3.11.

2015
Cursul 5

III. Limitele exercitarii dreptului de proprietate privata

Consideratii generale si clasificare

Desi se exercita in mod absolut, exclusiv si perpetuu, dreptul de proprietate are

anumite limite. Art. 555 alin. 1 cuprinde o precizare clara referitoare la limitele stabilite de lege
ale exercitarii acestui drept.
Aceste limite sunt clasificate pe baza a trei criterii:
1. Dupa obiectul limitei (si dupa rolul vointei juridice):
· limite materiale (se refera la bunul asupra caruia poarta dreptul de proprietate)
- au in vedere numai bunurile corporale
- delimiteaza exercitarea dreptului de proprietate privata in functie de corporalitatea
obiectului dreptului de proprietate – art. 556 alin. 1
- uneori, legiuitorul restrange exercitarea dreptului de proprietate cu privire la o
anumita parte din bunul care formeaza obiectul acestui drept, ceea ce echivaleaza cu
suspendarea prerogativei folosintei in relatie cu acea parte din bun (ex. art. 44 alin. 5 Const. –
folosirea de catre o autoritate publica a subsolului unui imobil pentru lucrari de interes general)
!! desi izvorul nu este dimensiunea corporala a bunului, ci vointa legiuitorului, limita
ramane materiala – vointa juridica are un rol subsidiar in raport cu corporalitatea bunului
- este posibil sa fie modificate prin vointa judecatorului sau prin vointa
proprietarului
· limite juridice (se refera la prerogative)
- vizeaza continutul juridic al dreptului de proprietate
- restrang exercitarea atributelor proprietatii, fara a echivala insa cu o suspendare
a acestora in raport cu o parte din obiectul dreptulului – art. 556 alin. 2
- isi au temeiul in vointa juridica – a legiuitorului, a judecatorului sau a
proprietarului (art. 556 alin. 3)
- clauza de inalienabilitate, limite juridice stabilite in interes privat, in materie
imobiliara, in cadrul raporturilor de vecinatate, reg. jur. al terenurilor/constructiilor
ð limitele juridice se impart in limite legale, limite judiciare si limite voluntare
2. Dupa izvorul limitarii:
§ limite legale (legiuitorul) – art. 602: pot fi modificate sau desfiintate temporar prin
acordul partilor
§ limite judiciare (judecatorul)
§ limite voluntare (proprietarul)
3. Dupa interesul ocrotit (in masura in care isi au izvorul in vointa juridica):
Ø limite instituite in interes privat
Ø limite instituite in interes public
Limitele exercitarii dreptului de proprietate privata nu se confunda cu insasi
suprimarea acestui drept. Exproprierea si confiscarea sunt singurele ipoteze in care Const.
ingaduie chiar lipsirea unei persoane de dreptul de proprietate privata asupra unui bun, prin
masurile luare de autoritatile publice in raporturile pe verticala. In raporturile pe orizontala,
lipsirea unei persoane de dreptul de proprietate privata va fi analizata in contextul modurilor de
dobandire a acestui drept.

A. Limitele materiale ale exercitarii dreptului de proprietate privata

Cand e vorba de bunuri imobile, pot sa apara anumite complicatii, mai ales cand
e vorba de spatii locative situate in aceeasi cladire. Limita dintre proprietati e discutabila, dar se
poate stabili prin consultarea proiectelor pe baza carora a fost edificata constructia.
Cand e vorba de terenuri, limitele materiale se afla de multe ori sub semnul
echivocului, de aceea in art. 559 avem mai multe precizari referitoare la limitele materiale ale
dreptului de proprietate asupra terenului. Rezulta ca, in legatura cu terenurile, limitele materiale
se refera la suprafata terenurilor, la subsolul acestora si la coloana de aer de deasupra lor.
Suprafata terenului
Notiunea de suprafata a terenului NU se refera in primul rand la expresia
aritmetica a suprafetelor, cea mai importanta modalitate de delimitare a suprafetei terenului fiind
conturarea vecinatatilor, adica precizarea granitelor dintre vecini.
Chiar daca astazi avem instrumente de masurare mult mai exacte, totdeauna
exista erori si, ca urmare, expresia aritmetica este inselatoare. De ceea, exista actiunea in
granituire (art. 560), care, in masura in care nu e vorba de pretentii reciproce, este diferita de
actiunea in revendicare. Daca sunt si pretentii reciproce, daca se pretind suprafete de teren de
la vecini, actiunea in granituire e accesorie actiunii in revendicare.
Proprietarul are dreptul sa-si ingradeasca terenul (art. 561) daca nu exista o
servitute legala de trecere sau o servitute de trecere prin fapta omului.
Spatiul suprapus terenului
In principiu, proprietarul terenului este si proprietarul spatiului situat deasurpa
acestuia (art. 559 alin. 1). Inainte, pana la limita inferioara a spatiului atmosferic. Odata cu
dezvoltarea traficului aerian, s-a conturat notiunea de spatiu aerian, acesta fiind obiect exclusiv
al proprietatii publice (art. 136 alin. 3 Const.). Rezulta ca, in principiu, dreptul de proprietate
asupra terenului se intinde si asupra spatiului aflat deasupra terenului, pana la limita spatiului
aerian.
Aceasta limita materiala este coborata in cazul in care terenurile sunt afectate de
servituti aeronautice. Statul, avand in domeniul sau public spatiul aerian , acorda dreptul de
survol companiilor aeriene, drept opozabil oricarui proprietar de terenuri. Acesta nu trebuie sa
fie exercitat in mod abuziv, adica sa nu fie de natura sa impiedice exercitiul dreptului de
proprietate privata
Limita de inaltime pana la care proprietarul isi poate exercita atributele asupra
spatiului suprapus terenului este stabilita alteori din considerente de urbanism.
Pe langa aceste limite materiale stabilite de legiuitor in interes public, dreptul
asupra spatiului suprapus terenului poate fi restrans chiar prin vointa proprietarului (ex.
consimtirea unei servituti de a nu construi).
In aceste limite, proprietarul isi poate exercita dreptul asupra spatiului suprapus
terenului sub aspect pozitiv (ex. construi/planta), cu respectarea servitutilor stabilite de legiuitor
in materia raporturilor de vecinatate. Sub aspect negativ, proprietarul poate interzice oricarei
alte persoane sa incalce dreptul sau.
Subsolul terenului
Teoretic, proprietarul terenulu isi poate execita dreptul sau asupra subsolului in
mod nelimitat, pana in centrul pamantului. In realitate, acest drept are numeroase limite
materiale stabilita de legiuitor in interes public. (art. 559 alin. 2 teza a II-a)
Din art. 136 alin. 2 Const. rezulta ca dreptul de proprietate poate fi exercitat si
asupra subfetei, dar numai pana la limita la care incep bogatiile de interes public ale subsolului.
(! => alte bogatii pot face obiectul dreptulu ide proprietate privata)
Art. 44 alin. 5 Const. consacra dreptul unei autoritati publice de a folosi subsolul
proprietatilor imobiliare pentru lucrari de interes general, cu obligatia de a despagubi
proprietarul (alin. 6). Despagubirile pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor
nu intra in continutul unui raport de raspundere civila delictuala, ci reprezinta echivalentul
pierderii obiective suferite de proprietar in urma efectuarii lucrarilor. In cazul despagubirilor
pentru daunele imputabile autoritatilor, este vorba de un raport de raspundere civila delictuala.
Terenurile cu ape
Art. 559 alin. 3: apele de suprafata si albiile acestora apartin proprietarului
terenului pe care se formeaza sau curg si acesta are dreptul de a apropria si utiliza apa
izvoarelor si a lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatica, precum si apele pluviale. (art.
604-610)

B. Limitele juridice ale exercitarii dreptului de proprietate privata

In raporturile de vecinatate, sa conturat de multa vreme ideea ca dreptul de

proprietate nu poate fi exercitat dincolo de granitele normale, astfel incat convietuirea sa fie
posibila. Este firesc, deci, ca inca din vremea romanilor sa fi fost stabilite asanumitele servituti in
raporturile de vecinatate, servituti care au fost preluate si in Codul lui Napoleon si in Codul civil
roman in 1864 si in Codul civil actual. Diferenta este ca in Codul Civil de la 1864, aceste limite
normale de exercitare a dreptului de proprietate in raporturile de vecinatate erau numite servituti
naturale si servituti legale. Cum vom vedea, in realitate, nu este vorba de veritabile servituti,
adica veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate.
Urmand traditia romanilor, legiuitorii Codului Civil din 1864 si Codului Civil actual
au statuat ca, pentru convietuirea pasnica, vecinii trebuie sa respecte reciproc anumite limite de
exercitare a dreptului de proprietate. Rezulta ca, de regula, aceste limite au caracter reciproc.
Totusi, tinand seama de situatia locurilor, este posibil ca, uneori, asemena limite sa aiba
caracter unilateral (ex. cazul servitutilor de trecere).
In functie de izvorul acestor limite, care se incadreaza in categoria limitelor
juridice, adica a limitelor care privesc atributele dreptului de proprietate, iar nu obiectul dreptului
de proprietate, distingem intre limitele legale (instituite de legiuitor), limitele judiciare (instituite
de judecator) si limitele voluntare (stabilite de proprietar, fie prin vointa sa unilaterala, fie prin
contacte incheiate cu alte persoane).

