UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE ,,NICOLAE TESTEMIȚANU,,

CATEDRA DE MICROBIOLOGIE

FACULTATEA DE STOMATOLOGIE

Tema:Biologia virusurilor. Principiile diagnosticului de

laborator al infecțiilor de etiologie virală .

Elaborat :Scripliuc Alexandra,gr. S1803

PROFESOR:PUȘCAȘ NICOLAE

1
 Particularită țile biologice, taxonomie și clasificare a virusurilor.
Virusurile reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale infecţiilor la gazda
umană , fiind responsabile de un spectru larg de afecţiuni, de la guturaiul simplu, pâ nă la
infecţiile fatale produse de virusul HIV cu compromiterea imunită ţii şi distrugerea
limfocitelor T4 (CD4+).

1. Reprezintă structuri acelulare cu potenţial

infecţios

2. Dimensiuni de rangul nm (20-400 nm)

3. Genomul viral este constituit dintr-un singur tip de

AN (ADN sau ARN)

4. Sunt lipsite de metabolism propriu, fiind paraziţi

obligaţi intracelulari

5. Nu cresc şi nu se divid, se reproduc în celule vii

6. Nu pot fi cultivate pe medii artificiale

7. Rezistenţă naturală la antibiotice

Se estimează că există peste 400 de virusuri distincte care infectează omul, iar
spectrul manifestă rilor clinice, epidemiologice şi patogenice care rezultă în urma infecţiilor
virale este foarte vast.

Virionul (corpusculul elementar sau viral) reprezintă unitatea virală infecţioasă

intactă , inertă în afara celulei gazdă . Virusurile pot parazita celule umane, vegetale,
bacteriene, fungice, parazitare şi ale insectelor.

2
 Ordin (-virales)

Familie (-viridae)

Subfamilie (-virinae)

Gen (-virus)

Specie (Virusul gripal)

Criterii taxonomice

1. Proprietă ţile virionului: dimensiuni, formă .

2. Proprietatile genomului: tipul de acid nucleic (ADN sau ARN), numă rul de spire (simplu
sau dublu spiralat = s.s / d.s), liniar sau circular (L / C), sensul de transcriere sau
polaritatea (pozitivă , negativă sau ambele = ambisens), dimensiunea genomului.

3. Replicarea virală : strategia replică rii, transcripţie, translaţie, modifică ri

posttranslaţionale, asamblarea şi eliberarea virionilor progeni.

4. Proprietă ţile proteinelor virale: numă r, secvenţa de aminoacizi, greutate moleculară ,

funcţie (transcriptaze, reverstranscriptaze, hemaglutinine, neuraminidaze)

5. Proprietă ţi fizico-chimice: stabilitate termică , rezistenţa la pH, radiaţii, detergenţi,

solvenţi.

6. Proprietă ţi biologice: spectrul gazdelor naturale (bacterii, plante, animale vertebrate sau
nevertebrate) şi experimentale, tropism celular, transmisie prin vector, aspecte serologice.

Compoziția chimică și modele de structură a virionului.

Cunoasterea Structurii virusurilor reprezintă o etapă importantă în identificarea

acestora. Structura de bază , obligatorie, a virionului o reprezintă nucleocapsida constituită
dintr-un acid nucleic = genomul viral, de un înveliş proteic numit capsidă. Virusurile
formate numai din nucleocapsidă se numesc virusuri neînvelite sau neanvelopate.
3
Virusurile care prezintă pe lâ ngă nucleocapsidă şi un înveliş extern lipoproteic , derivat din
membrana citoplasmatică a celulei gazdă , se numesc virusuri învelite.

Genomul viral este constituit dintr-un singur tip de acid nucleic, fie ADN fie ARN
(niciodata ambii acizi nucleici!) care conţine întreaga informaţie genetică necesară
replică rii virusului şi care reprezintă suportul infecţiozită ţii virusului.

Molecula acidului nucleic (indiferent dacă este ADN sau ARN) poate fi simplu
spiralată (ss) sau dublu spiralată (ds), liniară sau circulară , continuă sau segmentată .
1. Virusuri ADNd.c.: Hepadnaviridae, Adenoviridae, Herpesviridae, Poxviridae
2. Virusuri ADNm.c.+: Parvoviridae
3. Virusuri ARNm.c.+: Picornaviridae,Caliciviridae, Togaviridae, Flaviviridae,

Coronaviridae, Retroviridae.

4. Virusuri ARNm.c.- : Rhabdoviridae,Paramyxoviridae, Orthomyxoviridae,

Bunyaviridae, Arenaviridae, Filoviridae.

5. Virusuri ARNd.c. : Reoviridae

Capsida virală este un înveliş format din numeroase unită ţi proteice numite capsomere.

