BIOFIZICA SI IMAGISTICA MEDICALA- LECTIA NR. 7- S7/22-24.IV.

2020

Procedee terapeutice bazate pe factori fizici: principii și efecte terapeutice în termoterapie, crioterapie,
electroterapie, ultrasonoterapie, radioterapie, fototerapie (LASER).

1. Termoterapia
    Incalzirea locala sau generala a organismului produce efecte terapeutice, legate indeosebi de
vasodilatatie si de cresterea debitului sangvin, precum si de faptul ca dezvoltarea tumorilor canceroase
este inhibata prin cresterea temperaturii acestor tumori.
    Incalzirea locala se poate face prin :
    -conductie, situatie in care zona ce trebuie incalzita este pusa in contact cu obiecte calde (perna
electrica, pilota cu apa calda, bai calde  etc.);
    -radiatie, prin expunere la soare sau la raze infrarosii generate de lampi de infrarosii (lampi cu
filament incandescent si cu filtru de infrarosii ce lasa sa treaca radiatii cu lungimi de unda cuprinse intre
0,8 si 40 mm, radiatii ce patrund la adancimi de pana la 3 mm in piele);
    -diatermie, care se clasifica in :
    a) diatermie cu unde lungi sau D'Arsonvalizare, care utilizeaza curenti electrici alternativi cu
frecventa de 10 kHz, aplicati prin intermediul unor electrozi aflati in contact cu pielea;
    b) diatermie cu unde scurte, care utilizeaza unde electromagnetice cu frecventa de 30 MHz, aplicate
tesutului prin placi metalice situate la o oarecare distantǎ  (capacitiv) sau  inductiv prin bobine
(magnetodiaflux), adica prin dispozitive care nu intra in contact cu pielea;
    c) diatermie cu microunde, care foloseste microunde cu frecventa de 2450 MHz
    -ultrasonare, care foloseste fascicule de ultrasunete cu frecventa de ordinul MHz si permite o buna
localizare a incalzirii, atat prin directionarea fasciculului cat si pe baza capacitatii diferite de absorbtie a
ultrasunetelor de catre tesuturi.

2. Crioterapia
    Obtinerea unor temperaturi scazute cu ajutorul bioxidului de carbon solid (zapada carbonica) la - 79
°C sau a azotului lichid (-196 °C), a permis utilizarea frigului in scopuri medicale, atat pentru
conservarea unor tesuturi sau organe (sperma, maduva osoasa etc. sau chiar a unor persoane decedate
sau a capetelor acestora) in vederea revitalizarii si/sau utilizarii lor ulterioare cat si pentru executarea
unor manevre chirurgicale (criochirurgie). Avantajele criochirurgiei constau in lipsa durerii, sangerari
putin importante si distrugeri bine localizate ale tesuturilor (tumori, nevi sau chiar nuclee din
talamus, ca in cazul tratamentului maladiei Parkinson).
    Fara a se incadra strict in crioterapie, tehnicile de realizare a hipotermiei controlate (coborarea
temperaturii corpului cu cateva grade) permit efectuarea unor operatii pe cord in conditiile unei mai
mici crize de timp.
 
3. Electroterapia
    In aplicatiile medicale, electricitatea se utilizeaza sub urmatoarele forme :
    -electricitate statica sau franklinizare
    -curent electric continuu sau galvanizare
    -curent electric alternativ sau faradizare
    -curent electric in impulsuri
    Electricitatea statica produsa de un generator de curent continuu de inalta tensiune poate fi utilizata
pentru a administra unui pacient o asa numita baie electrostatica, prin simpla conectare a acestuia la
polul pozitiv sau negativ al sursei. Pacientul, asezat pe un suport bine izolat de pamant, poate fi adus cu

