INTRODUCERE

Economiile pot fi utilizate în trei forme: în formă de tezaurizare (păstrarea banilor în bănci
sau transformarea lor în obiecte din metale preţioase); în formă de plasamente (cumpărarea hârtiilor
de valoare şi obţinerea dividendelor); în formă de investiţii (investirea banilor în afaceri).
În această lucrarea, mă voi axa asupra economiilor utilizare sub formă de investiții, deoarece
constituirea unui stat de drept cu o economie prosperă de piaţă şi social orientată, este de
neconceput fără investiţii, fără o reformă cardinală a proprietăţii. În societatea contemporană,
modernizarea structurii economiei naţionale este imposibilă fără existenţa unor programe de
investiţii bine alcătuite, deoarece anume ele și reprezintă suportul material al creşterii economice.
Numai în baza calculelor, resurselor materiale şi umane disponibile pot fi orientate spre domeniile
de eficienţă maximă spre acele ramuri, care determină progresul economiei naţionale în ansamblu.
Investiţiile contribuie la dezvoltarea economică mondială, la creşterea economică atât prin
îmbunătăţirea calităţii lor, cât şi prin alţi factori, cum ar fi: transferul de tehnologii avansate,
dezvoltarea şi perfecţionarea resurselor umane, implementarea noilor forme manageriale şi
organizatorice, extinderea pieţelor de schimb şi internaţionalizarea producţiei.
În economia oricărei țări, activitatea de investiții ocupă un loc aparte și central, atât în sfera
producției de bunuri și servicii, cât și în sfera consumului, fiind factorul care influențeaza simultan
cererea și oferta. Este de accentuat faptul că investițiile pot fi privite ca un element generator, ca un
motor care face ca economia să se desfășoare și să se dezvolte, conducând către un viitor cert. Ca
atare, investiţiile constituie principala pârghie de realizare a unei restructurării economice reale, prin
crearea de noi structuri mai performante în acord cu opţiunile strategice ale societăţii. Anume ele,
conduc către crearea și asigurarea viitorului atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare.
În plan social, investiţiile joacă rolul de regulator și compensator în ocuparea forţei de
muncă, și în îmbunătăţirea calităţii vieţii. Implementarea unor proiecte sau programe de investiţii
antrenează modificări pe piaţa forţei de muncă, condiţionând o nevoie suplimentară de forţă de
muncă în sectoarele care pregătesc şi implementează aceste acţiuni investiţionale (cercetare-
proiectare, construcţii, producţia de echipamente şi instalaţii de lucru etc.), dar mai ales la
beneficiarii de proiect care exploatează noile capacităţi de producţie. Aceasta are ca efect imediat
sau într-o perspectivă mai mult sau mai puţin îndepărtată, atenuarea presiunii factorilor generatori
de şomaj. Investiţiile destinate lucrărilor publice, serviciilor destinate populaţiei se caracterizează
printr-o paletă de efecte de ordin social și cultural. Orice proiect de investiţii din domeniul lucrărilor
publice este subordonat unei concepţii generale, integratoare la nivel de colectivitate teritorială şi ca
atare efectele sale vor avea un caracter difuz la nivelul comunităţii.
Investiţiile pot fi privite şi ca liant între generaţii, prin crearea de noi locuri de munca pentru
generaţia tânără, dar şi prin moştenirea de capital fix pe care aceasta o primeşte de la generaţiile
anterioare. Nu în ultimul rând, investiţiile constituie suportul material al promovării progresului
tehnico-ştiinţific în diverse sectoare de activitate. Proiectele de investiţii aplicate sunt mijlocul
principal de valorificare a soluţiilor tehnice şi tehnologice noi oferite de cercetarea ştiinţifică. De
mare actualitate este şi rolul pe care trebuie să-l joace activitatea de investiţii în rezolvarea marilor
probleme ale lumii contemporane referitoare la protecţia mediului ambiant și refacerea echilibrului
ecologic.
