Politica de sănătate la nivelul UE

O stare bună de sănătate este o preocupare importantă a cetăţenilor europeni. Uniunea

Europeană (UE) urmăreşte un nivel mai ridicat de protecţie a sănătăţii prin politicile şi
activităţile sale, în conformitate cu articolul 168 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene. Acţiunile UE în domeniul sănătăţii vizează să îmbunătăţească sănătatea publică,
să prevină bolile şi ameninţările la adresa sănătăţii (inclusiv cele legate de stilul de
viaţă), precum şi să promoveze cercetarea. În cea mai mare parte a sa, acquis-ul
comunitar se refera la protecţia sănătăţii vizează stabilirea unor standarde comune în
domeniul alimentaţiei şi al serviciilor (publice, dar şi private) de sănătate, inclusiv al
asigurărilor de sănătate, al luptei împotriva drogurilor, etc., precum şi crearea unor instituţii
şi proceduri prin care punerea în aplicare a acestor standarde să fie efectiv realizată.

Guvernelor naționale le revine responsabilitatea de a organiza serviciile de asistență

medicală și de a garanta furnizarea corespunzătoare a acestora.

UE are rolul de a veni în completarea politicilor naționale prin măsuri de natură:

 să ajute statele membre să atingă obiective comune

 să genereze economii de scară prin punerea în comun a resurselor
 să ajute statele membre să răspundă provocărilor comune precum pandemiile, bolile
cronice sau presiunea la care sunt supuse sistemele de sănătate în condițiile creșterii
speranței de viață.
 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - articolul 168 (sănătatea)
prevede ca in definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii se
asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane.

Acțiunea Uniunii, care completează politicile naționale, are în vedere

îmbunătățirea sănătății publice și prevenirea bolilor și afecțiunilor umane, precum și a
cauzelor de pericol pentru sănătatea fizică și mentală. Această acțiune cuprinde, de
asemenea:
- combaterea marilor epidemii, favorizând cercetarea cauzelor, a transmiterii și prevenirii
acestora, precum și
- informarea și educația în materie de sănătate,
- precum și supravegherea amenințărilor transfrontaliere grave privind sănătatea, alerta în
cazul unor asemenea amenințări și combaterea acestora.

Uniunea completează acțiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor

nocive ale drogurilor asupra sănătății, inclusiv prin informare și prevenire.

Uniunea încurajează cooperarea între statele membre în domeniile care intră sub
incidența prezentului articol și, în cazul în care este necesar, sprijină acțiunea acestora. UE
încurajează, în special, cooperarea dintre statele membre pentru îmbunătățirea
complementarității serviciilor lor de sănătate în regiunile transfrontaliere.
Statele membre își coordonează, în cooperare cu Comisia, politicile și programele
în domeniile menționate anterior. Comisia poate adopta, în strâns contact cu statele
membre, orice inițiativă utilă promovării acestei coordonări, în special inițiative menite să
stabilească orientările și indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici și să

1
pregătească elementele necesare pentru supravegherea și evaluarea periodică. Parlamentul
European este pe deplin informat.
Uniunea și statele membre favorizează cooperarea cu țările terțe și cu
organizațiile internationale competente în domeniul sănătății publice.
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor,
contribuie la realizarea obiectivelor menționate de prezentul articol prin adoptarea,
pentru a face față obiectivelor comune în materie de securitate:
a. de măsuri care instituie standarde ridicate de calitate și de securitate a organelor
și substanțelor de origine umană, a sângelui și a derivatelor acestuia; aceste măsuri nu
pot împiedica un stat membru să mențină sau să stabilească măsuri de protecție mai stricte;
b. de măsuri în domeniile veterinar și fitosanitar, având în mod direct ca obiectiv
protecția sănătății publice;
c. de măsuri care instituie standarde înalte de calitate și de securitate a
medicamentelor și a dispozitivelor de uz medical.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară

și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, pot adopta,
de asemenea,:
- măsuri de încurajare în scopul protecției și îmbunătățirii sănătății umane, în
special în scopul combaterii epidemiilor transfrontaliere,
- măsuri privind supravegherea amenințărilor transfrontaliere grave asupra
sănătății, alerta în cazul unor asemenea amenințări și combaterea acestora, precum
și
- măsuri al căror obiectiv direct îl reprezintă protejarea sănătății publice în ceea
ce privește tutunul și consumul excesiv de alcool, excluzând orice armonizare a
actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre.

Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, recomandări în scopurile

enunțate de prezentul articol.
Acțiunea Uniunii respectă responsabilitățile statelor membre în ceea ce privește
definirea politicii lor de sănătate, precum și organizarea și prestarea de servicii de sănătate și
de îngrijire medicală. Responsabilitățile statelor membre includ administrarea serviciilor de
sănătate și de îngrijire medicală, precum și repartizarea resurselor care sunt alocate acestora.

