BOGDANI

A
Revi
stădecr
eaţ
ieşicul
tur
ă
AnulV/Nr
.33-
34/2017

Luni
le:mar
ti
e-apr
il
ie2017
I
SSN2343-
8061
I
SSN-
L2343-8061
 Cuprins Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este
fondată și editată de Asociația cultural-umanitară
1. Ionel Marin: Stop corupției! Solidaritate și Bogdania din Focșani.
demnitate națională – 3
2. Michaela Orescu : Sahara-Tassili Jabbaren și cele
cinci mii de figuri – 5
3. George Petrovai: Eseul - Ce anume știm despre noi
înșine? – 7
4. Mircea Eliade despre istoria românilor – 9
5. Puiu Răducan: A fost, a fost… și s-a dus – 10
6. Perle de Petre Țuțea – 12
REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA
7. Paula Romanescu: Să râdem! Caragiale e cu noi și
țara ni-I plină de humor – 12
8. Ionel Marin: Dr. Michaela Al Orescu - 90; Geo Ionel N. MARIN
Călugăru - 75 – 16 (Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania)
9. Ion Dodu Bălan: Scriitorul Geo Călugăru păstrează Redactor şef
cultul cărții tipărite –19
10. Im memoriam: Grigore Vieru - Poetul iubirii – 21 Editori seniori: Nicolae Vasile; Vasile Groza
11. Octavian Curpaș despre Preot Gheorghe Tatu – 24
12. Radu Botiș: Moartea și Învierea Domnului – 28 Redactori: Geo Călugăru, Michaela Al. Orescu,
13. Poezii creștine: Ioan Alexandru, Geo Călugăru, Năstase Marin, Nicolae Octavian Lupu, Adrian
Elena Armenescu, George Călin, Ionel Marin, Elena Nicolae Popescu.
Cojocaru – 32
14. Poezii dedicate mamei, iubirii, primăverii: Anghel Secretar de redacţie: Bogdan Florea
Hotu, Lucia Podeanu, Liliana Popa, Doina Bârcă, Membri de onoare: - Acad. VALERIU D. COTEA,
Mărioara Nedea, Rodica Romicri, Cornel Balaban, membru titular al Academiei Române;
Ioana Stuparu, Liliana Albu, Andrei Pogany, Nicu
Doftoreanu – 36 Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA), membru
15. Medalion liric: Nicolae Vasile, Corneliu Cristescu, titular USR şi al Academiei Româno-Americane de
Ovidiu Țuțuianu, Camelia Vasiliu, Carmen Radu, Ştiinţe şi Arte;
Teona Scopos, Florin Grigoriu, Elena Silvia
Săracu, Maria Filipoiu, Irina Mihalca, Cristian GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA.
Marinescu – 43
16. Ionel Marin: 21 Martie - Ziua Internațională a
Poeziei – 51 Adresa redacţiei: Focşani, Strada Contemporanul
17. Epigrame de Mircea Quintus, Ion Romanescu și nr.28, cod 620065, jud. Vrancea
Buga Grigore – 55
18. Poezii, povești pentru copii: Elena Cojocaru (Ion), Telefon mobil: 0752862369.
Vasile Groza – 56 Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail:
19. Nicolae Vasile: Episodul 4 din romanul foileton
ionelmarin55@gmail.com
ZÂNA ȘI VIAȚA – 57
20. Donțu Mihai-Florin povestirea ”Lapsus” – 60
21. Recenzii, cronici literare, comentarii semnate de:
Octavian Curpaș, Dan Lupescu, Corneliu Cristescu, În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în
și Geo Călugăru – 62 mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul
22. Din creațiile tinerilor creatori premiați la Festivalul materialelor publicate. Textele nu se înapoiază. Pentru
național Bogdania: Ionescu Adrian-Marius și eventualele greşeli de tehnoredactare vă cerem scuze.
Gheorghe Monica – 72
23. Teatru: ”La Prisaca”, piesă de teatru pentru copii de Puteți sprijini revista de creație și cultură
Vasile Groza – 75 Bogdania, proiectele Asociației Cultural-umanitare
24. Traduceri în franceză: Prof. Ecaterina Chifu – 80
BOGDANIA, redicționând 2% din impozitul anual
25. Evenimente culturale din județ și din țară – 82
26. Noutăți editoriale – 87
pe venit (D. 230) sau prin donații în contul:
27. În atenția tinerilor creatori: Festivalul-concurs RO11BRMA0999100047750380,Banca Românească;
național literar ”Bogdania”, edițiaa VI, 2017 – 89 CIF- 29080784. Vă mulțumim!
28. Despre Festivalul internațional de Poezie pentru
elevi ”Zilele Nichita Stănescu”, ediția a XI-a, 29-31
martie 2017, Urziceni – 90 Anul V, Nr. 33-34, martie-aprilie 2017
29. Despre Fest. Internațional ”Grigore Vieru” – 91
30. Despre Antologia ”Limba noastră cea Română – ISSN 2343-8061
Starpress 2017” – 92 ISSN-L 2343-8061
31. Semnal editorial – 93
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Editorial
Stop corupției!Solidaritate și demnitate
națională!
În numărul anterior al
revistei Bogdania am
trecut câteva
considerații privind
Interesul național și
consider imperios
necesar să lăsăm
Instituțiile statului să lucreze în slujba
întregului popor, nu spre tulburarea vieții
sociale ci pentru asigurarea păcii sociale, a
unei vieți demne și prospere în țară. Să nu
uităm că România este vatra vechii
Europe, leagănul tuturor civilizaţiilor, este
locul de unde au plecat cele 12 triburi în
lume. Descoperirile din arhive şi
bibliotecile din ţară şi din străinătate, în
perioada anilor 1960-2000, a sute de
cuvinte româneşti, provenite din fondul
autohton geto-dac în vocabularul
popoarelor: italian, francez, spaniol, englez,
irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese
de aur pentru cunoaşterea istoriografiei
româneşti. În Atlasul german din 1826, pe o
hartă care ilustrează popoarele Europei din
răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen
oder Rumumy‖, pe teritoriul ce se întindea
din Panonia până la Nipru. Totodată se
menţionează şi existenţa a cinci voivodate
româneşti, adică a unor ţărişoare locale .
Într-un mod cu totul straniu de-a lungul
timpului, numeroase documente istorice cu
privire la strămoşii noştri s-au pierdut. De
ce? În cea mai veche cronică turcească,
intitulată „Ogusnam‖, adusă în actualitate
de istoricul român de naţionalitate turcă Ali
Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă,
se menţionează existenţa, în anul 839, a
unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre,
până spre Nipru. Se mai menţionează că
„Ţara Românilor‖ s-a confruntat cu
cumanii, deci ţara avea o armată şi o
administraţie bine pusă la punct. Despre
această cronică istoricii şi specialiştii noştri
nu au aflat că există și de alte numeroase
3
documente și dovezi despre Dacia. De ce?
Unde au dispărut, cine le păstrează și de ce
încă există atâta ură față de un popor
civilizat și planuri ascunse de umilire,
jefuire și de falsificare a istoriei neamului
românesc. În sfârșit am început să ne
revenim din crunta manipulare și exploatare
colonială. Cine ne-a adus în această stare de
proprie detestare, de încrâncenare a unora
împotriva celorlalți? După anul 1990 și
România a căzut pradă războiului invizibil
de distrugere economică și transformare a
țării într-o piață de desfacere, într-o colonie
modernă. Și desigur sărăcia, distrugerea
economiei naționale prin așa-zisa
privatizare, înstrăinarea bogățiilor țării și
îndatorare prin împrumuturi de la
organisme financiare internaționale, ne-au
adus în situația grea în care ne aflăm.
Sărăcia naște corupție, cangrenează întregul
sistem social, economic, politic, etc. Timp
de mai multe zile s-a ieșit la manifestații în
Piața Victoriei, în fața Palatului Cotroceni
și în numeroase localități din țară.
Mitingurile, manifestațiile, spontane ori nu
au deteriorat relațiile dintre Instituțiile
statului român și împărțit, în mod nedrept,
populația țării în mai multe tabere. Cine are
dreptate? Care va fi finalul luptei din
stradă și dacă cei ce nu prețuiesc votul
românilor și încalcă Constituția țării vor fi
sancționați corespunzător faptelor. Nimeni
nu trebuie să fie mai presus de lege! Cu
certitudine forțe oculte au creat o criză de
proporții cu interese meschine și care să
demonstreze că "România nu se mai poate
guverna singură" și are nevoie de sprijin
extern. Se dorește o ‖guvernare globală‖,o
astfel de guvernare ar fi nedemocrată,
autoritară și desigur fără sens. Sub semnul
globalismului se încearcă rescrierea
tendenţioasă a istoriei, denigrarea
simbolurilor naţionale, subminarea valorilor
şi instituţiilor fundamentale, sabotarea
viitorului și crearea de permanente tensiuni
sociale. Stop dezbinărilor! Nu avem nevoie
de anarhie, ci de armonie, pace şi linişte
pentru a trăi în demnitate și bunăstare în
glia strămoșească. Alungă Doamne ura,
încrâncenarea dintre noi! BOR a reluat
apelul la „rugăciune, dialog şi
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
responsabilitate socială pentru a fi depăşite
stările conflictuale din societatea de azi‖.
„Societatea românească este foarte tulburată
în aceste zile, deoarece există un conflict
între instituţii majore ale statului şi, ca
atare, o polarizare în rândurile populaţiei.
Deşi neutră din punct de vedere politic,
Biserica nu este indiferentă în plan social,
ci receptează orientările sau dorinţele
majore ale poporului: dreptatea socială,
diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de
trai. În acest sens, trebuie continuată lupta
anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie
sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul
degradează societatea în plan moral şi
material. Totodată, lupta împotriva corupţiei
nu trebuie folosită în scopuri politice
partinice, iar sancţionarea şi folosirea
penitenciarelor nu trebuie confundată cu
exterminarea, deoarece scopul acestora este
îndreptarea şi reintegrarea socială a celor
care recunosc şi regretă faptele rele pe care
le-au săvârşit‖. Apelul a fost făcut pentru
prima dată pe 3 februarie, 2017. Și Curtea
Constituţională a respins şi sesizările
formulate de preşedintele Klaus Iohannis şi
de CSM pe marginea aceleiaşi ordonanţe
13, concluzionând că nu există un conflict
de natură constituţională între autoritatea
judecătorească şi cea executivă, respectiv
între autoritatea legislativă şi cea executivă.
Revolta în stradă, timp de multe zile, a sute
de mii de români dar și din diaspora nu
trebuie să afecteze buna funcționare a
statului de drept. Deci fraților, nu există
altă cale de a stăvili acest asalt furibund
la adresa ființei neamului și valorilor
noastre naționale decât acțiunea unită în
jurul unei idei, a unui proiect de țară
care să schimbe sistemul din temelie.
Opriți domnilor guvernanți și stimați
politicieni lupta absurdă dintre români și
români, dorim bună înțelegere, nu
violență.
Este incredibilă slăbiciunea de care au dat
dovadă, lașitatea și chiar iresponsabilitatea
unii politicieni din fruntea statului. În loc să
soluționeze problemele cu hotărăre și
respect pentru popor, încearcă prin
manipulare și minciună să ne tulbure, să ne
manifestăm fără rost. Votul popular trebuie
4
respectat și guvernanții să reprezinte
interesele țării, să împiedice înfăptuirea
‖Ținutului secuiesc‖, enclavizarea sfântului
teritoriu național. România merită respect
din partea tuturor !
Ca simplu cetățean al țării noastre consider
esențiale câteva idei și principii de
respectat: Parlamentul să emită legi drepte,
bune pentru întregul popor; Guvernul să
conducă după legi Romania; Justiția să fie
dreaptă, imparțială, să respecte litera legii;
Prin Constituție și în fapt să fie asigurate:
drepturile fundamentale ale cetățenilor
României indiferent de naționalitate;
Libertatea neîngrădită a expresiei, a
convingerilor religioase și a opiniilor
politice; Este limpede că puterile globale
sau regionale ale căror aliați suntem –
indiferent care ar fi ele – nu se simt
confortabil cu o Românie suverană, potentă
și rezistentă. Realitatea ne arată că: Am
devenit un popor cu opțiunile politice
controlate de un sistem electoral militarizat;
că suntem guvernați prin minciună,
incompetență și servilism. Instituțiile
statului trebuie să devină puternice,
permanent în slujba cetățenilor.
Prin Apelul inițiat de 82 de academicieni
români poporul român este chemat ‖să
apere cu tărie identitatea, suveranitatea şi
unitatea naţională, solicitând instituţiilor
abilitate ale statului român, de la toate
nivelurile, să vegheze şi să acţioneze pentru
a preveni, pentru a contracara şi, atunci
când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate
diversiunile şi agresiunile la adresa
identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale
a României şi a stabilităţii statului de
drept‖. Prin înțelepciune și patriotism să ne
ridicăm la înălțimea eroilor din veacuri și să
lăsăm generațiilor viitoare, o ţară unită,
suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru
cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe
pământul său, educată şi prosperă, o ţară a
Europei Unite, dar cu identitate proprie.
România trebuie și poate deveni o țară a
bunăstării, înțelegerii și armoniei, o țară
model în Europa și-n lume. Așa să ne ajute
Dumnezeu!
Ionel MARIN
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Istorie veche
Dr. Michaela Al ORESCU
SAHARA-TASSILI
JABBAREN ŞI CELE CINCI MII DE
FIGURI
Sahara, cu al său platou tassilian, printre
multe altele, mai are o surpriză deosebită.
Este vorba despre Jabbaren, un mic masiv
de gresie din acest platou tassilian, în a
cărui bază stâncoasă eroziunea a săpat
alveole mai adânci decât în alte părţi.
Locotenentul Brenans, împreună cu Henri
Lhote, prin anii 1938, descoperise şi copiase
câteva dintre minunatele picturi din
Jabbaren, destinate unei faime mondiale.
Masivul Jabbaren, în interiorul său stâncos,
prezintă ―colibe‖ formate din stânci erodate
la bază, un ansamblu ca o adevărată cetate,
cu străduţe, încrucişări şi pieţe. Toţi aceşti
pereţi sunt acoperiţi cu sute de picturi în
cele mai diverse stiluri.
În limba tuaregă, Jabbaren înseamnă
―uriaşi‖, denumire datorată picturilor
preistorice în care sunt reprezentaţi oameni
giganţi! Una dintre picturi, realizată într-un
adăpost adânc, cu plafon curbat, are aproape
6 m înălţime. Este una dintre cele mai mari
picturi preistorice cunoscute până astăzi.
Trebuie să o priveşti de mai multe ori şi de
la distanţă, pentru a o desluşi. Are un contur
simplu. Un cap rotund, mai curând o cască
cu unele ―deschideri‖ ovale, asamblată la
restul corpului printr-un ―filet‖. Poate fi
considerată printre cele mai vechi picturi,
ale unei faze îndepărtate. Aceşti
―extratereştri‖ sunt numeros reprezentaţi la
Jabbaren. Brenans, mai ales, semnalase
5
câteva, dar altele au fost scoase la iveală
după îndepărtarea prafului care le acoperea,
obţinându-se înviorarea tentelor, până la
obţinerea prospeţimii releveelor. Ocrurile s-
au conservat mai bine decât alburile.
Într-un patrulater cu o latură de numai 600
m, au fost pictate peste 5000 de figuri.
Diferitele ―etaje‖ sau suprapuneri de picturi
demonstrează că aici s-au succedat peste 12
culturi diferite.
Tassili poate fi considerat cel mai bogat
centru de artă preistorică din lume.
Pe de altă parte, sunt cioburile de olărie
nenumărate, râşniţe, pisăloage şi sute de
percutoare cu piatră, unele aflate chiar pe
locul lor de folosinţă. Râpele sunt încărcate
cu oseminte fosilizate, aduse de ape, alături
de vârfuri de săgeată din silex şi topoare din
piatră.
Un important ansamblu de picturi parietale
reprezintă boi de toate mărimile, realizaţi în
toate stilurile, reprezentaţi în multiple
poziţii, de o calitate artistică deosebită, ―cu
un duct al liniei şi de o rară fineţe‖. Şi la
Jabbaren, desenele erau gravate, înainte de a
fi pictate.
Girafe superbe, elefanţi, antilope, măgari
sălbatici, capre şi oi domestice, sunt
reprezentate, ca şi cea mai importantă frescă
redând o scenă de vânătoare, foarte realist
interpretată, cuprinzând 135 de figuri.
Vânători cu arcuri, urmăresc gazele şi
antilope, unde se poate admira realizarea
perfectă a saltului suprem al gazelei
urmărite. ―Centrul tabloului este ocupat de
un rinocer rănit, gata să atace, cu nările
şiroind de sânge‖. Într-un colţ, arcaşi care
vor să atace o cireadă de boi, pe când
păstorii se pregătesc de luptă. Scena se
extinde pe 20 de metri pătraţi. Releveele
sunt foarte greu de realizat, subiectele
plasate cel mai sus, se află la cca. 4 m
înălţime.
Prin faptul că picturile sunt suprapuse în
câteva registre, s-ar putea stabili în timp
evoluţia fiecărei culturi şi poate, această
cronologie relativă va duce la clarificarea
originii lor şi identificării străvechilor
populaţii din Sahara, rolul jucat de ele în
popularea Africii şi abia aceste picturi au
creat aceste posibilităţi.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Pe un perete, au descoperit patru siluete de
femei cu cap de pasăre, amintind de unele
monumente egiptene cu astfel de
reprezentări.
Ţinându-se cont de faptul că Egiptul a fost
în conflict cu Libia, în antichitate, este
posibil ca unii libieni, foşti prizonieri să se
fi întors în Libia cu amintiri egiptene.
În caverna Orycterop, după a treia spălare,
apare o femeie uriaşă, îngenuncheată, înaltă
de aproape doi metri. Figura ei, cu ochi
alungiţi, are o puritate clasică. Diadema
care îi cuprinde părul, o desemnează drept o
regină sau zeiţă libiană dar cu trăsături
mediteraneene. Mâna ei este înfăşurată într-
un voal al cărui capăt este înnodat ca şi la
femeile tuarege actuale. De remarcat că
relaţia dintre tuaregi şi libieni este evidentă
astăzi, ceea ce poate demonstra ca tuaregii
ar putea fi chiar libieni din generaţii retrase,
în antichitate, din centre bântuite de
războaie.
Tot la Jabbaren a fost pusă în valoare fresca
―arcaşului împodobit cu pene‖, care era
acoperită în întregime cu un strat de pulbere
argiloasă. A fost spălată cu buretele umezit.
Aici se detaşează mai multe straturi de
picturi, corespunzând unor diferite perioade.
Bărbatul de mari proporţii ţine un arc. Acest
grup de personaje pictate este anterior
―marelui zeu extraterestru‖. Elefantul
suprapus marelui personaj cu arc, este pictat
în ocru galben şi este conturat cu alb.
Pe peretele unei stânci mai izolate, sunt
pictaţi ―drăcuşorii din Jabbaren‖, cu coarne
şi şorţuri în fâşii. Sunt dansatori. Sunt
coloraţi în ocru violaceu şi ocru galben.
Fresca ―micilor arcaşi‖, pictaţi în ocru
violaceu; aceştia poartă arcuri cu o triplă
curbură.
Dansatorii filiformi, poate pe picioroange,
sunt pictaţi în ocru roşu pal, pe peretele unei
faleze nelocuibile.
Aşa denumită de exploratori, ―scena
ofrandei‖, se apreciază a fi de influenţă
egipteană. A fost descoperită pe peretele
falezei care mărgineşte malul stâng al
uedului. Toate personajele masculine şi
feminine au capete de pasăre, probabil
măşti. Femeile poartă fuste iar bărbaţii
6
şorţuri. Se pare că este figurată şi o barcă
rituală.
Boii policromi pictaţi pe un perete de
stâncă, în afara vreunui adăpost, aparţin
unor specii diferite: specia cu coarne subţiri,
mai puţin curbate, în formă de lira şi specia
cu coarne groase, încovoiate în faţă. În
urma cirezii păşeşte un pastor.
Pictura ―judecătorilor‖ de la Jabbaren a fost
descoperită pe o stâncă înclinată dar
neformând un adăpost. Aceste personaje
poartă pe cap un acoperământ somptuos,
prins cu o bandă lată, cu benzi verticale
pictate cu ocru roşu şi gri-albăstrui,
conturate cu alb. Cingătoarea este pictată cu
ocru roşu şi contururi albe. Pe faţa
personajelor din rândul de sus, a fost pictat
un motiv floral tot în alb.
Arcaşul din marea scenă de vânătoare, tot
de la Jabbaren, poartă o bonetă mică,
dungată cu alb şi şorţ de formă
dreptunghiulară. Ţine un arc de mărime
mijlocie, semicircular.
―Femeia cu capul mic‖ de la Jabbaren este
figurată cu un trup diform şi disproporţionat
de mare. Pe trup sunt marcate multiple pete
albe (se presupune stigmatul vreunei boli).
Profilul ei nu este negroid, nasul este
ascuţit, fruntea este bombată şi foarte înaltă.
Aceste trăsături se regăsesc astăzi la
populaţia ―peulă‖.
Denumită de exploratori ―Antinea‖, a fost
descoperită în ―adăpostul orycteropului‖, în
partea cea mai puţin accesibilă şi mascată la
exterior de o stâncă uriaşă. Profilul ei este
tipic europoid. Podoaba capului, foarte
complicată, indică un personaj nobil.
Gesturile ei ar indica dansul.
Tot la Jabbaren, apar pe peretele falezei
care mărgineşte malul stâng al uedului, la
câţiva metri de ―scena ofrandei‖ şi de cea a
―zeiţelor egiptene‖, portretele a două tinere,
pictate în ocru roşu, pe cap purtând
acoperăminte albe, ca şi rochiile cu
―decoltee moderne‖. Profilurile amintesc pe
acelea ale femeilor ―peule‖.
Jabbaren s-a etalat cu marile lui surprize,
care se vor reîntâlni unele dintre ele şi în
alte părţi.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

După Henri Lhote, “Frescele din Tassili”, George PETROVAI

Editura Meridiane, Bucureşti, 1966.

Ce anume știm despre noi înșine?

Cu aproximativ două milenii și jumătate în
urmă, inegalabilul Socrate își îndemna
semenii să se cunoască pe ei înșiși („Gnothi
seauton‖ în greacă, „Nosce te ipsum‖ în
latină). Aidoma celebrului paradox „Știu că
nu știu nimic‖ (paradox doar în formă, nu și
în conținut, dovadă spusa admisă ca adevăr
evident și indiscutabil: „Toată viața înveți și
tot neștiutor mori‖), invitația socratiană
pentru cunoașterea sinelui este
interminabilul și mereu actualul proces de
întoarcere a individului spre el însuși prin
neobosita conștiență a autoreflexivității.
Vasăzică, nu-i un îndemn la cunoașterea
trupului, ci la cunoașterea lăuntricului cu
ajutorul rațiunii.
Introspecția este cu atât mai necesară astăzi,
cu cât pretins civilizatul ipochimen al
zilelor noastre se caracterizează nu numai
prin ferocitatea egoismului și virulența
înstrăinării lui (de Dumnezeu, de semeni, de
el însuși), ci și prin hidoasa încăpățânare cu
care arată statornic spre paiul din ochiul
aproapelui, refuzând să ia aminte la bârna
din ochiul său.
Căci, citându-l ba pe sociologul francez
Gabriel Tarde, ba pe scriitorul Léon Daudet,
iată câteva dintre opiniile gânditorului
român P.P.Negulescu vizavi de
îngrijorătoarea stare a omenirii din perioada
interbelică, opinii încorporate în tratatul
Destinul omenirii (București, Fundația

