Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Daca organele vegetative ale plantelor (radacina, tulpina, frunza) asigura existenta
plantelor ca individ, inmultirea asigura existenta plantelor ca specie, adica perpetuarea
speciilor, o caracteristica a tuturor organismelor vii animale si vegetale. In evolutia speciilor,
aceasta a cunoscut o perfectionare continua.
2. Inmultirea asexuata
Inmultirea sexuata.
In cazul primelor doua forme, noile organisme se formeaza in lipsa unui proces sexuat
(deci o inmultire asexuata) dar se deosebesc intre ele prin faptul ca in inmultirea vegetativa
noile organisme nu se formeaza din germeni specializati pentru inmultire (exemplu-sporii) ci
din organe vegetative intregi (tuberculi, bulbi) fragmente din acestea (butasi) sau chiar parti
din tesut sau o celula.
1. Fragmentarea talului consta in desprinderea unor parti din corpul vegetativ, care vor
da nastere la indivizi noi. La algele albastre-verzi (Nostoc, Oscillatoria) se
intalnesc hormogoanele, (Fig. 192) fragmente din colonie care se desprind, la fel si la algele
verzi-pluricelulare filamentoase (Spirogyra -matasea broastei). La Cleiul
pamantului (Nostoc) fragmentarea are loc la nivelul unor celule speciale numite heterociste.
La licheni, aceste fragmente poarta denumirea de soredii ce reprezinta cateva celule de alga
incorporate de hife miceliene, ce apar la suprafata talului si care se desprind usor (Fig 193).
Fig.19 Inmultirea prin soredii (s) la licheni si o soredie marita cu hife de ciuperci in jurul
celulelor de alge
Fig. 201 Inmultirea prin muguri adventivi (bulbili) ce se formeaza pe frunze la Bryophyllum
(Crassulaceae) (stg.) si in inflorescenta de usturoi (Ailium sativum) (dr)
- prin altoire care consta in grefarea unui mugure vegetativ sau ramuri numite altoi pe o
planta cu radacini numite portaltoi. Acest mod de inmultire vegetativa se aplica in cazul
unor soiuri valoroase pe care dorim sa le multiplicam. Exista mai multe procedee de altoire
(prin alipire, prin ochi, prin despicare s.a.) practicata in horticultura la vita de vie, pomi
fructiferi (Fig. 204). Dintre plantele medicinale s-a aplicat la specii si hibrizi
de Mentha. Inurma altoirii tesuturile celor doi parteneri se sudeaza in calus. Altoiul
primeste seva bruta de la portaltoi dar substantele organice sunt sintetizate de
altoi. Compatibilitatea altoiului este mai frecventa in cazul speciilor apropiate filogenetic.
Regenerarea de noi plante din tesuturi nespecializate sau chiar dintr-o celula
demonstreaza totipotenta celulei vegetale.
Clasificarea sporilor se face dupa mai multe criterii. Astfel sporii pot
fi obligatorii si facultativi. Cei obligatorii sunt strict necesari pentru inmultirea speciei. In
aceasta categorie se incadreaza ascosporii, bazidiosporii, teleutosporii, chlamidosporii (de la
Ustilaginales) precum si sporii de la muschi si de la ferigi.
Fig. 207 Spori imobili la alga verde Chlorella (sus) si spori mobili (zoospori) la algele verzi
Chlamydomonas (A), Ulotrix (B) si Oedogonium (C)
Dupa forma si potenta, sporii pot fi izospori, identici ca forma, marime si potenta (de
ex. la Filicatae) si heterospori diferiti ca forma, marime si potenta. Asa pot fi macrosporii din
care se dezvolta gametofitul femel si microsporii din care se dezvolta gametofitul mascul la
unele Lycopodiatae (Pteridophytae), Pinophytae si Magnoliophytae.
Dupa locul in care se formeaza sporii, acestia pot fi externi sau exospori asa cum sunt
conidiosporii (conidiile) ce se formeaza la extremitatea unor hife miceliene ca de ex. la mana
vitei de vie (Plasmopara viticola) sau la mucegaiul verde-albastrui (Penicillium) (Fig. 208)
sau bazidiosporii la ciupercile cu palarie. Endosporii sau sporii endogeni se formeaza in
interiorul unor sporangii (mucegaiul comun- Mucor mucedo) (Fig. 209), in interiorul
unor asce, ascosporii de la Ascomycete (Fig. 210), dar si cei de la muschi si ferigi.
