Nicoleta Ungureanu

X|| FR A

Don Quijote de la Mancha

Miguel de Cervantes Saavedra a fost un romancier, poet și dramaturg spaniol.S-a nascut la inceputul celei de-a doua jumatati a secolului
al XVI-lea(1547- 1616),fiind considerat reprezentantul de seama al „Secolului de Aur” al Spaniei(renasterea spaniola)ce cuprinde
a doua jumatate a secolului al XVI-lea si inceptul secolului al XVII-lea.E considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul
rând ca autorul romanului „Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care
mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. Cervantes
reprezintă un spirit renascentist,un reprezentant de geniu al umanismului spaniol si universal,precursor al modernitatii ,fiind considerat
parintele primului roman modern. Umaniștii Renașterii credeau în demnitatea umană, în valoarea individuală(omul se afla in centrul
preocuparilor). Umaniștii doreau să scoată în evidență în primul rând geniul omului;ei au dezvoltat o noua conceptie despre om,
promovand ideea demnitatii fiintei umane ca subiect liber, autonom, creator al propriului destin. Don Quijote de la Mancha este capodopera
literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 și s-a bucurat de un mare succes din partea publicului,iar cea de-a doua in 1615;S-a
tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. Capodopera lui Cervantes a
avut parte de interpretari variate:parodie a dragostei cavaleresti,epopee a idealismului eroic,comentariu despre alienarea autorului,precum si
critica a imperialismului spaniol. Punctul de plecare al istoriei lui Don Quijote este dorinta autorului de „a trezi oroarea cititorilor pentru
istoriile inchipuite si pline de insanitati din cartile cavaleresti”.Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile
povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său inițial la scopul de a reflecta
societatea din timpul său și a medita asupra comportamentului uman. 2.. Opera prezinta o multitudine de teme:
noncomformismul,nebunia,iubirea, naivitatea,avaritia(in cazul taranului);se prezinta antiteza dintre realism si idealism, iar ca motive se
evidentiaza: motivul cavalerului,motivul jocului,motivul calatoriei,motivul aventurierului. Nebunia lui Don Quijote provine, ca temă
literară, de la Erasmus de Rotterdam, autorul celebrei cărţi Elogiul nebuniei (1511), în care autorul renascentist punea problema
nebuniei înnăscute omului, privită ca fiind înţelegătoare şi înţeleaptă, veşnic deschisă dialogului. Astfel, urmând această linie,
Cervantes exprimă, în fond, normalitatea omului Renaşterii, mereu avântat spre nou, acest avânt fiind, uneori, privit drept o nebunie de
către ceilalti. Tema nebuniei, răspândită în cultura renascentistă este practic o alegorie pentru prezentarea unor personaje înţelepte,
nobile, pentru care nebunia însăşi se transformă în energie creatoare, forţă vitală. 3. Idei: –realitatea este invincibila -iubirea, desi
este uneori celebrata in roman,devotamentul lui Don Quijote fata de Dulcineea,isi bate joc de idealurile romantice, intrucat el adora si
preamareste o femeie care nici nu stie de existenta lui. -noncomformismul este privit ca pe o trasatura negativa, intrucat se considera dus
la extreme si astfel este asociat cu sminteala. -Cervantes ataca ideea conventionala, aceea ca aristocratii sunt respectabili si nobili. -
fictiunea si adevarul se confunda de obicei,intrucat ambele depind de perceptia cititorului. 4. Cat priveste compozitia, romanul se
structureaza in 2 parti, prima parte fiind la randul ei impartita in 4 subcapitole, in timp ce in a doua, autorul a renuntat la aceasta
divizare. Relativ la mijloacele compozitionale ,se remarca gradatia si antiteza intre realitate si ”realitatea” lui Don Quijote, practic intre
realitate si iluzie, intre real si ideal; Ca moduri de expunere, se evidentiaza naratiunea, descrierea care este reprezentata de tablouri ”Sa
fi fost dupa cantatul cocosilor .Luna se asternuse adanc in nori. Era o bezna grea ,de nu-ti zareai nasul si vitejii nostrii fura siliti sa
