1

Cap. 6. Schema și ciclul teoretic al instalației frigorifice cu comprimare mecanică

de vapori (IFV) cu o treaptă

Frigul artificial; Generalități

Răcirea unui corp sau a unui spaţiu sub temperatura ambinată precum și
menţinerea acestora la temperaturi scăzute presupune evacuarea continuă sau
periodică a căldurii din acel corp sau spațiu către mediul ambiant. Acest transport
"nenatural" al căldurii de la rece către cald presupune folosirea unui sistem frigorific
consumator de energie mecanică, respectiv folosirea unor tehnici de obținere a frigului
artificial

Funcţie de nivelul de frig obţinut pe cale artificială se disting:

– instalaţii de frig moderat;
– instalaţii de frig adânc (sau criogenice), limita de separare fiind în jurul valorii
de 120 K (temperatura normală de fierbere a metanului).
Importanţa studierii instalaţiilor frigorifice este legată de diversitatea (vastitatea)
domeniilor în care este utilizat frigul artificial:
– în industria chimică, în procesele de fabricaţie a multor substanţe uzuale,
agenţii frigorifici realizând evacuarea căldurii de reacţie sau dizolvare,
separarea cristalelor de săruri din soluţie, lichefierea gazelor, separarea
amestecurilor de gaze şi fluide. Se foloseşte frigul moderat, dar şi adânc pentru
separarea şi epuizarea unor substanţe în stare gazoasă la temperaturi de până la
– 200°C;
– în industria petrolului şi gazelor naturale, în procesul de distilare şi rectificare;
– în industria alimetară, răcirea şi congelarea unor produse industr iale în vederea
depozitării şi conservării la temperaturii de până la –40°C. Procesele de
liofilizare (criodesicare), adică uscarea produselor prin congelare şi eliminarea
umidităţii prin sublimarea gheţii în vid, au deosebită nevoie de frig până la
temperaturi de –80°C;
– în metalurgie, pentru procese avansate în tratamete termice la temperaturi
joase (–80°C – –190°C), utilizând băi de azot lichid;
– în producerea „apei grele” pentru reactorii atomici
– în electrotehnică, la transportul energiei electrice prin cabluri criogenice sau
criorezistive, răcite cu azot lichid sau supraconductoare, răcite cu heliu lichid,
la răcirea componentelor electrotehnice şi electronice;
– în exploatările miniere, prin îngheţarea apei conţinută de pământul din jurul
galeriilor, pentru evitarea infiltraţiilor şi consolidarea temporară a terenurilor;
– în tehnica condiţionării aerului;
– în medicină, pentru răcirea locală în scop de anestezie în intervenţiile
chirurgicale sau pentru extirparea unor tumori (criochirurgie);
– în aviaţie şi cosmonautică, pentru alimentarea cu oxigen a personalului uman la
altitudine şi în spaţiu cosmic, precum şi prin utilizarea combustibililor în
starea lichidă.
În tehnica frigului se utilizează pentru obţinerea efectului de răcire u rmătoarele
metode:
– transformările de fază ale agenţilor frigorifici (vaporizarea şi condensarea);
– desorbţia gazelor şi vaporilor – respectiv absorbţia;
 2

– laminarea gazelor şi vaporilor;

