naştere prin săvârşirea
noii infracţiuni în cursul termenului de supraveghere nu este recidivă şi nici pluralitate
intermediară deoarece nu este îndeplinită condiţia existenţei unei hotărâri de
condamnare (necesară atât în cazul recidivei cât şi în cel al pluralităţii intermediare).
Întrucât infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare este mai înainte de
existenţa unei condamnări (hotărârea anterioară nu a fost de condamnare ci de
amânare a aplicării pedepsei) în cauză a luat naştere un concurs de infracţiuni. De
aceea conform art. 88 alin. 3 teza a II- a C.p. pedeapsa aplicată ca urmare a revocării
amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor
privitoare la concursul de infracţiuni.
Revocarea este facultativă când infracţiunea săvârşită ulterior este din culpă (art.
88 alin. 4 C.p.). Instanţa constatând că noua infracţiune este săvârşită din culpă poate
menţine măsura amânării aplicării pedepsei dispusă anterior chiar dacă pronunţă
condamnarea pentru infracţiunea din culpă săvârşită ulterior.
Întrucât singura condiţie prevăzută de lege, pentru a se putea menţine măsura
amânării este ca infracţiunea săvârşită din nou să fie din culpă, se poate conchide
aşadar ca instanţa poate să decidă menţinerea amânării aplicării pedepsei, iar pentru
117
infracţiunea din culpă să dispună aplicarea şi executarea pedepsei. În tăcerea legii ne
întrebăm dacă şi pentru infracţiunea comisă din culpă, în cursul termenului de
supraveghere, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei. Răspunsul este pozitiv
dacă şi pentru noua infracţiune sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83 C.p., caz
în care cele două termene de supraveghere vor curge paralel.
Dacă infracţiunea din culpă săvârşită în cursul termenului de supraveghere este
descoperită după împlinirea acestui termen atunci revocarea nu va mai fi posibilă.
Anularea amânării aplicării pedepsei. Anularea amânării aplicării pedepsei se
dispune dacă:
- persoana supravegheată a săvârşit anterior dispunerii măsurii amânării aplicării
pedepsei o infracţiune (indiferent cu ce formă de vinovăţie);
- această infracţiune să fie descoperită în cursul termenului de supraveghere;
- pentru infracţiunea respectivă să se aplice pedeapsa cu închisoarea.
În funcţie de existenţa sau nu a unei condamnări definitive pentru infracţiunea care
a atras anularea amânării aplicării pedepsei, în cauză poate lua naştere o pluralitate de
infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni, recidivei ori pluralităţii intermediare
care va atrage sancţionarea corespunzătoare acelui fel de pluralitate.
Conform art. 89 alin. 2 în caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune
amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art.
83 (condiţiile amânării aplicării pedepsei).
Cazuri speciale în care se poate dispune amânarea aplicării pedepsei. Sunt
considerate cazuri speciale întrucât măsura amânării aplicării pedepsei se dispune
obligatoriu indiferent dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile generale pentru a se
putea dispune amânarea aplicării pedepsei prevăzute la art. 83 C.p.
De ex. (cazuri prevăzute în Codul penal):
• Amânarea aplicării pedepsei se dispune obligatoriu de către instanţă, în cazul infracţiunii
de abandon de familie, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul
îşi îndeplineşte obligaţiile de întreţinere şi ajutor, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru aceasta (art. 378 alin. 5 C.p.).
• De asemenea în cazul infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general
obligatoriu, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul (părinte ori
persoană căreia i s-a încredinţat minorul potrivit legii) asigură reluarea frecventării cursurilor
de către minor, instanţa dispune amânarea aplicării pedepsei (obligatoriu) chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta (art. 380 alin. 3 C.p.).

§ 4. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere


Noţiune şi caracterizare. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o
măsură de individualizare a pedepsei prin care instanţa după ce stabileşte durata ori
cuantumul pedepsei, dispune şi aplicarea acesteia. În acest caz instanţa apreciază în
raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de
eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii,
precum şi de posibilităţile sale de îndreptare că aplicarea pedepsei este suficientă
nefiind necesar şi executarea acesteia.
Spre deosebire de renunţarea şi amânarea aplicării pedepsei, măsura suspendării
executării pedepsei sub supraveghere nu mai reprezintă sub aspect procesual penal
una dintre soluţiile la care instanţa poate ajunge în rezolvarea acţiunii penale (art. 396
alin. 1 C.p.p.) ci este subsecventă soluţiei de condamnare.
►Prin urmare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură de
individualizare a pedepsei care se dispune printr-o hotărâre judecătorească de
condamnare.