a) Limitele legale stabilite in interes privat, in materie imobiliara, in cadrul

raporturilor de vecinatate
 Limitele legale sunt limite normale de exercitare a dreptului de proprietate
stabilite de legiuitor in raporturile de vecinatate, fiind deci compatibile si cu dreptul de
proprietate publica. Trebuie sa se tina cont si de prevederile legilor speciale privind regimul
juridic al anumitor bunuri (art. 625).
Limitele legale in raporturile de vecinatate sunt reglementate in NCC fie sub
forma dreptului de granituire si a dreptului de ingradire, drepturi care sunt expres precizate in art
. 560 si art. 561 NCC, fie sub forma unor restrictii privind distanta plantatiilor si
constructiilor fata de granita dintre proprietati.
In acest sens, in NCC, de la art. 612 la 613 sunt reglementate distanta minima in
constructii si distanta minima pentru arbori. De asmenea, in art. 611 sunt prevazute obligatiile
proprietarilor vecini in legatura cu scurgerea apelor din ploi, de pe acoperisul casei lor (titlul
marginal poarta numele elocvent “Picatura stresinii”). De asemnea, in art. 614616 sunt
reglementate obligatiile vecinilor in legatura cu vederea asupra proprietatii celuilalt.
Zidul, santul sau alta ingarditura comuna
i) Obligatia (dreptul) de a ingradi fondurile vecine
- toate imobilele, indiferent de locul unde sunt situate
- art. 561 reglementeaza „dreptul”, dar precizeaza ca vor fi suportate cheltuielile
ocazionate
- art. 662 alin. 1: vecinii pot obliga proprietarii fondului invecinat sa contribuie la
construirea unei despartituri comune
- art. 662 alin. 2 – inaltimea zidului <= legi/urbanism/cutuma, iar in absenta lor, prin
acordul partilor (< 2 m cu tot cu coama)
- este o obligatie propter rem => opozabila dobanditorilor ulteriori si succesivi, iar dreptul
corelativ este imprescriptibil
- obligatia de ingradire e accesorie dreptului de a dobandi coproprietatea => daca unul
din vecini renunta la acest drept, obligatia se stinge: celalalt vecin devine proprietar exclusiv al
despartiturii si nu mai poate sa ceara obligarea renuntatorului la plata cheltuielilor (art. 663 =>
poti renunta la dreptul de coproprietate => a fortiori: poti renunta la dreptul de a dobandi
coproprietatea)
ii) Prezumtia de coproprietate si prezumtiile de proprietate exclusiva
- art. 660: zidul, santul sau orice alta despartitura se socoteste a fi in coproprietate, daca
nu exista titlu sau semn care sa faca proba contrara, sau daca nu a operat prescriptia achizitiva
in favoarea unuia dintre proprietarii vecini
- semnul de necomunitate:
· zidul are culmea dreapta si perpendiculara pe unul dintre pereti, coborand sub
forma unui plan inclinat spre celalalt perete => prezumtia ca zidul apartine proprietarului spre al
carui fond coboara planul inclinat (art. 661 alin. 1)
art. 661 alin. 3 – semne de necomunitate: orice semne care fac sa se prezume ca zidul
a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari
· santul – daca pamantul e inaltat sau aruncat numai de o parte a santului =>
prezumtie de proprietate exclusiva in favoarea preoprietarului pe al carui fond e inaltat sau
aruncat pamantul (art. 661 alin. 2)
 · gardul: daca doar una dintre cele doua proprietati este ingradita => prezumtia de
proprietate exclusiva in favoarea proprietarului fondului ingradit
In toate cazurile, prezumtia de comunitate este inlaturata daca se prezinta un titlu
care face dovada ca unul dintre vecini este proprietar exclusiv al zidului, santului sau al altei
ingradituri despartitoare, respectiv dovada faptului juridic in sens larg care intemeiaza aceasta
exclusivitate.
Daca opereaza prezumtia de comunitate:
- fiecare cota-parte din dreptul de proprietate asupra despartiturii comune are caracter
accesoriu in raport cu dreptul de proprietate asupra imobilului ingradit =>
instrainarea/ipotecarea cotei-parti se poate face numai odata cu dreptul asupra bunului
principal. (art. 660 alin. 2 à art. 651)
- opereaza prezumtia simpla cu privire la cotele egale din dreptul de proprietate asupra
despartiturii comune care revin vecinilor (poate fi rasturnata prin dovada contrara)
iii) Drepturile si obligatiile proprietarilor vecini
Sunt corelative si, daca opereaza prezumtia de coproprietate, reciproce => 2 ipoteze:
· daca opereaza prezumtia de comunitate
- cheltuielile pentru intretinerea si repararea despartiturilor comune sunt suportate de
coproprietari, proportional cu cota-parte din drept ce revine fiecaruia (art. 663 alin. 1)
- fiecare coproprietar poate cere in justitie obligarea celuilalt la suportarea cheltuielilor
corespunzatoare cotelor sale parti
- este eliberat de obligatia de a contribui la aceste cheltuieli cel care renunta la cota sa
parte din dreptul de proprietate asupra despartiturilor comune – exceptie: zidul sprijina o cladire
a sa/trage alt folos din exploatarea despartiturii comune (art. 663 alin. 2)
- ! renuntarea (act unilateral, nu acord de vointa) trebuie sa fie expresa
- efectele renuntarii (ca fapt juridic in sens restrans):
à celalalt coproprietar devine proprietar exclusiv
à dobandirea dreptului de superficie asupra partii din terenul vecinului ocupate de
despartitura comuna
- art. 664 – dreptul de a instala grinzi in zidul comun
- art. 665 alin. 1 – fiecare coproprietar poate inalta zidul comun, avand obligatia de a
suporta cheltuielile pentru inaltare, pentru intretinerea partii inaltate si pentru pagubele cauzate
de inaltarea zidului (daca se darama, trebuie sa il refaca in intregime)
- daca se recladeste zidul, servitutile care apasau asupra sa se transfera asupra noului
zid
· daca nu opereaza prezumtia de comunitate (art. 665 alin. 3 si art. 666)
- despartitura este proprietatea exclusiva a unuia dintre vecini
- celalalt vecin poate dobandi ½ daca plateste jumatate din valoarea ei si din valoarea
locului pe care a fost facuta (la fel poate castiga si dreptul de comunitate asupra partii inaltate
din zid)
- dreptul de a dobandi comunitatea este un drept potestativ, imprescriptibil
Distanta plantatiilor
- exercitarea atributului folosintei care imbraca forma unor plantatii este limitata
 - proprietarul nu poate planta pe terenul sau la d < 2 m de linia despartitoare fata de
terenul vecinului sau arbori > 2 m (art. 613), respectiv < 60 cm, pentru celelalte plantatii (art.
612)
- orice derogare conventionala este posibila numai prin inscris autentic
- incalcarea regulii permite vecinului sa ceara in justitie obligarea la scoaterea plantatiilor
sau taierea lor la inaltimea cuvenita, pe cheltuiala proprietarului (art. 613 alin. 2)
- art. 613 alin. 3 – proprietarul fondului peste care se intind radacinile/ramurile le poate
taia si poate pastra fructele cazute natural pe fondul sau
- o servitute contrara acestei servituti legale (sa se poata planta la o distanta mai mica)
se poate obtine prin titlu sau prin uzucapiune
Distanta minima dintre constructii
- art. 612: distanta minima de 60 cm fata de linia de hotar pentru orice constructii/lucrari
- orice derogare se poate face prin acordul partilor exprimat prin inscris autentic
Vederea asupra proprietatii vecinului („servitutea de vedere”)
- niciunul dintre vecini nu poate face o deschidere de vedere in zidul comun fara
consimtamantul celuilalt vecin
- in cazul constructiilor distincte de zidul comun:
à paralele cu linia de hotar, nu sunt ingaduite deschiderile de vedere sau balcoanele
spre proprietatea vecinului la o distanta < 2 m de aceasta linie
à oblice – 1 m
- servitutea de vedere este o restrangere legala, cu caracer reciproc, a exercitarii
dreptului de proprietate imobiliara in raporturile dintre vecini
- este posibila constituirea unei servituti contrare prin consimtamantul vecinilor/prin
uzucapiune (deschiderile de vedere/balcoanele sa fie facute la distanta mai mica) sau vecinii
pot conveni unilateral/bilateral sa mareasca aceasta distanta
! deschiderile de vedere ≠ deschiderile de lumina, posibile fara limita de
distanta (art. 616 – acestea trebuie sa impiedice vederea spre fondul invecinat)
Dreptul legal de trecere
Acesta este reglementat in NCC la art. 617620.
Precizari prealabile
a) Dreptul legal de trecere si servitutea legala de trecere
NU se confunda dreptul legal de trecere cu servitutea legala de trecere, chiar
daca aceste doua notiuni se intrepatrund.
Dupa cum vom intelege, servitutea legala de trecere este o forma de manifestare
a dreptului legal de trecere, fara a epuiza, insa, ea singura, toate modalitatile de obiectivare a
acestui drept legal de trecere.
Uneori, insa, in vorbirea mai putin riguroasa, sintagma “servitute legala de
trecere” are o acceptie mai generala, care este sinonima cu dreptul legal de trecere. In functie
de context, trebuie sa vedem daca sintagma “servitute legala de trecere” are sensul propriu,
restrans, sau sensul larg.
b) Servitutea legala de trecere si servitutea de trecere stabilita prin fapta omului
Servitutea legala de trecere stricto sensu (art. 617-619) nu trebuie confundata cu
servitutea stabilita prin fapta omului.
 Servitutea stabilita prin fapta omului este, de regula, un veritabil dezmembramant
al dreptului de proprietate privata. Servitutea legala de trecere, spre deosebire de celelalte
servituti naturale si legale, este mai mult decat o simpla restrangere a exercitarii dreptului de
prorprietate privata. Aceasta se comporta ca un dezmembramant, fara a se confunda cu acesta.
In cazul ambelor servituti este posibila exercitarea in comun a unor atribute ale dreptului
de proprietate asupra terenului pe care se realizeaza trecerea.
Distinctia principala consta in faptul ca servitutea legala de trecere nu se poate
stabili prin fapta omului, fiind necesara situatia obiectiva a locului infundat de care legea
leaga nasterea acesteia. In cazul servitutii stabilite prin fapta omului, chiar daca nu exista un
