Cursul 5

FUNCTIUNILE
ORGANIZATIEI MILITARE

ORGANIZAŢIA

Organizaţiile sunt desemnate drept entităţi sociale relativ autonome, cu

caracteristici structurale şi funcţionale bine definite şi, în majoritate, cu stabilitate
temporală, constituite pentru realizarea unuia sau mai multor obiective, într-un
domeniu specific de activitate

Ele se individualizează prin:

 gruparea unui număr de oameni, de regulă deliberat, în temeiul unor

determinări cu sens asociativ, unor trebuinţe, interese, crezuri şi idealuri
comune;

 existenţa unui cadru organizaţional, conştient constituit şi cu manifestare

sistemică, în care membri organizaţiei sunt relaţionaţi şi acţionează după un
model prestabilit şi reglementări proprii;

 autonomia relativă în raport cu alte organizaţii;

 scopuri şi obiective riguros determinate, produse şi servicii caracteristice

(sociale, politice, economico-financiare, culturale, militare, de ordine
publică şi siguranţă naţională etc.), care sunt, toate împreună, raţiunea de a fi
a unei organizaţii de un anumit fel;

 procese, activităţi şi acţiuni de o anumită factură şi procesualitate, grupate

după anumite rigori, ce le asigură îndeplinirea obiectivelor, prezervarea şi
dezvoltarea caracteristicilor şi funcţionalităţii proprii. Această grupare de
natură procesuală generează funcţiunile organizaţiei respective, unele cu
caracter general, regăsite în toate tipurile de organizaţii, iar altele specifice
doar unui număr restrâns sau numai unui tip de organizaţie.

1
FUNCŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE

Funcţiunea de cercetare-dezvoltare se poate defini, deci, ca ansamblul

activităţilor prestate de structuri specializate, precum şi de personalul oricărei
alte structuri ale Armatei, pentru generarea şi valorificarea creativităţii în
interiorul organizaţiei militare, în scopul dezvoltării ştiinţei militare şi
perfecţionării practicii militare ştiinţific desfăşurate, prin asimilarea şi adaptarea
produselor progresului ştiinţific, tehnic şi tehnologic ale altor ştiinţe la nevoile
conducerii şi execuţiei acţiunilor militare moderne, precum şi prin permanenta
perfecţionare şi înnoire a conţinuturilor conceptuale şi aplicative ale ramurilor
(disciplinelor) ştiinţei militare, prin efort creativ propriu.

Se disting două laturi (componente):

 producerea noului, care aparţine cercetării ştiinţifice militare;

 implementarea şi generalizarea produselor cercetării ştiinţifice, proces ce se

identifică, în esenţă, cu dezvoltarea organizaţiei militare.

a. Cercetarea ştiinţifică se plasează în aria investigaţiei teoretice fundamentale şi

teoretico-aplicative a fenomenului militar contemporan şi tendinţelor de evoluţie,
sub determinarea proceselor de globalizare şi de accentuare a interdependenţelor în
plan regional, continental şi internaţional, a geopoliticii şi geostrategiei, dezvoltării
socio-economice şi revoluţiei tehnico-ştiinţifice, acumulărilor cantitative şi
salturilor calitative ce deschid calea spre o nouă societate.

a. Cercetarea ştiinţifică militară are drept scop identificarea aspectelor de

conţinut şi a căilor ce pot determina creşterea calităţii bazelor conceptuale,
metodologice şi ridicarea nivelurilor de performanţă ale procesualităţii
caracteristice activităţilor şi acţiunilor în domeniile:

 fundamentelor ştiinţifice ale teoriei generale a ştiinţei militare şi teoriei artei

militare, teoriilor organizării militare, instruirii şi educării trupelor,
managementului şi logisticii militare, etc.;

 politicii şi strategiilor de securitate şi apărare;

 tipologiei acţiunilor militare şi sensurilor de evoluţie a acestora;

2
  doctrinelor de acţiune la nivelurile strategic, operativ şi tactic, al operaţiilor
întrunite şi combinate şi celor independente, acţiunilor de luptă şi de sprijin
de luptă, asigurare şi protecţie specifice armelor şi specialităţilor militare;

 organizării structurale şi creşterii funcţionalităţii instrumentelor de forţă

militară ale statului;

