Sunteți pe pagina 1din 8

SUBIECTE DIN CAPITOLUL AVUTIA NATIUNILOR:

GLOBALIZARE SI CRESTERE ECONOMICA

1. Clasificarea tarilor lumii din punctul de vedere al performantei


sistemului lor economic si criteriile folosite in acest scop;
Criteriile: în funcție de PIB/cap de locuitor
Clasificare: venit național redus, venit national mediu, venit national
ridicat
Slide 3 – CAPITOL 13

2. Exploatarea coloniala – explicatie a decalajelor dezvoltarii?


Tarile care în trecut au avut colonii pot avea avantaj față de celelalte
țări?
Faptul că pe parcurs au fost colonii contează mai puțin.
Nu există o legătură cauzală între dezvoltarea economică și statutul
țărilor care au fost și colonii.

3. Sursele esentiale ale cresterii economice (oameni, resurse,


institutii, comert, acumulare de capital, inovatie tehnica);
loc. 2 Oameni – educație; capital uman foarte bine pregătit pentru a
produce bunuri și servicii (mai eficient) care ne pot aduce o valoare
adăugată mai mare
loc. 3 Resurse – cu cât o țară este mai bogată, are mai mult opțiuni de
a avea o creștere economică
loc 1 Instituții - furnizează regulile jocului în baza cărora
interacţionăm şi obţinem câştiguri de pe urma schimburilor
- Regulili corecte – precondițiile pentru a crea dezvoltare
economică există
Comerț: - dacă comerțul este liber, putem să importăm orice produs
din orice țară care este dispusă să facă comerț cu țara noastră
- Oferă posibilitatea agenților economici să se specializeze,
adică să producă cel mai bun produs pe care sunt în
stare să îl facă

1
Acumualare de capital și inovație tehnică
- Cu cât o țara are mai mult capital, cu atât cresc
șansele de a avea o creștere economică mai mare
- Contează cum investim capitalul respectiv

Slide 5, 6, 7 – CAPITOLUL 13

4. Rolul inovatiei tehnice in procesul cresterii economice;


- Eficiență (ex.masina)
- Cresc calitatea produsului (ex. Masina)

5. Avantajul ramanerii in urma in procesul dezvoltarii economice;

- Costul inovației este foarte ridicat


- Riscul este foarte mare: tările care dispun de mai puține resurse
pot profita de pe urma celor care au o dezvoltare
economică mare
- Avantaj: se poate sări peste etape (ex. Etiopia)

6. Rolul controversat al investitiilor straine in procesul cresterii si


dezvoltarii economice din statele slab dezvoltate;

- Daca primim sprijin extern, trebuie sa restituim


seriviciul sau să respectăm niște condiții/ criterii
care pot fi câteodată în dezavantajul țării respective
- Corupție (investiții private): pentru a își optimiza
profitul, politicienii recurg la tehnici neortodoxe
=))))
- Modul ineficient în care țara în cauză se folosește
de resursele dobândite

7. Sprijin financiar extern: Investitii private sau din partea


guvernelor unor tari bogate?

2
- Investitorul privat aduce capital + tehnologie mai
bună + cunoștințe organizatorice, oferă exemple
antreprenorilor locali
- Investiția străină este făcută de agenți privați care
au o capacitate mult mai mare de a consuma
eficient resursele decât guvernele

8. Comertul exterior si investitiile in ecuatia dezvoltarii economice;

- Comerțul exterior înseamnă piață liberă (ex.3)


- Ex: Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore,
adică investiții puternice în produsele locale

9. Cum poate dauna sprijinul financiar extern?

- Chiar dacă primim bani gratuit, putem investi


foarte prost
- Corupție + condiții în detrimentul țării respective
(deficit bugetar)

10.Cum contribuie capitalul uman la procesul dezvoltarii


economice?

