Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d.

 2
mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor,arhitect și
om de știință italian.

Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator,

Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul
dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă. Aportul său
deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare,
neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt
caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent
conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții,
cuvintele cu vibrație de bronz: Io continuerò („Voi dăinui”).

Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, noaptea, la ora 22:00 într-o

sâmbătă, într-o casă, nu departe de Florența, în mica
localitate Vinci (Anchiano). Există îndoieli referitoare la originea și la
profesia părinților lui. Unele surse spun că tatăl său, Don Ser Piero, era
moșier, altele că era notar. Iar despre mama lui, Caterina, unele surse
spun că era fie servitoare sau fată de țărani săraci, fie sclavă arabă.

Din cauza faptului că starea socială a părinților lui Leonardo era atât de
diferită, ei nu s-au putut căsători unul cu celălalt. Ser Piero s-a căsătorit
cu o anumită Albiera când Leonardo avea cam un an, iar Caterina la
rândul ei s-a căsătorit cu altcineva. Mama vitregă, Albiera, moare la 28
de ani, în 1464, fără să aibă copii și a fost înmormântată la San Biaggio.
Tatăl lui Leonardo,Piero, se recăsătorește de trei ori având șase fii de la
cea de a treia soție și alți șase de la a patra soție. Așadar Leonardo a
avut doisprezece frați și surori cu care nu a avut multe legături, dar care
i-au creat probleme la moartea tatălui său, în legătură cu împărțirea
moștenirii. Se crede că Leonardo a rămas în casa bunicului său, unde a
primit o educație mai degrabă dezordonată, discontinuă, neregulată, de
educația sa ocupându-se bunicul Antonio, unchiul Francesco și preotul
Piero (cel care îl botezase). A învățat să scrie cu mâna stângă, de la
dreapta la stânga, iar Vasari a spus că băiatul când studia, începea mai
multe lucruri pe care la abandona pe parcurs. Neavând posibilitatea să-l
ajute să înceapa o carieră juridică, tatăl său decide ca Leonardo să
învețe să folosească abacul.

Leonardo a fost îngrijit se pare vreo doi-trei ani de mama sa, mai apoi
fiind îngrijit de familia bunicului dinspre tată, Antonio. Fratele mai mic
al lui Piero, Francesco, se pare că s-a ocupat de Leonardo, învățându-l
agricultura. Leonardo învățase acasă să citească și să scrie italiana și în
oarecare măsură latina, avea cunoștințe de matematică și muzică
(învățase să cânte la liră), dar dat fiind faptul că era copil nelegitim
(acești copii din flori purtau numele popular de „bastard”, fapt ce va
influența viața lui Leonardo), era împotriva legii să meargă la o
universitate.

În anul 1476 a fost denunțat anonim (împreună cu alți trei) de

relații sodomice cu un băiat de șaptesprezece ani, Jacopo Saltarelli, un
prostituat cunoscut.Chiar dacă la acea vreme la Florența
homosexualitatea era destul de tolerată,pedeapsa era gravă:castrarea
pentru adulți și amputarea unei mâini sau unui picior pentru tineri. În
pofida acuzațiilor, a fost achitat din lipsă de martori. Dar Leonardo și
ceilalți trei acuzați au rămas supravegheați de "Ofițerii Nopții" din
Florența, un fel de poliție a moravurilor din timpul Renașterii. Nu există
nici o dovadă să fi avut relații intime sau strânse prietenii cu femei.
Toată viața el s-a înconjurat cu băieți frumoși, fapt reflectat și în arta sa.
Criticii de artă contemporani cât și cei moderni au presupus că era
homosexual.

Una din relațiile sale de mai lungă durată a fost cu Gian Giacomo
Caprotti da Oreno (poreclit Salai, Drăcușor). Gian a fost angajat de
Leonardo în 1488 pe la vârsta de zece ani, devenind atât servitor cât și
asistent. Cealaltă mare prietenie a lui a fost cea cu conteleFrancesco
Melzi, băiat de cincisprezece ani la întâlnirea lor în 1506, fiul unui
aristocrat lombard care îl găzduia pe Leonardo în acele timpuri. Contele
Melzi, însuși, într-o scrisoare, a descris sentimentele lui Leonardo către
el precum un "sviscerato et ardentissimo amore". (Louis
Crompton, History of Homosexuality, p. 269) Melzi a devenit cel mai
apropiat elev și asistent, cât și moștenitorul său, trăind împreună cu
Leonardo până la moartea artistului.