Sunteți pe pagina 1din 2

Poezii cu litera ș

Cățelușul Culcuș

Culcuș, cățelușul moale


Mii de pureci pe el are
și nu știe ce să facă,
Purecii nervoși atacă.
– Înainte marș, fruntași,
Pișcați-l pe șmecheraș!
Pișcă-n stânga, pișcă-n dreapta,
Pișcă, iar Culcuș se mișcă,
Mușcă, schioapătă și aleargă
Cât e grădina de largă
Sare până și un gard,
Să ajungă cât mai iute,
Pentru-o baie la un ștrand.
– Căței drăgălași, să știți
Blănița de n-o-ngrijiți,
Cu șampon și cu săpun
Purecii, în ea se pun.

O cireaşă şi-o căpşună

Îşi spun: eu sunt cea mai bună!


– Ştiu şi eu…, zice căpşuna
Eşti mai mică ca aluna,
Eşti bună de pus în coş
Şi mâncată de un moş.
– Iar tu, îi şopti cireaşa,
Eşti dulce şi parfumată
Nu trebuieşti mestecată,
Pentru ştirbi eşti minunată.
– Nu vă certaţi, că nu e bine
Le spune Ştefan, în fine…
Sunteţi bune pentru mine
Și pline de vitamine.

Şosetuţa stângă

 Două broaşte şi un peşte


 Ştiu că Moş Crăciun soseşte
 Şi se apucă şi-l aşteaptă
Doar cu şosetuţa dreaptă.
– Unde-i stânga, cine ştie?
– Ştiu eu, şarpele de apă.
A luat-o doamna ştiucă,
La creşa ei să o ducă
Şi face din ea acuşi
Leagăn pentru bebeluşi.
Bebeluşii-s încântaţi,
Toată ziua-s legănaţi…
Dar mult mai bine era,
Dacă ştiuca o cerea
Înainte de-a o lua.

S-ar putea să vă placă și