UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE

MASTER ,,Management educational’’

Masterand:Popescu Alexandra Mria

Anul II

Managementul carierei

Aplicatii

 Care sunt competentele pe care trebuie sa le dobândească/demonstreze cadrul

didactic pe traseul evoluţiei în cariera didactică?

De-a lungul secolului al XX-lea, profesia didactică a devenit din ce în ce mai complexă,
presupunând nu numai obligativitatea parcurgerii unui program de formare iniţială şi participarea
constantă la cursuri de formare continuă, pentru a asimila cele mai recente informaţii din punct
de vedere metodic şi ştiinţific, specifice fiecărui domeniu vizat, dar şi asumarea unor roluri
multiple. În lumina noilor orientări din domeniul educaţiei, un profesor bine pregătit înseamnă
un profesor cu competenţe complexe, capabil să dezvolte competenţele elevilor săi. În
numeroase sisteme educaţionale (de exemplu ţările europene, SUA, Canada), documentele
curriculare oficiale oferă detalii despre competenţele pe care trebuie să le atingă elevii la sfărşitul
fiecărui ciclu şcolar. În ceea ce priveşte descrierea competenţelor profesorilor, acest lucru este
mai dificil de realizat, deşi există numeroase preocupări la nivel internaţional, european, naţional.

La nivel mondial (de exemplu SUA, Australia sau Hong Kong), competenţele
profesorului sunt discutate fie în relaţie cu eficacitatea profesorului, fie cu zonele în care
profesorul acţionează şi îşi demonstrează competenţele. În plan european s-a ajuns la un anumit
consens, care oferă o utilă privire de ansamblu asupra unor aspecte considerate esenţiale pentru
competenţele profesorilor (EC, 2011). În opinia noastră, această perspectivă europeană poate 28
ABORDĂRI TEORETICE servi drept punct de plecare pentru dezbaterile naţionale în planul
politicilor educaţionale.

Potolea & Toma (2013): competenţele sunt stabilite din perspectiva unui standard, iar
sursele de derivare a competenţelor pentru cariera didactică sunt:
(1) analiza ocupaţională, orientată spre studierea (a) rolurilor profesionale ale cadrelor didactice
din învăţământ;(b)tipurilor fundamentale de activitate şcolară; (c) experienţei pozitive în
domeniul practicii educaţionale;
(2) fundamente teoretico-metodologice: (a) cercetări şi sinteze teoretice relevante în domeniul
Ştiinţe ale Educaţiei; (b) stadiul de elaborare a standardelor pentru profesia didactică;
(3) politicile educaţionale promovate de documente de politică educaţională ale Uniunii
Europene şi naţionale. Competenţe de specialitate: - definite conform metodologiei Consiliul
Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior. Revista de Pedagogie • 2017 (1) •
LXV 33 Competenţe profesionale: - proiectarea activităţii didactice; - conducerea şi
monitorizarea procesului de învăţare; - evaluarea activităţilor educaţionale; - utilizarea
tehnologiilor digitale; - cunoaşterea, consilierea şi tratarea diferenţiată a elevilor; -
managementul clasei de elevi. Competenţe transversale: - dezvoltarea instituţională a şcolii şi a
parteneriatului şcoală-comunitate; - managementul carierei şi dezvoltare personală; - cercetare
educaţională aplicativă.

Cucoş (2013): competenţele se formează/dezvoltă în prezenţa unor caracteristici

preexistente, care ar trebui să aibă caracter eliminatoriu în raport cu accederea la profesia
didactică (sociabilitate, capacitate empatică, dragoste faţă de copil, cultură generală
multidirecţională, cunoaşterea şi folosirea corectă a limbii române) şi se grupează în şapte
categorii: - competenţă valorică a profesorului, prin ceea ce comunică făţiş şi cum se comportă; -
competenţă disciplinară, academică; - competenţă didactică, psihopedagogică; - competenţă
psihorelaţională; - capacitatea de a lucra în echipă şi a lega parteneriate; - cunoaşterea şi
integrarea noilor tehnologii în practica didactică; - competenţă autoreflexivă, critică în raport cu
propria activitate educativă.
 Competenţele profesorului au constituit dintodeauna şi rămân o problemă, deoarece, deşi
există sintagma ”profesor ideal”, în realitate acesta nu există, din păcate. Competenţele necesare
unui bun cadru didactic, ancorat în realităţile mileniului III, sunt de ordin general şi se consideră
că ele se referă la anumite caracteristici ale educaţiei și ale sistemului de învăţământ
preuniversitar actual.

