Ion-Liviu Rebreanu

Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune ce se

desfăşoară pe mai multe planuri, cu un număr mare de personaje şi un conflict puternic.
Naraţiunea este realizată la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient şi omniprezent în
raport cu personajele sale. Romanul este organizat în proză, format din două părţi, Glasul
pământului şi Glasul Iubirii, grupate în șase respectiv șapte capitole.
Acţiunea este construită pe două planuri paralele, tehnica de construcţie este alternantă,
la nivelul fiecărui plan tehnica folosită este înlănţuirea.

Titlul textului coincide cu numele personajului principal, sugerând intenția autorului de a

face din acesta tipul generic al țăranului ardelean.
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt fixate încă din inceputul romanului, acţiunea
debutând in Ardeal, în curtea Văduvei Teodosia din satul Pripas, într-o zi de duminică.
În incipitul romanului autorul descrie drumul ce intră în sat, acesta fiind personificat
prin verbe dinamice („coteşte brusc”, „înaintează vesel”), nerăbdător să ducă cu el
destinul unui personaj. La intrarea în Pripas este descris Hristosul de tablă ruginit,
avertisment de text ce are valoare simbolică sugerând faptul că acolo se vor desfășura
evenimente tragice.
O secvență narativă semnificativă este cea petrecută chiar în incipit. Deşi o iubeşte
pe Florica, Ion dansează dansul tradițional împreună cu Ana. Având dorința ascunsă de a
se apropia de aceasta pentru pământurile acesteia. După dans Ion îi propune fetei să se
întâlnească in grădină: „să vii Anuţă … şti tu unde!”. Însă cei doi sunt prinși stând
împreună de Vasile Baciu. Astfel începe conflictul dintre Baciu şi Ion.
O altă secvenţă narativă semnificativă o reprezintă cea petrecută la nunta lui George
Bulbuc cu Florica. Astfel Ana realizează în sfârșit adevărul că Ion o iubea pe Florica, iar
către ea îl atrăgea doar pământul. Ion afirmă: „Da omoară-te dracului, că poate aşa am să
scap de tine!”, din care putem observa disprețul faţă de Ana.
„Ion” de Liviu Rebreanu prezintă lupta țăranilor ardeleni pentru pământ la începutul
secolului XX. Roman realist de tip obiectiv, „Ion” este o creaţie monumentală pe tema
pământului şi a condiţiei ţăranului, urmărită în toată complexitatea ei. Fiind primul roman
realist-obieetiv al literaturii române, „Ion” prezintă drama ţăranului ardelean care trăieşte
într-o lume în care pământul este nu doar un mijloc de existenţă, ci şi un criteriu al valorii
individuale. Romanul oferă o reprezentare veridică a vieţii românilor din Ardeal, de la
începutul secolului al XX-lea, astfel fiind şi o frescă a societăţii rurale.
 
