COLEGIUL

AGRICOL SI

DE INDUSTRIE

ALIMENTARA

''MIHAIL

KOGALNICEANU '' MIROSLAVA

LUCRARE DE ATESTAT

POLUAREA AERULUI
PROFESOR INDRUMATOR ELEV

ALINA VASILUTA BANDAC CONSTANTIN

 Cuprins

1. Aerul..................................................................................................................................pag 1

• Importanta atmosferei...........................................................................................pag 2

• Structura atmosferei..............................................................................................pag 3

• Dinamica atmosferei şi fenomenul chimic............................................................pag 4

2. Compoziţia aerului.........................................................................................................pag 5

• Oxigenul...................................................................................................................pag 6

• Azotul.......................................................................................................................pag 7

• Dioxidul de carbon..................................................................................................pag 7

• Alte componente atmosferice.................................................................................pag 7

3. Proprietăţile aerului.......................................................................................................pag 8

4. Mişcările aerului.............................................................................................................pag 9

5. Poluarea aerului..............................................................................................................pag 10

• Agenţi poluanţi........................................................................................................pag 10

• Surse de poluare......................................................................................................pag 11

6. Poluarea.............................................................................................................................pag 14

Bibliografie
 1. AERUL

- Dacă concepem aerul ca un înveliş pe toată grosimea lui, sau ca geosferă, îI vom

numi atmosferă!

- Dacă ne gândim ia compoziţia sa obişnuită, îi vom spune aer, şi în această situaţie nu

mai pare a fi înveliş !

- Dacă privim atmosfera în vastele ei dimensiuni, îi vom spune ocean aerian !

✔ IMPORTANŢA ATMOSFEREI

Atmosfera este învelişul gazos care înconjoară planeta Pământ. Atmosfera are o grosime de

1000 - 3000 km în viaţa planetei Pământ, rolul atmosferei este esenţial. În antichitate, atmosfera se

considera, prin intermediul aerului şi alături de apă, pământ şi foc, drept element fundamental al

Terrei.

Pe bună dreptate, învelişul aerian este un component fundamental al mateiei deoarece:

- Întreţine viaţa pe Pământ, adică nicio vieţuitoare nu ar putea exista fără aer mai mult de

câteva minute.

- De prezenţa atmosferei depinde păstrarea căldurii la suprafaţă pământului - aerul reglează

temperaturile la suprafaţa solului ca un termostat; dacă nu ar exista învelişul de aer, Pământul ar fi

supus unor variaţii termice excesive între zi şi noapte.

- Are rol de filtru natural perfect - statul de ozon absoarbe o mare parte din radiaţiile

ultraviolete, iar dioxidul de carbon şi vaporii de apă absorb radiaţiile ultraviolete şi infraroşii.

- Reglează lumina solară pe suprafaţa Terrei, făcând posibilă alternarea zilei cu noaptea.

- Protejează Pământul faţă de ploaia de meteoriţi.

4
 - Este veriga principală în realizarea circuitului optim al apei, prin intermediul atmosferei,

apa se mişcă deasupra oceanelor şi mărilor, reglându-sa în acest fel repartiţia umidităţii.

- Face posibilă transmiterea sunetelor, a radiocomunicaţiilor, efectuarea zborurilor aeriene,

în lipsa aerului astfel de activităţi nu ar fi posibile.

- Face posibilă existenţa fenomenelor meteorologice.

- Asigură oxigenul necesar tuturor vieţuitoarelor.

✔ STRUCTURA

ATMOSFEREI

Atmosfera terestră este împărţită

în mai multe straturi verticale, care

se deosebesc între ele prin

compoziţia chimică şi fizică şi prin

natura proceselor, care se desfăşoară

în ele.

Troposfera este stratul inferior

al atmosferei, care vine în contact cu

pământul, fiind cea mai importantă pentru viaţă şi pentru procesele geochimice.