118
Alături de măsurile renunţării şi amânării aplicării pedepsei, suspendarea
executării reprezintă o măsură de individualizare în plus la dispoziţia instanţei şi la
care se poate recurge, în condiţiile stabilite de lege, pentru a rezolva acele cauze penale
în care nu este necesar să se ajungă la executarea efectivă a pedepsei. La fel ca în cazul
celorlalte măsuri prin dispunerea măsurii suspendării de care pot beneficia infractorii
puţin periculoşi se evită, în acelaşi timp, neajunsurile pe care le atrage după sine
aplicarea şi executarea efectivă a pedepsei, iar în cazul pedepsei cu închisoarea se
evită, de asemenea, contagiunea criminală care există în locurile de deţinere, precum şi
cheltuielile statului aferente executării pedepsei într-un penitenciar.
Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere trebuiesc îndeplinite
cumulativ condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 91 C.p. ce privesc: pedeapsa aplicată,
persoana condamnatului şi aprecierea instanţei că aplicarea pedepsei este suficientă
nefiind necesară executarea acesteia.
a) Condiţii cu privire la pedeapsa aplicată
• pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel
mult 3 ani;
• pedeapsa aplicată este numai închisoarea;
(pentru amendă se poate dispune măsura amânării aplicării pedepsei)
• aplicarea pedepsei să nu fi fost iniţial amânată şi ulterior amânarea să fi fost revocată.

b) Condiţii cu privire la infractor


• infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an
Existenţa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an
nu constituie un impediment dacă a fost pronunţată :
- pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală,
- pentru o infracţiune amnistiată,
- pentru o infracţiune săvârşită din culpă
sau dacă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a
împlinit termenul de reabilitare.
• infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii;
• infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori de la judecată sau să nu fi
încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală
a autorului sau a participanţilor.
c) Aprecierea instanţei
Aprecierea instanţei că măsura suspendării executării pedepsei este suficientă
nefiind necesară executarea pedepsei, se face în raport de persoana infractorului, de
conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de
îndreptare.
Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum
şi a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei şi atenţionarea
condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă
va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va
executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Întrucât aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este lăsată la
aprecierea instanţei de judecată considerăm, sub acest aspect, că prin îndeplinirea
condiţiilor prevăzute de lege nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o
vocaţie a acestuia la această măsură de individualizare judiciară a pedepsei.
Termenul de supraveghere. Durata suspendării executării pedepsei sub

119
supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă
între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate (art. 92
C.p.).
De ex. dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, în caz de suspendare a
executării acestei pedepse, durata termenului de încercare poate fi stabilită între 3
şi 4 ani.
Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a
pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi
să execute obligaţiile pe care instanţa i le va stabili.
Măsurile de supraveghere. La fel ca în cazul măsurii amânării şi în cazul
suspendării măsurile de supraveghere care se iau faţă de infractor pe durata termenului
de supraveghere sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei
acestuia, pentru a-l determina la o conduită licită.
Conform art. 93 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere, condamnatul
trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale
de existenţă.
Se poate observa că aceste măsuri de supraveghere sunt identice cu cele de la
măsura amânării aplicării pedepsei. Tot astfel respectarea tuturor acestor măsuri de
supraveghere decurge din lege, instanţa neavând posibilitatea de a impune respectarea
doar a unora dintre aceste măsuri.
Obligaţiile condamnatului. Conform art. 93 alin. 2 C.p. instanţa impune
condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Şi în cazul acestei măsuri de individualizare un rol important în supravegherea
condamnatului pe durata termenului de supraveghere îi revine serviciului de
probaţiune (a se vedea dispoziţiile art. 94 C.p.)
Pe durata termenului de supraveghere instanţa poate dispune încetarea executării
unor obligaţii dacă nu mai este necesar ori poate dispune modificarea condiţiilor de
executare a acestora pentru a asigura atingerea scopurilor măsurii suspendării.
Se poate observa că numărul obligaţiilor ce pot fi impuse condamnatului cu
suspendarea executării sunt mai puţine decât cele care pot fi impuse în cazul amânării
aplicării pedepsei. Pe de altă parte instanţa obligatoriu trebuie să impună cel puţin o
obligaţie.
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în
condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu
poate presta această muncă.
Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