7
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
pentru Literatură și Artă „Regele Carol II‖,
1939): „Nivelul general al moralității a
scăzut, în mod constant, în tot veacul al
XIX-lea‖; „Oamenii fără principii morale se
înmulțesc necontenit‖; „Egoismul și
cruzimea au făcut, orice ar zice optimiștii,
progrese de netăgăduit‖; L. Daudet compară
evoluționismul cu un orb și progresul cu un
paralitic, așa că deodată cu „orbul‖ trebuie
să cadă și „paraliticul‖ pe care-l cară în
spinare...
Omul, ne înștiințează Blaise Pascal, este o
trestie, „cea mai fragilă trestie din Univers‖.
Dar, completează el în chip consolator-
încurajator, „este o trestie gânditoare‖! De
subliniat că fragilitatea este consecința
logică a efemerității trupului, omul
postadamic fiind condamnat de Creator să
trăiască într-un timp rău și bolnav, în care
n-are cum să nu cunoască suferința, truda și,
în final, moartea. Însă, și asta întreține
speranța în dreapta răsplată după faptele din
timpul vieții, prin scânteia de divinitate cu
care a fost înzestrat la facerea sa (universul
lăuntric numit îndeobște suflet sau spirit), el
are șansa ca prin credință, iubire și smerenie
să se mântuiască, lucru echivalent cu
depășirea condiției sale de ființă pieritoare.
Prin urmare, fiind omul cea mai formidabilă
și mai subtil-armonioasă îmbinare de
materie și spirit, respectiv de aparențial și
substanțial (dintre toate formele viului
cunoscute până în clipa de față, doar lui i-a
fost dat limbajul articulat, rațiunea și
conștiința), el întruchipează cel mai semeț
pisc al creației, înfățișându-se ca un
veritabil univers al viului, compus din
nenumărate universuri subiacente.
Iată două imbatabile argumente în acest
sens:
1) Extraordinar de complexa celulă vie,
despre care, în cartea Evoluția – o teorie în
criză, Michael Denton spune: „Între o
celulă vie și cel mai ordonat sistem
8
nebiologic, cum ar fi cristalul sau fulgul de
zăpadă, există un abis atât de vast și absolut,
cum nu ne putem închipui‖. Da, căci în sine
fiecare celulă constituie un univers în
miniatură: Conține până la două sute de mii
de miliarde de molecule perfect sincronizate
întru atingerea scopului funcțional, iar
instrucțiunile înscrise în ADN-ul celular ar
putea umple 1000 de volume de câte 600 de
pagini fiecare! Cu completarea că fiecare
din cele peste o sută de mii de miliarde de
celule care alcătuiesc organismul nostru
funcționează ca un oraș fortificat, că printr-
o uimitoare corelație întrețin miracolul
vieții și că „se reproduc cu o fidelitate
aproape absolută‖ (Francis Hitching), fapt
care impune ca toate formele de viață să se
reproducă numai conform speciei lor.
2) Deși creierul reprezintă doar 2% din
greutatea corpului uman, prin cele
aproximativ 100 de miliarde de celule
numite neuroni (știința actuală susține că
neuronii se regenerează!), el poate avea
până la un milion de miliarde de conexiuni,
așa încât, opinează Carl Sagan, cu
informațiile pe care le poate stoca „s-ar
putea umple 20 de milioane de volume,
totalul celor care se află în cele mai mari
biblioteci ale lumii‖.
Această uriașă capacitate a creierului uman,
demonstrează cât se poate de limpede că
omul a fost dotat cu facultatea de-a învăța la
infinit! Altfel spus, că el a fost conceput să
cunoască viața veșnică...
Cum se explică faptul că omul nu folosește
decât cel mult 10-12% din potențialul
creierului? Una din explicații, zic eu, este
de ordin material-fiziologic: Perfecta
corelație dintre viața scurtă a omului și
procentul arătat mai sus! Abaterile de la
normalitate (indivizi neșcoliți, dar capabili
să opereze mai rapid ca cele mai
performante calculatoare), nu sunt decât
mutații pozitive, la care se activează o
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
porțiune mai mare din scoarța cerebrală.
Cealaltă explicație este de natură moral-
spirituală: Aserviți răului (în concepția lui
Augustin, răul este un parazit ontologic al
binelui), se subînțelege că oamenii ar
deveni și mai nelegiuiți, a se citi mai ostili
Atotputernicului, atunci când și-ar putea
folosi un procent mai mare din capacitatea
creierului.
De reținut că sănătatea trebuie înțeleasă ca
rezultatul tainicei și necontenitei
întrepătrunderi dintre material (trup) și
spiritual (psihic), dintre pieritor și
nepieritor. Omul este zdravăn și cu poftă de
viață doar dacă ambele componente ale
ființei sale sunt sănătoase, potrivit maximei
antice: Mens sana in corpore sano (Minte
sănătoasă în corp sănătos).
Mircea Eliade despre Istoria românilor
„Istoria neamului românesc e alcătuită din
atâta sânge și atâta nenoroc datorită în
primul rând incapacității Occidentului de a
vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp
de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria
Imperiului Otoman; și această victorie se
datorează neputinței occidentalilor de a se
uni împotriva unui dușman comun.‖
„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită
și sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau
nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar se
luptau între ei. Evident, lupta aceasta între
frați, veri și cumnați, nu putea avea aceeași
sângeroasă intensitate ca, prin părțile
noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau
orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea
ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate
sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic,
nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor
barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă
satele și să le refacă primăvara următoare.‖
„În timpul acesta, la o mie, două de
kilometri spre Apus, se înălțau catedralele,
9
se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau
mânăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar
la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe
teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt
oameni și să se bucure că trăiesc omenește –
iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin
păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau
altă vină decât aceea de a se fi născut în
calea răutăților.
„Românii nu au sabotat istoria. Au
înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile
lor‖.
Selecție de citate importante despre
strămoși și români de o valoare
extraordinară pentru istoria și
identitatea noastră, adunate de
pasionatul cercetător Marius Fincă
1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii
rumânilor au exercitat o influenţă puternică
asupra întregii lumi antice, respectiv a
vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului
şi chiar a Chinei‖
2. Pitagora (580 î. H – 495 î. H), face zece
referiri la valorile superioare ale geţilor. În
„Legea 1143‖ el Spune: „Călătoreşte la geţi
nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte
de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără
margini, toate pământurile sunt comune.
3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii
sunt cei mai înţelepţi.
4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui
Socrate şi profesor al lui Aristotel,
surprinde în dialogul „CARMIDES‖ o
discuţie între Socrate şi Carmides, în care
profesorul îi spune lui Carmides ce l-a
învăţat un medic trac când a fost la oaste:
„Zamolxe, regele nostru, care este un zeu,
ne spune că după cum nu trebuie a încerca
să îngrijim ochii fără să ţinem seama de
cap, nici capul nu poate fi îngrijit,
neţinându-se seama de corp. Tot astfel
trebuie să-i dăm îngrijire trupului
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce
medicii greci nu se pricep la cele mai multe
boli. Pentru că ei nu cunosc
întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest
întreg este bolnav, partea nu poate fi
sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele
pentru corp şi pentru om în întregul său, vin
de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un
izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai
ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul
răului pentru ca să se poată bucura de
sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene,
sufletul se vindecă prin descântece. Aceste
descântece sunt vorbele frumoase care fac
să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA‖.
Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei
lui Zamolxe acum mai bine de 2400
de ani!
5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea
ce urmează voi scrie despre cea mai mare
ţară, care se întinde din Asia Mică până în
Iberia şi din nordul Africii până în
SCANDIA, ţara imensă a dacilor.‖
6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953),
spunea referitor la plăcuţele de la
Tărtăria: „Oasele ca şi Plăcuţele sunt
foarte vechi. Acum este o certitudine. Este
rândul nostru să gândim că scrierea a
început în Europa cu 2000 de ani înaintea
scrierii sumeriene. În România avem o
comoară imensă, dar ea nu aparţine numai
României, ci întregii Europe.‖
7. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria
Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei
putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă,
o minte mai deschisă, un spirit mai ager,
însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli
la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat
prin instrucţie ar fi apt să se găsească în
fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca
o completare, limba să este atât de bogată şi
armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult
popor de pe Pământ. Rumânia nu este
buricul Pământului, ci Axa Universului.
8. Marija Gimbutas – Profesor la
Universitatea California din L.A. -
Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra
10
a ceea ce am numit Vechea Europă, o
entitate culturală cuprinsă între 6500-
3500 î.H., axată pe o societate
matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare
şi creatoare de artă, care a precedat
societăţile indo-europenizate, patriarhale,
de luptători din epoca bronzului şi epoca
fierului. A devenit de asemenea evident
că această străveche civilizaţie europeană
precede cu câteva milenii pe cea
sumeriană. A fost o perioadă de reală
armonie în deplin acord cu energiile
creatoare ale naturii.”
9. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de
la nordul Dunării de Jos pot fi
consideraţi strămoşii Omenirii.”
10. Gordon W. Childe: „Locurile primare
ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul
României. Într-adevăr, localizarea centrului
principal de formare şi extensiune a indo-
europenilor trebuie să fie plasată la nordul
şi la sudul Dunării de Jos.‖
Va urma
Puiu RĂDUCAN
A fost, a fost.... și s-a dus
Da. A fost și s-a dus ca orice pe
lumea asta, ca și viața. Recent m-am întors
din Basarabia noastră, de la Chișinău, unde
a avut loc Congresul Mondial
Eminescologic, ediția a V-a. Un eveniment
„cumplit‖ de frumos, de interesant, de
necesar, un eveniment la care au participat
oameni de valoare, patrioți.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Pe Eminescu nu-l termini niciodată de
discutat.
Nici în milioane de congrese, dar
constat cu amărăciune cum apar, destul de
mulți în ultimul timp, oameni care-l
contestă pe Luceafăr. Îl contestă, ni-l
jignesc.
De ce deranjează Eminescu? Cine
urmează în fălcile detractorilor după acesta?
De-ar fi numai acești detractori parcă
situația ar sta mai bine, dar rău, mai rău,
este aspectul că lor li se adaugă instituții
statale. Acești antiromâni se laudă între ei,
se premiază din banii noștri, sunt plătiți
„baban‖, tot din banii noștri.
Aici, la acest Congres
Eminescologic, mi-am lansat cartea
‖Eminescu și Știința‖. Un capitol al acesteia
este: Detractorii lui Eminescu. Nu le dau
numele, se știu, dar am avut bucuria să
constat că nume a căror valoare n-o poate
nimeni contesta, participanți la această mare
reuniune, au pus „punctul pe i‖ în privința
acestor făcători de rău ai neamului
românesc.
Mereu am spus că România nu mai
este în pericol să fie invadată, atacată de
„factori‖ externi. Viermele este înăuntru și
roade. Roade al dracului de rău. Democrația
criminală iliesciană permite orice. Permite
să-ți (auto)distrugi industrie, economie,
cultură, eroi.
A gândi eminescian este o fraudă, o
culpă în minți turbate. Cu interese stupide în
buzunarul inimilor haine, detractorii
vorbesc de UNIRE, chiar și de Dumnezeu
vorbesc.
NASA pune numele Eminescu celui
mai mare crater de pe Planeta Mercur, noi,
adică..., ăia, detractorii, vorbesc de cadavrul
din debara. Luceafărul este în cartea
recordurilor, iar noi, adică ăia, îl hulesc pe
poetul național.
De ce nu mai place detractorilor,
Luceafărul? Le-o fi plăcut vreodată?
Bine „îmbibați‖ în criminala
democrație, detractorii vor să ni-l ucidă pe
Eminescu. Ce rău le-o fi făcut? Oare nu știu
ei, făcătorii de rău și rele că nu noi îl avem
pe Eminescu, ci că noi suntem ai Lui!
11
Pirații n-au ce să-i facă
Luceafărului! Acesta doar există și-atât.
Degeaba se foșnesc cu spume la gură,
Luceafărul, LUMINEAZĂ, pe când ei fac
întuneric.
Și totuși, nu poți să nu te întrebi, măi român
curat: de ce ura a ajuns până-n sfere
academice? De ce o faptă bună neapărat
trebuie pedepsită?
Mă mir, mă-nchin și protestez!
Ba, mai și blestem. Îi blestem și
Dumnezeu n-o să se supere pe mine!
Când spui Eminescu, spui Junimea,
spui limba română, spui unitate națională,
spui patriotism.
De ce-i deranjează Eminescu pe
(de)tractori?
Am postat pe „câmpia facebook-ului‖
fotografii de la Congresul Eminescian. Un
domn s-a mirat și mi-a scris, m-a
întrebat: nu este prea puțină lume la un
asemenea eveniment.
Poate omului îi este dor de
evenimente „mega‖ cu „mult iubite și
stimate...‖
Au fost oameni exact câți trebuiau și
s-a discutat exact ce trebuia. Numele și
valoarea lor este de necontestat. Este
suficient că evenimentul s-a desfășurat în și
sub egida Academiei de Știința a Moldovei.
Atât pentru detractorii de toate
dimensiunile!
Nevoia de scandal, ura și tot răul
sunt folosite detractoricesc pentru
promovare, pentru preamărire, pentru
dezbinare națională. Poți fi și mai mare dacă
produci scandal..., spun ei.
Rău este că toate aceste rele la un
loc, adăugate cu ... celelalte rele au urcat și-
n sfere academice.
Eu zic că este inadmisibil ca un
academician (de certă valoare de altfel) din
conducere de instituție statal-culturală, să-l
facă tâmpit sau escroc pe un altul, fie el
chiar și-n conducerea Academiei Române,
iar dacă-i așa, este groaznic de rău.
Eminescu este și va rămâne al
nostru. Este ce avem mai sfânt, deși păgânii
l-ar distruge.
Cum să-l lovești, Doamne, pe
Dumnezeu!
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Perle de Petre Țuțea
CREAŢIE ,,De creat, doar zeii creează,
omul imită, reflectând în muzică, în litere
sau în filozofie, petice de transcendenţă.
Doar Dumnezeu creează. Omul este
creatură‖.
RUGĂCIUNEA - ,,Poarta spre Dumnezeu
este credinţa, iar forma prin care se intră la
Dumnezeu este rugăciunea.
Gândită creştin, rugăciunea ne arată că
umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om‖.
POPORUL ROMÂN - ,,Aşa cum a făcut
Unirea Principatelor împotriva a 3 puteri -
otomană, austriacă şi rusă - şi a făcut
unitatea împotriva Italiei … E atât de
viguros neamul ăsta al nostru, că mă
îndoiesc că vânturile îl vor da înapoi.
Dumnezeu e român sau, dacă nu, sânt
împotriva lui‖.
SFÎNTUL - ,,Un sfânt poate fi analfabet,
dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de
sfinţenie este legată de ideea de minune.
Un sfânt poate face o minune. Geniul face
isprăvi, nu minuni‖.
ŢĂRANUL - ,,Când va dispărea ultimul
ţăran din lume, va dispărea şi ultimul om
din specia om. Şi atunci or să apară
maimuţe cu haine …Ţăranul este omul
absolut‖.
Harta României Mari (1 decembrie 1918)
12
Paula ROMANESCU
Să râdem! Caragiale e cu noi şi ţara ni-i
plină de humor
Nu, nu suntem noi o gintă brează, dar
când pronia ne-a blagoslovit cu un
Caragiale, a făcut-o cu siguranţă ca să ne
pună în faţă o oglindă de lacuri cristaline în
care să ne răsfrângem chipul din adânc în
splendida lui alcătuire. L-am văzut, ne-am
recunoscut şi am învăţat râsul ce înseamnă.
De atunci tot râdem neîncetat şi, nu ne mai
ajunge timpul să schimbăm cât de cât
ridicolul cel de tot hazul cu necazul. Ne
mai şi minţim frumos uneori, spunând că
râsul este semn de sănătate. Şi totuşi…
Cam strâmb râsul lumii noastre, Nene
Iancule, dar cât de curat şi sănătos ne
ajunge râsul tău biciuitor când ne potopesc
noii Caţavenci, şi Farfurizi, şi Trahanachi
şi, Brînzoveneşti, şi cetăţeni turmentaţi de
prea multe hangarale, şi Dandanachi, şi
Tipăteşti , şi Titirci cu sau fără inimă, şi juni
corupţi, dedulciţi la presa de scandal (că de
Miţe şi Zoiţici nu se prea cade să rezonăm,
rezon!), stâlpi strâmbi ai unei societăţi de
mucava, atei care se închină din noapte-n
zori (şi-apoi viţăvercea) doar la zeul acela
stăpân peste zei şi, nu mai ştiu să meargă
printre muritori decât cu herghelie lor de cai
putere şi înţoliţi cu flenţe de firmă,cărora un
profesor sau doctor de pe la noi nici măcar
nu încearcă să le descifreze codul de bare
pus parcă anume să …bareze spaţiul dintre
polul sărăciei (de un luciu uluitor) şi cel ai
bogăţiei (de o crasă impertinenţă).
E strâmbă lumea noastră, Nene Iancule,
iar năpastele toate – tot pe capul bietului
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Ion, pe când lichelele (bestiile y compris)
năvălesc pe teritoriul sufletului nostru, cu
rânjet de fiare ce vor să pozeze în făpturi
umane, un fel de îngeraşi zbur(d)ând dintr-
un partid într-altul ca mingiuca într-o
partidă de ping-pong. Cum sunt, la fălci,
mai toţi „umflaţi şi bugeţi‖, nu prea le
înţelegem spusele (că, după fapte nici vorbă
să-i bănuim de ardere de grijă pentru
ţărişoara asta!). Sunt însă generoşi: ne lasă
nouă toată libertatea de a alege între a muri
de moarte bună (de parcă scârba asta ar fi şi
bună cu adevărat!) sau de a ne interna într-
un spital dintre cele scăpate de la
reformarea-transformarea în creşe pentru
bătrâni. Ne lasă întreg şi dreptul la greve, la
ocări, la „pupat piaţa endependenţei‖ cea
slobodă la gură… Atunci să ni-i auzi pe-ai
noştri tineri! Pentru că, află Nene Iancule,
că, deşi rămaşi un stupid people, la limbi
străine de bunul simţ nu ne întrece nimeni!
La fiecare treaptă a scării blestemate
avem purtători de palavre, din canal până pe
toate canalele comunicării, suntem cetăţeni
europeni, suntem identificaţi cu un neam
nomad care de muncă nu prea ştie; fătuţe
vesele de pe la noi duc voioase în lumea
largă solie de iubire fără frontiere, fără
ziduri şi perdea (fără a-şi neglija neam
iubirea de neam), în schimbul căreia
primesc niscaiva creiţari întru veşnica slavă
a (ne)iubirii pre pământ. Presa liberă (de
orice morală!) prezintă pe spaţii large
mofturi de-ale protipendadei politico-
maneliste suferinde din amoare când
situaţiunea devine de-a dreptul
mizericordioasă.
Noii domni Goe, poticniţi foarte la
examenul de bac, l-au determinat pe Dom’
ministru Moţoc (altul!) să raporteze
Lăpuşneanului (?!) de pe tronul originalei
noastre democraţii cam astfel: - Măria Ta,
floarea ţării a căzut dar vin mereu alţi viteji;
şi-s mulţi, stăpâne, mulţi…ca frunza dar
proşti rău…
Cu toate acestea, ai noştri tineri la New
York învaţă să-mpuşte francul, nu să pună
bomba. Apoi se plâng că le e dor de ciorba
cu leuştean din ţara „dodoloaţă‖… Unii –
gata-nvăţaţi, pornesc la luat cu asalt cetăţile
ştiinţifico-medicale şi cultural-artistice ale
13
lumii, cu o mai scurtă sau mai lungă escală
pe la porţi închise, alţii se întorc la ocupaţii
care ţin de munca pământului (dar nu pe
ogorul strămoşesc ci prin grădini şi livezi de
prin ţări de soare mai pline), copiii lor
rămânând lângă vatra stinsă, de pază
pustiului.
De prea mult cules, unii (ne)demni
demnitari sunt duşi cu alai pe la beciul
domnesc să se mai hodinească puţin, numai
că îi deranjează din cale-afară brăţările de la
încheieturi şi îi păleşte brusc o blestemată
de brâncă de al cărei leac vracii autohtoni n-
au ştire şi, musai ei se cer duşi pe-alte
meleaguri unde fructele mâniei au gust de
miere din fostele noastre păduri ajunse
umbră.
Că în amintitul beci vinul trebuie adus de
afară, cel mai adesea de câte o jună Rodică
fără cosiţă dar cu roşie guriţă, n-ar fi cine
ştie ce neajuns; dar îi nedumireşte vina lor
de a se fi lăsat prinşi la oala cu smântână a
naţiunii care, ingrată, îndrăzneşte să le ceară
socoteală când ei nu cunosc din operaţiile
matematice decât două: adunarea şi
înmulţirea. Dar cerul s-a înduioşat de ei şi
le-a dat un dar nepreţuit: talent scriitoricesc
(ba chiar geniu!). Bătrânul Heliade cred că
se perpeleşte în iadul cuvintelor pentru
necugetatul lui îndemn. Asta e! Băieţii
scriu...
Prin urbe, haite de câini comunitari se
apără cum pot de năvala tot mai cumplită a
bipedelor cuvântătoare în spaţiul lor ne-
mioritic unde nu se mai face nici o brânză
deşi, de mămăligă o tot punem… Câinii de
pe la stână (nu mai mult de doi la cinci mii
de oi!) vor purta botniţe ca nu cumva să-i
streseze prin lătratul lor pe discreţii lupi
organizaţi în haite, veniţi să-şi facă
aprovizionarea cu carne proaspătă,
aburindă, de la alpestrele supermarketuri şi,
să se gudure cu graţie pe lângă câte o
ursoaică venită şi ea în acelaşi scop,
escortată de puii ei drăgălaşi, interesaţi să
ajungă cât mai repede la dimensiunile care
să le permită să devină încadrabili în rândul
trofeelor la vânători regale / plebeie /
bancare.
Coana Zoiţica (poftim! şi-am promis
doar că despre coniţe – nu şi nu!) învârte
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
politichie înaltă pe la Bruxelles sau pe te
miri unde (că pământul tot e el albastru ca o
portocală bună rău!) înregistrând succesuri
peste succesuri. Veta nu se mai duce la
Iunion că de o vreme vin pe-acilea toate
stelele căzătoare ale cântecului mondial
pentru o ultimă explozie de lumină înainte
de legătura cu ne-lumina… Ziţa şi-a refăcut
viaţa în câteva reprize, celelalte cuconiţe, cu
morala mai mult sau mai puţin reperată, au
devenit prospere femei de afaceri.
Se poartă măştile cu sau fără carnaval,
diferendele se reglează cu cecul dar nici
pistolul nu s-a demodat. În lumea celor care
mai cuvântă, limbajul este un Babilon de
graiuri anglo-franco-hispano-chino-zulu-
pufu-miştocare; în lumea celor care mai (şi)
scriu, sunt vânaţi cu toate metodele
moderne (mai exact momiţi cu promisiuni
fără acoperire) prea puţinii cititori dintre
acei expiraţi care mai cred că verba
volant… Între scripta şi mobil s-a întins un
hău de noapte a gândului în care scripca
veche nu mai cântă ci doar o moară de
cuvinte macină neînţelesuri.
Ce e mobilul? N-ai să crezi: o rădaşcă
agasantă care, cum prinde să ţipe, te obligă
să vorbeşti singur deşi primprejur ar mai fi
ceva persoane convorbitoare dar ele cu
rădaşca lor... Nu-ţi dă pace nici acasă, nici
pe bulivar, afară, nici la grădina de vară,
nici la cel teatru-al matale când se joacă (şi,
se joacă!) vreo piesă de Caragiale, nici
măcar la Mall, parol!
Ce e mall-ul? Am să-ţi spun altădată, nu
acum!
Despre mores, să tot râzi, azi doar de
casting auzi. Cum? Se zice câștigat? Poate
ieri când se ştia şi de şagă... Limba noastră-i
azi bolnavă; vin străinii să o dreagă dar şi
ei, până s-o gată, ne-o dă înapoi mai
stricată.
Pristanda e pe cai mari şi cam de lemn
cu toţii: şi-a tras firmă de bodyguarzi. Noii
parlamentari, miniştri – expiraţi sau mai
ales încă spornici la amor – fac şi desfac
mariaje sub greaua poruncă a legii cu
amendamente întru potrivire de caracter – ei
majori, ele minore din ce în ce mai
neştiutoare (nu şi inocente!) dar dornice să
înveţe din bogata experienţă a celor dintâi
14
până când, de prea multă cunoaştere,
migrează – cocoare albastre spre alte
ţinuturi care să le confere mai forte statute
de întreţinute sau să-şi închirieze vreun
maseur când dulcea pasăre a juneţii îşi
fâlfâie aripa a good bye, my love, good bye
(în traducere dâmboviţeană, pa tu!)
În rest, mai toţi suntem nişte păguboşi
Lefteri lefteri, trecând din crize-n criză,
aliniaţi în mersul neabătut al lumii spre
Paradis, dar, vorba humuleşteanului, aşa
săraci ca anul acesta, şi ca anul trecut şi,
ca de când suntem, niciodată n-am fost.
Măcar şi în anul acesta, Nene Iancule,
să vorbim mai mult despre mangafale cu
mata, monşer, şi împreună să face haz de
prea multele necazuri că prea ne e plină de
humor ţara asta tristă!
Până şi poetul thailandez Montri
Umavijani, venit în vizită prin România cu
ocazie Centenarului Eminescu – 1989 –
nedumerit şi fascinat de originala noastră
fire avea să scrie în poemul „Un lung drum
românesc‖ (vol. Lumea Cuvântului,
Helicon, 1997):
„Cred că am mai fost pe aici
în urmă cu o sută de ani.
Iată de ce va trebui să vin iar
peste alţi o sută de ani…”
Scriitorul din ţara templelor budhiste
tradusese deja din creaţia lui Caragiale. Să i
se fi părut oare thailandezului că poezia
eminesciană nu rimează cu zâmbetul suav-
ironic al lui Nenea Iancu – Caragiale Ion-
Luca şi cu întreaga faună a Miticilor –
mărunţi amploaiaţi ai târgurilor cu cafenele,
berării şi birje, „apropitari‖ grijulii cu-al lor
avut şi cu „onoarea de familist‖ repetabil
„reperată‖, politicieni vânturători de vorbe,
femeiuşti frumuşele, uşurele, cocheţele, în
necontenitul mers al lumii care nu-i decât
„o linie oablă care mere şi mere şi iarăşi
se-ntoarce de unde a purces”?
Oricare i-o fi fost acestuia gândul, să nu
uităm că datorăm traducerilor sale în limba
thai creaţia unor Eminescu, Blaga,
Caragiale. Şi acest lucru ar cam trebui să ne
şteargă zâmbetul tâmp de pe chip.
Să ne întoarcem la Nenea Iancu!
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Istoria păstrătoare de înscrisuri a
consemnat şi venirea pe lume a lui Ion Luca
Caragiale – haimana de geniu, în satul
Haimanale, la 30 ianuarie 1852 şi, a închis
paranteza în dreptul numelui său la 9 iunie
1912.
Pe omul Caragiale, drumul prin timp
avea să-l poarte pe căi dintre cele mai
variate: copist la Tribunalul din Prahova
(1870), sufleor la trupa de teatru a lui
Pascaly de la Iaşi şi mai apoi de la
Bucureşti (1871-1872), jurnalist la
Alegătorul Liber, Ghimpele, Unirea
Democratică, Naţiunea Română, Claponul,
România Liberă, Timpul (1881-1884), (la
acest ultim jurnal, între colaboratori -
Eminescu (şi ce mai colaborator!) şi
Slavici). A mai fost şi revizor şcolar prin
Neamţ, Suceava, Argeş, Vâlcea, profesor la
Sfântu-Gheorghe, director al Teatrului
Naţional (1888-1889), dramaturg, patron de
berărie prin Gabroveni, Şelari (1890), aflat
mereu într-o permanentă nevoie de
comunicare, de atmosferă, de culoare, de
balcanism dâmboviţean bine întreţinut de
un Bene Bibenti foarte pe gustul Miticilor
care, între două înghiţituri de bere gulerată
atacau politichia : „Vai de ţărişoara asta, o
s-ajungă rău de tot, Domnule, o s-ajungă
rău fiindcă nu mai este patriotism şi totul se
vinde!”
Unde am mai auzit noi asta? În care
timp? În care loc? În care ţară? Ne răspunde
de pe undeva din lumea francofonă
cântăreţul-compozitor-poet Jacques Brel, pe
la mijlocul secolului al XX-lea … cu
aproximaţie ( cum ar adăuga al nostru
Marin L’Ensoleillé), prin poemul Ça va! (E
bine!), care nu-i alta decât discursul
diavolului rostit în faţa ciracilor iadului
după o vizită pre pământul oamenilor:
„E bine!
Cam peste tot pământul sunt / pârjoliri larg
străluminând. E bine!
Sunt oameni care c-un cuvânt dau pacea pe
război ca-n târg. E bine!”
Vânzări nu-s, totu-i de vânzare – sfinţenie,
amor, onoare. E bine!
Cei mari sunt socotiţi nebuni, poeţii visători
mărunţi / Iar în ziarele de luni şi până ...
luni doar cei mărunţi îşi află chipul...
15
Bravii plâng, spre ei în hohote ajung /
râsete reci de ură pline. E bine! [...]”
Moravurile? Care moravuri, monşer!
Cultură? Păi agramaţii şi şperţarii !...
Politica? Ei, da! Aici stăm bine, avem
bâlbâiţi cu gura spartă de atâtea demagogice
promisiuni, patrioţi de mucava zgomotoşi,
galanţi, berbanţi, inculţi, găunoşi, stâlpi ai
unei societăţi în clătinare mai abitir decât
cetăţeanul turmentat (pe ăsta trebuie să-l ştii
bine că doar e omniprezent!)…
Ce-ar fi de povestit despre omul
Caragiale? Că prin 1885, o frumoasă şi
generoasă femeie, Maria Constantinescu, îi
dăruieşte un băiat: Mateiu. Despre fumurile
de nobleţe care aveau să-l ademenească mai
târziu pe adolescentul şi mereu fascinatul de
ranguri nobiliare Mateiu Caragiale, crai
rătăcitor printre Craii (lui) de Curte Veche,
ştim că erau risipite de tatăl Ion Luca prin
muşcătoarea observaţie că pe creştetul lor
de grecotei se vede încă urma lăsată de
tăvile de plăcintă purtate de strămoşi…
Dar cum nu plăcintele ci teatrul era ...
berăria lui cea de toate beţiile spiritului, să
ni-l închipuim pe Caragiale într-o lojă a
Teatrului Naţional privind prin binoclu spre
diva scenei franceze Sarah Barnhardt,
venită la Bucureşti să ne fericească
protipendada franţuzită cu jocul ei isteţ de
răsfăţată… Era în iarna anului 1889. (Exact
peste o sută de ani ţara întreagă devenea o
imensă scenă pentru o comedie tragică în
care ne-am prins cu toţii râzând şi plângând,
murind şi înviind spre a muri iar când ni s-a
stins visul cel cu libertate înnobilat.)
Deodată, între scena cu diva-stea şi sala
cu steluţe autohtone, în raza privirii celui
care se pricepea binişor la frumuseţi
feminine, au apărut „Les deux Andalouses
de Bucarest‖ – Alexandrina şi Eugenia
Burelli. Greu de spus care dintre ele era mai
frumoasă. A fost să fie Alexandrina menită
să devină doamna Caragiale în 7 ianuarie
1889. A mai urmat, mult prea târziu, o
moştenire lăsată de o mătuşă (nu, nu
Tamara!) care i-a permis dramaturgului
Caragiale să se instaleze cu familia la Berlin
după Năpasta aceea soluţionată magistral
de avocatul Delavrancea care l-a făcut praf
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
pe calomniatorul Caion care pretinsese că
Ion era Ianoş...
Din infinit dezgust pentru acreala din
aria calomniei şi-a luat el lumea-n cap şi
ţara în inimă, stingându-se din viaţă la
Berlin, la vârsta de şaizeci de ani. Se mai
spune că era prezentă atunci în casa lui de la
Berlin şi foarte tânăra pianistă Cela
Delavrancea. Ce melodie va fi cântat ea la
pianul din camera care-i fusese oferită de
amfitrion? Să fi fost Moartea lebedei,ori
Sonata Lunii, ori o lungă, dulce şi pioasă
tăcere cântătoare cu gust de lacrimă?
La aniversarea lui cea de pe urmă, aşezat
la o masă la cafeneaua bucureşteană Capşa,
înconjurat de prieteni, cum venise vorba de
Eminescu, Caragiale le-ar fi spus acestora: „
Ce s-o mai lungim, fraţilor, se pare că şi lui
Dumnezeu îi plac oamenii deştepţi! Pe
mine, m-a văzut mai prost şi m-a lăsat să
apuc şaizeci…‖ Apoi, rotondu-şi laserul
privirii dindărătul ochelarilor peste cei din
jurul lui: „Cât despre voi, dormiţi liniştiţi
că apucaţi suta…”
De-ar fi să-i dăm crezare, s-ar cuveni să
admitem că noi suntem nemuritori…
Ion Luca Caragiale s-a născut pe data de
01 februarie 1852 în localitatea Haimanale,
județul Prahova. A fost dramaturg, nuvelist,
pamfletar, poet, scriitor, director de teatru,
comentator politic și ziarist. George
Călinescu îl considera a fi ‖cel mai mare
dramaturg român și unul dintre cei mai
importanți scriitori români‖. A decedat pe 9
iunie 1912 și a fost ales membru post-
mortem al Academiei Române. Pe 1
februarie 2017 s-au împlinit 165 de ani de la
nașterea sa și continuă să rămână un reper
în literatura română.
16
Aniversări
Dr. Michaela Al. Orescu – 90
Distinsa doamnă Michaela Al Orescu
născută la 6 februarie 1927 la Bucureşti este
o personalitate a culturii românești, un artist
plastic ce s-a afirmat în țară și străinătate,
poetă înveșmântată în hainele unui
raționalism modern, sensibilă și mare
iubitoare a neamului, a istoriei și tradițiilor
strămoșești. Este activă, energică,
sârguincioasă, riguroasă în ceea ce face și
gândește. Este și acum, la 90 de ani, ca și
în tinerețe, creatoare de cultură autentică
și mare cercetătoare și promotoare a
istoriei străvechi. Merită toată prețuirea și
dragostea românilor.
Studii: Arte Plastice şi Istoria Artelor –
Cercetător; canto clasic, Diplomă a Cen-
trului pentru journalism independent –
Bucureşti 1996
Membră a: Societăţii Scriitorilor Români –
Bucureşti, Societăţii Scriitorilor Români
pentru Ştiinţă, Tehnică şi Memorialistică,
Academiei Dacoromâne, Societăţii
Internaţionale ―Dacia Revival‖, Societăţii
Ştiinţifice ―Getica‖, Societăţii Internaţionale
de Haiku, Asociaţiei Culturale ―Amurg
sentimental‖, membră a Cenaclului Literar
―Octavian Goga‖, fost prim vicepreşedinte
al Academiei Dacoromâne, fost preşedinte
al cenaclului literar al Academiei
Dacoromâne, preşedinte al Cenaclului
Literar ―Gândirea Românească‖, membră a
Societăţii Astronomice Române de Meteori,
fost preşedinte al Cenaclului ―Ion Creangă‖,
preşedinte fondator al Cenaclului
pluridisciplinar ―B. P. Haşdeu‖ (2004). Din
anul 2014 este membră a colectivului
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
redacțional al revistei de cultură Bogdania
din Focsani.
Colaborări la publicaţii:
―Comentar‖ (1990), ―Dreptatea‖,
―Cotidianul‖ (1990), ―Jertfa‖ (1990),
―Alianţa Civică‖ (1990), ―Dacoromania-
Comterra‖ (2000), ―Romanian
Contemporary Astropoetry Near VII ASA‖
(2000) – USA; ―Antology Leonid Storm
Research‖ – SUA (2000); STAR – SUA
(2000); ―Observator‖ – Munchen –
Germania (2000); ―Mesagerul Sf. Anton‖
Padova – Italia; ―Zodii în cumpănă‖ –
Durbach, Germania (1991); ―Cariatide‖ –
Hunedoara (1992); ―Constelaţia
Dragonului‖ – Deva (1992); ―Ţara noastră‖
– Bucureşti (1992); ―Naţiunea‖ (2008);
―România Mare‖ (2008); ―Revista
fenomenelor paranormale‖; Revista
―Haiku‖ (1991); Revista ―Comterra‖ a
Academiei Dacoromâne An III nr. 5-6
(2001 I An VI nr. 4); ―Cronica Fundaţiilor‖
(2003-2005); ―Destine‖ (1991); ―Amurg
Sentimental‖ (1991 până în prezent);
―Gândul Anonimului‖ – Bucureşti 2014;
―Bogdania‖ – Focşani (2014); ―Oglinda
Literară‖ (cronică – 2014).
Cărţi publicate:
* ―Eterna reîntoarcere‖ – Haiku (1994);
―Armonii de amurg‖ – poeme (1995);
*―Cavalerul de Ronsard şi Banul Mărăcine‖
– roman istoric de Ceresnes (tradus din
limba franceză) (2004) Ed. Academia
Dacoromână;
* ―Tezaure ale omenirii‖ – istorie veche
(2008) Ed. Amurg Sentimental; *―Soarele
Carpaţilor‖ – istorie veche (2010) Ed.
Amurg Sentimental – Bucureşti;
* ―Sonete‖ Ed. Amurg Sentimental (2008);
* ―Reînviata lume uitată‖ – sonete – Ed.
Societăţii Scriitorilor Români (2012);
*―Peşteri‖ – sonete – Ed. Amurg
Sentimental (2014).
Începând din anul 1996, a participat la
Simpozioanele naţionale anuale, cu
comunicări, în cadrul instituţiilor:
Academia Dacoromână, Asociaţia
Practicienilor de Yoga, Uniunea Vatra
Românească, Fundaţia ―Mirabilis‖, Direcţia
17
Judeţeană pentru Cultură, Culte şi
Patrimoniu Naţional – Vâlcea, Societatea
Culturală ―Anton Pann‖ – Rm. Vâlcea,
Cercul ―Nicolae Densuşianu‖, Uniunea
Juriştilor din România (2009), ―Societatea
Română de Istoria Medicinii‖.
A prezentat un număr de circa 90 de
expuneri publice (1991-2014) în cadrul
Studioului ―Lucian Blaga‖, Academia
Dacoromână, UNESCO, Congresele
internationale de dacologie organizate de
Dacia Revival – SUA.
A îngrijit sau a participat la următoarele
antologii de poezie şi proză:
* ―Omagiu Republicii‖ Ed. Vasile Cârlova
(1981-1982);
* ―Arcade peste timp‖, Ed. Vasile Cârlova
(1984);
* ―Metafore peste vremi‖ (1993);
* ―Interferenţe‖ Studioul ―Lucian Blaga‖
(1996);
* ―Metafore peste vremi‖ Ed. Destine
(1995);
* ―Întâlniri în cuvânt‖ – Societatea
Scriitorilor Români (2002);
* ―Dicţionar cultural‖ Ed. Destine (2007);
* Publicaţiile ―Literar ing‖ ale Ziarului
Univers ingineresc – AGIR (2013, 2014).
* Din livada înflorită a iubirii. Antologie de
poezie contemporană, Editura Emma, 2014.
Diplome, premii:
Diplomă de doctor în Dacologie (2000) şi
Diploma ―Mircea Eliade‖ (2000), Diploma
pentru volumul de haiku ―Eterna
reîntoarcere‖ (a.2000) (trilingv), evidenţiat
de NASA-USA, Israel, Anglia, Irlanda.
Diplome naţionale pe anii 2000 şi 2001
pentru haiku şi poezie pe teme cosmice.
Premiul I la Concursul Naţional de poezie
―Moştenirea Văcăreştilor‖ – 1981; Diplomă
de onoare din partea Cenaclului de literatură
patriotică ―Vasile Cârlova‖ pentru placheta
de versuri ―Armonii în amurg‖ şi pentru
activitatea desfăşurată în cadrul cenaclului
(1980-1981); Diplomă de onoare din partea
Cenaclului ―Vasile Cârlova‖ pentru
activitatea în calitate de vicepreşedinte
(1985-1996); Diplomă din partea ―Mioriţa
Academy of Art and Science‖ – New York,
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
USA (2002); Certificate of Achievement,
pentru poezie – for Distinguished
Achievement 1998; Premiul ―Mircea
Eliade‖ pentru promovarea valorilor
dacoromâneşti din partea Academiei
Dacoromâne pentru întreaga activitate de
cercetare – 2006; Diplomă de Onoare
pentru distinsa contribuţie la lucrările
Cenaclului ―Vasile Cârlova‖ (2007);
Diplomă de Excelenţă din partea Ligii
Navale Române – Filiala Bucureşti (2007);
Diplomă din partea Societăţii Scriitorilor
Români pentru afirmarea vechimii neamului
nostru (2008, 2011, 2013), la împlinirea a
100 ani ai S.S.R.; Diplomă din partea
Cenaclului literar ―Gândirea românească‖
pentru activitatea de cercetare istorico-
literară, ca preşedinte (2008); Inclusă în
Enciclopedia Britanică ―International
Biographical Centre‖, Cambridge, England,
pentru cercetare în istoria antică (2004);
Inclusă în ―O istorie a literaturii române de
la origini până în prezent‖ de prof.univ. Ion
Rotaru (2008); Inclusă în ―Antologia
Sonetului românesc‖ vol. 2 de Radu
Cârneci (2009) editată de Muzeul Naţional
al Literaturii Române; Diplomă de
excelenţă din partea ―Ligii Culturale pentru
Unitatea Românilor de pretutindeni‖ –
filiala Cluj – 2014.
Diplomă de excelenţă din partea revistei de
creaţie şi cultură „BOGDANIA” pentru
volumul „Soarele Carpaţilor‖ – 2014.
Diplomă de excelență din partea Asociației
Culturale Bogdania pentru cercetare istorică
și contribuții deosebite în promovarea
adevăratei istorii naționale - 2016
Premiul Editurii ―Perpessicius‖ – 2008,
2009, 2011 şi Premiul ―Poemul-cugetare‖ –
2010.
A publicat și publică în numeroase reviste
de prestigiu din Romania și din alte țări,
articole pe teme de artă, cultură, știință (mai
ales în domeniul dacologiei). Vă dorim în
continuare o viață strălucită precum
întreaga operă.
LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI
NUMAI BUCURII!
Ionel MARIN
18
GEO CĂLUGĂRU – 75
Geo CĂLUGĂRU este poet, prozator,
eseist de certă valoare și de un caracter
desăvârșit. Pentru merite literare deosebite a
fost inclus în membru al U.S.R. şi U.Z.P.R.
Dumnealui s-a născut în oraşul Mărăşeşti,
judeţul Vrancea, la data de 27 ianuarie
1942. Jumătate este moldovean, după mama
și jumătate oltean, după tata-Dumitru
Călugăru (din Strâmba-Jiu, Turceni, Gorj).
Este absolvent al Facultății de Filologie a
Universităţii Bucureşti (1966), şi ulterior al
Facultății de Ziaristică din Bucureşti. Timp
de şase ani a activat ca profesor la diferite
şcoli din judeţul Călăraşi, apoi ca director
adjunct al Bibliotecii „Nicolae Labiş‖ a
Casei de Cultură a Ministerului de Interne
(1972- 1990). A fost Redactor la
publicaţiile „Poliţia Română‖ şi „Pentru
Patrie‖ (1990-2001), apoi director al
aceleiaşi Biblioteci a Casei de Cultură a
Ministerului de Interne, până la 30 iunie
2004 când s-a pensionat. A desfășurat o
amplă activitate literară, reușind să publice
sute de reportaje, comentarii, interviuri. De
asemenea, fire sociabilă și cu suflet bogat a
organizat numeroase activităţi cultural-
artistice, a moderat lansări de cărţi,
simpozioane și diverse dezbateri publice.
Este președintele Cenaclului literar
„Octavian Goga‖, membru activ al Ligii
Culturale „Fiii Gorjului‖. A colaborat cu
numeroase reviste, printre care: „Poliţia
Română‖, „Pentru Patrie‖, „Dimineaţa‖,
‖Independența Română. Independența prin
cultură‖, „Curtea de la Argeş‖, „Oglinda
Literară‖, ‖Bogdania‖ şi altele. Este inclus
în Antologia „Oglinzi retrovizoare‖, Editura
„Perpessicus‖, Bucureşti 2002, (interviuri);
Almanahul revistei „Pentru Patrie‖, etc.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Opera literară: „Era o frunză‖ (poezii) –
1971; „Focul pământului‖ (proză pentru
copii) – 1986; „Prinţul năzuros‖ (proză
pentru copii) – 1988; „Vânare de vânt‖
(poezii) – 1995, „Anotimpul iertării‖
(poezii) – 1996, „Amară-dulce răstignire‖
(poezii) – 1997; „Ţara lui Talmeş-Balmeş‖
(proză pentru copii) – 1998; „Clipa
singurătăţii‖ (poezii) – 1998; „Remember
Ioan Tecşa‖ – 2001, „Capricii‖ (poezii) –
2001, „Farmecul luminii – itinerar critic
actual‖ – 2005; „Confesiunile unui terorist‖
(proză poliţistă) – 2005; „Femeia fluture de
floare‖ (poezii) – 2005; „Toma Caragiu –
magicianul‖ – 2006; „Răsfrângeri lirice‖
(poezii) – 2008, ‖Sfinte firi vizionare‖
(monografie literar-istorică) – 2011,
‖Cuvintele-veșmânt pentru marea trecere‖
(interviuri, cronici literare, medalioane
aniversare) – 2016. La împlinirea a 75 de
ani într-o atmosferă minunată, la Centru
Cultural ‖J. L. Calderon‖ din București a
fost sărbătorit cum se cuvine ca scriitor și
promotor cultural de mare valoare și
implicare în viața culturală a țării noastre. A
primit numeroase Diplome de excelență,
trofee și mai ales dragostea unui auditoriu
de înaltă ținută culturală. După cum era și
firesc domnul Geo Călugăru a fost răsplătit
și de Asociația Cultural-umanitară
‖Bogdania” cu o frumoasă Diplomă de
excelență, în semn de prețuire și ca rezultat
al unei fructuoase colaborări. Cuvintele de
apreciere l-au emoționat și ca scriitor dar
mai ales ca Om de mare frumusețe
spirituală. Să ne trăiți într-u mulți și fericiți
ani! Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Ionel MARIN
Prof. univ. Ion Dodu Bălan - Scriitorul
Geo Călugăru păstrează cultul cărții
tipărite
Printre atâtea ifose de genii, de
veleitari mercenari, slujitori ai unor partide,
globaliști disprețuitori de românism, Geo e
un scriitor normal, fără fumuri la cap, un
19
român care nu se dezice de el și nu se
rușinează că-i român.
E ceea ce românii numesc un om de
omenie, un generos coleg, un animator
cultural în sensul dat de Gherea. E un
scriitor pentru copiii de la 7 la 100 de ani
care scrie despre ei fără să se copilărească,
are răspunderea pentru hrana spirituală dată
copilului.
Geo Călugăru abordează specii și
genuri literare diferite: interviuri, cronici,
eseuri, medalioane aniversare precum Toma
Caragiu, Amza Pellea, Ștefan Iordache.
Moderator talentat al multor acțiuni
culturale și e sufletul unor cenacluri literare.
Este regretabil că nu-i menționat în
dicționare și istorii literare sponsorizate de
stat. Ceea ce e impresionant în actul său
critic este faptul că citește cu dragoste
cărțile colegilor și le comentează
competent. Domnia sa nu face politichie de
gașcă sau bisericuța diavolului... Ceea ce
face poartă amprenta respectului pentru
scriitori și pentru cititori și, mai ales, pentru
destinul culturii române și al identității
naționale.
Cu o expresie, pe nedrept ironizată,
el este un scriitor cetățean.
Cartea lui este un fragment de istorie
literară despre creația actuală.
Viața lui Geo Călugăru m-a dus cu
gândul la o cugetare a lui Montaigne: „Cele
mai frumoase vieți sunt, după părerea mea –
acelea care se rânduiesc cu modelul comun
și omenesc, în ordine dar fără miracole și
fără extravaganță.‖
Când scriem despre copii și pentru
copii, nu-i bine să ne copilărim, dar nici să
nu ținem cont de specificul copilăriei și să-i
îmbătrânim prea devreme. Numai așa
respectăm copilul și așa cum spunea poetul
latin Juvenal în Satira IV: „Maxima
debemur puero reverenția‖ – „Cel mai mare
respect îl datorăm copilului.‖
Îl felicit pe Geo Călugăru fiindcă s-a
comportat astfel scriind despre copii. El se
află printre scriitorii care au privit copilăria
cu dragoste și seriozitate, care prin morala
și funcția educativă a cărților sale a oferit
copiilor o sănătoasă hrană spirituală.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Cinste lui Geo Călugăru, că la 75 de
ani păstrează cultul cărții tipărite și le-o
oferă copiilor. Geo la 75 de ani are puritatea
sufletească a copilului veșnic. E inimos,
corect, generos, plin de afecțiune. Este ceea
ce în concepția U.N.E.S.C.O. se numește un
animator cultural.
În toate cărțile lui Geo Călugăru e
duhul curat al copilăriei sale.
Geo Călugăru este un pasionat
evocator de mari personalități în „Sfinte firi
vizionare‖ ca și în „Cuvântul - veșmânt
pentru marea trecere‖ în care se referă la
mari personalități precum: Toma Caragiu,
Amza Pellea, Mircea Eliade – oameni care
după opinia regretatului maestru Radu
Beligan „n-ar trebui să moară niciodată‖.
Din aceeași categorie menționăm și pe
Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Iurie
Darie, Brâncuși în viziunea Anei Calina
Garaș. Pagini emoționante le sunt dedicate
scriitorilor Nicolae Dragoș, Ion Rotaru,
Dumitru Bălăeț, George Zarafu, Constantin
Kapița. În ceea ce scrie dă titluri foarte
inspirate, sugestive, încărcate de poezie:
„Cuvintele – veșmânt pentru marea
trecere‖.
Îl cunosc de multă vreme pe Geo
Călugăru de la Revista „Pentru Patrie‖, sub
trei redactori șefi: Olimpian Ungherea, Ioan
Tecșa, Nicolae Rotaru – o redacție de
scriitori talentați, serioși, patrioți și de aceea
am scris la ei. Europa liberă m-a criticat.
Geo era ceea ce a rămas până azi: un
scriitor harnic, inimos, foarte activ, generos,
pentru care prietenia e o valoare supremă –
sugestiv ceea ce a scris el despre Dumitru
Dumitrică și acesta despre el, ceea ce a scris
despre Geo, admirabil, poeta Victoria
Milescu. E un scriitor cu o paletă tematică
foarte bogată în cărțile pentru copii în care
nu se copilărește, încât nu-l poate înțepa
epigrama lui I. Scurtu: „Între Creangă și-
ntre alții/Diferența nu o știi/El și-a scris
copilăria/Alții scriu copilării...‖. Geo este
un astfel de om și un scriitor, într-o vreme
când unii nu-s nici măcar scriitori, necum
oameni. Îmi amintesc cântecul popular care
zice: „A fi domn e o-ntâmplare,/A fi om e
lucru mare‖. Geo e un om. Mai multe pagini
autobiografice din cartea „Cuvintele –
20
veșmânt pentru marea trecere‖ (II), s-ar
putea intitula și ele „Ecce homo!‖ sunt
ideile din „Argument‖ susținute de
admirabilul portret făcut precum și acelea
ale colegilor: Floarea Necșoiu, Ion C.
Ștefan, Victoria Milescu, Dumitru
Dumitrică. Citiți-le în carte. Este vorba de
un titlu foarte sugestiv care cuprinde ideea
că sentimentele, gândurile, faptele, visele și
năzuințele omului în marea trecere sunt
înveșmântate în Cuvânt.
Titlul „Cuvintele - veșmânt pentru
marea trecere‖ - îmi sugerează o spusă a lui
Sextie... cum că nu numai omul este
stăpânul limbii, ci și limba e stăpâna
omului, e o zicere care vine din Philocalia –
susține într-un fel ideea lui Geo, comentând
cărți precum: „Între două lacrimi și un
sărut‖ de poeta Magda Bădoiu. În
„Argumentul‖, pe care-l așează pe coperta
exterioară este cuprins un autentic crez
despre rolul literaturii sale și răspunderea
față de cititor. El realizează o artă poetică
nobilă vorbind despre „cuvântul care
zidește‖. Întâlnim în cartea sa evocări de
acțiuni și activități culturale, poeți, scriitori
valoroși, puțin cunoscuți, din păcate. Are
cronici de cărți, succinte tablete morale de
mare actualitate. De exemplu „Obsesia
normalității‖, cartea poetei Monica
Mureșan. Realizează interesante comparații.
De exemplu, în povestirea „Iepurele‖ din
„Adio copilărie!‖ de Dumitru Dumitrică,
asupra căruia se oprește cu multă atenție.
Întâmplarea din acea povestire te duce, prin
finețea lirismului, cu gândul la „Moartea
căprioarei‖ de Nicolae Labiș. Acestui
scriitor, prieten declarat, î dedică mai multe
comentarii. E frumos ce face și moral!
Într-o vreme cu multă lume și puțini
oameni, cel ce va căuta un om adevărat, de
omenie și acțiune, îl va găsi aici, acum
printre noi pe cel pe care îl aniversăm la 75
de ani. E Geo Călugăru, un septuagenar și o
țâră (5 ani), tânăr, omul vremii noastre fiind
mai longeviv decât, să zicem, cel din Ev
Mediu și Renaștere.
La mulți ani Geo! E nevoie de
oameni ca tine, modești, muncitori, fără
ifose elitiste și îngâmfări ridicole...
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
IM MEMORIAM
GRIGORE VIERU – Poetul iubirii
(14.02.1935-18.01.2009)
de Ionel MARIN
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie
1935, în satul Pererîta, județul Hotin,
România Mare. Poetul Grigore VIERU și-
a dedicat întreaga viaţă şi operă slujirii
limbii române și românismului. Acad.
Eugen Simion subliniază că „despre
Grigore Vieru am putea spune că este
ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet
mesianic, un poet al tribului său, obsedat de
trei mituri: Limba română, Mama şi
Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în
ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii
sale – moi şi stinse, menite parcă să
şoptească o rugăciune, nu să pronunţe
propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet
dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil.‖
A absolvit şcoala de şapte clase din satul
natal în anul 1950, după care a urmat şcoala
medie din orăşelul Lipcani, pe care o
termină în 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind,
cu o plachetă de versuri pentru copii,
"Alarma", apreciată de criticii literari. În
1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic
"Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de
Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut
a doua culegere de versuri pentru copii,
"Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la
revista pentru copii ”Scânteia Leninistă”.
În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară
de română și latină, împreună având doi
copii: Vieru-Teodor și Călin. Grigore Vieru
a fost redactor la revista Nistru, publicaţie a
Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la
editura Cartea Moldovenească, În 1965,
21
pentru volumul "Versuri pentru cititorii de
toate vârstele", i se acordă Premiul
Republican al Komsomolului în domeniul
literaturii pentru copii şi tineret. În 1968 are
loc o cotitură logică în destinul poetului,
consemnată de volumul de versuri lirice
"Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă.
Cartea este apreciată de critica literară drept
cea mai originală apariţie poetică. Chiar în
anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu
la cursurile universitare de literatură
naţională contemporană. Trei poeme din
volum sunt intitulate "Tudor Arghezi",
"Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două
sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin
Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru
prima oară în lirica basarabeană postbelică.
Poetul, în 1993, este ales membru
corespondent al Academiei Române. La
împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995,
Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti,
Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău.
În acelaşi an, poetul este ales membru al
Consiliului de administraţie pentru
Societatea Română de Radiodifuziune. În
1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
Opera literară:
1957 - Alarma (versuri pentru copii)
1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii)
1961 - Făt-Frumos curcubeul și Bună
ziua, fulgilor! la editura „Cartea
Moldovenească‖
1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și
Făgurași' (versuri, povestiri și cântece).
1964 - Revista „Nistru‖ publică poemul
Legământ, dedicat poetului M. Eminescu.
1965 -Versuri pentru cititorii de toate
vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i
se acordă Premiul Republican al
Komsomolului în domeniul literaturii
pentru copii și tineret (1967).
1967 - Poezii de seama voastră (editura
„Lumina‖)
1968 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație
pentru „naționalistul‖ Nicolae Testimițeanu
(revista „Nistru‖). Întregul tiraj este oprit,
dedicația scoasă.
1969 - Duminica cuvintelor la editura
„Lumina‖ cu ilustrații de Igor Vieru, o carte
mult îndrăgită de preșcolari, care a devenit
prezentă în orice grădiniță de copii.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
1970 - Abecedarul (editura „Lumina‖) —
în colaborare cu Spiridon Vangheli și
pictorul Igor Vieru)
1972 - Trei iezi
1974 - Aproape (versuri lirice, cu
ilustrații color de Isai Cârmu)
1975 - Mama (editura „Lumina‖ — carte
pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru)
1976 - Un verde ne vede! (editura
„Lumina‖ — volum pentru care poetului i
se decernează Premiul de Stat al Republicii
Moldova (1978).
1989 - Metafore albastre - Сини
метафори - (editura „Narodna cultura‖,
Sofia — în colecția Globus poetic,
traducere în limba bulgară de Ognean
Stamboliev.
2010 - Mi-e dor de piatră - Жал ми е за
камъка[16] - еd. Avangardprint, Bulgaria -
traducere în bulgară și prefață de Ognean
Stamboliev - 100 poezii
Sunt interesante opiniile unor
personalități ale culturii române, ale
unor critici obiectivi şi de vocaţie, despre
poetul Grigore Vieru:
Nichita Stănescu: „Grigore Vieru este un
mare şi adevărat poet. El transfigurează
natura gândirii în natura naturii. Ne
împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea
lui de inimă pulsează şi îmi influenţează
versul plin de dor, de curata şi pura
limpezire‖.
Adrian Păunescu: „Poezia lui Grigore
Vieru a făcut mai mult pentru unitatea
naţională a tuturor românilor decât toţi
politicienii şi decât toate armatele la un loc.
Şi pentru că unitatea naţională nu este pe
de-a-ntregul realizată, Vieru e o rană, iar
poezia lui e o dramă.
…Vieru e de pretutindeni din România.
Românii au impresia că-l cunosc din tată-n
fiu, recunoscând în gândirea şi sensibilitatea
lui, un tipar genetic imposibil de imitat şi de
trădat. Chiar situaţia existenţială a lui Vieru
seamănă până la identitate cu situaţia
poporului român. Mereu ameninţat, mereu
fragil, mereu suferind şi mereu nemuritor‖.
Ioan Alexandru: „Grigore Vieru nu este
singur, stejarii cei mai viguroşi tot în pădure
22
cresc, el face parte dintr-o generaţie cu cărţi
şi opere ce s-au impus în conştiinţa
cititorilor, (el a creat) o şcoală poetică de
rang european, scriind o poezie care este
viaţa de toate zilele în sufletul omului [...] O
poezie slujitoare întru edificarea vieţii în tot
ce este ea minune şi bunătate şi lumină‖.
Constantin Ciopraga: „Prin „mamă
personală‖ ni se transmite arhetipul mamei
universale. Se ajunge, în fapt, la o mamă
suprapersonală, o mamă-idee, proiectându-
se în eternitate, o mamă, hieratică meritând
adoraţie, acţionând suprasenzorial, ca un
fluid învăluitor…‖.
Zoe Dumitrescu-Buşulenga: „Grigore
Vieru are o destinaţie impresionantă în
ciuda simplităţii aparente a versului de o
mare accesibilitate, şi a temelor generale, nu
foarte numeroase. Dar el se numără printre
acei poeţi a căror fiinţă se face ecoul
tuturor, printre acei poeta vates de felul lui
Goga, pentru care mesajul poeziei are, în
virtutea rădăcinilor vii, atribute mesianice‖.
Fănuş Neagu: „Grigore Vieru se cuprinde
în inima românilor va Vârful cu Dor în
lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului în
câmpia Bărăganului, ca strugurii în viile
Moldovei întregi şi ca miraculoasa noapte a
colindelor în fereastra copilăriei. Tot timpul
inspirat şi blând şi plin de furtunile ce
domină povestea Nistrului înscriindu-şi
durerea în Marea Neagră‖.
Fănuş Băileşteanu: „A luptat din răsputeri
– alături de o întreagă generaţie de tineri
scriitori, generaţie căreia i se spune, acum,
„generaţia Vieru‖: mai întâi, pentru dreptul
de a se exprima în limba sa – limba română;
apoi pentru dreptul acesteia de a deveni
limba oficială, şi pentru scrierea ei în
alfabetul latin; apoi, pentru câştigarea
independenţei „ţării‖ sale; în fine, pentru
reunirea acesteia cu Ţara-Mamă, pentru
reîntregirea României în hotarele ei fireşti,
de după 1 Decembrie 1918‖.
Mihai Cimpoi: „S-a impus ca o
personalitate artistică încă din studenţie,
când frecventa cenaclul universitar, iar mai
târziu ca un talent literar de excepţie şi un
spirit civic angajat, ca promotor consecvent
al idealurilor naţionale ale românilor din
stânga Prutului în cele mai importante
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
manifestări culturale, sociale şi politice ale
intelectualilor basarabeni, luptând pentru
oficializarea limbii române şi revenirea la
alfabetul latin, pentru reunirea ei cu Patria-
mamă. În publicistică a abordat probleme
spinoase ale actualităţii şi a meditat asupra
destinelor neamului, ale artei, limbii şi
literaturii române. El este eminamente un
poet al satului conceput ca sălaş al
veşniciei, microunivers autarhic ce trăieşte
după legi implacabile, spaţiu al originilor şi
al sacrului. Cultul copilului şi al copilăriei,
al mamei şi al maternităţii, al pământului cu
valoare mitică universală sau – mai
particulară – de plai mioritic domină poezia
şi mitopoetica lui. Caracterele esenţiale ale
creaţiei sale sunt organic legate de lupta
pentru afirmarea românismului: mesianism,
cantabilitate clasicistă şi folclorizantă,
simplitate a formulelor, dramatism de
esenţă baladescă, eminescianism
transplantat pe solul modernităţii.
Nicolae Dabija: Steaua lui Grigore Vieru
continuă să se înalţe, să strălucească şi să ne
călăuzească. Aşadar, Grigore Vieru n-a
murit, el a învins moartea („Nu frică, nu
teamă/ Milă de tine mi-i, /Că n-ai avut
niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată
copii.‖), căci el are copii, la propriu dar şi la
figurat, adică pe noi toţi („S-au aplecat
mereu şi se apleacă asupra literaturii
basarabene lingviştii din Bucureşti, Iaşi,
Cluj, la fel scriitorii Adrian Păunescu şi
Victor Crăciun din Bucureşti, Theodor
Codreanu din Huşi, Adrian Dinu-Rachieru
din Timişoara, Viorel Dinescu din Galaţi,
Tudor Nedelcea din Craiova‖ – din
Discursul de recepţie rostit de poet la 29
august 2007 cu ocazia conferirii titlului de
Doctor Honoris Causa de către Academia
de Ştiinţe a R. Moldova), care am fost
onoraţi de prietenia Sa şi-i vom duce
idealurile mai departe. Aşa să ne ajute,
Dumnezeu!
Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un
grav accident de circulație și a fost internat
la Spitalul de Urgență din Chișinău.
Grigore Vieru a încetat din viaţă pe 18
ianuarie 2009, datorită unui stop cardiac. A
fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la
Chişinău, în cimitirul central. La
23
înmormântare au asistat câteva zeci de mii
de oameni. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost
declarată zi de doliu în Republica Moldova,
întreaga republică ţinând (la ora 10:00) un
moment de reculegere. Republica Moldova,
limba română a pierdut un mare poet şi un
slujitor credincios neamului românesc.
Pentru marile sale merite a fost decorat
post-mortem cu Ordinul Național
„Steaua României” în grad de Mare
Cruce.
În amintirea lui câteva şcoli din Republica
Moldova, un bulevard din Chişinău, câte o
stradă din Iaşi și Buzău poartă numele lui
Grigore Vieru. Cu trei zile înainte de ziua sa
de naştere, pe 11 februarie 2010 a fost
instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor
din Chişinău. Dumnezeu să binecuvânteze
pe români și pe Grigore Vieru să-l
odihnească și pomenească într-u Împărăția
Sa!
Poezii de Grigore VIERU
Scrisoare din Basarabia
Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Credeam ca un noroc e plaga, Faceţi să se războiască

