Noțiuni de kinetoterapie în geriatrie

Gerontologia este știința care se ocupă cu studiul omului vârstnic din punct de
vedere biologic. Omul, fiind o ființă bio-psiho-socială este influențaat de mediu, ereditate și
educație, parcurgând în viață 3 etape: copilăria-pubertatea-adolescența (vârsta I), tinerețea-
maturitatea (vârsta a II-a) și presenescența-senescența (vârsta a III-a).
Așadar, geriatria are ca scop optimizarea funcțiilor vârstnicului cu stări de invaliditate.
Problemele generale și specifice are vârstei a III-a sunt:
1. Problemele sistemului cardiovascular – ocupă locul principal din cauza mortalității
crescute. Particularitățile patologiei cardiace sunt:
- cardiopatia ischemică = aportul insuficient de sânge și oxigen într-o porțiune a
miocardului.
- insuficiența cardiacă = afectarea funcției de pompă a inimii care nu mai asigură
corespunzător necesitățile tisulare.
- hipertensiunea arterială = predomină formele de hipertensiunea arterială
sistolică, prezentând diminuarea elasticității aortei și creșterea rezistenței
periferice prin hialinizarea arteriolelor precapilare care determină modificări
hemodinamice.
- hipotensiunea arterială = idiopatică sau secundară, poate fi pasageră sau
permanentă, simptomatică sau asimptomatică. Simptome: astenie, amețeală,
cefalee, depresie, iritabilitate, dezorientare, apatie, dissomnie, stări sincopale.
- tulburările circulației arterio-venoase periferice = după 70 de ani posibilitățile
de dezvoltare ale circulației colaterale sunt mai mici, motiv pentru care obliterările
arteriale acute sunt severe; obliterarea cronică este frecvent bilaterală, urmând
modificări cutanate ale fanerelor și modificări osteoarticulare. Se întâlnesc
tromboflebite cu o simtomatologie locală ștearsă și cu frecvente complicații de tip
embolie pulmonară. Varicele au o frecvență crescută la femei. Se întâlnește
frecvent insuficiența venoasă cronică care se manifestă prin fenomene de stază și
modificări cutanate.
2. Problemele sistemului respirator – incidența crescută a complicațiilor infecțioase la
nivelul căilor aeriene inferioare, puseele de bronșită acută și pneumoniile.
- astmul bronșic
- bronșita cronică și emfizemul = diagnosticarea este întârziată din cauză că tusea
cronică și expectorația sunt asociate cu fumatul, iar dispneea progresivă
caracteristică sindromului obstructiv este considerată greșit un semn al
“emfizemului senil”.
- tuberculoza pulmonară = se prezintă ca o maladie cronică, cu declin progresiv al
stării generale.
- neoplasmul bronho-pulmonar
- tulburări respiratorii extrapulmonare
3. Sistemul osteoarticular – sunt cauzate de leziuni la nivelul articulațiilor cu
caracter inflamator sau degenerativ. Formele de reumatism inflamator sunt
reprezentate de poliartrita reumatoidă și spondilita anchilozantă, în general în stadii
 avansate, deformante. Formele de reumatism degenerativ sunt reprezentate de formele
artrozice. Acestea se caracterizează prin deteriorarea cartilajului articular,
microleziuni ale țesuturilor moi periarticulare, îngroșări ale capsulei articulare.
- umărul reumatismal
- periartrita scapulohumerală = reprezintă 80% din afecțiunile umărului și poate
apărea sub forma unui umăr blocat sau a unui umăr dureros.
- coxartroza = reprezintă afecțiunea reumatismală degenerativă lovalizată la
nivelul articulației șoldului.
- gonartroza = se manifestă prin dureri, resimțite în special la urcarea și coborârea
scărilor, și de asemenea se manifestă prin diminuarea mobilității la nivelul
articulației.
- spondiloza cervicală = reprezintă artroza la nivelul regiunii cervicale, manifestată
prin limitarea mișcărilor și durere ce poate iradia către zonele scapulare, până la
mâini.
- spondiloza dorsală = reprezintă formarea osteofitelor sau distrofia platourilor
vertebrale cartilaginoase de la nivelul vertebrelor dorsale și se manifestă prin
dureri în regiunea dorsală, precordială, herniere discală și anchilozarea
articulațiilor costovertebrale.
- spondiloza lombară = reprezintă o boală degenerativă a discurilor
intervertebrale, articulațiilor interapofizare și a nucleului pulpos. Durerea se
localizează la nivelul vertebrelor L4-L5 și L5-S1, accentuată la ridicarea și
transportarea de greutăți, precum și menținerea poziției ortostatice pentru un timp
îndelungat.
- poliartrita reumatoidă = reprezintă o boală reumatismală inflamatorie cronică
evolutivă, care afectează țesutul conjunctiv în totalitate și determină inflamații,
deformări și anchiloze simetrice, în special la nivelul membrelor.