120
Efecte provizorii. Efectul imediat sau provizoriu al suspendării executării pedepsei
sub supraveghere îl constituie suspendarea executării pedepsei închisorii, pe durata
termenului de supraveghere. Dacă a fost aplicată şi pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării unor drepturi, aceasta va începe să se execute de la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea. Executarea
pedepsei complementare se va face în paralel cu scurgerea termenului de
supraveghere. Executarea pedepsei accesorii este suspendată, având soarta pedepsei
principale.
Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile art.
62 C.p., amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată
sub supraveghere.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executării
măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare
(art. 98 alin. 2 C.p.).
Efecte definitive se produc la împlinirea termenului de supraveghere: dacă cel
condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune descoperită până la expirarea termenului
de supraveghere, dacă nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei şi dacă
nu s-a descoperit o cauză de anulare. Toate cele trei condiţii trebuie îndeplinite
cumulativ.
Efectul definitiv constă în considerarea pedepsei ca executată.
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune pentru
cauze ulterioare rămânerii definitive a hotărârii cu suspendarea executării şi parcursul
termenului de supraveghere.
► Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune obligatoriu:
• dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-
credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori
stabilite de lege (art. 96 alin. 1 C.p.);
• dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu
îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care
persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească (art. 96 alin. 2
C.p.).
În aceste cazuri, instanţa, revocând suspendarea dispune şi executarea
efectivă pedepsei.
• dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a
fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii (art. 96 alin. 3 C.p.).
În acest caz, instanţa, revocând suspendarea, dispune executarea pedepsei la
care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
• dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă
infracţiune (cu intenţie – s.n.), descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care
s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen
(art. 96 alin. 4 C.p.).
În acest caz, instanţa, revocând suspendarea, dispune executarea pedepsei.
Deoarece pluralitatea de infracţiuni care poate lua naştere este recidivă ori
pluralitatea intermediară, cele două pedepse (cea a cărei suspendare a fost
revocată şi cea stabilită pentru infracţiunea săvârşită din nou care a atras
revocarea) se vor contopi potrivit dispoziţiilor de la forma de pluralitate
respectivă.
► Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este facultativă:
• dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă
infracţiune din culpă, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a
pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.

121
Instanţa poate menţine suspendarea executării pedepsei, iar pentru noua
infracţiune săvârşită din culpă poate dispune deasemnea suspendarea
executării pedepsei (dacă şi pentru aceasta sunt îndeplinite condiţiile art. 91
C.p.), caz în care cele două termene de supraveghere vor curge paralel.
Menţinând suspendarea, instanţa poate dispune executarea numai a pedepsei
aplicate pentru noua infracţiune săvârşită din culpă.
Dacă instanţa optează pentru revocarea suspendării, atât pedeapsa a cărei
executare a fost suspendată cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune
săvârşită din culpă se vor executa, pedeapsa rezultantă urmând a fi stabilită
potrivit dispoziţiilor de la pluralitatea intermediară (nu poate fi recidivă
deoarece noua infracţiune este comisă din culpă).
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, spre deosebire de
revocare, se dispune pentru cauze anterioare rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare cu suspendarea executării pedepsei.
Anularea suspendării executării este numai obligatorie şi se dispune dacă:
- persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune (indiferent cu ce formă de vinovăţie
– s.n.) până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea;
- infracţiunea anterioară se descoperă până la expirarea termenului de supraveghere;
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu are loc dacă
descoperirea infracţiunii a avut loc după împlinirea termenului de încercare.
- pentru infracţiunea anterioară s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea
acestui termen.
Anularea nu este posibilă dacă pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită anterior este
amenda.
Anulând suspendarea, pedeapsa devine executabilă. În funcţie de existenţa sau nu a
unei condamnări definitive pentru infracţiunea ce a atras anularea, la data comiterii
infracţiunii pentru care se dispusese suspendarea, în cauză poate lua naştere una dintre
cele 3 forme ale pluralităţii de infracţiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară).
Pedepsele se vor contopi potrivit dispoziţiilor de la pluralitatea ce a luat naştere.
În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune
suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute
în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul
de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art.
97 alin. 2 C.p.).
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazuri speciale. Cazurile
speciale în care se poate dispune această măsură sunt aceleaşi cu cele în care se
dispune măsura amânării aplicării pedepsei.
Pentru exemplificare ne vom opri la cazurile speciale prevăzute în Codul penal:
• Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se dispune (obligatoriu – s.n.) de către
instanţă, în cazul infracţiunii de abandon de familie, dacă până la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile de întreţinere şi ajutor, chiar
dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta (art. 378 alin. 5 C.p.).
• De asemenea în cazul infracţiunii de împiedicarea accesului la învăţământul general
obligatoriu, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul (părinte ori
persoană căreia i s-a încredinţat minorul potrivit legii) asigură reluarea frecventării cursurilor
de către minor, instanţa dispune (obligatoriu –s.n.) suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta (art.
380 alin. 3 C.p.).

