Basmul

Definiție: Basmul este o narațiune ficțională, în care sunt relatate întâmplări

fabuloase puse pe seama unor personaje polarizate etic (reprezentând forțele
binelui și forțele răului), aflate într-o permanentă confruntare; din această
confruntare, ies mereu învingătoare forțele binelui.

Particularități:

- Basmul popular are următoarele caracteristici: caracter anonim, oral, colectiv și

tradițional;
- Tema oricărui basm o constituie lupta dintre bine și rău, destinul, călătoria sau
drumul inițiatic al eroului;
- Motivele specifice basmului: lipsa (prejudiciul), interdicția, încălcarea interdicției;
împăratul fără urmași; superioritatea mezinului, probele, drumul cu obstacole;
metamorfoza, animalele adjuvante (calul năzdrăvan, crăiasa albinelor etc),
vicleșugul, pedepsirea celor răi, nunta etc. ;
- Timpul și spațiul sunt vag indicate; întâmplările s-au petrecut odată ca niciodată;
pe când se potcovea puricele etc;
- Basmul implică o anume schemă narativă:
 Formulele inițiale, care au rolul de a proiecta narațiunea în fabulos, făcând
trecerea din planul real în cel ireal;
 Formula mediană cu rol în asigurarea continuității comunicării ficționale și în
menținerea suspansului, a tensiunii epice;
 Formula finală restabilește echilibrul real/ ireal;
- Personajele basmului sunt polarizate etic, ele reprezentând Binele sau Răul
( pozitive și negative); unele personaje posedă însușiri excepționale construite pe
baza idealizării însușirilor omenești ( frumusețea, bunătatea, curajul, inteligența);
- Apar personaje cu puteri supranaturale (adjuvante) care ajută protagonistul (calul
năzdrăvan, regina albinelor, Sfânta Vineri);
- Cifra magică (3, 33, 99);
- Obiectele magice (furca ce toarce singură, pieptenele care se transformă în
pădure etc);
- Acțiunea se desfășoară pe cele două tărâmuri;
- Procedeele stilistice specifice basmului sunt: personificarea, antiteza etc. ;
- Limbajul este simplu, presărat cu elemente de lexic popular, arhaisme,
regionalisme;
- Stilul basmului este caracterizat de oralitate.