Sunteți pe pagina 1din 2

A educa centrându-te pe elev

Mă întorc în timp în vremea programelor analitice. Acea vreme când ni se


prescriau adevărate ,,reţete” de învăţare, ,,reţete” pe gustul cui, oare? Pe vremea când
temele din programă erau deja împărţite pe ore, când trebuia să respecţi acea împărţire
indiferent de nivelul elevilor pe care îi aveai în clasă, ce să mai vorbim că de cele mai
multe ori, cum e şi firesc, clasele sunt eterogene, iar numărul de ore la dispoziţia cadrului
didactic era extem de mic sau lipsea cu desăvârşire.

Dar, să mă trezesc din coşmar. Educaţia modernă promovează învăţământul


centrat pe competenţe. Nu mai sunt nevoită să respect ,,reţete”. Pot să-mi cunosc elevii,
pot să-i implic activ în învăţare, pot să organizez situaţiile de învăţare aşa cum simt eu că
ei au nevoie, pot să îi împlic şi în activităţi de grup nu doar în activităţi individuale şi
frontale, pot să îi ajut să-şi dezvolte creativitatea, să-i las să fie dezinvolţi, să înveţe
uneori şi din greşeli, să fie activi în propria lor învăţare. Ce trebuie să fac? Trebuie să îi
ajut să îşi formeze competenţe de care se vor folosi apoi tot restul vieţii. În cât timp? Atat
cât este necesar, pentru că ştiu că fiecare are un ritm propriu de învăţare. Nu mai am timp
stabilit pentru fiecare temă din manual. Nici măcar nu mai sunt obligată să utilizez
manualul dacă eu consider că îi pot ajuta să înveţe din alte materiale sau elaborând
situaţii problemă. Nu mai sunt obligată să respect disciplina trecută în orar. Pot organiza
oricând activităţi interdisciplinare şi chiar transcurriculare. Încă ceva, nu mai sunt nevoită
să evaluez cunoştinţe, să penalizez fiecare greşeală, uneori făcută din neatenţie sau din
teama de evaluare. Acum pot evalua competenţe, pot utiliza diferite tipuri şi forme de
evaluare, tradiţionale sau de ce nu moderne. Ce mai pot face? Pot să-mi ajut elevii să se
simtă bine la şcoală, să înveţe de dragul de a învăţa şi nu pentru o notă sau pentru un
calificativ.

Vremea în care profesorul intra în clasă pentru a ,,preda”, elevul mergea acasă
pentru a ,,învăţa” şi apoi se întorcea în şcoală pentru a ,,reproduce” cât mai fidel cele
memorate a apus, sau ar fi trebuit deja de mult să apună.

Noile tendinţe în dezvoltarea curriculară pe plan mondial, cerinţe privind


asigurarea calităţii educaţiei şi necesitatea abordării diferenţiate a educabililor reliefează
eficienţa Curriculum-ului centrat pe competenţe.

Acest curriculum asigură desfăşurarea unui act didactic creator, constructiv atât la
nivel individual cât şi de grup, menirea procesului de învăţământ fiind aceea de a aduce
învăţarea în clasă, de a crea experienţe de învăţare organizate pedagogic. Astfel predarea
nu mai este separată de învăţare ci se realizează în clasă, necesitând un anumit efort şi
implicare din partea elevului.

Dacă acordăm atenţia cuvenită elevului, dacă reuşim să îl angajăm în actul


învăţării, învăţarea fiind condiţionată de experienţa nouă trăită, la care ia parte acesta,

Programul de formare continuă: Curriculum centrat pe competenţe


Modulul I - Curriculumul centrat pe competenţe – repere generale
succesul învăţării este garantat. Pentru aceasta noi, cadrele didactice, trebuie să
cunoaştem elevul, să cunoaştem stilul său de învăţare, dar şi potenţialul său de învăţare.
Această cunoaştere conduce la tratarea diferenţiată a elevilor şi la progresul fiecăruia în
învăţare, în ritm propriu. Învăţarea centrată pe elev îl pune pe acesta să înveţe prin efort
propriu, îi mobilizează capacităţile, îl implică în mod activ la actul învăţării. El nu mai
este un ,,spectator” la propria formare ci devine un ,,actor”.

Pentru elev activitatea de a învăţa nu mai trebuie să fie o povară, un stres,


deoarece învăţarea autentică înseamnă o învăţare din plăcere, nu o învăţare pentru notă.
Aceasta însă depinde şi de noi, cadrele didactice. Dacă noi reuşim să îi motivăm în
învăţare, dacă reuşim să-i facem să înţeleagă că învaţă pentru ei, pentru viitor şi nu pentru
o recompensă, dacă reuşim să adaptăm conţinuturile învăţării la necesităţile vieţii reale,
dacă reuşim să-i pregătim pentru ,,mâine” şi nu pentru ,,azi”, dacă reuşim să-i pregătim
pentru a învăţa pe tot parcursul vieţii înseamnă că suntem adevăraţi dascăli.

Avantaje? Atât pentru elevi, care vor dovedi competenţe care să-i ajute pe tot
parcursul vieţii, cât şi pentru cadrele didactice care, pe lângă faptul că dobândesc
competenţe de proiectare didactică inter şi transcurriculară, se pot bucura de luminiţele
din ochii copiilor care reuşesc să descopere cheia învăţării.

Eu sunt convinsă că noi, împreună putem face ca elevul să fie în centrul învăţării,
putem să ne transformăm propriile clase în medii inclusive de învăţare, unde fiecare elev
să se poate dezvolta în ritm propriu, să se simtă apreciat, să înveţe din plăcere şi nu din
obligaţie.

Programul de formare continuă: Curriculum centrat pe competenţe


Modulul I - Curriculumul centrat pe competenţe – repere generale

S-ar putea să vă placă și