Potrivit tratatelor, Sănătatea publică reprezintă unul dintre domeniile în care Uniunea poate
să desfăşoare o acţiune de coordonare , complementare sau de sprijin
Articolul 111-179
La definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Uniunii se
asigura un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane.
Acţiunile Uniunii, care completează politicile naţionale, au în vedere
îmbunătăţirea sănătăţii publice şi prevenirea îmbolnăvirilor, precum şi eliminarea surselor
de risc pentru sănătatea fizica şi mintală. Acţiunile includ combaterea epidemiilor prin
promovarea cercetării cauzelor, a transmiterii lor şi a modului de prevenire, precum şi
informarea şi educaţia în materie de sănătate.
Uniunea completează acţiunile statelor membre de reducere a efectelor nocive ale drogu-
rilor asupra sănătăţii, inclusiv prin informare şi prevenire.
Uniunea încurajează cooperarea dintre statele membre în domeniile
menţionate în prezentul articol şi, dacă este necesar, sprijină acţiunea acestora.

2
 Statele membre îşi coordonează, în colaborare cu Comisia, politicile şi programe
în domeniul sănătății.
Comisia, în strânsă cooperare cu statele membre, avea orice iniţiativă utilă pentru
promovarea coordonării, îndeosebi acele iniţiative au rolul de a stabili orientări şi
indicatori, de a organiza schimbul celor mai bune practici şi de a pregăti elementele
necesare supravegherii şi evaluării periodice. Parlamentul European este informat în
detaliu cu privire la aceasta.
Uniunea şi statele membre promovează cooperarea cu ţările terţe si cu
organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul sănătăţii publice.
Legile sau legile-cadru europene contribuie la realizarea obiectivelor
menţionate în prezentul articol prin stabilirea măsurilor în baza cărora
îndeplinească obiectivele comune de securitate:
a) măsuri care instituie standarde înalte de calitate şi de securitate a organelor şi
substanţelor de origine umana, a sângelui şi derivatelor de
sânge; aceste măsuri nu pot împiedica un stat membru să menţină sau
să introducă măsuri de protecţie mai stricte;
b) măsuri în domeniile veterinar şi fitosanitar, al căror obiectiv direct este
protejarea sănătăţii publice;
Asadar Uniunea Europeană se implică din ce în ce mai mult în politicile de sănătate.
Tratatele de la Maastricht si cel de la Amsterdam stabilesc ca UE sa ia in considerare
aspectele privind sănătatea în tot ceea ce stabileste. Chiar dacă Uniunea nu se implică direct
în furnizarea de servicii de sănătate, gama variată de responsabilități pe care UE la are o face
un actor de bază în această problemă. (Randell, p6).
UE nu defineşte politici în domeniul sănătăţii şi nici nu organizează şi nu
furnizează servicii de sănătate şi îngrijire medicală. În schimb, acţiunile sale vin în
completarea politicilor naţionale şi sprijină cooperarea dintre statele membre în domeniul
sănătăţii publice.
Asadar , Instituțiile cu atribuții în cadrul politicii de sănătate a Uniunii Europene sunt:
 Parlamentul European
 Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
 Consiliul Uniunii Europene
 Ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și consumatori
 Comisia Europeană
 Sănătate și siguranță alimentară
 Comitetul Economic și Social European
 Secțiunea „Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie”
 Comitetul Regiunilor
 Comisia pentru resurse naturale (NAT)
 Agenții UE
 Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente;
 Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă
(Eurofound);
 Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA);
 Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC);
 Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (AESSM);
 Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA); (Uniunea Europeană,
2015).

3
Politica de Sănătatea publică 2007-2013

La 20 martie 2007, Comisia a adoptat un raport privind punerea în aplicare a

sistemului de alertă precoce și de reacție (EWRS) al rețelei comunitare de supraveghere
epidemiologică și de control al bolilor transmisibile în cursul anilor 2004 și 2005. Analiza
aplicațiilor EWRS demonstrează că sistemul este utilizat din ce în ce mai frecvent de către
statele membre și că acesta este considerat în prezent un instrument adecvat pentru
comunicarea rapidă de informații destinate coordonării măsurilor și gestionării riscurilor la
nivel comunitar.
La 23 octombrie 2007, Comisia a adoptat o Cartă albă intitulată „Împreună pentru
sănătate: o abordare strategică pentru UE pentru perioada 2008-2013” . Obiectivele
strategice urmăresc:
- favorizarea unei stări bune de sănătate într-o Europă care îmbătrânește;
- protejarea cetățenilor de amenințările asupra sănătății;
- acțiunea în favoarea sistemelor dinamice de sănătate și a noilor tehnologii.
În aceeași zi, Parlamentul european și Consiliul au semnat o decizie ( (3)) de instituire a unui
al doilea program de acțiune comunitară în domeniul sănătății (2008-2013).
În plus, în cursul sesiunii sale din 6 decembrie, Consiliul a adoptat o serie de concluzii cu
privire la strategia Uniunii Europene în domeniul sănătății.
Factorii determinanți ai sănătății
La 18 aprilie 2007, Comisia a adoptat un raport cu privire la punerea în aplicare a
recomandării Consiliului din 18 iunie 2003 privind prevenirea și reducerea daunelor
asupra sănătății provocate de toxicomanie, în care arată că prevenirea și reducerea
efectelor negative ale drogurilor reprezintă un obiectiv de sănătate publică afișat în mod clar
la nivel național și că toate statele membre au pus în funcțiune servicii și dispozitive de
reducere a efectelor negative ale drogurilor, cu diferite grade de reuşită. De asemenea,
raportul subliniază faptul că nu toate statele membre consideră că asigurarea calității,
monitorizarea și evaluarea reprezintă misiunea guvernului național, dar că totuși acestea sunt
de acord în ceea ce privește necesitatea unei evidențieri și a unei valorificări mai
semnificative a dovezilor științifice în cadrul reducerii efectelor negative ale drogurilor.
La 1 februarie 2007, Parlamentul European a adoptat o rezoluție intitulată
„Promovarea unei alimentații sănătoase și a activității fizice: o dimensiune europeană
pentru prevenirea excesului de greutate, a obezității și a bolilor cronice”. Parlamentul
consideră problema obezității o prioritate politică a Uniunii Europene și a statelor sale
membre și invită Comisia să pună în funcțiune mecanisme de promovare a celor mai bune
practici în instituțiile școlare, pentru a le transmite copiilor obiceiuri alimentare sănătoase. În
sfârșit, Parlamentul analizează posibilitatea de a include nutriția și activitatea fizică în cadrul
celorlalte politici comunitare.
La 30 mai 2007, Comisia a adoptat o Carte albă intitulată „O strategie europeană
pentru problemele de sănătate legate de nutritie, de excesul de greutate si de obezitate” .
Cartea albă se axează pe măsurile care pot fi luate la nivel comunitar pentru a remedia
problemele existente în materie de nutritie si de sănătate, propunând o serie de actiuni
concrete care trebuie puse în aplicare de către statele membre în toate sectoarele, în limita
competentelor lor. Comisia ar trebuie să procedeze, în 2010, la o examinare a progreselor
înregistrate.