Competenţele unui profesor diferă de nivelul său de experienţă, debutant  sau expert şi de
obiectul pe care-l predă.

a. Competenţe ştiinţifice, metodice şi psihopedagogice:

 Să conducă procesul de predare-învăţare-evaluare şi să valorifice cunoştinţele ştiinţifice

de specialitate, psihopedagogice şi metodice la nivel înalt;
 Să dovedească autoritate profesională recunoscută de către elevi, părinţi şi cadre didactice
de specialitate;
 Să demonstreze că poate lucra cu elevi de diferite vârste şi îi poate motiva pentru
realizarea obiectivelor propuse. Exemple: participarea la concursuri şcolare, realizarea de
proiecte pe tema Francofoniei, a Zilei Limbilor Europene;
 Să elaboreze şi să folosească instrumentele de evaluare specifice procesului instructiv-
educativ şi nivelului de pregătire a elevilor;
 Să formeze elevilor competenţele cheie: aptitudini şi competenţe lingvistice, de învăţare,
civice, interpersonale, interculturale şi sociale, de exprimare culturală. Exemple:
participarea la acţiuni cu caracter civic “Tambours de la Paix”, concursuri de culturǎ
generalǎ pe site-ul Francophonie 2012;
 Să posede cunoştinţe de psihologie şi de metodică.
b. Competenţe manageriale:

 Să respecte legislaţia în domeniul învăţământului;

 Să fie receptiv la nou şi creativ;
 Să fie capabil să coordoneze activităţi diverse;
 Să fie capabil să se autoevalueze periodic şi să realizeze schimbări în urma autoevaluării;
 Să realizeze diagnoza, prognoza şi proiectarea activităţilor la disciplina pentru care este
profesor;
 Să posede abilitatea de a da şi ierarhiza sarcini;
 Să gestioneze corect bugetul de timp al celor cu care comunică.
c. Competenţe de evaluare

 Să stăpânească tehnicile de control, de apreciere, de îndrumare, de  perfecţionare, de

autoperfecţionare;
 Să deţină capacităţi de analiză şi sinteză, de construire a unor alternative, de luare a unor
decizii optime în funcţie de contextual dat;
 Să respecte specificul fiecărui tip de lecţie;
 Să poată aplica normele de deontologie profesională;
 Să stăpânească tehnicile de verificare a îndeplinirii şi respectării deciziilor, a măsurilor şi
îndrumărilor.
d. Competenţe decizionale:

 Să stabilească variante ale deciziei şi să o aleagă pe cea mai potrivită în momentul

comunicării unor aspecte;
 Să lucreze în grup sau în echipă;
 Să motiveze elevul pentru a-l urma ca lider;
 Să dovedească flexibilitate şi curaj în luarea deciziei corecte în momentul evaluării;
 Să-şi asume responsabilitatea pentru toate aprecierile şi recomandările făcute, acţiunile
întreprinse;
 Să cunoască/stăpânească legislaţia, în general şi legislaţia şcolară, în special.
c. Competenţe de relaţionare:

 Să manifeste încredere şi respect faţă de cei pe care îi educă;

 Să comunice deschis cu elevii şi să manifeste corectitudine în relaţiile cu aceştia;
 Să colaboreze cu elevii şi cadrele didactice;
 Să consilieze elevii pe diverse probleme;
  Să aibă capacitate organizatorică, de persuasiune şi rezistenţă la stres.
f. Competenţe de formare:

 Să participe la  cursurile de formare recomandate pentru cadrele didactice;

 Să realizeze momente de formare a cadrelor didactice debutante;
 Să motiveze cadrele didactice pentru propria dezvoltare profesională;
 Să consilieze cadrele didactice pentru realizarea schimbărilor în procesul de predare-
învăţare-evaluare.
Bibliografie:
1.Cucoş, C. Educaţia. Experienţe, reflecţii, soluţii. Iaşi: Polirom, 2013
2.Potolea, D., & Toma, S. Standarde pentru profesia didactică. Congresul Educaţiei, Bucureşti, 14–15
iunie 2013.

 Care este abordarea problematicii gradelor didactice în alte sisteme de învăţământ,

în primul rand în spaţiul European?

În ţările Uniunii Europene, instituţiile cu caracter pedagogic pentru pregătirea

cadrelor didactice din învăţământul primar funcţionează de sine stătător, dar colaborează şi
cu alte instituţii universitare, sau sunt integrate în universităţi. Aproape integral, ţările din
Uniunea Europeană aplica modelul simultan de pregătire. În cadrul acestuia, programul
integrează pe durata studiilor pregătirea academică, profesională şi practica pedagogică.
Pregătirea pentru profesia de cadru didactic se face în unele ţări timp de trei ani, iar în altele timp
de patru ani. În Franţa durata formării este de doi ani (după obţinerea licenţei).Admiterea în anul
I se face pe bază de dosar şi interviu, iar în anul II, în urma unui concurs pe bază de lucrări
scrise la limba franceza şi matematică şi a unui memoriu profesional de activitate. Certificarea
profesională pentru educatori / învăţători (professeurs des ecoles), CAPE (Certificat
d'Aptitude Professeur des Ecoles), se obţine în urma unui concurs naţional. Fiecare cadru
didactic are dreptul la 36 de săptămâni de formare continua de-a lungul carierei. In
învăţământul primar se realizează, de obicei, în instituţii de învăţământ superior universitar.
Excepţie face Portugalia, unde pregătirea personalului didactic pentru învăţământul primar se
face în instituţii de învăţământ superior non universitar. Pregătirea pentru profesia de cadru
didactic se face în unele ţări timp de trei ani, iar în altele timp de patru ani. În Germania şi
Finlanda pregătirea se face în cadrul cursurilor de lungă durată (patru – cinci ani). În Franţa
durata formării este de doi ani ( după obţinerea licenţei ). Pregnantă este alegerea studiilor cu
durată medie, de trei –patru ani, pentru formarea cadrelor didactice din învăţământul primar.

