Colegiul Agroindustrial “Gh. Raducan” din s.

Grinauti

Portofoliu
Disciplina:Designul ambalajelor si produselor
alimentare

Elaborat: Nintuș Marin

Grupa:TPAP-4

Profesor: Dociu Mircea

Grinauti:2018
Diniția,clasificarea și tipurile de ambalaje
Funcţia de conservare şi protecţie a produselor

Considerată funcţie elementară a ambalajelor, aceasta constă în protejarea conţinutului de efectele mediului
extern, în cazul în care există o corelare perfectă între ambalaj-produs-metodă de conservare.

Astfel, putem vorbi despre următoarele tipuri de protecţie pe care trebuie să le asigure ambalajul:

împotriva factorilor fizici (acţiuni mecanice, lumină, temperatură, presiune);

împotriva factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de sulf (SO2), dioxid de carbon
(CO2));

împotriva factorilor biologici (microorganisme, insecte);

Dintre factorii fizici, solicitările mecanice la care sunt supuse produsele ambalate au efecte variabile. Trepidaţiile
din timpul transportului influenţează atât produsul, cât şi ambalajul. Ele pot comprima, tasa produsul în
interiorul ambalajului, formându-se astfel spaţiu liber care compromite protecţia oferită de ambalaj împotriva
şocurilor ulterioare.

Lumina este un factor fizic care produce decolorări şi degradări profunde ale mărfurilor. Numeroase produse
sunt sensibile la lumină care are rolul de a iniţia reacţii fotochimice, responsabile de alterarea culorii, pierderea
vitaminelor. Rolul ambalajului în acest caz este fie de a filtra lungimile de undă care produc deprecierea
produselor, fie de a opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajului (ambalajul opac).

În vederea conservării, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la temperatură. Ambalajul trebuie să
protejeze produsul de impactul cu temperaturi ridicate, deoarece mai mare de 400 C, poate provoca
deformarea produselor, sau stimulează reacţii chimice care duc la descompunerea produsului, modificarea
gustului sau mirosului. În acest scop se utilizează ambalajele din materiale plastice, lemn sau protecţii
suplimentare cu rumeguş, fibre de bumbac, folii de aluminiu.

Protecţia chimică trebuie să răspundă necesităţii unor produse de a nu veni în contact cu anumite substanţe
chimice agresive: H2, NH3, SO2, CO2. În acest scop, ambalajul joacă un dublu rol:

rolul de barieră la transferul de gaze din exterior către interiorul ambalajului;

rolul de barieră la oxigen şi vapori de apă pentru protecţia produselor sensibile la oxigen (riscul dezvoltării
mucegaiurilor sau bacteriilor aerobe;

riscuri datorate oxidării produselor, riscul formării de soluţii saturate cu produse zaharoase sau sărate);

rolul de barieră la transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita: pierderea aromelor specifice
produsului; deshidratarea produsului; pierderea gazelor sau amestecul gazos care a fost introdus în interiorul
ambalajului în scopul conservării produsului (CO2, N2, vapori de alcool).;

Prin protecţia fizico-chimică se protejează mărfurile ambalate de acţiunea mediului extern (aer, umiditate,
lumină). Calitatea protecţiei fizico-chimice depinde de materialele utilizate în confecţionarea ambalajelor,
fiecare material, având o anumită permeabilitate care depinde de caracteristicile structurii.

Protecţia împotriva factorilor biologici are drept scop menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a produselor
alimentare. Astfel, rolul ambalajului este:

de a realiza o barieră fizică între microorganismele prezente în atmosferă şi produsele ambalate, împiedicând
astfel recontaminarea sau supracontaminarea acestora;
de a limita sau împiedica schimburile gazoase susceptibile de apariţia şi dezvoltarea germenilor patogeni;

de a asigura o etanşeitate perfectă la toţi germenii microbieni şi de a suporta condiţii de sterilizare în cazul
produselor care necesită acest tratament;

de a împiedica un contact direct între produsele sterile: pâine, zahăr, paste şi persoanele care le manipulează;

de a evita riscurile de intoxicaţie alimentară produsă de flora microbiană patogenă conţinută în produsele
nesterilizate: carne, peşte.

Protecţia şi rezistenţa termică a ambalajelor ţine seama de faptul că numeroase produse necesită, în vederea
conservării, o stabilitate relativă într-un anumit domeniu de temperatură. În acest sens, ambalajul contribuie la
conservarea produselor congelate şi trebuie să aibă o rezistenţă termică bună, ţinând seama de următorii
factori:

rezistenţa la şocuri termice;

rezistenţa la căldură, dacă produsul necesită sterilizare;

rezistenţa la temperaturi scăzute, atunci când condiţiile de conservare a produsului necesită temperaturi
scăzute sau dacă produsul este comercializat în ţări unde temperatura exterioară atinge valori foarte scăzute (de
exemplu, anumiţi polimeri devin fragili la temperaturi joase, cum ar fi policlorura de vinil (PVC) la o temperatură
de –100C.

Funcţia de manipulare, depozitare şi transport

Această funcţie este legată de protecţie deoarece pe parcursul operaţiilor de manipulare-depozitare-transport,

produsele ambalate sunt supuse unor solicitări mecanice, care le pot deteriora.

Funcţia de manipulare a ambalajului

Ambalajul secundar facilitează manevrarea produsului prin forma sa, volumul, greutatea, prezenţa unor orificii
în scopul prinderii sale cu mâna sau cu un utilaj. trebuie să asigure o securitate maximă pentru operatori,
garantând în acelaşi timp o bună stabilitate a încărcăturii.

Funcţia de depozitare a ambalajului

În timpul depozitării, ambalajul este acela care preia presiunea rezultată în urma operaţiei de stivuire a
produselor. De aceea, cerinţele faţă de ambalaj ţin seama de următorii factori:

ambalajul să fie uşor de aranjat în stivă;

să fie precizate condiţiile în care poate fi depozitat şi eventualele precauţii în manipulare;

să reziste la variaţii de temperatură şi umiditate atunci când depozitarea are loc în spaţii deschise.

Utilizarea raţională a spaţiilor de depozitare, ca şi cerinţele consumatorilor necesită fie divizarea cantităţilor mari
de produse în unităţi mici, fie gruparea cantităţilor mici în unităţi mari.

Toate aceste cerinţe sunt posibile numai prin fabricarea unor ambalaje corespunzătoare, care să poată fi
preluate de mecanisme speciale fără a suferi deteriorări sau să poarte pe suprafaţa lor semne avertizoare cu
privire la indicaţiile de stivuire.

Funcţia de transport a ambalajului

Transportul este prezent în toate etapele vieţii ambalajului.

Pentru cvasitotalitatea mărfurilor nu există transport fără ambalaj. Produsele sunt transportate pe căi rutiere,
feroviare, pe calea aerului sau pe mare. Fiecare mod de transport are un impact mai mult sau mai puţin
important asupra mediului, prin tipul de combustibil utilizat şi necesitatea existenţei unei infrastructuri.

Cerinţele faţă de ambalajul de transport sunt axate pe:

necesitatea adaptării ambalajului la normele de transport;

optimizarea raportului volum/greutate:

produsul trebuie să fie conţinut într-un volum standard pentru a beneficia de un tarif avantajos şi condiţii mai
bune de transport;

greutatea mai mică a ambalajului corespunde unei taxe mai mici;

posibilitatea de adaptare a ambalajului la unităţile de încărcare utilizate uzual în transportul principal şi

secundar (palete, vagoane de cale ferată, camioane)

Funcţia de promovare a mărfurilor

Ambalajul este o interfaţă, un mediu, între produs şi utilizator. Rolul său nu se limitează numai la acela de a
conţine şi proteja produsul, ci şi de a facilita vânzarea acestuia prin declanşarea actului de cumpărare. Ambalajul
prezintă produsul şi contribuie substanţial la vânzarea acestuia. Adevărat „vânzător mut” al produsului,
informează şi „seduce” consumatorul.

Elementele definitorii ale funcţiei de promovare a produsului, cuprind:

identificarea şi prezentarea produsului;

informarea cumpărătorilor;

crearea unei atitudini pozitive faţă de produs;

modificări în mentalitatea şi obiceiurile cumpărătorului;

comunicarea cu clientul.

Elementele prin care un ambalaj poate atrage atenţia cumpărătorului asupra unui produs, sunt: modul de
realizare al ambalajului, eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, estetica ambalajului.

Informaţiile pe care le conţine ambalajul permit:

identificarea produsului, prezentarea caracteristicilor sale şi a condiţiilor de utilizare, cum ar fi: denumire,
marcă, provenienţă, mod de utilizare, compoziţie, durata de conservare, toxicitate, impactul ambalajelor asupra
mediului inconjurator.

Informaţiile pot fi prezentate sub diferite forme: texte, etichete, pictograme şi coduri de bare.

Tendinţa generală în privinţa formei vizează simplitatea pentru o percepţie mai uşoară şi cu valoare
informaţională maximă. Forma aleasă pentru ambalaj trebuie să ţină seama de ambianţa, locul şi modul de
utilizare al produselor, condiţiile de păstrare, modul de recuperare al ambalajului.

Alt element important este culoarea. Prin caracteristicile sale, culoarea permite identificarea uşoară a
produsului ambalat. Atracţia exercitată de culoare depinde de psihicul cumpărătorului. S-a demonstrat practic,
că, în momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi desenul şi marca.
Grafica este un alt element important în realizarea ambalajului. Pentru ambalaje se impune o grafică simplă,
expresivă, iar ilustraţia oferită trebuie să fie compatibilă cu produsul ambalat. O grafică modernă se
caracterizează prin sobrietate, echilibru, elemente coloristice, alegere judicioasă a caracteristicilor, cât şi
punerea în valoare a unor elemente ca: denumirea produsului, modalităţi de utilizare, recomandări, marca de
fabrică.

Adesea, singura verigă de legătură între producător şi consumator, ambalajul trebuie să acţioneze în sensul
creării unei imagini favorabile a produsului.

Comunicarea cu consumatorul se realizează în următoarele direcţii:

 identificarea rapidă a produsului

 ambalajul trebuie să conţină informaţii cu privire la: marcă, compoziţie, condiţii sau sugestii de utilizare,
garantarea calităţii, data limită de vânzare pentru produsele perisabile.

De asemenea, ambalajul trebuie să permită situarea produsului într-o grupă de referinţă (produs de lux, produs
alimentar, produs menajer) cât şi în universul specific mărcii: de exemplu, ciocolata Valrona, pastele făinoase
Barilla.

Funcțiile ambalajelor
Corespunzător STAS 5845/1-1986, ambalajul este considerat : "
un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de
produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul
menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi
desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de valabilitate";

aceeaşi sursă, defineşte ambalarea ca fiind "operaţie, procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul
ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării,
contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de valabilitate "

Definiţii asemănătoare, sunt propuse şi de Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării (Institut Frangais de
l'emballage et du Conditionnement) în "Petit glossaire de l' emballage". Astfel, ambalajul constituie "obiectul
destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării,
transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii", iar
ambalarea "operaţia de obţinere a primului înveliş aflat în contact direct cu produsul".

Institutul de Ambalare din Anglia are o viziune mai cuprinzătoare asupra definirii ambalajului, conturând în acest
sens trei direcţii.

sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuţie, depozitare, vânzare cu amănuntul şi
consum;

cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu costuri minime;

funcţie tehnico - economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.

