CONCILIUL

Ewald Frank

1
 CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE...................................................................... 4
INTRODUCERE........................................................................... 4
INTRODUCERE ÎN FORMAREA BISERICII DE LA ÎNCEPUT. 5
FORMAREA BISERICII ORIGINALE.......................................... 6
PREGĂTIREA PRIN RUGĂCIUNE...........................................… 8
ÎNVĂŢĂTURA BISERICII......................................................... ...
9
BOTEZUL BIBLIC...................................................................….
11
UMPLEREA CU DUHUL SFÂNT...........................................…
19
CINA BIBLICĂ........................................................................…
23
PAŞTELE..................................................................................….
24
CINA.........................................................................................….
25
CINA OBŢINUTĂ DE LA DOMNUL......................................… 28
PÂINEA.....................................................................................….
29
PÂINEA ŞI BISERICA..............................................................…
30
PAHARUL..................................................................................…
31
MAREA CINĂ............................................................................….
34
PIATRA DE POTICNIRE...........................................................…
35
CEL DINTÂI ŞI CEL DE PE URMĂ..........................................…
40

2
DOMNUL-DUMNEZEU, CREATORUL.................................…..
42
DOMNUL-DUMNEZEU, ÎMPĂRATUL....................................…
46
DOMNUL-DUMNEZEU, JUDECĂTORUL...............................… 49
DOMNUL-DUMNEZEU, MÂNTUITORUL................................ . 51
DOMNUL-DUMNEZEU, PĂSTORUL.......................................
….55
DOMNUL-DUMNEZEU,PREOT...............................................….
58
IAHVEH ESTE DOMNUL - ELOHIM ESTE DUMNEZEU....... 60
ÎNGERUL DOMNULUI.................................................................
66
ÎNGERUL LEGĂMÂNTULUI.....................................................…
71
FIUL LUI DUMNEZEU...............................................................…
72
ALTE ASEMĂNĂRII......................................................................
84
UNITATEA ÎNTRE TATĂ ŞI FIU................................................
85
MIELUL LUI DUMNEZEU...........................................................
90
HRISTOS MIJLOCITORUL..........................................................
94
ISUS HRISTOS - MARE PREOT................................................
96
ISUS HRISTOS - AVOCAT........................................................
97
CREDINŢA ADEVĂRATĂ.........................................................
99
UN EXEMPLU DIN TIMPUL NOSTRU....................................
107

3
 CUVÂNT ÎNAINTE

Cu aceasta a intrat în casa dumneavoastră o carte despre care

nici nu puteţi gândi ce binecuvântare v-a adus. Aici găsiţi o expunere
de fapte care nu trebuie documentate, întrucât faptele sunt ele însele
4
un document. De fapt, eu am vrut să descriu aici dumnezeirea în
lumina Bibliei. Această lucrare, care este luată numai din Biblie, nu
poate fi contrazisă de nimeni. Eu aş ruga pe fiecare cititor ca abia
atunci să judece cartea, după ce a citit-o în întregime.
Dumnezeu să binecuvânteze pe fiecare cititor!

INTRODUCERE

Prin această carte, fiecare cititor trebuie să primească o imagine

completă despre descoperirea lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
Intenţionat, fiecare temă este descrisă pe scurt. Pentru că această carte
este o descriere a originalului, nu se va putea ca sufletele să nu fie
mişcate. Fiecare cititor nepărtinitor şi cunoscător al Bibliei va
confirma că aici este redată realitatea. Această carte nu este făcută cu
scopul de a produce nelinişte, ci pentru a aduce pe fiecare cititor pe
drumul adevăratei învăţături a Sfintei Scripturi. După cum originalul
serveşte ca model pentru o imitaţie a acelei lucrări originale, tot aşa
este şi duhovniceşte.
Din originalul Sfintei Scripturi s-au făcut multe lucrări false, ca
de exemplu: învăţătura despre dumnezeire, botez şi cină. Dacă un
cunoscător al Sfintei Scripturi vede toate aceste falsificări, el are
obligaţia, din partea Domnului, să pună originalul în faţa acestora.
Acesta este gândul de care s-a lăsat condus şi scriitorul.
Lucrările false au luat o amploare foarte mare şi au fost preluate de la
o generaţie la alta, de sute de ani, fiind considerate ca adevărate. Dacă
aceste lucrări s-ar fi făcut în timpul nostru, era simplu de a le deosebi
de original. Marea masă de oameni nu ştie nimic despre original şi
este ţinută de la naştere până la moarte în falsificări. Noi vedem cu
ochii noştri că omenirea este împărţită în multe religii, biserici,
adunări şi societăţi. Acest fapt arată că ea nu se ţine de original. Din
această cauză, tema mea este de a arăta lucrurile iniţiale, originalul dat
nouă de Dumnezeu. În această carte sunt folosite mai ulte traduceri ale
Bibliei.

5
 INTRODUCERE ÎN FORMAREA BISERICII DE
LA ÎNCEPUT

Isus Hristos este Creatorul, Întemeietorul, Susţinătorul şi

Persoana care desăvârşeşte Biserica Sa. Dacă în Biblie este folosit
cuvântul “Biserică”, atunci oamenii nu au voie să înţeleagă sub acesta
“denominaţii” sau “organizaţii”. În Matei 16:18, Isus spunea: “…voi
zidi biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui”.
Isus Hristos a plătit preţul mântuirii prin suferinţele şi moartea
Sa. Aceasta o puteţi citi în cele patru Evanghelii, în care este descrisă
viaţa lui Isus de la naştere şi până la înălţarea Sa la ceruri.
Mântuitorul a murit şi, în măsura Scripturii, a înviat biruitor a
treia zi dintre cei morţi, răscumpărând prin sângele Său Biserica Sa.
După învierea Sa, s-a arătat multora, chiar şi la 500 de fraţi deodată.
Prin înviere, ucenicii au fost întăriţi în credinţa lor în Isus Hristos şi
au primit o încredere totală în Învăţătorul lor. Domnul i-a mustrat
pentru necredinţa lor, căci ei nu au putut să creadă în învierea
Învăţătorului lor (Marcu 16:15), şi le-a dat trimiterea: “Mergeţi în
toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură”.
Noi vedem că încrederea Mântuitorului în ucenici este total
restabilită. Ucenicii se încred în Învăţătorul lor, şi Învăţătorul lor se
încrede în ei. De acum ei trebuie să propovăduiască vestea în toată
lumea. Ce fel de puteri depline aveau ei, le vedem în următorul verset:
“Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa
şi iertarea păcatelor…”( Luca 24:47-49).
Dar, înainte de a deveni martori ai Domnului în toată lumea,
ucenicii trebuiau să primească promisiunea Tatălui: revărsarea puterii
Duhului Sfânt. Prin aceasta, Dumnezeu a fixat pentru toate timpurile
ca slujitorii Săi să fie umpluţi mai înainte cu puterea Duhului Sfânt,
pentru a putea duce sarcinile trasate de Dumnezeu.

FORMAREA BISERICII ORIGINALE

6
 Să venim acum la primul capitol din Faptele apostolilor. Aici,
Mântuitorul înviat dă ucenicilor Săi ultima învăţătură, înainte de
înălţarea Sa la ceruri. Vers. 3 spune: „După patima Lui, li s-a
înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de 40 de
zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui
Dumnezeu”.
Ceasul înălţării Sale s-a apropiat. Învăţătorul stă în mijlocul
ucenicilor Săi şi le vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu. Desigur,
El le-a răspuns unor întrebări pe care ei le aveau. EL ştia că în curând
va pleca în mod vizibil. De aceea dă ucenicilor Săi marea promisiune
a Tatălui - Fapte 1:4-8.
Ucenicii trebuiau să fie umpluţi cu Duhul Sfânt.
În Fapte 1:5 se spune: „…veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt”.
Acesta este un lucru mare. Prin aceasta, Învăţătorul le face parte
ucenicilor de acelaşi eveniment de care a avut şi El parte. Căci după
ce El însuşi a fost botezat de Ioan în râul Iordan, s-a deschis cerul şi
Duhul Sfânt s-a pogorât peste Isus. Prin aceasta s-a dovedit că El este
Fiul lui Dumnezeu – Hristosul.
Acest eveniment ne este descris mai amănunţit în Matei 3:13-17.
Cerul trebuie să se deschidă şi pentru ucenici. Tot la fel trebuie să se
coboare Duhul Sfânt şi peste ei, pentru a-i pune în starea de a duce
misiunea dumnezeiască. De aceea, Fapte 1:8 spune: „Ci voi veţi primi
o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”. Fără această
putere, ei nu puteau niciodată să îndeplinească această mare misiune.
Exact ca şi Învăţătorul lor, ucenicii trebuiau să propovăduiască
Evanghelia, să vindece bolnavii, să scoată demoni; căci acelaşi lucru,
pe care l-a făcut Învăţătorul, trebuie să-l facă şi ucenicul Său.
În Evanghelia după Ioan 14:12 este scris: „Adevărat, adevărat,
vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac
Eu”. Acestea sunt cuvinte din gura Domnului, care, exact ca şi
celelalte cuvinte şi promisiuni, s-au adus şi merg încă spre îndeplinire.
Apoi a spus Isus în Ioan 17:18: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în
lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” Este minunat că
Mântuitorul trimite pe ucenicii Săi cu această putere absolută. Ei sunt
chemaţi şi rânduiţi de Dumnezeu în această slujbă (misiune). În Luca
10:16 citim: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă
nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte;…”. Noi cunoaştem de
7
aici că Domnul dă ucenicilor şi apostolilor Săi sarcina directă să facă
lucrarea Sa pe acest pământ în Numele Său. În Luca 11:28, Isus
spune: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu,
şi-L păzesc”.
Pentru ca oamenii să poată duce această misiune sfântă, trebuiau
să obţină mai întâi Duhul Sfânt. De aceea a poruncit Domnul
ucenicilor să aştepte acest mare eveniment. Nu este exclus faptul că
ucenicii au întrerupt pe Învăţătorul lor, în timp ce El vorbea despre
Împărăţia lui Dumnezeu, cu observaţia că ei, din cauza slăbiciunilor
lor, nu ar fi în stare să facă toate aceste lucruri cu propria lor putere.
Dar Mântuitorul spune clar: „…voi veţi primi o putere când se va
pogorî Duhul Sfânt peste voi”. Ce minunat că ei nu trebuiau să
meargă cu puterea lor proprie, ci în puterea Duhului lui Dumnezeu!
Isus Hristos a fixat prin aceasta pentru totdeauna modul în care trimite
El pe slujitorii Săi la propovăduirea Evangheliei.
Cine nu este umplut de însuşi Dumnezeu cu puterea Duhului
Sfânt, aşa cum au fost primii slujitori ai lui Dumnezeu, nu este în fond
un slujitor al lui Dumnezeu. Misiunea sa nu este din partea lui
Dumnezeu, ci de la oameni. Şi cuvântul pe care aceşti chemaţi de
oameni îl predică, în mod natural, nu este Cuvântul lui Dumnezeu.
Isus nu dă porunca ucenicilor Săi să fie martorii Lui în toată
lumea, înainte ca ei să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Dumnezeu nu şi-a
schimbat încă planul Său şi nici nu o va face niciodată. Exemplul
Bisericii de la început ne serveşte nouă ca o măsură stabilită de
Dumnezeu. Pentru un adevărat ucenic al lui Isus este valabilă aceeaşi
promisiune de a fi umplut cu puterea Duhului Sfânt. Dacă privim în
creştinătatea de astăzi, nu găsim nici o urmă din ceea ce a fost la
început. Peste tot este înlocuit Duhul Sfânt cu duhul oamenilor.
Şi Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o parte prin cuvântul
oamenilor. De aceea întâlnim atâtea regulamente şi dogme, care nu au
fost introduse de Dumnezeu, ci de oameni.
Iubite cititor, examinează tu însuţi, vizând lucrurile
dumnezeieşti împotriva lucrurilor omeneşti.

PREGĂTIREA PRIN RUGĂCIUNE

8
 În Fapte 1:12-15 citim cum un grup de 120 de adevăraţi urmaşi
ai Domnului se adunaseră pentru rugăciune. Toţi cei care crezuseră
promisiunea Sa merg în foişor şi stăruie în rugăciune. În acest grup se
găsesc bărbaţi şi femei, printre care şi mama Domnului. Nouă ni se
părea că marea masă de oameni nu au înţeles de ce s-au adunat aici.
Mulţi au venit ca să fie vindecaţi, unii au venit de la mari depărtări,
pentru a auzi pe acest Om neobişnuit. Totuşi, puţini din această
mulţime au înţeles ce are Învăţătorul în plan cu ei. Astăzi nu este
altfel. Aceşti 120 cred din toată inima că Mântuitorul va împlini
promisiunea Sa şi îi va umple cu Duhul Sfânt. Ei stau zece zile în
rugăciune şi aşteptare. Unde se găsesc astăzi astfel de ore de
rugăciune, mai bine zis zile de rugăciune? Aici nu este vorba de acei
care ţin adunările lor de obicei.
În Fapte cap. 2 vedem cum şi în ce fel Îşi îndeplineşte Domnul
promisiunea. S-a auzit un vâjâit puternic, şi locul în care se găseau ei
s- a umplut de slava lui Dumnezeu. S-a întâmplat chiar aşa cum a spus
El: „Voi trebuie să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt!”
Focul lui Dumnezeu le atinge limbile. Duhul lui Dumnezeu îi
umple, şi ei devin capabili să vestească, în limbi străine şi necunoscute
lor, marile fapte ale lui Dumnezeu. Întreg Ierusalimul fuge aici ca să
vadă ce s-a întâmplat. Poporul este consternat de cele întâmplate. Unii
dintre ei cred, alţii batjocoresc, după cum se întâmplă şi astăzi.
Petru se ridică în picioare ca să spună celor veniţi esenţa acestui
eveniment (Fapte 2:14-21). Aici s-a împlinit ceea ce a fost profeţit
încă în Vechiul Testament, când spune: „În zilele de pe urmă, zice
Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.” (Fapte
2:17, Ioel 2:28).
Atunci ţine Petru prima sa predică prin care le demonstrează că
Isus Hristos este Mesia cel promis, pe care ei nu L-au cunoscut. Pe
scurt, el le spune să facă fapte de pocăinţă şi să fie botezaţi. Trei mii
de suflete au ascultat aceasta şi au fost adăugaţi la Biserică, care la
început consta din 120 de suflete.

9
 ÎNVĂŢĂTURA BISERICII

Noul Testament începe cu chemarea la fapte de pocăinţă şi

întoarcerea la Dumnezeu. Ioan, ante-mergătorul lui Isus, îşi începe
mesajul cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este
aproape.” (Matei 3:2). Cu aceleaşi cuvinte începe şi Isus să predice
Evanghelia – Matei 4:17.
Se pune accent pe necesitatea de a face fapte de pocăinţă. În
multe cazuri, cuvântul pocăinţă este sinonim cu cuvântul întoarcere.
Dar întoarcerea este revenire la Dumnezeu. Prin propovăduirea
Evangheliei, omul este chemat la Dumnezeu. El se recunoaşte ca
păcătos, îşi recunoaşte vina şi Îl roagă pe Dumnezeu pentru iertare.
Faptul că pocăinţa este strict necesară, ne-o arată următoarele texte
din Scriptură:
Matei 9:13: „Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei
neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” ;
Luca 15:7: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer
pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” ;
Luca 24:47: „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în
Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor.” ;
Fapte 3:19: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu,
pentru ca să vi se şteargă păcatele.” ;
Fapte 17:30: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de
neştiinţă, şi porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se
pocăiască.” ;
2Petru 3:9b: “… ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi
doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” ;
Apocalipsa 3:19b: „Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” .
Nu este suficient să vorbim numai de întoarcerea unui Saul, care
a devenit Pavel. Noi trebuie să trăim la fel mila lui Dumnezeu şi să
facem aceeaşi constatare. O întoarcere adevărată conduce la naşterea
din nou, pe care Domnul Isus o pune ca o condiţie pentru a intra în
Împărăţia lui Dumnezeu. În Ioan 3:3, Isus îi spune lui Nicodim:
„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu om nu se naşte din nou, nu
poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” În alt loc, spune: „Ce este
născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te
mira că ţi-am spus: „Trebuie să vă naşteţi din nou.” (vers. 6,7).
10
Aceasta este pretenţia clară a Domnului. Isus vorbeşte despre naşterea
din Duh.
Tot aşa, cum omul prin naşterea naturală vine la viaţa
pământească, la fel trebuie ca acest om pământesc să fie născut din
nou din Duhul lui Dumnezeu, şi să trăiască acest eveniment al naşterii
duhovniceşti, pentru a avea viaţa veşnică. Isus Hristos foloseşte un
exemplu natural, pentru ca fiecare să înţeleagă. Să mai cercetăm
câteva locuri din Biblie, care vorbesc despre înnoirea lăuntrică şi
naşterea din nou:
Efeseni 4: 23-24: „… şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi
să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o
neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” ;
Tit 3:5: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în
neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi
prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.” ;
1Petru 1:3b: „… care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut
din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie.” ;
1Petru 1:23: „… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o
sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin
Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.”.
Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa prin care are loc lucrarea
de înnoire şi naştere din nou prin Duhul Sfânt
Pavel şi Petru au documentat acest eveniment al naşterii din nou,
după cum am citit în textele biblice de mai sus. Este o experienţă pe
care fiecare o poate face cu Dumnezeu şi trebuie să o facă pentru a
vorbi cu Isus, căci fără viaţa veşnică nimeni nu poate trăi veşnic. În
legătură cu aceasta se poate înţelege şi Cuvântul Domnului:
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede
în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică.” (Ioan 5:24). Tot aici se
potrivesc şi cuvintele din 1Ioan 5:11,12: “Şi mărturisirea este
aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în
Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui
Dumnezeu, n-are viaţa”. La această temă s-ar putea cita multe texte
din Biblie. Dumnezeul cel credincios să arate fiecăruia, din această
cercetare, care este drumul biblic pe care noi îl avem de mers dacă
vrem să ajungem ţelul care din milă ne-a fost promis.

11
 În concluzie:

Pocăinţa este adeverită de Dumnezeu ca fiind căinţă pentru

păcatele şi pentru viaţa trăită în neascultare faţă de Cuvântul lui
Dumnezeu
Întoarcerea este adevărata revenire la Dumnezeu, prin credinţa
în Isus Hristos, din convingere personală.
Naşterea din nou este o înnoire şi transformare lăuntrică lucrată
de însuşi Dumnezeu în oamenii întorşi la Dumnezeu prin pocăinţă.
Încheiem această cercetare cu cuvintele apostolului Pavel din
2Corinteni 5:17-18: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură
nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi
toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El
prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării”.

BOTEZUL BIBLIC

Şi în privinţa aceasta ne va învăţa Sf. Scriptură. Botezul se

înfăptuieşte în toată creştinătatea. Dar şi în acest punct s-au strecurat
falsuri destul de mari. De aceea, tema noastră este de a prezenta
botezul aşa cum s-a practicat el în original.
Ordinul Domnului Isus este prezentat în Marcu 16:15: „Apoi le-
a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice
făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va
crede va fi osândit.”
Prima condiţie pentru botez, pe care însuşi Domnul a dispus-o,
este credinţa. Aşa cum ni se arată în Romani 10:17: „Astfel, credinţa
vine în urma auzirii; iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos”. Din acest
motiv, Domnul Isus Hristos a poruncit prima dată propovăduirea
Evangheliei, pentru ca acela care auzea Cuvântul Lui şi-L credea, să
poată fi botezat. Acest lucru îl putem lua din prima predică a lui Petru,
din Fapte 2:41: „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost
botezaţi”.

12
 Esenţial este de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu şi a şi-l îsuşi.
Cine se hotărăşte pentru Hristos, şi crede Cuvântul lui Dumnezeu, şi
este de acord cu învăţătura Sfintei Scripturi, are dreptul să fie botezat.
Printr-un exemplu să ilustrăm faptul că credinţa este o condiţie
absolut necesară pentru botezul biblic. Evanghelistul Filip este trimis
de Duhul Sfânt la un om care în timpul întoarcerii din călătorie cu
carul său citea scrierile profetului Isaia. Filip îi propovăduieşte
Evanghelia, şi, deodată, omul acesta se opreşte zicând: „Uite apa, ce
mă împiedică să fiu botezat?” Filip, omul lui Dumnezeu, cunoaşte
necesitatea credinţei. El îi pune întrebarea: „Dacă crezi din toată
inima, se poate”. Răspunsul este un puternic: „Cred…”. Ambii se
pogoară la apă, şi cel devenit credincios este botezat.
Fiecare om care a citit Biblia ştie că atunci au fost botezaţi
oameni care prin credinţa în Isus Hristos au aşezat conştienţi viaţa lor
în mâinile lui Dumnezeu. Toţi apostolii Domnului au înţeles bine
cuvintele Învăţătorului lor: „Cine va crede şi se va boteza, va fi
mântuit”.
Nu există nici un loc în Biblie care să confirme că a fost botezat
vreodată un copil sau un sugar. Cu toată dragostea trebuie spus că
botezul copiilor sau stropirea sugarilor este absolut fals şi lipsit de
orice temei biblic. Astfel a fost introdus un botez al oamenilor, alături
de unicul botez valabil. Probabil că cineva va susţine ca imposibil
faptul ca toţi aceşti oameni, care la exterior par ca slujitori ai lui
Dumnezeu, să fie ei înşişi în rătăcire.
Iubite cititor, peste tot se cunoaşte faptul că oamenii se ţin de
tradiţiile date de denominaţii şi nu de Biblie. Sarcina noastră constă în
aceea de a arăta botezul aşa cum s-a petrecut el în original, pentru ca
fiecare să-l vadă aşa cum a fost el la început. Cine este din adevăr, nu
va precupeţi nici timp, nici oboseală pentru a se convinge singur de
aceasta. Biblia este unica unitate de măsură care dă răspuns la toate
întrebările credinţei.
Trebuie să acceptăm faptul că niciodată nu a fost folosită
formula: „În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Desigur,
unii obiectează că aşa sună ordinul dat de Domnul Isus ucenicilor Săi.
Iubite cititor, şi satana a spus Domnului: „Căci este scris…” (Matei
4:6). Dar noi trebuie să avem descoperirea din partea Domnului,

13
adevărata întrebuinţare, pentru că altfel posedăm numai litera şi
adevăratul sens ne rămâne ascuns.
Începând cu Biserica originală din Ierusalim, aş vrea să redau
câteva locuri din Biblie, care toate în unitate dovedesc cum s-a
procedat la botez
Petru a fost folosit de multe ori de către Domnul, ca vorbitor.
După revărsarea Duhului Sfânt, el este primul care vorbeşte mulţimii
adunate în grabă. În Fapte 2:38 scrie: „… şi fiecare din voi să fie
botezat în Numele lui Isus Hristos…”. Aici, pentru prima oară de la
înfiinţarea Bisericii primare, se aminteşte botezul. Porunca sună clar:
„În Numele lui Isus Hristos”. Îl întâlnim aici pe apostolul Petru, cum
el, plin de Duhul Sfânt, vorbeşte în locul Domnului. Încă de acest
prim botez, Domnul Isus a spus foarte clar cum trebuie să se
îndeplinească botezul în Biserica Sa, atât timp cât ea este pe pământ.
Vai de acela care se abate de la porunca Domnului!
În Fapte 8:16b scrie: „…ci fuseseră numai botezaţi în Numele
Domnului Isus:” Filip a propovăduit Evanghelia în Samaria, şi în
acelaşi fel, cum a făcut-o Petru la Ierusalim, a botezat şi el tot în
Numele lui Isus. Este un alt om într-un alt oraş. Dar este acelaşi botez,
pentru că este aceeaşi Evanghelie şi acelaşi Domn, a cărui poruncă
este îndeplinită.
În Fapte 19:5 este scris: „…au fost botezaţi în Numele Domnului
Isus”. Acest botez este poruncit de Pavel, marele apostol al lui
Dumnezeu. El spune în Galateni 1:11-12: „Fraţilor, vă mărturisesc
că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească;
pentru că, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin
descoperirea lui Isus Hristos”.
Orice descoperire trebuie să corespundă cu Cuvântul lui
Dumnezeu, pentru că altfel ea nu este de la Dumnezeu.
Noi constatăm aici în mod vădit cum Petru, Filip şi Pavel, toţi
într-o deplină armonie, învaţă acelaşi lucru, pentru că sunt sub
conducerea aceluiaşi Duh Sfânt. Pentru Pavel, botezul este atât de
important, încât el vorbeşte despre el nu numai în biserici, ci îl
tratează şi în scrisorile sale. În Romani 6:3 scrie: „Nu ştiţi că toţi câţi
am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?” . Şi
el se numără printre ei. Ce minunat! Prin aceasta putem înţelege că şi
el a fost botezat în Numele lui Isus. Slăvit să fie Dumnezeu pentru
14
Cuvântul Lui scump, care într-un chip aşa de minunat dă dezlegare
asupra acestui punct!
Apostolul Pavel se adresează galatenilor cu cuvintele: „Toţi
care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos..”
(Galateni 3:27). Şi galatenii au trăit adevăratul botez. În legătură cu
aceasta înţelegem şi cuvintele din Efeseni 4:5: „Este un singur Domn,
o singură credinţă, un singur botez”. Nu putem spune acelaşi lucru
despre învălmăşeala din creştinismul de astăzi. Totuşi, pentru
Dumnezeu şi pentru Biserica Sa, este valabil şi acum Cuvântul lui
Dumnezeu şi de aceea este valabil numai botezul în Numele
Domnului Isus Hristos. Mărturia unităţii Sfintei Scripturi constă în
aceea că iudei, samariteni, greci, romani, toţi au fost botezaţi în
acelaşi fel. Cine este altfel botezat, acela, din punct de vedere al
Sfintei Scripturi, nu este botezat biblic. Dumnezeu să ajute fiecăruia
să înţeleagă aceasta.
Încă un cuvânt pentru teologii şi credincioşii care nu sunt încă
umpluţi cu Duhul Sfânt şi din cauza aceasta nu pot înţelege corect
legătura dintre Matei 28:19 şi îndeplinirea actului botezului. Desigur,
toţi au auzit proverbul: „Totul este simplu, dacă înţelegi.” Aşa este şi
cu botezul biblic. De ce au înţeles această taină oameni care n-au ştiut
să scrie şi să citească? Răspunsul poate fi: pentru că Dumnezeu le-a
descoperit-o.
Mântuitorul a spus ucenicilor Săi în Ioan 16:12-13: „Mai am să
vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni
Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot
adevărul”. Tocmai aceasta s-a întâmplat, începând de la Rusalii, şi în
ceea ce priveşte botezul. Biblia este o continuă descoperire în sine
însăşi, şi fiecare lucru îşi are rostul său. De aceea, fiecare descoperire
care este cuprinsă în Biblie poate fi numai de la Dumnezeu.
Biblia ne împărtăşeşte întregul plan de mântuire al lui
Dumnezeu. Cine iese din acesta, se separă automat de Împărăţia lui
Dumnezeu. Dar să rămânem la botez. Însuşi Domnul Isus a spus în
Matei 28:19: „Mergeţi în toată lumea…şi botezaţi-i în Numele
Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Dar atunci de ce apostolii şi
toţi robii Domnului au botezat în Numele Domnului Isus Hristos? Nu
au înţeles porunca Mântuitorului? Este aici o contradicţie în Biblie?

15
Dacă într-adevăr ar fi o contrazicere în Biblie, atunci toţi criticii
Bibliei şi toţi ateii ar avea în mâinile lor o armă puternică.
Pentru ca fiecare să înţeleagă şi să recunoască că apostolii au
înţeles exact îndeplinirea poruncii date, şi că în Biblie nu există
contrazicere, vrem cu ajutorul lui Dumnezeu să pătrundem în această
taină. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.
Cu toate că ucenicii au petrecut mulţi ani împreună cu
Mântuitorul, nu întotdeauna au înţeles ei toate lucrurile. De aceea le-a
deschis Domnul mintea pentru Scriptură. Luca 24:45: „Atunci le-a
deschis mintea, să înţeleagă Scripturile”. Aceasta s-a întâmplat
înainte de umplerea cu Duhul Sfânt.
Necesar este ca Dumnezeu să ne descopere şi nouă, prin Duhul
Sfânt, însemnătatea Sfintei Scripturi, pentru că noi nu putem cuprinde
aceste lucruri.
Însuşi Isus Hristos a spus: „Botezaţi-i în Numele Tatălui şi al
Fiului şi al Duhului Sfânt”. Cine citeşte cu atenţie, constată că aici
este vorba de Numele în care să se facă botezul şi nu despre trei
titluri: Tatăl este un titlu, Fiul este un titlu şi Duhul Sfânt este un titlu.
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei forme de descoperire sau
numiri ale Aceleiaşi Persoane.
Deci este vorba despre unicul Nume, pentru că Isus a spus:
„Botezaţi-i în Numele (singular)”, şi nu în Numele (plural), repetând
de trei ori cele trei titluri, aşa cum se face astăzi peste tot. Cuvântul
Nume apare la singular şi nu la plural. De aceea aceste trei titluri
trebuie să aibă un Nume. Acest Nume a fost descoperit tuturor
ucenicilor adevăraţi. Aşa după cum la un exerciţiu de aritmetică se
găseşte un numitor comun, aşa este şi aici. Nimănui să nu-i cadă greu
să recunoască această taină, pentru că Sf. Scriptură pune întrebarea şi
în acelaşi timp dă şi soluţia. Isus a dat problema ucenicilor, şi ucenicii
au dat răspunsul exact prin înfăptuire.
Ca ajutor să folosim un exemplu. Să presupunem că un învăţător
întreabă pe un elev cât fac 7x7. El nu va pretinde de la elev repetarea
problemei, ci soluţia ei. Ce s-ar întâmpla dacă un elev i-ar da
învăţătorului acest răspuns: “Eu ştiu că 7x7 este egal 7x7.” Desigur,
toţi ceilalţi elevi ar râde de acest elev, care în loc să dea răspunsul, a
repetat problema. Îl vor socoti lipsit de înţelepciune.