Este de menționat faptul că investiţiile reprezintă variabila macroeconomică care odată fiind
realizată prolonghează ritmurile de creştere economică. Actualmente situaţia economică a ţării
noastre, se caracterizează printr-un deficit de resurse investiţionale orientat spre scopuri productive
şi modernizări economice, ceea ce conduce către un viitor incert nu doar pentru generațiile viitoare,
ci și pentru noi, cei din prezent. Importanţa investiţiilor, de lungă durată, pentru Republica Moldova
este de o necesitate economico-vitală, altfel, aceasta riscă să se confrunte cu numeroase crize
economice, cu o regresiune politică, economică și socială care își va lăsa amprenta în istorie.
 Luînd în consideraţie „întîrzierile” implimentării tehnologiilor avansate în economia
Republicii Moldova, aceasta necesită capital antreprenorial străin, prin intermediul căruia ar fi
promovate tehnologii şi metode contemporane de gestiune, ceea ce la rîndul său ar facilita
dezvoltarea investiţiilor naţionale. Cele expuse confirmă actualitatea temei şi importanţa
cercetărilor în domeniul distingerii a acestor factori determinanţi de atragere a investiţiilor în
economia naţională.
CAPITOLUL I
CONCEPTUL ȘI STRUCTURA INVESTIȚIILOR

Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate
pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt
tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane. Cuvântul „investire” este de
origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face
un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia
cuvântului „investire” ne sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile
existente în literatura clasică şi contemporană, am constatat că „investiţiile” sunt tratate în mod
diferit. Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia înseamnă, în fapt,
cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăţi ceva existent, fără îndoială,
că noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: în ”sens
larg” şi „sens îngust”.
Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele cheltuieli
făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri (materiale sau intangibile), a căror valoare este, în
majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă - îndelungată. În „sens larg”, adică
într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu neapărat o sumă de bani anumită, ci, mai
degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea) unui anumit capital pentru a se
realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul
producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele
venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării
unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect,
investiţia este, mai de grabă, un factor de acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a
da activităţii economice şi vieţii, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare. Teoria
economică şi financiară este generoasă în acordarea libertăţii interpretării conceptului ”investiţie”.
Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea
obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunţarea la o satisfacţie certă imediată) în
favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp. La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent
la valoarea echipamentelor de producţie, adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei
respective. Pentru F.Aftalion, a investi înseamnă a renunţa la sume băneşti lichide în favoarea
speranţei realizării unor venituri viitoare, distribuite în timp. R.Heline şi O.Poupart-Lafarge
apreciază că prin investiţii se afectează resursele pentru realizarea de obiective industriale sau
financiare în speranţa realizării unor beneficii pe o perioadă de mai mulţi ani”.
Atît în literatura de specialitate autohtonă, cît şi în cea străină, fiecare autor a dorit să dea o noţiune,
o definiţie cît mai completă, cu privire la investiţii. Însă voi contura noţiunea de investiţii aşa cum
au sesizat-o autorii lucrării „Investiţiile în economia de tranziţie” Florin Buhociu şi Gheorghe
Negoescu: „Prin investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi
umane) destinate creşterii capacităţii de producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate
aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii în viitor a efectelor scontate.”
Legislaţia Republicii Moldova defineşte investiţia ca „o totalitate de bunuri (active) depuse în
activitatea de întreprinzator pe teritoriul Republicii Moldova pentru a se obţine venit”, iar activitatea
investiţională - ca activitate de efectuare a investiţiei şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător
în legătură cu această investiţie pentru a se obţine venit.

2
 Acea parte din venitul naţional, care este cheltuită pentru formarea capitalului ca factor de
producţie (formarea brută de capital fix), constituie investiţiile nete.Investiţiile nete luate în
ansamblu cu amortizarea capitalului fix constituie investiţiile brute. Investiţiile brute sunt utilizate
atât pentru înlocuirea capitalului fix consumat, cât şi pentru creşterea capitalului ca factor de
producţie.
Structura investiţiilor de capital este determinată de următoarele criterii:
1. În dependenţă de forma de utilizare investiţiile pot fi structurate în:
-investiţii în capital fix, care cuprind cheltuielile pentru construcţii capitale, procurarea de
echipamente, utilaje, instrumente, care sunt folosite în mai multe cicluride producţie;
-investiţii în capital circulant, care includ cheltuielile pentru procurarea materiei prime, energiei,
combustibilului, care sunt utilizate într-un singur ciclu de producţie
-investiţii de înlocuire, care includ cheltuielile pentru înlocuirea echipamentului, clădirilor şi
utilajului uzat. Aceste cheltuieli sunt exercitate din contul fondului de amortizare;
-investiţii de dezvoltare, care includ cheltuielile destinate pentru extinderea capitalului fix în aspect
cantitativ şi calitativ. Aceste cheltuieli sunt acoperite din contul investiţiilor nete şi brute.
