Analiză arie „Notte e giorno faticar”

Încadrată de compozitor chiar la începutul operei, aria „Notte e giorno faticar”

reflectă un monolog cu sine însuşi al lui Leporello, în care acesta este tot mai nemulţumit de
cum este tratat de stăpânul său, Don Giovanni, gândindu-se chiar să îl abandoneze. Însă sunt
doar cuvinte spuse la nervi şi în van , „Voglio far il gentiluomo, e non voglio piu' servir...”
(Vreau să fiu un gentleman şi nu vreau să mai servesc) , Leporello rămâne alături de Don
Giovanni probabil pentru a-i mânca resturile ce cad de la masa sa.

Vocal, aria este scrisă pentru vocea de bas, într-un registru mediu, comod, pe care
se pot construi nuanţe, indicat fiind un crescendo mare la început, tensiunea fiind acentuată
de text: „Notte e giorno faticar per chi nulla sa gradir; piova e vento sopportar, mangiar
male e mai dormir...” , urmând un mare contrast reprezentat prima dată de forte-le din fraza
„Voglio far il gentiluomo e non voglio piu' servir...” şi mezzoforte-ul uşor ironic pentru
abordarea frazei „Oh che caro galantuomo! Vuol star dentro colla bella, ed io far la
sentinella!”.
Totuşi însă, trebuie bine dozat aerul pe fraza „no, no, no, no, no, no,non voglio più
servir!”, deoarece „no, no, no” se abordează precum o stacatt-ură, lucrând cu diafragmul la
fiecare „no”, iar ca şi expresie a vorbirii, nu au voie să fie două la fel, din contră, toate ar
trebuii să meargă spre o culminaţie, un cumul de nervi şi de supărare, care s-a adunuat de-a
lungul vremii în sufletul lui Leporello.
 Momentul în care lui Leporello i se opresc gândurile negre şi începe să se panicheze
se întâmplă spre sfârşitul ariei, când aude paşii Donnei Anna şi a stăpânului său, Don
Giovanni.
Personal, abordez această arie cu o încărcătură emoţională profundă, transpunându-
mâ în pielea unui om, care trebuie zi de zi să slujască un stăpân care nu dă doi bani pe
servitorii săi. Din punct de vedere tehnic aria pare simplă, dar fără caracter şi energia de care
are nevoie pentru o interpretare mozartiană, ar rezulta 2 minute de nonsens şi de nepricepere
din partea celui care o cântă.
Stilul în care se interpretează Mozart, trebuie să fie tineresc, viguros, cu posibilităţi
vocale extinse, în special lejerităţi pentru trecerile bruşte între registrele grav – acut, fără
sesizări sau schimbări ale laringelui sau poziţiei diafragmului. Tehnica trebuie să fie bine
pusă la punct, deşi chiar şi această arie necesită cunoştinţe solide asupra tehnicii vocale, fiind
considerată „de început de drum” datorită duratei şi ambitusului redus.