Clasificarea neuronilor

Se face dupa mai multe criterii:

1.dupa forma-pot fi: rotunzi,stelati,piramidali,fusiformi.
2.dupa numarul prelungirilor- pot fi: unipolari, pseudounipolari, bipolari si
multipolari.
Neuronii unipolari sunt adendritici si se intalnesc la fetus, la adulti fiind rari. Neuronii
pseudounipolari au o singura prelungire, care , dupa un scurt traseu se divide intr-o
ramura celulifuga si una celulipeta. Neuronii bipolari au o singura dendrita si un axon.
Neuronii multipoalri au mai multe dendrite si un axon.
3.dupa dimensiunile axonului pot fi:
-de tip Golgi I - cu axonul lung;
-de tip Golgi II - cu axonul scurt;
-celule amacrine- fara axon, localizate in retina, bulb olfactiv si corpul geniculat
lateral.
4.dupa functie, neuronii pot fi:
-motori- care pot fi clasificati in neuroni de comanda si neuroni efectori;
-senzitivi
-secretori- reprezentati in special de neuronii din hipotalamus.
-de asociatie- au cate un axon mielinic si bogat ramificat care nu paraseste nevraxul.

STRUCTURA NEURONULUI

Neuronul are intre 2-4 microni(granulele din scoarta cerebeloasa si cerebrala) si 125
microni( celule piramidale gigante Betz din scoarta cerebrala). Este format din corp si
prelungiri, care sunt reprezentate de axon si dendrite. Corpul neuronului este format din
: citoplasma, nucleu si membrana celulara. Citoplasma are structura coloidala, care
contine granule mici si refringente lipsite de miscari browniene. In citoplasma se gasesc
organite generale citoplasmatice si organite specifice neuronale.
Organitele generale sunt reprezentate de:
-mitocondrii care sunt raspandite in toata citoplasma, mai ales in jurul nucleului si
sunt mai evidente in celulele Purkinje si in motoneuronii medulari.
-aparatul Golgi- reticul endoplasmatic neted, se gaseste sub forma unei retele de tubi
neregulati dispusi perinuclear.
-lizozomii au forma de corpi multiveziculari, dispusi in special in dendrite.
-centriolii - legati de procesul de diviziune- lipsesc.
 Nevroglia

Nevroglia reprezinta suportul tesutului nervos, avand rol de protectie. Constituie un

sistem functional dinamic care intervine in schimburile nutritive si respiratorii dintre
neuroni si mediul intern. Celulele componente elaboreaza tecile de mielina, fagociteaza
in conditii normale si in cazuri patologice, cand pot deveni mobile, primesc colaterale ale
terminatiilor nervoase, au un metabolism scazut in raport cu cel al neuronilor.
Nevrogliile au un singur tip de prelungiri, nufac sinapsa si pastreaza proprietatea de
diviziune. Din punct de vedere structural, nevroglia este formata din macroglie, de
natura ectodermica si microglie, de origine mezodermica. Nevroglia centrala contine mai
multe tipuri de celule:
-glia protoplasmatica sau astroglia- este caracteristica substantei cenusii si este
situata in jurul corpului celular si dendritelor. Corpul celulelor emite prelungiri
numeroase, scurte, dintre care unele cu extremitatea libera latita iau contact cu
capilarele sanguine carora le formeaza o membrana limitanta perivasculara ce separa
neuronul de vase.
-glia fibroasa sau macroglia se gaseste predominant in substanta alba, unde
prelungirile ei subtiri, putin ramificate si netede, iau contact cu capilarele sanguine prin
extremitatea latita, trompa vasculara.
Oligodendroglia se gaseste in substanta cenusie dispuse perineuronal si in substanta
alba intrafascicular. Nu vine in raport cu vasele de care este separata prin prelungirile
lamelare ale astrocitelor.
Microglia sau mezoglia este de natura mezodermica si se gaseste atat in substanta
cenusie cat si in cea alba, avand rol in fagocitoza si ultrafagocitoza dupa care se
transforma in corpii granulograsosi.

Fibra nervoasa

Fibrele nervoase reprezinta prelungirile neuronilor prin care circula influxul nervos.
Ele se gasesc atat in interiorul centrilor nervosi, cat si in restul organismului. Dupa
structura, fibrele nervoase sunt de mai multe tipuri:
-fibre amielinice fara teaca, formate numai din filamentul axial, care este alcatuit din
fascicule de neurofibrile, intre care se afla o cantitate mica de axoplasma.
-fibre amielinice cu teaca Schwann, se caracterizeaza prin aceea ca in jurul
filamentului axial- peste axolema- se gaseste un invelis celular numit teaca lui Schwann,
iar pe deasupra acesteia se afla un alt invelis continuu, numit teaca Henle.
-fibre mielinice, aceste fibre prezinta in jurul filamentului axial un manson format
dintr-o substanta de natura lipoidica si de culoare alba sidefie, numita mielina. Fibrele
mielinice se gasesc atat in substanta alba a sistemului nervos central cat si in majoritatea
nervilor cranieni si spinali.
 Nervul

Nervul este format din fascicule de fibre nervoase axonice sau dendritice si constituie
calea de conducere a influxului nervos. Fiecare fascicul este invelit de perineurium , iar in
interiorul fasciculului fiecare fibra nervoasa este invelita de teaca lui Henle. Toate
fasciculele care constituie nervul sunt acoperite la randul lor de un invelis conjunctiv
numit epineurium. Fibrele nervoase care formeaza un nerv sunt reprezentate de fibre
aferente si fibre eferente. Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre
centrii de integrare nervoasa, putand fi, fibre somatice sau fibre senzitive. Fibrele
eferente conduc influxul nervos de la centrii nervosi la periferie si pot fi la randul lor
fibre somatice si fibre viscerale.
Unui nerv i se dovedesc doua origini: o origine reala, care se afla in centrii sau nucleii
nervosi din substanta cenusie, si o origine aparenta care reprezinta locul de iesire a
nervului din nevrax.

EXTERORECEPTORI

Terminatiile periferice ale nervilor formeaza receptorii. In raport cu pozitia lor se

impart in:
a) Exteroreceptori
b) Proprioreceptori
c) Interoceptori
Extero receptori se gasesc in organele de simt si raspund la excitatii provenite din
mediul extern. In functie de tipul de excitatie la care raspund ei se impart in:
- Telereceptori se gasesc in organele pt , auz si miros
- CHEMORECEPTORI se gasesc in special in organele se simt pt gust
- RECEPTORI pt contactele fizice contactele , precum receptorii pt simtul tactil ,
termic si dureros.
RECEPTORII TACTILI – reprez de:
Corpusculii Meissner sunt formati dintr-o terminatie nervoasa ramificata ale carui
ramuri sunt latite la varf.
Carpusculii Merckel (discurile) – au structura reticulara si aspect de discuri in forma
de cupa. Se gasesc in varful degetelor, pe buze , in mucoasa bucala.
Cosuletele nervoase sau Fibrele difuze sunt fibre scurte si verticale cu rol in
receptionarea excitatiilor tactile de atingere a fibrelor de par ex: fibrele de par miscate
de vant.
Ccorpusculi Vater-Pacini – au dimensiuni mari , au forma ovala , pot fi vazuti cu
ochiul liber . Au rolul de a receptiona excitatiile tactile de presiune fiind stimulate
mechanic. Se gasesc in hypoderm , derm , tendoane , aponevroze , adventicea vaselor.
Receptorii termici
Corpuscul Kause au forma sferica din lame conjuctive care inconjoara o substanta
granulara.
Corpusculii Ruffini sunt fusiformi , alcatuiti dintr-o capsula lamelara subtire.
 Receptorii pt durere
Terminatiile nervoase libere- fibre nervoase amielinice terminate in buton. Se gasesc
in stratul popilar al dermului , precum si in organele interioare ( muschi , tendoane ,
ligamente). Au rolul de a receptiona excitatiile dureroase cutanate si profunde.

Proprioceptorii

Culeg informatii provenite de la aparatul locomotor si aparatul vestibular , informatii

care se intregreaza la nivelul centrilor corticali , oferindu – le senzatia pozitiei si a
miscarii corpului . Pt aparatul locomotor se gasesc dispusi in muschii ,tendoane ,
apronevroze , articulatii si periost (corpuscul Vate-Pacini).
Fusul neuromuscular – Rolul fibrelor anulospinale este de a receptiona atat starea de
tensiune a fibrilor musculare , in timpul contractiilor musculare , cat si starea de
tensiune pasiva a muschiului de a le transmite la centrii nervosi medulari , cerebelosi si
corticali , realizandu-se reflexe tonice , de postura.
CORPUSCULII GOLGI – ei informeaza SNC despre miscarile de pozitie ale membrelor
si ale celorlalte parti ale corpului determinand reactiile de miscare ale organismului sau
reactiile de pastrare a pozitiei normale a acestuia. Se formeaza simtul atitudinilor si al
miscarilor.
Interoreceptorii

Interoceptorii receptioneaza modificarile care au loc la nivelul organelor interne,

vaselor si tesuturilor, sub actiunea excitantilor chimici(chemoreceptori), a excitatiilor
mecanice si a presiunii osmotice din sange si tesuturi. Interoceptorii sunt distribuiti in
organele digestive, in aparatul respirator, in vasele sanguine, la nivelul aparatului renal.
Excitatia acestor receptori provoaca senzatii corespunzatoare starii organelor interne,
precum durere, temperatura. Excitatiile sunt transmise prin intermediul nervilor
vegetativi la centrii nervosi si ulterior la scoarta cerebrala. Senzatiile de durere
provenite de la interoceptorii viscerelor sunt totdeauna difuze, neputand sa indicam cu
precizie locul de origine al durerii.

STRUCTURA SINAPSEI
•element presinaptic (axon)
•element postsinaptic care poate fi dendrita, soma sau axon
•spatiu sinaptic
Butonul presinaptic contine: REN, mitocondrii, vezicule sinaptice, microfilamente,
microtubuli, neurofilamente. Spatiul sinaptic are 20-30 nm. Elementul postsinaptic
este un spin
dendritic care contine microfilamente, elemente de citoschelet, aparatul spinului
(optional).
Membrana postsinaptica are pe versantul intern o depunere de material
electronodens ce
 trimite prelungiri ininterior. La fel se intampla si la membrana presinaptica. Dupa
natura
materialului electronodens s-a facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
•sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel
postsinaptic)
•sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni aproximativ egale)
Aceasta clasificare este legata de aspecte functionale.
Veziculele sinaptice pot fi si ele clasificate dupa cum urmeaza:
•vezicule clare, sferice - au diametrul de 40-60 nm; frecvent au neurotransmitatori
excitatori,
uneori si inhibitori; ex.: veziculele de acetilcolina
•vezicule clare, turtite - au diametrul de 20-60 nm; contin doar neurotransmitatori
inhibitori
•vezicule sferice cu miez dens - au diametrul de 40-60 nm; contin catecolamine
•vezicule mari, sferice cu miez dens si halou clar - au diametrul de 80-100 nm. Aceste
sinapse se
gasesc in corpul si butonul axonal in SNC si au un continut necunoscut.

Clasificarea sinapselor:

Din punct de vedere al modalității de transmitere:

-sinapse chimice
-sinapse electrice - însă acestea sunt foarte rare. În general au o fantă sinaptică foarte
redusă (2nm), prin care ionii pot circula foarte ușor. Se mai numesc și gap junction.

Din punct de vedere al neurotransmițatorului:

-sinapse colinergice - acetilcolină
-sinapse adrenergice - noradrenalină (norepinefrina)
-sinapse dopaminergice - dopamină
-sinapse serotoninergice - serotonină
-sinapse gabaergice - GABA

Din punct de vedere structural:

-tipul I, sinapse axo-dendritice (între un axon și o dendrită), cu o fantă mai mare de 30
nm
-tipul II, sinapse axo-somatice, cu o fantă mai îngustă, de 20nm
-tipul III, sinapse cu o fantă de 2nm (de exemplu gap junctions)

Din punct de vedere al părților pre- și postsinaptice:

-axo-dendritice
-axo-somatice
-axo-axonice
 PARTICULARITATI FUNCTIONALE ALE SINAPSELOR

Prin intermediul sinapsei, excitatia presinaptica induce fie o depolarizare, fie o

hiperpolarizare in membrana postsinaptica, dupa cum sinapsa este excitatoare sau
inhibitoare. Potentialul postsinaptic de excitatie este generat in urma depolarizarii
membranei postsinaptice de catre mediator, care o face permeabila pentru sodiu timp de
1 ms. Potentialul postsinaptic de inhibitie reprezinta inhibitia postsinaptica-
hiperpolarizarea membranei postsinaptice, la valori de pana la -5 mV, inducand o
reducere a excitabilitatii. Exista si potential de inhibitie presinaptic ce diminueaza
amplitudinea EPSP-ului. Efectul este datorat actiunii pe membrana butonului sinaptic.
Etepele transmiterii sinaptice sunt:
-potentialul de actiune in neuronul presinaptic;
-depolarizarea butonului terminal al axonului;
-deschiderea canalelor de calciu voltaj-dependente de calciu;
-eliberarea mediatorului in fanta sinaptica;
-difuziunea mediatorului;
-aparitia potentialului postsinaptic;
-generarea raspunsului celular.

Degenerarea si regenerarea nervoasa

Troficitatea sau homeostazia structurala, functie prin care se mentin si se dezvolta

structurile, cuprinde in cazul neuronului: refacerea componentelor celulare degradate,
refacerea prelungirilor sectionate cat si calitatea de a conserva urmele activitatii
dezvoltate de ea anterior. Un neuron distrus nu mai poate fi regenerat. Regenerarea se
face prin cresterea neurofibrilelor din segmentul proximal al fibrei sectionate. Acestea
patrund in teaca Schwann a segmentului distal si cresc cu o viteaza de 1-5 mm pe zi.
Daca intervalul care separa cele doua segmente este mare si este ocupat de tesut
cicatriceal, se creeaza un ostacol pentru fibrele care se regenereaza. Fibrele de
regenerare ale unui nerv pot creste in teaca segmentului inferior al altui nerv si chiar
fibrele unui nerv senzitiv pot creste in segmentul distal al unui nerv motor sau invers.

Modalitati senzitive

In functie de cele trei tipuri de receptori, se descriu trei tipuri de sensibilitate:

1. Sensibilitatea exteroceptiva sau superficiala, care prezinta doua subtipuri:
-sensibilitatea exteroceptiva protopatica, vitala, talamica sau afectiva, care poate
infroma numai daca un excitant este placut sau neplacut.
 -sensibilitatea exteroce[tiva epicritica, discriminativa, corticala sau gnostica care sta
la baza reactiilor precise, permitand aprecierea variatiilor de intensitate ale excitantului,
localizarea si relativa lui pozitie in spatiu si timp.
2. Sensibilitatea proprioceptiva sau profunda, cu doua subtipuri:
-sensibilitatea proprioceptiva kinestezica a carei zona de perceptie si integrare se
gaseste la nivelul scoartei cerebrale.
-sensibilitatea proprioceptiva de control a miscarii ale carei cai, din punct de vedere
anatomic, se opresc in scoarta cerebeloasa.
3. Sensibilitatea interoceptiva sau viscerala, este si ea de doua feluri:
-sensibilitatea protopatica care se manifesta la stimulii nociceptivi si care are un
rasunet afectiv important, dar cu valoare discriminativa redusa;
-sensibilitatea epicritica care este provocata de alti stimuli exceptand pe cei
nociceptivi, cu rasunet afectiv minim sau nul dar care asigura discriminarea precisa in
spatiu si a intensitatii.

Reflexul elementar

REFLEXUL ELEMENTAR este un act nervos simplu, automat, cu un traiect anatomic

preformat, reprezentat printr-o reactie de raspuns motorie sau secretorie la o excitatie
cu originea in receptor. Caracteristici functionale:
-sunt involuntare, nedepinzand de constienta;
-sunt neconditionate- raspuns automat, intotdeauna previzibil, prin faptul ca au cai
preformate.
Suportul material al reflexului este arcul reflex, format din 5 segmente: receptorul,
calea centripeta, centrul nervos, calea centrifuga si organul efector. Segmentul receptor
este reprezentat ca senzori mecanici, termici, fizici si chimici. Dupa zona receptoare
deosebim: exteroceptori, proprioceptori, interoceptori. La realizarea reflexelor
elementare mai participa si receptori structuralizati in organe de simt. Calea centripeta
este asigurata de nervul senzitiv, prelungire periferica a neuronilor din ganglionul spinal,
respectiv a ganglionilor senzitivi ai nervilor cranieni.

Configuratia generala a maduvei spinarii

Maduva spinarii reprezinta portiunea din sistemul nervos central care se afla
cuprinsa in interiorul canalului vertebral. Ea este organizata metameric, fiind alcatuita
din mai multe segmente suprapuse, fiecare dintre ele inervand schematic un teritoriu
cutanat, muscular si visceral.
Asezare si raporturi
Adapostita in canalul vertebral, maduva spinarii are ca limita superioara un plan
orizontal care trece pe marginea superioara a arcului posterior al atlasului, iar ca limita
inferioara un plan orizontal care trece prin discul separator dintre prima si a doua
vertebra lombara. Lungimea ei este in medie de 43 cm la femeie si 45 cm la barbat.
Maduva nu ocupa in intregime lungimea si largimea canalului vertebral. In lungime, din
cauza ca maduva se termina la nivelul L2, nu exista o corespondenta intre segmentele
medulare si cele ale coloanei vertebrale: maduva cervicala se intinde pana la vertebra C6,
maduva toracica pana la T9, maduva lombara pana la vertebra T11, iar maduva sacro-
coccigiana pana la L2.
Configuratia externa
Maduva are infatisarea unui cilindru plin, usor turtit in sens anteroposterior. In
dreptul regiunilor cervicala intre C3-4-D1-2 si lombara intre D10-L1, maduva prezinta
doua regiuni mai voluminoase, intumescenta cervicala si infumescenta lombara, ce
corespund radacinilor membrelor si plexurilor brahial si lombar. Fata anterioara
maduvei prezinta pe linia mediana un sant larg si adanc, fisura mediana ,in profunzimea
caruia se vede comisura alba. In aceasta fisura, intr-o pasla de tesut conjunctiv pial, se
gasesc arterele perforante, ramuri ale arterei spinale anterioare. De o parte si de alta a
fisurii se gasesc cordoanele anterioare medulare drept si stang , ce se intind lateral pana
la santul lateral ventral, locul de emergenta a radacinilor anterioare ale nervilor spinali.
Fata posterioara prezinta pe linia mediana un sant putin adanc, santul median posterior
si lateral de acesta, de fiecare parte, cate un cordon posterior ce se intinde pana la santul
lateral posterior , locul de intrare a radacinilor posterioare ale nervilor spinali.
Configuratia interna
La interior maduva spinarii este alcatuita din substanta alba ,periferica, ce inconjoara
substanta cenusie, centrala. Substanta alba formata numai din axoni si glie
interfasciculara corespunde fasciculelor ascendente situate in general periferic, celor
descendente situate intermediar si celor de asociatie, asezate profund langa substanta
cenusie. Periferic este delimitata de membrana limitanta superficiala de natura gliala,
originea septului median posterior, rafeu nevroglic ce separa cele 2 cordoane
posterioare ajungand pana la substanta cenusie, si a unor prelungiri intinse de-a lungul
vaselor intramedulare. Intre vase si aceste prelungiri exista spatii perivasculare ce
comunica cu spatiul subarahnoidian. Substanta cenusie:situata central, este sediul
centrilor nervosi medulari. In sectiunea transversala a maduvei ea are forma literei H,
doua bare laterale intinse in sens sagital in forma de semiluna unite intre ele printr-o
bara transversala in care se gaseste canalul central.

Substanţa albă

Substanţa albă a măduvei spinării este formată dintr-un complex de fibre, în

majoritate mielinice, care sunt dispuse în cordoane.
Fibrele din substanţa albă au dispoziţii variate; sunt longitudinale în cordoane,
transversale în comisura albă şi oblice în rădăcinile nervilor rahidieni.
Unele din aceste fibre îşi au originea în neuronii situaţi în interiorul măduvei şi se
numesc fibre endogene, iar altele îşi au originea în neuronii din afara măduvei acestea
numindu-se fibre exogene.
Fibrele endogene sunt de două feluri: fibre scurte şi fibre lungi
 Fibrele scurte sau de asociaţie nu ies din măduvă şi prin prelungirile lor (ascendente,
descendente şi colaterale), fac legătura dintre diferitele segmente ale măduvei.
Fibrele lungi sau de proiecţie ies din măduvă şi ajung până la diferite segmente
ale encefalului.
Fibrele exogene provin din ganglionii nervoşi şi din centri encefalici. Ele
alcătuiesc căile senzitive şi motoare ale sistemului nervos central. După funcţiile lor se
împart în:
 fibre aferente sau centripete
 fibre eferente sau centrifuge

Cornul anterior al maduvei spinarii

Cornul anterior se intinde de l linia orizontala ce trece prin centrul canalului

ependimar pana la marginea capului cornului si se imparte anatomic in baza, col si cap.
Are aspect festonat si reprezinta aria motorie, centrul principal de ferente al maduvei.
Aria motorie a cornului anterior se imparte in:
-aria somato-motorie, dispusa in zona capului si colului cornului anterior, care
inerveaza muschii striati. Aici se gasesc doua categorii de neuroni:
1, neuroni motori care vor forma radacina anterioara a nervilor spinali.
2.neuroni cordinali, ai caror axoni fac legatura cu diversele etaje ale maduvei,
prelungirile lor trecand prin substanta alba a cordoanelor.
-aria viscero-motorie, dispusa la baza cornului anterior, cornul lateral si comisura
cenusie preependimara, unde se gasesc centrii de origine motori ai simapticului.

Cornul posterior al maduvei spinarii

Cornul posterior este mai lung si mai subtire decat cel anterior, ajungand foarte
aproape de periferia maduvei. Are un contur regulat, fara prelungiri, este putin
strangulat si prezinta la fel ca si cornul anterior 3 zone: cap, col si baza. Cornul posterior
reprezinta aria senzitiva, centrul de aferente al maduvei, si se desparte in doua zone:
-aria somato-sensitiva, care cuprinde cea mai mare parte din cornul dorsal, in care se
vor termina fibrele ce transporta spre maduva sensibilitatea proprioceptiva si
sensibilitatea cutanata: tactila, termica si dureroasa. Este reprezentata de:
1. neuroni intercalari, o parte din ei articulanndu-se cu neuronii atriomotori din
cornul anterior, formand arcul reflex.
2. neuroni cordinali repartizati sub forma de nuclei unde se termina cea mai mare
parte din fibrele sensitive ale radacinii posteriaore a nervului spinal care aduc diverse
forme de sensibilitate.
-aria viscero-sensitiva, cuprinzand comisura cnusie retroependimara si baza cornului
posterior. Aici se termina fibrele care transporta spre maduva sensibilitatea viscerala.
 Clasificarea neuronilor medulari
Neuronii medulari
Neuronii substantei cenusii se condenseaza sub forma unor nuclei, care dupa
structura lor morfo-functionala, se impart in:
-neuroni cordinali- care sunt sensitivi iar prelungirile lor intra in componenta
fasciculelor de substanta alba.
-neuroni radiculari- care sunt motori iar axonii lor formeaza radacina anterioara a
nervilor spinali.
-neuroni de asociatie sau interneuronii.

Tracturile ascendente anterioare ale maduvei spinarii

Tracturi ascendente:
1. Tractul spinotalamic anterior- este format din fibre care vin din radacina dorsala a
nervului spinal, trec prin cordonul posterior unde fac sinapsa in neuronii capului
cornului dorsal, se incruciseaza in comisura cenusie preependimara si ajung in cordonul
ventral de partea opusa, situandu-se indaratul tractului vestibulospinal.
2. Tractul spinoreticulat anterior
3. Tractul spinovestibular anterior
4. Tractul spinoolivar

Tracturi ascendente laterale ale maduvei spinarii

Tracturi ascendente:
1. Tractul spinocerebelos dorsal- ia nastere din celulele coloanei veziculare a lui
Clarke, ale caror axoni se indreapta anterior prin substanta cenusie si cand au ajuns in
dreptul canalului ependimar isi schimba directia.
2. Tractul spinocerebelos anterior- este format din axonii neuronilor situati la baza
cornului posterior, la care sfarsesc fibrele provenite din radacina sensitiva a nervului
spinal. Axonii, trec de partea opusa prin substanta cenusie preependimara si se duc pana
la partea anterolaterala si superficiala a cordonului lateral.
3. Tractul spinotalamic lateral - se gaseste situat medial, profund de tractul
spinocerebelos anterior. Acest tract urca apoi in bulb, unde vine foarte aproape de
tractul spinotalamic anterior, si ambele merg mai sus sub denumirea de lemniscus
spinal, spre talamus, unde fac sinapsa in nucleul ventral posterolateral al talamusului.
4. Tractul spinotectal- se gaseste asezat inaintea tractului spinocerebelos ventral si a
tractului spinotalamic lateral. Fibrele sale provin din cornul dorsal de partea opusa,
strabat maduva, merg apoi ascendent pana la tuberculii cvadrugemeni.
 Tracturi descendente anterioare ale maduvei spinarii

Tracturi descendente:
1. Tractul piramidal anterior direct al lui Turck- este un tract motor, format din axonii
celulelor nervoase din zona piramidala motorie a emisferei cerebrale de aceeasi parte.
2. Tractul vestibulospinal anterior- este o cale eferenta a verificarii echilibrului si are
originea in celulele din nucleul vestibular din bulb, ai carui axoni ajung in cordonul
anterior de aceeasi parte a maduvei si sfarsesc in neuronii striomotori ai maduvei
cervicale.
3. Tractul tectospinal medial- este componentul eferent al reflexelor vizuale si ia
nastere din tuberculii cvadrigemeni anteriori, ajung in maduva, se situeaza lateral fata de
tractul piramidal anterior si se termina in celulele striomotorii ale cornului anterior.
4. Tractul reticulospinal medial- controleaza tonusul muscular, se formeaza in
substanta reticulata a bulbului, puntii si din nucleul lui Darkschewitch, coboara prin
cordonul anterior, fiind situat chiar la marginea acestuia.

