Sunteți pe pagina 1din 40

INTRODUCERE

Prezenta lucrare reprezintă o joncţiune a acumulărilor cantitative asimilate în decursul a


trei ani de studiu. Lucrarea de faţă îşi propune un studiu amplu asupra întregului proces de
atragere şi stimulare a fluxului de capital străin în România.
Lucrarea este structurată pe trei capitole şi urmăreşte trecerea de la teoria de specialitate
la uzanţele practicii în asimilarea capitalurilor aferente investiţiilor străine.
Capitolul întâi cuprinde consideraţii teoretice privind investiţiile străine ca factor
determinant în dezvoltarea economiei şi adaptarea ei la cerinţele pieţei. Este evidenţiată
legătura strânsă dintre conceptele de globalizare, investiţii străine directe şi corporaţii
transnaţionale, prin surprinderea elementelor specifice fiecăruia şi a dependenţei mutuale în
procesul economic de asimilare a capitalului străin. Se urmăreşte delimitarea categoriilor de
investitori străini şi evidenţierea priorităţilor, motivaţiilor şi mecanismelor ce stau la baza
deciziei de a învesti.
Capitolul al doilea urmăreşte analiza dinamicii fluxului investiţional străin direct în
România pe perioada 2006-2010. Este vizată sublinierea importanţei ISD-urilor în
fundamentarea unui potenţial şi a unei stabilităţi economice a statului, precum şi evidenţierea
factorilor ce stabilesc nivelul puterii de atragere a investitorilor străini. Pentru realizarea unei
analize relevante pentru contextul economic actual al României, studiul dinamicii capitalului
străin este realizat atât prin repartiţia acestuia pe ramuri principale ale economiei, cât şi prin
conturarea distribuţiei din punct de vedere teritorial şi al ţărilor de provenienţă.
În urma analizei efectuate, rezultatele ce arată traiectoria urmată de fluxul investiţiilor
străine directe în România pe perioada vizată, vor fi justificate prin compararea elementelor
din teoria consultată cu nivelul real de performanţă al factorilor de influenţă.
Capitolul al treilea a fost elaborat prin raportarea teoriei de specialitate privind întregul
aparat de funcţionare al instituţiilor guvernamentale însărcinate cu crearea unui climat propice
pentru potenţialii investitori străini, la situaţia actuală economică a României.
Analiza comparativă între contextul economic real oglindit în studiul de caz realizat
aprioric si teoria de specialitate consultată, crează premisele formulării unor modalităţi de
redresare economică prin politici şi instrumente de consolidare a unui flux de capital străin.

Pag. 1
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Capitolul 1. Factorul determinant în dezvoltarea şi
adaptarea economiilor la cerinţele pieţei

1.1. Investiţiile în economia mondială

Investiţiile reprezintă factorul determinant în dezvoltarea şi adaptarea economiilor la


cerinţele pieţei, acestea conducând la creşterea stocului de capital fix şi la o modernizare
economică.
Acestea reflectă existenţa investiţiilor reale. „Este o optică total diferită de înţelesul
termenului de a investi, folosit atunci când se cumpără acţiuni sau obligaţiuni.” (Dragoş Huru
– „Investiţiile, capital & dezvoltare”, 2007, pag.99)
Atunci când agentul întreprinzător nu contribuie cu eforturi proprii în investiţii, alte
firme sau alţi indivizi îl pot sprijini, a ceea ce presupune ca la nivel mondial, creşterea
formării capitalului să fie finanţată de o realocare a venitului în cadrul pieţei mondiale, prin
economii private sau guvernamentale. (Bonciu, 2009)
Astfel, în cazul în care o ţară înregistrează un nivel al cererii de investiţii mai mare
decât nivelul economiilor interne, pentru a compensa deficitul intern de resurse financiare, pot
fi transferate economii din alte ţări.
În cele din urmă, ţara respectivă, având posibilitatea de a importa mai mult decât
poate plăti prin exporturile realizate, ajunge să aloce pentru economie şi consum mai mult
decât îi permite nivelul propriului venit.
Din cauza dominaţiei în practica economică a ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă,
creşterea proporţională a economiilor şi investiţiilor acestora poate crea contextul unei creşteri
a rezervelor investiţionale în celelalte grupe de ţări. (Moise, 2005)
Investiţiile internaţionale se clasifică în două mari categorii şi anume: investiţii de
portofoliu şi investiţii străine directe.
Investiţiile internaţionale de portofoliu presupun cheltuieli realizate cu scopul de
obţinere a unor valori mobiliare pe o piaţă de capital reglementată, având ca beneficii
veniturile din dividende şi dobânzi. (Huru, 2007)
Investiţiile internaţionale directe se definesc ca ”proprietatea unor active de către un
rezident străin, cu scopul de a controla folosirea acestor active” (Graham & Krugman, 1989).
Particularitatea investiţiilor străine directe se distinge prin controlul exercitat de către
investitor asupra activelor cu interes investiţional. Acest tip de investiţii se realizează cu

Pag. 2
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
ajutorul transferului unui ”pachet industrial”, ce conţine: capitalul, tehnologiile, metodele de
organizare industrială, expertiză managerială, cunoştinţe de marketing etc. cu ajutorul cărora
investitorul îşi manifestă dreptul de control asupra investiţiei prin participare directă la
conducere.
Intră în categoria investiţiilor străine directe întreprinderile cu o participare a
proprietarului străin între 10-25%. (Negriţoiu, 1996)
Participarea directă la conducerea şi organizarea producţiei şi controlul asupra
activităţii firmei constituie diferenţa fundamentală dintre investiţia străină directă şi cea de
portofoliu. Prelungirea activităţii unei firme într-o ţară străină presupune fluxuri de capital, de
tehnologie şi de calităţi antreprenoriale în ţara gazdă. Transferul acestui „pachet” de servicii
de factori rămâne sub controlul întreprinderii investitoare, ca şi activităţile ulterioare de
producţie şi comercializare pe care le efectuează ţara gazdă. (Munteanu, 1999)
Componentele tranzacţiilor de capital aferente investiţiilor directe sunt:
- Acţiunile deţinute în sucursale, precum şi alte contribuţii la capital, cum ar fi
achiziţionarea de utilaje din partea unui investitor direct.
- Împrumuturi intra-firmă, includ fondurile împrumutate între investitorul direct şi
sucursale, filiale şi asociate. În ceea ce priveşte împrumuturile înregistrate la capitolul
investiţii directe, nu se face nici o distincţie între ele.
- Profituri reinvestite, care constau în venituri pe care le primeşte investitorul direct şi care
nu au fost distribuite ca dividende de către filiale sau asociate, sau venituri pe care
sucursala nu le-a remis investitorului direct. (Bonciu, 2012)
Aşadar, investiţiile străine directe pot lua naştere prin constituirea sau extinderea unei
societăţi, a unei sucursale, prin achiziţia unei companii locale asupra căreia investitorul îşi
exercită controlul pe termen lung sau prin dobândirea de acţiuni de pe piaţa bursieră.
Ca urmare, deşi practica economică a demonstrat că majoritatea ISD-urilor se produc sub
dominaţia societăţilor transnaţionale, acestea nu sunt exclusive transnationalelor, având acces
la ele şi persoanele fizice, fondurile de investiţii sau diverse firme. (Iacovoiu, 2009)
Abordarea bazată pe structurile oligopoliste şi concurenţa imperfectă, evidenţiază
motivaţiile şi scopurile investiţiilor internaţionale reliefând existenţa şi modul de manifestare
a structurilor de piaţă oligopoliste şi a concurenţei imperfecte, ca determinanţi ai
comportamentului companiilor. (Dunning, 1993)
Conform acesteia, companiile îşi orientează şi structurează activitatea în funcţie de
existenţa unor avantaje specifice cum ar fi:
- Mărimea costurilor
- Inovaţia
Pag. 3
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
- Economiile de scară
- Diferenţierea produselor sau serviciilor.
Companiile îşi pot creşte profiturile în ţara de origine şi în străinătate atunci când
astfel de avantaje pot fi identificate şi transferate în alte ţări prin modificarea structurii ofertei
lor. În urma unei asemenea decizii, se presupune că firmele concurente vor adopta acest
comportament şi acest lucru va conduce la generalizarea internaţionalizării în sectorul
economic respectiv. Această analiză pune accentul pe eforturile unor structuri oligopoliste
mondiale pentru a câştiga cote de piaţă şi implicit, pentru a creşte vânzările.
Abordarea bazată pe avantajul comparativ reprezintă factorul esenţial în decizia
privind investiţiile internaţionale. Aceasta este corelată teoriei comerţului internaţional, dar
presupune o situaţie în care capitalul productiv este mobil pe plan internaţional. Conform
acestei abordări există două motivaţii în alegerea locaţiei pentru investiţiile internaţionale:
(Dunning, 1993)
- Accesul la pieţe printr-o locaţie apropiată de utilizatorii finali sau o locaţie care
permite evitarea unor bariere vamale;
- Accesul la resurse pentru a obţine costuri de producţie mai scăzute sau accesul la
know-how şi expertiză.
Astfel, o companie se poate extinde cu activităţile sale în diferite ţări, în funcţie de
avantajele comparative pe care se regăsesc în aceste ţări. (Bonciu, 2009)
Abordarea bazată pe corelarea tipului de organizare a firmelor cu costurile relative,
are ca fundament analiza alegerii tipologiilor de organizare a firmelor (în funcţie de: piaţă,
resursele companiei, sau mix-uri între cele două) în corelaţie cu costurile relative. Astfel, o
companiile pot face economii ale costurilor de tranzacţie efectuând unele activităţi prin
contribuţie proprie sau pot apela la subcontractare, aceasta ajutând la reducerea costurilor fixe
cu managementul şi administrarea.
Aplicând aceste principii companiilor internaţionale se poate explica motivaţia alegerii
dintre tipurile de internaţionalizare: (Bonciu, 2002)
- Înfiinţarea filialelor în străinătate
- Exporturi directe către utilizatorul final
- Integrarea în amonte sau achiziţia de la furnizori străini
- Dezvoltarea de alianţe
- Subcontractarea (Bonciu, 2009)
Alte abordări privind motivaţia investiţiilor internaţionale presupun încercări de
combinare a abordărilor precedente, cum ar fi teoria dezvoltată de Dunning (1997), cunoscută