De altfel şi termenul englez "packaging" este destul de cuprinzător, extinzându-se asupra mai multor funcţii ale
ambalajelor, cu accent pe latura comercială: protecţie, conservare, uşurinţă în utilizare, comunicare (prin
grafică, etichetare), facilitarea vânzării.

În ceea ce priveşte clasificarea ambalajelor utilizate pentru produsele alimentare, aceasta poate fi făcută după
mai multe criterii :
după natura materialului din care sunt realizate : ambalaje din hârtie şi carton; ambalaje din lemn; ambalaje din
metal; ambalaje din materiale plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din materiale complexe;

după forma de prezentare : lăzi, cutii, pungi, saci, borcane, butelii, flacoane, tuburi, bidoane, butoaie, canistre,
caserole;

după domeniul de utilizare : ambalaje de transport terestru, maritim sau aerian; ambalaje de prezentare şi
desfacere;

după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile; ambalaje nerefolosibile;

după relaţia cu mediul ambiant: ambalaje biodegradabile; ambalaje care nu sunt biodegradabile.

Dintre principalii factori care trebuie avuţi în vedere pentru alegerea ambalajului optim menţionăm:

caracteristicile produsului care se ambalează;

condiţiile de transport şi manipulare, cu influenţele şi solicitările care intervin;

caracteristicile şi aptitudinile materialelor de ambalaj;

metoda de ambalare;

cheltuielile ocazionate de realizarea şi transportul ambalajelor.

Funcţiile ambalajelor

În epoca modernă circulaţia mărfurilor fără ambalaj este aproape de neconceput, discutându-se tot mai mult de
sistemul bicomponent produs-ambalaj (la nivel mondial aproximativ 99% din producţia de mărfuri este
ambalată) şi rolul său în economia modernă.

Ambalajul, ca însoţitor al mărfii pe tot circuitul producător-consumator, trebuie să îndeplinească o multitudine

de cerinţe, grupate în literatura de specialitate în trei funcţii principale: conservarea şi protecţie a calităţii
produselor; manipularea, transportul şi depozitarea; promovare produselor.

Funcţia de conservare şi protecţie a calităţii produselor alimentare

Rolul primordial al ambalajelor este cel de protecţie a produselor şi de asigurare a celor mai bune condiţii pentru
menţinerea valabilităţii lor. Această funcţie vizează în principal două aspecte:

Conservarea produsului prin protecţie faţă de factorii externi, aflaţi în mediul înconjurător, cum sunt: factorii
fizici (umiditatea relativa a aerului, particulele de praf din atmosferă, lumina, temperatura etc.), factorii chimici
şi fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.), factorii biologici (microorganisme, insecte etc.).

Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de şocurile mecanice care l-ar putea deforma,
comprima, tasa etc. De asemenea, el trebuie să acţioneze ca o barieră, stopând sau diminuând la limite normale
pătrunderea luminii, a temperaturii sau a altor agenţi fizici care ar putea conduce la deteriorarea însuşirilor
calitative ale produselor.

Din punct de vedere chimic şi fizico-chimic este foarte important ca produsul să nu intre în contact cu substanţe
chimice agresive cum sunt H2, NH3, SO2, CO2, prin intermediul vaporilor, gazelor produse de substanţele
volatile (hidrocarburi, fum, parfumuri etc). În acest caz, rolul de barieră vizează şi transferul gazos din interior
către exterior, pentru a evita pierderea aromelor specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor
introduse în ambalaj în scopul conservării produselor etc.
Protecţia biologică > vizează menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a produselor alimentare. În acest
scop, ambalajele trebuie să împiedice atât pătrunderea microorganismelor existente în atmosferă sau care pot fi
preluate la contactul cu anumite suprafeţe, persoane etc., cât şi crearea condiţiilor favorabile apariţiei şi
dezvoltării germenilor patogeni.

Păstrarea intactă a calităţii şi cantităii produselor ambalate. Unii compuşi din structura produselor pot intra în
reacţii chimice nedorite cu diferite substanţe din compoziţia ambalajelor. De aceea, alegerea materialelor din
care sunt confecţionate ambalajele aflate în contact direct cu produsul prezintă o deosebită importanţă în cazul
produselor alimentare. Ea trebuie să ţină cont de tipul produsului (starea de agregare, coeziune etc.), de
chimismul propriu (se aleg materiale inerte chimic faţă de produs şi mediu) şi de tehnologia de conservare
aplicată înainte sau după ambalare (pasteurizare, sterilizare, congelare).

Legislaţia europeană şi naţională conţine prevederi concrete referitoare la proprietăţile ambalajelor care vin în
contact cu alimentele. Materialele din care sunt confecţionate acestea trebuie să fie stabile din punct de vedere
fizico-chimic, nepermiţând eliberarea unor molecule care pot trece în produs. Transferul nedorit de substanţe
din ambalaj în conţinutul produsului se poate produce atunci când rămân molecule libere din masa materialului
de ambalaj.

De asemenea, ambalajul nu trebuie să influenţeze caracteristicile organoleptice ale produsului alimentar. Tot în
scopul evitării formării substanţelor nedorite, aplicarea desenelor pe ambalaje se face pe partea care nu intră în
contact cu produsele.

Normativele în vigoare interzic folosirea pentru ambalaje a hârtiei provenite din deşeuri; din categoria maselor
plastice sunt acceptate policlorura de vinil (PVC) şi polistirenul, iar ambalajele metalice trebuie vernisate pentru
a evita coroziunea.

Ambalajul trebuie să protejeze produsul şi împotriva pierderilor cantitative produse prin evaporare, pulverizare,
frecare etc.

Funcţia de transport - manipulare – stocare

Această funcţie are ca scop facilitarea transportului, manipulării, stocării şi distribuţiei produselor. În timpul
manipulării, sistemul bicomponent produs-ambalaj este supus unui număr mare de operaţii care contribuie
substanţial la creşterea cheltuielilor, motiv perntru care s-a impus raţionalizarea operaţiunilor din circuitul
tehnic al mărfurilor.

Ambalajul trebuie să permită adaptarea introducerii produselor la viteza maşinilor şi a benzilor de lucru precum
şi deplasarea în diverse planuri, întoarceri etc., fără răsturnări sau stopări pe benzi sau utilaje de lucru. De
asemenea, proiectarea ambalajelor trebuie să aibă în vedere facilitarea accesului la produs, simplificarea
controlului, inventarului, recepţiei, ştampilării, marcării etc. precum şi stocarea în diverse sisteme fără
răsturnări.

Ambalajul influenţează în mod substanţial cheltuielile de transport, prin formă, greutate şi volum propriu (mai
mult sau mai puţin corelat cu volumul produsului).

Forma şi mărimea ambalajelor utilizate pentru transport şi depozitare trebuie să permită stivuirea uşoară a
acestora în depozite precum şi manevrarea lor cu mecanisme speciale; pe perioada depozitării ambalajele
trebuie să protejeze produsele prin preluarea presiunii rezultate în urma operaţiei de stivuire. Ambalajul de
depozitare trebuie să prezinte pe suprafaţa sa semne avertizoare şi înscrisuri referitoare la condiţiile de
depozitare, indicaţiile de stivuire şi eventualele precauţii de manipulare.

Funcţia de promovare a produselor alimentare

În condiţiile economiei de piaţă, ambalarea a devenit un instrument de marketing foarte eficient. Ambalajul
modern nu se mai limitează doar la protejarea produsului, ci constituie un mijloc de comunicare între produs şi
client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru comercializarea produselor proprii. Pentru a
îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie să asigure o informare cât mai completă asupra produsului
respectiv, contribuind la creşterea sentimentului de încredere în calitatea oferită de producător. Un ambalaj
estetic şi care este purtătorul unor informaţii utile despre produs (caracteristici, mod de utilizare, termen de
valabilitate etc.) atrage atenţia cumpărătorilor şi favorizează luarea deciziei de cumpărare.

În condiţiile comercializării prin autoservire, ambalajul individual (de prezentare), specific celor mai multe
produse alimentare, este expus pe rafturi şi gondole preluând arta vânzătorului ("vânzator mut") şi acţionând ca
factor psihologic asupra cumpărătorilor potenţiali prin stimularea vânzărilor către aceştia. Aşa cum se spune că
"haina face pe om" şi ambalajul contribuie la formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un
suport al publicităţii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe persoane, care, atunci când
achiziţionează un produs au în vedere şi posibila reutilizare a ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeaşi
sumă de bani.

Pentru îndeplinirea funcţiei de promovare a produselor şi implicit de creştere a volumului vânzărilor, ambalajul
trebuie să îndeplinească anumite condiţii, precum:

să atragă atenţia cumpărătorului potenţial care trebuie să identifice în mod clar şi spontan produsul şi marca;

să fie uşor de recunoscut prin formă, grafism, culoare, vizibilitate, lizibilitate sugerând o idee precisă despre
produs; s-a demonstrat că, în momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi
desenul şi marca;

în cazul mărfurilor alimentare, culoarea ambalajului, este bine să fie asociată cu anumite caracteristici ale
produsului; grafica trebuie să fie simplă, expresivă, compatibilă cu produsul reprezentat punând în valoare unele
elemente utile precum: denumirea produsului, modalităţi de utilizare, marca fabricantului etc;

forma ambalajului trebuie să ţină cont şi de modul de utilizare (consum) al produselor, condiţiile de păstrare,
modul de recuperare al ambalajului;

să permită situarea produsului în grupa de referinţă căreia îi aparţine (produs alimentar) cât şi în universul
specific mărcii al cărei purtător este;

schimbarea ambalajului trebuie să contribuie la creşterea încrederii clienţilor tradiţionali, atrăgând totodată noi
consumatori;

să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, pentru a fi uşor deosebit de celelalte produse
similare;

să existe o perfectă concordanţă între ceea ce prezintă şi ceea ce conţine, pentru a nu induce în eroare
cumpărătorul;

să nu creeze impresia unei cantităţi mai mari la cumpărare;

să fie purtător clar al mărcii, etichetelor, textelor explicative, preţului şi imaginii produsului pentru a realiza o
bună şi facilă comunicare cu potenţialul cumpărător;

să fie adaptat vânzării de masă, în cazul produselor oferite prin servire liberă;

cantitatea ambalată este bine să fie dozată în funcţie de periodicitatea consumului (porţii zilnice, săptămânale
sau lunare) şi numărul persoanelor (cantitate consumabilă de către o persoană sau de către o familie);

să faciliteze transportul;
să fie comod de utilizat (de ex: sistem de deschidere, eventual şi reînchidere simplu, să aibă un coeficient de
greutate corespunzător );

să rămână în stare funcţională (bun container pentru alte produse) sau să fie uşor de pliat, sau reciclat ecologic
după utilizare.

În concluzie, forma de prezentare a mărfii are aproape aceeaşi importanţă ca şi produsul în sine, caracteristicile
estetice ale ambalajului reprezentând elemente strategice ale întreprinderilor producătoare, cu o importanţă
din ce în ce mai mare în realizarea funcţiilor de marketing.