Un bine graiul cel sluţit. Între dânşii fraţi cu fraţi.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne-am fost minţit! Trist e în lumea cea de flânduri,
Cu pocăinţă nesfârşită Trist e graiul cel smintit,
Mă rog iubitului Isus Ce-l clădiţi pe referendum,
Să-mi ierte vorba rătăcită Pe pricazul cel stropşit.
Ce despre tine, frate-am spus. Doamne Tu coboară-ţi mila,
Din Basarabia vă scriu, Căci mă curmă zdrobitor,
Dulci fraţi de dincolo de Prut. Şi iubirea cu de-a sila
Vă scriu cum pot şi prea târziu, Şi tovărăşia lor.
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflând că frate-mi eşti,
Odată scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri. Octavian D. CURPAȘ despre Preot
Acolo-n friguroasa zare, Gheorghe TATU
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Lăsați-ne în legea noastră

Preotul Gheorghe Tatu – Temniţă pentru
Peste biata noastră humă,
spovedanie!
Peste omul necăjit,
Vine iar un fel de ciumă,
Vine roşu plebiscit.
Bine nu scăpăm de una,
Şi-alta vine peste noi,
Ne îneacă mătrăguna,
Şi un greu străin gunoi.

Vrem sa trăim sub stea albastră,

Cum inimii îi place,
Latinei inimi cum îi place.
Lăsaţi-ne în legea noastră,
Lăsaţi-ne în pace,
Lăsaţi-ne odată în pace!

Moşii noştri cu prescură, Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus,

Cât aici au vieţuit,
Ştiau numai de scriptură,
Nu ştiau de plebiscit.
Unde-a apare a voastră mască,
Numai vrajbă semănaţi,
militant activ împotriva comunismului, a
fost una dintre victimele ticălosului regim
instaurat la 23 august 1944 în România. În
anul 1953 ajunge după gratii şi petrece zece

24
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
ani din viaţă în temniţele comuniste, în timp
ce familia sa suportă consecinţele.
Informaţiile despre dosarul preotului
Gheorghe Tatu sunt lapidare iar motivele
arestării sale, de-a dreptul hilare: Preotul
Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, Sibiu a
fost arestat şi condamnat pentru că a
spovedit persoane urmărite de securitate! –
scrie în dreptul numelui său, în listele
cuprinzând preoţii arestaţi în acea perioadă.
Lipsa de dovezi, deşi atitudinea şi acţiunile
preotului fuseseră, fără îndoială,
anticomuniste, au condus, probabil, la
fabricarea de acuzaţii.
Drama familiei Tatu din Sebeşul de Sus am
aflat-o de la Doina Tatu (căsătorită Nicula),
care mi-a povestit mai pe larg despre cele
întâmplate în copilăria şi tinereţea sa, la
Sebeşul de Sus, şi nu numai. Ea a fost
recent în vizită la Dumitru Sinu la Phoenix,
Arizona. Nici cei 63 de ani de când nea
Mitică a plecat din ţară şi nici miile de
kilometri care-i despart, n-au umbrit
prietenia care s-a sudat cu mulţi ani în
urmă, în satul copilăriei lor. Doar patina
timpului şi-a lăsat amprenta asupra celor
doi, aflaţi astăzi la vârsta senectuţii,
lăsându-le însă la fel de vii, amintirile.
Drama preotului Gheorghe Tatu – deţinut
politic!
Gheorghe Tatu este ultimul dintre cei şapte
copii ai lui Ion Tatu, mulţi ani primar în
Sebeşul de Sus, la începutul secolului XX.
Vede lumina zilei în satul de la poalele
masivului Suru, din munţii Făgăraş, la data
de 1 aprilie 1909. Şcoala primară o face în
satul natal, iar apoi urmează cursurile Şcolii
Pedagogice din Sibiu. Îşi continuă studiile
tot la Sibiu, şi în anul 1932 absolvă
cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă
din oraşul de pe malul Cibinului.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu
este cea mai veche instituţie de acest gen
din ţară. Înfiinţată în 1786, ca Şcoală
Teologică, reorganizată sub conducerea lui
Gheorghe Lazăr, în 1811, funcţionează
neîntrerupt până astăzi. În perioada 1948-
1990, sub numele de Institut Teologic de
Grad Universitar, a fost una dintre cele două
şcoli teologice ortodoxe de rang universitar
din România, care au pregătit slujitorii
25
Bisericii Ortodoxe. Din 1990 devine parte
componentă a Universităţii din Sibiu.
În anul 1933, Gheorghe Tatu se căsătoreşte
cu Eudochia Spârlea, din Avrig, nepoata
preotului Cârdea. Născută în Avrig, la 30
ianuarie 1906, Eudochia face clasele
primare în satul natal, după care urmează
cursurile Şcolii Normale din Cluj. După
căsătorie, îşi urmează soţul care slujeşte ca
preot în Sebeşul de Sus şi lucrează aici ca
învăţătoare.
Era o modă a vremii ca tinerii preoţi să se
însoţească cu învăţătoare, mai ales în
mediul rural, fenomen arhicunoscut în
tradiţia satului românesc: o combinaţie
fericită, şcoala şi biserica făcuseră
dintotdeauna casă bună împreună! Nea
Mitică Sinu şi-a adus aminte, la un moment
dat, de sărbătoarea Floriilor. Mi-a povestit
atunci, cum toţi copiii de la şcoală, în frunte
cu învăţătorul Stroia, părintele Tatu şi
doamna preoteasă, mergeau în dimineaţa
Floriilor în afara satului, ca apoi să revină
pe uliţele lui, frumos încolonaţi, cu cei doi
bărbaţi în faţă şi doamna Eudochia în urma
lor, într-o procesiune emoţionantă, purtând
ramuri de salcie în mâini, şi cântând
pricesne specifice Floriilor.
La 19 august 1934, casa preotului Tatu se
umple de bucuria venirii pe lume a unei
fetiţe drăgălaşe, care va purta numele
Doina. Fericirea tinerei familii sporeşte în
1937 când se naşte primul băiat, Septimiu
Bujor Tatu şi mai apoi, în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial, în 1941, când vine
al treilea copil care poartă numele tatălui,
Gheorghe, şi este răsfăţatul familiei. Îmi
povestea Doina Tatu că celui mic, toată
familia îi spunea Puiu!
În ciuda greutăţilor inerente apărute pe
vreme de război, familia preotului Tatu era
fericită şi privea cu încredere spre timpuri
mai bune.
Regimul comunist proaspăt instaurat era în
plină ascensiune. Însă încet, încet a început
să-şi arate dinţii de fiară, manifestându-şi
influenţa nefastă în toate mediile sociale. Se
produsese o adevărată răsturnare a valorilor
şi începuse prigoana împotriva slujitorilor
bisericii şi a celor care nu rezonau cu
ideologia comunistă. Nemulţumirile se
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
înmulţeau vizibil şi lupta rezistenţei
anticomuniste se intensificase.
Injustiţiile practicate de un sistem ticăloşit,
aflat în distonanţă cu idealurile poporului
român, pe fondul unei campanii puternice
de discreditare a bisericii, în favoarea
comunismului ateist, îl determină pe
Gheorghe Tatu să se ralieze mişcării
anticomuniste, devenind militant activ.
Inteligenţa preotului şi totodată, precauţia, îl
ajută să se strecoare prin filtrul securităţii,
care nu-i găseşte motive plauzibile de
arestare. Dar cum de ghearele temutei
securităţii nu aveai cum să scapi, motivele
arestării sale din 1953 sunt, probabil,
fabricate: este arestat şi condamnat pentru
spovedirea persoanelor urmărite de
securitate! Ce hilar!
Comunismul instaurat în Europa primei
jumătăţi a secolului XX s-a năpustit ca o
fiară asupra oricăror forme de credinţă care
nu urmau doctrina comunistă, în ţările care
i-au căzut victimă, printre care şi în
România. Conflictele între laicii orbiţi de
comunism şi biserică, pe fondul
permanentelor frământări generate de
acţiunile rezistenţei anticomuniste în
diferitele ei forme, ofereau reprezentanţilor
bisericii două posibilităţi: fie menţinerea şi
susţinerea ideilor lor, purtând manifestul
roşu în buzunar, fie convertirea lor peste
noapte în comunişti cu crucea de gât...
Gheorghe Tatu însă şi-a purtat crucea în
spiritul aceloraşi idei, răzbătând prin jungla
comunistă şi rămânând fidel convingerilor
sale.
Un complet de judecată de la Tribunalul
Braşov îl judecă şi-l condamnă la zece ani
de închisoare. Ceea ce a îndurat în anii de
detenţie Gheorghe Tatu, numai el şi
Dumnezeu au ştiut! Condiţiile din închisori
şi ororile unui regim draconic din interiorul
lor au făcut multe victime. Scapă cine poate
sau cine rezistă! După aproape zece ani de
perindare prin temniţele comuniste de la
Sibiu, Codlea, Aiud, Gherla, Salcia şi
Periprava, este eliberat în toamna anului
1962.
Arestarea preotului Tatu a avut o puternică
rezonanţă în rândurile enoriaşilor săi.
Fusese un om de omenie, un preot dedicat
26
meseriei sale şi în primul rând un om cu
suflet mare.
―Nu pot decât de bine să-mi amintesc de
popa Tatu – spune nea Mitică – nimeni nu
avea o vorbă rea de spus de el şi de doamna
Eudochia. Nu exista sătean care să fi avut
nevoie de sfatul sau sprijinul său, să nu-l
primească! Era trup şi suflet pentru obştea
sătească, doar era fiu de primar! Îmi aduc
aminte cum doamna preoteasă le învăţa pe
fete lucru manual, gospodărie şi multe
lucruri folositoare în viaţă. Era o femeie de
excepţie, care punea mult suflet în profesia
ei. A adus războiul de ţesut la şcoală ca să
le înveţe pe fete să ţeasă. Ieşeau din mâna
fetelor, sub îndrumarea doamnei Eudochia,
nişte lucruşoare minunate, de la prosoape cu
motive naţionale, la tot felul de covoraşe şi
perdele, pe care le vindeau, iar cu bănuţii
adunaţi erau cumpărate diverse materiale şi
lucruri trebuincioase şcolii‖.
Imediat după arestarea preotului, soţia sa
este dată afară din învăţământ, constituind
un pericol şi în acelaşi timp, un exemplu
negativ pentru elevii săi, însă doar în
concepţia comuniştilor. Eudochia Tatu era o
femeie foarte apreciată şi o dăscăliţă
desăvârşită pentru comunitatea din Sebeşul
de Sus.
Rămasă fără loc de muncă, cu trei copii de
crescut, preoteasa Eudochia Tatu îşi ia
copiii şi se mută la Avrig, în satul său
natal.
După ce iese din închisoare, în 1962,
preotul lucrează pe unde poate pentru a-şi
câştiga existenţa şi a-şi întreţine familia, din
care lipsise aproape zece ani. La început şi-
a găsit de lucru la Codlea, apoi a lucrat ca
pontator la uzina de la Mârşa, până când a
reuşit să obţină reabilitarea şi revenirea în
rândurile preoţimii. A fost un proces
anevoios dar fiind un om perseverent şi
demn, a reuşit să obţină o parohie, de data
aceasta în localitatea Bradu.
Doamna preoteasă s-a angajat ca şi
contabilă la o fabrică de sticlă, unde a lucrat
până la vârsta de pensionare.
Părintele Gheorghe Tatu s-a stins din viaţă
la data de 15 iulie 1975 şi a fost
înmormântat la Avrig. Eudochia Tatu şi-a
urmat soţul după mulţi ani. A trecut în
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
eternitate la 29 martie 1999, fiind
înmormântată alături de soţul ei şi lăsând în
urmă imaginea unei femei admirabile.
Dar copiii preotului au suportat consecinţele
convingerilor şi acţiunilor anticomuniste ale
tatălui lor. Rând pe rând, toţi trei s-au
confruntat cu tot felul de piedici în procesul
de formare profesională. ―Greşelile‖
părinţilor… necazurile copiilor!
Când Gheorghe Tatu a fost arestat, fiica sa,
Doina, era studentă în anul I la matematică,
la Cluj, iar băieţii erau minori. Dosarul
penal al tatălui îi aduce mari necazuri
tinerei studente. Era pe punctul de a fi
exmatriculată din facultate însă, printr-un
noroc fantastic, reuşeşte să ajungă la
rectorul Universităţii clujene, care, pe
vremea aceea, era Raluca Ripan, un nume
strălucit al chimiei româneşti. Doina Tatu a
găsit înţelegere şi sprijin din partea Ralucăi
Ripan, reuşind să-şi termine studiile
începute la Facultatea de Matematică
clujeană. Era o studentă bună şi nu era
responsabilă de convingerile politice ale
părintelui său.
Academicianul Raluca Ripan a fost o
proeminentă personalitate a şcolii de chimie
clujene, prima femeie-rector din istoria
instituţiilor de învăţământ superior din
România, ctitor, şi primul director al
Institutului de Chimie din Cluj, care
începând cu anul 1994 îi poartă numele.
Nici băieţii familiei Tatu n-au fost scutiţi de
repercusiunile acţiunilor tatălui lor,
resimţindu-le mai ales, după terminarea
liceului. S-au înscris amândoi la facultatea
de medicină umană, de unde au fost ulterior
exmatriculaţi, datorită originii nesănătoase
pe care o aveau: proveneau dintr-o familie
cu un tată anticomunist, duşman al
partidului…
Dar au perseverat, nu s-au dat bătuţi şi s-au
înscris la Facultatea de Medicină
Veterinară, pe care au absolvit-o. Cel mare,
Bujor, a fost repartizat mai întâi la Ceala, în
judeţul Arad, iar ulterior s-a transferat la
Avrig, unde locuieşte şi astăzi, în casa
părintească.
Mezinul familiei Tatu, Puiu (Gheorghe), a
lucrat şi a locuit mulţi ani la Sfântu
Gheorghe, în judeţul Covasna. Acum însă,
27
la pensie, s-a mutat şi el la Avrig, în casa
bunicilor săi, care este lângă casa lui
Bujor.
―Doar eu nu sunt acasă, la Avrig – îmi
spune Doina Nicula – eu mi-am urmat
ursitul, dar nu sunt departe de fraţii mei,
locuiesc la Sibiu‖.
Matematica e ca o fată frumoasă…
―Îmi amintesc cu drag de părintele Tatu, de
doamna învăţătoare Eudochia, de copiii lor,
dar mai ales de fata popii (Doina) care s-a
măritat cu cel mai bun prieten al meu‖, mi-a
spus odată nea Mitică.
Aşa am aflat şi eu, tocmai de la fata popii!
Graţie sprijinului acordat de rectorul Raluca
Ripan, Doina Tatu termină facultatea şi se
căsătoreşte cu Emilian Nicula. Amândoi au
fost studenţi la Cluj. Unindu-şi destinele,
cei doi erau hotărâţi să-şi întemeieze o
familie şi să se bucure împreună de viaţă.
De profesie inginer chimist, soţul Doinei
obţine un loc de muncă la Combinatul
Chimic din Făgăraş şi în 1956, cei doi tineri
se mută aici. Doina va lucra ca profesor de
matematică în cadrul Liceului Radu
Negru.
Acest liceu, astăzi cunoscut sub numele de
Colegiul Naţional ―Radu Negru‖, este cea
mai veche instituţie de învăţământ secundar
din Ţara Făgăraşului, fondată la 13
septembrie 1869, de către cărturarul
transilvănean Ion Codru Drăguşanu, care îi
dă şi numele ―Radu Negru‖. Demni de
numele şi prestigiul colegiului sunt şi cei
care au desluşit tainele cunoaşterii pe
băncile sale. Este suficient să-i amintim aici
pe ilustrul scriitor, poet şi eseist Octavian
Paler, sau pe Paul Goma precum şi alte
nume strălucite ale culturii şi ştiinţei
româneşti, ca să evidenţiem valoarea
educativă a instituţiei.
―Matematica e ca o fată frumoasă – spune
Doina Nicula, cu nostalgie în glas -, dacă
eşti atent cu ea, atunci te place. Dacă două
zile o neglijezi, îţi întoarce spatele.
Totodată, matematica formează caractere!‖
Accentuând faptul că făgărăşenii erau
oameni isteţi şi ambiţioşi, cărora le plăcea
cartea, Doina Nicula mi-a spus că este
mândră de generaţiile care i-au trecut prin
mână. Unii dintre elevii săi au ajuns
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

profesori universitari, medici, academicieni. germana, italiana şi spaniola, dar nu vorbea

Printre aceştia se numără şi Laurenţiu
Streza, pe numele de mirean Liviu Streza,
mitropolitul Ardealului.
Soţii Nicula au fost apreciaţi în colectivele
în care au lucrat şi mulţumiţi de rezultatele
muncii lor, fiecare făcându-şi meseria cu
pasiune şi dăruire. Doina, un priceput
profesor de matematică, Emilian un inginer
chimist specializat şi în operaţiunile de
export - ceea ce i-a deschis porţile spre
lume. A fost în multe ţări ale lumii, l-a
fascinat Egiptul, a ajuns şi în El Salvador,
America de Sud, a călătorit foarte mult în
interes de serviciu.
S-au bucurat de viaţă, şi-au petrecut
concediile departe de casă, la mare sau la
munte. Preferau însă muntele!
Doina Nicula s-a pensionat în 1989, la doi
ani după ce Emilian se pensionase de boală
(1987). Din păcate, în 2003, la 74 de ani, se
stinge din viaţă. Soţii Nicula au avut o
căsnicie fericită, s-au respectat şi s-au iubit
timp de 47 de ani, şi-au fost aproape şi la
bucurie şi la necaz. Vorbindu-mi de soţul ei,
Doina Nicula nu are decât cuvinte de laudă
la adresa lui: ‖A fost un bun inginer, un tată
desăvârşit, un soţ iubitor, un om cult,
corect, vesel şi în plus ştia să cânte foarte
frumos‖.
Produsul dragostei lor este un băiat, Horea,
de profesie inginer, care din 1990 s-a
stabilit în Belgia, în oraşul Spa. Este
căsătorit cu o fostă colegă, tot Doina o
cheamă, ca pe mama lui. I-au dăruit Doinei
şi lui Emilian Nicula o nepoată, pe
Alexandra, absolventă de facultate la
Bruxelles, în prezent masterandă, tot în
capitala europeană.
Chiar dacă s-au stabilit în Belgia, Horea şi
Doina Nicula vizitează destul de des
România. Şi mama lui a ajuns de mai multe
ori în Belgia. Am întrebat-o pe doamna
Nicula ce părere are despre Belgia. ―Este ca
o grădină civilizată – răspunde fata
preotului Tatu – cu oameni politicoşi,
prietenoşi, civilizaţi. Mă simt foarte bine
când merg acolo‖.
Doina Nicula a învăţat engleza şi franceza
la nivel de conversaţie. Poliglotul familiei
era însă soţul ei: ―Emilian vorbea cursiv
engleza. Fiul meu l-a moştenit - zice Doina
-, el are o pasiune exacerbată pentru limbile
străine. Vorbeşte perfect franceza,
neerlandeza (limba care se vorbeşte în
Flandra şi zona Bruxelles), engleza şi
italiana‖.
Cu toată drama petrecută în familia
preotului Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus
în vremurile tulburi de după venirea
regimului comunist la conducerea
României, iată că urmaşii lui, au reuşit să
depăşească stavilele ridicate în calea lor şi
nu şi-au făcut părintele de râs: au devenit
buni profesionişti şi au rămas, precum
părinţii lor, oameni de omenie.
Pr. stavr. Radu Botiş
Moartea şi Învierea Domnului
Toate cele patru Evanghelii sunt
asemănătoare în afirmaţia că Iisus a murit
într-o zi de vineri, ziua pregătirii sabatului
(Matei 27, 62; Marcu 15, 42; Luca 23, 54;
Ioan 19, 31).
Despre semnificaţia pe care o dă morţii
Sale, Iisus vorbeşte când se află pentru
ultima oară cu cei doisprezece, la Cina care
a avut loc într-o casă din Ierusalim,
proprietatea unei cunoştinţe a lui Iisus. El
concentrează în ultima cină toată viaţa Sa.
Cina cea de taină s-a desfăşurat în cadrul
unei cine pascale. Cina cea de taină a avut
loc în Joia Mare, către seară. Aceasta a
fost o cină pascală, dar nu în sensul că

28
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Mântuitorul ar fi celebrat cu ucenicii Săi
paştile iudaic, care începea de fapt în seara
zilei următoare, ci în sensul că El a instituit
un nou Paşti, adică Taina Sfintei Euharistii,
care avea să fie pentru Biserică o
permanentă actualizare a jertfei adevăratului
Miel pascal1.
Patimile desemnează ultima perioadă din
viaţa lui Iisus, intervalul cuprins între
momentul arestării Sale în grădina
Gehtimani şi cel al înmormântării într-o altă
grădină, lângă Golgota. Itinerariul urmat de
Iisus îl poartă succesiv la casa lui Anna, a
lui Caiafa, la pretoriul lui Pilat, palatul lui
Antipa şi în sfârşit, de la pretoriu la Golgota
sau „locul Căpăţânii‖, dealul execuţiilor
lângă care este mormântul.
La romani existau trei tipuri de pedepse
capitale şi anume: decapitarea, arderea şi
crucificarea prin care a fost ucis şi
Mântuitorul Iisus Hristos. De obicei
pedepsele capitale erau precedate de
flagelare. Biciuirea însoţea crucificarea.
Flagelarea, obişnuită într-o condamnare la
crucificare, a fost aplicată lui Iisus în urma
hotărârii lui Pilat. Pedeapsa era atât de
brutală, că mulţi condamnaţi nu rezistau şi
mureau în timpul biciuirii.
După încheierea flagelării, lui Iisus i-au fost
puse haine, după care porneşte spre
Golgota. Iisus străbate drumul până la
Golgota purtând crucea în spate. La sosirea
pe Golgota, soldaţii execută sentinţa. Deşi
Evanghelia după Marcu (15, 25) situează
ora crucificării la ceasul al treilea,
Evanghelia după Ioan relatează că Pilat ar fi
pronunţat sentinţa cam la al şaselea ceas, iar
răstignirea ar fi avut loc înainte de unu după
amiază. De fapt, acesta este momentul în
care cele trei Evanghelii sinoptice situează
începutul unui fenomen extraordinar,
1
Annie Jaubert, La date de la Cene, Paris, 1957,
citat din Preot Prof. Dr. Vasile Mihoc, Asist.
Drd. Daniel Mihoc; Ioan Mihoc, op. cit., p. 110.
29
întuneric, care însoţeşte agonia lui Iisus şi
care se prelungeşte până la trei după
amiază, ora morţii. Deasupra capului, pe
cruce, este pusă o tăbliţă care conţine
nucleul acuzaţiei şi sentinţei, cu expresia
„regele iudeilor‖. Scena răstignirii este dată
de cele patru Evanghelii, că Iisus este aşezat
între doi bărbaţi răstigniţi şi ei 2.
Evanghelia lui Luca menţionează un
răspuns al lui Iisus la răstignirea Lui. E
vorba de o scurtă rugăciune în care cere ca
aceia care-L crucifică să fie iertaţi: „Părinte
iartă-le lor, că nu ştiu ce fac‖ (Luca 23, 34).
Agonia lui Iisus a fost destul de scurtă, încât
Pilat a fost surprins (Marcu 15, 44).
După cel puţin doua ore de la răstignire,
Iisus moare pe cruce, pe la aproximativ ora
trei după-masa. Evanghelia după Marcu
(15, 37) şi cea după Ioan (27, 50), relatează
moartea lui Iisus însoţită de „un strigăt
mare‖ scos de Iisus, care ar fi urmat imediat
încercării de a-i da oţet. Ioan (19, 30)
situează moartea după acelaşi episod, deşi
aici se spune explicit că Iisus a luat băutura
şi rosteşte, înainte de a muri, fraza:
„Săvârşitu-s-a‖. Apoi „plecându-şi capul,
şi-a dat duhul‖. Potrivit Evangheliei lui
Ioan, plecarea capului de către Iisus nu
înseamnă că rămâne inconştient, ci că,
murind, se adresează celor apropiaţi Lui
care sunt jos, lângă cruce, dăruindu-le
Duhul Sfânt. Conform Evangheliei lui
Luca, ultima frază a lui Iisus este o
rugăciune de încredere în Dumnezeu:
„Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul
Meu‖ (Luca 23, 46).
Moartea lui Iisus este una reală, fizică,
venită după o lungă succesiune de injurii,
umilinţe şi chinuri, începute odată cu
arestarea la Gehtimani în noaptea de joi
spre vineri, culminând cu răstignirea, pe
Golgota. În cele din urmă, cu trupul şi duhul
2
Michel Henry, Ioan Ica, Cuvintele lui Hristos,
Sibiu, Editura Deissis, 2005, p. 87.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
distruse de ostilitatea umană şi de tăcerea
divină, Iisus moare.
De obicei, la romani, agonia crucificării se
prelungeşte ore, poate chiar zile. După
moarte, cadavrele erau lăsate în voia
vulturilor şi a păsărilor. Paznicii aveau grijă
ca nici rudele, nici prietenii, să nu vină să le
ia de pe cruce trupul, lăsând trupurile
neînmormântate, condamnaţilor le era
interzisă înmormântarea.
Sensibilitatea iudaică nu tolera ca cei
executaţi să nu fie înmormântaţi în chiar
ziua morţii. Această justificare reiese din
Deuteronom 21, 22-23: „Trupul lui să nu
rămână peste noapte spânzurat de copac, ci
să-l îngropaţi tot în ziua aceea‖. La iudei,
dacă după crucificare era zi de odihnă, cei
crucificaţi trebuiau daţi jos de pe cruce,
astfel trebuia să li se grăbească moartea şi
să fie înmormântaţi înainte de apusul
soarelui, de începerea zilei de sărbătoare. În
cazul lui Iisus şi a altor condamnaţi, în
vinerea aceea era ajunul celei mai mari
sărbători iudaice, Paştile, şi, prin urmare,
trebuiau să moară şi să fie înmormântaţi
înainte de sfârşitul zilei.
Din acest motiv (Ioan 19, 31), Pilat a
acceptat cererea autorităţilor iudaice de a da
trupurile jos de pe cruce să fie
înmormântate. Sistemul obişnuit era să li se
zdrobească fluierele picioarelor celor
atârnaţi, încă vii, deoarece astfel se
producea o moarte rapidă. Această practică
a fost aplicată celor doi bărbaţi crucificaţi
odată cu Iisus. La Iisus n-a fost nevoie,
deoarece agonia Lui a fost scurta, de aceea,
când soldaţii au ajuns la Iisus au văzut că
este deja mort. Unul dintre ei se asigură
străpungându-i coasta cu suliţa, să-i dea
lovitura de graţie. Tăietura este făcută atât
de mare încât poate intra în ea mâna (Ioan
20, 25). Şi din rană iese „sânge şi apă‖
(Ioan 19, 34).
30
Evanghelia după Ioan pune în legătură
sfârşitul lui Iisus cu sacrificarea mieilor
pascali care avea loc în acel ajun de Paşti şi
căruia, aşa cum este prescris, nu I se
zdrobeşte nici un os şi care moare străpuns,
dând viaţă şi dăruindu-se total ca instaurator
al noului legământ între Dumnezeu şi
omenire. Este relatarea celui care a văzut cu
propriii ochi şi poate depune mărturie. Şi
încheie: „şi acela ştie că spune adevărul, ca
şi voi să credeţi‖ (Ioan 19, 35-37).
Responsabilitatea pentru înmormântarea lui
Iisus şi-o ia un bărbat şi anume Iosif din
Arimateea. Acesta, membru al aristocraţiei
laice din Ierusalim, singurul cunoscut de
guvernator, „îndrăznind, a intrat la Pilat şi
a cerut trupul lui Iisus‖ (Marcu 15, 43).
După ce a primit permisiunea din partea lui
Pilat, Iosif din Arimateea se întoarce pe
Golgota cu un giulgiu pe care l-a cumpărat
(Marcu 15, 46). Potrivit Evangheliei lui
Ioan 19, 39, pe Golgota a venit şi Nicodim.
După ce L-au coborât de pe cruce, trupul lui
Iisus este aşezat pe giulgiu. Înfăşurarea în
giulgiu a unui cadavru este specific
obiceiurilor funerare iudaice. După ce a fost
înfăşurat, trupul a fost pus în mormânt.
Moartea Mântuitorului a fost benevolă, pe
când la ceilalţi oameni este inevitabilă,
chiar dacă au fost eliberaţi de păcat. Iisus nu
moare moartea Sa. El nu poartă moartea ca
o osândă în sine. Aşa cum a luat asupra Sa
păcatul altora, aşa ia şi moartea altora.
Moartea altora a trebuit să o ia Iisus asupra
Sa pentru că a luat păcatul lor. Păcatul
atrage după sine moartea. Suferinţa lui Iisus
reprezintă suferinţa deplină care sfârşeşte în
moarte. Iisus s-a făcut om pentru a putea
intra în solidaritate cu omenirea, cu scopul
de a o mântui3.
De obicei biografia unui personaj se
sfârşeşte odată cu moartea lui, capătul vieţii.
În cazul lui Iisus Hristos se întâlneşte un
3
Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 336.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
eveniment neobişnuit. Acest eveniment este
Învierea Lui. Trecerea Lui de la viaţă la
moarte, consecinţă a crucificării, a fost
urmată imediat de o altă trecere, inversă,
imprevizibilă şi anume trecerea de la moarte
la viaţă, la o viaţă nouă şi total diferită, care
cuprinde prezentul şi viitorul, pământul şi
cerul, Dumnezeu şi umanitatea, lumea
prezentă şi cea care va veni.
Învierea lui Hristos ne întemeiază, în
general, credinţa într-o continuare a vieţii
după moarte. „Dacă Hristos n-a înviat,
zadarnică este credinţa noastră‖ (I
Corinteni 15,17). Învierea L-a adus pe Iisus
într-o mai mare apropiere de oameni.
Desigur, întrucât trupurile acestora nu sunt
şi ele înviate, apropierea deplină se va
realiza numai după învierea tuturor.
Învierea cu trupul a însemnat atât o înălţare
a propriei Sale stări, cât şi o apropiere mai
mare de oameni, o mai mare eficacitate
asupra spiritului lor. Dar ridicarea propriei
Sale stări însemnă şi o mai mare apropiere
de Dumnezeu, ca om.
Prin Înviere, Iisus, ridicându-Se ca om mai
aproape de Dumnezeu, S-a ridicat prin
însuşi acest fapt la treapta cea mai înaltă a
umanităţii, care este o comunicativitate în
relaţiile cu oamenii.
Despre fiinţa şi atributele trupului înviat a
lui Hristos nu poate omul din trup
pământesc să spună ceva determinat şi
inteligibil. Sfintele Evanghelii ne relatează,
pe de o parte, că trupul lui Iisus a putut fi
pipăit cu mâinile, a primit hrană iar, pe de
altă parte, că pătrundea prin uşile încuiate,
apărea şi dispărea din ochii ucenicilor şi, în
general, că atingerea fizică obişnuită de mai
înainte nu mai era posibilă, cum reiese din
cazul Mariei Magdalena în dimineaţa
Învierii.
Preotul Serghei Bulgakov observă că
petrecerea lui Iisus cel înviat în lume până
la înălţare stabileşte legătura între starea
31
actuală a lumii cu trupul sufletesc al omului
şi între starea preamărită a lumii de după
schimbarea universală şi transfigurarea
făpturii cu trupul duhovnicesc al omului.
Prin Învierea lui Iisus, s-a făcut începutul
lumii viitoare. Ea este începutul noii
creaţiuni a lumii, care numai prin pauza
creatoare, în care ne aflăm, e oprită pentru
un anumit timp, înainte de a fi dusă la
capăt4.
Apariţiile lui Iisus după Înviere sunt în
număr de douăsprezece, acestea acoperă
persoanele şi sectoarele cele mai importante
din activitatea Sa şi din comunitatea
creştină care va apărea după moartea Lui.
Grupul care a beneficiat de cele mai multe
apariţii este al ucenicilor Lui, al celor pe
care i-a chemat Iisus la începuturile
activităţii Sale publice. Arătările se produc
întotdeauna ca rezultat al iniţiativei
personale a lui Iisus, care-i ia prin
surprindere pe destinatari. Se produc în
locuri diferite, dar legate întotdeauna de
locurile prin care au mers Iisus şi ucenicii
înainte de moartea Lui.
Apariţia este prezentată ca o vedere reală,
nu ca pe o viziune. Iisus este prezent ca
persoană. Iisus se arată oamenilor care îl
cunosc şi care vor fi capabili să-şi dea
seama cine este El. De exemplu, în seara
duminicii Paştelui Iisus apare printre
ucenici şi Li se adresează cu salutul iudaic:
„Pace vouă‖ (Luca 24, 36;Ioan 20,19).
Apoi le arată urmele crucificării vizibile pe
trup, concret, semnele cuielor în mâini şi
picioare şi ale suliţei în coastă. Şi, conform
lui Ioan 20, 22, le zice: „Luaţi Duh Sfânt‖.
El apare în mijlocul lor şi teama se
transformă în bucuria regăsirii.
Odată Înviat, Iisus inaugurează viaţa
viitoare, lumea definitivă. Învierea Lui a
4
Karl Heim, Jesus der Weltvollender, Furche-
Verlag, Berlin, 1937, p. 178, citat din Dumitru
Stăniloae, op. cit., p. 355.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