– destinarea izentropică a gazelor;
– efectul turbionar de separare energetică;
– efectul termoelectric;
– efectul magnetocaloric;
În instalaţiile frigorifice de frig moderat, cea mai largă utilizare o are prima din aceste
metode: (utilizarea vaporizării şi condensării), asociată cu laminarea agentului frigorific
lichid, aplicată la instalaţiile frigorifice cu comprimare mecanică de vapori (IFV), la cele cu
absorbţie (IFA) şi respectiv la cele cu ejecţie (IFE).
În instalaţiile de frig adânc, în special pentru lichefierea gazelor, un rol
important revine laminării şi destinderii izentrope.
Instalaţiile frigorifice se pot clasifica:
a) după principiul de funcţionare:
– instalaţii cu comprimare care utilizează proprietăţile elastice ale gazelor şi
vaporilor, ce se manifestă prin creşterea temperaturii lor la com-primare şi scăderea
acesteia în timpul destinderii. Ca sursă de energie, instalaţiile cu comprimare utilizează
energia electrică sau mecanică. Se pot obţine într-o treaptă temperaturi de vaporizare (la
sursa de temperatură scăzută) de cca. – 30°C, în funcţie de agentul frigorific folosit, în
două trepte până la – 60°C, în cascadă – 100°C, în cascade multiple, temperaturi
foarte scăzute.
– instalaţiile cu absorbţie, al căror principiu de lucru este realizarea
succesivă a reacţiilor termochimice, a absorbţiei agentului de lucrul de către un
sorbant, după care urmează desorbţia agentului din sorbant. Ca formă de energie,
aceste instalaţii utilizează fluxuri termice reziduale şi, în ultimul timp, energia solară.
Temperaturile ce se pot atinge variază în funcţie de soluţiile binare folosite de la –
50°C la soluţia hidroamoniacală, la temperaturi aflate la nivele de condiţionare, în
cazul folosirii soluţiei de bromură de litiu – apă;
– instalaţiile cu jet, utilizează energia cinetică a unui jet de vapori sau gaz;
– instalaţiile termoelectrice care au la bază efectul Péltiér permit obţinerea
frigului prin utilizarea directă a energiei electrice. Utilizând mat eriale
semiconductoare se pot obţine în cascadă temperaturi de –70°C;
– instalaţiile magnetocalorice, prin care se obţin temperaturii foarte scă-zute prin
demagnetizarea adiabatică a unor substanţe de tipul sărurilor paramagnetice;
– instalaţii frigorifice cu gaze (I.F.G.) cu sau fără regenerare internă cu sau
fără funcţionare nestaţionară;
– generatoare turbionare de frig şi căldură;
b) după tipul ciclului:
– instalaţii care funcţionează pe baza unui ciclu închis (IFV, IFA, unele
I.F.G-uri, IFE)
– instalaţii care funcţionează pe baza unui proces deschis, agentul de lucru
fiind total sau parţial extras din instalaţie în timpul funcţionării, în locul agentului
extras este introdusă o nouă cantitate. În acest mod funcţionează instalaţiile de separare
şi lichefiere a gazelor, precum şi cele folosite pentru congelarea gazelor (zăpada
carbonică)
c) după periodicitate
– instalaţii cu funcţionare continuă, în regim staţionar (IFV, IFA, I.F.G. IFE);
– instalaţiile cu funcţionare discontinuă, în regim nestaţionar (unele IFA).
 3

1. Instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori (IFV) într-o treaptă

IFV cu o treaptă reprezintă cele mai răspândite instalații frigorifice datorită

avantajelor legate de fiabilitate și de coeficienții de performanță ridicați. În aceste
instalații, fluidul de lucru numit refrigerant sau agent frigorific este vehiculat cu
ajutorul unui compresor antrenat în cele mai multe cazuri cu un motor electric.

Efectul frigorific, deci absorbția de cădură din spațiul sau din mediul răcit se
realizează cu ajutorul unui aparat schimbător de căldură numit vaporizator, în care
agentul frigorific fierbe (se vaporizează) la temperatură scăzută dar la presiune
comparabilă cu presiunea ambiantă, extrăgând căldură latentă necesară din mediul
răcit.