MATERIALE UTILIZATE PENTRU CONFECTIONAREA AMBALAJULUI

Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare.Privit din punct de vedere
tehnic, ambalajul marfurilor este alcatuit dintr-un ansamblu de materiale destinat protectiei calitatii si
integritatii produselor, facilitarii operatiilor de circulatie a marfurilor. De asemenea, calitatea produselor este
influentata de calitatea ambalajului prin fapul ca un ambalaj necorespunzator poate atrage dupa sine
deprecierea produsului, adica sa contribuie la diminuarea calitatii lui.Daca privim ambalajul ca un produs finit
oarecare, având o destinatie precizata, în el se pot identificacheltuieli cu materiile prime si cheltuieli de
obtinere.Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori dintre care am putea aminti
(Sraum G., 1996):caracteristicile produsului ce urmeaza a fi ambalat;domeniul de utilizare a
ambalajului;marimea factorilor care pot actiona asupra produsului pe timpul manipularii, transportului si al
depozitarii;tehnica de ambalare utilizata;destinatia produsului;nivelul de dezvoltare si puterea economica,
etc.Materialele celuloziceAmbalajele din materialele celulozice detin ponderea principala în totalul ambalajelor.
În functie de perioade si de tari, se înregistreaza sensibile fluctuatii. Materialele care pot în viitor sa ia locul
ocupatde materialele celulozice sunt materialele plastice.Dintre materialele celulozice utilizate pentru
confectionarea diferitelor tipuri de ambalaje amintim: hârtia, cartonul si mucavaua.Cartonul pentru ambalaje
poate fi:1. Carton duplex – este format din doua straturi diferite de material fibros, unite în stare umeda prin
presare. Cartonul duplex se fabrica în doua tipuri:tipul E – pentru ambalaje care se imprima prin procedeul
ofset. De aceea stratul superior (fata 1) este fabricat din pasta chimica înalbita a carei culoare alba si netezire
permit imprimarea ofset;tipul O (obisnuit) – pentru alte ambalaje, confectii si lucrari poligrafice2. Cartonul
triplex – este format din minim trei straturi diferite de material fibros, unite în stare umeda prin presare.
Cartonul triplex are o rezistenta mare la plesnire, utilizat în special pentru ambalaje de transport si grupare si
mai putin pentru ambalaje de desfacere – prezentare.

3. Cartonul ondulat – este format din unul pâna la patru straturi netede si unul sau trei straturi ondulate din
hârtie inferioara sau superioara de ambalaj, unite între ele printr-un adeziv. Se obtine astfel un obiect de tip
sandwich usor si stabil. Elementul de baza este obtinut prin asocierea, prin lipirea, a unui strat plat cu un strat
ondulat. Acoperirea unui astfel de element sau a mai multor elemente suprapuse de obicei,marimea ondulelor
folosite este diferita cu un strat plat determina obtinerea cartoanelor ondulate cu unul, doua sau trei straturi de
ondule. Cartonul ondulat are o rezistenta si o elasticitate buna.Materialele auxiliare pentru producerea
ambalajelorNumarul acestora este foarte mare: coloranti, pigmenti, cerneluri, adezivi, etc. Aceste materiale
influenteaza calitatea ambalajelor, atribuindu-le calitati estetice si functionale.Un alt material auxiliar utilizat de
aceasta data pentru consolidarea, adica cresterea rezistentei ambalajelor sunt benzile de balotare si adezivii.O
alta grupa o constituie materialele pentru amortizare si protectie împotriva socurilor. Aceste materiale
protejeaza împotriva socurilor, a frecarilor si în unele cazuri chiar pentru rigidizarea ambalajelor. Dintre
materialele noi de amortizare putem aminti: cartonul ondulat, lâna minerala, materialele expandate si cele cu
bule de aer.O ultima grupa de materialele auxiliare o constituie lacurile si vopselele. Acestea, pe lânga
contributia care o au la cresterea rezistentei ambalajelor la actiunea factorilor atmosferici, mãresc rezistenta la
coroziune, la razele solare, la schimbarile de temperatura etc.

Ambalaje din plasticMaterialele plastice au o pondere de folosire pentru confec ţionare ambalaje foarte mare,
datorită avantajelor pe care acestea le prezintă: izolează bine produsele atât alimentare cât şi cele
nealimentare; sunt nealterabile; sunt uşoare; sunt rezistente la rupere; impermiabile la apă, aer şi gaz;
rele conducătoare de căldura; au rezistenţă termică atât la temparaturi înalte cât şi la temperature joase; au
un aspect de prezentare superior, atrăgător pentru toate formele şi culorile realizabile; preţ scăzut.Cele mai
utilizate materiale plastice pentru confecţionarea ambalajelor sunt: polietilena - material relativ uşor, rezistent,
stabil, utilizat la fabricarea pungilor; polipropilena - un material uşor, rezistent, dur, foarte stabil la temperaturi
scăzute, utilizat la confecţionarea recipienţilor, care se pot steriliza; polistirenul clorura de vinil - material
rigid, cu friabilitate medie. Se cunosc diferite tipuri de P.V.C. (moale sau dur), serveşte ca material pentru
confecţionarea seringilor, cutiilor, foliilor şi flacoanelor.Ambalajele din materiale plastice sunt dintre cele mai
variate, prezentându-se în nenumarate variante constructive cum ar fi: pungi, sacoşe şi saci din material
plastic;Sunt destinate pentru ambalarea si transportul unei game foarte largi de produse alimentare,
farmaceutice, chimice, textile etc. butelii şi flacoane din materiale plastice;Se folosesc pentru produse lichidele
alimentare (ap ă, bauturi racoritoare, lapte şi produse lactate, vin, ulei, sosuri etc,) produse cosmetic, soluţi
chimice, detergenţi etc tuburi deformabile din material plastic; Se utilizează pentru ambalarea produselor
păstoase in industria alimentară (muştar, maioneză, piureuri, pastă tomate) a cremelor şi unguentelor în
industria farmaceutică şi cosmetică. caserole din polistiren;Sunt utilizate ca ambalaje pentru diverse produse,
cum ar fi: carnea şi preparatele din carne, produse de patiserie şi cofetărie, semipreparate alimentare,
pretându-se la încălzirea în cuptorul cu microunde.

cutii şi recipiente de capacitate mică din materiale plastice; Acestea se utilizează la ambalarea produselor
semipăstoase: produse lactate (iaurt, creme, brânză proaspătă, îngheţată etc.), semipreparate (maioneză),
mezeluri si pentruprduse cosmetice, vopseluri.etc. lăzi din material plastic;Navetele (lăzile) din plastic au
diferite forme şi dimensiuni şi sunt utilizabile ca ambalaje pentru sticle de bere de 0,5 si 1 litru, pentru legume
fructe, pentru carne şi mezeluri, pentru paine si produse de panificatie. Navetele (lăzile) sunt rezistente la şoc şi
la temperaturi scăzute, adecvate pentru pastrarea produselor refrigerate.

Ambalaje din plasticMaterialele plastice au o pondere de folosire pentru confec ţionare ambalaje foarte mare,
datorită avantajelor pe care acestea le prezintă: izolează bine produsele atât alimentare cât şi cele
nealimentare; sunt nealterabile; sunt uşoare; sunt rezistente la rupere; impermiabile la apă, aer şi gaz;
rele conducătoare de căldura; au rezistenţă termică atât la temparaturi înalte cât şi la temperature joase; au
un aspect de prezentare superior, atrăgător pentru toate formele şi culorile realizabile; preţ scăzut.Cele mai
utilizate materiale plastice pentru confecţionarea ambalajelor sunt: polietilena - material relativ uşor, rezistent,
stabil, utilizat la fabricarea pungilor; polipropilena - un material uşor, rezistent, dur, foarte stabil la temperaturi
scăzute, utilizat la confecţionarea recipienţilor, care se pot steriliza; polistirenul clorura de vinil - material
rigid, cu friabilitate medie. Se cunosc diferite tipuri de P.V.C. (moale sau dur), serveşte ca material pentru
confecţionarea seringilor, cutiilor, foliilor şi flacoanelor.Ambalajele din materiale plastice sunt dintre cele mai
variate, prezentându-se în nenumarate variante constructive cum ar fi: pungi, sacoşe şi saci din material
plastic;Sunt destinate pentru ambalarea si transportul unei game foarte largi de produse alimentare,
farmaceutice, chimice, textile etc. butelii şi flacoane din materiale plastice;Se folosesc pentru produse lichidele
alimentare (ap ă, bauturi racoritoare, lapte şi produse lactate, vin, ulei, sosuri etc,) produse cosmetic, soluţi
chimice, detergenţi etc tuburi deformabile din material plastic; Se utilizează pentru ambalarea produselor
păstoase in industria alimentară (muştar, maioneză, piureuri, pastă tomate) a cremelor şi unguentelor în
industria farmaceutică şi cosmetică. caserole din polistiren;Sunt utilizate ca ambalaje pentru diverse produse,
cum ar fi: carnea şi preparatele din carne, produse de patiserie şi cofetărie, semipreparate alimentare,
pretându-se la încălzirea în cuptorul cu microunde.
 cutii şi recipiente de capacitate mică din materiale plastice; Acestea se utilizează la ambalarea produselor
semipăstoase: produse lactate (iaurt, creme, brânză proaspătă, îngheţată etc.), semipreparate (maioneză),
mezeluri si pentruprduse cosmetice, vopseluri.etc. lăzi din material plastic;Navetele (lăzile) din plastic au
diferite forme şi dimensiuni şi sunt utilizabile ca ambalaje pentru sticle de bere de 0,5 si 1 litru, pentru legume
fructe, pentru carne şi mezeluri, pentru paine si produse de panificatie. Navetele (lăzile) sunt rezistente la şoc şi
la temperaturi scăzute, adecvate pentru pastrarea produselor refrigerate.

Ambalaje din metalAmbalajele din metal sunt confecţionate din oţel sau din aluminiu. Oţelul se utilizează în
producerea de recipiente pentru ambalarea unei game largi de produse, cum sunt produsele alimentare,
vopselele, etc. Ambalajele din aluminiul se utilizează pentru realizarea de recipiente pentru alimente şi băuturi,
folii şi laminate. Ambalajele din metal şi aliaje sunt folosite cu precădere în industria alimentară la ambalarea
conservelor de carne, peşte, fructe şi legume, băuturilor alcoolice şi nealcoolice. Opinia consumatorilor este mai
puţin favorabilă metalelor deoarece acestea pot influenţa gustul produselor ambalate.Ambalajele metalice se
realizează din tabla de oţel cositorită, aluminiu si materiale combinate (materiale plastice, carton si metal). În
ultima perioadă a crescut ponderea ambalajelor din aluminiu şi aliaje din aluminiu datorită unor avantaje pe
care le oferă aceste materiale.Avantajele utilizării ambalării în materiale metalice sunt considerate a fi
următoarele: au proprietăţi de barieră foarte bune; nu sunt toxice şi pot veni în contact cu produse şi băuturi
alimentare; se pot inscripţiona uşor; se pot utiliza în combinaţii cu alte materiale pentru ambalare.Din
material metalice se confecționează următoarele ambalaje: cutii metalice; doze de aluminiu; bidoane și
butoaie metalice; ambalaje tip aerosol (spray); tuburi deformabile.Cutiile din metal sunt folosite în industria
alimentară pentru ambalarea şi conservarea alimentelor. Sistemul de ambalare, materialul folosit şi tipul de
ambalaj trebuie să asigure stabilitatea alimentului, să nu permită transferul unorsubstanţe toxice din materialul
de ambalare sau în timpul procesului ambalării către aliment, să evite schimbul de umiditate cu mediul,
impurificarea cu substanţe nedorite din mediu, contaminarea cu microorganisme şi favorizarea unor reacţii
fotochimice sau determinate de contaminarea microbiologică.Cutiile metalice oferă avantajul rigidităţii, evitând
riscurile de spargere în timpul transportului.

