REPRODUCTIA ANIMALELOR DOMESTICE

FIŞĂ CONSPECT 1
APARATUL GENITAL MASCUL
Aparatul genital mascul are dublu rol:
 Gamatogen, de a elabora celule sexuale (spermatozoizi),
 Copulator, depune sperma în căile genitale femele prin actul montei.

PĂRŢI COMPONENTE: 6 4

5 7

1 2
I. ORGANE ESENŢIALE:
1. Testicul
II. CĂLE GENITALE:
2. Epididim
3. Canal deferent
4. Uretra
III. GLANDELE ANEXE:
5. Vezicule seminale
6. Prostata
7. Glandele bulbouretrale
IV. ORGAN COPULATOR
8. Penis
 FIŞĂ CONSPECT 2
APARATUL GENITAL FEMEL
Aparatul genital femel are dublu rol:
 Gamatogen, de a elabora celule sexuale femele (ovulele),
 Condiţii optime de dezvoltare a embrionului de la fecundaţie şi până la expulzare în
mediu exterior.

3
6

5 2
1
PĂRŢI COMPONENTE:
I. ORGANE ESENŢIALE:
1. Ovare
II. CĂILE GENITALE:
2. Oviductele
3. Uter
4. Gâtul uterin (cervix)
5. Vaginul
6. Vulva
 FIŞĂ CONSPECT 3
MATURITATEA SEXUALĂ

Maturitatea sexuală reprezintă stadiul în care aparatul genital este complet dezvoltat şi apt
să elaboreze celule sexuale mature care în urma procesului de fecundaţie dă naştere celulei
ou sau zigot.

Maturitatea sexuală se instalează înaintea maturităţii corporale. Apariţia maturităţii sexuale

diferă în funcţie de specie, rasă, stare de întreţinere, alimentaţie etc. La animalele precoce,
maturitatea sexuală se instalează mai devreme faţă de cele tardive.

În general tineretul se introduce la reproducţie când a atins aproximativ 70 – 75 % din

dezvoltarea de adult.
În viaţa animalului există trei perioade de dezvoltare a aparatului genital:

1. PREGENITALĂ: de la naştere până la apariţia maturităţii sexuale; în această perioadă

se dezvoltă aparatul genital şi glanda mamară: animalele îşi manifestă instinctual
genezic.

2. GENITALĂ: de la apariţia maturităţii sexuale până când aparatul genital încetează

producerea celulelor sexuale; aparatele genitale sunt complet dezvoltate şi produc
celule sexuale mature apte pentru fecundaţie, este perioada de activitate intensă, când
animalele se reproduc. Este posibilă instalarea gestaţiei şi dezvoltarea noului produs.

3. POSTGENITALĂ: este perioada în care încetează funcţionarea gonadelor; animalele

nu mai sunt apte să se reproducă.

În dirijarea proceselor de reproducere este necesar să se ţină seama de principalele

etape ale vieţii animalelor, legate de funcţia genitală conform recomandărilor
prezentate în tabelul de mai jos:

Apariţia Durate vieţii sexuale Perioada optimă de

Specia instinctului folosire la reproducere a
genezic animalelor
Apariţia Instalarea
maturităţii perioadei De la Până la
sexuale postgenitale
Cabaline 6 – 9 luni 15 – 18 luni 15 – 20 ani 2 – 4 ani 10 – 12 ani
Taurine 6 – 8 luni 8 – 12 luni 12 – 15 ani 15 – 18 luni 8 – 10 ani
Ovine 6 – 8 luni 7 – 8 luni 10 – 12 ani 12 – 18 luni 7 – 8 ani
Suine 4 – 5 luni 5 – 8 luni 7 – 8 ani 10 – 12 luni 4 – 5 ani
Carnivore 4 – 5 luni 6 – 8 luni 10 – 12 ani 10 – 12 luni 7 – 8 ani
 FIŞĂ CONSPECT 3

CICLUL SEXUAL

Activitatea sexuală la femele se caracterizează prin succesiunea unor perioade de activitate,

urmate de perioade de repaus.

Timpul scurs de la începutul unei perioade de activitate sexuală, până la începutul altei
perioade poartă numele de ciclu sexual sau estral.

Ciclurile sexuale se succed pe toată durata perioadei genitale, exceptând perioada de

gestaţie şi perioada puerperală.