Fig. 208 Spori externi (exospori) la mana vitei de vie (Plasmopara viticola) (stg.) si la
In acest tip de inmultire, noul organism rezulta in urma contopirii a doi gameti de sex
diferit intr-un proces de fecundare ce are ca urmare formarea celulei ou sau zigot. Acest mod
de inmultire reprezinta un progres evolutiv deoarece organismul nou format (2n) rezulta din
contopirea a doua garnituri simple (n) de origine diferita (materna si paterna) are deci un
genofond nou rezultat al recombinarii genetice intra- si intercromozomiale avand in vedere ca
gametii ce participa la fecundare rezulta in urma unei diviziuni reductionale
(meiotice). Deoarece de la celula ou, la embrion, pana la individul adult se parcurg aceleasi
faze de dezvoltare parcurse si de organismele parentale, este justificata utilizarea notiunii
de reproducere. Cu exceptiabacteriilor si algelar albastre verzi (Cyanobacterii) reproducerea
se intalneste la toate celelalte grupe de plante.
Fig. 211 Gametangiogamie la ciupercile Perenosporaceae; an- anteridie, og - oogon
- Izogamia- unirea unor gameti identici morfologic, dar diferiti fiziologic sau ca potenta,
notati cu + si - sau femeli si masculi. Acest tip se intalneste la unele alge verzi unicelulare
(Fig. 213).
- Oogamia, in cazul in care gametul femel este mai mare si imobil, purtand numele de
oosfera, se formeaza in oogon sau arhegon, iar cel mascul este mic si mobil, purtand numele
de anterozoid si se formeaza in anteridie. Se intalneste la muschi si ferigi.
In cadrul somatogamiei, amintim si hibridarea somatica care este o fuziune artificiala
intre doua celule somatice, care se aplica in cadrul biotehnologiilor moderne, urmarind
realizarea unor hibrizi somatici intre organisme care au anumite incompatibilitati de
reproducere sexuata, dar se are in vedere realizarea de noi soiuri, varietati, hibrizi cu
caractere noi, superioare, mai cu seama la plantele de cultura, ameliorarea, selectia ulterioara.
Pentru fuziunea celulelor somatice este necesar in primul rand indepartarea peretelui scheletic
pectocelulozic, prin tratarea cu enzimele celulaza si pectinaza apoi fortarea fuziunii prin
folosirea unor substante chimice (polietilenglicolul) sau procedee fizice (electrofuziunea)
(Fig. 215).
Fata de hibridarea sexuata, in cea somatica are loc si fuziunea genelor plasmatice nu
numai a celor nucleare, gametul mascul avand un continut redus de citoplasma si implicit de
gene plasmatice, pe cand in cea somatica, aportul de gene plasmatice a celor doua celule este
similar.
De mentionat ca aceste generatii sunt marcate sau determinate de doua procese esentiale
in lumea vie: fecundarea si diviziunea reductionala(meioza). Prin fecundare se trece de la
generatia haploida (n) la generatia diploida (2n), iar prin diviziunea reductionala se trece de la
generatia diploida (2n) la generatia haploida (n). Pentru ca generatia haploida este cea
producatoare de gameti, se mai numeste gametofitica sau sexuata, iar cea diploida este
producatoare de spori si se numeste sporofitica sau asexuata.
In regnul vegetal, exista 3 tipuri de plante (Fig. 216 A-C), in functie de raportul dintre
cele 2 generatii:
La algele brune se intalnesc toate cele 3 tipuri de alternante de generatii (Fig. 217)
Fig. 217 Alternanta de generatii la diferite specii de Alge brune.
De notat ca in acelasi timp, antofitele sunt si plante care se inmultesc prin seminte
ceea ce determina ca aceste plante sa se numeasca siSpermatophytae (sperma=samanta,
phyton=planta).
1 FLOAREA
Floarea este un organ cu o durata de viata scurta si de aceea este mai putin supusa
variatiilor determinate de mediu, este deci un organ cu mare stabilitate, de aceea caracterele
florii au o mare valoare in clasificarea plantelor, in stabilirea legaturilor de inrudire si a
evolutiei filogenetice.
