Câmpul electromagnetic

Câmpul electromagnetic este ansamblul câmpurilor electrice şi magnetice, care oscilează şi se

generează reciproc. Faptul ca un flux magnetic variabil prin aria care este marginita de o spira
conductoare creeaza, in acea spira, o tensiune electromotoare de inductie, arata ca un camp
magnetic variabil creeaza un camp electric. Rezultatul poate fi generalizat in sensul ca oriunde, in
spatiu,unde  exista un camp magnetic variabil in timp, ia nastere un camp electric. De asemenea o
inductie electrica variabila da nastere unui camp magnetic. Principiul teoriei electromagnetice a fost
stabilit de fizicianul scotian James Clerk Maxwell. Principala sa contributie la dezvoltare stiintelor a
fost extinderea teoriilor lui Faraday referitoare la fortele electrice si magnetice.
Maxwell a generalizat diferitele teorii într-o formulare matematicã unicã, Ecuatiile Maxwell,
care descriu toate fenomenele electromagnetice .

În lucrarea sa „Tratat de Electricitate si Magnetism„, publicatã în 1873, Maxwell a rezumat toate

fenomenele electromagnetice ca fiind caracterizate de patru ecuatii interdependente :

Campul electromagnetic este un camp rotational si se propaga in spatiu sub forma de unde
electromagnetice cu o viteza care depinde de permitivitatea si permeabilitatea mediului considerat.
Frecventa undelor obtinute este egala cu frecventa cu care se deplaseaza electronii. Cu cat este
mai mare  frecventa, cu atat mai multa energie este transportata in acelasi interval de timp. Analog
cu ceea ce se petrece in cadrul undelor elastice, poate fi definita o marime numita lungime de unda
a undelor electromagnetice, si care este egala cu distanta cu care se propaga campul
electromagnetic in timpul unei perioade de oscilatie a dipolului. Lungimile de unda ale undelor
electromagnetice variaza intr-un interval foarte larg. Astfel, in telecomunicatii se folosesc unde
electromagnetice ale caror lungimi de unda ajung la mai multe mii de metri, pe cand lungimile de
unda ale radiatiilor gama emise de unele elemente radioactive au valori de ordinul 10   m.