În dependenţă de obiectul de destinaţie, investiţiile pot fi grupate în:
-investiţii productive, care sunt orientate spre majorarea valorii capitalului fix (investiţii în lucrări
de construcţii, montaj, utilaje şi instrumente, în lucrări geologice);
-investişii neproductive, destinate pentru dezvoltarea infrastructurii de producţie şi sociale
(construirea drumurilor, podurilor, şcolilor, spitalelor, cluburilor şi altor obiecte de menire social-
culturală);
-investiţii în capital uman, destinate pentru pregatirea cadrelor, sporirea nivelului de cunoştinţe şi
profesionalism, şi pentru aplicarea în producţie a experienţei avansate.
3. În dependenţă de forma de proprietate, investiţiile pot fi divizate în:
investiţii private, exercitate de către întreprinderile de stat şi cele municipale;
investiţii publice, exercitate de către întreprinderile din sectorul privat;
investiţii mixte, exercitate de întreprinderi cu şi fără participarea capitalului străin.
4. În dependenţă de ramura de aplicare, investiţiile pot fi divizate în: investiţii industriale; investiţii
agrare; investiţii în construcţii; investiţii în cercetări ştiinţifice
. 5.În dependenţă de originea geografică, investiţiile pot fi divizate în:
investiţii interne, exercitate de agenţii economici şi de către stat;
investiţii externe(investiţii directe şi de portofoliu) obţinute din străinătate.

3
 CAPITOLUL II
ROLUL INVESTIȚIILOR ȘI FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ DECIZIA DE A
INVESTI

Investiţiile joacă un rol important în economia unei ţări, ele reprezentînd suportul material al
dezvoltării economico-sociale a unei ţări. Prin ele se asigură modernizarea fortei de munca prin
imbunatatirea structurala a acesteia si prin ridicarea nivelului de calificare, modernizarea utilajelor
prin inlocuirea celor uzate si prin imbunatatirea parametrilor tehnico-economici ai capitalului fix,
modernizarea produselor finite prin introducerea in fabricatie de noi produse cu un grad ridicat de
eficienta.. În acest context investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice, al
promovării factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă. În orice domeniu economic, social-cultural
investiţiile sunt asociate ideii de dezvoltare. În mod logic, la nivelul economiei naţionale,
dezvoltarea aparatului de producţie şi lărgirea suportului material al activităţilor social-culturale
sunt în dependenţă directă de fondurile de investiţii pe care societatea îşi permite să le aloce într-o
anumită perioadă.
Prin parghiile fiscale si monetare pe care le poseda statul poate reorienta agentii economici, publici
si privati spre investitii, spre modernizarea capacitatilor de productie cat si spre cresterea cererii
agregate. In conditiile actuale din Republica Moldova, sectorul public trebuie să-și regândească
rolul sau de pol economic, sa contribuie alaturi de sectorul privat la cresterea economica durabila si
nu in ultimul rand la reluarea procesului investitional. Corelatia dintre investitii fie ele publice ori
private si modernizare este fundamentala pentru orice activitate economica indiferent de ramura in
care aceasta se desfasoara.
Decizia de investiţii reprezintă rezultatul actului de alegere a unei modalităţi de acţiune în
domeniul investiţiilor, privind tipul strategiilor, al politicilor, programelor şi proiectelor. Ea precede
întotdeauna realizarea obiectivului investiţional şi constă în selectarea unei variante convenabile,
raţionale, competitive de obţinere a unor rezultate (bunuri, servicii) aşteptate pe seama consumării
unui anumit volum de resurse. Este de accentuat faptul că alegerea este făcută de către specialişti cu
pregătire superioară care au dreptul sau împuterniciri în acest sens şi care vor purta toată
responsabilitatea pentru decizia luată şi pentru consecinţele acesteia, de asemenea ea este pregătită
de specialişti din domeniuln tehnologic, arhitecturii, economic, financiar, managementului.