4
 Platforma Uniunii Europene în materie de alimentatie, activitate fizică si
sănătate, creată în martie 2005, a continuat să producă rezultate si în 2007.
În plus, Comisia si Uniunea asociatiilor europene de fotbal (UEFA) au lansat împreună, la
sfârsitul lunii august, o campanie publicitară televizată cu scopul de a îi încuraja pe cetătenii
europeni să practice o activitate fizică în fiecare zi. O altă actiune de sensibilizare a avut loc
la 8 noiembrie 2007, cu ocazia Zilei europene a alimentatiei si bucătăriei sănătoase, al cărei
scop a fost acela de a contribui la lupta împotriva obezitătii infantile.
De altfel, Forumul european pe tema „Alcoolul si sănătatea” a fost creat în luna iunie pentru
a elabora măsuri concrete la toate nivelurile – de la nivel european la nivel local –, pentru a
reduce daunele provocate de alcool. Forumul este compus din două grupuri de actiune: un
grup stiintific care are responsabilitatea de a oferi avize stiintifice membrilor Forumului si un
al doilea grup, a cărui misiune constă în identificarea bunelor practici si propunerea de măsuri
membrilor.
Lupta împotriva tutunului
La 30 ianuarie 2007, Comisia a adoptat o Carte verde intitulată „Către o Europă fără
fum de tutun: optiunile strategice la nivelul Uniunii Europene”. Documentul trece în revistă
impactul asupra sănătătii, precum si costurile economice legate de tabagismul pasiv,
adeziunea publicului la interdictiile de a fuma si măsurile luate la nivel national si comunitar.
Cartea verde îsi propune să adune părerile părtilor interesate cu privire la importanța
măsurilor de luptă împotriva tabagismului pasiv.
După ce Curtea de Justitie a Comunităţilor Europene a respins actiunea Germaniei împotriva
directivei privind publicitatea pentru produsele din tutun, toate statele membre au transpus în
prezent directiva în legislatia lor natională. În plus, în domeniul luptei împotriva tutunului,
există de acum înainte un text obligatoriu care trebuie utilizat pentru avertismentele privind
sănătatea, precum si posibilitatea de a utiliza pictograme.
Calitatea aerului înconjurător
La 4 iulie 2007, Comisia a adoptat o comunicare care sustine pozitia comună a Consiliului cu
privire la adoptarea directivei privind calitatea aerului înconjurător si un aer mai curat pentru
Europa.
Donarea si transplantul de organe
La 30 mai 2007, Comisia a adoptat o comunicare intitulată Donarea si transplantul de
organe: actiuni politice la nivelul Uniunii Europene, în care identifică trei probleme
strategice: asigurarea calitătii si sigurantei organelor, cresterea disponibilitătii acestora si
lupta împotriva traficului de organe. Comisia propune un plan de actiune care să implice o
cooperare mai strânsă între statele membre în acest domeniu si o directivă în temeiul
articolului 152 din Tratatul CE, care va include principiile fundamentale de calitate si de
sigurantă pentru organele umane.

Carta albă “Împreună pentru sănătate:” O nouă abordare strategică în materie de

sănătate pentru UE (2008-2013)
Prezenta Carte albă defineşte o nouă strategie comunitară în materie de sănătate până
în anul 2013, pentru a putea face faţă problemelor tot mai accentuate în ceea ce priveşte
sănătatea populaţiei, precum îmbătrânirea, ameninţările transfrontaliere pentru sănătate sau
bolile legate de stilurile de viaţă mai puţin sănătoase. Această strategie vizează, astfel,
întărirea, într-un cadru strategic unic, a cooperării comunitare în domeniile în care statele
membre nu pot acţiona singure, asigurarea unei mai mari înţelegeri a conceptului de sănătate

5
la nivel european şi global şi alocarea unei atenţii mai mari sănătăţii în ansamblul politicilor.
În acest sens, Cartea albă propune patru principii şi trei obiective strategice pentru anii
următori.

