Sunteți pe pagina 1din 3

Normativitatea activităţii didactice

La ce foloseşte activitatea didactică în educarea copiilor de vârstă mică?

 Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului , iar


scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil
(Kant,1992, p.17)
 Educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune : de îngrijire,
de îndrumare şi de cultivare în direcţia creării valorilor culturale şi sensibilizării individului
faţă de acestea. (Bârsănescu,1935, pp.159-164)

Din studiile efectuate putem distinge două tipuri de normativitate:


a) Normativitatea instituţională, asigurată prin cadrul legislativ existent la un moment dat şi
care ţine mai mult de factorul politic;
b) Normativitatea funcţională, de ordin didactic, deontologic,praxiologic care ţine de
competenţa cu care cadrele didactice proiectează şi realizează activitatea în conformitate cu
aceste norme, reguli.

Conceptul de didactică:
Ramura pedagogiei care se ocupă cu studiul procesului de învăţământ, ca principală
modalitate de realizare a instruirii şi educaţiei, se numeşte didactică. Termenul derivă din
termenii greceşti didaskein=a învăţa, didactikos=instrucţie ,instruire, didasko=învăţare,
învăţământ, didactike=arta, tehnica învăţării.

Cum este firesc, norma presupune o anumită generalizare , o extindere necondiţionată în


timp şi spaţiu. Trebuie spus că gradul de obligativitate sau opţionalitate nu este acelaşi pentru
toate principiile didactice. Este drept că normativitatea legislativă se cere a fi respectată de toţi,
pe când normativitatea funcţională se poate relativiza la o serie de variabile, precum nivelul sau
cicliul şcolar, conţinuturile educative care se transmit , personalitatea educaţilor, personalitatea
educatorului, factorul timp, specificitatea culturală a comunităţii etc.
Principiile didactice se referă la acele norme orientative, teze generale cu caracter
director, care pot imprima procesului paideutic un sens funcţional, asigurând prin acesta o
premisă a succesului în atingerea obiectivelor propuse.
Redăm câteva principii, explicitate de Comenius încă din 1632, care rezonează cu cele
mai actuale principii ale învăţământului :
 Educaţia se va începe de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă;
 Se va proceda de la general la special;
 Se va proceda de la uşor la greu;
 Nimeni nu va fi supaîncărcat cu prea multă materie;
 Totul se va preda intuitiv;
 Totul se va preda pentru utilizare precedentă;
 Cunoştinţele se vor aseza pe o bază solidă;
 Tot ce succedă se va baza pe ceea ce precedă etc.

În activitatea didactică , principiile didactice îndeplinesc mai multe funcţii:


 Orientează traseul educativ înspre obiectivele propuse de profesori şi învăţători;
 Normează practica educativă prin aceea că intervine obligaţia de a fi respectate nişte
reguli psihologice, pedagogice, deontologice, ştiinţifice;
 Prescrie tratamente şi moduri de relaţionare specifice în raport cu situaţia de învăţare;
 Reglează activitatea educativă atunci când rezultatele şi performanţele la care se ajunge
nu sunt cele scontate.

Principiile didactice statornicite şi admise deja de comunitatea pedagogilor permit o


clasificare pornind de la mai multe criterii ( cf. Oprescu, 1988):
1. Principii având caracter general:
-principiul integrării organice a teoriei cu practica;
-principiul luării în consideraţie a particularităţilor de vârstă şi individuale.
2. Principii care se impun cu dominanţă asupra conţinutului învăţământului:
-principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor;
-principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare.
3. Principii care acţionează asupra metodologiei didactice şi a formelor de organizare a
activităţilor:
-principiul corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract în predare-
învăţare ( principiul intuiţiei);
-principiul însuşirii conştiente şi active;
-principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi abilităţilor.

Principiile didactice alcătuiesc un sistem unitar , se presupun logic unele pe altele.


Respectarea unuia dintre ele nu numai că atrage respectarea celorlalte, dar asigură , în acelaşi
timp, teren favorabil pentru realizarea cerinţelor acestora. Însuşirea conştientă şi activă
presupune înţelegerea şi prelucrarea informaţiilor, pregătind premisele sistematizării şi
temeiniciei celor asimilate . Unitatea dintre senzorial şi logic stimulează operativitatea gândirii,
deschizând câmp larg legării teoriei de practică.
Numai prin respectarea unitară a acestor principii se poate imprima un caracter funcţional
procesului de învăţământ. Privite în mod analitic , principiile didactice se referă la unele aspecte
sau laturi ale procesului de învăţământ , prin corelarea lor într-un tot se asigură un echilibru şi
respectiv o interdependenţă dintre toate componentele acestuia . În totalitatea lor, principiile
imprimă o traictorie ideală desfăşurării procesului de învăţământ, traictorie care îmbracă
întotdeauna un conţinut concret în funcţie de factorii şi condiţiile care intervin la un moment
dat, ca şi stările anterioare ale procesului. Valoarea lor orientativă rezultă din modul în care
profesorul reuşeşte să coordoneze toţi aceşti factori.

Întrebări:
 Identificaţi şi descrieţi cele mai nimerite strategii didactice de predare a disciplinei pentru
care vă pregătiţi ca viitori profesori.
 În ce măsură mijloacele informaţionale moderne pot fi integrate cu folos în învăţământ?
 Identificaţi două principii didactice, care pot fi uşor respectate şi două care sunt foarte
greu de concretizat în predare geografiei.
 Identificaţi şi argumentaţi funcţiile îndeplinite de următoarele forme de organizare:
-ascultarea curentă;
-examenul de capacitate;
-examenul de capacitate.

Bibliografie:

 Cucoş, C.(2002). Pedagogie. Iaşi, Editura Polirom


 Nicola, I. (1996). Tratat de pedagogie şcolară. Bucureşti, Editura Aramis
 Gagne, R.(1977). Principii de design al instruirii. Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică
 Văideanu,G.(1986). Pedagogie.Ghid pentru profesori. Iaşi, Editura Universităţii
„ Alexandru Ioan Cuza”

S-ar putea să vă placă și