1.

Categorii de culori

Clasate după originea lor, culorile pot fi primare și secundare, adică rezultând din combinăția
a două culori primare. Culorile primare sunt roșu, galben și albastru.

Culorile secundare sunt cele care rezultă din combinarea culorilor primare, două câte două.
Ex. : R+G=Vi; R+G=O; G+A=V.

Culorile secundare se mai numesc și culori binare. Urmând aceeași clasificare, culorile mai
pot fi și de gr. III (terțiare), când se combină o culoare primară cu una secundară. Ex. :
R+O=roșu-oranj; A+Vi=albastru-violet.

Clasate după componentă spectrală,culorile pot fi complementare și necomplementare.

Complementare sunt două sau trei culori care prin amestecul optic redau lumina albă. Aceste
culori complementare formează game bine definite de culoare care se caracterizează prin
armonie și echilibru.

Culorile necomplementare sunt toate celelalte perechi de tertete sau de culori care luate
împreună nu dau niciodată lumina albă.

2. Culori lumina și culori pigmenți

Culorile lumina se obțîn prin descompunerea luminii albe în culorile spectrului solar cu
ajutorul prismei de refracție.
Culorile pigmenți sunt acelea pe care pictorul le intrbuinteaza la realizarea tablourilor.
Culorile pigment se deosebesc de culorile lumina, deoarece ele nu pot da lumina albă prin
amestecul lor complementar și dau culori negre ori gri atunci când sunt amestecate cu alb. Ele
nu au niciodată puritatea culorilor lumina.

3. Raporturi de culoare și de lumina

Într-o lucrare, culorile se găsesc întotdeauna în raporturi cromatice și de lumina. Raporturile

cromatice se mai numesc și raporturi de tentă sau de caracter, iar raporturile de lumina sunt în
realitate raporturi de ton.

Raportul de ton arată deosebirea de luminozitate dintre petele de culoare.

Ex. : verde-închis, roz (roșu-deschis cu alb), albastru pur, albastru-închis, albastru-deschis,

griuri închise ori deschise, etc.

4. Calitățile culorii

Calitățile culorii sunt însușiri de strălucire, de luminozitate, de intensitate și de puritate sau de

saturație.

Strălucirea culorii se caracterizează prin forță iradiatiei ei. Ex. : un roșu de cadmiu este mai
strălucitor decât un roșu venețian; un verde smarald este mai strălucitor decât un verde
pământ.

Luminozitatea culorii arată, deobicei, gradul ei de luminozitate. Ex.: un galben pur este de trei
ori mai luminos decât un viloet pur; un roșu pur este la fel de luminos că un verde pur; un
oranj pur este de două ori mai luminos decât un albastru pur.

Intensitatea este forță cu care o culoare își afirmă strălucirea și luminozitatea. De exemplu un
roșu pur lângă un roșu amestecat cu puțin alb sau cu puțin negru sau un roșu pur lângă un
galben cu albastru pur, pus și el lângă un violet, etc.

Puritatea culorii reprezintă gradul de strălucire și de intensitate a ei. De exemplu culorile

lumina au maximum de puritate însemnat cu gr. I; culorile pigmenți au o puritate mai slabă. În
general, culorile pigmenți simple (necombinate) sunt mai pure decât combinațiile lor cu
complementarele sau culori necomplementare. Maximul de impuritate este grîul neutru.

5. Tonalitate. Valoare

Culorile se pot găși una lângă altă nuanțate în tentă și în ton, în închis și deschis, ceea ce
înseamnă că se găsesc în raporturi tonale diferite. Ex.: stins-strălucitor, roșu englez lângă roșu
de cadmiu, roșu vermillon lângă indigo, etc. Apoi, închis-deschis: violet lângă verde, verde
lângă galben.

Aceste raporturi se numesc și raporturi de valoare și ele se referă în special la luminozitatea

culorilor.