Fig. 219 Conuri femele de pin. Carpela cu doua ovule (c,d) si o samanta aripata (f)
Florile femele sunt grupate si ele in inflorescente in forma de con femel, de dimensiuni
mai mari decat cele mascule, pe axul acestei inflorescente se prind mai multi solzi dubli, cel
inferior (extern) fiind steril, iar cel superior (intern) fiind fertil si omologat cu
o carpela sau macrosporofila. Pe fata superioara (interna) a solzului carpelar se formeaza
doua ovule (macrosporangi) (Fig. 219).
- aparitia invelisurilor florale cu rol de protectie (caliciul, corola sau perigonul), fecundatia
dubla si aparitia sacului embrionar
O floare completa, hermafrodita, este formata din urmatoarele parti componente:
pedunculul, receptaculul, sepale, petale, stamine, carpele. Ea se dezvolta la baza
unei frunze metamorfozate numite bractee (Fig. 222).
Fig. 223 Caliciu dialisepal, erect la Brassica (A) si rasfrant la Ranunculus (B) (stg sus) Corola
dialipetala la floarea pastelui (Anemone nemorosa) (A); lagaroafa (B), la Brassicaceae
(C) si la mazare (Pisum sativum) (D)
Sepalele reprezinta frunze modificate cu rol de protectie. Totalitatea sepalelor
formeaza caliciul, in general, de culoare verde (sepaloid) si mai rar, colorat (caliciu petaloid-
ex. Karkade - Hibiscus sabdarifa). Dupa raportul dintre sepale caliciu poate
fi dialisepal (Ranunculaceae, Rosaceae) - cu sepalele libere si gamosepal- cu sepalele
concrescute (Solanaceae, Lamiaceae). La majoritatea florilor este prezent un singur ciclu de
sepale, dar mai rar exista doua cicluri de sepale, cel extern, numindu-se calicul sau
parasepale, ca de ex. la Fragaria (Rosaceae) sau Althaea (Malvaceae).
Fig. 226 Invelisuri florale reduse la bractei inguste (A) sau paroase (B) la Cyperaceae.
Staminele, reprezinta organele de inmultire mascule ale florii, totalitatea lor alcatuind
androceul (andros-barbat). Staminele sunt echivalate cu microsporofilele pteridofitelor,
producatoare de microsporangi cu microspori.
Fig. 227: Partile unei stamine (stg sus) f-filament; c-conectiv; a-antera cu fata
anterioara (A) si posterioara (B). Androceu didinam la Lamiaceae (A), tetradinam la
Brassicaceae (B) si la Oxalis (e) (stg). Antere oscilante la Poaceae (Festuca) (dr.sus jos A, B)
si cu doi apendici la Ericales (dr jos)
Conectivul este dispus la extremitatea filamentului, asigura sustinerea anterei si contine
singurul fascicol conducator libero-lemnos al staminei.
Androceul poate fi concrescut cu corola, prin insertia filamentelor sale pe tubul corolei,
intalnit la florile gamopetale. Uneori staminele se pot transforma in petale
numite staminodii devenind sterile (Canna indica) sau se transforma in carpele ca
la spanz (Helleborus purpurascens) (Fig. 229.)
Fig. 229 Staminodii la spanz (Helleborus purpurascens) - trecerea de la stamine la
carpele ( dr)
Ovarul este partea bazala, dilatata care se insera pe receptacul sau, uneori este cufundat
in acesta, reprezinta partea cea mai importanta a gineceului pentru ca in el se gasesc
inserate ovulele.
Dupa pozitia ovarului pe receptacul, fata de celelalte elemente ale florii, ovarul poate
fi superior, si floarea se numeste hipogina, cand ovarul este plasat in varful receptacului si
celelalte parti se insera sub ovar (Ranunculaceae, Papaveraceae, Brasicaceae), inferior si
floarea se numeste epigina, cand ovarul este cufundat in receptacul (hipantiu) si elementele
florale se insera la partea superioara a ovarului (Apiaceae, Oenotheraceae, Asteraceae,
Rubiaceae) (Fig. 231).
Ovarul semi-inferior este cufundat pe jumatate intr-un receptacul scobit sau in forma de
cupa, cu care concreste partial, elementele florale se insera pe marginea receptaculului, astfel
ca floarea se numeste perigina (unele Rosaceae).