Bidoanele și butoaiele metaliceBidoanele metalice se folosesc în industria alimentară pentru cantităţi mai mari
de produse transportate precum lapte, smântână etc.Butoaiele metalice se confectionează din aluminiu, oţel
inoxidabil sau tablă decapată. Pot fi cilindrice sau bombate, situaţie în care sunt prevăzute cu două inele din
cauciuc, pentru a uşura rostogolirea. Se folosesc pentru bere sau pentru vin precum și pentru produse
petroliere.

Ambalaje de tip aerosol (spray) sunt folosite la ambalarea de: substanţe aromatizante, creme, frişcă, îngheţată,
sosuri, maioneză, brânză topită, muştar etc.Produsul este ambalat şi se evacuează sub presiune.Un ambalaj de
tip spray are trei părţi componente:- recipientul sau doza;- agentul propulsor şi substanţa activă;- dispozitivul de
comandă.Recipientul e ste partea constitutivă de bază a ambalajului în care se găseşte amestecul şi este
confecţionat din tablăde oţel protejată sau neprotejată sau din aluminiu.

Tuburi deformabile Sunt ambalaje folosite la produsele păstoase, creme, geluri cum ar fi: maioneza, muştarul,
pastecondimentate, pastă de dinţi.

Evacuarea conţinutului se face prin mărirea presiunii interioare la deformarea manuală a ambalajului. Dacă
capacul ambalajului este deschis, conţinutul se revarsă în exterior.

Ambalaje din sticlăSticla este considerată materialul ideal pentru ambalaje datorită caracteristicilor sale şi a
avantajelor pe care le oferă ca ambalaj.Sticla este utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide sau
vâscoase în domeniul alimentar, dar şi în industria farmaceutică, la ambalarea produselor chimice etc.
Avantajele utilizării sticlei ca material de ambalare sunt următoarele: este impermeabilă la gaze, vapori,
lichide; este inertă din punct de vedere chimic faţă de produsele alimentare şi nu pune probleme de
compatibilitate cu produsul ambalat; este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea; nu
transmite şi nu modifică gustul alimentelor; este transparentă, permiţând vizualizarea produselor; poate fi
colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva radiaţiilor ultraviolete; este un
material rigid care poate fii realizat în forme variate; are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind
utilizată la ambalarea unor băuturi ca: şampanie, cidruetc.; este reciclabilă, nu poluează mediul; se poate
inscripţiona uşor prin ataşarea de etichete.Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi dezavantaje legate
de: rezistentă la şoc mecanic, rezultând dificultăţi în transport şi depozitare; rezistenţă scăzută la şoc
termic; masă proprie mare.

Din sticlă sunt realizate ambalajelor sub formă de pahare, borcane, butelii, flacoane etc, pentru produsele
alimentare lichide, păstoase şi chiar pentru cele solide.Convenţional, ambalajele de sticlă se pot grupa în două
mari categorii: ambalaje de sticlă cu gât îngust (diam. interior sub 30 mm) - butelii pentru ambalarea
lichidelor; ambalaje de sticlăcu gât larg - borcane pentru ambalarea produselor semilichide sau solide.Ambalaje
din lemnLemnul este unul din cele mai vechi materiale folosite pentru ambalare. În ultimii ani însă, din cauza
reducerii exploatării masei lemnoase la nivel mondial, ponderea utilizării sale în industria ambalajelora scăzut
considerabil (la 3-8% din total), fiind substituit din ce în ce mai mult cu materialele plastice şi cartonul ondulat.
Utilizarea lemnului ca material de ambalare este redusă la ambalaje exterioare de mari dimensiuni. Principalele
avantaje ale folosirii lemnului pentru confec ţionarea ambalajelor sunt protecţia ridicată ce o asigură
produselor din interior şi faptul că ambalajele din lemn sunt refolosibile.Principalele caracteristici ale
ambalajelor din lemn sunt: rezistenţă bună la solicitări mecanice; rezistenţă bună la uzură; conductibilitate
electrică foarte mică; sunt ecologice.Printre dezavantaje ambalajelor din lemn enumerăm: spaţiul mare
ocupat de ambalaje atunci când nu sunt folosite, domeniul restrâns de utilizare, şi cantităţile tot mai reduse
de lemn disponibile pentru ambalajeCele mai utilizate ambalaje din lemn lăzi din lemn; cutii din lemn; paleţi
din lemn; butoaie din lemn, coşuri din lemn.

Metode şi tehnici moderne de ambalare a produselor alimentare

În condiţiile economiei moderne, caracterizată prin extinderea şi modernizarea pieţelor, prin orientarea mai
pronunţată a producătorilor către consumatori, industria ambalajelor este în plină expansiune, numeroase
companii investind în facilităţi moderne de producţie care să le permită transpunerea în practică a celor mai
recente realizări ştiinţifice în domeniu.

Producătorii de ambalaje se orientează spre tehnologii care să permită reducerea consumului de materie primă,
creşterea productivităţii muncii atît la confecţionarea ambalajelor cît şi la ambalarea produselor, creşterea
duratei de conservare şi valabilitate a produsului, combinarea diverselor tipuri de materiale în scopul creşterii
performanţelor ambalajelor, reducerea impactului asupra mediului înconjurător; mai nou, pe piaţa ambalajelor
au apărut dispozitive care, ataşate pe ambalaje, măsoară anumiţi parametri de mediu pe întreg circuitul
produsului, de la producător la consumator.

Amabalarea în folii contractibile . Folia contractibilă este o folie de material plastic, etiratăîn momentul fabricării
şi care prin încălzire revine la poziţia iniţială. În cazul produselor alimentare, se practică

ambalarea sub vid în folie contractibilă transparentă şi închidere prin termosudare (ambalarea tip "skin").

Ambalarea în atmosfer ă modificat ă ş i ambalarea în vid se practică în special la produsele sensibile la acţiunea
oxigenului (ex: carnea şi preparatele din carne), care ar putea fi degradate chiar de cantităţi foarte mici de
oxigen (rămase în ambalaj) pe parcursul unei păstrări mai îndelungate. Cele două metode au acelaşi scop
(eliminarea oxigenului), alegerea uneia sau alteia fiind condiţionată de către caracteristicile produsului ce
urmează a fi ambalat.
Ambalarea în atmosferă modificată constă în extragerea oxigenului din interiorul ambalajului şi introducerea în
locul lui a unor gaze inerte cum sunt azotul şi doxidul de carbon. Metoda este indicată pentru produsele
sensibile la presiune şi contraindicată produselor sensibile la frecare.

Azotul (N2) este inert, inodor şi puţin solubil în apă şi grăsimi; scopul folosirii sale este reducerea oxidării
grăsimilor.

Dioxidul de carbon (CO2) este un bun agent bacteriostatic şi fungistatic care reduce viteza de multiplicare a
bacteriilor aerobe şi mucegaiurilor.

Deşi oxigenul este în general evitat în procesul ambalării, există şi cazuri în care este utilizat drept component în
formarea amestecului gazos. De exemplu, la ambalarea cărnii, prezenţa oxigenului menţine culoarea roşie a
produsului şi împiedică apariţia germenilor patogeni anaerobi din genul "Clostridium".

Ambalarea în vid constă în reducerea presiunii aerului din interiorul ambalajului cu ajutorul unei instalaţii
speciale. Este indicată pentru produsele sensibile la frecare, asigurînd păstrarea integrităţii acestora şi
contraindicată produselor sensibile la presiune, care pot fi deteriorate sau distruse.

Ambalarea în sistem Cryovac este o variantă îmbunătăţită a ambalarii în vid. În principiu, metoda constă în
introducerea produselor în pungi din folii de material plastic (pungi tip Cryovac), vidate anterior prin aspiraţie şi
scufundarea lor timp de o secundă, într-un rezervor cu apă fierbinte (92-97 o C), care determină contragerea
foliei cu 50-85%, etanşeizînd produsul.

Sub marca Cryovac se identifică sisteme de ambalare în pungi termocontractibile multistrat şi ambalarea de
prezentare în folii termocontractibile performante din poliolefine .

Pungile termocontractibile multistrat prezintă mai multe avantaje în utilizare, dintre care enumerăm: o barieră
înaltă faţă de oxigen, alte gaze sau vapori de apă; rezistenţă bună la rupere, abraziune şi străpungere;
contractibilitate foarte bună cu menţinerea perfectă a transparenţei . Gama Cryovac cuprinde pungi pentru
maturarea brînzeturilor, pentru ambalarea cărnii refrigerate şi a preparatelor din carne, pentru fierbere şi
pasteurizare. Fiecare dintre aceaste categorii cuprinde mai multe variante în funcţie de permeabilitate, grosimea
materialului etc.

Foliile termocontractibile din poliolefine (cunoscute şi sub denumirea de folii shrink Cryovac) prezintă unele
avantaje comparativ cu foliile termocontractibile PVC, atît în ceea ce priveşte utilizarea cît şi costul, cum sunt:

stabilitate dimensională bună la oscilaţiile termice ale mediului ambiant, ceea ce înseamnă că nu necesită un
transport sau o depozitare specială;

nu corodează componentele metalice ale echipamentelor de ambalare;

rezistenţa lipirii/sigilării este foarte bună;

densitatea foliei este mai redusă comparativ cu folia PVC, ceea ce presupune costuri mai reduse pe unitatea de
suprafaţă ambalată.

Sistemul Cryovac se foloseşte la preambalarea cărnii şi preparatelor din carne, peştelui, fructelor şi legumelor
proaspete, preparatelor culinare etc.

Ambalarea cu pelicule aderente constă în aplicarea pe produs a unui strat rezistent şi impermeabil din material
peliculogen care, după uscare, protejează suprafaţa acestuia (de ex: la brînzeturi).

În arealul preocupărilor care vizează asigurarea menţinerii calităţii produselor alimentare pe traseul producător -
consumator, au apărut dispozitive care ataşate ambalajelor, au capacitatea de a înregistra evoluţia parametrilor
de mediu suportaţi de către produs pe întreg traseul menţionat.
Un astfel de dispozitiv este Thermocron-ul , care poate indica abaterile temperaturilor de la gama prescrisă,
precum şi data (perioada) în care s-a produs acest lucru, permiţînd identificarea cauzelor care au condus la
deprecierea produselor. Dispozitivul este un minicomputer care include: termometru, ceas, calendar, o
memorie pentru înregistrarea temperaturii şi o memorie adiţională în care se pot înscrie date referitoare la
transport.

Recicalea ambalajelor
Introducere

Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a contradicţiei dintre

cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al resurselor.

Reciclarea este un concept al secolului xx şi a apărut ca una din posibilitătile de a limita risipa şi de a utiliza mai
eficient resursele. A devenit din ce în ce mai clar că industrializarea şi creşterea susţinută a populaţiei au condus
la consumarea unor cantităţi de resurse din ce în ce mai mari.