- Se poate considera stratul vieţii, fiind partea cea mai activă a atmosferei, în ea există

curenţi de convecţie şi mase de aer ce sunt provocaţi de încălzirea straturilor inferioare ale aerului,

în contact cu suprafaţa litosferei şi hidrosferei.

- În troposferă se concentrează 80% din volumul total de gaze din atmosferă. Are o

grosime de 8-11 km. în troposferă se produc fenomenele meteorologice.

5
 Tropopauza face trecerea de la tyroposferă la stratosferă şi are o grosime de circa 2km ; se

mai numeşte substratosferă, este neomogenă, cu aspect stratificat.

Stratosfera este stratul ce are o grosime de 11-32 km.

- În acest strat nu se desfăşoară fenomene meteorologice.

- Lipsesc curenţii verticali de convecţie, iar temperatura este aproape aceeaşi

- Lipsesc vaporii de apă şi praful terestru.

- Este prezent praful de origine vulcanică şi cosmică.

- Este prezent stratul de ozon, cu un foarte important rol de protecţie a vieţii, deoarece

apără organismele de acţiunea vătămătoare a radiaţiilor UV.

- în acest strat se produc aurorele polare.

Stratopauza face trecerea de la stratosferă la mezosferă, având o grosime de circa 10 km. În

acest strat, se acumulează ozonul şi datorită acestui fapt are o temperatură ridicată. Acumularea

ozonului se datorează disocierii moleculelor de oxigen sub acţiunea razelor UV. Prezenţa stratului

de ozon este benefică pentru omenire, deoarece protejează Pământul împotriva radiaţiilor UV.

Mezosferă - în acest strat se petrec numeroase şi complicate procese fotochimice, are loc o

puternică absorbţie a radiaţiilor UV.

Caracteristicile mezosferei sunt foarte importante pentru zborurile cosmice, şi anume pentru

calcularea culoarului de intrare în atmosferă a navelor cosmice Acest strat are o grosime de 32-80

km.

Mezopauza - în acest strat temperatura scade foarte mult şi grosimea stratului este de 80-90

km ; face legătura între mezosferă şi termosferă

6
 Termosfera este cel mai fierbinte strat al atmosferei, unde au loc puternice disocieri ale

moleculelor de oxigen şi azot şi procese fotochimice intense. Are loc o puternica ionizare a aerului

datorată radiaţiilor Uv, radiaţiilor X şi captării unor fluxuri de particule din spaţiul interplanetar

Termopauza face trecerea de la termosferă la exosferă şi, având o grosime de 500-1000 km.

acest strat are o temperatură invariabilă.

Exosferă, sau sfera externă, este stratul superior al atmosferei, cu o grosime de 1000-

3000km ; aerul este aici extrem de rarefiat iar moleculele de gaz scapă din raza de acţiune a

gravitaţiei, pierzându-se în spaţiu.

Subdiviziunile atmosferei pot fi grupate în două mari straturi, această împărţire are la bază

variaţiile de temperatură, ce au trăsături complet diferite :

Atmosfera :

- atmosfera joasă-meteorologică

- atmosfera înaltă

Atmosfera poate fi împărţită, în funcţie de compoziţia chimică, tot în două părţi: homosfera-

compoziţie chimică constantă şi omogenă heterosfera- compoziţie chimică neomogenă.

✔ DINAMICA ATMOSFEREI Şl FENOMENUL CHIMIC

Atmosfera Pământului are un character dinamic. Aerul se încălzeşte în contact cu suprafaţa

Pământului, se dilată şi se ridică. Acest proces este urmat imediat de o înlocuire cu un alt aer mai

rece.

Acest schimb de căldură, care are loc în permanenţă la suprafaţa Pământului, se numeşte

convecţie. Convecţia este forma principală de energie ce se manifestă în interiorul atmosferei.

7
 La nivel planetar, fenomenul de convecţie are loc pe întinderi mari, între regiunile tropicale

şi cele polare, între uscat şi suprafaţa oceanelor.