16
 Pentru că rezolvarea corectă a unei probleme dovedeşte că am
înţeles-o corect, şi am priceput-o. Aşa este şi cu botezul. Astăzi
aleargă toţi, şi în continuu repetă problema din Matei 28:19. N-aş vrea
să spun că ei sunt nepricepuţi, dar, datorită însărcinării din partea lui
Dumnezeu, trebuie să spun că nu L-au înţeles pe Domnul. Ei nu ştiu
că învaţă pe alţii, şi ei înşişi au nevoie de învăţătură. Aşa cum soluţia
corectă a problemei de aritmetică dovedeşte înţelepciunea elevului, tot
aşa şi îndeplinirea corectă a poruncii botezului dovedeşte că ucenicii
au ştiut exact ce a gândit Isus.
Aşa cum 7x7 fac 49, tot aşa Numele Tatălui şi al Fiului şi al
Duhului Sfânt este DOMNUL ISUS HRISTOS.
Aceasta este rezolvarea biblică şi este în acelaşi timp veşnicul
adevăr. Toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu trebuie să fie botezaţi în
Numele Domnului Isus Hristos.
Iubite cititor, tu nu trebuie nici măcar să socoteşti, pentru că în
Biblie sunt ambele: întrebarea şi răspunsul, porunca şi împlinirea. Isus
este Învăţătorul şi ucenicii sunt elevii. Mulţumiri fie aduse lui
Dumnezeu pentru toată grija care a purtat-o şi pentru minunata
potrivire în Cuvântul Său! Ucenicii s-au ţinut exact de poruncă, pentru
că ei au botezat în Numele Domnului Isus Hristos, care este Numele
Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.
Eu sper că toţi pot vedea acum legătura dintre Matei 28:19 şi
adevărata executare. Eu pot numai să scriu, totuşi Dumnezeu să facă
pe fiecare să judece corect pentru a i se descoperi această taină. Ceea
ce tratăm aici, este învăţătura celor 12 apostoli, învăţătura Sfintei
Scripturi. Fiecare să-şi însuşească avertismentul din Fapte 2:42, şi să-l
pună la inimă: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor…”
Care dintre bisericile creştine de astăzi poate să afirme aceasta,
în ceea ce priveşte botezul? Aş vrea să accentuez încă o dată că acela,
care vrea să rămână în picioare înaintea Domnului, este obligat să-şi
îndrepte viaţa întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu. Această
obligaţie cuprinde, bineînţeles, şi botezul biblic. După ce mie,
scriitorul acestei cărţi, mi s-a arătat prin Cuvântul lui Dumnezeu
botezul biblic, am fost şi eu botezat de către un om al lui Dumnezeu
prin scufundare în Numele Domnului Isus Hristos, în apa unui râu, cu
toate că înainte, ca oricare dintre noi, fusesem botezat în cele trei
titluri. Fă în Numele Domnului Isus acelaşi lucru! Botezul nu este în
17
nici un caz ceva auxiliar, pentru că atunci Domnul nu l-ar fi practicat
şi nu l-ar fi poruncit. Să fie clar că nu poate fiecare să se boteze după
părerile lui, pentru că fiecare creştin, prin botez, este legat, aşa cum a
fost la început, şi cum Dumnezeu a lăsat să fie scris în Biblie.
Sfânta Scriptură nu cunoaşte nici măcar un caz în care vreo
persoană să fi fost botezată în cele trei titluri. Aşa ceva nu s-a
întâmplat, şi din această cauză nici nu este scris. Cu toate că lumina
Cuvântului este prezentă, cine vrea să trăiască totuşi în întuneric, să o
facă. Eu nu mă alătur în nici un caz hotărârii lui.
Este un tablou trist că astăzi, peste tot, ba încă şi între creştini,
botezul se execută în mod greşit. Unii stropesc şi numesc botez; alţii
toarnă apă şi numesc tot botez. Dar ce spune Sfânta Scriptură la
acestea? Cum a fost la început?
Ioan a botezat prin scufundare, în Iordan. Însuşi Isus a fost
botezat în Iordan. Marele apostol Pavel a ştiut că această lucrare va fi
modificată. De aceea, în epistolele sale aseamănă botezul cu o
îngropare. Romani 6:4: „Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am
fost îngropaţi împreună cu El.” În Romani 6:2 spune: „Noi, care am
murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?”. Cititorul poate
vedea legătura în Biblie. O deosebită importanţă are pasajul: „care
am murit” şi „am fost îngropaţi cu Hristos”. Fiecare ştie că un om
mort nu este îngropat, punându-se peste corpul neînsufleţit trei lopeţi
de pământ, superficial, ci el este aşezat într-o groapă. Pavel vrea să
simbolizeze prin acest tablou botezul unui adevărat creştin, care a
murit faţă de păcat şi de lume. El se scufundă în apă, adică se
îngroapă cu Hristos, şi imediat se ridică din apă, ceea ce simbolizează
că a înviat cu Hristos pentru a trăi o viaţă nouă, după voia lui
Dumnezeu.
În Galateni 2:19-20, Pavel documentează acest fapt cu cuvintele:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc … dar nu mai
trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Dragă cititorule, poţi să spui
şi tu ceea ce a spus apostolul Pavel? Coloseni 2:12: „Fiind îngropaţi
împreună cu El, prin botez, şi înviaţi cu El şi împreună cu El, prin
credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.” Pavel
mai spune în Coloseni 3:1-3: „Dacă deci aţi înviat împreună cu
Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la
dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe
18
pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în
Dumnezeu”.
În Fapte 8:38b citim: „… s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip
a botezat pe famen”. Aici vorbeşte Dumnezeu, prin Cuvântul Său,
despre faptul cum amândoi, atât cel care a botezat, cât şi cel botezat,
s-au coborât în apă.
Petru arată în scrisorile sale botezul ca un legământ cu
Dumnezeu. Fiecăruia îi apare de la sine înţeles că un sugar nu poate
încheia un legământ cu Dumnezeu, pentru că el nu poate şti ceva nici
despre cele trecătoare, nici despre cele veşnice. 1Petru 3:21: „Icoana
aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul,
care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui
cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”.
Oricine poate înţelege că, prin botezul copiilor sau al sugarilor,
este încălcat nu numai punctul de vedere al Bibliei, ci şi logica
omenească.
În încheierea acestui capitol concretizăm încă o dată că
propovăduirea Evangheliei pricinuieşte apariţia credinţei, şi că din
nou, adevărata credinţă pricinuieşte botezul biblic în Numele
Domnului Isus Hristos. Fiecare care a citit această carte, nu se va
putea scuza niciodată că nu a ştiut despre botezul biblic. Dumnezeu să
descopere fiecăruia pentru a înţelege importanţa acestui lucru. După
Cuvântul lui Dumnezeu, orice lucru trebuie întărit pe cel puţin două
sau trei mărturii. Aşa găsim învăţătura Sfintei Scripturi în mai multe
locuri. Fiecare să-şi însuşească mărturiile multiple ale Sfintei
Scripturi, privitoare la botez.
Botezul în Numele Domnului Isus Hristos este arătat de
apostolul Petru în Fapte 2:38, de către Filip în fapte 8:16 şi Fapte
10:48, unde este scris răspicat: „Şi a poruncit să fie botezat în Numele
Domnului Isus Hristos”. În Fapte 19:5, Pavel este acela care, ca şi în
Romani 6:3 şi Galateni 3:27, învaţă botezul în Numele lui Isus
Hristos.
Cine este acela care se poate pune împotriva acestei mărturii
unitare a Sfintei Scripturi, dată şi confirmată de Dumnezeu? Fiecare
botez, care nu are loc după modelul biblic, este un botez ne-biblic,
introdus de oameni, pentru că Dumnezeu recunoaşte numai un singur
original al botezului. Tot ce nu corespunde cu acesta, este fals.
19
Dumnezeu să lumineze pe fiecare, ca să poată vedea cât de exact îl ia
El în considerare.
De fapt ar trebui să pătrund aici la cele ce se întâmplă sub
formula: „În Numele Tatălui al Fiului şi al Duhului Sfânt”, adică
vrăjitorii, discuţii, de fapt tot ce vine de la diavolul. Fiecare om
duhovnicesc cunoaşte lipsa în care intră oamenii prin superstiţii şi tot
felul de lucruri diavoleşti. Dar aici nu vom intra mai adânc în aceste
lucruri. În Biserica lui Isus Hristos, toate se petrec în Numele lui Isus
Hristos, pentru că Dumnezeu se descoperă în Noul Testament ca Tată,
Fiu şi Duh Sfânt, în şi prin Numele Isus. Pavel spune în Coloseni
3:17: “Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în
Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl”.
Consider că acestea sunt suficiente pentru a da lămurire tuturora
cum trebuie să execute botezul biblic.

UMPLEREA CU DUHUL SFÂNT

După cum putem vedea din Sfânta Scriptură, tuturor

credincioşilor le este dată promisiunea de a fi umpluţi cu Duhul Sfânt.
În Fapte 2:38 vedem chemarea la pocăinţă şi la botez. În versetul 39
este dată promisiunea de a obţine darul Duhului Sfânt. Aici se găsesc
scrise următoarele: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru
copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare
număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru”.
Poate fi spus mai clar, că promisiunea de a fi umpluţi cu Duhul
Sfânt nu este numai pentru timpul de început, ci, după cum este scris,
pentru toţi care vor fi chemaţi de Dumnezeul nostru. Fiecare care aude
Cuvântul lui Dumnezeu îl primeşte prin credinţă, face fapte de
pocăinţă, se întoarce şi se botează în măsura Cuvântului lui
Dumnezeu, pentru acela este valabilă promisiunea de a obţine darul
Duhului Sfânt. Acest fapt este documentat tot mereu în Sfânta
Scriptură.
În Fapte 8:14-17 ni se arată faptul cum Petru şi Ioan sunt trimişi
în mod special în Samaria, ca să se roage pentru acei care au devenit

20
credincioşi în Isus Hristos, care fuseseră deja botezaţi pentru a obţine
Duhul Sfânt.
Însuşi Petru a spus în prima sa predică, inspirat de Duhul Sfânt,
că darul Duhului Sfânt este pentru toţi aceia care sunt chemaţi de
Dumnezeu. Când la Ierusalim s-a făcut cunoscut că în Samaria mulţi
L-au primit pe Domnul, imediat Petru şi Ioan s-au dus ca să înfiinţeze
acolo o biserică după modelul biblic. Ei au fost aşezaţi de Domnul ca
apostoli pentru această misiune.
În Fapte 8:15-17 citim: „Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au
rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu se pogorâse
încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele
Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia
au primit Duhul Sfânt”.
Deci cine spune că numai la acele prime Rusalii au fost oamenii
umpluţi cu Duhul Sfânt, va cunoaşte în baza faptelor că promisiunea
este valabilă pentru toţi credincioşii. Însuşi Pavel a devenit credincios
şi a fost umplut cu Duhul Sfânt. În viaţa lui vedem darurile Duhului în
plină desfăşurare. Nimeni nu a învăţat pe oameni mai mult despre
acest subiect ca el. În Fapte 9:17 scrie: „Anania a plecat; şi, după ce
a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul, şi a zis: „Frate Saule,
Domnul Isus, care ţi s-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis
ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt”.
Saul, orb în urma întâlnirii cu Domnul, trăieşte evenimentul
întoarcerii, şi se găseşte în rugăciune; el trebuie să vadă din nou şi să
fie umplut cu Duhul Sfânt. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu
care a spus-o prin servul Său credincios, Anania.
Despre Petru citim că el a venit la sutaşul Corneliu, care făcuse
o adunare în casa lui. Aici Petru predică Evanghelia lui Isus Hristos.
În Fapte 10:43 găsim punctul cel mai înalt al predicii sale, în cuvintele
care au fost spuse referitor la Isus Hristos: „Toţi prorocii mărturisesc
despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea
păcatelor.” În versetul 44 citim: „Pe când rostea Petru cuvintele
acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul”.
Despre această revărsare a Duhului Sfânt au fost miraţi chiar
credincioşii. În versetul 45 scrie: „Toţi credincioşii tăiaţi împrejur,
care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul
Duhului Sfânt s-a revărsat peste Neamuri.”
21
 În versetul 47, Petru spune: „Se poate opri apa ca să nu fie
botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” . Însuşi Petru
întăreşte faptul că aceşti oameni au fost umpluţi cu Duhul Sfânt exact
în acelaşi fel cum s-a întâmplat la Rusalii. În Fapte 11:15-16, Petru se
referă din nou la cele întâmplate în casa lui Corneliu, şi vorbeşte
despre revărsarea Duhului Sfânt: „Şi, cum am început să vorbesc,
Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început”. Ce
minunat! Mulţi ani după revărsarea Duhului la Ierusalim, ea are loc şi
aici. Da, se împlineşte ceea ce a spus Petru în prima sa predică:
„Această promisiune este valabilă pentru toţi cei ce sunt chemaţi de
Dumnezeu Domnul la viaţă veşnică.”
În Fapte 11:16, Petru spune: „Şi mi-am adus aminte de vorba
Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi
cu Duhul Sfânt”.
Şi Ioan Botezătorul a vorbit despre un botez cu Duhul Sfânt şi
foc dumnezeiesc, în Matei 3:11.
Pavel ajunge în călătoria sa misionară în Efes. Aici găseşte
câţiva ucenici. Prima întrebare pe care le-o pune este: „Aţi primit voi
Duhul Sfânt când aţi crezut?” (Fapte 19:2). Şi Pavel ştia că pentru
fiecare credincios este valabilă această promisiune. În Fapte 19:6
citim: „Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât
peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi proroceau”.
Este de remarcat că, prin umplerea cu Duhul Sfânt, este aşezată
în Biserică toată plinătatea darurilor Duhului. Pentru că vorbirea în
limbi este singurul dar prin care credinciosul se poate zidi pe sine
însuşi, acesta a apărut pentru prima dată. Toate celelalte daruri sunt
pentru zidirea Bisericii şi sunt mărturisite exclusiv în Biserică. În 1
Corinteni cap. 14, Pavel vorbeşte pe scurt despre darurile Duhului. În
versetul 2 scrie: „În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte
oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege, şi, cu duhul, el
spune taine”. Despre darul prorociei vorbeşte în versetul 3: „Cine
proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi
mângâiere”.
În versetul 4, Pavel vorbeşte mai departe, identificând ambele
daruri: „Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi; dar cine
proroceşte, zideşte sufleteşte Biserica”. Pentru ca Biserica să afle
tainele pe care le spune cel ce vorbeşte în altă limbă, în rugăciunea
22
către Dumnezeu, Pavel dă indicaţia ca să se roage pentru darul
tălmăcirii.
Totuşi, în cadrul acestei cercetări nu putem explica detaliat totul
despre darurile Duhului, căci urmărim aici să documentăm cu Sfânta
Scriptură că fiecare credincios trebuie să fie umplut cu Duhul Sfânt.
Încă prin prorocul Ieremia, Dumnezeu a spus: “Poporul Meu se va
sătura de bunătăţile Mele.” De la revărsarea Duhului Sfânt, a fost
adeverit acest lucru. Dumnezeu a dăruit poporului Său, prin har,
plinătatea darurilor Sale. După Cuvântul din 1Corinteni 12:11, fiecare
va avea parte de un dar deosebit. Toate darurile pe care le-a dat
Domnul Bisericii Sale rămân în ea, până când ea ajunge desăvârşită şi
va fi răpită de pe pământ.
Conform Romani 11:29, darurile harului nu se mai iau înapoi.
Nimeni să nu uite ce este scris în Fapte 2:39, adică: “Darul Duhului
Sfânt este pentru toţi aceia pe care Domnul Dumnezeu îi va chema.”
Nu scrie: “pe care i-a chemat”, căci aceasta ar fi la timpul trecut, ci
scrie: “îi va chema”, adică la viitor. De aceea este valabilă
promisiunea pentru totdeauna. Te ştii tu chemat de Dumnezeu? Atunci
obţine şi tu darul Duhului Sfânt! Cine tăgăduieşte că darurile Duhului
Sfânt nu sunt şi pentru timpul nostru, acela aduce confirmarea de a nu
fi chemat de Dumnezeu.
Dar oricine crede aceasta, poate face acest minunat eveniment şi
anume, să fie umplut cu Duhul Sfânt.

CINA BIBLICĂ

Aici se arată cititorului, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, cum

trebuie sărbătorită Cina, ce însemnătate are ea şi cine are voie să ia
parte la ea.
În creştinătate, Cina nu este ceva necunoscut. Numai că este
sărbătorită în feluri foarte diferite. Pentru ca să se dea adevărata
dezlegare pentru acest act, vrem să începem cu Vechiul Testament.
Pentru început să luăm cuvântul din Exod 24:3: "Moise a venit şi a
spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a
răspuns într-un glas: "Vom face tot ce a zis Domnul." Şi versetul7: "A

23
luat cartea legământului, şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis:
"Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul".
Înainte de a avea loc lucrarea propriu-zisă, prin stropirea cu sânge,
se atrăgea atenţia poporului, care trebuia să ia parte la sângele
legământului, asupra faptului că ceea ce Dumnezeu a spus, trebuie
împlinit. A fost un legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul,
şi poporul cu Dumnezeu. Numai cine crede Cuvântul lui Dumnezeu
şi-L împlineşte, poate veni la binecuvântarea legământului, care
devine valabil prin sânge.
În Exod 24:8 scrie: "Moise a luat sângele, şi a stropit poporul,
zicând: "Iată sângele legământului, pe care l-a făcut Domnul cu voi
pe temeiul tuturor acestor cuvinte". Deosebit de importantă este
pentru noi expresia: "Acesta este sângele legământului!". Această
aşezare dumnezeiască şi testamentul este primul legământ pe care
Dumnezeu îl face cu poporul.
Autorul epistolei către evrei pătrunde acest fapt şi vorbeşte despre
el în capitolul 9:15-22. În Noul Testament este Hristos Cel ce
inaugurează legământul şi testamentul cu însuşi sângele Lui. La
aceasta citim următoarele cuvinte din Evrei 9:17: "Pentru că un
testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nici o putere
câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut." În legătură cu aceasta este şi
versetul 20: "...şi a zis: "Acesta este sângele legământului, care a
poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi".
În Matei 26:28 scrie: "Căci acesta este sângele Meu, sângele
legământului celui nou...". Aceleaşi cuvinte, care au fost spuse la
intrarea în vigoare a primului legământ, sunt spuse de însuşi Isus la
aşezarea Noului legământ. De aceea şi Noul Testament a devenit
valabil prin moartea lui Isus.
Aşa cum ni se spune în Evanghelii, înainte de aşezarea Cinei, a
avut loc sărbătoarea Paştelor. Acest lucru este deosebit de important
pentru a avea o imagine completă. În Luca 22:7-8 scrie: "Ziua
praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit. Şi Isus
a trimis pe Petru şi pe Ioan, şi le-a zis: "Duceţi-vă de pregătiţi-ne
Paştele, ca să mâncăm". Isus şi ceilalţi ucenici au urmat pe cei doi
care merseseră înainte. Ajuns în casă, El a spus următoarele ucenicilor
Săi: "Am dorit mult să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de
patima Mea." (versetul 15). Aici cel Vechi trebuia să intre în
24
binecuvântarea celui Nou. Mila Noului legământ ridica astfel
pedeapsa Vechiului legământ. Autorul epistolei către evrei ne
mărturiseşte că aici a fost înlocuit tabloul umbros al Paştelor din
Vechiul Testament prin aşezarea Cinei Nou-testamentare. De aici
înainte nu mai trebuiau tăiaţi miei, căci a venit Mielul lui Dumnezeu,
la care noi toţi putem avea parte. De acum trebuie să fie valabil cel
Nou, căci cel Vechi a fost schimbat prin cel Nou.
Aşa cum în timpul primului legământ a fost sărbătorită sărbătoarea
Paştelor, tot aşa în timpul Noului Legământ trebuie să fie sărbătorită
Cina. În Vechiul Testament, cine voia să ia parte le sărbătoarea
Paştelor, trebuia să creadă Cuvântul lui Dumnezeu şi să trăiască
conform acestuia. În Noul Testament, cine vrea să ia parte la Cină, de
asemenea trebuie să creadă Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l trăiască.

PAŞTELE

La aceasta citim Exod 12:1-13. Aici găsim cum şi în ce scop

trebuie sărbătorite Paştele. De asemenea ni se spune cine are dreptul
să ia parte la ele. În versetul 13 scrie: "Sângele vă va sluji ca semn pe
casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi...".
Sângele Mielului a garantat siguranţa în faţa nimicirii. Căci
legământul, pe care Dumnezeu l-a încheiat cu poporul Său, a devenit
valabil prin sânge, şi toţi cei care au crezut aceasta au fost păstraţi
(scutiţi). În Exod 12:14 scrie: "Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi,
şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului". Din această
legătură reiese un lucru dublu: o dată că sângele explică legământul ca
valabil, şi celui ce crede, i se păstează scutirea în faţa nimicirii; şi în al
doilea rând, însăşi sărbătorirea este o sărbătoare de aducere aminte a
ceea ce Dumnezeu a făcut poporului Său, adică salvarea şi eliberarea
pe care le-a dovedit-o. Ambele fapte le găsim şi referitor la Cina din
Noul Testament.

25
 CINA

Isus Hristos aşează Cina înaintea crucificării Sale. În timpul mesei

Paştelor, El ia o pâine. Să citim în legătură cu aceasta Matei 26:26-28:
"Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a
frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicînd: "Luaţi, mâncaţi; acesta este
trupul Meu." Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui
Dumnezeu, li l-a dat, zicând: "Beţi toţi din el; căci acesta este sângele
Meu, sângele legământului celui Nou, care se varsă pentru mulţi, spre
iertarea păcatelor".
Deci, noi vedem că Domnul Isus ia pâinea în timpul sărbătorii
Paştelor. Vom face un lucru bun dacă cercetăm mai amănunţit această
sărbătoare a Paştelor, pentru a vedea ce vrea să ne spună Dumnezeu
prin aceasta.
Noi ştim că sărbătoarea Paştelor a fost aşezată chiar înaintea
plecării poporului din Egipt. Aşa este şi cu Cina. Ea a fost aşezată
chiar înainte ca Domnul Hristos să elibereze poporul lui Dumnezeu
prin moartea Sa pe cruce.
În Vechiul Testament era vorba de o eliberare exterioară, din
sclavia lui Faraon; în Noul Testament este însă vorba despre o
eliberare interioară din sclavia lui satan.
Noi trebuie să ştim că la Cină, Isus Hristos a luat o pâine nedospită,
căci El se găsea în sărbătoarea Paştelor. Aceasta are de asemenea
însemnătatea sa. Citim Exod 34:25: "Să n-aduci cu pâine dospită
sângele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa
praznicului Paştelor să nu fie ţinută în timpul nopţii până dimineaţa".
Aceasta a fost porunca Domnului în Vechiul Testament. Mai depare
citim Levitic 2:4: "Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din
ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din
floare de făină, frământate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite,
stropite cu untdelemn".
Ni se arată, în mod deosebit, faptul că este vorba de o pâine fără
plămădeală. Făina să fie îmbibată cu ulei. O, ce tablou minunat!

26
 Vom descrie dubla însemnătate a pâinii, care odată se referă la Isus
şi a doua oară la Biserică. Uleiul ni se descrie în Biblie ca simbol al
Duhului Sfânt. Astfel, Isus a fost plin de Duhul Sfânt şi apoi Biserica
originală a fost şi ea plină de acelaşi Duh. Plămădeala duce aluatul la
dospire, dar această pâine nu a fost hotărâtă pentru dospire, ci trebuie
să fie legată prin ulei, care reprezintă ungerea Duhului Sfânt.
Pentru că în această pâine este aşezată o importanţă aşa de mare
pentru Noul Testament, Dumnezeu nu numai că a poruncit ca să fie
nedospită, dar a şi avertizat că oricine va mânca pâine dospită, să fie
nimicit din adunarea lui Israel. În Exod 12:19-20 scrie: "Timp de
şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va
mânca pâine dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin,
fie băştinaş. Să nu mâncaţi pâine dospită; ci, în toate locuinţele
voastre, să mâncaţi azimi".
Dumnezeu vrea să-şi vadă Biserica sfântă şi curată. Aşa cum
pâinea a fost îmbibată cu ulei, tot aşa Biserica să fie umplută cu Duhul
Sfânt.
În Exod 13:3-7 putem citi mai mult despre aceasta. Aici scrie:
"...să nu mâncaţi pâine dospită". În versetul 7 scrie: "În timpul celor
şapte zile, să mâncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici
aluat, pe toată întinderea ţării tale".
Consider că aceste locuri din Scriptură sunt suficiente pentru
problema cinei. Nimeni să nu treacă indiferent pe lângă ceea ce spune
Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel, robul Domnului, în 1Corinteni 5:6-8
se referă la această problemă: "Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată
plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă,
cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.
Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu aluat de
răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului". Pentru Pavel
are importanţă expresia: "aluat". El îl numeşte "viclenie şi răutate".
Prin aceasta, Pavel vrea să spună că, cu toate că Biserica este eliberată
de vechiul aluat, se poate întâmpla ca ceva vechi, care-l ţinem încă în
viaţa noastră nouă, să ne dospească din nou.
La instituirea Cinei, Domnul Isus întrebuinţează pâine nedospită,
deoarece pâinea (azima), potrivit rânduielii dumnezeieşti, a fost
pregătită pentru Paşte.

27
 Dacă privim însă în timpul nostru la felul în care este sărbătorită
Cina în biserică, atunci ne ia groaza şi frica. Dacă Pavel ar trăi astăzi,
ar trebui să strige cu glas tare ca de tunet: "Eu nu am primit aşa de la
Domnul, în felul în care sărbătoriţi voi astăzi!" În legătură cu acest
lucru ni se face clar câtă necunoştinţă domneşte în privinţa Cinei.
Mulţi iau de ici şi de colo un cuvânt privitor la Cină, fără a avea însă
descoperirea asupra întregului fapt.
Aş dori ca această scurtă analiză să fie pentru fiecare din noi un
punct de plecare în cercetarea Bibliei, pentru a cunoaşte că Vechiul
Testament este o preumbrire pentru Noul Testament. Trebuie să
observăm că Domnul Isus şi toţi ucenicii Săi au predicat exclusiv din
Vechiul Testament, pentru că Noul Testament a fost scris în cursul
anilor de după întemeierea Bisericii originale.
Prima dată au fost scrise Evangheliile, care tratează viaţa
Domnului Isus Hristos, apoi au fost cuprinse într-o carte lucrările
apostolilor, şi apoi epistolele separate către Biserici. Toate acestea s-
au întâmplat după planul lui Dumnezeu, pentru ca regula învăţăturii
Bisericii Nou-testamentare să rămână valabilă pentru totdeauna,
pentru că este zidită pe temelia apostolilor şi prorocilor, Isus fiind
piatra unghiulară - Efeseni 2:20.
Un alt tablou simbolic al sărbătoririi Paştelor este descris în Exod
12:46: "Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc
carne afară din casă, şi să nu zdrobiţi nici un os." Faptul că aici, în
această rânduială a Paştelor, stă un ordin dumnezeiesc care se referă la
Hristos, ne scrie Ioan în Evanghelia sa: "Când au venit la Isus, şi au
văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor... Aceste lucruri
s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: "Niciunul din oasele
Lui nu va fi sfărâmat."(Ioan 19:33, 36). Din aceasta vedem destul de
clar că Isus Hristos a fost Mielul de Paşte al lui Dumnezeu. Aşa după
cum în Vechiul Testament toţi care au făcut parte din poporul lui
Dumnezeu, au luat parte şi la mielul de Paşte, tot aşa toţi copiii
adevăraţi ai lui Dumnezu au dreptul la Cina Domnului. În Exod
12:43b scrie: "… nici un străin să nu mănânce din ele". Aşa cum s-a
spus, a avut dreptul la miel numai acela care a fost scos din Egipt
pentru a-L urma pe Domnul Dumnezeu. Şi acest fapt este o referinţă
pentru Cina din Noul Testament. Numai acela care a rupt-o cu păcatul
şi care a ieşit din lucrurile ruşinoase ale lumii şi aparţine Bisericii lui
28
Dumnezeu, care în mod conştiincios slujeşte Domnului şi-L urmează,
are dreptul la împărtăşirea din Cina Domnului.
Aşa cum paştele, după porunca lui Dumnezeu, au fost mâncate
într-o casă, şi nimic din ele nu a rămas până dimineaţa următoare, şi
nimic nu a fost dus afară din casă, la fel rămân aceste lucruri valabile
pentru Cină. Aceasta înseamnă că pâinea trebuie mâncată în
întregime, pentru că este destinată Cinei.

CINA OBŢINUTĂ DE LA DOMNUL

Noi îl vedem pe Pavel ca un mare învăţător şi apostol, care este

conştient de sarcina pe care i-a trasat-o Dumnezeu, şi răspunderea pe
care o poartă faţă de El. Dacă este vorba despre Cuvântul lui
Dumnezeu, robul lui Dumnezeu poate întrebuinţa deseori cuvinte
aspre, pentru că inima lui este plină de elan, pentru a vedea că în
Biserica lui Dumnezeu toate lucrurile se petrec după voia lui
Dumnezeu. El a spus în 2Corinteni 5:10: "Căci toţi trebuie să ne
înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos".
El a avut deja pe pământ cunoştinţa că Dumnezeu ia seama la toate,
îndeosebi la Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o cu însuşi sângele
Lui. Pentru că nu este biserica unui om , ci Biserica lui Dumnezeu în
care Pavel este ca un slujitor aşezat de însuşi Domnul, este de înţeles
faptul că în toate el vrea să placă lui Dumnezeu. Aceasta o şi spune în
1Tesaloniceni 2:4: "Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne
încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu
oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima". În
1Corinteni 11:17-22 citim reglementarea necesară, pe care apostolul
Pavel o dă Bisericii din Corint, în legătură cu Cina. Acolo el învaţă
cum trebuie sărbătorită Cina.
În 1Corinteni 11:23-26 citim: "Căci am primit de la Domnul ce v-
am învăţat; şi anume că, Domnul Isus în noaptea în care a fost
vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-
o, şi a zis: "Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge
pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea." Tot astfel,
după Cină a luat paharul, şi a zis: "Acest pahar este legământul cel

29
nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori
de câte ori veţi bea din el." Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea
aceasta, şi beţi paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va
veni El".

PÂINEA

După cum am arătat din cele prezentate până acum, pâinea, pe care
Domnul a folosit-o la Cină, a fost o pâine deosebită. Pâinea reprezintă
trupul Domnului Isus Hristos. Pentru că Domnul Isus a fost fără greş,
şi pâinea trebuie să fie nedospită; şi după cum pâinea a fost îmbibată
în ulei, tot aşa şi Domnul a fost plin de Duhul Sfânt. EL a fost sfânt,
absolut sfânt! Aşa ni-L prezintă în faţa ochilor pâinea care a fost
folosită la Cină, în curăţia şi sfinţenia Sa.
Iubite cititor, poţi vedea că în fond şi la Cină nu este vorba de o
formă sau de un obicei, ci este vorba de însuşi Isus Hristos!
În Marcu 14:22 scrie: “Pe când mâncau, Isus a luat o pâine”. Tot
aşa şi scrie şi Pavel către Biserica din Corint. Deci nu a fost o turtă cu
biscuiţi, nici felii de pâine sau mai multe pâini mici, ci o pâine, o
pâine nedospită.
Pavel, robul Domnului, strigă în mod pătrunzător în timpul nostru:
“Eu am primit aceasta de la Domnul!” În felul în care Isus Hristos a
sărbătorit prima cină, tot în acelaşi fel s-a sărbătorit şi în Biserica
originală.

PÂINEA ŞI BISERICA

Este de o însemnătate deosebită faptul că această pâine reprezintă

Biserica unică, adevărată. Pentru aceasta citim într-un singur loc, din
multele locuri, care ne dau lumină asupra acestui lucru, şi anume
Efeseni 1:22b-23: "… Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui
ce plineşte totul în toţi". Astfel vede şi Pavel în pâinea Cinei simbolul
Bisericii.

30
 Să citim cuvântul din 1Corinteni 10:17: "Având în vedere că este o
pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte
din aceeaşi pâine". O, ce cunoştinţă adâncă ni se face de cunoscut în
versetul acesta! Dar numai singura, adevărata Biserică poate pătrunde
această taină. Această Biserică nu este o anumită denominaţie sau
denumire. Nu există nici un om care să-şi poată ridica titlul de
întemeietor. Ea nu are nici o direcţiune centrală, nici un comitet, nu
posedă universităţi sau seminarii. Ea nu are o organizare pământească,
omenească, ci ea a fost răscumpărată de însuşi Isus Hristos şi
întemeiată pe Cuvântul Său. De aceea, cine-i aparţine, înalţă şi
măreşte Numele lui Isus.
Din Cuvântul lui Dumnezeu vedem că unica pâine reprezintă
unicul trup al Bisericii lui Isus Hristos. Este o privire tragică când
vedem destrămarea şi nevindecabila dezordine din aşa-numitul
creştinism. Toate acestea s-au întâmplat numai datorită faptului că
oamenii s-au îndepărtat de la Cuvântul lui Dumnezeu şi s-au ataşat
ideilor omeneşti. Oamenii simpli se mai întreabă încă: "De ce este
aşa?" De fapt, peste tot se vorbeşte despre Dumnezeu, dar Dumnezeu
nu este prezent, pentru că toţi aceia care au întors spatele Cuvântului
lui Dumnezeu, l-au întors de fapt lui Dumnezeu însuşi. Totuşi,
Dumnezeu a prevăzut în mila Sa un timp în care să cheme din nou
Adevărul în lume. Cine ascultă această chemare, dovedeşte prin
aceasta că aparţine acestei Biserici biblice, în care este valabil numai
Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare care doreşte să aibă parte de răpire şi
vrea să stea în picioare înaintea Domnului, este chemat să
îndeplinească Cuvântul lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte Cina.
Aşa după cum Pavel, la timpul său, a învăţat ceea ce este drept, tot
aşa trebuie să fie fiecare lucrare şi învăţătură în Biserica lui Hristos.
Cum am amintit, Pavel vede în această pâine marea taină a trupului lui
Hristos.
Aşa cum boabele de grîu sunt măcinate şi fiecare în parte există
pentru a forma un întreg, adică să formeze o unitate, tot aşa Pavel
vede Biserica unită într-un întreg - ISUS HRISTOS.
Aşa cum unica pâine este îmbibată cu ulei pentru a forma o unitate,
aşa şi Biserica este pătrunsă de Duhul Sfânt pentru a forma un întreg,
o unitate. Isus Hristos este Capul acestei Biserici. Apoi, aşa după cum
această pâine se frânge şi dintr-o unitate rezultă mai multe părţi, tot
31
aşa este şi cu Biserica, când din unitatea Bisericii, prin împărţirea ei în
membri izolaţi, Duhul Sfânt descoperă diferitele daruri duhovniceşti.
Găsim descris acest lucru în 1Corinteni 12:13-14: “Noi toţi, în
adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur
trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi
dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai
multe”.
Să ne dea Domnul Dumnezeu binecuvântare ca să-I putem pregăti
drumul, pentru ca puterea şi slava Sa să fie din nou descoperită în
Biserica Sa.
Drumul acesta poate fi pregătit Domnului printr-un respect real,
căci El ia tot ce este corect.