Pag. 4
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
sub numele de paradigma electica (OLI). Această teorie explică internaţionalizarea pe baza a
trei factori esenţiali şi anume:
- Proprietatea sau avantajul specific al unei companii
- Locaţia sau avantajul comparativ dat de operarea într-o ţară
- Internalizarea sau alegerea derulării de către firma data a unor activităţi economice
faţă de subcontractarea acestora de către terţi furnizori. (Iacovoiu, 2009)
Alte studii analizează şi noţiunea de eficientă şi conform acestora, avantajul
competitiv al societăţilor multinaţionale decurge din capacitatea lor de a-şi utiliza resursele
interne pentru a maximiza rezultatele utilizării resurselor existente (pieţe, locaţii, etc.).
Totodată se consideră că firmele îşi structurează şi administrează activele
internaţionale în vederea maximizării atât a competenţelor lor în ţara de origine, cât şi a
avantajelor comparative ce decurg din folosirea diferitelor locaţii.
Conform acestor studii menţionate mai sus se consideră că investiţiile internaţionale
sunt determinate de patru factori şi anume:
- resursele (materii prime, forţă de muncă), deoarece investiţiile sunt efectuate pentru a se
obţine acces la resurse naturale sau de altă natură care sunt de o calitate mai bună sau la
un preţ mai mic decât în ţara de origine;
- pieţele, pentru că investiţiile directe sunt realizate cât mai aproape de pieţele de destinaţie,
precum şi pentru a valorifica legături culturale sau de altă natură cu pieţele respective;
- eficienţa, deoarece investiţiile sunt efectuate pentru a se reorganiza unităţi economice
existente în vederea creşterii productivităţii, lărgirii gamei de produse sau întăririi poziţiei
pe piaţă;
- activele strategice, deoarece investiţiile sunt realizate pentru dobândirea de active
complementare faţă de cele deja existenţe, pentru reducerea riscurilor, realizarea de
economii de scară sau pentru întărirea capacităţii societăţilor multinaţionale de a concura
pe piaţa mondială. (Anghel, 2002)

Pag. 5
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
1.2. Investiţiile străine directe şi corporaţii transnaţionale

„Sub presiunea fenomenului globalizator, exemplificat de extinderea puterii


corporaţiilor transnaţionale, statul naţional se vede confruntat cu necesitatea reevaluării
rolului sau. Trebuie spus aici că înţelegem prin stat naţional deţinătorul pârghiilor
macroeconomice, la nivelul economiei naţionale.” (Liviu Voinea – „Corporaţiile
transnaţionale şi economiile naţionale”, 2001, pag.12)
În contextul economic globalizarea reprezintă procesul prin care în cadrul activităţilor
de proiectare, producţie, distribuţie şi consum, naţionalitatea materiilor prime, materialelor,
energiei, capitalului, forţei de muncă, produselor sau serviciilor, în sensul originii acestora,
devine tot mai puţin relevantă.
Majoritatea ţărilor au adoptat măsuri de liberalizare asupra investiţiilor străine directe,
acestea conducând la rezultate pozitive în ceea ce priveşte intrările de investiţii. „Globalizarea
şi liberalizarea în domeniul investiţiilor străine s-au potenţat reciproc, acest fenomen
continuând şi în prezent.” (Bonciu, 2009).
O mică parte a fluxurilor de ISD din România se explică prin participarea în procesul
privatizării (media < 11%, valoarea maximă fiind atinsă în 2001 cu 26%). Majoritatea
investitorilor străini s-au privatizat în perioada 2001-2003 (57%). Rolul investitorilor străini
apare atunci când statul reduce oferta de active. (Șerbu, 2007).
Operarea simultană în diferite domenii este o caracteristică a investitorilor străini ce
acţionează în România.
Importanţa fluxurilor de investiţii străine directe, ca practică economică în cadrul
economiei globale, se evidenţiază prin analiza dimensiunii acestora în raport cu cea a
economiei globale. Economia mondială, în prezent, este formată din 191 de state şi 69 de
teritorii ce au statut special iar în populaţia globului se regăsesc aproximativ 6,1 mld.
locuitori. În acelaşi timp, PIB-ul mondial este de 36,16 trilioane dolari, exporturile mondiale
însumează 9,2 trilioane dolari iar stocul de investiţii străine directe sunt de circa 8,24 trilioane
dolari. (Bonciu, 2009)
Corporaţia transnaţională reprezintă un principal operator din punctul de vedere al
investiţiilor străine şi în ceea ce priveşte înzestrarea cu factori şi creşterea competitivităţii.
Din multitudinea de firme ce operează internaţional, corporaţia transnaţională este cea
mai importantă; aceasta reprezentând o complexă integrare a filialelor regionale, naţionale şi a
funcţiilor ei. (Anghel, 2002)

Pag. 6
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Vânzările mondiale ale filialelor companiilor transnaţionale însumează 18000 miliarde
dolari, reprezentând mai mult decât dublul exporturilor mondiale şi aprox. 50% din PIB-ul
global, iar produsul brut al acestora se cifrează la cca. 3700 miliarde dolari, adică 10% din
PIB-ul mondial.
Investiţiile străine directe sunt considerate principala formă de manifestare a prezenţei
societăţilor transnaţionale la nivel global deoarece, în prezent, în lume activează 77000 de
societăţi transnaţionale ce au peste 770000 de filiale. În cadrul acestor filiale au fost create
cca. 62 milioane locuri de muncă directe şi peste 300 milioane de locuri de muncă în total.
Aceste filiale realizează o valoare adăugată de 4,5 trilioane de dolari şi exportă bunuri şi
servicii în valoare de peste 4 miliarde dolari. (Whyte, 2007)
Rugman susţine că, deşi există zeci de mii de corporaţii transnaţionale cu sute de mii
de filiale, „practic, avem de-a face cu un număr foarte restrâns de corporaţii cu adevărat
globale, în timp ce restul sunt variante de corporaţii regionale.” (Rugman 2005).
În viziunea lui Rugman corporaţiile cu adevărat globale sunt următoarele 9: IBM,
Sony, Philips, Nokia, Intel, Canon, Coca-Cola, Flextronics şi LVMH.
Ținând cont de cele trei mari regiuni ce controlează economia globală (triada SUA,
Europa şi Asia dominată de Japonia), Rugman clasifica transnaţionalele astfel:
- Corporaţii globale: Deţin din totalul vânzărilor din cele 3 regiuni, cel puţin 20% în
fiecare, dar nu mai mult de 50%.
- Corporaţii biregionale: Deţin din totalul vânzărilor din 2 regiuni, cel puţin 20% şi cel
mult 50% în regiunea de origine.
- Corporaţii orientate către regiunea-gazdă: Deţin peste 50% din vânzările totale ale
regiunii-gazdă (alta decât cea din care provin). (Voinea, 2007).
„Intre societăţile transnaţionale (STN) şi investiţiile străine directe (ISD) există o
puternică legătură, deoarece ISD constituie sursa financiară de formare a acestora. Societatea
transnaţională este o firmă puternică din punct de vedere economic, constituită într-o ţară şi
care şi-a extins activitatea dincolo de graniţe.” (Elena Moise – „Investiţiile străine directe”,
pag.31)
Activităţile de desfăşurare ale STN-urilor cuprind trei mari dimensiuni: spaţiul
naţional (al societăţilor mamă), spaţiul străin (al filialelor) şi spaţiul internaţional (prin
schimburile economice dintre unităţile ce formează structura STN şi restul lumii). Aceste
structuri au apărut în ţările dezvoltate cu o economie de piaţă ce funcţionează în aproape toate
sectoarele economice. (Moise, 2005)

Pag. 7
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Forţa economică a transnaţionalelor o poate depăşi în unele cazuri pe cea a unui stat
naţiune, ele reuşind să influenţează evoluţia economiei mondiale şi să controleze spaţiul
economic al multor pieţe. (Moise, 2005)
Factorii ce au determinat creşterea forţei STN-urilor în spaţiul economiei globale ţin în
mare parte de: impactul tehnologiilor informaţionale şi de transport, crearea de noi tehnologii
şi diversificarea instrumentelor financiare necesare pentru fluidizarea tranzacţiilor
internaţionale. (Moise, 2005)
Tipurile de structuri transnaţionale, ce urmăresc orientarea activităţilor acestora sunt:
- Structura introvertită, ce presupune o activitate orientată prioritar spre interior şi pe
termen lung, investiţiile realizate în ţara de origine depăşindu-le ca volum pe cele externe.
- Structura extravertită în cadrul căreia accentul cade pe activitatea externă. (Kogut,
2000)
Raportul stabilit între corporaţiile transnaţionale şi statul gazdă este foarte important,
depinzând în mare parte de grupul de ţări căruia îi aparţine ţara gazdă. Pe pieţe cu un avantaj
economic (UE şi SUA) se va urmări principiul avantajului reciproc, deoarece competiţia
dintre investitorii străini este foarte puternică iar posibilitatea de obţinere a profitului este
mare. Pentru STN, ţările în curs de dezvoltare sunt caracterizate, pe de o parte, de avantajul
forţei de muncă ieftine şi al resurselor abundente, iar pe de alta, de dezavantajele inflaţiei
ridicate, ale instabilităţii monetare, şi în unele cazuri, chiar politică. (Moise, 2005)
Avantajele generate de STN se distribuie pe toate cele trei planuri ale spaţiului
economiei mondiale (cel al ţării de origine, al ţării gazdă şi în cel al vieţii economice
mondiale) şi presupun:
- Creşterea potenţialului economic atât la nivelul ţării de origine cât şi la cel al ţării gazdă
precum şi creşterea producţiei mondiale totale. Prin acţiunea lor STN-urile au efect de
antrenare deoarece în ţara de origine ridică nivelul tehnologic, desfăşurând activităţi de
cercetare-dezvoltare, iar în ţara gazdă, valorifică resursele şi ridică nivelul concurenţial
prin impunerea unor standarde calitative ridicate.
- Organizarea unor reţele de distribuţie largi, fapt ce presupune obţinerea unor profituri mai
sigure.
- Asigurarea factorilor de producţie necesari desfăşurării activităţii în cele mai bune condiţii
de eficienţă (la costuri cât mai reduse). (Moise, 2005)

Pag. 8
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
1.3. Decizia de a investi

Din punct de vedere al operaţiei financiare toţi investitorii străini intră în aceeaşi
categorie, dar din punctul de vedere al motivaţiei deciziei de a investi, ei pot fi foarte diferiţi.
La rândul său, motivaţia diferită duce la stabilirea unor priorităţi şi mecanisme diferite de
luare a deciziei.

