ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR COPILULUI OGLINDITE

ÎN LITERATURA ROMÂNĂ ŞI UNIVERSALĂ

Dr
eptul la ocrotire părintească (art. 5)
Dreptul la educaţie (art. 28)
Dreptul la timp liber, recreere şi activităţi culturale (art. 31)
Exploatarea copiilor (art. 32)

“Vasilică era orfan şi nu umblase la şcoală, nu ştia carte, îl crescuseră nişte

rudenii îndepărtate pâna la vârsta de 7 ani, apoi îl dăduseră la stăpân. Erau în sat încă
mulţi copii săraci, care gustaseră din vreme pâinea amară a străinului si care nu putură
învaţa carte”.
Ion Agârbiceanu-“Ciocârlia”
Volumul “ File din cartea naturii”
Ed. Vizual 1998,pag. 12

Dreptul la viaţă ( art.6)

Dreptul la ocrotire părintească ( art.5)
Dreptul la un standard de viaţă decent ( art. 27)

“Era frig cumplit; ningea şi se făcea noapte. Era cea din urmă noapte a anului,
noaptea de Anul nou. Pe frigul şi pe întunericul acesta mergea pe stradă o fetiţă săracă,
desculţă şi cu capul gol.
A doua zi dimineaţă, în ungherul dintre cele două case, fetiţa cu obrajii roşii şi
zâmbet pe buze zăcea moartă , degerată de frig, în cea din urmă noapte a anului”.
H. Ch. Andersen-“Fetiţa cu chibriturile”
Volumul “ Degeţica şi alte poveşti”
Ed. Corint 2001; pag 136, 139
 “Şi într-o seară, pe când băieţii dormeau, pădurarul se aşeză dinaintea vetrei cu
nevasta lui şi-i spuse, simţind cum i se scurge inima de durere:
- Ascultă, nevastă, vezi şi tu bine că nu mai avem cu ce ne hrăni copiii. Şi decât
să-i vedem murind de foame sub ochii noştri, mai bine îi ducem mâine în pădure, îi
punem să culeagă găteje, şi noi plecăm încetişor, lăsându-i acolo”.
Charles Perrault- “Degeţel”
Literatura clasică şi universală
Volumul1, pag.179
“Era odată un moş şi o babă; moşneagul avea o fată, iar baba avea si ea o fată.
Fata babei era slută, leneşă , ţâfnoasă si rea la inimă…Fata moşneagului era însă
frumoasă, harnică, ascultătoare si bună la inimă.
Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă
fata şi-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine! Că nu o asculţi, că eşti rea de
gură şi obraznică si că nu este chip să mai stai la casa mea; de aceea du-te si tu încotro
te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă la casa asta din pricina ta”.
Ion Creanga- “Fata babei si fata moşneagului”
Ed. Aramis 2000; pag. 2,8

Dreptul la educaţie (art. 28)

Exploatarea copiilor ( art. 32)

“D-l Vucea n-avea slugi. Afară de bucătăreasă, slugi eram noi…Cei goi, cei
flămânzi, cei din marginea oraşului, cei orfani, cei umiliţi, cei bătuţi, la coşniţă.
Ne alegea doi câte doi. În fiecare zi câte o pereche nu venea la şcoală decât să
strige: “ aici-aici – de rând la piaţă”. Şi plecau acasă la d-l Vucea în Lucaci. După ce
târguiau, cucoana îi oprea toată ziua la deretecatul casei, bătutul saltelelor si măturatul
curţii”.
Barbu Delavrancea-“D-l Vucea”
Volumul “Nuvele”, Ed. Eminescu 1986
Pag. 262
 “Turnatul la bancă era teribil. Micul vinovat era aşternut cu pieptul pe capătul
băncii, un monitor îl ţinea bine de grumaz, altul de picioare, si “Domnu” îi tragea cu
varga la… spate, ca să gonească mintea la cap. Uneori “Domnu” se înfuria straşnic de
ţipetele nenorocitului copil, şi-atunci verigile se rupeau un după alta, si asta-l necăjea şi
mai rău…pe “Domnu”, vezi bine.
-Cambur! Să-mi aduci mâine douăzeci de nuiele bune; să nu te mai văd cu paie
din astea, că-ţi rup urechile!
Ş-a doua zi băiatul butnarului de la Podu-Verde-Camburachi gogoloş- venea cu
maldărul la spinare.”
Alexandru Vlahută- “Mogâldea”
Ed. Ion Creangă- Bucureşti, 1979;pag. 23