purtat pecetea iubirii lui Dumnezeu, pentru Iisus Hristos S-a înălţat la cer după Înviere,
Fiul Său iubit şi pentru toată omenirea. atât pentru a primi toată puterea
După cele patruzeci de zile de la Înviere, dumnezeiască în conducerea lumii spre
petrecute de Mântuitorul Iisus pe pământ, mântuire, cât şi pentru a lăsa oamenilor la
S-a înălţat la cer. Înălţarea la cer se înţelege latitudinea lor să se decidă liber:a crede în
ca şi înălţarea oricărui corp în aer, cu El sau nu. Dacă ar fi continuat să stea cu
deosebire că Domnul Hristos, având trup mărirea trupului Său înviat între oameni,
preamărit şi fiind totodată şi Dumnezeu aceştia ar fi fost siliţi să-L recunoască drept
Atotputernic, nu avea nici o greutate care Dumnezeu. Istoria, ca un loc al vieţii de
să-i împiedice înălţarea la cer. libere decizii, ar fi devenit imposibilă.
Domnul Hristos S-a înălţat cu trupul la cer,
căci cu Dumnezeirea era şi este
pretutindeni, şi astfel ne-a arătat şi nouă
care este ţinta ultimă a călătoriei noastre pe
pământ: cerul 5 . Înălţarea este ridicarea
umanităţii lui Iisus în intimitatea ultimă a
Sfintei Treimi şi la starea de cinste, putere
şi suveranitate deplină.
Pentru că Iisus şi-a ridicat, prin înălţare,
umanitatea în ultima intimitate a Sfintei
Treimi, păstrând şi adâncind, în proporţia
înălţării, apropierea de toată omenirea,
coboară la scurt timp după înălţare Duhul
Sfânt peste cei care sunt ai lui Hristos,
realizând Biserica. Duhul Sfânt, ca iubire
supremă a Tatălui, ca manifestare a Poazii creștine
intimităţii Lui, a coborât peste lume,
întrucât S-a aşezat întâi în chip desăvârşit
Ioan ALEXANDRU
peste omenitatea lui Hristos, ridicată în
ultimă intimitate divină. Deoarece
intimitatea lui Hristos, înălţată în acea
intimitate a Duhului Sfânt, asemenea
dumnezeirii Lui, se află în acelaşi timp în
cea mai adâncă intimitate a oamenilor care
îşi deschid poarta sufletului lor prin
credinţă, Duhul Sfânt îi învăluie şi pe
aceştia, ca pe purtătorii de Hristos. Biserica,
mistica omenitate a lui Hristos, primeşte pe
Duhul Sfânt, în calitatea ei de trup al lui Lumină lină
Hristos6.
Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
5
Îvăţături ale Bisericii Ortodoxe, Timişoara, Scorburi cu miere milenară
1987, p. 85. De dincolo de lumi venind
6
Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 363. Şi niciodată poposind

32
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Un răsărit ce nu se mai termină Candelă frumosului şi iubirii de aproape.

Lină lumină din lumină lină Este singura mângâiere, ce ne mai rămâne,
Când, securea urii vor unii s-o dezgroape.
Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduiește E sfântă sudoarea din care se naşte pâine.
Că într-o zi lumină lină Lupii au pândit şi-or mai pândi mioare,
Vei răsări la noi deplină Miei sacrificaţi, în numele-nvierii.
Cine primeşte să te creadă Aproape-i Dumnezeu. E-n fiecare floare,
Trei oameni vor veni să-l vadă Răsărind pe pânză chemarea mângâierii…
E-n sufletele noastre, sublimă sărbătoare.
Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini RONDELUL DORULUI
I-atâta noapte şi uitare
Şi lumile-au pierit din zare Lângă Jiu mi-e leagănul de vis,
Au mai rămas din veghea lor Acolo mă întorc, când nu mai pot...
Luminile luminilor Să port în inimă îmi este scris
Oglinda lui, în viață, peste tot.
Lumină lină lini lumini
Înstrăinându-i pe străini Că mi-e frate geamăn, eu socot,
Lumină lină nuntă leac Același dor, în suflet, am închis.
Tămăduind veac după veac Lângă Jiu mi-e leagănul de vis,
Cel întristat şi sărăcit Acolo, mă întorc, când nu mai pot.
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat Dorul casei, viscolit de flori
În vatra ta au înnoptat E-n orice cuvânt rostit sau scris,
Lumină lină leac divin Focul sacru-n inimă închis;
Încununându-l pe străin De câte ori îl văd, mă trec fiori -
Deasupra stinsului pământ Lângă Jiu mi-e leagănul de vis.
Lumină lină – Logos sfânt

SFÂȘIERE

Geo CĂLUGĂRU Într-un târziu, când nu o mai avem,

De dorul mamei, ne-apucă plânsul,
În genunchi, Cerescului cerem
În vis măcar, să ne-o învie Dânsul.

Ajută-ne ca, năzuind mereu mai sus,

Dumnezeirii să-i aflăm răspuns;
Noi înșine să nu ne fim o taină,
Ascunsă sub o străină haină...

Împacă-ne întâi și-ntâi cu noi!

Aici se duce cel mai dur război,
De aceea, Doamne, pune-i capăt -
APROAPE-I DUMNEZEU Să luăm o altă viață, de la capăt.

Vă îmbrăţişez cu flori de lumină, Pildă să ne fie arbori, păsări, flori

Aici şi acum, într-un loc, respirând iubire. Alcătuind o armonie divină de culori,
Sunt al tuturor ce sunt sau ori să vină, O înălțare perpetuă spre soare,
Frigul s-alunge şi să aprindă-n privire, De veșnică speranță dătătoare...

33
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Elena ARMENESCU Cu noul chip suveran

Piatră
La temelia unui munte
De iubire sacră…

La cina de taină
nu mâncarea
ci Cuvântul
de taină
te satură…

GEORGE CĂLIN

Cuvântul de Taină

La cina cea de taină

nu mâncarea
ci Cuvântul
de taină
te satură
cu puterea lui,
vestindu-te
că poţi să meditezi Îndemn
la profunzimea Adevărului
la duhul Mângâietorului, să mergem, să mergem smeriţi,
la via cerească, la Izvorul Sfinţeniei,
la mlădiţa domnească- pentru a ne potoli setea sufletului din noi –
Chiar de nu vrei să vezi, izvor ce poartă în el apa cea vie şi pâinea
vezi, cerească…
Chiar de nu vrei să auzi, să mergem, să mergem smeriţi,
auzi. învăluiţi în Lumina Taborului
strălucitoare lumină, tainică chemare
Nu plânge, să nu te ascunzi, ivită din umbra vremurilor, din Duh şi
ruşinându-te Adevăr…
de logodna trupului cu să mergem, să mergem smeriţi,
subtilul gândului pe Calea Mântuirii şi a sfinţeniei noastre
uitând de prigonirile păgâne, de nelegiuiri şi
Fără dorinţi masacre
simţi cum te duci înnobilându-ne cu Nădejdea cea sfântă…
pe calea triumfală să mergem, să mergem smeriţi,
spre mările din cer, cu icoana sufletului în privire
spre trupul de azur al nimbului, armă a biruinţei împotriva răului –
spre mister, fereastră cerească a Veşniciei…
într-o trăire spectrală să mergem, să mergem smeriţi…
sentinţă
Răpit,
născându-te imaginar cu palmele Tale, ai spălat picioarele
a doua oară celor ce cu umilinţă şi smerenie

34
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
au rămas în umbra Crucei Tale…
cu palmele Tale ai frânt pâinea
semnându-ţi sentinţa Supremă,
întinzându-i lui Iuda o sfântă bucată
ruptă din trupul Tău…
cu palmele Tale ai ridicat păcatul lumii
ne-ai dat Binecuvântarea Veşniciei
şi palmele, palmele Tale au fost cele în care
ruginite cuie au bătut răstignindu-te…
un pas.., doi paşi.., neiertat rămâne Păcatul
neliniştită frunză cade matinal într-o Eternă
Rugăciune…
Ionel MARIN
În memoria netimpului
Din palmele Mirelui ceresc curg,
Clipele, fascinația netimpului…
Fericiți cei milostivi, blânzi, drepți,
Că peste ei vor poposi aripile cerului.
Pe poteci de lumină vor merge,
Către nesfârșitul viorilor de netimp.
Boabele de mărgăritar, din inima curată,
Vor rodi în grădina gliei părintești.
Cu talantul primit în dar, ce-am făcut?
L-am înmulțit, l-ai înmulțit cât trebuie?
Sub clopote de lumină, prin arderea de sine,
Ne purificăm, vindeca, mântui,
Torțele dragostei rodind…fericire.
Trudă, veghe, priveghere, neuitare,
Dăruire din…comoara interioară.
Nu reteza zborul viselor,
Prinde cu mâna răsăritul zorilor,
Tandrețea, prietenia, frăția să devină
Freamăt zilnic într-u bucurie…
35
Ispitele, himere, iluzii, patimi, răni,
Vor umple traista zilnică a destinului.
Timpul nu îmbătrânește!
Însă Omul prin labirintul anotimpurilor,
Străbate căi ireversibile, misterioase…
Numai Iubirea…înflorește etern!
Un vis albastru, nelumesc, coboară,
Cortina grea a netimpului.
Viața umană este scena unei piese de teatru,
Omul un actor, mai bun, mai rău, o
poveste…
Fiecare putând deveni îngrijitor priceput,
În livada înflorită a iubirii, a speranței…
Împreună putem învinge călăii,
Vânzătorii de tristețe, de boli…
Ca să domnească peste veacuri și veacuri,
Adevărul, armonia, echilibrul.
Nu Omul este stăpânul vieții!
În memoria netimpului Cuvintele sfinte
Vor lumina pașii văzuți și nevăzuți…
În tăria sufletului
Omul minune cerească, lacrimă a luminii,
Punte de legătură între cer şi pământ,
Se hrăneşte cu muguri de cuvinte,
Din Cina cea de taină,…nemuritoare.
În tăria sufletului ard spinii întunericului!
Îndepărtează-te cât mai repede de răutate,
Nu lăsa monştrii lumii acesteia, să distrugă
Împărăţia cea frumoasă a veşniciei.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Elena Andreea Cojocaru (Ion)
Tăria rugăciunii
Mi-alunecă gândul în tăcerea albă
și sufletu-mi se ascunde
între degetele închise
în taina sfintei rugăciuni.
Ochii-mi coboară,
pământul îngălbenește,
cerul se deschide,
Domnul mă privește.
Prin os de floare
ruga-mi se înalță,
îngerul coboară fâlfâind
din aripi largi,
mi-acoperă ființa.
Iubirea-mi îmbracă credința!
M-ai auzit pe mine, Doamne!
M-ai auzit pe mine, Doamne!
Nu mai puteam să mai respir
și am bătut la ușa Ta
cu lacrimi să mă închin.
Curgea durerea pe obraji,
anii treceau, dar tot credeam
că nu o să mă lași.
N-aveam să-Ți dau, din cât ceream,
nimic,
dar Tu știai că ruga mea
era tot ce primeai.
M-ai auzit pe mine, Doamne!
Nu mai puteam să mai respir
și-ți mulțumesc că mă ferești
de atâta apă cu venin!
36
Poezii dedicate mamei, iubirii, primăverii
Portret aniversar – MAMA
Prof. Anghel HOTU
Tu te-ai născut frumoasă, bună
Și cu-nsușiri de altruistă,
Iar sufletul îți e o strună
Ce cântă-n gamă optimistă.
Ești mamă plină de candoare
Și o soție princiară,
Ești pururi o sărbătoare
În lumea asta prea barbară.
Tu ești mereu tranchilizantă
Într-o psihoză generală,
Ți faci în lumea aberantă
O terapie naturală.
La tine vârsta nu apare,
Căci ai rămas ca-n tinerețe
Aceeași doamnă iubitoare
Și un exemplu de tandrețe.
Deși necazurile vieții
Ți-au traversat și ție soarta,
Zăbrele i-ai făcut tristeții,
La bucurii deschizând poarta.
Ai menținut mereu speranța
Și-ai cultivat doar armonia,
n-ai cochetat cu disonanța
și nu te-a copleșit mândria.
Te-a încântat mereu frumosul
Din oameni, ca și din natură,
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Și ți-ai adus mereu prinosul
De-afecțiune și căldură.
La tine-a dominat credința
În tot ce e mai bun pe lume,
Și nimeni nu ți-a înfrânt voința
De-a-mpinge răul în genune.
Nu știi ce-i pizma, răzbunarea,
Și nici invidia sau ura,
Și ai avut mereu răbdarea
În toate să păstrezi măsura.
La ziua ta aniversară
Îți dăruiesc aceste stanțe,
Din care chipul să-ați apară
Ca o pictură în nuanțe.
Iar dacă exprimarea-ntreagă
Nu ți-a redat portretul fin,
De vină-i muza mea beteagă
Și-absența harului divin!
Lucia Silvia PODEANU
Grea de verde
Primăvară, grea de verde,
De parfum de liliac
37
Și din galben din poiene,
Ești stăpâna absolută a începutului de vreme
Prinse-n zările albastre de perdele de nori
grei
Și, de repetate ploi
Curățate-s buruieni cu grijă de maniac.
Îzbucnite-s în lumină, seve, din adânc
purtând
Vraja vieții pretutindeni
Iar păsările-n cânt
La a dragoste chemare răspunzând
Zboară într-una cuib zidind.
Vreme rea sau vreme bună
Primăvara-n coș adună ouă
Răspândite prin cuibare
Ș-apoi scot puii la soare
Purtând puful de lumină
Pirăind după-o găină
Cloncănind grozav de tare.
Primăvară, primăvară,
Sufletu-mi mi-e tânăr iar
Și din floarea de cais
Doar lumina-a nins.
Liliana Popa
Întâlnire
Hai să ne întâlnim printre nori
Nu e nevoie de bagaj
Ne vor lumina alți sori.
Nu trebuie sa te mai uiți în jos
N-ai grijă, n-o să te împiedici.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Uite de când vorbim, norul meu și-a
schimbat forma
Iar norul tău se odihnește pe fruntea unui
munte.
Gândurile nu se mai zbuciumă în fața
minciunii,
Devin piatra cuvintelor
Ce nu se mai întorc pe pământ.
Întotdeauna mi-am dorit să număr stelele
Să intru în ținutul fără hotare, fără minciună
Și să aprind cu gândul meu lumină crudă.
Îmbujorată m-am trezit din vis…
Deasupra mea o creangă de cais.
Ce-mi presăra petale și silabe,
Miroase a poezie, la mine în odaie...
Înfiorată m-am trezit din vis
Lăsându-mi gândul neînchis
Rătăcitor de atunci prin alte lumi
Tot cauți adevăruri să aduni.
Încă visam când m-am trezit din vis
Eram ca într-o sferă închis.
Dar tu n-ai lacrimi, nu ai timp
Îmi sperii visul meu cu nimb.
Și lași să curgă lacrima uitării
Tot mai amară, tot mai grea,
Fiindcă durerea leac nu are,
Nici nu-ţi aduce alinare .
-Da, parcă-n vis simt un sărut,
Și-o caldă, dulce mângâiere,
Când mă gândesc că te-am iubit
Iubindu-te eu am plătit!
Când sufletul mi-e gol și frânt,
Și viaţa fără sens îmi pare,
Atuncea scot Dorul din mine,
Să îi cânt doina de jale.
Și-n rostul meu de-a fi dar sfânt
Ca să ţin viaţa pe pământ,
Mai Dorule ....voinic vrăjit...
Iubindu-te eu am plătit.
În dragostea mea pentru tine,
m-am bucurat, am pătimit,
dar Domnul mi-a luat simbrie:
iubindu-te eu am plătit!
Și-am plâns cum curg izvoarele
Și-am râs cum râde soarele..
Acum sunt singura gândind…
Iubindu-te eu am plătit!

Miroase a poezie, la mine în odaie DOR CĂLĂTOR

Sunt cu Dorul călător,

Așa-i de când lumea-i lume..
Doina BÂRCĂ Duce dragoste și dor,
De nu îl întrece nimeni.

Și în cer și pe pământ,
Doru-i veșnic călător,
Nu pot să țin pas cu el,
Dar mi-e drag acest fecior!

Cu pană la pălărie,
Cu brâul din iasomie,
Nu știu dacă-l vreau cu mine,
Ori să plece precum vine !
DORUL INIMII

-Inimă nu-ţi este greu,

Să-ţi ascunzi Dorul mereu?
Dorul cu miros de floare
Brâul de mărgăritare?
Dor mândru cum nu e altul
Cu ochi negri ca păcatul?

38
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Mărioara NEDEA
MĂRŢIŞOR
Cu umeri d argint
se-mbracă iarăşi pomii.
De strălucirea lor
orbesc pe rând
Toţi peştii din pâraie
spumegânde.
Şi fluturii cu-antene de arnici.
Albastre aripi fumegânde,
Ne picură din subţiori,
furnici.
Mă remarc-o libelulă cheală,
Refuzând s-adaste în pervaz.
Eu îi picur pe mustăţi cerneală,
Şi o las să-mi zboare
pe obraz.
Pe tulpina plină de polen,
Aşteptăm iubirile absente.
Fluieră în depărtare-un tren,
Plin cu sărutări incandescente.
SEMNE DE PRIMĂVARĂ
Îmi bate primăvara-n geam
şi mă invită printre iezi.
De parcă altă treabă n-am,
Decât să-ngân cu ei, diezi.
Îmi plac corniţele subţiri
şi boturile ude, roşii.
Şi intr-un dans. De ce te miri?
Vreau să valsez precum cocoşii
prin roua lacrimilor ierbii,
Păscute de un melc nătâng.
Acolo unde, noaptea, cerbii
îmi rumegă călcâiul stâng.
39
Cu dreptul mai păşesc abulic
prin raiul cu miresme surde
de muguri şi de-un şarpe ludic,
Ce nu mă vede, dar m-aude.
Şi-mi toarnă iar ispite-n sân
în primăvara cu trup nud.
Şi-adorm cu greierii în sân,
Şi toţi cocorii-n verde crud.
Rodica ROMICRI
Mărțișorul meu adorat
Iubesc lumea, dar pe tine...
te iubesc fără sfârșit,
copil drag, născut de mine
când Dumnezeu mi-a zâmbit.
Iubesc lumea, dar pe tine...
te iubesc neîntrecut,
cu tine am renăscut,
victoria marș mi-a țesut.
Iubesc lumea, dar pe tine...
te iubesc cu bucurie,
m-a umplut de veselie
gungureala ta purie.
Iubesc lumea, dar pe tine...
te iubesc mereu cu foc,
pentru tine mă avânt
și pe culme și la joc.
Iubesc lumea, dar pe tine...
te iubesc neîncetat,
cu mult drag te-am educat
ca s-ajungi om neînfricat.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Iubesc lumea, dar pe tine... gesturi drăgăstoase,

te iubesc cu devotare, cu gânduri frumoase
ca pe darul cel mai mare și cu griji mămoase...
te-am crescut cu abnegare.

Iubesc lumea, dar pe tine...

te iubesc fără condiție, Cornel BALABAN
dăruirea și iubirea
au creat o coaliție.

Iubesc lumea, dar pe tine...

te iubesc de n-am cuvinte
să exprime sentimente
să te mângâie și alinte.

Iubesc lumea, dar pe tine...

te iubesc cu gingășie, Răsare primăvară-n frunze
cu blândețe și mândrie,
cum numai o mamă știe ! Răsare primăvară-n frunze
De plopi de sălcii și de tei

E anotimp de flori și muze

Porumbița Răsare primăvară-n frunze

O albă porumbiță, cu ochi de smarald Iubirea-i cu speranța-n pânze

mi-a trezit în minte, un gând bun și cald, Și trec luceferi pe alei
ea mi-a amintit despre mama mea,
vocea ei duioasă, Răsare primăvară-n frunze
vocea ei frumoasă, De plopi de sălcii și de tei
în timp ce cânta și mă învăța
romanța vestită despre o porumbiță
ce-ți aduce-n dar
grija și iubirea unui suflet drag, Pentru Tine
care a plecat spre un alt meleag...
Am cules pentru tine
Haina ei de pene, Un ghiocel
albe și pufoase, Întâiul surâs al soarelui
voaluri de mirese Scânteie albă
tandre și voioase, Din care se despletește
mi-a adus în minte, Primăvara
eleganța mamei,
frumusețea ei, Încălzește-l în palmele tale
gingășia ei, E încă plăpând
când mă învăța cu răbdări de zei, l-am cules
să fiu îngrijită și-n „cușca cu lei‖... de sub lumina zăpezilor
cu pâlpâirea ultimului frig
Mereu mi-e dor de ea
și s-o mai am aș vrea... Ia-l!
Mereu îmi amintesc Îți dăruiesc toate curcubeele
cum mă mângâia: Adunate
cu vorbe duioase, În petalele lui imaculate-

40
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Ioana STUPARU
De Iubire
Despre ce să-ţi povestesc, iubite?
Despre zborul meu prin ere adormite?
Zbor dorit spre tine, fără frângeri,
Cu aripi primite de la Îngeri.
Mi-am ostoit setea din Cereşti Izvoare,
Tihna mi-am cules-o din sclipiri de soare.
Anii mi i-am scris doar în primăveri,
Când doineşte mierla printre flori de meri.
Pentru hrana noastră-am îmblânzit albine...
Şi am înflorit salcâmii pentru tine!
Frumoasa solitară
Căta pe-alei frumoasa solitară.
Părea că printre flori se rătăcise.
Sau cântul mierlei o ademenise
În ziua începutului de vară?
Aflat la vârsta ce-mpleteşte vise,
Îndrăgostit pe loc şi-ntâia oară,
Învăluind-o-n strune de vioară,
El o purtă-n castelul ce-şi clădise.
Minunea doar trei zile a durat!...
În roşie rochiţă vaporoasă,
Ea a trecut la braţ c-un alt bărbat.
Iubirea şi trădarea nu fac casă!...
Fatală clipă când a constatat
Că ea nu pentru el s-a vrut frumoasă!
41
Liliana ALBU
Știi ce-nseamnă să iubești?
Plutești în cer sau scurmi pământul,
De simți că-i rătăcește gândul,
Dar cu o șoaptă îți învie
Visul căzut în agonie…
Ești rege, sclav, pe rând, deodată,
Raiul sau iadul îți e soartă,
Te-nalți ca să cobori în jale,
Ai tot, dar mâinile-ți sunt goale…
Dragostea-i chin dar și ispită,
Fata Morgana mult dorită,
Te-ntrebi când glasu-i te răsfață
Este apus sau dimineață?
Iarna brodează fulgi în tine
Sau ploaia tremură-n suspine.
Ți-e rece, cald, totul te doare,
Trăiești prin stele căzătoare…
Ascunsă în adâncă ceață,
Fără iubire, umbra-i viață,
Karma supune lege-a firii
Când noi ne dăruim iubirii…
Ea este foc ce arde-n toate,
Sămânță de divinitate…
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Andrei POGÁNY ACOLO

Blestemată cu blestemul tăcerii..,
Mânjită amintire
Ce se prelinge din cupa DEZOLĂRII,
pierzându-și forma,
ARIPA-NSERĂRII,
Tresare-mprejur înfiorându-ne
şi făcându-ne
să ne zgribulim în noi înşine
GHIOCELUL Și să lăsăm afară doar UMBRA..
UMBRA ce-nvaţă a umbla
Auzi, omul de zăpadă a dispărut, tocind din albul pietrelor
De trei zile nimeni nu l-a mai văzut. Cu care NOAPTEA
a-ncercat să şi-o strivească la picioare.
În poieni ghiocei încep să răsară, Şi-atunci....
Acum ei pornesc dorita primăvară. ACOLO…
ŞTII,
Chiar pe bulevarde vor să te salute, Am căutat cerul,
Le găsești în coșurile umplute. Dar susurul luminii
era deja-nghiţit de însetatul ţărm al vremii,
În mâna mea țin cu flori și mănuța fiicei, Iar formele unduitoare,
Cu ea mă bucur mult de firele de ghiocei. Acum zvârlit trecut,
Se zbat degeaba să se-adune din nimic,
Și o ridic sus, parcă vrea să alerge, Zvârlind iluzii-amăgitoare.
Dacă o las jos, cu mici pași merge. ŞI TOTUŞI..
tot atunci…
Pare se că în mine un nou ritm bate, ACOLO…
Cu râvnitele speranțe, noi, curate. ŞTII,
Am încercat,
Uit acum aprigă iarna ce ne-a frământat Cu toate că eram dezorientat
Cu toți ne renaștem, cu ghiocelul delicat Să caut SOARELE....
Pentru unii soarele e roşu,
Pentru alţii soarele e galben..
Dar cine ştie ce se ascunde în spatele
Nicu DOFTOREANU culorilor
Pentru că SENTIMENTELE...
Nu sunt întotdeauna
colorate la fel PRIMĂVARA!
Dar soarele m-a trădat....
De-aceea
Şi nu pentru că era întuneric,
Am luat în mâini lumina micilor petale
TANGOUL DEZOLĂRII de vrând s-o păstrez...
PRIMĂVARĂ Dar EA..
s-a ridicat cu zbuciumul suflării,
ŞTII, Izbită-n stânci şi-mprăştiată-n valuri,
Am luat în mâini FLOAREA Zvârlindu-mi
Dar floarea mi-a murit în mâini din milioanele de vise vii
Lăsându-mă pumn de nisip pe țărmul ce-s risipite în zadar,
vremii, Doar stropul unui singur :
Şi-atunci.. .....ŞTII ?!

42
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Medalion Liric
Nicolae VASILE
Glossă
Credeam că veșnic voi fi,
de toate voi ști, pe toți îi voi iubi,
voi munci, voi avea, voi trăi.
Trăiesc astăzi doar cu balsam,
știu destule, am iubire de neam,
muncesc mult, dar tot n-am.
Am trăit, deși bani n-am avut,
am și trudit, deși carte-am știut,
am suferit, de mă mir că mai sunt.
Venind din vremuri adânci,
din străbunici și bunici,
din moși și strămoși,
din zâne și feți frumoși,
din părinți inimoși,
din negura timpului,
din bătaia vântului,
dintr-un șir de tați și fii,
credeam că veșnic voi fi.
Dar, doar trecutul nu-i de ajuns,
mulți răsărit-au și au tot apus,
trăindu-și viața fără niciun rost,
orice-au făcut, oriunde-au fost,
căci multora nu le-a stat în fire
să învețe, să facă totul cu iubire
și n-au ajuns nicicum la fericire.
Omule, fă tot ce poți și tot ce știi!
De toate voi ști, pe toți îi voi iubi!
Dar, nu ești singur în lumea asta,
ai și soacră și copiii și nevasta,
îți vor cere câte-n stele și în lună,
43
pentru a lor viață mai bună.
Iar, ca să stea bine cu Domnul,
în casă și grădina lui, tot omul
să aibă de toate, mii și mii,
ei bine și p-asta trebuie s-o știi!
Voi munci, voi avea, voi trăi!
În vârtejul vieții încă ești,
timp deloc, pentru povești,
pentru plăceri și baliverne,
nu mai treci pe la taverne!...
Vai de tine și de viața ta,
tu ești, oare, mulțumit așa?...
Tot timpu’ stai doar acasă,
cu-n ceai, o pâine și salam!
Trăiesc astăzi doar cu balsam!
Nu știe lumea ce mai faci,
toți cred că doar te prefaci,
că te-a sechestrat nevasta,
că i-ai spus la viață, basta!
Ce este oare-n capul tău,
sau ți l-a luat Dumnezeu?
Studiez, scriu într-una și citesc,
știința este, acum, tot ce am,
știu destule, am iubire de neam.
Nu, mai bine, faci altceva?...
Poate, soarta ți se va schimba,
sunt o mulțime de programe,
cu tot felul de idei, de proiecte,
care de care mai deștepte.
Am încercat de toate, în zadar,
am luat-o ca la abecedar.
Am găsit doar un tip de program:
muncesc mult, dar tot n-am.
Poate, ești tu mai ghinionist,
nu trebuie să fii atât de trist,
toate or să vină la timpul lor,
pas cu pas, ia-o iar, încetișor,
sunt exemple foarte multe,
pentru cine vrea s-asculte.
De gândit, m-am tot gândit
chiar de nu sunt prea satisfăcut,
am trăit, deși bani n-am avut.
Din viață, multe poți să iei,
știința, filozofia, artele
creează niște mici Dumnezei,
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
iubirea te așteaptă-n mrejele ei,
toate, cu brațele deschise,
ducându-te într-o lume de vise.
Poți să înțelegi tot ce vrei,
dar eu chiar sunt un om împlinit:
am și trudit, deși carte-am știut.
Toate-n lume au și un trecut,
deși nu mereu la fel de plăcut,
unele au avut și-un rezultat,
altele,... valurile vieții le-au luat.
Pot spune, acum, la sfârșit,
fără teama de a fi greșit:
m-am născut, am crescut,
am citit, am știut, am trăit,
am suferit, de mă mir că mai sunt.
Am suferit, de mă mir că mai sunt,
am și trudit, deși carte-am știut,
am trăit, deși bani n-am avut.
Muncesc mult, dar tot n-am.
știu destule, am iubire de neam,
trăiesc astăzi doar cu balsam,
voi munci, voi avea, voi trăi.
de toate voi ști, pe toți îi voi iubi!
Credeam că veșnic voi fi!...
Coeneliu CRISTESCU
8 MARTIE
Motto: ―Ziua de 8 martie înseamnă iubire,
recunoştinţă şi respect‖
(Klaus Iohannis, 2016)
E viaţa rodul dragostei, se ştie,
Dintre un bărbat şi o femeie;
44
Noi recunoaştem, numai astăzi, fie,
Pentru bărbaţi, FEMEIA este CHEIE!.
Femeilor ce ne-au adus pe lume,
Să fim noi azi, în viaţă, o fiinţă,
Le datorăm mai mult, anume:
Respect, iubire şi recunoştinţă!
Femeilor care ne-au însoţit destinul,
Şi chiar ne-au dăruit copii, e-n fire
Să le-oferim, în viaţă, tot deplinul:
Respect, recunoştinţă şi iubire!
Femeilor ce ne-nsoţesc în muncă,
Colegelor, le dăm din inima din piept,
O dragoste modestă şi adâncă,
Dar şi recunoştinţă, iubire şi respect!
De ziua tuturor femeilor din lume,
Femeilor din viaţa mea, v-arât la toate,
Respect, recunoştinţă şi iubire, anume,
Dar gândul mi-e la ...cele trei nepoate!
FLORILE VIEŢII MELE
Într-o zi sfântă cu soare,
Dumnezeu mi-a dat o floare.
„- Ia-o, zice, de dimineaţă,
Să-o petreci întreaga viaţă.
Nu uita să o-ngrijeşti,
Nu uita să o iubeşti.
Floarea asta-i doar a ta,
Ca să te bucuri de ea‖.
Am luat floarea cu mine,
Am luat, să-mi fie bine.
M-am împreunat cu ea,
Floarea a fost viaţa mea.
Viaţa mea a prins un sens,
Şi am câștigat imens.
Şi-am iubit-o mult şi des,
Faptul e ...subînţeles!
Din marea dragoste a ei,
S-au născut doi bobocei,
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Doi boboci de floare aleasă,
Înflorind la noi în casă.
Cu dragoste şi iubire,
Au crescut şi ei în fire.
Ei veniră cu alte flori,
Care le-au trezit fiori.
Din dragoste şi iubit,
Alte flori au zămislit.
Şi-acum fiecare floare,
Ne aduce-n casă soare!
Doamne, zic, dă-mi sănătate,
Fiindcă le iubesc pe toate.
Sunt florile vieţii mele
Şi eu mă mândresc cu ele.
Doamne, ţine-mi mintea-ntreagă,
Să le spun poveşti cu şagă.
Să le dau din viaţa mea,
Dragostea şi inima!
Şi să le dea Tata Mare,
Câte-un strop la fiecare,
Din al meu nectar al vieţii,
Înţelepciunea ...bătrâneţii!
Să le dea şi Tata Moşu,
Sensul vieţii, firul roşu,
Bucurii la fiecare,
Să crească floarea mai mare.
Lor le dau spiritul meu,
Tot ce-am scris în viaţă eu,.
Fiindcă-s fericit cu ele,
Sunt gradina vieţii mele!
Doamne, e dorinţa mea,
Să îmbătrânesc cu ea,
Floarea mea din zile grele,
C-a fost floarea vieţii mele!
***
Şi de-o fi să să vin la Tine,
Doamne, să-ai grijă de mine.
Doresc, Doamne, să se ştie,
Că sufletul meu, ţi-L dau ŢIE!
45
Ovidiu ȚUȚUIANU
FLUX ŞI REFLUX
Când valurile se retrag,
Adânc în taina mării,
Rămân la maluri, ca un prag,
Urmările surpării.
Pe plaja goală se depun,
În straturi uimitoare,
Pietriş cu scoici ce se răpun,
De valuri viitoare.
Aşa şi ale noastre vieţi,
Cu trepidante fluxuri,
Cunosc frumoase dimineţi,
Urmate de refluxuri!
Camelia VASILIU
Miezul iubirii
Iubirea,
plăsmuită în noi dintotdeauna,
există într-un miez
unde germinează tainic o vreme,
pentru a se urni timid,
în priviri curioase,
îmbrăţişări candide,
unduiri feciorelnice,
spre creşterea în pătimaşe simţiri,
înălţătoare văpăi,
noi zămisliri,
ucigătoare gelozii,
înfierate despărţiri...
În timp, descoperind vremelnicia şi dorul,
iubirea se cuminţeşte
şi se-nveşmântă
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
în eterna poezie.
*
Apoi, se retrage în miezul originar,
unde primeşte sărutul definitiv
al luminii.
Carmen Viorica RADU
Îmi scriu poemul
Am încercat odată să îmi scriu poemul,
În taina lunii, la capăt de zile pustii,
Mai aproape de zare şi de mirajul
Unui ţărm albastru, cu stânci argintii
Dar iată că-mi las în toamnă obolul,
La zidul cel negru şi rece-al uitării...
Pentru a simţi şi mâine ce-i dorul,
Imprim în granit parfumul iubirii.
Aşteptând iertări şi ignorând târziul,
Caut în van, slove de aur, mărunte,
Fiindcă alfabetul s-a pierdut în hăul
Fără vreo ieşire, al dorurilor mute.
Răsar azi, din neant, clipe reci în noi
Iar nopţile, hidoase, seamănă doar vrajbe.
De ce-om purta în ochi atât de mult război,
Când sufletele flutură numai steaguri albe ?!
Tot voi găsi o cale să îmi scriu poemul,
Până nu dispare cuvântul " fericire";
Am înţeles în timp că miracolul,
Nu stă în clipa de ieri, ci în ziua de mâine...
46
Renaşteri
Mi-e sufletul astăzi un potir de argint,
Răsfăţat de soare, cu raze divine;
Barca tristeţii, spre margini de zări o trimit,
Pe mări fără capăt, departe de mine.
Reînvăţ zborul oprit ieri de-un glonţ
Pierdut de armatele iernii în noapte,
Sădesc trandafiri în tranşee de front
Şi albi porumbei îmi țâșnesc de sub
pleoape.
Frunzăresc încă dorul proscris
( Deşi am uitat în ce zi l-ai adus).
Te culeg - pic cu pic - din eternul meu vis,
Dar să știi: niciodată nu îmi eşti de ajuns !
Dr. Teona SCOPOS
DOR DE PRIMĂVARĂ
Soare puternic crește-n senin -
Zâmbetu-i tânăr revarsă lumină -
Încă-i zăpadă multă-n grădină -
Zile de iarnă mai vin și mai vin.
Martie, însă, e tot mai aproape -
Sunt muguri grăbiți să prindă iar viață -
Cu fiece pas natura mă-nvață
Să pot drămui speranța sub pleoape.
S-aștept bucuria primelor flori -
Să pot săruta firavi ghiocei -
Un nou anotimp, chiar sub ochii mei,
S-alunge din suflet neguri și nori.
Încă e iarnă ... dar ziua tot crește ...
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Crește și crește speranța în bine - Oprește dezastrul cât încă trăim -

Simt dor de normal în suflet la mine, Să știm demnitatea și-atunci când murim
Dor ce sporește, sporește, sporește ... Și drumul prin viață să nu fie scrum.