Tipologia investitorilor străini

După criteriul motivaţiei de a investi, investitorii străini se împart în următoarele


categorii: (Denuta, 1998)
Investitori care caută resurse, şi care încearcă să utilizeze avantajele comparative pe
care le prezintă o ţară, de obicei care este în curs de dezvoltare. Cele mai căutate resurse sunt
cele naturale, forţa de muncă ieftină sau specializată. Exploatarea acestor resurse la costuri
mai mici ajută investitorii să devină mai competitivi şi mai profitabili.
Investitori care caută pieţe (market seeking) şi care vizează atingerea pieţelor locale
sau regionale. De obicei aceste investiţii se fac în domenii precum producţia de bunuri de
consum sau produse industriale. În anumite cazuri, poate fi vorba şi de furnizori care urmează
firmele client, de exemplu în industria auto. Succesul în atragerea unor asemenea investitori
este puternic legat de inexistenţa obstacolelor vamale şi de impactul mărimii şi importanţei
pieţei respective, ce face ca pentru aceştia, producţia la faţa locului să fie mai eficientă decât
exportul.
Investitori care caută eficienţă. Această motivaţie de a investi este adesea întâlnită
într-o fază de maturitate a operaţiilor unui investitor străin care, iniţial, investeşte pentru
resurse naturale sau pieţe şi ulterior, îşi consolidează activitatea prin investiţii care vizează
creşterea eficienţei. Eficienţa acestei categorii este data de: economia de scară, arbitrajul
diferenţelor de preţ, cursul valutar, mărimea costurilor.
Investitori interesaţi în cumpărarea unor active strategice. Firmele decid
achiziţionarea unor active sau încheierea unor alianţe în vederea promovării intereselor lor
strategice pe termen lung. Aceştia urmăresc atât adăugarea de noi active celor deja existenţe
pentru întărirea poziţiei pe diferite pieţe, cât şi mărirea profiturilor prin cucerirea de noi pieţe
şi centre de cercetare-dezvoltare, diminuarea costurilor tranzacţiilor şi împărţirea riscurilor.

Pag. 9
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
O altă clasificare a investitorilor străini, se poate face în funcţie de orizontul de timp pe care
aceştia îl au în vedere în abordarea locaţiei respective. Aceştia se împart în trei tipuri
principale şi anume:
- investitori strategici;
- investitori de portofoliu;
- investitori speculativi.
Astfel, din punct de vedere al duratei prezenţei capitalului străin în ţara de destinaţie
investiţiile străine pot lua forma unor investiţii de capital pe termen lung (investitori strategici
şi de portofoliu), sau a unor investiţii de capital pe termen scurt (investitori speculativi).
Din punctul de vedere al politicilor economice şi, implicit, al politicilor de atragere a
investiţiilor străine directe prezintă interes doar investitorii strategici şi cei de portofoliu.
De altfel, trebuie precizat că fluxurile de capital speculative, pe termen scurt, sunt evidenţiate
separat în conturile naţionale şi nu sunt înregistrate în statisticile privind investiţiile străine
directe.
Motivaţiile de a investi ale acestor investitori sunt diferite şi ei au, la rândul lor, efecte
diferite asupra economiilor sau companiilor în care investesc.
Investitorii strategici sunt motivaţi de dorinţă de a dobândi acces la pieţe locale sau
regionale, precum şi la factori de producţie ieftini, în speţă forţa de muncă şi materii prime. În
cazul societăţile transnaţionale, motivaţiile pot fi legate de atingerea unei competitivităţi
globale. În cazul investitorilor strategici de dimensiuni mai mici, interesele se referă mai puţin
la abordarea globală şi mai mult la diferenţele existente între costurile de producţie din
diverse ţări.
Deoarece investiţiile strategice implică, de obicei, exercitarea nemijlocită a drepturilor
de vot în conducerea societăţilor respective, deci implicarea directă a investitorului străin în
management, ele sunt mai puţin mobile decât alte tipuri de investiţii.
Investitorii de portofoliu sunt motivaţi de ideea realizării unor profituri pe termen
lung reprezentate prin investiţii în valori mobiliare emise de firme şi în titluri de stat pe
termen mediu şi lung.
Investitorii de portofoliu clasici sunt instituţii precum societăţile de asigurări, mai ales
cele de asigurări de viaţă, fondurile de pensii şi cele de sănătate, băncile şi fondurile de
investiţii.
Investitorii speculativi se orientează către investiţii pe termen scurt în depozite
bancare şi titluri de valoare pe termen scurt. Motivaţia este de a realiza profituri mari pe
termen scurt din modificările previzionate ale politicii sau situaţiei economice (cum ar fi o
devalorizare majoră a monedei).
Pag. 10
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Se poate spune că, într-o anumită măsură, investitorii speculativi pot fi întâlniţi şi în
domeniul investiţiilor străine directe, fiind reprezentaţi de acele firme care intră pe o piaţă
doar din dorinţa de a valorifica unele avantaje de moment, ulterior vânzându-şi participarea.

Criterii economice ce stau la baza deciziei de a investi

Creşterea fluxurilor de investiţii directe depinde de creşterea producţiei, acestea fiind


corelate.
O întreprindere decide să investească într-o ţară în funcţie de fluctuaţiile economice
ale acesteia şi ale ţării de origine. Astfel, existenţa fondurilor proprii ale întreprinderilor sau a
celor împrumutate disponibile pentru investiţii, determină deciziile întreprinderilor
multinaţionale. (Negriţoiu, 1996)
Sub aspectul considerentelor economice se poate spune că principalii factori care
influenţează decizia de a investi în străinătate sunt următorii: (Bonciu, 2002)
Existenţa resurselor naturale. Acest factor are o influenţă în scădere, datorită noii
baze tehnologice, intensivă de informaţie, a proceselor de producţie. În schimb, pentru alte
domenii acest factor continuă să prezinte o importanţă deosebită (ind. forestieră, ind.
petrolieră, etc.)
Poziţia geografică a locaţiei este importantă în raport fie cu pieţele de desfacere
vizate, fie cu amplasamentul unor furnizori sau chiar a unor concurenţi
Costul forţei de muncă. În acest caz însă nu este vorba de nivelul absolut al costului ci
de costul forţei de muncă raportat la un anumit nivel de calificare şi disciplină
Existenţa unor furnizori care pot produce componente la nivel mondial (electronică,
ind. auto, ind. chimică)
Nivelul impozitului pe profit (care este considerat mai important decât acordarea de
scutiri de impozit pe o perioadă de timp) în special şi al fiscalităţii în general.
Nivelul de dezvoltare al infrastructurii în general şi al telecomunicaţiilor în special.
De asemenea, manifestă influenţă asupra deciziei de a investi în străinătate şi alţi
factori precum aspecte legate de protecţia mediului, dar şi de cadrul instituţional şi legislativ.
Criteriile de luare a deciziilor specifice societăţilor transnaţionale se refer la politicile
economice ale ţărilor receptoare, la măsurile proactive pe care le adoptă ţările în vederea
promovării şi facilitării investiţiilor străine, precum şi la evoluţia economiilor ţărilor
receptoare.

Pag. 11
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Categoria factorilor privind politicile economice: (Negriţoiu, 1995)
- stabilitatea economică, politică şi socială;
- regulile privind accesul şi operarea pe piaţă;
- tratamentul aplicat filialelor societăţilor transnaţionale;
- politici privind funcţionarea şi structura pieţelor;
- apartenenţa la acorduri internaţionale privind investiţiile străine directe;
- politicile de privatizare;
- politicile comerciale (aspecte tarifare şi netarifare), precum şi coerenţa politicilor
comerciale şi a celor privind investiţiile străine directe;
- politica impozitelor.

Categoria factorilor de facilitare a afacerilor cuprinde: Negriţoiu, 1995


- promovarea investiţiilor - construcţia de imagine şi activităţile de generare a investiţiilor,
precum şi serviciile de asistare a investitorilor;
- stimulente pentru investitori;
- costurile legate de birocraţie;
- facilităţi sociale;
- serviciile post-investiţie.
-
Categoria determinanţilor economici cuprinde: Negriţoiu, 1995
- aspecte legate de piaţă - mărimea pieţei şi venitul pe locuitor, creşterea economică,
accesul la pieţe globale şi regionale etc.
- aspecte legate de resurse şi active economice (materii prime, cost redus al forţei de muncă
necalificate, forţa de muncă calificată etc.)
- aspecte legate de eficienţă - costul resurselor şi activelor raportat la productivitatea
posibilă, alte costuri de transport, comunicaţii etc.
O întreprindere realizează investii străine directe cât mai rentabil pentru a-şi valorifica
„avantajele” proprii, denumite „avantaje de proprietate sau competitivitate” (Dunning).
Cu intenţia de a evidenţia că deţinerea acestor avantaje depinde de un nivel minim de
dezvoltare al ţărilor sursă, John Dunning a lansat conceptul de cale a dezvoltării investiţionale
(IDP – Investment Development Path) prin care analizează fluxurile de ISD sub raport
dinamic, cu scopul de a explica modificarea nivelului şi structurii investiţiilor străine directe
receptate şi generate de o ţară, pornind de la ipoteza că o ţară îşi modifică poziţia
investiţională odată cu dezvoltarea economică, aceasta fiind dată de stocul net de ISD (stocul
de ISD de ieşire - stocul de ISD primite).
Pag. 12
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
“Aportul investitorilor străini în creşterea economică şi în dezvoltare este din ce în ce
mai evidentă şi mai recunoscută”. (Mişu Negriţoiu - Salt Înainte, pag.93)
Decizia de a investi a multor societăţi transnaţionale devine tot mai mult determinată
de existenţa capacităţilor de creaţie tehnologică şi inovaţională, aşa numitele „active create”.
Existenţa acestor capacităţi a devenit factorul cel mai important între determinanţii economici
ai deciziei de a investi şi de aceea, se recomandă guvernelor care doresc să atragă investiţii
străine directe să conceapă politici de natura întăririi sistemelor inovaţionale şi de difuzare a
tehnologiilor.

