Sunteți pe pagina 1din 4

Un stilou este un instrument de scris care aplică cerneală pe o suprafață, de obicei hârtie.

Stilourile pot fi folosite cu cerneluri de culoare variind între albastru, negru, roșu etc.

Cuprins

 1Tipuri de stilou

 2Istorie

o 2.1Penele de gâscă

o 2.2Tocurile de scris

o 2.3Stilourile cu pompiță

o 2.4Pixurile

o 2.5Stilourile marcatoare

 3Industria stilourilor

 4Vezi și

Tipuri de stilou[modificare | modificare sursă]


Stilourile sunt categorizate după tipul lor. Cele mai moderne sunt:

 Stiloul cu pompiță
 Stiloul cu piston
 Stiloul cu rezervă
 Stiloul marcator
 Pixul cu pastă
 Pixul cu gel
Precursoare ale stilourilor sunt:

 Pensulele de scris (în special în China și Japonia)


 Penele de scris
 Tocurile de scris

Istorie[modificare | modificare sursă]
Egiptenii antici au început să scrie pe papirus cu niște stilouri din trestie făcute din Juncus
Maritimus sau trestie de mare.

Penele de gâscă[modificare | modificare sursă]


Penele de gâscă au fost cel mai utilizat instrument de scris înaintea celui de-al XIX-lea secol.
Acele stilouri erau de fapt din pene groase de gâscă. Acestora li se înmuia coada în cerneală
după care puteau imprima cerneala pe orice suprafață plană pentru un timp, după care trebuiau
reîmbibate.
Patru tocuri de scris și șase penițe

Tocurile de scris[modificare | modificare sursă]


Tocurile de scris se pare că au o origine foarte veche. Un toc de scris din bronz a fost găsit în
ruinele de la Pompei arătând că acestea au fost folosite în anul 79. De asemenea există o
referință în jurnalul lui Samuel Pepys din August 1663. John Mitchel din Birmingham a început să
producă în masă stilouri cu penițe din metal în anul 1822. În timpul celui de-al XIX-lea secol
tocurile de scris au înlocuit penele de scris. Din 1850 calitatea penițelor din oțel s-a îmbunătățit.
Astfel stilourile cu penițe din metal au intrat în folosință generală, chiar dacă acestea trebuiau la
rândul lor să fie scufundate în cerneală pentru a putea scrie.

Stilourile cu pompiță[modificare | modificare sursă]


O mențiune istorică timpurie a ceea ce pare a fi un stilou cu rezervor datează din secolul al X-lea.
Potrivit lui Ali Abuzar Mari (974) în Kitab al-Majalis wa-l-musayarat, califul Fatimid Abu Tamim
Maad al-Muizz li-Dinillah a cerut un stilou care nu i-ar pata mâinile sau hainele și un stilou care
conținea cerneală într-un rezervor, permițând ca acesta să fie ținut cu capul în jos fără a se
scurge.
Există dovezi convingătoare că un stilou de lucru a fost construit și folosit în timpul Renașterii de
către artistul și inventatorul Leonardo da Vinci.
Jurnalele lui Leonardo conțin desene cu secțiuni transversale ale a ceea ce pare a fi un stilou cu
rezervor care acționează atât prin gravitațional, cât și capilar.
Istoricii au luat, de asemenea, notă de faptul că scrierile de mână din jurnalele inventatorului par
a fi scrise cu un stilou cu rezervor.
În 2011 au fost reconstituite după desenele lui Da Vinci de către artistul Amerigo Bombara, care
de atunci a fost expuse în muzeele dedicate lui Leonardo.
Stiloul cu rezervor era disponibil în Europa în secolul al XVII-lea, existând referințe
contemporane.
În Deliciae Physico-Mathematicae (o revistă din 1636), inventatorul german Daniel Schwenter a
descris un stilou făcut din două părți, una fiind rezervorul de cerneală.
În 1663 Samuel Pepys face referire la un stilou metalic cu rezervor.
Istoricul din Maryland, Hester Dorsey Richardson (1862-1933) a face o referire la "trei stilouri
argintii cu fântână, în valoare de 15 șilingi" în Anglia în timpul domniei lui Carol al II-lea, c. 1649-
1685.
Până la începutul secolului al XVIII-lea, astfel de unelte de scris erau deja cunoscute sub
denumirea de "stilouri".
Hester Dorsey Richardson a găsit, de asemenea, o notiță din 1734 făcută de Robert Morris-sr.,
despre cheltuielile lui Robert Morris-jr., care era în acea perioadă în Philadelphia, pentru "un
stilou".
Inventatorul român Petrache Poenaru a primit un brevet francez la 25 mai 1827 pentru inventarea
primului stilou cu un rezervor realizat dintr-o pană mare de lebădă, iar Lewis Edson Waterman a
preluat ideea românului transfomându-l într-un stilou ce se poate umple prin intermediul peniței
în 1884 producând un flux mai sigur de cerneală.

Pixurile[modificare | modificare sursă]

Pix

Primul pix a apărut pe 30 octombrie 1888 pentru John Loud. În 1938, László Bíró, un jurnalist
maghiar a început cu ajutorul fratelui său, George, să lucreze la noi tipuri de stilou incluzând un
stilou care avea o bilă mică în vârf care când se mișca pe hârtie se rotea și prelua cerneală de la
cartușul de cerneală și lăsându-l pe hârtie.

Marcatoare moderne

Stilourile marcatoare[modificare | modificare sursă]


În anii 1960 stilourile marcatoare au fost inventate de Yukio Horie de la Tokyo Stationery
Company, Japonia. Acestea sunt folosite pentru a evidenția un anumit text pe o hârtie. În anii
trecuți marcatoarele au devenit din ce în ce mai folosite.

Industria stilourilor[modificare | modificare sursă]


Statisticile despre instrumentele de scris (incluzând creioanele) de la WMA (Asociația Statelor
Unite a Producătorilor de Instrumente de Scris) arată că pixurile sunt cele mai folosite (26%),
după care urmează pixurile fără bilă retractabilă (14%). Alte categorii au reprezentat un procent
foarte mic (3% sau mai puțin)