 înzestrării cu sisteme de armament şi tehnică militară de înaltă performanţă

şi asigurării cu materiale de uz militar de calitate superioară;

 definirii unor tehnologii, tehnici şi proceduri de factură informaţională,

decizională, de coordonare şi control cu eficienţă ridicată;

 managementului modern al resurselor apărării;

 creşterii calităţii învăţământului, instrucţiei şi educaţiei forţelor Armatei,

etc..

b) Încorporarea celor mai noi produse ale ştiinţei şi tehnicii, cu

aplicabilitate în domeniul militar, ca şi a rezultatelor cercetării ştiinţifice proprii
se realizează pe baza programelor de dezvoltare a organizaţiei militare pe
termen scurt, mediu şi lung, în raport cu obiectivele strategice şi cu bugetul
prevăzut pentru procesul multianual de planificare.

FUNCŢIUNEA DE INSTRUIRE-EDUCARE

Funcţiunea de instruire-educare este exprimată prin totalitatea proceselor şi

activităţilor din domeniile învăţământului instituţionalizat, specific organizaţiei
militare, pregătirii teoretico-aplicative şi aplicative a trupelor şi
comandamentelor, activităţilor de educaţie militară şi psiho-morale desfăşurate în
toate structurile Armatei şi perfecţionării pregătirii prin prestaţia curentă la
locurile de muncă, în vederea dobândirii nivelurilor profesionale şi calităţilor
moral-volitive necesare îndeplinirii eficiente a sarcinilor/misiunilor ce revin
instituţiei militare, în timp de pace, în situaţii de criză şi în stare de război.

a) Învăţământul militar însumează perioadele în care personalul profesionalizat

al armatei se pregăteşte în instituţiile de profil ale Armatei, prin diverse forme şi
niveluri de şcolarizare, pentru achiziţionarea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi

3
deprinderilor de bază necesare exercitării atribuţiilor şi sarcinilor viitoare, în raport
cu evoluţia în cariera militară.

Acesta cuprinde următoarele forme:

 învăţământ de formare, desfăşurat în academiile categoriilor de forţe armate

şi în şcolile militare de subofiţeri şi maiştri militari; acesta este de nivel
universitar de lungă durat şi, respectiv postliceal;

 învăţământ de perfecţionare şi specializare, desfăşurat, cu predilecţie, în

şcolile de aplicaţii ale armelor, prin cursuri de nivel şi carieră;

 învăţământ postuniversitar de perfecţionare a ofiţerilor şi personalului civil

cu studii universitare de lungă durată, desfăşurat, în cea mai mare parte, în
Universitatea Naţională de Apărare şi alte instituţii de învăţământ militar
superior abilitate.

b) Instrucţia forţelor Armatei cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate

sistematic în centrele de instrucţie, unităţi şi comandamente pentru însuşirea şi
dezvoltarea cunoştinţelor şi, în mod deosebit, pentru formarea şi perfecţionarea
deprinderilor individuale şi colective de ducere a acţiunilor militare, sprijin
specializat, de conducere a acestora, pentru îndeplinirea misiunilor ce revin forţelor
în timp de pace, criză sau război. Prin instrucţie se formează şi se dezvoltă
luptătorul, se perfecţionează capacitatea de conducere a comandamentelor şi se
realizează coeziunea pentru luptă a structurilor militare.

În raport cu obiectivele urmărite, cadrul de desfăşurare şi complexitatea

activităţilor şi acţiunilor a căror însuşire şi/sau perfecţionare se urmăreşte,
instrucţia se proiectează şi desfăşoară pe următoarele niveluri:

 instrucţia individului şi echipei;

 instrucţia colectivă – a subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi;

 pregătirea comandamentelor.

c) Dezvoltarea profesională prin exercitarea atribuţiilor şi sarcinilor specifice

posturilor succesiv ocupate este considerată drept cea mai complexă şi eficientă
cale de pregătire. Se poate defini ca ansamblul măsurilor şi activităţilor de