- spondilita anchilopoetică = reprezintă o boală reumatismală cronică și evolutivă,
cu debut între 20-40 de ani, ce reduce treptat mobilitatea coloanei vertebrale
dinspre zona lombară spre cea cervicală.
Motricitatea persoanelor de vârsta a III-a este încetinită, prezintă o bază de sprijin
lărgită și mișcările sunt imprecise, prezentând deficite de coordonare și tremor de tip
extrapiramidal sau intențional.
Echilibrul este compromis din cauza reducerii progresive a celulelor trunchiului
cerebral și cerebelului, a degenerării receptorilor specifici de la nivelul saculei și utriculei, a
scăderii funcțiilor proprioceptorilor articulari și de la nivelul mușchilor oculari și a aparișiei
hipotrofiei și hipotoniei musculare.
Controlul mișcărilor corporale devine mai dificil de controlat odată cu înaintarea în
vârstă. Frecvența crescută a căderilor este cauzată de apariția reducerii acuității vizuale,
scăderea amplitudinii mișcărilor de flexie a membrelor inferioare în timpul mersului, ce va
duce la un mers târșâit, apariția unor afecțiuni determinate de îmbătrânire (leziuni
neurologice, patologie articulară, hipotensiune ortostatică etc.)
Pe plan motric, mișcările devin mai greoaie, lipsite de suplețe și forță, aceste lucruri
fiind cauzate de diminuarea mobilității articulațiilor și de atrofierea lor, precum și de
scurtarea mulchiului scheletului (modificare complexă biochimică).
 În momentul realizării unui program de exerciții fizice la o persoană de vârsta a treia
se ține cont de:
- locație (luminoasă, curată și aerisită, cu temperatură constantă 18-20 grade
Celsius)
- vestimentație (comodă, fără elastice strânse, din lână sau bumbac)
- individualizarea tratamentului
- progresivitatea tratamentului (de la simplu la complex)
- durată și intensitate (20-30 min/3-4 ședințe pe săptămână)
- tonifierea musculară izotonică moderată
- exerciții din poziții în care baza de sprijin să fie mare pentru a evita
dezechilibrările și căderile
De asemenea, se contraindică din programul de exerciții fizice:
- izometria
- exercițiile anaerobe
- exercițiile cu greutăți mari
- exerciții trendelenburg
- exerciții cu schimbări bruște de poziție
- exerciții pliometrice
- săriturile
Exercițiul fizic are o eficiență mare asupra pacienților de vârsta a treia și anume:
- ameliorează tonusul cortical și dispoziția
- reduce anxietatea și depresia
- îmbunătățeste imaginea de sine
- ameliorarea sensibilității proprioceptive
- creșterea rezistenței scheletului și a masei de țesut muscular împotriva forțelor
externe, în special în cazul căderilor
Orice kinetoterapeut trebuie să informeze pacientul despre importanța mijloacelor și
a metodologiei abordate, precum și efectele sale, necesitatea evaluării și a controlului
periodic.
Este importantă convingerea pacientului de a practica în continuare exercițiile
deprinse în timpul ședințelor și după terminarea perioadei de tratament. Dialogul trebuie să
fie permanent cu pacientul, prezentând empatie și obținând astfel coordonarea acestuia.
În momentul demonstrațiilor și a explicațiilor kinetoterapeul trebuie să rămână calm
și să aibă multă răbdare pentru fiecare execuție în parte. Exercițiile trebuiesc selectate și
dozate cu atenție, diferențiate de la caz la caz, adaptându-se continuu situației și condiției
bolnavului.
Indicații ale kinetoterapiei în lucrul cu persoanele de vârsta a III-a:
- integrarea și adaptarea dinamică a măsurilor recuperatorii la condițiile clinice și de
viață ale pacientului
- antrenamentul fizic (submaximal, în condiții de aerobioză)
- intensitatea exercițiilor va fi stabilită în urma monitorizării frecvenței respiratorii,
a frecvenței cardiace (FC 70-75% din FCmax) și a tensiunii arteriale (170-
180/105-110). Intensitatea antrenamentului este invers propoțională cu durata.
- conținutul să fie variat, în funcție de necesități
- mișcările să fie executate cu amplitudine maximă corespunzptoare posibilităților
individuale, fără suprasolicitarea articulațiilor
- odată cu apariția oboselii se va înceta efortul
- frecvența antrenamentelor (3-4/săptămână deși pot fi și zilnice cu o durată mai
mică de 20-30 de minute)
Contraindicațiile în lucrul cu persoanele de vârsta a III-a:
- se va evita ortostatismul prelungit
- eforturi fizice prelungite
- efortul anaerob
- exercițiile ce presupun ridicări cu greutăți mari
- schimbările bruște de poziții
- exerciții cu bază mică de susținere