Formarea cadrelor didactice pentru învăţământul primar se realizează de obicei în

instituţii de învăţământ superior universitar pedagogic. Cadrele didactice din Germania se
pregătesc şi în colegii pedagogice şi în instituţii de învăţământ superior universitar non-
pedagogic (universităţi tehnice, colegii de arte, muzică şi educaţie fizică). Portugalia
pregăteşte personalul didactic pentru învăţământul primar în Şcoala Superioară de Educaţie.
În jumătate din ţările Uniunii Europene, instituţiile cu caracter pedagogic pentru pregătirea
cadrelor didactice din învăţământul primar funcţionează de sine stătător, dar colaborează şi
cu alte instituţii universitare.
În cealaltă jumătate a ţărilor din Uniunea Europeană instituţiile care formează această
categorie de cadre didactice sunt integrate în universităţi. Denumirea dată instituţiilor
reflectă dominanta programului de formare. Ele se numesc: Colegiu de Educaţie,
Universitate sau Colegiu de formare a cadrelor didactice, Institut Superior de Studii şi
Cercetări Pedagogice, Departament Universitar de formare a cadrelor didactice etc. Se observă
o creştere a numărului celor care se orientează spre învăţământ ca profesie. O condiţie necesară,
ce apare în toate ţările, pentru pregătirea cadrelor didactice pentru învăţământul primar în
instituţii de învăţământ superior universitar, este absolvirea învăţământului secundar
superior cu diplomă sau certificat.
Aproape integral, ţările din Uniunea Europeană aplică modelul simultan de pregătire. În
cadrul acestuia, programul integrează pe durata studiilor pregătirea academică, profesională şi
practica pedagogică. Faptul că din nouăsprezece ţări, şaptesprezece folosesc modelul
simultan de pregătire, reprezintă o confirmare a validităţii acestui model. În programele de
formare a cadrelor didactice pentru învăţământul primar din ţările Uniunii Europene se
îmbină studii academice, pedagogice, studii opţionale, practică pedagogică, specializări.În
Danemarca, în primii doi ani, 20 % din programul de pregătire reprezintă studii
pedagogice, iar 10 % practica pedagogică. În ultimii ani de pregătire, practica pedagogică
reprezintă la fel de mult ca şi studiile pedagogice, adică 20 %. În Luxemburg, fiecare din
cei trei ani de studiu cuprinde şapte săptămâni de practică pedagogică. Olanda alocă 25 %
din programul de formare practicii pedagogice, iar Austria 18 %.
 În cele ce urmează voi prezenta câteva date despre sistemul actual de
învăţământ din Franţa, sistem pus în funcţiune începând din 1988 şi aflat într-o
continuă schimbare şi adaptare, impusă atât de evoluţiile socio-economice complexe,
cât şi de schimbările politice care au avut loc în această ţară, în această perioadă,
precum şi despre formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice pentru învăţământul
primar (professeurs des ecoles).
Formarea iniţială a educatorilor şi învăţătorilor (professeurs des ecoles) este aceeaşi,
şi se face în IUFM: Institut Universitaire de Formation des Mâitres (există câte un IUFM în aria
fiecărei Academii, deci în fiecare departament)
Condiţiile de admitere sunt – posesia licenţei (se obţine după 3 ani de învăţământ
superior); sau– posesia diplomei de bacalaureat şi naşterea şi îngrijirea a trei copii (pentru
femei).
Durata studiilor este de 2 ani.
Admiterea se dă pe un număr de locuri pe care absolvenţii vor deveni titulari
după certificare. Admiterea în anul I se face pe bază de dosar şi interviu, iar în anul II,
în urma unui concurs pe bază de lucrări scrise la limba franceză şi matematică şi a unui
memoriu profesional de activitate.