descalece si sa-si poarte bidiviii la pas,tinandu-i de frau,cu multa bagare de seama .Din departare li se parea ca aud un vajait misterios de
ape, ca si cand suvoaiele ar fi cazut din inaltul unor stanci cu vuiet mare.Si tot mergand intracolo, bajbaind prin intuneric si fiind in mare
primejdie sa dea in cine stie ce groapa,deodata la urechile lor ajunse un zgomot inca si mai patrunzator, un zgomot surd, ca o izbitura de
ciocan urias, care se tot repeta si se adauga mereu cu altele, umplandu-le sufletul de spaima. ”, si nu de portrete,intrucat acestea sunt
realizate vag,sau chiar deloc.Dialogul are o pondere mare si ajuta la portretizarea personajelor. Perspectiva este omniscienta, naratorul stie
totul despre personaje si nareaza la persoana a III-a, iar focalizarea este zero. Naratiunea este cronologica ,lineara si se respecta
principiul cronologic,tehnica inlantuirii. Car priveste titlul, acesta prezinta numele de cavaler al personajului principal. Quijote inseamna
partea din armura care acoperea piciorul. Sufixul augumentativ ”ote”,in spaniola se aplica de obicei substantivelor determinand lucruri sau
persoane ridicole. In secolul al XVI-lea, in Spania, ia nastere romanul picaresc, care, prin intermediul personajelor apartinand mediului
interlop(cersetori,vagabonzi,aventurieri etc), investigheaza cele mai diverse medii sociale,moravuri etc. si face o critica ascutita relatiilor
sociale din Spania sec XVI-XVII.Eroul,personaj aventurier,intrigant,smecher,se numeste picaro. (in sec al XVI-lea-sluga de cea mai
umila conditie) Cervantes introduce in opera elemente picaresti: - Călătoria eroului este determinată din gust de aventuri sau din
nostalgia pentru o viaţă mai bogată în activitate - Acţiunea se desfăşoară pe schema „călătoriei”, eroul traversînd diferite locuri şi
medii sociale. - Decăderea generală a moravurilor se reflectă în concepţia eroului despre lume şi viaţă. - Personajul picaresc este în
primul rând aventurier în adevăratul sens al cuvântului, el trăieşte in mediul interlop şi adeseori face nedreptăţi, lucruri oribile care se
transpun , insa intr-un comic permanent,ce are uneori caracter de farsa ,alteori de grotesc. - se adopta forma de parodie pâna la
caricaturizarea genului cavaleresc - Picaroul nu este limitat de posibilităţi, eşecurile sunt noi provocări - se dezvăluie în mod satiric şi
brutal corupţia epocii - Cervantes reţine şi admiră tot ce e frumos, nobil şi uman în cavalerism, respingând doar ceea ce este imoral,
vulgar şi fals în formele de degenerare ale idealului cavaleresc 5. Actiunile sunt posibile(povestire de fictiune)si se desfasoara in
Spania anului 1614. 6. Don Quijote este personajul principal al romanului cu acelasi nume,un hidalgo sărac din La Mancha, un om cu
mintea rătăcită din pricina lecturilor insistente profilate pe un singur tip de cărţi: romanele cavalereşti-ce constituie sursa de inspiratie a
autorului. Cat priveste portretul fizic,autorul ni-l prezinta de la inceput,insa este unul foarte vag: „Ani sa tot fi avut hidalgul nostru ca
la vreo 50:era bine legat si vanos la trup,uscativ la fata,se scula cu noaptea-n cap si era vanator patimas.” Cat priveste portretul psiho-
moral, El este intruchiparea omului nonconformist,visator,ce se ghideaza dupa propriile reguli,dovedind originalitate. Initial,Don Quijote
este un erou ridicol,deci negativ,insa prin forta creatiei,data de autor,el devine in mare masura un erou pozitiv. El este curajos si
viteaz,chiar daca are o perceptie diferita si vede realitatea cu totul altfel.De exemplu,el crede morile de vant giganti si porneste impotriva
lor.Insa,cu sau fara eroare,Quijote are atributii eroice. Un alt hidalgo il caracterizeaza in mod direct „E nebun”; la fel si Sancho care
raspunde „Nu e nebun,e indraznet”. G.Calinescu a afirmat „Quijote e dotat cu marile insusiri ale cercetatorului naturii si daca s-ar putea
vindeca de delirul de perceptie,pastrandu-si curiozitatea si curajul,ar fi azi un cuceritor al fortelor universului.” Sancho Panza, scutierul