Importanța investițiilor pentru agenții economici, impactul loc economic, financiar, social și
ecologic, caracterul limitat al resurselor de investiții, riscul pe care îl comportă, sunt factorii
primordiali care influențează decizia de a investi. De asemenea, mai există și mulți alți factori ca:
-Riscul intreprinzatorului in raport cu riscul imprumutatorului. Riscul intreprinzatorului este legat
de incertitudinile privind profitul pe care il asteapta de la investitia preconizata.
-Politica statului in domeniul investitiei poate contribui la cresterea cererii de bunuri investitionale
sau la diminuarea aceteia.
-Starea generala a economiei nationale. Daca economia este confruntata cu o stagnare sau cu o
recesiune,populatia va fi preocupata sa-si asigure surse pentru consumul viitor.In faza respectiva,se
actioneaza mai intai pentru franarea fenomenelor negative, inclusiv prin franarea investitiilor pentru
a opri sa se creeze conditii de stimulare a investitiilor.
-Conjunctura economiei mondiale(cererea de bunuri si servicii pe piata mondiala)poate favoriza sau
frana inclinatia spre investitiile dintr-o tara.
-Rata rentabilitatii și perioada de rambursare;
-Cheltuieli cu intretinerea si functionarea bunurilor de capital realizate și randamentul viitor al
acestuia;
-Tipul de progres tehnic dominant si gradul de accelerare a inovatiilor si inventiilor;
Pentru ca o investiţie să fie adoptată, aceasta trebuie să fie caracterizată prin fezabilitate şi să
producă avantaje. Aceste judecăţi trebuie făcute cu referire la toate consecinţele politice, juridice,
4
economice, financiare, sociale, comerciale, tehnice, instituţionale şi legate de impactul asupra
mediului natural. De aceea, prin activități de studii, de cercetări, de proiecții, evaluări, se urmărește
sa se dea raspuns la o serie de intrebari referitoare la proiectul de investitii:
1. De ce este necesară investiţia privită prin prisma politicii agentului economic?
2. Când este necesar să se realizeze investiţia?
3. Ce bunuri şi servicii se vor oferi pieţei prin realizarea investiţiei?
4. Pentru cine, cui îi vor fi oferite bunurile şi serviciile obţinute de pe urma investiţiei?
5. Pe ce piaţă se va realiza desfacerea produselor obţinute de pe urma investiţiei şi la ce preţ?
6.Când va începe exploatarea capacităţilor de producţie, livrarea produselor şi respectiv a
serviciilor?
7.Ce resurse materiale, financiare şi umane sunt necesare pentru realizarea obiectivului investiţional
şi pentru funcţionarea acestuia, cum se vor asigura şi cu ce costuri?
8. Cum se va acţiona, ce soluţii tehnologice, de dotare tehnică şi echipament se vor adopta pentru
realizarea proiectului de investiţii?
9. Care sunt rezultatele economice şi financiare care se vor obţine de pe urma deciziei de investiţii
pentru investitor, cum vor influenţa acestea economia firmei pe termen lung sau scurt?
10. Este corespunzător proiectul de investiţii din punct de vedere al costului finanţării?
Este însă de menționat faptul că un proiect de investiţii poate fi adoptat sau respins din
următoarele considerente:
 politice;
 economico-social;
 financiar;
 de mediu.
Din considerente politice, proiectul este admis sau respins dacă acesta corespunde sau nu strategiei
generale a politicii duse de autorităţi. Din punct de vedere economic, pentru a putea fi adoptat, un
proiect de investiţii, trebuie să se acopere cheltuielile presupuse de realizarea lui şi menţinerea sa în
funcţiune prin avantajele pe care le generează. Criteriul beneficiului social reprezintă, de asemenea,
un criteriu important în fundamentarea unui proiect de investiţii. Dacă se doreşte construirea unui
spital, a unei biblioteci, a unei şcoli, criteriul principal va fi cel social, aceste activităţi neurmărind
neapărat înregistrarea unor performanţe deosebite din punct de vedere economic. Influenţa
factorului comercial în selectarea unui proiect de investiţii este dată de activităţile comerciale pe
care le presupune derularea acestuia: contractele privind achiziţiile de bunuri, contractele cu diferiţi
prestatori de servicii, contractarea de lucrări, angajarea personalului, operaţiunile bancare etc.