Certificarea profesională pentru educatori/învăţători (professeurs des écoles),

CAPE (Certificat d’Aptitude Professeur des Ecoles), se obţine în urma unui concurs
naţional.
Pregătire practică – în şcoli şi grădiniţe de aplicaţie
Anul I
Două stagii de practică a trei săptămâni :
-un stagiu în grădiniţă
-un stagiu în şcoala primară, ciclul I – CP sau CE (Cours
Preparatoire sau Cours Elementaire)
Anul II
-Un stagiu de trei săptămâni în şcoala primară în ciclul II - CM (Cours Moyen);
-Două stagii în responsabilitate (singuri la clasă) de câte 4 săptămâni în grădiniţă şi 4
săptămâni în şcoala primară.
 Îndrumarea practicii este făcută de:
I.F.M. (Instituteurs Formateurs de Maitres), institutori din şcolile şi
grădiniţele de aplicaţie care au alocate 9 ore pe săptămână (din 26) pentru activitate în
IUFM – 4 ore pentru activităţi didactice/practice desfăşurate cu studenţii şi profesorii;
5 ore pentru pregătirea individuală. Pentru a deveni IFM se dă un concurs care constă
în:
-asistarea a două ore la clasă (inspecţie), ocazie cu care nota obţinută trebuie să fie cel
puţin 15 / 20;
-
susţinerea unei lucrări metodico – ştiinţifice (care se pregăteşte timp de 3 luni);
-
observarea, de către un profesor din IUFM, a lucrului cu stagiarii pe o perioadă dată.
Profesori metodişti din I.U.F.M., care au în normă 2 ore pe
săptămână pentru îndrumarea practicii în şcolile de aplicaţie. Aceştia lucrează cu
studenţii şi cu IFM în timpul stagiilor de practică. Ei provin din vechii profesori ai
Şcolilor Normale, sau din licee, sau sunt profesori universitari.

Norma didactică a cadrelor didactice din IUFM este:

-Pentru profesorii universitari – 5 ore/săptămână (160 ore/an) + cercetare ştiinţifică

obligatorie;
-Pentru ceilalţi profesori – 12 ore/săptămână (384 ore/an).
Formarea continuă a institutorilor
Obiectivele formării continue sunt:
-familiarizarea cu datele cele mai recente din domeniile specifice disciplinelor predate
şi ale pedagogiei în general;
-oferă posibilităţi de promovare profesională, socială şi de lărgire a culturii personale.
Fiecare cadru didactic are dreptul la 36 săptămâni de formare continuă de-a
lungul carierei.

În fiecare an se prezintă planul departamental pentru formare continuă, care

este distribuit tuturor cadrelor didactice, în care se descriu stagiile, obiectivele, temele,
conţinuturile şi cine sunt formatorii.
 Durata unui stagiu este de 1 – 2 săptămâni.
Cei care doresc să participe la un anumit stagiu, se înscriu la un concurs (de
dosare). Criteriile de selecţie sunt vechimea în învăţământ şi numărul de stagii
efectuate. În timpul stagiului, participanţii sunt înlocuiţi la catedră de personal special
angajat pentru suplinire. Cadrele didactice nu pot fi obligate să participe la stagii şi nu
au avantaje materiale dacă parcurg stagiile de formare continuă.
Autorităţile organizatoare ale stagiilor de formare continuă sunt Ministerul
Educaţiei Naţionale (MEN), Rectoratele şi Inspectoratele academice
Tipurile de activităţi de formare continuă includ:-universităţi de vară
-planuri naţionale de formare
-planuri academice de formare
-sejururi lingvistice
-burse europene
-acţiuni organizate pentru pregătirea unor examene / concursuri administrative
-concedii de formare – maxim 3 ani de-a lungul carierei
-concedii speciale
Instituţiile care asigură formarea continuă sunt:

-IUFM – Institut Universitaire de Formation de Mâitres

-CRDP – Centre Régionale de Documentation Pedagogique
-Universităţi Instituţii de învăţământ superior
-Instituţii şcolare
Evaluarea stagiarilor diferă în funcţie de caracteristicile cursurilor şi are
consecinţe diferite asupra carierei participanţilor.
Studiile efectuate din iniţiativă individuală, în cadru unui concediu de formare, sunt
evaluate de examinatori competenţi şi apoi certificate. Aceste studii dau dreptul la titluri
ştiinţifice, sau profesionale, sau pregătesc pentru concursuri care permit accesul la diferite
grupuri profesionale - professeur certifié, professeur agregé, inspecteur etc.

 Cum se poate face managementul evoluţiei în cariera didactică?