Dreptul la viaţă ( art. 6)

“Tătarii năvăleau într-o trâmbă lungă, şi-n urma lor colburile urcau până-n
înălţimi, amestecate cu fumurile satelor aprinse. Cum au ajuns sub stejarul din
Borzeşti, hanul năvălitorilor l-a zărit între ramuri pe Mitruţ, aproape mort de spaimă.
-Ce-i facem copilului din stejar? a întrebat un otoman. Tragem cu săgeţile în el?
-Nu! A răspuns hanul. Dacă trage careva în el vreo săgeată, îl ucid…
-De ce? S-au mirat tătarii.
-Pentru că pe acest pui de moldovean vreau să-l ucid chiar eu! Fac rămăşag că-l
nimeresc drept în inimă, cu prima săgeată.
-Să vedem…au spus celelalte căpetenii şi cetele s-au aşternut pe vale, în
priveală.
-Fie-ţi milă…a răcnit Mitruţ, când hanul a întins arcul, dar n-a mai apucat să
spună nimic, căci o săgeată l-a nimerit drept în inimă şi l-a omorât”.
Eusebiu Camilar- “Stejarul din Borzeşti”

Dreptul la ocrotire părintească (art. 5)

Dreptul la timp liber, recreere şi activităţi culturale ( art. 31)
Dreptul la un standard de viaţă decent (art.17)
 «  Pentru a treia oară întâlnesc azi pe bătrâna asta cu doi copilaşi de mână. Ce
slabă-i, săraca, şi de-abia mai merge. E îmbrăcată într-o caţaveică din petici toată, pe
cap- o broboadă de lână gălbuie, şi-n picioare târâie rămăşiţele unor foşti şoşoni.
Copiii, gătiţi în vechituri de căpătat, palizi la fată, se uită cu ochii mari, speriaţi, pe la
vitrinele pline cu jucării.[…]
-I, ce frumos, bunicută…Eu aş vrea arapul ăla călare pe ţap…Da’ tu, Lizico, ce-
ai vrea ?
-Eu ?…Stai să-ţi spui…
Şi Lizica se uită ameţită, parcă i-ar fi frică să ia aşa o hotărâre. Sunt atâtea
lucruri frumoase, şi toate-i plac, toate fac să-i bată inimioara, de surpriză, de dorinţi
care nu se pot realiza.
-Eu aş vrea papuşa aia mare cu pălăria roşie[…]
-Haideţi, copii, nu vă mai uitaţi, că astea nu-s pentru noi…
În fund de mahala văd o cocioabă veche, pleoştită, îngropată în pământ până la
fereşti ; geamurile sunt murdare, sparte şi cârpite cu hâtrie ; înlăuntru e o lumină
vânătă, fumurie ; pe pareţii umezi sunt pâraie de ploaie. O rogojină ruptă acopere
singurul pat şi sigura mobilă a acestei vizuini, la căpătâi, lângă soba care-i mai
totdeauna rece, sunt aruncate vraişte ţoate vechi, care miroase-a bolnav.
Acolo văd intrând pe « bunicuţa », c-o pâine la subţioara, şi cu cei doi copilaşi,
care nu ştiu încă pricepe cum se face asta că nu sunt şi ei « bogaţi ».”
Alexandru Vlahută- « În Ajunul Crăciunului »
Ed. Ion Creangă,1979 ; Pag.52-53

« Glasul lui dintr-o dată scăzuse într-un tremur de lacrimi.