Aceste capsomere sunt, de obicei, proteine de dimensiuni mici care se autoasamblează în

structuri capsomerice mari iar in final se asamblează sub forma capsidei virale.
Capsomerele individuale pot fi puse în evidenţă prin microscopie electronică. Fiecare
capsomer trebuie să posede o anumită structură chimică ce îi permite să se asambleze cu
capsomere asemă nă toare pentru a forma o structură complexă cum este capsida. Cea mai
simplă structură care poate fi construită în această manieră este simetrică şi include 2
tipuri de simetrie a capsidelor:

 helicoidală (helicală ) - aspect tubular

 icosaedrică - aspect sferic.

Tipurile nesimetrice de capside sunt reprezentate de:

 capside cu simetrie binară (icosaedrică -helicală )

 virusurile cu organizare complex.

4
 Funcţiile capsidei: 1. asigură forma caracteristică virionului.

2. protejează acidul nucleic viral.

3. la virusurile neînvelite, fixeaza virionul de receptorii specifici de pe celula gazdă .

Pe suprafaţa acestei membrane se gă sesc formaţiuni specifice virale, codificate de virus:

1. spiculi de natură glicoproteică . Au funcţia de adsorbţie şi penetrare în celula gazdă .

Exemple:
 hemaglutinina (HA) = rol în ataşarea virusurilor la celula gazdă ; conferă
virusurilor proprietatea de a aglutina hematiile diverselor specii animale.
 neuraminidaza (N) = facilitează pă trunderea virusurilor în celulă .
2. factori de fuziune. Se gă sesc sub formă inactivă (F0) iar sub acţiunea proteazelor
celulei gazdă se scindează generâ nd forme active (F1, F2). Au funcţia de iniţiere a
infecţiei.
3. proteina M (matrix) că ptuşeşte faţa internă a anvelopei (frecvent la virusurile
ARN cu polaritate negativă ). La unele virusuri, facilitează asamblarea, iar la altele,
asigură menţinerea formei (exemplu: rhabdovirusuri).
Proteine funcţionale - enzime
Numă rul de gene care compun genomul viral este redus, de aceea sinteza
proteinelor enzime codificate de virus este limitată . Sinteza lor este importantă
pentru replicarea genomului viral. Exemple:
1. replicaze sau transcriptaze virale = ARN-polimeraze ARN-dependente prezente la
virusurile ARN cu polaritate negativă (-).
2. reverstranscriptaza (ADN-polimeraza ADN-dependentă ) sau integraza, prezentă
la retrovirusuri.

Fazele de replicare și etapele ciclului replicativ viral.

Biosinteza virusurilor AND
ADNdc transcrierea ARNm translaţia (precoce, tardivă ), replicarea sinteza proteică
Biosinteza virusurilor ARN
ARN+ translaţie, replicare sinteza proteică
ARN- transcriere ARNm translaţie, replicare sinteza proteică
Retrovirusuri (ARN+) transcriere ADN- ADNdc transcriere ARNm
replicare, translaţie, sinteza pr. (sau integrare în cromosom)

5
Replicarea virusurilor parcurge următoarele secvenţe:
1. recunoaşterea celulei gazdă
2. adsorbţia (ataşarea) virusului de celula gazdă
3. penetrarea (pă trunderea) virusului în celula gazdă
4. decapsidarea virusului
5. sinteza macromoleculară
a) biosinteza ARNm precoce şi a proteinelor precoce = proteine-enzime
b) replicarea genomului viral
c) biosinteza ARNm tardiv şi a proteinelor tardive = proteine structurale
6. eliberarea virionilor progeni din celula gazdă
1.Recunoaşterea celulei gazdă
Pentru a infecta o celulă , virusul trebuie, în primul râ nd, să recunoască celula care îi permite
replicarea. Acest proces este realizat datorită existenţei unor situsuri receptor-specifice de
natură proteică situate pe suprafaţa externă a particulei virale. Aceste situsuri reacţionează
specific cu receptori corespunzători de natură glicoproteică sau glicolipidică de pe
suprafaţa celulelor "ţintă ".(Relatia lacat cheie)

2.Ataşarea virusurilor este specifică şi implică legarea situsurilor receptor-specifice de

receptorii specifici aflaţi pe membrana citoplasmatică a celulei gazdă . a) Structurile de ataşare
ale virusului pot fi: capsomerele capsidei, glicoproteinele; b) Receptorii specifici de pe
membrana citoplasmatică a celulei gazdă sunt constituent
3. Penetrarea sau pătrunderea virusului în celula gazdă (internalizarea) După ataşarea la
celula gazdă , virusul trebuie să penetreze membrana celulară externă şi să elibereze genomul
viral în mediul intracelular, pentru replicare. Penetrarea se poate realiza prin 3 mecanisme, în
funcţie de structura virusului:
 fuziunea învelişului viral cu membrana celulară externă si eliberarea ulterioară a acidului
nucleic viral (întâ lnit la paramyxovirusuri de tipul v. rujeolic) ,
 pinocitoza - internalizarea întregului virion şi fuziunea ulterioară cu o membrană internă
vacuolară , pentru eliberarea acidului nucleic viral
 penetrarea directă - virusurile lipsite de membrană lipidică par să treacă direct prin
membrana citoplasmatică externă .