În timpul ciclului sexual se produc o serie de procese importante şi anume:

 Dezvoltarea şi maturarea foliculului ovarian
 Desprinderea ovulei de pe suprafaţa ovarului (ovulaţia)
 Manifestarea dorinţei de împreunare (libidoul)
 Înroşirea mucoasei uterine
 Secreţia glandelor uterine.

PROESTRU: premergător căldurilor; pe ovar se

dezvoltă foliculul ovarian.
Căile genitale se congestionează.

ESTRU sau CĂLDURILE PROPRIU-ZISE: are loc

desprinderea ovulei de pe suprafaţa ovarului, iar ca
manifestare animalele îşi manifestă dorinţa de
împerechere.
Căile genitale externe sunt puternic congestionate
şi tumefiate. Se manifestă aşa numitele „călduri”
STADIILE CICLULUI
SEXUAL
METESTRU: în cazul în care în urma montei, are
loc procesul de fecundaţie, se formează corpul
galben de gestaţie.

DIESTRU: în cazul în care nu are loc procesul de

fecundaţie, aparatul genital revine la normal.
 FIŞĂ CONSPECT 4

CĂLDURILE LA ANIMALE, DURATA ŞI MOMENTUL OPTIM PENTRU MONTĂ SAU

ÎNSĂMÂNŢARE ARTIFICIALĂ

CĂLDURILE
SPECIA Apar după Durata Se repetă Timpul optim
fătare căldurilor periodic pentru montă
limite / media limite / media limite / media sau î. a.
3 – 8 săpt. 12 – 36 ore 18 – 25 zile
VACĂ 21 – 28 zile 24 ore 21 zile 12 – 18 ore
3 – 10 săpt. 1 – 3 zile 21 – 30zile
BIVOLIŢĂ 21 – 28 zile - 25 zile 12 – 18 ore
40 – 55 zile * 1 – 2 zile 13 – 19 zile
OAIE 150 – 220 zile 30 ore 16 – 17 zile 12 – 18 ore
40 – 55 zile 2 – 3 zile 18 – 21 zile
CAPRĂ 150 – 210 zile 39 ore 19 zile 18 – 24 ore
Primele zile 2 – 3 zile 19 – 23 zile
SCROAFĂ După înţărcare - 20 – 21 zile 24 ore
3 – 9 zile 9 – 33 zile A doua zi şi se
IAPĂ 6 – 9 zile 3 – 12 zile 21 zile repetă din două
în două zile
CĂŢEA Primăvara şi 8 – 14 zile 6 luni -
toamna
PISICĂ 1 – 2 luni 10 – 15 zile 2 – 3 luni -
5 – 6 luni

* La rasele de pielicele, la care mieii se sacrifică în primele 10 zile după fătare.

 FIŞĂ CONSPECT 5

PLANUL DE MONTĂ ŞI FĂTĂRI LA PORCINE

DATELE NECESARE:
1. Efectivul de femele existente la începutul anului şi cel planificat pentru sfârşitul anului.
2. Numărul de femele montate în ultimile patru luni ale anului precedent.
3. Numărul de femele fătate în ultimile două luni ale anului precedent.
4. Durata ciclului de producţie (perioada dintre două monte fecunde) şi structura acestuia.
5. Vârsta scroafelor de prăsilă la începutul anului.
6. Vârsta la care scrofiţele se dau la montă.
7. Coeficientul de natalitate.
8. Coeficientul de prolificitate.
9. Planul de reformă.
10. Procentul de pierderi la purceii născuţi.
11. Sistemul de fătări adoptat.

În sistemul de creştere intensiv-industrial mai sunt necesare următoarele date:

 mărimea grupei de montă
 perioada de formare a grupei scroafelor pentru montă
 numărul de grupe
 mărimea grupei de fătare.