Carta albă a Comisiei din 23 octombrie 2007 intitulată „Împreună pentru sănătate: o

abordare strategică pentru UE 2008-2013”

Carta albă a propus patru principii:

Principiul I: o strategie bazată pe valori comune în materie de sănătate
Comisia şi statele membre au colaborat în vederea dezvoltării unei abordări privind
sistemele de sănătate din UE care se bazează pe valori comune.
În 2006, Consiliul a adoptat o declaraţie privind aceste valori, care pune în evidenţă
universalitatea, accesul la îngrijiri medicale de calitate, echitatea şi solidaritatea ca valori
fundamentale.
Pe baza acestei declaraţii, ar trebui să fie adoptată o nouă declaraţie privind valorile
comune ale politicii în domeniul sănătăţii în sens larg.
Drepturile pacienţilor, precum şi participarea la luarea de decizii şi cunoştinţele în
materie de sănătate trebuie, de asemenea, luate în considerare de către politica comunitară în
domeniul sănătăţii. În consecinţă, programele care stimulează accesul la cunoştinţe în materie
de sănătate pentru diferite categorii de vârstă trebuie să fie sprijinite de către Comisie.
Mai există încă inegalităţi în domeniul sănătăţii între statele membre şi regiuni,
precum şi pe plan mondial. Diferenţele între speranţa de viaţă din ţările europene sunt încă
destul de accentuate. Dat fiind faptul că reducerea inegalităţilor este o valoare legată de
îmbunătăţirea sănătăţii, Comisia va propune măsuri pentru a contribui la reducerea acestor
inegalităţi.
Politica din domeniul sănătăţii trebuie să aibă drept fundament cele mai fiabile
cunoştinţe ştiinţifice disponibile. În acest sens, Comisia trebuie să adune date comparabile
care provin din statele membre. Este, aşadar, necesar un sistem de indicatori de sănătate care
prevede mecanisme comune pentru colectarea de date comparabile tuturor nivelurilor.
Principiul II: sănătatea este bunul cel mai de preţ
Productivitatea şi prosperitatea economică depind de existenţa unei populaţii
sănătoase. De fapt, speranţa de viaţă în condiţii normale de sănătate, adică numărul de ani în
care populaţia trăieşte în condiţii normale de sănătate, este un factor important al creşterii
economice.
Costurile legate de problemele de sănătate reprezintă, în acest sens, o pierdere reală
pentru societate. Costurile legate de sănătate ar trebui, deci, să fie efectuate în primul rând
sub formă de investiţii în prevenire, pentru a proteja sănătatea generală a populaţiei.
Impactul economic al îmbunătăţirii nivelului de sănătate, precum şi factorii economici
legaţi de sănătate şi de boală nu sunt întotdeauna uşor de înţeles. Comisia şi statele membre
trebuie să elaboreze un program de studii analitice privind legăturile economice între starea
sănătăţii, investiţiile din domeniul sănătăţii şi creşterea economică.

Principiul III: sănătatea în cadrul tuturor politicilor (abordarea HIAP)

Politica în domeniul sănătăţii nu este singura politică determinantă în materie de
sănătate. Alte politici, precum protecţia mediului, cercetarea, politica regională,
reglementarea produselor farmaceutice şi a produselor alimentare, coordonarea regimurilor
de asigurări sociale, precum şi fiscalitatea produselor din tutun sunt şi ele esenţiale. În acest
sens, este importantă stabilirea de sinergii între toate sectoarele primordiale pentru sănătate.
Sănătatea în cadrul tuturor politicilor permite punerea în aplicare a unor acţiuni
comunitare mai eficace.

6
 Globalizarea impune, de asemenea, aplicarea abordării HIAP în cadrul politicii
exterioare, inclusiv privind dezvoltarea şi comerţul.
Comisia şi statele membre trebuie, deci, să mărească gradul de integrare a sănătăţii în
politicile comunitare, cele ale statelor membre şi cele regionale.
Principiul IV: mediatizarea mai accentuată a principiilor UE în domeniul sănătăţii pe
plan mondial
Pentru ca sănătatea cetăţenilor europeni şi a celor din ţările terţe să fie mai bine
protejată, UE trebuie să contribuie mai mult în domeniul sănătăţii pe plan mondial. Acţiunile
comunitare nu trebuie să fie disociate de politica mondială.
Trebuie, deci, întărită poziţia UE în cadrul organizaţiilor internaţionale şi întărirea
cooperării cu partenerii.
În final, trebuie să fie asigurată o integrare adecvată a sănătăţii în cadrul mecanismelor
de ajutor extern din UE, iar acordurile internaţionale în materie de sănătate trebuie să fie
aplicate, mai ales regulamentul sanitar internaţional.