În concluzie, pentru ca un fluid de lucru să poată fi folosit ca agent frigorific, el

trebuie să aibă o temperatură de fierbere scăzută la presiunea ambiantă. Există două
categorii de agenți frigorifici și anume:

a) agenți frigorifici naturali ca de exemplu:

- Amoniacul R717 (NH3)
temp. de saturație (vaporizare) t s(p N =1.013 bar) = -33,34 oC

- Dioxidul de carbon R744 (CO2) t s (p N =1.013 bar) = -40.12 oC

- Propanul R 290 (C3H8) t s (p N =1.013bar) = -42.1 oC

b) agenți frigorifici sintetici (freoni), fabricați prin procedee tehnologice in combinate

chimice având la bază fluide organice precum hidrocarburile saturate (metan, etan)
sau alte fluide organice, ca de exemplu:

R134a (C2H2F4) t s (p N =1.013 bar) = -26 o C folosit în climatizarea auto și care

este pe cale să fie înlocuit cu

R1234yf (C3H2F4) t s (p N =1.013 bar) = -29,52 oC

De-a lungul timpului, a fost necesară eliminarea și înclocuirea mai multor freoni
din instalațiile frigorifice deoarece studiile extinse au indicat potențialul poluant al
unora dintre aceștia exprimat prin doi indici și anume:

ODP - Ozone Depletion Potential - conntribuție la distrugerea stratului de ozon

GWP - Greenhouse Warming Potential - contribuție la creșterea efectului de sera

Deși ODP atât pentru R134a cât și pentru R1234yf este zero, s -a constatat că GWP
pentru R134a este de cca 300 de ori mai mare decât GWP pentru R1234yf, motiv
pentru care s-a hotărât eliminarea în timp a freonului R134a.
 4

În figura 1 sunt reprezentate schema şi ciclul teoretic al IFV cu o treaptă, cu care se

pot obține temperaturi de până la -25...-30oC. Pentru temperaturi mai scăzute sunt necesare
instalații cu mai multe trepte sau în cascadă.
Aparatele din schema instalaţiei sunt:
Cp- compresor (cu piston, elicoidal, centrifugal, etc) antrenat de obicei cu motor electric
dar care poate fi antrenat şi cu un motor cu ardere internă
Cd - condensator care este un aparat schimbător de căldură prin suprafață (de tip țeavă în
țeavă, sau serpentină cu aripioare sau multitubular) care are în circuitul secundar un agent
de răcire respectiv aer atmosferic sau apă de răcire care intră în aparat cu temperatura tai
(twi) şi iese cu temperatura tae (twe)
VL - ventil de laminare care îngustează brusc secțiunea de curgere a agentului frigorific
lichid; această îngustare provoacă pe lângă scăderea presiunii, și scăderea spectaculoasă a
temperaturii agentului frigorific; acesta poate fi de tip ventil de reglaj presostatic sau
termostatic (care reglează și debitul de agent frigorific) sau poate avea forma simplă a unui
tub capilar ca la frigiderele casnice
Vp - vaporizatorul care este un aparat schimbător de căldură prin suprafață în care se
produce efectul util de răcire a mediului răcit; mediul sau fluidul răcit intră cu temperatura
tri şi iese din vaporizator cu temperatura tre
Tot în figura 1 sunt reprezentate şi diagramele de variație a temperaturii fluidelor
care circulă prin condensator, respectiv vaporizator.
Procesele din instalaţie se desfăşoară între două niveluri de presiune: p0, de vaporizare şi pc,
de condensare. Temperaturile de saturație (vaporizare=condensare) la aceste presiuni se
numesc temperatură de vaporizare t0 și temperatură de condensare tc.
Din reprezentarea ciclului termodinamic, se observă că agentul frigorific își
schimbă starea de agregare în instalație, traversând compresorul în stare gazoasă
(vapori) și ventilul de laminare (VL) în stare lichidă. Aparatele schimbătoare de
căldură în care agentul frigorific trece din stare gazoasă în stare lichidă și viceversa
sunt condensatorul și vaporizatorul.