1
usurinta la un potential de cateva mii de volti. Electricitatea statica poate fi administrata si local, sub
forma de efluvii sau de scantei, prin apropierea de corpul pacientului a unui electrod aflat la un potential
electric ridicat.
    Curentul continuu de joasa tensiune, generat de baterii, acumulatori sau redresori de curent
alternativ,  se aplica tesuturilor prin intermediul a doi electrozi, numiti anod si catod. Curentul circula
prin tesuturi nu numai de-a lungul liniei drepte ce uneste electrozii ci si prin regiuni aflate in afara
acestei linii, dispersandu-se sub forma de curenti din ce in ce mai slabi, pe masura ce se departeaza de
aceasta linie. Acesti curenti poarta numele de curenti electrotonici. In vecinatatea anodului circula
curenti anelectrotonici iar in apropierea catodului, curenti catelectrotonici. Primii au proprietatea de a
micsora excitabilitatea tesuturilor iar ceilalti de a o mari; aceste efecte justifica utilizarea lor medicala.
    O aplicatie medicala importanta a curentului continuu este defibrilarea cardiaca, ce poate salva viata
unui om aflat in stop cardiac
    Deoarece tesuturile sunt conductori ionici, curentul continuu da nastere in ele unor fenomene
de electroliza, soldate cu aparitia la catod a hidroxidului de sodiu si la anod a acidului clorhidric. Asa se
explica de ce, la intensitati mari ale curentului electric continuu, pot aparea escare negative cenusii in
zona de contact a tegumentului cu catodul si escare pozitive brune la anod. Asemenea efecte sunt
folosite pentru distrugerea pe cale galvanocaustica a unor tumori.
    Curentul continuu de mica intensitate poate fi folosit pentru introducerea in organism, prin piele si
prin mucoase, a unor ioni medicamentosi (iod, salicilat etc.) prin fenomenul numit ionoforeza in
cadrul  ionoterapiei.
    Curentii alternativi de joasa frecventa (50-100 Hz) produc modificari circulatorii locale, senzatii
dureroase, contractii musculare precum si o incalzire locala.
    Curentii alternativi de inalta frecventa nu produc excitatii. Efectele lor principale sunt cele termice
iar aplicarea lor in medicina poarta numele de diatermie.
    Efectul curentilor de inalta frecventa poate fi folosit si pentru distrugerea unor tumori
prin diatermocoagulare, ca si pentru taierea tesuturilor (bisturiu electric), precum si in
electrofiziologia interventionala.
    Curentul electric poate fi aplicat si sub forma de impulsuri.
    In functie de forma, durata, amplitudinea si frecventa lor, impulsurile pot produce efecte biologice
dintre cele mai diverse (de la stimulare, contractii musculare, durere si pana la sedare, anestezie sau
somn).
    Impulsurile de durata mare se supun legilor lui Pflger conform carora, la inchiderea circuitului
electric, excitarea nervilor si a muschilor se produce la catod iar la deschiderea circuitului, excitarea se
produce la anod.
    Aplicate la nivelul capului, impulsurile pot produce sedare, electrosomn, electronarcoza sau
electrosoc (in aceleasi scopuri se folosesc si curentii alternativi de joasa frecventa).
    In mod obisnuit, impulsurile electrice sunt folosite in scopul stimularii tesuturilor.  Conform legii lui
Weiss, un stimul cu o durata (t) mai mica are nevoie de o amplitudine (i) mai mare pentru a putea
produce excitarea.
    Ocazional,  pentru grabirea vindecarii fracturilor, pseudoartrozelor etc. se utilizeaza campuri
electromagnetice pulsate.
    In anumite conditii, curentul electric poate deveni primejdios, provocand electrocutarea. Cel mai
periculos, in acest sens, este curentul alternativ de joasa frecventa, care poate produce moartea prin
electrocutare la o intensitate de patru ori mai mica decat cea la care produce electrocutarea mortala un
curent continuu, in conditii identice. Curentii alternativi de frecvente inalte nu produc electrocutare.

2
    Procedeele electroterapeutice sunt extrem de numeroase si variate, un loc deosebit in randul lor fiind
ocupat de stimulatoarele electrice, cu intrebuintari multiple (defibrilatoare, stimulatoare cardiace,
aparate de electroanestezie, aparate pentru electrosocuri etc.).
 