Undele electromagnetice se propaga in aer cu viteza luminii (300 000 000 m/s), aproximativ egala
cu viteza lor de propagare in vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell , lumina si radiatiile
asemanatoare (radiatiile infrarosii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind
intre ele prin lungimile de unda. Informatia se receptioneaza la distanta prin radio, televiziune,
telefonie mobila. Purtatorii informatiei sunt undele electromagnetice de frecventa ridicata, modulate
pe undele de joasa frecventa care contin informatia. Undele electromagnetice emise de antenele de
emisie se refracta, se difracta, interfereaza si sunt atenuate pana ajung la antena receptorului.
Undele hertziene (unde lungi, medii, scurte, ultrascurte, microunde) sunt emise de oscilatiile
electronilor din antenele emitatoare folosite in sistemele de radiocomunicatii si microunde
(televiziune, radar, cuptoare).
Aplicatie: Radarul folosit pentru determinarea vitezei autovehiculelor se bazeaza pe faptul ca
frecventa oscilatiilor receptionate de observator este mai mare daca sursa se aproprie de el si mai
mica daca sursa se departeaza. Sursa care emite trenuri de unde electromagnetice este plasata in
masina politiei, stationata la marginea soselei. Unda reflectata de autovehicul care se aproprie
este receptionata ca o unda emisa de o sursa mobila, cu frecventa marita. Unda receptionata este
compusa cu o unda cu frecventa constanta pentru aparitia fenomenului de batai, si prin
masurarea schimbarii frecventei cu ajutorul batailor, se determina viteza autovehiculuilui care
trece prin dreptul radarului.
Radiatiile infrarosii sunt unde electromagnetice emise de corpurile calde, fiind si una din cele trei
categorii in care sunt impartite radiatiile solare (radiatiile infrarosii, lumina vizibila si radiatiile
ultraviolete). Ele se obtin prin oscilatiile moleculelor, atomilor si ionilor, iar amplitudinile lor
depind de temperatura corpurilor si de tranzitiile electronilor catre invelisurile interioare ale
atomilor, cu nivele energetice inferioare. Sunt puternic absorbite de apa sau de alte substante si
produc incalzirea acestora. Si corpul uman absoarbe aceste raze si percepandu-le ca si caldura.
Radiatiile sunt folosite in diferite procese de incalzire si uscare, in construirea detectoarelor cu
lumina infrarosie, pentru retinerea pozelor pe filme sensibile la lumina infrarosie, la fotocopiatori
termici.
Radiatiile vizibile sunt percepute de ochiul uman. Sunt emise de soare, stele, lampi cu filamente
incandescente a caror temperatura poate atinge 2000 – 3000˚C, tuburi cu descarcaturi de gaze,
arcuri electrice. Emisia luminii se obtine in urma tranzitiilor electronilor pe nivele energetice
inferioare atomilor.
Radiatiile ultraviolete sunt emise de soare, stele, corpuri incalzite puternic si vaporii de mercur
din tuburi de sticla speciala de cuart (care nu absoarbe acest tip de radiatii). Radiatiile continute
in lumina solara se absorb in mare parte in stratul superior al atmosferei (stratul de ozon). Cu cat
altitudinea creste, cu atat cresc radiatiile ultraviolete. Acestea duc la schimbari la nivelul pielii:
pigmentare, ardere, cancer. Lumina ultravioleta incurajeaza formarea vitaminei D si omoara
bacteriile. Este de asemenea utila in dermatologie, la iluminatul fluorescent si la instalatii de
numerotare in industrie. Radiatiile se obtin in urma tranzitiilor electronilor de pe nivele cu
energii mari pe nivele cu energii mici.
Radiatiile X sunt emise de tuburi speciale, numite Röntgen, in care sunt accelerati, in campuri
electrice intense, electroni, astfel incat acestia patrund in interiorul invelisurilor electronice ale
atomilor anodului sau gazului din tub si smulg electroni din straturile de langa nuclee, in urma
franarii acestor electroni si in urma tranzitiilor ulterioare ale electronilor de pe nivele cu energii
mici (straturile K,L). Au frecvente mari si sunt folosite pentru realizarea radiografiilor medicale,
deoarece sunt absorbite diferit de muschi si oase si impresioneaza placile fotografice. Radiatiile
sunt folosite si in scopuri terapeutice, deoarece ajuta la combaterea dezvoltarii tesuturilor
celulare bolnave. Ele produc si fluorescenta unor substante. Radiatiile Röntgen sunt utilei in
descoperirea falsurilor in arta.
Fantele cu largimi comparabile cu distantele interatomice din solide, produc difractia razelor
X,care se  foloseste in determinarea geometriei structurilor cristaline. Radiatiile cosmice si
radiatiile γ sunt emise in procesele de dezintegrare nucleara si in reactiile nucleare din soare,
stele (acestea sunt absorbite de atmosfera) si in reactoarele nucleare terestre. Sunt cele mai
penetrante, avand frecvente si energiile cele mai mari. Sunt folosite in defectoscopie, pentru
sterilizare si in medicina (tratarea cancerului).

Din alta parte :

Un câmp electromagnetic este un câmp fizic produs în jurul corpurilor care
sunt încărcate electric şi afectează alte particule încărcate electric.

Fizicianul francez Charles-Augustin de Coulomb a fost primul care, în

1785, a confirmat pe cale experimentală faptul că sarcinile electrice se
atrag sau se resping pe baza unei legi similare cu cea a gravitaţiei. O
particulă încărcată cu o sarcină pozitivă atrage o particulă încărcată
negativ, tinzând să accelereze spre aceasta. Dacă aceasta întâmpină
rezistenţă din partea mediului prin care trece, viteza sa se micşorează, iar
mediul suferă o încălzire.