§ 5. Calculul pedepselor
Noţiune. Strâns legată de individualizarea pedepselor este instituţia calculului
122
pedepselor, a determinării duratei acestora. În codul penal (art. 59, art. 71–73, dar şi
art. 186 C.p.) au fost înscrise dispoziţii care dau răspuns problemelor ce se pun în
legătură cu: calcularea pedepsei pe unităţi de timp (ani, luni, zile), calculul pedepsei în
caz de comutare sau înlocuire, deducerea reţinerii şi arestării preventive din durata
pedepsei pronunţate, deducerea privaţiunii de libertate executată în afara ţării.
Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire. Prin dispoziţiile art. 59 C.p.
s-a prevăzut că, în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu
pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată
din pedeapsa închisorii.
Durata executării pedepsei închisorii. Potrivit art. 71 C.p., durata executării
închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute pedeapsa şi până
în ziua în care încetează să o execute. Sunt incluse în durata executării atât ziua în care
începe să fie executată pedeapsa închisorii cât şi ziua în care executarea încetează (art.
71 alin. 2 C.p.).
Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la
care au început să curgă (art. 186 alin. 1 C.p. C.p.). În durata executării pedepsei intră
atât timpul cât condamnatul a executat efectiv pedeapsa, cât şi timpul în care s-a aflat
în spital, cu excepţia cazului în care condamnatul şi-a provocat în mod voit boala şi
această împrejurare se constată în timpul executării pedepsei (art. 71 alin. 3 C.p.).
Deci, când condamnatul şi-a provocat voit boala pentru a se sustrage de la executarea
pedepsei, timpul de spitalizare nu se consideră în durata executării pedepsei şi aceasta
se va prelungi cu durata spitalizării.
În ceea ce priveşte calculul timpului raportat la limitele de pedeapsă atunci când
aceste nu sunt divizibile cu fracţia de majorare sunt aplicabile dispoziţiile art. 186 alin.
2 şi 3 C.p.:
(2) Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil
cu fracţia de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracţia se va aplica asupra
termenului transformat în zile, după care durata obţinută se transformă în luni. În acest
caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din
aplicarea fracţiei.
(3) În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător
dispoziţiile alin. (2), transformarea făcându-se între ani şi luni.
! Exemple se găsesc în unităţile de învăţare referitoare la pluralitatea de infracţiuni.
Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate. Prin
dispoziţiile art. 72 alin. 1 C.p. s-au dat rezolvări situaţiilor în care condamnatul a fost
supus unei măsuri preventive privative de libertate pentru infracţiunea ce a atras
condamnarea ori pentru altă infracţiune concurentă. Astfel timpul cât a fost privat de
libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate pentru infracţiunea comisă.
Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp
ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost
condamnat pentru o altă faptă care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de
libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot
sau în parte a zilelor-amendă (art. 72 alin. 2 C.p.).
Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării. Prin dispoziţiile art.
73 C.p. s-a prevăzut că privaţiunea de libertate suferită în străinătate (aplicată printr-o
pedeapsă sau dispusă printr-o măsură preventivă) pentru infracţiunile săvârşite, care se
judecă şi după legea penală română conform principiilor teritorialităţii, personalităţii,
realităţii sau universalităţii se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi
infracţiune de instanţele române. Soluţia adoptată de legiuitorul român înlătura
posibilitatea ca infractorul să suporte două sancţiuni privative de libertate pentru

123
aceeaşi faptă.