MODUL DE REZOLVARE:
1. Pe baza montelor înregistrate în anul precedent, se planifică fătările în primele patru
luni ale anului de plan.
2. Pe baza fătărilor din lunile noiembrie şi decembrie ale anului precedent şi tinînd cont
de durata perioadei de repaus, se planifică efectivele la montă în lunile ianuarie şi
februarie ale anului de plan.
3. Efectivele fătate în primele patru luni ale anului de plan, după ce-şi încheie perioada
de alăptare-înţărcare se vor planifica la montă. La planificarea montelor se va ţine
seama de planul de reformă, neplanificând la montă animalele reformate.
4. În funcţie de vârsta scrofiţelor, se vor planifica şi acestea la montă. De regulă,
scrofiţele se planifică la montă grupat, odată cu scroafele.
5. Pe baza planului de montă din primele luni ale anului de plan, se planifică femelele să
fete după patru luni (114 zile), ciclul repetându-se.
6. În fermele de producţie din combinatele industriale evidenţa montelor şi a fătărilor se
ţine pe zile.
7. În funcţie de coeficientul de prolificitate se va calcula numărul de produşi născuţi,
luând în considerare şi procentul de pierderi.
 FIŞĂ CONSPECT 5

SISTEME ŞI METODE DE REPRODUCŢIE

 Monta naturală
 Însămânţările artificiale

MONTA: reprezintă actul fiziologic natural prin care sperma este depusă de mascul în
organele genitale femele. După locul în care se depune sperma de către mascul, există
următoarele tipuri de însămânţare:
 Vaginal: la vacă, oaie şi capră
 Uterin: la iapă, căţea şi pisică
 Tubar: la păsări.

SISTEME DE MONTĂ

MONTA LIBERĂ MONTA DIRIJATĂ

 Se practică in cazul creşterii Se practică sub supravegherea omului.

animalelor în sistem goepodăresc. Avantajele acestui sistem sunt:
 Femelele se ţin împreună cu se cunoaşte data montei şi data fătării;
masculii care le montează la se cunoaşte paternitatea;
întâmplare şi în mod repetat, se previne transmiterea bolilor;
ducând la epuizarea masculilor. se pot eşalona montele şi fătările;
 Dezavantajele acestui sistem sunt: masculii nu se epuizează.
- nu se cunoaşte data montei şi data
fătării;
- nu se cunoaşte paternitatea;
- se pot transmite boli;
- numărul avorturilor este mare.

 Monta dirijată poate fi:

- simplă: se efectuează o singură montă într-un ciclu de călduri
- dublă: femela este montată de doi masculi la un interval de 10 – 15 minute
- repetată: femela este montată de acelaşi mascul la un interval de 10 – 12 ore.
 FIŞĂ CONSPECT 6

SISTEME ŞI METODE DE REPRODUCŢIE

ÎNSĂMÂNŢĂRILE ARTIFICIALE

Însămânţările artificiale constituie cel mai eficient sistem de organizare a reproducţiei.

Însămânţarea artificială: constă în recoltarea spermei prin diverse mijloace şi procedee,

diluarea conservarea şi inocularea sau depunerea spermei cu ajutorul unor instrumente
(seringi, pipete, pistolet), în organele genitale ale femelelor în călduri.

Avantajele însămânţărilor artificiale sunt:

 Folosirea la maximum a masculilor testaţi amelioratori cu potenţial genetic ridicat.
 Însămânţarea unui număr mai mare de femele (1000 – 5000 vaci, 1500 oi, 100 – 200
scroafe, 150 -200 iepe)
 Se reduc cheltuielile de întreţinere şi furajare a masculilor
 Se poate transporta materialul seminal la distanţe mari
 Se previne răspândirea bolilor
 Pot fi folosiţi masculi care nu pot executa saltul montei.

Tehnologia însămânţărilor artificiale cuprinde următoarele etape:

1. Recoltarea materialului 2. Diluarea materialului 3. Împaietarea materialului

seminal brut seminal brut seminal diluat

4. Signarea paietelor 5. Congelarea materialului 6. Depozitarea materialului

seminal diluat seminal congelat
 FIŞĂ CONSPECT 7

INOCULAREA SPERMEI

METODE DE INOCULARE:
 Recto-vaginală ( sau metoda bimanuală: A – corect; B – greşit )
 Cu speculum vaginal (C)

A – corect B – greşit

C. Inocularea spermei cu speculum vagina

 FIŞĂ CONSPECT 8

FECUNDAŢIA

Fecundaţia reprezintă procesul fiziologic prin care cele două celule sexuale se unesc şi se
asimilează reciproc, dând naştere unei singure celule, numită celula ou sau zigot.

Fecundaţia are loc în treimea superioară a trompelor uterine.

Etapa I: constă în asaltarea ovulei de un număr

mare de spermatozoizi care, secretă un ferment
numit hialuronidază cu rol în degradarea
stratului de celule ce înconjoară. ovula.