Tracturi descendente laterale ale maduvei spinarii

Tracturi descendente laterale:

1. Tractul piramidal incrucisat- se formeaza din axonii celulelor piramidale din girusul
precentral de pe scoarta, se incruciseaza in decusatia piramidala, trec in cordonul lateral
al maduvei de partea opusa hemisferei din care iau nastere si ajung la neuronii
striomotori.
2. Tractul rubrospinal al lui von Monakov- isi are originea in nucleul rosu situat la
nivelul pedunculului cerebral, fibrele se incruciseaza in decusatia Forel si se situeaza in
cordonul lateral imediat inaintea tractului cerebrospinal lateral.
3. Tractul olivospinal- are originea in oliva bulbara si apoi coboara in maduva unde
exista doar in maduva cervicala fiind situat lateral de radacinile ventrale ale nervilor
spinali, imediat inaintea tractului spinocerebelos anterior.
4. Tractul vestibulospinal lateral- porneste din nucleii vestibulari ai puntii si
indeosebi din nucleul Deiters.
5. Tractul reticulospinal lateral- porneste din substanta reticulata a trunchiului
cerebral, fibrele sale se incruciseaza in cea mai mare parte, coboara in cordonul lateral al
maduvei, unde se plaseaza intre tractul cerebrospinal lateral si tractul rubrospinal,
terminandu-se in neuronii striomotori.
6. Tractul tectospinal.

Cordonul medular posterior

Cordonul medular posterior este cuprins intre cornul dorsal si septul mediodorsal. In
partea sa centrala este subdivizat in tractul lui Goll si Burdach prin intermediul santului
intermediar dorsal.
 Tracturile de asociatie ale maduvei spinarii

Tracturi de asociatie- este mai bine reprezentat in tractul piramidal direct anterior si
radacinile anterioare ale nervilor spinali fiind format din fibre orizontale si fibre
longitudinale.
Tractul intersegmentar lateral profund- este echivalent cu tractul restant al
cordonului lateral, format din axonii neuronilor din substanta cenusie, axoni care intra in
substanta alba a cordonului lateral de aceeasi parte sau de partea opusa. Se termina la
alte nivele ale maduvei.

Topografia radiculovertebrala

-in regiunea cervicala, radacina nervoasa poarta numele apofizei spinoase respective
la care se adauga cifra 1;
-in regiunea toracica superioara (T1-T6), radacina nervoasa poarta numele apofizei
spinoase respective la care se adauga cifra 2;
-in regiunea toracica inferioara (T6-T10), radacina nervoasa poarta numele apofizei
spinoase respective la care se adauga cifra 3;
-sub apofiza spinoasa a vertebrei T11 ies ultimele 3 perechi lombare;
-sub apofiza spinoasa a vertebrei T12 ies perechile sacrate.

Vascularizatia maduvei spinarii

Arterele maduvei provin din mai multe surse: ramurile spinale ale arterelor
vertebrala, cervicala ascendenta, intercostale si lombare.
Arterele radiculare anterioare- in numar de 4 pana la 10, dintre care una in regiunea
cervicala, doua in regiunea toracica inferioara, una in regiunea toracica superioara, sunt
de calibru mic, terminandu-se in radacina ventrala a nervului spinal sau in plexul pial in
jurul maduvei.
Artera spinala anterioara coboara pana la filum terminale unde se termina prin
anastomozarea in arcada cu artera spinala posterioara. In dreptul fiecarui segment
medular artera spinala anterioara da ramuri ce patrund in fisura mediana. Ele sunt
numeroase in regiunea lombara a maduvei unde ii vascularizeaza ambele jumatati.
Uneori o artera poate vasculariza mai multe segmente.
Arterele radiculare posterioare sunt mai numeroase si mai mari decat cele anterioare.
Ele intaresc arterele spinale posterioare care au originea in arterele vertebrale cand
acestea inconjoara fetele laterale ale bulbului, sau in artere cerebeloase inferioare. Ele
vascularizeaza capul cornului posterior si substanta alba vecina.
 REFLEXELE MEDULARE

1.Reflexele medulare somatice pot fi: monosinapatice, la care arcul lor reflex este
constituit numai din doi neuroni (ex.,reflexul rotulian, ahilean); polisinaptice,al caror arc
reflex include un numarvariabil de neuroni intercalari intreneuronul senzitiv si cel
motor. Se mai numesc reflexe de flexie, de raspuns la actiunea unui stimul nociv (o
intepatura, o taietura) .
2. Reflexele medulare vegetative se inchid in coarnele laterale ale substantei me-
dulare. Receptorii sunt interoceptori, iar efectorii sunt muschi viscerali sau glande.
Exemple de reflexe medulare vegetative sunt: pupilodilatator (Tj-T4), cardioacce- lerator
(Tj-T12), vasomotor (Tj-T12), de su- doratie (TJ-TJJ), pilomotor (Tj-T^), moti- litatea
tubului digestiv (TJ-LJ), mictiune (Lj-L3), defecatie (L2-L4), sexuale (L4-L5).

SISTEMUL LEMNISCAL

Primul sistem de conducere a somesteziei este sistemul lemniscal , localizat în

cordoanele posterioare ale măduvei. Protoneuronul căii se află în ganglionul spinal, iar
prelungirile lui axonice formează fasciculii Goll şi Burdach. După ce fac sinapsa în nucleii
Goll şi Burdach din bulb cu al doilea neuron, trec de partea opusă luând calea lemniscului
median spre talamus. Cel de al treilea neuron este localizat în nucleul ventro-postero-
lateral al talamusului. Acest neuron se proiectează la nivelul girusului postcentral al
lobului parietal.
Sistemul lemniscal este format din fibre groase, mielinizate A β care transmit spre
creier cu o viteză de 30-70 m/s. Această cale a somesteziei epicritice are un înalt grad al
orientării spatiale a fibrelor nervoase cu respectarea strictă a originii lor. Fibrele acestei
căi fac sinapsă pe un singur neuron, motiv pentru care semnalele trec practic ne alterate
de la periferie spre centrii superiori. Fibrele ce pornesc din portiunea superioară a
corpului sunt situate mai lateral în cordonul dorsal, iar cele pornite din partea inferioară
a corpului se situează mai median.

Sistemul extralemniscal

SISTEMUL EXTRALEMNISCAL este o cale de conducere lenta, difuza, complexa si

polisinaptica. Este format din fibre medulare neomogene si dispersate, care, odata ajunse
in trunchiul cerebral se imprastie spre neuronii formatiunii reticulate. Un numar
restrans de fibre ajung direct la talamus, fara a face releu in substanta reticulata. Influxul
nervos ajuns in substanta reticulata isi pierde specificitatea si precizia topografica,
datorita contopirii cu alte influxuri senzitive care converg spre aceeasi zona neuronala.
Rezultatul acestui proces de integrare este transmis difuz spre anumite arii corticale, fie
pe cai reticulo-corticale, fie prin intermediul sistemului reticular difuz talamic sau al
nucleilor de asociatie talamici. Astfel, caile extralemniscale sunt reprezentate de doua
sisteme senzoriale: un sistem de proiectie difuza si un sistem de cai senzitive de
asociatie.

Calea sensibilitatii tactile protopatice

Transmite informatii tactile protopatice, de presiune fina, despre calitatea efectiva a

atingerii.
1) Receptorii – pentru aceasta sensibilitate sunt: terminatii nervoase libere, discuri
Merkel, corpusculi Meissner.
2) Protoneuronul – se gaseste in ganglionul spinal, iar axonul lui intra in maduva
(exista echivalenta mielomer-rizomer) si se bifurca in ramuri ascendente si descendente
ce ajung in zona ventrolaterala a cornului posterior.
3) Deutoneuronul – se gaseste in nucleul propriu al capului cornului posterior (lamele
Rexed 2, 3, 4); axonul deutoneuronului urca 3-4 segmente medulare si se incruciseaza la
nivelul comisurilor cenusii anterioara si alba, trecand in cordonul anterior de partea
opusa, unde formeaza tractul spinotalamic anterior. Acesta ajunge in bulb, dorsal de
oliva bulbara si la iesirea din bulb se imparte in doua grupuri de fibre:
- primul grup, cel mai numeros, formeaza componenta paleospinotalamica, fibrele
sale ajung la nucleii substantei reticulate si de aici prin fibre reticulotalamice ajung in
sistemul talamic difuz unde se gaseste neuronul 3 al carui axon proiecteaza in sistemul
limbic in girus cinguli.
- al doilea grup, la iesirea din bulb, se ataseaza lemniscului medial si reprezinta
componenta neospinotalamica
4) Neuronul 3 – se gaseste in nucleul ventral posterolateral din talamus pentru
componenta neospinotalamica
5) Zona de proiectie corticala – este in aria somestezica primara, in girul postcentral,
campurile 3, 1, 2 si in aria somestezica medulara – pentru componenta
neospinotalamica.

Calea sensibilitatii termoalgezice

1) Receptorii acestei sensibilitati sunt terminatiile nervoase libere, corpusculii

Krause, Pacini si Ruffini.
2) Protoneuronul – se gaseste in ganglionul spinal iar axonul lui intra in maduva si
face sinapsa cu deutoneuronul in nucleul capului cornului posterior (lamele Rexed 2, 3, 4
si probabil si in lamele 6, 7, 8)
3) Deutoneuronul – se gaseste in nucleul capului cornului posterior, iar axonul lui
urca 2-3 segmente medulare, se incruciseaza in comisurile cenusie anterioara si alba,
trec in cordonul lateral de partea opusa si formeaza fasciculul spinotalamic lateral.
Fibrele acestuia, la intrarea in bulb se impart in 2 grupuri:
 - primul grup reprezinta componenta neospinotalamica ce formeaza lemniscul spinal
care trece dorsal de oliva bulbara si medial de fasciculul spinocerebelos anterior si urca
prin trunchi superolateral de lemniscul medial.
- al doilea grup reprezinta componenta paleospinotalamica si fibrele lui formeaza
fasciculul spinoreticulotalamic.
Fasciculul spinoreticulotalamic informeaza despre intensitatea durerii iar lemniscul
spinal despre diagnosticul durerii.
4) Neuronul 3 – pentru componenta neospinotalamica se gaseste in nucleul ventral
posterolateral (NVPL), iar pentru componenta paleospinotalamica in nucleii
intralaminari: paracentral si central lateral
5) Zona de proiectie corticala – este in aria somestezica primara pentru fibrele
componentei neospinotalamice si in aria somestezica secundara pentru fibrele
componentei paleospinotalamice
Mai exista un fascicul protopatic, numit spinotectal, care are protoneuronul in
ganglionul spinal, deutoneuronul este probabil in cornul posterior, neuronul 3 este in
coliculul superior iar proiectia este in talamus. Acest fascicul are rol in orientarea capului
si ochilor spre zona stimulata.

Calea sensibilitatii tactile epicritice

1) Receptorii – sunt corpusculi Meissner, Pacini pentru vibratii si terminatiile

nervoase libere pentru tact.
2) Protoneuronul – se gaseste in ganglionul spinal iar axonul lui ocupa partea mediala
a radacinii si este o fibra groasa care ajunge in partea ventromediala a cornului
posterior. Aceste fibre se impart intr-o ramura ascendenta care ajunge in cordoanele
posterioare si formeaza fasciculele Gracil (medial) si Cuneat (lateral) si o ramura
descendenta; ele dau colaterale in maduva, colaterale ce reprezinta fasciculul Reflex, care
este baza anatomica a reflexului mitotic. Fasciculele gracil (Goll) si cuneat (Burdach)
ajung in bulb la nucleii omonimi.
3) Deutoneuronul – se afla in nucleii gracil si cuneat iar fibrele ce pleaca de la acesti
nuclei in directie ventrala se numesc fibre arcuate interne. Si ele se incruciseaza formand
decusatia lemniscala (senzitiva) care este o decusatie complexa: fibrele nucleului cuneat
ajung dorsal, si ale nucleului gracil ajung ventral, iar fibrele dintr-o parte se incruciseaza
cu cele de partea opusa, primele incrucisandu-se fibrele superioare.
In punte lemniscurile au dispozitie transversala si trec dorsal de corpul trapezoid;
fibrele superioare ale lemniscului sunt situate median iar cele inferioare sunt situate
lateral. In mezencefal, orientarea lemniscului este oblica, superolateral de nucleul rosu si
substanta neagra.
4) Neuronul 3 – se gaseste in talamus, in nucleul ventral posterolateral.
5) Zona de proiectie corticala – este in aria somestezica primara si secundara.
 In boala numita seringomielie, toate caile ascendente sunt lezate, cu exceptia
cordoanelor posterioare, deci individul are sensibilitate epicritica dar nu are sensibilitate
termica si dureroasa.

Calea sensibilitatii kinestezice

Are traiect comun cu calea epicritica si vibratorie

1) Receptorii acestei cai sunt corpusculii tendinosi Golgi, terminatiile nervoase libere
si corpusculii Ruffini
2) Protoneuronul – se gaseste in ganglionul spinal, axonul lui intra in maduva si
formeaza fasciculele gracil si cuneat, care vor face sinapsa cu deutoneuronul in bulb, in
nucleii omonimi.
3) Deutoneuronul – este situat in regiunea dorsala a bulbului, in nucleii gracil si
cuneat, iar axonul deutoneuronului se incruciseaza pe linia mediana si formeaza
lemniscul medial, la nivelul caruia exista o somatotopie: dinspre anterior spre posterior -
> coccigian-sacral-lombar-toracal-cervical (CSLTC) ; la nivelul puntii lemniscul medial se
plaseaza orizontal iar somatotopia este, de la dreapta la stanga -> coccigian-sacral-
lombar-toracal-cervical (CSLTC).
Lemniscul medial ajunge in talamus in nucleul ventral posterolateral (NVPL).
4) Neuronul 3 – este in talamus, in nucleul ventral posterolateral, unde membrele
inferioare se proiecteaza lateral, iar membrele superioare se proiecteaza medial, aria cea
mai intinsa fiind ocupata de proiectia mainii. Toate proiectiile sunt contralaterale, cu
exceptia regiunii bucale.
5) Zona de proiectie corticala – este in aria somestezica primara, unele fibre trecand si
in regiunea precentrala.
* Exista o maladie (Tabes -> sifilis tertiar) care afecteaza cordoanele posterioare si ii
da bolnavului nesiguranta in miscari active (ataxie cerebeloasa) si nu isi recunoaste
pozitia membrelor.

Calea sensibilitatii proprioceptive de control a miscarii

Sensibilitatea proprioceptiva de control are 3 tracturi:

- tractul spinocerebelos posterior, direct (Flechsig)
- tractul spinocerebelos anterior, incrucisat (Gowers)
- fasciculul cuneo cerebelos.
1) Receptorii acestei sensibilitati sunt: fusurile neuromusculare, corpusculii Pacini
mici, terminatiile nervoase libere.
2) Protoneuronul – este localizat in ganglionul spinal, iar axonul este de dimensiuni
mijlocii, rizomerul fiind egal cu mielomerul plus 6-7 segmente medulare.
3) Deutoneuronul – este situat in mai multi nuclei:
a) pentru tractul spinocerebelos posterior isi are originea in nucleul toracic (lama 7
Rexed) intins intre C8 – L2; dupa sinapsa cu deutoneuronul, axonul trece in cordonul
lateral opus, apoi urca la nivelul bulbului unde este situat ventral de nucleul tractului
spinal al trigemenului si dorsal de piramida bulbara. Prin pedunculul cerebelos inferior
(PCI) de aceeasi parte, ajunge la paleocerebel sub forma de fibre muschioase, in vermisul
anterior si in regiunea paravermiana a emisferelor cerebeloase.
Aceste fibre au rol in coordonarea contractiilor individuale ale muschilor si in
coordonarea miscarilor posturale.
b) pentru tractul spinocerebelos anterior isi are originea in lamele 5, 6, 7 Rexed din
cornul posterior. Fibrele secundare ale deutoneuronului se incruciseaza in proportie de
90% trecand in cordonul lateral opus, pentru a forma tractul spinocerebelos anterior in
care vor intra si 10% fibre ipsilaterale. Ajung in bulb, punte, mezencefal, inconjura
pedunculul cerebelos superior (PCS), si prin valul medular superior ajung in cerebel.
Acest fascicul are rol in sinergia miscarilor voluntare.
c) fasciculul cuneocerebelos aduna informatii de deasupra lui C8, fibrele intra in
maduva si ajung la deutoneuron, care este in nucleul cuneat accesor (Von Monakov) de la
nivelul bulbului, iar axonul lui formeaza fasciculul cuneocerebelos care ajunge la cerebel
prin fibrele arcuate externe dorsale, pe calea pedunculului cerebelos inferior ipsilateral,
si se termina in aria membrului superior.
Se considera ca nucleul accesor este o continuitate a celui toracic.
Acest fascicul asigura corelatia membrelor superioare cu cele inferioare in timpul
executarii unor miscari. Calea proprioceptivitatii pentru cap si fata isi are receptorii in
muschii masticatori, pielosi, in dinti, gingii, muschi extrinseci ai globului ocular;
protoneuronul se afla in nucleul mezencefalic al trigemenului, ale carui prelungiri se duc
spre nucleul motor al trigemenului si in formatiunea reticulara mezencefalica.

Calea sensibilitatii interoceptive

Stimulul este fie spasmul la nivelul unui viscer cavitar, fie distensia sau tractiunea, iar
aferenta merge atat pe nervi vegetativi cat si somatici.
1) Receptorii – sunt terminatiile nervoase libere
2) Protoneuronul – se gaseste in ganglionul spinal si cei ai nervilor cranieni; axonii
acestui protoneuron sunt amielinici sau slab mielinici
3) Deutoneuronul – este in nucleul de origine al sistemului spinotalamic si in
portiunea vegetativa a substantei intermediare; axonii deutoneuronului iau o cale
spinoreticulotalamica, dau colaterale la talamus si ajung in nucleul ventral posterolateral
sau in nucleii talamici difuzi unde se gaseste cel de-al treilea neuron
4) Zona de proiectie corticala – este in aria somestezica, in girus cinguli si in aria
somatomotorie
Prima particularitate a durerii viscerale este iradierea ei spre arii cutanate, la distanta
de organul respectiv, si acest lucru se numeste durere raportata. Explicatiile durerii
raportate sunt:
- fenomenul de convergenta in caile spinotalamice (convergenta de 10/1 a fibrelor
periferice fata de o fibra spinotalamica)
 - iradierea influxului in fibrele alaturate
- impulsurile dureroase care vin de la un organ bolnav scad pragul de excitabilitate al
neuronilor somatici vecini, si sensibilitatea somatica ajunsa la acesti neuroni
sensibilizati, chiar sub pragul dureros, este transmisa la centrii superiori si interpretata
gresit ca durere periferica
- procesul de facilitare corticala: proiectiile dureroase viscerale pe scoarta cerebrala
permit receptionarea impulsurilor cutanate sub pragul dureros ca senzatii dureroase
false.
Stimulii durerii sunt: mecanici, chimici (bradikinina, histamina, prostaglandine,
potasiu, acizii, enzime proteolitice), temperatura (mai mare de 45°, frigul). Proiectia
durerii este mai redusa in aria somestezica principala si mai puternica in aria
somestezica secundara.
Mediatorul intre protoneuron si deutoneuron in calea interoceptiva este substanta P
(descoperita de Von Euler, este un polipeptid cu 11 aminoacizi sintetizat de neuroni din
ganglionii spinali) a carei eliberare poate fi blocata presinaptic de enkefaline si
endorfine produse de neuronii intercalari din lama 2 Rexed, deci exista un mecanism
intrinsec de diminuare a durerii numit mecanism de poarta de control a stimulilor ce
conduc durerea spre sistemul nervos central.
Exista un sistem descendent de supresie a durerii, cu localizarea in substanta
reticulata din mezencefal, in substanta cenusie periapeductala si in nucleul dorsal al
rafeului de unde pleaca descendent fibre reticulospinale serotoninergice, care ajung la
neuronii lamei 2 Rexed ce vor secreta enkefaline si endorfine; daca acest sistem este
activat, durerea este perceputa mai putin.
Exista in organism organe care nu au receptori de durere: parenchim hepatic,
endocard, parenchim pulmonar, creier – cu exceptia meningelui.

Calea motorie piramidala

Caile piramidale - se numesc asa pentru ca trec prin piramidele bulbare si sunt caile
motilitatii voluntare. isi au originea in girusul precentral din lobul frontal al fiecarei
emisfere cerebrale si sunt reprezentate prin axonii neuronilor din aceasta regiune.
Axonii coboara prin toate etajele inferioare ale encefalului pana in maduva spinarii .
Exista o cale piramidala directa, care ajunsa in maduva strabate cordonul anterior, si o
cale piramidala incrucisata, care ajunsa in bulb trece de partea opusa emisferei cerebrale
din care a luat nastere, formand decusatia piramidala (incrucisarea) si apoi patrunde in
cordoanele laterale ale maduvei spinarii. Fibrele ambelor cai piramidale (directa si
incrucisata) patrund in coarnele anterioare ale maduvei spinarii, unde fac sinapsa cu cel
de al doilea neuron (neuron motor), iar axonul acestuia urmeaza, traiectul radacinii
anterioare a nervului spinal si ajunge in organul efector - muschiul.
 Caile extrapiramidale

Caile extrapiramidale - sunt numite astfel pentru ca trec in afara piramidelor bulbare
si conduc miscarile automate involuntare . Ele isi au originea in diferiti nuclei ai
trunchiului cerebral. In substanta alba medulara ele formeaza urmatoarele fascicule:
-rubrospinale, cu originea in nucleii rosii din mezencefal;
-vestibulospinale, din nucleii vestibulari bulbari;
-tectospinale, din coliculii cvadrigemeni din mezencefal;
-olivospinale, din nucleii olivari bulbari;
-reticulospinale, din substanta reticulata a trunchiului cerebral.
Nucleii de origine ai acestor fascicule sunt subordonati cortexului. Controlul
cortexului asupra nucleilor de origine ai cailor extrapiramidale se realizeaza prin
intermediul corpilor striati (ganglionii bazali). Motilitatea automata are rol in
mentinerea motilitatii tonusului muscular si a echilibrului, in activitatea reflexa
medulara, in coordonarea miscarilor si in realizarea unor activitati umane complexe
(mersul, scrisul, condusul masinii, inotul etc).

Nervii spinali

Nervii spinali aparţin sistemului nervos somatic periferic. El constituie căile de conducere
a impulsurilor nervoase (receptori – centrii nervoşi medulari – organul efector).
Nervii spinali sunt MICŞTI, în număr de 31 de perechi:
- 8 cervicali;
- 12 toracali;
- 5 lombari;
- 5 sacrali;
- 1 coccigian.

Ei sunt dispuşi simetric de o parte şi de alta a măduvei şi metameric. Nervul spinal

este format din două rădăcini, trunchi şi ramuri.

Rădăcina posterioară, senzitivă, are pe traiectul ei un ganglion spinal, în care se

găsesc neuronii (*** neuroni pseudounipolari) de origine pentru fibrele senzitive –
neuroni somatosenzitivi şi viscerosenzitivi. Prelungirile periferice ale neuronilor
menţionaţi ajung la structurile receptoare, iar cele centrale intră în măduva spinării.

Rădăcina anterioară, motorie, conţine fibre motorii, axoni ai neuronilor din coarnele
medulare (anterior şi lateral). – conţine axonii neuronilor somatomotori din cornul
anterior al măduvei şi axonii neuronilor visceromotori din cornul lateral.
 Trunchiul nervului spinal rezultă din unirea celor două rădăcini, înainte de a părăsi
canalul vertebral. Conţine fibre: senzitive, motorii (somatice şi vegetative) – este mixt.
După ieşirea din canalul vertebral, trunchiul se divide în patru ramuri: ventrală, dorsală,
comunicantă albă şi meningiană, care sunt mixte. ***Prin a cincea ramură, comunicanta
cenuşie, fibra vegetativă simpatică postganglionară intră în nervul spinal

Ramura dorsală se distribuie tegumentului şi muşchilor din regiunea posterioară a

trunchiului.

Ramura ventrală conţine fibre nervoase: somatosenzitive şi somatomotorii, care se

distribuie la tegumentul şi muşchii din partea anterolaterală a trunchiului şi a
membrelor şi visceromotorii (postganglionare simpatice). Aceste ramuri sunt mixte şi se
distribuie metameric la nivelul regiunii toracice, formând cele 11 perechi de nervi
intercostali somatici, iar în rest, participă la formarea plexurilor nervoase somatice
(cervical, brahial, lombar, sacral şi coccigian).

Ramura comunicantă albă conţine fibre nervoase: viscerosenzitive şi preganglionare

simpatice mielinice, cu originea în neuronii visceromotori dintr-un centru vegetativ, din
cornul lateral medular. Ele ajung la ganglionul paravertebral simpatic, unde majoritatea
fibrelor fac sinapsă. Un număr redus de fibre trec prin ganglion fără sa facă sinapsă, fiind
cele care alcătuiesc nervii splanhnici, formaţi din fibre preganglionare simpatice.

Ramura meningiană conţine fibre viscerosenzitive (care se desprind din trunchiul

nervului spinal) şi vasomotorii, care provin din ramura comunicantă cenuşie. Ele
inervează meningele spinal şi vasele de sânge de la acest nivel.

Ramura comunicantă cenuşie realizează legătura dintre ganglionul paravertebral şi

trunchiul nervului spinal. Ea conţine fibre postganglionare simpatice amielinice, cu
originea în ganglionul amintit. Acestea inervează muşchii netezi ai firului de păr, ai
glandelor sudoripare şi sebacee, precum şi ai peretelui vascular.

