Seminarul Teologic Ortodox Craiova

Sfânta Euharistie- coroana Tainelor Bisericii

Coordonator Absolvent,
Pr.Prof.

1
 Craiova,2016

Craiova

Cuprins

I..INTRODUCERE

II.PREZENȚA MÂNTUITORULUI ÎN SFÂNTA EUHARISTIE

III.EUHARISTIA-SACRAMENTUL CE TRANSFORMĂ COMUNITATEA UMANA

ȘI VALOAREA EI DOGMATICĂ ÎN VIAȚA SPIRITUALĂ A BISERICII

IV.EUHARISTIA-ARVUNA VIETII VESNICE

V.SFÂNTA EUHARISTIE,IZVOR DE VIAȚĂ SPIRITUALĂ
VI.CONCLUZII

VII.BIBLIOGRAFIE

2
 I.INTRODUCERE
“Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu ramâne întru Mine si
Eu întru El» (Ioan VI, 56)1
Sfînta Euharistie este cea mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii
căci prin intermediul ei omul ajunge la punctul cel mai înalt spre care se
poate îndrepta strădania sa, unirea cu Dumnezeu în chip tainic „ Hristos
rămâne întru noi și noi întru El.“ ( Ioan 6, 56 ) Unirea cu Hristos în
Euharistie este și actul de înfăptuire și creștere continuă a relațiilor din
lăuntrul unității Bisericii ca trup al lui Hristos, desăvârșindu-se astfel
lucrarea începută prin Botez și Mirungere. De aceea, Sfânta Euharistie este
prin excelență coroana Tainelor Bisericii. Biserica crește și se înalță prin
Euharistie care este mijlocul de realizare și de menținere a Bisericii. Există o
corespondență, o dependență și o relație de cauză și efect între trupul lui
Hristos care se jertfește pe altar și trupul tainic al Bisericii. De fapt Hristos
se jertfește în Euharistie pentru trupul său tainic și pentru fiecare mădular al
acestuia. Euharistia este centrul dinamic, sufletul Bisericii, Hristos nu poate
fi trăit și simțit în Biserică în afara Euharistiei 2. Prin intermediul acestei
Taine omul se împartășește cu Izvorul harului care este Hristos Domnul.
Sfânta Euharistie este Taina încorporării și a creșterii în Hristos, este izvorul

1
 Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti 1988.,PG,1140.
2
Sfântul Grigorie al Nissei,MareleCuvânt Catehetic,37,PG 45,97

3
vieții spirituale mereu sporite a credincioșilor. În această lucrare voi vorbi
despre învățătura și practica cu privire la administrarea Sfintei Euharistii.
Acesastă temă este vastă, cu implicaţii adânci şi sens profund. Instens
dezbătută şi analizată, Sfânta Euharistie a rămas totuşi o taină, necuprinsă pe
deplin de mintea omenească
Tocmai de aceea, în speranţa că aprofunând lucrarea voi învăța și cum să mă
apropii de ținta propusă de El,voi purcede cu gândul la bunătatea Lui prin
faptul că ne-a dat nouă nevrednicilor posibilitatea de a ne împărtășii cu
Însuși Trupul și Sângele Lui, încercând să desluşesc, măcar în parte, tainele
mântuirii prin Iisus Hristos.

II.PREZENȚA MÂNTUITORULUI ÎN SFÂNTA

EUHARISTIE
Prezenţa Mântuitorului în Sfânta Euharistie, sub forma văzută a pâinii şi a
vinului, prin prefacerea acestora în Însuşi Trupul şi Sângele Său, reprezintă
cea mai de seamă semnificaţie a Sfintei Euharistii. Totodată, este una dintre
cele mai tainice lucrări dumnezeieşti, considerată, alături de dogma Sfintei
Treimi şi a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, misterul cel mai înalt al
creştinătăţii.3
Mărturii despre această prezenţă reală a Domnului se regăsesc în Sfânta
Scriptură, unde Mântuitorul Însuşi vorbeşte despre pâinea şi vinul Noului
Legământ ca despre trupul şi sângele Său, identificându-le în mod concret cu
acestea: „Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul
Meu.4Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului
Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi“ (In. 6, 51-53).
3
Pr.D.Stâniloae,Teologia Dogmatică Ortodoxă,vol III,p,107
4
Sf.Chiril al Alexandriei,Tâlcuire la Evanghelia după Ioan,Opere,vol III,Moscova,2002.