Există trei obiective strategice definesc acţiunea comunitară pentru sănătate:

Obiectivul I: favorizarea unei stări bune de sănătate într-o Europă care îmbătrâneşte
În Europa, rata natalităţii este scăzută, iar oamenii trăiesc din ce în ce mai mult. În
următorii ani, îmbătrânirea populaţiei va duce la o cerere sporită de servicii de sănătate.
În consecinţă, costurile şi îngrijirile medicale ar putea să crească. Această creştere a costurilor
din domeniul sănătăţii poate fi totuşi redusă la jumătate, dacă populaţia continuă să aibă o
sănătate bună pe măsură ce îmbătrâneşte.
Comisia trebuie, aşadar, să susţină măsurile necesare pentru îmbunătăţirea sănătăţii
persoanelor în vârstă, a persoanelor active şi a copiilor, pentru a ajuta populaţia să fie mai
productivă şi să îmbătrânească rămânând sănătoasă.
De asemenea, trebuie să fie luate alte măsuri, în special privind tutunul, alimentaţia,
alcoolul şi sănătatea mentală, urmând să fie elaborat şi un ghid cu privire la depistarea
cancerului.

Obiectivul II: protejarea cetăţenilor de ameninţările aduse sănătăţii

Protecţia sănătăţii este obligatorie în UE. La nivel comunitar, această protecţie trece
mai ales prin evaluarea ştiinţifică a riscurilor, pregătirea şi reacţia în faţa epidemiilor şi a
bioterorismului, îmbunătăţirea securităţii lucrătorilor şi acţiunile în caz de accident.
Cu toate acestea, trebuie instituită o cooperare comunitară şi o coordonare între statele
membre şi actorii internaţionali, pentru a lupta împotriva pandemiilor, a accidentelor
biologice şi a bioterorismului.
Trebuie, de asemenea, evaluat impactul prezentat de noile ameninţări, precum cele
legate de schimbările climatice sau de sănătatea publică, şi trebuie întărite mecanismele de
supraveghere şi reacţie în faţa ameninţărilor pentru sănătate.
Obiectivul III: promovarea unor sisteme de sănătate dinamice şi a noilor tehnologii
Noile tehnologii pot îmbunătăţi prevenirea maladiilor şi pot facilita siguranţa
pacienţilor.
Este, aşadar, necesar să se stabilească un cadru comunitar pentru servicii de sănătate sigure şi
de calitate şi să se elaboreze şi măsuri pentru sprijinirea statelor membre şi a regiunilor în
gestionarea inovaţiilor în sistemul sanitar.

Mecanismul de punere în aplicare şi finanţare:

Statele membre trebuie să colaboreze în mod strâns în vederea atingerii obiectivelor
acestei strategii. Comisia va propune, deci, un mecanism de cooperare structurată pentru
punerea în aplicare a strategiei, cu scopul de a favoriza cooperarea dintre statele membre.

7
Instrumentele cadrului financiar expirat în 2013, au finanţat aceasta strategie.
Mecanisme de implementare
Directiva UE 24/2011 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011
privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere.

Aceasta directivă prevede instaurarea unui cadru general pentru:

 clarificarea drepturilor pacienților cu privire la accesul acestora la asistență medicală
transfrontalieră ;
 garantarea calității și a siguranței asistenței primite într-un alt stat din cadrul UE;
 promovarea cooperării în materie de asistență medicală între statele membre.

Responsabilitățile statelor membre

Fiecare stat membru trebuie să desemneze unul sau mai multe puncte de contact
naționale pentru asistența medicală transfrontalieră. Aceste puncte de contact sunt
relaționate cu asociațiile de pacienți, cu furnizorii de asistență medicală și cu asiguratorii
serviciilor de sănătate. Aceștia au obligația de a oferi pacienților informații cu privire la
drepturile lor în momentul în care aceștia decid să beneficieze de asistență medicală
transfrontalieră, precum și coordonatele altor puncte de contact din celelalte state membre.
Statul membru în care se efectuează tratamentul organizează și furnizează asistența
sanitară. Acesta asigură respectarea normelor de calitate și de siguranță cu ocazia prestării
asistenței, în special prin instituirea unor mecanisme de control. Asigură, de asemenea,
protecția datelor cu caracter personal și egalitatea de tratament a pacienților care nu sunt
resortisanți de pe teritoriul său. Punctul de contact național din statul membru în care se
efectuează tratamentul oferă pacienților informațiile necesare.
Statul membru de afiliere este responsabil cu rambursarea persoanei asigurate, cu
condiția ca tratamentul primit să fie prevăzut printre serviciile de sănătate rambursabile în
legislația sa națională.