§ 6. Liberarea condiţionată
Noţiune. Liberarea condiţionată este o instituţie complementară regimului
executării pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei,
ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de
executarea în întregime a pedepsei cu respectarea anumitor condiţii.
Liberarea condiţionată constituie un mijloc de stimulare a condamnaţilor în timpul
executării pedepsei privative de liberate la stăruinţă în muncă şi disciplină, la grabnica
lor îndreptare.
Liberarea condiţionată îşi găseşte reglementarea în Codul penal (art. 99 – 106 C.p.),
în Legea nr. 254/2013 (art. 95 - 97) privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi în
Codul de procedură penală (art. 587). Liberarea condiţionată se acordă la cererea
persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiţionată ce se
alcătuieşte în fiecare penitenciar.
Instanţa de judecată poate acorda liberarea condiţionată dacă sunt îndeplinite mai
multe condiţii:
1) O primă condiţie priveşte executarea unei părţi din pedeapsă, ca o garanţie că scopul şi
funcţiile acesteia au fost atinse, condamnatul s-a reeducat şi numai este necesară
executarea în întregime a pedepsei.
Partea din pedeapsă ce trebuie executată pentru a exista vocaţie la măsura liberării
condiţionate diferă în funcţie de durata pedepsei aplicate şi care se execută, în funcţie
de vârsta condamnatului şi în funcţie de folosirea acestuia la prestarea unei munci.
a) Durata pedepsei ce se execută – partea din pedeapsă ce trebuie executată în
calculul căreia intră şi partea din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată
pe baza muncii prestate – este:
- de cel puţin două treimi în cazul în care pedeapsa nu depăşeşte 10 ani şi
- de cel puţin trei pătrimi, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul pedepsei închisorii mai
mari de 10 ani (art. 100 alin. 1 lit. a C.p.).
Pe lângă executarea acestor fracţiuni de pedeapsă condamnatul trebuie să execute
efectiv (fără luarea în considerare a părţii de pedeapsă considerată ca executată pe baza
muncii prestate):
- cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani sau
- cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani (art. 100 alin. 3 teza a II-a
C.p.).
b) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani (bărbaţi sau femei), se
poate dispune liberarea condiţionată, după executarea a unei părţi din pedeapsă, în
calculul căreia intră şi partea din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată
pe baza muncii prestate, de:
- jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau
- cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani (art.
100 alin. 2 C.p.).
Pe lângă executarea acestor fracţiuni de pedeapsă condamnatul trebuie să execute
efectiv (fără luarea în considerare a părţii de pedeapsă considerată ca executată pe baza
muncii prestate):
- cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi
- cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani (art. 100 alin. 4 teza a II-a
C.p.).
2) Cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis.

124
Conform art. 31 din Legea nr. 254/2013 există 4 tipuri regimuri de executare a
pedepselor privative de libertate (regimul de maximă siguranţă, regimul închis,
regimul semideschis şi regimul deschis).
Această condiţie presupune ca cel condamnat să găsească la momentul solicitării
liberării condiţionate într-unul dintre cele două regimuri de executare a pedepsei. Nu
are importanţă că la începutul perioadei de executare condamnatul s-a aflat într-unul
dintre celelalte două regimuri de executare mai severe (regimul de maximă siguranţă
ori regimul închis), dacă pe parcursul executării pedepsei a reuşit să ajungă la unul
dintre cel două regimuri de executare mai uşoare.
3) Cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească.
4) Instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra
în societate.
Îndeplinirea condiţiilor legale de către condamnat pentru liberarea condiţionată nu
creează pentru aceasta un drept, ci doar o vocaţie, acordarea liberării fiind lăsată la
aprecierea instanţei, care trebuie să-şi formeze convingerea că reeducarea con-
damnatului se realizează şi fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Dacă instanţa judecătorească constată că sunt îndeplinite condiţiile legale şi deci
executarea restului de pedeapsă, în penitenciar nu mai este necesară, dispune acordarea
liberării condiţionate.
Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a
consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului
de supraveghere (art. 100 alin. 5 C.p.).
Termenul de supraveghere este intervalul cuprins între data liberării condiţionate
şi data împlinirii duratei pedepsei.
Dacă termenul de supraveghere este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să
respecte anumite măsuri de supraveghere şi îi pot fi impuse executarea uneia sau a mai
multor obligaţii.
Măsurile de supraveghere ce trebuie respectate de către condamnat pe parcursul
termenului de supraveghere de cel puţin 2 ani sunt:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte
5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale
de existenţă.
Sunt practic aceleaşi măsuri de supraveghere pe care trebuie să le respecte şi cei
care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei ori de suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere.
Obligaţiile condamnatului. Conform art. 101 alin. 2 C.p. instanţa poate impune
condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanţă;