Efectele reciclării sunt:

reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse ;

redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă ;

reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare ;

reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului , cauzate de deversarea improprie a unor deşeuri
periculoase ;

reduce poluarea aerului şi a apei .

Durata de degradare naturală a diferitelor categorii de deşeuri se prezintă astfel:

• cotor măr – 3 luni

• deşeuri de hârtie – 3 luni

• ziare – 3-12 luni

• chibrituri – 6 luni

• filtru de ţigară – 1-2 ani

• guma de mestecat – 5 ani

• cutii de aluminiu – 10-100 ani

• sticle din plastic – 100-1000 ani

• pungi din plastic – 100-1000 ani

• cărţi de credit – 1000 ani

• recipiente din sticlă – 4000 ani

Ce nu se poate recicla :

• materiale ceramice ;
• spray-uri ;

• ambalajele materialelor toxice ;

• abţibildurile , şerveţelele , hârtia cerată , hârtia de fax ;

• părţile metalice ataşate magneţilor

AMBALAJUL

Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, asistăm la evoluţii spectaculoase şi în domeniul

producţiei de ambalaje, căruia i se impun cerinţe din ce în ce mai complexe.Din punct de vedere tehnic,
ambalajul este definit ca un ansamblu de materiale, destinat protecţiei calităţii şi integrităţii produselor şi
facilitării operaţiilor de circulaţie tehnică a mărfurilor. Din punct de vedere economic,ambalajul poate fi apreciat
ca un produs finit oarecare, obţinut în urma unor eforturi materiale, financiare etc.

Corespunzător STAS 5845/1-1986, ambalajul este considerat "un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să
cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din
punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de
livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la expirarea
termenului de valabilitate"; aceeaşi sursă, defineşte ambalarea ca fiind "operaţie, procedeu sau metodă, prin
care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului, în decursul manipulării, transportului,
depozitării, vânzării, contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de
valabilitate "

Definiţii asemănătoare, sunt propuse şi de Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării, astfel, ambalajul
constituie "obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe
parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării
acestor operaţii", iar ambalarea "operaţia de obţinere a primului înveliş aflat în contact direct cu produsul".

Institutul de Ambalare din Anglia are o viziune mai cuprinzătoare asupra definirii ambalajului, conturând în acest
sens trei direcţii.

-sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuţie, depozitare, vânzare cu amănuntul şi
consum;

-cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu costuri minime;

-funcţie tehnico - economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.

În ceea ce priveşte clasificarea ambalajelor utilizate pentru produsele alimentare, aceasta poate fi făcută după
mai multe criterii :

-după natura materialului din care sunt realizate :ambalaje din hârtie şi carton; ambalaje din lemn; ambalaje din
metal; ambalaje din materiale plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din materiale complexe;

-după forma de prezentare : lăzi, cutii, pungi, saci, borcane, butelii, flacoane, tuburi,

-bidoane, butoaie, canistre, caserole;

-după domeniul de utilizare : ambalaje de transport terestru, maritim sau aerian; ambalaje de prezentare şi
desfacere;

-după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile; ambalaje nerefolosibile;

-după relaţia cu mediul ambiant: ambalaje biodegradabile; ambalaje care nu sunt biodegradabile.
 2. Marcarea si etichetarea

2.1.Marca produsului

Prima lege româneasca referitoare la marci a fost adoptata în 1879. La acea data România
avea o economie cu un pronuntat caracter agrar, iar scopul legii era, mai ales, de protejare
a comerciantilor. Legea din 1879 cuprindea, însa, si o dispozitie de aparare a
consumatorilor prin sanctionarea înselaciunii savârsite în dauna acestora, în cazul folosirii
unei marci contrafacute sau imitate.

In prezent, marca are multiple roluri: diferentiaza produsul de cel al concurentului, adauga
valoare produsului satisfacând si nevoile psihologice ale consumatorilor, determina
încrederea acestora cu privire la nivelul calitativ al produsului.

Marca face parte din categoria de "marfuri noi" si exprima prin numele de marca un stimul
auditiv si prin emblema (logo, sigla) un  stimul vizual.  Inca  din  antichitate [104] s-
au  folosit un numar mare de semne, asa numitele sigillum pentru identificarea produselor
alimentare sau nealimentare (chiar daca dupa parerea lui Paul Roubier semnele aplicate nu
aveau ca scop sa garanteze reputatia unui producator fata de public ci sa afirme
proprietatea unui obiect corporal produs de catre un artizan ..). Alti autori printre care si
Remo Franceschelli sustin ideea existentei marcilor, cu aceeasi functie ca si în prezent. In
evul mediu se foloseau doua categorii de marcisignum collegi (marca corporativa)
si signum privati (marca individuala). Nu lipseau nici falsurile, dar nici masurile de
preîntâmpinare. Astfel, în anul 81 î.e.n. în timpul dictaturii lui Cornelius Sulla s-a instituit o
reglementare de baza în materie de fals.

Camera Internationala de Comert defineste marca ca pe un semn folosit sau pe care

cineva doreste sa-l foloseasca pe un produs, cu un produs sau în legatura cu un
produs, în scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei intreprinderi
de cele ale altei intreprinderi.In Legea 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile
geografice "marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea
produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinând altei
persoane"  si sunt prezentate semne posibile care pot constitui marci.

In afirmarea pe piata, marca trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte, ca de exemplu:

    calitati fonetice;
    memorare usoara;
    sugerarea categoriei produsului;
    posibilitati de internationalizare.
Efectul utilizarii marcilor trebuie sa se resimta în comportamentul cumparatorilor (formarea
rutinei, satisfactia acestora).

Din punct de vedere al destinatiei lor marcile sunt de fabrica, de comert si de servicii. In
literatura de specialitate sunt întâlnite si alte tipuri de marci: marca de certificare, marca
deconformitate (cu standardele specifice), complexa (versiuni în diferite
limbi), notorie (care se bucura de un mare renume), defensiva (prezinta modificari de
detaliu fata de marca principala pentru a nu permite tertilor falsificarea), marca telle
quelle (înregistrata în tara de origine, marca este protejata în toate tarile Uniunii -
principiul de "epuizare comunitara"). Marca de calitate (atribuita prin certificatul de
marca) se aplica pe produsele cu cele mai bune performante pe plan national sau
international pentru o perioada de 2 - 3 ani si poate fi retrasa în cazul în care nu se
respecta conditiile din contract. Multi angrosisti si detailisti si-au creat marci proprii pentru
a-si mari volumul desfacerilor si fidelitatea clientilor. De multe ori acestea concureaza
marcile producatorilor. Marca de fabrica constituie cel mai important element din
patrimoniul unei firme si ramâne elementul esential în strategia firmei. In economia
moderna, eficacitatea marcii, rolul ei în dezvoltarea întreprinderii si impunerea ei pe piata
sunt în strânsa legatura cu functiile pe care acestea le îndeplinesc (de diferentiere a
produselor, de concurenta, de garantie a calitatii, de organizare a pietei, de monopol, de
reclama, sau de protectie a consumatorilor) [105].

2.2. Sistemul de marcare ecologica

Sistemul de marcare ecologica a produselor a aparut pentru prima data în Germania în

1978 si a fost denumit "Blue Angel". Evaluarea produselor pentru acest tip de marcare se
face prin prisma îndeplinirii criteriilor de performanta ecologica. Sistemul german a fost
preluat si de Marea Britanie, Franta dar si de Canada unde exista marca "Enviromental
Choise" sau de Japonia cu Eco-Mark. Din 1990 s-a introdus în Germania sistemul de
marcare pentru ambalaje "Der Grüne Punkt" (prezentat în fig. 11) ce indica faptul ca
producatorul participa financiar la sistemul de colectare selectiv si de valorificare a
deseurilor de ambalaje menajere.

In tari ca Germania si Belgia se utilizeaza obligatoriu pentru ambalaje ecoetichete ce se

refera la obligatia persoanelor care raspund de ambalare de a participa la colectarea
acestora dupa folosire conform Directivei UE.

Fig. 22 -   Marci ecologice

La cererea CE si conform HG 349 / 23. 04. 2002 pentru promovarea marfurilor cu impact
redus asupra mediului (masini de spalat vase, aparate frigorifice, textile, încaltaminte,
detergenti pentru spalat vase) trebuie utilizate si în România etichetele ecologice. Din
categoria marfurilor cu impact redus asupra mediului fac parte, de asemenea, lacurile si
vopselele de interior. Produsele care determina un grad mare de poluare sunt supuse
analizelor, începând de la proiectare si pâna la valorificare sau la reintegrarea în natura. In
cadrul Uniunii stabilirea criteriilor ecologice este facuta de catre comitetele nationale de
atribuire a marcii, forumul consultativ fiind la Bruxelles.

Marcarea ecologica este de trei tipuri:

-         tipul I - criteriile de evaluare sunt stabilite de catre o terta parte (un organism
guvernamental sau neguvernamental) care realizeaza marcarea;
-         tipul II - marcarea se realizeaza în baza declaratiei pe propria raspundere a
celor interesati (producatori, importatori, distribuitori etc);
-         tipul III - marcarea se face pe baza informatiilor cuantificabile despre produs.
Datele existente demonstreaza ca marca ecologica stimuleaza constiinta ecologica a
consumatorului care la rândul sau influenteaza producatorul sa realizeze produse
nepoluante.

2.3. Eticheta produsului

Ca urmare a faptului ca eticheta înglobeaza materiale de prezentare si de publicitate,

definirea etichetei se face într-un sens larg. Ea reprezinta orice material scris,
imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat sau este aderent pe ambalajul acestuia,
care contine elemente de identificare a produsului când acesta este prezentat
pentru vânzare. Etichetele nu trebuie sa descrie produsul în mod înselator si sa creeze o
imagine falsa referitoare la caracteristicile produsului. Corespunzator functiilor pe care le
îndeplinesc, etichetele se clasifica în:

      etichete de identificare;
      etichete de clasificare;
      etichete de prezentare;
      etichete de promovare.
Aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de identificare se poate face direct pe produs
sau pe ambalajul de vânzare.

Etichetele dau informatii utile atât pentru agentii economici cât si pentru consumatori.
Tipurile de grafica utilizate pentru etichetarea marfurilor sunt grafica umoristica, grafica
comerciala si grafica intelectuala.

Elementele mesajului obligatoriu care trebuie sa apara pe eticheta sunt:

    denumirea produsului si numele producatorului, tara de origine;

    grupa din care face parte produsul, eventual clasa de calitate;
    principalele caracteristici de calitate si masa pe unitatea de ambalaj;
    data fabricatiei;
    lotul de fabricatie;
Þ restrictii de consum, domeniul de utilizare;

Þ documentul tehnico-normativ (standard sau alt act normativ)

Þ mentiunea specifica pentru acele produse care au suferit un anume tratament de modificare a calitatii;

Þ conditiile de pastrare, depozitare;

Þ termen de valabilitate sau garantie.

Elementele mesajului promotional sunt:

Þ marcile sub care se comercializeaza (marca de fabrica, marca de comert, emblema sau sigla fabricii, marca
produsului, marca literala, figurala, combinata, marca umbrela;

Þ eticheta ecologica;

Þ codul cu bare, codul Calra, codul Data Matrix;

Þ privind certificarea sistemului calitatii, avantajele oferite de produs si ambalaj, promovarea unor conuri, jocuri
în vederea obtinerii unor câstiguri etc.