4
Cuvintele Mântuitorului de instituire a Sfintei Euharistii de la Cina cea de
Taină menţionează foarte lămurit această realitate tainică: „Luaţi, mâncaţi,
acesta este trupul Meu. Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu“ (Mt.
26, 26-28). Rostite de Hristos într-un cadru euharistic, aceste cuvinte nu sunt
nici metaforice, nici simbolice, nici alegorice, ci trebuie interpretate în
sensul lor propriu, chiar dacă trimit către o realitate tainică şi greu de pătruns
cu mintea, cum au constatat cei care le-au auzit din gura Mântuitorului:
„Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?“ (In. 6, 60).
Urmând cuvintelor Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel confirmă sensul
real al prezenţei Mântuitorului în Euharistie, în chipul pâinii şi al vinului:
„Paharul binecuvântării nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos?
Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?“
(1 Co. 10, 16).5 Şi rugăciunea rostită înainte de împărtăşirea cu Sfintele
Taine întăreşte credinţa Bisericii în realitatea acestei prezenţe: „Încă cred că
acesta este Însuşi preacurat Trupul tău şi acesta este Însuşi scump Sângele
Tău“.
Sfinţii Părinţi au întărit în operele lor acest adevăr de credinţă. În secolul al
II-lea, Sfântul Ignatie Teoforul, în Epistola sa către Smirneni, afirma:
„Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul care a
pătimit pentru păcatele noastre şi pe care Tatăl, cu bunătatea Sa, L-a înviat“.
Sfântul Chiril al Ierusalimului exprimă această prezenţă în Catehezele sale:
„În chipul pâinii ţi se dă trupul, iar în chipul vinului ţi se dă sângele. Nu te
uita, deci, la pâine şi la vin ca la pâine şi vin obişnuit. Ele, potrivit hotărârii
Stăpânului, sunt trup şi sânge al lui Hristos. Să nu judeci taina după gustare,
ci, neîndoielnic, încredinţează-te prin credinţă că ai fost învrednicit de trupul

5
Sfîntul Grigorie Palama,Omiliedespre Sfintele Taine ale lui Hristos,Opere vol III,Moscova,pg160

5
şi sângele lui Hristos“.6 De aceea, Sfântul Chiril recomandă atenţie sporită în
momentul împărtăşirii: „Când te apropii deci să te împărtăşeşti, fă mâna
stângă tron mâinii drepte, ca una ce are să primească pe Împăratul. Fă-ţi căuş
palma şi primeşte Trupul lui Hristos“.
Sfântul Chiril al Alexandriei justifică şi motivul pentru care Mântuitorul Se
face prezent sub chipul pâinii şi al vinului: „Pentru ca să nu ne slăbim noi şi
să ne înmuiem, văzând trup şi sânge, aflate pe sfintele mese ale bisericilor,
Dumnezeu fiind îngăduitor faţă de slăbiciunile noastre, a aşezat în pâine şi în
vin puterea vieţii şi le-a prefăcut pe ele ca să aibă lucrarea trupului Său“.
Pentru a nu exista loc de interpretări eronate trebuie să afirmăm, totodată, că
trupul Mântuitorului Hristos prezent în mod real la Sfânta Euharistie, în
chipul elementelor euharistice, este acelaşi trup cu care S-a unit ipostatic
Dumnezeirea Fiului în momentul Întrupării7. Este trupul care s-a zămislit de
la Duhul Sfânt şi s-a născut din Sfânta Fecioară, trupul care a primit chinuri
şi umiliri, trupul prin care ne-a răscumpărat răstignindu-se pe Golgota, care a
înviat a treia zi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Prin pâinea
şi vinul euharistic credincioşii nu se împărtăşesc cu altceva decât cu trupul
istoric al Mântuitorului Iisus Hristos.
Prezenţa reală a Domnului în Euharistie are loc ca urmare a prefacerii
euharistice a pâinii şi vinului. În urma epiclezei sau rugăciunii de invocare a
Duhului Sfânt, pâinea şi vinul sunt sfinţite, prefăcându-se prin puterea
dumnezeiască în Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. Este clipa cea mai
sfântă şi cea mai zguduitoare din tot cursul Sfintei Liturghii, când „Cinstitele

6
Sfântul Chiril al Ierusalimului,  , Cateheze, Editura IBMBOR, Bucuresti, 2003),pg250
7
Pr.D.Stăniloae,Jertfa lui Dumnezeu si spiritualizarea noastră prin împărtășirea de ea în Sfânta
Liturghie,Ortodoxia,I(1983),p.108