PAHARUL

Faptul că paharul aparţine Cinei este cunoscut şi acelora care nu

folosesc acest lucru la Cină. Pavel scrie despre acest pahar în
scrisoarea sa, aşa cum a primit de la Domnul: “Tot astfel, după Cină,
a luat paharul, şi a zis: “Acest pahar este legământul cel nou în
sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte
ori veţi bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea
aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va
veni El.” (1Corinteni 11:25-26).
Aşa s-a sărbătorit la început. În Sfânta Scriptură nu găsim expresia:
“Eu beau pentru toţi”.
Toţi cei ce au luat parte la pâine, au luat parte şi la pahar, căci Isus
Hristos şi-a jertfit trupul Său şi Şi-a vărsat sângele. Acest fapt este
ţinut prin Cină într-o amintire vie. Aşa a voit Domnul Isus, întrucât El
însuşi a aşezat-o, şi tot aşa a fost sărbătorită la început.
În Marcu 14:23-24 scrie: “Apoi a luat un pahar, şi, după ce a
mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis:
“Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se
varsă pentru mulţi”.
Deci, cine ia parte la Cină, ia cunoştinţă de suferinţele şi moartea
lui Isus, pentru că este o masă de amintire, care ne aminteşte de Isus

32
Hristos. EL şi-a vărsat sângele Său pe cruce spre iertarea păcatelor
noastre. Dacă observăm bine, nicăieri în Biblie nu este scris că, prin
serbarea Cinei, se primeşte iertarea păcatelor.
Cina este o lucrare prin care se aminteşte tot mereu Bisericii că Isus
Hristos Şi-a vărsat sângele spre iertarea păcatelor noastre. Cine ia
parte la pahar, care simbolizează sângele vărsat pe cruce, mărturiseşte,
prin aceasta, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, că el crede
în mântuire şi a obţinut iertarea păcatelor sale.
Întotdeauna înaintea Cinei trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu
prin rugăciuni, să ne cercetăm viaţa noastră şi să ne aşezăm sub
puterea de curăţire a sângelui, pentru ca să fim vrednici de a lua parte
la această masă sfântă. Nu degeaba este scris în 1Corinteni 11:28:
“Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din
pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta”. Chiar acest fapt este
foarte important, căci cine ia Cina în chip nevrednic, nu va scăpa de
mânia lui Dumnezeu, pentru că el o ia numai pentru a se arăta înaintea
oamenilor, dar în interiorul său nu are nimic de-a face cu Isus Hristos.
Totuşi, pentru adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, stă avertismentul:
“Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi”.
Ce important este faptul că, înainte de Cină, trebuie să ne facem
timp pentru aceasta! Dacă cineva găseşte în viaţa lui ceva ce nu este
drept în faţa lui Dumnezeu, se poate ruga pentru iertare şi unde este
necesar, să se împace cu oamenii înainte de a lua parte le Cină, căci în
1Corinteni 11:27 scrie: “De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta
sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul
şi de sângele Domnului”.
În timpul de astăzi se pare că lipsesc toate aceste avertismente.
Cina are caracterul unei sărbători. Vedem cum oamenii astăzi
dispreţuiesc sângele lui Isus Hristos şi nu au nimic de-a face cu Isus
Hristos; ei mint, fură, blastămă, se pârăsc unii pe alţii, sunt aşa de
depărtaţi de Dumnezeu ca răsăritul de apus, şi totuşi se opresc şi iau
parte la Cină din obicei.
Numai Dumnezeu se poate îndura de aşa-numita creştinătate şi s-o
aducă pe drumul cel drept. Ce mare va fi dezamăgirea în ziua când se
va da socoteală! Isus spune: “Acesta este sângele legământului celui
nou”. În Isus Hristos a încheiat Dumnezeu legământul cu noi.

33
 Cine crede în El, are obligaţia să îndeplinească Cuvântul lui
Dumnezeu. Pavel scrie în 1Corinteni 10:16: “Paharul binecuvântat,
pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui
Hristos?”. De fapt este o legătură interioară cu Isus Hristos.
În Evanghelia după Ioan 6:53-55, Domnul spune: “Adevărat,
adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă
nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mînâncă trupul
Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua
de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu
este cu adevărat o băutură”.
Facă Domnul ca fiecare să înţeleagă conţinutul acestor cuvinte. Aşa
după cum Isus Hristos ne-a câştigat mântuirea veşnică prin jertfa
trupului Său şi prin vărsarea sângelui Său, tot aşa ni se prezintă la
Cină.
Aici nu merge după lucruri naturale, ci după lucruri supranaturale,
după rânduieli duhovniceşti şi dumnezeieşti pentru adevărata Biserică
a lui Isus Hristos. Acela care nu aparţine acestei Biserici biblice,
pentru el, orice fel de sărbătorire a Cinei, este dreaptă; totuşi, cine
aparţine Bisericii adevărate, va lua învăţătură din Cuvântul lui
Dumnezeu.
Aceasta este într-adevăr o mare taină, este taina Mântuitorului Isus
Hristos şi a Bisericii Sale mântuite.

MAREA CINĂ

Isus Hristos a dat o promisiune despre o mare Cină, care va avea

loc în cer. În Matei 26:29 se spune: “Vă spun că, de acum încolo nu
voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi
nou în Împărăţia Tatălui Meu”.
În paharul pe care l-a dat Isus a fost vin. De ce a luat Isus chiar
vin? Prin aceasta trebuie să fie simbolizat sângele Său, căci El a spus
în Ioan 15:1: “Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.”,
34
(vers. 5): “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele”. Aici ar fi multe de
spus, dar pe care nu le putem descrie acum în amănunţime. Totuşi, aşa
cum viţa şi mlădiţele formează o unitate, tot aşa şi Isus Hristos şi
Biserica formează o unitate.
Aş dori ca fiecare să primească aceasta prin descoperirea Duhului
Sfânt.
Isus a trebuit să treacă prin procesul suferinţei, înainte de a-Şi vărsa
sângele. Tot aşa şi mustul de strugure trebuie să treacă prin procesul
de fermentaţie, înainte de a fi dat ca sângele lui Isus Hristos. Este scris
despre sângele Mielului lui Dumnezeu că este sfânt. Cine se apleacă
să dea la Cină mustul de struguri, acela singur trebuie să constate câtă
murdărie iese din acest must, prin procesul de fermentaţie. Aşa după
cum pentru Cină se coace o pâine fără plămădeală, tot aşa şi vinul
trebuie să fie liber de orice fermentaţie. Deci, vinul trebuie să treacă
prin procesul de fermentaţie pentru a deveni mai clar, mai curat.
Desigur, Dumnezeu va da tuturor lumină şi cunoştinţă adevărată
referitor la acest lucru.
În Vechiul Testament îl găsim pe Melhisedec când vine la Avraam
cu pâine şi vin. În legătură cu aceasta citim Geneza 14:18:
“Melhisedec, Împăratul Salemului, a adus pâine şi vin”. A fost o
referire la Cină, căci Domnul a făcut un legământ cu Avraam.
Se ştie că mustul de struguri nu se poate păstra. Dimpotrivă, vinul
rămâne bun pentru totdeauna. Tot aşa este şi cu sângele lui Isus
Hristos, care rămâne acelaşi pentru totdeauna, şi curăţeşte şi sfinţeşte
pe orice om în adâncul fiinţei sale. Fie ca şi în acest punct Biserica Sa
să fie condusă la unitate de credinţă şi la cunoştinţă.

PIATRA DE POTICNIRE

Până astăzi, pentru mulţi, Isus Hristos este o piatră de poticnire.

Deseori chiar şi pentru aceia care vorbesc despre El ca “piatra din
capul unghiului”.
Întreaga construcţie este gata, dar piatra unghiulară stă prin
împrejur. Ea este aruncată dintr-un loc într-altul. Se pare că nimeni nu
ştie de unde aparţine ea. În istoria Bisericii, cearta principală a

35
provenit din pricina acestei pietre de poticnire. Nu există păreri mai
deosebite despre altceva, ca despre această piatră. În cercetarea
noastră despre această piatră unghiulară, vrem să lăsăm să ne
vorbească atât Vechiul cât şi Noul Testament.
În Psalmul 118:22-23 scrie: “Piatra, pe care au lepădat-o zidarii,
a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. Domnul a făcut lucrul
acesta: şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri”. Această profeţie
s-a împlinit în Isus Hristos. Faptic, El este minunăţia. Din Vechiul
Testament să vedem acum cine este “piatra de poticnire”, despre care
se spune că este o minunăţie. O minune nu se poate explica, ci numai
se crede.
Pentru aceasta să citim Isaia 8:13-14: “Sfinţiţi însă pe Domnul
o0ştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi. Şi atunci El va fi un
locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru
cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii
Ierusalimului!”. Aici ni se spune clar că Domnul oştirilor este “Piatra
de poticnire”.
O, mulţumire să fie adusă lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său
veşnic, care ne dă răspuns la fiecare întrebare referitoare la planul Său
de mântuire! Fiecare va simţi, în însăşi viaţa lui, că acest Cuvânt al lui
Dumnezeu se împlineşte. Pentru acei ce cunosc în piatra de poticnire
pe Domnul oştirilor, ea va fi un prilej de sfinţire; pentru ceilalţi însă,
care în piatra de poticnire văd o altă persoană, cu adevărat ea va fi o
piatră de indignare. Eu consider că fiecare crede Cuvântul lui
Dumnezeu şi cunoaşte că piatra, care a devenit “Piatra unghiulară”,
este însuşi Domnul oştirilor. De aceea şi este scris: “Este o minunăţie
înaintea ochilor noştri”. Eu aş vrea să vă spun minunea minunilor şi
taina tainelor. În Isaia 8:15 scrie: “Mulţi se vor poticni, vor cădea şi
se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi”. Acesta este un cuvânt
foarte mare. Este o prevenire şi un avertisment pentru fiecare.
Aici ni se spune judecata pentru toţi aceia care se poticnesc şi cad
din cauza acestei pietre. Ei cred că ar putea cerceta această taină a lui
Dumnezeu cu înţelepciunea lor. Ei voiau să facă singuri acest lucru,
dar au dat în laţ şi au fost prinşi, pentru că nu au dăruit credinţă
Cuvântului lui Dumnezeu care descrie această taină. De ce imediat
după expunere este scris că Domnul oştirilor este piatra de poticnire,

36
aşa cum am constatat din Isaia 8:13-15, de la învelirea şi pecetluirea
descoperirii?
Referitor la aceasta citim Isaia 8:16: “Înveleşte această mărturie,
pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei”. Această
descoperire trebuia să rămână învelită, ascunsă, pentru ca minunea să
rămână minune, şi pentru ca nu toţi să înţeleagă taina lui Dumnezeu.
Dar imediat urmează cuvintele de mângâiere: “…pecetluieşte această
descoperire între ucenicii Mei.” Dacă am urmări conţinutul acestui
verset, am ajunge până la ultima carte a Bibliei, Apocalipsa lui Ioan.
Dar să ne întoarcem la piatra de poticnire.
În Luca 20:17-18 se spune: “Dar Isus i-a privit drept în faţă, şi a
zis: “Ce însemnează cuvintele acestea, care au fost scrise: “Piatra,
pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului?
Oricine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea: şi pe acela
peste care va cădea ea, îl va spulbera?”. Aceste cuvinte le-a spus
Domnul Isus. EL a dovedit foarte clar, prin aceasta, Cuvântul
Vechiului Testament spus referitor la El.
Ferice de acela care nu se poticneşte de această piatră, căci în
Vechiul Testament ea este numită “Domnul oştirilor”, iar în Noul
Testament - Domnul Isus. Ferice de acela care nu se poticneşte. Cine
se poticneşte, acela va cădea. Cel care respinge această piatră, va fi
respins şi el.
O, dacă am putea noi să înţelegem ce mult depinde de faptul dacă
noi înţelegem această taină sau nu, dacă o primim sau o refuzăm, dacă
ne bucurăm de ea sau ne supărăm. În aceasta constă decizia pentru noi
toţi. Isus spune literă cu literă: “…pe acela peste care va cădea piatra
îl va spulbera.” Poate că El s-a gândit la cuvintele din Daniel 2:34:
“Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini,
a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului, şi le-a făcut bucăţi”. Ne
este cunoscut lucrul acesta, că aici este vorba tot despre aceeaşi piatră.
Daniel 2:35 ne documentează că acest loc din Biblie descrie Piatra,
Isus Hristos, venind din Dumnezeire la omenire, şi reântorcându-se
din omenire la Dumnezeire: “Dar piatra, care sfărâmase chipul, s-a
făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul”.
Isus Hristos a ieşit din Dumnezeu şi a venit în această lume, aşa
după cum găsim scris în Ioan 16:25-31: “V-am spus aceste lucruri în
pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi
37
desluşit despre Tatăl. În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu
zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte,
pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. Am
ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la
Tatăl.” Ucenicii Săi I-au zis: “Iată că acum vorbeşti desluşit, şi nu
spui nici o pildă. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai
nevoie să Te întrebe nimeni; de aceea credem că ai ieşit de la
Dumnezeu.“ “Acum credeţi?” le-a răspuns Isus.”.
După ce a îndeplinit opera de mântuire, s-a întors înapoi în
Dumnezeirea Sa.
Pentru a rămâne la piatra care s-a desprins din munte, vrem să
cercetăm un alt verset din Biblie, Psalmul 121:1: “Îmi ridic ochii spre
munţi… De unde-mi va veni ajutorul?”. Aici a fost Dumnezeu însuşi
socotit Cel de care nu te poţi apropia, spre care oamenii îşi ridică
ochii. În prorocul Zaharia ne este descrisă această taină mai
amănunţit. În Zaharia 3:9 scrie: “Căci iată că numai spre piatra
aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sunt îndreptaţi şapte
ochi; Iată Eu, însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul
oştirilor; şi într-o singură zi, voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.”.
Din acest text vedem că Piatra este şi Salvatorul, care ispăşeşte vina şi
care, într-o singură zi, va înlătura păcatele. Cei şapte ochi sunt descrişi
în câteva locuri din Apocalipsa. Prin aceasta este confirmată
dumnezeirea Mielului. În Apocalipsa 5:6b citim despre Miel: “… şi
şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu.” Numărul
şapte este numărul plinătăţii şi desăvârşirii dumnezeieşti. Din Miel se
revarsă plinătatea Duhului pentru cele şapte perioade ale Bisericii, aşa
cum este descris în Apocalipsa 2 şi 3.
Acest lucru ne este prezentat şi în Zaharia, ca un sfeşnic cu şapte
candele. În Zaharia 4:2 scrie: “… “M-am uitat şi iată că este un
sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el
şapte candele cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful
sfeşnicului”. Însemnătatea sfeşnicului nu o vom descrie mai amănunţit
aici.
Rămânem la tema : “Piatra de poticnire”. În profetul Zaharia
găsim lucruri şi mai apropiate în legătură cu această taină. În Zaharia
4:6b citim: “Lucrul acesta nu se va face prin putere, nici prin tărie, ci
prin Duhul Meu- zice Domnul oştirilor!” Exact în felul acesta s-a şi
38
întâmplat. Citim în Luca 1:35: “Îngerul i-a răspuns: “Duhul Sfânt se
va pogorî peste tine…”. O, ce minunat este să vezi cum profeţiile
Vechiului Testament se împlinesc cu exactitate în Noul Testament!
În Zaharia 4:7 scrie: “Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui
Zorobabel? Te voi preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai
însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: “Îndurare,
îndurare cu ea!” . Aici vedem că piatra pe care au lepădat-o zidarii nu
este numai piatra unghiulară, ci este şi piatra cea mai importantă! EL
este Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce începe şi
desăvârşeşte Biserica Sa! Din asemănarea muntelui şi a pietrei, am
văzut în ce chip minunat este preumbrit Hristos şi Biserica.
În Isaia 28:16 scrie. “De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu:
“Iată, că pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră
de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o
va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă”.
Toate aceste cuvinte minunate din Vechiul Testament s-au împlinit
în Isus Hristos, piatra unghiulară, piatra de preţ şi cu adevărat
încercată, piatră aleasă, care stă drept temelie. Însuşi Mântuitorul a
spus despre această piatră în Matei 16:18: “Pe această piatră voi zidi
Biserica Mea”. Da, El însuşi este această piatră (stâncă), El piatra
unghiulară, El zidarul şi El piatra cea mai importantă. Pe El este zidită
Biserica Nou-Testamentară. De aceea, prin toate încercările, ea a ţinut
tare la Cuvântul adevărat, deoarece este întemeiată pe El. Pentru ca
fiecare să ştie că aşa este, citim cuvântul din Efeseni 2:20: “Fiind
zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului
fiind Isus Hristos”.
De aici reiese clar că, după cum prorocii, tot aşa şi apostolii au
văzut în El piatra din capul unghiului, care într-adevăr constituie
unicul fundament pentru Biserică. Pavel confirmă acest lucru în
cuvinte desluşite în 1Corinteni 3:11: “Căci nimeni nu poate pune o
altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos”.
Apostolul Petru pătrunde mai adânc în aceasta. De aceea citim în
1Petru 2:3-5: “Dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.
Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi
scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi
ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe
duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. În acest text
39
ne este prezentată Biserica Domnului în construcţie, Isus Hristos,
piatra din capul unghiului, şi toţi credincioşii adevăraţi ca pietre vii.
De aici reiese o unitate dumnezeiască, un întreg, adică Casa lui
Dumnezeu. În versetul 6, Petru se referă la cuvintele prorocului Isaia.
El spune: “Căci este scris în Scriptură: “Iată că pun în Sion o piatră
din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi
dat de ruşine.” După cum vedem, depinde de credinţa şi încrederea
noastră, căci este scris în Evrei 11:6: “Şi fără credinţă este cu
neputinţă să fim plăcuţi Lui!”.
De aceea spune Petru în versetul 7: “Cinstea aceasta este dar
pentru voi, care aţi crezut. Dar pentru cei necredincioşi, “piatra, pe
care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului “; şi
o “piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”. Toţi acei ce nu cred şi
nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, se poticnesc în această piatră
unghiulară; aşa ne spune Petru, şi aşa este până în zilele noastre. Cine
nu crede, va fi dat de ruşine; dar cel ce crede, acela va vedea slava lui
Dumnezeu.
Acum, această piatră din capul unghiului este temelia unei
comunităţi religioase, a unei biserici sau pentru o biserică liberă? Nu,
despre aceasta Biblia nu spune nimic.
Noi citim numai că El este piatra din capul unghiului pentru
Biserica Sa, pe care El însuşi a răscumpărat-o prin sângele Său şi a
umplut-o cu Duhul Sfânt. EL o conduce la unitate. De aceea spune
Pavel în Romani 8:14: “Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui
Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu”. Acest lucru este foarte
important. Aşa cum Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, aşa sunt
copii ai lui Dumnezeu toţi acei care sunt călăuziţi de Duhul lui
Dumnezeu.
Dar ei, ca şi Isus, trebuie să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. În 1Petru
2:5 găsim scris: “Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o
casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti,
plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. Isus, piatra vie din capul
unghiului şi toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu, pietre vii, formând
un întreg, adică Biserica lui Dumnezeu.
Deja de timp îndelungat, oamenii zidesc fiecare la comunitatea
religioasă din care fac parte; dar în mijlocul acestei încurcături de
comunităţi religioase întemeiate de oameni, Domnul Dumnezeu îşi
40
zideşte Biserica Sa, pe care a început-o la Rusalii, şi care, la
întoarcerea Sa, va fi desăvârşită. Acela care găseşte această Biserică
biblică, are posibilitatea să fie zidit în ea. Da, el va fi introdus în
această construcţie dumnezeiască.
Iubite cititor, în Biserica Domnului, de la înfiinţarea ei, nu s-a
schimbat nimic. Ea crede şi propovăduieşte şi astăzi, ca la început,
aceleaşi lucruri. În lumina acestei cercetări, fiecare poate să se judece
şi să se examineze pe sine însuşi şi comunitatea religioasă din care
face parte, în comparaţie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

CEL DINTÂI ŞI CEL DE PE URMĂ

Printr-o serie de comparaţii din Vechiul şi din Noul Testament, să

vedem şi să ne convingem de atotputernicia şi mărimea Dumnezeului
Celui veşnic, care nu are nici început nici sfârşit.
În Isaia 41:4 vorbeşte Dumnezeu: “Cine a făcut şi a împlinit aceste
lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, EU, Domnul,
Cel dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.”
În Isaia 44:6 scrie: “Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi
Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: “Eu sunt Cel dintâi şi Cel de
pe urmă, şi afară de Mine nu este alt Dumnezeu”. În aceste locuri din
Biblie, Dumnezeu însuşi se numeşte: “Unicul Dumnezeu, Cel dintâi şi
Cel de pe urmă şi Domnul oştirilor”. În adevăr, Domnul este
Dumnezeu, El este Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Nimeni nu a fost
înaintea Lui şi nimeni nu va fi după El, pentru că totul este în El. De
aceea, fiecare descoperire a lui Dumnezeu trebuie să aibă un punct
central - pe El însuşi, pentru că în Isaia 48:12 scrie încă o dată: “Eu
sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt Cel din urmă”.
Aceste trei locuri din Vechiul Testament, care arată desluşit că
afirmaţia ”Cel dintâi şi Cel de pe urmă” se referă numai la Dumnezeu,
Domnul, sunt completate mai departe cu alte locuri biblice din Noul
Testament. În Apocalipsa 1:17b-18 scrie: “Nu te teme! Eu sunt Cel
dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în
vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale locuinţei morţilor”. Nu trebuie

41
arătat în mod deosebit că acest cuvânt se referă la Isus Hristos, căci El
este Cel viu.
Cum poate avea Isus Hristos pretenţii la “Cel dintâi şi Cel de pe
urmă”, în timp ce în Vechiul Testament numai Dumnezeu a fost
caracterizat prin această denumire?
În Apocalipsa 2:8b este scris: “Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe
urmă, Cel ce a murit şi a înviat”. Este de observat faptul că nu cineva
atribuie Domnului această însuşire, ci Domnul, cu cuvintele care au
ieşit din însăşi gura Sa, se numeşte astfel.
Fariseii ar spune că El însuşi se face Dumnezeu. Dar lăudat să fie
minunatul Său Nume! EL este Dumnezeu. El este Acelaşi când
vorbeşte aceste cuvinte prorocului Isaia în Vechiul Testament, şi
Acelaşi când vorbeşte aceleaşi cuvinte prorocului Ioan în Noul
Testament. În Vechiul Testament este Dumnezeu care se descoperă în
înfăţişarea Domnului; şi în Noul Testament este Acelaşi Dumnezeu
care se descoperă în Acelaşi Domn, adică Tatăl în Fiul. Deosebirea
constă numai în aceea că în Vechiul Testament Dumnezeu apare în
chip duhovnicesc, iar în Noul Testament apare în trup de carne.
Mai departe în Apocalipsa 22:13 scrie: “EU sunt Alfa şi Omega,
Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.” Aceste cuvinte
sunt scrise pentru o învăţătură deosebită. În Vechiul Testament, însuşi
Dumnezeul Atotputernic îşi dă Numele “Cel dintâi şi Cel de pe urmă”,
iar în Noul Testament Isus se caracterizează pe Sine însuşi ca “Cel
dintâi şi Cel de pe urmă”. Dacă Isus ar fi o altă persoană şi nu
Dumnezeu, atunci în nici un caz nu se poate numi El “Cel dintâi şi Cel
de pe urmă” Dacă Dumnezeu şi Domnul, Tatăl şi Fiul nu este una şi
aceeaşi Persoană, atunci ar exista două persoane care au pretenţia de a
fi acelaşi.
Acela care împarte dumnezeirea în mai multe persoane, trebuie să
recunoască de fapt doi “Cel dintâi şi Cel de pe urmă”, şi el a ajuns
astfel la o contradicţie. Adevărul este că în Vechiul şi în Noul
Testament este numai un Dumnezeu. În Apocalipsa 22:13 este numit
“Cel dintâi şi Cel de pe urmă” şi “Alfa şi Omega”. Se poate citi şi în
Apocalipsa 1:7-8 pentru a se vedea că este vorbe despre un singur
Dumnezeu adevărat: “Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va
vedea; şi cei ce l-au străpuns… Da. Amin.”Eu sunt Alfa şi Omega,

42
Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce
era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”.
Aici se numeşte Mântuitorul ca Dumnezeu, ca Domn şi ca
Atotputernic. Este desigur exclusă existenţa a doi Atotputernici. Mai
departe scrie în Apocalipsa 21:5-6: “Cel ce şedea pe scaunul de
domnie a zis: “Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: “Scrie,
fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” Apoi mi-
a zis: “S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”.
Aş dori ca cititorul să înţeleagă şi acest adevăr din Cuvântul lui
Dumnezeu. Nimeni nu poate contrazice această cercetare, deoarece
este extrasă din Sfânta Scriptură. Cine totuşi nu poate crede că Tatăl şi
Fiul, Dumnezeu şi Domnul, este aceeaşi Persoană, acela nu se poate
ajuta, pentru că nu crede Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, eu sunt
sigur că fiecărui cititor sincer, care crede Cuvântul lui Dumnezeu cum
este scris, descoperirea acestei taine nu poate să-i rămână ascunsă.

DOMNUL DUMNEZEU, CREATORUL

În Geneza cap. 1 este expusă creaţiunea, prin care toţi Îl cunoaştem

pe Dumnezeu ca Atoatecreator. În Geneza 2:3 este scris: “Dumnezeu
a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-
a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.” Şi Isaia
vorbeşte despre Dumnezeu ca Creator. În Isaia 40:28 scrie: “Nu ştii?
… Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului.”
În Isaia 43:15, profetul ne face de cunoscut că acest Creator este şi
Împărat: “Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Făcătorul lui Israel,
Împăratul vostru”.
În Isaia 44:24 ne mai spune că Creatorul este şi Răscumpărătorul:
“Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău… Eu, Domnul, am făcut
toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins
pământul…”; (vezi şi Deuteronom 32:12: “Aşa a călăuzit Domnul
singur pe poporul Său, şi nu era nici un dumnezeu străin cu El.”).
Acest Creator este în acelaşi timp şi “Cel dintâi şi Cel de pe urmă”,
căci în Isaia 48:12b găsim cuvintele. “Eu sunt Cel dintâi şi tot Eu

43
sunt Cel din urmă. Mâna Mea a întemeiat pământul, şi dreapta Mea a
întins cerurile”.
Dacă ne însuşim toate aceste locuri din Biblie, ne vine foarte uşor
să-L vedem pe Dumnezeu descoperit în Isus Hristos, pentru că toate
aceste denumiri ale lui Dumnezeu din Vechiul Testament, le găsim
din nou în Noul Testament, referindu-se la Isus Hristos.
Pentru aceasta citim Ioan 1:9-10: “Lumina aceasta era adevărata
lumină, care venind în lume, luminează pe orice om . El era în lume şi
lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (pe Domnul
Isus). Este trist faptul că lumea nu L-a cunoscut pe Domnul Isus.
Totuşi să observăm că acest loc din Biblie nu vorbeşte despre Fiul lui
Dumnezeu numai ca Răscumpărător, ci şi ca Creator. Este scris doar:
“Lumea a fost făcută prin El.”
Şi Pavel, apostolul Domnului, a predicat despre această taină. În
legătură cu Isus Hristos, citim în Coloseni 1:16: “Pentru că prin El au
fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute
şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie
stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El”. În aceste versete
ni se spune foarte clar că toată creaţiunea nu numai că a fost făcută
prin El, dar îşi are şi existenţa în El. De fapt, Pavel spune despre
Domnul Isus ceea ce spune despre Dumnezeu Tatăl. Acest lucru îl
găsim în 1Corinteni 8:6: “Totuşi pentru noi nu este decât un singur
Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi
noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi
prin el şi noi”. Şi aici se vorbeşte în legătură cu creaţiunea la singular,
cu toate că este numit Dumnezeu ca Tată şi Isus ca Domn.
Aşa cum am văzut deja în Vechiul Testament, în câteva locuri este
descris Dumnezeu ca Creator şi în acelaşi fel şi Domnul. Acelaşi lucru
este descris de Pavel în Noul Testament în locurile din Biblie amintite
anterior. În calitate de om al lui Dumnezeu, el a ştiut că Dumnezeul
Vechiului Testament este Tatăl Noului Testament şi că Domnul din
Vechiul Testament este Isus din Noul Testament. La prima vedere se
pare că Pavel ar fi vorbit despre două lucruri. El însă vrea să arate
oamenilor că dacă ei cunosc pe Dumnezeu ca Creator, atunci ei sunt
datori să afirme acelaşi lucru şi despre Isus.
Totuşi, încă de pe atunci, Pavel a trebuit să facă trista observaţie pe
care o găsim chiar în versetul următor al aceluiaşi capitol: “Dar nu toţi
44
au cunoştinţa aceasta.” Astăzi ar trebui să spună. “Numai foarte puţini
au cunoştinţa aceasta.”
Trebuie să observăm că afirmaţia din Vechiul Testament: Domnul
Dumnezeu este dată în Noul Testament despărţit, adică Domnul şi
Dumnezeu. Pentru ce a trebuit să se întâmple aceasta o vom arăta în
alte scrieri. Noi vedem însă că în cartea profetică a Noului Testament,
în Apocalipsa lui Ioan, Dumnezeu şi Domnul nu mai este redat
despărţit, ca în întreg Noul Testament, ci, ca şi în Vechiul Testament -
împreună. Să citim Apocalipsa 4:11: “Vrednic eşti Doamne şi
Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai
făcut toate lucrurile”.
Prin acest cuvânt claritatea cerească este luminată; este astfel
lămurit ceea ce spune Pavel în 1Corinteni 8:6. Pavel numeşte pe
Dumnezeu ca Tată şi pe Fiul ca Domn. Şi în aceasta este o
semnificaţie adâncă, în care însă nu vom pătrunde mai adânc. Deci,
ceea ce Pavel redă despărţit, în Apocalipsa vedem că este redat
împreună. În orice caz, vedem, prin cuvântul din Apocalipsa 4:11, că
Dumnezeu şi Domnul este prezent într-o singură Persoană.
Vă rog să observaţi cu atenţie că textul este redat la singular, cu
toate că este vorba despre Domnul şi Dumnezeu. Aici numai acestea
se pot spune. “Cine are urechi de auzit, să audă!”. În realitate
Domnul este lumina care a venit din întuneric, şi întunericul n-a
cunoscut-o. Exact aşa este şi astăzi. Nimeni care rămâne în întuneric,
nu va înţelege pe Dumnezeu în lucrarea Lui. Dar oricine vine la
lumina lui Dumnezeu, va vedea claritatea cerească.
Iubite cititor, ai aflat tu că Dumnezeu, Tatăl, s-a descoperit în Fiul?
Încă o comparaţie în legătură cu aceasta, din 1Ioan 1:5:
“Dumnezeu este lumină.” Până acum L-am văzut pe Isus ca lumină,
căci El însuşi a spus: “Eu sunt lumina.” Aici vedem însă că
Dumnezeu este prezentat ca lumina. După stilul Vechiului Testament
am spune: “Domnul, Dumnezeu este lumina.”
Dacă mai citim la aceasta din Ioan 12:35-36, cunoaştem că numai
prin lumina dumnezeiască pot fi descoperite aceste lucruri: “Câtă
vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai
luminii”.
Nu depinde numai de câte locuri din Biblie am enumera, ci dacă
Dumnezeu ne ajută să cunoaştem prin Duhul Sfânt minunata unitate a
45
descoperirii lui Dumnezeu în Vechiul Testament şi în Noul
Testament, ca să putem vedea că Dumnezeu S-a descoperit în Vechiul
Testament ca Domn, iar în Noul Testament în Fiul. Deosebit de clar
ne este arătată aceasta în Ioan 1:1 şi 1:14: “La început era Cuvântul,
şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi
Cuvântul s-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de
adevăr”.
Aceasta ne-o documentează şi 1Timotei 3:16: “Şi fără îndoială,
mare este taina evlaviei… “ Cel ce (Dumnezeu în Bibliile mai vechi şi
în versiunea King James în limba engleză - n.n.) a fost arătat în trup,
a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost
propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în
slavă”.
Ca al treilea loc biblic să citim 1Ioan 5:20b: “…şi noi suntem în
Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este
Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică”.
Aşa după cum în această cercetare ne-a fost arătată deplina
corespondenţă a Vechiului cu Noul Testament, şi descoperirea lui
Dumnezeu în Hristos, tot astfel vom vedea şi mai departe.