Pag. 13
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Capitolul 2. Analiza capitalului străin la nivel naţional

2.1. Puterea de atragere a capitalului străin

Pentru România, fluxul de ISD prezintă o importanţă ridicată, datorită faptului că acesta
nu produce datorii externe, dar şi pentru că reliefează un nivel al încrederii internaţionale în
potenţialul şi stabilitatea economică a statului.
Puterea de atragere a capitalului străin este dependentă de un cumul de factori precum
nivelul costurilor de producţie, nivelul forţei de muncă, existenţa unor infrastructuri ale
comunicaţiilor şi industriei, existenţa unor politici de stimulare a investitorilor şi nu în ultimul
rând, o stabilitate macroeconomică şi politică.
În raportul dintre factorii enumeraţi şi situaţia reală a României, comparativ cu restul
statelor din Uniunea Europeană, se identifică atât discrepanţe de nivel calitativ, managerial,
cât şi la nivelul stabilităţii legislaţiei ce vizează investiţiile străine şi stabilitatea
macroeconomică.
Astfel, se constată un grad mai ridicat al costurilor de producţie în comparaţie cu cele
existente în cadrul U.E., dat fiind faptul că nivelul productivităţii muncii este mai redus,
acesta nefiind susţinut din punct de vedere tehnologic sau cu privire la gradul de implicare în
muncă.
Forţa de muncă, cu toate că în cea mai mare măsură este calificată şi prezintă un nivel
ridicat de adaptabilitate la normele dictate de progresul tehnic, îşi păstrează un nivel scăzut al
costului, prin prisma unei motivaţii salariale reduse, astfel creându-se premisele unui exod al
forţei de muncă spre alte ţări din U.E.
Un alt dezavantaj al României în procesul de atragere a capitalului străin este dat de
necorelarea infrastructurii comunicaţiilor cu standardele aplicate în ţările de origine ale
investitorilor străini.
În ultimul deceniu, cadrul legislativ aferent capitalului străin, deşi are un caracter
permisiv şi respectă normele U.E., prin modificarea acestuia, a fost creată o instabilitate la
nivelul său, concretizată în dificultatea investitorilor de a identifica informaţii legislative
necesare dintr-un volum ridicat de acte normative.
Din punct de vedere al stabilităţii macroeconomice, rata ridicată a şomajului şi a inflaţiei
au fost marile obstacole cu care România s-a confruntat în perioada de analiză (2006-2010).

Pag. 14
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Diferenţierea României de ţările din U.E. în atragerea capitalului străin se face prin
următoarele avantaje:
- Dimensiunea pieţei interne, a doua ca mărime în Europa Centrală şi de Est
- Costuri reduse ale forţei de muncă şi un grad ridicat al nivelului de calificare
- Facilitatea accesului la resursele naturale
- Caracterul permisiv şi nediscriminatoriu al legislaţiei ce vizează investitorii străini.

Dinamica investiţiilor străine

Ca urmare atât a avantajelor, cât şi a punctelor sensibile din economia românească,


fluxurile de capital străin au avut o evoluţie oscilantă, înregistrând pe intervalul 2006-2010, o
scădere de 7.276 mil. euro, de la 9.059 mil. euro, în 2006 la 2.220 mil. euro, în 2010 (de 4,1
ori). (Tab. 1)
Tabelul1
Dinamica investiţiilor străine in România in perioada 2006-2010
Ani Înmatriculări mil. Majorări de Radieri mil.
euro capital mil. euro euro
2010 2220 1,3 45
2009 3488 0,9 148,5
2008 9496 0,5 38,5
2007 7250 0,4 17,2
2006 9059 0,3 4,5
Sursa: BNR si INSSE
Între anii 2006-2007, investiţiile străine au scăzut cu cca 2000 mil euro, dar până la
sfârşitul lui 2008, pierderea a fost recuperată şi chiar depăşită, valoarea înregistrată de
capitalul străin fiind de 9496, iar prin acest nivel anul 2008 a fost anul de vârf al fluxurilor de
ISD în România. Această creştere a avut la bază privatizările în sectorul bancar, în domeniul
utilităţilor şi al energiei. (Fig. 1)

Pag. 15
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Înmatriculări (mil Euro)
12000
11000 9496
10000 9059
9000
8000 7250
7000
6000
5000 3488 Înmatriculări (mil Euro)
4000
3000 2220
2000
1000
2006 2007 2008 2009 2010

Fig. nr. 1. Evoluţia înmatriculărilor

Pe parcursul anilor 2009 şi 2010, fluxurile de capital străin au scăzut puternic, cu cca.
7276 mil. euro, adică de 4,2 ori, cauza directă fiind declanşarea crizei economico-financiare,
care aproape că a blocat mişcarea capitalurilor la scară mondială.
În ceea ce priveşte majorarea de capital străin, tendinţa a fost ascendentă pe întreg
intervalul 2006-2010, valorile anuale nefiind însă semnificative, cu excepţia anului 2010 când
se înregistrează cea mai mare valoare la acest indicator, de 1,3 mil. euro. (Fig. 2)

Fig. nr. 2. Evoluţia majorărilor de capital

Radierile de societăţi comerciale cu capital străin, au urmat în mare trendul crizei,


respectiv cele mai importante valori ale acestui indicator s-au înregistrat în anii 2009 (148,5
mil. euro) şi 2010(45 mil. euro). (fig. nr. 3)

Pag. 16
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Fig. nr. 3 Radieri de societăţi
Printre cauzele retragerii investitorilor străini din economia românească alături de criză se
mai pot număra:
- Modificarea într-o manieră nu prea clară şi transparentă a celor două acte normative
deosebit de importante: Codul fiscal şi Codul muncii
- Instabilitate legislativă
- Creşterea fiscalităţii
- Accentuarea dezechilibrelor macroeconomice de tipul şomajului şi inflaţiei
- Destabilizarea cursului valutar
Cu toate că s-a mizat mult pe efectele de antrenare şi dezvoltare economică ale post
aderării României la U.E., criza a afectat sever fluxurile de capital străin către economia
naţională, reducând mult din efectele benefice scontate în 2007.

2.2. Repartiţia investiţiilor străine pe ramuri economice

Repartiţia investiţiilor străine pe ramuri economice a fost inegală, concentrarea făcându-


se în general către cele de nivel tehnologic slab şi mediu.
Astfel, concentrarea cea mai mare o deţin serviciile de intermediere financiară, asigurări
şi comerţ, peste 43% din total, explicaţia ţinând de profiturile ridicate generate de aceste
sectoare precum şi de caracterul speculativ al activităţilor de pe piaţa financiară. (Tab 2)

Pag. 17
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Tabelul 2
Dinamica capitalului străin pe ramuri ale economiei

Ramuri economice (%) 2006 2007 2008 2009 2010


Industrie 44 4 41,3 41,4 43,9
0,7
Industrie prelucrătoare din 34,2 3 31,3 31,1 32
care: 2,9
Metalurgie 8,3 7 6,9 5,2 5,3
,5
Alimente, băuturi 5,5 5 4,6 4,1 3,9
,2
Prelucrarea ţiţeiului, 4,5 4 4,3 6,3 6,9
producţie chimică ,4
Tehnica de calcul 1,8 1 1,4 1,4 1,6
,9
Textile, confecţii, pielărie 2,1 1 1,6 1,4 1,6
,7
Intermedieri financiare, 22,2 2 20,5 19 19,1
asigurări 3,3
Comerţ cu amănuntul si 12,2 1 12,4 12,3 12,4
ridicata 4
Agricultura, piscicultura 1,5 1 1,4 1,1 2
,4
Sursa: BNR si INSSE

Investiţiile din industria prelucrătoare, au înregistrat o pondere relativ constantă pe


intervalul analizat, de cca. 32%, valorile cele mai semnificative regăsindu-se în metalurgie,
prelucrarea ţiţeiului, produse chimice, cauciuc, acestea fiind ramuri caracterizate printr-un
nivel ridicat al progresului tehnic şi valoare adăugată mare, prin urmare atractive pentru
investitorii străini.
Agricultura nu a reuşit să capteze un volum însemnat de capital străin (1,4-2%), cu toate
că pe de o parte, există zone geografice în România cu reale posibilităţi pentru desfăşurarea
acestei activităţi, iar pe de altă parte, investitorii străini au cumpărat şi deţin cca. 1 mil.
hectare de teren arabil. În acest caz explicaţia ţine atât de cheltuielile mari ce trebuie făcute de

Pag. 18
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
investitor pentru mecanizare, irigaţii, asolamente, îngrăşăminte, etc., cât şi de ciclul biologic
necesar obţinerii recoltei, care nu permite realizarea unor profituri rapide şi mari. (Fig. Nr. 4)

Fig. nr. 4 Dinamica capitalului străin pe ramuri ale economiei

Ramurile cele mai afectate de criză, sub aspectul atragerii capitalului străin au fost
metalurgia (de la 7,5% la 5,3%), alimente şi băuturi (de la 5,2% la 3,9%), produsele din lemn,
tehnica de calcul, textile, confecţii, pielărie, agricultura şi intermedieri financiare (de la 23,3%
la 19%). (Fig. nr. 5)
Creşteri de capital străin se înregistrează doar în câteva ramuri şi anume: prelucrare ţiţei,
produse chimice unde creşterea a fost de cca. 1,5 ori.

Fig. nr. 5. Dinamica capitalului străin pe ramuri ale economiei

Pag. 19
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Efectul produs de capitalul străin asupra economiei are două dimensiuni. Pe de o parte, ca
flux financiar, ISD, joacă un rol complementar în procesul creşterii economice, deoarece
suplimentează resursele financiare ale ţării, fără să genereze costuri suplimentare. Pe de altă
parte, capitalul străin joacă şi un important rol structural, deoarece distorsiunile funcţionale
pot fi depăşite doar printr-un flux de tehnologie modernă, de experienţă managerială şi de
gestiune economică.
În acest context, investiţiile străine reprezintă calea de transfer în ţara receptoare a
mecanismelor şi principiilor de comportament specifice economiilor competitive şi se
constituie, totodată ca factor activ de conectare a mediului economic intern la cel extern.
În acest mod se produce deschiderea structurală spre exterior a economiei naţionale fapt
ce antrenează asupra agenţilor din ţara gazdă efecte benefice privind creşterea standardelor
concurenţiale.
Prin urmare impactul capitalului străin asupra economiei româneşti, nu trebuie judecat
numai din perspectiva fluxurilor valorice de capital, ci şi sub aspectul contribuţiei lor
calitative, ce constă în transferul de tehnologie, experienţei de management şi marketing,
impunerea normelor occidentale de protecţie a mediului ambiant, pregătirea forţei de muncă şi
ridicarea nivelului calitativ al bunurilor şi serviciilor.
În cea mai mare parte efectele calitative sunt foarte greu de cuantificat individual, dar
sub aspectul efectului lor cumulativ, se pot regăsi în dinamica şi structura exporturilor unei
ţări.
Astfel, în ceea ce priveşte impactul ISD asupra exporturilor, orientarea acestora pe ramuri
de nivel tehnologic slab şi mediu, nu a produs efecte semnificative calitativ sau structural
asupra acestuia.
Grupa ramurilor de nivel tehnologic mediu, ce cuprinde: produse chimice, maşini şi
echipamente şi aparate electrice, a captat cca 30% din volumul total al capitalului străin din
economia românească, aportul acestei grupe la export fiind de 32%.
Prin urmare, se impune ca în viitor, interesul şi concentrarea eforturilor, să se focalizeze
pe atragerea acelor investiţii străine care pot duce la creşterea veniturilor din export şi care pot
genera modificări structurale asupra acestuia în sensul creşterii ponderii bunurilor cu valoare
adăugată mare.