4. Ultrasonoterapia
    Ultrasunetele sunt vibratii mecanice ale particulelor unui mediu elastic, vibratii propagate prin
unde, avand o frecventa mai mare de 20.000 Hz. Producerea ultrasunetelor se poate face cu ajutorul
unor traductoare aeromecanice, hidromecanice si electromecanice.
    Traductoarele electromecanice se bazeaza pe efectul piezoelectric invers, pe efectul electrostrictiv sau
pe efectul magnetostrictiv.
    Traductoarele piezoelectrice utilizeaza un cristal de cuart (sau de tartrat dublu de sodiu si potasiu,
sulfat de litiu etc.), taiat dupa un anumit plan geometric si conectat la bornele unei surse de curent
alternativ de mare frecventa. Alternanta   polaritatii  electrice   pe  fetele cristalului determina
comprimari si dilatari succesive ale cristalului, care constituie vibratiile ultrasonore.
Amplitudinea  acestor  vibratii  este  maxima  pentru   acea frecventa a tensiunii alternative care
coincide cu frecventa proprie de vibratie a cristalului utilizat (apare un fenomen de rezonanta).
    Traductoarele electrostrictive se bazeaza pe proprietatea unor dielectrici (cum este titanatul de bariu)
de a se deforma sub actiunea cimpurilor electrice.       
    Traductoarele magnetostrictive sunt construite din materiale feromagnetice plasate in interiorul unui
solenoid alimentat cu curent electric alternativ de mare frecventa. Miezul solenoidului se comprima
cand curentul electric instantaneu din solenid atinge valori maxime si revine la dimensiunile initiale
cind intensitatea electrica trece prin valori nule.
    Propagarea ultrasunetelor prin medii elastice are loc cu viteze ce depind de densitatea si de
proprietatile mecanice (de compresibilitate) ale mediului si este insotita de fenomene de reflexie,
refractie, difractie, interferenta si absorbtie de catre mediu a energiei transportate (vezi cursul de
bioacusticǎ ). Principalul rezultat al absorbtiei energiei ultrasonore este incalzirea materialului
absorbant.
    In anumite conditii, ultrasunetele dau nastere in lichide unui fenomen deosebit de complex,
numit cavitatie.
    Explicatia acestui fenomen este legata de faptul ca fiecare zona a lichidului este supusa unor
comprimari si destinderi succesive, in ritmul impus de frecventa ultrasunetului. Ţinand seama de faptul
ca viteza ultrasunetelor in apa este de 1500 m/s iar lungimea de unda, pentru o frecventa de 2 MHz, este
de 0,75 mm, rezulta ca doua puncte situate la o distanta de o jumatate de lungime de unda s unt, la un
moment dat, unul comprimat iar celalalt decomprimat, diferenta de presiune dintre ele putand atinge
zeci de atmosfere. Acest fapt duce, in anumite conditii, la despicarea lichidului si la formarea unei
cavitati, initial vidata, dar care se umple repede cu gaze si vapori la presiune redusa (fig).
    O asemenea cavitate are o viata scurta (de circa o milionime de secunda), dar in acest interval de timp
se petrec fenomene remarcabile cum sunt :               
    -aparitia unor diferente de potential electric intre peretii cavitatii care duc, uneori, la descarcari
electrice in gazele rarefiate din cavitate;
    -excitarea si chiar ionizarea unor molecule;
    -emisie de radiatii luminoase (ultrasonoluminescenta);
    -formare de radicali liberi.
    Formarea cavitatii este urmata de disparitia ei, printr-o comprimare violenta, care da nastere
unei unde de soc capabila sa rupa structuri multimoleculare sau chiar molecule mari aflate in zona.
3
    Printre alte efecte specifice ale ultrasunetelor se numara cele mecanice (orientarea, separarea sau
coagularea particulelor unei suspensii, degazarea lichidelor etc.), electrice (aparitia de tensiuni
alternative in lichid ca urmare a oscilatiei particulelor purtatoare de sarcini electrice), optice (variatii
periodice spatiale ale refringentei lichidului si comportarea lui ca o retea de difractie ce permite
vizualizarea ultrasunetelor), chimice (declansarea sau accelerarea unor reactii chimice) etc.
    Efectele biologice ale ultrasunetelor depind, in principal, de capacitatea lor de a incalzi tesuturile;
cand sunt foarte intense, ultrasunetele pot produce distrugeri ale macromoleculelor, membranelor si
chiar ale celulelor.
    Din acest punct de vedere, ultrasunetele au fost impartite in trei grupe:
    -ultrasunete de intensitate mica (mai putin de 0,5 W/cm2), care produc numai modificari functionale;
   -ultrasunete de intensitate medie (cuprinsa intre 0,5 si 5 W/cm 2), care produc, pe langa modificarile
functionale, si modificari structurale reversibile;
    -ultrasunete de intensitate mare (peste 5 W/cm2), care produc modificari structurale ireversibile si
sunt, de aceea, utilizate pentru distrugerea bacteriilor, prepararea vaccinurilor, distrugerea
tumorilor etc.
    Ultrasunetele de intensitati mici si medii sunt utilizate in medicina pentru tratarea afectiunilor
inflamatorii, spastice si reumatismale.
    Trebuie mentionata si posibilitatea folosirii fasciculelor ultrasonore focalizate, de puteri foarte mari
(1000 W/cm2), in scopul distrugerii selective a tesuturilor afectate (in special a tumorilor). De asemenea,
prin utilizarea ultrasunetelor se poate realiza fragmentarea calculilor (renali, biliari etc.,
prin tehnica litotritiei), in vederea facilitarii eliminarii acestor calculi pe cai naturale.
    Alte utilizari medicale ale ultrasunetelor sunt legate de capacitatea lor de a se reflecta cand intilnesc
suprafete care separa medii avand impedante acustice diferite. Printre ele se numara :
    -ultrasonografia (sau ecografia) care, cu ajutorul computerului, permite obtinerea de imagini ale unor
organe, fara a pune in pericol organismul (asa cum se intampla, intr-o masura mai mica sau mai mare, in
radiografie, de exemplu);
    -determinarea vitezei de circulatie a sangelui pe baza efectului Doppler, adica urmarindu-se variatia
frecventei ultrasunetelor reflectate de hematiile aflate in miscare (fig).
 