Fig. 236 sus Tipuri de gineceu. A-apocarp, B, C, D, cenocarp sau sincarp. B- numai
ovarele concrescute., c- ovarele si stilele concrescute, D- concrescute ovarele, stilele si
stigmatele
Helleborus (stg. sus). co- cavitate ovariana, ov- ovule, sv- sudura ventrala, fm- fascicol
median. Fp. fascicole placentare.
Fig. 239 Placentatia la ovarele monocarpelare: parietala (A), marginala (B) si laminala (C)
Fig.240 Placentatia la ovarele cenocarpe: axilara- (A), parietala (B), centrala (C)
Dupa numarul elementelor din ciclu, florile pot fi: pentamere (sau pe tipul 5) tetramere
(pe tipul 4), trimere (tipul 3) iar fata de alte elemente pot fi izomere (in numar egal) sau
polimere (multiple).
Simetria florii. In functie de numarul planurilor de simetrie ce pot fi trasate prin axul
unei flori, acestea pot fi:
In formula florala, structura florii este reprezentata prin semne conventionale, litere
si cifre. Astfel sexualitatea florii este reprezentata prin semnul ♂-floare mascula , ♀ - floare
femela si ambele unite pentru floare hermafrodita. Simetria florii este redata prin semnele * -
floare actinomorfa sau simetrie radiara, - •│• - floare monosimetrica sau zigomorfa. Pentru
caliciu se foloseste litera K, pentru corola C, androceu A, gineceu G, iar pentru perigon P.
Numarul elementelor din fiecare verticil se noteaza cu cifre arabe, in partea dreapta a
simbolului pentru fiecare verticil. Daca pentru un organ sunt mai multe verticile (cicluri),
intre cifre se intercaleaza +, iar daca un verticil lipseste se noteaza cu 0. Numarul indefinit de
elemente dintr-un verticil se noteaza cu ∞. Daca elementele unui verticil sunt unite, cifra se
pune in paranteza mica (), iar daca sunt unite verticile diferite, acestea se pun in paranteza
mare [ ]. Pozitia gineceului se noteaza cu o bara (linie orizontala) fie dedesubtul
literei, G care reprezinta ovar superior, fie deasupra ceea ce inseamna gineceu inferior G.
Dispozitia in spirala a unor elemente (stamine, carpele) se noteaza la inceputul formulei cu
semnul *. Formulele florale ale celor mai importante familii sistematice le redam mai jos:
Fig. 242. Modul de construire a unei diagrame florale la lalea - Tulipa gesneriana
Fig. 243A Exemple de diagrame florale (in ordinea rd. de la stg. Ia dr.): Papaveraceae
(Glaucium), Hypericum, Caryophyllaceae (Silene), Viola, Malvaceae, Tilia, Datura,
Hyoscyamus, Primula, Boraginaceae, Liliaceae si Iridaceae
Pentru construirea unei digrame florale se traseaza atatea cercuri concentrice cate
verticile are floarea. Se impart apoi cercurile in de doua ori atatea parti egale cate elemente
are fiecare verticil, prin raze continue si punctate (inter-raze) alternativ. Se plaseaza apoi pe
fiecare cerc, pe raze si inter-raze elementele florale de la exterior (incepand cu caliciul) spre
interior (terminand cu gineceul). Semnele conventionale sunt: arc de cerc cu un unghi pentru
sepale, arc de cerc simplu pentru petale, schema sectiunii transversale prin antera pentru
stamine si respectiv prin ovar pentru gineceu. Elementele concrescute dintr-un verticil se
unesc iar cele lipsa se noteaza prin semnul X. Axul floral se noteaza cu • iar bracteea arc de
cerc cu unghi plin.
Modul de construire a unei diagrame florale este prezentat in fig. 242 iar cele mai
reprezentative diagrame florale in fig. 24
1.2.4 INFLORESCENTE
De putine ori florile se gasesc solitare adica floarea este sustinuta de un ax neramificat
ca de ex. la lalea, ghiocel. La cele mai multe specii, axa florala se ramifica si fiecare ramura
poarta o floare, acest ansamblu poarta numele de inflorescenta.
Majoritatea florilor se dezvolta la subsuoara unor bractei care uneori pot fi colorate
(Bougainvillea, Salvia sclarea-serlai), iar la altele lipsesc (Brassicaceae).