DOMNUL DUMNEZEU, ÎMPĂRATUL

În tot Vechiul Testament, Dumnezeu este prezentat sub titlul de

cinste de “Împărat”. Pentru introducere să luăm cuvântul din cartea
profetului Samuel. Aici, în 1Samuel 12:12b, scrie: “Şi totuşi
Domnul, Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru”.
Aceasta a vorbit prorocul Samuel israeliţilor când aceştia, după
exemplul altor popoare, doreau să aibă în fruntea lor un om ca
împărat. Prorocul lui Dumnezeu le atrage atenţia că cerând un
împărat, ei Îl refuză de fapt pe Domnul Dumnezeu ca Împăratul lor.

46
 David, un om după inima lui Dumnezeu, se roagă în Psalmul
145:1: “Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvânta
Numele Tău în veci de veci”. David recunoaşte pe Dumnezeu,
Domnul, ca Împăratul său.
În Psalmul 146:10 scrie: “Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul
tău, Sioane, rămâne din veac în veac!”. Şi în Psalmul 24:9-10:
“Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre
Împăratul slavei! - “Cine este acest Împărat al slavei?” - Domnul
Oştirilor: El este Împăratul slavei!”.
Profetul Isaia descrie evenimentul său cu Dumnezeu în Isaia 6:5b:
“…şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”.
Desigur, este un eveniment minunat pe care profetul l-a trăit, adică de
a vedea pe acest Împărat puternic, şi de a auzi vocea Sa. În Ieremia
10:10 ni se spune: “Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un
Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic”.
S-ar mai putea adăuga multe versete biblice, totuşi acestea sunt
suficiente pentru a arăta cititorului că Dumnezeu Domnul este
Împăratul şi va rămâne în veşnicie.
Pe baza promisiunii pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam,
poporul Israel este poporul ales al lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a
folosit de acest popor pentru a-şi realiza planul Său de mântuire, căci
în Zaharia 9:9 este scris: “Iată că Împăratul tău vine la tine… smerit
şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”.
Aceasta este una din cele mai mari promisiuni din Vechiul
Testament, care face de cunoscut nu numai venirea Domnului cu sute
de ani înainte, dar dă şi amănunte, descriind intrarea în oraş pe mânzul
unei măgăriţe.
În locurile citate, acest Împărat promis este redat ca Dumnezeul
Atotputernic şi Domnul oştirilor. Faptul că acest cuvânt profetic din
Zaharia s-a împlinit cuvânt cu cuvânt în Isus Hristos, îl vedem din
Matei 21:1-7; versetul 4 sună astfel: “Dar toate aceste lucruri s-au
întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care
zice: “Iată, Împăratul tău vine la tine…”.
Unii poate se miră că doar în Vechiul Testament Domnul
Dumnezeu este Împăratul, iar în Noul Testament este Isus Hristos care
vine călare pe mânzul unei măgăriţe. Acest lucru nu poate fi înţeles cu
înţelepciunea omenească. Biblia este un tezaur preţios în care sunt
47
ascunse toate tainele dumnezeieşti. Ele pot fi descoperite numai
acelora care iubesc pe Dumnezeu din toată inima.
Acum vrem să adăugăm câteva locuri din Noul Testament, care se
referă la adevăratul Împărat. În Luca 1:33 scrie: “Va împărăţi peste
casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Aceste
cuvinte le-a rostit îngerul Gavril, referindu-se la Isus Hristos.
Vrem să auzim acum ce are de spus însuşi Împăratul la această
întrebare. Pentru aceasta citim măreaţa Sa mărturie din Ioan 18:37:
“Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. “Da”, a răspuns Isus.
“Eu sunt Împărat.” Aceste cuvinte spuse de însăşi gura Sa, trebuie să
îndepărteze orice îndoială referitoare la demnitatea Sa de Rege, pentru
că s-a împlinit tot ceea ce a fost profeţit despre El.
Mergând mai departe, găsim în Noul Testament că Dumnezeul
nevăzut este descris ca Împărat, şi anume în 1Timotei 6:14-15: “… să
păzeşti porunca… Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.” Pavel
numeşte clar aici pe Dumnezeu ca Împărat al împăraţilor şi Domn al
domnilor. Dar în Apocalipsa 19:11-16 găsim spunându-se acelaşi
lucru despre Isus. În versetul 16 citim: “Pe haină şi pe coapsă avea
scris numele acesta: “Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
Dacă se pare că Pavel şi Ioan vorbesc despre două persoane diferite,
atunci găsim scris din nou în Apocalipsa 15:3: “Ei cântau cântarea
lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: “Mari
şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice!
Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!”. Acum
Ioan nu putea să numească o dată pe Dumnezeu şi altă dată pe Isus ca
Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor!
În Apocalipsa 17:14 chiar Mielul este descris ca Împărat: “Ei se
vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul
domnilor şi Împăratul împăraţilor”. De aici vedem foarte clar că
Dumnezeu şi Isus este una şi aceeaşi persoană. Tot ce se spune despre
Isus se referă şi la Dumnezeu, şi tot ce se spune despre Dumnezeu se
referă şi la Isus.
Să mai citim şi Zaharia 14:9: “Şi Domnul va fi Împărat peste tot
pământul.” Acest cuvânt din Vechiul Testament, care arată că
Domnul va fi Împărat peste tot pământul, corespunde cu cuvântul din
Noul Testament, din Apocalipsa 11:17: “Îţi mulţumim Doamne,

48
Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus
mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti”.
Faptul că promisiunea Vechiului Testament şi a Noului Testament
se referă numai la un singur Împărat, este clar şi uşor de înţeles. Cu
aceasta, Domnul Vechiului Testament şi Noului Testament este
acelaşi Dumnezeu, care ni s-a arătat nouă în Isus Hristos. Că Isus
Hristos va domni ca Împărat, o putem citi în Apocalipsa 20:4-6: “Şi
am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele , li s-a
dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din
pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi
ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră
semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu
Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit
cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei
ce au parte de întâia înviere! Asupra lor moartea a doua nu are nici o
putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor
împărăţi cu El o mie de ani”.
După toate aceste argumente, trebuie să înţeleagă fiecare că Isus
Hristos este însuşi Dumnezeu, descoperit în trup omenesc. Ceea ce în
Vechiul Testament este numit Dumnezeu, în Noul Testament este
numit “Tată”. Ceea ce în Vechiul Tetament este numit “Domn”, va fi
numit “Fiu” în Noul Testament. Aşa după cum în Vechiul Testament
s-a descoperit ca Domn şi Împărat, tot astfel s-a descoperit acelaşi
Dumnezeu ca Tată în Fiul, în Noul Testament. Totul în tot este numai
un Dumnezeu, un Împărat şi un Domn.
Doresc ca această expunere să slujească de ajutor cititorului.
Nimeni să nu uite că Vechiul Testament şi Noul Testament sunt
inseparabile. Această mare taină poate fi cuprinsă şi cunoscută numai
prin citirea Bibliei cu rugăciune. De aceea rog pe Dumnezeu ca prin
mila Sa să ajute fiecăruia, prin Duhul Lui cel Sfânt, să cunoască
adevărul.

DOMNUL DUMNEZEU, JUDECĂTORUL

49
 Şi aici trebuie să arătăm, prin câteva mărturii biblice, armonia
dumnezeiască dintre Vechiul şi Noul Testament.
Pentru introducere la această temă să citim din Isaia 33:22: “Căci
Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru,
Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!”. Din aceste
cuvinte putem să înţelegem cât de clar i-a fost descoperit profetului că
acest unic Dumnezeu este Împărat, Domn, Judecător, Legiuitor şi
Mântuitor.
Mai departe găsim următoarele cuvinte din Psalmul 7:11:
“Dumnezeu este un Judecător drept, un Dumnezeu care se mânie în
orice vreme”.
Din conversaţia care a avut-o Avraam cu Domnul deducem că şi
Avraam L-a numit pe Domnul, Judecător. Citim din Geneza 18:25b:
“Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”. Aceste
cuvinte le-a spus Avraam Domnului, înainte ca Sodoma să fie
nimicită.
David spune în Psalmul 58:11b: “Da, este un Dumnezeu care
judecă pe pământ!”. Da, cu adevărat, Dumnezeul cel Atotputernic
este Judecătorul veşnic.
Dar, în Noul Testament stă scris: “Tatăl nici nu judecă pe nimeni,
ci toată judecata a dat-o Fiului.” - Ioan 5:22. Cum putem pune în
concordanţă această exprimare despre Isus, cu lucrurile arătate mai
sus? Aceasta este foarte simplu, dacă citim mai multe locuri biblice,
care tratează aceeaşi temă.
În Fapte 10:42 scrie referitor la Isus: “… că El a fost rânduit de
Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi”. Este clar că aici
este vorba despre Isus.
Ca să ne apropiem mai mult de temă, citim Fapte 17:30-31: “…
pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin
Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor
oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din
morţi.” Deci, după cum scrie aici, Dumnezeu însuşi va judeca lumea
prin Isus Hristos. La acest gând ajungem îndeosebi prin cuvântul din
2Timotei 4:1: “Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui
Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi
Împărăţia Sa”. Este de la sine înţeles că despre Dumnezeu şi Hristos
se vorbeşte ca despre o singură persoană.
50
 Deoarece, cu toate că se spune: “Înaintea lui Dumnezeu şi a lui
Hristos”, deci două denumiri, totuşi, întreaga frază este formulată la
singular “… care are să judece viii şi morţii.” Dacă s-ar referi la două
persoane, atunci nu ar fi avut voie să scrie când este vorba despre faţa
lui Dumnezeu şi faţa lui Hristos: “… şi pentru arătarea şi Împărăţia
Sa.” Ar fi trebuit să scrie: “… pentru arătarea şi Împărăţia Lor.” Dar
chiar după acest verset important, Pavel avertizează pe tânărul său
tovarăş de slujbă, Timotei, asupra chemării lui: (vers. 2)
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp,
mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura”.
Această chemare este valabilă, în acelaşi timp, pentru fiecare
slujitor al lui Dumnezeu, în orice vreme, de a propovădui Cuvântul lui
Dumnezeu, aşa cum observăm aici.Căci aşa cum prin Duhul Sfânt i-a
fost descoperit lui Pavel, faţa lui Dumnezeu este şi faţa lui Hristos. La
aceasta citim 2Corinteni 4:6b: “… pentru ca să facem să strălucească
lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos”.
Însuşi Isus Hristos mărturiseşte acest lucru în 1Ioan 14:9b: “Cine
M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: “Arată-ne pe
Tatăl?”.
În 2Timotei 4:8 scrie: “De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii,
pe care mi-o va da, în “ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept”.
În aceste cuvinte, Pavel numeşte şi el pe Domnul, Judecătorul său.
Mai departe citim în Evrei 12:23: “… de Biserica celor întîi
născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul
tuturor…”. Cu aceste cuvinte clare, Dumnezeu este numit aici, în
Noul Testament, Judecătorul tuturor.
Pentru a lumina mai precis acest subiect, citim Apocalipsa 16:7:
“… Da, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte
sunt judecăţile Tale!”. Aici, Domnul, care în Noul Testament este
cunoscut ca Isus, şi Dumnezeu, pe care-L cunoaştem ca Tată în
Vechiul Testament, este arătat într-o singură persoană. Aceasta ne
documentează faptul că Dumnezeu însuşi a fost în Domnul Isus
Hristos - Mântuitorul nostru, Împăratul nostru, Judecătorul nostru; da,
totul în tot.
Aş dori ca fiecăruia să-i fie îngăduit să cunoască că Biblia în ea
însăşi formează un întreg şi că, pentru a cunoaşte adevărata
însemnătate a unei teme biblice, trebuie să luăm în ajutor toate
51
versetele biblice care tratează această temă. Având în vedere faptul că
Pavel a dat îndemnul de a vesti Cuvântul, indiferent dacă ne convine
sau nu, să mustrăm şi să arătăm drumul, cu toată blândeţea şi
învăţătura, după cum am citit în 2Timotei 4:2, trebuie să ne
conformăm şi noi acestei chemări. Pavel a spus doar mai departe, în
2Timotei 4:3: “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să
sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri
plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor”. În mare măsură
acest cuvânt s-a împlinit. Oamenii s-au întors de la adevăr. Dar pe de
altă parte, vestirea Cuvântului, care este unicul adevăr, trebuie să se
ducă la îndeplinire.
Dacă unim toate aceste cercetări, trebuie să constatăm că există
numai un singur Judecător, indiferent dacă într-un loc este numit
Dumnezeu, în altul Tată, ca Domn sau ca Fiu. De fapt dacă ar fi mai
multe persoane în dumnezeire, atunci desigur am avea mai mulţi
Împăraţi, Judecători, Mântuitori.
Ruga mea către acest unic, adevărat şi veşnic Dumnezeu, care ni s-
a descoperit în Noul Testament în Isus Hristos, este ca El să se
descopere fiecăruia în parte.

DOMNUL DUMNEZEU, MÂNTUITORUL

Şi la această denumire a lui Dumnezeu, ca Mântuitor, vrem să

cercetăm de asemenea Vechiul şi Noul Testament în armonia lor
dumnezeiască.
În Psalmul 106:21 scrie: “Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul
lor...”.
În Isaia 43:3: “Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui
Israel, Mântuitorul tău!”
În Isaia 43:11: “Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este nici
un Mântuitor!”. Aceste cuvinte, prin care Domnul Dumnezeu este
descris ca Mântuitor, trebuie să ni se întipărească profund.
În Isaia 45:15 scrie: “Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi,
Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!”.

52
 Apoi găsim pe David, prorocul, care se închină lui Dumnezeu ca
Mântuitor - Psalmul 51:14: “Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii
mele!”.
În Psalmul 17:17 scrie: “Tu, care scapi pe cel ce caută adăpost,
…”. Noi observăm şi aici că Mântuitorul este singurul Dumnezeu şi
Domn. Vă reamintiţi că în Isaia 43:11 scrie: “Afară de Mine nu este
nici un Mântuitor!” Aceleaşi cuvinte le citim în Osea 13:4: “Dar Eu
sunt Domnul, Dumnezeul tău… Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu
afară de Mine, şi nu este alt Mântuitor afară de Mine”. Ni se spune
clar în aceste versete biblice că există numai un singur Mântuitor, căci
Domnul spune lămurit că afară de El nu este alt Dumnezeu şi
Mântuitor. Deci, Isus Hristos nu este o altă persoană, ci Dumnezeu
însuşi, aşa după cum putem vedea şi din alte pasaje din Scriptură.
Din profeţia lui Zaharia aflăm că Împăratul este Mântuitorul -
Zaharia 9:9: “Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi
biruitor (Mântuitor)”.
Da, într-adevăr, acest lucru este minunat pentru acela care-l
înţelege. Pentru toţi aceia care nu-l înţeleg, este o indignare. Noi
urmărim acum pe acest Mântuitor şi Dumnezeu în coborârea Sa din
ceruri pe pământ. Mântuitorul trebuia să fie născut ca om. De aceea
vrem s-o lăsăm pe Maria să ne vorbească la această temă, căci ea a
devenit mama Mântuitorului Isus Hristos. Să citim din Luca 1:47: “…
şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu!”. Ce măreaţă
este această exprimare! Ea ştia că Mântuitorul, care trebuia să se nască
în această lume, este Dumnezeu însuşi.
Să ascultăm şi pe Îngerul care vorbeşte păstorilor în Luca 2:11:
“Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este
Hristos, Domnul.” Aceste cuvinte sunt măreţe. Mântuitorul , numit de
Maria şi Dumnezeu, este denumit Hristos şi Domn.
Să urmărim mai departe cum este descris Mântuitorul ca om şi
Dumnezeu. În Ioan 4:42 găsim că oamenii vor crede în Mântuitorul:
“… L-am auzit noi înşine şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul,
Mântuitorul lumii”.
În Fapte 5:31 citim: “Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu
puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor…”.
Şi în Filipeni 3:20 sunt cuvintele lui Pavel: “… de unde şi
aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos”.
53
 Dacă noi comparăm aceste versete biblice, care Îl arată pe Hristos
ca Mântuitor, cu cele care Îl arată pe Dumnezeu ca Mântuitor, trebuie
să ajungem la cunoştinţa că este vorba despre una şi aceeaşi Persoană.
De fapt, aceasta ar fi în contradicţie cu mintea omenească, dar
Cuvântul lui Dumnezeu nu a venit din mintea omenească şi nici nu a
fost scris pentru minte, ci a fost dat de Duhul lui Dumnezeu, şi poate
fi descoperit numai de Duhul Sfânt. Acest lucru ne este documentat de
2Corinteni 2:10: “Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul
Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui
Dumnezeu”.
Noi chiar suntem avertizaţi asupra acestui lucru, şi anume de a nu
ne baza pe înţelepciunea noastră, căci în Proverbe 3:5 scrie: “Încrede-
te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!”.
Pentru ca fiecare să fie întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu şi să
fie întărit în adevăr, să mai cercetăm câteva versete biblice. În
1Timotei 2:3, ni se spune: “Lucrul acesta este bun şi bine primit
înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”. În scrierile lui Pavel,
adică în Noul Testament, ne este prezentat şi Dumnezeu ca Mântuitor.
Acelaşi lucru ni se spune şi în 1Timotei 4:10: “.. pentru că ne-am pus
nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor
oamenilor”. Şi iarăşi în 2Timotei 1:10: “… prin arătarea
Mântuitorului nostru Hristos Isus.” Acum putem vedea că Pavel
spune acelaşi lucru despre Isus Hristos, pe care-l spune şi despre
Dumnezeu. El nu face o taină din aceasta, că este vorba despre unul şi
acelaşi Dumnezeu. Acest lucru să şi-l pună fiecare pe inimă. Dacă
Dumnezeu nu ar fi acest Mântuitor, care s-a descoperit în Isus Hristos,
atunci de fapt noi am avea doi Mântuitori. Cine consideră mai multe
persoane în dumnezeire, îl face pe Dumnezeu mincinos, căci El spune
în Osea 13:4: “… tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine,
şi nu este alt Mântuitor afară de Mine”.
Încă o comparaţie din Tit 3:4: “Dar, când s-a arătat bunătatea lui
Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni…”; de
asemenea Tit 3:6: “… prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru”. În
această scrisoare, pe care Pavel i-a scris-o lui Tit, în conţinutul a trei
versete, el Îl denumeşte odată pe Dumnezeu ca Mântuitor şi altădată
pe Isus Hristos ca Mântuitor. Prin aceasta este mai clar documentat că
Pavel, în concordanţă cu toţi profeţii, mărturiseşte pe singurul,
54
adevăratul Dumnezeu ca Mântuitor, care s-a descoperit în Isus
Hristos. De aceea şi cuvântul din Efeseni 2:20: “Fiind zidiţi pe
temelia apostolilor şi prorocilor”, nu este scris cu aproximaţie.
Prin aceasta vedem deplina corespondenţă a Vechiului şi Noului
Testament. Cine învaţă altfel, are el însuşi nevoie de învăţătură.
Doresc ca Domnul Dumnezeu să reuşească să smulgă afară pe cititor
din înţelepciunea şi învăţătura omenească, care este împotriva
învăţăturii biblice, şi să-l conducă în descoperirea Cuvântul Său.
Dumnezeu a spus deja prin profeţi că poporul Său se va nimici din
lipsă de cunoştinţă - Osea 4:6: “Poporul Meu piere din lipsă de
cunoştinţă…” Dumnezeu vorbeşte chiar şi preoţimii: “Fiindcă ai
lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot”.
Acest aspru avertisment al lui Dumnezeu, spus prin profetul Osea,
este valabil şi pentru noi toţi din timpul acesta. Dacă noi refuzăm
adevărul, nu ne mai rămâne decât minciuna, aşa cum ne mărturiseşte
şi cuvântul din 2Tesaloniceni 2:10b-12: “… pentru că n-au primit
dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină
Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:
pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în
nelegiuire, să fie osândiţi”. De aceea ne conduce Pavel mai departe în
versetul 13b: “Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea
duhului şi credinţa adevărului”; şi mai departe în versetul 15: “Să
rămânem tari în credinţă”. Aici este scris: “Aşa dar, fraţilor,
rămâneţi tari, şi ţineţi învăţăturile, pe care le-aţi primit… Şi însuşi
Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a
iubit… să vă mângâie inimile, şi să vă întărească în orice lucru
bun!”. Şi aici este vorba despre Isus Hristos şi Dumnezeu Tatăl, dar
nu ca despre două persoane. Este scris la singular, din nou: ”Şi însuşi
Domnul”, şi nu “înşişi Domnii”.
De asemenea, în a doua parte a versetului, vorbindu-ne despre Isus
Hristos şi Dumnezeu Tatăl, scrie la singular: “Care ne-a iubit”. De ce
nu scrie: “care ne-au iubit”? Pentru că nu există doi, ci numai un
singur Dumnezeu, care s-a descoperit ca Tată în Fiul.
Şi la această expunere a trebuit să constatăm , că, cu toate că odată
este descris Dumnezeu ca Mântuitor şi altădată Isus Hristos ca
Mântuitor, totuşi există numai un singur Mântuitor, pentru că Domnul
este Dumnezeu!
55
 DOMNUL DUMNEZEU, PĂSTORUL

Aici vrem să comparăm denumirea “Păstorul” din Vechiul

Testament cu cea din Noul Testament. Şi la această temă cititorul
poate vedea armonia Sfintei Scripturi. Noi ştim că Domnul Dumnezeu
îi numeşte pe ai Săi oi, şi ei Îl numesc pe El, Păstorul.
Să ne gândim la David care spune în Psalmul 23: “Domnul este
Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni
verzi”. Acest Domn, pe care noi L-am văzut ca Împărat, Creator,
Judecător şi Mântuitor, este prezentat aici ca Păstor. David vorbeşte
despre Dumnezeu ca despre Păstorul lui; atunci el se ştie pe păşuni
verzi şi la o apă proaspătă. El este cinstit zilnic, de către acest Păstor,
cu hrană duhovnicească. David, însă, a fost el însuşi păstor mulţi ani.
Pentru el este ceva deosebit dacă Îl consideră pe Dumnezeu ca
Păstorul lui. De aceea a putut să exprime în Psalmul 23 aceste cuvinte
măreţe. Desigur, el s-a gândit la vremurile trecute, când el însuşi şi-a
păstorit propria lui turmă. El ştie că Dumnezeu este Păstorul. El şi-a
asumat răspunderea. David se consideră pe sine ca o oaie din turma
Păstorului ceresc. David strigă în Psalmul 63:1. “Dumnezeule, Tu eşti
Dumnezeul meu, pe Tine Te caut!”. Prin aceste cuvinte, cererea
lăuntrică a inimii se îndreaptă spre Dumnezeu. Cuvinte asemănătoare
găsim şi în Psalmul 42:1-2. “Cum doreşte un cerb izvoarele de apă,
aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu
însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu”. Ferice de acela
care cunoaşte această adevărată foame a sufletului!
În Isaia 40:9b-11 scrie: “Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul
Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata
este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. El îşi va paşte turma ca un
păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui, şi va călăuzi
blând oile care alăptează”. Prorocului i s-a descoperit în aceste
cuvinte că Domnul Dumnezeu va veni ca Păstor.
Aceasta este una din cele mai minunate promisiuni ale Vechiului
Testament care s-a împlinit în totalitate în Isus Hristos. Importantă
este expresia: “Domnul Dumnezeu vine!” - El însuşi. El, Păstorul,

56
vine personal la turma Sa. De aceea scrie în Ioan 1:11-12: “A venit la
ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit,
adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai
lui Dumnezeu”.
În legătură cu aceasta este şi cuvântul din Ezechiel 34:15-16: “Eu
însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul
Dumnezeu. Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea
rătăcită, voi lega pe cea rănită, şi voi întări pe cea slabă. Dar voi
păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade”. În
Noul Testament vedem că acest cuvânt s-a împlinit în Isus Hristos.
Este scris despre El, că El a căutat pe cele pierdute şi le-a vindecat pe
cele bolnave. Este important că, în acest cuvânt profetic, Domnul
Dumnezeu se numeşte ca Păstor, şi în acelaşi capitol, în versetul 17
spune: “Şi voi, oile Mele…”. Pentru ca să ştim precis că Păstorul care-
Şi dă viaţa pentru turmă este însuşi Dumnezeu, să citim în Ezechiel
34:31: “Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele, şi Eu sun Dumnezeul
vostru, zice Domnul Dumnezeu”.
Domnul a venit ca Păstorul cel bun, pentru a-Şi da viaţa pentru oile
Sale. De aceea este scris în Ioan 10:11: “Eu sunt Păstorul cel bun.
Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi”. Aceasta se spune şi prin
prorocul Zaharia 13:7: “Loveşte pe păstor şi oile se vor risipi”.
Aceste cuvinte s-au împlinit exact în Matei 26:31:”Atunci Isus le-a
zis: “În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire;
căci este scris: “Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite”.
În continuare putem constata că, aşa cum în Vechiul Testament
Domnul Dumnezeu este descris ca Păstor, în Noul Testament găsim
pe Isus Hristos în aceeaşi postură. Este unul şi acelaşi Păstor, care, în
baza promisiunii Sale, a venit El însuşi la turmă. Dumnezeu s-a
întrupat, Cel nevăzut s-a făcut văzut, Cel nemuritor a devenit muritor
în trup, pentru a-Şi putea da viaţa pentru oile Sale.
Cine vrea, are posibilitatea să vadă că este acelaşi Dumnezeu şi în
Vechiul şi în Noul Testament. Ruga mea este ca cititorului să-i fie
descoperită această legătură minunată.
Petru, apostolul Domnului, spune în 1Petru 2:24-25: “El a purtat
păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi
pentru păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost
vindecaţi. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la
57
Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre”. Din aceste cuvinte vedem că
Păstorul cel bun, Isus Hristos, Şi-a dat viaţa la moarte, pentru a ne
elibera de păcatele noastre, pentru ca noi să putem trăi în neprihănire.
Pentru acela care crede, sunt valabile cuvintele din versetul 25: “…
dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre”. Şi
în Evrei 13:20, este scris despre Păstor: “Dumnezeul păcii, care, prin
sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul
nostru Isus, marele Păstor al oilor”. Aici Isus Hristos este descris ca
Păstor. Depinde de fiecare în parte dacă îi este descoperită această
mare taină, care este arătată în Vechiul şi în Noul Testament.
Însuşi Isus spune: “Eu sun Păstorul”, exact cum a spus Dumnezeu
în Vechiul Testament: “Eu sun Păstorul”. Oricine ştie că nu există
decât un Păstor şi o turmă.
De aceea, fiecare trebuie să înţeleagă că Dumnezeu, Păstorul
nevăzut din Vechiul Testament, a devenit vizibil în Noul Testament în
Isus Hristos. Aşa vorbeşte şi Isus israeliţilor: “Mai am şi alte oi, care
nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor
asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.” - Ioan 10:16.
Prin aceasta, Mântuitorul arată că şi între Neamuri, acei ce cred în El,
vor fi adăugaţi la această turmă. Domnul spune mai departe în Ioan
10:14: “Eu sunt Păstorul cel bun . Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă
cunosc pe Mine”.
Iubite cititor, crezi tu pe Mântuitorul? L-ai cunoscut pe El? Asculţi
tu vocea Lui şi Îl urmezi pe El? Este bine ca acum să fii pus în faţa
alegerii, decât atunci când va fi prea târziu şi nimeni nu se va putea
întoarce la Domnul. Despre acela care nu crede în Isus Hristos, spune
Domnul în Ioan 10:26: “Dar voi nu credeţi , pentru că, după cum v-
am spus, nu sunteţi din oile Mele”. Acesta este un cuvânt aspru. De
aceea fiecare să se cerceteze pe sine însuşi, dacă aparţine într-adevăr
acestei turme, despre care vorbeşte Isus Hristos, sau aparţine unei
turme în care oamenii sunt păstori. Dar ce mângâietoare sunt cuvintele
Mântuitorului: “Oile Mele ascultă glasul Meu şi Eu le dau viaţa
veşnică şi ele nu vor muri în veac”. Aceasta este promisiunea
Păstorului cel bun.
Din păcate, puţini sunt aceia care aud glasul adevăratului Păstor şi
cei ce vin la El.

58
 În expunerea noastră, noi am văzut că acest unic Păstor este
Domnul Dumnezeu! Acest Păstor, atât de profund, care a coborât din
cer pe pământ pentru a ne crea posibilitatea de a merge de pe pământ
în cer! El a venit la noi şi noi putem merge la El! El a fost muritor,
noi vom fi nemuritori. Cine poate cuprinde bogăţia milei Sale pe care
ne-a dăruit-o El? El ne-a iubit cu o dragoste veşnică şi, prin
răscumpărarea obţinută, ne-a făcut oile păşunii Sale. Lui vrem să
urmăm până când vom trece de la credinţă la realitate. Acestui singur
Păstor să-I fie slava!

