Tema: PERSONALUL ÎNTREPRINDERII ȘI PRODUCTIVITATEA MUNCII

1. Personalul întreprinderii. Componența și structura personalului întreprinderii.

2. Metodele de evidență a personalului în cadrul întreprinderii industriale.
3. Planificarea necesarului de personal
4. Productivitatea muncii – criteriul principal al folosirii eficiente a muncii.

            Funcția de personal cuprinde activitățile prin care se asigură resursele umane necesare
desfășurării activităților întreprinderii, se realizează ridicarea nivelului calitativ al acestora și se
asigură utilizarea eficientă a forței de muncă.
                     Cele mai importe activități sunt:
a)     determinarea necesarului de personal, cantitativ si in structura;
b)     recrutarea, selecționarea si încadrarea personalului;
c)     evidenta sa;
d)     aprecierea, promovarea;
e)     recompensarea și sancționarea angajaților;
f)      pregătirea, perfecționarea, ridicarea nivelului pregătirii profesionale a personalului;
g)     protecția si igiena muncii;
h)     încheierea calitatea de angajat al firmei;
i)      activitatea administrativa.
Aceste activități sunt foarte complexe pentru ca fiecare om este  unic. Managerii trebuie
sa armonizeze interesele angajaților cu cele ale organizației.

1. Personalul întreprinderii.
Componența și structura personalului întreprinderii.
Resursele umane, ca obiect al pieții muncii, sunt o categorie a resurselor economice ce
sintetitează potețtialul de muncă al societății,îintreprinderi.
Totalitatea resurselor umane care își desfășoară activitatea în cadrul unei întreprinderi
reprezintă personalul întreprinderii.
Personalul intreprinderii cuprinde salariații încadrați permanent sau temporar, prezenți
la lucru, aflați în concediu de odihnă, concediu de boală  sau de studii, salariații absenți motivat
sau nemotivat, cei aflați în ziua lor liberă, cei trimiși să lucreze în afara întreprinderii, cei aflați în
deplasare, elevii și studenții aflați în practică dacă sunt salariați ai întreprinderii.
În funcție de sfera de încadrare în activitatea întreprinderii, personalul se divizează în
două grupe:
a) Personalul industrial productiv – personalul încadrat nemijlocit în activitatea de
bază a întreprinderii;
 b) Personalul neindustrial – personalul antrenat în servirea obiectelor de menire social-
culturală aflate în gestiunea întreprinderii.
Personalului întreprinderii industriale îi revine personalului industrial productiv, care
se divizează în cinci categorii:
 Muncitori;
Muncitori de bază- sunt cei încadrați nemijlocit în fabricarea producției marfă sau în
efectuarea operațiilor procesului de producție, participă la modificarea formei, dimensiunilor,
stării, structurii sau proprietăților fizico-chimice ale obiectului muncii.
Muncitori auxiliari –sunt cei implicați în deservirea utilajului și a locurilor de muncă în
secțiile de bază, precum și toți muncitorii secțiilor auxiliare. Ei nu participă nemijlocit la
procesul de producție, desi contribuie la efectuarea lui. Muncitorii auxiliari pot fi împărțiți în
câteva grupe funcționale: muncitorii care deserves transportul, muncitorii încadrați în efectuarea
proceselor de manipulare, muncitorii cu funcții de control, de mentenanță a mijloacelor fixe, de
pregătire a producerii produselor noi.
 Coducători (managerii), specialişti şi funcţionari – cuprinde personalul
întreprinderii industrial cu funcții de organizare a procesului de producție și de dirijare a lui.
Specialiștii se consider angajații întreprinderii industrial cu studii superioare sau medii speciale
(atât conducătorii cât și muncitorii și funcționarii). Funcționarii – sunt angajații cu atribuții de
gestionare a finanțelor întreprinderii, de aprovizionare, de desfacere a mărfrurilor, de personal.
 Personalul inferior de deservire – reprezintă persoanele care se ocupă de
deridicarea încăperilor întreprinderii, care deservesc cazangeriile, precum și persoanele care se
ocupăde deservirea muncitorilor și funcționarilor.
 Paza – categoria de personal care îndeplinește toate tipurile de pază în cadrul
întreprinderii industrial (antiincediară, paza bunurilor materiale)
 Ucenicii – categorie de personal care se pregătesc în cadrul întreprinderii pentru a
obține calificativul de muncitor într-un domeniu anumit.