Circulaţia aerului este individualizată la nivelul planetei într-o schemă clar conturată,

cuprinde şapte zone termice :

 zonă ecuatorială

 două zone tropicale

 două zone temperate

 două zone polare

2. COMPOZIŢIA AERULUI

Aerul este un amestec de gaze care formează straturile inferioare ale atmosferei.

Ce este atmosfera ?

Atmosfera este o masă de gazoasă invizibilă, încât cu greu ne putem da seama de existenţa

sa, doar dacă am fi la înălţimi din ce în ce mai mari am constata ce neplăcută este lipsa aerului.

Spre deosebire de celelalte învelişuri ale planetei noastre, atmosfera se caracterizează prin

faptul că majoritatea atomilor se găsesc în stare gazoasă, iar principalele componente se află în stare

liberă şi într-un schimb intens cu atomii hidrosferei.

Pe lângă aceste gaze, în compoziţia aerului se află:

• compuşi ai acestor gaze;

• reziduuri industriale;

• praf;

• microorganisme.

8
 Dintre toate componentele atmosferei, oxigenul şi azotul sunt singurele elemente produse

care există în straturile acesteia. În partea inferioară a atmosferei, aceste gaze se găsesc în stare

moleculară, iar în partea superioară, în stare atomică.

Compoziţia chimică a aerului la nivelul mării este redată în tabelul următor:

Componentul Formula Concentratia % volumetrice Masa, tone

Azot N2 78,10 4,00 x 1015
Oxigen O2 20,93 1,22 x 1015
Argon Ar 0,9325 6,70 x 1013
Bioxid de carbon CO2 0,034 2,10 x 1012
Neon Ne 0,0018 6,30 x 1010
Hidrogen H2 0,015 5,30 x 1010
Heliu He 0,0005 3,70 x 1010
Kripton Kr 0,0001 1,60 x 1010
Xenon Xe 0,00004 2,19 x 1019

Principalele componente ale aerului sunt: oxigenul, azotul şi

dioxidul de carbon.

✔ OXIGENUL

Oxigenul este elementul care determină în mare măsură proprietăţile fizice şi chimice ale

aerului. Aceste însuşiri fac din atmosferă un adevărat scut, la adăpostul căruia se desfăşoară viaţa pe

Pământ.

Oxigenul se găseşte în aer în stare liberă sub formă moleculară, reprezentând 20, 93%

volumetrice şi 23% de masă. Are o foarte mare importanţă biologică deoarece este răspunzător de

procesele fundamentale care au loc la nivelul regnului vegetal şi animal şi, de asemenea, este un

constituent important al materiei din organismele vii. Este indispensabil respiraţiei vegetale şi

animale, menţine reacţiile de oxidare care sunt principalele surse de energie în procesele vitale:

• Animalele aerobe consumă oxigen pentru oxidarea diferitelor substanţe din

organism, în urma acestor reacţii rezultând dioxid de carbon şi apă.

9
 • Energia eliberată în procesul respiraţiei produce căldura şi alte forme de energie

animală.

• La animalele superioare, oxigenul inspirat prin plămâni pătrunde în sânge, unde, cu

hemoglobina, formează oxihemoglobina.

• În cursul circulaţiei sanguine, oxihemoglobina ajunge în vasele capilare ale

organsimului, unde disociază în hemoglobină şi oxigen.

• Hemoglobina reintră prin vene în plămâni, iar oxigenul difuzează prin pereţii

capilari în ţesuturi.

• În ţesuturi au loc procesele de ardere lentă necesare organismului, din aceste procese

rezultând dioxidul de carbon, ce este expirat prin plămâni.

• Un om adult consumă într-o oră circa 40 de litri de oxigen.

✔ AZOTUL

Azotul este gazul cel mai răspândit din atmosfera Pământului; molecula azotului este cea

mai stabilă dintre toate combinaţiile azotului. Rolul ecologic al azotului în natură constă în

neutralizarea puterii de oxidare a oxigenului.