asemenea loc infundat, partile, adica proprietarul fondului aservit si proprietarul celui dominant
pot sa stabileasca o servitute voluntara de trecere.
In plus, fiind vorba de o situatie obiectiva, servitutea legala se poate exercita
asupra oricarui teren (chiar si proprietate publica sau cu regim juridic de inalienabilitate).
!Nu se aplica servitutii legale de trecere dispozitiile art. 755-772 ce
reglementeaza servitutile stabilite prin fapta omului.
c) Distinctia intre servitutea legala de trecere, servitutea administrativa de trecerepentru
efectuarea unor lucrari si servitutea de trecere pentru reintrarea in posesie
Nu trebuie sa confundam servitutea legala de trecere cu asanumita servitute
administrativa – art. 621: proprietarul este obligat sa permita trecerea pe fondul sau a retelelor
edilitare ce deservesc fonduri invecinate, daca ele se afla deja pe terenul lor. Obligatia aceasta
presupune ca trecerea prin alta parte, ar fi, cum spune art. 621 alin. (2) “imposibila, periculoasa
sau foarte costisitoare”. Mai mult decat atat, proprietarii au dreptul sa permita construirea
acestor retele pe terenul lor, cu plata a juste despagubiri (pentru lucrarile noi, si prealabila). De
la aceasta obligatie sunt exceptate cladirile, curtile si gradinile acestora, in masura in care
retelele nu sunt deja instalate acolo. Servitutea administrativa este instituita de lege, dar interes
public.
Nu trebuie sa punem semnul egalitatii intre servitutea legala de trecere (art. 617-
620) si servitutea de trecere pentru efectuarea unor lucrari (art. 622), care se refera la obligatia
vecinilor de asi permite reciproc accesul pentru efectuarea lucrarilor de reparatii (ex. pentru a
repara propria casa e nevoie de o schela pe terenul vecinului). Daca se cauzeaza pagube, se
platesc despagubiri proportionale. Acest drept se naste daca trecerea prin alta parte ar fi
imposibila, periculoasa sau foarte costisitoare.
Servitutea legala de trecere se deosebeste si de servitutea de trecere pentru
reintrarea in posesie (art. 623). Textul are in vedere dreptul de trecere pe terenul vecinului
pentru a relua posesia unor bunuri care au ajuns, intrun fel sau altul, pe acel teren. ex: animale,
pasari. Este necesara instiintarea prelabila si, in caz de prejudicii create de bun sau de
reintrarea in posesie, se platesc despagubiri.
Doua elemente sunt definitorii pentru dreptul legal de trecere:
Notiunea de loc infundat – teren care, fiind inconjurat de terenurile altor proprietari, nu
permite proprietarului sau o iesire suficienta la drumul public.
- daca exista o cale temporara de acces la drumul public nu inseamna ca nu e un loc
infundat
- finalitatile dreptului de trecere sunt multiple, in functie de locul infundat si vointa
proprietarului sau
 - ! inchiderea accesului la calea publica nu trebuie sa fie absoluta: exista un loc infundat
si daca accesul este posbil, dar ar fi foarte costisitor sau foarte periculos. Daca calea de acces
periculoasa sau insuficienta poate deveni practicabila cu cheltuieli rezonabile, terenul nu mai
are caracter de loc infundat.
- infundarea nu trebuie sa fie rezultatul faptei, intentionate sau din neglijenta, a
proprietarului care solicita dreptul de trecere => cauza infundarii trebuie sa fie un caz fortuit sau
un caz de forta majora. Art. 618 alin. 2 cuprinde o exceptie: dreptul de trecre se poate obtine de
catre proprietarul vinovat de infundare cu consimtamantul proprietarului fondului cu acces la
calea publica si cu plata dublului despagubirilor.
- lipsa accesului <= instrainarea partii din teren cu acces la calea publica: trecerea se
poate cere numai celor care au dobandit partea de teren pe care se facea anterior trecerea (art.
618 alin. 1)
Notiunea de drum public/cale publica – rostul dreptului de trecere este sa permita
proprietarului fondului infundat ajungerea la calea publica.
- drumul trebuie sa fie deschis circulatiei publice pentru pietoni si autovehicule => un
drum privat nu intruneste aceasta trasatura de a fi deschis circulatiei publice si nu intra in
continutul juridic al dreptului de trecere
- „drum deschis circulatiei publice” – orice drum public, precum si orice drum de utilitate
privata (zone rezidentiale) care asigura accesul nediscriminatoriu al vehiculelor si pietonilor
Ipostazele dreptului de trecere
a) Dreptul de a cere stabilirea servitutii legale de trecre stricto sensu
Acest drept nu se confunda cu servitutea legala de trecere stricto sensu.
Daca ne aflam in prezenta unui loc influndat, atunci proprietarul, din momentul in
care se creeaza situatia de loc infundat, dobandeste un drept potestativ, prin exercitarea caruia
poate sa stabileasca efectiv calea de trecere pe terenul vecinului pentru a avea acces la drumul
public. Asadar, prima ipostaza a dreptului legal de trecere este dreptul potestativ de trecere.
Intre nasterea lui si momentul identificarii concrete a caii de trecere pe fondul vecinului trece o
perioada de timp.
Dreptul potestativ de trecere nu duce, prin simpla sa exercitare, la stabilirea
servitutii legale de trecere stricto sensu.
Legea ofera doar criteriul pentru selectarea caii de acces pe un teren vecin,
criteriul prejudiciului minim (art. 617 alin. 2) – criteriu legal explicit. Mai exista si un criteriu
legal implicit, criteriul necesitatii (servitutea legala de trecre e necesara pentru exercitarea
rezonabila a dreptului de proprietate asupra terenului infundat).
Pentru aplicarea acestor criterii sunt necesare:
1. vointa proprietarului locului infundat
2.1. vointa proprietarului terenului vecin – nu mai este necesara nicio alta cenzura in
legatura cu indeplinirea celor 3 criterii (necesitatea, lungimea minima si prejudiciul minim)
2.2. vointa judecatorului – in absenta acordului, se poate cere instantei sa stabileasca
servitutea legala de trecere, inclusiv sub aspectul locului sau intinderii ei
- daca dreptul de trecere se exercita deja pe un teren, proprietarul fondului infundat nu
mai poate cere exercitarea pe terenul altui vecin
- alegerea se face in functie de calea cea mai scurta si cea mai putin impovaratoare
pentru proprietarul fondului pe care se poate exercita dreptul de trecere (art. 617 alin. 2)
 - recunoasterea dreptului de trecere poate fi ceruta in justitie pe calea unei actiuni
petitorii
- daca s-a obtinut deja exercitarea dreptului de trecere, el poate fi aparat pe calea
actiunii posesorii in raport cu locul pe care se exercita
2.3. posesia indelungata (uzucapiunea) (art. 619)
- este posibil ca prin folosinta indelungata, fara acordul partilor si fara judecata,
proprietarul locului infundat sa stabileasca el calea – uzucapiunea servitutii legale de trecere
- nu se mai pune problema respectarii criteriilor prevazute de lege
- prescriptia achizitiva nu priveste dreptul de trecere, cu toate componentele sale,
intrucat dreptul potestativ isi are izvorul in lege si in situatia locului infundat, indiferent de vointa
vecinului, ci numai o comonenta a dreptului de trecere, respectiv servitutea legala de trecere
stricto sensu, ceea ce presupune stabilirea locului pe unde se exercita si intinderea ei
- chiar daca s-a stabilit locul de trecere prin conventie sau hotarare judecaroreasca,
servitutea legala de trecere poate fi stabilita, pe temeiul prescriptiei achizitive, in alt loc care a
fost utilizat timp de 10 ani
- servitutea legala de trecere poate fi dobandita, in privinta locului pe care se exercita,
prin uzucapiune, chiar daca acel loc e teren proprietate publica sau afectat de un regim juridic
de inalineabilitate
Dreptul de a cere stabilirea servitutii este imprescriptibil, dar inceteaza odata ce
inceteaza situatia de loc infundat (art. 617 alin. 3).
b) Servitutea legala de trecere stricto sensu
A doua forma de obiectivare a dreptului legal de trecere este servitutea legala de
trecere, ce se realizeaza chiar in momentul in care se stabileste in concret pe unde se face
trecerea pe terenul vecinului.
Proprietarul locului infundat are asupra terenului vecinului sau un drept
asemanator unui dezmembramant al proprietatii. Proprietarul terenului asupra caruia apasa
servitutea pastreaza toate prerogativele dreptului de proprietate (poate inclusiv sa ingradeasca),
atata timp cat nu impiedica in nici un fel exercitarea dreptului de trecere.
Servitutea legala de trecre inceteaza odata ce inceteaza situatia de loc infundat,
indiferent de modul in care a fost stabilita.
c) Dreptul de a cere modificarea servitutilor legale de trecere stricto sensu
Modificarea imprejurarilor care configureaza modul rezonabil de exercitare a
dreptului de proprietate asupra locului infundat justifica si modificarea servitutilor legale de
trecre. Dreptul de a cere modificarea servitutii este o constinuare a dreptului potestativ de a
cere stabilirea servitutii. Acest drept poate fi realizat prin conventia partilor sau in justitie, dar in
acest ultim caz numai daca servitutea nu a fost dobandita initial prin uzucapiune.
Propritarul terenului pe care se exercita servitutea este indreptatit sa ceara:
- restrangerea servitutii – poate fi consimtita de titularul ei sau dispusa de judecator.
Daca servitutea a fost dobandita prin uzucapiune, restrangerea se poate face numai prin
conventia partilor.
- schimbarea continutului ei – conditia: nou
l loc de trecere sa fie la fel de comod pentru proprietarul locului infundat
Titularul dreptului de trecere
- regula: dreptul de trecere apartine proprieatrului locului infundat
 - s-a recunoscut ca si titularii celorlalte drepturi reale asupra lucrului au si calitatea de
titulari ai dreptului de trecere in toate ipostazele sale (exceptie fac titularii dreptului de servitute)
- daca servitutea legala de trecre s-a stabilit in favoarea titularului dreptului real principal
asupra locului infundat, detentorul precar beneficiaza de servitute cu acelasi titlu precar