Meningele spinal

Meningele spinal este alcatuit din trei membrane de protectie care învelesc maduva.
La nivelul gaurii occipitale, meningele spinale se continua cu meningele cerebrale.
Membrana exterioara ne numeste dura mater. Are o structura lamelara fibroasa,
rezistenta si este separata de peretii canalului vertebral prin spatiul epidural , în care
se afla tesut conjunctiv si gras, cât si vene multiplu anastomozate. Superior, la nivelul
gaurii occipitale, se continua cu duramater cranian. Inferior se termina în fund de sac , în
care sunt adapostite filum terminale si coada de cal . Sub vertebra S2, filum terminale,
împreuna cu învelisul dural cu care vine in contact, formeaza ligamentul coccigian.
Arahnoida are o structura conjunctiva si este separata de dura mater prin spatiul
subdural si de pia mater prin spatiul subarahnoidian, care contine lichidul
celaforahidian (LCR).
Pia mater sau meningele vascular, este o membrana conjunctivo-vasculara, cu rol
nutritiv, care înveleste maduva de care adera intim, patrunzând în santuri si fisuri. În
grosimea ei se gasesc numeroase vase arteriale si nervi, în special simpatici. Prelungirile
piale patrund, împreuna cu ramurile arteriale în substanta nervoasa, participând la
constiruirea barierei hematoencefalice.

Bulbul

• se află situat imediat deasupra şi în continuarea măduvei spinării

• se întinde până la nivelul punţii lui Varolio, având ca limită între ele, pe faţa
anterioară şanţul bulbopontin.
• are forma unui trunchi de con, turtit antero-posterior, cu următoarele dimensiuni:
-longitudinal 3 cm,
-lăţimea la bază 2 cm şi
-antero-posterior 1,25 cm.
• Baza mare este situată spre punte, iar baza mică în continuarea măduvei. Este turtit
dinainte înapoi şi uşor curbat, cu concavitatea anterocaudală.
Fisura mediană
- întreruptă de decusaţia piramidală (0,8 cm)
- sub decusaţie se continuă cu fisura mediană ventrală a măduvei
- în fundul fisurii se află, ca şi la măduvă, o bandă de substanţă albă, numită RAFEUL
ALB şi nu comisură albă.
Cranial de decusaţie se găsesc fibrele arcuate externe ventrale care ies din fisura
mediană, înconjoară piramida şi olive bulbară intrând apoi în pediculul cerebelos
inferior.
Piramidele bulbare
-se găsesc de o parte şi de alta a fisurii mediane
-în partea cranială se îngustează şi dispar sub fibrele transversale ale punţii
-conţin fibre motorii corticospinale, dintre care circa 80% se încrucişează în decusaţia
piramidală
Porţiunea inferioară – prezintă:
– şanţul median dorsal
- şanţul colateral dorsal
-între cele două şanţuri se află funiculul posterior (substanţa albă).
Porţiunea superioară
– datorită schimbării direcţiei celor două cordoane dorsale, în sus şi lateral, are o
conformaţie total schimbată, delimitând triunghiul inferior al planşeului ventriculului IV.
 Prezintă:
-tija calamus scriptorius – şanţul median posterior (al planşeului ventriculului IV)
-calamus scriptorius – arie formată din cele triunghiuri alăturate ale n. XII
-obex- bandă de substanţă cenuşie dispusă Inferior şi posterior de vârful lui calamus
scriptorius, de-a curmezişul între cele două fascicule ale lui Goll.
Faţa anterioară – cu apofiza odontoidă a atlsaului, de care este separate prin
ligamentul transvers al atlasului.
- cu gaura occipitală şi apoi cu artera bazilară a occipitalului
Faţa posterioară – cu membrana occipitoatloidiană, înaltă de aproximativ 0,8 cm şi
largă de 2,5 cm; în spatele acesteia vine în raport cu planurile regiunii cervicale
posterioare.
- deasupra găurii occipitale, formează podeaua ventriculului IV, prin intermediul
căruia vine în raport pe linia mediană cu vermisul inferior al cerebelului, iar lateral cu
tonsilla.
Faţa laterală – este încrucişată dinainte înapoi de artera vertebrală, care se îndreaptă
spre faţa anterioară a punţii.
- cu lobulii amigdalieni ai cerebelului, motiv pentru care aceşti se mai numesc şi lobuli
rahidieni.
- mai lateral cu cei doi condili ai occipitalului, sub care se află interlinia articulară
care-i separă de masele laterale ale atlasului.

PUNTEA

-formă de castană, ce măsoară 27 mm în înălţime şi 25 mm în grosime.

-este constituită mai mult din fibre mielinice, deci are culoare albă
-prezintă:
- o parte liberă (piciorul), puntea propriu-zisă sau protuberanţa, parte care proemină
mult înainte, fiind bine delimitată atât în sus cât şi în jos prin câte un şanţ, precum şi de
faptul că are fibre cu direcţie transversală, bine distincte de striaţia mai mult
longitudianlă a bulbului şi a pedunculilor cerebrali.
- o parte ascunsă, posterioară (calota), care constitue podişul ventriculului IV în
jumătatea superioară, în continuarea bulbului de care-l apropie structura.
LIMITE:
Anterior are ca limite:
- inferior – şanţul bulbopontin pe care o desparte de mielencefal,
- superior, şanţul pontopeduncular, care o desparte de mezencefal.
Posterior – limita superioară şi inferioară sunt neclare şi se trag arbitrar,
corespunzător limitelor anterioare.

Mezencefalul
 -reprezintă segmentul encefalului situat sub tentorium cerebelli, despărţit de punte
prin şanţul pontopeduncular, care trece de la încrucişarea fibrelor
trochlearului – înpartea posterioară – la marginea superioară a punţii, iar de diencefal
prin planul care uneşte comisura posterioară a creierului cu marginea posterioară a
corpilor mamilari.
-se continuă cranial fărălimite precise cu diencefalul
-faţa posterioară a mezencefalului este invizibilă la adult, singura care rămâne vizibilă
fiind faţa anterioară, sau bazală
-este alcătuit din cei doi pedunculi cerebrali, la care se poate descrie o porţiune
ventrală (crus cerebri) dublă şi o porţiune dorsală unică. Porţiunea din tegment situată
dorsal de apeductul cerebral formează tectumul mezencefalic
-mezencefalul estes trăbătut de apeductul cerebral care face legătura în treventriculul
III şi ventriculul IV

Vascularizatia trunchiului cerebral

Arterele bulbare: au originea în arterele vertebrale, bazilară şi spinale anterioare.

- arterele paramediane - irigă jumătatea cranială a bulbului, provin din artera bazilară
şi arterele vertebrale, iar cele pentru jumătatea caudală din arterele spinale anterioare.
- irigă piramidele bulbare, lemniscul medial şi nucleul nervului hipoglos.
-arterele circumferenţiale scurte - irigă partea cranială a bulbului, provin din artera
principală a recesului lateral şi artera accesorie a recesului lateral, ambele ramuri ale
arterei bazilare;
- ramurile pentru jumătatea caudală a bulbului derivă din artera cerebeloasă
inferioară, ramură a arterei vertebrale;
- irigă olivele bulbare, tractul spinotalamic, tractul spinal al nervului trigemen şi
nucleul ambiguu.
- arterele circumferenţiale lungi - au originea în artera cerebeloasă inferioară
- irigă PCI şi nucleii bulbari vecini.

Arterele punţii au aceleaşi origini:

- arterele paramediane (4 până la 6) - sunt ramuri ale arterei bazilare
- irigă tractul piramidal, nucleii pontini, fibrele pontocerebeloase şi porţiunea
paramediană a lemniscului median
- arterele circumferenţiale scurte (4 sau 5) - au originea în artera bazilară
- irigă partea laterală a PCM, a căilor sensitive şi nucleii pontini ai nervului trigemen
- arterele circumferenţiale lungi - ramuri ale arterelor cerebeloase anteroinferioară şi
superioară,
- irigă tegmentul pontin

Coloana somatoaferenta generala a T.C

 Coloana somatoaferentă generală
- corespunde capului cornului posterior, aşezată lateral de substanţa cenuşie
periapeductală, fiind formată din:
1.nucleul tractului spinal al nervului V –în bulb
-situat medial de tractul spinal al trigemenului, în partea posterolaterală a calotei
bulbare
-se întinde între al doilea segment cervical şi originea aparentă a nervului trigemen
2.nucleul senzitiv superior al nervului V – în punte
- este situat în partea postero-laterală a calotei pontine
3.nucleul tractului mezencefalic al nervului V – în mezencefal
- coloana nucleară aşezată lateral de substanţa cenuşie periapeductala

Coloana somatoaferenta speciala a T.C

Coloana Somatoaferentă Specială - corespunde cornului posterior, formată din:

1.nuclei vestibulari – în bulb şi punte
•situaţi la joncţiunea bulbo-pontină, sub aria vestibulară a fosei romboide
•sunt dispuşi în două coloane longitudinale:
-laterală, care conţine nucleii superior, lateral şi inferior
-medială, care conţine nucleul medial, mai voluminos
•primesc fibrele primare ale nervului vestibular şi fibre cerebelovestibulare directe şi
indirecte (fasciculul uncinat Russel).
2.nuclei cohleari ventrali şi dorsali – în punte
a) nucleul cohlear ventral:
•alcătuit dintr-o porţiune anterioară şi una posterioară
•primeşte majoritatea aferenţelor acustice
b) nucleul cohlear dorsal:
-formează tuberculul acustic al fosei romboide
-alcătuit din trei straturi neuronale: molecular, fuziform, polimorf
-primeşte puţine aferenţe cohleare, majoritatea având originea în nucleul cohlear
ventral

Coloana visceroaferenta generala a T.C

Coloana visceroaferentă generală - corespunde zonei vegetative receptoare, formată

din:
1. nucleul dorsal senzitiv al nervului glosofaringian, la care ajung informaţii
interoceptive de la vasele de sânge şi sinusul carotic.
2. nucleul dorsal senzitiv al nervului vag – în bulb, la care ajung informaţii
interoceptive din teritoriile lui de inervaţie
Coloana visceroaferenta speciala a T.C
 Coloana visceroaferentă specială - corespunde bazei cornului posterior, formată din:
1. nucleul tractului solitar (partea superioară a nucleului este mai dezvoltată şi se
numeşte nucleul gustativ Nageotte), la care ajung fibre gustative aduse de nervii
facial (VII), glosofaringian (IX), şi vag (X).
-se întinde între două planuri convenţionale trasate prin decusaţia piramidală
(inferior) şi nucleul motor al nervului trigemen (superior)
-primeşte informaţii visceroaferente speciale, gustative aduse de nervii VII, IX şi X

Coloana visceromotorie generala a T.C

Coloana visceromotorie generală - corespunde zonei vegetative efectorii medulare,

formată din:
1. nucleul dorsal al nervului vag – în bulb
•situat sub planşeul ventriculuilui IV
•are raporturi cu: - postero-lateral: nucleul solitar
- antero-medial: nucleul nervului XII
2. nucleul salivator inferior al nervului glosofaringian – în bulb
• se localizează lângă extremitatea superioară a nucleului ambiguu
3. nucleul salivator superior al nervului facial – în punte
• situat medial faţă de nucleul motor al nervului facial
4. nucleul lacrimo-muco-nazal – în punte
• situat medial faţă de nucleul motor al nervului facial
5. nucleul accesor al nervului oculomotor Edinger-Westphal– în mezencefal
• situat posterior faţă de jumătatea superioară a nervului oculomotor
6. nucleul dorsal al nervului vag
7. nucleul salivator inferior al nervului glosofaringian
8. nucleul salivator superior al nervului facial
9. nucleul lacrimo-muco-nazal

Coloana visceromotorie speciala a T.C

Coloana visceromotorie specială - corespunde capului cornului anterior, inervează

musculatura cu origine în arcurile brahiale şi este formată din:
1. nucleul ambiguu – reprezintă originea fibrelor motorii ale nervilor glosofaringian,
vag şi accesor bulbar
 se găseşte în profunzimea substanţei reticulate a bulbului, la jumătatea distanţei
dintre complexul olivar (situat antero-medial) şi nucleul tractului spinal al
trigemenului (situat postero-lateral)
 polul lui inferior corespunde decusaţiei lemniscale, iar cel superior treimii
superioare a complexului olivar
 are trei segmente:
 -cranial: neuronii săi inervează m. stilofaringian (pe calea nervului glosofaringian)
-mijlociu: inervează restul muşchilor faringelui, m.cricotiroidian şi musculature
striată a esofagului (pe cale nervului vag)
-inferior: - în care are originea rădăcina bulbară a nervului accesor (spinal XI), care va
forma ramura lui internă ce se alătură nervului vag (X).
 inervează muşchii laringelui şi o parte din muşchii vălului palatin.

Coloana somatomotorie

Coloana Somatomotorie - corespunde bazei cornului anterior, inervează musculatura

provenită din somitele cefalice şi este formată din:
1. nucleul nervului hipoglos – în bulb
•coloana neuronală alungită, situată sub trigonul hipoglosului al fosei romboide
•inervează mm.limbii cu excepţia mm.palatoglos şi stiloglos
•în jurul lui se găsesc nucleii perihipoglosali:
-nucleul intercalat: între nucleul hipoglosului şiu nucleul dorsal al vagului
-nucleul prepositus: se întinde de la polul superior al nucleului hipoglos până în
vecinătatea nucleului abducens
-nucleul Roller: anterior de nucleul hipoglosului
2. nucleul nervului abducens – în punte
•situat în punte, în profunzimea coliculului facialului
• inervează m.drept lateral al globului ocular
3. nucleul nervului trohlear – în mezencefal
•cel mai mic dintre nucleii nervilor cranieni
•situat în mezencefal, pe faţa anterioară a substanţei cenuşii periapeductale,
corespunzător marginii superioare a coliculului inferior
•inervează m.oblic superior al globului ocular

COMPLEXUL OLIVAR

Complexul olivar este format din mai mulţi nuclei:

• nucleul olivar principal
-este mai nou filogenetic decât ceilalţi doi
-se găseşte în partea antero-laterală a calotei bulbare, lateral de piramida bulbară, în
jumătatea superioară a bulbului
-înconjurat de substanţa albă, care formează amiculum (terminaţii ale tractului
central al tegmentului)
-are forma unei pungi de tutun de pipă cu hilul îndreptat medial şi dorsal
-este format din două lame de substanţă cenuşie – ventrală şi dorsală
-este înconjurat de o capsulă de fibre nervoase mielinice, amiculum, formată de
terminaţiile tractului central al tegmentului
 • nucleul olivar accesor medial
-situat între lemniscul medial (lateral) şi nucleul olivar principal (medial)
• nucleul olivar accesor dorsal
-situat dorsal faţă de lama dorsală a nucleului principal
Aferenţe
a) ascendente
•fibre spino-olivare: cele mai importante aferenţe
-unele au originea în conul dorsal medular → se încrucişează la nivel medular →
cordon ventral→ nucleii olivari accesori
-alte fibre au originea în ggl.nervului spinal → cordon dorsal → sinapsă în nucleii
gracillis şi cuneat →nucleii olivari accesori controlaterali
b) descendente
•fibre cortico-olivare: cu originea în toate ariile corticale
-se alătură căilor piramidale şi se termină pe lama ventrală a nucleului olivar
principal
•tractul central al tegmentului: este ipsilateral, conţine fibre ce se termină pe lama
dorsală a nucleului olivar principal şi în nucleul olivar accesor medial. Acestea sunt:
-talamo-olivare
-strio-olivare (de la globus pallidus)
-rubro-olivare (de la nucleul roşu)
Eferenţe
•fibre olivo-spinale
•tractul olivo-cerebelos
-fibrele sale alcătuiesc o parte din fibrele arcuate interne
-decusează pe linia mediană şi trec de partea opusă, unde: unele străbat nucleul olivar
(fibre interolivare); altele, la care se adaugă câteva fibre de aceeaşi parte, au traiect
dorsal şi traversează tracturile spimotalamic, rubrospinal şi spinal al trigemenului, faşă
de care pot fi pre-, intra- sau posttrigeminale.
Complexul olivar este un releu între etajele superioare, măduva spinării şi cerebel.

Aria postrema

ARIA POSTREMA
- este localizată în partea laterală a trigonului nervului vag, pe podeaua ventriculului
IV cerebral.
Aferenţe
•fibre viscerosenzitive medulare
•fibre de la nivelul tractului solitar
 Eferenţe
•către nucleul tractului solitar
Aria postrema este un centru chemoreceptor sensibil la apomorfină şi glicoziţii
digitalici.

NUCLEII ARCUAŢI

Sunt nuclei migraţi care formează o bandă îngustă de substanţă cenuşie situată pe
feţele anterioară şi medială a piramidelor bulbare, de o parte şi de alta a rafeului.
Aferenţe
•fibre cortico-pontine
-au originea în toate ariile cortexului cerebral
-depăşesc puntea, intră în piramidele bulbare şi apoi vor ajunge în nuclei arcuaţi
Eferenţe - către cerebel, pe două căi:
•fibre arcuate externe ventrale: cu origine bilaterală; ocolesc nucleul olivar pe faţa lui
externă, se alătură fasciculului spinocerebelos posterior şi pe calea pedunculilor
cerebeloşi inferiori ajung ca fibre muşchioase şi câteva agăţătoare pe scoarţa
neocerebelului.
•fibre arcuate interne: origine ipsilaterală; traiect posterior, paramedian, prin calota
bulbară spre podeaua ventriculului IV, unde decusează pe linia mediană (formând striile
medulare) şi apoi pe calea pedunculilor cerebeloşi inferiori ajung la arhicerebel
(floculus).

NUCLEII PONTINI

-sunt nuclei numeroşi dispersaţi printre fibrele longitudinale ale tracturilor

corticospinale şi cele transversale, ponto-cerebeloase.
Aferenţe
•fibre spino-pontine
•fibre tecto-pontine
•fibre cortico-pontine: au originea în toate ariile cortexului
-sunt împărţite în : - fibre fronto-pontine, mai numeroase
-fibre temporo-parieto-occipito-pontine
•colaterale ale fibrelor cortico-spinale.
Eferenţe
•fibre ponto-cerebeloase: formează fibrele transversale ale punţii. Acestea formează
trei fascicule:
-superior, format din fibre transversale superioare care se duc spre lobulii de pe faţa
inferioară a emisferelor cerebeloase;
-inferior, format din fibre transversale inferioare care merg la faţa inferioară a
vermisului;
-profund, care după ce primeşte un fascicul de la grupul superior se îndreaptă spre
faţa anterioară a cerebelului.
 Toate aceste fibre se proiectează pe suprafaţa cerebelului ca fibre muşchioase (mai
numeroase) şi agăţătoare (mai puţine) pe scoarţa neocerebelului.

SUBSTANŢA NEAGRĂ

• este cel mai voluminos nucleu mezencefalic, a cărui extremitate superioară ajunge
până în regiunea subtalamică (în apropierea nucleului globus pallidus), iar transversal se
întinde între cele două feţe ale pedunculului cerebral, la limita dintre bazis (picior) şi
calota mezencefalului.
• are formă semilunară cu concavitatea posterioara
• partea sa medială este traversată de fibre ale nervului oculomotor (III)
- conţine neuroni dopaminergici, de talie mijlocie, bogaţi în pigment melanic
(pigmentarea începe la 4 ani şi este completă la 16-19 ani)
- este principala sursă de proiecţii dopaminergice pentru corpul striat
- reprezintă porţiunea preponderent eferentă a substanţei negre
Aferenţe
•fibrele strio nigrice: - cu originea în neostriat (nucleu caudat şi putamen)
- se desprind din ansa lenticulară
- transportă GABA cu acţiune inhibitorie
- fac sinapsă în pars reticulata
- axonii lor se organizează topografic:
-fibrele ce provin din capul nucleului caudat se proiectează în treimea superioară a
substanţei negre
• fibre corticonigrice: puţine, contestate de unii autori, au originea în câmpurile 4 şi 6
şi în ariile postcentrale
• fibre palidonigrice: au originea în nucleul globus pallidus şi fac sinapsă atăt cu
neuronii din pars compacta, cât şi cu cei din pars reticulata
•fibre subtalamonigrice: - sunt axonii din nucleul subtalamic
Eferenţe
Eferenţe descendente (anterioare):
•fibre nigrobulbare
•fibre nigrospinale
Eferenţe ascendente (posterioare) – sunt formate din fibre care intră în lemniscul
medial ca fascicul individualizat şi care ar contrbui la formarea comisurii posterioare,
după încrucişare termuinându-se în nucleii interstiţial (Cajal) şi comisural
(Darkschewitsch). Aceste fibre sunt:
•fibre nigrostriate: - cele mai importante şi mai numeroase
-organizate somatotopic ca şi fibrele strionigrice
-realizează sinapse dopaminergice în corpul striat
-se formează astfel o buclă de feed-back închisă, strio-nigro-striată, cu rol în reglajul
sintezei de dopamine
 •fibre nigrotalamice: - provin din pars reticulata şi fac sinapsă în nucleii talamici
ventral anterior, ventral lateral şi dorsomedial
•fibre nigrocorticale
•fibre către nucleul interstiţial (Cajal)
•fibre către nucleul comisural (Darkschewitsch)
•fibre nigrorubrice
•fibre nigrotegmentale.

NUCLEUL ROŞU

• are formă ovoidală şi ocupă partea centrală a calotei mezencefalice în jumătatea ei

superioară
• culoarea roşie se datorează vascularizaţiei mai abundente dar şi bogăţiei în
pigmenţi de fier
• la limita cu hipotalamusul prezintă o strangulare determinată de fasciculul retroflex
(habenulo-interpeduncular)
• este traversat în partea medială de fibrele nervului oculomotor
Aferenţe
•fibre corticorubrice – au originea în aria motorie principală de aceeşi parte şi în aria
premotorie bilateral (ariile 4 şi 6 din lobul frontal), precum şi în ariile 3 şi 5 din lobul
parietal
• fibre striorubrice – au originea în globus pallidus; se desprind din ansa lenticulară
•fibre tectorubrice – provenite de la coliculul cvadrigemen superior
•fibre vestibulorubrice – cu originea în nucleii vestibulari.
Eferenţe
•fibre rubroreticulare
•fibre rubroolivare
•fibre rubrospinale – decusează imediat după emergenţa din nuclei (decusaţia
ventrală a tegmentului – Forel)
-formează fasciculul rubrospinal care facilitează motoneuronii flexori medulari
-unele fibre se duc în nucleul motor al facialului şi în nucleul reticular lateral
•fibre rubrocerebeloase – directe şi încrucişate
-se proiectează pe calea pedunculilor cerebeloşi superiori pe scoarţa cerebeloasă,
dând colaterale nucleilor globos, emboliform şi dinţat
•tractul central al tegmentului – TCT – conţine şi fibre rubroolivare
•fibre rubrotalamice – la nucleul ventral lateral şi de aici mai departe, spre ariile
corticale 4 şi 6.

NUCLEUL INTERPEDUNCULAR

-situat pe linia mediană în calota mezencefalică, corespunzător fosei interpedunculare

 -este o structură interpusă pe căile olfactive reflexe, cu rol în comportamentul legat de
aceste căi, fiind mai dezvoltat la vertebratele inferioare.
Aferenţe
•fasciculul retroflex – cu nucleul habenular
Eferenţe
•tractul mamilotegmentar – cu fibre în ambele sensuri; cuprinde fibre între corpii
mamilari şi tegmentul mezencefalic.

NUCLEUL INTERSTIŢIAL AL LUI CAJAL

-situat lateral de deschiderea apeductului cerebral în ventriculului III, ventral de

substanţa cenuşie periapeductală şi dorsal de complexul oculomotor.
Aferenţe
• de la globus pallidus – pe calea ansei lenticulare
• de la coliculul superior
• de la nucleii vestibulari – prin intermediul fasciculului longitudinal medial
• de la substanţa neagră
• de la cerebel – prin colaterale ale fibrelor directe ascendente din pedunculii
cerebeloşi superiori.
Eferenţe
• fibre directe – pentru nucleul vestibular medial (pe calea fasciculului longitudinal
medial)
• fibre bilaterale – pentru nucleul nervului trohlear
• fibre pentru centrul iridodilatator din măduvă
• fibre decusate şi care se termină în nucleul nervului oculomotor controlateral, cu
excepţia nucleului ventral (muşchiul drept intern).
Nucleul interstiţial este considerat un centru subcortical pentru reflexe implicate în
mişcările rotatorilor şi verticale ale globului ocular. Rolul acestui nucleu şi patologia lui
sunt explicate prin conexiunile pe care le are cu nucleul oculomotor. Lezarea lui produce
nistagmus vertical.

NUCLEUL COMISURAL DARKSCHEWITSCH

-este situat dorsolateral de nucleul oculomotorului, la extremitatea superioară a

substanţei cenuşii central.
Aferenţe
•de la corpul striat (globus pallidus) pe calea ansei lenticulare
•de la cerebel prin colateralele din fibrele directe ascendente ale pedunculilor
cerebeloşi superiori, de la nucleii fastigiali şi dinţat.
Eferenţe
•pe calea comisurii posterioare
 COLICULII CVADRIGEMENI SUPERIORI (ANTERIORI)

Au o structură mai complexă fiind alcătuiţi din mai multe straturi de fibre nervoase şi
substanţă cenuşie care alternează succesiv. Stratul zonal este situat la suprafaţă şi este
format din fibre subţiri. Stratul cenuşiu superficial este aşezat sub precedentul, iar la
neuronii săi vin fibre de legătură corticotectale din lobul occipital. Stratul medular
superficial sau stratul optic cuprinde fibre retinotectale care din tractul optic merg la
corpii geniculaţi laterali şi apoi prin intermediul braţelor conjunctivale superioare la
coliculii superiori. Stratul cenuşiu mijlociu este format din neuroni mari ai căror axoni
ajung în stratul cenuşiu profund participând la formarea fibrelor eferente ale coliculilor
superiori.
Aferenţe:
•tractul spinotectal, aduce excitaţii proprioceptive de la musculatura trunchiului,
•tractul nucleotectal conţine fibre care vin mai ales din nucleul senzitiv al
trigemenului prin intermediul cărora primeşte informaţii proprioceptive de la
musculatura cefei şi a globilor oculari,
•fibre retinotectale
•fibre vestibulotectale, reticulotectale, nigrotectale, cerebelotectale,
•fibre geniculotectale – vin de la corpul geniculat lateral şi trec la nucleii pretectali
unde fac sinapsă, iar apoi prin comisura posterioară la nucleul interstiţial şi la urmă la
nucleul oculomotor.
Eferenţe:
•tractul tectobulbar şi tectospinal trec în tegment printre nucleul roşu şi fasciculul
longitudinal medial iar dorsal de decusaţia lui Forel se încrucişează formând decusaţia
posterioară a tegmentului (Meynert). Mai departe merg anterior de fasciculul
longitudinal, spre bulb şi măduvă. Fibrele acestor tracturi conduc impuslurile la nucleii
motori al globului ocular şi la alţi nuclei motori ai nervilor cranieni, precum şi la
motoneuronii din coarnele anterioare medulare.
•tractul tectonuclear conduce impulsurile la nucleii motori ai globilor oculari,
coordonând mişcările reflexe la excitaţiile optoacustice, izolat sau în acelaşi timp cu cu
acelea ale capului şi trunchiului.