Are un rol foarte important pentru viaţa plantelor şi animalelor, fiind costituentul tuturor

celulelor vii, proteinelor, acizilor nucleici.

10
 Animalele şi plantele superioare nu pot asimila direct azotul din atmosferă, deoarece ele au

nevoie de azot sub formă de săruri solubile, pe care plantele le iau din sol pe două căi:

• Prin intermediul unor bacterii fixatoare de azot, care utilizează acest element la

biosinteza unor compuşi azotaţi.

• Prin dizolvarea unor oxizi ai azotului în apă de ploaie, când se vor forma acizii

azotos şi azotic.

Circuitul azotului în natură reprezintă un echilibru dinamic care se stabileşte între lumea

animală, lumea vegetală şi lumea minerală.

Argonul este, din punct de vedere al concentraţiei, al treilea gaz din componenţa aerului

atmosferic.

✔ DIOXID DE CARBON

Dioxidul de carbon este principala formă a carbonului în natură. Circuitul carbonului în

natură depinde de toate procesele prin care trece carbonul din formă minerală în formă organică.

Carbonul se găseşte în straturile inferioare ale atmosferei în concentraţie de 0,03%, iar în jurul

oraşelor industrializate concentraţia acestuia ajunge până la 0,05-0,07%. Această creştere de

concentraţie se datorează acumulărilor de dioxid de carbon rezultate din:

• Arderea combustibililor;

• Descompunerea plantelor, animalelor şi bacteriilor moarte;

• Respiraţia vieţuitoarelor;

• Erupţiile vulcanice;

11
 Concentraţia dioxidului de carbon scade puţin ziua, deoarecere este utilizat de plante în

procesul de fotosinteză. Noaptea, concentraţia dioxidului de carbon creşte puţin, datorită respiraţiei

organismelor ca urmare a lipsei procesului de fotosinteză.

Dioxidul de carbon este un component important al aerului, care participă la procesele de

fotosinteză, în urma cărora plentele verzi convertesc energia solară în energie chimică. Are o

importanţă mare ca agent de degradare a rocilor ca hrană pentru plantele verzi, ca regulator al

climei pe Pământ.

Eficienţa conversiei realizată prin procesul de fotosinteză este de 0,3-0,5%.

✔ ALTE COMPONENTE ATMOSFERICE

În afară de componentele de bază ce intră în compoziţia chimică a aerului, ca urmare a unor

fenomene nedorite de poluare, acesta poate să mai conţină:

• Particule solide;

• Apă;

• Compuşi cu azot;

• Ozon;

• Gaze radioactive;

• Microorganisme;

Particulele solide - acestea vor influenţa negativ transparenţa aerului şi vor conduce la

încălzirea aerului datorită acumulării căldurii solare.

Particulele solide din atmosferă pot proveni din:

• Praful terestru şi cosmic;

12
 • Cenuşa şi fumul vulcanilor;

• Dezagregarea rocilor;

• Fumul fabricilor, uzinelor, locuinţelor;

• Particulele organice.

Se evaluează cantitatea totală de particule solide din atmosferă la câteva milioane de tone.

Prezenţa în aer a particulelor solide are influenţe asupra climei, având doar implicaţii

ecologice în ecosistem: reducerea transpiraţiei, slăbirea intensităţii radiaţiilor solare, modificarea

regimului precipitaţiilor.

Apa se poate găsi în atmosferă nu numai sub formă de vapori, ci şi în stare lichidă sau chiar

solidă, în funcţie de temperatura aerului. Prezenţa apei în atmosferă păstrează condiţiile de

umiditate necesare vieţii plantelor şi animalelor. Apa pătrunde în atmosferă prin evaporare de pe

suprafaţa Pământului , de pe suprafaţa mărilor şi a oceanelor, între atmosferă şi suprafaţa terestră,

existând un circuit constant al apei.

Eficienţa conversiei realizată prin procesul de fotosinteză este de 0,3-0,5%.