6
Daruri“ devin „Sfintele Daruri“ şi când prezenţa lui Hristos devine reală şi
substanţială.8
Această realitate tainică are loc şi înainte de prefacerea euharistică, existând
mai multe grade ale prezenţei Domnului pe tot parcursul Sfintei Liturghii. El
e prezent începând chiar din momentul pregătirii darurilor de pâine şi vin,
din cadrul rânduielii denumite „Proscomidie“. Există o anumită
protoprezenţă a Mântuitorului, în toate actele Sfintei Liturghii, care preced
prefacerea. Sfântul Simeon al Tesalonicului, în tâlcuirea Sfintei Euharistii,
afirma: „Prin dumnezeiescul chip al Sfintei Proscomidii vedem Trupul lui
Iisus şi toată Biserica avându-L pe Dânsul în mijloc, lumina cea adevărată şi
viaţa cea veşnică. Aceasta este Taina cea mare. Dumnezeu între oameni,
Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor. Aceasta este împărăţia ce va să fie şi
petrecerea vieţii celei veşnice, Dumnezeu cu noi, văzut şi împărtăşit“. Tot
astfel se exprima şi părintele Dumitru Stăniloae: „Toată Liturghia e ca o
icoană a unicului Trup al vieţuirii Mântuitorului, toate părţile ei, de la
început până la sfârşit, aducând sub privire prezenţa lucrătoare a lui Hristos.9

III.EUHARISTIA-SACRAMENTUL CE TRANSFORMĂ
COMUNITATEA UMANA ȘI VALOAREA EI DOGMATICĂ ÎN VIAȚA
SPIRITUALĂ A BISERICII
Viaţa fiind unire cu izvorul vieţii, cu Dumnezeu, Euharistia este unitatea
supremă realizată cu Hristos şi prin Hristos în Trupul Său comunitar-
sobornicesc, în care pulsează viaţa dumnezeiască a Duhului la care este
atrasă într-o ordine care începe cu Botezul, continuă cu Mirungerea şi se
desăvârşeşte cu Euharistia, bineînţeles nefiind ignorate nici celelalte Sfinte
8
Ibidem
9
Pr.Alexander Schmemann,Euharistia-Taina Împărăției,trad Pr.Boris
Rădulescu,EdAnastasia,București,1992,pg 74

7
Taine – fiecare cu locul şi cu importanţa ei; întreaga omenire fiind chemată
de Dumnezeu să răspundă iubirii Sale10. Fiind unitate cu Hristos, în calitate
de Cap al Bisericii – Trupul Său –, Euharistia realizează şi unitatea
membrelor acestui Trup, fiind astfel Taină a unităţii Bisericii prin excelenţă,
reprezentată simbolic prin elementele euharistice aşezate pe Sfântul Disc,
care prin prefacerea Sfântului Agneţ şi prin împărtăşirea membrilor Bisericii
realizează în mod real această unire, cei care se împărtăşesc devenind
adevărate mădulare ale Trupului lui Hristos în comuniunea iubirii
unificatoare.
Biserica este, după Nicolae Cabasila, acea comunitate de persoane unite
între ele, care poartă „pecetea” lui Hristos şi cărora li se comunică viaţa de
comuniune şi iubire a lui Dumnezeu prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Ea
este extensiunea lui Hristos Însuşi în ele, prin puterea Lui comunicată prin
Sfintele Taine şi în special prin Euharistie. Biserica are, deci, acea putere de
a extinde pe Hristos mai departe în oameni, încorporându-i pe aceştia în El,
sau adâncind tot mai mult relaţia Lui cu ei. Aşadar, pe de o parte, ea Îl are pe
Hristos şi pe Duhul lui Hristos în ea, pe de altă parte Îl cheamă mereu prin
epicleza ei. Duhul lui Hristos Care a întemeiat Biserica şi sălăşluieşte în ea,
menţinând-o ca pe un sacrament în totalitatea ei, o face datorită acestei
calităţi ca fiind sursă a actelor sacramentale, dar şi rezultat mereu înnoit al
lor, ceea ce pune în evidenţă faptul că Biserica, având în ea pe Hristos din
care iradiază permanent Duhul, continuă să primească pe Duhul, să fie
îmbogăţită, înnoită şi împrospătată de El prin Taine.
Aşadar, Duhul lui Hristos vine prin slujirea săvârşită de Biserică pe baza
legăturii pe care El o are cu Biserica, fiind deci într-un anumit grad în
Biserică şi venind nu numai prin ea, ci şi din ea, peste cei pe care ea îi
10
Sfântul Grigorie al Nissei,Marele Cuvânt Catehetic,37,pg 102