Influenţa factorului tehnic în analiza unui proiect de investiţii nu poate fi neglijată. Importanţa
acestei analize este dată de faptul că o supraevaluare din punct de vedere tehnic peste nivelul optim
generează o creştere nejustificată a costurilor peste varianta optimă. Totodată, o subevaluare din
punct de vedere tehnic poate duce la nişte costuri ulterioare ridicate date de întreţinere, funcţionare
şi reparaţii. Un alt factor de care trebuie să se ţină seama în analiza unui proiect de investiţii este
mediul natural. Investiţia trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru încadrarea în anumite
norme de poluare, condiţii legate de aspectul fizic etc. Preocupările legate de mediul natural creează
o legătură semnificativă cu finanţarea proiectului. De exemplu, acolo unde se prevede generarea de
costuri externe, ca în exemplul fabricii poluante, aprobările de planificare pot fi condiţionate de
aplicarea unor norme drastice privind protecţia mediului. Ar putea fi solicitată, de asemenea,
efectuarea unor cheltuieli privind construirea facilităţilor implicate de atenuarea activităţii poluante.
În mod alternativ, normele privind protecţia mediului pot limita utilizarea deplină a proprietăţii
pentru scopul iniţial propus.
După cum se poate constata, aceşti factori determinanţi acţionează nu numai în mod individual, ci
generează şi efecte sinergetice. Pe de altă parte, există posibilitatea ca prin satisfacerea restricţiilor
induse de un anumit factor, să fie neglijat un altul. Spre exemplu, construirea unei fabrici (cu capital
de stat) a ţinut cont de preocuparea factorilor de decizie pentru asigurarea de locuri de muncă şi
astfel de evitare a şomajului, dar cu pericolul declanşării unui dezastru ecologic pe o perioadă
5
semnificativă (ceea ce va duce la generarea de costuri pentru eliminarea sau limitarea lui).
CAPITOLUL III
INDICATORI DE ANALIZARE A INVESTIȚIILOR

Pentru a putea realiza o evaluare corectă și eficientă a unui proiect de investiții, trebuie
identificați toți parametrii de efort și efect. În acest sens, există două modalități principale de
abordare a analizei eficienței investițiilor:
 principiul economic, care se bazează pe capacitatea investiției de a crea valoare și de a fi
rentabilă,
pe baza rezultatelor sau fluxurilor financiare pe care le generează;
 principiul financiar, care se bazează pe aceeași considerente, însă ia în considerare toate
aspectele legate de investiție, inclusiv cele de finanțare.
Indiferent de modalitatea de abordare, patru concepte fundamentale ghidează analiza unei investiții:
 capacitatea acesteia de a crea valoare pentru întreprindere și pentru acționari;
 rentabilitatea acesteia, definită prin capacitatea de a genera rezultate în urma efortului;
 termenul de recuperare a investițiilor, care se dorește a fi cât mai mic;
 riscul, care de asemenea trebuie să fie cât mai mic.
Eficiența economică este o categorie economică complexă ce nu poate fi măsurată prin intermediul
unui singur indicator. Un fenomen, un proces economic va fi caracterizat de un număr mai mare sau
mai mic de indicatori, în funcție de gradul sau de complexitate, nefiind exclusă posibilitatea ca, în
cadrul aceleiași variante, unii dintre indicatori să fie favorabili, iar alții nefavorabili. În aceste
situații se impune dublarea calculelor economice de o analiză economică corespunzătoare.
În evaluarea eficienței economice a investițiilor se utilizează sistemul de indicatori de
eficiență economică a investițiilor. Acesta cuprinde următoarele grupe de indicatori, după cum
urmează:
a) Indicatori cu caracter general;
b) Indicatori de baza;
c) Indicatori economici specifici;
a) Indicatori cu caracter general.