Modalități de rambursare a asistenței medicale transfrontaliere:

Statul membru de afiliere trebuie să asigure rambursarea cheltuielilor contractate de o
persoană asigurată care primește asistență medicală transfrontalieră. Suma rambursărilor este
echivalentă cu cea care ar fi fost rambursată prin sistemul de asigurări sociale obligatorii,
dacă asistența ar fi fost furnizată pe teritoriul propriu. Această sumă nu depășește costul real
al asistenței medicale primite.
Statul membru de afiliere are posibilitatea de a rambursa cheltuielile conexe, și anume
cheltuielile cu cazarea sau cu deplasarea.
O persoană asigurată poate, de asemenea, să beneficieze de rambursări în cadrul
prestărilor de servicii la distanță sub formă de telemedicină.
Pentru a preîntâmpina un risc de destabilizare a planificării și/sau a finanțării
sistemului său de sănătate, statul de afiliere poate să prevadă un sistem de autorizare
prealabilă , în special cele care presupun internarea pentru cel puțin o noapte sau utilizarea
unor facilități sau echipamente medicale costisitoare și foarte specializate. Statul de afiliere
poate refuza să acorde această autorizare pacientului în cazuri foarte clar specificate , dar
această autorizare se oferă în mod automat dacă asistența medicală respectivă nu poate fi
acordată pe teritoriul pacientului într-un termen acceptabil din punct de vedere medical, dată
fiind starea de sănătate a pacientului.
Dacă un pacient solicită o autorizare prealabilă și condițiile sunt îndeplinite,
autorizarea trebuie acordată în temeiul regulamentului referitor la coordonarea sistemelor de

8
asigurări sociale, cu excepția cazului în care pacientul solicită tratarea cererii în cadrul
prezentei directive.
Procedurile administrative asociate acordării de asistență medicală transfrontalieră și
rambursării costurilor acesteia trebuie să fie bazate pe criterii obiective și nediscriminatorii
care sunt necesare și proporționale cu obiectivul urmărit. Ele sunt instituite în mod
transparent și în termenele rezonabile stabilite de fiecare stat membru.
În tratarea administrativă a unei cereri de asistență medicală transfrontalieră, statele
membre trebuie să ia în considerare în principal starea patologică specifică a pacientului, dar
și gradul de urgență și circumstanțele particulare.

Cooperarea în materie de sănătate:

Statele membre cooperează pentru a facilita punerea în aplicare a directivei. Acestea
susțin, în special, crearea unor rețele europene de referință ale furnizorilor de asistență
medicală. Scopul acestora este de a contribui la favorizarea mobilității expertizei în Europa și
a accesului la o asistență puternic specializată grație concentrării și asocierii resurselor și
expertizei disponibile.
Statele membre recunosc valabilitatea prescripțiilor medicale emise în alte state membre,
dacă acestea cuprind medicamente autorizate pe teritoriul propriu. În acest scop, Directiva
UE de punere în aplicare 52/2012 din 20 decembrie 2012 a stabilit măsuri pentru
facilitarea recunoașterii prescripțiilor medicale. În esență, aceasta conține o listă
neexhaustivă a elementelor care trebuie incluse în prescripțiile medicale emise într-un alt stat
membru decât statul membru în care sunt eliberate produsele prescrise. La rândul lor,
punctele de contact naționale trebuie să informeze pacienții cu privire la elementele
respective.
Statele membre sunt, de asemenea, încurajate să colaboreze pentru a îmbunătăți
diagnosticarea și tratamentul bolilor rare, în principal folosind baza de date Orphanet,
rețelele europene de referință și posibilitățile oferite de Regulamentul (CE) nr. 883/2004
pentru transferarea în alte state membre a pacienților care suferă de boli rare atunci când în
statul membru de afiliere nu sunt disponibile serviciile de diagnosticare și/sau de tratare a
bolilor respective.
Serviciile de sănătate online permit, de asemenea, acordarea de asistență sanitară
transfrontalieră. Prezenta directivă prevede instituirea unei rețele care să reunească
autoritățile naționale responsabile cu sănătatea online în vederea consolidării continuității
asistenței și a garantării accesului la asistență medicală de calitate.
În sfârșit, crearea unei rețele a autorităților sau a organelor responsabile cu evaluarea
tehnologiilor în materie de sănătate va facilita cooperarea între autoritățile naționale
competente în acest domeniu.
Politica de sanatate 2014-2020
Guvernelor naționale le revine responsabilitatea de a organiza serviciile de
asistență medicală și de a garanta furnizarea corespunzătoare a acestora. UE are rolul
de a veni în completarea politicilor naționale prin măsuri de natură:
 să ajute statele membre să atingă obiective comune
 să genereze economii de scară prin punerea în comun a resurselor
 să ajute statele membre să răspundă provocărilor comune precum pandemiile, bolile
cronice sau presiunea la care sunt supuse sistemele de sănătate în condițiile creșterii
speranței de viață. (Uniunea Europeană, 2015).

Politica UE, implementată prin intermediul strategiei în domeniul sănătății, vizează în

special:

9
  prevenirea - mai ales prin promovarea unui stil de viață sănătos
 asigurarea accesului tuturor la servicii de asistență medicală de calitate (indiferent
de venit, sex, etnie etc.)
 abordarea amenințărilor grave la adresa sănătății care afectează mai multe țări din
UE
 menținerea unei stări bune de sănătate odată cu înaintarea în vârstă
 promovarea unor sisteme de sănătate dinamice și a noilor tehnologii. (Uniunea
Europeană, 2015).
După cum se arată în documentul de lucru al serviciilor Comisiei Investind in societate
starea de sănătate a populației afectează și prosperitatea economică.

Pe lângă faptul că reprezintă o valoare în sine, sănătatea este o condiţie necesară pentru
prosperitate. Utilizarea eficientă a resurselor în domeniul sănătăţii poate promova creşterea.