8
prezintă Lui, prin persoanele anume alese de El pentru aceasta şi cărora le-a
şi dat puterea pentru această lucrare. Având această legătură intimă cu
Domnul ei, Biserica Îl imită sau Îl prelungeşte pe Acesta în toată lucrarea ei,
făcând cele ce le-a făcut Domnul, înainte de a exista ea ca o comunitate
concretă a oamenilor uniţi cu Dumnezeu prin Hristos, prin Duhul Sfânt;
„Biserica, imitând pe Domnul, aduce jertfa nu numai pentru a cere, ci şi
pentru a mulţumi, ceea ce se vede din multe locuri, dar mai ales din
rugăciunea în care se exprimă oarecum scopul sfintei slujbe”. Ea face
aceasta, prin ierarhia sa, din două motive: îndemnată fiind de porunca
Mântuitorului, Care a zis ca „aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”, şi în
al doilea rând, aducându-şi aminte de toate actele mântuitoare, soteriologice
ale lui Hristos săvârşite pentru ea. Deci, în tot ceea ce face Biserica,
săvârşeşte ceea ce a făcut El pentru noi. Tocmai prin aceasta se realizează
deplina comuniune a oamenilor cu Hristos, ca mădulare ale Trupului Său, şi
unitatea tuturor creştinilor în Hristos şi întreolaltă, prin Euharistie. Deci
„Biserica este nu numai o comuniune euharistică, ci o largă comuniune
sacramentală, dată fiind legătura tuturor celorlalte Taine cu starea de jertfă şi
Înviere a lui Hristos”. Tainele aparţin Bisericii, ca acte ale Capului ei – Iisus
Hristos – prin ea. Căci Capul nu este singur, ci împreună cu Trupul. El nu
lucrează nimic singur, ci împreună cu Trupul Său – Biserica, şi tot ce face El
se face prin Duhul Său şi se raportează la Trupul Său – Biserica. Fiind
săvârşite de Hristos prin Duhul Său lucrător în ea, Tainele sunt ale Bisericii .
Unirea se realizează între Hristos şi persoanele umane care se împărtăşesc de
El, „nu se reduce la o simplă legătură simbolică sau metaforică, ci este o
încorporare reală, fizică, substanţială a fiecărui credincios în parte şi a
tuturor laolaltă, adică a comunităţii întregi sau a Bisericii în Trupul lui
Hristos. Acesta este Capul sau inima Trupului Său tainic, adică al Bisericii,
9
iar noi suntem mădularele vii ale acestui trup, trăgându-ne seva de viaţă din
Însuşi Capul – Hristos”. Prin Biserică se realizează nu numai o unire
desăvârşită a oamenilor cu Hristos, ca membre ale Trupului Său tainic,
mistic, ci şi între aceste mădulare, făcându-ne „să gândim la fel unii pentru
alţii”, după cum se exprimă Sf. Ap. Pavel. În Biserică, însă, nu toţi au
aceleaşi daruri de la Hristos şi aceeaşi putere. Hristos a ales în Biserică pe
unii a fi „iconomi ai Tainelor lui Dumnezu” (1 Co 4, 1). Nicolae Cabasila
vorbeşte despre aceştia ca despre nişte organe speciale, cu funcţii deosebite
în Biserică, prin care lucrează Însuşi Hristos Preotul în Biserică „se roagă ca
Dumnezeu, Care a primit darurile noastre, să trimită în schimb harul Său,
atât celor vii, cât şi celor adormiţi. Preotul mulţumeşte pentru sfinţi, pentru
că printr-înşii Biserica şi-a ajuns ţelul ei, văzându-şi împlinită rugăciunea
pentru dobândirea împărăţiei cerurilor. Însă prin «sfinţi» înţelegem nu numai
pe cei desăvârşiţi în virtute, ci pe toţi câţi se străduiesc spre desăvârşire,
chiar dacă nu au ajuns încă la ea. Biserica este numită sfântă din pricina
Sfântului (Iisus) la care membrii ei participă şi din al cărui Trup şi Sânge se
împărtăşesc. Căci ei sunt mădulare ale acestui Trup, carne din carnea Lui şi
oase din oasele Lui”.
El Însuşi actualizează relaţiile Sale, sau se oferă pe Sine Însuşi prin Taine, în
care este întrupată Biserica, dar nu în chip simbolic, ci ca mădularele în
inimă, ca ramurile în rădăcina plantei, sau, cum spune Mântuitorul, ca
„mlădiţa în viţă” (In 15, 15). Adică, nu este vorba numai de comunitate de
nume, sau de o simplă asemănare între ele, ci chiar de identitatea de fapt. De
aceea spune şi Sf. Ap. Pavel că „voi sunteţi Trupul lui Hristos şi fiecare
mădulare în parte” (1 Co 12, 27). Pentru Nicolae Cabasila „moaştele sunt ca
Biserica cea adevărată şi altarul cel adevărat, iar zidirea nu e decât o imitare