 In managementul resurselor umane, in sens traditional, cariera profesionala înseamna o
succesiune de etape în urma carora individul ajunge într-o functie importanta, cu recunoastere
sociala si bine platita (cariera didactica, militara, medicala etc.). Luând în considerare si
aspectele psihosociale implicate în cariera profesionala, din necesitatea de a acorda importanta
si protectie individului, specialistii straini din domeniul resurselor umane au ajuns la concluzia
ca acest concept are mai multe sensuri, sensuri care constituie de fapt modalitati diferite de
perceptie individuala a carierei. Astfel, se delimiteaza mai multe "întelesuri" ale carierei:
avansare, profesie, succesiune de posturi de-a lungul vietii, serie de roluri de-a lungul vietii
legate de experienta, percepere individuala a succesiunii de atitudini si comportamente (cariera
subiectiva), cadrul dinamic în care o persoana îsi percepe viata în întregul ei. Se face distinctia
între cariera obiectiva (care include dezvoltarea personalului si implica promovare, specializare,
motivare, planificare a resurselor umane etc.) si cariera subiectiva (care are în vedere perceptia
de sine si rolul profesiei în viata fiecarui individ). Apreciem ca nu ar trebui sa existe aceasta
diferentiere decât din motive stiintifice si/sau pedagogice, deoarece realitatea nu face distinctie
între social si individual. Singura deosebire este aceea a perspectivei din care se abordeaza
problematica - a individului sau a organizatiei.
Formarea formatorilor reprezinta activitatea de pregatire profesionala initiala si continua
a cadrelor didactice, proiectata si realizata, de regula, la nivelul sistemului de invatamant.
Conceptul de formare defineste "o actiune sociala vitala, esentiala, care integreaza, intre
altele, educatia, instructia si invatamantul fara a se reduce la acestea" (ADicti-onnaire
encyclopedique de l'education et de la formation). Evolutia sa inregistreaza trei momente
semnificative din perspectiva teoriei si a managementului educatiei:
 formarea inteleasa, in sensul filosofiei aristotelice, care evidentiaza rolul formei de impuls
exterior al activitatii;
 formarea inteleasa in sensul pedagogiei clasice, care evidentiaza importanta pregatirii
profesionale initiale, prelungite pana la nivelul educatiei adultilor;
 formarea inteleasa in sensul pedagogiei moderne si postmoderne, care evidentiaza importanta
integaririi pregatirii socio-profesionale complexe, initiale si continue, la nivelul unor modele
strategice specifice educatiei permanente.
 In conditiile pedagogiei postmoderne, formarea formatorilor devine o dimensiune
intrinseca activitatii de proiectare curriculara a sistemului si a procesului de invatamant
( Curriculum, Proiectarea pedagogica). Eficienta sociala a acestei activitati depinde, in mod
decisiv, de calitatea procesului de formare a formatorilor - initiala si continua - care poate fi
organizat in diferite variante operationale (formarea la distanta, formarea scolara, formarea
nonscolara, formarea adultilor, formarea recurenta etc).
Formarea cadrelor didactice este asigurata in prezent, la nivelul invatamantului
universitar scurt (pentru invatamantul primar) si lung (pentru invatamantul secundar si superior).

Formarea initiala a cadrelor didactice este realizata prin institutii din invatamantul
superior de lunga durata (pentru profesorii din invatamantul secundar si superior) si de scurta
durata (pentru institutorii din invatamantul primar si secundar gimnazial) si prin scoli normale
(pentru educatoarele si invatatorii din invatamantul prescolar si primar).
Pentru dobandirea statutului de profesor, "studentii si absolventii institutiilor de
invatamant superior sunt obligati sa participe la activitatile Departamentului universitar pentru
pregatirea personalului didactic".
Formarea continua a cadrelor didactice este realizata prin: activitati de perfectionare
metodica si psihopedagogica realizate la nivelul catedrelor sau al colectivelor de specialitate din
unitatile de invatamant; conferinte, seminarii, dezbateri sau alte forme speciale de perfectionare,
organizate la nivel interscolar, teritorial si national; cursuri de perfectionare a pregatirii de
specialitate, metodice si psihopedagogice pentru obtinerea definitivatului si a gradelor didactice
si pentru sustinerea examenelor de reciclare.

Formarea iniţială asigură dobândirea competenţelor şi a certificărilor oficiale necesare