DOMNUL DUMNEZEU, PREOT

În continuare vrem să tratăm , din Vechiul şi din Noul Testament,

denumirea de “Preot”. Cititorul va vedea şi aici armonia Bibliei.
Citim în Geneza 14:18-19: “Melhisedec, Împăratul Salemului, a
adus Pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt.
Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: “Binecuvântat să fie
Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al
pământului”.
Nu vrem să mergem mai adânc în însemnătatea acestei noţiuni.
Pâinea şi vinul ne aduc aminte de Cină. Nu dorim să intrăm mai
amănunţit nici în problema zeciuielii pe care Avram a adus-o
preotului. Totuşi noi ştim că seminţia lui Levi a fost aleasă de
Dumnezeu; această seminţie a slujit în preoţie şi a trăit din zeciuielile
celorlalte unsprezece seminţii. Mai departe vrem să tratăm despre
acest Preot al lui Dumnezeu. El s-a descoperit atât ca Împărat al
Salemului, cât şi ca Dumnezeu şi Creator şi l-a binecuvântat pe
Avram, pe care l-a hotărât mai dinainte ca binecuvântare pentru toate
neamurile. Aici ne este descoperit acelaşi Împărat, ca Preot şi Creator.
Descoperirea vizibilă a lui Dumnezeu, în exterior , este diferit
prezentată, ca de exemplu: “Fiul lui Dumnezeu, “Duhul lui
Dumnezeu” sau “Prorocul lui Dumnezeu”.
Dar am putut observa că fiecare descoperire a lui Dumnezeu Îl are
pe El însuşi ca punct central. Tot la fel şi Melhisedec nu este altul
decât Dumnezeu însuşi. Acest lucru este mărturisit clar de Sfânta

59
Scriptură, şi anume prin cuvântul din Evrei 7:1-3: “În adevăr,
Melhisedec aceasta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea
Înalt, - care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la
măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la
Avraam zeciuială din tot, - care, după însemnarea numelui Său, este
întâi, “Împărat al neprihănirii”, apoi şi “Împărat al Salemului”,
adică “Împărat al Păcii”; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam,
neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, - dar care a fost
asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, - rămâne preot în veac.”.
Acest verset din Biblie ne descoperă amănunţit cine este
Melhisedec. El este Împăratul neprihănirii, Împăratul păcii. În
cercetarea temei “Domnul Dumnezeu, Împăratul”, am putut vedea
cine este Împăratul. Este clar că aici nici un om nu putea fi numit ca
Împărat al neprihănirii şi Împărat al păcii! Astfel, Melhisedec este
“Împăratul veşnic”.
Despre el scrie că nu are tată, mamă, nici început şi nici sfârşit al
vieţii. În întreg universul nu există decât o singură Persoană despre
care se poate spune că nu are nici tată, nici mamă, nici început, nici
sfârşit. Este Dumnezeul Atotputernic şi veşnic. Dacă observăm bine,
nu scrie. “El este Fiul lui Dumnezeu”, ci “A fost asemănat cu Fiul lui
Dumnezeu!”. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie citit exact. Prin ce se
aseamănă cu Fiul lui Dumnezeu? Prin aceea că rămâne Preot în veac.
Zaharia 6:13 spune: “Da, El va zidi Templul Domnului, va purta
podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de
domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire
va domni între ei amândoi”. Mai departe citim în Psalmul 110:4:
“Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: “Tu eşti preot în veac, în felul
lui Melhisedec”.
În Evrei 7 am citit că Melhisedec se aseamănă cu Fiul lui
Dumnezeu, şi aici citim că Fiul lui Dumnezeu se aseamănă cu
Melhisedec.Ce armonie! În ambele locuri scrie: “El este preot în
veac!” Este cunoscut faptul că prorocia din Psalmul 110:4 se referă la
Isus Hristos. La aceasta se mai adaugă locul din Psalmul 2:7:
“Domnul Mi-a zis: “Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.”. Şi aici,
sub inspiraţia Duhului Sfânt, profetul vorbeşte despre Isus Hristos.
Noţiunea “Fiul” o vom trata în altă legătură. Faptul că ambele locuri
biblice, din Psalmul 2:7 şi Psalmul 110:4, sunt în legătură, ne
60
lămureşte Evrei 5:5-6: “Tot aşa şi Hristos, nu şi-a luat singur slava
de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel care I-a zis: “Tu eşti Fiul Meu,
astăzi Te-am născut.” Şi, cum zice iarăşi într- alt loc: ”Tu eşti Preot
în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
Pentru a înţelege de ce Isus Hristos este înfăţişat ca Preot, trebuie
să cunoaştem primul legământ, scopul şi misiunea preotului. Din
umbra Vechiului Testament înţelegem realitatea Noului Testament.
Întrucât în Vechiul Testament vedem pe Dumnezeu ca Preot, ne este
clar că poate exista numai o singură Persoană care este Preot în veac,
chiar dacă în Noul Testament Isus este Cel prezentat ca Preot. Prin
urmare, este un singur Dumnezeu, care s-a făcut cunoscut atât în
Vechiul cât şi în Noul Testament.

IAHVEH ESTE DOMNUL - ELOHIM ESTE

DUMNEZEU

În majoritatea traducerilor Bibliei, Domnul Dumnezeu - Iahveh,

este redat ca “Domnul”. Acum şi aici nu putem pătrunde prea adânc în
însemnătatea bogată a Numelui “Iahveh”.
Tradus înseamnă: “Cel ce este veşnic”. El este Numele
legământului Domnului în Vechiul Testament. De aceea, Numele
Iahveh este folosit totdeauna cu noţiunea “Elohim”. Peste tot în
Bibliile noastre unde găsim scris cuvântul “Dumnezeu”, în original
găsim scris cuvântul “Elohim”. Iahveh este Domnul, Elohim este
Dumnezeu. Aceste noţiuni apar împreună prima dată în Geneza 2:5, şi
anume: Domnul Dumnezeu, adică Iahveh Elohim. În Exod 6:2-3 se
găsesc următoarele cuvinte: “Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, şi i-a
zis: “Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui
Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el
sub Numele Meu ca “Domnul.”. Aşa cum Dumnezeu s-a descoperit în
Vechiul Testament sub Numele Iahveh, aşa s-a descoperit El în Noul
Testament sub Numele Isus. De aceea, după cum vom vedea mai
departe, următoarele noţiuni apar împreună: Dumnezeu-Domnul;
Elohim-Iahveh; Emanuel-Isus, precum şi Tată şi Fiu. Pe scurt, vrem
să cercetăm faptul că în Biblie numele au o însemnătate deosebită.
61
Dacă noi nu înţelegem descoperirea lui Dumnezeu în Vechiul
Testament, atunci nu o putem înţelege nici pe cea din Noul Testament.
Istoria mântuirii începe cu Geneza 1 şi sfârşeşte cu Apocalipsa 22.
Este acelaşi Dumnezeu şi acelaşi Domn, pe care Îl întâlnim în Vechiul
şi în Noul Testament.
Vechiul Testament constituie temelia pentru cel Nou. Cuvântul
prorocilor este temelia pentru cuvântul apostolilor. Pentru a ne
întoarce la noţiunea “Elohim”, ne apare mai întâi în faţă cuvântul
“El”, apoi cuvântul “Elohim”. Cuvântul “El” este la singular şi
denumeşte pe Dumnezeu însuşi fără a-L descrie pe “El” în anumite
legături. Dimpotrivă, cuvântul “Elohim” este la plural, şi prin aceasta,
acest Unic Dumnezeu este descris în multitudinea calităţilor Sale,
adică: Creator, Susţinător, Mântuitor, Împărat etc. Astfel, în cuvântul
“El”, Îl găsim descris pe Dumnezeu însuşi, iar în cuvântul “Elohim”,
tot ce este Dumnezeu. Deci, ce în Vechiul Testament este numit
Dumnezeu - Elohim, în Noul Testament este numit Tatăl. Ce este
numit în Vechiul Testament Domnul - Iahveh, în Noul Testament este
numit Domnul Isus.
Aşa cum în Vechiul Testament Dumnezeul cel adevărat s-a făcut
văzut în înfăţişarea Domnului, tot aşa în Noul Testament, acelaşi
Dumnezeu nevăzut s-a făcut vizibil în Domnul Isus: o dată în Numele
Iahveh, a doua oară în Numele Isus; o dată în înfăţişarea unui înger, a
doua oară în înfăţişarea unui om. În Noul Testament este numit
Dumnezeu ca Tată şi Domnul este numit Fiu. Aşa cum nu se poate
vorbi despre două persoane când este vorba despre Dumnezeu şi
Domnul, tot aşa nu se poate vorbi despre două persoane dacă este
vorba despre Tatăl şi Fiul. Cu toate că vom mai vedea unitatea dintre
Tată şi Fiu în alte legături, vrem să facem aici introducerea în această
taină. După cum am văzut, “El” înseamnă Dumnezeu însuşi. Astfel
am vrea să cercetăm mai amănunţit această descoperire a lui
Dumnezeu în Noul Testament.
În Isaia 7:14 sunt scrise următoarele cuvinte: “Iată, fecioara va
rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele
EMANUEL.” Aceasta este o prorocie despre Isus Hristos, care trebuia
să se nască ca Fiu. Lui a trebuit să I se dea Numele Emanuel, pentru
ca fiecare să ştie cine este “El”. În Matei 1:23 este redat acest Nume
în însemnătatea lui dumnezeiască. Este scris acolo că numele Emanuel
62
tălmăcit înseamnă: “Dumnezeu este cu noi”. Nicăieri nu putem vedea
mai clar că cele două litere “El” se referă la Dumnezeu însuşi.
Astfel “Fiul” este Emanuel, şi primeşte Numele Isus. Numele Isus
înseamnă “Domnul este Salvatorul”. “EL” Salvatorul trebuia să
elibereze pe poporul Său de păcatele lor.
Pentru ca nimeni să nu vadă în Fiul o altă persoană decât pe
Dumnezeu însuşi, Dumnezeu a făcut o pregătire şi a spus că El este
Emanuel, adică Dumnezeu cu noi. Nu un alt Dumnezeu, ci însuşi
Dumnezeul cel veşnic. Această cunoştinţă este necesară pentru a
înţelege Noul Testament.
În Isaia 9:6 ne este confirmat acest lucru: “Căci un Copil ni s-a
născut, un Fiu ni s-a dat, şi Domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi:
“Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al
păcii”. Cum se poate spune despre Fiul că El este Dumnezeu tare,
Părintele (Tatăl) veşniciilor? Da, de fapt aceasta este marea taină;
ferice de acela care o poate cuprinde! Astfel, noi vedem că Tatăl este
şi Fiul în acelaşi timp. Cine refuză acest lucru, să citească 1Ioan 2:22-
23. Fiecare, care nu crede că însuşi Tatăl s-a descoperit în Fiul, aşa
cum a spus prorocul, se va trezi odată înşelat. Numai cel care crede
cum spune Biblia, este un creştin adevărat.
Aşa cum am văzut, Biblia ne spune că Fiul este Părintele
veşniciilor. Da, El este Emanuel. Aşa cum în Vechiul Testament
găsim cuvintele ELOHIM - IAHVEH, în Noul Testament găsim
cuvintele EMANUEL - ISUS. Aceasta s-a întâmplat pentru a ne arăta
nouă că Dumnezeul Vechiului Testament este Dumnezeul Noului
Testament; Domnul Vechiului Testament este şi Domnul Noului
Testament.
Unitatea lui Dumnezeu nu trebuie demonstrată, pentru că ea este
descrisă clar în Biblie. Şi Domnul Isus nu spune niciodată: “Eu şi
Tatăl suntem doi” - cum se spune astăzi - ci aşa cum este scris în Ioan
10:30: “Eu şi Tatăl una suntem”.
Aşa cum ELOHIM-IAHVEH este DOMNUL-DUMNEZEU, tot
aşa şi EMANUEL-ISUS este DOMNUL-DUMNEZEU. Acesta este
Adevărul veşnic. Cine ar vrea să se convingă singur de faptul că
literele “EL” denumesc pe însuşi Dumnezeu, trebuie să citească
însemnătatea numelor care încep sau sfârşesc cu “El”. Aşa de
exemplu: “Isra-El - Luptătorul lui Dumnezeu; Io-El - Iahveh,
63
Dumnezeu; Dani-El - Eroul lui Dumnezeu; Bet-El - Casa lui
Dumnezeu etc.
Aş dori ca fiecare să aibă parte, să cunoască că Isus Hristos este
Dumnezeu însuşi, descoperit ca om. Pavel spune aceasta în 1Timotei
3:16: “Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… Cel ce (Dumnezeu
în ediţiile mai vechi ale Bibliei) a fost arătat în trup, a fost dovedit
neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre
neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă”.
În Ioan 1:1 sunt scrise următoarele cuvinte: “La început era
Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
Citim mai departe în versetul 14: “Şi Cuvântul s-a făcut trup, şi a
locuit printre noi.” Dumnezeu însuşi era Cuvântul, care s-a întrupat în
Isus Hristos. În acest mod s-a descoperit Tatăl în Fiul. Totuşi timpul
este aproape când Fiul va fi descoperit în Tatăl.
Să citim alte câteva locuri din Biblie care vorbesc despre această
taină. În 2Corinteni 6:17-18 este scris: “De aceea: “Ieşiţi din mijlocul
lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este
necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice,
zice Domnul Cel Atotputernic”. Ziua Domnului veşniciilor este
aproape, când toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu vor fi descoperiţi
ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, când Domnul Cel Atotputernic va fi
Dumnezeul şi Tatăl nostru, aşa cum am citit în Sfânta Scriptură. Aşa
cum Dumnezeu, pentru a salva Biserica, s-a descoperit ca Domn, tot
aşa, când Biserica lui Isus Hristos va fi desăvârşită, Domnul va fi
descoperit ca Dumnezeu. La aceasta să citim Apocalipsa 21:2-3: “Şi
eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă,
noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi
am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea:
“Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi
poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” ;
Ioel 3:17: “Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care
locuieşte în Sion, Muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul însă va fi sfânt,
şi nu vor mai trece străinii prin el.” ;
Mica 1:2-3: “Ascultaţi, voi popoare toate! Ia aminte, pământule, şi
ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră,
Domnul care este în Templul Lui cel sfânt! Căci iată că Domnul iese
din locuinţa Lui, se pogoară, şi umblă pe înălşimile pământului.” ;
64
 Ţefania 3:17: “Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul, tău ca un
viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va
tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” ;
Zaharia 9:16: “Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea,
ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărăteşti,
care vor străluci în ţara Sa!” ;
Zaharia 13:9b: “Eu voi zice: “Acesta ete poporul Meu!” Şi ei vor
zice: “Domnul este Dumnezeul Meu!” ;
Zaharia 14:5b: “Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi
sfinţii împreună cu El!” .
În Apocalipsa 1:7 scrie despre venirea Domnului Isus. Apoi, în
versetul 8, Mântuitorul, care revine, afirmă: “Eu sunt Alfa şi Omega,
Începutul şi Sfârşitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era
şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Isus Hristos vorbeşte aici ca
Dumnezeu Domnul, da, Cel Atotputernic. La fel în Apocalipsa 4:8
este descris Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic care era şi care
vine.
În Apocalipsa 11:17 scrie: “Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule,
Atotputernice, care eşti, care erai şi care vii, că ai pus mâna pe
puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti”.
Apocalipsa 15:3b: “Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne
Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale,
Împărate al Neamurilor!” . Aceleaşi cuvinte le găsim şi în Apocalipsa
16:7 şi 19:6. În Apocalipsa 21:5-6 citim: “Celce şedea pe scaunul de
domnie a zis: “Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Şi a adăugat: “Scrie,
fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate”. Apoi mi-
a zis: “S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.”
În Apocalipsa 22:3-5: “Nu va mai fi nimic vrednic de blestem
acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea.
Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe
frunţile lor”. Aici este vorba de scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi
al Mielului, şi trebuie să observăm că textul este la singular. Este
scris: “Robii Lui”, nu “Robii Lor”; şi “Îl vor sluji”, nu “Le vor sluji”;
şi “Faţa Lui” nu “Feţele Lor”; şi “Numele Lui”, nu “Numele Lor”.
După cum am văzut în studiul botezului, Numele Tatălui este şi
Numele Fiului, aşa cum ne este arătat mai amănunţit în Apocalipsa.
De asemenea am văzut că Faţa lui Dumnezeu este Faţa lui Isus Hristos
65
(2Corinteni 4:6: “Căci Dumnezeu, care a zis: “Să lumineze lumina
din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să
strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus
Hristos.”).
În Apocalipsa 22:6 scrie: “Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare
şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor, a trimis pe
îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în
curând”. În legătură cu aceasta este şi cuvântul din Apocalipsa 19:10:
“Şi mărturia lui Isus este duhul prorociei.”
Mai departe citim din Apocalipsa 22:7: “Iată, Eu vin curând!
Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”.
Aceasta este avertizarea Domnului care vine. În Apocalipsa 22:12
scrie: “Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau
fiecăruia după fapta lui.” La sfârşitul Apocalipsei ni se prezintă Cel
ce vorbeşte. Pentru aceasta citim Apocalipsa 22:16: “Eu, Isus, am
trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru
Biserici…”. Să comparăm numai Apocalipsa 22, versetul 6 şi 16. În
versetul 6 scrie că Dumnezeu Domnul a trimis pe îngerul Său, iar în
versetul 16 scrie că Isus a trimis pe îngerul Său. Nu trebuie acum ca
fiecare să recunoască că Domnul, Dumnezeu este Isus- Emanuel?
În Apocalipsa 22:18-19 găsim o avertizare finală, pe care toţi
trebuie s-o luăm la inimă. Ea sună astfel: “Mărturisesc oricui aude
cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva
ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi
dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va
scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă,
scrise în cartea aceasta.” În versetul 20, Cel ce vorbeşte se desparte
cu cuvintele: “Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: “Da, Eu vin
curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!”.

ÎNGERUL DOMNULUI

În această expunere vrem să pătrundem mai adânc în cercetarea

descoperirii vizibile a lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Unul din
locurile Bibliei, cel mai adesea greşit înţeles, este Geneza 1:26. Aici

66
scrie: “Apoi Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul Nostru, după
asemănarea Noastră”. Aici vorbeşte Domnul despre chipul Său şi
despre chipul acelora care au fost prezenţi la crearea omului.
Se încearcă ca din această frază să se formeze un plural în cadrul
Dumnezeirii. Cine cunoaşte Biblia, ştie însă că există numai un singur
Dumnezeu. Cine citeşte cu atenţie, recunoaşte că totul ce este scris
referitor la Dumnezeu, este scris la singular. Astfel şi cuvintele:
“Dumnezeu a zis”, “Dumnezeu a creat”. În Geneza 1:27 scrie:
“Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său”. Dacă ar exista mai multe
persoane în cadrul Dumnezeirii, ar fi trebuit să scrie: “A făcut pe om
după chipul lor”.
Astfel scrie numai că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
Cine vede în acest pasaj biblic Dumnezeirea la plural, acela crede în
mai mulţi dumnezei. Prin aceasta el furnizează mărturia că este în
deplină necunoştinţă în ce priveşte creaţiunea. Fiecăruia îi este
cunoscut că întreaga înştiinţare a creaţiunii se referă numai la lucrurile
vizibile. Despre crearea lumii îngerilor şi a tot ce este supranatural, nu
găsim nici o informaţie.
Lumea cerească a existat deja, înainte de a fi creată această lume,
căci Dumnezeu este din veşnicie în veşnicie. Deci cu cine a vorbit
Dumnezeu: “Să facem om!”? EL a vorbit tuturor oştirilor cereşti care
au fost prezente când El a înfăptuit creaţiunea. Putem citi în Ezechiel
28: 13-14 că şi căpetenia îngerilor - Lucifer - înainte de cădere, a fost
în grădina Eden. Citim aceste cuvinte: “Stăteai în Eden, grădina lui
Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scum… pregătite
pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile
întinse”. De aici vedem cui i-a vorbit Dumnezeu: “Să facem!”.
Aşa cum îngerii au un trup duhovnicesc, astfel şi Duumnezeu, în
Vechiul Testament, s-a descoperit în chip duhovnicesc. Acest lucru a
avut loc sub înfăţişarea unui înger, care este foarte asemănătoare cu a
omului.
Cuvintele din Ezechiel le vorbeşte Dumnezeu însuşi, prin profet,
Satanei, care a fost în împăratul Tirului, deoarece împăratul Tirului nu
a fost în grădina Eden, şi nici heruvim ocrotitor. Dumnezeu a ţinut
ascunse tainele Sale, în Cuvântul Său. De câte ori a ştiut El să
introducă lucrurile supranaturale într-o discuţie despre lucrurile
naturale! Totuşi, cine poate să găsească aceste comori preţioase?
67
 În Iov 38:4-7 scrie: “Unde erai tu când am întemeiat pământul?
Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a
întins frânghia de măsurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?
Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele
dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui
Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?”. Dumnezeu întreabă pe Iov
lucruri pe care el nu putea să le ştie, întrucât erau în legătură cu
întemeierea pământului. Iov ascultă în tăcere când Dumnezeu spune:
“… atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi
când fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”.
Din Iov 1:6-12 vedem că atunci când vorbeşte despre fiii lui
Dumnezeu, Biblia se referă la îngeri. În baza acestor cuvinte, întreaga
oştire de îngeri a fost prezentă când Dumnezeu a creat pământul.
Ceata de îngeri scotea strigăte de bucurie, văzând lucrurile lui
Dumnezeu. Astfel putem dar să cunoaştem cui a vorbit Dumnezeu
cuvintele: “Să facem om!”.
Mai departe scrie: “După chipul Nostru”. La această temă ne vom
folosi de mai multe locuri din Biblie. În toate locurile unde Dumnezeu
a apărut în mod vizibil, acest lucru a avut loc în înfăţişarea unui înger.
De aceea, această descoperire vizibilă este numită “Îngerul
Domnului”.
În Geneza 16:7-14 găsim pe Domnul în discuţie cu Agar. Întrucât
în această expunere este vorba despre Îngerul Domnului, scrie în
versetul 13: “Ea a numit Numele Domnului care-I vorbise: “Tu eşti
Dumnezeu care mă vede!”. Vedem aici trei denumiri pentru aceeaşi
persoană: Îngerul Domnului, Domnul şi Dumnezeu.
În Geneza 18:1 scrie: “Domnul i s-a arătat”. Din întreg capitolul
care urmează, cunoaştem că trei oameni, adică doi îngeri şi Domnul
însuşi, au venit la Avraam. În timpul când Domnul a rămas la
Avraam, cei doi îngeri au mers la Sodoma, lucru despre care se
relatează mai departe în Geneza 19:1: “Cei doi îngeri au ajuns la
Sodoma seara…”.
În Geneza 22:15-18 scrie: “Îngerul Domnului a chemat a doua
oară din ceruri pe Avraam şi a zis: “Pe Mine însumi jur, zice
Domnul…”. De aici vedem că Îngerul Domnului este Domnul însuşi.
În Exod 3:2-7 este descrisă chemarea lui Moise pe Muntele Horeb.
Citim după cum urmează: “Îngerul Domnului i s-a arătat într-o
68
flacără de foc… Moise a zis: “Am să mă întorc să văd ce este această
vedenie minunată…”. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi
Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: “Moise, Moise!
…”.
Acum, cine a fost în rug? Îngerul Domnului, Domnul sau
Dumnezeu? Nimeni să nu creadă că în rug au fost trei persoane. Noi
trebuie să facem ca şi Moise. Pentru a afla exact cu cine avem de-a
face, nu este permis să stăm la distanţă, ci trebuie să ne apropiem
îndeajuns pentru a ne convinge personal. De la distanţă se poate
numai bănui sau ghici. Moise nu a fost nicidecum mulţumit cu
aceasta. El s-a apropiat pentru a cerceta aceasă taină. Şi această
întâmplare dovedeşte că fiecare descoperire a lui Dumnezeu,
indiferent în ce formă are loc, Îl are pe El însuşi ca punct central. Ce
învăţătură minunată ne este dată aici pentru Noul Testament!
Indferent că este vorba despre Fiul lui Dumnezeu sau despre Duhul lui
Dumnezeu, în toate punctul central este însuşi Dumnezeu. Pentru a
vedea cu ochi dumnezeieşti şi pentru a înţelege vocea Cuvântului Său,
trebuie să ne apropiem tot mai mult.
În acelaşi capitol în versetul 14 scrie: “Dumnezeu a zis lui Moise:
“Eu sunt Cel ce sunt… Cel ce se numeşte “Eu sunt”, m-a trimis la
voi”. În Noul Testament auzim expresia “Eu sunt” de mai multe ori
cu aceleaşi cuvinte: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. De fapt aici
vorbeşte Acelaşi “Eu sunt”. Dar în Noul Testament nu este în chip de
înger, ci în chip omenesc. Aici vorbeşte Dumnezeu.
În Exod 23:20-21 scrie: “Iată, Eu trimit un înger înaintea ta… Fii
cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te
împotriveşti Lui… căci Numele Meu este în El”. Ce indicare minunată
spre Noul Testament! Dumnezeu a vorbit: “Eu voi trimite pe Fiul
Meu”, dar El însuşi a fost în acest Fiu. Acest lucru ni-l confirmă
2Corinteni 5:19: “Dumnezeu era în Hristos”. Este minunat când
vedem paralela în Vechiul Testament. Eu sper că nimeni nu va trece
în mod superficial peste cercetarea vechi-testamentară, căci în caz
contrar, Noul Testament rămâne ascuns.
În Judecători 2:1 scrie: “Îngerul Domnului S-a suit… şi a zis: “Eu
v-am scos din Egipt şi v-am adus în această ţară…. Am zis:
“Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi”. Şi aici scrie despre
Îngerul Domnului; totuşi, noi ştim că a fost Dumnezeu însuşi care, cu
69
mână tare, a scos poporul din Egipt. Aceste cuvinte, desigur, nu mai
au nevoie de explicaţii.
Noi găsim şi pe Ghedeon, în Judecători 6:22-24, într-o întâlnire cu
Îngerul Domnului: “Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a
zis: “Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului
faţă în faţă”. Şi Domnul i-a zis: “Fii pe pace!”. Cum a putut
Ghedeon să strige: “Stăpâne Doamne”, dacă a văzut pe Îngerul
Domnului? Lui i-a fost descoperit cine stă înaintea lui.
De ce este de mirare faptul că Toma vede pe acelaşi Dumnezeu în
Isus Hristos? Pentru aceasta citim cuvântul din Ioan 20:28: “Toma I-a
zis: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Toma a strigat astfel când a
recunoscut pe Isus Hristos în realitate. Numai un orb duhovniceşte nu
vede aceasta şi numai un surd duhovniceşte nu aude aceasta. Nimeni
să nu fie mulţumit cu ceea ce spun alţii despre Isus, ci să se convingă
personal şi să nu fie liniştit până când, din convingere deplină, poate
striga împreună cu Toma: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.
În Osea 12:4-5 citim următoarele: “S-a luptat cu îngerul, şi a fost
biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo
ne-a vorbit Dumnezeu. Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui
este Domnul”. Din aceste cuvinte vedem cine este Îngerul Domnului.
Este chipul prin care Cel nevăzut a devenit vizibil în Vechiul
Testament. Este oare de necrezut că, în Noul Testament, Cel nevăzut a
devenit vizibil în Isus Hristos? Eu aş dori, deoarece îmi stau la
dispoziţie cuvinte suficiente, să aduc fiecăruia, cât se poate de
aproape, această mare taină, în lumina Bibliei, încât s-o poată înţelege
foarte bine.
În Geneza 48 este vorba despre acelaşi Iacov, care a biruit avându-
L pe Dumnezeu. Citim versetul 15 şi 16: “A binecuvântat pe Iosif, şi
a zis: “Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi
Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în
ziua aceasta, Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău…”. Aici
Dumnezeu este numit ca Păstor, Călăuzitor şi ca Înger.
În încheiere, să citim Isaia 63:9: “În toate necazurile lor n-au fost
fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El
însuşi i-a răscumpărat în dragostea şi îndurarea Lui şi necurmat i-a
sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.”.

70
 Întrucât la această temă ar putea fi numite încă un mare număr de
versete biblice, consider că cele enumerate sunt de ajuns pentru a
mărturisi faptul că Dumnezeu, Domnul din Vechiul Testament, s-a
descoperit sub chipul unui înger, de aceea este şi scris: “Să facem om
după chipul Nostru!”. Dumnezeu însuşi, în existenţa Sa, este invizibil,
întrucât este Duh. În Ioan 4:24 scrie: „Dumnezeu este Duh”. Ca Duh,
El este prezent peste tot, dar invizibil. De aceea este scris în Ioan 1:18:
„Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu”. Aşa cum în Vechiul
Testament, Cel nevăzut a devenit vizibil prin înfăţişarea unui înger,
astfel în Noul Testament a devenit vizibil prin înfăţişarea lui Isus
Hristos, şi această descoperire a lui Dumnezeu este numită „Fiu”.
Pentru ca fiecare să ştie că acest Fiu este înfăţişarea vizibilă a Tatălui,
ne arată profetul în Isaia 9:6: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni
s-a dat, şi domnia va fi pe unărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic,
Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” Cine poate să
cuprindă acest lucru, să-l cuprindă; este simplu şi peste măsură de
minunat de a cunoaşte pe Dumnezeu în realitatea planului Său de
mântuire. Şi numai aceluia căruia îi este îngăduit să înţeleagă pe
Dumnezeu în Vechiul Testament, are posibilitatea de a vedea pe
Dumnezeu în Noul Testament. Astfel cum Noul Testament a luat
fiinţă prin împlinirea celui Vechi, aşa este şi descoperirea nou-
testamentară a lui Dumnezeu în Isus Hristos: împlinirea prorociilor
date în Vechiul Testament.

ÎNGERUL LEGĂMÂNTULUI

Îngerul Domnului este şi „Îngerul legământului”, care a vorbit

lui Moise pe muntele Sinai. Căci în Fapte 7:38 scrie: „El este acela
care, în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe
Muntele Sinai…” Aici aminteşte Ştefan în predica sa, că Moise a fost
un mijlocitor între popor şi Îngerul care i-a vorbit pe munte. În Exod
19:18-19 scrie: „Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul
se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul
unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna
tot mai puternic; Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas
71
tare.” Mai departe scrie în Exod 20:1 „Atunci Dumnezeu a rostit
toate aceste cuvinte, şi a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care
te-a scos din ţara Egiptului.”.
Deci, cine a venit din cer pe pământ? A fost Dumnezeu, Domnul
Însuşi. El a venit în înfăţişarea unui înger, aşa cum am văzut în toate
locurile biblice arătate mai sus. Ferice de acela care poate urma aceste
descoperiri ale lui Dumnezeu; el va înţelege imediat şi că Isus Hristos
este Domnul.
Încă un cuvânt din Maleahi 3:1. Aici vorbeşte Dumnezeu, în
Vechiul Testament, următoarele cuvinte: „Iată, voi trimite pe solul
Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul
Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi;
iată că vine, – zice Domnul oştirilor”. Aici găsim una din cele mai
importante promisiuni din Vechiul Testament. Domnul Dumnezeu
spune: „Voi trimite pe solul Meu”. El a spus acest cuvânt referitor la
Ioan Botezătorul, care a pregătit calea înaintea Domnului. Dar în acest
verset, vrem să vedem şi cealaltă legătură, adică faptul că Domnul
Dumnezeu este Îngerul Legământului. Maleahi este ultima carte a
Vechiul Testament, şi aici este scrisă ultima prorocie referitoare la
Isus Hristos. În acest verset primim o vedere generală asupra
Domnului Isus Hristos, adică cine este El. Împlinirea cuvântului din
Maleahi 3:1 o găsim în Noul Testament în Matei 11:9-14. Versetul 10
spune: „Căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea
feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta”.
Aici mai spune Domnul Isus în încheiere: „Cine are urechi, să
audă!” .
Aşa a venit Dumnezeu în Vechiul Testament în chip de înger şi în
Noul Testament în chip de om.

FIUL LUI DUMNEZEU

Ca să ajungem la cunoştinţa deplină asupra Domnului Isus

Hristos, trebuie să aducem Vechiul şi Noul Testament la acelaşi
numitor.