Formula realismului obiectiv îşi găseşte expresia în romanul „Ion”, a cărui apariţie în anul
1920 reprezintă un moment semnificativ în evoluţia prozei româneşti, marcând naşterea
romanului realist modern.
Curent literar dezvoltat în strânsă legătură cu condiţiile social-istorice ale sec. al XIX-
lea, realismul impune o nouă orientare estetică, care se caracterizează prin
reprezentarea veridică a realităţii, prin tendinţa de obiectivare, prin absenţa idealizării
personajelor şi a circumstanţelor în care aceştia acţionează. Destinul uman este supus
unor legi precise şi unor cauzalităţi previzibile, aşa cum afirmă şi criticul Nicolae
Manolescu „romanele realiste şi naturaliste sunt mai degrabă imagini ale destinului decât
ale vieții”.
Viziunea despre lume înfăţişată în acest roman este strâns legată de concepţia
scriitorului despre literatură şi menirea ei. Aşa cum mărturisea Rebreanu, pentru el
literatura este „creaţie de oameni şi viaţă”, iar romanul „fixează curgerea vieţii”, de
aceea el nu copiază realitatea, ci se îndreaptă spre un realism al esenţelor, devenind un
narator obiectiv, omniscient, care urmăreşte existenţa umană aşa cum este ea. Un
argument relevant pentru percepţia autorului privind raportul dintre realitate şi ficţiune o
reprezintă sursele de inspiraţie ale romanului. Trei momente importante au dus la
conceperea romanului: cunoscuta scenă a sărutării pământului din cap. al IX- lea îşi are
originea în realitate, când autorul a văzut un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare care a
îngenuncheat şi a sărutat pământul; apoi povestea unei fete bogate, Rodovica, care a fost
bătută crunt de tatăl ei pentru că a rămas însărcinată cu un ţăran sărac din sat; iar al
treilea eveniment este o discuţie cu un sărac ţăran tânăr, Ion Pop al Glanetaşului care
vorbea despre pământ cu o dragoste pătimaşă.
Ca roman realist, „Ion” prezintă o lume ficţională creată în concordanţă cu realitatea, pe
care nu o copiază, ci o reface, o recreează. Acest univers are toate caracteristicile lumii
reale, de aceea are aspect verosimil, iar autorul nu înfrumuseţează realitatea, ci o
prezintă aşa cum este ea. La fel, şi „Ion” imită viaţa reală prezentând viaţa ţărănească
prin conturarea destinelor personajelor. Adevăratul roman realist este mai degrabă o
imagine a destinului decât a vieţii. Cel mai bine conturat personaj este Ion, personaj
realist, reprezentativ pentru o categorie socială prin relaţia sa cu pământul. Rebreanu
redă atmosfera epocii prezentând modul de gândire al ţăranului, problemele lui sociale,
politice, realizând astfel o adevărată monografie a satului ardelenesc de la începutul sec.
Al XX-lea.
Conform afirmaţiei lui Eugen Lovinescu: „ e cea mai puternică creaţie obiectivă a
literaturii române”. Autorul se îndepărtează de personajele sale, nu le ia apărarea, nu le
scuză faptele, nici nu le condamnă. Astfel, în roman relaţia narator-personaj este
obiectivă, naratorul fiind impersonal, omniscient, iar naraţiunea se realizează la persoana
a IlI-a. Totuşi autorul dirijează evenimentele, introducând semne prevestitoare prin care
se anticipează unele momente ale acţiunii. Un asemenea moment este descrierea
drumului care duce spre satul Pripas, care este un drum al destinului sau crucea strâmbă
a lui Isus de la intrarea în sat sau remarcabila descriere a horei, o „horă a sorţii”. Prin
perspectiva narativă obiectivă se creează iluzia realităţii, caracterul veridic al romanului.
Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea
derulării lor, iar perspectiva spaţială reflectă un spaţiu real, acela al satului Pripas şi unul
psihologic al trăirilor interioare din sufletul lui Ion: dorinţa de a avea pământ şi iubirea
Floricăi.
Modernă este nu doar prezentarea vieţii ţărăneşti dintr-o nouă perspectivă, este modernă
şi tehnica narativă, structura şi compoziţia operei. Romanul este structurat pe două mari
părţi „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, care sunt aşa-numitele voci interioare care
motivează acţiunile personajului. Prima parte urmăreşte patima lui Ion pentru pământ şi
dorinţa lui de a deveni fruntaşul flăcăilor din sat, iar partea a doua prezintă confruntarea
flăcăului cu glasul iubirii care îl va duce la pierzanie. Cele 13 capitole, distribuite simetric
în cele două părţi, urmăresc lupta disperată a personajului de a ajunge de la marginea
societăţii rurale spre centrul ei.
Titlurile capitolelor sunt sugestive, având caracter simbolic, ca de ex. „începutul”,
„Ştreangul”, „Zvârcolirea” „Noaptea”, etc. Compoziţia romanului este circulară datorită
începutului şi finalului identic, construit pe motivul drumului, drumul care duce spre satul
Pripas şi care, în final, iese din Pripas îmbătrânit şi obosit de zvârcolirile vieţii, de patimile
la care a fost martor. Crucea strâmbă a lui Isus, care veghează lângă drum este un alt
element simbolic al operei, prevestind drama care va urma. Romanul este o monografie a
satului ardelenesc de la începutul sec. al XlX-lea. Prin tehnica contrapunctului se prezintă
viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale, dar şi unele momente semnificative ale vieţii,
cum ar fi nunta Laurei cu Pintea respectiv nunta Anei cu Ion sau conflictele puternice
dintre ţăranii Vasile Baciu şi Ion respectiv preotul Belciug şi învăţătorul Herdelea. Acţiunea
se desfăşoară pe două mari planuri narative care uneori se derulează paralel, alteori se