Obligatia de despagubire
a) Criteriile si formele despagubirii
In masura in care vecinul nu vrea sa faca o liberalitate proprietarului locului
infundat, acesta din urma va avea acces cu plata unei despagubiri => proprietarul pe terenul
caruia se exercita servitutea poate cere sa fie despagubit.
Despagubirile sunt proportionale cu pagubele suferite de vecin, nu cu folosul pe
care l-ar obtine proprietarul locului infundat ca urmare a exercitarii dreptului de trecere => daca
nu cauzeaza o paguba sau daca infundarea este consecinta unui act incheiat de proprietarul
vecin, nu datoreaza nicio despagubire. Daca s-a dobandit prin uzucapiune, nu se mai pune
problema despagubirilor.
b) Prescriptia dreptului la despagubiri
Actiunea in despagubire este prescriptibila in termenul general de 3 ani, care
incepe sa curga de la data la care se recunoaste exercitarea servitutii legale de trecere, nu de
la data infundarii terenului (art. 620 alin. 1).
c) Posibilitatea restituirii partiale a despagubirilor
Daca inceteaza servitutea legala de trecere inainte de termenul care a fost
prevazut cu ocazia stabilirii despagubirii, vecinul care a primito va trebui sa restituie o parte din
despagubire, proportional cu timpul care a mai ramas din cel stabilit initial (art. 620 alin. 2).

b) Limitele judiciare stabilite in interes privat, in materie imobiliara, in cadrul

raporturilor de vecinatate

Pe langa limitele legale, in raporturile dintre vecini exista si limite judiciare, adica
limite stabilite de judecator. Acestea reprezinta o aplicatie particulara in materia dreptului de
proprietate a principiului echitatii.
Limitele legale ale exercitarii dreptului de proprietate privata se aplica, in
practica, tot de catre judecator. NU trebuie, insa, confundate limitele legale stabilite pe cale
judiciara cu limitele judiciare propriu-zise. Asadar, limitele judiciare sunt stabilite de judecator in
absenta unei prevederi legale, intr-o situatie de fapt care face necesara stabilirea unor astfel de
limite pentru a pastra echilibrul intre sferele de exercitare ale drepturilor de proprietate privata
apartinand unor proprietari diferiti.
Limitele legale despart sfera juridica in care dreptul exista si este exercitat potrivit
prerogativelor sale de zona inexistentei dreptului, iar limitele judiciare restrang exercitarea
dreptului mai mult decat o fac limitele legale.
Admisibilitatea limitelor judiciare ridica o dubla problema:
Ø intrun sistem de drept in care spunem ca precedentul judiciar nu este izvor de drept,
este posibil ca judecatorul, in absenta unei norme exprese, sa stabileasca asemenea limite in
raporturile dintre vecini?
 Ø presupunand ca ar invoca aceasta idee si nu ar judeca pricina, ar fi acceptabil ca
judecatorul sa savarseasca o denegare de dreptate?
NCC armonizeaza aceste idei, precizand ca, fara a stabili el insusi reguli juridice,
totusi judecatorul, in lumina principiului de echitate, poate stabili asemena limite, chiar in
absenta unei norme juridice.
In sistemul nostru de drept, judecata in echitate este, de regula, prohibita.
Exista insa doua procedee de aplicare a dreptului: analogia legii (= aplicarea de norme
care reglementeaza o situatie invecinata, chiar daca nu sunt proprii situatiei judecate) si a
analogia dreptului (= chiar daca nu exista norme apropiate, se recurge la principiile de drept). In
cel de-al doilea caz, intemeierea solutiei pe principiile generale ale dreptului inseamna, printre
altele, si o judecata in echitate.
Legiuitorul a reglementat in art. 630 limitele judiciare sub titlul “Depasirea
inconvenientelor normale ale vecinatatii”. Aceasta formula exprima un adevar simplu: din
raporturile de vecinatate decurg si inconveniente, iar cel mai important este tocmai acesta de a
nu putea exercita dreptul de proprietate decat pana la limita sferei de exercitare a celuilalt vecin.
Ca urmare, judecatorul poate interveni sa stabileascam limite de exercitare numai atunci cand
unul dintre proprietari creeaza inconveniente mai mari decat cele normale. Intro asemenea
situatie, principiul echitatii il indeamna pe judecator sa curme litigiul, stabilind o limita de
exercitare.
Diferenta intre aceasta situatie si ipoteza abuzului de drept consta in faptul ca
judecatorul nu apreciaza numai asupra limitelor interne ale dreptului de proprietate, ci si asupra
caracterului anormal al inconvenientelor (prejudiciilor cauzate). Mai mult, culpa proprietarului nu
mai este relevanta: chiar si o activitate neculpabila care cauzeaza prejudicii vecinilor determina
nasterea obligatiei de despagubire (si de repunere in situatia anterioara, daca este posibil) – art.
630. Daca unul dintre vecini ar crea pagube prin fapta sa culpabila, nu neam mai afla sub
incidenta art. 630, ci am intra pe terenul raspunderii civile delictuale.
Exista 2 categorii de inconveniente:
· cauzate prin exercitarea dreptului de proprietate fara depasirea limitelor materiale
ale fondului (ex. lucrari => fisuri in constructia vecina) – justifica despagubiri numai daca sunt
savarsite cu vinovatie => raspundere civila delictuala
· cauzate prin depasirea limitelor propriului fond si introducerea unor elemente
materiale in subsolul, solul sau spatiul aerial al fondurilor vecine (fum, miros, zgomot etc.) –
numai acestea pot da nastere unei obligatii de reparare a prejudiciului pe temeiul echitatii, daca
nu sunt minore si nu poate fi angajata raspunderea delictuala
Criterii de apreciere a limitelor judiciare (judecatorul nu poate fi arbitrar):
- numai prejudiciile de o anumita gravitate pot fi reparate
- este necesara raportarea la timpul si locul in care se desfasoara raporturile de
vecinatate
- se tine cont de elementele personale ale celui prejudiciat si ale autorului prejudiciului
Modalitatile de reparare a prejudiciului:
- despagubiri
- incetarea activitatii pagubitoare daca nu se desfasoara pe baza unei autorizatii legal
emise si nu e disproportionala in raport cu valoarea prejudiciului (art. 630 alin. 2)
 - in functie de situatia concreta, daca se impune prevenirea pagubei posibile prin
depasirea inconvenientelor normale ale vecinatatii, judecatorul poate lua masuri pe cale de
ordonanta presedintiala pentru a preveni paguba (art. 630 alin. 3)

c) Limitele voluntare stabilite in interes privat, in materie imobiliara, in cadrul

raporturilor de vecinatate

Cat priveste limitele voluntare ale exercitarii dreptului de proprietate in raporturile

dintre vecini, ele pot fi stabilite prin testament sau conventie (art. 556 alin. 3, art. 626).
Proprietarul isi limiteaza el insusi, prin vointa proprie, exercitarea dreptului de proprietate, fie
prin consimtirea la constituirea unei servituti ca dezmembramant al dreptului de proprietate, fie
obligandu-se sa nu desfasoare anumite activitati, inclusiv sa nu instraineze bunul, fie ingaduind
altui proprietar sa isi exercite dreptul dincolo de limitele normale.
Cea mai radicala forma de limitare a dreptului de proprietate este clauza
voluntara de inalienabilitate.
Desi potrivit legii/regulamentelor/obiceiului trebuie sa existe o anumita distanta a
constructiilor fata de linia de hotar, proprietarul unui teren isi poate restrange dreptul de a
construi, marind aceasta distanta. ! Vecinul nu exercita nici un atribut asupra acestui teren =>
nu e dezmembramant.
Cat priveste constituirea unor dezmembraminte, in sens larg, si ele sunt limite
voluntare de exercitare a proprietatii, dar in sens strict, in acest caz, e vorba de constituirea
unor drepturi reale principale autonome, care sunt diferite de nuda proprietate.
 Regimul juridic al terenurilor si constructiilor proprietate privata

Exista anumite categorii de bunuri care fie prin natura lor, fie prin interesul pe
care il prezinta pentru comunitate, fie prin pericolul pe care ar putea sa il cauzeze, necesita
reglementari speciale de limitare a exercitarii dreptului de proprietate. Sunt doua categorii de
bunuri de mare importanta: trenurile si constructiile. Regimul juridic reuneste limite juridice
(legale, judiciare si voluntare) si materiale, in interes public si in interes privat. Impreuna, aceste
norme alcatuiesc un tot care individualizeaza dreptul de proprietate sub aspectul sferei sale de
exercitare.