COLICULII CVADIGEMENI INFERIORI (POSTERIORI)

Sunt mai mici decât cei superiori. Structural sunt mai simpli, fiind formaţi dintr-un
singur nucleu compact cu dispoziţie oblică, numit nucleul coliculului inferior în care se
termină o parte din fibrele lemniscului lateral. Sunt centri reflecsi pe calea sensibilităţii
acustice, mai precis de întoarcere a capului după zgomot. Prin intermediul braţelor
conjunctivale inferioare au legături cu corpii geniculaţi interni, unde se găseşte cel de al
treilea neuron al căii acustice. Între aceşti doi coliculi se găseşte comisura coliculilor
inferiori, cu fibre care îi unesc şi cu fibre care provin din lemniscul lateral, care la acest
nivel se încrucişează.
 Aferenţe:
•vin în cea mai mare parte prin lemniscul lateral şi prin fibre ce provin din ariile
acustice ale scoarţei temporale, care le controlează activitatea reflexă în funcţie de
excitaţiile sonore.
Eferenţe:
• merg în cea mai mare parte împreună cu cele de la coliculii supeirori.

SUBSTANŢA RETICULATĂ a T.C

Face parte din structurile de integrare, alături de cerebel, hipotalamus, sistemul

talamic difuz, corpul striat, structurile sistemului limbic şi ariile asociative din cortexul
cerebral.
• se întinde de la bulb până la hipotalamusul posterior umplând spaţiile lăsate libere
de către formaţiunile specifice, constituind astfel o matrice în care sunt dispuşi nucleii şi
tracturile specifice.
• în structura ei intră o reţea densă de fibre ascendente şi descendente, ipsi-, contra-
şi bilaterale, longitudinale, transversale etc, somatice şi vegetative; această reţea conţine
în ochiurile sale o masă densă de neuroni colinergici şi adrenergici cu rol în medierea
funcţiilor somatice şi vegetative.
• nu transmite mesaje specifice senzitive, motorii sau vegetative dar le primeşte pe
toate şi le fuzionează într-o informaţie generală difuză care asigură tonusul de fond
dinamogen al sistemului nervos central. Influxurile eferente se reîntorc spre locurile de
origine, fie direct, fie indirect, ieşind prin cele două extremităţi ai formaţiei reticulare,
dând naştere la fibre ascendente şi descendente. Fibrele ascendente au rol esenţial în
menţinerea stării de vigilenţă corticală, a nivelului de activitate al structurilor
integratoare şi menţinerea homeostaziei. Fibrele descendente au rol facilitator pentru
regiunile spinale în care ajung.

Fascicule de tranzit piramidale a T.C

Fasciculele de tranzit piramidale sunt alcatuite din fibre cu originea in celulele

piramidale din scoarta cerebrala si se termina in nucleii nervilor cranieni sau in neuronii
motori din coarnele medulare ventrale, avand in consecinta doua tracturi: cortico-bulbar
si cortico-spinal.
Tractul cortico-bulbar se mai numeste si fasciculul geniculat, deoarece trece prin
genunchiul coapsei interne. Are originea in scoarta cerebrala si in drumul lui descendent
ocupa in pedunculul cerebral cincimea interna a piciorului peduncular, iar in traiectul
sau prin trunchiul cerebral trimite fascicule spre nucleii de origine ai nervilor cranieni.
Tractul cortico-spinal se mai numeste si fasciculul piramidal. Are originea in scoarta
cerebrala, urmeaza un traiect descendent, strabatand trunchiul cerebral pana la maduva.
 Fasciculul cortico-ponto-cerebelos

Aceste fibre extrapiramidale le gasim in peduncului in picior si anume cel

frontopontin in cincimea interna iar cel temporopontin in cincimea externa. In punte
ajung la nivelul piciorului si fac sinapsa in nucleii pontini. Fibrele nucleilor pontini
(axonii) se incruciseaza in nucleii pontini si patrund in pedenculul cerebelos mijlociu pe
partea opusa de unde ajung la cerebel la nivelul scoartei neocerebelului, realizand in
acest fel legatura dintre neocerebel si neocortex.

Fascicule care pornesc din nucleii extrapiramidali ai trunchiului

1. Fasciculul rubro-spinal- isi are originea in nucleul rosu. Fibrele sale se incruciseaza
pe linia mediana cu fasciculul rubro-spinal contralateral, formand decusatia Forel. In
punte, acest fascicul se aseaza in substanta reticulata, medial de tractul spino-cerebelos
ventral si inapoia tractului spino-talamic.
2. Fasciculul tecto spinal- are originea in coliculii cvadrigemeni superiori, pe care ii
leaga cu puntea, bulbul si maduva. Se incruciseaza cu fasciculul tecto-spinal in partea
opusa, formand decusatia Meynert si se aseaza in peduncul inaintea fasciculului
longitudinal medial.
3. Fasciculul vestibulo-spinal- are originea in nucleul Deiters al nervului vestibular,
strabate puntea si bulbul si coboara in maduva, unde se gaseste situat in portiunea cea
mai ventrala a cordonului anterior.
4. Fasciculul olivo-spinal- se mai numeste si fasciculul triangular Helweg. Are originea
in oliva bulbara, fiind mai evident in maduva cervicala superioara, unde se gaseste
dispus in cordonul anterior, lateral de fasciculul vestibulo-spinal.
5. Fasciculul nigro-spinal- porneste din substanta neagra, coboara prin piciorul
trunchiului si ajunge in maduva spinarii in cordoanele ventrale.
6. Fasciculul reticulo-spinal- apartine formatiunii reticulare descendente si sunt doua:
unul ventral si unul lateral.

Caile spino-cerebeloase

Strabat complet trunchiul cerebral, sub forma celor doua tracturi din maduva: tractul
spino-cerebelos incrucisat( anterior) a lui Gowers si tractul spino-cerebelos direct
(dorsal) Flechsig. Asezate in maduva la suprafata cordonului lateral, lateral de fasciculul
piramidal incrucisat si dorsal de tractul spino-talamic, ele se departeaza din ce in ce mai
mult in profunzimea trunchiului cerebral. Tractul spino-cerebelos dorsal intra in corpul
restiform si impreuna cu fibrele acestuia merge direct in scoarta vermisului. Tractul
spino-cerebelos ventral , format din fibre incrucisate, se plaseaza ventral de corpul
restiform, despartit de acesta prin tracturile rubro- si tectospinale. Se aseaza apoi ventral
de radacina descendenta a trigemenului si apoi se indreapta prin valul medular anterior
catre cerebel.
 Formarea lemniscurilor trunchiului cerebral

Lemniscul medial
Fibrele acestui lemniscul includ cele mai importante tracturi ale sensibilitatii
exteroceptive de la nivelul maduvei spinarii si trunchiului cerebral. El este subdivizat in
lemniscul spinal si trigeminal. La nivelul bulbului, extensia funiculilor posteriori ai
maduvei spinarii care conduc sensibilitatea epicritica, se incruciseaza sub forma fibrelor
arciforme bulbare interne, dupa care se grupeaza si vor forma o parte din elementele
lemnisculului medial. La nivelul puntii lemnisculul spinal se alatura lemnisculului
trigeminal si bibrelor bulbo-talamice formand lemnisculul medial.
Lemniscul lateral
Se formeaza din axonii deutoneuronilor cai acustice. Fibrele groase ale regiunii
ventrale a nucleului ventral formeaza stria acustica ventrala, ale carei fibre la nivelul
jonctiunii pontobulbare se incruciseaza, pe linia mediana, cu cele din partea opusa
formand corpul trapezoid, situat ventral de lemniscul medial. Lateral de oliva superioara
fibrele devin ascendente alcatuind lemniscul lateral. Unele fibre se termina in
formatiunea reticulara si nucleiii corpului trapezoid ipsi- si contralaterali, in nucleii
complexului olivar superior de aceeasi parte sau de partea opusa, altele intra direct in
lemniscul lateral contralateral, pentru a se termina in nucleii lemniscului lateral si
coliculului inferior.

Fasciculul longitudinal medial

Fasciculul longitudinal medial- are originea in regiunea mezencefalodiencefalica in

dreptul nucleului interstitial si se termina in maduva, situandu-se la nivelul trunchiului
anterior de substanta cenusie centrala, de o parte si de alta a rafeului. Este format din
fibre ascendente si descendente, bifurcate a caror mielinizare este timpurie,
concomitenta cu a tracturilor tectobulbar si tectospinal. Conduce influxuri provenite din
surse diferite si in special vestibulare spre nucleii oculomotori si cei ai muschilor cefei. In
mezencefal este situat anterolateral de nucleul nervului oculomotor, dorsal de decusatia
oedunculului cerebelos superior, iar in punte se gaseste ventral de planseul ventriculului
IV medial de nucleul nervului abducens si genunchiul intern al facialului. In bulb este
situat ventral de nucleul nervului hipoglos iar in maduva ocupa regiunea dorsala a zonei
sulcomarginale. Din punct de vedere functional, fasciculul longitudinal medial, mediaza
miscarile conjugate ale globilor oculari, ale capului si combinatia dintre ele ca raspuns la
stimulii vestibulari. Mediaza reflexele vegetative cu punct de plecare vestibular, precum:
voma, reactii vasomotorii, palpitatii, transpiratii.

Fasciculul longitudinal dorsal

Este un fascicul de asociatie care strabate calota trunchiului cerebral fiind cel mai
median si cel mai posterior. Contine fibre ascendente si descendente grupate sub forma a
doua fascicule:
 -fasciculul mamilotegmental- are originea in nucleii corpului mamilar si terminatia in
nucleii tegmentului mezencefalic, mediind reflexe olfactive.
-fasciculul lui Scultze- este un fascicul parasimpatic ce uneste nucleii simpatici din
hipotalamus cu nucleii parasimpatici ai nervilor cranieni, precum si nucleilor solitar,
ambiguu, hipoglos si colicul superior.
Fibrele ascendente au originea in maduva spinarii si trunchiul cerebral si conduc spre
hipotalamus sensibilitatea gustativa si viscerala.
Fibrele descendente au originea in nucleii hipotalamusului posterior.

Tractul central al tegmentului

Se mai numeste si tractul talamo-rubro-olivar. Este situat in mezencefal, lateral de

fasciculul longitudinal medial, dorsolateral de nucleul rosu si decusatia pedunculului
cerebelos superior. In punte si in bulb este usor lateralizat. La nivelul bulbului inferior se
termina in complexul olivar ipsilateral formand amiculum. Contine fibre ascendente si
descendente.
Fibrele ascendente: fibrele lungi iau parte la formarea sistemului activator ascendent
reticular, imprastiindu-se in formatiunea reticulara talamica, nucleii intralaminari, in
regiunea subtalamica si prin intermediul acestora activeaza hipotalamusul si cortexul
cerebral.
Fibrele descendente: au originea in nucleul lenticular si caudat si in special in
substanta cenusie centrala din dreptul coliculului superior si nucleului rosu, mai putin in
talamus. Se termina in complexul olivar care apoi se proiecteaza pe calea pedunculului
cerebelos inferior in cerebelul contralateral.

Decusatiile trunchiului cerebral

Decusatiile trunchiului cerebral- reprezinta locul de incrucisare a fibrelor la nivelul

trunchiului.
1. Decusatia lemniscala- se formeaza prin incrucisarea fibrelor arcuate interne
provenite din nucleii gracillis si cuneatus, care se gaseste posterior de decusatia
piramidala, la nivelul piramidelor bulbare.
2. Decusatia piramidala- se formeaza prin incrucisarea fibrelor corticospinale in
treimea inferioara a bulbului.
3. Decusatia tegumentara ventrala- se formeaza prin incrucisarea fibrelor rubro-
spinale. Se gaseste dispusa in partea inferioara a tegmentului mezencefalic.
4. Decusatia tegmentara dorsala- se formeaza prin incrucisarea fasciculelor tecto-
spinale la nivelul coliculilor cvadrigemeni superiori. Se gaseste dispusa inaintea
fasciculului longitudinal medial.
5. Decusatia corpului trapezoid- se formeaza in calota pontina prin incrucisarea
axonilor deutoneuronilor caii i acustice, dupa decusare fibrele formand lemniscul lateral.
 6. Decusatia trohleara- se formeaza la nivelul valului medular superior prin
incrucisarea nervilor trohleari.

Ventriculul IV

Reprezinta o cavitatea asezata intre fata posterioara a trunchiului cerebral si cerebel

aparuta prin largirea canalului ependimar. Prezinta:
-2 pereti: podeauna sau peretele antero-inferior( fosa romboida) si tavanul;
-4 laturi;
-4 unghiuri: 2 laterale numite recese laterale, unghiul inferior se continua cu canalul
ependimar si inghiul superior se continua cu apeductul lui Sylvius prin intermediul
caruia comunica cu ventriculul III.
Podeaua ventriculului IV sau fosa romboida: are forma romboida cu axul mare dispus
vertical, fiind formata din doua triunghiuri, unul inferior, bulbar si unul superior, pontin,
despartite prin striile medulare ale ventriculului IV. Pe linia mediana prezinta un sant
care o imparte in doua jumatati. De o parte si de alta a santului median se gaseste cate o
proeminenta alingita numita eminenta mediala, delimitata lateral de santul limitant.
Santul limitant este cuprins intre doua fosete, una superioara si una inferioara.
Tavanul ventriculului IV- este alcatuit din trei parti, situate de sus in jos astfel:
1.valul medular superior: se intinde intre cei doi pedunculi cerebelosi superiori si se
continua cu substanta alba a cerebelului. Fata posterioara este acoperita de lingula
vermiana.
2.fata inferioara a cerebelului:apartine vermisului cerebelos. Vermisul prezinta o
depresiune numita recesul median dorsal al ventriculului IV.
3.valul medular inferior:este format din epiteliul ependimar a ventriculului IV.
Panza coroidiana a ventriculului IV este formata dintr-o foita dubla a piei mater si se
insinueaza intre spatiul dintre cerebel si tavanul ventriculului IV.

Nervul Oculomotor

Este un nerv motor care inervează toţi muşchii globului ocular cu excepţia muşchiului
drept lateral şi oblic superior. Prin fibrele sale vegetative, oculomotorul este nervul
constrictor al irisului şi nerv al acomodării.
Originea reală: se află în mezencefal, anterior şi lateral faţă de apeductul lui Sylvius.
Ea cuprinde două coloane, somato-motorie şi viscero-motorie. Coloana somato-motorie
este destinată muşchilor oculomotori şi prezintă un nucleu în care se găsesc de sus în jos
trei porţiuni: una superioară, de unde pornes fibre pentru muşchii ridicător al pleoapei
superioare şi drept superior; una mijlocie, din care pleacă fibre pentru muşchiul drept
medial şi alta inferioară, în care ăşi au originea fibrele destinate muşchilor drept inferior
şi oblic inferior. Coloana viscero-motorie, aparţine parasimpaticului cranian şi este
reprezentată de nucleul lui Edinger-Wesphall, din care pornesc fibre pentru musculatura
netedă a globului ocular (muşchii ciliari).
 Originea aparentă: se află pe marginea medială a pedunculului cerebral unde fibrele
nervului oculomotor, după ce au traversat calota pedunculară, îşi au emergenţa prin
două feluri de rădăcini: unele interpedunculare, pe marginea medială a pedunculului şi
altele intrapedunculare, situate în grosimea acestuia.
Traiect şi raporturi: nervul oculomotor are un traiect oblic anterior, lateral şi puţin în
sus. El trece lateral de procesul clinoidian posterior, se aplică pe faţa superioară a
sinusului cavernos, apoi străbate peretele lateral al acestuia şi pătrunde în cavitatea
orbitară, intrând prin fisura orbitară superioară. Traiectul oculomotorului prezintă trei
porţiuni: retrosinusală, sinusală şi antesinusală.

Nervul Trohlear

Este un nerv motor care inervează doar muşchiul oblic superior al globului ocular.
Originea reală: se află la nivelul mezencefalului într-un nucleu situat anterior faţă de
apeductul lui Sylvius, sub lama cvadrigeminală. Nucleul trichlearului face parte din
coloana somato-motorie dorsală a trunchiului cerebral, unde este aşezat sub nucleul
nervului oculo-motor.
Originea aparentă: se găseşte pe faţa posterioară a mezencefalului, sub lama
cvadrigeminală, lângă frâul valvulei lui Vieussens. Este singurul nerv cranian care are o
emergenţă posterioară.
Traiect şi raporturi: are un traiect lateral şi apoi anterior către fisura orbitală
superioară prin care pătrunde în cavitatea orbitală. În traiectul său, trochlearul
înconjoară pedunculul cerebral, pătrunde în sinusul cavernos pe care-l străbate dinapoi
înainte, traversează fisura orbitală superioară lateral de inelul lui Zinn, intră în cavitatea
orbitală până la muşchiul oblic superior. Prezintă trei porţiuni: retrosinusală, sinusală şi
antesinusală.
Porţiunea retrosinusală: vine în raport cu faţa posterioară a mezencefalului şi este
acoperită de lama cvadrigeminală, iar apoi înconjoară lateral pedunculul cerebral şi vine
în raport cu faţa medială a lobului temporal.
Porţiunea sinusală: pătrunde în peretele lateral al sinusului cavernos, unde se găseşte
situat în grosimea lamei fibroase care separă porţiunile superficială şi profundă ale
sinusului.
Porţiunea antesinusală: străbate fisura orbitală superioară şi pătrunde în cavitatea
orbitală, trecând prin extremitatea medială a fisurii orbitale superioare, între inelul
fibros al lui Zinn situat medial şi nervul frontal (ram din oftalmic) situat lateral.

NERVUL TRIGEMEN

Este cel mai voluminos nerv cranian, fiind un nerv mixt. Se numeşte trigemen datorită
celor trei ramuri terminale ale sale: oftalmic, maxilar şi mandibular. Trigemenul conţine
fibre motorii destinate muşchilor masticatori, fibre senzitive care asigură sensibilitatea
tactilă, termică şi dureroasă a tegumentelor feţei, a mucoaselor ce tapetează cavitatea
bucală, fosele nazale şi sinusurile paranazale şi a dinţilor, şi fibre vegetative, secretorii.
Originea reală: este motorie, senzitivă şi vegetativă.
Originea motorie se găseşte în coloana motorie ventrală a trunchiului cerebral, fiind
reprezentată de doi nuclei masticatori: unul pontin principal şi altul mezencefalic
accesor.
Originea senzitivă este situată într-o coloană senzitivă bulbo-pontină, formată dintr-
un nucleu central voluminos şi două rădăcini, una ascendentă şi alta descendentă.
Originea vegetativă este reprezentată de nucleul lacrimo-muco-nazal, care este
conţinut în coloana viscero-motorie a trunchiului cerebral.
Originea aparentă: se găseşte pe faţa anterioară a punţii, la limita dintre piramida
pontină şi pedunculul cerebelos mijlociu, acolo unde treimea superioară întâlneşte cele
două treimi inferioare. Emergenţa trigemenului prezintă două rădăcini: una senzitivă,
voluminoasă situată lateral şi alta motorie, subţire, aşezată lateral.
Traiect şi raporturi: de la origine, cele două rădăcini ale trigemenului se îndreaptă
oblic în sus, anterior şi lateral, către ganglionul semilunar al lui Gasser. În traiectul lor,
ele trec între pedunculul cerebelos mijlociu şi faţa postero-superioară a stâncii
temporalului şi apoi încrucişează marginea superioară a stâncii, trecând deasupra
scobiturii trigeminale pe care această margine o prezintă şi sub sinusul pietros superior.

NERVUL MANDIBULAR

Este un nerv mixt, care asigură: sensibilitatea durei mater din porţiunea
corespunzătoare arterei meningee mijlocii; sensibilitatea mucoasei celulelor
mastoidiene şi a articulaţiei temporo-mandibulare; sensibilitatea tegumentelor regiunii
laterale a capului, a pavilionului urechii externe, a conductului auditiv extern şi a
membranei timpanice; inervaţia vaselor meningee mijlocii şi temporale superficiale;
sensibilitatea pielii şi mucoasei obrazului, a pielii şi mucoasei buzei inferioare şi a pielii
regiunii mentale; sensibilitatea mucoasei linguale din porţiunea anterioară “V”-ului
lingual, a mucoasei stâlpului anterior al vălului palatin şi a amigdalei palatine;
sensibilitatea mandibulei, a dinţilor inferiori şi a gingiei corespunzătoare lor; inervaţia
motorie a muşchiului temporal, maseter, pterigoidian lateral, pterigoidian medial, tensor
al vălului palatin, ciocanului, milo-hioidian şi pântecele anterior al digastricului;
inervaţia vegatativă a glandei parotide prin fibre primite de la nervul glosofaringian,
precum şi a glandelor submandibulară şi sublinguală prin fibre primite de la nervul
facial; inervaţia gustativă la vârful şi marginile limbii prin intermediul nervului
intermediar al lui Wriesberg (VII bis).
Origine, traiect şi raporturi: originea nervului mandibular rezultă din unirea a două
rădăcini: una senzitivă şi alta motorie. Rădăcina senzitivă provine din porţiunea laterală
a ganglionului semilunar, lateral de nervul maxilar, iar rădăcina motorie se găseşte sub
rădăcina senzitivă. Anterior de ganglionul semilunar fibrele celor două rădăcini se
întrepătrund şi constitue un plex nervos (Santorini şi Girardi). Unirea celor două
rădăcini se realizează cu puţin înaintea trecerii nervului mandibular prin gaura ovală.
De la origine, are un traiect lateral şi anterior, străbate baza craniului prin gaura
ovală, descinde vertical şi se termină de obicei prin două trunchiuri nervoase din care se
vor desprinde ramurile terminale. Traiectul nervului mandibular este foarte scurt, circa
2 cm, formează la traversarea găurii ovale un unghi drept, cu deschiderea orientată
posterior.

Nervul Frontal

Nervul frontal este cea mai voluminoasă ramură a nervului oftalmic care se
desprinde în peretele lateral al sinusului cavernos. Are un traiect orizontal între nervul
IV (situat superior) şi nervul lacrimal (situat inferior). Pătrunde apoi prin fisura orbitară
superioară, superior de vena oftalmică, de nervii III, VI şinazociliar, în afara inelului
tendinos Zinn. Prezintă raporturi mediale cu nervul IV şi lateral cu nervul lacrimal. Apoi
ajunge între muşchiul ridicător al pleoapei superioare (situat inferior) şi tavanul orbitei
(situat superior). Are un traiect spre anterior, superior de muşchiul ridicător al pleoapei
superioare şi în partea anterioară sau la jumătatea muşchiului se bifurcă în cele două
ramuri terminale:nervul supraorbitar şi nervul supratrohlear.
-nervul supraorbitar
trece între muşchiul ridicător al pleoapei superioare şitavanul orbitei, apoi străbate
gaura sau incizura supraorbitară împreună cu vasele supraorbitare. După ce trimite
câteva ramuri pentru tegumentul pleoapei superioare şi pentru conjunctivă nervul urcă
în regiunea frontală împreună cuvasele omonime, profund de pântecele frontal al
muşchiului occipito-frontal şi de muşchiul sprâncenos. Apoi nervul supraorbitar
perforează pântecele frontal al muşchiului occipito-frontal şi ajunge să inerveze
tegumentul regiunii frontale. De asemenea unele ramuri ajung la mucoasa sinusului
frontal. Ramuri sale terminale sunt ramurile palpebrale şi frontale.
-nervul supratrohlear
trece între muşchiul ridicător al pleoapei superioare şi tavanul orbitei. După ce emite
o ramură anastomotică pentru nervul infratrohlear,trece superior de trohleea
muşchiului oblic superior. Împreună cu artera supratrohleară ajunge medial de gaura
supraorbitară, dă ramuri pentru tegumentul şi conjunctiva pleoapei superioare şi apoi se
dispune profund de muşchiul sprâncenos şi de pântecele frontal al muşchiului occipito-
frontal. Are un traiect ascendent în regiunea frontală, perforează pântecele frontal al
muşchiului occipito-frontal şi ajunge să inerveze tegumentul regiunii în apropierea liniei
mediane.

NERVUL MAXILAR

Este un nerv senzitiv, cu următorul teritoriul funcţional: sensibilitatea durei mater din
regiunile temporală şi parietală şi inervarea arterei meningee mijlocii, sensibilitatea
tegumentelor din porţiunea anterioară a regiunii temporale şi din regiunea zigomatică,
sensibilitatea pleoapei inferioare şi a conjunctivei, sensibilitatea pielii nasului şi
obrazului, a buzei superioare şi a pielii nasului, sensibilitatea mucoasei respiratorii a
foselor nazale, inervaţia celulelor etmoidale şi a mucoasei sinusurilor sfenoidal şi
maxilar, sensibilitatea mucoasei bolţii palatine, a vălului palatin şi a orificiului faringian
al trompei lui Eustache, sensibilitatea osului maxilar, a dinţilor superiori şi a mucoasei
gingivale corespunzătoare lor.
Origine traiect şi raporturi: pleacă din porţiunea mijlocie a ganglionului semilunar,
lateral de nervul oftalmic şi medial de nervul mandibular. Părăseşte cavumul lui Meckel
prin tunelul mijlociu, îndreptându-se anterior şi lateral. Străbate baza craniului prin
gaura rotundă şi pătrunde în fosa infratemporală, unde nervul îşi schimbă direcţia şi se
dirijează anterior, inferior şi lateral către fisura orbitală inferioară, la nivelul căreia se
reorientează către anterior şi lateral către şanţul suborbital. Parcurge şanţul suborbital
şi pătrunde în canalul suborbital pe care-l străbate şi apoi părăseşte prin gaura
suborbitală. La ieşirea din gaura suborbitală nervul maxilar se termină prin numeroase
ramificaţii ce constitue buchetul suborbital.