- Şi pe omul care ţi-a pălit oaia nu-l cunoşti ?
- Nu-i din sat de la noi, nu-l cunosc.
- De ce nu te-ai întors repede să spui lu tatu-tău ?
- Tătuca nu-i acasă, a ieşit la arat cu cei mari.
- Şi de ce spui că ţi-o lăsase mămuca ţie ?
- Apoi nu ştii ? Eu n-am mamă. A murit în postul Crăciunului şi ne-a
lăsat singuri. Acu n-are cine mă spăla, n-are cine mă îngriji…n-are cine-mi spune o
vorbă bună.”
Mihail Sadoveanu-“Un om năcajit”
Volumul “Cântecul amintirii”
Ed. Ion Creangă ; pag. 106

“Copilul era îmbracat la întâmplare, cu nişte pantaloni bărbăteşti pe care nu-i

avea de la taică-său şi o bluză de femeie ce nu era a maică-si. Nu ştiu cine îl îmbrăcase
în zdrenţe, de milă. Cu toate acestea avea si tată si mama. Dar tată-său n-avea grija lui,
iar maică-sa nu-l iubea. Era unul dintre acei copii vrednici de plâns, care au tată şi
mamă, şi cu toate acestea sunt orfani”.
Victor Hugo- “Mizerabilii”; Vol. III
Cap. XIII: “Micul Gavroche”; pag.40
Editura pentru literatură, 1969

“Trecură câteva minute. Omul continua:

-Doamna Thenardier n-are servitoare?
-Nu, domnule.
-Eşti singură acolo cu ea?
-Da, domnule.
Din nou se făcu tăcere.Cosette ridică glasul:
-Adică mai sunt două fetiţe.
-Care fetiţe?
-Ponine si Zelma.[…]
-Cine sunt Ponine si Zelma?
-Sunt domnişoarele doamnei Thenardier. Fetele ei, cum s-ar spune.
-Şi acestea ce fac?
-Ah, spuse fetiţa, au păpuşi frumoase, lucruri care strălucesc ca aurul, fel de
fel…Se joaca, se distrează.
-Toată ziua?
-Da, domnule.
-Şi tu?
 -Eu muncesc.
-Toată ziua?
Fetiţa ridică ochii mari, în care era o lacrimă nevazută din pricina nopţii şi
răspunse blând:
-Da, domnule.Urmă după un răstimp:Uneori după ce-am isprăvit treaba, şi dacă
vor ei, mă joc şi eu.
-Şi cum te joci?
-Aşa cum pot. Mă lasă. Numai că n-am jucării multe. Ponine si Zelma nu mă
lasă să mă joc cu păpuşile lor. N-am decât o săbiuţă de plumb, uite atât de mică.
Fetiţa îi arată degetul cel mic.”
Victor Hugo- “Mizerabilii”; Vol III
Cap.VII: Cosette si necunoscutul laolaltă în umbră
Pag.138-139; Editura pentru literatura, 1969

Dreptul la un standard de viaţă decent ( art.17)

Dreptul de fi a protejat împotriva violenţei ( art. 19)
Dreptul la viaţă ( art.6)