lui Don Quijote, reprezintă, în mod simbolic, întreaga lume pe care Don Quijote o iubeşte atât de mult şi pentru care e gata să se
sacrifice la tot pasul.Acesta este lacom,interesat,fricos,fara imaginatie,siret,cu bun simt,turnandu-si inteligenta naturala in proverbe. si El
fuge de responsabilitate(ex: guvernator al insulei Barataria-, Sancho rezolvă câteva probleme mărunte, dar atunci când se simulează un
atac inamic lasă baltă guvernarea, considerând că nu-i pentru el şi nici nu i se potriveşte). Don Quijote nu urmăreşte să ajungă nici
împărat, nici măcar duce; trăieşte numai pentru ceilalţi. Eroul este obsedat de ideea dreptatii sociale şi de înlăturarea asupririi: „Eu am
venit pe lume să înlătur nedreptatea şi să vin în ajutorul celor slabi şi năpăstuiţi”. El se dedica binelui public,misiunea sa fiind sa repare
nedreptatile,sa pedepseasca insolenta: „Intentiile mele le indrept mereu catre scopuri bune,anume de a face bine tuturor,si rau nimanui”.
Relația dintre Don Quijote și Sancho Panza a fost văzută de mulți critici ca ilustrând relatia antagonică(opusa, antonimica) realitate-
irealitate, întrucât Don Quijote este un simbol al omului ce crede in idealuri, iar Sancho simbolizează vocea realitatii.Însă cei doi se
completează reciproc. Don Quijote are adevărate crize ale noţiunii de real, pe care el o înlocuieşte mereu cu un ideal – de aici întreaga
lui neînţelegere cu lumea.El se confrunta permanent cu cele doua lumi,tragismul confruntarii fiind rezolvat adesea de autor prin recursul
la elemente comice. De multe ori,Don Quijote este bine-intentionat,insa gestul lui ramane in mod fatal,utopic.(De exemplu, la un
moment dat, el îl obligă pe un ţăran care bătea un băiat să-l plătească pe acesta după cum tânărul merită, să-i dea, aşadar, toate
drepturile băneşti care i se cuvin. Ţăranul plăteşte, cavalerul pleacă, iar băiatul e bătut din nou, şi mai crunt de data asta, iar în cele
din urmă el ajunge chiar să-l blesteme pe nobilul său binefăcător.) În acelaşi timp, Don Quijote trăieşte şi strania sa dramă erotică,
susţinând că „un cavaler ratacitor fara iubita e ca un arbore fara frunze si fructe si ca un trup fara suflet”. El consideră, de asemenea,
că toţi îndrăgostiţii trebuie să plătească mai întâi preţu l nefericirii, tocmai pentru ca, apoi, să fie în stare să se bucure unul de celălalt
şi de împlinirea iubirii. În ultimul capitol al cartii,fiind considerat de multi critici ca fiind cel mai frumos, se gaseste justificarea cea mai
convingătoare a măreţiei sale morale;pe patul mortii,Don Quijote afirma: „Dragii mei,m-am desteptat acum ca dintr-un vis rau si toate
nalucirile noptii si ale intunericului s-au risipit din mintea si din inima mea.Don Quijote de la Mancha nu mai este ! Am redevenit cel
ce fusesem la inceput: Alonso Quijano, un om cumsecade, caruia,inainte sa-i intre gargaunii in cap, ii mersese vestea printre sateni de
om bun si cinstit”, „Am fost nebun şi acum iată-mă întreg la minte”. Don Quijote a fost, adesea, privit drept un personaj literar prin
intermediul căruia autorul romanului ar fi intenţionat exclusiv să satirizeze literatura cavalerească atât de la modă în epoca respectivă;
Pe de altă parte, Cervantes însuşi ar fi dorit să lase în urma sa mai mult decât o simplă parodiere;unii critici au stabilit chiar legături
între Don Quijote ca personaj şi Cervantes însuşi; Într-o altă direcţie merg unele dintre interpretările criticii europene, astfel, filozoful
german, Hermann von Kyeserling ,defineşte natura spaniolă prin cuplul Don Quijote – Sancho, spunând chiar că „orice spaniol este Don
Quijote şi Sancho în acelaşi timp”,iar Harold Bloom,scriitor şi critic literar american, nu ezită chiar să afirme că „nu există doi cititori
care să pară a fi citit acelaşi Don Quijote”.Cat despre G.Calinescu,acesta spunea despre Don Quijote ca „in definitiv, el este un suflet
mare,cheltuindu-se intr-o directie himerica,pentru ca nu e capabil,apasat de prestigiul cartilor,sa faca analiza justa a prezentului”.