Zile de iarnă încă mai vin - Un nou anotimp stă gata să vină -
Multă zăpadă mai este-n grădină - Fă iar primăvară în suflete seci -
Soarele tânăr revarsă lumină, Căldură, dă DOAMNE, în inimi prea reci,
Crescând în putere sub cerul senin. În gândul curat dă forță divină.

Ajută-ne DOAMNE, doar TU ne-ai rămas -

Mărțișor din primăvară Ajută-n hotare țara să-nvie -
Bogată și mândră de-a pururi să fie,
Mâini măiestre împletesc Cu mers vertical la fiece pas.
Ăl mai gingaș și mic șnur -
Roșu – alb, frumos și pur, Mă-nchin și mă rog - Doamne, mai sper ...
Țării eu îl dăruiesc. Lacrimi neplânse vor sfântă dreptate -
Inima, a câta oară, Ajută-ne DOAMNE cât încă se poate
Știe șoapte să asculte ... Și cât mai putem privi înspre cer .
Orga brazilor din munte,
Roua-n flori de primăvară. E iarnă, e frig - cu TINE răzbim -
Din mătase foșnitoare, Mi-i dor cu durere de viață normală -
Ii simbolice cu flori, Vindecă, DOAMNE, țara de boală,
Ne inspiră, uneori, Putând învăța din nou să iubim .
Prin lumină și culoare .
Râde țara în hotar, Cu gândul la TINE, mai sper și trăiesc -
Intuind simbolul pur - Urmașilor toți le vreau un trai bun -
Mărțișor legat cu șnur, Ascultă-mi și gândul ce poate nu-l spun ...
Ăl mai mic ...dar mare dar ... Simt că m-ajuți ... și îți mulțumesc!
Voi, români, hrăniți cu dor,
Ați primit un fir cu ... viață ...
Râdeți și priviți în față,
Ăst simbol - un mărțișor.
FLORIN GRIGORIU – Poeme de
dragoste
Rugă pentru țara mea

În iarnă haină, prea multă ură,

Multe minciuni, multă prostie -
Fă, DOAMNE, țara normală să fie,
Românul ROMÂN prea multe îndură.

Pune, în suflet, lumină curată -

Mințile țării să judece drept -
Unde-i românul cinstit, înțelept ?... TE IUBEAM FĂRĂ SĂ ȘTIU
De prea multă vreme ni-i țara furată.
Te iubeam fără să știu,
Iartă, DOAMNE, răul și farmă-l spre bine - Tu ești sângele meu viu.
Curăță ochii ce nu știu să vadă -
Ajută un neam lovit să nu cadă Te iubeam fără să știi,
Mai jos de obrazul pătat de rușine. Tu-mi ești gândurile-mi vii.
Din rău în mai rău ni-i mersul pe drum - Te iubeam, ah, te iubeam,

47
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Câtă dragostea-acum am!
Nici nu pot gândi, socot,
Să mi-o prețuiesc în tot,
Că mi-i scump și mi-i puțin,
Înflorește-n mine spin.
Înflorește, înflorea...
Nici nu știu ce-i dragostea.
AM SCRIS DESTUL, ACUM IUBESC
Am scris destul, acum iubesc
Cu tot ce-am adunat în mine,
Cu trup de cer dumnezeiesc,
Cu trup de ceară de albine.
Și mi-s pe un jertfelnic dus
De vulturi ce-s purtați în mine,
Către acei ce-n foc s-au dus,
Știindu-mi drumul care vine,
Că-i lumea plină de poeme,
Șoptiri de gând, șoptiri de trup
Și-n mine văd, năprasnic geme,
Ființa unui mare stup
Și-albinele și matca lor
Vor să roiască azi în tine
Tu mierea fagurilor-dor
De dincolo de ceți alpine,
Că urc pe-un munte jăratec
Purtând povara mea de flori,
Pe drumul vieților noptatec
Al magilor colindători.
Și te-am văzut, mă chemi la tine.
Ești o biserică de jar.
Și urc frumos, un roi de-albine
Mă înconjoară, duh stelar.
Și iată pajiștea și luna
Stă-n casa ei, făcându-mi semn;
Îți poartă chipul tău de una
Mă unge tot cu untdelemn.
EMOȚIA IUBIRII
Când toate îți par încurcate în viață,
48
O nouă iubire cu mângâierea ei te răsfață
Și mult mai încâlcită e soarta ce vine...
Dar cât de frumoasă și plină de tine,
Cel care-ai fost fără-a fi ca să fii,
Chiar dacă-n juru-ți se joacă doi fii.
Lumină părut-a, dar amurgul era
Și prin tăcerea ierbii pasu-ți curgea
Tot așteptând ce fost-să fie,
Suavă lumină, crin, bucurie
Repede dusă, cum pe apă un lemn
Și-n casă-nrămat peisaj în desemn,
La care te-nchini în gânduri supus,
Precum, în liniști, creștinii la Iisus.
Și casa-ți dorind a prinde iar viață
Emoție nouă aștepți. Și-adiind te răsfață.
Și este și nu e și nu e și este,
Dar cum să faci să nu treacă-n poveste
Clipa din palme, din ochi și din buze,
Fără cuvinte să ierte, s-acuze?
Și vrei să te duci pătimaș întru clipă,
Să știe, să afle, să aibe în pripă
Pierdutele vremi, tăcutele ceasuri,
Păzitele-n ieburi mângâiere și glasuri,
Și șoapte, și faguri, și flori de mălin...
Mă iartă! Mă lasă! Mirezmei tale mă-nchin,
Eu, îndureratul, eu cel ce crede Învierea
Ca apa, ca fructul, ca roua, ca mierea.
Elena Sivia SĂRACU
De ce? De ce?
De ce
privirea spartă mă dorește
și ochiul fuge urmărit de-un val,
mă chemi
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

prin tine tulbure și rece

apoi dispari? Visam

De ce În vechiul cor,
îmi este frig Ca un sobor de lună Mai
și tare frică? Dansam,
Primește-mă, ca pe un dar, zburându-ne
Aprinde în al tău altar cu florile de măr
pădurea-frunze de suspine, ce mi-le aprindeai
Dă viață zăpadă-n păr
lutului din mine, să-mi fie dor
fă-mă lumină de noi.
Iar…
De noi
să-ți fie dor
când lacrima
Fără păcat ne va fi rug
de ploi…
Mi-a fost o foamea rea
de tine-aseară.
Ca să mă satur, am mușcat din soare.
Ca să mă bucur, Eram
l-am furat.
Și-apoi Sfârșit de martie era…
l-am transformat Stingher
dintr-o suflare te legănai
în lună nouă. pe-un colț de cer
Ce păcat! cu luna agățată
de primul legământ.
Dormind Erai demult…
am adormit cu el întunecat;
Septembrie de iarnă era…
Înfrigurat, Cu viscolul
ciuntit, adulmecând
părea un arc spre infinit ușor
căci, focul și lumina lui eram, ninsoarea
erau acum în mine. ce umplea un gol,
Alt păcat?! trecând prin umbra ta.
Eram cândva…
Trezită,
M-a trezit alt soare Debut de iunie era…
ce mă privea de sus Eram cu mine.
cum eu, Te gândeam…
un biet crâmpei de viață spre apus, Gândind
copil din flori de primăvară te așteptam venit
eram, mergând în doi
pentru întâia oară
un zâmbet Cred că eram
mai curat Chiar noi
fără păcat… Fără să știm?
Fără păcat. Fără să fim?!

49
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Superbe mărgăritare sufletești cuprinse în Vestitorii primăverii

volumul ”33 de plânsuri pe oglinzi”, Scot căpșorul de Mărțișor.
Editura Tracus Arte din București
Pe zefirul adierii
Duce balsamul florilor
Către culmile plăcerii,
Maria Filipoiu Din răspântia zorilor,
Vestitorii primăverii.

Irina Lucia Mihalca

MĂRȚIȘOARE DE GÂNDURI
(sonet)

În alb-negru pe hârtie,
Gândurile adunate
Și cu priviri înșirate, Ştii tu, omule... ?
Las în amintire vie.
Ştii tu, omule,
În ghiocei răsfirate când primăvara nu va mai fi doar o zi,
Din plapumă sidefie, când florile-şi vor continua înflorirea,
Cu primăveri reînvie când păsările-şi vor duce tot mai departe
Mărțișoare preferate. cântul?

Eu scriu gânduri în petale, Ştii tu, omule,

Cititorilor să fie când zâmbetul omului nu se va mai stinge,
Eternele Mărțișoare. când soarele ne va mângâia prin fiecare
răsărit,
Pe un ram de veșnicie când anii vor fi doar perle înşirate în
Scriu a vieții neuitare colierul vieţii?
Și-o las în tradiție.
Ştii tu, omule? Hei, ascultă, veşnic
nemulţumitule!
Sub fiecare piatră-i ascunsă o durere,
VESTITORII PRIMĂVERII în cruciada vânturilor, fiecare cetate
(rondel) departe-şi poartă tânguirea
prin glasurile celor zidiţi în întunericul
Vestitorii primăverii gândurilor.
Scot căpșorul de Mărțișor
Și scutură clopoțeii Dincolo de eclipsa inimii,
Pe urmele ninsorilor. priveşte, omule, delta cu nuferi înfloriţi!

Când simbolul renașterii Tu, cel care mereu te-ndoieşti,

Crește-n albul petalelor, priveşte

50
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
şi lasă să-ţi treacă furtuna
întinsă în suflet ca viţa sălbatică!
Sub cerul dogoritor,
mistuit de arşiţa dorinţelor,
în curând, o ploaie binefăcătoare
îţi va potoli setea.
Sub picăturile din cer,
în primul vis îmbrăţişat sub stele,
simte iubirea,
respiră pacea din adâncuri,
acolo unde lumina
a străpuns întunericul
pentru ca sufletul
să-ţi încolţească
cu bucuria clipei
şi-a fiecărei provocări!
Un nufăr şi-a deschis larg petalele
să-ţi nască fiul.
Peste azurul mării în fierbere,
o altă furtună,
un pescăruş cu aripile-ntinse
şi-o nouă căutare...
Cristian MARINESCU
Ce e iubirea?
Ce e iubirea? Poți să-mi spui?
Tu, de le știi pe toate!
Tu, Creatorul dorului,
Îmi spui că nu se poate.
De ce sunt trist și lacrimi curg?
Iar inima-mi tresare,
Nici gândurile nu ajung,
Să spun tot ce mă doare!
Pretenții n-am, să mă alini,
Dar spune-mi, ce-i iubirea!
51
Un vis?, Un gând?, Sau niște mâini?
Ce umplu fericirea!
Când nu-i aici, eu mă trezesc,
În fiecare noapte,
Pe-un colț de cer, stau și privesc,
Și-ascult a' lunii șoapte!
De nici Luceafarul cu nimb,
Nu-mi spune ce-i iubirea,
Aș da orice să pot să schimb,
Un vis cu amintirea!
Te-am regăsit iubito,
Te-am regăsit iubito într-un timid pastel,
Cu părul peste umeri, în abisul castel,
De-o vagă nostalgie, acum mă simt cuprins,
Când luna strălucește, în rest, totul e stins!
Iar chipu-ți oglindește ca un buchet de flori,
În geamul plin de gheață, de ploi și de
ninsori,
Eu, steaua norocoasă, o văd, din nou,
lucind,
Când norii fără de cer, plutesc, încet,
zâmbind!
Ionel MARIN despre: 21 martie - ZIUA
INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI
Ziua Internaţională a Poeziei, începând din
anul 1999, se sărbătorește în fiecare an pe
data de 21 martie. UNESCO a declarat
această Zi ca o recunoaştere a faptului că
oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi
scriitorii din întreaga lume şi-au adus o
contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea
culturii şi spiritualităţii universale.
UNESCO recunoaște capacitatea unică a
poeziei de a surprinde spiritul creativ al
minții umane. Unul dintre obiectivele
principale ale zilei este de a susține
diversitatea lingvistică prin intermediul
expresiei poetice și de a oferi limbilor, pe
cale de dispariție, posibilitatea de a fi auzite
în cadrul comunităților lor.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
De asemenea, “Ziua internaţională a
poeziei” are ca scop principal susținerea
creaţiei poetice, stabilirea unui dialog între
poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi
promovarea poeziei ca artă a sensibilității și
frumosului interior. Poezia trebuie
promovată în mass-media, astfel încât
această formă de artă să nu mai fie
considerată învechită, ci să fie văzută ca un
mijloc de afirmare a identității unei
societăți. Se impune și stimularea creației la
elevi și tineri prin susținerea financiară de
către Guvern a Festivalurilor și
concursurilor naționale și din domeniul
literaturii.
Ca să înțelegem mai bine fenomenul poetic
trebuie să definim poezia și să facem
referiri la poeți, la acei oameni care
zămislesc creațiile poetice. Ce este poezia?
Iată o întrebare care încearcă să prindă în
plasa răspunsului inefabilul sufletului. Poate
că poezia este o stare de înger a sufletului
omenesc, pentru că numai în atelierele
îngerilor se migălesc aceste bijuterii prin
razele cuvântului divin iar poeţii sunt
ucenicii îngerilor care toarnă Cuvântul
făurit din raze în tiparele poeziei, prelucrat
la temperatura incandescentă a sufletului
lor. Dar poezia mai este şi zborul metaforei
ca un fluture de lumină cu aripi de vânt sau
zborul fulgului de nea alintat de suflarea
crivăţului. În trăirile sale, dar mai ales în
simţirea sa, poetul trebuie să se lase cuprins
de acest zbor şi să intre în jocul său zglobiu.
Numai aşa sufletul său va vibra intens,
cuprins de magia poeziei. Dacă însă va
încerca să prindă cu mintea fluturii-
metafore sau acei fulgi de nea şi dacă va
încerca să le direcţioneze zborul cu suflul
gândirii, mirajul poeziei va dispărea. Atunci
fluturii-metafore vor muri, fulgii de nea se
vor topi şi vor cădea în mocirla prozei care
murdăreşte poezia. Stimaţi poeţi, nu suflaţi
cu mintea peste fluturii-metaforă! Ei zboară
în direcţii tăinuite, dirijate doar de degetul
divin. Lăsaţi doar simţirea voastră să le
cuprindă zborul.‖ - susține prozatorul
NĂSTASE MARIN. "Poezia trebuie să
impresioneze cititorul ca şi cum cuvintele ei
52
ar fi propriile lui gânduri sau aproape o
amintire din viaţa lui."- John Keats
Președintele Ligii Scriitorilor Români,
ALEXANDRU FLORIN TENE, vede
Poezia ca și mod de viaţă : ‖Poezia este
pentru mine chiar existenţa însăşi, fiindcă
viaţa mea o consider un mesaj artistic cu
ajutorul imaginilor expresive exprimat
printr-un limbaj folosit concentrat al
afectivităţii faţă de semeni şi mediu
înconjurător. Poezia nu este numai muzică
şi nici numai o suită de imagini. Nu este
nici o simplă suită muzicală de gânduri.
Este o suită muzicală de gânduri
emoţionale‖. Pentru poetul Vasile S.
GHICAN „Poezia este al cincilea anotimp
trimis de Dumnezeu pe Pământ, pentru a
asigura omenirea că datorită acestui
fenomen divin, sfârşitul lumii va fi amânat
cu încă 1000 de ani. Este o energie
spirituală care poate anihila de mai multe
ori pe cea nucleară. Este la fel de blândă ca
plutirea unui înger şi la fel de curată şi
mirositoare ca florile de măr, iar un gram
din acest reactiv poetic poate asigura pacea
şi înţelegerea între planete pentru toate
Constelaţiile plăcute lui Dumnezeu. Fiecare
poet român deţine cantităţi enorme din
această fuziune dumnezeiască, pentru care
voia lui Dumnezeu va da infinitului un suflu
nou, extindere plăcută pentru alte şi alte
miliarde de veacuri şi Căi Lactee!‖
NICOLE POTTIER (Franţa) - ―Poezia
este un răsărit de soare care ne bucură
sufletul în fiecare clipă‖.
GHEORGHE A. STROIA ne reamintește
despre hrana spirituală, afirmând: ‖Astăzi,
din nefericire, oamenii au uitat, din ce în ce
mai mult, să fie Oameni. Că pe lângă hrana
aceea strict materială a trupului (pâinea şi
apa vieţii, cum se spune), au nevoie şi de
pâinea şi apa imaterială a Poeziei. Ce poate
să îţi adape visele, mai mult decât însuşi
visul? Sau ploaia aceea, pe care o simţi
căzând în culori, peste tine? (O stare – o
culoare, o picătură – un vis, un sunet – o
armonie). Că anotimpurile nu sunt cicluri, ci
sunt părţi ale unei lumi ce se află în tine, în
puterea ta‖... Da, cu certitudine avem
nevoie de POEZIE pentru a evada din
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

realitate și a ne bucura de frumusețile Umbră subțire,

nestinse ale universului. În rug ceresc sângerând,
Luminează,
Domnul Nicolae VASILE consideră Cu flacăra inimii,
poezia ca ceva immaterial, un vis divin Freamătul viu al netimpului.
dăruit poeților.

din poezia Alternativele creației, Poetul

(Volumul Omul Ciclic, Editura AGIR, 2014)
………………………………. Torent de bunătate,
Poezia, este altceva!... Trubadur cu rană din iubire,
Nu poţi să scrii, Poetul,
oricâte vei vedea, Vindecător tăcut al clipei,
vei observa Aduce dorul mai aproape.
sau vei sintetiza. Cu soarele în privire,
Poezia nu-i un scris, deschide ferestrele candorii,
poezia e un vis. Cu fiorii viselor, ai inimii
Ai vrea ceva, nu poţi avea, Topeşte gheaţa lumii!
ai vrea să fii, dar cum, nu ştii,
ai vrea să faci, nu ai cu ce, Umbră sângerândă, freamăt,
te trezeşti și-ncepi să scrii. Cascadă de taine şi mistere
O poezie iese, dacă ai har, Deschide porţi cereşti,
dacă nu, strici somnul în zadar. Luminând poteci către altare.
Nu am, nu fac, nimic nu mai pot fi,
la ce folos atunci mai m-aş trezi?... Obsedat nu de Sine,
Să mă trezesc Nici de templul timpului, ci de
și să mai scriu o poezie Izvorul bătrân, nesfârşit...
sau să dorm somnul lung, Vibrează cu trupul anilor,
pe veşnicie?... Dăruind armonie, tandreţe.

Pentru poetul Ionel MARIN Poezia Poetul pictează pe chipuri

reprezintă Cerul cu "versul" său care poartă
lacrima netimpului cu trup de lumină. Este
pasărea măiastră sculptată în gând şi care
poartă misterul, vraja iubirii către porţile
eternităţii. Poezia, magia cuvintelor, este un
zbor dincolo de colinele albastre, o
strălucire a inimii și a sufletului ce dă
culoare lumii, tărie omului și frumusețe
vieții. Prin Poezie se transmit, cel mai sigur
și într-o manieră plăcută cele mai mari
valori ale culturii universale.
Poezia
Rană de cuvinte
Ce vindecă tăcerea clipei,
Cu fulgi de lumină,
Netopiți de vise.
Aripi din cuvinte.
Poetul rămâne ecoul viu,
Umbra fascinantă a... clopotului
Şi neliniştea din cuvânt.
Sigmund Freud afirma: "Poeţii sunt
stăpânii noştri, ai oamenilor obişnuiţi, în
privinţa cunoaşterii minţii, întrucât ei
sorbesc din izvoare pe care noi nu le-am
făcut încă accesibile ştiinţei." Eli Khamarov
a susținut că: "Poeţii sunt soldaţi care
eliberează cuvintele din închisorile
definiţiilor." Superbă cugetare, arată tocmai
travaliul și dăruirea sfântă a poetului,
șlefuitorului de cuvinte pe altarul limbii
materne.
Poetul este: doctor fiindcă vindecă, alină,
mângâie, filozof fiindcă ne prezintă sugestiv
concepții, atitudini despre lume, viață,
univers, istoric fiindcă este omul epocii,

53
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

scoate în evidență adevărul istoric, vizionar UN COPIL ȘI O FLOARE

- ceea ce scrie poate deveni realitate,
războinic – luptă împotriva violenței,
nerușinării, nedreptăților de orice fel….
"A fi poet este o condiţie şi nu o
profesie." afirma Robert Frost și astăzi este
mai necesară ca oricând, în condițiile
globalizării forțate a vieții umane,
uniformizării existenței pe planeta noastră.
Din fericire în ultimii ani au crescut
substanțial numărul proiectelor ce vizează
promovarea poeziei române contemporane.
În majoritatea orașelor au avut loc lecturi
publice, recitaluri poetice a unor poeți
contemporani dar și din creațiile poeților
trecuți în eternitate. Mă bucură faptul că
numeroși talentați poeți români de
pretutindeni trimit creațiile domniilor lor
spre publicare în revista de creație și cultură
Bogdania. Amintesc doar câteva nume:
Cristian P. Bălan, Florentin Smarandache,
Dumitru Buhai din America; Ioan Miclău,
Ben Todică din Australia; Alexandru
Cetățeanu, Melania R. Caragioiu, Ionuț
Caragea, Dumitru Ichim din Canada și
mulți poeți din România și Europa. Câteva
rubrici sunt rezervate acestora, inclusiv
debutanților și rubrică separată pentru
poezia dedicată copiilor sau scrisă de
aceștia.
Copile mi-a șoptit o floare
Tu știi ce zic astăzi, te-apuci de ghicit.
E o zi de sărbătoare,
Ia uită-te, am îmbobocit!...
Dar tu știi oare,
Că astăzi pentru prima oară am pășit
În viața mea e o mare sărbătoare
Un an de viață am împlinit!
Întinde-ți petala parfumată
Iar cu mânuța mea
Este pentru prima dată
Când mi-am întâlnit prietenia!
O floare și un băiețel cuminte
Plecat-au la plimbare
Și-acum mari și-aduc aminte
De prima lor frumoasă întâmplare!
În acest scop poetul Vasile Groza de trei ani
de zile publică, pe Facebook, pentru cei
mici „O poezie pe zi‖ însoțită și de
frumoase imagini. Poetul reușind prin acest
mod să pătrundă în casele a milioane de
copii, de la care zilnic primește confirmări
și mulțumiri.
Trăiască POEZIA!
La mulți ani poeților de pretutindeni!

Un mare împătimit și valoros poet al

copiilor este distinsul poet, prozator,
dramaturg – Vasile GROZA. Pentru
maestrul Groza Poezia reprezintă de fapt
esența unor mărturisiri din viața noastră și
nu numai și din tot ce se întâmplă în
Universul existențial. ‖În ce mă privește,
consider că poezia pentru cei mici, are
menirea de a descoperi și redescoperi, taine
aparent neobservate de cei maturi, dar trăite
intens de copii care tot timpul sunt însetați
în a cunoaște lumea și mai ales lumea
copilăriei lor. Ori a putea pătrunde în
această lume a copiilor, e necesar să te
ridici și să te implici odată cu perceperea
lor. Atunci când reușești acest lucru,
înseamnă că tu, ca poet, te amesteci între ei
încât aceștia te consideră de-ai lor‖.

54
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Epigrame Te paște o…bucurie!

Mircea Ionescu Quintus
(Născut la 18 martie 1917)
FEMEIA
Constatare
În capul unui umorist
Stă harul de a fi discret,
Căci tot românul e poet
Însă mai nou…epigramist

În viața ei făr`de păcate

E cea mai luminoasă stea,
Nu are lipsuri, nici etate,
Și totuși, are ea ceva…
PROSTIA
În universul nostru strâmt,
Plin de virtuți și de ocară,
Prostia este o povară
Pe care cei vizați n-o simt.
Necuviinţa
Pe al vieţii lung traseu
Este o interferenţă
Între lipsa de decenţă
Şi surplusul de tupeu.
Moartea hoţului
La-nhumarea lui Hârtoapă
Nimeni n-a venit să-l plângă
Şi să-i pupe mâna stângă,
Care nu-ncăpea în groapă...
DORINȚA DIN URMĂ
Licențiatul român
Deși-nvață cu decență
Va primi pe sfert simbria
Și diploma de licență…
Ca șomer în România!
Bunul vecin
Pe vecin, ieri l-am rugat,
Să m-ajute la săpat,
Însă mi-a răspuns fudul…
Păi nu te-am săpat destul?
Buga Grigore
Unui cenaclu
Au căutat, vreo zece ani,
Să-ai dea cenaclului, un nume
Și mă gândesc: Cât timp și bani,
Vor cheltui pentru…renume!

La locuința mea de veci, Constatare

Tot mai aștept să vină-o fată,
Că nu e nimeni pe poteci E ceva verificat,
Și am intrare separată… De ani și ani,
În pomul uscat,
Nu dai cu…bolovani!

Ion Romanescu
Continuitate!
Bucurie literară
La tinerețe,
În clipa de creație Eram mort după ea…
Dacă ai pix și hârtie La bătrânețe,
Și-un ciob de inspirație Vreau tot așa!...

55
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Povești, poezii pentru copii
Elena Andreea Cojocaru (Ion)
MĂRIUCA
Măriuca-i o fetiță
Frumușică, hărnicuță,
Îngrijește în grădină
Florica ei micuță.
- Dragă floare parfumată,
Să te faci mare îndată,
Mâine să te duc acasă,
Să miroși frumos la masă!
FETIȚA ȘI ALBINUȚA
Am zărit, ieri, în grădină,
Fericită, o albină.
Prea mult nici că s-a plimbat,
Pe o floare s-a așezat.
- Ce faci aici, albinuță,
Nu vezi că floarea-i micuță
Și zâmbește către soare
Să-i dea un strop de culoare?
- Floarea e la fel ca tine,
Mică, dar ne înțelegem bine
Îmi dă polen să fac miere,
Să mănânci tu cu plăcere.
Să fii mare, sănătoasă,
Tot ca mine de voioasă;
Cu putere, puișor,
Să-i fi mamei de ajutor!
56
Vasile GROZA
UN COPIL ȘI O FLOARE
Copile mi-a șoptit o floare
Tu știi ce zic astăzi, te-apuci de ghicit.
E o zi de sărbătoare,
Ia uită-te, am îmbobocit!...
Dar tu știi oare,
Că astăzi pentru prima oară am pășit
În viața mea e o mare sărbătoare
Un an de viață am împlinit!
Întinde-ți petala parfumată
Iar cu mânuța mea
Este pentru prima dată
Când mi-am întâlnit prietenia!
O floare și un băiețel cuminte
Plecat-au la plimbare
Și-acum mari și-aduc aminte
De prima lor frumoasă întâmplare!
TITANUL
‖Ce faci tu Nichita?‖, m-a întrebat îngerul.
Ce să fac?, iaca zbor.
Zbor să ating cerul.
Dar nu pot de el, norul!
Și n-am cum să-l dobor.
Ca să-mi iau avântul
Mi-am pus nevăzute aripioare
Și-am plecat în Univers, cu gândul.
Uitând că toate vin și pleacă de la soare!
Dar tu îngeraș cu cine mai ții?
De ce mă-ntrebi Titane?
Pentru că umbli aiurea și la mine nu vii!
Pentru că tu, ai plecat cu alte canoane!
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
PROZĂ
Nicolae VASILE
ZÂNA ȘI VIAȚA
(Episodul 4)
- Alex,… Aleex,… Aleeex!... Hai, să
mergem odată,... s-a făcut întuneric!... Ce
dracu’ faci acolo?… Te-a luat somnu’ ?...
- Nu mă, nu!... Mă luase… valul, privind
marea,… valurile,… apusul soarelui!... Aici
am privit multe apusuri de soare,… foarte
importante pentru viața mea!
- Mamă, mamă,… spui asta, așa ca și cum
ar urma să-mi povestești cum aici l-ai
cunoscut pe… Tutankhamun!...
- Ei,... nici chiar așa!... Dar, aici am vazut
apusul soarelui când se construiau toate
aceste hoteluri din spatele nostru. Eram prin
școala general!... Aveam o profesoară de
biologie foarte preocupată de mediul
înconjurator și de istoria naturii. Era un fel
de precursoare a armatei de activiști de
mediu din zilele noastre . Ne-a adus aici să
protestăm împotriva celor cu șantierul, care
băgaseră buldozerele în malul ăsta, unde
urma a se face plaja. Atunci era un mal
foarte abrupt aici, de fapt o ruptură, cu o
secțiune vizibilă a straturilor solului, pe care
profesoara îl folosea ca material didactic la
orele noastre. În acea activitate protestatară,
am văzut un splendid apus de soare. Cred că
a fost ultimul în configurația respectivă.
Acțiunea în sine n-a avut niciun efect!...
Profesoara a mai fost și penalizată!...
Comuniștii nu se jucau cu așa ceva!... Ei
aveau în plan să termine toată stațiunea într-
o iarnă, iar noi, cu protestul nostru, i-am
făcut să piardă o zi.
57
- Hai, că e tare!... Nu te știam ca elev
revoluționar!...
- Ce revoluționar mă?... Noi eram la
sanatoriul ăla d’acolo!... Profesoara era…
revoluționară!...
- Și,… ce-ai mai făcut p’aci?...
- Aici m-am îndragostit pentru prima
oară!... Doamne,… ce o mai iubeam!...
Aveam șaisprezece ani!... Eram în liceu,…
tot la sanatoriu!... O chema Vera. N-a fost
să fie!... Când am plecat din spital, fiecare
la el acasă, și nu ne-am mai văzut, am vrut
să mă sinucid!... A fost prima tentativă!...
- Și?...
- A trecut!... Dar faptul că vorbim și acum
despre asta, înseamnă că n-a trecut de tot!...
- Altceva?...
- Aici mi-am cunoscut-o și pe fosta și unica
nevastă!...
- Și?...
- La un moment dat, cred că nici nu mai știa
unde ne-am cunoscut!... Știi cum este și cu
căsătoria?... Un El și o Ea pun împreună
fiecare paradisul lui, animați, la început,
numai de bune intenții.
- Ce fumos!... îmi place expresia cu
paradisurile.
- Ce frumos mă, că din două paradisuri la
un loc iese un infern!... Și știi ce scria la
intrarea Infernului lui Dante?... Voi care
intrați aici, în căsătorie adică, lăsați afară
orice speranță de… libertate!
- Dar, eu credeam că viața lungă, împreună,
șlefuiește unele asperitați!
- Șlefuiește pe dracu’, nu șlefuieste nimic!...
E ca-n bancu’ ăla, ―viața-i scurtă, căsătoria-i
lungă‖. Te învăluie într-un păienjeniș de
reguli și restricții, care te sugrumă.
- Și acum?...
- Acum caut ceva să mă scoată dintr-o
depresie groaznică, venită după o iubire
imposibilă. Simt ceva important!... Am
venit aici, la malul ăsta, ca la Meca!... Poate
mă scoate ceva sau cineva din starea asta
nenorocită. Nu credeam că mai poate apărea
acum, la bătrânețe, ceva care să-mi sugereze
ideea de sinucidere!... Mă consideram déjà
vaccinat și revaccinat!... Poate, de data asta,
nu va mai fi tot un apus!... O veni vreodată
și un răsărit!...
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

- Există și răsărituri, dar sunt în partea așa se nasc visele în paradis!...

cealaltă. Doar nu vrei să vezi un răsarit de Apăruseși,
soare la apus!... Nu cauți unde trebuie,… cu o ceată de gălăgioși,
omule!... tineri, bătrâni,
- Hai, că merg la hotel!... Sper că am făcut dar toți frumoși,
suficientă mișcare pentru ca să pot dormi unii mă priveau nedumeriți,
bine la noapte. alții, păreau a fi smeriţi.
Vor, de la tine,
Mergea, an de an, la un hotel cu nume de să le dai idei,
fată, din stațiunea Venus. Petrecându-și o abia așteaptă să devină zei!...
bună parte a copilăriei și a adolescenței la Măi omule, trezește-te!...
malul mării, a asistat direct la creșterea Nu ești bucuros?...
acelei salbe de stațiuni turistice din partea Te văd preocupat,
de sud a litoralului. O astfel de stațiune se nu este precum m-am așteptat,
construia într-o singură iarnă!... În zona ziceai tu,
respectivă nu se lucra vara în construcții, strângându-mă în brațe scuturat.
pentru a nu deranja turiștii. Astfel a aflat că Zeul zeilor te-a ales,
una dintre stațiuni a fost proiectată de catre ţi-i-a trimis să te ajute,
o grupă de studenți de la Facultatea de să te faci înţeles!...
Arhitectură din București, numele Hm,... gândeam eu perplex!...
hotelurilor fiind date după numele fetelor Tocmai,
din acea grupă. I-a plăcut foarte mult idea le-am primit p-astea toate,
și, de atunci, și-a propus să mergă în nu în vis, ci în realitate,
concediu, ori de câte ori va putea, în această de la niște oameni,
excelentă ambianță turistică. Tocmai se nu niște zei,
îndrepta spre un astfel de hotel, cu nume de așteaptă de la mine,
fată, unde spera să aibă un somn liniștit, pe să scriu pentru ei,
care nu-l mai avusese de mult timp. să le fiu
şi saltimbanc și demiurg,
Nu a fost așa!... Când somnul era mai să curg pentru ei,
dulce, l-a trezit un vis vesel și agitat, să tot curg,
cauzator de inspirație poetică, cum se din amurg în amurg,
întâmplase mai cu toate poeziile pe care le să le dau semințe de vis,
scrisese până atunci. A luat repede o hârtie pentru a-şi crea,
de pe noptieră și a scris poezia dictată de aici, al lor paradis.
vis. A numit-o „Visul din vis”: Chiar poţi avea totul,
și-n vis și pe Pământ?...
Vis, la țărm de mare, Dacă-i așa,
unde-am cunoscut iubirea de copil, de când și până când?...
atâta că nu puteam să mai respir,
dar și pe cea de om matur, La întoarcerea în București, constata că,
când căsnicia-ți dă contur, într-adevăr, visul era premonitiv. Primise o
invers față de destinul unui flutur, invitație la conducerea Uniunii Ziariștilor,
întăi te face să zbori condusă de un renumit eminescolog, care
și să te-nveselesti voia să aibă o discuție:
și apoi,
tot restul vieții te târăști!... - Mă bucur să va cunosc! Ați avut, recent, o
Dormeam,... lansare de carte, la care a participat și
sau nu dormeam, cineva de la una din revistele noastre
în chinurile facerii unui vis, culturale. Mi s-a făcut o prezentate foarte
elogioasă a evenimentului.