- Importanța cunoștințelor și specializarea

11.Cum interpretati afirmatia “Resursele provin mai mult din


mintile oamenilor decat din pamant sau din apa”? (mintea
umana si cunostintele)

- Un economist american (cum l-o chema pe el/ea)


spune ca dezvoltarea economica din ultimii 200 ani
se datorează faptului că oamenii au avut idei mult
mai bune + modul în care sunt judecați oamenii cu
idei bune

3
12.Explicati corelatia pozitiva dintre libertate economica si
dezvoltare economica;
- libertatea economică permite oamenilor să-şi caute
avantajul comparativ, să pornească motorul
antreprenorial care pune în mişcare mecanismul
pieţei
- indicele libertății economice a demostrat că o
valoarea mai ridicată a acestuia conduce către o
țară cu un grad de creștere economic mai mare și
viceversa
- o țară mai liberă are șansa să crească mai mult
economic

13.Cauze ale cresterii economice lente din India;

SLIDE 10 – CAPITOLUL 13
- Cele 5 politici explicate
- Preturile sunt semnale pentru agenții privați: prețul
crește, automat e căutat pe piață; dacă prețul e
crescut artificial, agentl economic ar putea fi indus
în eroare; distorsioanarea prețului duce către
informații incorecte
- Domeniile mai puțin planificate.... – marea
majoritate a resurselor ajungeau la stat birocrație

14.Factori explicativi ai succesului economic sud-corean, japonez


si taiwanez;
SLIDE 8 SI 9
✓ opusul la intrebarea 13
✓ exporturile au dus la creșterea economică a celor 3 țări
✓ politică comercială deschisă
✓ au investit în educație și în capitalul uman
✓ au menținut o structură instituțională stabilă, contra birocrației
✓ guvernele au avut politică fiscală echilibrată, au ținut cheltuielile
la un un nivel bun, astfel încât capitalul de pe piață a fost oferit
agenților privați pentru a se dezvolta
✓ rata ridicată de economisirii de către populație

4
✓ deschidere comercială spre economia Mondială
✓ in Japonia și Coreea, guvernul a sprijinit foarte mult pe cei care
erau orientați spre export (ex. Samsung)
✓ au folosit eficient fondurile captate din străinătate
✓ s-a pus accent pe atragerea cât mai multor femei în activități utile

15.Explicatii posibile ale intarzaierilor inregistrate in cresterea


economica a Americii Latine;

➢ instabilitatea cadrului instituțional la nivelul întregii zone


(lovituri stat, schimbări guvern) = produce un nivel foarte ridicat
de incertitudine

16.Explicatie succinta a esecului dezvoltarii in statele Africii;

SLIDE 13
o utilizarea ineficientă a sprijinului financiar primit din străinătate
(cazul Tanzaniei);
o absenţa unui sol fertil;
o lipsa unor căderi de precipitaţii corespunzătoare;
o maladii specifice zonei tropicale;
o variaţii mari ale debitului râurilor;
o varietatea populaţiilor din interiorul graniţelor a stimulat
menţinerea unei lipse de unitate şi a izbucnirea de războaie
civile;
o unele “explozii” demografice care au anulat efectele pozitive ae
unor perioade de creştere economică;
o regimuri politice violente, corupte, mincinoase şi incompetente.

17.Atitudini fundamentale fata de globalizare pe planul


consecintelor economice ale acestui proces;
SLIDE 14

- Presupune responsabilizare fiananciară


- Libertatea comerțululi (deschiderea granițelor)

5
- Un joc cu sumă pozitivă (Ambele țări trebuie să
câștige)

18.La ce se refera “Consensul de la Washington” in viziunea celor


care critica impactul politicilor promovate de institutiile
internationale asupra tarilor mai putin dezvoltate ale lumii? Ce
inseamna conditionalitatea FMI? (Conditionarea acordarii
asistentei financiare externe de atingerea unor obiective
specifice legate de: 1.deficit bugetar; 2.inflatie; 3.alte aspecte
macroeconomice)
SLIDE 14 (al treilea punct)
Nu pot fi aplicate pentru orice țară – condițiile
impuse sunt foarte restrictive și pot împiedica
dezvoltarea unor țări