intersectează, formând imaginea unei lumi reale complexe, generând aspectul
monografic al satului transilvănean. Astfel, prin tehnica planurilor paralele se prezintă
viaţa ţăranilor, avându-1 în centru pe Ion şi viaţa intelectualităţii satului, format din
familia Herdelea şi preotul Belciug. în ceea priveşte ritmul narativ, acesta se accelerează
spre final, după moartea eroului evenimentele finale având caracter rezumativ.
Tema romanul este prezentarea problematicii pământului de la începutul sec. al XX-lea,
concretizată prin lupta unui ţăran sărac pentru a obţine pământ şi consecinţele faptelor
sale, tema centrală dublată de tema iubirii. Tema romanului implică şi caracterul ei
monografic, care orientează naraţiunea spre prezentarea marilor evenimente ale satului
ca nunta sau hora,şi prezintă stratificarea socială, instituţiile satului, organizarea familiei,
dar şi realităţi psihologice cum ar fi ura, violenţa, duşmănia.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură specifică a romanului. Conflictul
principal este reprezentat prin lupta pentru pământ a ţăranului, reprezentat prin dorinţa
pătimaşă a lui Ion de a avea pământurile lui Vasile Baciu, Ana fiind un mijloc de a pune
mâna pe pământuri şi un pretext al dorinţei de răzbunare a lui Ion pentru jignirea primită.
Acest conflict social ilustrează ura ţăranului bogat faţă de cel sărac respectiv invidia celui
sărac faţă de cel bogat. Conflictul interior este cel psihologic, arătând adevărata
dimensiune a dramei eroului: dorinţa de a se îmbogăţi şi iubirea adevărată faţă de Florica.
Acest conflict este simbolizat şi prin cele două titluri „Glasul pământului” şi „Glasul
iubirii”, voci care se aud succesiv apoi simultan, creând situaţia finală a tragediei lui Ion.
Conflictele secundare completează imaginea: neînţelegerile dintre Ion şi Simion Lungu
sau George Bulbuc, conflictul dintre preot şi învăţător.
Acţiunea romanului debutează cu o expoziţiune amplă, în care sunt prezentate locul,
timpul şi personajele. într-o duminică, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea se
adună la horă toţi locuitorii satului Pripas. în ritmurile fierbinţi ale horei se conturează
hotărârea lui Ion de a o cuceri pe Ana, fata urâtă, dar bogată a lui Vasile Baciu, părăsind-o
astfel pe Florica, fată frumoasă, dar săracă. Apariţia lui Vasile Baciu marchează intriga.
Văzându-şi fiica împreună cu Ion, se înfurie şi îl numeşte pe Ion „sărăntoc”, umilindu-1
astfel pe flăcău în faţa întregului sat. Această jignire declanşează în sufletul ţăranului
mândru şi ambiţios setea de răzbunare care se va termina dezastruos pentru toate
personajele. Desfăşurarea acţiunii prezintă, pe mai multe planuri, evoluţia destinelor
personajelor. După horă Ion se bate cu George la cârciumă, adevăratul motiv fiind Ana.
Ion renunţă temporar la pasiunea pentru Florica şi îşi concentrează energia asupra
planului de cucerire a Anei, care este şi planul de răzbunare pe Vasile Baciu. O seduce pe
Ana, o lasă însărcinată, forţându-1 pe Baciu să fie de acord cu căsătoria. Pentru Ana
începe un adevărat calvar: este bătută şi alungată de tată şi de soţ. Faptul că Ion intră în
posesia pământurilor şi se naşte copilul, nu rezolvă problemele. Umilită şi respinsă de toţi,
Ana hotărăşte să se sinucidă. Nici sinuciderea soţiei, nici moartea copilului nu trezesc în
sufletul lui Ion regrete, pentru că atât Ana, cât şi copilul erau simple garanţii ale
pământului. Punctul culminant este reprezentat de hotărârea lui Ion de a se reîntoarce la
pasiunea iniţială, la iubire, la Florica, care între timp s-a măritat cu George Bulbuc.
Deznodământul este previzibil: într-o noapte Ion o vizitează pe Florica şi este surprins de
George care îl ucide cu sapa. Criminalul este arestat, Florica urmează să trăiască singură,
iar pământurile ajung în posesia bisericii.
Planul secundar al romanului urmăreşte destinul şi necazurile familiei învăţătorului
Herdelea. El îşi zidise casa pe pământul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relaţiile
învăţătorului cu preotul însă se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar
putea pierde toată agoniseala şi i-ar rămâne familia pe drumuri. Situaţia devine şi mai
tensionată când învăţătorul îl ajută pe Ion la proces. Preotul Belciug are o personalitate
puternică, este cel mai respectat şi temut om din sat, având autoritate asupra întregii
colectivităţi.
într-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relaţiile cu regimul administrativ şi politic
austro-ungar. Cei mai afectaţi sunt intelectualii, deoarece autorităţile reprezintă asuprirea
naţională care se manifestă mai ales la această clasă socială. Avocatul Victor Grofşoru
militează pentru emanciparea socială şi naţională pe căi legale, pe când Titu Herdelea, cu
aere de poet, este un visător la unitatea naţională.
Oglindind principiile modernismului lovinescian privind teoria iihitaţiei şi cea a
sincronismului, Liviu Rebreanu este creatorul unei adevărate capodopere de roman în
care viaţa este transformată în univers ficţional, dar şi ficţiunea are influenţă asupra
realităţii. Conform programului realist, autorul adoptă un stil neutru, impersonal,
prezentând autentic o lume în care personajele au destine dramatice, reprezentând
caractere umane ale realităţii. Structura romanului, tema, descrierea destinelor, felul în
care trăiesc, gândesc şi simt personajele, oferă o reprezentare veridică a realităţii rurale
de la începutul sec. al XX-lea.