10
IV.SFANTA EUHARISTIE,ARVUNA VIETII VESNICE
Sfânta Euharistie reprezintă încununarea urcușului nostru duhovnicesc,
deoarece prin aceasta oamenii se unesc cu Hristos Însuși, izvorul Vieții și al
harului, ființa noastră întreagă ajunge pătrunsă de prezența Mântuitorului,
devenind astfel una cu El. Toată creația se bucură de o transfigurare liturgică
– pâinea și vinul aduse ca prinoase de credincioși primesc o destinație sfântă,
căci acestea nu mai sunt simple alimente, ci devin Pâinea Vieții, adica
Trupul și Sângele Mântuitorului. Astfel, în Sfânta Liturghie „toată suflarea“
este chemată să laude pe Dumnezeu în stare de recunoștință.
Creștinii nu pot da nimic Creatorului pentru toate darurile cu care Acesta i-a
înzestrat; recunoștința este singurul mod prin care putem răspunde Jertfei
Mântuitorului. Psalmistul însuși afirmă: „ Ce voi răsplăti Domnului pentru
toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi
chema“ (Ps 115, 3-4). Din aceste cuvinte se desprinde ideea că participarea
la Euharistie este însăși mulțumirea pe care o aducem, iar permanentizarea
stării de recunoștință în viața noastră reprezintă în continuare mulțumirea pe
care o aducem pentru darul acesta negrăit al Sfintei Împărtășanii. Roadele
Sfintei Euharistii ne se determină prin numărul de împărtășiri, ci ele depind
de dispoziția sufletească cu care credincioșii primesc Sfintelor Taine. Prin
urmare, împărtășirea cu Sfânta Euharistie reprezintă nu numai punctul
culminant al spiritualității, ci este în același timp și o răsplată sau un premiu
11
cu care sunt incununați cei care se nevoiesc spre ea cu nevoința cea bună. De
aceea Sfântul Nicolae Cabasila sublinia că „ se cuvine ca întru sudoarea
frunții să ne câștigăm această Pâine, ce pentru noi s-a frânt și numai pentru
ființele cuvântătoare s-a rânduit. S-a poruncit să ne apropiem de această
Cină străduindu-ne“. Pentru a beneficia de roadele jertfei euharistice este
necesară împărtășirea de ea. Unul din efectele cele mai însemnate pe care le
produce împărtășirea cu Sfânta Euharistie este unirea tainică și reală cu
Hristos în mod desăvârșit. Pătrunderea lui Hristos în sufletul nostru sub
forma hranei euharistice sporește neîncetat viața noastră cu Hristos în Duhul,
sădește în noi puteri noi de viață harică. Așa cum hrana obișnuită
prelungește viața, tot astfel hrana euharistică se transformă într-un izvor al
nemuririi și al vieții veșnice. Sensul unirii euharistice cu Hristos nu se
epuizează numai într-o unire bipersonală, căci Sfânta Euharistie întărește
unitatea comunitară pluripersonală. „ Prin împărtășirea personală Hristos ne
introduce în marea comunitate euharistică care cuprinde toată făptura
transfigurată prin unirea celor cerești cu cele pământești. Unirea euharistică