72
 Trebuie să recunoaştem că este vorba despre un singur Dumnezeu
care Îsi îndeplineşte planul Său de mântuire, căci ceea ce a fost spus
în Vechiul Testament prin prorocie, s-a împlinit în Noul Testament. În
fond ar trebui să cuprindem, să adunăm, toate prorociile începând de
la Geneza până la Maleahi ca să primim cunoştinţa adevărată în
Cuvânt despre Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Am adus în temele acestea destule exemple despre Domnul Isus
Hristos din Vechiul Testament, de aceea vrem să mai citim numai
câteva versete în plus, versete care se referă direct la această temă.
În Isaia 7:14b stă scris: „Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va
naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”.
Această prorocie s-a împlinit în Noul Testament. Înainte de a privi la
împlinirea acestor lucruri, mai trebuie să spun că Biblia nu vorbeşte
numai despre lucrurile care trebuie să se împlinească, ci spune şi cum
trebuie să se întâmple (să se desfăşoare) aceste lucruri prorocite.
În Zaharia este scris ca răspuns în capitolul 4:6b: „Lucrul acesta
nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, -
zice Domnul oştirilor”. Aşa vedem că tot planul lui Dumnezeu şi tot
ce este în legătură cu aceasta ia formă numai prin Duhul Lui.
Cuvântul prorociei sună: „Fecioara va naşte”. Iar în Luca 1:34-35
citim: „Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă
eu nu ştiu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt se va pogorî
peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul
care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu”. Cuvântul
acesta l-a spus îngerul Gavril Mariei, şi astfel timpul împlinirii tuturor
prorociilor venise. Îngerul a adus Mariei mesajul minunat că ea este
fecioara care trebuie să nască pe Fiul lui Dumnezeu.
În Matei 1:18-23 este scris: „Iar naşterea lui Isus Hristos a fost
aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să
locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”. În
versetul 20b scrie: „Căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul
Sfânt”. Aici, în locul acesta, vreau să arăt că Dumnezeu Tatăl şi
Duhul Sfânt sunt Unul, adică aceeaşi Persoană. Iar dacă susţine cineva
că ar fi mai multe persoane, atunci Isus ar trebui să aibă doi taţi. Dar
în Biblie Isus numeşte pe Dumnezeu ca Tată. În nici un loc nu
numeşte pe Duhul Sfânt ca Tată. Dar aici, în Matei 1:18, scrie că:

73
„Maria s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”, şi în versetul 20:
„Căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt”.
Dacă Dumnezeu Tatăl ar fi o altă persoană, atunci El nu ar avea
nici o legătură cu zămislirea şi cu fecioara Maria, fiindcă este scris
clar: „Maria s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”. Şi în Luca 1:35
găsim aceleaşi cuvinte: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi
puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care se va
naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu”. Dacă Duhul Sfânt ar
fi o altă persoană, atunci ar trebui să-L numească pe Isus „Fiul
Duhului Sfânt”, fiindcă a fost zămislit de Duhul Sfânt. Dar noi găsim
că a fost numit Fiul lui Dumnezeu; chiar şi asupra acestor cuvinte ar
trebui să se gândească toţi în profunzime, ca să poată vedea lucrarea
Singurului Dumnezeu.
Vrem să mai adăugăm acestor cuvinte pe cele spuse de Dumnezeu
prin gura psalmistului în Psalmul 2:7b: „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti
Fiul Meu! Astăzi Te-am născut”.” Faptul că Dumnezeu vorbeşte
aceste cuvinte ne este confirmat de un alt verset, cel din Evrei 1:5:
„Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu;
astăzi Te-am născut?”. Cine a fost deci acolo? Acela care L-a
zămislit? Tatăl sau Duhul Sfânt? De amândoi este scris că au zămislit
pe Fiul. Acum, dragii mei, puteţi vedea câtă înţelepciune rămâne de la
învăţătura celor trei persoane (sfânta treime)?
Cine clădeşte pe înţelepciunea proprie, este în faţa lui Dumnezeu
un om fără minte. Cine are dreptul să aşeze în Biblie lucruri care sunt
numai o invenţie omenească? Vrem noi să-L învăţăm pe Dumnezeu?
La prima vedere se pare că oamenii, în îngâmfarea lor, vor să ştie
totul mai bine ca Dumnezeu. Căci ce este această exprimare „sfânta
treime”, care nu se găseşte nicăieri în Biblie? N-ar fi avut timp
Domnul Isus sau apostolii să înveţe aşa ceva sau să scrie aşa ceva?
Cine este deci Duhul Sfânt, prin care a fost zămislit Domnul Isus?
El este Însuşi Dumnezeu, El este Duhul lui Dumnezeu. Prorocul
spune: „…nu prin putere, ci prin Duhul Meu se vor întâmpla toate
aceste lucruri”. Prin Duhul s-au şi înfăptuit, fiindcă toate s-au împlinit
cum au fost scrise, adică Fiul a fost zămislit de Dumnezeu prin Duhul
Sfânt.
Cine este din adevăr, va asculta şi acest punct al Cuvântului, căci
Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Dacă am explica de ce este
74
scris în Bibile, în diferite locuri, odată Dumnezeu Tatăl, altădată Fiul
şi altădată Duhul Sfânt, ne-ar trebui o carte aparte.
Dorim ca Dumnezeu să descopere oricărui om sincer, prin Duhul
Său, adevărul şi să-l conducă prin Cuvăntul Lui în tainele Sale.
Vedem din Matei 1:18-25 că se întâmplase prin Duhul Sfânt. Dorim
ca această mică descriere să fie de folos tuturor celor ce o citesc, să
vadă odată pentru totdeauna că este un singur Dumnezeu şi nu o
sfântă treime, prin care se înţeleg trei persoane, şi cu asta trei
dumnezei. El, prin Duhul Său, a zămislit pruncul făgăduit; prin
aceasta, El, Dumnezeu, este Tatăl, fiindcă El Şi-a creat un trup prin
care a putut să se descopere oamenilor. El era Emanuel – Dumnezeu
cu noi. Dumnezeu, în strălucirea Lui reală, ca Duh, nu poate fi văzut
de oameni, de aceea a scris Ioan în capitolul 4:24: „Dumnezeu este
Duh”.
Vom vedea imediat de ce acest Fiu (Emanuel) va fi numit astfel;
Numele Lui a fost deja spus prin descoperire în Vechiul Testament,
aşa cum ne este dat în scris în Noul Testament în Matei 1:23b: „Şi-I
vor pune Numele Emanuel, care tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este
cu noi”. De ce nu înseamnă Emanuel – Fiul lui Dumnezeu este cu
noi? Nu ar fi mai pe înţelesul nostru? Dar de atunci s-a spus oamenilor
că Dumnezeu Tatăl este prin Fiul printre noi. Aşa că Emanuel
înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. După naşterea Fiului, I s-a dat
numele Isus. De ce aceasta? Numele Isus înseamnă „Domnul este
Salvarea”. Aşa găsim şi aici pe Domnul Dumnezeu într-o singură
Persoană. Cât de pretenţios este deci Cuvântul lui Dumnezeu!
Aşa că “Emanuel” înseamnă “Dumnezeu este cu noi” şi Isus
înseamnă “Domnul este salvarea”. De aceea găsim scris în Matei 1:21:
„…pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatela Sale”, da, pe
poporul Lui. Ca om, El a fost născut, a avut un început, dar ca Domn,
El este din veşnicie în veşnicie.
În Isaia 9:6 scrie: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a
dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic,
Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. Cuvântul
acesta spune clar cine este Copilul care trebuia să se nască. El este
Părintele veşniciilor, Domnul păcii. Prin cuvântul acesta ni se arată
din nou adevărul, ca şi prin Numele Emanuel. Suma acestor taine este:
„DUMNEZEU ESTE CU NOI”. Nu un dumnezeu este cu noi, ci
75
Însuşi Dumnezeu este cu noi. Deci, Dumnezeu Însuşi, prin Isus
Hristos, a venit ca om pe pământ.
După cum am văzut de pe poziţia dumnezeiască, Fiul este
descoperirea Tatălui. Cine se mai miră atunci când Domnul Isus spune
în Ioan 10:30: „Eu şi Tatăl una suntem”, şi în capitolul 14:9: „Cine
M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. Toate acestea s-au întâmplat ca
să se adeverească planul lui Dumnezeu.
În Isaia 35:4 citim: „Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu
vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui
Dumnezeu; El Însuşi va veni, şi vă va mântui” ; (vesetul 5,6): „Atunci
se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci
şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie;”.
Ce aflăm din această prorocie? Prima dată că Dumnezeu vine El
Însuşi şi mântuieşte; în al doilea rând că, atunci când vine, se vor
deschide ochii orbilor, surzii vor auzi etc. Eu întreb pe toţi: s-a
împlinit acest cuvânt în Isus Hristos, ori să aşteptăm pe altul? Cel ce
cunoaşte Biblia ştie foarte bine că toate aceste lucruri s-au împlinit în
mod exact în viaţa Domnului Isus Hristos, care nu numai că a deschis
ochii orbilor şi urechile surzilor, ci a înviat şi morţii. Aşa că El este,
conform Isaia 35:4-6, Domnul Dumnezeu care trebuia să vină.
Pentru aceasta citim un text din Noul Testament, ca să auzim
expunerea Lui personală. Prorocul Isaia spunea că Dumnezeu însuşi
va veni ca să aducă mântuirea şi că va face minuni mari; iar prorocul
Ioan trimite pe ucenicii săi la Domnul Isus, cu întrebarea: „Tu eşti
Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” – aceasta este scris
în Luca 7:20. Domnul Isus răspunde ucenicilor lui Ioan – Luca 7
versetul 22: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii
văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază,
şi săracilor li se propăvăduieşte Evanghelia”. Domnul Isus nu le
răspunde în fond la întrebarea care I s-a pus. El nu a spus: „Da, Eu
sunt Acela care trebuia să vină”. Nu, răspunsul Lui a fost cu cuvântul
scris despre El: „Duceţi-vă şi spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit, şi
anume…”. Aceasta a fost de ajuns pentru Ioan, fiindcă el era un
proroc şi ştia exact ce va face Mesia când va veni.
Dragă prietene, numai pe baza Cuvântului poţi cunoaşte pe
Domnul şi numai cu Cuvântul poţi cerceta şi pe alţii. Dacă nu se
împlinesc în viaţa noastră cele făgăduite de Domnul Isus, deşi
76
mărturisirea cu gura există, nu suntem copii adevăraţi ai lui
Dumnezeu. În viaţa Domnului Isus s-au împlinit cele spuse de Isaia în
capitolul 35. Prin aceasta a ştiut Ioan că El este Acela care trebuia să
vină; El este Domnul Dumnezeu.
Încă un cuvânt din Isaia să ne vorbească, şi care ne arată la fel cine
este Isus Hristos. În Isaia 40:1 scrie: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe
poporul Meu, zice Dumnnezeul vostru”. Versetul 3: „Un glas stigă:
„Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un
drum pentru Dumnezeul nostru!”. Ce scrie aici? Calea să fie pentru
Domnul, şi drumul să fie netezit pentru Dumnezeul mostru? Da,
dragul meu prieten…pentru Domnul nostru Dumnezeu! Şi cuvântul
acesta s-a împlinit. Ioan a pregătit calea Domnului, cum găsim scris în
Matei 3:3: „Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul
Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi
calea Domnului, neteziţi-I cărările!”.
Întotdeauna vedem că Vechiul şi Noul Testament corespund în
învăţătură, aşa că în tot veacul mântuirii (istoria mântuirii) este vorba
despre descoperirea Singurului Dumnezeu, care este Domnul. În Isaia
40:9 scrie: „Iată Dumnezeul vostru” şi în versetul 10: „Iată Domnul
Dumnezeu vine…”. Da, cât este de minunat! El a venit în Isus Hristos
cu adevărat. Realitatea este că noi suntem deja în timpul în care
urmează să vină Domnul a doua oară, fiindcă semnele timpului, care
trebuie să se împlinească înaintea venirii Lui, urmează unul după altul
înaintea ochilor noştri. De ce nu L-au recunoscut oamenii când a venit
prima dată? Este scris în Ioan 1:11: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-
au primit”. El a venit în smerenie, nu în strălucire, fără heruvimi şi
serafimi, fără foc şi trâmbiţe. El a venit în lume aşa cum vine orice
om. A fost înfăşurat în scutece, aşa cum am fost şi noi, a devenit om
ca şi noi. Pe scurt, El ne-a semănat în totul şi în toate. Dar trupul Său
a fost zămislit prin Duhul, deoarece El a fost fără păcat şi nemuritor.
El a fost absolut sfânt. El a venit cu scopul ca să moară pentru noi. El
a lut păcatele asupra Lui, a dus pedeapsa şi blestemul la cruce. El a
murit moartea noastră, pentru ca noi să trăim viaţa Lui.
O altă asemănare o găsim în 1 Ioan 2:23: „Oricine tăgăduieşte pe
Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl”.
Aici este scris destul de clar: cine primeşte pe Fiul, primeşte în acelaşi
timp şi pe Tatăl, şi cine crede în Fiul, crede şi în Tatăl; cine se roagă
77
Fiului, se roagă în acelaşi timp şi Tatălui, fiindcă Tatăl este descoperit
în Fiul. Chiar Ioan scrie foarte mult despre această temă. El merge atât
de departe, încât în 1 Ioan 4:3 spune: „…şi orice duh, care nu
mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui
Antihrist”, şi în versetul 2: „Orice duh, care mărturiseşte că Isus
Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu”. Aici nu este vorba de o
mărturisire cu buzele, pe care o poţi cuprinde în formula: „Cred că
Isus este Fiul lui Dumnezeu”. Precis nu, fiincă asta cred şi dracii.
Dacă asta ar fi fost totul, atunci dracii ar fi împlinit în totul Cuvântul
lui Dumnezeu. Oamenii vedeau în Domnul Isus pe unul care duce
lumea în eroare, care are drept conducător personal pe mai marele
dracilor, în timp ce demonii strigau după El: „Un om stăpânit de mai
mulţi draci…a zis: „Ce am eu a face cu Tine Isuse, Fiul Dumnezeului
Celui Prea Înalt?” Acestea au fost cuvintele satanei vorbite printr-um
om.
Vedeţi că satana L-a numit „Isus”, adică pe Nume, şi cu denumirea
de „Fiul lui Dumnezeu”.
Este de mirare atunci dacă astăzi oameni stăpâniţi de Satana
pronunţă Numele lui Isus şi Îl cheamă „Fiul lui Dumnezeu”, şi sunt
atât de departe de Dumnezeu? Vedem că Ioan în epistola sa nu a
subliniat numai formularea exterioară a cuvintelor, ci că întreaga
Biblie depinde de descoperirea tainei lui Dumnezeu prin Duhul Său.
Vedem în aceste pasaje că Numele Isus şi Numele Emanuel se ţin
laolaltă fiindcă se cunoaşte însemnătatea acestui Nume.
În încheiere citim 1 Ioan 5:20: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit,
şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat Şi noi
suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este
Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică”. Acesta este rezultatul
întregului a ceea ce dorea să spună Ioan prin cuvântul: „Orice duh,
care mărturiseşre că Isus Hristos a venit în trup, este de la
Dumnezeu.” (1Ioan 4:2b).
Prin aceasta a spus numai ceea ce au spus prorocii în Vechiul
Testament, adică Fiul este însăşi descoperirea Tatălui; şi aici numai
Duhul Sfânt poate conduce în tot adevărul.
Prorocii au scris în proporţie de 90% despre Domnul în
Dumnezeirea Sa, fiindcă nu era încă descoperit ca om. Apostolii au
descris pe Domnul în mai bine de 90% ca om. Cine cunoaşte pe
78
Domnul numai după descoperirea apostolilor, nu va avea un tablou
întreg. Prorocii spuneau cine este Domnul şi apostolii relatau cum S-a
descoperit El. Aşa cum a fost ascunsă dumnezeirea Lui în trup
omenesc, aşa este ascunsă şi descoperirea dumnezeirii Lui în Noul
Testament. Numai aşa putem cunoaşte pe Domnul în adevăr. Şi
cuvântul lui Pavel din 1 Corinteni 12:3 nu este fără importanţă:
„Nimeni nu poate spune că: „Isus este Domnul” decât prin Duhul
Sfânt”.
Aceasta este singura posibilitate să vedem pe singurul Domn în
Isus Hristos. Cui nu-i este descoperită această taină prin Duhul Sfânt,
nu va pricepe niciodată. Pavel spune că este numai un singur Domn.
Citim în Efeseni 4:5: „Este un singur Domn, o singură credinţă, un
singur botez”. Adică un singur Domn, fie că-L întâlnim în Vechiul
Testament, fie în Noul Testament, ori Îl găsim descoperit ca înger, ori
sub Numele Iahveh, ori ca om sub Numele Isus, El este şi rămâne tot
acelaşi Domn.
Astfel a putut El să spună că este înaintea lui Avraam. Citim în
Ioan 8:57-58: „N-ai nici cinzeci de ani”, I-au spus iudeii, “şi ai văzut
pe Avraam!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, mai
înainte să se nască Avraam, sunt Eu”.
Este normal ca acelaşi Domn, care a vorbit atunci lui Avraam, să
vorbească şi aici evreilor. Ca om, avea aproximativ 30 de ani, dar ca
Domn, El era din veşnicie. Dacă ar putea toţi să vadă ce înseamnă
cuvintele: „Isus este Domnul!”. Dorim ca fiecare să primească prin
Duhul Sfânt mărturia Domnului Isus Hristos. În Apocalipsa 19:10b
scrie: „Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care
păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia
lui Isus este duhul prorociei)”.
Ai tu mărturia lui Isus? Înţelegi ce vrea să spună aici Scriptura?
Imediat la începutul Apocalipsei, în capitolul 1:2 scrie: „…care a
mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus
Hristos, şi a spus tot ce a văzut.”
În Apocalipsa ni se arată prin duhul prorociei adevărul despre
mărturia lui Isus. Pentru ce a fost dus Ioan pe insula Patmos? Găsim
în Apocalipsa 1:9: „…din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din
pricina mărturiei lui Isus Hristos”. Acolo i s-a împărtăşit descoperirea
Domnului Isus Hristos. Domnul Isus avea să fie descoperit. Partea Lui
79
omenească era cunocută de mulţi, dar, prin mărturia Cuvântului lui
Dumnezeu, trebuie să fie ancorată mărturia lui Isus pentru totdeauna.
Aici El este descoperit în dumnezeirea Sa. Aceasta se poate înţelege
numai prin Duhul Sfânt.
După ce Ioan face în capitolul 1:1-6 o intoducere la cele şapte
biserici, el trece direct la descrierea descoperirii Domnului Isus; în
versetul 7 scrie: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi
cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din
pricina Lui! Da. Amin”. Acest verset vorbeşte despre venirea
Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a fost străpuns. Deşi nu vrem
să discutăm în amănunţime acest verset, vrem doar să spunem că aici
nu este vorba despre răpirea Bisericii. În versetul 8 nu vorbeşte Ioan,
ci însuşi Domnul. Da, El Se descoperă şi ne aduce la cunoştinţă cine
este El. Aici sunt scrise următoarele: „Eu sunt Alfa şi Omega,
Începutul şi Sfârşitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este Cel ce era
şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Cuvântul acesta ne arată clar
mărturia lui Isus; deci, El este Alfa şi Omega, da, însuşi Domnul
Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel ce este, era şi vine. Aici nu mai este
vorba de pilde. Este descoperirea desăvârşită a Domnului Isus Hristos.
Aceasta este mărturia lui Isus, iar mărturia lui Isus este duhul
prorociei. Dacă Pavel spune: „Şi nimeni nu poate zice: “Isus este
Domnul”, decât prin Duhul Sfânt.”, atunci aşa este, căci cine spune că
Isus este Domnul (nu un Domn), poate s-o spună numai prin Duhul
Sfânt, care i-a descoperit-o. Cu cuvintele: „Isus este Domnul” spunem
totodată că Isus este Dumnezeu, căci Domnul este Dumnezeu.
Cum spune Mântuitorul în Apocalipsa 1:8, El este chiar Cel
Atotputernic. Numai cui îi este dat să înţeleagă ce este mărturia lui
Isus, va afla ce este exprimat referitor la pecetluirea cu Duhul Sfânt.
Pavel merge în epistola sa aşa se departe, încât scrie în 2 Corinteni
5:16 că nu doreşte să cunoască mai departe pe Domnul Isus după trup,
ci numai în Duh: „Chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii,
totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta”.
Dragă prietene, cum priveşti pe Domnul Isus? Rămâi la cele
referitoare la Betleem, Ghetzimani, sau Îl vezi cum ne este descris şi
în Apocalipsa? Pavel nu-L mai cunoaşte în felul lumii, ci în felul
dumnezeiesc, aşa cum s-a întâlnit cu El pe drumul Damascului – în
felul cum se descoperă Dumnezeu prorocilor din Vechiul Testament,
80
într-un stâlp de foc. Când s-a uitat Pavel în această lumină, a orbit şi a
căzut la pământ. Despre aceasta citim în Fapte 9:5: „Cine eşti Tu,
Doamne?” A răspuns el. Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L
prigoneşti”. Această întâmplare nu a fost importantă numai prin
faptul că Pavel a devenit credincios, ci şi prin faptul că Domnul, care
era în lumina aceea, era Isus Hristos.
Dragă prietene, Isus Hristos, care este la dreapta Maiestăţii în
ceruri, este aici în stâlpul de foc şi vorbeşte cu Pavel, şi asta la câţiva
ani după înălţare. Cine poate înţelege şi acest lucru? Tot îmi lipsesc
cuvintele ca să pot relata cu ajutorul Bibliei marile descoperiri ale lui
Dumnezeu.
Şi cuvântul Domnului din Ioan 3:13 nu-l poate explica nimeni; aici
scrie: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce s-a pogorât din cer,
adică Fiul omului, care este în cer”. Cum putea Isus să spună, pe
când era încă cu picioarele pe pământ şi nu era încă răstignit, că El s-
ar fi urcat în cer? Cum putea să spună despre El însuşi că este în cer,
în timp ce vorbea cu Nicodim? Cine poate explica aceste lucruri? Şi
cum putea să apară vizibil lui Pavel, după ce se înălţase la cer? Este
deci minunat dacă Cuvântul nu este cunoscut numai literar, ci ne este
şi descoperit. Multe s-ar putea spune încă, lucruri care nu se înţeleg
aici cu mintea omenească; dar lucrurile duhovniceşti se înţeleg numai
duhovniceşte. Din cauza aceasta scrie Pavel în 1Corinteni 2:7: „Noi
propăvăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică…”. Chiar Pavel
scrie aici că este vorba despre lucruri tainice, pe care le transmite
Bisericii din însărcinarea lui Dumnezeu. De aceea spune în 1Corinteni
4:1b următoarele: „…să fim priviţi ca nişte ispravnici ai tainelor lui
Dumnezeu”. El se ştie chemat şi pus de Dumnezeu să
„gospodărească” tainele lui Dumnezeu cu sinceritate şi dăruire.
Şi astăzi Dumnezeu are slujitorii Săi, cărora le descoperă tainele
Sale. De aceea trebuie să fim sinceri în lucrarea la care şi eu am fost
chemat.
În 1Corinteni 2:13 scrie: “Şi vorbim despre ele nu cu vorbe
învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la
Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile
duhovniceşti.” Şi versetul 14: “Pentru omul firesc sunt o nebunie.”
Dacă nu se respectă această călăuzire a Cuvântului, atunci rezultă o
învăţătură după mintea şi înţelepciunea omenească, şi sensul
81
Cuvântului se pierde. . De aceea, găsim îndrumarea lui Petru în 2Petru
1:20: “Să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte
singură.” Noi nu avem sarcina să tâlcuim prorociile din Sfânta
Scriptură. Sarcina noastră este să recitim prorociile din Scriptură şi să
vedem cum s-au împlinit. Chiar aceasta este şi ceea ce a vrut să ne
spună şi Pavel, adică lucrurile duhovniceşti se ţin împreună. Cine
citeşte Biblia în felul acesta, va vedea armonia Cuvântului. El va sta
neclintit în credinţă şi va fi zidit pe temelia învăţăturii apostolilor şi
prorocilor, care au pe Isus piatră unghiulară.
Pavel spune în 1Corinteni 2:14 cuvintele: “Dar omul firesc nu
primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el, sunt o
nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate
duhovniceşte.”
În Ioan 4:24, Domnul Isus spune uemătoarele cuvinte: “Dumnezeu
este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi
adevăr.” Domnul era în trup, printre oameni, vizibil, dar Dumnezeu
care este Duh, şi de aceea invizibil şi prezent peste tot, trebuie să I se
închine oamenii în Duh şi adevăr.
Noi să nu uităm că Dumnezeu este Duh. Cum ajunge Pavel astfel
să spună: “Domnul este Duhul”. Pentru aceasta citim textul din
2Corinteni 3:17: “Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul
Domnului, acolo este slobozenia.” .
Aşa cum se vorbeşte de Dumnezeu ca Duh şi de Duhul Domnului,
aşa se vorbeşte de Domnul ca Duh. Vedem că despre Domnul se
spune la fel ca despre Dumnezeu, ca de Tatăl şi de Fiul. Dumnezeu
este Tatăl şi Domnul este Fiul; împreună este egal: Domnul
Dumnezeu.
Aşa a învăţat şi Pavel în 1Corinteni 8:6, după cum urmează:
“Pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin
toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus
Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” Aici se spune
despre Dumnezeu şi Domnul acelaş lucru; şi Pavel mai spune:
“Domnul este Duhul.” Dacă Domnul ar fi o altă persoană decât
Dumnezeu, atunci avem doi despre care se spun aceleaşi lucruri;
findcă este scris că Dumnezeu este Duhul, şi iarăşi că Domnul este
Duhul. Cât de simplu este dar pentru noi dacă cuprindem aceste două
noţiuni: “Domnul” şi “Dumnezeu”, şi spunem: “Domnul, Dumnezeu
82
este Duhul”; dacă nu ar fi aşa, atunci am avea două Duhuri, şi cine
face din Duhul Sfânt o a treia persoană, are, în consecinţă, trei
Duhuri. Câtă necunoştinţă este dar printre oameni.
După Scriptură există un singur Duh Sfânt, acesta este Duhul lui
Dumnezeu, sau Duhul Domnului, ori Duhul Sfânt, întotdeauna este
vorba despre unul şi acelaşi Duh. Pavel vorbeşte despre aceasta în
1Corinteni:12: 4-6: “Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt
felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este
acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.” Mai clar nu poate să se
spună. Aşa că există un singur Duh, un singur Domn şi un singur
Dumnezeu care lucrează totul în toţi. Pavel ne-a dat aceste trei
denumiri la singular.
Cine cunoaşte Sfânta Scriptură, vede că nimic nu este atât de greu
ca să nu poată fi înţeles. Este scrisă doar pentru oameni. Să citim
cuvântul din Matei 3:16-17, care are la fel importanţa lui: “În clipa
aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu
pogorându-se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a
auzit un glas, care zicea: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care
Îmi găsesc plăcerea.”
Ca să înţelegem acest eveniment, trebuie să mai citim şi textul din
Neemia 9:13: “Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din
înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate,
învăţături şi orânduiri minunate.”. Cum poate fi lucrul acesta?
Dumnezeu s-a pogorât pe muntele Sinai şi în acelaşi timp le-a vorbit
din înălţimea cerurilor.
Aşa s-a întâmplat şi la botez. Aici vine Dumnezeu însuşi, care este
Duh, jos, şi glasul răsună din ceruri. Lucrurile temporare au fost
legate de cele veşnice, cerul cu pământul. Tatăl lua locuinţă în Fiul
prin Duhul Sfânt.
Ce s-a întâmplat cu Hristos, se întâmplă cu toţi fii lui Dumnezeu,
atunci când vine Dumnezeu şi locuieşte prin Duhul Sfânt în noi.
Hristos a devenit un Frate între fraţi, un Fiu între fii, Primul născut
între primii născuţi, Împărat între împăraţi, Preot între preoţi, un Om
printre oameni, un născut prin Duh printre cei născuţi din Duh. Toate
acestea s-au întâmplat spre fericirea noastră. EL a luat locul nostru de
om. EL a strigat în locul nostru: “Dumnezeule, de ce M-ai părăsit?”
Noi am fost cei părăsiţi de Dumnezeu şi condamnaţi la moarte, dar El
83
a luat păcatele noastre asupra Lui şi a murit pentru noi. De ar cunoaşte
fiecare sensul întâmplărilor! Toate în Biblie au sensul lor adevărat, ele
trebuiesc numai înţelese.
Cu mare dorinţă aş discuta toate temele din istoria mântuirii, care
compun un întreg armonios. Vechiul şi Noul Testament corespund
sută la sută. Aşa de exemplu, Dumnezeu este numit în Vechiul
Testament “Stânca”. În Psalmul 42:9 este scris: “De aceea zic lui
Dumnezeu, Stânca mea…” În 1Corinteni 10:4, scrie că Isus Hristos
este Stânca: “… şi stânca era Hristos.” Este Stânca despre care a
vorbit Domnul Isus în Matei 16:18: Aceasta trebuie să ne ajungă ca să
ştim cine este Stânca. “… pe această piatră (stâncă) voi zidi Biserica
Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Aşa mai găsim că
Dumnezeu este Medicul cel bun: “Eu sunt Domnul care te vindecă.”-
Exod 15:26. Iar în Noul Testament găsim că Domnul Isus spune acest
lucru referitor la Sine: “Îmi veţi zice zicala aceea: “Doftore, vindecă-
te pe tine însuţi.”- Luca 4:23. Acelaşi Domn, care a vindecat în
Vechiul, a vindecat şi în Noul Testament.
În continuu, Biblia spune aceleaşi lucruri despre Domnul Isus şi
Dumnezeu. Biserica este numită în diferite forme: ca Biserică a lui
Dumnezeu şi ca Biserică a lui Hristos; de aceea este vorba despre
aceeaşi Biserică. Este scris despre Evanghelia lui Dumnezeu şi despre
Evanghelia lui Hristos, despre slujitor al lui Dumnezeu şi despre
slujitor al lui Hristos, despre pacea cu Dumnezeu şi pacea lui Hristos,
care este una şi aceeaşi pace. Am putea să continuăm şi să arătăm
cititorilor despre ce este vorba în Sfânta Scriptură, adică cum există
totul printr-un singur Domn şi Dumnezeu. Rezultatul întregului este:
că există un singur Domn, un singur Duh, un singur Salvator, un
singur Judecător, un singur Împărat, un singur Mântuitor, o singură
Stâncă, unul singur care se numeşte “Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
Alfa şi Omega, Cel Atotputernic.” Dorim ca tuturor, celor care citesc
aceste lucruri, să le fie îngăduit să priceapă aceste taine.

ALTE ASEMĂNĂRI

84
 Referitor la timpul când a lucrat Domnul Isus ca Om, vrem să
privim Biblia, fiindcă şi aceasta este important, căci în dumnezeirea
Lui, L-am descris mai înainte. Trebuie să vedem că peste tot în Sfânta
Scriptură, unde apare Domnul Isus lângă Dumnezeu, El este descris ca
om.
În poziţia Sa de Fiu, Îl găsim în patru feluri: ca Fiul lui Avraam,
Fiul lui David, Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu. Şi acest număr patru
are o importanţă în Biblie. Vedem pe Domnul Isus ca Miel, Mare
Preot, Mijlocitor lângă Dumnezeu. Aşa cum este denumirea Lui ca
Fiu în patru feluri, aşa este şi sarcina Lui în tabloul mântuirii cuprinsă
în patru aspecte. EL este Marele Preot care a intrat odată pentru
totdeauna în Locul prea sfânt în ceruri; El este Mielul jertfit care a
adus împăcarea omenirii, EL este Mijlocitorul care împacă omenirea
cu Dumnezeu în El însuşi, El vorbeşte pentru noi şi mijloceşte pentru
noi (Avocat).
Cine citeşte cele patru Evanghelii va constata că Domnul Isus este
descris în patru feluri. Trebuie însă să observăm neapărat că Domnul
Isus nu apare aici ca o a doua persoană în cadrul dumnezeirii, ci ca
Om lângă Dumnezeu, ca Fiu lângă Tatăl. Aici este vorba de
înfăptuirea planului lui Dumnezeu, care a vrut să împace omenirea cu
Sine Însuşi. Aceasta s-a întâmplat pe crucea Golgotei, prin Domnul
Isus Hristos, aşa cum spune Pavel în 2Corinteni 5:19: “Dumnezeu era
în Hristos, împăcând lumea cu Sine.”
Isus Hristos este centrul propovăduirii în tot veacul mântuirii. În El
s-au împlinit toate cele spuse în Psalmi, în Legea lui Moise şi în
proroci.