Compuşii cu azot se găsesc în aer în cantităţi mici sub formă de amoniac şi oxizi de azot.

Aceştia s-au format din azot liber, în urma descărcărilor electrice în aer umed, prin acţiunea

radiaţiilor UV asupra azotului molecular sau prin fixarea azotului atmosferic de către unele specii

de organisme, care după ce mor, degajă oxizi de azot şi amoniac ce ajung în atmosferă.

Ozonul se găseşte în cantităţi foarte mici în troposferă şi provine din acţiunea radiaţiilor UV

sau a descărcărilor electrice asupra moleculelor de oxigen din aer.

Gazele radioactive sunt rezultatul unor transformări radioactive, ce au loc în litosferâ, în

special deasupra zăcămintelor radioactive.

13
 Microorganismele din atmosferă determină descompunerea materiilor organice în substanţe

anorganice.

3. PROPRIETĂŢILE AERULUI

Aerul pur are următoarele proprietăţi fizice:

• inodor,

• incolor;

• în strat gros, pare albastru;

• un litru de aer cântăreşte 1,293 grame la 0 grade C;

Proprietăţile chimice şi biologice ale aerului sunt cele ale componentelor principale din care

este format. Proprietăţile componenţilor aerului uscat sunt prezentate tabelul umător:

Denumirea gazului Densitatea Continut in aer, %

g/cm3 volum masa
Azot 0,96 78,09 78,52
Oxigen 1,05 20,95 23,15
Argon 1038 0,93 1,28
Bioxid de carbon 1,53 0,03 0,05
Neon 1,69 1,8 x 10-3 -
-4
Heliu 0,14 5,24 x 10 -
Kripton 2,87 1,0 x 10-5 -
Hidrogen 0,07 5 x 10-5 -
-6
Xenon 4,5 8 x 10 -
Ozon 1,6 1 x 10-6 -
Radon 7,6 6 x 10-8 -
Aer Uscat 1,293 100 100

4. MIŞCĂRILE AERULUI

Mişcarea aerului este elementul meteorologic cel mai activ şi dinamic, şi acesta tinde să

estompeze diferenţele ce apar în distribuţia neuniformă a temperaturii, presiunii şi altor parametri,

fiind caracterizat prin: viteză, durată, direcţie şi structură. Vântul reprezintă o sursă inepuizabilă de

energie, alături de energia mareelor şi de energia solară.

14
 Mişcarea aerului sub formă de vânt influenţează peisajul geografic, modelează scoarţa

terestră prin acţiunea sa de eroziune, transport, şi acumulare; creează forme specifice reliefului

eolian.

Vântul îşi pune amprenta şi asupra plantelor modelează coroanele copacilor contribuie la

polenizarea unui număr mare de plante.

Mişcările aerului se manifestă pe plan local, regional şi planetar. Mişcările aerului se

datorează faptului că suprafaţa Pământului este încălzită neuniform şi din acest motiv aerul încălzit

de la suprafaţa Pământului se ridică, deoarece îi scade densitatea, şi este înlocuit cu mase de aer mai

reci din alte zone. Acest fapt duce la o distribuire neuniformă nu numai a căldurii, ci şi presiunii

atmosferice. Deplasarea aerului din zone cu aer mai uşor şi mai cald se face şi cu un transport de

căldură şi umezeală.

Învelişul atmosferic al Pământului acumulează o uriaşă forţă energetică. Mişcările aerului,

element component al climei, au un rol important şi permanent în :

• reglările termice;

• reglarea ciclului umidităţii;

• ventilarea maselor de aer;

Mişcările aerului constituie şi un agent de transport al unor germeni patogeni, fiind

răspunzător şi de unele fenomene fizice, care se petrec la suprafaţa Pământului.

Indicatori de calitate pentru aer

• Poluarea aerului respectiv calitatea acestuia sunt cele mai grave probleme, pe termen scurt

şi mediu, din punctul de vedere al sănătăţii oamenilor şi mediului!