pregătește și arvuna unirii cerești.“ Împărtășindu-ne de plenitudinea
dumnezeirii care sălășluiește în Hristos suntem conduși și noi spre
desăvârșire prin îndumnezeirea pe care ne-o cumunică El. Euharistia îi
integrează pe credincioși în Biserică, iar prin împărtășirea continuă menține
apartenența lor la Biserică, căci Euharistia este centrul dinamic, sufletul și
nervul Bisericii. Hristos nu poate fi trăit și simțit în Biserică în afara
Euharistiei. Prin permanentizarea în ea a jertfei și prezenței tainice a lui
Hristos, ea se face centrul de reflux permanent al dragostei lui Dumnezeu
față de oameni, forța care îi adună și îi unește pe credincioși în Biserică.
„ Hristocentrismul euharistic spre care sunt atrași prin împărtășire
credincioșii, ca principiu integrator perihoretic, atrage viața umană a
12
credincioșilor în viața divină a lui Hristos“ . Euharistia formează
comunitatea trupului tainic al lui Hristos. De aceea, având în centrul ei
Sfânta Euharistie prin care Hristos e permanent prezent, Sfânta Liturghie
cuprinde înlăuntrul ei o prezență continuă a lui Hristos, coboară cerul pe
pământ, transfigurează și sfințește făptura, anticipează liturghia cerească.
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre Euharistie în modul următor:
„ Împărtășirea cu Trupul si Sângele Domnului, deschizând credinciosului
porțile Împărăției Cerurilor devine deja aici pe pământ izvor de sfințire și
mântuire: Această trapeză este putere pentru sufletul nostru, întărirea inimii,
temei pentru încredere, nădejde, mântuire, lumină, viață. Trecând dincolo (în
Împărăția lui Dumnezeu,) cu această Jertfă, noi cu o mare îndrăzneală vom
intra în locașurile sfinte, ca și cum am fi păziți din toate părțile cu o armă de
aur.
Așadar, marele Ioan neostenit îndemna poporul lui Dumnezeu așa numitul «
ο λαός του Θεο,la o împărtășire continuă.În zadar se face Jertfa în fiecare zi,
în zadar stăm în preajma jertfelnicului ; nimeni nu se împărtășește. Acestea
vi le spun nu ca să vă împărtășiți pur și simplu, ci ca să vă faceți vrednici.
Nu ești vrednic de jertfă, nici de Împărtășire? Dar atunci nu ești vrednic nici
de rugăciune. Auzi diaconul care stă și zice : Cât sunteți în penitență rugați-
vă ! Toți câți nu se împărtășesc sunt în penitență, ce mai stai? Daca ești
dintre cei ce sunt în penitență nu trebuie să te împărtășești, căci cine nu se
împărtășește e dintre cei ce sunt în penitență. Pentru ce spune : Apropiați-vă
cei ce nu puteți, să vă rugați!, iar tu stai cu insolență ? Din pasajul citat mai
sus, putem evidenția faptul că Sf. Ioan nu propovăduia o împărtășire cu
tainele lui Hristos într-un mod arbitrar, cu nepăsare față de starea sufletească
a credinciosului. Ci dimpotrivă, promova o kinonie cu Trupul si Sângele lui