NERVUL ABDUCENS

Este un nerv motor care inervează doar muşchiul drept lateral al globului ocular.
Originea reală: se găseşte într-un nucleu de la nivelul eminenţei terres, pe triunghiul
pontin al planşeului ventriculului IV, nucleu care face parte din coloana somatomotorie
dorsală a trunchiului cerebral.
Originea aparentă: se află în şanţul bulbo-pontin, lateral de foramen coecum al lui
Vicq d`Azir, deasupra eminenţelor bulbare.
Traiect şi raporturi: are un traiect în sus şi lateral, străbate sinusul cavernos, trece în
orbită prin fisura orbitară superioară şi merge la muşchiul drept lateral al globului
ocular. În funcţie de raporturile sale pot fi descrise trei porţiuni:
- porţiunea retosinusală – este cuprinsă între originea nervului şi sinusul cavernos.
Iniţial este înconjurat de o prelungire a durei mater şi străbate spaţiul subarahnoidian,
având raporturi: medial – cu trunchiul arterial bazilar, lateral – cu nervii faciali şi
auditivi, posterior – cu puntea, anterior – cu şanţul bazilar.
- porţiunea sinusală – străbate sinusul cavernos trecând între artera carotidă internă
şi peretele lateral al sinusului, în grosimea căruia se află şi nervii oculomotor, trochlear şi
oftalmic.
- porţiunea antesinusală – pătrunde în orbită prin extremitatea medială a fisurii
orbitale superioare (prin inelul lui Zinn), împreună cu nervul naso-ciliar (ram a
oftalmicului) şi oculo-motor, pentru a se termină în orbită pe faţa medială a muşchiului
drept lateral, în apropierea extremităţii posterioare a acestuia.
 NERVUL FACIAL

Nervul facial şi intermediar este un nerv mixt, motor şi senzitivo-senzorial,

prezentând două rădăcini: una motorie (facialul propriu-zis, care cuprinde şi fibre
vegetative pentru secreţia lacrimală) şi una senzitivo-senzorială (intermediarul lui
Wrisberg, care cuprinde şi fibre vegetative pentru glandele submandibulară şi
sublinguală).
Originea reală: originea reală motorie este reprezentată de nucleul facialului din
punte, care face parte din coloana motorize ventrală a trunchiului, acest nucleu având
anexate fibre vegetative provenite de la nucleul lacrimo-muco-nasal şi nucleul salivator
superior; originea reală senzitivă se găseşte la vârful nucleului fasciculului solitar,
primind fibre centripete de la ganglionul geniculat care este anexat nervului facial.
Originea aparentă: se găseşte în şanţul bulbo-pontin, deasupra olivei bulbare, între
emergenţa nervilor abducens, situată medial şi acustico-vestibular, situate lateral. În
şanţul bulbo-pontin facialul propriu-zis priveşte către nervul abducens, iar intermediarul
lui Wrisberg spre nervul acustico-vestibular.
Traiect şi raporturi: de la origine, cei doi nervi se îndreaptă anterior, lateral şi
superior, către orificiul acustic intern de pe faţa postero-superioară a stâncii
temporalului. În acest orificiu nervul se situează în compartimentul antero-superior prin
care pătrunde canalul facialului. Străbat cele trei porţiuni ale canalului facialului şi
părăsesc acest canal prin gaura stilo-mastoidiană. În primul segment al canalului, nervul
intermediar pătrunde în ganglionul geniculat şi fuzionează apoi cu facialul formând un
singur nerv. După ce părăseşte canalul săpat în stânca temporalului, facialul pătrunde în
glanda parotidă, dând naştere ramurilor sale.

NERVUL GLOSO-FARINGIAN

Este un nerv mixt, care conţine fibre motorii, senzitive şi vegetative, a căror teritoriu
funcţional cuprinde: recepţionarea senzaţiilor gustative (în special gustul amar):
sensibilitatea mucoasei nazo-faringiene, trompei lui Eustache, casei timpanului, oro-
faringelui, limbii (porţiunea posterioară “V”-ului lingual), a amigdalei palatine şi stâlpilor
vălului palatin; inervaţia muşchilor stilo-faringian, stilo-glos, constrictor superior al
faringelui şi palato-faringian; secreţia glandei parotide prin fibre împrumutate
trigemenului; regularizarea presiunii arteriale prin baroreceptorii din sinusul carotidian;
stabilirea compoziţiei chimice a sângelui prin chemoreceptorii din ganglionul carotidian.
Originea reală:
- fibrele motorii au originea reală în porţiunea mijlocie a nucleului ambiguu, care se
găseşte în coloana motorie ventrală a trunchiului cerebral;
- fibrele senzitive au anexaţi doi ganglioni: ganglionul lui Anersch (ganglion inferius
nervi glosso-pharyngei), aşezat în foseta pietroasă de pe marginea posterioară a stâncii
temporalului şi ganglionul lui Ehrenritter (ganglion superius nervi glosso-pharyngei),
situat medial de ganglionul precedent, de care este deseori unitatea. Cei doi ganglioni
sunt aşezaţi glossofaringianului la nivelul trecerii acestuia prin gaura jugulară.
Prelungirile periferice ale celor doi ganglioni merg la mucoasa linguală, faringiană, a
trompei lui Eustache şi a casei timpanului, iar prelungirile cantrale, care constitue fibrele
senzitive ale glosofaringianului se termină în porţiunea mijlocie a nucelului fascicolului
solitar din trunchiul cerebral.
Originea aparentă: se găseşte în porţiunea superioară a şanţului retroolivar, înapoia
olivei bulbare şi deasupra emergenţei nervilor vag şi accesor. Emergenţa
glosofaringianului cuprinde cinci sau şase filete ce se unesc într-un singur cordon nervos.
Traiect şi raporturi: de la origine se îndreaptă orizontal către anterior şi lateral până
la gaura jugulară (acompaniat de nervii vag şi accesor), părăseşte apoi cutia craniană şi
face un unghi drept orientându-se vertical. În continuare, trece între muşchii stilo-
faringian şi stilo-gloss, ajunge la baza limbii şi se distribuie la mucoasa linguală printr-un
buchet de ramuri terminale. Raporturile glosofaringianului prezintă mai multe porţiuni:
- de la origine la gaura jugulară – nervul se află învelit de pia mater, străbate spaţiul
subarahnoidian şi ajunge la gaura jugulară, străbatând arahnoida şi dura mater. În
drumul său, trece printr-un şanţ brăzdat de versantul posterior al tuberculului occipital.
Glossofaringianul vine în raport medial, anterior şi superior cu nervii acustico-
vestibulari, facial şi intermediarul lui Wrisberg, iar lateral, posterior şi inferior cu nervii
vag şi accesor şi cu porţiunea terminală a sinusului lateral;
- în gaura jugulară – ocupă compartimentul anterior, unse se află sinusul pietros
inferior şi antero-lateral de nervul vag, artera meningee posterioară şi nervul accesor.
Gaura jugulară este împărţită de ligamentul jugular într-un compartiment anterior prin
care trec elementele mai sus menţionate şi un compartiment posterior în care se găseşte
golful venei jugulare interne.
- sub gaura jugulară – pe măsură ce descinde, se apropie de peretele faringian,
reprezentat la acest nivel de muşchiul constrictor superior. Iniţial se găseşte situat
înapoia arterei carotide interne şi anterior de vag şi accesor, iar apoi încrucişează faţa
laterală a carotidei interne, trecând medial de vena jugulară internă.

NERVUL VAG

Este un nerv mixt, posedând cel mai întins teritoriu (de unde şi numele) mai ales din
punct de vedere visceral. Vastul teritoriu se datorează în special numeroaselor fibrelor
parasimpaticului cranian care intră în constituţia nervului vag.
Originea reală: diferă în funcţie de tipul fibrelor constituente:
- originea reală a fibrelor somato-motorii se găseşte în porţiunea inferioară a
nucleului ambiguu, sub originea motorie a nervului glosso-faringian;
- originea reală a fibrelor viscero-motorii se găseşte în nucleul cardio-pneumo-gastro-
enteric, situat la nivelul aripii cenuşii a triunghiului bulbar de pe planşeul ventriculului
IV;
 - originea reală a fibrelor viscero-senzitive se termină în nucleul dorsal al vagului, în
dreptul aripii cenuşii;
- originea reală a fibrelor somato-senzitive se termină în porţiunea inferioară a
nucleului fasciculului solitar, sub originea senzitivă a glossofaringianului.
Originea aparentă: se găseşte înapoia olivei bulbare, în şanţul retroolivar, sub
emergenţa glossofaringianului şi deasupra emergenţei bulbare a nervului accesor, fiind
reprezentată de 8-10 filete radiculare, dispuse una peste cealaltă care se unesc într-un
trunchi comun.
Traiect şi raporturi: de la origine se îndreaptă oblic anterior, superior şi lateral,
acomapaniat de nervii glossofaringian şi accesor. Ajunge la gaura jugulară pe care o
traversează, după care îşi schimbă direcţia şi intră în constituţia pachetului vasculo-
nervos al gâtului, care coboară vertical.
Raporturile nervului vag sunt în funcţie de segmentele anatomice pe care acesta le
parcurge, astfel:
- de la origine la gaura jugulară, vagul este învelit în pia mater, parcurge spaţiul
subarahnoidian, ajunge la gaura jugulară unde străbate arahnoida şi dura mater.
- în gaura jugulară, ocupă compartimentul anterior, unde este situat între cele două
fascicule ale ligamentului jugular, împreună cu nercul accesor şi artera meningee
posterioară. Antero-medial de vag se găseşte glosso-faringianul iar postero-lateral golful
venei jugulare interne. La nivelul găurii jugulare, primeşte ganglionul jugular;
- sub gaura jugulară, coboară posterior de carotida internă şi vena jugulară internă, în
unghiul format de aceste vase, prezentând raporturi cu glosso-faringianul, accesorul,
hipoglosul şi simpaticul cervical, la acest nivel anexându-se şi ganglionul plexiform.

NERVUL ACCESOR

Este un nerv motor care se distribuie pe de o parte ganglionului plexiform al vagului,

împreună cu care asigură inervaţia vălului palatin, faringelui şi laringelui, şi pe de altă
parte la muşchii sterno-cleido-mastoidian şi trapez, intervenind astfel în mişcările de
rotaţie (cefalogire) şi extensie ale capului, în inspiraţia forţată şi în mişcarea prin care
umărul este tras în sus şi înapoi.
Originea reală - prezintă două rădăcini, medulară şi bulbară:
- rădăcina medulară – îşi are originea în măduva cervicală la nivelul porţiunii
posterioare şi laterale a cornului anterior din primele cinci mielomere, fibrele acestei
rădăcini fiind destinate intervaţiei motorii a muşchilor sterno-cleido-mastoidian şi
trapez;
- rădăcina bulbară – provine din nucleul ambiguu din coloana somato-motorie
ventrală a trunchiului cerebral. Rădăcina bulbară este destinată nervului vag, fiind
considerată o rădăcină aberantă a vagului.
Originea aparentă: rădăcina medulară părăseşte cordonul lateral al măduvei
cervicale, anterior de rădăcinile posterioare ale primilor cinci nervi spinali cervicali.
Rădăcina bulbară are originea aparentă pe faţa antero.laterală a bulbului, în şanţul
retroolivar, sub emergenţa vagului.
Traiect şi raporturi: rădăcina medulară merge ascendent prin canalul vertebral,
pătrunde în cutia craniană prin gaura occipitală şi se uneşte cu rădăcina bulbară
formând nervul accesor. Se orientează lateral, anterior şi superior şi ajunge la gaura
jugulară pe care o străbate şi apoi se bifurcă dând naştere la două ramuri terminale.
două ramuri terminale.
Raporturile anatomice sunt în funcţie de segmentele sale, astfel:
- în canalul vertebral, rădăcina medulară urcă vertical de-a lungul primelor cinci
mielomere cervicale, anterior de rădăcinile posterioare ale primilor cinci nervi cervicali
şi posterior de ligamentul dinţat;
- la trecerea prin gaura occipitală – rădăcina medulară încrucişează posterior
marginea superioară a ligamentului dinţat şi faţa posterioară a arterei vertebrale;
- în etajul posterior al bazei craniului, cele două rădăcini fuzionează. La început nervul
accesor se află sub vag şi glosso-faringian, pentru ca pe măsură ce se apropie de gaura
jugulară să treacă lateral de ei. În drumul său spre spaţiul subarahnoidian trece prin
şanţul brăzdat pe versantul posterior al tuberculului occipital;
- la nivelul găurii jugulare, trece prin compartimentul anterior între cele două
fascicule ale ligamentului jugular împreună cu vagul şi artera meningee posterioară.
Accesorul se află medial de golful venei jugulare interne şi lateral de artera meningee
posterioară, vag şi glossofaringian.

NERVUL HIPOGLOS

Este un nerv motor care se distribuie la toţi muşchii limbii, muşchiul geniohioidian şi
muşchii subhioidieni, intervenind astfel în procesul masticaţiei (prin împingerea
alimentelor între arcadele dentare), deglutiţiei (prin formarea bolului alimentar şi
împingerea lui spre faringe), a fonaţiei (realizarea limbajului articulat).
Originea reală: se află în coloana somato-motorie dorsală a trunchiului cerebral, sub
aripa albă internă a triunghiului bulbar de pe planşeul ventricolului IV.
Originea aparentă: se găseşte pe faţa antero-laterală a bulbului, în şanţul preolivar.
Traiect şi raporturi: de la origine se îndreaptă lateral, traversează baza craniului prin
canalul hipoglosului şi descinde către marginea laterală a limbii.
Raporturile hipoglosului:
- în etajul posterior al bazei craniului, străbate spaţiul subarahnoidian şi în apropierea
orificiului hipoglosului traversează arahnoida, spaţiul subdural şi duramater. În traiectul
său endocranian trece deasupra arterei vertebrale şi anterior de rădăcina medulară a
nervului accesor;
- la nivelul canalului hipoglosului – trece acompaniat de venel condiliene anterioare şi
de o ramură meningee din artera faringiană ascendentă;
 - la gât, se orientează oblic inferior, lateral şi anterior, pătrunde în spaţiul mandibulo-
faringian, unde se situează postero-medial de carotida internă şi posterior de
extremitatea superioară a ganglionului simpatic cervical superior.

ORIGINEA REALA SI APARENTA A NERVILOR CRANIENI

Originea reală sau sediul pericarionilor ai căror axoni formează un nerv periferic se
află pt. fibrele motorii într-un nucleu din interiorul nevraxului, iar pt fibrele senzitive ,
într-un ganglion de pe traiectul acestor nervi.
Originea aparenta este locul pe unde ies sau pătrund în nevrax fibrele nervilor
periferici.
Nervii cranieni fac parte din SNP şi sunt 12 perechi, notate cu cifre romane I-XII.

Cerebelul – configuratie externa, asezare, raporturi

Cerebelul este considerat centrul moderator al activitatii musculare.

Asezare: cerebelul se gaseste in fosa posterioara a craniului, inferior de cortul
cerebelului si posterior de bulb si punte, cu care delimiteaza cavitatea ventriculului 4.
Cerebelul se sprijina postrior pe fosele cerebeloase ale occipitalului.
Forma: cerebelul are forma de fluture; el este format din 2 emisfere si vermis. In
ansamblu i se descriu 2 fete, una superioara si una inferioara. Fata inferioara prezinta
median o adancitura in care se gaseste vermisul. La limita dintre cele 2 fete, posterior, se
gaseste un sant care se numeste marele sant circumferential sau fisura orizontala.
Pe suprafata cerebelului exista santuri mai mici care il impart in lame sau folii, si
santuri mai largi care se numesc fisuri.
Filogenetic este impartit in 3 parti: arhicerebel (aparut la pesti), paleocerebel (aparut
la amfibieni), neocerebel (aparut la primate si la om).
Aceste parti sunt considerate lobi: arhicerebelul este lobul floculonodular,
paleocerebelul este lobul anterior, neocerebelul este lobul posterior.
La limita dintre partile cerebelului exista fisuri:
a) Fisura primara – este intre paleocerebel si neocerebel si se gaseste pe fata
superioara a cerebelului
b) Fisura postero-laterala – este intre arhicerebel si neocerebel si se gaseste pe fata
inferioara a cerebelului.
Pedunculii cerebelosi

Sunt solidari, constituind formatiuni lamelare pericerebeloase, care se continua si cu

valurile medulare. Toate cele trei perechi de pedunculi cerebelosi ies din cerebel pe fata
lui anterioara, prin incizura cerebeloasa.
Pedunculii cerebelosi superiori- este continuarea valului medular anterior la
marginea laterala a acestuia, legand cerebelul de mezencefal. In sus atinge pe cel de
partea opusa. In jos, se indeparteaza de pedunculul osos. Lateral are o limita care se
distinge bine spre pedunculii mijlocii, fiind intre ei un sant.
Pedunculii cerebelosi mijlocii- sunt cei mai voluminosi. Are sectiune aproape
circulara si bazal se continua cu puntea. Lateral ajunge in apropierea unhiului lateral al
cerebelului, unde incepe fisura orizontala.
Pedunculii cerebelosi inferiori- sunt doua cordoane care leaga cerebelul cu bulbul, si,
in parte cu maduva spinarii. Pare a fi continuarea fasciculului posterior al maduvei, care
la unghiul inferior al fosei romboide se desparte si, divergand in sus, trece pe langa
unghiul lateral al ventriculului IV si apoi se continua, arcuindu-se inapoi si lateral, in
masa cerebelului, atingand pedunculii mijlocii.

SCOARTA CEREBELOASA

Scoarta cerebeloasa este dispusa la suprafata si este uniforma (aceeasi structura la

orice nivel). Ea are 3 straturi de la suprafata in profunzime.
1) Stratul molecular – cu rol in asociatie, este format din celule nervoase stelate,
celule nervoase cu cosulete, fibre si nevroglii.
Dendritele celulelor fac sinapsa cu fibre paralele (care sunt axonii celulelor granulare
din stratul granular) si cu fibre agatatoare (fibre reticulo-cerebeloase si putine fibre
ponto-cerebeloase si oligo-cerebeloase).
Axonii celulelor fac sinapsa cu dendritele celulelor Purkinje din stratul intermediar.
Componenta fibrilara este reprezentata de fibre paralele si fibre agatatoare.
Nevrogliile sunt reprezentate de microglii, celule gliale Bergman (care formeaza
membrana limitanta externa), nevroglii multipenate Fananas.
2) Stratul intermediar – are rol efector si este format din celule Purkinje (aproximativ
15 milioane), asezate pe un singur rand. Aceste celule au forma de butelie si sunt asezate
cu baza spre stratul granular.
Dendritele celulelor ajung in stratul molecular, unde fac sinapsa cu fibre paralele, cu
fibre agatatoare, cu axonii celulelor stelate si cu axonii celulelor cu cosulete.
3) Stratul granular – are rol receptor si este alcatuit din celule, fibre si nevroglii.
Componenta celulara este alcatuita din:
A. Celule Golgi – sunt cele mai mari din scoarta cerebeloasa, dendritele lor ajung in
stratul molecular unde fac sinapsa cu fibrele paralele. Corpul celular face sinapsa cu
fibrele agatatoare si muschioase.Axonul face sinapsa cu dendritele celulelor granulare.
B. Celule granulare – sunt cele mai mici celule nervoase din nevrax (sunt
aproximativ 100-150 de miliarde). Axonii lor merg spre stratul molecular unde se
ramifica in "T", formand fibrele paralele care fac sinapsa cu celulele stelate, cele cu
cosulete, celulele Purkinje si celulele Golgi.Dendritele lor fac sinapsa cu axonii celulelor
Golgi, cu fibrele agatatoare si cu cele muschioase.
Componenta fibrilara este alcatuita din :
A. Fibre agatatoare
 B. Fibre muschioase, care reprezinta restul aferentelor cerebelului. O fibra
muschioasa prezinta pe traiectul ei pana la 40 de ingrosari unde fac sinapsa dendritele
celulelor granulare (pana la 20 de celule pentru fiecare ingrosare). Aceasta ingrosare
este lipsita de teaca de mielina si formeaza cu dendritele celulelor granulare un glomerul
cerebelos.
Nevrogliile sunt mai numeroase si sunt reprezentate in special de celule gliale
Bergman si nevroglii multipenate Fananas.
Centrul alb este constituit din fibre aferente si eferente, la care se adauga fibrele
proprii de asociatie ce unesc foliile si lobii cerebelosi. Medial si ventral, in dreptul
acoperisului ventriculului 4, centrul alb se despica in 2 lame: valul medular superior si
cel inferior.

Nucleii cerebelosi

Nucleii cerebelosi ocupa o pozitie centrala, fiind inconjurati de substanta alba, care
intre nuclei si scoarta formeaza centrul alb.
Acesti nuclei se impart in 3 grupe:
1) Nucleii fastigiali – se gasesc la nivelul vermisului sau tavanului ventriculului 4, si
apartin arhicerebelului.
2) Nucleii globos si emboliform (nucleul interpozitus la pasari) – se gasesc la limita
dintre vermis si emisfera cerebeloasa, si in hilul nucleului dintat.
3) Nucleul dintat – are forma olivei principale bulbare, cu hilul orientat postero-
medial, si apartine neocerebelului.
Nucleii cerebelosi primesc doar colaterale din aferentele cerebelului, si din ei pleaca
toate eferentele.

Sustanta alba a cerebelului

Sustanta alba a cerebelului se imparte in doua parti: pe de o parte formatiunile care

constituie conexiunile cu trunchiul cerebral, pe de alta parte, substanta alba din vermis si
hemisfere. Substanta alba este superioara celei cenusii atat ca volum cat si ca greutate.
Portiunea centrala, mai masiva, a substantei albe se numeste corpus medullare si contine
nuclei si din el pleaca spre exterior prelungiri lamelare de substanta alba, pentru a
constitui axa diviziunilor mai mari si mai mici, adica a lobulilor si a circumvolutiilor.
Aceste lame albe se numesc laminae albae si au directie paralela cu santurile
cerebeloase. Lamele albe sunt diviziuni primare, secundare si tertiare ale corpului
medular si sunt acoperite de scoarta cenusie, luand aspectul unui arbore, unde substanta
alba reprezinta nervurile si substanta cenusie. In general, santurile si foitele de pe vermis
se continua pe hemisfere.

Aferentele cerebelului
 Dupa ce dau colaterale nucleilor cerebelosi ajung in scoarta cerebeloasa ca fibre
agatatoare si muschioase. In general aferentele sunt activatoare pe celulele scoartei.
Stratul granular primeste majoritatea aferentelor, de aici informatiile merg spre
stratul molecular asociativ, iar statia finala a impulsurilor aferente sunt celulele Purkinje.
Axonii celulelor Purkinje parasesc scoarta si ajung la nucleii intracerebelosi, avand
efect inhibitor pe ei. Deci singura legatura dintre scoarta si nuclei sunt axonii celulelor
Purkinje.
Aferentele sunt de 2 tipuri:
1) Aferente directe: -> fibre vestibulo-cerebeloase spre arhicerebel (ajung prin
pedunculii cerebelosi inferiori)
-> fibre spino-cerebeloase anterioare si posterioare spre
paleocerebel (ajung prin pedunculii cerebelosi inferiori si superiori)
-> fibre cuneo-cerebeloase spre paleocerebel (ajung prin
pedunculii cerebelosi inferiori)
-> fibre trigemino-cerebeloase de la nucleul tractului mezencefalic
al nervului trigemen spre paleocerebel (ajung prin pedunculii cerebelosi superiori si
valul medular superior)
-> fibre tecto-cerebeloase cu informatii acustice si optice de la
coliculii cvadrigemeni spre neocerebel (ajung prin pedunculii cerebelosi superiori si
valul medular superior)
2) Aferente indirecte: -> fibre cortico-reticulo-cerebeloase spre paleocerebel
-> fibre cortico-ponto-cerebeloase spre paleocerebel
-> ibre cortico-arcuato-cerebeloase spre paleocerebel
-> fibre cortico-olivo-cerebeloase spre neocerebel
Aceste fibre reprezinta majoritatea fibrelor muschioase si o mica parte din fibrele
agatatoare.

Eferentele cerebelului

Pornesc de la nucleii cerebelosi astfel:

-> de la nucleul dintat la nucleii ventral antero-lateral si ventral intermedio-lateral din
talamus, la nucleul rosu si complexul olivar. Toate aceste eferente sunt incrucisate si
apartin neocerebelului.
-> de la nucleii globos si emboliform care apartin paleocerebelului spre nucleul rosu,
prin fibre incrucisate care in traiectul lor spre maduva (fibre rubrospinale) sunt in
continuare incrucisate => dubla decusatie
-> de la nucleii fastigiali care apartin arhicerebelului pleaca 2 tipuri de eferente:
1) Fibre cerebelo-vestibulare directe care ajung prin pedunculii cerebelosi inferiori la
nucleii vestibulari
2) Fibre cerebelo-vestibulare indirecte incrucisate care merg prin fasciculul uncinat la
nucleii vestibulari, trecand si prin pedunculii cerebelosi superiori. Acest fascicul mai
contine si fibre aferente ale arhicerebelului spre nucleii reticulari median si paralateral.
 Caile aferente directe ale cerebelului

Caile aferente directe ale cerebelului- pornesc din maduva spinarii si trunchiul
cerebral si sunt reprezentate de:
1. Tractul spinocerebelos posterior- pleaca din nucleul toracic al maduvei spinarii, se
ridica in cordonul lateral, lateral de tractul piramidal si intra in compozitia pedunculului
inferior al cerebelului, ocupand regiunea centrala a acestuia.
2. Tractul spinocerebelos anterior- isi are celulele in coarnele posterioare ale
maduvei, urca in cordonul lateral de pe partea opusa, inaintea tractului spinocerebelos
posterior.
3. Tractul vestibuloscerebelos- o mica parte a fibrelor din nervul vestibular trec fara
intrerupere in portiunea nodulofloculara; majoritatea insa se termina intr-unul din
nucleii vestibulari, de acolo pleaca tractul indirect, in buna parte din nucleul lateral, si se
termina in paleocerebel, trecand prin pedunculii inferiori.
4. Tractul olivo-cerebelos- pleaca din nucleul olivar, iesind prin hilul acestui nucleu,
incruciseaza planul median si urca prin pedunculii inferiori in cerebel, pentru a se
termina, sub forma de fibre musciforme, in hemisfera opusa.
5. Tractul bulbocerebelos- este corespunzatorul tractului spino-cerebelos, pentru
regiunea gatului si a membrului superior. Prin pedunculii inferiori trece si el in cerebel si
se termina in lobul anterior.
6. Tractul reticulo-cerebelos- provin din substanta reticulara a trunchiului cerebral.
7. Tractul cuneocerebelos- format din fibre exteroceptive care se proiecteaza in lobul
anterior, simplex si paramedian ipsilateral.
8. Fibrele trigemino-cerebeloase
9. Fibre tecto-ponto-cerebeloase - ajung direct la cerebel prin valul medular superior
si pedunculul cerebelos superior, aducand impulsuri vizuale si auditive in declive, folium
si regiunile vecine ale emisferelor.