accesului la exercitarea calificată a profesiei didactice. Acest nivel cuprinde:
a) formarea de specialitate, asigurată şi certificată prin promovarea programelor de studii
universitare, sau, după caz, a studiilor de specialitate de nivel liceal ori postliceal, oferite de
instituţii de învăţământ autorizate sau acreditate, potrivit legii;
b) formarea psihopedagogică şi didactică, de specialitate, teoretică şi practică, asigurată şi
certificată prin promovarea programelor de studii psihopedagogice oferite de departamentele
pentru pregătirea personalului didactic, respectiv de facultăţile care au în structura lor
specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, din instituţiile de învăţământ
superior, sau, după caz, a programelor de pregătire psihopedagogică, didactică şi de specialitate
organizate în instituţii de învăţământ de nivel liceal sau postliceal, abilitate să organizeze aceste
programe, potrivit legii.
Formarea continuă asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului
didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de
educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind adaptarea
competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de educaţie.
Formarea continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se realizează
printr-un sistem de instituţii, organizaţii şi structuri ale acestora, între care se stabilesc relaţii
ierarhice şi relaţii funcţionale menite să asigure coerenţa, compatibilitatea şi respectarea
standardelor de calitate în proiectarea, realizarea şi evaluarea programelor de formare continuă la
nivel naţional.
Sistemul naţional de formare continuă a personalului didactic din învăţământul
preuniversitar cuprinde:
a) instituţii şi structuri ale acestora cu funcţii de reglementare, coordonare, finanţare, evaluare,
acreditare şi monitorizare a programelor de formare continuă;
b) instituţii, organizaţii şi structuri ale acestora cu funcţii de organizare şi realizare a programelor
şi activităţilor de formare continuă, având statul de furnizori de programe de formare continuă a
personalului didactic;
Sistemul naţional al instituţiilor, organizaţiilor şi structurilor prin care se realizează formarea
continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar cuprinde:
a) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin direcţiile de profil;
b) Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar;
c) Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei;
d) Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar;
e) Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic;
f) instituţiile de învăţământ superior acreditate, centre de formare /perfecţionare a personalului
didactic din învăţământul preuniversitar;
g) inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti;
h) casele corpului didactic din judeţe şi din municipiul Bucureşti;
i) unităţile de învăţământ preuniversitar - centre de perfecţionare abilitate de Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării;
j) Palatul Naţional, palatele judeţene şi cluburile copiilor şi elevilor;
k) federaţiile sportive naţionale;
l) fundaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii nonguvernamentale care au ca obiect de activitate
pregătirea, perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a personalului didactic şi didactic auxiliar
din învăţământ Instituţiile de învăţământ superior, centre de formare/perfecţionare a
personalului didactic din învăţământul preuniversitar, abilitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării
şi Inovării, realizează formarea continuă prin următoarele tipuri de programe şi activităţi:
a) examenele de definitivare în învăţământ şi de obţinere a gradelor didactice II şi I, inclusiv prin
cursurile de pregătire a acestora;
b) programe/stagii de perfecţionare periodică, o dată la cinci ani, pentru personalul didactic din
învăţământul preşcolar, primar, secundar şi postliceal;
c) programe de formare/dezvoltare a competenţelor personalului de conducere, de îndrumare şi
control din învăţământul preuniversitar;
d) programe de dezvoltare profesional-ştiinţifică a personalului didactic, prin studii universitare
de masterat şi doctorat, autorizate sau acreditate potrivit legii;
e) programe de conversie profesională pentru personalul didactic cu studii superioare, prin
cursuri de nivel universitar sau postuniversitar, potrivit metodologiei aprobate de Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării;
f) alte programe de perfecţionare ştiinţifică, didactică şi psihopedagogică sau pentru dobândirea
unor competenţe complementare care lărgesc gama activităţilor şi funcţiilor ce pot fi prestate de
personalul didactic, respectiv consiliere educaţională şi orientare în carieră, asistenţă socială
şcolară, educaţia adulţilor, expertiză în evaluarea educaţională ş.a.
În instituţiile de învăţământ superior, centre de formare/perfecţionare, programele de formare
continuă a personalului didactic se realizează după cum urmează:
a) prin facultăţile, departamentele şi catedrele de profil, pentru perfecţionarea pregătirii de
specialitate;
b) prin departamentele sau catedrele de pregătire a personalului didactic, pentru perfecţionarea
pregătirii metodice şi psihopedagogice;
c) prin departamentele pentru pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi prin facultăţile
care au în structura lor specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, pentru
perfecţionarea personalului didactic din învăţământul primar şi preşcolar.
Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti coordonează, la nivelul
judeţului/municipiului Bucureşti, activitatea de formare continuă/perfecţionare a personalului
didactic, realizată prin:
a) activităţi metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, organizate la nivelul unităţilor de învăţământ
sau pe grupe de unităţi, respectiv comisii metodice, catedre şi cercuri pedagogice;
b) sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări;
c) schimburi de experienţă pe probleme de specialitate şi psihopedagogice;
d) inspecţii curente şi inspecţii speciale pentru definitivarea în învăţământ şi acordarea gradele
didactice II şi I.
Casa Corpului Didactic, centru de resurse şi documentare, organizează activităţi de
formare a personalului didactic, didactic auxiliar şi a personalului de conducere, de îndrumare şi
de control din învăţământul preuniversitar.
Instituţiile/unităţile de învăţământ liceal şi postliceal, centre de formare/perfecţionare,
abilitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, realizează formarea continuă prin:
a) examenele de definitivare în învăţământ şi de obţinere a gradelor didactice II şi I, inclusiv prin
cursurile de pregătire a acestora, pentru personalul didactic cu studii de nivel liceal sau
postliceal;
b) stagii de formare continuă pe parcursul a cinci ani, pentru personalul didactic cu studii de
nivel liceal sau postliceal;
c) programe de conversie profesională pentru personalul didactic cu studii de nivel liceal şi
postliceal, potrivit metodologiei aprobate de Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării;
d) alte programe de perfecţionare de specialitate, metodică şi psihopedagogică a personalului
didactic.
Principalele forme de organizare a formării continue/perfecţionării personalului didactic
din învăţământul preuniversitar sunt:
a) activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul unităţii de învăţământ
sau pe grupe de unităţi, respectiv comisii metodice, catedre şi cercuri pedagogice;
b) sesiunile metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de experienţă pe
probleme de specialitate şi psihopedagogice; ul preuniversitar;

Evaluarea şi validarea achiziţiilor dobândite de personalul didactic prin diferite programe