Etapa II: cei mai viguroşi spermatozoizi pătrund

ETAPELE prin membrana pelucidă a ovulei.
FECUNDAŢIEI

Etapa III: un singur spermatozoid pătrunde în

citoplasma ovulei, unde are loc procesul de
asimilaţie şi dezasimilaţie reciprocă.
Cele două celule îşi încetează existenţa,
deoarece se formează o nouă celulă numită ou
sau zigot

 Zigotul sau celula ou se caracterizează prin:

- vitalitate sporită
- mare capacitate de asimilare
- putere de adaptare

 Timp de 3 – 4 zile după formarea zigotului, acesta migrează prin oviduct până la uter
unde are loc nidaţia (fixarea) în mucoasa uterină.
 FIŞĂ CONSPECT 9
GESTAŢIA
Gestaţia: este procesul fiziologic complex la care participă în egală măsură mama şi fătul şi
care durează de la fecundaţie până la parturiţie.

Etapa ovulară: în această etapă, oul format

începe să se dividă.

Etapa embrionară: începe din momentul

nidaţiei şi se continuă până în momentul
ETAPELE formării placentei care asigură legătura dintre
GESTAŢIEI mamă şi făt. În această etapă se formează
organele embrionului, anexele fetale şi sacul
vitelin.

Etapa fetală: durează din momentul instalării

circulaţiei placentare până în momentul fătării.
În această etapă, fătul are un ritm de creştere
foarte intens, fiind influenţat de condiţiile de
mediu natural şi artificial care i se asigură
femelei gestante.

Durata gestaţiei la femelele domestice (tabelul de mai jos) variază în anumite limite, care
sunt legate de specie, factori genetici, rasă, vârsta femelei, sexul produsului, numărul
fetuşilor, individualitatea, alimentaţia, starea de întreţinere a femelei, climatul, eforturile
fizice şi particularităţile biologice.

DURATA MEDIE ÎN:

SPECIA LUNI ZILE VARIAŢII ÎN ZILE:
IAPĂ 11 ½ 340 307 – 412
MĂGĂRIŢĂ 12 360 348 – 390
VACĂ 9½ 283 240 – 311
BIVOLIŢĂ 10 ½ 315 300 – 315
OAIE 5 150 140 – 160
CAPRĂ 5 150 142 – 164
SCROAFĂ 4 115 – 118 110 – 140
CĂŢEA 2 62 59 – 65
PISICĂ 2 58 55 – 60
IEPUROAICĂ DE CASĂ 1 30 28 – 33
 FIŞĂ CONSPECT 10
FĂTAREA
Fătarea sau parturiţia este actul fiziologic normal, însoţit de durere, prin care fătul şi
învelitorile fetale sunt expulzate în mediul exterior.
Fătarea poate fi:
 normală sau la termen;
 distocică sau patologică;
 spontană sau provocată.
Fătarea este precedată de o serie de semen prodromice, după care urmează angajarea şi
expulzare fătului, urmată de eliminarea învelitorilor fetale.
Se consideră că fătarea decurge în condiţii normale în următoarele situaţii:
- aşezare longitudinală, prezentare anterioară, poziţie dorso-sacrală (fig. 1);
- aşezare longitudinală, prezentare posterioară, poziţie lombo-sacrală (fig. 2);
- celelalte aşezări, prezentări sau poziţii sunt considerate anormale (fig. 3 şi fig. 4).

fig. 1 fig. 2

fig. 3 fig. 4
Fătarea (stadiile fătării) şi durata involuţiei uterine are anumite particularităţi la diferite specii
de animale domestice (tabelul de mai jos):
Specia / Deschiderea Expulzarea Eliminarea Durate eliminării
Stadiile fătării gâtului uterin fătului învelitorilor loşiilor
Iapă 1 – 2 zile 5 – 30 minute 10 – 30 minute 3 zile
Vacă 2 – 24 ore 20 min – 4 ore 3 – 12 ore 15 – 16 zile
Oaie 10 – 30 ore 5 – 30 minute 10 min – 3 ore 7 – 10 zile
În timpul sau la
Scroafă 2 – 6 ore 2 – 6 ore 2 – 5 zile
sfârşitul fătării
 FIŞĂ CONSPECT 11
INDICI DE REPRODUCŢIE