UNITATEA ÎNTRE TATĂ ŞI FIU

Acum vrem să privim unele versete din Noul Testament în care

Tatăl şi Fiul ne sunt arătaţi ca o singură persoană. Vom începe cu
cuvântul din Ioan 10:30, pe care L-a spus Însuşi Domnul Isus: “Eu şi
Tatăl una suntem.”
Să ţinem minte că Isus nu spune: “Eu şi Tatăl suntem uniţi”, ci
“Eu şi Tatăl una suntem.” Aici poate să spună cineva că aceste

85
cuvinte se pot referi şi la cei căsătoriţi: “Cei doi vor fi un singur trup.”
Da, putem să spunem cu adevărat că bărbatul şi femeia sunt un singur
trup. Dar bărbatul este o persoană aparte şi femeia la fel este o
persoană aparte. Aceasta nu se poate spune despre Tatăl şi Fiul.
Unitatea dintre bărbat şi femeie este cu totul alta şi diferită de
unitatea dintre Tatăl şi Fiul. Aceasta o vom arăta printr-un exemplu.
Există vreun soţ, pe pământ, care poate să spună: “Cine mă vede pe
mine, vede pe soţia mea.”? Şi la fel, există vreo soţie care poate să
spună: “Cine mă vede pe mine, vede pe soţul meu.”? Dar Isus spune
în Ioan 14:9: “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.”
Soţul şi soţia sunt două persoane, urmaşi ai unor neamuri diferite,
care s-au unit aici pe pământ pentru a trăi împreună. Tatăl şi Fiul sunt
două descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu. De aceea a putut să spună
Domnul Isus: “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” .
Să privim acest capitol 14 din Ioan mai îndeaproape, fiindcă chiar
în acest capitol Domnul Îi introduce pe ucenici în tainele ascunse. EL
a vorbit oamenilor mai mult în pilde, dar unul din ucenicii Săi a vrut
să ştie tot adevărul în amănunţime. El ştie că în aceste pilde, de care
se servea Domnul Isus, se ascund adevăruri adânci. Filip se adresează
deci Domnului Isus. El a primit un răspuns minunat. Aşa vei primi şi
tu, cititorule, dacă te vei adresa Domnului Isus şi-L vei întreba pe El.
În Ioan 14:6, Mântuitorul spune următoarele cuvinte lui Toma:
“Eu sun calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin
Mine.” În versetul 7, Isus spune mai departe: “Dacă M-aţi fi cunoscut
pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi
cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” Da, cititorule, acesta este Adevărul! Cine
cunoaşte pe Isus cu adevărat, vede în El pe Tatăl. Aici Mântuitorul nu
mai vorbeşte în pilde, ci dă ucenicilor Săi un răspuns concret la o
întrebare concretă, folosind cuvinte clare.
Cine I se adresează Lui şi vrea să aibă claritate asupra acestor taine,
ca şi Toma, va primi acelaşi răspuns clar. Aici este importanţa
credinţei şi a înţelepciunii. Domnul Isus trebuia să spună: “Dacă M-
aţi fi cunoscut…”. Aici este poticnirea şi greutatea. Cei mai mulţi Îl
cunosc numai în trup pe Isus, dar nu în Duh. Ei văd numai cu ochii
pământeşti, şi fac comparaţii despre lucruri care se judecă şi se pot
înţelege numai dacă Duhul Domnului le descoperă. Lucrurile

86
pământeşti se judecă pământeşte, iar lucrurile duhovniceşti se judecă
duhovniceşte.
În Luca 10:22 este scris: “… nimeni nu ştie cine este Fiul , afară
de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul
să i-L descopere.” Să nu trecem prea repede peste aceste cuvinte, căci
este scris: “Şi nimeni nu ştie cine este Tatăl”, înseamnă că aceasta
este adevărat. Dar totuşi urmează fraza binecuvântată: “… şi căruia
vrea Fiul să i-L descopere.”. Deci nimeni nu poate să cunoască de la
sine taina lui Dumnezeu, decât cel căruia i-a fost descoperită. Şi tu,
cititorule, nu vei putea vedea pe Tatăl în Domnul Isus Hristos, până
când nu ţi-a fost descoperită această taină prin Duhul Sfânt. Citim din
nou în Luca 10:22: “… şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”.
Depinde deci de Domnul Isus Hristos dacă dorim să ne
împărtăşească această descoperire. Dacă ai dorinţa sinceră să obţii
claritate asupra acestei taine, atunci El ţi-o va da. Despre importanţa
acestei descoperiri dumnezeieşti nici nu se poate vorbi aici în
amănunţime, dar binecuvântat este omul căruia Mântuitorul îi poate
vorbi. Noi am văzut şi am constatat că această taină nu se primeşte
prin studii la seminariile teologice. Nici un sfat frăţesc, nici o
persoană nu poate să stabilească acest lucru; numai Domnul Isus
singur poate să descopere aceasta.
Rog pe cititor să citească şi să ia aminte că, nu este scris că Tatăl va
descoperi pe Fiul, ci este scris numai referitor la Tatăl: “… şi acela
căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Deci vedem clar că Fiul este
descoperit; numai Tatăl în Fiul este taina ascunsă.
Comparăm această temă cu cuvintele din Ioan 14:8. Aici găsim pe
Filip care se amestecă în discuţia Domnului Isus cu Toma. El a auzit
cuvintele Domnului: “Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut
şi pe Tatăl Meu, şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte şi L-aţi şi văzut.”
Aceste cuvinte ale Domnului Isus au fost atât de puternice pentru
Filip! El voia claritate deplină de la Domnul şi de aceea spune -
fiindcă nu vedea (sau nu cunoştea) încă pe Tatăl în Domnul Isus. El
mai pune o întrebare şi zice: “Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de
ajuns.” Filip voia să afle cu orice preţ taina despre Tatăl, ca să-i fie de
ajuns.
Dragă prietene, te-ai gândit vreodată la ucenicii aceştia, care au
umblat atâta vreme cu Domnul Isus? EL iertase păcatele oamenilor în
87
mijlocul lor, vindecase bolnavii, celor flămânzi le-a dat pâine şi a
liniştit furtuna. De fapt, în cursul anilor în care ei au umblat cu
Domnul Isus au avut destul timp şi ocazii să cunoască pe Domnul lor
nu numai ca om, ci şi ca Dumnezeu; dar ei nu L-au recunoscut. Dragă
prietene, ai recunoscut tu cu adevărat pe Domnul Isus? Poate în viaţa
ta, în familia ta sau în adunarea ta, Domnul Isus S-a descoperit la fel
ca şi ucenicilor. Poate eşti întors la Dumnezeu şi umplut cu Duhul
Sfânt, dar aici se pune întrebarea: “Ai recunoscut tu pe Domnul Isus”?
Dacă nu, spune ca şi Filip: “Doamne, arată-ne pe Tatăl!” Atunci i-a
răspuns Domnul Isus: “De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai
cunoscut, Filipe?” Este de remarcat faptul că Filip întreabă de Tatăl,
în timp ce Domnul Isus răspunde, referindu-Se la Sine Însuşi: “… de
atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” Vedeţi despre
ce este vorba aici? Domnul Isus nu vorbeşte aici nici în pilde, nici în
altfel de sensuri, decât El spune cuvintele acestea puternice: “Cine M-
a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl!”.
Cuvintele acestea nu au nevoie de nici un comentariu. Cine crede
aceste cuvinte, le va înţelege, şi cine nu le va crede, nu le va înţelege.
Vedem deci atât de clar cum S-a descoperit Tatăl în Fiul, aşa cum au
prorocit-o cei din Vechiul Testament.
Credem că Domnul Isus nu a vorbit aici cuvinte care să n-aibă
nimic de spus, ci cuvinte foarte clare care ne luminează. În Evanghelia
după Ioan 14:10-11 scrie: “Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este
în Mine?… Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine!”.
Această temă, referitoare la unitatea dintre Tatăl şi Fiul, ne este
arătată şi în Isaia 9:6. Referitor la Fiul, este scris: “… Îl vor numi:
“Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al
păcii!”. Cine se mai miră atunci când spune Fiul: “Cine M-a văzut pe
Mine a văzut pe Tatăl.”? Cine poate să cuprindă această taină, care
este un adevăr. Tatăl S-a descoperit în Fiul! Lăudat să fie Numele Lui
cel sfânt în vecii vecilor!
Trebuie să luăm aminte că Domnul Isus a cerut ucenicilor Săi să
creadă cele spuse de El. Este scris în Ioan 14:11: “Credeţi-Mă că Eu
sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine” ; aceleaşi cuvinte, pe care
Domnul Isus şi astăzi le spune ucenicilor, să creadă acest lucru. În
capitolul 14 din Evanghelia după Ioan, dă Domnul Isus făgăduinţa
Duhului Sfânt, care va conduce pe fiecare credincios în tot adevărul.
88
În Ioan 14:20 este scris: “În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în
Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi”. A mai spus
Domnul Isus, referitor la Duhul Sfânt, în versetul 26: “… vă va învăţa
toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.
Vedem, deci, că abia după pogorârea Duhului Sfânt s-a cunoscut
(înţeles) sensul descoperit al cuvintelor Domnului din Ioan 14:20: “În
ziua aceea, veţi cunoaşte…”. Da, prin Duhul Sfânt toate lucrurile
nelămurite vor deveni clare şi cele ascunse vor fi descoperite. Pavel,
slujitorul credincios, spune în 1Corinteni 2:10b: “Căci Duhul
cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Ca să
înţelegem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, trebuie să fim umpluţi
cu Duhul Lui şi vom vedea această taină clarificată.
În acelaşi capitol, în versetul 12, din 1Corinteni, spune Pavel: “Şi
noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca
să putem cunoaşte toate lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin
harul Său”. Dragă prietene, şi tu trebuie să cunoşti ce ţi s-a dat din
partea lui Dumnezeu. Nouă ni s-a dăruit toată plinătatea lui Dumnezeu
în Isus Hristos, Domnul nostru, fiindcă toată plinătatea lui Dumnezeu
era în Isus Hristos, în chip vizibil, pentru noi oamenii. Pentru aceasta
citim Coloseni 2:9-10: “Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea
Dumnezeiri. Voi aveţi totul deplin în El…”. Şi pentru Pavel, aceasta a
fost un lucru clar: Coloseni 2:2-3: “Pentru ca să li se îmbărbăteze
inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii
de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe
Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ştiinţei”.
Cine poate pricepe valoarea acestor versete? Pe timpul lui Pavel exista
învăţătura despre un singur Dumnezeu, de aceea spune Pavel, referitor
la Domnul Isus Hristos, în Romani 9:5: “… din ei a ieşit, după trup,
Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu
binecuvântat în veci. Amin!”.
Unitatea dintre Tată şi Fiu ni se arată încă o dată, atât de clar, în
1Ioan 5:20. Aici scrie: “… şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel
ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus
Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică”.
Trebuie să vedem că Ioan, referindu-se la Domnul Isus, nu vorbeşte
despre un Dumnezeu care există lângă un al doilea Dumnezeu, ci
declară scurt şi deschis: “Acesta este Dumnezeul adevărat.”
89
 După acest verset, este scris un cuvânt de atenţionare:
“Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!” - 1Ioan 5:21.
Noi ştim că în toată Scriptura nu există exprimarea sau cuvântul
“Sfânta Treime”. Avertizarea lui Ioan nu a fost respectată de oameni,
şi aceştia au făcut dintr-un singur Dumnezeu mai mulţi dumnezei. Dar
Sfânta Scriptură, în Vechiul şi în Noul Testament, cunoaşte numai un
singur şi adevărat şi veşnic Dumnezeu. Acest Dumnezeu S-a
descoperit în Noul Testament ca Tatăl. EL însuşi S-a descoperit în
Noul Testament în Fiul şi El însuşi S-a descoperit şi prin Duhul Sfânt.
EL este totul în toţi, Acelaşi Dumnezeu. Aşa o găsim în Biblie. Cine
are har de la Dumnezeu, să nu uite niciodată să-I mulţumească pentru
aceasta, că a primit această taină cu credinţă.
Deşi ne este descris clar în Vechiul Testament cine este Isus
Hristos, totuşi sunt puţini la număr cei ce au prilejul să privească în
această taină. Totul este descris clar, dar oamenii citesc pe deasupra
celor scrise şi prin aceasta se împlineşte asupra lor cuvântul vorbit
prin prorocul Isaia 29:11: “De aceea toată descoperirea
dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite”.
Dacă numai prin citire ai putea afla aceste taine, nu ar fi atâta
necunoştinţă. Dar este nevoie de descoperire prin Duhul Sfânt pentru
a înţelege Cuvântul.
În Isaia 28:9-10 este scris: “Pe cine vrea el să înveţe
înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţătură?… căci dă învăţătură peste
învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă,
poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo”. Nu este aceasta tipic
pentru timpul nostru? Se face totul, numai ce a spus Dumnezeu nu se
face. Fiecare lucrează după placul său sau după datina organizaţiei din
care face parte. Nimeni nu are curajul să se întoarcă spre învăţătura
adevărată, venită de la Dumnezeu. Omenirea este încurcată în
învăţături omeneşti şi datini sectare, şi în continuu apar mişcări
religioase, din care avem deja sute.
Dar adevărul este acesta: cine nu se ţine cu stricteţe de Sfânta
Scriptură, se înşeală şi înşeală şi pe alţii din jurul lui pentru veşnicie.
Domnul spune în Isaia 28:12: “… Dar ei n-au vrut să asculte.”
Doresc ca cititorul acestor rânduri să fie dintre aceia care primesc
Cuvântul şi va acţiona exact după el.

90
 MIELUL LUI DUMNEZEU

În planul lui Dumnezeu era hotărâtă salvarea omenirii. Domnul

Dumnezeu este Atotputernic şi Atotştiutor. EL a ştiut dinainte că
omul, prin liberă decizie, se va întoarce spre neascultare. Ca să arate
imediat cum este omul, Dumnezeu a pus pe Adam şi Eva la încercare,
să decidă. Aici apare imediat la lumina zilei poziţia omului.
Nesupunerea (nestatornicia) omului faţă de Dumnezeu este astfel
demonstrată. Omul, în el însuşi, nu are capacitatea de a face binele.
Când decide el, se va hotărâ neapărat pentru ceea ce este împotriva lui
Dumnezeu.
Un Cuvânt din Biblie să ne ţină mai clar în legătură cu tema
noastră: Romani 5:18-19: “… Astfel dar, după cum printr-o singură
greşeală, a venit osânda, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o
singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de
neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui
singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea
unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi”. Aici găsim cum
este pusă ascultarea Domnului Isus faţă în faţă cu neascultarea lui
Adam.
Despre Domnul Isus este scris în Filipeni 2:7-8: “… ci S-a
dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea
oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut
ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”.
Pavel mai face o comparaţie, când numeşte pe Domnul Isus un Om
dumnezeiesc (ceresc), în 1Corinteni 15:48-49: “Cum este cel
pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt
şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa
vom purta chipul celui Ceresc.”
Aşa cum am fost puşi în posturan de păcătoşi prin neascultarea lui
Adam, tot aşa, prin ascultarea lui Hristos, suntem făcuţi copii sfinţi.
Fiindcă aşa cum se naşte fiecare om ca păcătos, pe cale naturală, tot
aşa va deveni fiecare care crede în Domnul Isus Hristos, un nou
născut în speranţa vie şi scăpat de păcate. De aceea a spus Domnul

91
Isus în Ioan 5:24: “… Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ca
M-a trimis, are viaţa veşnică”.
Domnul Dumnezeu a alungat pe om din Paradis după căderea în
păcat, dar prin Domnul Isus Hristos, l-a chemat iar şi i-a deschis din
nou intrarea în Paradis. Aceasta o găsim scrisă în Luca 23:42-43: “ Şi
a zis lui Isus: “Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în
Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu
Mine în rai”.
Înainte de a scoate Dumnezeu pe Adam şi Eva din Paradis, i-a
îmbrăcat cu piei de miei. Ei încercaseră singuri să-şi acopere ruşinea,
dar Dumnezeu a tăiat miei şi i-a acoperit pe amândoi cu piei. Aici a
arătat deja Dumnezeu sub ce formă va avea loc răscumpărarea, adică
cu sângele Mielului. Să citim pentru aceasta Geneza 3:20-24:
“Domnul, Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine din piele,
şi i-a îmbrăcat cu ele.”(versetul 21). Un alt exemplu despre jertifirea
mieilor îl găsim în Geneza 4:3-8, care ne arată că prin aceasta venea
binecuvântarea lui Dumnezeu asupra omului. Aici găsim pe primii doi
fraţi aducând jertfă lui Dumnezeu. Noi recunoaştem că lui Abel i-a
fost decoperit în ce formă trebuie să aducă jertfa şi cum va fi împăcat
cu Dumnezeu. De aceea a jertfit el pe întâiul născut al turmei, şi
Dumnezeu a privit cu plăcere spre această jertfă. Întotdeauna vedem
în istoria mântuirii cum oamenii au adus jertfe animale în locul lor.
Prin aceasta rămânea amintirea vie despre împăcarea cu Dumnezeu şi
că la sfârşit se va face răscumpărarea prin Mielul jertfit.
Aşa ajunge Pavel la cuvintele: “Cum a venit păcatul prin
neascultarea unui om, aşa a venit mântuirea (împăcarea) pentru toţi
prin ascultarea unui om ”. Acesta este Domnul Isus care a murit
pentru oameni, ca Om, ca nevinovat pentru vinovaţi. În sângele Lui
este împăcarea şi iertarea păcatelor noastre. În Apocalipsa 1:5 citim:
“… Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi… A
Lui care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele
Său”. Există o singură răscumpărare, cum am citi din acest Cuvânt, şi
anume în sângele Domnului Isus Hristos.
În suferinţa şi moartea Mielului lui Dumnezeu vedem cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu, cât de scump a fost preţul răscumpărării pe care
L-a plătit Domnul Isus Hristos. Aşa înţelegem şi cuvântul din Ioan
3:16: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
92
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă
viaţa veşnică”. Crede şi tu acum din toată inima! Priveşte în Duh spre
Golgota, şi ascultă cuvintele Domnului Isus Hristos, care a spus: “S-a
isprăvit!” Atunci, El S-a gândit şi la tine.
Petru cuprinde problema mântuirii în următoarele cuvinte: “… căci
ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost
răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire… ci cu sângele scump al lui
Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1Petru 1:18-19). Isus
Hristos ne este arătat ca un Miel fără prihană, unul care S-a dus singur
la jertfire. În sângele Lui vedem preţul scump pe care L-a plătit. EL
şi-a dat viaţa Lui pentru viaţa nmoastră. EL nu este un începător de
religie, ci este Mântuitorul şi Răscumpărătorul.
Vedem deci, referitor la mântuire, că Domnul Isus este numit
“Mielul lui Dumnezeu”. În Ioan 1:29 scrie: “Iată Mielul lui
Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”. Da, acest proroc al lui
Dumnezeu a ştiut exact că Isus este Mielul de jertfă. Precis s-a gândit
în timpul acela la cuvântul din Isaia 53:4-8. Acesta este un cuvânt de
mângâiere. EL a dus, luând totul asupra Sa, tot ce era asupra lumii
prin neascultarea primilor oameni. EL a preschimbat blestemul în
binecuvântare, EL a schimbat moartea în viaţă; EL a adus o
răscumpărare sigură, care, după cuvântul profetic, conţine iertarea
păcatelor şi vindecarea bolilor. Spune exact că pedeapsa a fost asupra
Lui, ca noi să avem pace. Aceasta te cuprinde şi pe tine. Despre
aceasta vorbeşte Pavel în Romani 5:1: “… fiindcă suntem socotiţi
neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul
nostru Isus Hristos”.
Dragul meu, ai primit această pace în inima ta? Dacă nu, crede
acum în Domnul Isus Hristos şi vei avea parte de această pace.
În Isaia 53:7 putem vedea următoarele: “Când a fost chinuit şi
asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care îl duci la
măcelărie…”. De ne-ar intra la toţi în inimă ce a făcut Domnul pentru
noi! EL este Mielul de jertfă desăvârşit! După cum am citit, în această
mântuire este o desăvârşită iertare a păcatelor noastre, o vindecare
desăvârşită, o dezlegare a tuturor relelor.
Doresc ca Dumnezeu să ne deschidă ochii în adevăr asupra bogăţiei
care ne este oferită în această mântuire. Pavel spunea în 2Corinteni
5:17: “… dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă.” Da, acesta
93
este adevărul! Cine crede din toată inima în Domnul Isus Hristos, va fi
transformat prin puterea sângelui vărsat pentru mântuirea noastră. Isus
Hristos este Mielul jertfit, care S-a dat de bună voie pentru noi.
În Vechiul Testament găsim în Exod 12 ce putere avea sângele
mielului. Fiecare familie trebuia să jertfească un miel pentru ei.
Carnea se mânca, iar cu sângele se ungeau stâlpii şi pragul de sus al
uşii. Toţi cei ce erau sub acoperirea sângelui în casele respective
rămâneau în viaţă, pe când cei întâi născuţi din casele egiptenilor
trebuiau să moară. Aceasta este o pildă minunată care ne arată spre
Noul Testament. Domnul Isus Hristos S-a dat ca Miel de jertfă, pentru
ca să poată înfăptui misiunea mântuirii. Dacă deja sângele mieilor din
Vechiul Testament aducea cu sine viaţa şi siguranţa, cu atât mai mult
va fi sângele Domnului Isus Hristos o siguranţă pentru viaţa veşnică.
În Apocalipsa 1:17b-18 scrie: “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi
Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii
vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor”. Aici ne este
descris Domnul Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, ca Domnul vieţii,
biruitor asupra morţii şi locuinţei morţilor. De acum nu mai trebuie să
slujească nimeni păcatului. Cine crede în împăcarea aceasta, este
justificat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea Domnului Isus Hristos.
Şi, cine poate spune şi măsura câtă fericire veşnică se pierde, dacă nu
ne întoarcem la El şi Îl căutăm în rugăciune? Dragă cititorule, poţi
înţelege acum de ce a fost numit Domnul Isus - Mielul lui Dumnezeu?
EL este împăcarea noastră, fiindcă numai în El este mântuirea lui
Dumnezeu, numai în El este viaţa veşnică. Aşa ajunge Petru să spună
în Fapte 4:12: “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer
nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.
Această descriere să ne ajungă pentru a arăta moartea de jertfă a
Mielului. Doresc ca bunul Dumnezeu, prin Duhul Lui, să ne deschidă
ochii lăuntrici, pentru ca să cunoască fiecare mântuirea aşa cum a fost
dăruită de Dumnezeu.

HRISTOS - MIJLOCITORUL

94
 Acum vrem să privim pe Domnul Isus ca Mijlocitor. Această temă
aparţine mântuirii şi se împleteşte deseori cu temele anterioare. Şi aici
Domnul Isus nu este arătat ca o a doua persoană în Dumnezeire, ci ca
om lângă Dumnezeu, şi Fiu lângă Tatăl.
În 1Timotei 2:5-6 scrie: “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un
singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hrist, care S-
a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare…”. Acest verset
vorbeşte despre un singur Dumnezeu. Aceasta este forte important,
mai ales pentru cei care fac dintr-un singur Dumnezeu, trei dumnezei.
Noi vedem pe Isus Hristos descris aici ca om. EL este înfăţişat ca
Mijlocitor, care S-a dat ca preţ de răscumpărare. EL este deci
Mântuitor şi Mijlocitor, o singură Persoană. EL stă între Dumnezeu şi
oameni, şi mijloceşte. În El trebuie să se unească şi să se împace
omenirea cu Dumnezeu.
În Fapte 7:38 acest lucru este făcut mai clar: “El este acela care, în
adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele
Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă”.
În cuvântul acesta ne este arătat Moise în slujba de mijlocitor. El
primeşte de la Dumnezeu şi dă oamenilor mai departe. El este deci un
mijlocitor.
Aşa este Hristos Mijlocitorul Nou-Testamentar. EL primeşte şi
împarte. Ceea ce este arătat parţial prorocilor, în Hristos este plinătate,
aşa cum spune Pavel în Coloseni 2:9: “Căci în El locuieşte trupeşte
toată plinătatea Dumnezeirii”. Acesta este un lucru minunat!
Dumnezeu se descoperă lumii în Isus Hristos! EL vrea să ne dăruiască
viaţa, Duhul Lui şi binecuvântarea Lui, pe El însuşi cu totul ce este şi
ce are; şi aceasta prin Hristos, Mijlocitorul. În El a fost binecuvântată
omenirea.
Păcatele noastre au fost iertate; fărădelegile noastre plătite. În
Galateni 3:20 scrie: “Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei
singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur.” Poate fi scris mai
clar că Dumnezeu este numai unul Singur? Mijlocitorul însă nu este
numai pentru unul singur, ci pentru mai mulţi, pentru toţi aceia care
vreau să vină la Dumnezeu. De aceea spune Domnul Isus: “Nimeni nu
vine la Tatăl decât prin Mine.” - Ioan 14:6.
În Evrei 8:6 scrie: “Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât
mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun,
95
căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune”. În Cuvântul acesta ne este
arătat Domnul Isus Hristos ca Mijlocitorul Nou-Testamentar, aşa cum
era Moise în Vechiul Testament în slujba de mijlocitor. Prin aceasta
este dovedit din nou că Dumnezeu a dat Bisericii Nou-Testamentare,
prin Isus Hristos, totul pe deplin.
În Evrei 12:24 scrie: “Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi
de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.”
În toate aceste texte găsim pe Domnul Isus ca Mijlocitor între
Dumnezeu şi omenire. EL este singurul Mijlocitor.

ISUS HRISTOS - MARE PREOT

Slujba de Mare Preot are multe puncte comune cu slujba de

Mijlocitor şi cu Mielul de jertfă. Şi în această slujbă, Isus Hristos este
descris ca Om lângă Dumnezeu, când aduce, ca Mare Preot, jertfa cu
valabilitate veşnică.
În Evrei 9:7 scrie: “Dar în partea a doua intră numai marele
preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine
însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului”. Aici ne este
arătată slujba de mare preot. El intra cu sângele jertfei în Locul prea
sfânt, ca să primească împăcarea cu Dumnezeu. De aceea ne este
arătat Isus Hristos ca Mare Preot, care a intrat odată pentru totdeauna
în Locul prea sfânt - Evrei 9:11: “Dar Hristos a venit ca Mare Preot
al bunurilor viitoare…” (versetul 12) “… şi a intrat, odată pentru
totdeauna, în Locul prea sfânt… cu însuşi sângele Său, după ce a
căpătat o răscumpărare veşnică”. În cuvintele acestea găsim
adevărata însemnătate: Hristos, ca Mare Preot, intră cu sângele Său
Sfânt în Locul prea sfânt din ceruri. EL aduce prin aceasta o împăcare
adevărată, cum am citit, o veşnică şi valabilă mântuire. Cu puternică
încredere putem să ne întoarcem la El, fiindcă numai El poate ierta
păcatele. EL este Singurul Mare Preot care Şi-a vărsat sângele.
Adresează-te şi tu de acum înainte lui Dumnezeu, şi nu oamenilor care
promit multe, chiar ei având nevoie de mântuire, care vor să ierte pe
alţii, şi, în fond, ar trebui să ceară ei înşişi iertarea lui Dumnezeu;

96
adresează-te direct Domnului Isus Hristos, care ţi-a iertat deja
păcatele!
Citim în Evrei 9:14: “cu cât mai mult sângele lui Hristos, care,
prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui
Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi
Dumnezeului Celui Viu!”. Da, chiar conştiinţa noastră va fi curăţită.
Conştiinţa încărcată cu gândurile rele, care ne-a dus la deznădejde,
disperare, dacă ne întoarcem la Domnul Isus Hristos, luăm împăcarea
în folosul şi proprietatea noastră; fiindcă suntem slobozi de orice, prin
sângele Domnului, căci El a murit pentru noi pe cruce la Golgota.
Şi nouă ne este deschis acum drumul ca să putem intra prin
credinţă în Locul prea sfânt din ceruri. Pentru aceasta citim în Evrei
10:19+22+23: “Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem
o intrare slobodă în Locul prea sfânt… să ne apropiem cu o inimă
curată, cu credinţă deplină… Să ţinem fără şovăire la mărturisirea
nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa”.
Este minunat! Domnul a dat făgăduinţa şi tot El a împlinit-o.
Despre El este scris: “Căci El este credincios”. EL se ţine de
Cuvântul promis.
Putem striga şi noi cu poetul: “Mai repede cade cerul, decât să ne
înşele Cuvântul Tău!” Poţi vedea acum, prietene, cum este Domnul:
Mielul de jertfă, Mijlocitor, Mare Preot? În El avem legătură directă
cu Dumnezeu. Şi pentru tine este totul pregătit, primeşte-o cu
credinţă!

ISUS HRISTOS - AVOCAT

În această slujbă din nou este descris Domnul Isus ca om lângă

Dumnezeu, aşa cum L-am găsit în temele anterioare. În cele patru
Evanghelii Îl găsim pe Isus ca om lângă Dumnezeu şi ca Fiu lângă
Tatăl. Dar aceasta numai pentru cauza împlinirii planului lui
Dumnezeu, care s-a împlinit în Isus Hristos, Domnul.
În Vechiul Testament găsim deseori descris cum prorocii mijlocesc
pentru popor. Mai ales la Moise găsim acest lucru. Citim în Exod
97
32:9: “Domnul a zis lui Moise: “Văd că poporul acesta este un popor
încăpăţânat.”; versetul 10: “Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se
aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui...”; versetul 11: “Moise s-a
rugat Domnului…”. Moise mijloceşte pentru popor. El nu învaţă
poporul numai legile lui Dumnezeu, el şi mijloceşte pentru un popor
neascultător. Mila şi îndurarea sa, chiar dragostea lui sinceră faţă de
poporul lui Dumnezeu, îl duce la o foarte mare decizie, cum găsim în
Exod 32:32, când Moise spune: “Iartă-le acum păcatul! Dacă nu,
atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”. Aici vrem să
facem o paralelă cu Domnul Isus. De câte ori a trebuit să intre ca
Avocat pentru noi, fiindcă suntem atât de meascultători! Dar mila şi
îndurarea Lui Îl forţează la aceasta, ca să intre pentru noi ca Avocat, şi
sângele Lui vorbeşte pentru noi, aşa cum am văzut-o şi la Moise. El
era un tip (simbol) spre Hristos. El era dispus să-şi dea propria viaţă
pentru popor. Dar Domnul îi răspunde, în Exod 32:33b: “Pe cel ce a
păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.”
Acesta este un cuvânt foarte serios, şi dacă numele nostru este scris
în cartea lui Dumnezeu, el poate fi şters dacă suntem neascultători,
cum spune Domnul În Apocalipsa 3:5. “Cel ce va birui, va fi
îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din
cartea vieţii…” Ruga mea este ca Domnul să ne dea putere să biruim.
În Iov 33:23-24 scrie: “Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor
pentru el, unul din miilea acelea, care vestesc omului calea pe care
trebuie s-o urmeze, Dumnezeu se îndură de el, şi zice îngerului:
“Izbăveşte-l… am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!”.
Vedem că dezlegarea şi mijlocirea printr-un mijlocitor se poate
înfăptui numai pe baza preţului de răscumpărare. Despre omul acela
scrie Iov mai departe în versetele de la 26 la 28: “Se roagă lui
Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu
bucurie şi-i dă înapoi nevinovăţia. Atunci el cântă înaintea
oamenilor, şi zice: “Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost
pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu
intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!”.
În Noul Testament ne este descris Domnul Isus Hristos ca
Mijlocitor (Avocat) la Tatăl. În 1Ioan 2:1 scrie: “Copilaşilor, vă scriu
aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem
la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit”.
98
 Şi noi trebuie să recunoaştem că de multe ori am fost nedemni şi n-
am făcut voia Domnului. Dar Domnul Isus mijloceşte pentru noi, dacă
ne recunoaştem vinovaţi şi cerem har de la El. Un lucru este sigur:
există un singur Mijlocitor (Avocat) şi Acela este Isus Hristos, aşa
cum există o singură mântuire cu un singur Mântuitor.
Ideea aceasta cu mai mulţi mijlocitori este o invenţie omenească şi
o înşelătorie. Isus Hristos este singurul Miel de jertfă. Nimeni altul nu
s-a jertfit pentru noi afară de El, de aceea nu avem voie să ne adresăm
altcuiva decât numai Lui. EL este singurul Mijlocitor, prin El suntem
împăcaţi cu Dumnezeu. Numai El este garanţia noastră pentru
fericirea noastră veşnică. Isus Hristos este singurul Mare Preot care a
intrat cu propriul sânge în Locul prea sfânt ceresc, ca să asigure o
mântuire veşnic valabilă.
Aşa putem să ne adresăm numai Lui în problema mântuirii. EL este
singurul Avocat. Cine îşi recunoaşte păcatele înaintea Lui, pentru
acela mijloceşte ca să fie justificat şi împăcat. Afară de El nu este alt
mijlocitor.
Ca Mijlocitor, L-a văzut şi Ştefan lângă Dumnezeu. În Fapte 7:56
scrie: “şi a zis: “Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând
în picioare la dreapta lui Dumnezeu”.