Pag. 20
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
2.3. Repartiţia teritorială a capitalului străin

Repartiţia teritorială a capitalului străin, s-a făcut inegal, punând în evidenţă interesul
investitorilor pentru unele regiuni în detrimentul altora şi totodată a urmat trendul descendent
impus de criză economică. Fluxurile de capital străin s-au concentrat preponderent către
regiunile: Bucureşti-Ilfov, Centru, Sud-Muntenia, Vest şi Sud-Vest, în timp ce regiunea Nord-
Est s-a dovedit cea mai puţin atractivă pentru investitori. (Tab 3)
Tabelul 3
Distribuţia teritorială a capitalului străin în perioada 2006-2010
Regiuni Investiţii străine % 2006 Investiţii străine % 2010
Bucureşti-Ilfov 75,2 62,2
Centru 11,4 7,4
Sud-Muntenia 8,1 7,8
Vest 7,1 6,5
Sud-Est 7,2 6,3
Nord-Est 3,2 2,4
Vest-Oltenia 4,3 3,7
Sursa: BNR si INSSE
Concentrarea capitalului străin în regiunea Bucureşti-Ilfov (62,2% în 2010) este cea mai
puternică fiind de cca. 8-10 ori mai mare decât în restul ţării, iar acest fapt se explică prin
condiţii mai bune de infrastructură şi un mediu de afaceri mai atractiv. Regiunile: Centru,
Sud-Muntenia, Vest şi Sud-Est, înregistrează valori ale capitalului străin, relativ apropiate
între ele (regiunea Centru înregistrează un uşor avantaj în anul 2006, cu un procent de 11,4%),
dar de cca. 2 ori mai mari faţă de regiunile: Nord - Est şi Vest-Oltenia (Fig. nr. 6 si 7 ).

Fig. nr. 6. Distribuţia teritorială a capitalului străin în anul 2006

Pag. 21
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Interesul capitalului străin pentru aceste regiuni a fost susţinut de infrastructura existentă,
de resursele naturale necesare activităţii, de disponibilitatea şi adaptabilitatea profesională a
forţei de muncă locale, dar şi de capacităţi de producţie deja existente în zonă, care fie au fost
cumpărate fie au fost modernizate de investitorii străini.

Fig. nr. 7. Distribuţia teritorială a capitalului străin în anul 2010

Acesta focalizare inegală a interesului manifestat de către investitorii străini în plan


teritorial, a contribuit, alături de alţi factori, la o dezvoltare inegală a regiunilor, fapt ce atrage
atenţia asupra necesităţii de aplicare a unei politici de atragere direcţionată a capitalului străin.

2.4. Distribuţia capitalului străin în funcţie de ţara de provenienţă

Distribuţia capitalului străin în funcţie de ţara de provenienţă pune în evidenţă interesul


manifestat în principal de ţările aparţinând U.E. (peste 70%), iar în cadrul acestora se
detaşează ca aport investiţional: Olanda (20,7%), Austria (17,8), Germania (12,2), Franţa
(8,3) şi Grecia (5,7). (Tab.4)
Tabelul 4
Distribuţia capitalului străin pe ţări de provenienţă în perioada 2006-2010
Total din care: (%) 2006 (%) 2010 (%)
Olanda 17,1 20,7
Austria 23,0 17,8
Germania 10,1 12,2
Franţa 8,0 8,3
Grecia 7,8 5,7
Sursa: BNR si INS

Pag. 22
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Fluxurile de capital străin provenite din ţări ale U.E. au avut o evoluţie inegală în
perioada 2006-2010, astfel că, cele din Olanda şi Germania au înregistrat o creştere de la
17,1% în 2006 la 20,7% în 2010 şi respectiv de la 10,1% în 2006 la 12,2% în 2010, Franţa a
avut o evoluţie relativ constantă de cca. 8%, în timp ce investiţiile din Austria şi Grecia au
marcat o scădere de la 23,0% în 2006 la 17,8% în 2010 şi respectiv de la 7,8% în 2006 la
5,7% în 2010. (Fig. nr. 8)

Fig. nr. 8. Distribuţia capitalului străin pe ţări de provenienţă pe perioada 2006-2010

Ponderea mai importantă a capitalului străin provenit din U.E. în totalul investiţiilor
străine atrase de România în perioada 2006-2010, are la bază factori favorizanţi cum ar fi:
vecinătatea, complementaritatea economică, tradiţiile şi nu în ultimul rând apartenenţa la
acelaşi spaţiu economic regional. În acelaşi timp însă, preponderenţa fluxurilor provenite din
aceste ţări, determină o situaţie de dependenţă a economiei româneşti în raport cu evoluţia
economiilor acestor ţări şi cu factorii de conjunctură existenţi în aceste zone geografico-
economice.

Pag. 23
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Capitolul 3. Politica privind investiţiile străine

3.1. Abordarea politicilor de atragere a capitalului străin

„Politica privind investiţiile străine se poate defini drept un ansamblu de principii,


strategii şi mijloace prin care investiţiile străine directe a ca factor economic a sunt
puse în slujba atingerii unui scop (dezvoltarea şi creşterea economică).” (Florin Bonciu –
„Investiţiile străine directe şi noua ordine economică mondială”, pag.98).
Astfel, politica privind investiţiile străine directe va cuprinde trei elemente esenţiale şi
anume:
Partea conceptuală ce cuprinde strategia sau programul de atragere a ISD care
evidenţiază ce se aşteaptă de la ISD şi ce rol se atribuie acestora în economie
Cadrul legislativ şi instituţional privind ISD. Prin acesta se definesc următoarele
aspecte:
• În ce condiţii operează în economia receptoare investitorul străin
• Cu ce instituţii trebuie să între în contact investitorul străin
• Care sunt instituţiile abilitate să implementeze politica guvernului privind ISD
Pârghiile economice de influenţare a ISD (facilităţi sau restricţii), respectiv modul în
care sunt sprijinite şi influenţate fluxurile de ISD prin politica economică a guvernului
(Bonciu, 2009).
Politicile de atragere a investiţiilor străine directe pot fi pasive (prin simpla permitere a
efectuării de investiţii) sau active (prin atragerea şi orientarea capitalului străin), acestea din
urmă având un impact mai mare în determinarea unui investitor străin să opteze pentru o ţară
sau alta. Politicile de atragere a investiţiilor se clasifică în:
Politici minimale, care prevăd doar posibilitatea unui investitor străin de a desfăşura
activităţi economice într-o ţară.
Politici de promovare a ISD, care pun accentul pe marketingul unei ţări, ca destinaţie a
proiectelor de investiţie.
Politici de atragere a ISD care, în plus faţă de activitatea de promovare, conţin şi o
componentă de negociere activă, cu o alocare de stimulente chiar substanţiale, cu scopul
determinării unui investitor să îşi localizeze investiţia într-o ţară anume.
Politici de menţinere a investitorilor străini deja prezenţi în economie. Din cauza
mobilităţii capitalurilor internaţionale, păstrarea unui investitor străin nu este, un fapt automat,

Pag. 24
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
care vine de la sine. Pentru menţinerea acestora pe o perioadă cât mai lungă de timp, sunt
necesare măsuri active dar şi personal specializat.
Politici mixte, ce includ în diferite proporţii celelalte politici (minimale, de promovare a
ISD, de atragere a ISD, de menţinere a investitorilor). (Bonciu, 2009).
Abordarea politicilor de atragere a capitalului străin poate fi făcută şi din următoarea
perspectivă:
Prima generaţie de politici, în care guvernele adoptă politici „prietenoase” faţă de
investitorii străini prin liberalizarea regimului investiţiilor străine, asigurarea unei atitudini
pozitive faţă de investitorii locali şi acordarea unui rol sporit forţelor pieţei în alocarea
resurselor.
Prin a doua generaţie de politici, guvernele vor să atragă în mod activ investiţii străine
prin programe de marketing corespunzătoare, acestea conducând la înfiinţarea unei agenţii
naţionale de promovare a investiţiilor străine.
A treia generaţie de politici pleacă de la premisa că primele două generaţii reprezintă doar
un punct de plecare ce trebuie urmat de abordarea investitorilor străini la nivel de industrie şi
firmă, în vederea satisfacerii nevoilor acestora, ţinând cont totodată de priorităţile de
dezvoltare ale ţării. Un element esenţial pentru o astfel de politică de promovare a capitalului
străin este reprezentat de îmbunătăţirea şi promovarea unor locaţii specifice către potenţiali
investitori antrenaţi în activităţi specifice. O astfel de abordare focalizată în dezvoltarea unor
zone ce sunt promovate către investitorii străini este relativ dificilă, necesită timp şi capacităţi
instituţionale deosebite. Cu toate acestea acest tip de politici sunt tot mai răspândite, fapt
dovedit de apariţia a numeroase agenţii de promovare a investiţiilor la nivel regional şi chiar
municipal. (Bonciu, 2009).

Acordarea de stimulente

În cadrul operaţiunilor de atragere a investiţiilor străine directe, un rol important, dar şi


foarte controversat îl are acordarea de stimulente (financiare, fiscale etc.) investitorilor străini.
Stimulentele investiţionale se definesc ca fiind „orice avantaj economic comensurabil
acordat unor anumite categorii de firme sau, în mod specific, unor firme cu scopul încurajării
inducerii la nivelul acestora a unui anumit comportament, dezirabil din perspectiva ţării
gazdă. Efectul stimulentului este acela de a spori rata de rentabilitate a unui proiect
investiţional, de a reduce sau distribui costurile, respectiv riscurile sale.” (Mazilu Anda -
Corporaţiile transnaţionale şi competitivitatea, 1999, pag.75).