13
Hristos în contextul prezenței unei stări de suflet înrădăcinată în relația
agapică cu Hristos.
Împărtășania își arată lucrarea mântuitoare numai în sufletele celor care o
primesc cu vrednicie, adică în cei pregătiţi sufleteşte şi trupeşte pentru
primirea ei. În cei ce n-o primesc cu pregătirea cuvenită, nu numai că nu are
aceste efecte, ci dimpotrivă, le pricinuieşte mustrare din partea propriului
cuget şi osândă de la Dumnezeu, după cuvântul sfântului Apostol Pavel:
,,Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu
nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi de sângele Domnului. Să se
cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osândă îşi mănâncă şi bea,
nesocotind trupul Domnului” (I Corinteni 11, 27-29).

V.SFÂNTA EUHARISTIE,IZVOR DE VIAȚĂ SPIRITUALĂ

Viața spirituală ce izvorăște în Ortodoxie din credință și din toate actele de
cult iradiază din Sfânta Taină a Euharistiei. Iradierea Duhului lui Hristos
peste comunitatea adunată și peste darurile aduse de ea este urmarea
rugăciunii și unită cu rugăciunea. Un motiv pentru care pâinea și vinul aduse
de comunitate se prefac în Trupul și Sângele Domnului fără a se pierde
chipurile lor, este că acestea sunt mijloace prin care mâncăm și bem arvuna
14
vieții veșnice. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că „Hristos ne-a dat putința să
ne săturăm de Trupul Lui, ridicându-ne la o prietenie și mai mare și
arătându-ne dorul Lui și mai mare, căci nu Se dă pe Sine celor care doresc
numai ca să-L vadă, ci ca să-L atingă, să-L mănânce și să se sădească în
Trupul lui și să se unească cu El.“ 
Bunătățile iubirii și ale vieții nesfârșite sunt puse la dispoziția noastră prin
Euharistie, căci în aceasta sunt concentrate toate bunătățile și puterile care
întrețin viața noastră cerească și eternă. În elementele euharistice este însăși
dumnezeirea infinită pusă la dispoziția noastră în mod permanent și
începând cu viața pământească. Sfânta Masă este astfel punctul de întâlnire
al Bisericii triumfătoare cu cea luptătoare, căci Sfânta Liturghie este
pregustare și anticipare a vieții veșnice întru Împărăția lui Dumnezeu pe care
o invocă preotul prin cuvintele: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a
Fiului și a Sfântului Duh“.
Prin împărtășirea cu Sfintele Taine trupul nostru e ridicat la treapta de Trup
al lui Hristos și de aceea este destinat Învierii; trupul nostru se sfințește prin
aceasta și prin eforturile noastre de curățire care ne pregătesc pentru primirea
Sfintei Impărtășanii, și care se întăresc prin primirea ei. „ Fiecare membru al
Bisericii, unit prin Sfânta Împărtășanie cu Hristos, devine mădular al lui
Hristos.“ Spiritualitatea Euharistiei nu constă numai în trăirea simplă a unirii
cu Hristos, ci într-o unire în curăție, pentru care trebuie să ne străduim
înainte și după Împărtășanie, pentru că această unire nu e produsă de Hristos
în noi fără efortul nostru. Hristos ne dă nu numai o stare de curăție, ci și o
putere de împlinire a acestei curății. Acest înțeles îl au cuvintele rostite de
preot înainte de Împărtășire: „Sfintele sfinților“. Această exclamație îi invită
să se împărtășească pe cei care s-au străduit prin pocăință pentru primirea lui
Hristos, dar le și făgăduiește o viață și mai curată. De aceea, în Ortodoxie
15
credincioșii postesc, se spovedesc, se împacă cu toți cei cărora le-au greșit, și
se feresc de orice păcat înainte și mai ales după Sfânta Împărtășanie.
„ Acestea sunt tot atâtea acte de înduhovnicire, care dacă se repetă des, îi
conduc pe credincioși spre o spiritualitate întipărită adânc în ființa lor,
devenită o caracteristică a vieții lor.“ Pentru Biserica Ortodoxă Sfânta
Euharistie și-a păstrat întreaga importanță de izvor al unei vieți spirituale
mereu sporite, de putere în vederea spiritualizării credincionșilor. Această
putere este înțeleasă ca drum spre desăvârșire după asemănarea lui Hristos,
întrucât în Euharistie omul se unește cu Hristos, care își trăiește și își
prelungește în credincioși actele sale mântuitoare – Întruparea, Jertfa,
Învierea.
Concluzii
Viaţa în Hristos o dobândim prin Sfintele Taine, care îşi au baza în Taina
originară sau Taina Tainelor care este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus
Hristos; dar recunoaştem cu toţii că cea mai plină de mister dintre toate
Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos, şi după El este Euharistia şi
Biserica. Prin Botez, Mirungere şi Euharistie ne încorporează în Sine în
Trupul Său tainic – Biserica, ne ridică la comuniunea cu Sine aşezându-ne în
intimitatea Sa, dăruindu-ne infinita şi nemărginita Sa bogăţie duhovnicească
prin care putem să creştem neîncetat „până la măsura bărbatului desăvârşit, a
vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Ef 4, 13).
