Sunteți pe pagina 1din 2

Carne albă, carne roşie la felul principal - obligatoriu vin!

Când ajungem la felurile de bază, trebuie să ştim că putem dispune de opţiuni mult mai
diversificate din punct de vedere al băuturilor servite. În general, se recomandă vinurile roşii,
însă dacă mâncarea este pe bază de carne albă, vinul e preferabil să fie unul alb, mai uşor,
cu buchet, în timp ce carnea roşie cere un vin roşu, puternic.

Preparatele pe bază de legume impun, de asemenea, alegerea unui vin mai uşor – spre
exemplu, din soiurile Chardonnay, Tămâioasă, Grasă sau Frâncuşă.

Preparatele pe bază de carne de vânat vor fi însoţite de vinuri vechi şi seci, fine (Cabernet
Sauvignon). În cazul în care vinul a făcut parte din ingredientele folosite la prepararea unui fel
de mâncare, în mod obligatoriu se va servi acelaşi fel de vin în timpul mesei. Aceleaşi reguli
se aplică şi pentru carnea la grătar.

Mititeii se servesc întotdeauna cu bere, aşa cum de altfel o fac mai toţi românii, şi pe bună
dreptate.

În schimb, brânzeturile sau preparatele în care brânzeturile joacă un rol important vor
trebui însoţite de vinuri albe sau, eventual, rose. Dacă provin din aceeaşi regiune ca şi
brânza, asortimentul este cu atât mai reuşit.

Mâncărurile cu sos de roşii sau preparatele specifice bucătăriilor asiatice se asortează


cel mai bine cu un Pinot Noir sau un Burgund, vinuri cu gust şi buchet caracteristic.

Pentru preparatele din fructe de mare, salate sau legume, soiurile Sauvignon, Muscatel,
Fetească Albă, Riesling Italian sau Pinot Garis sunt cele mai potrivite.

Desertul este însoţit perfect de vinurile dulci şi parfumate


În ceea ce priveşte desertul, el trebuie însoţit de vinuri dulci, parfumate şi licoroase, din soiuri
ca Muscat Ottonel, Galbenă de Odobeşti sau Grasă de Cotnari. În schgimb, dacă avem de-a
face cu prăjituri cu ciocolată sau cu fructe, vinururilşe nu sunt deloc potrivite.

La cafea, recomandările merg către băuiturile care influenţează în mod favorabil digestia:
lichioruri fine, coniac, rachiuri fine de fructe. Nici vinurile, nici  berea, nici băuturile cu un
conţinut ridicat de alcool nu sunt binevenite. În nici un caz nu se va alege ţuica!

Şampania, permisă în orice etapă a ospăţului


Există însă o băutură care este permisă pentru orice fel de mâncare, fie că vorbim de aperitiv,
carne albă sau roşie, salată sau desert. Acesta este şampania. Tartinele cu caviar sau icrele nu
au, parcă, acelaşi gust, dacă nu sunt însoţite de o cupă cu un vin spumant de bună calitate.

Temperatura, un factor important pentru servirea


băuturilor
O importanţă deosebită are şi modul în care sunt servite băuturile. Temperatura contează
foarte mult. Dacă un whisky, o votcă, un gin sau un vermut trebuie să fie servite reci, cu
gheaţă din belşug, nu la fel se procedează în cazul coniacului, care trebuie servit la
termperatura mediului ambiant.

Berea caldă nu face deloc o impresie favorabilă, la fel şi spumantele, băuturi care vor trebui
ţinute la frigider şi răcite cum s ecuvine, înainte de a fi servite.

Pentru vinuri, regula diferă în funcţie de culoare!

Vinurile roşii vor fi servite întotdeauna la temperatura camerei, iar în cazul în care sunt
depozitate în pivniţă sau în beci, locuri mai răcoroase, vor trebui aduse în cameră cu câteva
ore înainte de masă, pentru a-şi putea regla temperatura. În schimb, se spune că vinurile albe
să fie cât mai bine răcite înainte de a fi aduse la masă. Cu cât vechimea vinului este mai
mare, cu atât el trebuie să fie mai rece. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte vinurile
dulci, licoroase sau spumante.

S-ar putea să vă placă și