Sunteți pe pagina 1din 20

ELLIE JACKSON

ȘI LAURA CALLWOOD

O POVESTE BLÂNDĂ DESPRE


CORONAVIRUS PE ÎNȚELESUL COPIILOR
Despre această carte

Micul virus Corona este o carte în care este explicat copiilor virusul COVID-19 într-un mod blând
și pozitiv, cu un final fericit și informații suplimentare. Ellie Jackson este profesor, autor de cărți
pentru cei mici și mamă a patru copii. A scris această carte pentru a explica virusul Corona pe
înțelesul copiilor, fără să-i sperie sau să-i copleșească.

Vă recomandăm să-i citiți această carte copilului dumneavoastră astfel încât să puteți dezvolta ideile
prezentate în poveste și să răspundeți la întrebările puse de copil în timp ce ascultă.
La fel ca majoritatea copiilor din întreaga lume, Sara și Andrei sunt la
școală și stau nerăbdători în bancă așteptând să se termine ultima oră și
să plece acasă. Când sună clopoțelul, ei aleargă pe coridor împreună cu
colegii și prietenii lor și ies cu nerăbdare afară în aer curat.
Înainte de plecare, doamna director le dă o scrisoare foarte importantă pentru părinții lor cu vești
noi despre lucrurile care urmează să se schimbe atât la școală, cât și acasă.
În drumul lor către casă, Sara și Andrei o roagă pe
mama lor să se oprească să se joace puțin în parc,
așa cum fac de obicei când se întorc de la școală.
Însă mama le spune că trebuie să meargă direct
acasă. Lui Andrei i se pare ciudat, deoarece ei
mergeau mereu după școală la locul de joacă.
Imediat ce ajung acasă, se așază la masă, iar mama le explică ce scrie în scrisoarea de la școală.
Le spune că există un virus care poate să îmbolnăvească oamenii din întreaga lume și că din
această cauză li se cere tuturor oamenilor să stea acasă pentru a împiedica răspândirea virusului.
În scrisoare mai scrie că școala se închide pentru o perioadă.
Site de sănătate