58
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
- Într-adevăr, am avut o perioadă foarte
bună, am lansat trei volume într-un interval
scurt de timp. La care dintre ele vă referiți?
- La cea cu poemul despre univers.
- Da,… cred că este vorba de
volumul‖Universul ciclic‖, de fapt, o
viziune poetică unitară despre Geneză,
Apoteoză și Apocalipsă. Este o parte a unei
trilogii ciclice, care mai cuprinde ―Omul
ciclic‖ și va urma, cât de curând, ―Românul
ciclic‖. Îmi pare bine că a ajuns la
dumneavoastră o prezentare laudativă. Mă
bucur să vă pot oferi un exemplar!...
- Sper că este cu autograf!...
- Evident, l-am pregătit dinainte.
- Oh,... dar are și o grafică excelentă!... Cine
a făcut-o?
- Tot eu!... M-am specializat în grafică
computerizată. Am început să fac grafică
pentru lucrările mele științifice, care
reprezintă preocuparea mea de bază, și unde
acesta este foarte importantă .
- Domnule, dar ai talent!... Tocmai d’asta v-
am invitat aici. Vrem să vă susținem în
demersurile dumneavoastră culturale,
artistice. Pe cele științifice, după câte am
înțeles, vi-le susțineți singur, cu mult
succes.
- Mulțumesc!... În ce ar consta această
susținere?...
- Păi,… avem o revistă proprie, care se
difuzează în rețeaua noastră națională, cu
puncte de lucru în toate județele. Avem de
gând să inițiem chiar și un teatru!... Apropo,
am fi bucuroși să scrieți scenarii pentru
acesta. O să primiți mai multe detalii de la
colaboratorii mei, de fapt de la
colaboratoarele mele, pentru că o să
constatați că sunt în mare majoritate femei.
- Wow!… Și mai plăcut!...
- Înțeleg, că déjà ați acceptat?...
- Cu mare plăcere!... Vă mulțumesc!
- Rodica!... Hai, să-ți prezint un nou coleg!
Dă-i tu toate detaliile!...
- Oh!... Cu mare plăcere!... Hai, în biroul de
alături!
Biroul de alături era redacția revistei
Cronica Timpului, iar Rodica era redactorul
șef. O atmosferă veselă și prietenoasă
învăluia tot ce se făcea acolo, după chipul și
59
asemănarea șefei redacției. Alex s-a lipit
acolo din prima întâlnire. A aflat mai multe
și despre inițiativa referitoare la viitorul
teatru:
- Ideea este să atragem, alături de câțiva
profesioniști, oameni cu preocupări diverse,
scriitori, jurnaliști, ingineri, medici,
economiști, militari, profesori, studenți,
elevi etc. care să vină cu trăirea și
experiența lor de viață, care vor constitui
subiecte pentru scenetele și piesele noastre
de teatru pe care le vom produce. Așa este
moda acum, pentru a fi mai reale, mai
credibile, mai rupte din viață.
- Bine, bine, astea vor fi scenariile!... Dar
cine va juca, … cine vor fi ―actorii‖?
- Tot noi!...
- Cum, adică… tot noi?... Păi,… eu habar n-
am de actorie!...
- Nici eu,… dar o să învățăm!....
- Când și de la cine?...
- Totul este gândit!... Avem sprijinul unei
profesioniste de mare clasă. De fapt multe
din aceste idei sunt venite chiar de la ea.
Este o actriță renumită, cu mare experiență
internațională, întoarsă recent din
străinătate.
- Nu știu ce să zic!... Pentru că am promis,
eu pot intra doar ca autor de texte, scenete,
piese, cu toate că nu am scris, până acum,
niciuna. Nu mi-am pus acestă problemă, cu
tot neconvențialismul meu recunoscut. Să
joc,… să fac și actorie?... Doamne ferește,...
cred că nu mi-a luat Dumnezeu mințile de
tot!...
- Știi cum se zice,… Doamne ferește, pân’
te nimerește!...
- Bine,… să-mi spui și mie când va fi prima
întâlnire a ―trupei‖. Aș vrea să-i cunosc pe
acești temerari. Poate o să scriu pentru ei.
- OK!... Este un prim pas.
Alex se afla într-o depresie severă, cauzată
de o iubire neîmpărtășită. Căuta acțivități
noi, incitante, care să-l scoată din această
stare, să-i trezească din nou interesul pentru
viitor sau, de ce nu, o altă femeie, care să-l
vindece. Așa că, avalanșa de evenimente
apărute după întoarcerea din scurta vacanță
de la mare îi pica bine. Era ceva nou, ca
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
preocupare, și ceea ce-l încânta și mai mult
era că toate acestea prorneau de la
aprecierea, în mediul jurnalistic, a unei
lucrări de a sa.
Aștepta, cu interes, derularea evenimen-
telor. Era un nou început. La prima
întâlnire, avea sentimentul pe care l-a avut
mereu când intra într-o nouă colectivitate:
―Doamne, când o să învăț cum îi cheamă pe
ăștia toți?...‖ Ca de fiecare dată, acesta a
fost cel mai simplu lucru. Actrița celebră,
care urma să-i învețe actorie, era Zâna.
Sportivă, băiețoasă, cu niște pantaloni
mulați pe corp, foarte sexy, păr zburlit, voce
clară și puternică. Una peste alta, o prezență
foarte dominatoare. Nu a stat prea mult pe
gânduri și a început cu ceva ce părea a nu
avea nimic cu actoria:
- Așezați-vă cu picioarele ușor depărtate, cu
tălpile așezate pe podea cu toată suprafața.
Trebuie să aveți suprafața maximă de sprijin
și comunicare cu podeaua!... Respirați
adânc, de mai multe ori, prima dată din
plămâni, apoi din stomac.
- Cum o fi aia să respiri din stomac?... se
auzi o voce nedumerită, din trupă.
- Cum o fi, cum o fi?... Ce Dumnezeu,
sunteți la grădiniță?... Când respirați din
plămâni, vi se umflă pieptul, când respirați
din stomac, vi se umflă burta!...
- Faceți de mai multe ori treaba asta, până
vă pregătesc eu niște hârtii!... O să aflați,
altă dată, cât de important este să învățați să
respirați corect. Da,… iată că le-am gasit!...
Am câte o foaie pentru fiecare! Hai să citim
cu toții ce scrie acolo!
- Rege Paragarafaramus, când te vei
dezoriginaliza? Mă voi dezoriginaliza când
cel mai original dintre originali se va
dezoriginaliza, dar cum cel mai original
dintre originali nu se va dezoriginaliza,
regele Paragarafaramus nu se va
dezoriginaliza. Bucură-te, cum s-a bucurat
Bucuroaia, când s-a întors Bucurel, bucuros,
de la București. O barză brează face zarvă
pe o varză!...
Cocostârcărel s-a dus la cocostârcărie să se
descocostârcărească de cocostârcăroaica lui.
O sapă lată, două sape late, șapte sape late
ș-alte șapte sape late. Capra calcă piatra,
60
piatra crapă-n patru, crăpaiar capul caprei în
patru precum a crapat piatra-n patru. Capra
neagră calcă-n clinici, clinciul crapă-n cinci,
crăpaiar capul caprei-n cinci, precum a
crăpat clinciul-n cinci.
Un sas, cu glas de bas, cam gras și ras pa
nas, stă la taifas, de-un ceas, la parastas,
despre un extras de pancreas. Constantin
Constantinevicescovici.
Fofiță fondorfiliță, forofifo-fenderliță și
fifoi fondorfiloi, forofifo-fenderloi.
O mierliță fuflendiță fuflendi-fuflenderiță
nu poate să fuflendească fuflendi-
fuflendrerească pe mierloiul fuflendoiul
fuflendi-fuflenderoiul, dar mierloiul
fuflendoiul fuflendi-fuflenderoiul poate ca
să fuflendească fuflendi-fuflenderească pe
mierlița fuflendița fuflendi-fuflenderița.
Aoleu, limba mea!... La ce or folosi toate
acestea?... se aude o voce din grup.
Guuura!... O să ințelegeți mai încolo!... veni
replica fermă de la Zâna.
Doamne,… Doamnee,… Doamneee!...
Unde m-ai adus?...
Donţu Mihai-Florin
Lapsus
Cine sunt eu? E dis-de-dimineaţă.
Mă uit în jur. Totul e străin. Inima începe
să-mi bată cu sete, de parcă ar vrea să-mi
sară din piept şi să plece singură în lume.
Fruntea mi se umezeşte nespus de mult. O
transpiraţie rece şi oţetită. Simt că am un
nod în gât. Simt că mă astup. Sar ca ars în
capul oaselor. Încerc să-mi liniştesc
respiraţia, bătăile inimii. Sunt mai bine.
Dar, totuşi, cine sunt eu? Caut cu privirea
în jur, de parcă răspunsul ar fi undeva în
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
această cameră semiobscură. Cobor
privirea. Zăresc podeaua roasă de timp. Îmi
inspectez amănunţit mâinile. Privirea îmi
întâlneşte o brăţară încolăcită de mâna
dreaptă, una pe care sunt încrustate patru
litere metalice: A-L-I-N. Seamănă cu un
nume. Oare să fie numele meu? Sunt Alin!
Până la urmă o las baltă cu enigma
propriului nume şi mă hotărăsc să explorez
acest loc străin. Unde mă aflu? Podeaua
scârţâie sub paşii mei. Dau de un hol, de o
bucătărie, iar de hol, de o baie şi de o altă
cameră. Mă uit prin jur, pe toţi pereţii: poze
cu mine şi cu mai câteva persoane şi un
poster mare pe care scrie ACASĂ. Deci, mă
aflu acasă! Intru în baie. Aprind becul. Dau
drumul la apă să-mi alung somnul dintre
gene. Mă privesc lung şi străin în oglindă:
Cine eşti? Eu sunt Alin! Tu? Ce cauţi în
casa mea? Îmi pierd răbdarea. Lovesc cu
pumnul în oglindă. Aceasta se crapă, câteva
bucăţi cad pe jos, iar din pumnul meu
şiroieşte sânge cu nemiluita. Au, mă doare
al naibii de rău! Încep să urlu de durere.
Cotrobăi prin toate dulapurile din baie.
Găsesc o sticlă cu spirt şi un pansament. Mă
spăl bine cu apă rece, îmi aplic spirt şi mă
pansez. Mă uit năuc în jur. Unde ziceam că
mă aflu? În fine, poate e doar un lapsus.
Îmi târăsc paşii în bucătărie.
Redescopăr că mă aflu ACASĂ. Mă uit prin
jur. Găsesc cafetiera aşezată pe dulap. Ce-aş
bea o cafea, asta dacă aş şti să fac una. Îmi
iau gândul de la cafea. Mă ridic de pe
scaun. Unde o fi camera din care tocmai m-
am trezit? Ies în hol. Privesc în dreapta.
Privesc în stânga. No, asta-i bună! M-am
rătăcit aici...ACASĂ. Fac dreapta. Dau de o
cameră mai mare şi mai luminată, de
perdele albicioase, de o noptieră şi de un pat
nupţial. Mă îndrept înspre noptieră. Mă aşez
pe pat. Găsesc o fotografie, frumos
înrămată, cu două persoane: un el şi o ea. El
în costum negru, iar ea într-o rochie albă şi
lungă. Ce frumos le şade! Oare cine sunt?
Mă uit mai bine. Stai, mă! Doamne, ce
căscat mi-s! Ăla sunt eu. Dar cine-i
frumuşica? Să fie...soţia mea? Nu-mi
amintesc să mă fi căsătorit. Oare cum o
cheamă? Aşez cuminte poza înapoi pe
noptieră. Mă ridic de pe pat şi mă îndrept
61
spre fereastră. Mă uit afară. Nimic ieşit din
comun. Brusc, un sunet înfundat, parcă
mecanizat, începe să se audă de undeva. Mă
impacientez. Oare unde sună? Îmi trebuie o
hartă ca să dau de telefon, să vezi de nu. Ies
pe hol. Intru în baie. Ies. Intru în bucătărie.
Ies. Iar pe hol. Sunetul e tot mai puternic. În
cele din urmă dau de sursa zgomotului. Mă
întorc în aceeaşi cameră de unde mi-am
început expediţia. Ridic receptorul
telefonului şi îl aşez invers. Alo! Alo! Mă
auziţi! De ce nu pot auzi? Întorc receptorul:
- Alo! Da? Cine e?
- Ceau! Ce faci? Te-ai trezit?
- Dar cu cine am plăcerea, vă rog?
- Ce?! Cu naiba, cu naiba ai plăcerea!
- Îmi pare rău! Nu cunosc pe nimeni cu
numele de Naiba.
- Auzi, tu ai chef de mişto? Aseară ştiai
foarte bine cine sunt.
- Regret! Chiar nu-mi dau seama! Daţi-mi
un pont, vă rog!
- Vrei un pont? Hai, că-ţi dau un pont! Sunt
cea care te spală, te calcă, îţi dă de mâncare
şi te iubeşte.
- Menajera?!
- Ce? Te-ai dilit de-a binelea, dragă? Nici
măcar nu avem menajeră. Ai băut ceva de
eşti aşa de aiurit?
- Atunci?!
- Sunt nevastă-ta, măi, aiuritule! Şti, cea cu
care eşti căsătorit de 5 ani.
- Regret. Chiar nu-mi mai aduc aminte.
- Lasă, numai să vin acasă, că-ţi voi aminti
cine sunt. Dacă îţi arde de glume, îţi dau eu
glume.
- Îmi pare rău...
- Încă nu. Stai puţin să ajung eu acasă şi-ţi
va părea rău.
- Dacă tot eşti soţia mea, pot să te mai
întreb ceva?
- Spune repede, fiindcă sunt ocupată!
- Cum te cheamă?
…………………………………………….
Persoana de la capătul firului mi-a închis în
nas. Presupusa „nevastă‖, s-a înfuriat. Ce
vină am eu dacă nu mai ştiu cine e, unde
mă aflu şi îndeosebi cine sunt eu? Mă aşez
pe pat. Privesc trist în jur.
Mă uit curios în jur: Oare unde mă aflu?
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Cronici literare, recenzii, comentarii
Octavian D. Curpaş despre „Surâsul
primăverii”, autor Marina Angela
Glodici
„Surâsul primăverii” – O respiraţie
cerească a sufletului pământean
„Surâsul primăverii”, al şaselea volum de
poezie al Marinei Glodici vede lumina
tiparului în anul 2010; poemele sale
precum o salbă, pe care stau înşirate unul
câte unul simţămintele poetei încă tinere, se
revărsă ca un torent către inimile cititorilor,
în îmbrăţişarea tandră a primăverii. Oare
care dintre noi, pământenii, nu simţim
efectul prospeţimii şi tinereţii în străfundul
sufletului nostru, în fiecare primăvară,
numită pe bună dreptate „anotimpul
iubirii‖?! O îmbinare de culoare şi lumină
armonizate sensibil cu trăiri ce rivalizează
cu sublimul, şi în plus, prezenţa de
netăgăduit a divinului în versurile poetei
demonstrează, fără îndoială, că Dumnezeu a
dat mâna cu această poezie, iar cuvântul se
pleacă cu smerenie ca într-o dulce
rugăciune, în faţa sufletului…
"Raiul bucuriei‖ coboară în fiecare om
odată cu primăvara şi lasă „urma de înger‖
în cupe de ghiocei, în drumul său spre
inimile noastre, dăruind „pace sacră-n
sărbătoare‖ („Surâsul primăverii‖).
„Albastra slovă‖ a „cuvântului din iarbă‖
sau din „ochi de flori‖, mângâiată de „raze
dulci ce se alintă‖ capătă valenţe deosebite,
transformând totul într-o adevărată
sărbătoare a revenirii la viaţă! („Flori‖).
Poeta care şi-a pregătit „şevaletul inimii‖
înmuindu-şi „pensula‖ în culorile sufletului
62
„spălat‖ anume în „culori de curcubeu‖, dă
frâu liber imaginaţiei „pictând ― un tablou
din care izvodeşte un „dor aprins‖, un dor
nestins – dorul de nemurire, de înălţare
deasupra tuturor celor pământeşti; toate
aceste imagini poetice deosebit de sensibile
reînvie sentimente de o nobleţe uimitoare
odată cu primăvara („Primăvară în
apogeu‖).
Menţiona însăşi poeta într-un articol în care
vorbea despre poezie şi sensurile ei: „Poezia
a fost şi va fi modalitatea de comunicare
candidă, gingaşă, puternică prin esenţa ei
umană… Ea se manifestă ca o respiraţie
cerească a sufletului pământean căutător de
sine‖. Acest mesaj simplu dar atât de plin
de esenţă îl transmite şi poezia Marinei
Glodici: poezia ei este viaţă, este trăire, este
sensibilitate dusă la extrem. Întruna din
poeziile din noul său volum, poeta spune:
„Hei, poete, tu nu vezi că e primăvară?/ A
venit să bată-n geam şi să scrii anume/ Că
Viaţa a învins peste tot în lume/ Am deschis
uşor fereastra ochiului din mine‖…
(„Primăvara bate-n geam‖) „Am deschis
uşor fereastra ochiului din mine‖… mi-a
plăcut foarte mult această sintagmă atât de
profundă – „fereastra ochiului din mine‖…
Am urmărit pe parcursul lecturării acestui
volum linia ascendentă a evoluției,
descoperind cu satisfacţie acele trepte ce
duc vibraţia interioară a sufletului către un
nivel superior.
Poezia Marinei Glodici este de fapt această
fereastră, fiecare dintre poemele aparţinând
acestui ciclu purtând fără îndoială, pecetea
dorinţei ardente de descoperire şi
cunoaştere profundă a sinelui. „Surâsul
primăverii‖ reprezintă de fapt o suită de
poezii care surprind efectul primăverii
asupra a tot şi a toate; fie că poeta se
apleacă cu sensibilitate spre natură, spre
fiinţa umană, spre zi sau spre noapte, spre
munte sau spre mare sau spre orice altceva
din ceea ce-o înconjoară, centrul universului
său poetic îl constituie aceeaşi legătură de
netăgăduit dintre renaşterea fizică şi
renaşterea spirituală: „Primăvara asta-i
clipă, de visare şi iubit/ Ruptă chiar din
veşnicia vieţii-n infinit‖ („Pastel‖). O
asociere sensibilă a exploziei de floare şi
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
culoare din timpul primăverii cu cel mai
frumos sentiment ce poate anima fiinţa
umană, dragostea – prinde contur în
creaţiile Marinei Glodici, lăsând loc subtil
pentru interpretarea sensului în care este
ilustrată: „Picură clipa în palmă fugar ca o
nimfă‖ și se strecoară tiptil spre inima ce-ar
putea fi surprinsă de „avalanşa iubirii‖ ca
apoi să transpară un soi de fugă spre
zbuciumul interior, impunând tăcerea:
„Tăcută, inertă se schimbă la faţă/ clipa
devine azi ca o povaţă‖ („Picură clipa‖).
Întrebări, frământări şi răspunsuri, în stihuri
aşezate cu migală la tulpina gândului,
precum nişte serafice voaluri peste sufletele
fecioarelor ce-ascund timid taina iubirii…
„S-aducă oare primăvara o viaţă nouă?/ Să
fie ea simbolul cel sacru de iubit?‖ („Alai‖);
false linişti căutate în limpezimi de ape:
„Ascult în linişte izvorul cum răsună/ Şi
susuru-i cuminte inima-mi anină/ E
primăvară iarăşi şi apa ce se scurge/ Aduce
prin vâltoare-i cuvinte şi suspine‖. Și vine
deznodământul care rezidă în efemeritatea
celor pământene şi refugiul spre înălţimea
albastră: „Iubesc şi primăvara, dar tot de cer
mi-e dor‖ ( „Ascult‖).
Triumful primăverii asupra zbuciumărilor şi
neîmplinirilor are ca suport de netăgăduit
credinţa: „Mi-e grea mantaua de atâtea zile/
Culese de poeme şi visări‖ se destăinuiește
poeta; „Ascult tăcut cum calcă-ncet privirea
/ Călătorind prin razele de soare/ Cum
floarea de cireş îşi face drumul/ Prin calda
şi cereasca ei ninsoare‖, ca apoi să-și
găsească tămăduirea: „Mă-nclin înaintea
cerului şi-s vesel/ Că pot să mai respir a
curcubeu‖, spune Marina Angela Glodici
(„Primăvară glorioasă‖). Primăvara –
panaceu universal, primăvara – balsam
peste suflete triste şi deziluzii, primăvara –
spectacolul renaşterii, o altfel de viaţă,
curată, limpede şi cu miresme de bine, altfel
spus un nou început, cu o altă faţetă şlefuită
de gândurile poetei în scrierile închinate
primăverii: „Te-am pictat în făt frumos,/ Şi-
n viteazul din poveste…/ Şi în flori de crini
am strâns/ Aşteptările ca zestre‖, neuitând
să accentueze: „N-ai venit şi am rămas cu
cerul‖… toate acestea, în superbul decor al
anotimpului iertării, împăcării, dragostei (
63
„Hotărâre‖).„Întinerind‖ odată cu
primăvara, Marina Glodici asemenea unui
„mugur ce zâmbeşte/ Către razele de soare‖,
asemeni florilor ce te îmbie cu ale lor
miresme la visare şi iubire, se contopeşte
întru totul cu anotimpul căruia îi atribuie
meritele renaşterii şi care este, pe bună
dreptate „Al cerului cadou‖. „Renasc în
fiecare zi pentru dreptate / Şi pentru mila
oamenilor ce-i iubesc/ Şi n-am să las din
mâna mea condeiul/ Cu care îmi urmez
smerit, destinul‖ – spun versurile ei în
poemul „Urmez destinul‖, asociind
dragostea sa pentru scris cu o continuă
primăvară a cuvântului, în care mugurii
slovei se vor întrupa mereu în flori de suflet
– poemele sale. Ideea se perpetuă şi
motivaţia există, aşa cum reiese şi din
poemul „Îmbrăţişarea cerului‖: „Când
întristarea vine să m-apese/ Peste minte,
inimă şi pleoapele-mi plânse/ Renasc
frământat ca şi lutul/ Iar pe buzele-mi arse/
Se-aşterne Cuvântul‖ scris din suflet, aş
continua eu, şi cu „Literele primăverii‖:
„Multe litere cad din cerul primăverii/ Ele
vorbesc despre soare şi flori/ Despre oameni
şi Dumnezeu/ Toate se aud cum şoptesc…/
Cine are urechi… le aude!‖
Dan LUPESCU despre VICTOR
RAVINI – Lucidul Păstor al MIORIŢEI
Viaţă de erou balzacian
Fascinantă şi viforoasă, dramatică şi uneori
în răspăr a fost viaţa lui Victor Ravini,
romănăţean get-beget, strănepot al
Domnului de Rouă, răsădit, din 1985, în
Suedia, unde s-a afirmat pe multiple
planuri. O viaţă de muncă neostoită şi de
luptă pentru a-şi regăsi sinele, pentru a se
cunoaşte şi a se autodepăşi, cunoscându-l,
astfel, pe Dumnezeu, învăţând lecţia arhaică
a ascultării şi răbdării, a autocontrolului şi
iubirii aproapelui ca pe sine însuşi.
Radu Victor Niţă, cum fu trecut în
certificatul de naştere şi în cel de botez,
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
văzu lumina zilei în anii negri, furtunoşi ai
războiului, în Caracal – mândră şi milenară
aşezare, avându-şi rădăcinile adânc înfipte
în nebănuita platoşă de piatră, greabăn de
zimbru geto-daco-tracic, ce se ascunde, la
nici trei-patru palme, sub stratul fertil de
cernoziom. Era în ziua de 10 octombrie
1943, adică în exact aceeaşi zi şi lună când,
trei ani mai târziu, la Bălăciţa, în Mehedinţi,
pe Piemontul Getic, venea pe lume un alt
scriitor gâlgâind de talent şi inteligenţă
meridională solarul Nicolae Dan Fruntelată,
purtător al praporilor românismului, aidoma
celui pe care îl sărbătorim astăzi..
Copilul Radu Victor Niţă nu apucă să-şi
vadă tatăl, profesor de latină şi greacă
veche, chemat sub arme, să-şi apere fiinţa
neamului octo-milenar, ofiţer pe frontul de
la Odessa, unde un glonţ bolşevic îi explodă
în abdomen, în aprilie 1944, provocându-i
moartea câteva săptămâni mai târziu, în
luna lui Florar, când merii, cireşii şi prunii
îşi aprindeau candelabrele dalbe deasupra
pruncului său de şase-şapte luni.
Rămasă singură, mama lui Radu Victor,
Ileana Niţu (devenită, într-un târziu, Iaciu,
prin recăsătorire), îl crescu în buna tradiţie
românească, învăţându-l, totodată, de mic,
engleza, franceza, italiana, adică limbile în
pe care le stăpânea cu măiestrie de crăiasă
zamolxiană şi pe care le preda, ca
profesoară, cu vocaţie pedagogică
irefragabilă.
Elev al renumitului Liceu ,,Ioniţă Asan‖ din
Caracal (modelat, ca edificiu, după acelaşi
proiect cu ,,Fraţii Buzeşti‖ din Craiova),
Radu Victor Niţă îl avu profesor de română
pe rafinatul, seniorialul Petre Stroe, coleg
de bancă şi de năzbâtii fiindu-i fiul acestuia,
Corneliu Andrei Stroe, campion naţional de
juniori la 100 de metri plat, viitorul
preşedinte al secţiei de fotbal a Clubului
Sportiv Universitatea Craiova, prima echipă
din România care, prin anii 1980-1984, a
spart zidurile sonice ale suratelor
occidentale, botezată Campioana unei mari
iubiri, de Adrian Păunescu, în superba sa
poemă Oltenia – eterna Terra Nova.
Acilea, în Caracal (acilea - cum se zicea
prin părţile locului, în vara anului 1973,
când mi-am făcut armata aci, la infanterie),
64
în anii adolescenţei, Radu Victor şi
Corneliu Andrei legară frăţii de cruce cu cei
trei fii ai altui profesor caracalean de
ispravă, Păunescu: George Constantin
Păunescu, Viorel Păunescu şi Valentin
Păunescu.
În 1961, imediat după examenul de
maturitate/ bacalaureat, Radu Victor Niţă
intră cu brio la Universitatea din Timişoara
– Facultatea de Filologie, secţia română-
germană, a cărei licenţă o obţinu în 1966.
Debutase, în genul reportajelor cu virtuţi
literare, încă din 1965, în hebdomadarul
central al studenţilor români: Viaţa
Studenţească.
Repartiţia guvernamentală îl plasă, ca pe un
bun român, tare, verde şi viguros ca
Gorunul lui Horia, într-un sat maghiar din
raionul Sf. Gheorghe (azi capitala judeţului
Covasna, pe atunci parte a regiunii Braşov).
De aici, viaţa lui Radu Victor Niţă intră
într-un vârtej existenţial demn de corsari
celebri ori de mari cuceritori europeni ai
Vestului sălbatic din America. După doi ani
de profesorat, în cătunul în care îi învăţă
Hora Dacilor pe puii de unguroaice pline
de nuri, protagonistul nostru intră pe un
făgaş al destinului său în care, de la
somptuoasa şi luminoasa Horă Dacică – în
fond, Hora Soarelui – trece, rând pe rând,
la secvenţe de viaţă în ritmuri
cinematografice accelerate, purtând sigiliul
de ceară roşie fierbinte al dansurilor noastre
identitare: Bătuta (,,Tot pe loc, pe loc, pe
loc,/ Să răsară busuioc!...”), Învârtita,
Rustemul, Brâul, Ciuleandra (,,Două fire,
două paie,/ Ia ciuleandra la bătaie!”), până
la capodoperele de virtuozitate unică în
lume: Ciocârlia şi Căluşul oltenesc.
Telegrafic, iată traseul său profesional:
* 1968 – transfer la un grup şcolar din
municipiul Braşov; în acelaşi an obţine
brevetul de pilot planorist;
* 1972 – transfer la Întreprinderea de
Comerţ Exterior Autotractor Braşov, ca
translator şi corespondent comercial pentru
limbile germană, franceză, engleză şi
italiană;
* 1973 întreprinderea se scindează
(crescuseră masiv exporturile) şi este
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
…nevoit să facă saltul în Bucureşti, la ICE
Universal Tractor;
* 1975 – este ,,împrumutat‖ la Grupul
Vulcan, tot din Capitală, de unde este trimis
pe şantiere româneşti în Germania de Est;
* 1985 – i se ,,pune pata‖, îi ,,sare ţandăra‖
şi emigrează în Suedia, unde se stabileşte
definitiv, izbutind să-şi aducă, în
Scandinavia, fiica, soţia şi părinţii – învaţă
limba patriei de adopţie, găseşte rapid un
loc de muncă (profesor de germană la
Goteborg); înainte de primirea cetăţeniei
suedeze, îşi schimbă numele, deoarece
nordicii nu au sunetul ,,ţ’’ şi nu-l pot
pronunţa – îşi alege primele două litere de
la fiecare dintre cele trei nume ale sale: RA
– de la Radu, VI – de la Victor, NI – de la
Niţu, rezultând, astfel, RAVINI; Radu
Victor Niţu devine, definitiv, Victor Ravini;
* 1986-1992 – absolvă un liceu suedez şi
Facultatea de Ştiinţe Religioase, lucrând
noaptea la banda de montaj auto a uzinelor
Volvo;
* 1993-2010 – student la Facultatea de
Management (obţine certificat internaţional
de coach); redactor la revista de literatură şi
filozofie Ord&Bild; predă la Liceul din
Alingsls, făcând naveta, şi la Universitatea
din Borls (tot cu navetă).
Palmares publicistic şi editorial.
Radu Victor Niţă a publicat sute de articole
în presa din România. Dintre cele mai
importante 33 – care-i definesc profilul
opţiunilor ştiinţifice – spicuim: Elemente de
folclor în creaţia lui Creangă, Dialectica
forţelor în basm, Temple solare în Carpaţi,
Apollon s-a născut la Alba Iulia? (Cultul
soarelui în nume de locuri româneşti), Hora
munţilor, Zâna solstiţiului de vară, Brazda
lui Novac, Stâlpii solari, Baba Dochia,
Monumente megalitice, Curcubeu, Beu, cu
capul de zmeu, Cosorul de fier bun al
dacilor se numea ,,Daca”, Dragobete, cap
de primăvară, Clasicii antichităţii în straie
româneşti, Cuvinte mai vechi decât istoria,
Istorie neîntreruptă în Câmpia
Romanaţilor, Vechimea numelui de
român, Epifania lui Brâncuşi (Cheie
pentru univers, Scara pe care divinitatea
coboară, Simboluri ancestrale, Ultimul
65
profet). Toate acestea dau seamă despre
chemarea sa irezistibilă spre cunoaşterea,
studierea şi aprofundarea zărilor ancestrale
ale specificului nostru naţional, ale
buletinului nostru de identitate culturală şi
spirituală, unic în lume, paşaport etern
valabil, care nu are nevoie de nicio viză pe
Terra, care-i patria sa, în orice punct de pe
planetă.
În perioada 1974-1982, la Editura
Albatros din Bucureşti, sub semnătura Radu
Niţu, a publicat patru romane: Vâlva
Codrului, Pădurea nu doarme – ambele cu
subiecte din lumea spectaculoasă a
haiducilor -, Dincolo şi Ora incertă, bine
primite de critica literară. Despre primele
două, Marian Popa observa judicios că
,,amestecă istoria, ficţiunea şi basmul pentru
tinerii cititori de romane‖, iar Liviu
Papadima afirma – după cum ne
încredinţează Florea Firan – că romanul
prin care debutase editorial Radu Niţu poate
fi considerat ,,un eventual scenariu
cinematografic saturat de pitoresc
autohton‖. Tehnica narativă şi plăcerea
ancestrală de a tăinui se înscriu în buna
tradiţie a celui mai prolific povestitor şi
romancier român: moldo-olteanul Mihail
Sadoveanu.
A tradus, din română în suedeză,
studiul Genialitatea politică a poporului
român de Petre Ţuţea; din suedeză în
română: Selma Lagerlof – În problema
emigrării şi Richard Swartz – Room
service – Povestiri din Europa de Est (Ed.
Univers, 1999, Bucureşti).
Victor Ravini a mai publicat, în
Suedia, alte trei cărţi – cea dintâi având un
succes peste aşteptările editurii, iar cea de-a
doua fiind selectată şi citită pentru
nevăzători. Despre MIORIŢA. Izvorul
nemuririi precizează categoric: ,,Este cartea
mea de suflet, un studiu amănunţit al
baladei MIORIŢA, lucrarea mea finală la
universitatea suedeză‖.
MIORIŢA. Izvorul nemuririi
Precizăm din capul locului că – fără să o
afirme vreodată – Victor Ravini induce,
subliminal (prin incredibil de rigurosul şi
exhaustivul său studiu, încununare
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
eclatantă, de gheizer ţâşnind surâzător în
soare, a cercetărilor ştiinţifice pe care le-a
efectuat preţ de o jumătate de secol!),
induce un adevăr cutremurător, de care prea
puţini români sunt conştienţi: deşi se
fudulesc, vezi, Doamne!, că au la degetul
mic Mioriţa şi toate capodoperele create de
Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi,
George Enescu şi mulţi alţi români cu stea
în frunte, acestea le sunt străine.
Nu le-au studiat în profunzime, nu le-au
asimilat şi nu au cum să le fie ghid identitar,
manual de bună purtare pe tărâmul sfânt al
Limbii Române, al culturii, spiritualităţii şi
civilizaţiei noastre – din care, în preistorie,
au izvorât şi cură toate cele aidoma lor,
existente oriunde în lume.
MIORIŢA. Izvorul nemuririi este
inexpugnabilă precum toată salba de cetăţi
dacice din Munţii Orăştiei.
Tăria acestei cărţi de căpătâi a neamului
românesc – Liturghier, Molitvelnic şi, în
toate ale sale, de la o poală/ zare la alta,
Biblia românilor de pretutindeni – este
aceea a andezitului din Altarul/ Calendarul
de la Sarmizegetusa lui Burebista şi
Decebal, cuib de vulturi veşnic viu.
Andezit care şi acum, după mii de ani, este
extrem de greu de tăiat, de prelucrat,
deoarece duritatea lui se bate pe umăr cu
aceea a diamantului – mineralul etalon pe
planeta Pământ. Volumul este impresionant
din toate punctele de vedere. E tipărit pe
hârtie cretată, specifică albumelor de artă,
cu 80-90 % grad de alb.
Calitatea imprimării – excelentă, bănuim că
a fost realizată în tehnica numită ,,tipar
digital‖. Demnă de laude sunt şi concepţia
grafică, tehnoredactarea, paginarea.
Fiecare dintre cele 24 de capitole are ca
preludiu, dar şi ca postludiu, câte o
fotografie-document, în alb-negru, cu
chipuri de ciobani/ arhetipuri ale lamurei
fiinţei proto-geto-daco-tracilor şi românilor
dintotdeauna sau imagini pastorale (din
arhiva-tezaur a soţilor Rusalin & Doina
Işfănoni).
Fiecare dintre paginile cărţii are imprimate,
stânga-dreapta, câte o coloană de fotografii-
portrete, tot în alb-negru, 2x3 cm, ale
personalităţilor, din varii domenii ştiinţifice,
66
la care se face referire în carte – circa 180-
200, unii dintre aceşti specialişti de vârf
fiind citaţi cu câte trei-patru-cinci lucrări
fundamentale.
Fotografiile personalităţilor provin din
arhiva personală a autorului acestui volum:
Victor Ravini.
ALCOR Edimpex se numeşte instituţia care
a gerat o asemenea bijuterie editorială, în
traducerea (din suedeză) a autorului.
Stilul lapidar, bine ritmat, degajând efluvii
danubiene de energie pozitivă te izbeşte
încă din prima pagină, aceea a Cuvântului
înainte. În numai 40 de rânduri, Victor
Ravini te pune în gardă asupra aventurii pe
buza căreia eşti în iminentă abandonare
(lectura pe nerăsuflate a acestei cărţi),
copleşindu-te instantaneu, pe nesimţite, cu
numeroase detalii, unul mai interesant şi
mai incitant decât celălalt, punţi spre noi
orizonturi de lumină, îndemnuri
intempestive la meditaţie calmă, profundă,
răscolitoare.
El se face că nu polemizează, în aparenţă,
cu nimeni, însă acest Abecedar de
Identitate Românească, în egală măsură,
Enciclopedie a Filozofiei de Viaţă, a
Metafizicii Salvării prin Hierofanie şi
Hierogamie, în genere: Enciclopedie a
Fiinţei Românului şi Românismului,
evidenţiind elementele definitorii ale
specificului românesc (încifrate/ tâlcuite/
tăinuite în cultura tradiţională, în folclor,
antropologie, etnografie, în religie,
metafizică, logică, în poezie, poetică şi
poietică, în astronomie, astrologie, logică,
în gramatică istorică, lingvistică,
etimologie…) are un foarte, foarte adânc
substrat polemic.
Victor Ravini detonează Everestul de noroi
şi Amazonul de prejudecăţi ce apasă, de un
secol şi jumătate, pe fruntea şi pe trupul
nepereche al Baladei MIORIŢA, spre
norocul nostru fără nicio şansă de a o strivi
ori de a-i ştirbi strălucirea. Inefabilă.
Primul paragraf din Cuvântul înainte,
croşeu de tatonare, este gata-gata să te pună
în postura fulgerătoare de knockdown, deşi
gala de box nici nu a început: ,,Mioriţa a
stârnit discuţii aprinse, controverse,
conflicte de interese, vrajbă şi răfuieli.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
(n.n.: e cât se poate de clar – Gladiatorul/
Marele Lup Alb a intrat deja în arenă). S-a
ajuns atât de departe, încât s-a discutat
să fie scoasă din cărţi şi uitată. Cum se
face ca tocmai una dintre marile creaţii
clasice ale literaturii universale să devină
inacceptabilă în propria sa ţară? Unde s-
a mai pomenit aşa ceva, cu o poezie? De
unde atâta ură împotriva ei?”.
După acest seismic, neaşteptat captatio
benevolentiae, valurile stârnite încep să se
aşeze: ,,Îndată ce a fost publicată, Mioriţa
a devenit mărul discordiei între
intelectuali. Polemicile lor nu se
adresează nicidecum oamenilor din
popor care au creat-o, ci îndepărtează
atenţia de la mesajul înţelepciunii
strămoşilor noştri şi de la valoarea
Mioriţei pentru literatura universală.”.
Victor Ravini ne lămureşte, succint, prin
lovituri directe, alternative, de stânga şi de
dreapta, dar nu demolatoare, ci tot de
tatonare, de ce s-a întâmplat aşa: ,,Unii
dintre cei mai de seamă intelectuali ai
noştri au explicat Mioriţa după cum li s-a
potrivit lor mai bine. Alţii au demascat
părerile şi optica lor deformată, totuşi
acestea încă mai bântuie şi fac ravagii.”.
După care, autorul dă o pertinentă,
îngăduitoare explicaţie: ,,Cărturari de
bună-credinţă nu admit că ţăranii au
putut gândi ceva mult mai abstract şi
luminos decât gândesc ei înşişi. Ei explică
totul pe dos şi înjosesc Mioriţa. Mulţi
greşesc crezând că Mioriţa prezintă o
întâmplare adevărată şi că ciobanul ar fi
victima unei crime murdare sau pedepse
meritate. E vorba de cu totul altceva,
nicidecum de fapte concrete.”.
De aici, năduful istoric al cercetătorului
Victor Ravini – care se apleacă asupra
MIORIŢEI cu atenţie scormonitoare de
Argus, întemeindu-se pe noi metode de
cercetare, unele din zarea anilor 1995-2012,
pe definiţii lămuritoare din teoria literaturii
şi pe teorii din ştiinţa religiilor – răbufneşte:
,,Prea mulţi au încercat să ne convingă că
ciobanul ar fi criminal, hoţ, pesimist,
resemnat, un fatalist ce înfrumuseţează
poetic o realitate tragică, pentru a o
suporta mai uşor. Ei zic că toate astea ar
67
fi ceva caracteristic pentru noi, întreg
poporul român, care cică iubim moartea
mai mult decât viaţa.”.
Urmează o buclă, care-i vizează direct pe
filosoful, poetul şi dramaturgul Lucian
Blaga, demn de Premiul Nobel, şi pe
reputatul, la nivel mondial, istoric al
credinţelor şi ideilor religioase Mircea
Eliade: ,,Chiar şi luminători bine
intenţionaţi încearcă să ne asigure că am
fi condamnaţi de geografie şi de teroarea
istoriei, că orice împotrivire sau luptă ar
fi zadarnică şi că singura soluţie e să ne
resemnăm. Aşadar, să stăm copii trişti în
banca noastră, cum vor ei, să fim slugile
altora.”.
După care vine, ca o furtună devastatoare,
care spală toate păcatele şi care mântuieşte,
vijelie ce poate fi asemănată şi cu o rafală
de lovituri directe, din ce în ce mai
puternice: ,,Nu Mioriţa să fie scoasă din
şcoli, ci nălucirile vătămătoare ale
câtorva somităţi orbite de propria lor
strălucire, care şi-au pus frustrările
personale pe seama ciobanului şi a
întregii ţări. Ne-au minţit încă de pe
băncile şcolii, ba chiar l-au înşelat până şi
pe Nichita Stănescu, care a murit cu
durerea în inimă că Mioriţa este şcoala
tristeţii noastre naţionale.”.
În finalul pârtiei de lumină pe care ne-o
deschide, prin Uvertura la volumul său
magnific MIORIŢA. Izvorul nemuririi,
Victor Ravini afirmă răspicat, strălucitor şi
rece, ca lama ghilotinei care a funcţionat la
Paris, în Place de la Concorde, până în anul
de graţie 1969, ca semn de avertisment
pentru democraţia autentică şi normalitatea
sănătoasă, dar şi ca instrument ultracivilizat
de lichidare cvasi-instantanee a
condamnaţilor la moarte: ,,Noi nu avem o
tristeţe naţională. Nu Mioriţa, ci
răstălmăcirile câtorva erudiţi sunt o
şcoală a tristeţii. N-au vrut să vadă sensul
figurat şi luminos al cuvintelor din
Mioriţa şi ne-au băgat pe gât propriul lor
pesimism. Eu nu polemizez cu cei ce ne-
au explicat Mioriţa. Noi, românii, n-avem
nevoie să ne-o explice nimeni. O
înţelegem cu inima. Am scris cartea asta
ca să le arăt prietenilor suedezi
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
frumuseţea sublimă a conţinutului din
poemul nostru naţional, în care natura
este divinizată, dumnezeirea umanizată,
iar omul îndumnezeit. Da, asta îi poate
deranja pe unii sau pe alţii.”.
Pe parcursul lecturii consolidându-ni-se
opinia că, după acest monumental studiu, pe
cât de rafinat şi detaliat, pe atât de înălţător
şi grandios, nu cred să se mai încumete
cineva, fie şi peste o sută de ani, să
realizeze o disecţie atât de minuţioasă, o
analiză şi o sinteză teribil de vastă, de-a
dreptul eroică – într-o viziune hermeneutică
foarte bine cumpănită, cu sute, multe sute
de noi judecăţi de valoare, cu mii de
conexiuni -, am fost extrem de surprinşi să
constatăm că Victor Ravini crede, speră în
cu totul altceva.
Iată cum se exprimă într-una dintre
epistolele adresate scriitorului Nicu Vintilă-
Sigibida, pe care acesta o publică, la pag.
24-26, a revistei pe care a lansat-o ca
director fondator: Domnul de Rouă, serie
nouă, anul I, nr. 3-4/ 10 octombrie 2016,
ediţie dedicată lui Victor Ravini: ,,Mioriţa
este o binecuvântare cerească de unde ne
vine unitatea limbii şi identitatea noastră
naţională, iar acum, când noi toţi o
spălăm de dogmele rău voitoare, poemul
nostru naţional va pune scânteia la
renaşterea demnităţii şi mândriei
naţionale şi va face să iasă de sun frunze
căzute alte frunze verzi -, noua generaţie,
ce va prelua stafeta cercetării cu o
documentaţie mai bogată, cu o
bibliografie mai amplă, cu o metodologie
de cercetare îmbunătăţită şi cu mijloacele
de informare ce evoluează de la o
generaţie la alta.”.
După care continuă, cu admirabil optimism
şi cu încredere tare ca piatra, de monolit
bazaltic: ,,Cei mai tineri dintre noi vor
duce făclia mai departe, vor face o nouă
cercetare a Mioriţei şi vor spăla noroiul
cu care a fost împroşcată Mioriţa. Noi
toţi împreună o vom repune pe
piedestalul unde era la început când
Occidentul a fost uimit de frumuseţea
spirituală a ciobanului şi a văzut în el un
nobil reprezentant al naţiunii noastre.
68
Mioriţa este izvorul fermecat al
nemuririi noastre ca naţiune română. De
aceea unii o urăsc şi o denigrează. Când
aceştia mai sunt şi români sunt trădători
de ţară. Ura împotriva Mioriţei este
expresia făţişă a urii ascunse faţă de
români. Abia aştept să văd cine iubeşte
Mioriţa şi cine va mai cuteza să o
pângărească, ca să ştim cu cine mergem
înainte…”.
Victor Ravini îşi încheie scrisoarea din
postura Gânditorului de la Hamangia şi a
Cuminţeniei pământului, capodopera din
1907 a lui BRÂNCUŞI, piatră de hotar în
sculptura mondială, exprimând starea de
comunicare, comuniune şi cuminecare,
smerenia în faţa Dumnezeirii, a Absolutului
care le rânduieşte pe toate şi stă permanent
cu ochii pe noi: ,,Cu toţii suntem paznici
la stâna ciobanului din Mioriţa şi o vom
apăra de lupi sau de alte lighioane. Vă
mulţumesc tuturor caracalenilor pentru
atenţia pe care o acordaţi Mioriţei şi
pentru bunăvoinţa acordată rândurilor
mele, umil păzitor pe pajiştea Mioriţei.
Victor Ravini”.
……. … Punem punct acestui comentariu,
arhisuficient pentru momentul lansării
volumului de înaltă respiraţie enciclopedică
MIORIŢA. Izvorul nemuririi, scris de
binecuvântatul purtător de Duh Românesc
Victor Ravini, care ne lasă convingerea
fermă că este un erudit al spiritului
european şi universal, bine rumenit/ aurit la
flăcările istoriei noastre unice.
El ne dăruieşte şi impresia că poate deveni –
dacă nu cumva este deja, dar evită să se dea
în vileag -, poate deveni prin osârdie asiduă,
dedicare şi manifestare, un Iniţiat în Focul
Sacru al Învăţăturii Zamolxiene.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
CORNELIU CRISTESCU despre
cartea: „MAJESTATEA SA, CLIPA.
POEME ÎNTR-UN VERS”, autor
DAN FLORICĂ, Editura ORION,
Bucureşti, 2000
Poetul DAN FLORICĂ este un poet
talentat, care a publicat, deja 12 cărţi de
poezie, la alte două lucrând în aceste zile,
gata şi ele să-şi ia zborul către cititori. Dacă
în ultimele cărţi poetul a revenit, cumva, la
forma clasică, unde se dovedeşte a fi un
poet solid şi profund, în primele volume a
excelat în poezii într-un vers, în
micropoeme şi, mai ales în haiku, unde a
demonstrat o putere deosebită de
concentrare de înţelesuri şi esenţializare,
bucurându-se de aprecierea unor scriitori de
certă valoare: Florin VASILIU, Florin
GRIGORIU, Radu Cârneci etc.
La prima citire a cărţii, descoperim că ea
conţine, într-adevăr, o sumă de poeme într-
un vers de o rară frumuseţe şi, mai ales, de
profunzime lirică şi filozofică, cugetarea
care se ascunde aceste poeme, fiecare cu un
înţeles specific, care personalizează şi
autonomizează existenţa în sine a fiecărui
poem, iar gândul ne duce la o asemănare,
întrucâtva, cu aforismul.
După lectura repetată a cărţii, descoperim şi
elemente de filon comun, care ne dirijează
gândirea spre compactare, spre integrare de
înţelesuri, ca o consecinţă a unei sorginte de
69
gândire comună, cu revelarea unor
înţelesuri aflate, poate, în subconștientul
autorului, dar cu atât mai profund şi
comprehensiv. Este ca şi cum un arheolog
care descoperă bucăţi/părţi dintr-un vas de
lut ars, iar cu un efort bazat pe gândire,
inteligenţă şi cunoaştere, şi ,de ce nu, şi
talent, reconstituie un vas, o amforă
grecească, de exemplu, care apare la lumină
după mii de ani.
Lăsându-mă purtat de aceste înţelesuri
integratoare, posibile din partea autorului,
am încercat să construiesc un univers de
gândire rezultant, care s-a născut în mintea
mea în urma lecturilor repetate, dar pentru
exprimarea acestui am folosit drept
―cărămizi‖, chiar versurile poetului,
cuprinse în volum la paginile indicate în
paranteze. Pentru dirijarea exprimării
gândirii în sensul pe care l-am simţit, a
apărut şi necesitatea unor versuri de
legătură, pe care mi le asum şi le-am redat
cu litere italice/înclinate.
Deşi se bazează pe o analiză a înţelesurilor
profunde ale fiecărui vers-poem, ceea ce a
rezultat este, mai degrabă, o sinteză
reflectată de gândirea mea. Este ca o
construcţie arhitectonică, o casă, de
exemplu, ale cărei interioare poartă
identitatea unor elemente arhitecturale
specifice, respectiv al adevărurilor din
fiecare vers evidenţiat al poetului, iar forma
generală, exterioară este dată de imaginaţia
arhitectului, respectiv a criticului.
Cu se poate numi acest mod sau metodă de
a pune în evidenţă valoarea unei opere
poetice prin relevare de sensuri indirecte
sau deductibile pe cale logică?
Eu cred că această metodă se poate numi
analiza şi sinteza operei poetice, metodă de
cunoaştere utilizată mult în filozofie, dar,
mai ales, în ştiinţă, respectiv în inginerie,
domeniu familiar mie.
Ne aflăm din nou în faţa unor interferenţe
şi complementarităţi între ştiinţă şi artă,
fapt care conduce la potenţarea ambelor
domenii ale cunoaşterii şi creației umane. În
cele ce urmează, este prezentat rezultatul
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
acestei analize şi sinteze efectuate asupra
volumului menţionat mai sus, exprimată în
manieră proprie.
DAN FLORICĂ şi MAJESTATEA SA,
CLIPA
(după volumul: Majestatea Sa, Clipa –
Poeme într-un vers, autor Dan Florică,
Editura ORION, 2000)
Motto: Cu fiecare carte sporim în adevăr!
(Dan Florida)
La ceas de înserare ard merele din ie (p.56)
În frunzele-i tot cerul coboară din câmpie
(p.62)
În BOLINTIN e toamnă cum vremea în
VLĂSIE. (p.60)
Privesc la cerul vremii ca noi încărunţit!
(p.76)
Se stinge–o aureolă pe cerul uluit ( p.48)
Cu tiv de aur norii în prag de asfinţit (p.70)
Baloane, păpădia prin lume a pornit. (p.54)
Potop de fluturi–stele din nori au pogorât
(p.74)
Cobor din munţii vieţii visând un început.
(p.86)
Cu gândul flori răsfiră în calea tuturor
(p.86)
Lumina lunii–lavă pe creasta unui nor
(p.52)
În travesti pe boltă bobocul de bujor (p.38)
Tresaltă viitorul din mugurii de dor. (p.18)
puterea-ți de lumină, în noi s-a strămutat!
(p.86)
Ne-a înflorit iubirea şi-n cânt ne-am
preschimbat (p.94)
Spre buzele de floare surâsul călător (p.94)
Devine dorul cântec de dorul altui dor!
(p.94)
O flacără aprinsă în candela iubirii (p.96)
Din vremuri vechi irumpe în leagănul
rostirii (p.80)
70
Neostoit se-aleargă perechea din tării (p.36)
Bărbatul şi femeia trăi-vor prin copii.
Când vremea ni se scurge, azi e, dar mâine
nu-i,
Strămoş din HAMANGIA, ce poţi să ne
mai spui ? (p.84)
Gândind, precum se ştie, eu mâna-mi
trec prin barbă
Descopăr veşnicia în firele de iarbă. (p.18)
Că viaţa se-ngustează, dar noi tot mai
sperăm
Când soarele din suflet păleşte, înserăm!!
(p.98)
Prof. Geo CĂLUGĂRU despre ”ARIPI
SPRE ZBOR. Antologia literară
Bogdania, vol. II”, coordonator Ionel
MARIN, Editura Emma, Cluj, 2016
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA CĂRȚILOR
Tinerii creatori cuprinși în volumul
II al Antologiei literare „Aripi de zbor‖,
apărut sub îngrijirea Asociației cultural-
umanitare „Bogdania‖ din Municipiul
Focșani, sunt toți foști participanți la
Festivalul – concurs național de creație
literară „Bogdania‖ din ultimii trei ani,
ediția a III-a, Focșani, 2014 și edițiile IV-V,
București, anii 2015 și 2016.
Festivalul național de creație literară
„Bogdania‖ – organizat de Asociația
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
cultural-umanitară „Bogdania‖, înființată și
condusă de către scriitorul Ionel Marin din
Focșani, județul Vrancea, îi stimulează pe
creatorii tineri decernându-le premii și
diplome, publicându-le creațiile în paginile
Revistei de cultură „Bogdania‖ dar și în
cele ale Antologiei „Aripi spre zbor‖,
descoperind și susținând astfel, noi generații
care vor perpetua prestigiul literaturii
naționale.
După cum am constatat, în calitate
de membru al juriului, cu deosebită
satisfacție, tinerii antologați privesc cu
maturitate și responsabilitate actul creației,
concretizate în textele de poezie, proză
scurtă ori eseu, în care descoperim
scânteieri ale sufletului lor, trăiri profunde
pulsând în doruri, speranțe și vise înaripate.
Doar prin iubire, credință și cultură vom
schimba lumea și viața societății. În
calitatea pe care am avut-o, am apreciat că
aproape toți autorii au folosit un limbaj
elevat, plăcut, alinător încercând să exprime
inefabilul, partea de dumnezeire din sufletul
lor. Poveștile, eseurile sunt autentice, nasc
emoție și pace sufletească.
În anul 2016, la ediția a V-a
(jubiliară) a Festivalului „Bogdania‖ s-au
înscris în competiție 57 de concurenți dintre
care 3 sunt deja autori. Aceștia au
reprezentat 27 de județe ale țării, pe care le
numesc în ordinea primirii creațiilor spre
jurizare: (Dâmbovița, Argeș, Brașov,
Vâlcea, Prahova, Baia Mare, Mureș, Timiș,
Iași, Olt, Neamț, Mehedinți, Caraș-Severin,
Covasna, Tulcea, Constanța, Ilfov, Arad,
Gorj, Brăila, Suceava, Bacău, Botoșani,
Vrancea, Buzău, Cluj și Călărași), din
București, o tânără din Republica Moldova
și câte un concurent din Spania și Marea
Britanie.
Față de edițiile anterioare, au
participat mai mulți elevi de școală
gimnazială și s-a apreciat ca firesc, să le fie
dedicată o secțiune aparte. În marea lor
majoritate au dovedit talent literar și cei mai
buni dintre ei au fost răsplătiți cu premii,
cărți și reviste.
Juriul, alcătuit din personalități ale
culturii și literaturii din județul Vrancea și
din țară, s-a dovedit de fiecare dată, exigent
71
și onest. Apreciindu-le răbdarea și efortul,
mă simt îndatorat și onorat, să le consemnez
numele: acad. Cristian Petru Bălan, Vasile
Groza, Geo Călugăru, Florian Laurențiu
Stoica, Cornel Galben, Lucian Gruia, Maria
Niculescu, Ilarion Boca și Victor Rotaru.
Pentru a vă forma, cât de cât, o idee
despre bogăția, diversitatea și actualitatea
subiectelor abordate de concurenți, voi
consemna câteva titluri de creații, fără a
intra în detalii, apreciind ca suficient acest
reper, bogat în semnificații și, prin acesta,
edificator pentru ceea ce mi-am propus.
Prin urmare: „Cât de mult îmi lipsești tu
ROMÂNIE!‖, „Stelele fântânii‖, „Scrisoare
către sora mai mică‖, „Amintire‖, „Dorul‖,
„Jocul destinului‖, „Univers‖, „Omul‖,
„Timpul uită?‖, „Dor astral‖, „Dimineți cu
soare‖, „Strada fericirii‖, „Viață de poet‖,
„Amprenta timpului‖, „În tristul stil
bacovian‖, „Plânge Prutul și suspină‖,
„Răzeșii lui Ștefan‖, „Fragment de
veșnicie‖, „Copilăria-paradis pierdut‖,
„Meditație pe Aleea Genezei‖, „Recitindu-l
pe Eminescu‖, „Penitența nevirării‖,
„Grădina fermecată‖, „Blestemul
căprioarei‖, „Dorul de paradisul pierdut în
poezia contemporană‖, „Psalm‖,
„Insomnie‖, „Călător în lumea cărților‖,
„Ștefan cel Mare‖, „Urme de pași pierduți‖,
„Ce nu știa Luceafărul‖, „Acasă la Polul
Nord‖, „Limba românească‖, „Mi-a bătut în
geam aripa‖, „Către Nichita Stănescu‖,
„Ascultă-ți dascălii, copile!‖, „Renaștere‖,
etc.
În final vă mărturisesc faptul că am
avut un sentiment înviorător, de încredere
pentru viitorul sănătății morale, nu numai a
literaturii române ci și a poporului român,
care mi-a inspirat acest „Cântec‖.
Spun cântec și
Roua crește din iarbă,
Să bea ciocârlia
Ostenind către soare,
Când ne desprindem
De vise
Și ne înconjurăm frunțile
Cu laurii încrederii
Și roua
Devine privire.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Tineri în dragoste de cuvânt românesc umbra ta

