Neoliticul (din limba greacă neos, „nou” și lithos, „piatră”, sau noua epocă de piatră) este o perioadă din

istoria omenirii, fiind ultima perioadă a epocii de piatră. Termenul a fost inventat în 1865 de istoricul
John Lubbock. Neoliticul este penultima epocă a preistoriei și cea mai scurtă, ea a urmat după mezolitic
și a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și metalurgiei
primitive a cuprului, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei.

Epoca neolitică urmează pleistocenul final epipaleoliticul și holocenul timpuriu, mezoliticul. Neoliticul
începe o dată cu practicarea agriculturii și se încheie o dată cu apariția metalurgiei specializate a cuprului
în epoca cuprului sau eneolitic (chalcolithic). Termenul de neolitic nu se referă la o perioadă cronologică
strictă, însă include o serie de manifestări economice comune, cum ar fi: uneltele din piatră lustruită;
practicarea agriculturii și domesticirea animalelor. Unii specialiști au înlocuit termenul de neolitic cu
termenul mai descriptiv de comunități sătești timpurii (în engleză: Early Village Communities), însă
termenul nu a fost larg acceptat.

Neoliticul ("nouă epocă de piatră") este ultima perioadă a epocii de piatră, care a început acum 12 000
de ani (anii 10 000 î.e.n.) când s-a dezvoltat agricultură în Orientul Apropiat din perioada
epipaleoliticului. Perioada se încheie o dată cu apariția metalurgiei specializate a cuprului în epoca
cuprului sau eneolitic (chalcolithic) acum 6500 ani (anii 4500 î.e.n.), ceea ce a dus la Epoca Bronzului și
Epoca Fierului. În nordul Europei, Neoliticul a durat până în anul 1700 î.e.n, iar în China până în anul
1200 î.e.n. Alte regiuni ale lumii, ca America de Nord și America de Sud, au rămas în neolitic până la
contactul cu europenii.

Neoliticul a presupus progresul comportamentului, schimbărilor și caracteristicilor culturale, incluzând

cultivarea cerealelor și domesticirea animalelor.

Termenul de neolitic derivă din limba greacă "neos" (nou) și "lithos" (piatră), termenul fiind atribuit
acestei perioade de către Sir John Lubbock în anul 1865 când a divizat epoca de piatră în trei perioade.

Originea

Pietre lustruite pentru topoare neolitice

Urmărind cronologia ASPRO, Neoliticul a început în anul 10 200 i.e.n. în Orientul Apropiat, odată cu
apariția culturii Natufiene, când oamenii au început să cultive cerealele și își făcea apariția agricultura
timpurie. Perioada Natufiană sau pre-neolitică a durat din anul 12 500 i.e.n. până în anul 9500 i.e.n.
Simultan a fost Neoliticul pre-ceramic din anii 10 200- 8800 i.e.n. Natufienii au devenit dependenți de
dieta constituită din cerealele sălbatice. Aceștia au avut un stil de viață sedentar datorită încălzirii
climatice ce i-au forțat pe oameni să se apuce de agricultură.
Din anii 10 200-8800 i.e.n. s-au constituit primele comunități agricole în Orientul Apropiat și s-au extins
în Asia Mică, Africa de Nord și nordul Mesopotamiei. Mesopotamia a devenit centrul Revoluției Neolitice
din anul 10 000 i.e.n.

Agricultura din Neoliticul timpuriu a fost limitată la cultivarea plantelor sălbatice sau domesticite,
incluzând grâu de einkorn, mei și alac. Câinii, oile și caprele au fost domesticite. Din anii 6900-6400 i.e.n.
au fost domesticiți porcii și vacile, fiind stabilite așezări permanente sau sezoniere. În Japonia și alte
culturi est-asiatice erau fabricate primele obiecte din ceramică înainte să se dezvolte agricultura.

Periodizarea ceramicii

În Orientul Mijlociu, culturile sunt identificate ca fiind neolitice după mileniul al 10-lea i.e.n. Dezvoltarea
timpurie a avut loc în Orientul Apropiat. Culturi neolitice sunt atestate în sud-estul Anatoliei și nordul
Mesopotamiei în anul 8000 i.en.