Consumatorii au dreptul de a fi informati, în mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale
produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici, astfel încât sa aiba posibilitatea de a face o alegere
rationala, în conformitate cu interesele lor, între produsele si serviciile oferite si sa fie în masura sa le utilizeze,
potrivit destinatiei acestora, în deplina securitate.

Informarea consumatorilor în legatura cu produsele oferite se realizeaza, în mod obligatoriu, prin elemente de
identificare si caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de
vânzare sau în cartea tehnica, instructiunile de folosire etc. Produsele de folosinta îndelungata trebuie însotite
de "declaratia de conformitate", "certificat de garantie" si, dupa caz, de "cartea tehnica" ori de "instructiuni de
folosire", redactate în limba româna, care cuprind principalele caracteristici ale produsului, conditiile de
instalare, exploatare, întretinere, data fabricatiei, termenul de garantie si eventualele riscuri ce pot aparea în
urma nerespectarii instructiunilor. Informatiile referitoare la serviciile prestate trebuie sa cuprinda categoria
calitativa a serviciului, timpul de realizare, termenul de garantie, tariful, riscurile previzibile si, dupa caz,
declaratia de conformitate.

In prezent, ca urmare a gradului crescut de falsificare a produselor, exista o întreaga campanie de protejare care
are ca scop recunoasterea de catre consumatori a marfurilor autentice. Aceasta se realizeaza prin utilizarea unor
sisteme de protectie, care au ajuns la un nivel deosebit de perfectiune si anume, holograma, sistemul ISOTAG si
ISOCODE sau eticheta inteligenta (de radiofrecventa) sau firele textile de siguranta.

Holograma vizibila în lumina naturala reprezinta un sistem de securitate deosebit, deoarece nu poate fi dezlipita
fara distrugerea elementelor grafice. Oriunde în lume ar fi conceputa, holograma se realizeaza în Marea Britanie
la firma "Applied Holographies Plc"

Sistemul ISOTAG se bazeaza pe identificarea moleculelor prin marcare cu isotopi (1992)

Sistemul de marcare a fost conceput pentru fiecare produs ce trebuie identificat. Codul este indestructibil si se
utilizeaza în cazul vopselelor, pesticidelor, adezivilor, substantelor explozive dar si a parfumurilor si are avantajul
ca se utilizeaza cantitati mici de izotopi, de ordinul ppm.

Sistemul ISOCODE - presupune utilizarea unui amestec de substante chimice cu proprietati speciale ce se
identifica cu un cititor specializat. Marcarea se face prin impregnare pe suprafata ambalajelor, a etichetelor, sau
realizarea unui cod de bare invizibile pe documentele însotitoare de transport.

Etichetele de radiofrecventa RF - încorporeaza un circuit integrat si o antena. Au avantajul verificarii cu usurinta

a termenului de garantie al produsului, dar aplicarea este limitata de preturile ridicate. Se preconizeaza
utilizarea acestora în cazul marfurilor de lux cu preturi foarte mari.

3.Ambalarea, marcarea si etichetarea

marfurilor metalice si chimice

Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT. Semifabricatele, produsele laminate nu se ambaleaza. In cazul
barelor, foilor sau împletiturilor din sârma se realizeaza legaturi, colaci sau rulouri. Sculele, tacâmurile se
ambaleaza în hârtie (în pachete) si se introduc în lazi de lemn sau cutii de carton. Pe ambalaje este obligatorie
scrierea denumirii întreprinderii, denumirea produsului, semnul CTC, STAS sau NT sau alte mentiuni specifice
(fragil).

Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de destinatie:

¨ profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1-3 culori, sau prin poansonare;

¨ tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;

¨ produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata exterioara (tacâmurile se
marcheaza cu emblema fabricii producatoare);

In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta urmatoarele reguli
privind marcarea, dupa cum urmeaza:

¨ produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC) - se utilizeaza abrevierile
corespunzatoare;

¨ amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat:

>ABS + PC <

¨ compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala;

> PP - MD30 <

poliamida 6,6 cu amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;

> PA 66 - (GF25 + MD15) <

¨ produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care contine o insertie
de acrilonitril/butadiena/stiren:

> PVC, PUR, ABS

Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite capacitati, bidoane sau butoaie
confectionate din metal sau materiale plastice, în containere sau autocisterne metalice, functie de destinatie.
Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of. nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea
produselor în functie de masa sau volum în recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate
observa si din standarde, ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau în ambalajul clientului.

Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor peliculogene în timpul
transportului si depozitarii.

In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii, cleiurile conduc la deseuri
periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr 1C din Ordonanta de Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul
deseurilor.

In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice periculoase este

aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001 [106].

Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.

Ambalajul si decorul său

CLASIFICAREA AMBALAJELOR

În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al
materialelor din care acestea sunt facute, cât si din punct de vedere functional.

Ambalajele se clasifica în functie de mai multe criterii, care sunt utilizate frecvent în
practicã:

- dupa materialul folosit în confectionarea ambalajelor:

· ambalaje din hârtie si carton;

· ambalaje din sticla;

· ambalaje din metal;

· ambalaje din materiale plastice;

· ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn si împletituri;

· ambalaje din materiale textile;

· ambalaje din materiale complexe.

- dupa sistemul de confectionare:

· ambalaje fixe;

· ambalaje demontabile;

· ambalaje pliabile.

- dupa tip:

· plicuri;

· pungi;

· plase;

· lazi;

· cutii;

· flacoane;

· borcane etc.

- dupa domeniul de utilizare:

· ambalaje de transport;

· ambalaje de desfacere si prezentare.

- dupa specificul produsului ambalat:

· ambalaje pentru produse alimentare;

· ambalaje pentru produse nealimentare;

· ambalaje pentru produse periculoase;

· ambalaje individuale;

· ambalaje colective.

- dupa gradul de rigiditate:

· ambalaje rigide;

· ambalaje semirigide;

· ambalaje suple.

- dupa modul de circulatie al ambalajului:

· ambalaje refolosibile;
· ambalaje nerefolosibile - tip pierdut.

- dupa sistemul de circulatie:

· sistem de restituire a ambalajelor;

· sistem de vânzare - cumparare a ambalajelor.

- dupa sistemul de confectionare:

· ambalaje fixe;

· ambalaje demontabile;

· ambalaje pliante.

- dupa caile de transport:

· ambalaje pentru transport terestru;

· ambalaje pentru transport fluvial-maritim;

· ambalaje pentru transport aerian.

- dupa destinatie:

· ambalaje pentru piata externa;

· ambalaje pentru piata interna.

Exista o preocupare chiar si la nivel de foruri internationale, cum ar fi: Organizatia

Internationala de Standardizare, Federatia Europeana pentru Ambalare, pentru
clasificarea si standardizarea ambalajelor.

MATERIALE UTILIZATE PENTRU CONFECŢIONAREA AMBALAJULUI

Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare.

Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul marfurilor este alcatuit dintr-un ansamblu
de materiale destinat protectiei calitatii si integritatii produselor, facilitarii
operatiilor de circulatie a marfurilor. De asemenea, calitatea produselor este
influentata de calitatea ambalajului prin fapul ca un ambalaj necorespunzator
poate atrage dupa sine deprecierea produsului, adica sa contribuie la diminuarea
calitatii lui.
Daca privim ambalajul ca un produs finit oarecare, având o destinatie precizata, în el
se pot identifica cheltuieli cu materiile prime si cheltuieli de obtinere.

Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori dintre care
am putea aminti (sraum G., 1996):

§ caracteristicile produsului ce urmeaza a fi ambalat;

§ domeniul de utilizare a ambalajului;

§ marimea factorilor care pot actiona asupra produsului pe timpul manipularii,

transportului si al depozitarii;

§ tehnica de ambalare utilizata;

§ destinatia produsului;

§ nivelul de dezvoltare si puterea economica, etc.

Materialele celulozice
Ambalajele din materialele celulozice detin ponderea principala în totalul ambalajelor.
În functie de perioade si de tari, se înregistreaza sensibile fluctuatii. Materialele
care pot în viitor sa ia locul ocupat de materialele celulozice sunt materialele
plastice.

Dintre materialele celulozice utilizate pentru confectionarea diferitelor tipuri de

ambalaje amintim: hârtia, cartonul si mucavaua.

Cartonul pentru ambalaje poate fi:

1. carton duplex - este format din doua straturi diferite de material fibros, unite în
stare umeda prin presare. Cartonul duplex se fabrica în doua tipuri:

· tipul E - pentru ambalaje care se imprima prin procedeul ofset. De aceea stratul
superior (fata 1) este fabricat din pasta chimica înalbita a carei culoare alba si
netezire permit imprimarea ofset;

· tipul O (obisnuit) - pentru alte ambalaje, confectii si lucrari poligrafice

2. cartonul triplex - este format din minim trei straturi diferite de material fibros, unite
în stare umeda prin presare. Cartonul triplex are o rezistenta mare la plesnire,
utilizat în special pentru ambalaje de transport si grupare si mai putin pentru
ambalaje de desfacere - prezentare.

3. cartonul ondulat - este format din unul pâna la patru straturi netede si unul sau trei
straturi ondulate din hârtie inferioara sau superioara de ambalaj, unite între ele
printr-un adeziv. Se obtine astfel un obiect de tip sandwich usor si stabil.
Elementul de baza este obtinut prin asocierea, prin lipirea, a unui strat plat cu un
strat ondulat. Acoperirea unui astfel de element sau a mai multor elemente
suprapuse de obicei, marimea ondulelor folosite este diferita cu un strat plat
determina obtinerea cartoanelor ondulate cu unul, doua sau trei straturi de ondule.
Cartonul ondulat are o rezistenta si o elasticitate buna.

Materialele auxiliare pentru producerea ambalajelor

Numarul acestora este foarte mare: coloranti, pigmenti, cerneluri, adezivi, etc. Aceste
materiale influenteazã calitatea ambalajelor, atribuindu-le calitãti estetice si
functionale.

Un alt material auxiliar utilizat de aceasta data pentru consolidarea, adica cresterea
rezistentei ambalajelor sunt benzile de balotare si adezivii.

O alta grupa o constituie materialele pentru amortizare si protectie împotriva

socurilor. Aceste materiale protejeaza împotriva socurilor, a frecarilor si în unele
cazuri chiar pentru rigidizarea ambalajelor. Dintre materialele noi de amortizare
putem aminti: cartonul ondulat, lâna minerala, materialele expandate si cele cu
bule de aer.

O ultima grupa de materialele auxiliare o constituie lacurile si vopselele. Acestea, pe

lânga contributia care o au la cresterea rezistentei ambalajelor la actiunea
factorilor atmosferici, mãresc rezistenta la coroziune, la razele solare, la
schimbarile de temperatura etc.

Semnificația şi importanța simbolurilor ce se regăsesc în mărci

Informații
Deseori întîlnim prezența simbolurilor ®, TM sau SM alături de reproduceri dar nu le
cunoaștem semnificația. De fapt, acestea ne arată dacă marca este înregistrată
sau nu.