Regimul juridic al terenurilor proprietate privata

Cat priveste terenurile, cea mai importanta limita este in art. 44 alin. (2) Const.
Textul prevede doua ipoteze in care cetatenii straini pot dobandi dreptul de proprietate asupra
terenurilor => per a contrario: incapacitatea legala de a dobandi dreptul de proprietate privata
asupra terenurilor de catre cetateni straini si apatrizi in toate celelalte ipoteze.
Ip (1.a.) – Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra
terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la UE
Ip (1.b.) – si din alte tratate la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in
conditiile prevazute prin lege organica, precum si
Ip (2) – prin mostenire legala
In ceea ce priveste a doua ipoteza:
- per a contrario => nu si prin mostenire testamentara
- posibilitatea dobandirii opereaza in aceasta a doua ipoteza inca din momentul intrarii in
vigoare a Constituiei revizuite
Cat priveste prima ipoteza, este rezultatul unui principiu fundamental al spatiului
economic eutopean – princiupiul liberei circulatii a bunurilor.
a. In temeiul acestui articol si al Tratatului de aderare a Romaniei la UE, a
fost adoptata Legea 312/2005: cetateanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul intr-un stat
membru, precum si persoana juridica constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru
pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in aceleasi conditii ca si cetatenii romani
sau persoanele juridice romane. Aceasta regula a operat de la aderarea la UE (in 2007) numai
pentru persoanele care aveau un drept de rezidenta sau un sediu secundar in Romania si
numai cu privire la resedinta secundara sau la sediul secundar. Pentru celelalte persoane, era
necesara implinirea unui termen de 5 ani de la aderare.
Chiar inainte de intrarea Romaniei in UE, in aplicarea art. 44, legiuitorul a
prevazut conditiile concrete in care cetatenii UE sau rezidentii puteau dobandi terenuri in
Romania. O prima categorie de restrictii se referea la cetatenii strani care doreau terenuri
pentru constructia de firme. A doua restrictie erau pentru terenurile agricole, cetatenii UE sau
rezidentii trebuind sa fie fermieri si sa construiasca ferme in Romania (celelalte persoane
dobandind acest drept numai dupa implinirea unui termen de 7 ani de la aderare => 2014).
Aceste restrictii au fost inlaturate.
Astfel, de la 1 ianuarie 2012, rezidentii UE pot sa dobandeasca terenuri pentru
sedii de firme, iar din 2014 si terenuri agricole.
In schimb, legiuitorul, dupa ce aceste restrictii au fost inlaturate, a adoptat Legea
nr. 17/2014, restrictia cea mai importanta introdusa prin ea fiind dreptul de preemptiune, care
incurajeaza dobandirea terenurilor de catre cetatenii romani.

b. Textul constitutional prevede ca cetatenii straini si apatrizii pot dobandi

terenuri in proprietate si in conditiile rezultate din alte tratate internationale la care
Romania este parte, pe baza de reciprocitate (conditie obligatorie). Deocamdata, Romania
nu a incheiat nici un astfel de tratat. Cetatenii straini, apatrizii si persoanele juridice apartinand
statelor terte nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in conditii mai favorabile
decat cele aplicabile cetateanului unui stat membru si persoanei juridice constituite in
conformitate cu legislatia unui stat membru.

Corelatia dintre notiunea de teritoriu si terenurile care formeaza obiectul

proprietatii private
Asupra teritoriului se exercita autoritatea de drept public, in forma
guvernamentala si administrativa, pe de o parte, si dreptul de proprietate publica sau privata, pe
de alta parte. Ratiunea limitarii exercitarii dreptului de proprietate privata asupra terenurilor sta
in necesitatea sistematizarii si amenajarii teritoriului, precum si in nevoile urbanismului modern.
Pe langa restrictia din Constitutie, exista restrictii in Legea amenajarii teritoriului
si a urbanismului, precum si in Legea fondului funciar nr. 18/1991. In prima lege, se prevede ca
pentru dezvoltarea Romaniei este necesar sa se adopte un plan national de amenajare a
teritoriului, planuri regionale si judetene de amenajare. In plus, pentru fiecare localitate, trebuie
sa existe un plan urbanistic general cu regulamentul aferent, un plan urbanistic zonal cu
regulamentul aferent si un plan urbanistic de detaliu. Dreptul de proprietate privata asupra
terenurilor trebuie sa se exercite cu respectarea restrictiilor cuprinse in aceste documentatii de
amenajare a teritoriului si de urbanism.
Important este ca regimul juridic al terenurilor include si reglementarile din
Legea amenajarii terioriului si a urbanismului, precum si aceste regulamente care
insotesc planurile urbanistice zonale si locale.

Principiul liberei circulatii a terenurilor

NCC conscra in art. 12 principiul libertatii de circulatie a bunurilor, ca o aplicatie a
principiului libertatii de a dispune. Totusi, mai ales cand este vorba de imobile, aceasta libertate
de circulatie este restrictionata in dublu sens.
Cea mai severa restrictie este inalienabilitatea temporara a terenurilor.
In plus, legiuitorul a instituit cerinte speciale cu privire la constituirea si
transmiterea drepturilor reale imobiliare, restrictii ce reprezinta exceptii de la principiul
consensualismului actelor juridice:
- forma actului de instrainare – cand este vorba de imobile, actele de dispozitie juridica
trebuie sa fie facute in forma autentica
 - inscrierea in CF
Incapacitatea speciala constitutionala de a dobandi terenuri este si ea o
ingradire a principiului libertatii de circulatie.
Asa cum am aratat, pentru ca a expirat termenul pentru restrictiile care priveau
cetatenii si rezidentii UE, legiuitorul a adoptat o reglementare in Legea 17/2014 prin care sa
incurajeze dobandirea terenurilor de catre cetatenii romani – dreptul de preemtiune.
! Acesta nu este o restrictie expresa fata de rezidentii sau cetatenii UE. In
schimb, intro forma indirecta, prin crearea dreptului de preemptiune, se incearca protejarea
cetatenilor romani si incurajarea lor spre a dobandi terenurile care sunt scoase la vanzare. Mai
mult, chiar statul beneficiaza de acest drept. Prin art. 4 din lege, se prevede ca titularii dreptului
sunt coproprietarii, arendasii, proprietarii vecini, precum si statul, prin Agentia Domeniilor
Statului => ordine de preferinta, ierarhie. Cand proprietarul unui teren vrea sa il instraineze,
trebuie sa urmeze o procedura de publicitate in care sa precizeze pretul, iar titularii dreptului de
preemtiune pot cumpara terenul. Daca acestia nu cumpara in termenul legal, acesta poate
vinde oricui, dar nu la un pret mai mic, intrucat daca micsoreaza pretul trebuie sa reia
procedura de publicitate si sa vada daca titularii dreptului de preemtiune vor sa cumpere
terenul la acel pret.
Inalienabilitatea temporara legala a terenurilor
- chiar daca este prevazuta de lege, trebuie sa aiba un caracter temporar
- cazul de inalienabilitate temporara a terenurilor care ne intereseaza in prezent este
ipoteza speciala prevazuta de art. 826 CPC: regula ca drepturile reale, precum si orice alte
drepturi inscrise dupa notarea urmaririi imobilului in CF nu vor putea fi opuse creditorului
urmaritor si adjudecatarului – este vorba de o inalienabilitate ce are ca sanctiune
inopozabilitatea, si nu numlitatea
Forma autentica a actelor juridice de dispozitie cu privire la terenuri si locuinte.
Inscrierea in CF
- art. 1244: regula potrivit careia drepturile reale care trebuie inscrise in CF se pot
dobandi numai prin acte in forma autentica, in masura in care au ca obiect bunuri imobile. Este
vorba de transmiterea oricarui drept real, principal sau accesoriu, nu doar a dreptului de
proprietate sau a dezmembramintelor sale. Sanctiunea este nulitatea absoluta.
- odata cu finalizarea lucrarilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala,
drepturile reale imobiliare se vor dobandi numai prin inscrierea in CF (art. 557 alin. 4 si art. 885
alin. 1)