Procesele termodinamice prin care trece agentul frigorific în instalaţie, după cum
rezultă din figura 1, sunt:
- comprimarea izentropică (adiabată reversibilă cu neglijarea frecărilor gazodinamice)
1–2 în compresorul C p de la p0 şi t o la p c şi t 2 , proces în care se consumă puterea
mecanică teoretică Pc
- răcirea izobară 2 – 2, urmată de condensarea izobar-izotermă 2–3, în condensatorul
Cd cu cedarea fluxului de căldură Qc [W] fluidului secundar din condensator (aer sau
apă de răcire)
- laminarea 3–4 în ventilul de laminare VL determină scăderea presiunii şi
temperaturii de la pC , t c până la p 0 , t 0 . În condiţii adiabate, şi neglijând variaţia
energiei cinetice a agentului, procesului de laminare este izentalpic ( h 4 = h 3 );
- vaporizarea izobar-izotermă 4 – 1 în vaporizatorul Vp cu realizarea efectului
frigorific prin preluarea căldurii latente necesare vaporizării Q0 [W] din mediul răcit.
Q0 [W] se numește putere frigorifică a instalației
 5

Figura 1. Schema şi ciclul teoretic al IFV cu o treaptă

Datele de la care începe proiectarea termică a ciclului instalației sunt:

- necesarul de frig sau puterea frigorifică a instalaţiei Q0 [W]

- nivelul de frig dorit, adică temperatura mediului sau fluidului răcit la ieşirea
din vaporizator t re [ oC]
 6

- temperatura fluidului de răcire (apă sau aer) la intrarea în condesator t ai (t wi )

[ oC]

Proiectarea termică a ciclului presupune parcurgerea următoarelor etape:

Stabilirea temperaturilor principale din ciclul frigorific:

- temperatura de vaporizare t o  t re  t v [ oC]

cu valori recomandate t v  2...5 grd
- temperatura de condensare t c  t we  t c  t wi  t w  t c [ oC]
cu valori recomandate t w  5...7 grd t v  2...5 grd

Continuarea calculului presupune folosirea diagramelor termodinamice p-h de

agenți frigorifici sau folosirea unor programe de calcul specializate precum EES
(Engineering Equation Solver)

Stabilirea presiunilor principale din ciclul frigorific:

- presiunea de vaporizare p o = p s (t o)
- presiunea de condensare pc = p s (t c )

Stabilirea mărimilor de stare în punctele caracteristice ale ciclului frigorific

pornind de la mărimile de stare cunoscute

(1)  ( p 0 )  ( x  0)
(2)  ( s1  s 2  ct )  ( p c )
(3)  ( p c )  ( x  0)
(4)  (h3  h4  ct )  ( p 0 )

Schimburile specifice de energie

- Lucrul mecanic necesar pentru comprimarea unui kilogram de vapori de agent

frigorific:
  l c = l t1-2  = h2  h1  12 [kJ/kg]

- Cantitatea de căldură cedată de 1 kg de agent frigorific în condensator:

  q c q2-3  = h2 – h3 = 23

– Puterea frigorifică specifică, respectiv cantitatea de căldură extrasă din mediul

răcit de 1 kg de agent frigorific care se vaporizează:
q0 = q 4-1 = h1 – h 4 = 41

Debitul de agent frigorific:

 7

Q0
- Debitul masic vehiculat în instalaţie m  [kg/s]
q0
 m3   m3 
- Debitul volumic aspirat în compresor Va  m  v1   cu v1   volumul
 s   s 
specific al vaporilor de agent frigorific la aspiraţia în compresor

Schimburile de energie:

– Puterea mecanică teoretică consumată de compresor:

Pc = m l c  [kW]
– Fluxul de căldură cedat de agentul frigorific în condensator:
Qc = m qc  [kW]
Coeficientul de performanţă sau eficienţa ciclului frigorific:
Q0 q 0
COP   f  
Pc lc
Verificarea ecuaţiei de bilanţ energetic pe ciclul instalației:
Q0  Pc  Qc
q0  lc  qc