În conformitate cu art 9. (4) din Legea privind protecţia mărcilor, titularul mărcii
poate plasa alături de marcă un marcaj de avertizare în formă de litera R, înscrisă
într-un cerc, sau un text care indică faptul că marca este protejată în Republica
Moldova.

În Republica Moldova utilizarea simbolurilor TM sau SM nu este reglementată în

Legea privind protecția mărcilor. Prin urmare utilizarea acestor simboluri este în
prezent o practică nereglementată legal, introdusă cel mai probabil de titularii
locali de mărci.

Simbolul ® (registered) indică o marcă înregistrată, respectiv că titularul mărcii deține

drepturi exclusive asupra semnului înregistrat la Oficiul proprietății industriale.
Simbolul ® trebuie utilizat numai în legătură cu mărci înregistrate. Utilizarea ® cu
orice marcă neînregistrată poate duce la acuzații de fraudă sau alte dificultăţi în
încercarea de a obține sau pune în aplicare drepturile de marcă.

Simbolul TM (trademark) indică o marcă neînregistrată. Utilizarea simbolului TM nu

garantează că marca proprietarului va fi protejată în conformitate cu legislația
aplicabilă mărcilor înregistrate.

Simbolul SM (service mark) este similar cu simbolul TM, dar este folosit în legătura cu
serviciile, cum ar fi serviciile de telecomunicații. De asemenea, utilizarea simbolului
SM nu garantează că marca proprietarului va fi protejată în conformitate cu
legislația aplicabilă mărcilor înregistrate.

Simbolurile ®, TM, SM pot fi plasate în colţul din dreapta sus, în colţul din dreapta jos
sau la nivelul logo-ului.
 Ce rol au pictogramele
Prezenta lor pe etichete nu este conditionata in nici un fel de normele legale, insa
foarte multi producatori (si fermieri) din Occident le considera o garantie in plus a
calitatii produselor lor – mai exact, sunt elementul care te poate ajuta in alegerea
ta.

Bumbac pur; este doar un simbol si, in ciuda faptului ca trei sferturi
dintre persoanele intrebate in sondaje au incredere in aceasta
eticheta, ea nu este supusa vreunui control.
 Piele veritabila; este una dintre cele mai cunoscute etichete de
imbracaminte si accesorii, dar, in general, este perceputa incorect.
Mai mult de jumatate dintre respondenti inteleg prin aceasta
eticheta o garantie a calitatii; in realitate insa, ea indica numai
compozitia articolului vestimentar.

Marca Woolmark apartine unei asociatii de producatori de origine

australiana. Simbolul garanteaza o compozitie 100% lana
veritabila. Toate produsele care poarta marca Woolmark trebuie sa
treaca testele Serviciului Australian de Lana (Australian Wool
Service) si sa raspunda unor criterii de calitate foarte clare.
Se regaseste pe aparatele electronice. Este obligatorie pentru ca
produsul sa poata fi vandut in Uniunea Europeana. Fabricantul
trebuie sa isi asume raspunderea pentru exigentele cerute de UE in
ceea ce priveste siguranta electronica si compatibilitatea
electromagnetica cu produsul cuplat. Nu este obligatoriu sa se faca
vreun test in prealabil.

Se presupune ca aceasta pictograma garanteaza folosirea

produsului in scop alimentar, fara sa existe pericolul contaminarii cu
diverse substante care dauneaza sanatatii. Nu se fac controale
apriori, dar se pot face ulterior, de catre fiecare stat membru UE.

Atentie, pericol! Este un avertisment. Produsul nu trebuie folosit in

baie ori sub dus.

Este un standard de calitate al proceselor de fabricatie din interiorul

intreprinderii. Aceasta eticheta nu ar trebui sa apara pe produse ori
pe ambalaje decat insotita de specificarea "Sistem de management"
sau "Proces acreditat".

Eco-eticheta europeana pe scurt

– E o procedura voluntara (la noi inca nu se poarta…), care permite consumatorilor sa identifice produsele
"verzi" aprobate in UE, iar producatorilor le da posibilitatea sa arate (prin desene) si sa spuna (prin mentiuni:
"ecologic", "biodegradabil" s.a.) clientilor ca produsele lor intrunesc conditiile de protejare a mediului
inconjurator.
– Mai exact, indica faptul ca un anumit produs are un impact redus asupra mediului pe tot ciclul sau de viata
(productie, ambalaj, distributie, utilizare, eliminare).

– Eco-eticheta este prezenta pe o gama din ce in ce mai larga de produse (masini de spalat, detergenti,
vopsele si lacuri, textile, incaltaminte, calculatoare etc.).
– A fost acordata pana acum pentru 28 de categorii de produse.
– In U.E., produsele ecologice nu sunt un moft, ci sunt deja clasice.

Lizibilitatea (etimologie franceză lisibilité) este calitatea unui text de a fi ușor de citit și înțeles. De-a lungul
timpului, au fost dezvoltate mai multe criterii pentru evaluarea lizibilității. Unul dintre acestea este viteza de
citire. Lizibilitatea a fost cercetată în amănunțime în secolul al XX-lea, fiind elaborate mai multe sisteme de
ameliorare a lizibilității textelor.

Limbajul culorilor

In ultimele decenii, s-au facut tot felul de studii in jurul culorii si chiar s-au dezvoltat tratamente ale unor
afectiuni bazate pe terapia prin culoare. Este incredibila complexitatea acestui subiect, cu atat mai mult cu cat
exista o multitudine de factori care influenteaza alegerea unei culori. Indiferent de clima, varsta sau
pozitionare geografica, este foarte important sa tineti cont de regulile imaginii profesionale. Culorile in nuante
inchise sunt cele mai potrivite mediului de afaceri, acestea accentuand autoritatea celor ce le poarta. Desigur
ca este recomandata asortarea acestora cu nuante deschise, pastel, pentru a da luminozitate trasaturilor
dumneavoastra.
In acest articol voi aborda psihologia culorilor si mesajele implicite transmise de acestea. Voi incepe cu albul si
negrul si voi continua cu celelalte culori de baza. O mentiune as dori sa fac in ceea ce priveste nuantele.
Recomandarile facute se bazeaza pe nuante intense, pastelurile fiind considerate insuficient de puternice,
mesajul lor fiind mai degraba unul cald si prietenos, fara a impune autoritate, atribute nepotrivite mediului de
afaceri. Dar sa nu intelegeti ca acestea trebuie excluse din garderoba! Pastelurile sunt foarte potrivite pentru
topuri si accesorii. Asortarea lor cu culori in nuante inchise evidentiaza si mai mult puterea acestora din urma
si accentueaza mesajul de putere, profesionalism si seriozitate transmis de culorile in nuante inchise.

Albul reprezinta ordine, curatenie si educatie. Iar cand spun asta nu ma refer doar la aspectul fizic, ci si la cel
intelectual. Albul anunta o minte clara, ordonata si antrenata. Contrastul creat de camasile sau topurile albe
cu sacourile negre este definitoriu pentru nivelul de top management, de exemplu. Atentie insa, cand optati
pentru camasi sau topuri albe! Albul trebuie sa fie impecabil, fara pete sau zone decolorate, iar lenjeria intima
recomandata este cea de culoarea pielii, nicidecum cea alba, aceasta greseala fiind frecventa.

Negrul este elegant si solemn, puternic si dominant. Este recomandat a fi purtat atat uni, cat si asortat
culorilor in nuante pale sau, pentru un efect dramatic, nuante intense. Negrul poate fi asortat cu aproape
toate culorile si nuantele existente, indiferent ca acest lucru se face cu alte piese vestimentare sau doar cu
diverse accesorii. Asa cum am mai spus, este optiunea corecta pentru a fi purtat in mediul de afaceri.

Rosul transmite curaj, aventura, senzualitate. O doamna imbracata in costum rosu nu numai ca se va remarca
imediat in orice incapere, dar va atrage si toata atentia interlocutorilor, cu mentiunea ca poate fi obositor si
enervant sau, poate mai corect spus, iritant. Recomand aceasta culoare pentru intalniri in afara spatiului de
birou, mai degraba pentru aceia dintre dumneavoastra care sustin seminarii sau tin discursuri. Dar, utilizat cu
masura, rosul aduce un plus unei tinute, asa ca, in cazul in care se regaseste in paleta recomandata
dumneavoastra, nu-l evitati!

Violet si visiniu sunt culori regale si elegante, exprimand grandoare si bogatie. Din nou, doresc sa punctez
faptul ca nu ma refer la bogatia materiala, ci, mai degraba, la cea intelectuala si comportamentala.

Maroul se identifica pamantului, iar prin analogie, persoanele care opteaza pentru aceasta culoare sunt
considerate a fi stapane pe sine, naturale si puternice, dar calde si prietenoase, totodata. In nuante inchise,
maroul este o alternativa buna la negru.

Griul este, de asemenea, reprezentativ mediului de afaceri, iar persoana care-l poarta este considerata
inteligenta si conservatoare, eleganta si sigura pe sine. O comparatie cu un element din natura ar fi piatra.
Poate fi usor asortat cu o multitudine de culori, atat in nuante pale, cat si intense.

Albastrul transmite sinceritate, liniste, stapanire de sine, incredere. Este o culoare foarte potrivita mediului de
afaceri si este recomandat, in nuante inchise, a fi purtat la interviuri, intrucat bleumarinul este asociat cu
loialitatea si increderea.

Verdele este asociat cu sentimentul de liniste. Daca facem o paralela cu natura, cand spunem verde, automat
ne gandim la pasuni, suprafete intinse de verde care ne transmit sentimentul de liniste, siguranta, relaxare.

Portocaliul este recomandat in doze mici, deoarece este o culoare puternica, exotica, calda, dar totodata
revigoranta… Imaginati-va efectul unui fresh de portocale…

Galbenul este vesel precum sentimentul pe care ni-l ofera razele soarelui sau, surprinzator, precum gustul de
lamaie, cu efectul pe masura. Este bine insa, ca in mediul de afaceri, sa-l introduceti in tinuta cu masura si cu
atentie la intensitatea nuantei de galben aleasa.

Va sugerez ca atunci cand optati pentru o anumita culoare, dar sunteti nesiguri de mesajul transmis de
aceasta, sa faceti o analogie cu natura si cu multitudinea de sentimente, gusturi si impresii pe care aceasta vi
le transmite.

Mai multe detalii legate de culoare gasiti si in cartea mea, "Tinuta pentru succes".

Proporțiile,culorile și limbajul lor

In aceasta sectiune se va analiza ceea ce se intampla in camera destinata negocierilor, cum trebuie aranjata si ce
servicii se vor oferi.