Caile aferente indirecte ale cerebelului

1. Tracturile cortico-ponto-cerebeloase- sunt alcatuite din tracturile fronto-, perieto-,

si occipito-pontinus, care se termina in nucleii pontini si din tractul ponto-cerebelos, care
formeaza pedunculii cerebelosi mijlocii, si se termina in hemisferele opuse si in vermis,
exceptand lingula si nodulus.
2. Tractul cortico-olivo-cerebelos- fibrele din jumatatea mediala a olivei si a nucleilor
accesori olivari se proiecteaza pe vermis, iar cele din jumatatea laterala se proiecteaza pe
emisfere. Portiunea dorsala a olivei pe fata superioara cerebeloasa, portiunea ventrala pe
fata inferioara fibrele se termina in majoritatea loc ca fibre agatatoare cu rol excitator.
Neuronii olivari transmit informatii specifice legate de activitatea interneuronilor
medulari si ai trunchiului cerebral.
3. Fibrele cortico-reticulo-cerebeloase- fac releu in formatiunea reticulara. Nucleul
reticular lateral primeste, in afara aferentelor corticale si fobre spinoreticulare,
spinotalamice , de la nucleul rosu si nucleul fastigial. Nucleul paramedian trimite
eferente in cea mai mare parte directe spre vermisul anterior, piramida, uvula si nucleul
fastigial.

Caile eferente ale cerebelului

Caile eferente ale cerebelului- organizate in sistemul pedunculilor cerebelosi

superiori si inferiori, sunt constituite din trei fascicule:
1.pedunculul cerebelos superior- contine fibre eferente incrucisate ale nucleilor
cerebelosi cu exceptia celor provenite de la nucleul fastigial. Fibrele eferente ale
nucleului dintat ajung la nucleul rosu contralateral, unde o parte se opresc in treimea
rostral, iar restul ajung la talamus in nucleii VAL si VIL si putine in nucleii intralaminari,
dupa ce au dat colateral substantei reticulare. Cerebelul este in legatura cu maduva
ipsilaterala datorita dublei incrucisari a pedunculului cerebelos superior si tractului
rubrospinal. Acesta conduce impulsuri fascilatorii pentru muschii flexori ipsilaterali.
2.fasciculul uncinat- contine fibre directe provenite din portiunea rostrala a nucleului
fastigial si fibre incrucisate din portiunea caudala a acestuia. Unele fibre trec nucleii
vestibulari si se termina in nucleii substantei reticulare: reticulotegmentar, paramedian
si complexul olivar inferior. Aceste fibre fac parte dintr-un sistem feed-back cerebelo-
reticulo-cerebelos.
3.fibrele cerebelo-vestibulare directe - folosesc calea corpului juxtarestiform, au
originea fie in uvula si se duc spre nucleiii vestibulari superiori, lateral si inferior
ipsilateral, fie in lobul floculonodular si se duc spre toti nucleiii vestibulari, fie in
vermisul anterior pentru a se termina in nucleiii vestibulari lateral si inferior.

Functiile cerebelului

Cerebelul constituie un centru integrativ important, intercalat intre zona receptoare

si cea motorie.
-are rol in mentinerea tonusului muscular si al pozitiei corpului;
-asigura interactiunea muschilor sinergici si relaxarea necesara a muschilor
antagonisti, precum si miscarile de compensatie;
-dozeaza miscarile din punct de vedere al amplitudinii, al fortei, al duratei si al
directiei;
 -functia lui normala asigura eumetria, sinergia, atat in miostatica cat si in
miodinamica.
-Coordoneaza reflexele musculare somatice si vegetative in sensul satbilirii unei
proportionalitati a intensitatii contractiilor musculare fata de intensitatea excitatiilor si a
unei concomitente sau a unei anumite succesiuni a reflexelor musculare.
-Conduce influxul nervos ascendant si descendent prin tractusurile care il strabat.

VASCULARIZATIA ARTERIALA A CEREBELULUI:

Fiecare jumatate a cerebelului este irigata de 3 artere cerebeloase:

a) artera cerebeloasa infero-posterioara
b) artera cerebeloasa infero-anterioara
c) artera cerebeloasa superioara
Artera cerebeloasa inferioara-posterioara isi are originea in artera vertebrala Ia 1,5
cm de trunchiul bazilar. Traiectul ei este descendent spre posterior, inconjoara bulbul
catre posterior, trecand printre originile aparente ale nervilor IX, X , Xl. Dupa ce a
inconjurat bulbul, devine ascendenta spre polul superior al tonsilei cerebeloase. Inainte
de a da ramurile terminale da o colaterala pentru plexurile choroide ale ventriculului IV.
Se termina prin cele 2 ramuri: ramul vermian si ramul tonsilo-emisferic.
-ramul vermian-se aseaza in fundul valeculei si iriga partea inferioara a vermisului
-ramul tonsilo-emisferic -iriga lobulul tonsilar si fata inferioara a emisferului
cerebelos.
Artera cerebeloasa infero-anterioara e ram din artera bazilara, are traiect lateral
trecand inferior sau superior de originea aparenta a nervului VI, apoi la nivelul
pedunculului cerebelos mijlociu isi schimba directia catre medial, venind astfel in raport
cu originile nervilor VII si VIII. Da ramuri colaterale pentru punte si pentru plexurile
choroide ale ventriculului IV; vascularizeaza partea anterioara a fetei inferioare a
cerebelului (floculus, piramida si portiunea antero-inferioara a emisferului cerebelos).
Artera cerebeloasa superioara se desprinde din trunchiul bazilar in portiunea sa
superioara, inconjoara lateral santul ponto-peduncular si ajunge pe fata superioara a
emisferei cerebeloase unde se imparte in mai multe ramuri; teritoriul irigat de aceasta
artera cuprinde toata fata superioara a emisferei cerebeloase si a vermisului, valul
medular superior, pedunculii cerebelosi mijlociu si superior. Pe suprafata exterioara a
cerebelului ramificaliile arterelor cerebeloase se anastomozeaza intre ele formand o
bogata retea din care se desprind ramuri fine, terminale, ce patrund in substanta alba si
la nucleii cerebelosi.
Vascularizatia venoasa este bogata si formeaza pe suprafata cerebelului o retea care
va fi drenata de urmatoarele vene:
-doua vene ventrale ce pornesc din portiunea anterioara a emisferelor cerebeloase
corespunzatoare si se varsa in sinusurile pietroase;
-doua vene dorsale ce iau nastere in portiunea posterioara a emisferelor si se deschid
in sinusurile transverse;
-vena vermiana superioara ce se deschide in marea vena a lui Galen;
 -vena vermiana inferioara ce se deschide la nivelul confluentei sinusurilor drept,
sagital superior si transvers.

Configuratia generala a Diencefalului

Diecefalul Este situat in prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale, si

este format din urmatoarele mase de substanta nervoasa: talamus, metatalamus,
subtalamus, epitalamus, si hipotalamus.
Configuratia externa
Prezinta doua fete:
-bazala, ce contine printre alte formatiuni, chiasma optica, tracturile optice si hipofiza;
Faţa bazală prezintă chiasma optică care este un cordon de substanţă albă formate din
fibrele nervoase ale nervilor optici. Tot pe faţa bazală se află şi glanda hipofiză. Faţa
posterioară prezintă epifiza sau glanda pineală sub forma unui corpuscul culcat pe
coliculii cvadrigemeni superiori.
-posterioara, acoperita de emisferele cerebrale, contine printre alte formatiuni epifiza
si talamusul.
Configuratia interna
Cele cinci mase de substanta nervoasa contin formatiuni alcatuite din substanta
cenusie si substanta alba, care formeaza fibre aferente, eferente, si internucleare.

Configuratia externa a talamusului

Talamusul prezinta patru fete: superioara, inferioara, laterala, mediala si doua

extremitati: anterioara si posterioara.
Fata superioara este limitata lateral de santul optostriat cu stria terminalis, care o
separa de nucleul caudat. Santul optostriat este parcurs de vena corpului striat si de
tenia semicirculara, ambele acoperite de epiteliul ependimar, care se continua medial cu
lamina affixa. Medial, fata superioara este separata de fata mediala prin stria medulara si
respectiv tenia talamica, linia de reflecatre a ependidimului ventriculului III care ii
formeaza acoperisul. Pe partea mediala a fetei superioare exista o zona putin denivelata,
asezata sub planul triunghiului medial.
Fata mediala este verticala, asezata in plan sagital si formeaza peretele lateral al
ventriculului III, pana la santul hipotalamic. Este delimitata in sus de stria medulara, iar
in jos de santul hipotalamic.
Fata laterala este ascunsa si convexa in toate sensurile. Este acoperita de o lama
subtire de substanta cenusie numita stratul reticular. Fata laterala este in raport, in sus,
cu trunchiul nucleului caudat, care i se alatura, iar mai jos, cu capsula interna, mai ales cu
bratul ei posterior.
Fata inferioara este separata de terminatia pedunculilor cerebrali prin regiunea
suboptica sau subtalamica. Aceasta regiune alactuieste pragul diecefalomezenteric. In
partea anterioara, sub straturile optice se insinueaza putin din formatiunile
hipotalamice. Se continua anterior cu hipotalamusul iar posterior cu regiunea
subtalamica, prelungire craniala a tegmentului mezencefalic.
Extremitatea anterioara a talamusului este inconjurata in partea laterala de capul
nucleului caudat si in parte de stalpii anteriori ai trigonului cerebral.
Extremitatea posterioara a talamusului este libera in parte si proemina in raspantia
ventriculilor laterali.

Grupul nuclear anterior al talamusului

Este constituit din urmatorii nuclei:

-nucleul anteroventral
-nucleul anterodorsal
-nucleul anteromedial, intercalat intre corpii mamilari si ariile corticale.
Este constituit din neuroni mici si mijlocii si are urmatoarele conexiuni:
-fibre corticotalamice si talamocorticale, de la si inspre campurile 23,24 si 32 ale
girului cingular, prin bratul anterior al capsulei interne de unde calea se continua fie spre
aria preoptica si apoi in hipotalamus, fie spre aria tentoriala, hipocamp si in final
hipotalamus;
-fibre hipocampotalamice directe pe calea fibrelor postcomisurale ale fornixului;
-fibre mamilotalamice ipsilaterale pentru nucleii anteroventral si anteromedial si
bilaterale pentru nucleul antero-dorsal;
-fibre intertalamice de la nucleii medial si lateral ipsilaterali si grupul anterior
contralateral.

Grupul nuclear lateral al talamusului

Grupul nuclear lateral al talamusului este cel mai complex si este divizat intr-un
subgrup ventral si un subgrup nuclear dorsal.
Subgrupul nuclear ventral, cuprinde trei nuclei:
-nucleul ventral anterolateral
-nucleul ventral intermediar
-nucleul ventral posterior
Subgrupul nuclear dorsal se continua dorsal cu pulvinarul si este constituit din trei
nuclei:
-nucleul lateral dorsal
-nucleul lateral posterior
-nucleul posterior sau pulvinarul.
 Grupul nuclear medial al talamusului

Grupul nuclear medial al talamusului este alcatuit din portiunea rostrala

magnocelulara si portiunea caudala parvocelulara a nucleului medial dorsal. situat intre
lama medulara interna si substanta cenusie periventriculara. Are conexiuni cu:
-cortexul prefrontal, regiunea cu cea mai inalta activitate discriminativa;
-cortexul orbitofrontal prin pedunculul inferior talamic, parte componenta a ansei
pedunculare;
-cortexul temporal;
-nucleul amigdalian;
-conexiuni intertalamice cu nuclei intralaminari si ai grupului nuclear lateral;
-corpul striat prin fibre talamostriate si striotalamice.

Nucleii intralaminari ,ai liniei mediene si nucleul reticular al talamusului

NUCLEII INTRALAMINARI sunt situati in grosimea lamei medulare interne, fiind

reprezentati de:
-nucleul centromedian, situat intre MD si VP, marginea sa mediala interpatrunzandu-
se cu nucleul PF. Contine celule pigmentate rotunde si ovale de marimi variate. Primeste
aferente din campul 4 motor si trimite eferente spre putamen.
-nucleul parafascicular este situat ventral de MD si medial de CM, cu care formeaza
complexul centromedian-parafascicular. Primeste aferente de la campul 6 premotor si
tractul spinotalamic lateral, si trimite eferente spre nucleul caudat.
-nucleul circular format din subnucleul central lateral si subnucleul paracentral, care
este localizat pe marginea laterala a MD portiunea lui caudala continuandu-se medial cu
nucleul central medial iar lateral cu nucleul central lateral.

NUCLEII LINIEI MEDIENE se gasesc in apropierea teniei talamice, in adeziunea

intertalamica si portiunea caudala a ventriculului III, fiind reprezentati de:
-nucleul paratenial
-nucleul paraventricular
-nucleu reuniens
-nucleul romboidal
Acesti nuclei primesc aferente de la nucleii intralaminari, corpul striat, hipotalamus
pe calea fibrelor periventriculare, fibre paleospinotalamice.
Nucleul talamic reticular este situat intre lama medulara externa si capsula interna,
fiind strabatut de fibrele talamocorticale si corticotalamice. Aferentele provin de la
cortex si formatiunea reticulata a trunchiului. Eferentele merg spre formatiunea
reticulata a tegmentului mezencefalic si spre alti nuclei talamici, avand rol in integrarea
activitatii talamice. Exista o serie de nuclei inca neclasificati: submedial, suprageniculat si
limitans, toti avand legaturi cu nuclei specifici talamici. Primesc aferente de formatiunea
reticulata a trunchiului si cortex si trimit eferente spre cortexul orbitofrontal.

Aferentele talamusului

Aferentele talamusului provin de la formatiunea reticulata a trunchiului cerebral, pe

calea tractului central al tegmentului. Nucleul circular primeste aferente si de la nucleii
dintat si fastigial cerebelosi, precum si fibre ale sistemului paleospinotalamic. Nucleul
centromedian primeste aferente de la globus pallidus pe calea fasciculului talamic si de
la cortex. Fibrele corticale utilizeaza calea buclei pedunculului cerebral, adica coboara
pana la jonctiunea mezencefalodiencefalica prin capsula interna, unele fibre strabat
substanta neagra si devin apoi ascendente pentru a intra in talamus.

Eferentele talamusului

Eferentele talamusului merg catre toate structurile corpului striat, prin fibrele
talamostriate care dau colaterale pentru acele arii corticale care se proiecteaza pe cel
putin un nucleu talamic de releu. Nucleii intralaminari au rol in mecanismele de
integrare se activare difuza intratalamica, avand legaturi cu ceilalti nuclei talamici.
Asigura transmisia senzoriala asociativa prin aferentele paleospinotalamice si eferentele
spre cortexul limbic si alte zone corticale.

Conexiunile talamocorticale

Talamusul reprezinta un mare centru senzitiv subcortical, fiind o statie de intrerupere

obligatorie pentru caile tuturor formelor de sensibilitate, in drumul lor spre scoarta
cerebrala. Intre talamus si nucleii subcorticali conexiunile se fac unidirectional in sensul
talamonuclear. Caile mari ascendente se termina cu proiectie corticala, dar, majoritatea
dintre ele trimit fascicule colaterale catre nucleii subcorticali. Nucleii cu proiectie
corticala se impart in doua grupuri: nuclei de releu si nuclei de asociatie.

Functiile talamusului

Roluriletalamusului:
1) Integrareainformatiilorsenzitivo-senzoriale
2) Integrarea in activitateamotorie
 3) Roluri in activitatilepsihice, in procesele de constientasiatentiesi de
raportareemotionalasiafectiva la stimulii din mediul intern sau extern.
Leziunitalamice
Leziuni ale talamusuluistangduc la tulburari in emisferacerebralastanga
?afazietalamicadacasuntemdreptaci (acoloavemcentrulvorbirii => nu
vorbimarticulatsiavemgreutate in interpretareasirecunoastereacuvintelor)
Leziuni ale talamusuluidreptduc la tulburari in emisferacerebraladreapta =>tulburari
de tipulperceptiilorspatiale cu o dezorientarespatiala.
Balbismul (balbaiala) esteceamaisimplaafectiuneceintervine la tentativa de a
schimbaemisferacerebraladominanta.
Leziuni talamice izolate:
a) lezareanucleuluicentromedial =>tremur in repaus al
extremitatilorsimiscaricoreoatetozice
b) lezareanucleilorlinieimediane =>tulburaricardiovasculare, edeme, cianoza
Sindromultalamicestesuprareactiadescrisa de Head: la un stimulfoarte slab face o
hiperalgiepepartearespectiva
SindromulDejerine-Roussy
La nivelultalamusului se consideraca el estesubstratulmorfologic al unui tip primitiv
de constienta: recunoastereaunoratingeri, temperaturi, tipuri de durere,
sicaracterullorafectiv.

Vascularizatia talamusului

Irigatia talamusului este asigurata de catre:

1. Artera comunicanta posterioara, originea pediculului mamilar;
2. Artera cerebrala posterioara, originea a doi pediculi vasculari:
-pediculul postmamilar care are ramuri arteriale talamoperforante;
-pediculul talamogeniculat.
3. Artera coroidiana care da artera pulvinarului;
4. Artera cerebrala mijlocie care da artera lenticulooptica.
Talamusul lateral este irigat de arterele talamogeniculate, lenticulooptice si
talamoperforante. Talamusul medial este irigat de arterele coroidiene si o ramura a
arterei postmamilare. Pulvinarul este irigat de artera pulvinarului si ramuri din arterele
talamogeniculate.

Metatalamusul

Este alcatuit din cei doi corpi geniculati: corpul geniculat lateral si corpul geniculat
medial.
 Corpii geniculati laterali se prezinta ca niste proeminente din masa talamusului,
situate indaratul si dedesubtul pulvinarului. Este legat prin bratul cvadrigemen superior
de colicul cvadrigemen superior. La ei se termina radacinile tracturilor optice.
Corpul geniculat medial este mai mic ca precedentul si de culoare mai inchisa,
gasindu-se dispus indaratul bratului cvadrigemen superior, culcat pe pedunculul
cerebral, dorsal de santul lateral al mezencefalului. Anterior se termina in lemniscul
lateral, iar posterior se continua cu bratul posterior care il leaga de tuberculul
cvadrigemen inferior.
Corpul geniculat lateral si corpul geniculat medial au o structura diferita: la corpul
geniculat medial se gaseste un nucleu propriu, celulele fiind aproape uniform diseminate
pe toata intinderea sa, iar in interiorul corpului geniculat lateral se gasesc mai multe
aglomerari de celule nervoase, separate intre ele prin lame medulare subtiri. Bazal,
ovoidul este scobit pentru a primi fibrele tractului optic. Aceste paturi bazale se indoaie
indarat, acoperind pe acelea care se imbraca in forma foilor de ceapa.

Epitalamusul

Este alcatuit din doua portiuni, fara legaturi functionale aparente intre ele: epifiza si
aparatul habelunar.
Aparatul habelunar este format din stria medulara, pedunculii epifizei si nucleii
habenulari. Stria medulara este o formatiune aflata la suprafata nucleului talamic, la
limita dintre fetele superioara si mediala. Posterior se etaleaza, formand trigonul
habenulei, care contine in profunzime nucleii habenulari, lateral si medial. Comisura
posterioara este situata in lama inferioara a pediculului epifizei. La nivelul sau se
incruciseaza fibre aduse prin stria medulara, de la nivelul hipocampului si nucleului
amigdalian. In afara aferentelor primite de la nucleii habenulari, de la hipocamp si
nucleul amigdalian, aici mai sosesc aferente din aria septala, ariile olfactive, substanta
perforata anterioara.
Epifiza este dezvoltata printr-o evaginatie a tavanului diecefalic, de unde si-a si luat
numele de excrescenta superioara, in opozitie cu hipofiza . Se prezinta ca un corpuscul
de forma unui con turtit de sus in jos, cu baza indreptata anterior. Este asezata intre
spleniul corpului calos, care se afla deasupra si tuberculii cvadrigemeni anteriori, care se
gasesc dedesubt. Este legata de comisura habenulara. Baza priveste inainte, spre
cavitatea ventriculului mijlociu. Deasubra bazei superioare a epifizei se gaseste o alta
evaginatie a ventriculului, care poarta denumirea de recesul suprapineal. Epifiza este
alcatuita din celule pineale, grupate in mici lobuli, separati intre ei de tracturi
conjunctivovasculare. Epifiza este un frenator al sferei sexuale si joaca un rol in cresterea
si in metabolismul protidic, glucidic si mineral.
Hipotalamusul

Rolul cel mai important revine hipotalamusului (creierul vegetativ):

 -nucleii posterolaterali determină apariţia următoarelor fenomene: tahicardie,
hipertensiune, midriază, hipertermie, hiperglicemie = CENTRU SIMPATIC (mediaţi de
catecolamine şi serotonină);
-nucleii anterior determină: bradicardie, hipotensiune, neurosecreţie, mioză şi
intensificarea motilităţii gastro-intestinale = CENTRU PARASIMPATIC (mediat de
acetilcolină).
-În hipotalamusul lateral predomină centrii glicoreglatori şi ai foamei care împreună
cu centrul saţietăţii din nucleul ventromedian al hipotalamusului mijlociu controlează
nevoile alimentare
-la nivelul corpilor mamilari din hipotalamusul posterior se găseşte centrul vomei,
fapt datorat permeabilităţii barierei hematoencefalice de la acest nivel
-În aria supraoptică din hipotalamusul anterior se găseşte un centru, a cărui stimulare
are efecte hipnosedative nespecifice cu predominenţa vagală, faţă de hipotalamusul
posterior a cărui stimulare poate duce la apariţia manifestărilor maniacale
-Hipotalamusul anterior reglează metabolismul hidroelectrolitic (prin hormonii
neurosecretori - ADH) şi activitatea glandelor cu secreţie internă.

Conexiunile hipotalamusului

Hipotalamusul este un important centru nervos, in legatura cu aparatul

organovegetativ. El constituie veriga intermediara intre talamus si scoarta cerebrala, pe
de o parte si sistemul nervos vegetativ, pe de alta parte.
Caile aferente sunt numeroase. Hipotalamusul are legatura cu scoarta cerebrala prin:
-fibrele corticohipotalamice- provin din lobul frontal si temporal si mai ales din
diencefal. O parte din fibre ating hipotalamusul, iar altele sufera o intrerupere in nucleii
talamusului, a septului pelucid si in zona incerta.
-fibre talamohipotalamice dintre nucleii talamusului trimit fibre inspre hipotalamus
in primul rand nucleul medial, pe urma nucleii anteriori si ventriculari.
-in hipotalamus mai sosesc aferente din regiunea calotei trunchiului cerebral, mai ales
de la substanta reticulara. Conexiunile se realizeaza pe calea pedunculului mamilar si pe
calea fasciculului longitudinal dorsal.
-exista fibre directe spinohipotalamice, care despartindu-se din fasciculele
spinotalamice, duc la hipotalamus impulsuri provenite din teritoriul visceral.
-hipotalamusul este in legatura cu aparatul vizual prin radacina retinohipotalamica a
chiasmei optice. Fibrele care alcatuiesc aceasta radacina provin din celulele vegetative
ale retinei trec prin nervul optic, chiasma optica si abordeaza, hipotalamusul prin lama
terminali.
Caile eferente sunt multiple si se intind atat in directie ascendenta cat si descendenta.
Eferentele pot fi de proiectie sau efectoare endocrine.
Eferentele de proiectie sunt indreptate spre structurile de unde sosesc aferentele
utilizand aceleasi cai, unele cu rol in mecanismele de feed-back.
 COMPLEXUL/Sistemul port HIPOTALAMO-HIPOFIZAR

-hipotalamusul secretă ocitocină şi vasopresină (nucleul supraoptic), astfel: cei doi

nuclei captează metionina şi cisteina formând lanţul octopeptidic al celor doi hormoni;
de aici deplasarea către hipofiză se realizează sub forma de granule coloidale, de-a lungul
axonilor tractului hipotalamo-hipofizar, cu o viteză redusă; -cei doi hormoni vor fi
depozitaţi în hipofiza posterioară.
•Hipotalamusul intervine şi în secreţia adenohipofizei, prin eliberarea precursorilor
factorilor eliberatori (releasing factors); acest fapt are loc în eminenţa mediană a
hipotalamusului – în neuronii glandulari; pentru fiecare hormon hipofizar există un
factor de eliberare;
•Controlul hipotalamic al secreţiei adenohipofizei se realizează de către
hipotalamusul anterior astfel: -secreţia de ACTH este controlată numai de eminenţa
mediană -secreţia de TSH şi LH presupune şi intervenţia ariei preoptice -secreţia de
hormon somatotrop se face de către nucleul paraventricular şi eminenţa mediană -
secreţia de FSH este realizată prin intermediu eminenţei mediane şi de corpii mamilari

Functiile hipotalamusului

1. Neurosecretia- consta in elaborarea, transportul si eliberarea de hormoni de catre

celulele nervoase care poseda constituentii asemanatori celulelor secretorii.
2. Controlul activitatii generale autonome a organismului (functia vegetativa).
3. Termoreglarea este asigurata de catre hipotalamusul anterior, care este un centru
vasodilatator, al transpiratiei si de catre hipotalamusul posterior, care este un centru al
vasoconstrictiei, tremorului si altor factori capabili de a ridica temperatura corpului.
4. Coordonarea aportului alimentar si hidric prin existenta unui centru al foamei in
hipotalamusul lateral, si a unui centru al setei in hipotalamusul medial.
5. Coordonarea activitatii sexuale si a reproducerii, prin secretia hormonilor sexuali.
6. Coordonarea periodicitatii legat de ritmurile nictemerale, prin modificari ale
functiilor glandelor endocrine.
7. Coordonarea emotiilor. Emotia este caracterizata prin 2 elemente :
a) afectiv – are un substrat subiectiv
b) expresia emotiei – se caracterizeaza prin manifestari somatice si endocrine.