125
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii
la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie
de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Instanţa ar putea să nu impună nicio obligaţie.
Obligaţiile prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. c – g C.p. întrucât au acelaşi conţinut şi
în pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pot fi impuse numai
în măsura în care nu au fost aplicate ca pedeapsă complementară (art. 101 alin. 3 C.p.).
Dacă restricţiile (obligaţii) prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. c – g C.p. au fost
impuse ca pedeapsă complementară înseamnă că ele vor începe să se execute
abia după expirarea termenului se supraveghere a liberării condiţionate. Pe
durata termenului de supraveghere restricţiile respective vor exista ca pedeapsă
accesorie care se aplică obligatoriu dacă drepturile în cauză au fost interzise ca
pedeapsă complementară. De aceea pe durata termenului de supraveghere
obligaţiile mai sus arătate nu mai pot fi impuse, dacă au fost aplicate ca pedeapsă
complementară (raţiunea art. 101 alin. 3 C.p.), pentru că altfel ar însemna că pe
parcursul termenului de supraveghere, restricţiile respective să fi impuse ca
obligaţii, dar şi ca pedeapsă accesorie.
Un rol important în supravegherea condamnatului liberat condiţionat îi revine
serviciului de probaţiune (a se vedea dispoziţiile art. 102 C.p.)
Pe durata termenului de supraveghere instanţa poate dispune încetarea executării
unor obligaţii dacă nu mai este necesar ori poate dispune modificarea condiţiilor de
executare a acestora pentru a asigura atingerea scopurilor măsurii liberării.
Efectele liberării condiţionate.
Efectele imediate. Primul efect al liberării condiţionate constă în punerea în libertate
a condamnatului. Dacă restul de pedeapsă rămas de executat (termenul de
supraveghere) este de cel puţin 2 ani condamnatul va fi obligat să respecte măsurile de
supraveghere şi obligaţiile prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. a şi b pe o perioadă cel mult
egală cu o treime din durata termenului de supraveghere. Restul obligaţiilor (prevăzute
în art. 101 alin. 2 lit. c – g C.p.) ce eventual ce i-au fost impuse se execută pe întreaga
durată a termenului de supraveghere.
Dacă cel condamnat este un străin faţă de care s-a aplicat pedeapsa complementară
a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României, această pedeapsă va începe
să se execute de la data liberării. Pedepsele accesorii vor continua să se execute până la
împlinirea termenului de supraveghere când se termină şi liberarea condiţionată.
Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi se
produce la expirarea termenului de supraveghere:
- dacă condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea
termenului de supraveghere,
- nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi
- nu s-a descoperit o cauză de anulare.
Din acest moment va începe să se execute pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi, va începe să curgă termenul de reabilitare.
Revocarea liberării condiţionate (art. 104 C.p.) se dispune pentru cauze ulterioare
acordării liberării condiţionare, petrecute în cursul termenului de supraveghere.
Revocarea liberării condiţionate este numai obligatorie.
• Se dispune atunci când persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă
măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse. În acest caz instanţa va