Europa are nevoie de investiţii inteligente în domeniul sănătăţii:

 bugetele sistemelor de sănătate nu trebuie neapărat să fie mai mari, ci să fie cheltuite
mai inteligent
 este nevoie de investiţii în sănătate, în special prin intermediul programelor de
promovare a sănătăţii
 sunt necesare investiţii în asigurările de sănătate pentru a reduce inegalităţile şi
excluziunea socială.

Acțiuni specifice ale UE

 UE stabilește norme și standarde aplicabile în toată Europa în ceea ce privește atât
produsele și serviciile medicale (ex. medicamente, echipamente medicale și e-
sănătate), cât și drepturile pacienților (ex. siguranța pacienților și serviciile de
asistență medicală în care sunt implicate cel puțin două țări din UE).
 UE pune la dispoziția țărilor membre instrumente care facilitează colaborarea și
identificarea de bune practici (ex. activități de promovare a sănătății, combaterea
factorilor de risc, gestionarea bolilor și a sistemelor medicale)
 UE finanțează proiecte prin intermediul programului său în domeniul sănătății.
(Uniunea Europeană, 2015).

Prevenirea bolilor
UE sprijină acțiunile de prevenire a bolilor. De exemplu:
 promovează etichetarea responsabilă a produselor alimentare, în așa fel încât
consumatorii să știe ce mănâncă
 ia măsuri împotriva cancerului de sân, uterin și colorectal, prin derularea de
programe de screening în toată Europa, furnizarea de orientări pentru asigurarea
calității tratamentelor, punerea în comun a cunoștințelor și resurselor
 ia măsuri pentru a promova activitatea fizică și o dietă sănătoasă, încurajând
guvernele, ONG-urile și industria să lucreze împreună și ajutându-i pe cetățeni să își
schimbe stilul de viață
 combate fumatul, prin elaborarea legislației privind produsele din tutun și prin
derularea de acțiuni de sensibilizare, promovare și sponsorizare. (Uniunea Europeană,
2015).
Combaterea bolilor
UE ajută guvernele naționale să se pregătească mai eficient pentru combaterea
amenințărilor la adresa sănătății care afectează mai multe țări și să își coordoneze mai bine

10
reacțiile, de exemplu, permițând achiziționarea în comun a vaccinurilor și a altor materiale
sanitare.
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, cu sediul la Stockholm,
evaluează pericolele emergente, pentru a-i permite Uniunii să reacționeze rapid. Centrul
colectează informații referitoare la amenințările existente și potențiale și colaborează cu
omologii din statele membre pentru instituirea unor sisteme europene de monitorizare a
bolilor. (Uniunea Europeană, 2015).

Produse farmaceutice
Toate medicamentele din UE trebuie să fie aprobate la nivel național sau la nivelul
UE, înainte de a fi introduse pe piață. Siguranța unui medicament comercializat în UE este
monitorizată pe toată durata de viață a acestuia. Dacă este periculos, se adoptă măsuri rapide:
vânzările sunt suspendate sau se retrage autorizația de punere pe piață.
Comisia Europeană, autoritățile naționale și Agenția Europeană pentru Medicamente
(EMA), cu sediul la Londra, joacă un rol important în acest sistem. EMA vine în sprijinul
autorităților naționale de reglementare prin coordonarea activităților de evaluare științifică a
calității, siguranței și eficienței medicamentelor. (Uniunea Europeană, 2015).

Cercetare și inovare
Prin programul său în domeniul cercetării, Orizont 2020, UE va cheltui, în perioada
2014-2020, circa 7,5 miliarde de euro pentru acțiuni de cercetare menite să îmbunătățească
sistemele europene de sănătate. (Uniunea Europeană, 2015).

Tratamente în străinătate
UE intervine pentru a ajuta pacienții să obțină asistență medicală în străinătate,
atunci când acest lucru este necesar sau ușor de realizat:de exemplu, dacă cel mai apropiat
spital se află de cealaltă parte a frontierei sau dacă un tratament specializat este disponibil
doar în străinătate.
Dreptul cetățenilor UE de a fi tratați în alt stat membru este clarificat de legislația UE privind
drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, care:
 înlesnește colaborarea și schimbul de informații între autoritățile sanitare naționale
cu privire la standardele de calitate și de siguranță în domeniul asistenței medicale;
 garantează că rețetele prescrise de medici sunt recunoscute în alte țări din UE;
 pregătește terenul pentru crearea unor „rețele europene de referință” - centre
specializate de expertiză care le vor permite specialiștilor din toată Europa să facă
schimb de bune practici în domeniul medical. (Uniunea Europeană, 2015).
Cardul european de asigurări sociale de sănătate facilitează accesul cetățenilor la
servicii medicale dacă se îmbolnăvesc pe durata unei călătorii în altă țară din UE.

Cooperarea internațională

UE colaborează îndeaproape cu parteneri strategici precum Organizația Mondială a

Sănătății, în vederea îmbunătățirii serviciilor medicale peste tot în lume. În acest sens,
finanțează proiecte de cercetare, furnizează ajutor pentru dezvoltare, sporește accesul la
medicamente. (Uniunea Europeană, 2015).