1.1. Racemul. Are pe axul floral ramuri florifere ce se prind la diferite nivele, avand
pedunculii aproximativ egali la maturitate. Este inflorescenta caracteristica Brassicaceelor,
dar se mai intalneste si la coacaze negre (Ribes nigrum), dracila (Berberis
vulgaris), lacramioare (Convallaria majalis) (Fig. 244).
1. O varietate de spic este amentul care contine numai flori unisexuate (deobicei mascule) iar
axul este pendent si flexibil. Se intalneste la alun (Corylus avelana), nuc (Juglans
regia) mesteacan (Betula verrucosa) (Fig. 246).
1.8. Calatidiul prezinta axul floral foarte turtit, in forma de disc sau cupa, pe care se
prind numeroase flori sesile si este protejat la partea inferioara de numeroase bractei,
dezvoltate. Exemplu floarea soarelui (Helianthus
annuus), arnica (Arnica montana), galbenele (Calendula officinalis),brusture (Arctium
lappa) (Fig. 251).
2.1 Monocaziul se mai numeste si cima uni para deoarece de sub floarea terminala se
formeaza o singura ramura secundara, de sub aceasta o ramura tertiara s.a.s.m.d. Monocaziul
se prezinta sub 4 forme:
21.1 Drepaniu sau cima secera, are ramurile florifere dispuse intr-un singur sens si intr-
un singur plan. Se intalneste la pipirig (Juncus).
2.1.2 Ripidiu sau cima evantai, prezinta ramurile florifere dispuse intr-un singur plan
dar in sensuri diferite, dezvoltarea florilor fiind alternativa: stanga, dreapta. Se intalneste
la stanjenel (Iris germanica).
2.1.3 Bostrixul sau cima helicoida, la care ramurile florifere sunt dispuse in mai multe
planuri, dupa o linie in spirala ca la gladiola (Gladiolus imbricatus).
2.1.4 Cincinul sau cima scorpioida la care ramurile florifere sunt dispuse in acelasi sens
dar in planuri diferite, prin care se deosebeste de drepaniu. Se intalneste la specii de
Boraginaceae ca de ex. la tataneasa (Symphytum officinale).
Inflorescentele compuse au florile sustinute pe ramificatii de ordinul II, III sau superior
al axului principal. Ele pot fi homotactice, daca ramificatiile sunt de acelasi tip
si heterotactice in care se gasesc reunite mai multe tipuri de inflorescente simple.
1 Inflorescente compuse homotactice
1.1 Racemul compus in care mai multe raceme simple sunt inserate pe axul principal. Se
intalneste la vita de vie (Vitis vinifera) si se mai numeste strugure compus (Fig. 253).
Paniculul este o varietate de racem compus la care ramurile florifere sunt mai alungite
si dispuse mai lax ex. la ovaz (Avena sativa) (Fig. 254).
1.2 Spicul compus este format din mai multe spice simple dispuse la nivele diferite, pe
axul principal al inflorescentei. ex. inflorescentele de Poaceae (Graminee) (Fig. 255).
1. Corimbul compus la care mai multe corimbe simple sunt dispuse pe un ax principal,
cele de la baza avand ramurile mai lungi, astfel ca toate corimbele simple se termina la
acelasi nivel. Ex. la paducel (Crataegus monogyna) (Fig. 256).
1.4 Umbela compusa este alcatuita din mai multe umbele simple care se prind in
acelasi loc pe axul principal al inflorescentei. La cele mai multe umbele compuse, la baza
ramurilor florifere se gasesc frunze bracteale care alcatuiesc involucelul, iar sub locul de
insertie al umbelelor simple se gaseste involucrul.
millefolium)
1.2.5 ANATOMIA FLORII
Fig. 260 Structura unei antere tinere (sus) si mature (jos) de crin (Lilium). F- filament, t-
stratul tapet, p- celulele mama a granulei de polen, P1- granule de polen, tr. Strat tranzitoriu,
m- strat mecanic. In dr. Epiderma si tesutul mecanic inainte (A) si dupa deschiderea anterei
(B).
Tesutul tapet este alcatuit din celule mari, cu mai multi nuclei, contine substante
nutritive ce vor stimula formarea microsporilor si apoi a granulelor de polen (Fig. 261).
Fig. 261 Dezvoltarea anterei si formarea sacilor polinici. A- antera cu tesuturi meristematice.