126
dispune executarea restului de pedeapsă.
• Revocarea liberării se mai dispune dacă după acordarea ei cel condamnat:
- a săvârşit o nouă infracţiune (indiferent cu ce formă de vinovăţie – s.n.),
- infracţiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere şi
- a fost pronunţată o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea
acestui termen. (Dacă pentru infracţiunea săvârşită din nou a fost pronunţată
pedeapsa amenzii liberarea condiţionată nu va fi revocată)
Instanţa revocând liberarea dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa
pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la
recidivă (postcondamnatorie – s.n.) sau pluralitate intermediară.
Restul de pedeapsă neexecutat care se contopeşte cu pedeapsa stabilită pentru noua
infracţiune, reprezintă diferenţa dintre pedeapsa aplicată de instanţă şi pedeapsa
executată până în momentul liberării condiţionate. Conform art. 96 alin. 2 din Legea
nr. 254/2013 reducerea fracţiunii de pedeapsa care este considerată ca executată pe
baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi
revocată. Aşadar când se revocă liberarea condiţionată, durata pedepsei considerată ca
executată pe baza muncii prestate se ia în considerare.
În practica judiciară s-a decis în mod constant că instanţa de judecată care dispune
revocarea liberării condiţionate trebuie să determine restul de pedeapsă care mai era de
executat şi care se va contopi cu pedeapsa pronunţată pentru noua infracţiune.
Dacă în timpul liberării condiţionate, condamnatul săvârşeşte mai multe infracţiuni
şi se dispune revocarea, pedeapsa urmează a se stabili, dând eficienţă regulilor de la
concursul de infracţiuni, apoi pedeapsa rezultantă se va adăuga la restul rămas
neexecutat din pedeapsa anterioară, dacă sunt îndeplinite condiţiile recidivei
postcondamnatorii. Dacă există pluralitate intermediară, restul de pedeapsă de la
liberarea condiţionată şi pedepsele pentru infracţiunile săvârşite din nou se vor contopi
conform dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni aplicabile în cazul pluralităţii
intermediare.
Anularea liberării condiţionate se dispune pentru cauze anterioare acordării
liberării condiţionate, este numai obligatorie şi se dispune dacă:
- persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune (indiferent cu ce formă de
vinovăţie) până la acordarea liberării condiţionate,
- infracţiunea anterioară se descoperă până la expirarea termenului de supraveghere,
- pentru acea infracţiune s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea
acestui termen.
În urma anulării liberării pedeapsa pentru infracţiunea anterioară ce a atras anularea
şi pedeapsa din executarea căreia se dispusese liberarea condiţionată vor fi contopite
potrivit dispoziţiilor de la concurs, recidivă sau pluralitate intermediară. Dacă în raport
de pedeapsa rezultantă sunt îndeplinite condiţiile liberării condiţionate (art. 99 sau art.
100 C.p.), instanţa poate acorda liberarea condiţionată caz în care termenul de
supraveghere se calculează de la data primei liberări.
Conform art. 105 alin. 3 C.p. când, după anulare, instanţa dispune executarea
pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea
pedepsei închisorii.

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă. Acordarea liberării condiţionate


este posibilă şi în cazul condamnaţilor la detenţiune pe viaţă dacă sunt îndeplinite
condiţiile:
1) cel condamnat trebuie să fi executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
2) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;

127
3) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;
4) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra
în societate.
Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a
consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata
termenului de supraveghere (art. 99 alin. 2 C.p.).
Şi în cazul liberării din executarea detenţiunii pe viaţă îndeplinirea condiţiilor legale
de către condamnat, nu creează pentru aceasta un drept, ci doar o vocaţie, acordarea
liberării fiind lăsată la aprecierea instanţei, care trebuie să-şi formeze convingerea că
reeducarea condamnatului se realizează şi fără executarea restului de pedeapsă în
penitenciar.
Termenul de supraveghere. În cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei
detenţiunii pe viaţă termenul de supraveghere prevăzut de lege este 10 ani.
Pe durata termenului de supraveghere de 10 ani condamnatul liberat condiţionat
este obligat să respecte aceleaşi măsuri de supraveghere la care este obligat şi liberatul
condiţionat din executarea pedepsei cu închisoarea. Tot astfel liberatului condiţionat
din executarea detenţiunii pe viaţă îi poate fi impusă executarea uneia sau a mai multor
obligaţii de supraveghere dintre cele ce îi pot fi impuse liberatului condiţionat din
executarea pedepsei închisorii.
Efectul definitiv al liberării condiţionate din executarea detenţiunii pe viaţă se
produce la împlinirea termenului de supraveghere de 10 ani dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 106 C.p. (arătate mai sus).
Toate celelalte prevederi referitoare la cazurile de revocare şi anulare arătate în
cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei închisorii sunt aplicabile şi în cazul
liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă. Indiferent de cauza
de revocare ori de anulare, că va avea loc o contopire de pedepse sau nu, pedeapsa care
se va executa va fi numai detenţiunea pe viaţă.

Test de verificare

Alegeţi varianta care se potriveşte enunţurilor următoare:


1. Renunţarea la aplicarea pedepsei:
a) se poate dispune dacă pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5
ani;
b) nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă;
c) se poate dispune chiar dacă anterior infractorul a mai suferit o condamnare pentru o
infracţiune săvârşită din culpă pentru care nu a intervenit reabilitarea ori nu s-a împlinit
termenul de reabilitare.
2. Amânarea aplicării pedepsei:
a) se poate dispune dacă pedeapsa stabilită este amenda;
b) nu se poate dispune dacă anterior a suferit o condamnare la pedeapsa amenzii;
c) se poate revoca dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana
supravegheată cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere.
3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere:
128

S-ar putea să vă placă și