Limite ale exercitarii dreptului de proprietate privata asupra constructiilor

Pe langa Legea amenajarii teritoriului si a urbanismului (350/2001), ne

intereseaza Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructii. Pentru fiecare
localitate trebuie sa avem cele trei planuri, numai ca normele care le insotesc se realizeaza in
concret prin acte administrative individuale.
Pentru ca regulile lor sa fie in concret respectate, autoritatile de urbanism emit
doua acte administrative individuale:
1. certificatul de urbanism = act de informare cu caracter obligatoriu, nu doar
consultativ
 - comunica celui care a cerut eliberarea actului administrativ care este regimul juridic,
economic si tehnic al unui anumit imobil (teren/constructie)
- pe baza lui se poate dezvolta un proiect imobiliar
- daca exista neconcordante intre acesta si datele inscrise in sistemul de publicitate
imobiliara, acestea din urma au prioritate
- celelalte elemente pot fi infirmate numai prin modificarea/rectificarea certificatului de
catre autoritatea emitenta sau anularea lui de catre instanta de contencios administrativ
!!! acest act administrativ nu confera dreptul de executare a lucrarilor de construire,
amenajare sau plantare, nici drepul de desfiintare a unei constructii
- derogarea de la documentaria de urbanism aprobata pentru zona respectiva se poate
face numai prin aprobarea unei noi documentatii de urbanism si intocmirea documentatiei
tehnice necesare pentru obtinerea autorizatiei de construire
2. autorizatia de constructie = act administrativ de autoritate emis de o autoritate
publica locala competenta pentru a asigura concordanta dintre activitatile de constructii si
continutul documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism
- trebuie obtinuta plecand de la certificatul de urbanism
- cat priveste sfera lucrarilor care trebuie autorizate, nu e vorba doar de lucrarile de
constructie propriuzise. Legea nr. 50/1991 trimite si la demolari si modificari de constructii, care
trebuie sa aiba la baza o autorizatie administrativa – autorizatia de constructie.
Doua idei sunt importante:
- fiind un act administrativ, autorizatia poate fi atacata de orice persoana interesata
(persoana vatamata/prefect), potrivit legii contenciosului administrativ. Cel interesat poate cere,
totodata, si suspendarea autorizatiei.
- presupunand ca autorizatia a fost legal emisa, lucrarea de constructie trebuie sa se
desfasoare cu respectarea stricta a prevederilor autoritatii, in caz contrar se pot aplica sanctiuni
penale, administrative, fiscale sau civile
- dreptul de a constata contraventiile se prescrie la doi ani de la savarsirea faptei (data
terminarii constructiei)
- obtinerea autorizatiei dupa finalizarea lucrarilor nu inlatura caracterul ilicit al faptei
- sanctiunea civila specifica: daca nu se obtine procesul-verbal de receptie la finalul
lucrarii care sa contina concordanta dintre lucrare si prevederile autorizarii, imobilul nu poate fi
inscris in CF, ceea ce are consecinte asupra exercitarii dispozitiei juridice a dreptului de
proprietate, mai ales din momentul in care CF va dobandi efectul constitutiv. Aceasta sanctiune
este foarte drastica, constructorul are un bun, dar daca nu poate dispune de el, valoarea sa
economica este foarte scazuta.
 Rechizitia , exproprierea si confiscarea

Rechizitia

Este reglementata de legea 132/1997.

Rechizitia este o limita a exercitarii dreptului de proprietate privata, cu caracter
exceptional, care poate fi luata numai de organele autoritatii publice imputernicite, in cazurile si
cu respectarea conditiilor expres prevazute de lege, avan ca obiect cedarea temporara a
folosintei unor bunuri mobile sau imobile de catre agentii economici, institutiile fizice, precum si
alte persoane fizice si juridice, acre au calitatea de proprietari sau detinatori legali.
Nu este o lipsire de dreptul de proprietate privata, ci doar o lipsire de atributul
folosintei pe durata prevazuta de lege, al carui titular va fi statul. Exceptie fac bunurile
consumptibile sau perisabile care sunt luate in proprietate cu plata de despagubiri in raport cu
valoarea de la momentul preluarii, imediat dupa preluare.
Masura rechizitiei poate fi luata numai in caz de situatie exceptionala, pe toata
durata acesteia (ex. razboi, stare de asediu, stare de urgenta).
Pe durata rechizitiei, proprietarii sunt scutiti de plata impozitelor si taxelor si
obligatiile nascute din contracte incheiate cu privire la aceste bunuri se suspenda.
Bunurile se restituie in baz unui proces-verbal. Le este recunoscuta proprietarilor
o actiune speciala in restituire si chiar actiunea in revendicare. Pentru degradari sau
devalorizari, proprietarii sunt indreptatiti la despagubiri, care se dau pe baza procesului-verbal
(drept prescriptibil in 3 ani de la publicarea in M. Of. a datei inceperii platilor)