Coronavirus Simptome

febră

strănut tuse

Acest mic virus este unul de tip Corona, are un nume special care înseamnă coroană, doar că nu este
un rege adevărat – mama îl numește Micul virus Corona. El face ca oamenii să strănute, să tușească
și să aibă o febră foarte mare. Ca atunci când suntem răciți sau avem gripă, însă, uneori, din cauza
acestui virus, oamenii se simt rău și trebuie să meargă la spital.
Mama le spune copiilor că toată lumea trebuie
să contribuie pentru a opri Micul virus Corona să
îmbolnăvească oamenii, iar unul dintre lucrurile
pe care trebuie să le facă este să stea departe de
locurile aglomerate pentru că virusului îi place să
călătorească între oameni atunci când se apropie
prea mult unii de alții.
Chiar atunci a venit tata de la
cumpărături. El a adus mâncare și
lucruri de care va avea nevoie familia
în perioada următoare. A cumpărat mai
multe provizii pentru a nu fi nevoit să
meargă des la magazin, unde se poate
afla Micul virus Corona. Tuturor li se
pare o idee foarte bună.
Însă lui Andrei nu-i place ideea de a rămâne în casă din cauza
Micului virus Corona. Nu își poate vedea prietenii, nu se poate
duce la locul de joacă sau la lecțiile de înot și nici măcar să joace
fotbal! Dar nu vrea să se îmbolnăvească și nici să-i îmbolnăvească
pe cei din jurul lui, așa că se gândește că se poate opri din aceste
activități pentru ca el și cei din jurul lui să rămână sănătoși.
Tata arată că a cumpărat câteva lucruri care ar putea
opri Micul virus Corona să se răspândească: mult săpun,
dezinfectant, măști și mănuși. Mama le explică celor mici că,
dacă doresc să fie sănătoși, trebuie să se spele foarte des pe
mâini, mai ales după folosirea toaletei (desigur), înainte de
masă și după ce vin din curte.
Apoi, tata scoate din cutie o mască. Dar nu este o mască frumoasă cu un animal sau o mască
înfricoșătoare de Halloween. Ba chiar această mască îl face pe tata să semene cu un doctor. Sara
crede că arată amuzant, iar tata îi spune că trebuie să poarte toți o astfel de mască dacă ies din
casă deoarece ajută la oprirea răspândirii Micului virus Corona între oameni.
Sara și Andrei îi pun o mască ursulețului și apoi învață Spală-te pe mâini 20 de secunde
să se spele corect pe mâini. Mama le spune să numere Și virusul dispare, nu se ascunde!
încet până la 20 în timp ce se spală cu mult săpun. Nu-ţi atinge ochii, nasul și gura
Le reamintește să nu-și atingă gura, ochii sau nasul Și virusul dispare. Ura!
pentru că acolo îi place Micului virus Corona să se
joace. Andrei a inventat un cântecel pe care să-l cânte
împreună atunci când se spală pe mâini.
Andrei a întrebat ce vor face mama și tata cât timp este școala
închisă. Vor rămâne cu ei acasă? Mama îi spune să nu se îngrijoreze
pentru că va fi întotdeauna cineva cu ei acasă și că se vor distra
împreună jucând jocuri, uitându-se la desene animate, gătind, făcând
puzzle-uri, desenând, citind și alergând prin toată casa.
Sara crede că va fi foarte distractiv, însă mama le spune că vor trebui să învețe lecțiile pentru școală
și că le vor face de acasă. Sara nu crede că este o idee bună! Pentru ea, acasă înseamnă joacă și
desene animate, nu să facă lecții ca la școală! Mama îi spune că toți prietenii și colegii ei fac lecțiile
de acasă pentru a învăța cât mai multe lucruri interesante și că Sara nu ar vrea ca, atunci când va
reveni la școală, să nu știe lucrurile pe care le-au învățat colegii ei.
Mama le-a spus copiilor că, atunci când le este dor de prieteni, de bunici sau de verișori, pot
vorbi cu ei la telefon sau îi pot vedea la calculator și le pot povesti despre toate lucrurile pe
care le fac acasă: că au făcut un cort amuzant, că au dansat și că au desenat, dar și cum este să
faci lecțiile de acasă.
Zilele au trecut astfel până când mama și tata au auzit într-o zi la televizor că teribilul virus a
început să dispară și că totul urma să revină la normal. S-au bucurat cu toții auzind veștile bune
și abia așteptau să facă toate lucrurile pe care obișnuiau să le facă înainte. Sara și Andrei sunt
încântați să alerge din nou în parc, să meargă la locul de joacă, dar și să meargă în fiecare zi la
școală împreună cu prietenii lor.
În sfârșit a venit ziua în care toată familia a ieșit afară la soare. A dispărut teribilul virus Corona,
iar lumea nu trebuie să mai stea închisă în case. Toți oamenii se pot întâlni din nou cu prietenii și
familiile lor, iar elevii se pot întoarce la școală să le povestească profesorilor toate lucrurile învățate
acasă, dar și să alerge împreună cu colegii lor pe terenul de joacă.
Cum să te speli corect pe mâini

Pune săpun în palmă Freacă bine Acum dosul palmelor


palmele cu săpun

Apoi degetele Acum degetul mare Apoi vârfurile degetelor

Gata,
virusul a
Și încheieturile Acum clătește mâinile Și apoi șterge-te pe mâini. dispărut!
Află mai multe...
Pentru că informațiile despre coronavirus se schimbă zi de zi, vă recomandăm să
verificați regulat sursele sigure de informații, cum ar fi cele guvernamentale:

https://gov.ro/ro/info-coronavirus-covid-19
http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19

Titlul original: The Little Corona King Editor coordonator: Florentina Ion Comenzi şi informaţii:
Copyright text © Eleanor Jackson Traducere și adaptare: Teodora Zaharia telefon/fax: +04 21 410.88.14;
Copyright ilustrații © Laura Callwood Corector: Lorina Chiţan +04 21 410.88.10
DTP: Cristina Dumitrescu
email: office@edituradph.ro
© 2020 Didactica Publishing House
Toate drepturile rezervate pentru Didactica Publishing House
www.edituradph.ro
limba română. Nicio parte a acestei Bdul Splaiul Unirii nr. 16, Clădirea
lucrări nu poate fi reprodusă sau Muntenia Business Center,
ISBN: 978-606-048-173-7
stocată fără acordul editurii. etaj 5, 506, sector 4, Bucureşti