4
integrare programatică a personalului militar şi civil în cicluri de perfecţionare
profesională, prin numirea, pe baza performanţelor anterioare, pe funcţii/posturi
cărora le revin obiective, competenţe, responsabilităţi şi sarcini diferite, în
principiu noi, de complexitate şi niveluri superioare, caracteristice stărilor de
pace şi, dacă este posibil, de criză şi război, în scopul autodezvoltării şi
valorificării întregului potenţial intelectual, managerial, fizic şi moral-volitiv,
pentru realizarea deplinei funcţionalităţi a structurilor organizaţiei militare.

d) Educaţia în spiritul tradiţiilor şi virtuţilor militare se defineşte prin

totalitatea activităţilor educative, juxtapuse proceselor de învăţământ, instrucţie şi
de muncă în entităţile structurale din care fac parte membrii organizaţiei militare,
precum şi a celor distinct organizate şi desfăşurate, ce urmăresc cultivarea unor
sentimente, convingeri şi idealuri, precum şi manifestarea unor atitudini şi
comportamente individuale şi colective în cadrul şi faţă de instituţia militară, ce-şi
au izvorul în valorile şi tradiţiile Armatei şi prin care se afirmă şi dezvoltă
virtuţile ostăşeşti.

FUNCŢIUNEA DE ORGANIZARE-MOBILIZARE

Funcţiunea de organizare-mobilizare se concretizează prin ansamblul măsurilor şi

activităţilor de organizare şi coordonare a pregătirii populaţiei, teritoriului şi
economiei pentru apărare, de organizare a Armatei pe categorii de forţe, genuri
de arme şi specialităţi militare şi repartiţia resurselor umane şi tehnico-materiale
pe entităţi structurale, în timp de pace şi pentru război, cât şi pentru aducerea
acestora la nivelurile cantitative şi operaţionale prevăzute în planuri, astfel încât
să se poată utiliza eficient toate forţele şi mijloacele de care se dispune, în scopul
îndeplinirii misiunilor ce revin organizaţiei militare.

Cuprinde activităţi care vizează:

 organizarea pregătirii populaţiei, teritoriului şi economiei pentru apărare şi

organizarea forţelor Armatei;

 pregătirea Forţelor Armate;

 pregătirea şi participarea cetăţenilor neintegraţi în structurile Armatei

şi ale instituţiilor de ordine publică şi siguranţă naţională la efortul de
apărare;

5
  construcţia, exploatarea şi întreţinerea elementelor de infrastructură
militară;

 utilizarea elementelor de infrastructură naţională şi locală pentru nevoi

de apărare; avizarea construcţiei unor noi elemente de infrastructură
economică, de comunicaţii, de telecomunicaţii, etc.,

 participarea organizaţiilor economice, prin prestaţie nemijlocită sau

prin punerea la dispoziţie a diferitelor bunuri şi servicii, la susţinerea
logistică a efortului militar.

Cuprinde activităţi care vizează:

 mobilizarea forţelor armate:

 analiza nevoilor de apărare a spaţiului terestru, aerian şi naval,

determinarea proporţiilor fiecărei categorii de forţe ale armatei şi a
necesarului de resurse pentru organizarea la pace şi război;

 stabilirea structurii de forţe la pace a Armatei României;

 stabilirea structurii de forţe la război a Armatei;

 stabilirea structurii fiecărei categorii de forţe (Forţe Terestre, Forţe

Aeriene, Forţe Navale): tipuri şi număr de comandamente, mari
unităţi, unităţi şi subunităţi luptătoare, de sprijin şi logistice şi
realizarea echilibrului funcţional între structurile de conducere şi
structurile acţionale;

 stabilirea nevoilor (valorii numerice a personalului) de încadrare a

structurilor şi a celor de înzestrare corespunzătoare, la pace şi război,
pe arme, specialităţi militare şi profesii civile, categorii de personal
(ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari, gradaţi şi soldaţi, salariaţi civili),
funcţii şi posturi;

 elaborarea organigramelor, statelor de organizare şi tabelelor de

înzestrare, de pace şi de război.