O incapere destinata negocierilor va trebui sa aiba facilitatile obisnuite: lumina, o buna sonorizare, aer suficient,
protectie impotriva zgomotelor. O atentie deosebita se va acorda continutului si aranjamentului camerei. In general este
nevoie de o masa la care negociatorii sa se aseze si care sa fie intre ei, altfel ar parea lipsiti de aparare. O masa
dreptunghiulara sau un birou obisnuit conduce negociatorii la pozitii opuse unul celuilalt. Aceasta va crea deja o confruntare
psihologica intre ei. Negociatorii insisi recunosc faptul ca se simt altfel in ocaziile in care stau la mese rotunde si ca este mai
confortabil si mai constructiv sa se utilizeze o masa rotunda decat una dreptunghiulara sau patrata. In ceea ce priveste modul
in care se vor aseza negociatorii la masa trebuie stabilit daca acestia vor sta pe echipe sau vor fi amestecati. Aceasta va
depinde de modul si stilul de negociere. Atunci cand partile sunt mai relaxate si colaborative se poate utiliza formula
amestecului. In cazul extrem aceasta poate conduce la o asezare in care fiecare dintre negociatori va sta intre doi membri ai
echipei adverse; dar pentru aceasta aranjare este necesara o stabilire formala a pozitiilor. In interiorul unui grup ce doreste
atingerea unei intelegeri comune, perioada de „topire a ghetii” conduce la o situatie informala in alegerea pozitiilor. In acest
caz nu mai este necesara o aranjare prestabilita la masa: aceasta va fi intamplatoare. Atunci cand procesul negocierii este
conflictual este natural ca cele doua parti sa stea separat, de cele mai multe ori in parti opuse ale mesei. Aceasta se intampla
atat din considerente psihologice cat si practice. Rationamentul va fi: “toti impreuna contra lor”. Practic, fiecare parte doreste
sa-si ascunda notitele de ceilalti - ceea ce este imposibil daca ei sunt amestecati. De asemenea, ei mai pot dori sa schimbe
hartii sau diverse informatii private cu colegii de echipa. Totusi, recurgerea la biletele si schimbul de mesaje secrete intre
participanti nu indica niste buni negociatori. Energia este necesara pentru confruntarea cu ceilalti si nu pentru astfel de
tranzactii personale. Este recomandabil sa se ia o pauza pentru a privi hartiile sau a discuta cu partenerii. Nu doar forma
mesei este importanta, ci si dimensiunea. Este necesar ca distanta dintre participantii la negociere sa fie convenabila. Daca
distanta este prea mica, atunci atmosfera devine incinsa. Daca se sta putin mai departe, dar nu la distanta potrivita, atunci
atmosfera este neconfortabila si prea calda. In schimb, daca distanta este prea mare, atunci negociatorii se aud slab si
discutia devine academica. In plus fata de aceasta, gazdele trebuie sa aduca pe masa si mici atentii - cafea, racoritoare,
eventual mancare - astfel incat ceilalti sa se simta bine. Este considerata ca fiind o politete deosebita din partea gazdei
punerea la dispozitia oaspetilor a unei camere separate in cazul intreruperilor sau a altor facilitati, ca de exemplu un copiator,
fax sau telefon.

Modele de asezare in jurul mesei   

Asezarea strategica este un mod eficient de a castiga cooperarea altor oameni. Pozitia in care se aseaza unele
persoane fata de altele releva mai multe aspecte ale atitudinii lor in privinta celor din urma. Mark Knapp, in cartea sa intitulata
“Non-Verbal Communication in Human Interaction” (Comunicarea nonverbala in interactiunile umane) constata ca, desi exista
o formula generala pentru interpretarea asezarii in jurul unei mese, la randul sau si mediul poate influenta alegerea locului
preferat.

            Urmatoarele exemple se refera, inainte de toate, la aranjamentele de asezare in jurul unei mese standard
dreptunghiulare de birou.

            Persoana B poate ocupa un loc in patru feluri in raport cu persoana A:

            B1 – Pozitia de colt – folosita in general de oamenii angajati in conversatii prietenesti, spontane. Ea ofera posibilitati
nelimitate pentru un contact direct al privirilor si utilizarea unor gesturi variate, precum si pentru a observa fiecare gesturile
celuilalt. Coltul biroului constituie o bariera partiala, in caz ca una din parti s-ar simti amenintata, si face inutila impartirea
teritoriala a suprafetei mesei. Este pozitia strategica cea mai favorabila pentru oamenii de afaceri, atunci cand acestia isi
prezinta oferta unui client potential, persoana A fiind clientul. Printr-o simpla miscare a scaunului in pozitia B1, atmosfera
rigida poate fi atenuata si cresc sansele unei negocieri favorabil 444c21e e.

            B2 – Pozitia de cooperare – apare de obicei atunci cand doi oameni au aceeasi orientare profesionala. Este una din
cele mai practice pozitii pentru prezentarea unui caz si obtinerea acceptului partenerului de discutie. Esential este ca prin
pozitia sa B sa nu creeze lui A impresia ca a patruns pe teritoriul sau. Este o pozitie foarte favorabila si in cazul in
care B aduce o a treia persoana la negocieri.

            B3 – Pozitia competitiv-defensiva  – asezarea in cealalta parte a mesei, vizavi de persoana cu care se discuta,
poate crea o atmosfera competitiv-defensiva si poate duce la situatia in care amandoi raman fermi la punctele lor de vedere,
masa constituind o bariera solida intre ei. Aceasta pozitie este utilizata atunci cand partenerii sunt in competitie sau cand unul
este admonestat de catre celalalt. Daca pozitia este folosita in biroul lui  A, aceasta poate semnifica si existenta relatiei
superior / subordonat. Daca B cauta sa-l convinga pe A, pozitia competitiv-defensiva reduce sansele unei negocieri reusite,
exceptand cazul in care B ocupa loc vizavi de A in mod deliberat, aceasta facand parte dintr-o strategie dinainte stabilita. De
exemplu A, in calitatea sa de director, vrea sa-l admonesteze sever pe angajatul B, aceasta pozitie de asezare intarindu-i forta
admonestarii. Pe de alta parte, exista posibilitatea ca  B intentionat sa stea vizavi de A, pentru a-si accentua propria pozitie de
superioritate.

            In cazul pozitiei competitiv-defensive conversatiile sunt mai scurte si concise decat in oricare din celelalte pozitii. De
fiecare data cand oamenii stau fata in fata la o masa, ei o impart, subconstient, in doua teritorii egale. Partea care ii revine
fiecaruia este considerata un teritoriu propriu si nici unul nu accepta stapanirea acestuia, in vreun fel, de catre celalalt. Sunt
situatii cand este dificil sau inoportun sa se pledeze pentru o cauza stand la coltul mesei. Daca, de exemplu, este vorba de o
prezentare vizuala a unor materiale unei persoane care sta la un birou dreptunghiular, inainte de toate se va aseza obiectul
respectiv pe birou. Persoana in cauza se va apleca, se va uita la el, apoi il va lua pe teritoriul sau sau il va impinge inapoi, pe
teritoriul ofertantului. Daca se va apleca sa-l priveasca, prezentarea se recomanda sa fie facuta din locul initial, miscarea
acestuia comunicand nonverbal faptul ca nu ar agrea ca interlocutorul sau sa se aseze alaturi de el la birou. Daca va lua
obiectul pe teritoriul sau, este creata posibilitatea de a-i fi ceruta permisiunea de a intra pe teritoriul sau si de a ocupa una din
pozitiile de colt sau de cooperare.

Impingerea obiectului inapoi de catre persoana in cauza ridica insa dificultati. Dupa regula de aur, fara o aprobare
verbala sau nonverbala nu este permisa patrunderea pe teritoriul unei persoane deoarece acest gest este deosebit de iritant .

            B4 – Pozitia independenta  – este aleasa de acei oameni care nu doresc sa stabileasca raporturi cu altii. Aceasta pozitie
exprima indiferenta, dar o alta persoana o poate interpreta ca un act ostil daca ii este incalcat spatiul personal. Acest mod de
asezare trebuie evitat, daca este dorita o discutie sincera intre A si B.

            Tipuri de mese

      Masa patrata: mesele patrate mijlocesc relatiile de competitivitate sau pe cele defensive intre indivizi cu acelasi
statut social. Mesele sunt ideale pentru convorbiri scurte, care se rezuma la fapte, sau pentru stabilirea unor relatii de tipul
superior / subordonat. Cei mai cooperanti sunt, de regula, cei care stau langa cel care vorbeste, iar cel din partea dreapta
tinde sa fie mai cooperant decat cel din partea stanga. Rezistenta cea mai mare vine in general din partea celui care sta
vizavi.

      Masa rotunda: o masa rotunda creeaza o atmosfera relaxata, fara ceremonii, si ajuta in mod ideal la
desfasurarea unor convorbiri intre persoane cu acelasi statut social, deoarece fiecare persoana poate pretinde, in acest caz, o
suprafata de aceeasi marime din teritoriul mesei. Daca masa este inlaturata, iar cei prezenti vor ramane in aceeasi pozitie de
cerc rezultatul va fi neschimbat. Nu exista o regula stricta privitoare la tipul de masa folosit pentru discutii si de aceea se
intalnesc ambele tipuri. Masa patrata, care de obicei este masa de lucru, este utilizata la activitati de afaceri, convorbiri scurte,
admonestari etc. Masa rotunda, folosita frecvent ca masa pentru servirea cafelei, inconjurata de scaune, este potrivita pentru
crearea unei atmosfere relaxante, fara ceremonii, facilitand convingerea interlocutorilor.

      Masa dreptunghiulara: la masa dreptunghiulara, pozitia lui A este intotdeauna cea mai influenta. La o intalnire
de afaceri la care participa persoane de acelasi rang, cel care sta pe locul A (la un capat al mesei) are influenta cea mai mare,
cu conditia sa nu fie pozitionat cu spatele la usa. Daca A sta cu spatele la usa, atunci cel mai influent dintre cei prezenti va fi
cel care sta pe locul B (in celalalt capat al mesei) si care va prezenta o concurenta puternica pentru A. Presupunandu-se
ca A reprezinta pozitia de putere cea mai favorabila, locul urmator ca insemnatate va fi cel al lui  B, dupa care
urmeaza C si D (ambii de aceeasi parte a mesei). Dispunand de aceasta informatie, pot avea loc jocuri de putere la diferitele
intruniri : pentru a avea o influenta maxima asupra participantilor vor fi indicate prin carti de vizita locurile la care este de
dorit sa stea fiecare persoana.

           „Jocul de putere” prin intermediul scaunelor

 Persoanele aflate la conducerea unei companii, care doresc sa-si evidentieze rangul si puterea utilizand scaunele, vor trebui
sa aiba in vedere marimea si accesoriile scaunelor, inaltimea si locul unde vor fi amplasate, in functie de cealalta persoana.

            a) Marimea si accesoriile scaunului

            Inaltimea spatarului unui scaun contribuie la cresterea sau diminuarea prestigiului unei persoane. Scaunul cu spatarul
inalt este un exemplu bine cunoscut. Cu cat este mai inalt spatarul scaunului, cu atat mai mari sunt puterea si rangul celui
care sta in el. Directorii folosesc de obicei scaune din piele, cu spatare inalte, in timp ce vizitatorii lor stau pe scaune cu
spatare joase.

Scaunele turnante sunt mai prestigioase si denota mai multa putere decat scaunele fixe, deoarece in situatii de forta asigura
libertate de miscare posesorului. Pe scaune fixe el abia se poate misca sau nu se poate misca deloc, iar aceasta lipsa de
miscare este compensata prin gesturi ale trupului care pot dezvalui atitudinea si sentimentele celui in cauza. Scaunele cu brat,
cele care se pot lasa pe spate si cele pe rotile sunt mai eficiente decat celelalte. Rangul celui care utilizeaza scaunul creste si
datorita pozitiei cat mai ridicate fata de podea, mai mult decat cel al altor persoane ce vor fi asezate pe canapele sau scaune
joase, intr-o pozitie defavorizanta.