Leuștean Cătălina Specializare: Management Financiar-Bancar An: I CAP I. Aspecte teoretice privind obiectivele fundamentale cât și intermediare ale politicii monetare, instrumentele politicii monetare dar și politica de curs de schimb
Banca Națională a României (BNR) este banca centrală a României,
având personalitate juridică. Aceasta este o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti şi poate avea sucursale şi agenții atât în municipiul Bucureşti, cât şi în alte localități din țară. Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menținerea stabilității prețurilor. Principalele atribuții ale BNR sunt: a. Elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb; b. Autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare; c. Emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; d. Stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia; e. Administrarea rezervelor internaționale ale României. În cadrul politicii monetare pe care o promovează, Banca Națională a României utilizează proceduri şi instrumente specifice pentru operațiuni de piață monetară şi de creditare a instituțiilor de credit, precum şi mecanismul rezervelor minime obligatorii. Se interzice BNR achiziționarea de pe piața primară a creanțelor asupra statului, autorităților publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale şi altor societăți cu capital majoritar de stat. BNR poate efectua pe piața secundară operațiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe sau poate lua în gaj (garanție reală mobiliară care se constituie prin deposedarea debitorului de bunul grevat, conferind titularului său atât un drept de urmărire, cât şi unul de preferință), pentru acordarea de credite colateralizate, creanțe asupra sau titluri ale statului, autorităților publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale şi altor societăți cu capital majoritar de stat, instituțiilor de credit sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite certificate de depozit şi atrage depozite de la instituții de credit, în condițiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare. Banca Națională a României este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În cadrul politicii sale monetare şi de curs de schimb, Banca Națională a României poate acorda instituțiilor de credit credite pe termene ce nu pot depăşi 90 de zile, garantate cu, dar fără a se limita la: a. titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor în portofoliul Băncii Naționale a României, sau b. depozite constituite la Banca Națională a României sau la alte persoane juridice agreate de Banca Națională a României.
Politica monetară, fiind unul din instrumentele majore pe care le
foloseşte statul pentru a echilibra economia, a constituit multă vreme o preocupare a multor economişti. Keynesiştii susțineau că politica monetară, prin modificarea ofertei de bani, poate influența cererea agregată de bunuri şi servicii şi poate conduce, în acest fel, la utilizarea completă a forței de muncă fără inflație. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, acest lucru s-a dovedit eronat. Ideea a fost fundamentată de J.M. Keynes, în 1936, prin lucrarea sa „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”, care a revoluționat întreaga lume şi punea pe locul secund politica monetară, considerând mai eficace politica fiscală. Prin intermediul obiectivelor intermediare, trebuie să se realizeze, în definitiv prezentarea direcțiilor de acțiune ale băncii centrale în ceea ce priveşte măsurile de politică monetară. Brunner şi Meltzer defineau problema obiectivelor intermediare ca o problemă de alegere a unei (sau a unor) strategii optime care să conducă politica monetară în condiții de incertitudine şi de înregistrare de lag-uri în ceea ce priveşte obținerea de informații despre obiectivele fundamentale ale politicii.
