CRUCIADA COPIILOR

Mişcările Populare din 1212 sunt cunoscute şi acceptate, în istorie,

sub denumirea Cruciada Copiilor. La inceputul secolului al XIII-lea, în
Europa, mulţi considerau că doar copiii lipsiţi de păcate sunt capabili
să elibereze Pământul Sfânt. Mii de ţărani, inclusiv copii adolescenţi
din Germania şi Franţa, au alcătuit o armată, pentru a cuceri Sfintul
Mormânt din Ierusalim…
In anul 1212, cavalerii Crucii au pierdut  Ierusalimul. La
discursurile de campanie ale predicatorilor, care deplângeau cucerirea
de către „nedrepţi” a Sicriului Domnului, au reacţionat un număr mare
de copii şi adolescenţi, în special, din familiile de ţărani din nordul
Franţei şi din localităţile germane de pe ambele maluri ale Rinului.
Într-un sătuc francez, locuia un băieţel, care s-a autointitulat trimisul
lui Dumnezeu.
El a spus că toţi cei care au vrut să ajungă la Sicriul Domnului au fost
păcătoşi şi că această relicvă va ajunge să fie doar a copiilor, deoarece
credinţa lor este curată şi nevinovată şi că ei nu au păcate, precum au
adulţii. Această noutate impresionantă s-a răspândit clipă Cruciaţi în
toată’. Franţa. in curând, drumurile ei s-au umplut de o mulţime de
copii şi adolescenţi. Descrierea evenimentelor anului 1212 poate fi
găsită în romanul „Drumul lacrimilor” al lui David Baker: „Incă nu
ajunsesem să sărbătorim Sfânta Treime şi mii de tineri au pornit la
drum, părăsindu-şi casele. Unii dintre aceştia abia împliniseră şase ani,
alţii erau la vârsta când trebuiau să-şi aleagă mireasa, iar ei au ales
eroismul şi slava întru numele lui Hristos, uitând obligaţiile pe care le
aveau acasă.
Cei ale căror pământuri până nu de mult au fost lucrate au lăsat
plugurile; şi-au părăsit oile cei care au luptat, pentru a le apăra,
împotriva lupilor; acum, ei se gândeau la alţi adversari mai puternici,
mahomedanii…”
Mii de copii de ţărani erau convinşi că nevinovăţia şi credinţa lor vor
săvârşi ceea ce nu au putut săvârşi adulţii cu puterea armelor. Tinerii
cruciaţi s-au îndreptat spre ţărmurile Mării Mediterane. Conform unor
date, la început, ei mergeau nu spre Ierusalim, ci se îndreptau spre
Paris, la curtea lui Filip August, unde un predicator promisese să
prezinte regelui scrisoarea de la Iisus Hristos şi să facă minuni. Filip,
însă, a poruncit să fie trimişi copiii acasă. Şi Papa cu clerul au încercat
să împiedice desfăşurarea acestei cruciade, dar fervoarea religioasă a
copiilor era susţinută de înşişi părinţii acestora.
Conform datelor existente, în mai 1212, când armata populară germană
trecea prin Koln, in rândurile acesteia se înrolaseră, de bunăvoie, circa
douăzeci şi cinci de mii de copii şi adolescenţi, care se îndreptau spre
Italia, ca de acolo, trecând marea, să ajungă în Palestina.
La trecerea Alpilor, o treime din armată a murit de foame şi de frig. În
cronicile secolului al XIII-lea, se menţionează. de mai mult de cincizeci
de ori această drumeţie, care a fost numită, ulterior, Cruciada Copiilor.
Evenimentul acesta este descris în diverse anale istorice, în mod diferit.
La 25 iulie 1212, luptătorii întru Hristos au ajuns în oraşul german
Speyer.
Un cronicar local a notat următoarele: „Si s-a întâmplat marele
pelerinaj, mergeau bărbaţi şi fete, tineri şi bătrâni, şi toţi aceştia erau
oameni din popor”. La 20 august, armata a ajuns la Piacenza.
Cronicarul menţionează că ei intrebau care este drumul spre mare. În
aceeaşi perioadă, în Cremona, au fost văzuţi o mulţime de copii, sosiţi
aici din Koln. Autorităţile au expediat copiii înapoi, dar, la întoarcere,
au murit aproape toţi. E posibil ca, ulterior, cei rămaşi în viaţă. să fi fost
vânduţi ca sclavi Tunisia.
În alte cronici, se relatează că detaşamente de adolescenţi francezi, în
frunte cu ciobănaşul Etienne, au ajuns până în Marsilia şi s-au
imbarcat pe corăbii. O parte dintre ei au murit în timpul unui
naufragiu; ceilalţi, ajunşi in Egipt, au fost vânduţi ca robi de către
proprietarii de nave. Puţini dintre participanţii la Cruciada Copiilor s-
au întors la casele lor. Aceasta, de fapt, a fost cea mai tragică încercare
de a recâştiga Pământul Sfânt. Poate că anume acest eveniment a stat la
baza legendei despre flautistul prinzător de guzgani, care a chemat
după el toţi copiii din oraşul Gammeln.
Recente cercetări istorice pun sub semnul întrebării amploarea şi
măreţia acestei cruciade, şi însăşi versiunea despre existenţa ei.
Cercetătorii contemporani consideră că majoritatea participanţilor o
alcătuiau nu copiii, ci adolescenţii şi tinerii, deoarece cuvântul „pueri”
(„băieţi”), din sursele medievale, are sensul de „oamenii din popor”
(analogic cu „băieţii” — „ţăranii” din limba română).
Savanţii presupun, că prin Cruciada Copiilor se înţelege, de fapt,
mişcarea oamenilor săraci, adunaţi în cruciada săracilor (iobagi,
muncitori agricoli, zilieri), care au suferit atunci când au ajuns doar
până în Italia.