Exproprierea

Exproprierea este mai mult decat o limita a dreptului de proprietate, este chiar
pierderea dreptului de proprietate.Astfel inteleasa, exproprierea este reglementata mai intai in
Constiutie, la art. 44 alin. (3) si (6), apoi in art. 562 alin. (3) din NCC, apoi in Legea nr. 33/1994
si in Legea nr. 255/2010.
Exista, de asemenea, numeroase relementari secundare care se refera la expropriere.
Din toate aceste reglementari, rezulta principiile exproprierii:
1. fiind o masura exceptionala, exproprierea poate opera numai pentru cauza de
utilitate publica Legea 33/1994, cat si Legea 255/2010 se refera doar la o categorie de utilitate
publica lucrarile de utilitate publica. Alte cauze de utilitate publica ar trebui prevazute in lege
organica, pentru ca numai astfel s-ar putea deroga de la Legea 33, lege organica.
Legea 33 cuprinde o enumerare nelimitativa a unor categorii de lucrari de utilitate
publica, prevazand ca pentru celelalte utilitatea publica se declara pentru fiecare caz in parte
prin lege ordinara. Enumerarea este deci limiattiva in ceea ce priveste lucrarile pentru care
utilitatea publica se poate declara prin procedura administrativa.
 Se subliniaza astfel caracterul exceptional al exproprierii, ca lipsire de dreptul de
proprietate privata.
2. exproprierea se poate face numai pe baza unei despagubiri juste si prealabile
caracterul just al despagubirii presupune ca ea trebuie sa fie in acord cu valoarea de circulatie a
bunului expropriat si sa cuprinda, daca este cazul, si despagubirile pentru pagubele suferite de
proprietar cu ocazia exproprierii. Nu se poate, deci, limita cuantumul despagubirii, pentru ca sar
incalca caracterul drept al acesteia.
In plus, trebuie sa fie prealabila, adica sa fie facuta inainte ca efectul exproprierii
(stingerea dreptului de proprietate privata si nasterea dreptului de proprietate publica in
patrimoniul expropriatorului) sa se produca. Caracterul prealabil reprezinta o garantie: se
mentine activul patrimonial, iar dreptul real este inlocuit in patrimoniu de o lichiditate si nu de o
creanta cu realizare incerta.
Sunt indreptatiti la plata de despagubiri si ceilalti titulari de drepturi reale.
Daca are loc o expropriere partiala, valoarea partii expropriate nu va fi redura chiar daca
partea ramasa dobandeste un spor de valoare ca urmare a lucrarilor realizate, spor ce ar putea
fi redus numai din valoarea daunelor
3. exproprierea si desagubirea trebuie stabilite, in absenta conventiei partilor, prin
hotarare judecatoreasca (pentru inlaturarea abuzului de putere). Exista mai multe posibilitati:
a) exista acord intre autoritatea publica si titularul dreptului real , trnsferul dreptului de
proprietate si si sumele cuvenite acestor titulari sunt efectul conventiei si nu mai este necesara
procedura exproprierii.
b) acordul de vointa priveste numai modalitatea de tranfer, dar nu si despagubirea,
instanta va lua act de intelegerea partilor si va stabili despagubirea. Nu se parcurge intreaga
procedura a exproprierii, ci se trece direct in etapa judiciara pentru calcularea despagubirii,
precum si sub aspectul efectelor juridice ale exproprierii.
c) a fost declansata procedura exproprierii – acordul poate interveni oricand, si in etapa
administrativa, fie cu privire la expropriere, fie cu privire la expropriere si despagubiri
Conventia are natura juridica de contract de tranzactie, cu caracter extrajudiciar sau
judiciar, in functie de etapa in care se incheie.
d) partile nu se inteleg => exproprierea se dispune si despagubirea se stabileste prin
hotarare judecatoreasca (art. 44 alin. 3 si 6 Const.)
!despagubirea trebuie sa fie prealabila => in caz de divergenta, exproprierea opereaza
numai dupa ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti
In legatura cu ultimele doua principii, vom observa ca Legea 255/2010 (art. 9 alin. 4) se
afla in contradictie cu art. 44 alin. (3) din Constitutie, deoarece prevede ca exproprierea
opereaza in momentul in care expropriatorul plateste despagubirile stabilite pe cale
administrativa, inainte de rezolvarea contestatiei in justitie pe care expropriatul o poate face
daca e nemultumit de cuantumul despagubirii. Nu poate opera exproprierea pana nu se plateste
despagubirea stabilita prin hotarare judecatoreasca. Exista insa o ratiune pentru aceasta
situatie speciala, e vorba de urgenta lucrarilor de infrastructura in Romania.
Obiectul exproprierii este dat numai de imobile (! si drepturile reale constituite asupra
lor). Bunurile mobile nu pot fi expropriate.
Numai imobilele proprietate privata pot fi expropriate, cu precizarea ca, daca este
vorba de bunuri proprietate privata a statului, exproprierea nu este necesara. In acest caz,
exista o procedura administrativa, prin care bunul din domeniul privat al statului poate sa fie
trecut in domeniul public al statului.
Bunurile aflate in proprietatea privata a unitatilor administrativ-teritoriale (comune,
orase, municipii si judete), fac obiectul exproprierii, conform Legii 33. (! expropriator sa fie
statul pentru comuna/oras sau judetul pentru municipiu, nu chiar comunitatea locala, caz in
care bunul s-ar putea trece direct din proprietatea privata in proprietatea publica a comunitatii
locale respective)
Bunurile proprietate publica nu pot fi expropriate. Daca este un bun proprietate publica
a unei unitati administrativ teritoriale, exista o procedura administrativa prin care bunul e trecut
in proprietatea publica a statului, cu plata unei despagubiri catre unitatea administrativ-
teritoriala. ! nu exista o mentiune referitoare la caracterul transferului, gratuit sau cu titlu
oneros => logica juridica + echitate: unitatea administrativ-teritoriala decide asupra
caracterului tranferului.
Dezmembramintele in sens larg sunt afectate de expropriere in 2 sensuri:
dezmembramintele in sens restrans isi inceteaza existenta, iar expropriatorul nu primeste
numai nuda proprietate, ci dreptul de proprietate cu toate atributele sale.
Bunurile accesorii ale unui bun imobil (art. 546) urmeaza soarta bunului principal, asa
ca, in caz de expropriere, exproprieatorul ca trebui sa le preia si sa plateasca despagubiri si
pentru acestea.
In ceea ce priveste natura juridica a exproprierii, aceasta nu este un simplu act juridic
administrativ, ci este o operatie juridica avand caracter complex, in structura careia intra, dupa
caz, acte de drept consitutional, acte de drept administrativ, acte de procedura civila si acte de
drept civil. In functie de configuratia ei particulara, din aceasta structura pot lipsi anumite acte.
(Spre ex: .daca se declara proprietatea publica prin lege, nu mai e nevoie de un act
administratuv sau daca partile se inteleg, chiar inainte de declararea proprietatii publice,
ramane doar conventia dintre ele, procedura exproprierii lipsind in totalitate) => acte juridice +
fapte juridice in sens restrans de drept public si de drept privat
Aceasta procedura are ca efect trecerea fortata a unui bun imobil din proprietate
privata in proprietate publica, in vederea executarii unor lucrari de utilitate publica, precum si
plata unei despagubiri.
Exproprierea nu se mai poate finaliza ori de cate ori unul dintre actele juridice care
intra in structura acestei operatiuni juridice este desfiintat intr-una dintre etapele procedurii
exproprierii.
Procedura exproprierii cuprinde trei etape:
1. etapa declararii utilitatii publice
- este initiata de initiatorul lucrarii publice (!≠expropriator, de regula)
- in cazul lucrarilor a caror utilitate publica a fost declarata de insusi legiuitor, nu mai este
necesara declararea acesteia prin act administrativ
- conditiile declararii utilitatii publice:
· efectuarea unei cercetari prealabile de catre o comisie specializata
· existenta interesului national sau local care sa confere lucrarilor utilitate publica
· inscrierea lucrarii in planurile urbanistice si de amenajare a teritoriului
- cine declara utilitatea publica:
Ø alte lucrari decat cele prevazute la art. 6 din Legea 33: numai prin lege
 Ø bunurile imobile de la art. 7 alin. 4: numai prin lege
Ø lucrarile de la art. 6, cand nu e vorba de bunuri de la art. 7 alin. 4: Guvern (lucrari de
interes national), CJ/CGMB (interes local)
- actul de declarare a utilitatii publice se aduce la cunostinta publica (exceptie: lucrari
privind apararea tarii si siguranta nationala)
- actul de declarare a utilitatii publice poate fi atacat, dupa caz, fie la CCR, fie la
instantele de contencios administartiv
!! controlul priveste numai actul de declarare a utilitatii publice, iar nu si actele materiale
preparatorii, care nu sunt acte de autoritate (ex. actele savarsite in cadrul cercetarii prealabile,
procesul-verbal prin care se finalizeaza aceasta cercetare)
2. etapa administrativa
A. procedura de drept comun
Actul de declarare a utilitatii publice, in masura in care nu a fost desfiintat in cadrul
procedurii de control, este urmat de masurile premergatoare exproprierii – 3 subetape:
a) propunerile de expropriere – etapa propriu-zis administrativa (acestea sunt
depuse la CL in zona caruia se afla imobilul ce va fi expropriat si sunt notificate persoanelor
interesate in termen de 15 zile de la publicare)
b) intampinarea impotriva propunerilor de expropriere – etapa administrativ-
jurisdictionala
Proprietarii si titularii altor drepturi reale asupra imobilelor expropriabile pot depune in
termen de 45 de zile de la publicarea notificarii intampinare la primar, ce va fi solutionata in
termen de 30 de zile. In absenta intampinarii se incheie etapa administrativa si se trece in
incepe etapa judiciara.
Daca a fost formulta o intampinare, exista 2 variante:
à intelegere intre parti ó tranzactie extrajudiciara
à in absenta intelegerii, comisia trebuie sa hotarasca asupra intampinarii si asupra
propunerilor de expropriere
Ø admisa intampinarea (respinse propunerile expropriatorului) – pot fi formulate noi
propuneri ó reluarea etapei administrative
c) actiunea in contencios administrativ – daca la reluarea etapei administrative,
comisia admite a doua intampinare si respinge noile propuneri de expropriere, expropriatorul
poate contesta hotararea comisiei (15 zile de la comunicare la Curtea de Apel)
- daca expropriatorul nu contesta hotararea comisiei, procedura exproprierii nu poate
continua, deoarece acesta exprima interesul de utilitate publica
- chiar daca exproprierea ar fi favorabila unuia dintre titularii drepturilor reale care nu a
facut intampinare, acesta nu poate contesta hotararea comisiei
- nu se poate cenzura in acest context declararea utilitatii publice (CCR daca s-a facut
prin lege sau atacata separat in contencios pentru actele administrative)
B. procedura speciala prevazute de L. nr. 255/2010, modificata prin L. nr. 90/2011
3. etapa judiciara
- poate incepe numai dupa epuizarea etapei administrative
A. procedura de drept comun – acesta procedura civila speciala se completeaza cu
procedura civila de drept comun
 i) sesizarea instantei de judecata – sesizarea se face de catre expropriator, prin
cerere de chemare in judecata a tuturor celor care pot justifica un drept real sau un interes
legitim asupra imobilelor (chiar si posesorii)
ii) competenta de solutionare a cererii de expropriere – tribunalul judetean/TB
- instanta decide daca cererea de expropriere este intemeiat, iar in caz afirmativ, sa
stabileasca despagubirile
- daca s-a cerut exproprierea partiala, instanta poate decide daca e posibila, iar daca nu,
sa dispuna expropierea totala
- partile pot incheia o tranzactie in fata instantei cu privire la expropiere si despagubiri
sau numai cu privire la expropiere, caz in care instanta ca continua judecata pentru stabilirea
despagubirilor
- stabilirea despagubirilor presupune si dovedirea drepturilor celor care le solicita
iii) procedura stabilirii despagubirilor – o comisie de experti; va tine seama de
valoare de circulatie a imobilului (la data intocmirii raportului de expertiza) si valoarea
prejudiciului cauzat proprietarului si altor persoane care au un interes legitim asupra imobilului
(din care se poate reduce sporul de valoare, daca exista, la exproprierea partiala)
- sunt indreptatiti numai titularii de drepturi reale principale, titularii de drepturi reale
accesorii beneficiind de subrogatia reala cu titlu particular
- rezultatul expertizei nu e obligatoriu pentru instanta, ci se compara cu oferta
expropriatorului si cu cererile de despagubire: despagubirea nu poate fi < decat cea oferita de
expropriator si nici > decat cea ceruta de titularii drepturilor reale
iv) hotararea judecatoreasca de expreopriere si caile de atac impotriva acesteia
- poate consta fie intr-o hotarare prin care se ia act de intelegerea partilor, fie intr-o
hotarare prin care se solutioneaza litigiul dintre parti (cu privire la expropiere si despagubire sau
numai la despagubire, daca partile au convenit asupra expropierii)
- hotararea cuprinde valoarea, termenul de plata si impartirea despagubirii
- este supusa apelului si recursului
B. procedura speciala prevazute de L. nr. 255/2010, modificata prin L. nr. 90/2011
- diferenta consta in faptul ca etapa judiciara poate fi declansata de expropriatul
nemultumit de despagubire in 3 ani de la data comunicarii (termen de decadere)

In toate situatiile in care se realizeaza finalitatea urmarita de expropriere (=> si daca

exista intelegere intre parti inaintea sau in timpul etapei judiciare), se produc efectele
exproprierii, care sunt de doua feluri:
1) efecte imediate ele se produc in doua planuri:
a. in planul raporturilor obligationale
à despagubirea si executarea ei – exproprierea da nastere unui raport juridic
obligational, in care expropriatorul este debitorul obligatiei de plata a despagubirii, iar
expropriatul este creditorul acestei obligatii
- raportul obligational se naste in momentul realizarii acordului de vointa (inainte de
etapa judiciara)/pronuntarii hotararii prin care se ia act de acordul intervenit in etapa
judiciara/ramanerii definitive a hotararii judecatoresti
- dreptul de creanta avand ca obiect despagubirea se prescrie in 3 ani de la termenul
stabilit pentru plata
 - daca este incasata de o persoana neindreptatita, iar expropriatorul a fost de buna-
credinta, cel indreptatit se poate intoarce impotriva acestei persoane. Daca expropriatorul a
fost de rea-credinta, i se poate solicita acestuia despagubirea, urmand ca el sa se intoarca
impotriva persoanei neindreptatite
- cazul cladirii ridicate pe terenul altei persoane – creditor va fi constructorul
- cel care stapaneste ca beneficiar al unui antecontract de vanzare-cumparare nu
beneficiaza de despagubire, deoarece nu are un drept real
à situatia chiriasilor si a altor persoane care ocupa in mod legal imobilul – contractele
de inchiriere inceteaza, dar, desi inceteaza, expropriatorul are obligatia sa asigure spatiul
locativ corespunzator chiriasilor si celorlalte persoane care ocupau imobilul cu titlu legal
(proprietarul, uzufructuarul, titularul dreptului de abitatie, superficiarul), la cererea acestora.
Pana cand se indeplineste acesta obligatie, chiriasul are un soi de drept de retentie.