ce se pierde tot mai departe
în beznă....
DIN CREAŢIILE TINERILOR
CREATORI PREMIAŢI LA
FESTIVALUL NAŢIONAL DE FRONTIERA
CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA
Soarele stătea atârnat
de cerul mahalalei;
acolo unde timpul
stătea tras pe linie moartă.
Aerul de fum și parfum
era handicapat într-așa un hal
încât nu mai simțea nimic.
Și din tot balamucul,
n-a mai rămas
niciun martor,
doar un copil care,
sătul de a contempla
același decor repetitiv,
a sărit gardul
Ionescu Adrian-Marius
și-a fugit
spre altă dimensiune.

SERENADĂ

Nu mă-ntreba ce caut
pe aici
și nici nu-mi aminti
cât este ceasul!....
În timp ce tu dormeai
A obţinut la festivalul-concurs naţional cuminte ca un copil,
de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a am avut grijă
IV-a, 2015 – Mențiune pentru Poezie să-i trag semnalul
de alarmă
și să-l opresc pentru noi:
O UMBRĂ Ora noastră fără de timp!...

Pașii mei se duc tot mai departe;

spre alte sfere și locuri, Nu-mi trânti ușa!
spre alte vise Mai stai puțin
cu gânduri așa-zis proscrise... și ascultă-mi cântecul;
Las umbra mea Nu ne-aude nimeni;
să bântuie parcul, vecinii-și dorm
orașul liniștiți veșnicia.
și ce-a mai rămas nebântuit, Am rămas numai noi
să-ntâlnească, în ceasul adevărului nostru
să cunoască cel mai adevărat:
și să sărute IUBIREA!....

72
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

FLUIERĂ-STEA La apariția fetiței toate parcă s-au

trezit la viață și răspândeau o mireasmă
Ne ajunge o seară îmbietoare.Ioana deschide brațele ca și cum
cu greieri cântându-ne iubirea. ar fi vrut să strângă la piept toată mireasma
Ajunge o alee și o bancă și spune:
din parcul uitat - Parcă ar fi licoarea vieții!
cu nimeni pe drum, Dintr-un colțișor o zambilă se
nici țipenie de om care întreabă:
să ne deranjeze întâlnirea... - O fi oare o prințesă? Nu vrei s-o
Poate doar greierii întrebi tu, dragă gazanie?
cu concertele lor - Ești pripriprințesă? se fâstâci
și stelele aprinzând gazania.
la rândul lor alte stele -Dacă tu ești ,,regele de cupru al
ce ne luminează drumul toamnei‖ crezi că eu sunt prințesă? Nu sunt
spre fericire. decât o fetiță de zece ani și mă numesc
Și noi doi fluierând la ele IOANA.Dar să știți că îmi doresc ca
cântecul nostru nesfârșit... toate,toate să-mi fiți prietene......!
Atunci privește către garoafă și
spune:
-Garoafiţă iubită, ce frumoasă ești
cu tulpina ta lungă!Știi... în satul meu se
vorbește că voi v-ați născut din lacrimile
GHEORGHE MONICA Maicii Domnului.Când Iisus Hristos a fost
chinuit înainte să fie răstignit, Maica
A obţinut la FESTIVALUL-Concurs Domnului a plâns atat de mult iar din
naţional de creaţie literară „Bogdania”, lacrimile ei căzute pe pământ au răsărit
ediţia a V-a, 2016 – Mențiune pentru primele garoafe.
Poezie -Mulțumesc dragă fetiță! Da.....o
legendă creștină ne face această cinste...am
fost numite chiar flori divine!
- Ce știti voi ?! bolborosi
trandafirul....Noi reprezentăm simbolul
iubirii, dar și simbol al urcușului
duhovnicesc printre spini către frumusețea
Raiului.
-Tu trandafirule care exiști în mii de
specii de arbuști ..... ești cel mai frumos!
-Delicatețea și de frumusețea ta cred că
întrece toate speciile noastre....! Dar
ascultă-mă acela ce-ti va dărui un trandafir
te va iubii etern.
Apoi, Ioana își ridică privirea și spune....
GRĂDINA FERMECATĂ -Liliacule....! Ești floarea mea preferată
cu florile tale care miros așa frumos, cât de
Peste sat se lăsă întunericul. Ioana se mult te admir pe biroul meu întreaga
schimbă în pijama si se cufundă într-un vis primăvară!
adânc.Era într-o gradină cu mii de flori -Cred că-ți place mult culoarea florilor
fermecate. mele pentru că am observat că porți o
Cu umbreluța pe braț se plimba rochită mov!
printre minunatele floricele.Una mai Îndreptându-se către ghiocel îl întreabă
frumoasă decât alta. duios....

73
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
-Ghiocelule...știi că al tău clopoțel vestește
primăvara iar bătrânii spun că te numești ,,
fata frumoasă a lunii februarie‖ ?
-Daaa? Și tu vestești frumusețea
pretutindeni frumoasă copiliță! Feciorul ce-
ți va dărui un buchet de ghiocei te va
considera ,, o fată frumoasă‖!
Simtea cum obrajii îi ard de
emoții...mintea îi juca feste parcă nu-i venea
să creadă cum toate florile vorbesc....Alerga
printre mulțimea de flori, respiră adânc și se
hotărî să le vorbească tuturor pentru a le
auzi glasurile:
-Panseluță floarea lunii Mai, ești tare
micuță, melancolică si delicată precum
prietenele mele de joacă- prințesele, nu
degeaba ești denumită ,, simbolul
amintirilor‖.
-Păstrez în amintirea mea toate fetițele
dulci ca tine, draga mea! Iar tânărul care îți
va dărui floarea mea te va purta veșnic în
inima sa.
-Tu toporașule floarea Afroditei- zeița
iubirii, să nu-mi spui că toți oamenii care te
ating se și îndragostesc?
-Oooo, tu frumoasă prințesă emani
numai iubire și nu ai nevoie de floarea
mea...toți prinții se vor îndrăgostii de tine!
-Tu hoya- floarea de ceară, atât de mult
te adoră mama mea...și te numește ,, lacrima
Maicii Domnului‖!Acasă, la fereastră îmi
zâmbești în fiecare dimineață și ziua mea
începe atât de frumos datorită umbreluțelor
tale.
-Îți zâmbesc și îți urez ,,O zi bună‖ în
fiecare dimineață și imi doresc să te
însoțesc pretutindeni să mă bucur de
gingășia ta!
- Crinule alb- floarea Zeiței frumuseții atât
de mult imi place mireasma ta!
- Sunt foarte onorat,deși eu slujesc Zeița
frumuseții,frumusețea ta întrece orice zână!
Și obrăjorii fetiței se tot îmbujorau ...apoi se
apropie de o tufă cu lalele...
- Bunicul meu mi-a povestit despre o
legendă turcească ,, în care se spunea depre
un tânăr prinț care a aflat că tânăra pe care o
iubea a murit iar atunci el, se sinucide
sărind cu calul său de pe marginea unei
stânci. Acolo unde cădeau picături din
74
sângele său apărea câte o lalea roșie . E
adevărat neprețuită lalea?
-Da..... este adevărat floarea mea semnifică
dragostea pură, simbolul iubirii perfecte iar
băiatul care îți va dărui o lalea să ști că te
iubește sincer!
-Tu narcisă frumușică duci un nume de
sărbătoare!
-Dar draga mea tu duci un sfânt, sfântul
ION!
-Bujorule am aflat de curând că ești regele
gradini!Să nu-mi spui că toate aceste
frumuseți ți se supun?
- La noi în grădină toate florile sunt
libere....domnesc doar prin semeția mea.
Așa că nu trebuie să te temi de mine, ci să-
mi alinți florile.
Rotindu-și privirea printre flori exclamă...
- Te căutam floare de aur....bunica mea
imi vorbea adesea despre frumusețea ta
renumită crizantemă!
- Da...!!!Aşa am fost răsfățată de
strămoșii mei , noi draga mea suntem florile
liniștei, a împăcării și a tristeței. Atunci
când vei primi în dar o astfel de foare să știi
că omul acela îti dorește fericirea și liniștea.
-Am să țin cont de sfaturile voastre
minunatele mele prietene!
Ioana se așeză pe marginea potecii și lua în
palma o lăcrămioară care la atingerea fetiței
iși deschise petalele.Atunci o picătură de
apă îi umezi palma.
-Tu plângi...micuța mea?
-Nu....sunt foarte fericită și aș vrea să
mă iei cu tine în lumea ta!
Nu.... eu îmi doresc să rămân mereu,
mereu în lumea voastră!
Vreau să rămân aici pentru totdeauna!
-Unde vrei micuța mea să rămâi....ai
uitat că astăzi ai ,,Serbarea de sfârșit de an
școlar‖....te rog grăbește-te ...în curând vei
trece în clasa a cincea....o dojenește mama
ei.
-Aaaa! Am uitat să-ți spun am
comandat un coșuleț cu toate florile din
florărie.
-Chiar toate?....dar nu sunt
fermecate...ele nu-mi pot vorbi!
Dar nu le voi uita niciodată sfaturile....nici
voi să nu le uitați dragii mei prieteni!
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

TEATRU faptă că albinele paznic observându-i

intenţia, plecară imediat la regină.
LA PRISACĂ ALBINELE PAZNIC - (Regina stă pe tron
încadrată de doi sfetnici) –Majestate, în
- piesă de teatru pentru copii – împărăţia noastră, avem un intrus care vrea
să ne distrugă florile!
Autor: Vasile GROZA REGINA - Am zis! Cum vă organizaţi,
gospodăriţi şi păstraţi averea voastră şi a
vecinilor voştri, aşa o să aveţi la iarnă ce
mânca voi şi urmaşele voastre. Nu uitaţi
nimic nu vine fără trudă şi răspundere!
ALBINELE PAZNIC - Măria ta, dar e
frumoasă şi gingaşă şi ea, este ca o floare, şi
e păcat să o atacăm!...
REGINA - (Se ridică în picioare şi înalţă
sceptrul puterii) – Să meargă trupa de
Personajele intervenţii rapidă, să mi-o aducă aici!...
TRUPA DE INTERVENŢII - (Într-o
POVESTITORUL grădină simulată) – Regina noastră vrea să
ALBINELE PAZNIC vorbească cu tine, Elena, că aşa am auzit că
REGINA te strigă stăpânul nostru Nicolaie.
TRUPA DE INTERVENŢII ELENA - Doamne!... visez?... În primul
ELENA rând nu ştiam că şi albinele vorbesc!... Şi
BUFONUL apoi nu am văzut în viaţa mea o regină
VISTERNICUL STUPULUI adevărată!... Nu vă supăraţi albinuţelor
ŞEFUL PAZEI soldat, dar eu nu fac parte din aceeaşi lume
UNCHIUL NICOLAIE cu voi!...
SANITARUL STUPULUI TRUPA DE INTERVENŢII - Ba da fetiţo,
TROMPETIŞTII toţi trăim în aceeaşi lume, şi de aceea
trebuie să ne înţelegem şi să convieţuim. Să
comunicăm şi să ne ajutăm unii cu alţii,
spre binele tuturor. Hai nu mai zăbovi că la
noi totul decurge ca la calculator. Toată
suflarea munceşte, răspunde şi beneficiază
de rodul muncii sale!...

CORUL ALBINELOR
POVESTITORUL - Toată întâmplarea se
petrece în stupina unchiului Nicolaie, omul
(cântec)
care ar fi fost în stare să se culce cu albinele
Corul albinelor
în ştiubeie, atât de mult le iubea şi
La noi, la noi
bineînţeles le îngrijea.
La noi în știubei
În ziua cu pricina unchiul Nicolaie primi
Sunt multe nevoi
vizita Elenei, o nepoţică tare curioasă, care
La noi în știubei
de cum sosi şi plecă din grădina prisacei ce
era împresurată cu tot felul de flori de
Refren
toamnă, crizanteme, crini, crăiţe, zambile,
Fiecare albinuță
regina nopţii, în toate culorile, miresmele şi
Este foarte hărnicuță
gingăşia parfumurilor, nemaipomenită.
N-are noapte, n-are zi
Primul ei gând fu acela, să facă un bucheţel
Știe numai a munci.
pentru bunica. Dar nici nu apucă să treacă la

75
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Când vine un nepoftit Ce regină caraghioasă

Și vrea răul a mi-l face Mare grasă, cât o casă.
Acul este pregătit Nu ca mine-un băiat fin
Și în stup avem iar pace. Cu profil de balerin,
Nu tu burtă, nu tu gheb,
Refren Cin’ se crede mă întreb?
Fiecare albinuță
Este foarte hărnicuță Se crede Draga Olteanu
N-are noapte, n-are zi Sau Tamara Buciuceanu?
Știe numai a munci. Am ghicit unde e buba
O fi neam cu ,,prinţul’’ Duda?
Dacă-un țânțar
Trândăvește Se crede cea mai aleasă
Îi venim în ajutor În faţa noastră să iasă
Și să vedeți ce pățește Să spună la fiecare
În ceară îl astupăm. Despre muncă, comportare,
Despre creşe, grădiniţe.
Refren Fiţe sunt, da toate-s fiţe
Fiecare albinuță (se dă de-a tumba)
Este foarte hărnicuță
N-are noapte, n-are zi Corul albinelor
Știe numai a munci.
Refren
POVESTITORUL - Elena, cu o floare în Regina regina
mână, aflată sub escorta albinelor se Este mama noastră
prezintă în faţa stupului ,,palat’’ (trompetele Regina regina
sună). Dregătorii stupului ca nişte supuşi Știe să ne crească
soldaţi, îi aşează reginei drum de petale
multicolore în faţa urdinişului, (uşa Trântorii îi folosește
stupului, care lasă să se vadă interiorul Zi de zi ne-nmulțește
stupului) după care un aşa zis bufon de Țânțarii de trândăvesc
curte, îşi începe giumbuşlucurile naive şi O să vedeți ce pățesc
tendenţioase de parcă numai el ar munci în
această cetate. (Bufonul trebuie să fie Refren
caraghios. Burtă mare, haine lăbărţate, Regina regina
etc.) Este mama noastră
Regina regina
BUFONUL Știe să ne crească

(În timp ce regina pleacă de pe tron. Şi-ndeamnă lumea să creadă

Pe un fond muzical – de paradă) Că eu trag mâţa de coadă
E ,,pohta ce-am pohtit’’!... Şi motanul de urechi
Să m-apuce-un bâzâit Astea sunt doar bancuri vechi!
Bâz, bâz, bâz!... am obosit!
(Se şterge cu un prosop mare) Şi-acum vine la-ntâlnire
S-aude ce-am bâzâit? Cu-o fetiţă, fişte cine
Sau cumva voi aţi surzit?... Făr’ să mă-ntrebe pe mine
(către spectatori) În loc să-şi vadă de casă
(către regină) Să-şi pună puii la masă.
Ia uitaţi-vă cum calcă
Parcă are plumb în talpă. Eu vreau rege, nu bufon

76
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
(se loveşte de o albină soldat)
Mă scuzaţi, madam, pardon!
Dar se va lovi de mine
Care nu-s un fişte cine!...
E bine?...
(se adresează la cineva din sală)
Ce te uiţi aşa la mine?...
Sunt bufon cu grad regesc
Ce trăiesc făr’ să muncesc
De-mi pun creierii pe tavă
Pentru orişice ispravă.
Fără contribuţia mea,
Voi nici nu aţi exista!
(se adresează albinelor)
Este-aşa sau nu-i aşa?...
Corul albinelor
(se repetă cântecul albinelor)
ALBINELE PAZNIC
Ia te uită frăţioare
Capu-i mic, dar burta-i mare
Gândeşte din măruntaie
De-a ajuns de-i cât o claie.
Ce-i o claie?...
E ,,ceva’’ măreţ din paie!...
De-atâta muncă săracul
Merge precum merge racul
Dându-se de-a berbeleacul
Şi-o s-ajungă într-o zi
Să nu-şi mai găsească, capul!
Taci şi nu te mai jeli!...
BUFONUL
Chiar o poftă de-o să-mi vină
Să-i iau locul la regină
Şi s-o transform în albină!
Cine nu crede-o să vadă
Că o s-o transform în sclavă
Iară eu aşa cum ,,voi’’
(se arată pe el)
O să mă fac trândăvoi!...
TRUPA DE INTERVENŢII
Nu se poate, nu se poate
Protestăm în cor cu toate
77
Să vină Moş Nicolaie
Să ne scape de ,,potaie’’!
Să-l ia pe uzurpator
Şi să-l dea găinilor
Să-l pândească, să-l alerge
Săturându-l de-a fi rege!
BUFONUL
Eu ,,trudesc’’ din zi în noapte
Ca s-o duc pe ea în spate.
(către regină care zâmbeşte)
Şi ce spate?
Zău mi-i frică c-o să mor
Făr-un pic de ajutor
În lipsuri şi în amar
De-atâta muncă-n zadar.
Of, of, of... ce dor am de un scandal!...
REGINA
(Binevoitoare)
Lăsaţi-l să se descarce
Altceva nu ştie-a face
Doar mănâncă ca lăstunul
Şi o face pe nebunul!...
(albinele aplaudă şi râd)
BUFONUL
Mă apuc-un bâzâit,
Chiar cred c-am înnebunit
Bâz, bâz, bâz, şi iarăşi bâz,
Vai de mine ce-am ajuns?
Cred că-s un autobuz!
Îmi vine să claxonez,
Dar mi-i frică c-obosesc!...
POVESTITORUL - Este bine de ştiut că
trântorul, bufonul de faţă, ajută regina la
procreere în stup, după care este dat afară ca
nefolositor. El trăind din munca altora. Ceea
ce în lumea albinelor nu se admite aşa ceva.
VISTERNICUL STUPULUI
Aşa că iată-i vine-n ajutor
Sobrul, domnul Majordom
În joben şi cu baston
Ce îl ia de-o aripioară
Pe încrezutul bufon
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Şi-l acoperă cu ceară (Albinele fac cerc în jurul Elenei și o

Fără pic de răfuială. mângâie)
Unde bârfa să-nceteze REGINA - Nu plânge fetiţo!... În regatul
Şi adânc să mediteze! meu nimeni nu are timp de sentimente şi
(albinele îl acoperă cu diverse materiale pe înduioşare la aşa ceva. Să vină sanitarul de
bufon, serviciu să-i stingă suferinţa oaspetei mele!
la modul caraghios). (apare o albină îmbrăcată în alb şi-i
tamponează fruntea)
MAJORDOMUL ELENA - (plângând) –Dar mă ustură tare!
De ce toate astea?
Acum domnule bufon REGINA - Ai încălcat regula şi teritoriul
Ce te crezi autobuz nostru cu intenţii rele, şi aceasta se
Sau mă rog un avion pedepseşte. Iar la noi pedeapsa se face prin
Bagă-te adânc în ceară sacrificiul total al unui membru din grup.
Şi fă-ţi visele în somn Cam în felul acesta ne apărăm munca şi
Până nu te dăm afară! existenţa!
VISTERNICUL CURŢII - (zdrăngănind
POVESTITORUL - În acest timp o albină cheile de la cămară) – Ca visternic al curţii,
rătăcită, o înţeapă pe Elena. Ea duce mâna propun ca Elena să fie judecată pentru că a
pe frunte şi începe a plânge de usturimea rupt floarea, şi apoi să fie acoperită cu
înţepăturii. Regina însoţită de alaiul ceară.
domnesc o întâmpină. BUFONUL - (abia putând vorbi) –Ba să o
dăm pe mâna trupei de sacrificiu, să-şi
ELENA înfingă acele în ea! S-o aud cum zbiară!
Auu, auu!... Să fiu liber iară vreau!...
cântec
O albină m-a-nțepat Să mă urc pe tron regesc
Am plâns că m-a usturat Să mănânc tot ce poftesc
Am fost vinovată Să văd cum alţii muncesc
Rog să fiu iertată Vreau ca să benchetuiesc!
Că am rupt o floare Nu să stau în nepăsare
Inima mă doare Să ajung vreo lumânare
Refren Pe-o colivă sau un tort
Pentru că Doamne feri’ chiar la un mort!...
O floare e o floare (Cântă albinele)
E un strop de soare Limba te-a mâncat
E un strop de miere În loc să taci
Ce îți dă putere Acum te-ai îmbrăcat
În ceară, ce-o să faci?
Albinele-s prin flori Te-apucă de aflat!
Cum îngerii pin cer Rege-mbălsămat
De dimineață-n zori
Câmpiile cutreier. Refren
La, la, la, la
Refren Ce bine ne pare
Că stai liniștit
Pentru că În trupu-ți ceruit
O floare e o floare
E un strop de soare ŞEFUL PAZEI - În trândăvia ta, nici nu
E un strop de miere poţi gândi altfel. Daţi-l afară din stup! Să-l
Ce îți dă putere ia furnicile în primire. (Bufonul este scos