6
4. Decapsidarea şi migrarea acidului nucleic la locul replicării. Decapsidarea constă în
îndepă rtarea sau distrugerea capsidei virale astfel încâ t genomul viral să devină accesibil
mecanismelor de transcripţie şi translaţie.

5. Sinteza macromoleculară. Biosinteza componenţilor virali

5.1. Transcripţia genomului viral în ARN mesager (ARNm) şi replicarea genomului viral.
6. Eliberarea virusului din celula gazdă. Se realizează maturarea şi se pun premizele
eliberă rii noii particule virale din celula gazdă , prin două mecanisme: prin înmugurire şi prin
liză celulară . In cazul virusurilor eliberate prin înmugurire, o parte din proteinele virale sunt
transportate la nivelul membranei celulare externe a celulei gazdă , iar alte proteine structurale
virale se cantonează la nivelul membranei celulare interne. Proteinele şi acidul nucleic se
asamblează şi proemină prin membrana celulară . Această proeminenţă ("mugure") este apoi
desprinsă şi virionul este eliberat.
Eliberarea prin liză celulară presupune asamblarea completă a virionului în citoplasma celulei
gazdă şi eliberarea sa prin lizarea şi moartea celulei respective.

CULTIVAREA VIRUSURILOR
Virusurile sunt cultivate pentru:
- Stabilirea diagnosticului etiologic
- Testarea infecţiozită ţii virusurilor
- Testarea preparatelor antivirale
- Producerea vaccinurilor
SISTEME DE CULTIVARE
1. Culturi de celule
2. Ou embrionat de gă ină
3. Animale de laborator

Animalele de laborator se utilizează limitat(receptivitate selectivă ,

preexistenţainfecţiilor, cost avansat). Se recurge numaicâ nd nu există alte posibilită ţi
(VHB, HIV,Coxsackie, etc). Constituie modele decercetare sau de control al vaccinurilor.
Animale utilizate curent – şoriceii albi noună scuţi, dar pot fi utilizaţi şobolani,
cobai,maimuţe, etc.

7
 Regulile de lucru cu animalele de laborator(selectare, inoculare, examinare) sunt
identice cu cele din infecţiile bacteriene.

Oul embrionat de gă ină (5-13 zile) reprezintă un mediu de celule nediferenţiate, cu

multiplicare activă , steril şi lipsit de mijloace de apă rare antiinfecţioasă . Se utilizează în
prepararea unor vaccinuri virale (ex.: gripal)

- Iniţial se verifică viabilitatea embrionului la ovoscop în camera obscură . -

Prelevatul se inoculează steril cu seringa în cavitatea amniotică sau alantoideană , sau pe
membrana chorioalantoideană (utilizâ nd metoda deschisă sau închisă ).

- Orificiul se parafinează şi se incubează la 35-37 C timp de 48-72 ore

Culturile de celule (1949 - Enders, Weller, Robbins). Celule provenite din ţesuturi
adulte sau embrionare, normale sau tumorale. Plasate într-un mediu adecvat (nutrienţi, pH,
t) ră mâ n viabile şi se multiplică . Pentru cultivarea virusurilor se utilizează culturile în
monostrat celular. Tipurile de culturi de celule (CC):

Culturi primare (primar tripsinizate). Sunt obţinute din ţesuturi adulte sau
embrionare de origine animală sau umană . Suportă 4-6 pasaje (subcultivă ri)

Culturi diploide. Obţinute din ţesut embrionar (MRS5, fibroblaste umane). Pot fi
subcultivate 40-50 generaţii

Linii continui de celule. Obţinute din ţesut tumoral. Pot fi subcultivate nelimitat.

HeLa – carcinom de col uterin

KB – tumoare a rinofaringelui

Hep-2 – tumoare canceroasă a laringelui

Schemele principiale de diagnostic a infecțiilor virale

8
 Examenul
virusoscopic

Examenul
virusologic
METODE
DIRECTE
Detectarea Ag
virale în prelevat

Identificarea genomului
viral (hibridizarea AN,
amplificarea genică –
PCR)

METODE -
INDIRECTE Serodiagnosticul

9
 EXAMENUL VIRUSOSCOPIC
Microscopia optică
Microscopia electronică
Imunoelectronomicroscopia
Imunofluorescenţa

EXAMENUL VIRUSOLOGIC
Izolarea virusului
Evidenţierea (indicarea) reproducerii virale
Identificarea virusului

Bibliografie si webobliografie:
-CURS DE MICROBIOLOGIE SPECIALĂ ,UMF,,VICTOR BABES,,
TIMISOARA.
https://microbio.ucoz.com/index/romana/0-5

-Materialul prelegeri - BIOLOGIA VIRUSURILOR. DIAGNOSTICUL DE

LABORATOR AL VIROZELOR.,catedra de microbiologie “USMF
NICOLAE TESTEMITANU,CHISINAU”

10