5. Radioterapia
    Radioterapia este folosita, aproape in exclusivitate, pentru tratamentul bolii canceroase.
    Principiul de baza al radioterapiei este concentrarea iradierii in zona tumorii, asociata cu menajarea
zonelor sanatoase ale organismului. Respectarea acestui principiu presupune:
    -localizarea precisa a tumorii (in special cu ajutorul tehnicilor de imagerie medicala);
    -iradierea tumorii cu fascicule de radiatii proiectate pe mai multe directii, care converg in centrul
tumorii, sau prin iradiere locala strict delimitata;
    -ecranarea si protejarea pe cat posibil a zonelor sanatoase; 
    -cunoasterea cat mai precisa a dozelor de radiatie absorbite de tumora si de tesuturile sanatoase, in
scopul optimizarii dozelor administrate (in acest scop se utilizeaza microdozimetre si se fac calcule
teoretice cu ajutorul computerelor).
    Radioterapia consta din proceduri teleradioterapice si brahiradioterapice.
    In teleradioterapie se utilizeaza surse exterioare de radiatii, care produc fascicule ce pot fi proiectate
din multiple directii asupra tumorii, in functie de localizarea acesteia. Printre sursele de radiatii se
numara:
    -surse de raze X sub forma de tuburi Coolidge, alimentate cu tensiuni cuprinse intre 250 kV si 1 MV;