2. Metodele de evidență a personalului în cadrul întreprinderii industriale.

Evidența personalului în cadru întreprinderii se face sub formă de: personal scriptic,
mediu scriptic și de prezență.
Personalul scriptic - reprezintă toate categoriile de personal încadrat permanent,
sezonier, prin cumul în cadrul unei întreprinderi. La personalul scriptic se referă atât personalul
efectiv care activează în cadru întreprinderii cât și personalul absent din diferite motive.
Personalul scriptic al întreprinderii cuprinde:
 - Angajații care s-au prezentat la serviciu, inclusiv cel care nu au lucrat din anumite
cauze, organizator-tehnice;
- Angajații care se află în deplasare de serviciu, indiferent de durata deplasării de
serviciu, în cazul când acesta li se păstrează remunerarea;
- Lucrătorii care se află în concedii planificate;
- Femeile care se află în concedii de maternitate, inclusiv femeile care se află în
concedii prevăzut de legislație pentru îngrijirea copiilor;
- Angajații care se află în concedii de boală;
- Persoanele care sunt absente din cauza îndeplinirii unor obligații de stat;
- Persoanele angajate prin cumul pentru activitatea de bază a întreprinderii;
- Persoanele care activează la domiciliu producând producție din materie primă a
întreprinderii.
În cadrul oricărei întreprinderi are loc o mișcare de personal fapt care influențează
numărul personalului scriptic care diferă de la o perioadă la alta.
Pentru a calcula anumiți indicatori economici evidența personalului se efectuează sub
formă de personal mediu scriptic. Personalul mediu scriptic al perioadei raportate se
determină ca raportul dintre suma personalului scriptic pentru toate zilele calendaristice (zilele
de odihnă și sărbători) și numărul zilelor calendaristice ale perioadei raportate. Numărul scriptic
pentru zilele de odihnă și sărbători se va echivala cu numărul scriptic al personalului din ziua
următoare precedentă zilei de odihnă sau sărbătoare.
Spre deosebire de personal scriptic personalul de prezență respectă câți angajații s-au
prezentat la serviciu la o dată concretă din numărul total de angajați aflați pe lista întreprinderii.

3. Planificarea necesarului de personal

Planificarea personalului este procesul de analiză şi de identificare a nevoilor şi
disponibilităţilor de personal ale unei firme. Scopul planificării personalului este asigurarea
existenţei personalului necesar pe tipuri de calificări adecvate şi la momentul oportun.
Planificarea personalului reprezintă, în felul acesta, procesul prin care firmele
anticipează necesităţile viitoare de personal şi elaborează programe pentru asigurarea numărului
şi categoriilor necesare de angajaţi.
Îndeplinirea programului de producție al oricărei întreprinderi necesită un anumit număr
de personal de o componență corespunzătoare volumului de lucru și complexității acestuia.
Pentru determinarea necesarului de personal, fiecare întreprindere utilizează metodele
cele mai adecvate de determinare atât specificului muncii, cât și a producerii.
Se deosebesc următoarele metode de determinare a necesarului de personal:
  În baza manoperei;
 În baza normei de muncă;
 În baza normei de deservire.
Selectarea metodei de determinare a necesarului de personal depinde de caracterul
proceselor de producție și activitățile îndeplinite de către lucrători la fiecare loc de muncă.
Necesarul de personal se determină separat pe fiecare categorie. Drept date inițiale
pentru determinarea necesarului de muncitori servesc: programul de producere, manopera unei
unități de produs, fondul efectiv de timp al unui muncitor și coeficientul de îndeplinire a normei
de producție.