19.Ce sustin adversarii globalizarii despre consecintele aplicarii


“Consensului de la Washington” si ce raspuns le dati pornind de
la ceea ce pune in evidenta realitatea?
SLIDE 15
➢ Se accentuiaza inegalitatea venitului
➢ Politicile de mediu (ex. Norvegia – exportă mobilă, dar acum se
interzice tăierea pădurilor și sunt nevoiți să importe
➢ Piața muncii (companiile care vin sa faca afaceri in tarile putin
dezvoltate pot sa beneficieze de cost mai redus al muncii,
conditiile de prestare a muncilor sunt mult mai lejere – gradul de
siguranță și confort redus)
➢ Toate aceste considerente sunt nefondate

20.Care sunt sursele ce stau la originea cresterilor venitului real


provenite din sporirea productivitatii reale? (1.Perfectionari ale
abilitatillor de lucru; 2. Inmultirea cunostintelor tehnice; 3. Mai
buna organizare a activitatilor economice)

3.
21.Cum putem exprima relatia dintre stabilitatea democratica a unei
tari si raportul dintre politicile si deciziile pe termen lung sau

6
scurt privind cresterea si dezvoltarea economica ? (Conform
economistului Mancur Olson – cercetator al efectului pe care-l
are orizontul temporal asupra procesului de elaborare a
politicilor economice in state democratice sau nedemocratice)

22.Ce opinii pot fi intalnite in legatura cu problema externalizarii


unor activitati dintr-o tara? Ce parere aveti, de exemplu, despre
dezindustrializarea Americii – formula socanta a anilor ’70 –
’80 din secolul trecut?
SLIDE 17
• Comerţul voluntar este reciproc avantajos, indiferent dacă are loc
între două persoane şi are ca obiect un anume produs, sau dacă
avem de-a face cu cumpărarea de servicii de muncă prestate într-
o fabrică din America Latină sau de către un medic radiolog din
India.
• Tiparul comercial care se derulează ca urmare a globalizării este
doar o altă manifestare a câştigurilor obţinute de pe urma
schimburilor voluntare despre care s-a discutat în capitolele
anterioare.
• Numărul locurilor de muncă pierdute în urma externalizării
producţiei este minuscul comparativ cu dimensiunea economiei
americane. Dar crearea de locuri de muncă în străinătate va tinde
să genereze diferite slujbe şi venituri mai mari pe teritoriul SUA.
• Pe scurt, comerţul internaţional este un joc cu sumă pozitivă.
• Rolul economiştilor este de a spune adevărul, însă, de multe ori,
opiniile lor au fost desconsiderate în numele eficienţei politice.

23.Ce se ia in considerare atunci cand se decide ca intr-o tara un


bun nou de care are nevoie populatia trebuie produs in interiorul
economiei nationale sau importat?

24.De unde poate rezulta dificultatea comparatiilor internationale


care implica indicatorul PIB?

7
Problema serviciilor care nu fac obiectul unor tranzacţii pe piaţă:

ponderea acestora este mult mai mare în economiile mai puţin


dezvoltate, ceea ce face ca PIB-ul acestora să fie subapreciat;
în acelaşi timp, este exagerată bunăstarea oamenilor din cele mai
bogate ţări.
Comparaţiile internaţionale care impică PIB-ul pe cap de locuitor
sunt foarte distorsionate şi de numitorul comun utilizat (utilizarea
dolarului american). Dar cursul de schimb nu exprimă totdeauna
paritatea puterilor de cumpărare!
Exprimarea PIB-ului pe cap de locuitor ajustat cu paritatea
puterilor de cumpărare duce la creşteri semnificative a valorii
acestuia pentru statele cu un nivel de dezvoltare redus sau, chiar,
mediu.

25.Ce elemente pot distorsiona realitatea exprimata prin indicatorul


PIB /

S-ar putea să vă placă și