• Aerul poluat este mai greu de evitat decât apa poluată!

15
 • Aerul poluat pătrunde peste tot, dăunează sănătăţii, degradează mediul şi construcţiile!

5. POLUAREA AERULUI

Poluarea aerului se produce atunci când în aer sunt emise substanţe care produc alterarea

proprietăţilor fizice, chimice şi biologice ale aerului, fiind sesizate de către om şi mediu.

✔ AGENŢI POLUANŢI

Agenţii poluanţi se clasifică în doua grupe:

1. Suspensii şi aerosoli - formate din particule lichide sau solide, care au dimensiuni de

100- 0,001 mm :

• Suspensii mai mari de 10 mm, care au stabilitate mică în aer;

• Suspensii cu diametrul de 10 - 0.1 mm, care sedimentează cu viteză uniformă;

• Suspensii cu dimensiunea mai mică de 0,1 mm, care au stabilitate foarte mare în

atmosferă, având o capacitate de difuziune foarte mare.

2. Gaze şi vapori toxici - sunt poluanţii prezenţi în atmosferă sub formă gazoasă, sunt foarte

diverşi din punct de vedere al naturii lor chimice, având stabilitate şi putere de difuziune mare în

atmosferă Stabilitatea şi puterea mare de difuziune în atmosferă a gazelor şi vaporilor toxici depind

de caracteristicile fizice ale atmosferei:

• Temperatura - când aceasta este crescută, creşte volatilitatea, iar temperatura scăzută

favorizează condensarea şi trecerea din stare gazoasă în cea de aerosol;

• Umiditatea - când este mare, duce la schimbarea stării de agregare a substanţelor azoase

din atmosferă;

• Radiaţiile - mai ales cele ultraviolete, favorizează reacţiile fotochimice, care pot produce

transformări chimice importante.

16
 Poluanţii din aer sunt substanrăine de compoziţia normală a aerului sau substanţe care intră

în compoziţia aerului şi care, în funcţie de concentraţie şi timp de acţiune, exercită un efect nociv

asupra omului şi mediului.

Pătrunşi în atmosferă, poluanţii pot reacţiona chimic cu constituenţii atmosferici sau cu alţi

poluanţi prezenţi.

Pot sa rezulte astfel substanţe noi, cu agresivitate mai mare sau mai mică asupra omului sau

mediului.

Dintre cele mai frecvente reacţii se numără şi:

• Oxidarea SO2 la SO3 cu formarea ulterioară a aerosolilor de H2SO4;

• Reacţii fotochimice complexe şi formarea smogului din cauza gazelor de eşapament ale

autovehiculelor.

✔ SURSE DE POLUARE A AERULUI

17
 Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcţie de o serie de

criterii, după cum urmează:

● După origine

1. Surse naturale de poluare, care nu provoacă decât în mod excepţional poluări importante

ale atmosferei, cum sunt:

• poluarea produsă de pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale

solului;

• erupţiile vulcanice;

• emanaţiile de gaze din sol, descompunerea în sol a substanţelor organice;

• incendiile maselor vegetale;

• omul şi animalele, care prin procese fizioloice evacuează CO şi viruşi;

• radioactivitea terestră şi cosmică;

• furtunile de praf şi nisip.

2. Surse de poluare artificiale sau antropice - aceste surse de poluare se datorează activităţii

omului, progresului societăţii, procesului de industrializare şi urbanizare. Ele sunt foarte importante,

se înmulţesc foarte mult, motiv pentru care protecţia aerului reprezintă o problemă vitală a lumii

contemporane.

● După mobilitate

• Surse de poluare staţionare sau fixe - sursele staţionare cuprind : procesele de combustie şi

procesele industriale.

18
 Procesele de combustie constau în arderea combustibililor pentru obţinerea de energie,

aceste procese fiind folosite în scopuri industriale pentru realizarea energiei calorice necesare

încălzirii sau pentru incinerarea reziduurilor.