4. Productivitatea muncii – criteriul principal al folosirii eficiente a muncii.

Productivitatea muncii este unul din cei mai importanții indicatori sintetici ai eficienței
activității economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite în
procesul de producție.
Creșterea productivității muncii constituie cel mai important factor de sporire a
volumului producției, de reducere a costurilor de producție și de crestere a rentabilității și
competitivității produselor.
Căiele de creștere a productivității muncii sunt:
 automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi – coordonate esenţiale ale
progresului tehnic contemporan, acestea atrag după sine sporirea productivităţii deoarece asigură
obţinerea unei productivităţi mai mari cu aceleaşi cheltuieli de muncă, favorizează diminuarea
celorlalte cheltuieli pe produse în general, realizarea de economii.
 înnoirea producţiei – prin perfecţionarea carcateristicilor constructive, funcţionale,
estetice, ergonomice, în vederea satisfacerii la un nivel înalt calitativ are implicaţii şi asupra
creşterii productivităţii muncii. Maşinile şi utilajele se înnoiesc la 5-6 ani în medie.
 perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii – reprezintă un proces complex, cu
caracter dinamic . Asigurarea unor fluxuri continue de fabricaţie, sincronizarea efectuării în timp
a diferitelor activităţi, încărcarea optimă a utilajelor, folosirea raţională a timpului de lucru,
organizarea în condiţii optime a activităţilor cu caracter auxiliar, îmbunătăţirea activităţii de
reparaţie şi întreţinere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule şi dispozitive a
locurilor de muncă, perfecţionarea activităţii de transport intern şi depozitare, pregătirea de noi
produse sau perfecţionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atât în faza de
proiectare şi execuţie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii în proiectare), programarea
producţiei, (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor în fabricaţie, de urmărire şi
control calitativ al realizării programelor de producţie), îmbunătăţirea organizării muncii
(adoptarea unor măsuri şi metode care să asigure reducerea volumului de muncă, folosirea
raţională a acestuia, precum: cooperarea în producţie, organizarea locurilor de producţie,
normarea muncii, condiţii optime sub raportul tehnicii securităţii muncii).
 pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane –Formarea profesională şi perfecţionarea
continuă, a acesteia, reprezintă principala cale de autovalorificare şi dezvoltare a factorului
uman, de valorificare superioară a potenţialităţilor creative şi anticipative ale omului. De aceasta
depinde receptivitatea şi viteza de adaptare la nou, reintegarea rapidă a resurselor umane în alte
activităţi utile societăţii.
 cointeresarea materială a muncii – condiţionează veniturile populaţiei de
rezultatele lor în muncă. În această direcţie, o importanţă deosebită o are aplicarea unui sistem de
repartiţie care, pe de o parte, să determine cât mai corect mărimea salariului fiecărui lucrător,
adică ceea ce i se cuvine după munca depusă şi, pe de altă parte, să asigure un sistem de norme
de muncă în pas cu progresul, prin care să se stabilească aportul fiecăruia la activitatea socială.
În funcție de raportul direct sau indirect al acestor valori (volumul de producție și
cheltuielile de timp) pot fi determinați doi indicatori ai Productivității muncii:
1. Indicatorul direct – caracterizează volumul de producție într-o unitate de timp.
2. Indicatorul indirect sau manopera unei unități de produs – caracterizează
cheltuielile de timp pentru a produce o unitate de produs.
Metoda direct se utilizează frecvent în întreprinderile industriale pentru determinarea
productivității muncii.
În funcție de modul de măsurare a volumului de producție, se deosebesc doi măsurători
ai productivității muncii:
- Măsurători naturali – volumul de producție este determinat în unități naturale de
măsură.
- Măsurători valorici - volumul de producție este determinat în unități valorici.
Măsurătorii naturali reflect destul de obiectiv nivelul productivității muncii.
Posibilitățile de utilizare a lor sunt destul de restrânse: ei se utilizează doar la întreprinderile care
produc un singur fel de producție (întreprinderile ramurii energeticw, ale ramurii forestiere etc.).
Întreprinderile care produc o gamă largă de produse utilizează măsurătorii valorici.
Pentru a determina productivitatea muncii în baza măsurătorilor valorici se utilizează indicatorul
producției – marfă sau volumul vânzărilor.