Sunteți pe pagina 1din 1

Sega

Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India


Namaste este jurnalul a două călătorii simultane – una în India şi alta
în sine însuşi –, pe care un tânăr le iniţiază într-un moment de cotitură
a vieţii, când, după căutări febrile, dar sterile ale adevărului personal,
îşi îndeasă toate întrebările într-un rucsac şi porneşte să le găsească
răspunsuri pe alte meleaguri.

Drumul până în inima Indiei aşterne dinaintea călătorului Sega peisaje


naturale de un farmec luxuriant şi peisaje umane pitoreşti până la
bizarerie şi se opreşte în ashramul lui Osho din Pune – o oază de
calm, cel puţin în aparenţă, în mijlocul unei lumi dezlănţuite.

Aici, între două sesiuni de meditaţie pe muzică asurzitoare ori în


întuneric ca smoala, Sega are parte de fapt de adevărata aventură
indiană: descoperă un caleidoscop întreg de personaje exotice
şi poveştile lor de viaţă, delicioasele mâncăruri locale cu nume
imposibil de pronunţat, aroma inconfundabilă a
ceaiului masala, farmecul femeii asiatice şi forţa
regeneratoare a chatarsisului.

Dar, dincolo de toate acestea, sarea şi piperul cărţii o reprezintă


şirul întâmplărilor mărunte, surprinse cu un ochi de cineast plin de
vervă, de umor şi dotat cu remarcabila intuiţie a dozării suspansului,
care te acaparează până la ultimul rând al poveştii.