şi forme de organizare a formării continue/perfecţionării se efectuează prin sistemul de
recunoaştere, echivalare şi acumulare a creditelor profesionale transferabile.
Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi control din
învăţământul preuniversitar participă, o dată la 5 ani, la un program de perfecţionare. Pentru
îndeplinirea acestei conditii, personalul didactic din învăţământul preuniversitar trebuie să
acumuleze la intervale de 5 ani un minium de 90 de credite profesionale transferabile. Acestea se
pot obţine prin:
a) participarea la un program de perfecţionare o dată la 5 ani, de 30-90 de credite, acreditat de
Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar;
b) participarea la alte programe şi forme de organizare a perfecţionării/formării continue a
personalului didactic, dintre cele prevăzute la art. 12, alin. (1) şi (2).
Programele de perfecţionare o dată la 5 ani asigură dezvoltarea profesională
sistematică a personalului didactic şi sunt integrate în sistemul de recunoaştere, echivalare şi
acumulare a creditelor profesionale transferabile. Condiţia participării la un program de
perfecţionare o dată la 5 ani se consideră integral îndeplinită în următoarele situaţii:
a) pentru personalul didactic care a obţinut, în intervalul respectiv, definitivarea în învăţământ
sau un grad didactic;
b) pentru personalul didactic din învăţământul preşcolar şi din învăţământul general obligatoriu
care a absolvit, în intervalul respectiv, studii universitare de masterat, în domeniul de specialitate
sau în domeniul Ştiinţele educaţiei cu condiţia ca suma creditelor la licenţă şi masterat să fie de
cel puţin 300 de credite;
c) pentru personalul didactic care a absolvit, în intervalul respectiv, studii universitare de
doctorat în domeniul de specialitate sau în domeniul Ştiinţele educaţiei;
d) pentru personalul didactic care a absolvit, în intervalul respectiv, un program de conversie
profesională în învăţământ prin studii postuniversitare cu durata de minimum 3 semestre;
e) pentru personalul didactic care a absolvit, în intervalul respectiv, un curs postuniversitar
didactic cu durata de trei semestre.
 Diferenţa până la cele 90 de credite menţionate poate fi acoperită prin acumularea de
credite profesionale pe baza următoarelor echivalări:
a) se echivalează cu 60 de credite absolvirea, în intervalul respectiv, a unui curs postuniversitar
didactic cu durata de 2 semestre;
b) se echivalează cu 45 de credite absolvirea, în intervalul respectiv, a unui curs postuniversitar
profesional în specialitate cu durata de 3 semestre;
c) se echivalează cu 30 de credite absolvirea, în intervalul respectiv, a unui curs postuniversitar
profesional în specialitate cu durata de 2 semestre sau a unui curs postuniversitar didactic cu
durata de 1 semestru.
d) se echivalează cu 10 de credite absolvirea, în intervalul respectiv, a unui curs postuniversitar
profesional în specialitate cu durata de 1 semestru.
Programele şi activităţile de perfecţionare pot fi organizate în forme de învăţământ flexibile,
adaptate obiectivelor şi conţinuturilor formării, precum şi posibilităţilor şi cerinţelor
participanţilor, respectiv:
a) prin cursuri cu frecvenţă, organizate modular, în perioada vacanţelor şcolare, în zilele
nelucrătoare sau în zile lucrătoare alocate în mod special activităţilor de perfecţionare;
b) în sistemul învăţământului la distanţă, prin utilizarea platformelor E-learning şi a suporturilor
electronice, combinate cu orientarea şi asistarea învăţării prin procedurile de tutoriat;
c) prin cursuri fără frecvenţă organizate de instituţii de învăţământ superior, combinate cu
consultaţii periodice, potrivit opţiunilor participanţilor;
d) prin alte forme de organizare care combină învăţarea asistată de formatori prin cursuri,
seminarii, laboratoare şi activităţi practice comune, cu învăţarea prin studiul individual şi
activitatea independentă a participanţilor.
Programele de studii universitare de masterat şi doctorat se desfăşoară în formele de
învăţământ pentru care instituţia de învăţământ superior a obţinut acreditarea. Pachetul, respectiv
numărul de credite profesionale transferabile 12 corespunzător unui anumit tip de program este
acelaşi, indiferent de forma de învăţământ în care se desfăşoară programul respectiv.
Procesul de acordare a gradelor didactice marchează evoluţia în carieră a personalului
didactic. Acordarea definitivării în învăţământ semnifică recunoaşterea competenţelor minime
acceptabile dobândite de către o persoană care a optat pentru cariera didactică şi care garantează,
în acest fel, că dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra
pe o rută de profesionalizare ascendentă.
Acordarea gradului didactic II semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui plus
de profesionalizare, confirmat de rezultatele obţinute la probe special concepute pentru a pune în
evidenţă valoarea adăugată achiziţionată în intervalul parcurs de la obţinerea definitivării.
Acordarea gradului didactic I semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui nivel
înalt de maturitate profesională şi expertiză, care îl recomandă ca pe un generator de bune
practici în mediul educaţional şcolar.
Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute de personalul
didactic de predare care îndeplineşte condiţiile privind studiile de specialitate, pregătirea
psihopedagogică, vechimea la catedră şi performanţele profesionale.