Pag. 25
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Astfel, raportul UNCTAD World Investment Report 1995, descrie stimulentele ca fiind
mai acceptate în practică decât în teorie şi că acestea nu evidenţiază încă, o concluzie clară
asupra raportului beneficiu-cost în cazul folosirii acestora. Din această cauză, în SUA,
acordarea de stimulentele trebuie justificată, acestea reprezentând un criteriu în luarea deciziei
de a investii. (Moise, 2005), (Bonciu, 1997)
În celelalte ţări, stimulentele au o influenţă marginală, ele fiind luate în calcul numai
după ce au fost analizaţi şi alţi factori.
Majoritatea firmelor investitoare împărtăşesc această abordare, ce situează stimulentele
pe ultimele locuri atunci când ierarhizează factorii ce influenţează decizia de a investi. Cu
toate acestea, acordarea stimulentelor cu scopul atragerii de ISD este în creştere pe plan
mondial, numărul ţărilor care acordă stimulente mărindu-se considerabil în ultimul deceniu,
acestea diversificând şi forma de acordare a acestora. (Bonciu, 1997)
Stimulentele fiscale, care includ reduceri de impozite, scutiri de impozite, taxe de
import/export reduse, sunt cele mai răspândite. Acestea sunt preferate de ţările în curs de
dezvoltare (Asia, Africa, Europa de Est), unde, de regulă, nu există resurse financiare
suficiente acordării stimulentelor directe.
Stimulentele financiare, oferite în cea mai mare parte de ţările din UE şi SUA, includ
alocarea unor sume cu titlu gratuit (pentru investiţii de capital, pregătirea personalului,
dezvoltarea amplasamentului investiţiei şi a infrastructurii), credite cu dobândă redusă şi
altele.
Mai există şi o a treia categorie de stimulente, dificil de clasificat, ce cuprinde: vânzarea
la preţuri preferenţiale a terenului, construirea unei clădiri, crearea unor căi de acces,
asigurarea şcolarizării şi acordarea de asistenţă în recrutarea personalului etc. (Bonciu, 2009)

Tipologia stimulentelor utilizate în atragerea investiţiilor străine directe

Stimulentele pot fi extrem de diverse, varietatea acestora fiind proporţională cu nivelul


interesului pentru atragerea investiţiilor străine al unei ţări; cu cât acest interes este mai mare,
cu atât aceste stimulente sunt mai variate şi mai importante. (Bonciu, 1997)
Cel mai important stimulent pentru un investitor străin este oferit de un mediu de afaceri
stabil, transparent şi clar, precum şi de o economie în creştere cu investitori locali prosperi.
Dintre cele mai întâlnite stimulente, sunt analizate cele ce au o importanta mai mare.
Astfel, un stimulent de o importanta majora este participarea cu titlu gratuit la capital în
limita a 50% din valoarea proiectului, în condiţiile satisfacerii unor cerinţe ce cuprind:
domeniul în care se investeşte, durata investiţiei, mărimea producţiei, locuri de muncă create.
Pag. 26
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
De asemenea, sunt considerate a fi reprezentative stimulentele precum acordarea
gratuită de teren cu o perioadă de graţie în care nu se plăteşte chirie, vânzarea terenului
respectiv la preţ subvenţionat si închirierea de terenuri sau clădiri. Un alt stimulent important
este dat de posibilitatea cumpărării de terenuri sau clădiri pentru care investitorul nu plăteşte
impozit pe proprietate o perioadă de timp, dar si de suportarea de către agenţia de promovare
a investiţiilor străine a cheltuielilor legate de transportul şi instalarea echipamentelor şi
utilajelor.
Pentru a avea calitatea de stimulent, repararea şi modernizarea clădirilor existente se va
face pe cheltuiala agenţiei de promovare a ISD-urilor.
Acordarea de credite cu dobândă bonificată la începutul proiectului de investiţii este o
alta metoda de stimulare, putând fi coroborata si cu acordarea unor perioade de graţie la
creditele luate de investitorul străin.
Tot ca metodă de stimulare, este recomandata acordarea de garanţii guvernamentale prin
sprijinirea investitorului în atingerea mai rapidă a unei masa critice a producţiei prin
subvenţionarea cheltuielilor cu forţă de muncă. Participarea guvernului la capitalul societăţi
comerciale se va face prin intermediul agenţiei de promovare a investiţiilor străine si se poate
concretiza atât în finanţarea pregătirii personalului pentru angajaţii investitorului străin cât şi
în subvenţionarea salariilor personalului angajat de investitorul străin.
Agenţia de promovare a ISD-urilor poate delega o persoană ce are sarcina de a însoţi
investitorul străin în toate demersurile sale legate de realizarea investiţiei.
Deasemenea, agenţia de promovare a ISD-urilor poate realiza prin bugete proprii studiile
de marketing sau cele legate de protecţia mediului necesare pentru investitorul străin (Bonciu,
1997)

Criterii de clasificare a stimulentelor pentru investiţii

Clasificarea stimulentelor se poate face în funcţie de mai multe criterii dintre care cele
mai importante sunt următoarele:
- Tipul de companii şi activităţi eligibile (în funcţie de domeniul de activitate, zona în care
se realizează investiţia etc.)
- Perioada de timp în care stimulentele respective au un impact asupra veniturilor statului
(stimulentele fiscale afectează veniturile după începerea activităţii, cele financiare înainte
de începerea activităţii)
- Dificultatea administrării şi posibilitatea de evaziune fiscală determinată de acordarea de
stimulente
Pag. 27
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
După modul de acordare, stimulentele pentru investiţii pot fi:
Stimulente acordate în baza unor directive, reglementări etc., care după modul de
aplicare în practică, pot fi:
- automate, determinate de simpla înfiinţare a firmei
- automate, acordate în funcţie de criterii specifice
- stimulente acordate caz cu caz, care de regulă sunt acordate pentru proiecte distincte,
în baza unor negocieri
În funcţie de scopul urmărit, stimulentele se pot clasifica în:
Stimulente universale, care prevăd impulsionarea activităţii economice în general, fără a
face referire la anumite activităţi sau proiecte
Stimulente dedicate unor scopuri explicate, cum ar fi:
- Dezvoltare regională, mai ales în cazul zonelor afectate economic
- Crearea de locuri de muncă
- Transfer tehnologic
- Promovarea exporturilor (atragerea de investiţii orientate spre export)
- Zone libere sau zone de prelucrare pentru export, principalul obiectiv fiind obţinerea
de încasări în valută din exporturi
- Atragerea explicată a investiţiilor străini
Principalii factori de influenţă în atragerea ISD se pot clasifica în:
Factori nefiscali de tipul:
- Mărimea pieţei
- Siguranţă pe piaţă
- Cadrul legislativ, instituţional şi de reglementare a afacerilor
- Stabilitatea macroeconomică (nivelul preţurilor, rată de schimb)
- Accesul la resurse primare (fora de muncă, materii prime)
Factori fiscali de tipul:
- Nivelul impozitelor
- Transparenţa sistemului fiscal
- Regimul amortizării
- Regimul tratării cheltuielilor (ce se consideră a fi cheltuieli deductibile)
- Nivelul taxelor nelegate de profit sau venit (asig. Sociale, taxe vamale)
- Administraţia fiscală
Puterea de intervenţie a guvernelor în domeniul factorilor nefiscali este relativ limitată
(aspecte obiective de tipul mărimii pieţei, nivelul de dezvoltare al economiei). Cu toate

Pag. 28
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
acestea, în domeniul factorilor fiscali acesta posibilitate este imediată şi poate lua forma
stimulentelor fiscale.
Stimulentele fiscale prezintă o serie de trăsături generale de care este necesar să se ţină
seama în luarea deciziei privind utilizarea acestui tip de instrumente.
Unii dintre factorii de influenţă se află în afara controlului guvernului, dar majoritatea
acestora pot fi influenţaţi prin politici guvernamentale
Acordarea de stimulente în vederea compensării unor dezavantaje comparative prezentate
de o ţară are un efect limitat. Deci indiferent de câte stimulente fiscale ar acorda o ţară cu
climat economic şi politic instabil sau lipsită de infrastructură, nu va reuşi să atragă investitori
străini.
Deciziile de a înveşti sunt luate de regulă pe baza analizei oportunităţilor şi riscurilor
economice, consecinţele legate de fiscalitate fiind analizate ulterior
Stimulentele fiscale îmbracă următoarele forme:
- Scutiri de impozit pe profit, care presupun în general reducerea impozitului pe o
perioadă de timp determinată, în mod special pentru firmele nou înfiinţate. Acest tip de
stimulent prezintă avantajul că asigură un regim fiscal simplificat pentru investitor, uşurând
realizarea planului de afaceri pe termen scurt. În acelaşi timp însă, în cazul în care durată pe
care se acordă scutirea nu este suficient de lungă, acest stimulent nu este interesant pentru
investiţiile intensive de capital, cu durată mare de punere în folosinţă.
- Deduceri în funcţie de investiţie şi creditarea impozitării, care cuprinde reduceri ale
impozitelor în funcţie de valoarea cheltuielilor, facilităţi fiscale suplime ntare faţă de
amortizarea legală a activelor. Deducerile sunt utilizate pentru a reduce baza de impozitare a
veniturilor firmei, creditarea impozitării are în vedere reducerea directă a volumului de
impozite ce trebuie plătit.
Aceste forme sunt potrivite pentru investiţiile intensive în capital.
- Amortizarea accelerată, deoarece valoarea unui activ poate fi amortizată mai repede
decât rata economică reală de amortizare. Posibilităţile de aplicare au în vedere perioadă mai
redusă de amortizare sau amortizare accelerată în primul an de utilizare. Prin aplicarea acestei
măsuri valoarea totală amortizată nu depăşeşte costul real al investiţiei.
- Reduceri generale ale impozitelor, care diferă de scutirile de impozit prin accea că nu
au limită de timp şi se aplică tuturor veniturilor din anumite surse sau din domenii specifice
În ansamblul lor stimulentele fiscale nu sunt foarte eficiente în atragerea investiţiilor
străine directe, deoarece ele nu pot compensa alţi factori, cum ar fi nesiguranţa cu privire la
stabilitatea politică şi cadrul legislativ.

Pag. 29
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
În acest sens este mai important ca elemente ale sistemului fiscal să fie aduse la nivel
internaţional, decât să se introducă stimulente fiscale şi anume:
- regimul amortizării
- tratamentul aplicat elementelor de cheltuieli
- deductibilitatea pierderilor
- transparenţa legislaţiei fiscale

Scutirile de impozit pe profit ridică următoarele probleme cum ar fi pericolul stimulării


unor activităţi nevizate de politică economică (aceste stimulente sunt bune pentru afacerile pe
termen scurt, care aduc rapid profit dar nu şu pentru proiectele majore). Deasemenea, apare
pericolul manipulării, prin crearea unor firme cu participare străină fictive în vederea
beneficierii de facilităţi)
Scutirile de impozit pe profit pot determina un transfer al bazei de impozitare către ţara
receptoare.
Scutirile de impozit pentru industriile orientate spre export pot avea succes, dar mulţi
investitori se mută în ţările concurente după expirarea perioadei de scutire a impozitului pe
profit. Stimulentele fiscale, în special scutirile de impozit pe profit, conduc la scăderi ale
veniturilor la bugetul ţării respective.