Ventriculul 3

-este cavitate diencefalica

-comunica inferior cu ventriculul 4 prin apeductul cerebral Sylvius
-mai comunica anterior si lateral cu ventriculii laterali prin orificiile interventriculare
 -prezinta 2 pereti laterali si cate unul superior, anterior si postero-inferior
-in ansamblu ventriculul 3 are forma unei palnii turtite lateral
peretele lateral:
-este format in cele 2 treimi superioare de talamus
-in treimea inferioara e format de hipotalamus
-intre talamus si hipotalamus se afla un sant hipotalamic
peretele superior:
- este denumit si tavan
- are forma triunghiulara cu varful .........
- baza posterior la glanda epifiza
- deasupra lui se afla fornixul
- acest perete se prelungeste si in partea mediala a fetei superioare a talamusului si el
e format din panza coroidiana a ventriculului 3 (pia mater cu plexuri coroide)
Peretele anterior:
-e format dinspre superior spre inferior de columnele fornixului, comisura alba
anterioara, lama terminala, chiasma optica
-intre chiasma optica si lama terminala se afla recesul optic al V 3
Peretele postero-inferior:
-este format dinspre anterior spre posterior:
-infundibulul care ajunge la hipofiza, la nivelul sau se afla recesul infundibular al V 3
-corpii manilari
-subtalamus
-deschiderea apeductului cerebral Sylvius
-pediculul epifizar – care este impartit de recesul pineal al V 3 in 2 lame: una
inferioara care contine comisura alba posterioara si alta superioara care contine
comisura habenulara. Deasupra lamei superioare, intre ea si tavanul V 3 se afla recesul
suprapineal al ventriculului.

Fata inferioara a emisferelor cerebrale

Se sprijina pe etajul orbitar si temporal al endobazei, iar posterior pe cortul

cerebelului.
Portiunea anterioara este lobul orbitar si este asezat pe tavanul orbitei si lama
ciuruita a etmoidului, corespunzandu-i fata inferioara a lobului frontal. Prezinta
urmatoarele santuri:
-santul orbital medial sau drept are o directie anteroposterioara, relativ paralela cu
scizura interhemisferica si se intinde de la unghiul anterior al spatiului perforat anterior
pana la aproximativ 1,5 cm distanta de polul frontal al lobului.
-santul orbital lateral este inconstant si il intalnim catre marginea laterala a lobului.
-santul cruciform rar realizeaza forma de H si mai des apare ca o depresiune intre
santul orbital lateral si medial si de la el pleaca relativ radiar trei, patru scobituri.
Portiunea retrosilviana este situata in groapa temporala a bazei craniului si pe cortul
creierasului. El se intinde de la santul lateral pana la extremitatea posterioara a
hemisferei si este strabatut de doua santuri cu directia anteroposterioara. Sunt santurile
occipitotemporale lateral si medial sau colateral.
Circumvolutia occipitotemporala laterala este o circumvolutie flexuoasa, mai larga la
mijloc decat la extremitati si, prin asemanare cu un fus , este cunoscuta si sub numele de
lobul fusiform.
Circumvolutia occipitotemporala mediala prezinta o portiune anterioara si una
posterioara de marime inegala.

Fata mediala a emisferelor cerebrale

Este separata de fata similara a celeilalte emisfere prin coasa creierului mare. Dupa
indepartarea ei, largind scizura interhemisferica, se observa o lama de substanta alba
care trece transversal de la o hemisfera la cealalta: corpul calos. Acesta este inconjurat pe
toata circumferinta lui de santul corpului calos, care se continua sub rostrul corpului
calos cu santul parolfactiv posterior, iar inapoi cu fisura hipocampului. Santul corpului
calos il desparte pe acesta de restul fetei mediale. Atat in partea sa anterioara, superioara
cat si la partea posterioara a corpului calos, se afla un numar de santuri si circumvolutii.
Santurile fetei mediale sunt in numar de 3:
1. Scizura calosomarginala , pornita de sub genunchiul corpului calos, se indreapta
apoi posterior, mergand relativ paralel cu corpul calos. Anterior aceasta scizura se
continua cu santul parolfactiv anterior, paralel cu sanstul parolfactiv posterior.
2. Scizura calcarina este o scizura importanta. Ea pleaca de la polul occipital, merge
usor ascendent pana la scizura perpendiculara interna, dupa care se indreapta in jos
catre spleniul corpului calos, sfarsind la nivelul pliului temporolimbic al lui Broca.
3. Scizura perpendiculara interna este continuarea pe fata mediala a scizurii
perpendiculare externe. Ea se termina in scizura calcarina, sub spleniul corpului calos.

Fata laterala a emisferelor cerebrale

Pe ea se observă două şanţuri mai adânci: fisura laterală a lui Sylvius şi şanţul lui
Rolando. Aceste şanţuri delimitează patru lobi: lobul frontal, situat înaintea şanţului
central; lobul parietal, situat deasupra scizurii laterale; lobul temporal, situat sub fisura
laterală; lobul occipital, situat în partea posterioară.
Lobul frontal prezintă, la rândul sau, două şanţuri frontale, superior şi inferior şi
şanţul precentral. Între aceste şanţuri se află cei trei giri frontali, superior, mijlociu şi
inferior şi girul precentral.
Lobul parietal prezintă un şanţ interparietal şi un şanţ postcentral. Între şanţul
central şi postcentral se află girul postcentral.
Lobul occipital este străbătut de şanţuri între care se află girii occipitali.
Lobul temporal este parcurs de două şanţuri temporale, superior şi inferior, care
delimitează cei trei giri temporali: superior, mijlociu şi inferior.
 SCOARTA CEREBRALA

-zonele de proiecţie corticală ale aferenţelor vegetative sunt în general mai reduse
decât cele somatice şi se găsesc fie în apropierea acestora fie în cortexul asociativ.
– în lobul prefrontal, asigurându-se astfel apariţia reacţiilor vegetative necesare
desfăşurării în limite normale a activităţii cerebrale;
-datorită intricării ariilor somatice (senzitive şi motorii) cu cele vegetative, apar
reacţiile vegetative concomitent cu acţiunile somatice (ex: contracţia musculară se
însoţeşte de vasodilataţie locală şi aport sanguin crescut);
-ariile 4 produce pe cale adrenergică: tahicardie şi vasoconstricţie.
-aria 6 produce pe cale parasimpatică: vasodilataţie, hipotensiune, apnee,
intensificarea motilităţii intestinale.
-în lobul paracentral se găsesc centrii vegetativi responsabili de contracţia
detruşorului şi relaxarea sfincteriană.
-lobul piriform din rinencefal (prin stimularea sa) este responsabil de inhibarea
activităţii sexuale; împreună cu nucleul amigdalian acesta reglează activitatea organelor
sexuale şi comportamentul alimentar.

Ariile corticale

Se impart in arii aferente si eferente .

Ariile aferente sunt somestezice ,vizuala ,auditiva ,gustative,olfactiva, si vestibulara.
Ariile somestezice sunt situate in lobul parietal si sunt de 2 tipuri : aria primara a
sensibilitatii generale este localizata in jum anterioara a girului postecentral si in
portiunea posterioara a lobului paracentral,campurile 3,2,1. Aria primara are conexiuni
in dublu sens ipsilaterale cu nuclei VPL si VPM.
Aria secundara somestezica este situate de-a lungul buzei superioare a santului
lateral si coincide cu aria motorize secundara .
Aria somestezica suplimentara se suprapune total ariei motorii suplimentare de pe
fata mediala a emisferei ,din lobul paracentral.
Ariile vizuale sunt localizate in lobul occipital pe buzele si in profunzimea santului
calcarin,partile vecine din cuneus si girul lingual. Se impart in aria vizuala
primara,secundara sic ea reprezentata de campul 19 sau aria parastriata.
Ariile auditive primara si secundara .Caracteristica sistemului acustic consta in
sporirea nr de neuroni la fiekre releu , fiekre cohlee este reprezentata bilateral .aceasta
bilateralitate se stab la nivelul corpului trapezoid ,a nucleilor LL si prin fibre corticale.
Aria gustativa este situate imediat superior de santul lateral al creierului in reg
inferioara a girului postcentral ,campul 4 ; si in reg limenului insular care primeste fibre
de la VPM thalamic.
 Aria olfactiva este localizata in cortexul piriform ,aria entorinala,campul 28 si reg
periamigdaliana.
Ariile de proiectie eferente sunt originea cailor cortifugale.au rol in initierea
miscarilor
Ariile asociative
Ariile vegetative . fenomenele vegetative reprezinta manifestarea vizibila a starilor
inetrne.aceste fenomene au loc in arii care depasesc aria cingulara si anume :gitii orbitali
ai lobului frontal ,uncusul hipocampului,insula.
Un important rol in expresia verbal ail are corpul striat prin conexiunile sale cu
scoarta cerebrala deoarece el intervine in realizarea sintoniei organelor pneumo-laringo-
faringo-linguale.

Fibrele de asociatie ale emisferelor

Fibrele de asociaţie intraemisferice scurte leagă girusuri ȋnvecinate, pe când cele lungi
leagă girusuri aflate la o distanţă mai mare, alcătuind 5 mari fascicule:
- Fasciculul uncinat ce realizează legătura dintre aria motorie a limbajului şi cortexul
orbitofrontal de cel temporal;
- Fasciculul cingular ce realizează legătura dintre aria septală, girusul cingular şi cel
parahipocampic;
- Fasciculul longitudinal superior ce realizează legătura dintre cortexul parieto-
temporo-occipital cu cel frontal;
- Fasciculul longitudinal inferior ce realizează legătura dintre cortexul occipital şi cel
temporal;
- Fasciculul fronto-occipital ce realizează legătura dintre cortexul frontal şi cel
occipitotemporal.
Fibrele de asociaţie interemisferice sau fibrele comisurale sunt reprezentate de:
- Fibrele comisurale mari: corpul calos şi fornix;
- Fibrele comisurale mici: comisura albă anterioară, comisura albă posterioară,
comisura intertalamică, comisura habenulară, comisura suprachiasmatică sau Guden,
comisura supraoptică dorsală sau Meynet şi comisura subtalamică sau Forel.

Capsula interna - Fibre de proiectie

Capsula interna este o lama de substanta alba care are o grosim de aprioape 1cm. Se
gaseste intre nucleul lentiform spre lateral iar spre medial se gaseste talamusul si
nucleul caudat. In jos se continua cu pedunculul celebrat. Este formata din fibre care vin
sau care pleaca de la scoarta. Pe sectiune orizontala capsula interna are forma de unghi.
Unghiul coresp nucleului lentiform si este nunmit genunchiul capsulei interne.
Segmentul anterior este numit brat anterior iar cel posterior este bratul posterior.

Fibrele capsulei interne au fost sistematizate astfel:

a]fibre motorii - unesc scoarta cu ppedunculii cerebrali. Unele fac legatura intre
scoarta si nucleii motori ai nervilor cranieni. Acestea alcatuiesc tractul geniculat sau
cortico-nucleat. Altele fac legatura intre scoarta motorie si neuronii strio-motori din
coarnele anterioare ale maduvei. Formeaza tractul cortico-spinal.

Tractul cortic-nuclear isi are originea in treimea inferioara a circumvolutiei frontale

ascendente. In capsula interna ocupa segmentul posterior al bratului anterior,
genunchiul si partea anterioara a bratului poseterior.

Tractul cortico-spinal isi are originea deasupra tractului cotico-nuclear. Trece prin
bratul posterior al capsulei interne apoi prin peduculii cerebrali.

Exista si fibre care formeaza o cale motorie secundara [calea cortico-ponto-

cerebeloasa]. Aceasta se formeaza in scoarta lobului temporal.

b]fibre care unesc scoarta cerebrala cu nucleii bazali. Ele realizeaza legaturi in ambele
sensuri. Ele vin sau pleaca de la scoarta. Se gasesc fibre cerebro-talamice sau talamo-
corticale, cerebro-nigrice sau cerebro-rubrice.

c]fibre care unesc nucleii bazali intre ei: fibre talamo-lenticulare, caudo-talamice,
caudo-lenticulare.

d] Fibre care leaga nucleii bazali de formatiuni subiacente: de nucleul subtalamic,

nucleul rosu, subst neagra.

e] fibre care provin din formatiunile subcorticale si ajung la scoarta: senzitive sau
senzoriale si provin din tracturile ascendente, fibre terminale ale sensibilitatii cutanate,
fibre senzoriale ale caii vizuale sau auditive.

Corpul calos

Este o larga comisura intre cele doua hemisfere. Este asezat in fundul fisurii inter
hemisferice si se intinde intre cele doua hemisfere, numai in portiunea lor mijlocie.
Prezinta o fara superioara convexa in sens anteroposterior si usor concava in sens
transversal. Este acoperita de o lama de substanta cenusie, iar de o parte si de alta a liniei
mediane si in vecinatatea ei, aceasta fata este parcursa in sens ateroposterior de doua
cordoane flexuoase, subtiri si albe, numite nervii lui Lancisi sau tractusurile albe. Lateral
de tractusurile albe se vad tractusurile cenusii.
Fata inferioara este concava in sens anteroposterior si convexa in sens transversal. Pe
linia mediana, ea da insertia formatiunii lamelare, numita septum pellucidum, care se
aseaza sagital intre corpul calos si fornix. Lateral de insertia lui septum pellucidum, fata
inferioara a corpului calos formeaza tavanul ventriculului lateral.
Extremitatea anterioara este curba si se termina pe peretele anterior al ventriculului
III cerebral printr-o portiune mai subtiata, numita ciocul corpului calos.
Extremitatea posterioara se aseaza deasupra corpilor cvadrigemeni si a glandei
epifize, formand baza superioara a despicaturii cerebrale a lui Bichat.
Corpul calos este format din fibre care leaga cele doua hemisfere. Sunt fibre
transversale care pleaca de la scoarta unei hemisfere la scoarta celeilalte hemisfere.
Fibrele care trec prin portiunea mijlocie a corpului calos leaga cea mai intinsa parte a
unei hemisfere cu cealalta si, pe de alta parte, impreuna cu fibrele din splenium,
contribuie la formarea tavanului ventriculilor laterali.

Fornixul

Denumit si boala cu patru stalpi a lui Winslow sau trigonul cerebral este o lama de
substanta alba, de forma triunghiulara pe sectiune, asezata sub corpul calos si deasupra
talamusului si ventriculului mijlociu. Fata superioara vine in raport cu corpul calos, iar
pe linia mediana se insera pe septum pellucidum; de o parte si de alta a lui, ea este libera
si formeaza o pana din planseul ventriculilor laterali. Fata inferioara vine in raport cu
valul choroidian al celeui de-al treilea ventricul si, prin intermediul lui, cu nucleii talamici
si ventriculul III cerebral. Marginile sunt dreapta si stanga si dau insertia plexurilor
choroide ale ventriculilor laterali, de unde si numele de tenia fornicis. Unghiurile sunt in
numar de trei: unul anterior si doua posterioare. Din unghiul anterior pleaca doua
cordoane, stalpii anteriori , care se duc inainte si in jos, departandu-se unul de altul.
Fornixul este format din doua feluri de fibre:
a) fibre longitudinale, care se condenseaza pe margini in cordoane, in continuarea
carora se gasesc stalpii anteriori si posteriori.
b) fibre transversale, care se intind de la o margine la alta, sunt vizibile pe fata
interioara, si ele leaga un corn al lui Ammon cu congenerul sau.

Comisura alba a emisferelor

Este formata dintr-un fascicul de fibre care leaga un lob temporal de altul, trecand
prin peretele anterior al ventriculului III cerebral, imediat inaintea stalpilor anteriori ai
trigonului cerebral. Ea contine si fibre care leaga intre ei bulbii olfactivi.
 Componentele anatomice ale sistemului limbic:

1. Calea olfactiva- reprezentata de nervii olfactivi, bulbul olfactiv, tractul olfactiv,

nucleul olfactiv anterior, trigonul olfactiv, striile olfactive, lobul piriform alcatuit din aria
prepiriforma, aria periamigdaliana si aria entorinala.
2. Substanta perforata anterioara, tuberculul olfactiv si banda diagonala a lui Broca.
3. Corpul amigdalian
4. Formatia hipocampica
5. Fornixul
6. Stria terminala si stria talamica
7. Aria septala
8. Girii cingular si parahipocampic

.
Hipocampul

Hipocampul : - este o proeminenta in podeaua cornului temporal al ventriculului

lateral. El este ovoidal, alungit si mai voluminos anterior unde se apropie de nucleul
amigdalian. Pe fata lui superioara se gaseste santul hipocampic, lateral de care se gasesc
formatiunile : fimbria, santul fimbrio-dintat, cornul lui Amon acoperit de alveus (strat de
substanta alba).
Girul dintat si hipocampul au structura de arhicortex trilaminar. Trecerea de la
arhicortex la neocortexul girului parahipocampic se face prin 4 zone de tranzitie numite :
prosubicul, subicul, presubicul, parasubicul.
Hipocampul este format, dinspre cavitatea cornului temporal spre centru, din 7
straturi celulare :
-> strat ependimar
-> alveus – este o lama de substanta alba formata din fibrele ce constituie aferentele si
eferentele hipocampului (aferentele vin de la toate structurile cortexului, iar eferentele
se aduna si formeaza fimbria, care paraseste hipocampul si se continua cu stalpul
fornixului)
-> strat oriens
-> strat piramidal
-> strat radial
-> strat molecular
-> strat lacunar

Corpul striat
 Corpul striat este format din doua mase de substanta cenusie ,de forma si cu situatie
deosebita. Aceste doua mase sunt nucleul caudat si nucleul lenticular ,legati intre ei prin
punti de substanta nervoasa alba.
1. Nucleul caudat are forma de potcoava asejat in plan sagital .este situate pe partea
superolaterala a talamusului pe care il primeste in concavitatea sa. Acest nucleu are
lungimea = 7 cm si latimea =2 cm. Extremitatea anterosuperioara sau capul nucleului
caudat :capul nucleului este separat in partea in partea laterala de al doilea nucleu al
corpului striat ,prin bratul anterior al capsulei interne , care numai inapoia puntilor
cenusii caudolenticulare face o separatie mai neta.
B. trunchiul sau corpul nucleului caudat se intinde de la planul care trece prin orificiul
lui Monro si pana la extremitatea posterioara a talamusului.el este turtit de sus in jos si
indoit la extremitatea posterioara a talamusului , unde se continua cu coada sa.
c. fata superioara ia parte la formarea planseului ventricular lateral pana la nivelul
raspantiei ventriculare .
2.Nucleul lentiform este al doilea component al corpului striat . el este asezat lateral si
dedesuptul nucleului caudat ,deasupra prelungirii sfenoidale a ventriculului lateral ,in
plina subst alba a hemisferei . spre deosebire de nucleul caudal prezinta o portiune mai
laterala ,intens colorata cenusiu ,care se numeste putamen ; a doua portiune este situate
medial de putamen si este mai palida,motiv ptr care a fost numita globus pallidus.
Regiunea sublenticulara este o zona cu substanta alba care se aseaza intre nucleul
lenti format si tavanul prelungirii sfenoidale a ventriculului lateral .

NUCLEUL AMIGDALIAN

NUCLEUL AMIGDALIAN este al doilea component al nucleilor telencefalici . El este

situat in plina substanta alba a lobului temporal. In apropierea polului sau ,pe langa
peretii medial si superior ai cornului inferior al ventriculului lateral , este unit inauntru
cu scoarta circumvolutiei hipocampului . Este de origine telencefalica ,dar cu valoare
functionala rinencefalica. Are forma unei migdale si este separat in sus de nucleul
lentiform ,prin regiunea sublenticulara posterioara ,iar mai posterior ,in strans raport de
vecinatate cu coada nucleului caudat; este asezat deasupra tavanului prelungirii
temporale a ventriculului lateral. Corpul amigdalian este format din doua parti
:complexul amigdalian corticomedial si complexul bazolateral care contine nuclei :
lateral ,bazal si accesor bazal. Acest nucleu are o serie de conexiuni formate din fibre
aferente si eferente .Fibrele aferente provin de la bulbul olfactiv – aria
entorinala,thalamus,hipotalamus ,formatiunea reticulara mezencefalica si cortex
prepiriform pe cale astriei terminale , corpul amigdalian contralateral pe calea comisurii
anterioare ; toate modalitatile senzoriale periferice , stria olfactory laterala si mediala a
tractului olfactory , stria terminals ;indusium ,care se continua prin gyrus fasciolaris
,fascia dentate si bandeleta lui Giacomini pana in nucleul amigdalian . Fibrele eferente
par a merge la thalamus si marea circumvolutie limbica ,luand urmatorul drum : pe cale
amigdalo fuga ventrala , cu originea in complexul amigdalian bazolateral si cortexul
piriform ,trec pe sub nucleul lenticular ,strabat substanta ne numita si ajung in aria
preoptica laterala ,aria septala , la hipotalamus si nuclei benzii diagonale ; fibrele
provenite de la hipotalamus la care se adauga si fibre de la lobul temporal intra in
pedunculul inferior thalamic pentru a se termina in nucleul MD thalamic. Si pe calea
striei terminale.

Claustrumul

Claustrum(antezidul) este al treilea nucleu al telencefalului. El are

forma unei lame de substanta cenusie,asezata intre putamen si scoarta insulei , fiind
separate de putamen printr_o banda de substanta alba ,numita capsula externa , iar de
scoarta insulara printr_o alta banda de substanta alba,numita capsula externa .
Claustrum este mai gros la partea sa inferioara si anterioara. Nu se cunosc conexiunile
sale.

Conexiunile neostriatului

AFERENTE:
1. Cortico-striate cu originea in ariile motorii corticale:4, 8, 2, 24,29.
Aceste fibre pot fi:
• Controlaterale care la randul lor pot fi:
-Cortico-caudate care merg prin corpul calos si fasciculul subcalos
-Cortico-putaminale care merg prin capsula externa
- Bilaterale care au originea in campul 5 si aria motorie suplimentara
- Ipsilaterale cu originea in toate celelalte arii corticale.
2. Talamo-striate cu originea in nucleii centromedian si parafascicular pentru
putamen si in ceilalti nuclei intralaminari in cazul nucleului caudat.
•Nigro-striate cu originea in portiunea compacta a substantei negre. Sunt
dopaminergice, inhibitorii. Ele intra in campul H 1 Forel, inconjoara nucleul subtalamic,
intra in capsula interna, traverseaza globus pallidus, si se termina in putamen si caudat.
•Subtalamo-striate
•Interpedunculo-striate de la nucleul intrepeduncular mezencefalic
Eferentele neostriarului:
• Fibre de asociatie spre partile componente ale corpului striat de aceeasi parte
(caudo-putameniale, putameno-pallidale)
•Fibre strio-talamice spre VAL si VIL continuate spre cortexul motor si
premotor,campurile 4 si 6
•Fibre strio-corticale
•Fibre strio-nigrice spre portiunea reticulara a substantei negre
•Strio-subtalamice
•Strio-olivare

Conexiunile paleostriatului
 Aferente:
•Cortico-pallidale
•Caudato si putameno-pallidale
Eferentele alcatuiesc sistemul pallido-fugal:
-Ansa lenticulara are originea pe fata inferioara a lamelor externe si interne medulare
ale globus pallidus.
-Fasciculul lenticular are originea pe fata superioara si pe varful globus pallidus.
Fibrele ansei lenticulare si ale fasciculului lenticular vor forma un trunchi comun care
inconjoara capsula interna si ajung in regiunea subtalamica, unde se impart in mai multe
fascicule:
-Pallido-talamic care se termina in nucleii VAL ,VIL si CM
-Pallido-subtalamic
-Pallido-tegmental
-Sublenticular
-Pallido-hipotalmice
-Pallido-nigrice
-Pallido-olivare
-Spre nucleul reticular giganto-celular.

Conexiunile nucleului amigdalian

Corpul amigdalian : - este o masa nucleara sferoidala din grosimea polului asezat
superior si medial de cornul temporal al ventriculului lateral. El corespunde la suprafata
ariei periamigdaliene si se continua posterior, ca si substanta cenusie, cu coada nucleului
caudat.
Filogenetic el are 2 parti : una cortico-mediala (veche) si una bazo-laterala (noua)
Aferente : -> de la calea olfactiva, prin stria olfactiva laterala, spre partea cortico-
mediala
-> de la aria entorinala spre partea bazo-laterala
-> de la talamus, hipotalamus, arie septala, formatia reticulata
mezencefalica, prin strie terminala
Eferente : -> calea amigdalo-fuga ventrala, prin bandeleta diagonala, spre aria
septala
-calea amigdalo-fuga dorsala, prin strie terminala, spre aria septala, iar
prin colateralele ei, spre hipocamp, hipotalamus si epitalamus

Ventriculii I si II

In fiecare hemisfera cerebrala se gaseste o cavitate neregulata care poarta numele de

ventricul lateral. Fiecare ventricul lateral este o continuare a ventriculului diencefalic
prin orificiul diencefalic al lui Monro si mai departe prin apeductul lui Sylvius cu
ventriculul 4 cerebral. Ventriculii laterali sunt pereche ,simetrici in raport cu planul
medial si situati in partea inferioara si mediana a hemisferei ,intre ei sunt despartiti pe
linia mediana de septum pellucidum,iar in interior sunt captusiti de ependim ; in
lumenul lor se afla lichid cerebrospinal . Fiecare ventricul lateral incepe in lobul frontal
,la aproximativ 3 cm de polul frontal si deasupra extremitatii anterioare a nucleului
caudat . De aici el se indreapta indarat si cand ajunge in dreptul partii posterioare a
talamusului ,il inconjura si isi face drum in sanul lobului temporal ,in grosimea carui
sfarseste la aprox 2 cm in polul temporal. In cavitatea ventriculului lateral se afla
lichidul cerebrospinal.
Ependimul si lichidul ventricular
Toate cavitatile sistemullui nervos central ,de la canalul ependimar pana la ventriculii
laterali sunt captusiti in interiorul lor de o membrana epiteliala numita ependim. Ea
captuseste cavitatile ventriculilor laterali ,apoi prin gaura lui Monro ,intra si captuseste
ventriculul 3 cerebral ,de aici trece mai departe prin apeductul lui Sylvius in ventriculul 4
cerebral si apoi in canalul ependimar. Ependimul este format dintrun strat de celule
epiteliale asezate pe o lama de tesut nevroglial ; prin intermediul acesteia ependimul
adera de formatiunile nervoase care se gasesc in jurul cavitatilor respective ,inspre
lumenul cavitatilor ,ependimul are o suprafata libera ,regulate si este in contact cu
lichidul ventricular .
Formatiunile coroidiene
Prin formatiuni coroidiene intelegem plexuri coroide si valuri coroidiene.