În stabilirea vechimii efective la catedră se vor avea în vedere următoarele precizări cu

caracter general:
a) Condiţiile de vechime necesare înscrierii la examenele de definitivare şi grade didactice se
referă la vechimea la catedră şi nu se confundă cu vechimea în muncă recunoscută ca vechime în
învăţământ în vederea stabilirii drepturilor salariale. Pentru vechimea la catedră se ia în calcul
perioada în care s-a prestat activitate efectivă de predare, ca personal didactic calificat, respectiv
absolvirea studiilor de specialitate cu examen de diplomă sau de licenţă, după caz.
b) Cadrele didactice încadrate în învăţământul preuniversitar particular beneficiază de
recunoaşterea vechimii la catedră, necesare pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a
gradelor didactice II şi I, de la data obţinerii autorizaţiei de încredere de către unitatea şcolară
respectivă, conform legislației în vigoare;
c) Pentru funcţia didactică de maistru-instructor vechimea de predare la catedră necesară
înscrierii la examenul pentru obţinerea definitivării în învăţământ, se calculează de la data
absolvirii cu diplomă a unei şcoli post liceale în domeniu/şcoala de maiştri.
d) Perioada de suspendare a contractului individual de muncă nu se consideră vechime la
catedră, ci doar vechime în învăţământ.
e) Perioada concediului de maternitate este considerată vechime la catedră.
Examenele pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice se organizează
distinct pentru fiecare funcţie didactică de predare, dintre funcţiile didactice stabilite pe niveluri
de învăţământ şi pe tipuri de unităţi şcolare sau conexe.
 Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute, în cadrul fiecărei
funcţii didactice, la specializarea pe care cadrul didactic o predă, sau la una dintre specializările
înscrise pe diplomele pe care le deţine. În cazul în care cadrul didactic a dobândit două sau mai
multe specializări, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice obţinute la una dintre acestea
sunt recunoscute pentru oricare dintre specializările înscrise pe diplome. Cadrul didactic se poate
înscrie la obţinerea gradului didactic superior în una dintre specializările deţinute, indiferent de
specializările la care a obţinut gradele inferioare.
Personalului didactic de predare cu diplomă de absolvire a învăţământului universitar de
scurtă durată, precum şi educatoarelor, învăţătorilor, institutorilor şi maiştrilor instructori care,
ulterior obţinerii gradelor didactice, au absolvit studii universitare cu diplomă de licenţă,
respectiv de master, li se recunosc gradele didactice obţinute, inclusiv în cazul în care au trecut
prin concurs în învăţământul liceal sau postliceal.
Personalului didactic care a obţinut definitivarea în învăţământ pentru o anumită funcţie
didactică, i se recunoaşte definitivarea pentru oricare dintre celelalte funcţii didactice, dacă
îndeplineşte condiţiile de studii necesare ocupării funcţiilor didactice respective.
Probele de examen pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice II
şi I se stabilesc pe funcţii didactice, şi sunt unice la nivel naţional şi obligatorii pentru toate
instituţiile/centrele de perfecţionare abilitate să organizeze aceste examene.
Programele pe baza cărora se desfăşoară probele de examen se aprobă prin ordin al ministrului
educaţiei şi sunt valabile la nivel naţional.
Cadrele didactice înscrise la examenele pentru acordarea definitivării şi gradelor
didactice pot participa la programe de pregătire organizate de centrele de perfecţionare, în
vederea susţinerii acestor examene. Programele de pregătire pentru examenele de acordare
definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II cuprind cursuri şi activităţi aplicative,
respectiv seminarii, laboratoare, în domeniile specialităţii, didacticii specialităţii şi pedagogiei şi
psihologiei educaţiei, în concordanţă cu programele disciplinelor pe baza cărora se desfăşoară
examenele. Pentru gradul didactic I, programele de pregătire cuprind teme privind abordările
actuale în specialitate şi didactica specialităţii, precum şi un modul tematic privind metodologia
cercetării şi managementul proiectelor de cercetare în ştiinţele educaţiei.
Acordarea gradului didactic II: Pentru înscrierea la examenul de acordare a gradului
didactic II, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile privind vechimea la catedră. Pentru
personalul didactic cu funcţia de bază în învăţământ şi cu normă întreagă, se cere o vechime la
catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ sau de cel puţin 3 ani pentru
personalul didactic care a obţinut definitivatul cu media 10.
Acordarea gradului didactic I: Pentru înscrierea la examenul de acordare a gradului
didactic I, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile privind vechimea la catedră. Pentru
personalul didactic cu funcţia de bază în învăţământ şi cu normă întreagă, se cere o vechime la
catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea gradului didactic II sau de cel puţin 3 ani pentru
personalul didactic care a obţinut gradul didactic II cu media 10.
Bibliografie:
2. Jinga, I. - Curs “ Management Educaţional” – Concepte şi strategii, 2008;
3. Cucos, C. - Psihopedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2005, pag. 118-121;
4. Mitrofan, N. - Aptitudinea Pedagogică, Editura Academiei, Bucureşti, 1988;