Prima grupă de indicatori contribuie la formarea unei imagini globale asupra condițiilor concrete de
eficiență economică în care se va realiza și va funcționa obiectivul de investiții. Aceștia sunt:
 Capacitatea de producție – exprimă producția maximă ce poate fi obținută într-o perioada de
timp, în condiții normale de funcționare a capitalului fix, de utilizare a resurselor umane și
materiale și a unui anumit coeficient de schimburi;
 Numărul de salariați – Acest indicator trebuie cunoscut din faza de proiectare, el stabilindu-
se în
 corelație cu producția, productivitatea muncii și coeficientul de schimburi. Totodată,
indicatorul amintit
 trebuie cunoscut în structura, pe categorii de personal;
 Costul de producție – trebuie cunoscut atât la nivelul întregii producții realizate, cât și la
nivelul
 fiecărui sortiment de producție în parte, ca și pe unitatea de produs;
 Profitul – efectul net urmărit de oricare întreprinzător. Prin intermediul profitului,
întreprinzătorul asigură premisele necesare pentru creșterea capitalului fix. De asemenea,
firmele au posibilitatea să calculeze unul dintre cei mai importanți indicatori, rata profitului
(calculată ca raport între profit și cifra de afaceri), care arată ce capacitate are aceasta de a
produce profit;
 Productivitatea muncii – care arată producția ce poate fi realizată pe un lucrător sau pe ora.
Poate fi calculată în unități fizice sau în unități valorice. Formula de calcul este w = Q / L,
unde:
6
 o w – productivitatea muncii;
o Q – producția exprimată fizic sau valoric;
o L – numărul de lucrători sau unități de timp de muncă.
În economia de piață, cel mai important indicator de eficiență economică este rentabilitatea,
profitabilitatea, dată de rata rentabilității. Există mai multe formule de calcul: r = (P / C) x 100,
unde:
o r – rentabilitatea;
o P – profitul obținut;
o C – costul de producție.
b) Indicatori de baza
Aceștia sunt proprii analizei eficienței economice a investițiilor și constituie cea mai importantă
grupă de indicatori pentru adoptarea unei decizii de investiții.
 Volumul capitalului investit (It) – Acest indicator economic reflectă efortul economic total
pentru realizarea unui anumit obiectiv de investiții. Indicatorul amintit se calculează astfel:
It = Id + Ic + Mo +Cs, în care:
o It - volumul total al capitalului investit;
o Id - volumul capitalului destinat investițiilor directe;
o Ic - volumul capitalului destinat investițiilor colaterale;
o Mo - necesarul de mijloace circulante;
o Cs - cheltuieli suplimentare (legate de pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor)
În efortul investițional total al unui întreprinzător intră valoarea investiției directe, reflectată prin
devizul general, investițiile colaterale, cheltuieli referitoare la dotarea inițială cu mijloace circulante
precum și cheltuieli suplimentare efectuate de întreprinzător. În ceea ce privește materializarea
propriu-zisă a investițiilor, aceasta se concretizează în capitalul fix activ, cât și în capitalul fix pasiv.
 Durata de realizare a lucrărilor de investiții
 Durata de funcționare a investiției
 Termenul de recuperare a investiției
c) Indicatori economici specifici
 Randamentul economic al investițiilor – Ca și formula de calcul avem:
 randamentul economic = (profit total/investiție) – 1
 Valoarea actualizată netă (VAN sau Net Present Value NPV) – reprezintă, din ce în ce mai
mult, un criteriu esențial în departajarea proiectelor de investiții. Astfel, dacă prin procedee
de actualizare se aduc în prezent toate cheltuielile, veniturile, profitul viitor și se compară
între ele, aceasta înseamnă practic aplicarea regulii VAN.
Formula de calcul generală a valorii actualizate nete este:

Dacă valoarea actualizată netă este mai mare decât zero aceasta înseamnă că totalitatea
cashflowurilor viitoare vor putea acoperi cheltuiala inițială; restul (valoarea VAN) se constituie ca
un “supraprofit”. La VNA zero rezultă o remunerare a creditorilor și acționarilor în integralitate; din
contra, întreprinderea nu mai beneficiază de niciun reziduu de rentabilitate; ea a acționat gratuit,
fără nicio remunerare proprie (sub forma unui disponibil pentru autofinanțări ulterioare). Dacă
7
VNA este mai mică decât 0 proiectul se respinge, motivul fiind dat de faptul că profiturile viitoare
nu acoperă cheltuielile.