CREDINŢA ADEVĂRATĂ

Domnul Isus a vorbit mult despre credinţă. El făcea minunile,

învierile, dependent de credinţa oamenilor. În Marcu 5:36b scrie: “Nu
te teme, crede numai!” Aceste cuvinte le spunea Domnul către
fruntaşul sinagogii a cărui fiică murise. O minune trebuia să se
înfăptuiască. Cel care făcea minunea era acolo, dar, mai era necesară
credinţa, ca să se poată înfăptui.
În Marcu 9:23b scrie: “Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce
crede!”. Credinţei îi este dată promisiunea de a primi totul. În Evrei
11 ne este arătată această credinţă şi aplicarea ei practică.
Tot ce ne-a dăruit Dumnezeu în Isus Hristos, poate deveni realitate
numai când credem aceste lucruri. Credinţa este o faptă primordială,
pentru ca Dumnezeu să poată lucra în viaţa noastră. Cum ajungem la

99
această credinţă pe care o defineşte Domnul Isus Hristos? După Sfânta
Scriptură există o singură credinţă. Pentru aceasta citim în Efeseni
4:5: “Un Domn, o credinţă, un botez”. Aici nu ne interesează credinţa
diferitelor secte religioase, ci credinţa despre care a vorbit Domnul
Isus. EL însuşi a spus în Ioan 7:38-39: “Cine crede în Mine, din
inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea
cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce
vor crede în El…”.
Rămânem deci la gândul acesta: “Cine crede în Mine, cum zice
Scriptura”. Aici este taina. Mulţi cred în Domnul Isus Hristos; da,
toată lumea creştină crede în El. Fiecare crede în felul lui sau cum o
prescrie secta lui religioasă. Mulţi cred chiar că Domnul Isus ar fi o
creatură, ori atunci ar avea şi El nevoie de răscumpăre şi mântuire, şi
nu ar mai putea să fie nicidecum Mântuitor. Cine rămâne la a susţine
că Domnul Isus ar fi o creatură, bazându-se pe textul din Proverbe
8:22-31, ar face bine să citească proverbele de la început până la
sfârşit ca să fie învăţat mai bine.
În Proverbe există cuvântul înţelepciune de peste 40 de ori. Fiecare
ar trebui să vadă în ce legătură este folosit acest cuvânt. Cine susţine
după aceea, în continuare, că ar fi vorba de Domnul Isus în textul
acesta, nu avem cum să-l ajutăm. Aici vreau să aduc o dovadă
puternică din Vechiul Testament, arătând că în cuvântul
“înţelepciune” nu este vorba despre Domnul Isus, fiindcă ar ieşi ca
rezultat că şi satana ar fi fost umplut cu Domnul Hristos. În Ezechiel
28:12b este scris despre satana: “… erai plin de înţelepciune, şi
desăvârşit în frumuseţe”. Adică satana era plin de înţelepciune. Dacă
ar fi vorba în cuvântul “înţelepciune” de Domnul Isus, atunci ar fi şi
satana plin de El. Dar, ca să acceptăm aşa ceva, ar fi o hulă la adresa
lui Dumnezeu.
Cine crede că Domnul Isus ar fi o creatură, în nici un caz nu crede
cum zice Scriptura. Revenind la tema noastră “Credinţa adevărată”,
trebuie spus încă o dată: numai cine crede pe Domnul Isus Hristos
cum spune Scriptura despre El, cine vede pe Domnul, cu Biblia în
mână, are credinţa adevărată. Numai astfel de oameni pot socoti că
râuri de apă vie şi de Duh Sfânt vor cădea asupra lor. În timpul nostru
mulţi doresc o trezire şi se roagă pentru aceasta, dar principalul este ca
credinţa noastră să fie conform Scripturii, altfel trezirea ne va lipsi. În
100
cercurile creştine, aparatul bisericii este impus de puterea omenească;
puterea lui Dumnezeu se vede foarte puţin. Deşi se găsesc tot felul de
metode noi, dorinţa inimilor setoase rămâne neastâmpărată.
Evangheliştii renumiţi dăruiesc oamenilor o binecuvântare numai
pentru un scurt timp. O trezire adevărată nu este transportată sau dusă
în biserică, ci născută din Biserică prin umplerea ei cu Duh Sfânt.
În Ioan 14:12 este scris: “Adevărat, adevărat, vă spun, că, cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va
face şi altele mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl”.
A putut Domnul Isus să pronunţe mai mult decât atât? Precis S-a
gândit aşa cum a spus. Vrem să privim acum aceste două texte
împreună, Ioan 7:38 şi 14:12. Domnul spune: “Cine crede în Mine
cum zice Scriptura… şi cine crede va face şi el lucrările…” . Ambele
vorbesc despre credinţa în Domnul Isus Hristos.
Iacov, apostolul, scrie în epistola sa, în Iacov 2:17: “Credinţa dacă
n-are fapte, este moartă în ea însăşi”. Credinţa aceasta care este
numai din cuvinte o găsim din belşug. Când se vor gândi creştinii să
găsească acea credinţă, care este “aşa cum zice Scriptura”? Iacov
merge mai departe şi spune în versetul 26: “După cum trupul fără
duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”. Aceste
cuvinte trebuie să sune ca un tunet în creştinătatea de astăzi, care zace
în forme şi tot felul de crezuri, şi nu ştiu nimic despre puterea şi
lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu strigă încă o dată, prin Cuvântul
Său, spre oameni. Cine este dispus să asculte? Promisiunile date de
Domnul Isus au astăzi aceeaşi valabilitate pentru noi ca şi pentru
primii creştini, fiindcă Domnul a dat porunca o dată pentru totdeauna
când a pus baza adevăratei credinţe biblice.
Noi găsim adeverirea în Faptele apostolilor. Exact ceea ce a făcut
Domnul, făceau acum şi slujitorii Lui în Numele Său. Aşa cum au
înviat morţii prin Cuvântul Domnului Isus, tot aşa au înviat morţii
prin acelaşi cuvânt rostit de ucenici. Aşa cum s-au vindecat bolnavii
prin Cuvântul Domnului, tot aşa s-au vindecat bolnavii prin acelaşi
cuvânt rostit de ucenici.
La ucenicii de la început se împlinea cuvântul promis, că acei ce
vor crede, vor face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut Domnul.
Da, la pogorârea Duhului Sfânt S-a descoperit Dumnezeu în chip
minunat şi diferit prin darurile date Bisericii. Cine citeşte Faptele
101
apostolilor, se va mira de lucrurile acestea minunate care s-au
înfăptuit. Noi găsim că această putere nu au avut-o numai cei 12
apostoli, ci întreaga Biserică. Unele întâmplări, care sunt descrise în
Fapte, vrem să le urmărim.
În Fapte 4:30 găsim că Biserica creştinilor era în rugăciune, şi ni se
relatează că ei se rugau cu cuvintele: “… şi întinde-Ţi mâna, ca să se
facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt,
Isus”. Prima Biserică se ruga deci ca Dumnezeu să-Şi întindă mâna ca
să se facă minuni, adică să-Şi împlinească făgăduinţele Sale pe care
le-a dat. Tot aşa şi noi avem dreptul astăzi să ne rugăm Lui, şi
Dumnezeu va face cum a făcut întotdeauna.
În Fapte 5:12 scrie: “Prin mâinile apostolilor se făceau multe
semne şi minuni.”. Domnul ascultase rugăciunea Bisericii şi a
adeverit-o prin prezenţa Sa.
În Fapte 5:15 stă scris: “… până acolo că scoteau bolnavii pe uliţe,
şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va
trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei”. Aceasta
era ceva puternic; umbra lui Petru era suficientă ca să facă sănătoşi pe
bolnavi. Ce putere dumnezeiască o fi posedat Petru, ca să ajungă doar
umbra lui pentru ca această putere să elibereze pe bolnavi de boala
lor? De fapt curgeau râuri de apă vie pentru mulţi oameni, aşa cum
spusese Domnul Isus. În versetul 16 citim mai departe: “Mulţimea, de
asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei
bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau”.
Acesta este un exemplu de credinţă biblică, adevărată. Aşa cum este
scris că toţi erau vindecaţi de Domnul Isus (Luca 6:18-19: “Cei
chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se
atingă de El, pentru că din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi.”),
tot aşa scrie că toţi erau vindecaţi de apostoli.
În Fapte 6:8 găsim următoarele cuvinte: “Ştefan era plin de har şi
de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod”. Aici găsim un om
care nu se număra printre cei 12 apostoli, dar care era înzestrat cu
această putere duhovnicească. La fel se întâmplă în toate timpurile
prin fiecare care este umplut cu Duhul Sfânt şi chemat la o slujbă de
către Dumnezeu.
Vedem şi pe evanghelistul Filip, care lucra la fel şi era
binecuvântat. În fapte 8:6-7 citim. “Noroadele luau aminte cu un
102
gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele, pe care
le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau
mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi”. Peste tot
unde citim relatările creştinilor de la început, este descrisă lucrarea
puternică a lui Dumnezeu vestită de cei chemaţi pentru această slujbă,
şi găsim aceeaşi adeverire prin prezenţa lui Dumnezeu, adică semne şi
minuni, dovada de credinţă adevărată. Dumnezeu era cu ei şi în ei, şi
adeverea Cuvântul făgăduit de El.
În Fapte 9:32-35 găsim pe Petru în Lida. El se adresează lui Enea,
olog în pat de opt ani: “Enea, Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-
ţi patul.” Şi Enea s-a sculat îndată”. Este destul de trist când trebuie
să comparăm creştinătatea de azi cu creştinii de la început. Astăzi,
predicatorii spun că ar fi voia Domnului ca oamenii să fie bolnavi.
Aceşti predicatori, în loc să spună adevărul şi să recunoască faptul că
ei nu au nici o putere şi nici credinţă, înşeală pe bolnavi şi le iau astfel
şi ultima speranţă. Să mi se arate un singur text din Biblie unde
Domnl Isus sau ucenicii ar fi spus vreunui bolnav, orb sau lepros sau
schilod, că ar fi voia Domnului să rămână aşa!
Chiar în acest punct se pare că creştinătatea de azi este într-o
situaţie sucită. Ei spun că boala vine de la Dumnezeu, şi dacă este
cineva vindecat, spun că vindecarea este de la diavolul. Dar voia lui
Dumnezeu este vindecarea noastră întreagă, altfel ar fi lucrat Domnul
Isus prin vindecări împotriva lui Dumnezeu.
Despre El însă scrie în Evrei 10:9: “Iată-Mă, vin să fac voia Ta,
Dumnezeule”. Aş vrea să ajut prin rândurile acestea pe acei ce vor să
creadă pe Dumnezeu şi sunt dispuşi să acţioneze după Cuvântul Lui.
În Fapte 14:3 citim: “Totuşi au rămas destulă vreme în Iconia şi
vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor
la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile
lor”. Pavel şi Barnaba nu se numărau printre cei 12 apostoli, şi totuşi
au fost umpluţi cu aceeaşi putere duhovnicească şi credinţă. Astfel a
fost posibil ca şi prin slujba lor să se întâmple aceleaşi lucruri.
În fapte 14:8-11 găsim o vindecare. În versetele 9 şi 10 scrie: “El
şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el,
şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit, a zis cu glas tare:
“Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a
început să umble”. Găsim şi în textul acesta adeverit că oriunde era
103
vestită Evanghelia, Dumnezeu binecuvânta Cuvântul Său cu semne şi
minuni.
În Fapte 19:11-12 scrie: “Şi Dumnezeu făcea minuni
nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; până acolo că peste cei
bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul
lui, şi-i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele”. Vedem în
Faptele apostolilor că s-au întâmplat mai multe minuni decât a făcut
Domnul Isus, fiindcă prin umbra lui Petru şi basmalele atinse de
Pavel, bolnavii erau vindecaţi; aşa ceva nu găsim scris mai înainte, dar
toate acestea s-au întâmplat aşa fiindcă aşa a promis Domnul Isus,
adică vor face lucruri mai mari.
O, cât de bun este Dumnezeu, El face mai mult decât promite!
Precis erau aceste lucruri incluse în cuvintele Domnului când vorbea
de râuri de apă vie. Doresc ca în mulţi să se nască o dorinţă adevărată
după o pogorâre a Duhului Sfânt, cu tot ce reiese din această legătură,
aşa cum o găsim în Faptele Apostolilor.
Dragă cititorule, poţi vedea că adevărata credinţă are şi fapte, cum
a spus Domnul Isus şi cum explică apostolul Iacov în epistola sa.
Doresc ca şi în timpul nostru să fie proslăvit Dumnezeu în acelaşi
mod. EL este Acelaşi. EL este credincios. EL va face aceleaşi lucruri.
Dacă credem cum au crezut primii creştini, dacă învăţăm şi ne
rugăm cum au făcut-o ei, atunci se întâmplă şi în timpul nostru
aceleaşi lucruri. În Evrei 13:8, ne este dată garanţia pentru aceasta:
“ISUS HRISTOS ESTE ACELAŞI IERI, AZI ŞI ÎN VECI !”. Ştim
noi ce înseamnă aceasta? Putem striga cu poetul: “Cum ai fost Tu în
trecut, aşa vei fi în veşnicie!”.
Chiar atunci când a dat Domnul porunca pentru vestirea
Evangheliei şi despre rugăciunea pentru bolnavi, în Marcu 16:15
scrie: “Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice
făptură”. Aceste cuvinte le cred mulţi, dar din păcate numai cu
mintea, căci dacă ar crede cu inima, nu ar lăsa la o parte cea de a doua
parte din porunca de trimitere, care ne este scrisă în versetul 17: “Iată
semnele ce vor însoţi pe cei ce vor crede…” . Am văzut în descrierea
aceasta cât de mult depinde de credinţa noastră.
În versetul 18 scrie: “…vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii
se vor însănătoşa”. Prin cuvântul acesta biblic putem vedea cine crede

104
pe Domnul şi cine nu, putem vedea cine este chemat de oameni sau de
Dumnezeu în slujbă.
Cine este chemat de Dumnezeu în slujbă, să vestească Evanghelia,
să ştie că în această chemare este inclusă şi rugăciunea pentru bolnavi.
Aşa vedem în porunca de trimitere din Marcu 16, şi aşa vedem
executarea practică în Faptele apostolilor. Nu trebuie să uitîm că lui
Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi chemarea făcută - Romani
11:29. De aceea nu are nimeni dreptul să spună că Dumnezeu Si-a
retras darurile din Biserica Lui. Pe cine să credem? Pe oameni, care ne
mint, sau pe Dumnezeu care spune adevărul? În Marcu 16:20 scrie:
“Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra
împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau.
Amin”.
Doresc ca bunul Dumnezeu să găsească şi în timpul nostru oameni
cărora să le dea har şi putere ca să fie adevăraţi vestitori şi slujitori, ca
să vorbească Cuvântul după modelul biblic. Dacă ne rugăm Lui pentru
aceasta, El o va face, fiindcă El însuşi a spus în Matei 9:37-39:
“Atunci a zis ucenicilor Săi: “Mare este secerişul, dar puţini sunt
lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători în
secerişul Lui”. După aceste cuvinte, a chemat pe cei 12 ucenici la El
ca să-i trimită, aşa cum scrie în Matei 10:1: “Apoi Isus a chemat pe
cei 12 ucenici ai Săi, şi le-a dat putere ca să scoată afară duhuri
necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de
neputinţă.” Aici avem un exemplu de ce fel de sarcină au avut cei
trimişi de Domnul de la început. În Matei 10:7-8 ne este descris mai
clar, adică cum să se desfăşoare această vestire: “Şi pe drum,
propovăduiţi, şi ziceţi: “Împărăţia cerurilor este aproape!” Vindecaţi
pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii.
Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.”.
În continuare, Domnul a mai trimis încă 70 de ucenici, dar nu vrem
să ne oprim aici. Cine vrea să citească despre darurile Duhului, poate
citi în 1Corinteni 12:14: “Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci
mai multe.”. Din cele nouă daruri duhovniceşti am vorbit până acum
numai de unul, dar ele sunt pomenite în 1Corinteni 12:4-11, toate în
legătură armonioasă. Fiecare poate vedea că Dumnezeu a dat din
belşug prin pogorârea Duhului Sfânt nouă daruri în Biserica Nou-
testamentară. Atât timp cât este Biserica pe pământ, aceste daruri sunt
105
valabile. Cine cunoaşte Biblia, ştie că acest veac al Bisericii a început
cu pogorârea Duhului Sfânt şi se încheie cu venirea Domnului.
Cu revenirea Domnului se termină totul ce se numeşte în parte,
fiindcă ceea ce este desăvârşit este prezent. Dar atât timp cât Biserica
este pe pământ, Dumnezeu lucrează prin Duhul Său şi prin darurile
date în Biserică. Chiar Pavel vede în semnele şi minunile care s-au
făcut prin mâinile lui de către Domnul, legitimarea slujbei sale. Să
citim 2Corinteni 12:12: “Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi
în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute
între voi”. Nu ar trebui să ne verificăm şi noi în timpul acesta şi să
aplicăm măsura lui Dumnezeu şi să vedem dacă credinţa noastră este
adevărată? Pavel cere Bisericii din Corint să se cerceteze cum stă cu
credinţa: “Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi
înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi?
Afară numai dacă aţi fost lepădaţi.” - 2Corinteni 13:5.
Vestirii Cuvântului aparţine fără îndoială şi însoţirea prin puterea
lui Dumnezeu cu semne şi minuni. Aceasta o găsim în Evrei 2:4: “În
timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite
minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!”.
Pavel vorbeşte despre Duhul credinţei. Citim în 2Corinteni 4:13:
“Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă , potrivit cu ceea ce este
scris: “Am crezut, de aceea am vorbit!”.
Numai acolo poate să se nască credinţa adevărată unde predicatorul
personal crede Cuvântul lui Dumnezeu. Vorbesc în orice caz despre
credinţa venită de la Dumnezeu din Cuvânt. Scrie în 1Corinteni 2:4-5:
“Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile
înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de
putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe
înţelepciunea omenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”. Din aceste
cuvinte vedem importanţa pe care o acordă Pavel faptului ca Biserica
să fie zidită pe puterea lui Dumnezeu; căci el spune că a predicat sub
dovada puterii lui Dumnezeu.
Pavel se ştie chemat în slujba aceasta de Domnul şi această
chemare era dovedită. Aşa putea să vorbească cu putere împotriva
celor care îl judecau pe nedrept. El scrie în 1Corinteni 4:19-20: “Dar
dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu
vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. Căci Împărăţia lui
106
Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere”. Ce ar scrie el astăzi
bisericilor? Am curaj să spun că, din bisericile existente, dacă s-ar
găsi câte una să-l primească pe Pavel, dacă ar reveni cu Evanghelia
nemodificată de la început. Închipuiţi-vă că Pavel ar povesti cele
întâmplate ca în Fapte 15:12: “Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat
pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile, pe
care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor”. Ce s-ar
întâmpla dacă Pavel ar vorbi despre învierea morţilor şi despre
vindecări într-o biserică sau adunare existentă?Aceasta este imposibil
la ei, fiindcă de la Dumnezeu nu se mai aşteaptă oamenii la aşa ceva.
Ce ar spune conducătorii creştini când ar auzi o astfel de relatare? Cu
vorbe aspre şi cu judecată ar numi pe Pavel un palavragiu şi un
instigator. Ei s-ar lepăda imediat de el şi l-ar declara un îngâmfat care
umblă după capul lui, ceea ce au păţit toţi slujitorii lui Dumnezeu din
toate timpurile.
De aceea mă adresez tuturor să mai citească odată Biblia şi să vadă
ce promisiuni a dat Domnul Isus Bisericii Sale. Mai este timp de har,
şi oamenii pot să se întoarcă la credinţa adevărată.
Chiar în timpul nostru a avut Dumnezeu unii slujitori a căror slujbă
a fost adeverită şi binecuvântată, şi urmată de semne şi minuni, mai
ales dovedită prin vindecarea bolnavilor. Să ne gândim la unul din
timpul din urmă, la omul lui Dumnezeu Hermann Zaiss, care a murit
în anii trecuţi. Am putut să-l văd şi să-l aud de trei ori. Se poate spune
despre el că , fără să fie teolog sau predicator, a arătat miilor de
oameni drumul la Hristos. Adunările lui numărau mii de oameni în
ţară şi în străinătate. Dumnezeu a putut face în câteva rânduri prin el
mai mult ca prin toate organizaţiile religioase cu predicatorii lor la un
loc, în timp de o generaţie. Secretul lui Hermann Zaiss, care nu avea
ca ocupaţie principală vestirea Cuvântului, era acesta: el credea
Cuvântul cum era scris. Da, Isus Hristos este Acelaşi şi n-a lucrat
numai în trecut, ci lucrează şi în prezent în Biserica Sa. Amin!

UN EXEMPLU DIN TIMPUL NOSTRU

107
 Ca om binecuvântat în mod deosebit şi înzestrat cu putere de la
Dumnezeu, ne este cunoscut predicatorul William Branham. Acest
evanghelist american, om trimis de Dumnezeu, a călătorit pe toate
continentele globului pământesc. Am avut posibilitatea să particip la
câteva adunări cu acest om împuternicit al lui Dumnezeu. Am discutat
şi personal cu el. Pentru mine este un lucru clar că acest om a fost un
adevărat proroc al lui Dumnezeu, care, în smerenie, şi-a îndeplinit
slujba. În fond se împlineşte la el textul din Ioan 14:12, cum s-a
întâmplat în viaţa lui Petru şi a lui Pavel. Aici scrie: “Adevărat,
adevărat, vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe
care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea;
pentru că Eu Mă duc la Tatăl”. Aşa sună cuvintele Domnului către
slujitorii Săi.
Când mă gândesc cum Dumnezeu a înviat un băiat finlandez, care
murise într-un accident de maşină, şi cum cu doi ani înainte a
descoperit El acest fapt fratelui Branham într-o vedenie. Afară de
învierea aceasta din Helsinki, s-a întâmplat alta la Durban în Africa de
Sud şi o alta în Mexic. Peste tot Dumnezeu, prin descoperirea puterii
Sale, a condus oamenii spre drumul mântuirii. În Mexic a fost întrebat
fratele Branham de reporteri, referitor la minunea întâmplată, despre
care ziarele au relatat în ziua următoare. Aceasta a avut ca rezultat că
adunările începute cu puţini oameni, au ajuns să fie în zilele
următoare de circa 30.000 de oameni. Populaţia, în majoritate
romano-catolică, care nu participă în general la asemenea adunări, a
venit în număr mare ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să trăiască
în prezenţa puterii lui Dumnezeu. Seară de seară, orbii au primit
vedere, muţii primeau grai şi surzii auzul. Erau adunări aşa cum sunt
scrise în Biblie. Oameni fără număr au primit pe Domnul Isus ca
Mîntuitor. De la adunările din Africa de Sud am citit personal
relatările din ziare. Au fost cele mai mari adunări de oameni din
această ţară. O singură adunare era cifrată la circa 200.000 - 300.000
de oameni. Chiar şi regina din Rhodezia a luat parte. Domnul
Dumnezeu nu este o născocire, ci un Dumnezeu viu şi Atotputernic.
EL a înviat morţi pe timpul lui Ilie şi Elisei, şi pe timpul lui Petru şi
Pavel. EL face aceleaşi lucrări şi acum fiindcă El este Acelaşi. Aşa
cum a rămas toată creştinătatea în originalul ei până acum şi poartă

108
aceleaşi roade, tot aşa a rămas şi Biserica lui Dumnezeu în originalul
Său, având şi azi aceleaşi roade.
De aceea spune Domnul în Matei 7:16: “Îi veţi cunoaşte după
roade”. Dacă privim pe unii din vechime şi toată Biserica în
ansamblu, ca original de la început, şi ne uităm la roadele lor, atunci
trebuie să ne întrebăm: cine poate acest lucru astăzi? Pomul care a fost
la început are şi acum aceleaşi roade, cum scrie în Psalmul 1:3: “El
este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la
vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la
bun sfârşit”. Ioan Botezătorul, prorocul lui Dumnezeu, spune în Luca
3:9: “Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom
care nu aduce roadă bună, este tăiat şi aruncat în foc”. Acesta este
un cuvânt foarte serios, este o chemare să ne judecăm. În Ioan 15:5
scrie: “Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în
cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi
face nimic”. Cuvântul acesta este atât de clar. Numai cine rămâne în
Domnul Isus şi în cine rămâne Domnul Isus, poate să aducă mult rod.
Tot ce dau mlădiţele, vine din viţă. Aceasta este o asemănare foarte
clară, fiindcă tot ce se întâmplă în Biserică, vine de la Domnul Isus
Hristos. EL, Viţa adevărată, iar Biserica, mlădiţele care aduc mult rod.
Aşa cum descoperă mlădiţa viaţa din Viţă, aşa descoperă Biserica
viaţa şi roadele Duhului Sfânt. Hristos şi Biserica, la fel sunt un
întreg. În Ioan 15:7 scrie: “Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în
voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da”. Sunt deci
multe promisiuni pe care Dumnezeu, prin harul Său, vrea să le
împlinească în Biserica Sa.
Dumnezeu a avut în toate timpurile oameni pe care i-a folosit în
mod deosebit ca unelte pentru slujbă în Biserică. În Efeseni 4:11 scrie:
“Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti;
pe alţii, păstori şi învăţători”. Acestea sunt cele cinci slujbe în
Biserica Nou-testamentară. Atât timp cât există Biserica pe pământ,
sunt şi aceste slujbe. Aşa este şi W. Branham aşezat ca proroc în
Biserica lui Dumnezeu. Adunările lui ne amintesc de cele ale lui Petru
şi Pavel. Aceasta poate fi mărturisită de miile de oameni care au
participat la adunările acestui om al lui Dumnezeu. Aici se descoperă
aceeaşi putere, fiindcă este acelaşi Cuvânt.

109
 Departe de mine să proslăvesc un om, dar cum vorbesc de oameni
cu care a lucrat Dumnezeu, despre care ne scrie Biblia, aşa pot să
vorbesc, cu acelaşi drept, despre ce a făcut Dumnezeu prin
binecuvântatul Său slujitor W.Branham. Mă bucur de faptul că
Dumnezeu mi-a dat harul ca să deosebesc slujitorul lui Dumnezeu de
slujitorii oamenilor; să cred ce vorbeşte prorocul lui Dumnezeu, ce
învaţă el, fiindcă mulţi se leapădă de el din invidie. Cu ei se
împlineşte Cuvântul lui Dumnezeu care spune: “Ei împodobesc
mormintele prorocilor, dar pe cei în viaţă îi prigonesc şi îi omoară”.
De ce nu se spune astăzi în biserici de lucrurile acestea minunate pe
care le-a făcut Dumnezeu?
După ce am văzut înzestrarea cu putere a acestui om al lui
Dumnezeu şi lucrarea Lui prin robul Său în diferite adunări, m-am
întrebat în ce constă această înzestrare cu putere duhovnicească.
Am ştiut că întotdeauna Domnul făcea legătură cu credinţa atunci
când trebuia să se întâmple o minune. Am cercetat deci tot ce învaţă
acest om. Rezultatul a fost că el învăţa întru-totul cum învăţau
apostolii şi crede tot ce scrie Sfânta Scriptură. Aşa că el învăţa despre
Dumnezeu aşa cum am arătat înainte, adică el arăta că există un singur
Dumnezeu, care S-a descoperit ca Tată în Fiul, şi prin Duhul Sfânt. El
boteza după modelul biblic, în Numele Domnului Isus Hristos, şi
învăţa despre Cină aşa cum au învăţat Petru şi Pavel. Prin aceasta
vedem şi în vremea noastră credinţa biblică adevărată, ca în vremea
apostolilor. Isus Hristos este într-adevăr Acelaşi ieri, azi şi în veci. De
am putea înţelege cu toţii ce spune cuvântul din Ioan7:38: “Cine
crede cum zice Scriptura…”. Aceasta este taina.
Credinţa vie, adevărată, vine numai din Cuvântul lui Dumnezeu şi
se bazează numai pe Cuvânt, fiindcă este Adevărul. Dumnezeu să ne
dăruiască încă har ca să ne lepădăm de toate învăţăturile omeneşti,
care au fost moştenite din generaţie în generaţie, să ne verificăm şi să
ne cercetăm învăţătura după Sfânta Scriptură. Numai atunci se revarsă
râuri de apă vie şi de binecuvântare şi se împlineşte ceea ce a spus
Domnul Isus în Ioan 15:7: “Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în
voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da”.
În încheiere, citez câteva texte biblice care ne arată că există numai
un singur Dumnezeu: Exod 20:2-3: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul

110
tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi
dumnezei afră de Mine.” ;
Deuteronom 4:35-39: “Numai tu ai fost martor la aceste lucruri,
ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt
Dumnezeu afară de El. Din cer te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te
înveţe; şi, pe pământ, te-a făcut să vezi focul Lui cel mare, şi ai auzit
cuvintele Lui din mijlocul focului. El a iubit pe părinţii tăi, şi de
aceea a ales sămânţa lor după ei; El însuş te-a scos din Egipt, prin
puterea Lui cea mare.El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la
număr şi mai tari decât tine, ca să te ducă în ţara lor, şi să ţi-o dea în
stăpânire, cum vezi azi. Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă
că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ, şi că nu
este alt Dumnezeu afară de El.” ;
Deuteronom 6:4: “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru,
este singurul Domn.” ;
Deuteronom 32:39: “Să ştii dar că Eu sunt Dumnezeu, şi că nu
este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc
şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna
Mea.” ; 2Samuel 7:22: “Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule!
Căci nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine,
după tot ce am auzit cu urechile noastre.” ;
2Samuel 22:32: “Căci cine este Dumnezeu , afară de Domnul? Şi
cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?” ;
Isaia 25:9: “În ziua aceea, vor zice: Iată, acesta este Dumnezeul
nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul,
în care ne încredeam, acum să ne veselim , şi să ne bucurăm de
mântuirea Lui!” ;
Isaia 40:25-28” “Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu
el?”zice Cel sfânt. “Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut
aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea
lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria
Lui, că una nu lipseşte.” “ Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu,
Israele: “Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul
meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” Nu ştii? N-ai
auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului.
El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi
pătrunsă.” ;
111
 Isaia 44:6: “Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi
Răscumpărătorul lui, Domnul Oştirilor: “Eu sunt Cel dintâi şi Cel de
pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” ;
Isaia 44:8: “Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu
ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este
oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc
alta!” ;
Isaia 44:24: “Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce
te-a întocmit din pântecele mamei tale: “Eu, Domnul, am făcut toate
aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins
pământul. Cine era cu Mine?” ;
Isaia 45:5: “Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu
este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.” ;
Isaia 45:6: “Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul
soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu
este altul.” ;
Isaia 45:18: “Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor,
singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit,
l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit - : “Eu
sunt Domnul, şi nu este altul!” ;
Isaia 43:10-11: “Voi sunteţi martorii Mei - , zice Domnul, - voi şi
Robul Meu pe care l-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să
înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un
Dumnezeu, şi după Mine nu va fi, Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de
Mine nu este nici un Mântuitor!” ;
Isaia 43:15: “Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Făcătorul lui Israel,
Împăratul vostru.” ;
Isaia 48:12: “Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am
chemat! Eu, Eu sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt Cel din urmă.” ;
Isaia 48:17: “Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul
lui Israel. “Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te
călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” ;
Isaia 49:26: “Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea, şi
se vor îmbăta ca de must de însuş sângele lor. Şi va şti orice făptură,
că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău,
Puternicul lui Iacov.” ;

112
 Isaia 52:10: “Domnul Îşi descopere braţul Său cel sfânt, înaintea
tuturor neamurilor; şi toate neamurile pământului vor vedea
mântuirea Dumnezeului nostru.” ;
Isaia 54:5: “Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este
Numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El se
numeşte Dumnezeul întregului pământ.” ;
Isaia 63:16: “Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne
cunoaşte, şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl
nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti “Mântuitorul nostru.” ;
Isaia 64:8: “Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi
Tu olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor
Tale.” ;
Osea 13:4: “Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara
Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine,
şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.” ;
Marcu 12:28-34: “Unul din cărturari, care-i auzise vorbind,
fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L-a
întrebat: “Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a
răspuns: “Cea dintâi este aceasta: “Ascultă, Israele! Domnul,
Dumnezeul vostru, este un singur Domn;” şi: “Să iubeşti pe Domnul,
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul
tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este
următoarea: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este
altă poruncă mai mare decât acestea.” Cărturarul I-a zis: “Bine,
Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu
este altul afară de El, şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu
tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este
mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.” Isus a
văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: “Tu nu eşti departe de
Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu mai îndrăznea să-I mai pună
întrebări.” ; Romani 3:30: “deoarece Dumnezeu este unul singur şi El
va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin
credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.” ;
1Corinteni 8:6: “totuşi pentru noi nu este decât un singur
Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi
noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi
prin El şi noi.” ;
113
 Galateni 3:20: “Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure
părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur.” ;
1Timotei 1:17: “A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului,
nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii
vecilor! Amin.” ;
1Timotei 2:5: “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur
mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” ;
Iacov 2:19: “Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi
dracii cred… şi se înfioară!” ;
Iuda 25: “singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus
Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai
înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin!”.

114
115
116
117