Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
NAŢIONALĂ
Astăzi, tot mai mult, securitatea şi apărarea naţională se confruntă cu un nou tip de
ameninţări, şi anume ameninţările hibride.
În opinia noastră, caracterul hibrid al noilor ameninţări de securitate trebuie
văzut pe cel puţin două planuri:
- organizaţional: altfel spus, apelul la ameninţările hibride nu este apanajul
actorilor non-statali. Dimpotrivă, şi actorii statali folosesc ameninţările hibride
atunci când situaţia şi condiţiile o impun;
- metodelor şi mijloacelor folosite de beligeranţi; beligeranţii utilizează orice
metodă de luptă şi orice mijloc ce le asigură atingerea obiectivelor stabilite, fie că
este vorba de cel de natură convenţională, fie de cele neconvenţionale. De obicei,
toţi actorii fac acest lucru combinându-le rapid şi în funcţie de nevoile obţinerii
succesului scontat în acţiunile întreprinse.
Ideea de ameninţare hibridă este formulată mai mult în legătură cu conceptualizarea
unei descrieri realiste de ameninţare care înfăţişează cum inamici potenţiali îşi
folosesc posibilităţile pentru a contracara avantajele simetrice pentru a-şi atinge
obiectivele strategice. Conceptul ameninţare hibridă, odată adoptat, va persista şi se
va extinde pe întreg spectrul războiului.
În acelaşi timp, conceptul de ameninţare hibridă este un amalgam sofisticat de
activităţi fără restricţie. O ameninţare hibridă este caracterizată prin conducerea
descentralizată, activităţi militare şi non-militare simultan întrebuinţate, combinarea
tradiţionalului, asimetricului, acţiunilor teroriste şi metodelor criminale disruptive,
condiţiilor de mediu operaţionale complexe, toate cu intenţia de a folosi timpul şi
spaţiul pentru a realiza decizia adecvată situaţiei47.
Ameninţările hibride se formează şi apar rapid, fructificând posibilităţile
convenţionale şi asimetrice într-un melanj potrivit cu
48 Frank G. HOFFMAN, “Conflict in the 21st Century: The Rise of Hybrid Wars”, p.
28.
- un concept ce ridică conştientizarea riscurilor potenţiale şi informează asupra
dezbaterii continue a dispozitivului militar de ameninţare49.
În literatură există o mulţime de definiţii date acestui concept de diferiţi analişti şi
autori. Astfel, în doctrina din 2011, armata SUA definea ameninţarea hibridă ca
fiind „ combinaţia diversă şi dinamică a forţelor convenţionale, asimetrice, a
elementelor criminale, sau o combinare a acestor forţe şi elemente unificate
pentru a realiza şi beneficia reciproc de efectele produse” 50.
Pe de altă parte, ameninţarea hibridă poate fi reprezentată ca activitatea concertată
a unui adversar statal sau non-statal ce încorporează într-o manieră adaptativă şi
rapidă elemente diverse şi dinamice ce ţin de convenţional, asimetric, terorism şi
criminalitatea organizată, precum şi de mijloace non-militare, simultan, folosind
întregul spectru de conflict ca o forţă unificată pentru a-şi atinge obiectivele.
Criticii conceptului de ameninţare hibridă argumentează că această construcţie
este, de fapt, un simplu război asimetric pus în practică prin operaţiile
convenţionale. Unii văd acest concept ca un subansamblu de război asimetric şi nu
ca o ameninţare unică într-un continuum operaţional51. Unii criticii afirmă că
există dovezi insuficiente pentru a susţine ideea. Alţii caracterizează conceptul ca
un spaţiu pentru mediul activităţilor non lineare de ameninţare într-un mediu
operaţional sau locul de aplicabilitate al actorilor non-statali. Astfel, conflictul din
2006 între Israel şi Hezbollah este exemplul de ameninţare hibridă citat cel mai
adesea.
„Ameninţările hibride, agreate ca reprezentare la nivelul Comandamentului Aliat
pentru Transformare (ACT) al NATO, se definesc în marja unei abilităţi a unuia
sau a mai multor actori statali,