3.2. Acordarea stimulentelor fiscale în ţări dezvoltate

Acordarea stimulentelor fiscale în ţări dezvoltate se realizează conform unor principii


economice pe care România, în vederea însuşirii lor, încearcă să le adopte, prin modificarea
legislaţiei în domeniu.
Astfel, decizia de acordare a stimulentelor fiscale are la bază următoarele reguli generale:
- asigurarea de către guvern a unui cadru legislativ stabil în domeniul fiscal
- controlul evaziunii fiscale
- corelarea stimulentelor fiscale cu mărimea investiţiei şi nu numai cu profiturile ce sunt
realizate în faza incipientă a investiţiei, respectiv stimulente bazate pe investiţie şi nu pe
scutiri de impozit.
De asemenea există anumite principii cu care sunt corelate stimulentele bazate pe
investiţie:
- ratele de beneficiu oferite să fie moderate pentru a se evita riscul evaziunii fiscale
- criteriile privind investiţia în baza cărora se acordă stimulentele trebuie să fie clar definite

Pag. 30
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
- stimulentele trebuie acordate pentru o perioadă limitată de timp
În corelarea prevederilor de bază ale legii impozitului cu normele internaţionale sunt
urmărite aspecte precum:
- nivelul să fie cuprins între 25-40%
- perioadele de compensare a pierderilor să fie cuprinse între 5-10 ani
Deductibilitatea în funcţie de cheltuieli este preferată în detrimentul formelor alternative
de stimulente, cum ar fi scutirile de impozit pe profit sau nivelul redus al impozitelor, dat
fiind faptul că acestea presupun costuri mai mici pentru guverne.

3.3. Propunerile ce vizează stimularea fluxului de capital străin


către România

Este necesar ca propunerile ce vizează stimularea fluxului de capital străin către România
să fie încorporate în contextul general al stabilităţii macroeconomice şi al măsurilor de
restructurare economică. În acest sens, statul are rolul principalului factor de răspundere,
acestuia revenindu-i următoarele responsabilităţi:
- stimularea sectorului privat şi în mod special, a întreprinderilor mici şi mijlocii, ca
factor principal al dezvoltării economice.
- conceperea unui mix de politici industriale pe termen lung vizând implicarea statului
în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii, ce este esenţială procesului de atragere a
capitalului străin.
- elaborarea şi aplicarea unei politici industriale active care să implice dezvoltarea unui
sector economic raportat la contextul concurenţial pe plan global. Un sector în care ar putea
avea aplicabilitate aceste demersuri ar putea fi reprezentat atât de cel al agriculturii, cât şi de
sectorul turismului, pentru care România dispune de resurse posibil a fi valorificate.
Contribuţia acestor sectoare la creşterea PIB şi la echilibrarea balanţei de plăţi externe ar
putea fi una semnificativă în condiţiile în care este coroborată cu sprijinul acestora cu capital
autohton şi investiţii străine.
- elaborarea unei strategii regionale de dezvoltare, ce vizează diminuarea decalajelor cu
privire la ocuparea forţei de muncă şi la nivelul dezvoltării între diferite judeţe şi oraşe.
Atragerea investitorilor străini în asemenea proiecte poate fi realizată atât prin acordarea
de facilităţi fiscale, cât şi financiare. Cele fiscale sunt condiţionate de acordarea unor scutiri şi
reduceri de impozite şi taxe vamale, de orientarea investitorului străin către acele regiuni
considerate ca defavorizate prin nivelul lor de dezvoltare.

Pag. 31
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Alte responsabilităţi ce îi revin statului în procesul de atragere a investiţiilor străine se
referă la reducerea ratei inflaţiei şi stabilizarea ratei de schimb leu/euro, dezvoltarea pieţei de
capital şi a accesului la resurse de capital, îmbunătăţirea calităţii profesionale a resurselor
umane şi la sprijinul statului pentru problemele mediului înconjurător, în sensul ameliorării
acestuia.
O componentă esenţială a procesului de promovare a ISD este identificarea proiectelor
investiţionale, aceasta influenţând aportul capitalului străin la restructurarea şi modernizarea
economiei.
Evidenţierea anumitor obiective economice este necesar să se realizeze conform politicii
economice a guvernului. Astfel orientarea investitorilor va fi preponderent către sectoare ce
prezintă importanţă pentru economia statului, care dispun de resurse şi în care rata şomajului
depăşeşte media pe ţara. Investitorii străini sunt direcţionaţi preponderent către anumite
sectoare economice naţionale, aşa cum am arătat mai sus, atragerea lor nefiind un scop în
sine, ci o rezultantă a politicilor macroeconomice guvernamentale de restructurare şi
modernizare a economiei.
Promovarea imaginii României în străinătate se realizează atât prin acţiuni de difuzare şi
comercializare a materialelor de prezentare, cât şi prin publicitate sub formă de reclamă,
aceasta reprezentând primul contact al potenţialului investitor cu viitoarea ţară gazdă.
De aceea, conţinutul şi caracteristicile mesajelor promoţionale trebuie să fie abordate cu
profesionalism şi să fie caracterizate prin: coerentă, realismul şi un mod de prezentare
atractiv.
Există mai multe categorii de materiale prezentate investitorilor străini, clasificarea lor
făcându-se în funcţie de informaţiile conţinute.
Prima categorie de informaţii despre România trebuie să fie generală (istorie, geografie,
cultură) şi să pună în contact investitorul cu specificul naţional al ţării gazdă.
Pentru prezentarea informaţiilor specifice anumitor domenii (automatică), se întocmesc
broşuri sau mape, ce prezintă tendinţele în domeniul respectiv, firme străine importante care
au investit aprioric în această activitate, perspective de evoluţie, precum şi facilităţile oferite
pentru domeniul respectiv.
Tipărirea produselor grafice este realizată prin firme specializate, pentru a corespunde
standardelor occidentale. Redactarea materialelor trebuie făcută în limba engleză (ca limbă
străină folosită în afaceri) şi dacă este necesar, se traduce şi în limba maternă investitorului
interesat.
Toate aceste informaţii privind oportunităţile de investiţii este necesar a fi oferite gratuit.

Pag. 32
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
În vederea creări unei imagini cât mai vii a României, este benefică înregistrarea unui
material video ce surprinde imagini reprezentative cu cele mai importante puncte de atracţie
(facilităţi industriale, calificarea forţei de muncă).
Aceste imagini pot fi coroborate cu interviuri şi imagini cu rezultatele investiţiilor
efectuate în domeniul vizat de firme străine de prestigiu.
Pentru eficientizarea reclamei se pune accentul pe întreţinerea relaţiilor cu presa străină.
Corespondenţilor de presă li se vor furniza materiale promoţionale şi vor fi încurajaţi să scrie
despre România indiferent de domeniu (deschiderea unei expoziţii, performanţe culturale).
Scopul este că România să fie promovată în presa străină prin evenimente pozitive. De
asemenea este importantă organizarea vizitelor pentru jurnaliştii străini.
Pentru atingerea obiectivelor economice importante ce necesită infuzie de capital străin,
promovarea imaginii poate fi realizată în mod direct cu ajutorul diapozitivelor sau a
sistemelor multimedia. Structura materialului prezentat trebuie să conţină elemente precum
localizarea pe hartă a oraşului în care este plasat obiectivul, distanţa între oraşul respectiv şi
alte localităţi importante din ţară, prezentarea legăturilor pe calea ferată şi aeriene, reţeaua
facilităţilor de afaceri din zonă (bănci, firme de consultanţă etc.) precum şi prezentarea
populaţiei din zonă şi principalele segmente de calificare profesională a acesteia.
Pentru a optimiza contactele partenerilor străini cu ţara gazdă, este utilă organizarea de
reuniuni internaţionale şi seminarii vizând probleme economice.
Pentru evitarea dificultăţilor întâmpinate de firmele străine în contactarea unor experţi
pentru contabilitate, evaluare şi marketing, este necesară dezvoltarea activităţii de consultanţă
post-investiţională pentru a oferi, după caz, asistenţă financiară, informaţii cu privire la
legislaţia muncii şi facilitarea accesului la anumite instituţii guvernamentale.
Pentru materializarea tuturor propunerilor de promovare a investiţiilor străine directe, se
impune existenţa unei instituţii unice, obiectul de activitate al acesteia vizând atragerea unui
flux de capital străin.
Pentru optimizarea întregii activităţi ce priveşte atragerea capitalului străin, aceasta
trebuie concentrată în cadrul unei unice instituţii guvernamentale, în demersurile căreia să
primească ajutor din partea celorlalte instituţii guvernamentale, conform specificului lor.
Pentru funcţionarea în condiţii optime, se impune deţinerea unui cuantum ridicat de
resurse şi a unui colectiv angajat, calificat în mod corespunzător.
Compartimentarea personalului trebuie realizată pe zone ale ţării, iar pentru menţinerea
contactului cu cerinţele aferente pieţelor, este indicată organizarea deplasărilor în zonele
vizate.

Pag. 33
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Deşi funcţionarea unei agenţii guvernamentale de acest tip implică un volum de resurse
însemnat, valoarea acestora se recuperează prin aportul adus în economie de capitalul străin
atras.
Datorită consumului de resurse şi implicit a producerii de efecte, specifice oricărei
activităţi, se impune aprecierea activităţii prin indicatori de eficienţă, ce vizează numărul
contactărilor de firme străine a unui angajat pe lună, numărul de vizite asigurate a unui
angajat şi nivelul de satisfacere a investitorilor prin asistenţa acordată.

Pag. 34
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
Concluzii şi aprecieri

În prezenta lucrare, plecând de la tema analizată, am ales ca subiect pentru studiul de caz
realizat, situaţia economică a României pe perioada 2006-2010, pentru a ilustra dinamica si
evoluţia fluxului de investiţii străine asimilat prin politici specifice folosite pe o perioadă
determinată.
Un prim pas l-a constituit stabilirea contextului economic propice dezvoltării fluxului de
capital, prin surprinderea factorilor indispensabili desfăşurării in condiţii optime a procesului
investiţional.
Astfel, au fost stabilite premisele succesului în atragerea capitalului străin, prin
evidenţierea dependenţei acestuia de o serie de factori locaţionali, referindu-se la costurile de
producţie, calificarea forţei de muncă, infrastructura, cadrul legislativ şi nu în ultimul rând,
stabilitatea ţării din punct de vedere macroeconomic şi politic.
Pornind de la principiile de bază analizate anterior, dinamica fluxului de investiţii străine
directe realizate în cadrul României este corelată cu acestea, traiectoria cuantumului de
investiţii găsindu-şi justificarea în gradul de concordanţă a politicilor folosite cu cele
considerate a fi ideale de către specialiştii in domeniu.
Din analiza dinamicii investiţiilor străine în România pe perioada aleasă, se observă un
trend oscilant al volumului acestora cu o tendinţă generală de scădere. Astfel, după atingerea
unui maxim în 2008 al fluxurilor de ISD, înregistrând o valoare de cca. 9,5 mld €, a urmat o
scădere vertiginoasă a acestora ce a atins un minim de cca. 2,2 mld € în anul 2010, justificarea
acestui fapt fiind concretizată in primul rând de declanşarea crizei economico-financiare ce a
condus la blocarea mişcărilor de capital la scară mondială.
Radierile de societăţi comerciale cu capital străin au urmat în mare trendul crizei, cauzele
retragerilor investitorilor străini fiind legate de creşterea fiscalităţii, destabilizarea cursului
valutar, instabilitatea legislativă, precum şi accentuarea dezechilibrelor macroeconomice de
tipul şomajului şi inflaţiei.
Astfel, cu toate că s-a mizat mult pe efectele de antrenare şi dezvoltare economică ale
post aderării României la U.E., criza a afectat sever fluxurile de capital străin către economia
naţională, reducând mult din efectele benefice scontate în 2007.
În ceea ce priveşte repartiţia investiţiilor străine pe ramuri ale economiei, aceasta a fost
inegală, concentrarea făcându-se în general, către cele de nivel tehnologic slab si mediu.
Sectoarele aferente serviciilor de intermediere financiară, asigurări si a celui de comerţ,
deţin o pondere majoritară din totalul capitalului străin investit in România, explicaţia fiind

