1.

Clasificarea fracturilor de mandibulă

După numărul de linii de fractură: unice, duble, triple, cominutive.

După gradul de interesare osoasă: incomplete (nu separă două fragmente osoase), complete (separă
două fragmente osoase distincte);

După comunicare: închise, deschise (în care focarul comunică cu mediul extern - cavitatea orală,
tegument);

După localizarea anatomică: fractură de corp mandibular, de unghi mandibular, de ram mandibular, de
condil și de coronoidă.
- fractura de corp mandibular poate fi mediană, paramediană sau laterală;
- fractura de unghi mandibular – interesează alveola molarului de minte;
- fracturile de ram mandibular pot fi orizontale, oblice sau verticale;
- în fractura de coronoidă linia de fractură se întinde de la incizura sigmoidă pana la marginea anterioară
a ramurii mandibulei.

2. Angina Ludwig
sau flegmonul planșeului bucal

Definiție: proces supurativ ce cuprinde toate structurile planșeului bucal (spațiul submandibular,
sublingual și submentonier).

Etiologie: procese septice dento-parodontale de la nivel mandibular; pericoronarita molarului de minte

inferior.

Clinic: debut sub formă de supurație a spațiului sublingual;

- tumefierea sublinguală se extinde în partea opusă, fuzează submandibular bilateral și submentonier;
- tumefacția e masivă, întinzându-se de la un gonion (unghi mandibular) la celălalt;

Palpare: densitate lemnoasă, fără fluctuență, dar cu crepitații gazoase în faza avansată;

Inspecție: tegumente marmorate, care pot prezenta flictene și/sau sfacele;

- la periferie se observă un edem difuz ce se extinde genian, supraclavicular și presternal (edem în
pelerină);
- mucoasa planșeului bombează, depășind marginea incizală a dinților frontali inferiori, având formă de
creastă de cocoș;
- mucoasa sublinguală e congestionată, în tensiune, acoperită de depozite fibrinoleucocitare;
- pacientul prezintă macroglosie, limba fiind întinsă spre posterior, marginile ei purtând amprenta
dinților;

Tulburări funcționale: trismus, disfagie, odinofagie, disfonie, dispnee;

- dispneea este inițial obstructivă, dar prin agravarea fenomenelor toxicoseptice devine centrală (prin
intoxicarea centrilor respiratori bulbari); procesul mimează o infecție de spațiu sublingual, cu febră 39-40℃,
ceea ce indică o reactivitate a organismului; agravarea proceselor septice însă va fi marcată de discordanța puls-
temperatură (pacientul va deveni subfebril – 37-37,5℃).

Paraclinic: probe biologice sangvine - leucocitoză si neutrofilie, cu deviere la stânga a formulei

leucocitare.
 Evoluție: poate determina tromboze septice ale sinusurilor cavernoase, meningite septice și, prin
extinderea mediastinală, mediastinite sau gangrenă pulmonară.

Tratament: chirurgical;
- incizie în potcoavă de la un gonion la celălalt, deschidere și drenare a tuturor spatiilor implicate
(submentonier, sublingual); rezultă evacuarea unei serozități murdare, fetide;
- țesuturile au un aspect aton și sunt sfacelate;
- drenajul se efectuează cu tub de polietilen, iar irigațiile se fac de 4-6 ori pe zi cu soluții antiseptice care
se schimbă;
- suprimarea factorului cauzal (extracția dintelui la câteva zile după incizie);
- medicamentos: perfuzii pentru reechilibrare H-E, antibioterapie conform antibiogramei, administrare
de tonic cardiac și vitaminoterapie.

3. Adenomul pleomorf de glandă parotidă

sau tumora mixtă a glandei parotide

- cea mai frecventă tumoră benignă a glandelor salivare;

- mai frecventă la adult, îndeosebi la sexul feminin;
- 3/4 dintre tumorile benigne de parotidă sunt adenoame pleomorfe.

Debut: în lobul superficial, în 3/4 cazuri, dar poate debuta și pe lobul profund al parotidei;
- inițial apare ca un nodul solitar, de dimensiuni mici, care deformează discret regiunea parotidiană. Are
consistență fermă, elastică, este nedureros, fiind de multe ori mobil pe planurile profunde;
- tegumentele supraiacente sunt nemodificate și nu aderă la formațiune;
- nu apar tulburări motorii pe nervul facial;
- dacă debutul este în lobul profund, semnele clinice sunt estompate; acesta crește în volum și determină
o deformare discretă a regiunii parotidiene, dar de multe ori evoluează către laterofaringe, unde deformează mai
evident regiunea și produce disfagie;
- secreția salivară nu este modificată.

Evoluție: creștere lentă, progresivă, fără durere, fără tulburări funcționale ale nervului facial și fără
adenopatii. După mai mulți ani de evoluție, crește considerabil în volum, capătă un contur boselat, polilobulat,
dar rămâne mobilă pe planurile profunde si superficiale.

Tratament: exclusiv chirurgical;

- ablație efectuată cu tot cu lobul parotidian de origine, pentru prevenția recidivelor (tumora având o
falsă încapsulare);
- intervenția poartă numele de parotidectomie de lob superficial/totală (dacă implică și lobul profund),
cu conservarea nervului facial, fără enucleere.
- defectul rezultat este acoperit cu un lambou muscular din SCM.