Printre evenimentele care nu ni s-au limpezit suficient în cursul cercetării

noastre a fost şi episodul preluării "tramvaiului" de la societatea maghiară, în

1933. Pare neobişnuit faptul că prima dată a fost deţinut de către aşa numita
"grupare a acţionarilor români", toţi din Cluj şi nu din Braşov, cum ar fi fost de
aşteptat. Din motive neelucidate (poate beneficiile exploatării nu erau pe măsura
aşteptărilor?), după un an-doi aceştia au început să îşi vândă acţiunile, astfel că
în 1936 avem doar 2 acţionari din Cluj, 2 din Bucureşti, unul din Dej şi deja 6 din
Braşov. O personalitate interesantă a fost deţinătorul celor mai multe acţiuni în
perioada 1936-1937 şi membru în consiliul de administraţie, anume colonelul Nicolae
Antonu, de origine năsăudeană. Iată o biografie sumară:

"Nicolae Anton (alintat de către apropiaţi Niculiţă) este descendentul unei brave
familii de grăniceri năsăudeni, atât bunicul său Ioan, cât şi tatăl Teodor, fiind
militari de carieră. S-a născut la 24 iunie 1878 la Năsăud. După absolvirea
Gimnaziului Grăniceresc din Năsăud, se înscrie la Şcoala Militară de la Sibiu, în
1898 promovând în rândurile ofiţerilor. Începutul Primului Război Mondial îl
găseşte cu gradul de căpitan la Regimentul de Infanterie nr. 60 de la Agria
(Ungaria). În această perioadă administraţia ungară îi transformă numele în Antonu,
formă sub care va semna şi cea de-a doua soţie, Ileana. Participă la luptele din
Polonia şi Galiţia, unde este rănit de mai multe ori. În mai 1915 ajunge prizonier
la ruşi. Fiind rănit este internat la un spital din Moscova, de unde încearcă să
evadeze, dar este prins de cazaci şi trimis în Siberia. Rămâne în lagăr până in
1918, când evadează din nou şi, după multe peripeţii, în mai 1918 se prezintă la
regimentul său. În noiembrie 1918 este avansat maior, dar după scurt timp, ca
urmare a căderii frontului italian, se întoarce acasă.

Aflându-se în zona Bistriţei, este cuprins de efervescenţa manifestărilor

premergătoare Marii Uniri. Este însărcinat de către Senatul Român din Ardeal cu
formarea Gărzii Naţionale din judeţ. La Adunarea de la Alba Iulia, Nicolae Antonu a
fost ales membru în Marele Sfat Naţional. La sfârşitul lunii ianuarie 1919 este
primit în armata română, fiind repartizat la Cluj.

În iulie 1919 este avansat la gradul de locotenent-colonel, fiind numit pretor la

Divizia a 20-a Infanterie, cu care s-a ocupat Ungaria. În 1920 este transferat la
Regimentul 10 de Jandarmi din Cernăuţi, iar între anii 1922-1928 a condus
Regimentul 3 de Jandarmi de la Galaţi, perioadă în care a obţinut şi gradul de
colonel (1923). La 25 octombrie 1928 este mutat în Garnizoana Sibiu, având
calitatea de Inspector Tehnic la Corpul de Jandarmi.

Anul 1929 îi aduce încă două transferuri, în februarie la Chişinău, în calitate de

Comandant al Brigăzii 3 de Jandarmi, iar în toamnă la Cluj, iniţial ca Inspector,
apoi pe postul de Comandant al Inspectoratului 6 de Jandarmi. Cea mai înaltă
funcţie o va ocupa în vara anului 1932, când va fi numit la comanda
Subinspectoratului General de Vest (Inspectoratul de Jandarmi pe Transilvania). La
24 iunie 1934 se pensionează pentru limită de vârstă.

A primit mai multe medalii şi decoraţii, dintre care „Coroana României” în grad de
ofiţer (1922), „Steaua României” în grad de ofiţer (1925) şi „Coroana României” în
grad de Comandor (1935). Sfârşeşte din viaţă la 23 octombrie 1957 la Sângeorz-Băi."

(Ştefan Buzilă, Familia grănicerească Anton, în „Arhiva Someşană”, nr. 11, 1 929,
pp. 50-53; col. Ionel Cimuca, Colonelul Nicolae Anton, o personalitate marcantă a
Jandarmeriei Române, în „Glasul Pământului - Revista bistriţenilor şi a
năsăudenilor stabiliţi în Banat”, nr. 4/2010, p. 40-43; ANDJBN, fond Ileana Antonu,
dd. 1-3).