“La curtea lui conu Mişu e zarvă mare…E pom de Crăciun, la care sunt poftiţi
copiii tuturor prietenilor…
În vremea asta, alături, la casierie, e un suflet stingher, care se zbate şi se
frământă…Anul trecut, când l-a durut în gât, l-a dus mă-sa la spiţerie şi atunci prin uşa
întredeschisă a zărit o clipă în odaia de alături, un brad frumos, îmbracat în … dar a
închis spiţerul uşa…E ! dar dacă ar vrea conu Mişu…Ce, Conu Mişu nu e om bun ? …
Dacă i-ar ieşi înainte şi l-ar ruga să-i arate şi lui pomul de Crăciun- numai niţel, niţel de
tot…
Se aud sănii venind dinspre târg…Uite-le cotesc la colţ şi în bătaia lămpii
electrice de la raspântii, Nicuşor recunoaşte pe conu Mişu şi-l aude râzând cu poftă.
Repede o ia la fugă să-i iasă înainte…A ajuns ! Aici e altă cotitură : “Hei ! la o
parte ! »  strigă birjarul degeaba ; iar conu Mişu, ieşind pe jumatate din sanie si vazând
copilul în drum :
- În drum, hai ? Drace împelitat! Să te calce sania. Marş acasă !
 Şi săniile trec…E noapte…nu se pot vedea lacrimile care au năpădit în
ochişorii negri, catifelati, dulci ca o mângaiere…I-a zis aşa : “ Marş acasă !” Dar ce să
facă acasă ? Nu e nimeni acasă, nimeni…Şi coşul de la sobă ţiuie…Şi-i e urât. Şi cum
stă în drum, parcă-i şopteşte cineva la urechi : “Ştii ce ? Poate că se vede la poartă prin
ferestre”…
Perdelele-s lăsate,… ba nu, una e ridicată ! Păşeşte binişor…binişor…Aaaa ! Ce
frumos! Ce frumos!…dinspre terasă se aude lătratul gros al unui câine si ţipătul unui
copil, ţipat de groază lung, sfâşietor, care spintecă tăcerea şi trece ca un junghi în
inimile tuturor…  “ Marş Leu !marş Leu !”  stigă conu Mişu dând cu piciorul în
câine…Jos lângă fereastră zace copilul fară cunoştinţă… “ 
I. Al. Brătescu-Voineşti- “Niculaiţă Minciună ”
Ed. Tineretului, “ Biblioteca şcolarului ”,1967
Pg.143-147
Dreptul de a fi protejat împotriva violenţei ( art. 19)

 “Prinzând iar pe copil de-o poală a rochiei îi făcu ceea ce se chiamă un şurub,
răsucindu-i în moalele capului unghia cea mare şi monturile degetelor. Văzând că
Lizuca se stăpâneşte încă, îi mai făcu unul şi mai îndesat, şi mai în răspăr, până ce simţi
sub degete mâinile celeilalte carnea tremurând şi auzi lacrimile forfotind în năsuşorul
neînsemnat .”
Mihail Sadoveanu- “Un om năcăjit”
Al. Andrei-Antologie de texte comentate,
Clasele I-IV ,Ed. Regis-Bucuresti
Pg. 148
“Nioka era singură acasă. Ieşi în pragul colibei. Atunci cei trei oameni o smuciră
de mâini şi se răstiră la ea:
-Hei, fată, unde sunt fraţii tăi?
-Nu ştiu, le răspunse Nioka.
-Minţi! Strigară ei, îmbrâncind-o la pământ. Să ne spui unde-au fugit! Ce cred ei,
că aşa merge? Că nu le dăm de urmă?
-Au plecat în alt sat! Nu ştiu unde! le spuse fetiţa.
Oamenii stăpânului scoaseră bicele şi începură s-o bată.”
 Nina Stănculescu- “Nioka”
Volumul “Gâze, flori şi mulţi copii”

Ed. Tineretului,1963 ; pag. 64

“Un găligan de şcolar, cât un bivol de mare, tăbărâse pe un băiat slab şi pirpiriu,

îl trântise la pământ şi-i căra la pumni, căutând să-i ia din mână o bucată de halviţă…

Îndată ce cumpăra cineva un covrig sau un măr, el se repezea ca un erete şi i-l

smulgea.”

Ion Ghica-“ Scrisori către Vasile Alecsandri”

Ed Minerva 1986; pag. 337

Dreptul la naţionalitate ( art. 7)

“Irinuca rămase cu ochii larg deschişi şi nu ştie ce să creadă În cutie este cu

adevărat o păpusă, numai că…e neagră ! Mâinile negre, picioarele negre, faţa neagră,
părul negru…”
Nina Stănculescu- “ Nioka”
Volumul “Gâze, flori şi mulţi copii”
Ed. Tineretului, 1963; pag.64