4
    -surse de raze X realizate cu ajutorul unor betatroane (acceleratoare circulare de electroni), in care
electroni accelerati la 25 MeV dau nastere la radiatii X de franare;
    -surse de electroni accelerati (betatronul mentionat mai sus si acceleratori liniari in care electronii
sunt accelerati sub o tensiune de 4 MV; acesti din urma acceleratori au dimensiuni relativ mici,
comparabile cu cele ale unitatilor de cobaltoterapie);
    -surse de raze γ produse de izotopul 60Co (cobaltoterapie). Radiatiile γ emise de 60Co au energii de 1,25
MeV; sursele utilizate sunt foarte intense, avand o activitate radioactiva de 370 TBq (terabecquereli),
adica 3,7.1014 dezintegrari/secunda sau 10.000 curie. Sursele se afla in containere de plumb si emit 200
rontgeni/minut la o distanta de 1 m de sursa, ceea ce asigura circa 3 Gray in mai putin de doua minute
(vezi dozimetria radiatiilor ionizante in cursul de radiobiologie). Activitatea sursei scade la jumatate
dupa 5,3 ani (interval de timp care este perioada de injumatatire a cobaltului 60);
    -surse de protoni, deuteroni, nuclee de heliu accelerate la peste 100 MeV in ciclotroane sau
acceleratoare liniare;
    -surse de mezoni π negativi, obtinuti prin ciocnirea protonilor accelerati cu nuclee atomice;
    -surse de neutroni, obtinuti prin franarea de catre tinte de beriliu a deuteronilor accelerati in
cyclotron.
    Brahiradioterapia (numita si radioterapie de mica distanta sau radioterapie de contact) consta in
introducerea de izotopi radioactivi in tumora sau in imediata ei vecinatate. Forma sub care se introduc
sursele radioactive este cea de ace (de 226Ra sau 137Cs) care se lasa 3 - 7 zile in tumora, sau sub forma
de capsule implantate permanent in tumora. Capsulele, confectionate din aur sau platina, contin
radioizotopi cu viata scurta, asa cum sunt 222Rn (T = 3,8 zile), 198Au (T = 2,7 zile) sau 90Y (yttrium cu
T= 64 de ore; de fapt, capsula de yttrium contine 90Sr care, prin dezintegrare produce yttrium, a
carui radiatie  de 2,27 MeV este lasatǎ  sa treaca prin peretii capsulei, spre deosebire de radiatiile de
numai 0,54 MeV ale strontiului). Un radioizotop special este 252Cf (californium), care emite neutroni
rapizi.
    In anumite situatii, in tumora se poate injecta solutie coloidala de 198Au.
    Pacientii supusi brahiradioterapiei devin surse de iradiere pentru ceilalti bolnavi si pentru personalul
medical, astfel incat acestia trebuie sa ia masurile de protectie impotriva radiatiilor ionizante (vezi cursul
de radiobiologie).
 
6. Fototerapia
    Iradierea corpului cu radiatii electromagnetice neionizante (radiatii infrarosii, vizibile si ultraviolete),
efectuata in asa numitele bai de soare sau bai de lumina (naturala sau artificiala) are efecte terapeutice in
unele afectiuni generale, dereglari ale echilibrului hidromineral, boli de piele etc. In cursul de
fotobiologie au fost mentionate cateva efecte biologice ale radiatiilor ultraviolete, care justifica utilizarea
procedurilor terapeutice de iradiere cu aceste radiatii, fie ca atare, fie dupa o prealabila administrare
de substante fotosensibilizante.
    Terapia cu radiatie laser
    Punerea la punct a amplificarii luminii prin emisie stimulata (LASER) a permis dezvoltarea rapida a
terapiei bazata pe iradierea cu raze laser a organismului.
    Un laser este alcatuit dintr-un mediu activ (cristale dielectrice, semiconductori, solutii lichide de
coloranti sau amestecuri gazoase), un sistem de pompaj optic si un rezonator format din doua oglinzi
semitransparente plane si paralele (fig, fig).
    Printre laserii cu cristale dielectrice se numara laserul YAG (sau laserul cu granat de yttrium si
aluminiu dopat cu neodim) care emite raze infrarosii avand lungimea de unda 1,06 mm si laserul cu