Al treilea program UE în domeniul sănătății publice (2014-2020) a pornit de la o serie de

provocări cu care statele membre se confruntă:

11
  contextul demografic actual care aduce noi provocari și pune în pericol
sustenabilitatea serviciilor de sănătate, mai ales din cauza îmbătrânirii populației;
 economiile statelor aflate încă în revenire în urma crizei economice și financiare, ceea
ce duce la resurse limitate pentru investițiile în sistemele de sanatate;
 creșterea inegalităților în ceea ce privește indicatorii de sănătate între și în interiorul
statelor membre;
 răspândirea bolilor cronice. (Comisia Europeană, 2015).
Programul are 4 obiective majore:
1. să promoveze sănătatea, să prevină bolile și să favorizeze dezvoltarea unor medii
propice pentru un stil de viață sănătos, ținând seama de principiul conform căruia chestiunile
legate de sănătate trebuie să fie integrate în toate politicile
2. să protejeze cetățenii Uniunii împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la
adresa sănătății
3. să contribuie la dezvoltarea unor sisteme de sănătate inovatoare, eficiente și
sustenabile
4. să faciliteze accesul europenilor la asistență medicală mai bună și mai sigură.
(Comisia Europeană, 2015).

Politicile în domeniul sănătății în perioada 2021-2027

În mai 2018, Comisia Europeană a adoptat o propunere legislativă referitoare la un nou

un nou program al Fondului social european (FSE+), bazată pe propunerea de cadru financiar
multianual pentru perioada 2021-2027. Aceasta va servi drept principal instrument financiar
al UE pentru orientarea investițiilor în și punerea în aplicare a pilonului european al
drepturilor sociale, inclusiv a politicilor de sănătate.
Aspectele legate de sănătate prevăzute în programul FSE+ vor facilita sinergiile cu alte
instrumente ale UE care oferă finanțare pentru proiecte în domeniu. Programul FSE+
combină fondurile și programele existente, printre care:
 Fondul social european (FSE) și Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul
tinerilor (YEI)
 Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD)
 Programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI)
 Programul UE în domeniul sănătății.
Finanțarea prin programul FSE+ se va concentra pe trei axe principale: prima se referă la
(fostul) FSE și la asistența materială de bază destinată persoanelor defavorizate, a doua va
acoperi inițiative care promovează ocuparea forței de muncă și inovarea socială (EaSI) și a
treia vizează inițiative care au ca scop prevenirea riscurilor pentru sănătate și promovarea
sănătății publice.
Noul cadru financiar multianual va acorda o mare importanță politicilor în materie de
sănătate: acestea vor fi finanțate atât prin fonduri specifice (componenta din cadrul FSE+),
cât și prin alte instrumente financiare majore. Activitățile din domeniul sănătății vor putea fi
finanțate prin fondul social și prin fondurile legate de cercetare, piața digitală, fondurile
regionale și de coeziune, precum și prin alte mecanisme de sprijin care sporesc impactul
politicilor în materie de sănătate. Componenta FSE+ dedicată sănătății va sprijini politicile de
sănătate publică cu scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății în Uniunea
Europeană. Se preconizează, de asemenea, că aceasta va completa și alte acțiuni ale FSE+ în
ceea ce privește abordarea provocărilor identificate în cadrul Semestrului european.
Obiectivul componentei de sănătate din cadrul programului FSE+ este sprijinirea și
completarea eforturilor depuse de statele membre pentru realizarea următoarelor obiective
operaționale:

12
  consolidarea nivelului de pregătire și reacție a UE la situații de criză, pentru a
proteja cetățenii împotriva amenințărilor transfrontaliere la adresa sănătății
 consolidarea sistemelor de sănătate, prin promovarea transformării digitale în ceea
ce privește serviciile de sănătate și de îngrijire, prin dezvoltarea unui sistem de
informare durabil în materie de sănătate la nivelul UE și prin sprijinirea proceselor
naționale de reformă pentru a crea sisteme de sănătate mai eficace, mai accesibile
și mai reziliente care să abordeze, în special, provocările identificate în cadrul
Semestrului european
 sprijinirea legislației UE privind sănătatea publică (medicamente, ETM, tutun,
asistență medicală transfrontalieră).
 Sprijinirea activităților integrate: punerea în aplicare a celor mai bune practici
pentru a sprijini inovarea structurală în domeniul sănătății publice (de exemplu,
RER, ETM și punerea în aplicare a celor mai bune practici pentru promovarea
sănătății și prevenirea și gestionarea bolilor).

Fondurile alocate pentru sănătate în cadrul FSE+: 413 milioane EUR pentru componenta de
sănătate.

Noua structură a FSE+ nu numai că va păstra o componentă de sănătate specifică, dar

va sprijini, de asemenea, integrarea sănătății în alte politici conexe și coordonarea dintre
liniile de sănătate complementare.
Principalii beneficiari pentru finanțarea în materie de sănătate în noul FSE+ sunt
autoritățile naționale din domeniul sănătății, precum și organismele publice și private,
organizațiile internaționale și organizațiile neguvernamentale care au un interes general în
domeniul sănătății la nivelul UE și sprijină realizarea obiectivelor specifice ale programului.
Bugetul FSE+ va oferi finanțare prin toate mijloacele prevăzute în temeiul noului
Regulament financiar (granturi, achiziții).

13