În fiecare Taină, Hristos ni Se dăruieşte cu o lucrare a Sa, în Euharistie,
însă,  ni se dăruieşte cu Însuşi Trupul şi Sângele Său, deplin penetrate de
Duhul Lui şi prin care ne spiritualizează şi pe noi, având acordul voinţei
noastre libere. Euharistia este Taina care-L extinde pe Hristos în noi, sau
prin care suntem noi asimilaţi la umanitatea Sa preamărită prin Înviere şi
Înălţare. Această extindere a lui Hristos în noi constituie Biserica – o
16
comunitate de persoane unite între ele prin acelaşi Trup şi Sânge al lui
Hristos, pline de Duhul Sfânt. Biserica, care este astfel constituită ca o
comunitate concretă, vizibilă, a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în
Duhul Sfânt, are la rândul ei puterea sacramentală de a-L extinde mai
departe pe Hristos în alţi oameni, prin organele alese şi sfinţite de Hristos
Însuşi în ea şi pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfânt, adăugând Trupului Său
noi mădulare. De asemenea, puterea sacramentală, sfinţită şi sfinţitoare a
Bisericii izvorăşte tot prin puterea lui Hristos cel sălăşluit în ea prin Duhul
Sfânt. Euharistia şi Biserica sunt două realităţi nedespărţite, într-o continuă
şi indisolubilă legătură, una implicând-o pe cealaltă, una fiind condiţie a
celeilalte, iar în amândouă este prezent Acelaşi Hristos prin Trupul Lui,
deplin pnevmatizat, atrăgând toate mădularele şi membrele Sale spre
înălţimea la care se află El.
Aşadar, importanţa şi semnificaţia Euharistiei sunt fundamentale şi maxime
pentru viaţa omului, pentru viaţa lumii, căci ea este unirea cea mai înaltă
care se poate realiza între om şi Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu,
în Împărăţia Sa. Dumnezeiasca Împărtăşanie din cadrul Sfintei Liturghii,
care se săvârşeşte în Biserică pentru credincioşi, ne uneşte cu Hristos şi pe
noi unii cu alţii, deoarece toţi credem în Unicul Hristos – Care este ieri, azi
şi în veci Acelaşi şi prin Care ne împărtăşim cu aceleaşi Sfinte Taine. Ea este
Taină a Bisericii şi a unităţii Bisericii fiindcă în ea se pecetluieşte unitatea de
credinţă încununând Liturghia Cuvântului. Ea susţine creşterea permanentă a
creştinilor în Hristos, în Trupul Său tainic – Biserica –, în comuniunea iubirii
cu Hristos şi între ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al împăcării,
al iubirii şi a unităţii profunde a oamenilor în Hristos, a mântuirii în El şi
prin El, aşa după cum am mai spus în acest studiu. Unitatea creştină trebuie
să se răsfrângă asupra lumii întregi, pentru ca să se pregătească în acest chip
17
unitatea eshatologică pe care Sfânta Împărtăşanie o prefigurează, Împărăţia
lui Dumnezeu cea veşnică pe care o pregustăm încă din viaţa această terestră
şi care nu este o comuniune umană, ci o unitate în Dumnezeu, în
plenitudinea adevărului şi în bucuria Împărăţiei această concepţie ar trebui
să asigure ecumenicitatea sau gândirea şi mişcarea ecumenică ale Bisericii
celei una, după cum şi Hristos – Adevăratul Dumnezeu – doar Unul este!
Închei cu constatarea că Euharistia actualizează, arile potenţialităţi umane
care semnifică şi simbolizează ceea ce trebuie să devină lumea, adică o
dăruire şi un imn de laudă adus, neîncetat, Creatorului; o comuniune
universală în Trupul lui Hristos, o împărăţie a dreptăţii, a iubirii şi a păcii în
Duhul Sfânt, pentru unitatea şi mântuirea tuturor în Hristos Domnul şi prin
Hristos, ajungând, astfel, la desăvârşirea noastră cu ajutorul Sfintei
Euharistii căreia îi descoperim, în acest fel, valoarea ei duhovnicească de
nepreţuit.
Studiul de faţă doreşte să evidenţieze şi să mai sublinieze, încă o dată,
importanţa Sfintei Împărtăşanii în viaţa credinciosului fără de care el nu
poate accede la desăvârşirea şi la mântuirea sa personală, din punct de
vedere spiritual.
De asemenea, acest material subliniază valoarea sacramentală a jertfe
nesângeroase care este Sfânta Euharistie, jertfă adusă de către Domnul
nostru Iisus Hristos – Care Se şi aduce El Însuşi pentru noi şi pentru a
noastră mântuire, reactualizând, astfel, jertfa de pe Golgota, dar într-un chip
duhovnicesc, în Biserică şi prin Biserică, pe care noi o alcătuim şi noi
trebuie să o slujim de fapt, şi care este condusă de către Iisus Hristos –
Întemeietorul ei.
Materialul de faţă scoate în evidenţă legătura indisolubilă şi reciprocă care
există între Sfânta Euharistie şi Biserică, între Taina Împărtăşaniei şi
18
celelalte Taine ale Bisericii – ca izvor al harului divin sfinţitor asupra
oamenilor şi, totodată, reliefează rolul Sfintei Euharistii care asigură
Comunitatea între Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, şi om şi, nu în ultimul
rând, între oamenii care sunt membrii Bisericii şi care, deci, alcătuiesc trupul
ei al cărei cap este Însuşi Hristos.

19