Prima legătură între magnetism şi electricitate a fost făcută prin intermediul

experimentelor fizicianului danez Hans Christian Oersted, care în 1819 a
descoperit că un ac magnetic poate fi deviat cu ajutorul unui conductor sub
tensiune electrică. La scurt timp după aflarea acestei descoperiri,
cercetătorul francez Andre Marie Ampere a demonstrat că doi conductori
purtători de curent electric se vor comporta ca şi cei doi poli ai unui
magnet.

În 1831, fizicianul şi chimistul englez Michael Faraday a descoperit că un

curent electric poate fi indus într-un fir şi fără conectarea acestuia la o
baterie, fie prin mişcarea unui magnet, fie prin plasarea altui conductor cu
un curent variabil în vecinătatea conductorului în care se doreşte generat
curentul.

Sarcinile electrice staţionare produc câmpuri electrice; curenţii - sarcini

electrice mobile - produc câmpuri magnetice. Aceste descoperiri au fost
redate de fizicianul englez James Clerk Maxwell, care, în descompunerea
ecuaţiilor diferenţiale care îi poartă numele, a găsit relaţia dintre locul şi
perioada schimbării câmpurilor electrice şi magnetice într-un anumit punct
şi respectiv sarcina şi densitatea curentului în acel punct.

Un rezultat obţinut prin descoperirea acestor ecuaţii a fost intuirea unui nou
tip de câmp magnetic, care se propagă cu viteza luminii sub forma undelor
electromagnetice. În 1887, fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz a reuşit
să genereze asemenea unde, punând astfel bazele transmisiilor de radio,
radar, televiziune şi altor forme de telecomunicaţii.

Câmpul electromagnetic se propagă indefinit în spaţiu, constituind una

dintre forţele principale ale naturii, prin unde electromagnetice. Mecanismul
de propagare a undelor electromagnetice are la bază fenomenul generării
reciproce a câmpului electric şi al celui magnetic.

Orice obiect încărcat electric generează câmp electromagnetic. Printre

generatorii de radiaţie electromagnetică cel mai des întâlniţi sunt:
echipamentele de comunicaţii mobile (antene, emiţătoare, telefoane
mobile, routere, walkie-talkie, etc.), aparatura IT (calculatoare, laptop-uri,
imprimante, etc.), aparatura audio/video, aparatura electrocasnică (maşini
de spălat, aspiratoare, frigidere, roboţi de bucătărie, aparate aer
condiţionat, ventilatoare, etc.), telecomenzi, tablouri şi instalaţii electrice,
dispozitive industriale, linii de înaltă tensiune.

Efectele radiaţiilor asupra omului au fost stabilite de oamenii de ştiinţă.

Câmpurile electrice induse în organism generează curenţi electrici a căror
energie, prin disipare, determină creşterea temperaturii. Deoarece multe
reacţii biochimice sunt puternic dependente de temperatură, modificarea
acesteia are efecte biologice, potrivit site-ului www.protectiamuncii.ro.

În funcţie de frecvenţă, se prevăd valori limită de expunere pentru

densitatea de curent pentru câmpurile variabile în timp de până la 1 Hz,
pentru a preveni efectele asupra sistemului cardiovascular şi a sistemului
nervos central; între 1 Hz şi 10 MHz, se prevăd valori limită de expunere
pentru densitatea de curent, cu scopul de a preveni efectele asupra
funcţiilor sistemului nervos central; între 100 kHz şi 10 GHz, se prevăd
valori limită de expunere cu privire la SAR, pentru a preveni stresul termic
al întregului corp şi o încălzire excesivă localizată a ţesuturilor. În domeniul
de frecvenţe cuprinse între 100 kHz şi 10 MHz, se prevăd valori limită de
expunere referitoare atât la densitatea de curent, cât şi la SAR; între 10
GHz şi 300 GHz, se prevăd valori limită de expunere pentru densitatea de
putere, în scopul de a preveni o încălzire excesivă a ţesuturilor la suprafaţa
corpului sau în apropierea acestei suprafeţe. AGERPRES/(Documentare -
Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)