În Beifudi, sit-ul arheologic de lângă Yixian, provincia Hebei ,China, sunt relicve contemporane cu
culturile Cishan și Xinglongwa din anii 6000-5000 i.e.n., culturi neolitice din munții Taihang.

Neoliticul 1 a început în anul 9500 î.e.n. în Levant, când un templu, Gobekli Tepe, a fost construit în sud-
estul Turciei. Regiunea era populată de triburi de vânători-culegători din cauza absenței de dovezi care
să ateste locuințe permanente. Templul ar putea fi cel mai vechi lăcaș religios construit de mâna omului.
Șapte blocuri de piatră, acoperind o suprafață de 10 hectare, cuprind coloane de granit cu figuri de
animale, insecte și păsări gravate. S-au folosit unelte de piatră pentru ca coloanele să fie cioplite și
transportate de sute de oameni, servind ca suport pentru acoperiș.

Alte sit-uri arheologice sunt la Tell es-Sultan, Ierihonul antic, Israel- Ain Mallaha, Nahal Oren, Kfar
HaHoresh, Gilgal din Valea Iordanului, și Byblos din Liban.

Principalul avans în Neolithic 1 a fost practicarea agriculturii. În culturile natufiene pre-neolitice,

cerealele sălbatice erau culese, iar semințele au fost selectate și replantate. Grâul era zdrobit pentru a
obține făină din care se preparau pâini. Grâul emmer a fost domesticit și cultivat. De asemenea, caprele
și oile au fost domesticite, iar reproducerea lor era supusă pentru prima oară unei selecții artificiale
întocmite de oameni.
În 2006 s-au descoperit smochine într-o casă din Ierihon care datează din anul 9400 î.e.n. Smochinele
erau de o varietate mutantă care nu puteau fi polenizate de insecte. Dovada sugerează că smochinele au
fost primele fructe selectate cultivate și au marchat inventarea tehnologiei agriculturii, cu câteva secole
înainte de cultivarea grâului.

Așezările au devenit permanente, cu locuințe circulare, cu o singură camera, făcute din cărămizi de noroi
și onconjurate de garduri de protecție față de inundații sau pentru a preveni animalele să între. S-au
găsit indicii care arată că grâul și carnea erau depozitate în aceste locuințe.

Neoliticul 2 a debutat în anul 8800 î.e.n. în Orientul Apropiat, în Ierihon. O așezare populată cândva de
3000 de locuitori a fost descoperită în Amman, Iordania, fiind cea mai străveche așezare largă din
orientul apropiat, denumită Ain Ghazal, care a fost locuită din anul 7250 î.e.n. până în 5000 î.e.n.
Așezările erau rectangulare, locuințele erau construite din cărămizi de noroi, familiile trăiau într-o
singură cameră sau camere multiple. S-au găsit evidențe ale practicării cultului funerar, precum și gropi
funerare cu craniile morților bine conservate cu noroi pentru a le menține trăsăturile faciale. Restul
trupului era lăsat separat să putrezească până rămâneau doar oasele din el, iar apoi erau îngropate în
interiorul așezării sub podeaua casei sau între locuințe.

Stilul de viață bazat pe domesticirea animalelor, sedentarism și agricultură s-a extins în împrejurimi,
fuzionand cu vânătorii-culegători harifieni din sudul Levantului, având conexiuni cu culturile din Fayyum
și estul Egiptului, apoi pe țărmurile Mării Roșii, estul Siriei și sudul Irakului.

Neoliticul 3 a început în anul 6400 î.e.n. în Semiluna Fertilă, fiind dezvoltate ceramică de tip halafiana din
Turcia, Siria și nordul Irakului și cea de tip ubaid din sudul Irakului.

Epoca chalcolitică (piatră-bronz) a început în anul 4500 î.e.n., apoi Epoca bronzului a început în anul
3500 î.e.n., înlocuind culturile Neoliticului.