În prezent, cei mai utilizaţi sunt combustibilii fosili. Teoretic, printr-o ardere completă a

unui combustibil pur ar rezulta doar CO2 şi H2O care nu au o nocivitate considerabilă. În practică,

aceşti combustibili sunt impuri, procesul de ardere este incomplet şi deci, în urma arderii, rezultă

produşi secundari, care intră în compoziţia fumului, şi sunt emişi în atmosferă, pe care o poluează.

Dintre sursele industriale, centralele termo-electrice sunt sursa cea mai importantă de

poluare a aerului prin procese de combustie, limitându-se totuşi această poluare la zona limitrofă

centralei termice respective.

Încalzitul locuinţelor, datorită faptului că sursele de ardere se află răspândite pe teritoriul

localităţilor, reprezintă o importantă sursă de poluare a aerului. Incineratoarele urbane de gunoi

reprezintă de asemenea o sursă importantă de poluare a aerului -poluanţii majori sunt reprezentaţi

de fumul negru şi cenuşă, la care se adaugă CaO, aldehide, hidrocarburi, oxizi de sulf şi de azot,

fosfaţi, fluorurl, cianuri în cantităţi relativ reduse.

Procesele industriale diverse reprezintă o foarte importantă sursă de poluare a aerului din

cauza diversităţii mari de poluanţi emişi în atmosferă, precum şi din pricina agresivităţii ridicate a

multora dintre aceştia.

Volumul şi teritoriile afectate de poluanţii emişi din procese industriale sunt mai mici decât

volumul şi teritoriile afectate de poluanţii proveniţi din arderea combustibililor şi din surse mobile,

importanţa acestora constând în marea lor diversitate şi nocivitate.

Teritoriile afectate se limitează la cele situate în apropierea surselor de poluare, riscurile

pentru sănătate şi sau degradarea mediului sunt foarte mari în absenţa unor măsuri adecvate de

protecţie în teritoriile respective.

19
 • Sursele mobile de poluare industrială sunt reprezentate de mijloacele de transport rutier,

feroviar, aerian şi maritim. Dintre acestea, pe primul loc se situează autovehiculele. Transporturile

auto sunt surse deosebit de importante de poluare a aerului, constituind pentru anumite ţări cea mai

importantă sursă de poluare.

Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două particularităţi, şi anume:

• În primul rând eliminarea gazelor de eşapament se face foarte aproape de sol,

ceea ce contribuie la obţinerea de concentraţii ridicate de poluanţi foarte aproape de sol;

• În al doilea rând, emisiile de poluanţi se fac pe întreaga suprafaţă a

localităţilor, diferenţele de concentraţie depinzând de intensitate traficului şi posibilităţile de

ventilaţie a străzii.

● După formă

• Sursele puctuale de poluare sunt acele surse la care jetul de gaze este eliminat în

atmosferă prin conducte, coşuri, guri de evacuare.

• Sursele liniare de poluare se caracterizează prin poluare în plan orizontal, cum sunt

arterele cu trafic intens.

• Sursele de poluare de suprafaţă produc poluări pe arii extinse, un cartier privit la

scara oraşului sau un oraş privit la scara unei zone mai mari.

• Sursele de poluare de volum caracterizate prin emisii de concentraţii aproximativ

egale pe cele trei dimensiuni.

● După regimul de funcţionare

20
 • Sursele continue de polaure - emisie constantă de poluanţi pe perioade medii sau

lungi de timp

• Sursele interminente de poluare se caracterizează prin emisie interminentă de

poluanţi cu întreruperi semnificative ca durată.

• Sursele de poluare instantanee produc poluări prin emisii de poluanţi într-un interval

foarte scurt de timp, după care emisia de poluanţi încetează.

6. POLUAREA

Controlarea poluării atmosferice

Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implica metode ce reduc,

colecteaza, capteaza sau reţin poluanţi inainte ca ei sa intre in atmosfera. Din punct de vedere

ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic si prin masuri de

conservare, precum arderea de mai puţin combustibil este strategia preferata. Influenţând oamenii sa

foloseasca transportul in comun in locul autovehiculelor personale ajuta de asemenea la

imbunatatirea calitatii aerului urban.