Fig.263 Polen compus: A, B-in tetrade, C- granule grupate, D, E-polinii la Orchis Asclepias
(stg.)
Fig. 265 Structura granulei de polen. Ex- exina, Int si intina, cg- celula generativa, nv-nucleu
vegetativ (dr.)
A- Mentha aquatica.
B- Gentiana
C- Mimulus
D- Cirsium nemoralis
E- Corydalis
F- Carlina
L-Passiflora
G- Anisacantus
M-Oenothera
H- Dianthus
N-Cobaea
1- Taraxacum
O-Buphtalmum
J-Hibiscus
P-Malva rotundifolia
R- Cucurbita
S-Lamiacanthus
V-Basella rubra
Structura gineceului. Carpelele gineceului provin din frunze metamorfozate, care s-au
transformat, si-au sudat marginile sau, in cazul celui sincarp, s-au sudat intre ele. Prin
inchiderea carpelelor se formeaza in interior cavitatea sau cavitatile ovariene, pe care se
insera ovulele. Avand o origine foliara, in structura carpelelor intalnim tesuturi caracteristice
unei frunze: epiderma interna provine din epiderma superioara a unei frunze, un
tesut parenchimatic in care sunt prezente si cloroplaste ce dau, in general, culoarea verde a
ovarului, provine din mezofilul frunzei, epiderma externa ce provine din epiderma inferioara
a unei frunze, fascicolul median in partea centrala a carpelei, cu tesutul liberian dispus spre
exterior, fascicole marginale, spre extremitatile carpelelor si fascicole placentare grupate in
zonele placentare, asigura nutritia ovulelor. Pe partea interna a peretelui ovarian, de epiderma
interna, se insera ovulele (Fig. 266, vezi si fig. 236, 237).
Fig. 266 Structura unui ovar tricarpelar cenocarp, trilocular de crin (Lilium candidum)
(stg) A-schema sectiunii transversale. B- sectiune la nivelul unei carpele. Epe- piderma
externa, Epi- epiderma interna, Fm- fascicol conducator median, Fp- fascicol placentar, c-
linia de sudura a carpelelor.
Fig. 267 Structura unui ovul ortotrop de Polygonum divaricatum (dr). Fun- funicul, h-
hil, Inte-integument extern, Inti- integument intern, Nuc- nucela, Cl- calota, m- micropil, FII-
fascicul liberolemnos, s- salaza, se- sac embrionar. Sin- sinergide, 0- oosfera, ant- antipode,
n2- nucleul secundar al sacului embrionar
Ovulul campilotrop sau curbat, este lipsit de rafa si are cele 3 puncte apropiate. Acest
tip de ovule se intalneste la Fabaceae, Brassicaceae, Chenopodiaceae, Caryophyllaceae.
1.2.6 MACROSPOROGENEZA SI FECUNDAREA LA
MAGNOLlOPHYTAE (ANGIOSPERMAE)
In spatele sau se va gasi nucleul generativ care pe parcursul inaintarii tubului polinic se
divide in doi nuclei sau spermatii, reprezentand gametii masculi. (Fig. 269) Unul din
acestia va fecunda oosfera prin care ia nastere celula ou sau zigot (diploid) si mai departe prin
diviziuni repetate va da nastereembrionului semintei. A doua fecundare, prezenta numai
la Angiosperme, are loc intre al doilea gamet mascul (spermatie) si nucleul secundar al
sacului embrionar prin care ia nastere zigotul accesoriu (triploid), ce va da
nastere endospermului secundar sau tesutul de rezerva, necesar dezvoltarii embrionului in
cursul germinarii semintei.
'Tiliae flos, inforescentele de tei cu bractei ('Tiliae flos cum bracteis) sau, mai rar, fara
bractei ('Tiliae flos sine bracteis). Produsul oficinal ]n FR X provine de la cele 3 specii de tei
indigen: T. platyphyllos - tei cu frunza mare, T. cordata - tei pucios si T. argentea - tei
argintiu in timp ce in F. Europeana sunt acceptate doar florile provenite de la primele doua
specii. Contin mucilagii, flavone, ulei volatil (cu farnesol - ce da mirosul florilor de tei),
saponine, steroli, vitamina E. Se utilizeaza ca expectorante, sedative, aromatizante,
antiinflamatoare pentru caile respiratorii.