1) FECUNDITATEA (%): reprezintă numărul sau procentul de femele rămase gestante

după fiecare montă sau însămânţare artificială efectuată la un grup de femele, într-o
perioadă de timp. Acest indice se calculează, la taurine, după următoarea formulă:

AG
f % = 100 f % = rata concepţiei
IA + IV AG = vaci adulte diagnosticate gestante
J = juninci (viţele gestante)
IA = vaci adulte însămânţate
IV = viţele însămânţate

2) NATALITATEA: reprezintă numărul de produşi viabili obţinuţi de la efectivul matcă la

începutul anului de plan, conform relaţiei:

Vv Vv = viţei vii obţinuţi (produşi vii)

N%= Efm = efectiv matcă la 1 ianuarie
Efm N % = natalitatea

3) MORTALITATEA ŞI SACRIFICĂRILE DE NECESITATE LA TINERET: reprezintă

pierderile prin mortalitate datorită sensibilităţii lor faţă de condiţiile de mediu şi boli. În
condiţii de hrănire şi îngrijire necorespunzătoare, pierderile pot ajunge la procente
ridicate în funcţie de specia de animale, ceea ce contribuie la reducerea efectivului de
animale.

4) REFORMA ŞI SACRIFICĂRILE DE NECESITATE LA ANIMALELE ADULTE:

Reforma poate fi de două feluri:

- reforma selectivă: presupune eliminarea din efectiv a exemplarelor cu producţii scăzute;
- reforma de necesitate: se practică la animalele bătrâne, animalele cu sterilitate, cu
diferite afecţiuni instalate frecvent ca urmare a condiţiilor de hrănire şi întreţinere
necorespunzătoare.

SACRIFICĂRILE DE NECESITATE: apar în urma unor accidente sau boli.

 FIŞĂ CONSPECT 12
ORGANIZAREA INDIVIDUALIZĂRII ANIMALELOR

În munca de selecţie şi ameliorare pentru identificarea animalelor şi înregistrarea în

evidenţele zootehnice, ca măsură organizatorică esenţială se impune individualizarea
animalelor. Prin individualizare se înţelege acordarea şi fixarea pe corpul animalului a
unui număr matricol.

 METODE DE INDIVIDUALIZARE:

METODE DE
PROCEDEE / CARACTERISTICI
INDIVIDUALIZARE
Se utilizează:
a) în cazul nou-născuţilor până la marcarea definitivă, prin ataşarea
la gât a unor medalioane din lemn sau material plastic, pe care se
A. MARCAREA înscrie numărul matricol al mamei şi un număr de ordine provizoriu
PROVIZORIE al produsului.
b) la porcine şi ovine femelele montate sunt marcate cu coloranţi
lavabili, cu scopul de a urmări mai uşor evoluţia ciclului sexual.
c) la ovine pentru a recunoaşte animalele din acelaşi cârd, ciobanii
le marchează cu semen distincte, folosind un produs lavabil.
a) Individualizarea prin tatuaj: este cel mai sigur şi utilizat procedeu
de marcare, prin care numărul matricol este tatuat pe diferite regiuni
ale corpului (ureche, pliul iei, membrane interdigitală), cu ajutorul
unei truse speciale de tatuat.
b) Individualizarea prin crotaliere: constă în ataşarea la nivelul
urechii a unei crotalii (o marcă din aluminiu sau material plastic pe
care este ştanţat numărul matricol), cu ajutorul unui cleşte special de
perforare a urechii şi nituire a crotaliei. La păsări crotalia se fixează
la nivelul aripii.
c) Individualizarea prin butonare: constă prin ataşarea la nivelul
urechii a unui buton (o marcă din aluminiu sau material plastic pe
B. MARCAREA care este ştanţat numărul matricol), cu ajutorul unui cleşte special de
DEFINITIVĂ perforare a urechii şi fixare a butonului.
d) Individualizarea prin preducire: se practică la porcine şi ovine şi
presupune crestarea pavilionului urechii cu un cleşte, după o cheie
de preducire, proprie fiecărui crescător.
e) Individualizarea prin criomarcare: se practică în special la viţelele
selecţionate pentru reproducţie, fixând numărul matricol pe crupă, în
partea dreaptă a animalului.
f) Individualizarea prin dăngăluire: se practică la taurine şi cabaline,
prin imprimarea numărului matricol pe corpul animalului cu ajutorul
unor dangale din fier înroşit.