6. Culori calde și culori reci

După felul în care culorile impresionează ochiul și după efectul fiziologic organic, culorile se
denumesc calde și reci. De exemplu roșu, galben și oranj sunt culori calde iar verde, albastru
și violet, culori reci. Dacă le raportăm unele la altele, cu.lorile pot să fie relativ calde și reci,
astfel verdele este mai cald decât albastru, roșu decât violet.

7. Contraste

Într-un tablou, un pictor poate întrebuința culorile făcându-le să difere puternic, unele de
altele prin tentă, prin ton și prin gen (căldură sau răceală). Acestea sunt contrastele. De
exemplu un roșu pur lângă un albastru pur da un contrast pur spectral; un roșu pur lângă un
verde pur – contrast complementar; un roșu pur intens lângă un verde stins ori în griurile lui
roșcate da contrast de saturație sau de calitate. O suprafață de galben mai mare decât una de
violet face un contrast mai mare, spațial, de culoare. Un galben lângă un violet sau un roz
lângă un roșu închis da contraste de închis – deschis, după cum o culoare caldă lângă una rece
– un contrast de cald – rece.

Din punct de vedere al efectului vizual, contrastul poate fi succesiv și simultan. Când

observăm o pată de culoare pe o foaie albă, apare după puțîn timp în jurul acestei pete un cerc
luminos colorat. Acest cerc luminos este un efect subiectiv propriu ochiului, el neavând o
existența reală pe hârtie. În pictură modernă trebuie să ținem seama de acest efect, care se
numește contrast succesiv. Efectul de culoare care apare în ochi, că rezultat al unei pete de
culoare dată, este în realitate exact complementară acestei culori. Dacă prin mișcarea ochiului
de pe culoarea observată pe o altă culoare vecină se produce un amestec vizual, între culoarea
subiectivă apărută că efect succesiv și culoarea vecină, atunci avem contrastul simultan. Ex.:
dacă privim un roșu și simțim efectul succesiv și mutăm privirea pe galbenul de alături, acest
galben ne apare verzui, din cauza ruperii culorii subiectiv – succesiv, verde (complementară
roșului peste culoarea galbenă). Acesta este contrastul simultan.

8. Umbre colorate și transparente

Într-un tablou de obicei, obiectele sunt redate prin lumina și umbră. Aceste umbre pot fi
exprimate prin tonuri închise ori prin culori care dau un efect de umbră. Culorile care redau
efect de umbră sunt umbre colorate.

Când umbrele lasă să se simtă materia obiectelor reprezentate sau când umbrele apar foarte
luminoase, se spune că sunt umbre transparente.

În zona de umbră a obiectelor apar de multe ori părți mai luminoase care poartă culorile la fel
cu ale mediului sau ale obiectelor din apropiere. Aceste pete sunt lumini colorate reflectate de
aceste obiecte. Ele se numesc relexe.

Culorile complementare înseamnă pentru fiecare culoare primară (roșu, galben, albastru)

amestecul în cantități egale a celorlalte două culori primare. Mai precis:

 roșu are culoare complementară amestecul dintre galben și albastru = verde

 galben are culoare complementarea amestecul dintre roșu și albastru = violet
 albastru are culoare complementară amestecul dintre roșu și galben = orange

Așadar, culorile complementare sunt culorile care sunt opuse pe cercul culorilor.
Culorile complementare în pictură
Culorile complementare sunt plăcute ochiului și oferă un plus de valoare tabloului tău
atunci când se îmbină între ele, deci nu în stare pură.

Iată mai jos cum sunt folosite culorile complementare în tablourile lui Van Gogh.

Culorile complementare – Roșu – Verde

Portretul lui Gaugin, 1888, Vincent van Gogh, sursa foto: vangoghmuseum.nl
Culorile complementare – Galben – Violet

Struguri, 1887, Vincent van Gogh, sursa foto: vangoghmuseum.nl

Culorile complementare – Albastru – Orange

Dormitorul din Arles, 1888, Vincent van Gogh, sursa foto: vangoghmuseum.nl