7.Stilul se caracterizeaza prin umor,ironie si tragic. 8. Personajul lui Cervantes nu numai ca a starnit pe parcursul secolelor interesul
unui impresionant număr de traducători, critici şi istorici literari,dar a servit şi ca izvor de inspiraţie pentru mai mulţi scriitori,
compozitori, artişti plastici, oameni de teatru, reuşind să devină un adevărat „arhetip”. De la publicarea romanului scriitorului spaniol şi
până în prezent au fost create numeroase opere inspirate de acest personaj în diferite literaturi ale lumii, inclusiv în literatura română.
Timp de aproape patru secole atât scriitorii cât şi criticii literari au fost şi continuă să fie preocupaţi de întrebările „Ce este Don
Quijote?” şi „Ce este quijotismul?”. În secolul al XVII-lea Don Quijote a fost o sursă de comic pur. În Secolul Luminilor a servit
drept sursă de pedagogism îngust. În romantism, Don Quijote devine cartea unei înţelepciuni paradoxale, fiind considerat întruchiparea
„luptei între ideal şi real”. Quijotismul este identificat ca fenomen socio-cultural, fiind comparat cu alte fenomene ca hamletismul,
bovarismul, donjuanismul. De-a lungul secolelor, romanul Don Quijote a avut un impact enorm asupra literaturii, artei, a vieţii, în
general. La temelia quijotismului, ca fenomen socio-cultural complex, s-a aflat ieşirea eroului din operă şi identificarea cititorilor cu
Don Quijote, cedând tentaţiei imposibilului şi încercând să trăiască ficţiunea, fiecare epocă înţelegându-l în felul său. Romanul este
receptat in opera lui Ion Budai-Deleanu,acesta fiind primul ecou cervantesc in literatura romana. Poetul se lasă influenţat de romanul
cervantesc, poemul său Trei viteji, exprimând primul contact creator al literaturii române cu literatura spaniolă. M. Eminescu ,în poemul
Diamantul Nordului, subintitulat Utopia lui Don Quijote sau chiar Viziunea lui Don Quijote, urmează un ideal, realizat la un nivel
abstract de utopie, iar cavalerul apare ca un simbol al onoarei. Manifestările quijotismului în lirica românească pot fi urmărite şi în poezia
lui Ion Pillat. Impresionat adânc de figura lui Don Quijote, poetul român îi va dedica o poezie de tinereţe, întitulată Unor mori de vânt,
inclusă în ciclul Visări păgâne, scrisa între anii 1910-1912. Rezonanţa imaginii quijoteşti apare şi în poezia lui Lucian Blaga,
unele versuri ale poetului, influenţate de figura lui Don Quijote, fiind semnificative în acest sens. Quijotismul, ca simbol, este reflectat
şi în creaţia poetului român Marin Sorescu, în volumul Tinereţea lui Don Quijote, căruia i-a dat ca titlu numele vestitului hidalgo. În
această culegere poetul oferă multiple posibilităţi interpretative ale romanului,intrucat el confera perspective moderne de înţelegere,
rămânând şi astăzi o operă deschisă, ce se imbogateste permanent în semnificaţii prin mentalitatea noilor generaţii. Romanul lui
Cervantes reprezintă o punte peste timp, care uneşte trecutul cu viitorul prin relaţia profundă pe care o oferă dimensiunea sa,
reprezentând atât o parodie şi înnoire a miturilor anterioare, dar şi geneza unui mit esenţial al umanităţii.