78
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

din scenă) (De faţă fiind toate albinele când
se adresează Elenei)
REGINA - Frumuseţea, bunătatea şi
strălucirea minţii tale Elena, mă face să cred
că eşti o mare iubitoare de frumos, ca şi noi
toate albinele. De aceea o să rog medicul
stupului să te trateze din rezerva mea
strategică cu lăptişor de matcă, pentru a nu
mai suferi!...
ALBINELE
tău şi nu te mai tângui atât. Dă fruntea
încoace, să punem puţin pătrunjel pe
înţepătură şi să vezi cum îţi trece durerea ca
luată cu mâna. Iar voi dragele mele albinuţe
şi dragi copii, să aveţi grijă unul de celălalt.
Albinele vă dau vouă mierea, iar voi daţi
albinelor flori şi bunătate!...
(Se face o horă în jurul Reginei şi a
unchiului Nicolaie, la care participă şi
bufonul. Elena cu o pungă de bomboane dă
la fiecare albină şi aruncă şi în sală câteva)

Ura, ura, și bâz, bâz, ELENA

Bufonul a fost învins!
(albinele trebăluiesc în stup, Să cântăm cu toţi în cor.
golesc cupele cu polen în faguri şi cântă).
Bâzâim şi muncim Cântecul albinelor
Zi şi noapte făurim (bufonul îşi începe repertoriul de
Faguri încărcaţi cu miere giumbuşlucuri
Dătătoare de putere – face figurație)
Din polenul florilor
Dăm mierea copiilor TOATE ALBINELE

La la la la la - Bâz, bâz, bâz

La la la la la la la Bis Bâz, bâz, bâz
(albinele distribuie în primele rânduri din Doar bufonul e confuz
sală cutiuţe Şi se dă mereu de-a tumba
sau borcănele cu miere, sau bomboane) Cred că la cap are buba
V-aşteptam copii la noi Ăsta-i cântec
Ca-n zile de sărbători Nu e dansul rumba, rumba.
Să vă punem aripioare
Să zburaţi cu noi spre soare. Bâz, bâz, bâz
Bâz, bâz, bâz
Bâzâim, bâzâim Dar regina este bună
Pentru voi copii, muncim!... Şi-l ia şi pe el de mână
La la la la la Veniţi şi voi la prisacă
La la la la la la la Şi pe scenă, cine-ncearcă?
Să vedeţi ce-o să vă placă.
ELENA - (către regină) –Mulţumesc
majestate, pentru înţelegerea şi bunăvoinţa Bâz, bâz, bâz
cu care m-ai primit în regatul tău. Am Bâz, bâz, bâz
învăţat multe lucruri aici, şi-ţi promit că la Doar bufonul e confuz
primăvară voi aduce şi voi sădi cele mai Şi se dă mereu de-a tumba
frumoase flroi în prisaca unchiului Nicolaie, Cred că la cap are buba.
unde an de an îmi petrec vacanţele.
REGINA - Mă bucur pentru tine. Şi să ştii Ăsta-i cântec...
că pentru noi albinele toţi copiii sunt la fel Nu e dansul rumba, rumba!
şi de aceea îi iubim cum iubim şi florile.
Aşa este copii? (către sală) Bâz, bâz, bâz
UNCHIUL NICOLAIE - (cu o legătură de Bâz, bâz, bâz
pătrunjel în mână) Elena, vino la unchiul

79
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Corul albinuțelor TRADUCERI

(cântec)
La noi, la noi
CHIFU ECATERINA
La noi în știubei
Sunt multe nevoi
La noi în știubei

Refren

Fiecare albinuță
Este foarte hărnicuță
N-are noapte, n-are zi
Știe numai a munci.
TOI/MOI, UNE ETERNITE-TU/EU, O
ETERNITATE
Când vine un nepoftit
Și vrea răul a mi-l face
Dedicace
Acul este pregătit
A tous les adolescents du monde entier, de
Și în stup avem iar pace.
tous les âges.
Tuturor adolescenţilor din lumea întreagă,
Refren
de toate vârstele.
Fiecare albinuță
Este foarte hărnicuță Scrisoare
N-are noapte, n-are zi
Știe numai a munci. Mi-ai spus că nu trebuie să ne iubim
niciodată
Dacă-un țânțar Astfel, suferinţa poate fi evitată.
Trândăvește Eu, din contră, mereu am considerat,
Îi venim în ajutor Că iubindu-te, de dureri am scăpat.
Și să vedeți ce pățește
În ceară îl astupăm. Ai deschis o poartă, este adevărat,
Dar de ce ai închis-o atât de repede?
Refren Oare toată iubirea mea ai uitat
Sau o alta acum ai sperat?
Fiecare albinuță
Este foarte hărnicuță
N-are noapte, n-are zi
Știe numai a munci. Lettre

Veniți la prisacă Tu m’as dit qu’il ne faut jamais nous aimer,

Veniți copii și voi car ainsi on peut la souffrance éviter.
Unde-o să vă placă Moi, au contraire, j’ai considéré
Mierea din știubei Qu-en t’aimant, on peut le bonheur
retrouver.
Bis
La la la la la la Tu as ouvert une porte, oui, c’est vrai.
La la la la la Pourquoi tu l’as si vite fermée?
La revedere Tu as si peur de m’aimer,
(se cântă în continuare instrumental) Ou une autre tu as préféré(e).

80
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Tu
Tu, visul unei iubiri în floare,
Tu, suflet în sufletu-mi sărbătoare,
Tu, stea strălucind pe firmament,
Tu eşti singurul ce-l iubesc şi aştept.
Tu, prieten cu inima rănită,
Tu, insulă a fericirii dorită,
Iubire pierdută, iubire regăsită
Vino să cucerim viaţa netrăită!
Tu, dragul meu Necunoscut,
Tu, cel pe care abia l-am zărit,
Tu, vino să-mi redai speranţa!
Tu, tu mi-ai putea da altă viaţă!
Dar tu n-ai înţeles nimic,
Eu chem sufletul tău la infinit,
Căci simt în mine un ecou,
Tu eşti oare un alter ego?
Toi
Toi, rêve de l’amour parfait,
Toi, âme dans mon âme fête,
Toi, étoile brillante au firmament,
Toi, tu es le seul que j’aime tant.
Toi. cher ami au cœur souffrant,
Toi, île de bonheur chantant,
L’amour perdu, l’amour reçu,
Viens gagner le temps perdu!
Toi, mon très cher Inconnu!
Toi, que j’ai à peine aperçu,
Toi, viens me donner l’espérance!
Toi, tu peux changer encore ma chance!
Mais toi, tu n’as rien compris…
Même si je rêve aujourd’hui…
Je t’aime, car seulement en toi,
Je trouve toujours un autre moi.
Mesaj din spaţiu şi din timp
Eu vin dintr-un timp infinit,
Eu vin din mări îndepărtate,
Eu vin din spaţiu neştiut,
81
Să-ţi spun ce mult te-am iubit.
Dorinţa ce arde în noi,
Vine din spaţiu şi timp,
Când oare noi doi am trăit?
În ce spaţiu, în ce timp?
Poate prea mult noi ne-am iubit,
Poate prea mult am suferit,
Sau un destin nefericit ne-a rănit,
Sau am avut deschis un paradis?
Eu vin din spaţiu şi din timp,
Unde poate cândva am trăit,
Eu vin să-ţi aduc mângâierea,
Să-ţi uiţi tristeţea, durerea.
Eu vin cu sufletul curat,
Căci prea mult timp am aşteptat,
Cu inima iubind, cu ochi strălucind,
Să te fac fericit, drag iubit.
Message de l’espace et du temps
Je viens d’un temps infini,
Je viens des mers éloignées,
Je viens d’un espace indéfini,
Pour te dire combien je t’aime.
Le désir qui brûle en nous
Viens de l’espace et de temps
Quand avons- nous vécu?
En quel espace et quel temps?
Peut-être nous nous sommes aimés.
Peut-être nous nous avons souffert
Ou un destin malheureux nous a blessé,
Peut-être nous avons eu un paradis ouvert.
Je viens de l’espace et du temps,
Oú mous avons vécu pourtant,
Je viens te donner mes caresses
Te faire oublier tes tristesses.
Je viens à l’âme innocente
Car j’ai attendu longtemps
Au cœur aimant, aux yeux brûlants
Te rendre heureux au-délà de temps.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

EVENIMENTE CULTURALE

Cenaclul Literar ing nr.46, februarie 2017

Chiar dacă temperaturile scăzute persistă încă în

Capitală, temerarii membri ai cenaclului nostru
s-au reunit luni 20 februarie a.c. în sala
AGIR din Piața Romană. Am avut astfel
ocazia s-o sărbătorim pe decana noastră de
vârstă, talentata poetă și prolifica eseistă,
Michaela Orescu, care a împlinit recent
venerabila vârstă de 90 de ani! După o
scurtă și emoționantă prezentare a
sărbătoritei, coordonatorul cenaclului-
scriitorul Nicolae Vasile oferă doamnei
Orescu o diplomă de onoare și un buchet de
flori. Poeta Doina Bârcă dedică nonagenarei
o poezie de suflet!. Apoi, conform
obiceiului românesc, Ovidiu Țuțuianu dă
tonul la pian pentru un Mulți ani trăiască! Intrăm în desfășurarea uzuală a întâlnirilor
și acompaniază corul colegilor care noastre lunare. Nicolae Vasile anunță în
intonează, cu simțire, urarea tradițională. În prealabil tematicile adunării noastre din
suplimentul momentului muzical, pianistul luna martie, axate pe primăvară, mărțișor,
închină sărbătoritei două compoziții proprii ziua femeii și ziua internațională a poeziei.
( Tristesse pe versurile scrise în limba Apoi făce anunțuri de interes general,
franceză de Michaela Orescu, traduse în marcând principalele evenimente la care au
română de compozitor și Dorul pe textul participat membri cenaclului (lansări de
colegei noastre Doina Bârcă) precum și cărți, ‖Serata Eminescu‖ organizată de
cunoscuta Sara pe deal pe versurile lui Uniunea Ziariștilor Profesioniști ș.a), fiind
Mihai Eminescu. După o poză de grup, d-na completat de Gheorghe Indre, Ovidiu
Orescu (foto mijloc), vădit marcată de Țuțuianu și Florin Grigoriu.
căldura sufletească a momentului,
mulțumește colegilor și ne asigură de Urmează „turul de masă‖ în cadrul căruia
continuitatea colaborării D-sale la Literar au citit din poeziile proprii: Gheorghe
ing. Indre (Dialog cu o umbră) Florin
Grigoriu (Sunt obsedat de bogății și Stup),
Min Drăghici (Schimbări climatice și
Iubiți), Ioana Stuparu (Sfeșnic târziu și
Dor de sus), Camelia Vasiliu (Înrourate
pleoape și Când muza e mondenă),

Corneliu Cristescu (Poezie de dragoste

târzie), Rodica Romicri (Romanță magică
și Echipa de tandrețe), Mircea Popescu

82
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
(Poezie inutilă, Am vrut și Postume 1+2) ,
Constantin Gavrilescu (Voi fi visarea
dragostei eterne), Nicolae Doftoreanu
(Tangou nou nostalgic și Tangou despre
amintiri), Doina Bârcă (Cântul și Visam),
Maria Munteanu (Balada unui pește mic),
Nicolae Vasile (Ghiocei și Glossă).
Ioan Ganea-Christu a comunicat stadiul la
care se află prima ‖antologie a scriitorilor
ingineri‖ iar Ovidiu Țuțuianu a prezentat
concluziile eseului său Continuitatea
dacilor în zona Câmpulung-Muscel.
Adunarea s-a încheiat printr-o inspirată
intervenție vocală a Mariei Munteanu, cu
titlul Ardeal, Ardeal!, o melodie (în stil
popular, pe versuri proprii), profund
adecvată timpurilor tulburi pe care le trăim,
în care avem mare nevoie de unitate
națională și de redeșteptarea demnității
tuturor românilor! - Ovidiu Țuțuianu
Triplu eveniment cultural organizat de
Fundației Literar Istorică ”STOIKA” la
Clubul ”Seniorilor”, Sector 2 București,
23 februarie 2017
83
Fundația literar istorică ”STOIKA” a
organizat și desfășurat cu multă
măiestrie o manifestare culturală de
excepție, prin sărbătorirea a 5 ani de
activitate a Fundației, a doi ani de la
apariția revistei ”Independența Română.
Independența prin cultură” și lansarea
volumului ”Amurgul viselor” al
domnului Florian Laurențiu STOICA.
Triplul eveniment cultural a avut loc în
colaborare cu Centrul de zi ‖Clubul
Seniorilor‖ și la ‖Clubul Seniorilor‖ din
Parcul Plumbuita, Sector 2, București.
Președintele Fundației , redactorul șef al
Revistei ‖Independența Română -
Independența prin cultură‖, domnul Florian
Laurențiu Stoica, moderatorul
evenimentului aniversar a urat ‖Bun venit‖
invitaților din București și din țară,
prezentând și motivele întâlnirii.
La eveniment au participat numeroase
personalități ale literaturii, culturii și artelor
din București dar și din țară. Au dat curs
invitației președinți de Fundații, Asociații,
directori, redactori șefi de reviste, de
edituri, conducători de cenacluri literare,
poeți, prozatori,publiciști, artiști,
muzicologi, membri ai Fundației și
numeroși colaboratori printre care: Nicolae
Vasile, Florin Grigoriu, Ioan Rațiu,
Viorel Martin, Geo Călugăru, Gheorghe
Răducanu, Rodica Subțirelu, Floarea
Necșoiu, Ovidiu Țuțuianu, Corneliu
Cristescu, Nicu Doftoreanu, Mihaela
Cazimirovici, Liliana Albu, Liliana Popa,
Ella Blue, Silvia Săracu, Ioana Stuparu,
Florin Vedeanu, Florian Dârz, Viorel
Speteanu, Gabriel Năstase, Mihai Costin,
col Matei, Doina Ghițescu, Magda
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Băcescu, Ștefan Apostol, etnomuzicolog
Niculina Merceanu, Corina Diaconescu,
Gheorghe Canache, general Gh. Văduva,
membru al Academiei Oamenilor de
Știință, domnul Mihai Costin, colecționar
de medalii și efecte Eminesciene, Dr.
Erena Constantin, pictorul Valentin
Tănase, Preot Gheorghe Neagoe,
Președintele Fundației ”Golescu”,
domnul Condor Ion, presedintele
Fundației Avram Iancu, filiala București,
Poet Ionel Marin, președintele Asociației
Cultural-umanitare ”Bogdania” din
Focșani, scriitorul Gheorghe Răducanu
din Rm. Vâlcea și alții.
Auditoriului format din intelectuali de mare
clasă i s-au prezentat, de către domnul
Florian Laurențiu Stoica, președintele
fondator și executiv, date despre Fundația
Literar istorică ‖Stoika‖ și despre revista
‖Independența Română. Independența prin
cultură‖, dublate de imagini convingătoare,
derulate pe ecran.
Despre activitatea și rezultatele obținute
de Fundație și Revistă au vorbit elogiativ
domnii: Nicolae Vasile, Gheorghe Răducan,
Condor Ion, Viorel Martin, Geo Călugăru,
Ionel Marin și alții. Prof. univ. Nicolae
VASILE, cercetător științific și scriitor
plurivalent, Președintele Cenaclului ‖Literar
Ing.‖ a scos în evidență rezultatele obținute
de Fundație, calitatea deosebită a revistei
‖Independența Română. Independența prin
cultură‖, colaborarea fructuoasă, felici-
tându-i pe sărbătoriți.
Scriitorul Ioan Rațiu, coordonatorul
Cenaclului literar ‖Orpheon‖ a dat curs unui
‖Rondel aniversar‖ și înmânat o Diplomă de
84
susținere domnului Florian Stoica, în semn
de prețuire și bună colaborare.
Poetul Ionel Marin a evidențiat
activitatea Fundației Stoika, a colectivului
redacțional al revistei ‖Independența
Română - Independența prin cultură‖, și în
mod deosebit dăruirea și implicarea
sufletului acestor două importante și
necesare cetăți de cultură, valoroase și
absolut necesare națiunii române. În semn
de prețuire a Fundației literar istorică
‖Stoika‖ și a rezultatelor remarcabile în
dezvoltarea patrimoniului cultural
românesc, a bunei colaborări, domnul Ionel
Marin a oferit domnului Florian Laurențiu
Stoica, Președintelui Fundației, o frumoasă
Diplomă de excelență din partea Asociației
Cultural-umanitare ‖Bogdania‖ și a revistei
de creație și cultură ‖Bogdania‖.
Doamna Rodica Subțirelu, redactor-șef
adjunct a vorbit despre prestigioasa revistă
‖Independența Română- Independența prin
cultură‖ ce este fondată, editată în câteva
mii de exemplare și distribuită de către
Fundația Literar-istorică ‖STOIKA‖, în
București și în întreaga țară. La plecarea în
SUA a fost mândră și fericită, când pe
Aeroportul Otopeni printre numeroasele
publicații a găsit și Revista ‖Independența
Română. Independența prin cultură‖. Pe
lângă calitate, conținut bogat prezintă teme
de interes general, cultivă respectul și
dragostea pentru limba română și România.
Prof. Floarea Necșoiu a vorbit despre
volumul ‖Amurgul viselor‖, editat de
curând la Editura Laurent din București,
director domnul Andrei Bondoș. Actrița
Doina Ghițescu a recitat cu mult talent din
poeziile cuprinse în volumul ‖Amurgul
viselor‖, felicitându-l pe domnul Florian
Stoica pentru excelentele realizări editoriale
și pentru demersurile culturale de mare
ținută, ale Fundației ‖Stoika‖.
Domnul Florian Laurențiu STOICA a
mulțumit pentru aprecierile și felicitările
adresate și a oferit din partea Fundației
literar istorică ‖STOIKA‖: Diplome de
merit domnilor: Nicolae Vasile, Ioan Rațiu,
Doina Ghițescu, Ionel Marin, Valentin
Tănase și alții. Colaboratorii de la revista
‖Independența Română - Independența prin
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
cultură‖: Doina Bârcă, Rodica Subțirelu,
Geo Călugăru, Viorel Martin, Viorel
Speteanu, au primit Diplome de excelență și
Medalii aniversare.
A urmat apoi un frumos program artistic,
cu elevii Cosmina Simion, Maria Alexandru
și Ștefan Chelu. Adolescenta Cosmina
Simion a cântat excelent două melodii
populare, aplaudate îndelung de asistență.
Doamna Doina Bârcă, secretara literară a
Fundației i-a oferit o frumoasă medalie.
Tinerii interpreți Nicușor Iordan și
Georgel Nucă au interpretat frumoase
cântece populare. Iar domnul Sava
Regățean a interpretat câteva cântece de
iubire.
85
Seara aniversară desfășurată într-un climat
de prietenie culturală s-a încheiat printr-o
degustare de delicatese și un pahar de bună
dispoziție.
LA MULȚI ȘI RODNICI ANI!
Ionel MARIN
Dragobetele sărbătorit cu aleasă simțire
la Școala ”Alexandru Vlahuţă” din
Focşani, 24 februarie 2017
La activitate au fost prezenţi doamna
deputat Prof. Rodica Boboc, Prof. Valy
Țigănuș, directoarea Școlii, prof. Lipan
Fănel, bibliotecar Bran Adriana și din
partea Asociaţiei culturale Bogdania, poetul
Ionel Marin, însoțit de fam. Bornaz și
Ovidiu Nicolau.
Evenimentul s-a desfășurat în Biblioteca
Școlii, recent repusă în funcțiune și
amenajată cu mult gust de doamna
bibliotecară Bran Adriana. Elevii au
întâmpinat pe invitați oferindu-le inimiore
roșii pe care era scris ‖iubește românește‖ și
prins o bucățică de tricolor românesc.
Prof. Foarfecă Liliana a prezentat istoricul,
tradiții și obiceiuri de Dragobete.
Sărbătoarea iubirii la români este veche, de
câteva mii de ani, prețuită și sărbătorită cu
mult drag de strămoșii noștri geto- daci.
Dragobetele și nu mediatizatul Sf. Valentin
deschide sezonul primăverii şi al iubirii. În
această zi trebuie să fim veseli, să râdem, să
ne întâlnim cu persoana iubită, să oferim
flori, să ne bucurăm împreună de
frumusețea vieții. Într-o ambianță caldă,
plăcută, prietenească două eleve au cântat
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
cu multă dăruire și bucurie frumoase
cântece românești.
Elevii claselor a V-a C, a VI-a C si a VIII-
a B, coordonaţi de profesorii: Foarfecă
Liliana și Mariana Fudulu, au recitat poezii
de dragoste, de iubire, de primăvară. Unii
dintre ei au recitat poezii și din creația
poetului Ionel Marin.
Este remarcabil faptul că la această
activitate au participat activ și membrii
Cenaclului literar Bogdania, recent înființat,
asigurând o colaborare fructuoasă între
Asociația Bogdania și Școala ‖Alexandru
Vlahuță‖, condusă cu competență și dăruire
de Prof. Valy Țigănuș.
Întreaga asistență, elevii au ascultat cu
bucurie şi încântare cântecele domnului
Răduță Bornaz. Dumnealui a interpretat cu
talent: Azi e ziua ta, Mama și Cântec de
Primăvară.
86
Doamna Bornaz a recitat poezia ‖Planeta
iubirii‖ scrisă de poetul Marin și aplaudată
de toți cei prezenți.
Un deliciu a fost și interpretarea de către
Ovidiu Nicolau a câtorva melodii folk,
printre care: Dacă vine Primăvara de V.
Șeicaru, E timpul florilor și altele.
În cuvântul său domnul Ionel Marin a
evidențiat talentul elevilor, implicarea
corpului didactic în educarea elevilor și în
asigurarea unui climat propice afirmării
talentelor și pentru obținerea de rezultate
foarte bune la învățătură. Michelangelo a
spus: ‖Iubirea este aripa dăruită de
Dumnezeu sufletului pentru ca să urce până
la El‖. Dragobetele ar trebui sărbătorit în
fiecare zi, iubirea reprezintă sensul și rostul
vieții și că numai prin iubire, respect,
muncă, onestitate putem realiza o societate
demnă, o Românie prosperă, o lume a păcii,
armoniei, o planetă a iubirii.
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
Invitatul de onoare, doamna deputat Prof.
Rodica Boboc a afirmat, cu emoție
firească: ‖Această Școală este casa mea, a
doua familie și va rămâne Școala mea de
suflet‖. Dragobetele este o sărbătoare cu
tradiţii vechi şi semnificaţii adânci în
cultura românească. A felicitat pe doamna
Bibliotecară pentru efortul și frumoasa
aranjare a bibliotecii, pe elevi și cadrele
didactice pentru talent și implicare,
afirmând că va veni întotdeauna cu mare
drag în această Școală.
Căldura sufletească, buna dispoziție,
cântecele, valoroasele poezii a făcut ca
fiecare participant să se simtă bine și să se
bucure de clipe minunate. Și n-ai cum în
mijlocul unor elevi deosebiți, cum sunt cei
din Școala ‖Alexandru Vlahuță‖ să nu te
simți și să revii cu inima plină de bucurie.
Felicitări tuturor și o primăvară frumoasă și
rodnică.
Prof. Liliana Foarfecă și Ionel MARIN
87
Noutăți editoriale
Ionel MARIN despre: Cuvintele-veșmânt
pentru marea trecere, autor Geo
CĂLUGĂRU, Editura Orizonturi,
București, 2016
Fiecare apariție editorială semnată de Prof.
Geo CĂLUGĂRU devine o sărbătoare de
suflet, deopotrivă pentru scriitori, critici
literari dar și pentru publicul cititor doritor
de cultură autentică și de reală umanitate.
Am avut privilegiul să fiu invitat și să
particip la evenimentul de lansare a recentei
cărți editată de inimosul slujitor al limbii
române, Geo CĂLUGĂRU. Despre carte au
vorbit la superlativ numeroși invitați pe data
de 27 ianuarie 2017 la Centrul Cultural ‖J.
L. Calderon‖ din București. Cartea cuprinde
numeroase personalități ale literaturii, artei,
teatrului românesc, creatori de cultură vie
care dau acesteia o notă fascinantă, de
prețuire și răspândire a actului creator din
contemporaneitate. Autorul își amintește cu
emoție de bunul prieten, de omul și poetul
Dumitru Dumitrică care, ‖când vorbea cu
tine, te privea în lumina ochilor,
determinându-te să faci la fel‖ și care prin
opera sa lirică, va dăinui în nemurire. Sunt
amintiți mari poeți ai neamului printre care:
Eminescu, Nichita Stănescu, Adrian
Păunescu, Ion Rotaru, Mircea Eliade, Radu
Beligan, I. L. Caragiale, C. Brâncuși,
Hamza Pelea, Ștefan Iordache, Florica
Ceapoiu,
și alții. Pot afirma că este o carte document,
o carte de colecție rară, utilă și de mare
acuratețe spiritual. Prof. Geo Călugăru a
adus mărturii concludente despre viața și
opera unor mari creatori români, dăruinu-ne
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
o serie întreagă de modele în cultură, de
viați și spiritualitate românească. Interviuri
savuroase, cronici literare, comentarii,
medalioane literare, aniversare, eseuri care
ne dau șansa regăsirii de sine și mai ales
speranța într-u neuitare. Permanent atașat de
scriitori și de artiștii de valoare, domnul
Geo Călugăru ne-a oferit numeroase
portrete ale acestora, vii sau plecați la stele,
fiind astfel un exemplu remarcabil pentru
urmași. Cartea descrie veridic, obiectiv
calitățile unui creator dar și unele slăbiciuni,
vise sau iluzii inerente omului.
Maestre Felicitări!
Mulți, rodnici și frumoși ani să trăiți!
Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
Ce alegi, o Lansare de Carte sau o raită
prin Magazinele cu ţolăraie???
30 mai 2016. Filmez un EVENIMENT.
O Lansare de Carte a scriitorului Mihai
Antonescu: „MEMORIA TRESTIEI”. O
carte excepţională! Sunt anunţaţi la Casa de
Cultura Calderon Bucureşti peste o duzină
de GREI ai LITERATURII! Şi Mihai
Antonescu este unul GREU. Şi la propriu şi
la figurat!! Scrie excelent şi-n afar’ de asta
este unul dintre cei care în luările lui de
cuvânt se exprimă SCURT şi la
OBIECT! Fără „floricele‖, fără „broderii!!‖
Exact pe gustul meu!…
Eveniment moderat de cunoscutul
dramaturg: Emil Lungeanu! Se-anunţară
invitaţi de marcă: Ana Maria Baros-
preşedintele Filialei de Proză Bucureşti,
88
critici literari de prestigiu: Ioan Dodu
Bălan, Florentin Popescu, Aureliu Goci, Ion
Andreiţă, Lucian Gruia, dramaturgul Dinu
Georgescu, sculptorul Vlad Ciobanu,
scriitorul şi editorul: Ioan Barbu, de la un
renumit cotidian Vâlcean, scriitori mulţi,
dar mă voi opri doar la câteva nume: Vasile
Szolga, Ioan Raţiu, Geo Călugăru, Eliza
Roha, Ana Maria Garaş. Poeta Emilia
Dănescu prezentă şi ea în calitate de
tehnoredactor şi corectorul cărţii şi,
totodată, PR-ul dlui Mihai Antonescu…
Este anunţat ca şi participant activ
renumitul cantautor Eugen Stan cu chitara
sa. N-am ce face şi învit la
acest EVENIMENT CULTURAL mai
multă lume -oameni, se-nţelege!! Dar...cum
CULTURA nu e îngurgitabilă oricui, se
vede treaba că mi-am aruncat orzul pe
GÂŞTE. Bine măcar că două dintre ele m-
au sunt să m-anunţe că: NU VOR PUTEA
VENI la EVENIMENT!! Fiindcă… merg
să-şi caute ceva de-mbrăcat! Azi?! Negreşit
azi?!! Mâine nu e zi?!!!, îmi zic în gând,
„blagoslovind‖ ―sărăcia‖ GÂŞTELOR. Tu
vrei să le dai HRANĂ pentru suflet şi ele
vor acoperământ pentru împuţiciunea lor de
TRUP!! Bine că măcar şi-o acoperă cu ţoale
din când în când şi şi-o mai îmbălsămează
cu miresme…
Am să mă ocup mai pe îndelete de voi altă
dat’, preţioselor! Mă seacă atitudinea
voastră, dacă atitudine îi pot spune!! Îmi
cereţi cărţi, vă dau de-a… pomana, că nu vă
lasă inima voastră cea SĂRACĂ să daţi un
ban pe-o carte (Deh` tre` sa daţi pe ţoale!!!),
şi voi, neiprăvitelor, nici măcar nu le
deschideţi spre…citire!! Păi, la ce mai vrei
carte, GÂSCO? Pentru autograf?? Sau ca să
te lauzi în TURMĂ că ai şi tu!! un amic
SCRIITOR??? Uăhh, ce v-aş mai trage una
neaoş românească, de să mă ţineţi minte!!!,
dar…fiţi iertate, GÂSCULIŢELOR, fiindcă
nah’, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!!
Cultura, ah cultura!! Ce greu digerabilă
unora!!!...
Vă salut „scumpe‖…GÂSCUŢE! Călătorie
sprâncenată… Mergeţi în LUMEA voastră!
Nimeni nu vă va deranja ..somnul raţiunii!!
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017
În atenţia tinerilor creatori
Festivalul-Concurs naţional de creaţie
literară „BOGDANIA”, Ediţia a VI-a,
iunie 2017
Invitaţie şi criterii de participare
Organizator - Asociaţia Cultural-
umanitară ”BOGDANIA” cu sediul în
Focşani, Str. Contemporanul nr. 28, cod
620065, judeţul Vrancea
Scopuri:
* stimularea interesului pentru literatura
română contemporană şi a respectului
pentru valorile moştenite.
* dezvoltarea spiritului competitiv, al
dorinţei de afirmare al tinerilor şi pentru
ieşirea din anonimat al celor care creează şi
care au talent deosebit.
* promovarea în revistele de cultură şi în
Antologii literare a premianților şi a
creaţiilor valoroase din fiecare secţiune
literară.
Participanţi - Autori care nu au volume
tipărite şi care nu au depăşit vârsta de 35
de ani.
Secţiunile concursului: poezie, proză
scurtă şi eseu.
Textele trebuie dactilografiate în Word,
Times New Roman 12 pct., spaţiere un
rând, cu diacritice şi să nu depăşească 10
pagini A4 pentru fiecare gen literar, într-
un singur document în format .doc sau
.docx la adresa de e-mail:
ionelmarin55@gmail.com
Trimiterea textelor (creaţiilor): 01 martie
– 15 mai 2017, la adresele:
a)-E-mail: ionelmarin55@gmail.com,
cu menţiunea ‖Pentru concurs‖.
b)-Poştă: Asociaţia Cultural-Umanitară
‖BOGDANIA‖, FOCŞANI, Str.
Contemporanul nr. 28, Cod 620065, judeţul
Vrancea, cu menţiunea „Pentru concurs‖ în
câte 2 exemplare.
Textele vor purta un motto, care se va
regăsi şi pe un plic închis, cuprinzând date
despre autor (nume, prenume, data naşterii,
89
profesia, adresa, telefonul, precum şi o
scurtă prezentare a activităţii literare).
Textele trimise după data de 15.05.2017
(data poştei) nu vor fi luate în
considerare, de asemenea cele care nu sunt
dactilografiate corespunzător (fără
diacritice).
Selectarea textelor se va face de către un
juriu format din 3-5 scriitori, critici
literari, consacraţi, pentru fiecare
secţiune de concurs. Se va întocmi o fişă
de participare pentru fiecare concurent. În
urma evaluării fiecărei creaţii se va stabili
în mod corect şi obiectiv, pe bază de note,
concurenţii câştigători pe secţiuni.
Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30
mai 2017, prin intermediul site-lui:
www.revistabogdania.ro şi personal pe
fiecare premiant.
Se vor acorda câte trei Premii pentru
fiecare secţiune şi în funcție de calitatea
textelor și diplome speciale.
Persoanei care va întruni cel mai mare
punctaj, indiferent de secţiunea la care a
participat i se va acorda Marele premiu
(“TROFEUL „BOGDANIA”).
Festivalul-Concurs naţional de creaţie
literară „Bogdania‖ se va încheia cu
Festivitatea de premiere şi spectacolul de
gală ce va fi în data de 19 iunie 2017, în
locaţia ce va fi făcută public şi cunoscută
dvs. cu cel puţin 10 zile înainte, prin telefon
ori e-mail, pentru a fi prezenţi la decernarea
premiilor.
Sper că în acest an vom avea și sprijin
financiar. Persoanele care vor să contribuie
la promovarea tinerelor talente, pot depune
bani în Contul Asociației cultural-
umanitare Bogdania;
- RO11BRMA0999100047750380,
Banca Românească, Focșani.
Cu mulțumiri din partea organizatorilor și a
concurenților!
Relaţii suplimentare:
e-mail:ionelmarin55@gmail.com;
Mobil: 0752862369; 0728217492
Director Festival, Ing. Ionel MARIN
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

90
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

91
Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Încep ÎNSCRIERILE pentru ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ" -

STARPRESS 2017 ”.

REVISTA INTERNAŢIONALĂ “STARPRESS” www.vâlcea-turism.ro REALIZEAZĂ în

limba română – ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ" - ANTOLOGIA de
POEZIE şi PROZĂ a scriitorilor români contemporani din întreaga lume, "STARPRESS 2017 ”.
ÎN ACEST SENS AŞTEPTĂM ÎNSCRIERILE DOMNIILOR VOASTRE la SECŢIUNILE
“POEZIE” şi “PROZĂ”.
Inscierile se fac în limita locurilor disponibile.

CONTRIBUŢIA fiecărui scriitor–pentru apariţia în Antologie este de 110 lei .

Prioritate în paginile ANTOLOGIEI - “ STARPRESS 2017 vor avea câştigătorii şi participanţii la

Concursurile Internaţionale de Poezie şi Proză Pentru Românii din Întreagă Lume
“STARPRESS”, colaboratorii revistei, cei care au fost publicaţi de Revista internaţională
STARPRESS – vâlcea-turism.ro şi în propriile ANTOLOGII – CARE VOR PARTICIPA FĂRĂ
SELECŢIE dar şi cei care sunt recomandaţi şi scriitorii care doresc să fie publicaţi. Nu excludem
pe cei talentaţi - care nu au apărut în paginile noastre.
Ne rezervăm însă dreptul de a nu publica scriitori controversaţi, de a nu publică lipsa talentului şi
pe cei care trimit intenţia lor prea târziu, după selectarea scriitorilor şi primirea creaţiilor literare.

Condiţii de participare:
1 - Se primesc doar materiale culese pe calculator, cu diacritice, corp litera 12, format word doc.,
cu diacritice, pentru POEZIE sau/şi PROZĂ.
2 - Materialele nu vor depăşi 3 (trei) pagini format A4. Acestea vor fi trimise după înscriere ( şi
după realizarea selecţiei / unde este cazul) începând cu dată de 8 martie 2017).
Se vor trimite cel puţin 1 (una) sau două poezii , fragment de proză să conţină – cuvinte despre
limba română, ţară, plai strămoşesc etc.
3 - Aşteptăm înscrierile pe adresele:
ligya33@gmail.com, star_andrada888@yahoo.ro, sau la telefon: + 40 0723 371626 ; 0752-787694
4- CREAŢIILE VOR FI ÎNSOŢITE de: - o fotografie în format jpg. , un scurt CV şi adresa la
care vor fi expediate volumele .
5 - Autorii confirmaţi vor participa financiar la cheltuielile tipografice cu suma de 110 de lei şi vor
primi gâtuit câte 2 exemplare.
6 - După înscriere,scriitorii sunt rugaţi să trimită o copie după factură poştală (sau chitanţă) /
extras cont pentru banii depuşi (după înscriere va vom trimite contul/ adresa pentru expediere).
7 - Serviciile de prepress, corectură, şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de
Revista Internaţională STARPRESS vâlcea-turism.ro
8 - ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ” va fi lansată şi mediatizată la
evenimentele de carte din ţară şi la cele din străinătate pe site-uri culturale din ţară şi din
diaspora, în diverse publicaţii din ţară şi din străinătate şi la întâlniri culturale, cenacluri, tabere
de creaţie, biblioteci, comunităţi româneşti din întreaga lume, ambasade, consulate etc.
şi la întâlnirea din 31 august 2017 – de ZIUA LIMBII ROMÂNE, la MONEASA / ARAD, la care
vor participa scriitori , editori, reviste culturale, personalităţi culturale din ţară şi diaspora (UŞA,
Anglia, Ungaria, Serbia, Ucraina, Canada etc. – şi-au anunţat intenţia de a participa şi d-na
consilier Letiţia Belivaca- Consulat Montreal, preşedintele comunităţii culturale” Româncă” din
Londra – Ionela Flood, preşedintele Ligii Scriitorilor Români – Al. Florin Ţene etc.
Avem alături de noi, pentru mediatizare, peste 86 de ziare şi reviste, posturi de radio şi TV. din
diaspora şi România - cu, care ne aflăm în parteneriat media.
9 - Contributtia poate fi expediată astfel: Prin mandat poştal –sau cont pentru scriitoriirii din ţară
sau prin Western Union – scriitorii din străinătate. Şi pentru contribuţiile interne şi cele externe -
prin Western Union anunţaţi imediat expedierea banilor – şi vom confirmă primirea lor.

Ligya DIACONESCU
Director general - Revista Internaţională STARPRESS http://www.vâlcea-turism.ro

92
Semnal editorial