Pag. 35
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
dată, atât de profiturile ridicate generate de sectoarele in cauză, precum si de caracterul
speculativ al activităţilor de pe piaţa financiară.
Agricultura nu a reuşit să capteze un volum însemnat de capital străin (1,4-2%), cu toate
că pe de o parte, există zone geografice în România cu reale posibilităţi pentru desfăşurarea
acestei activităţi, iar pe de altă parte, investitorii străini au cumpărat şi deţin cca. 1 mil.
hectare de teren arabil. În acest caz explicaţia ţine atât de cheltuielile mari ce trebuie făcute de
investitor pentru mecanizare, irigaţii, asolamente, îngrăşăminte, etc., cât şi de ciclul biologic
necesar obţinerii recoltei, care nu permite realizarea unor profituri rapide şi mari.
Efectul produs de capitalul străin asupra economiei are două dimensiuni. Pe de o parte, ca
flux financiar, ISD, joacă un rol complementar în procesul creşterii economice, deoarece
suplimentează resursele financiare ale ţării, fără să genereze costuri suplimentare. Pe de altă
parte, capitalul străin joacă şi un important rol structural, deoarece distorsiunile funcţionale
pot fi depăşite doar printr-un flux de tehnologie modernă, de experienţă managerială şi de
gestiune economică.
Prin urmare impactul capitalului străin asupra economiei româneşti, nu trebuie judecat
numai din perspectiva fluxurilor valorice de capital, ci şi sub aspectul contribuţiei lor
calitative, ce constă în transferul de tehnologie, experienţei de management şi marketing,
impunerea normelor occidentale de protecţie a mediului ambiant, pregătirea forţei de muncă şi
ridicarea nivelului calitativ al bunurilor şi serviciilor.
Efectele calitative induse sunt greu de cuantificat individual dar ca efect cumulativ se
regăsesc in dinamica si structura exportului. Sub acest aspect se remarca ramurile de nivel
tehnologic mediu , precum: produse chimice, maşini si echipamente si aparate electrice, care
au atras cca. 32% din total ISD.
Repartiţia teritoriala a capitalului străin s-a făcut in mod inegal si a urmat trendul negativ
impus de criza. Concentrarea investiţiilor in regiunea Bucureşti – Ilfov (62,2% in 2010), a fost
cea mai puternica, respectiv de cca. 8-10 ori mai mare decât in restul tarii, datorita unei
infrastructuri mai bune si a unui mediu de afaceri mai atractiv.
Ponderea ridicata a capitalului străin provenit din tarile U.E. s-a datorat următoarelor
aspecte: vecinătatea, complementaritate economica, tradiţie, apartenenţa la acelaşi spaţiu
economic regional.
In ceea ce priveşte atragerea investiţiilor străine in România, este necesar ca propunerile
în acest sens să fie încorporate în contextul general al stabilităţii macroeconomice şi al
măsurilor de restructurare economică, statul având rolul principalului factor de răspundere.
Astfel, instituţiile statului se vor concentra spre orientarea investitorilor cu preponderenţă

Pag. 36
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
către sectoare ce prezintă importanţă pentru economia statului, care dispun de resurse si în
care rata şomajului depăşeşte media pe ţară.
De asemenea, promovarea imaginii României în străinătate joacă un rol important şi se
realizează atât prin acţiuni de difuzare şi comercializare a materialelor de prezentare, cât şi
prin publicitate sub formă de reclamă, aceasta reprezentând primul contact al potenţialului
investitor cu viitoarea ţară gazdă.
Pentru a putea valorifica în mod optim avantajele pe care le pot determina investiţiile
străine directe, dar şi pentru a asigura o implicare cât mai cuprinzătoare a acestora în
economia receptoare , guvernele pot iniţia politici prin care să stimuleze aportul de capital
străin în economia românească.
O primă propunere se referă la îmbunătăţirea mediului de afaceri. Cea mai importantă
măsură economică pe care o poate lua un guvern pentru asigurare unei economii de piaţă
eficiente , competitive şi funcţionale este aceea de asigurare a îmbunătăţirii mediului de
afaceri , în sensul eliminării obstacolelor de orice fel din calea derulării afacerilor şi asigurării
unei minime intervenţii în economie. Această măsură este vitală pentru reuşita oricărei politici
economice.
O altă concluzie a analizei efectuate este necesitatea utilizării furnizorilor locali de către
investitorii străini. Acest lucru se poate realiza, pe de o parte prin asigurarea unei bune
informări a investitorului străin asupra tuturor posibilităţilor de subcontractare locală şi pe de
altă parte, prin programe de asistenţă tehnică destinate sprijinirii producătorilor locali în
creşterea calităţii, calificării forţei de muncă, astfel încât ei să poată răspunde cerinţelor
investitorilor străini.
De asemenea, este recomandată menţinerea investitorului străin în economia receptoare şi
dacă este posibil , sprijinirea creşterii investiţiei acestuia. Acest obiectiv este cu atât mai
important cu cât statisticile internaţionale arată că de obicei , peste 50% din investiţiile străine
realizate într-o economie sunt extinderi ale unor investiţii deja existente. De aceea cel mai
eficient mod de promovare a ISD este reprezentat de existenţa unor investitori străini
satisfăcuţi. Atingerea acestui obiectiv se poate realiza doar printr-o legătură permanentă cu
investitorul străin în vederea detectării şi eliminării oricăror obstacole apărute pe piaţa locală
O altă recomandare ce se impune a fi făcută, se referă la creşterea nivelului general de
calificare a forţei de muncă. Deşi politicile în domeniul educaţiei au rezultate pe termen lung ,
totuşi acestea influenţează considerabil fluxurile de capital străin. Forţa de muncă fiind un
factor de producţie , caracteristicile acesteia vor atrage un anumit tip de investiţii străine.
Astfel , existenţa unei forţe de muncă ieftine , cu un nivel redus de calificare , va atrage
investiţii în domenii cu valoare adăugată redusă. Existenţa unei forţe de muncă cu calificare
Pag. 37
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
ridicată, chiar în condiţiile unui cost al forţei de muncă mai ridicat, va atrage investiţii cu
valoare adăugată mai ridicată , ceea ce nu poate fi decât benefic pentru economia receptoare.
Ca o concluzie a analizei efectuate, propun, pentru crearea unui climat favorabil
investiţiilor străine, relaxarea politicilor fiscale, implicit un impozit pe profit redus si impozit
zero pe profitul reinvestit. De asemenea, menţinerea salariului minim pe economie la un nivel
redus sau mediu conduce la atragerea suplimentară a investitorilor străini prin prisma
costurilor scăzute a forţei de muncă.
O ultimă propunere cu privire la politicile de atragere a capitalului străin se concretizează
in scutiri de impozite pe o perioada minimă (1-2 ani) necesară lansării activităţii aferente
investiţiei.

Pag. 38
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
BIBLIOGRAFIE

1. Anghel Ion – „Investiţiile Străine Directe în România”, Editura Expert, Bucureşti,


2002
2. Bonciu Florin – „Atragerea şi monitorizarea investiţiilor străine directe”, Editura
Știinţifică, 1997
3. Bonciu Florin – „Investiţiile Străine Directe în România în contextul Europei Centrale
şi de Sud-Est”, Centrul de Politici Economice, 2002
4. Florin Bonciu, “Investiţiile străine directe, înainte şi după criză”, Editura Universitară,
2012
5. Bonciu Florin – „Investiţiile Străine Directe şi Noua Ordine Economică Mondială”,
Editura Universitară, 2009
6. Bonciu Florin – „Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe”,
Editura Albatros, Bucureşti, 2001
7. Denuta Ioan – „Investiţii Străine Directe”, Editura Economică, 1998
8. Dunning John – „Multinaţional Entreprises and the Global Economy”, 1993
9. Huru Dragoş – „Investiţiile, capital & dezvoltare”, Editura Economică, 2007
10. Iacovoiu Viorela Beatrice – „Investiţiile străine directe între teorie şi practica
economică”, Editura A.S.E., Bucureşti, 2009
11. Kogut Bruce – „Direct Investment Experimentation and and Corporate Governancein
Transition Economies”, 2000
12. Mazilu Anda – Corporaţiile transnaţionale şi competitivitatea, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
13. Moise Elena – „Investiţii străine directe”, Editura Victor, Bucureşti, 2005
14. Munteanu C – „De la recesiune la creştere economică prin investiţii străine directe”,
Ediţie specială a Buletinului centrului internaţional de studii antreprenoriale, 1999
15. Munteanu C – „Investiţii internaţionale”, Editura Oscar Print, 1996
16. Negritoiu Mişu – Investitiile straine si tranzitia la economia de piata, Editura A.S.E.
1995
17. Negriţoiu Mişu – Salt Înainte, Editura Expert, 1996
18. Prelipceanu Raluca – „Investiţiile străine directe şi restructurarea economiei
româneşti, în contextul integrării europene”, Editura Lumen, Iaşi, 2006
19. Șerbu Simona Gabriela – „Investiţiile străine directe, determinanţi, efecte şi politici de
promovare”, Editura Casa Cărţi de Știinţă, Cluj-Napoca, 2007

Pag. 39
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
20. Voinea Liviu – „Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global”, Editura Polirom,
2007
21. Voinea Liviu – „Corporaţiile transnaţionale şi economiile naţionale”, Editura IRLI,
2001
22. Whyte R – „Foreign Investment Promotion în România”, 2007
23. World Bank – Global Development Finance, 2009
24. *** Colecţia de buletine ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului –Societati
comerciale cu participare străină la capital.
25. *** Date statistice furnizate de Direcţia Statistică a BNR pe perioada 2006-2010
26. *** Date statistice furnizate de INS pe perioada 2006-2010

Pag. 40
©Copyright 2016 – Universitatea „Hyperion” din Bucureşti