6
FUNCŢIUNEA DE RESURSE UMANE

Funcţiunea de resurse umane (personal) circumscrie activităţile specifice

organizaţiei militare pentru stabilirea şi realizarea dinamicii asigurării cu resurse
umane a structurilor Armatei, recrutarea, formarea şi perfecţionarea
profesională, încadrarea, promovarea, retribuirea şi protecţia socială a
personalului militar şi civil al Armatei.

Activităţile sunt, în principal, următoarele:

 elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor de personal;

 activităţi promoţionale de atragere spre profesia militară, formarea unei baze

de selecţie cât mai largi şi de bună calitate pentru asigurarea resursei umane
necesare;

 stabilirea şi realizarea dinamicii de formare, perfecţionare, încadrare şi

promovare a personalului, pe categorii (corpuri), profesii şi specializări, în
raport cu prevederile statelor de organizare;

 stabilirea şi aplicarea ghidului carierei militare, a standardelor profesionale

ce trebuie realizate la fiecare dintre nivelurile de pregătire instituţionalizată
şi prin efort personal, pentru formarea şi dezvoltarea calităţilor şi abilităţilor
necesare exercitării competente a sarcinilor ce revin diferitelor funcţii şi
posturi din statele de organizare;

Activităţile sunt, în principal, următoarele:

 activităţi circumscrise organizării procesuale şi structurale, stabilirea

atribuţiilor şi sarcinilor salariaţilor, elaborarea fişelor posturilor, stabilirea
parametrilor de performanţă, a criteriilor de evaluare, normarea muncii şi
aprecierea prestaţiei profesionale, comportamentului militar şi civic;

 stabilirea criteriilor (grilelor) de încadrare, nivelurilor de salarizare şi a

modalităţilor de motivare materială şi morală a personalului;

 perfecţionarea pregătirii socio-profesionale a cadrelor cu responsabilităţi în

managementul resurselor umane;

7
  activităţi de protecţie şi asistenţă socială, orientate spre asigurarea integrării
personalului în programele sociale de sănătate, securitate a muncii, asigurare
socială, reconversie profesională etc.

FUNCŢIUNEA LOGISTICĂ

Funcţiunea logistică se materializează, aşadar, prin ansamblul măsurilor,

activităţilor manageriale şi serviciilor ce vizează constituirea, distribuţia
oportună, în cantităţile necesare şi utilizarea eficientă a resurselor materiale,
tehnice, financiare şi medicale, în scopul asigurării nevoilor existenţiale curente,
precum şi celor impuse de desfăşurarea proceselor de învăţământ, instrucţie şi
educaţie a personalului organizaţiei militare şi susţinerii acţiunilor structurilor
acesteia pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin în timp de pace, în situaţii de
criză şi în stare de război.

În conţinutul funcţiunii intră activităţi cum sunt:

 definirea cadrului procesual şi structural al managementului şi acţiunii

logistice;

 fundamentarea necesarului de resurse materiale şi financiare;

 realizarea interfeţei logisticii centrale (managementului operaţional de vârf)

cu economia;

 aprovizionarea tehnico-materială (achiziţionarea, depozitarea/stocarea,

distribuirea diferitelor categorii de materiale);

 achiziţii de servicii (pentru serviciile externalizate – hrănire, reparaţii şi

asigurarea unor utilităţi de cazare, evacuarea deşeurilor menajere, şi
mentenanţa instalaţiilor de încălzire, de preparare a hranei, de producere şi
distribuţie a energiei electrice, de asigurare a serviciilor de comunicaţii
civile, etc.);

În conţinutul funcţiunii intră activităţi cum sunt:

 planificarea, organizarea şi executarea transporturilor de materiale;

 exploatarea şi mentenanţa armamentului şi tehnicii militare (control tehnic,

întreţineri tehnice şi inspecţii periodice, recuperare, evacuare, reparare);
8
 asistenţă medicală şi sanitar-veterinară;

 asigurarea financiară şi evidenţa contabilă;

 asigurarea căilor de comunicaţii;

 cazarea/cartiruirea în timp de campanie a efectivelor şi adăpostirea

animalelor (pentru trupele de vânători de munte).