Instrumente de politică monetară
Aplicarea măsurilor de politică monetară necesită utilizarea unui set de instrumente prin intermediul cărora banca centrală să-şi exercite influența la nivelul economiei. Băncile centrale utilizează o multitudine de instrumente de politică monetară, unele dintre acestea fiind generate prin propriile acțiuni întreprinse, altele generând influențe în plan monetar ca urmare a acțiunilor întreprinse de băncile din sistem, finalitatea acestor acțiuni fiind aceea de a injecta sau, dimpotrivă, de a retrage din economie lichiditate. Diversificarea mixului de instrumente este dată de nenumărate nevoi manifestate de băncile centrale în acțiunile întreprinse de acestea pentru elaborarea şi aplicarea programului de politică monetară, nevoi ce presupun: -Asigurarea atingerii obiectivelor legate de controlul masei monetare în condițiile existenței unor puternice şocuri generate la nivelul cererii şi al ofertei de monedă; -Posibilitatea unei adaptări rapide atât a instrumentelor, cât şi a obiectivelor operaționale în scopul reflectării constrângerilor instituționale care pot influența nefavorabil acțiunea generată de instrumente; -Asigurarea atingerii şi altor obiective adiacente (precum asigurarea funcționării normale a sistemului de plăți din economie, asigurarea dezvoltării rapide a piețelor monetare şi de capital, posibilitatea prevenirii unor posibile crize); -Reflectarea condițiilor macroeconomice, în general, şi a tipului de politică monetară şi a regimului valutar adoptate de autoritatea monetară. Mixul de instrumente de politică monetară ales trebuie să asigure realizarea interacțiunii dintre dimensiunea macroeconomică a politicii monetare (reprezentată de controlul agregatelor monetare asigurat de banca centrală în scopul atingerii obiectivului final al politicii macroeconomice) şi cea structurală (legată de obiectivele şi constrângerile instituționale care condiționează eficiența transmiterii măsurilor de politică monetară). Se poate face, astfel, distincție între instrumente directe şi indirecte de politică monetară. Dacă instrumentele indirecte acționează prin intermediul pieței pentru a influența semnificativ anumite condiții vizând cererea şi oferta, instrumentele directe stabilesc şi impun limite în planul activității monetare prin acte normative. Pornind de aici, putem structura instrumentele de politică monetară astfel:
INSTRUMENTE DE POLITICĂ MONETARĂ
DIRECTE INDIRECTE Plafonul de credite Credite de refinanțare Creditele direcționate Mecanismul rezervelor minime obligatorii Active lichide obligatorii Mecanismul taxei oficiale a scontului Operațiunile de open-market
Instrumente directe de politică monetară
Plafon de credit-banca centrală alocă creditele, în mod direct, la nivelul intermediarilor financiari. Se consideră că adoptarea acestui instrument este determinată de mai multe motive, printre care: Uşurința aparentă de implementare a acestui instrument; Percepția relativă legată de acurateţea cu care pot fi realizate obiectivele monetare şi cele legate de credit; În condițiile unei piețe cvasiinexistente sau în curs de dezvoltare, ca de altfel şi ale unei bănci centrale în curs de restructurare, s-a dovedit a fi cel mai eficient instrument de politică monetară la momentul respectiv; Faptul că era considerat una dintre cele mai eficiente modalități de direcționare a creditelor către acele sectoare favorizate (precum sectorul agricol, energetic etc.). Creditele direcționate-sectoarele de activitate considerate a fi favorizate au beneficiat de credite acordate la o rată a dobânzii subvenționată, având ca rezultat alimentarea cu lichidități suplimentare economiei, pe fondul transformării inflației corective în inflație structurală. Nivelul minim al activelor lichide-normă prudențială bancară potrivit căreia băncile din sistem sunt obligate să dispună de active lichide determinate ca procent din totalul depozitelor constituite la nivelul lor. Efectul acestei impuneri este simțit doar în condițiile în care băncile apelează la resursele băncii centrale, deoarece dobânzile practicate de aceasta sunt practic, prohibitive (Avantaj: în cazul ţțărilor aflate în curs de dezvoltare, în combinație cu alte instrumente de politică monetară, poate da rezultate în ceea ce priveşte întărirea siguranței operațiunilor bancare). BIBLIOGRAFIE FRIEDMAN, Benjamin M. . Target, instruments and indicators of monetary policy, Journal of Monetary Economics, nr.1, 1975, pag.456 BALINO, Tomas J.T., SUNDARARAJAN, V. . Monetary policy instruments: Design of instrument mix and coorfination of instrument design .Instruments of Monetary Management . Issues and Country Experiences, Editors Tomas J.T. Balino şi Lorena M Zamalloa, International Monetary Fund, 1997