5
rubin (oxid de aluminiu impurificat cu ioni de crom) care emite radiatii vizibile (rosii) cu lungimea de
unda de 0,69 mm.
    Pentru a putea emite, acesti laseri au nevoie de un pompaj optic cu lumina de la o lampa cu descarcare
in gaz, care realizeaza inversia de populatie a nivelelor energetice ale centrilor activi (in cazul de fata,
centrii activi sunt ionii de neodim si ionii de crom).
    Printre laserii cu amestec gazos, mai cunoscuti sunt laserul cu heliu-neon care emite radiatii infrarosii
cu lungimi de unda de 3,39 mm si 1,15 mm precum si lumina rosie cu lungimea de unda de 0,63 mm  (in
laserul cu heliu-neon,  atomii de neon sunt centrii activi care se excita prin ciocniri cu atomii de heliu si
cu electronii liberi ce apar in cursul pompajului optic realizat prin descarcari electrice chiar in amestecul
gazos) si laserul cu amestec de bioxid de carbon si azot care emite radiatii infrarosii cu lungimi de unda
de 9,6 si 10,6 mm.(in acest laser, centrii activi sunt moleculele de CO2).
    Laserii pot emite radiatii in mod continuu sau in impulsuri.
    Raza laser are un inalt grad de monocromaticitate si o foarte mica divergenta in propagare ceea ce
favorizeaza concentrarea unei mari puteri pe unitatea de suprafata.
    Utilizarea terapeutica a laserului consta in chirurgia cu radiatii laser si in biostimularea cu radiatii
laser.
    Un laser cu CO2 cu o putere de cativa wati si care emite in regim continuu poate fi folosit pentru
realizarea unui bisturiu cu laser; radiatia emisa, condusa printr-un ghid optic (un fascicul de
fibre optice) fiind focalizata pe tesutul ce urmeaza a fi taiat, tesut pe care il incalzeste rapid si extrem de
localizat pana la vaporizare.
    Chirurgia cu laser este foarte precisa, nu solicita efort mecanic si nu este insotita de sangerari
importante, deoarece peretii plagii se coaguleaza termic iar vasele mai mici se inchid.
    Terapia laser este foarte indicata in deslipirile de retina, deoarece fasciculul laser poate strabate
mediile transparente ale ochiului fara a fi absorbit de acestea, intreaga lui energie fiind cedata
retinei, care se lipeste de sclerotica prin fotocoagulare (fig).
    Laserul este utilizat si in tratamentul glaucomului, permitand refacerea sistemului de drenaj al
lichidului intraocular si scazand, astfel, presiunea intraoculara.
    In multe cazuri, laserul este utilizat in endoscopie, atat pentru iluminare cat si pentru eventuale
microinterventii chirurgicale. Un exemplu este utilizarea laserului in chirurgia cardiaca: prin perforari
punctiforme ale peretelui ventricular este stimulata geneza unor noi vase si, in final, o mai buna
vascularizare a miocardului (fig).
    In literatura de specialitate se fac referiri la capacitatea radiatiei laser de a stimula unele procese
biologice, de a grabi vindecarea ranilor si a fracturilor, de a produce efecte terapeutice prin lasero-
punctura (echivalent al acupuncturii) etc.

TEMĂ!!!! Vă rog ca până pe 30.IV.2020 să trimiteți pe e-mail-ul elenitopalov@yahoo.com un eseu cu

una din urmatoarele teme:

1. Electrocardiograma- definitia, utilitatea și interpretarea acesteia

2. Echipamentul echografic și echografia- alcatuire și domenii de utilizare în medicină
PENTRU A EVITA CONFUZIILE VA ROG SĂ VA NOTAȚI MATERIALELE CU NUMELE CU CARE
SUNTETI INSCRISI ÎN CATALOG, IAR LUCRĂRILE SĂ FIE TRIMISE DE ȘEFUL CLASEI PRINTR-
UN SINGUR E-MAIL. MULȚUMESC!