Potenţiali poluanţi pot exista in materialele ce intra in procese chimice sau in procese de

combustie (ca de exemplu plumbul din benzina).

Metode de controlare a poluării atmosferice includ si indepartarea materialelor poluante

direct din produsul brut. inainte ca acesta sa fie folosit, sau imediat dupa ce s-a format, dar si

alterarea proceselor chimice ce duc l-a obţinerea produsului finit, astfel incat produsii poluanţi sa nu

se formeze sau sa se formeze la nivele scăzute.

Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folosiţi de către automobile este

posibila si prin realizarea unei combustii cat mai complete a carburantului sau prin recircularea

gazelor provenite de la rezervor, carburator si motor, dar si prin descompunerea gazelor in elemente

21
puţin poluante cu ajutorul proceselor catalitice. Poluanţii industriali pot fi la rândul lor captati in

filtre, precipitatori electrostatici.

Acţiuni guvernamentale pentru combaterea poluării

Diferite tari au impus standarde in legislaţie cu privire la nivelele de concentraţie ce se cred

a fi suficient de scăzute pentru a proteja sanatatea publica. Standardele privind sursele de emisie au

de asemenea specificate limitele de emisie a substanţelor poluante in atmosfera astfel incat

standardele de calitate ale aerului sa fie atinse.

Cu toate acestea insa, natura problemei necesita implementarea tratatelor internaţionale ale

mediului, si pana in acest moment 49 de tari au aprobat in Martie 1985 convenţia Naţiunilor Unite

cu privire la stratul de ozon.

"Protocolul de la Montreal", asa cum a fost numita aceasta convenţie renegociata in 1990

apela la indepartarea anumitor clorocarburl si fluorocarburi pana la sfarsitul secolului si asigura

ajutor in vederea dezvoltării tarilor in realizarea acestor tranzitii. in plus, mai multe tratate

internaţionale au fost semnate in scopul reducerii incidenţei ploii acide.

In Statele Unite, Actul Aerului Curat din 1967, asa cum a fost amendat in 1970,1977 si 1990

este baza legala a controlării poluării atmosferice. Agenţia de Protectie a Mediului are ca

responsabilitate primara indeplinirea cererilor acestui act, care specifica sa se stabileasca standarde

privind calitatea aerului in cazul diferitelor substante. Actul a fost de asemenea destinat prevenirii

deteriorării calitatii aerului in arealele unde aerul este in prezent mai curat decât impun standardele.

Amendamentele din 1990 identifica ozonul, monoxidul de carbon, ploaia acida si noxele

atmosferice ca fiind cele mai grave probleme ale poluării aerului.

22
 Cum am putea contribui pentru combaterea poluării ?

Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile

pe care le-ar putea face pentru a salva energie sunt:

Folosirea mai rara a automobilelor: mersul, ciclismul, sau transporturile publice.

Evitarea cumpărării bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie pentru a

confecţiona ambalajele, dar si de a le recicla.

Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa cumperi altele noi,

repara obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de

reciclare sunt disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o

alta folosinţa.

Izoleaza-ti casa: cauta crăpăturile din usi, ferestre, si asigura-te ca podul este suficient izolat

pentru a pastra căldură casei.

Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi

aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un

consum scăzut de energie si baterii reincarcabile.

Economiseşte apa, este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un

robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de tone de apa pe zi.

Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le

determina. Afla daca sunt grupări ecologice in zona ta care te-ar putea informa.

23
Bibliografie :

1. Arborele Lumii, anul 2001

2. Manual de clasa a IX-a "Studiu calităţii mediului"

3. Cianău R (coordonator), Ecologie şi protecţia mediului, manual pentru clasa a X-a, Editura

Economică, Bucureşti, 2000