b. in planul raporturilor care cuprind drepturi reale in continutul lor

à incetarea dreptului de proprietate privata si nasterea dreptului de proprietate publica
- acesta este cel mai important efect
- uneori, se vorbeste de transferul dreptului de proprietate. In realitate, se stinge dreptul
de proprietate privata si se naste dreptul de proprietate publica.
- acest efect se produce, insa, numai din momentul in care expropriatorul indeplineste
obligatiile ce i-au fost impuse prin hotararea judecatoreasca (plata despagubirilor, asigurarea
spatiului de locuit, consemnarea la executorul judecatoresc a sumelor cuvenite creditorilor
privilegiati sau ipotecari)
- ! nu se pune problema evictiunii
à punerea in posesie a expropriatorului
- regula: se produce dupa nasterea dreptului de proprietate publica, nu mai tarziu de 30
de zile de la indeplinirea obligatiilor de catre expropriator
- exceptia 1: terenurile cultivate sau plantatii – dupa culegerea recoltei (daca aceasta nu
a fost inclusa in despagubire)
- exceptia 2: in cazurile de extrema urgenta (apararea tarii/ordinea publica/calamitati
naturale) – imediat dupa ramanerea definitiva a hotararii de expropriere; trebuie constatata prin
hotarare judecatoreasca, care sa cuprinda obligatia de plata a despagubirii in termen de 30 de
zile !!exceptia vizeaza punerea in posesie, nu stingerea dreptului de proprietate privata
à situatia celorlalte drepturi reale principale
- servitutile naturale si legale, precum si cele stabilite prin fapta omului, daca nu sunt
veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate, raman valabile, fiind compatibile cu
dreptul de proprietate publica
- dezmembramintele dreptului de proprietate (uzul, uzufructul, abitatia, superficia si
servitutile constituite prin fapta omului care sunt veritabile dezmembraminte) se sting (in
momentul in care se stinge si dreptul de proprietate privata => odata cu indeplinirea obligatiilor
expropriatorului), dar titularii lor au dreptul sa primeasca o parte din despagubire, in raport cu
dezmembramantul pe care il aveau.
à subrogatia reala cu titlu particular –ipoteca si privilegiile imobiliare speciale se
stramuta de drept asupra despagubirilor
 - pentru a asigura functionarea subrogatiei, legiuitorul a instituit un mecanism special de
plata a creantelor creditorilor care beneficiaza de privilegii sau ipoteci: prin hotararea
judecatoreasca de expropriere se instituie obligatia expropriatorului de a consemna la dispozitia
executorului judecatoresc partea de despagubire cuvenita titularilor drepturilor reale principale
impotriva carora exista creante privilegiate sau ipotecare. Dupa plata creantelor si reducerea
cheltuielilor de executare, daca ramane un rest, acesta va fi trimis de executor celor indreptatiti.
Efectele imediate realizate prin intelegerea partilor
Efectele exproprierii, pe langa stingerea dreptului de proprietate privata si nasterea
dreptului de proprietate publica, trebuie sa cuprinda si nasterea obligatiilor expropriatorului cu
privire la despagubiri si asigurarea locuintei.
Dar, intelegerea se poate realiza numai cu unii proprietari, poate ignora existenta
creditorilor privilegiati sau ipotecari. Daca despagubirile se platesc numai catre cei cu care s-a
incheiat intelegerea, celelalte persoane pot invoca relativitatea efectelor conventiei sau se pot
indrepta impotriva celor despagubiti sau chiar a expropriatorului (daca a fost de rea-credinta),
pentru a-si valorifica drepturile.
Efectele imediate in ipoteza reglementata de Legea nr. 255/2010
- expropriatii au obligatia de a se prezenta in termen de 30 de zile de la notificare la
sediul expropriatorului pentru a stabili despagubirea
- daca nu se inteleg, expropriatorul emite o decizie de expropriere care are ca efect
transmiterea dreptului de proprietate din proprietatea privata in proprietatea publica – clar
neconstitutional, incalcand principiul constitutional al caracterului judiciar al exproprierii in cazul
neintelegerii dintre parti
- plata ulterioara a despagubirilor este, de asemenea, neconstitutionala
- contestatia asupra deciziei de expropriere nu suspenda transferul dreptului de
proprietate => este iluzorie: lucrarea poate fi inceputa si chiar finalizata pana la solutionarea ei
2) efecte mediate – se produc numai in masura in care imobilul expropriat nu este
utilizat o anumita perioada de timp in scopul pentru care a fost expropriat
- aceste efecte au deci 2 izvoare: expropierea si un fapt juridic in sens restrans
Expropriatul are:
● dreptul la retrocedarea imobilului
- trebuie ca imobilul expropriat sa nu fi fost utilizat 1 an de la luarea in posesie potrivit
scopului de utilitate publica (conditie pentru nasterea dreptului de retrocedare)
- dreptul de retrocedare = drept potestativ (daca sunt indeplinite conditiile, expropriatorul
este nevoit sa se supuna vointei expropriatului) => imprescriptibil
- o noua declarare a utilitatii publice stinge acest drept, daca intervine inainte de
introducerea cererii de retrocedare (ulterioara acesteia => abuziva)
- daca imobilul a fost instrainat, fara ca expropriatul sa isi exercite dreptul prioritar la
dobandire, dreptul de retrocedare se stinge
- realizarea dreptului se poate face prin intelegerea partilor sau pe cale judecatoreasca
(in termenul general de prescriptie)
- pretul nu va putea sa fie > decat despagubirea actualizata platita de expropriat
- actiunea in retrocedare (a fost pierdut dretpul de proprietate) ≠ actiunea in
revendicare (a fost pierduta doar posesia si se cere restituirea ei)
 ! nu se restituie dreptul de proprietate privata, ci se stinge dreptul de proprietate publica
si se naste un nou drept de proprietate privata (=> nu se incalca inalienabilitatea dreptului de
proprietate publica)
● dreptul de prioritate la inchiriere
- indiferent de durata neutilizarii in scopul de utilitate publica, daca expropriatorul isi
manifesta intentia de a inchiria, expropriatul are un drept de prioritate la inchiriere
- se naste cand expropriatorul exprima vointa de a inchiria, cu conditia de a nu fi inceput
lucrarile de utilitate publica
- drept potestativ, imprescriptibil
- se stinge cand incepe efectuarea lucrarilor
- este recunoscut proprietarului (exclusiv/coproprietarului/superficiarului/nudului
proprietar)
● dreptul de prioritate la instrainare
- daca nu a inceput efecturarea lucrarilor si expropriatorul isi manifesta vointa de a
instraina, expropriatul are un drept prioritar la dobandire (conditii pentru a se naste)
- are in vedere contractele de vanzare-cumparare => drept de prioritate la cumparare
- fiind vorba de o instrainare, trebuie sa fie trecut mai intai din domeniul public in
domeniul privat pe cale administrativa, dreptul de proprietate publica fiind inalienabil
- drept potestativ
- expropriatorul are obligatia de a notifica oferta de instrainare expropriatului, pretul
netrebuind sa depaseasca despagubirea actualizata
- in caz de refuz/trecere a 2 luni de la primirea ofertei (termen de decadere), acest drept
se stinge => expropriatorul poate instraina oricui
- in caz de concurs cu un alt drept de preemtiune, alege expropriatorul (art. 1734 lit. b)
- chiar daca expropriatorul a instrainat imobilul catre un tert, persoana expropriata, prin
exercitarea preemtiunii, se substituie tertului cumparator in contractul de vanzare-cumparare,
daca ii plateste acestuia pretul, dar nu mai mult decat despagubirea actualizata si cheltuielile
ocazionate de vanzare (drept ce trebuie exercitat in termenul de decadere de 2 luni). Cel care
se substituie va avea toate drepturile si obligatiile nascute din contractul de vanzare-cumparare,
iar titlul sau va fi procesul-verbal de primire a platii de catre tertul cumparator
Efectele mediate in ipoteza intelegerii partilor
Indiferent de momentul in care a intervenit intelegerea dintre parti, se pune proplema
daca se mai produc efectele mediate, adica daca fostul proprietar mai are cele 3 drepturi
amintite mai sus. Cu toate ca in practica judiciara pare sa se fi dat un raspuns negativ,
producerea efectelor mediate se justifica si in aceasta situatie, deoarece voita persoanelor
supuse exproprierii nu este libera.

Confiscarea

- presupune lipsirea titularului de dreptul sau de proprietate privata

- Const. la art. 44 alin. 9 „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori
contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.” (si art. 562 alin. 4 NCC)
- cazurile in care intervine trebuie prevazute de lege, dar legea poate sa prevada
confiscarea numai pentru bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni/contraventii
 - 44 alin. 8 Const.: averea dobandita licit nu poate fi confiscata; dobandirea licita se
prezuma