Circulatia LCR

Lcr este continut in spatiile anatomice ,rezultate din evolutia ontogenetica a tubului
neural primitiv ,si in spatiul subarahnoidian . Toate aceste spatii comunica la nivelul
ventriculului 4 prin granulatiile lui Pacchioni cu sistemul nervos central. Cantitatea
totala a lichidului cefalorahidian este de circa 100-150 ml si este secretat si resorbit de 3-
4 ori pe zi . Este incolor ,ca apa de stanca. Impiedica patrunderea substantelor
macromoleculare in spatiile lichidiene si permite libera difuziune a apei . Este despartit
de lichidul circulant printr-un system morfo-functional constituit de epiteliul coroidian
,stratul meningoblastic extern al arahnoidei ,epiteliul vilozitatilor arahnoide si endoteliul
vaselor ce strabat spatial subarahnoidian . Bariera hematoencefalica il desparte de
spatiul circulant intravascular si asigura o permeabilitate selectiva ptr diferitele
componente ale sangelui. Are urmatorul circuit : ventriculii laterali ,gaura lui Monro,
ventriculul 3 , apeductul lui Sylvius,ventricolul 4, canalul ependimar. Are o miscare
longitudinala,de la plexuri la vilozitati si o miscare transversala,trasependimara si
transpinala. Poate fi examinat prin punctie lombara , occipitala sau ventriculara si poate
fi rosu ,galben , opalescent sau tulbure ,in diferite afectiuni . Spatiile anatomice derivate
din tubul neural primitive sunt: ventriculii laterali ,ventriculul 4 , ventriculul 3 si canalul
ependimar. Spatiul subarahnoidian ,delimitat de pia mater si arahnoida prezinta un
sistem de lacune realizat de arahnoida ,prin care circula lcr, ce comunica cu spatiul
subarahnoidian spinal : cisterna mare,cisterna pontomedulara,cisterna bazala ,cisterna
interemisferica . Prelungirile spatiului subarahnoidian se fac intracranian ,de-a lungul
trunchiurilor nervoase ,cat si in intimitatea tesutului nervos ,insotind unii nervi si
extracranian (nervul optic. Acusticovestibular,facialul,intermediarul lui Wrisberg,in jurul
radacinilor nervilor spinali).

Meningele cerebral

Creierul si maduva sunt acoperite de niste invelisuri numite meninge. Clasic se disting
la exterior pahimeningele format din dura mater si din leptomeninge format din
arahnoida si pia mater . Ele se interpun intre os si sistemul nervos central ferind osul de
eroziuni si sistemul nervos de traumatisme. Intre pia mater si arahnoida circula LCR. In
grosimea pia mater se gasesc vasele care iriga s.n.c . Din grosimea pia mater vasele
patrund perpendicular in grosimea substantei nervoase solidarizand-o cu aceasta.
Arahnoida ,la randul ei ,trimite si ea spre pia mater trabecule subtiri conjunctive , care
compartimenteaza spatiul subarahnoidian ,creand un adevarat labirint prin care circula
lcr. Prin intermediul acestor trabecule ,pia mater si arahnoida sunt solitare. Spre dura
mater, arahnoida prezinta o suprafata neteda,intre arahnoida si dura mater ia nastere
astfel un spatiu necompartimentat numit spatiul subdural. Numai la nivelul vilozitatilor
si granulatiilor arahnoidiene ,arahnoida este solidara cu dura mater ,dar zonele acestea
se intind numai in lungul sinusului durei mater . La randul ei dura mater adera in alocuri
la os . DURA MATER :se imparte in dura mater spinala :formata din fibre colagene
orientate circular si longitudinal , fiind irigata in regiunea cervicala, de ramuri din artera
vertebrala ,artera cervicala ascendenta si artera intercostala suprema , in regiunea
toracica ramuri spinale ale arterelor intercostale superioare, in reg. lombara ramuri
spinale ale arterelor lombre si arterei iliolombare,in reg. sacrala ramuri spinale ale
arterelor sacrale laterale. Dura mater cerebrala adera alocuri pe os ,cum ar fi creasta
stancii temporale,apofizele clinoide, aripile mici ale sfenoidului si crista galli. Arahnoida
prezinta doua portiuni spinala si encefalica . Prezinta de asemenea doua feluri de
formatiuni: vilozitati arahnoidiene care au rol in reabsorbtia lcr si granulatiile
arahnoidiene ale lui pacchioni . Pia mater este invelisul cel mai adanc al maduvei spinarii
si creierului . Se imparte in pia mater spinalis si pia mater encephali,care da plexuri
coroidiene ale ventriculelor cerebrale . Panza coroidiana a ventriculului al patrulea si
plexul coroidian al ventriculului al patrulea se insereaza pe tenia ventriculi quarti ,care
se afla pe marginea mediala a pedunculilor cerebelosi inferiori divergenti cranial si pe
fundul fisurii transverse a cerebelului. Panza si plexul coroid ale celui de al patrulea
ventricul formeaza valul medular posterior . O spartura mediana si doua laterale in valul
medular posterior realizeaza o comunicare intre ventriculi si spatiul
subarahnoidian,singura de altfel in tot sistemul central nervos.

Sinusurile venoase ale durei mater

 Sinusul transvers drept- re originea in dreptul protuberantei occipitale interne la
nivelul confluentului sinusal, ca o continuare a sinusului sagital superior. Sinusul
transvers stang are originea ca o continuare a sinusului drept. Are forma triunghiulara si
este continut in marginea posterioara a cortului cerebelos. Se continua cu sinusul
sigmoid la nivelul caruia primeste sinusul pietros superior.
Sinusul petroscuamos- este situat la jonctiunea solzului cu stanca temporala.
Extremitatea lui anterioara se continua prin intermediul venei emisare cu vena
retromandibulara.
Sinusul sigmoid- este continuarea directa a sinusului transvers de la locul de unde
acesta paraseste cortul cerebelului pana la orificiul jugular. Are traiect initial
inferomedial, anterior de antru si celulele mastoidiene de care este separat printr-o lama
subtire osoasa.
Sinusul confluent reprezinta locul de intalnire in dreptul protuberantei occipitale
interne, al sinusurilor sagital superior, transvers, drept si occipital.
Sinusul occipital este un sinus mic in grosimea marginii posterioare a coasei
cerebelului.
Sinusul drept situat la linia de jonctiune a coasei creierului cu cortul cerebelului este
in continuarea sinusului sagital inferior.
Sinusul petros inferior situat pe marginea posterioara a stancii temporalului, face
legatura intre sinusul cavernos si bulbul superior al venei jugulare interne.
Sinusul petros superior situar in santul de pe marginea superioara a stancii
temporalului.
Sinusul cavernos este situat pe fata laterala a corpului osului sfenoid si contine in
lumenul sau o serie de trabecule care ii dau aspectul cavernos.

Irigatia arteriala a encefalului

Irigaţia encefalului este asigurată din două surse principale: arterele carotide interne
şi arterele vertebrale. Cele două sisteme se anastomozează la baza creerului formând
poligonul lui Willis, din care pornesc ramuri care se distribuie în trunchiul cerebral,
cerebel, lobul occipital şi urechea internă. Scăderea ocazională a perfuziei encefalului
poate avea loc în principiu prin compromiterea fluxului sanguin din sursa anterioară (ex
aterotromboză sau embolie cu punct de plecare în artera carotidă) sau posterioară (ex
stenoză organofuncţională la nivelul arterei vertebrale). Rezultatul este ceea ce se
numeşte insuficienţă vertebrobazilară sau atacul ischemic tranzitor.

POLIGONUL WILLIS

Acest poligon este un sistem arterial anastomotic, cu 7 ramuri (laturi), la formarea

careia participa 2 sisteme arteriale sistemul carotic intern si sistemul vertebro-bazilar.
1) Sistemul carotic intern (artera carotida interna) este alcatuit din 4 parti
 - partea cervicala
- partea pietroasa – se gaseste in stanca temporalului si in canalul carotic osos, unde
datorita formei canalului se mai numeste si sifon carotic.
- partea cavernoasa – se gaseste in sinusul cavernos si in santul carotic de pe peretele
lateral al sfenoidului.
- partea cerebrala – tine de la iesirea din sinusul cavernos, in dreptul proceselor
clinoide anterioare, pana in dreptul spatiului perforat anterior.
In craniu, artera carotida interna da 2 grupuri de ramuri
a) Ramuri colaterale – reprezentate de arterele oftalmica, comunicanta posterioara,
coroidiana anterioara
b) Ramuri terminale – reprezentate de artera cerebrala anterioare si de artera
cerebrala medie
2) Sistemul vertebro-bazilar.
Artera vertebrala are 2 segmente, unul cervical si vertebral (la nivelul gatului), siunul
cerebral care se intinde pana la marginea inferioara a puntii, unde prin unire cu cea de
partea opusa formeaza trunchiul bazilar. Acesta, urca in canalul format de clivus
(anterior) si santul bazilar pontin pana in dreptuls patiului perforat posterior, unde
arterele vertebrale posterioare se impart in artere terminale.
Poligonul arterial este format din artera comunicanta anterioara, 2 artere cerebrale
anterioare, 2 artere comunicante posterioare, 2 artere cerebrale posterioare. De cele mai
multe ori aceste artere sunt inegale ca lungime si calibru.
Poligonul arterial isi manifesta eficacitatea atunci cand una dintre laturi (ramuri) este
obliterata, circulatia sangelui fiind suplinita de celelalte. Orice obstructie in afara
poligonului duce la leziuni de substanta nervoasa.
Arterele cerebrale dau fiecare 2 grupuri de ramuri corticale sau superficiale, care trec
in santurile de pe suprafata emisferelor, vascularizand cortexul in totalitate si o parte a
substantei albe subiacente, si ramuri centrale sau profunde ce patrund in grosimea
substantei cerebrale princele 3 spatii perforate (2 anterioare si unul posterior),
vascularizand restul substantei albe, nucleii si peretii ventriculilor.

Venele profunde cerebrale

Venele cerebrale interne provin din unirea la nivelul orificiului intraventricular a

venei talamostriate cu vena coroida. La formarea venei cerebrale interne iau parte
urmatorii afluenti:
-vena coroidiana superioara, dreneaza plexurile coroide ale cornului inferior al
ventriculului lateral;
-venele septului pelucid, dreneaza septul pellucis si unele portiuni din corpul calos;
-vena epitalamica;
-venele ventriculului lateral, dreneaza plexurile coroide ale ventriculului lateral si
substanta alba a girului parahipocampic.
 Vena bazala Rosenthal se formeaza in dreptul substantei perforate anterioare prin
unirea urmatoarelor vene:
-vena cerebrala anterioara, dreneaza fata orbitara a lobului frontal si partile
anterioare ale corpului calos;
-vena cerebrala mijlocie profunda, dreneaza cortexul insular si opercular;
-venele talamostriate inferioare care ies prin sptiul perforat anterior si dreneaza
partea anterioara a corpului striat.

Urechea externă

Este alcătuită din pavilionul auricular si conductul auditiv extern. Pavilionul

auricular, formatiune anatomică corespunzând etajului mijlociu al fetei, este format
dintr-un schelet cartilaginos tapetat de pericondru si acoperit de tegument.
Relieful accidentat al pavilionului este centrat de o cavitate numită concă, în a cărei
portiune anterioară se deschide prin meat, conductul auditiv extern.
Pe fata externă a pavilionului sunt o serie de proeminente si depresiuni (ex. helix,
antehelix, tragus, antitragus) care pe fata internă a pavilionului au desenat un contur
invers.
Tegumentul este mai aderent pe fata externă a pavilionului. Lobulul, dispus inferior
este prins de scheletul cartilaginos.
Vascularizatia arterială, bogată si superficială este asigurată de ramuri provenind din
artera temporală superficială si artera auriculară posterioară.
Venele drenează în vena temporală superficială, vena auriculară posterioară, vena
emisară mastoidiană si vena jugulară externă

Limfaticele drenează în ganglionii pretragieni, retroauriculari (mastoidieni) si

subauriculari (parotidieni).
Inervatia senzitivă este asigurată de:
• nervul mare auricular, ram al plexului cervical superficial
• nervul auriculotemporal, ram din nervul trigemen
• ram senzitiv din nervul facial
• ram anastomotic din vag

Conductul auditiv extern, de formă cilindrică lung de 2,5 cm., cu diametrul cuprins
între 0,8-1 cm., este cuprins între meatul auditiv extern si timpan.
Scheletul conductului este cartilaginos pentru o treime externă si osos pentru două
treimi interne. La unirea celor două portiuni se găseste zona cea mai strâmtă, cu
diametrul de 5-6 mm., numită istm.
Conductul auditiv extern este tapetat cu tegument, aderent la schelet si care în
treimea externă prezintă glande sebacee si glande ceruminoase (glande sebacee
modificate) care secretă cerumenul.
 Raporturile conductului auditiv extern sunt:
• superior cu endocraniul (fosa cerebrală mijlocie)
• inferior cu loja parotidiană
• anterior cu articulatia temporo-mandibulară
• posterior cu apofiza mastoidă
Vascularizatia si inervatia sunt asemănătoare cu cele ale pavilionului auricular.

Calea acustica

Calea auditiva este singura cale pe care se descriu 4 neuroni.

1. Protoneuronul este neuronul bipolar din ganglionul spinal situat in canalul spiral,
iar prelungirile sale formeaza nervul cohlear.
2. Deutoneuronul se gaseste in nucleii: cohlear ventral de pe fata ventrolaterala a
pedunculului cerebelos inferior si cohlear dorsal situat pe fata dorsala a pedunculului
cerebelos inferior, in portiunea laterala a ariei vestibulare, unde formeaza tuberculul
acustic.
3. Al treilea neuron se gaseste in coliculul inferior
4. Al patrulea neuron il constituie neuronii corpului geniculat medial, situat pe fata
inferioara a pulvinarului, lateral de coliculul superior. Aferentele corpului geniculat
medial provin de la lemniscul lateral, coliculul inferior si cortexul temporal, iar
eferentele formeaza radiatia acustica (geniculotemporala)
5. Zona de proiectie corticala este situata pe girul temporal superior, girii temporali
transversi, campul 41 auditiv si campurile 42 si 22 de asociatie.
Caracteristicile cailor acustice sunt:
a) prezenta fibrelor in contracurent: cortico-geniculate, cortico-coliculare, olivo-
receptoare
b) cresterea numarului de fibre transmitatoare dupa fiecare releu
c) bilateralitatea proiectiilor cohleei pe cortex
d) pluralitatea ariilor auditive

Calea vestibulara

Calea vestibulara este divizata in:

- calea vestibulara a trunchiului cerebral, cu rolul de a stabili pozitia capului in spatiu
si de a controla miscarile sale
- calea vestibulara cerebeloasa cu rol esential in reglarea tonusului muscular, in
special a celui antigravitational.
2. Protoneuronul bipolar se gaseste in ganglionul vestibular care are o parte
superioara si una inferioara: portiunea superioara primeste fibrele de la crestele
canalelor semicirculare anterior si lateral, si de la macula utriculara, iar portiunea
inferioara primeste fibre de la crestele canalului posterior si de la macula saculara.
Axonii protoneuronului formeaza nervul vestibular care patrunde in trunchiul
cerebral la nivelul unghiului bulbopontin, trecand intre pedunculul cerebelos inferior si
tractul spinal al nervului trigemen.
3. Deutoneuronul este situat in aria vestibulara a fosei romboide, unde se gasesc 4
nuclei vestibulari.
4. Al treilea neuron, dupa unii autori se gaseste in nucleul ventral postero-medial
(NVPM) din talamus si de aici impulsurile ajung la scoarta temporala si frontala. Dupa
alti autori, al treilea neuron este in nucleul ventral postero-inferior din talamus, iar
proiectia este in scoarta parietala, la limita inferioara dintre campurile 2 si 5.
Sistemul vestibular, prin conexiunile sale tine sub controlul sau miscarile reflexe ale
globilor oculari, ale capului, trunchiului si membrelor, in scopul mentinerii echilibrului si
a unor reflexe cu origine labirintica: voma si pozitia capului in timpul vomei.

Globul ocular

Structura - ochiul este un organ sferic format dintr-o cochilie rezistenta care
inconjoara continutul propriu-zis.
Invelisul extern al ochiului, se compune din trei tunici concentrice. Prima, cea
externa, este constituita din sclerotica (albul ochiului), traversata in spate de catre
nervul optic si prelungindu-se in fata cu corneea, transparenta si bombata. Corneea este
primul si cel mai puternic dioptru (suprafata optica ce intervine in refractie) al
sistemului optic al ochiului, a doua membrana, cu rol nutritiv, uveea, este tunica medie a
ochiului, bogata in vase. Ea se compune, in spate, din coroida, membrana subtire si
vascularizata, si, in fata, din corpul ciliar si din iris, acesta fiind perforat in centru de
catre pupila, al carei diametru variaza dupa intensitatea luminii. Tunica cea mai
profunda este membrana senzoriala, receptorul vizual propriu-zis, compusa doar din
retina, membrana fina si translucida care contine conurile si bastonasele, celulele care
capteaza lumina.

Continut - ochiului este constituit, din fata spre spate, din umoarea apoasa care
hraneste corneea si trece in camera anterioara (intre cornee si iris) prin pupila, inainte
de a fi eliminata in unghiul format de iris si cornee; din cristalin (lentila biconvexa
transparenta de 1 centimetru diametru), situata in spatele irisului, impreuna cu care
delimiteaza camera posterioara si legat de muschiul ciliar printr-un ligament inelar,
numit zonula, care este responsabil de acomodarea ochiului; din corpul vitros, sau
vitroasa, gel transparent care umple globul ocular intre cristalin si retina, si asigura
mentinerea volumului ochiului.

Muschii extrinseci ai globului ocular

 a. Mm. drepti ai globului ocular sunt in numar de 4 - m. drept superior, m. drept
inferior, m.drept intern si m. drept extern - si au originea pe un tendon circular comun
(inelul lui Zinn) ce porneste din varful orbitei . Ei se insera pe sclera la 6-8 mm de limbul
sclero-cornean . Inervatia acestor mm . este asigurata de n . cranian III ( oculomotor )
pentru mm .drepti superior, inferior si intern, iar m. drept lateral este inervat de n.VI
(abducens).
b. Mm. oblici ai globului ocular sunt in numar de doi - m. oblic mare, inervat de n.1V
( trohlear) si m. oblic mic, inervat de n. VI (abducens).
Actiunea acestor mm. este urmatoarea : m. drept superior ridica globul ocular si
are secundar si efect de adductie si rotatie interna ; m. drept inferior coboara ochiul si
secundar determina adductie si rotatie externa ; m. drept intern si drept extern asigura
miscarile de lateralitate ( mediala si laterala ) , m. oblic mare produce torsiune interna si
secundar abductia si coborarea ochiului, iar m. oblic mic are efect rotator extern .
c. M. ridicator al pleoapei superioare are originea pe aripa mica a osului sphenoid , iar
insertia se face printr-o aponevroza care trece prin pleoapa superioara si se ataseaza pe
fata anterioara a tarsului .

Pleoapele

PLEOAPELE ( superioara si inferioara ) sunt falduri cutaneo-mucoase cu rol de

protectie a globului ocular . Ele sunt unite la extremitatile lor mediala si laterala in
comisuri, iar pleoapa superioara este mai mare si mai mobila ( datorita muschiului
ridicator al pleoapei superioare ) decat cea inferioara . Pe marginea pleoapelor in partea
mediala exista o proeminenta , papila lacrimala , pe varful careia se afla orificiul
canaliculului lacrimal numit punct lacrimal . Din punct de vedere structural marginea
pleoapei este alcatuita dintr-o lamela anterioara ( tegument si m. orbicular al ochiului ) si
o lamela posterioara ( tarsul si conjunctiva ) . Pe marginea pleoapei sunt implantate
genele ( cili ), care sunt fire de par groase, scurte si curbate , in numar mai mare pe
pleoapa superioara . Fiecare folicul ciliar contine 2 glande sebacee Zeiss , iar in
apropierea lor se afla glandele sudoripare Moll . Pe lamela posterioara a marginii
palpebrale se deschid glandele lui Meibomius ( glande sudoripare modificate ) .
Dinspre suprafata spre profunzime , pleoapele sunt alcatuite din piele ,m. constrictor (
care inchide pleoapa ), sept orbital, m. ridicator ( care deschide pleoapa ), tars (
formatiune fibroasa cu rol de support pt. pleoapa ) si conjunctiva. In interiorul tarsului
se gasesc glandele lui Meibomius , care sunt glande sebacee modificate , secretia lor
contribuind la formarea stratului extern lipidic al filmului lacrimal , cu rolul de a preveni
evaporarea lacrimilor .
Vascularizatia pleoapei este asigurata in principal de cele doua aa. palpebrale , a.
palpebrala mediala ( ram din a. oftalmica ) si a. palpebrala laterala ( ram di n a. lacrimala
). Venele dreneaza in v. oftalmica si v. faciala .
Sistemul limfatic medial dreneaza in ganglionii limfatici submandibulari , iar sisteuml
limfatic lateral in ganglionii preauriculari.
 Inervatia pleoapelor - pleoapa superioara primeste ramuri senzitive din ganglionul
trigeminal Gasser prin intermediul n.oftalmic. Pleoapa superioara este inervata senzitiv
in 1/3 mediala de n. nazociliar ce se desprinde din n. oftalmic , iar in 2/3 laterale de
ramuri ale n. maxilar . M. orbicular este inervat de ramura frontala a n. facial.

CALEA OPTICĂ

NERVUL OPTIC
Originea reală . Cei 1.3 milioane de axoni de la nivelul nervului optic au originea la
nivelul celulelor ganglionare ale retinei. Axonii acestora sunt înveliţi de astrocite şi se
află localizaţi în stratul fibrelor nervului optic care converg spre discul optic şi lamina
cribrosa sclerală. Grupaţi în fascicule, axonii străbat lamina cribroasă sclerală şi se
continuă în partea intraorbitară a nervului optic. După ce au trecut prin scleră axonii
prezintă teci de mielină produsă de oligodendroglii.
Traiect. Nervul optic străbate orbita, canalul optic şi fosa craniană medie a endobazei.
Partea intraorbitară. Nervul are are o lungime de 4 cm, un diametru de 4 mm şi o
direcţie postero-medială. El este uşor sinuos şi se află în axul conului muscular format
din muşchii drepţi superior, medial, inferior şi lateral.
Partea intracanaliculară. Nervul optic străbate canalul optic (lungime 6 mm)
împreună cu artera oftalmică.
Partea intracraniană. Nervul traversează fosa craniană mijlocie pe o lungime de cca
10 mm şi se termină în unghiul antero-lateral al chiasmei optice.
Raporturi:
1. Partea intraorbitară a nervului optic se întinde între polul posterior al globului
ocular şi canalul optic. Nervul este învelit de meninge (dura mater, arahnoidă şi pia
mater), are o lungime de 4 cm şi se află la cca 1 cm de podeaua orbitei în ţesutul adipos
retroorbitar în interiorul conului muscular. Spaţiul subdural nu comunică cu cel
intractranian dar cel subarahnoidian conţine lichid cefalorahidian şi comunică cu
cisterna optopedunculară.
2.Partea intracanaliculară. Canalul optic are cca 5 mm lungime şi un diametru de 4
mm. Dura mater înveleşte nervul şi se continuă cu periostul canalului optic. Axul
canalului optic este oblic dinspre antero-lateral spre supero-medial. Nervul optic
prezintă următoarele raporturi: a. Superior-rădăcina anterioară a aripii mici a
sfenoidului, prelungirea sinusului sfenoidal, dura mater; b. medial -corpul sfenoidului,
sinusul sfenoidal; c. inferior-rădăcina posterioară a aripii mici a sfenoidului, prelungirea
sinusului sfenoidal; d. infero-lateral -artera oftalmică; e. lateral-aripa mică a sfenoidului.
3.Partea intracraniană traversează fosa craniana mijlocie, între orificiul posterior al
canalului optic şi chiasma optică. Ea are o lungime de cca 1 cm. Raporturile nervului în
această regiune sunt: a. Superior-artera cerebrală anterioară, vena cerebrală anterioară,
substanţa perforată anterioară, bandeleta olfactivă; b. Inferior-cortul hipofizei, partea
anterioară a feţei superioare a sinusului cavernos, artera oftalmică, partea laterală a
şanţului chiasmatic de la nivelul feţei superioare a corpului sfenoidului, sinusul
sfenoidal; c. postero-lateral-procesul clinoid anterior, artera carotidă internă.
 Segmentul central al analizatorului vizual

Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale,de o parte si

de alta a scizurii calcarine,unde se afla aria optica primara.In jurul acesteia exista zona de
asociatia vizuala care determina realizarea notiunii de spatiu necesara in orientare si
recunoastere si asigura memoria vizuala.

Segmentul receptor al analizatorului gustativ

Segmentul receptor este reprezentat de mugurii gustativi, raspanditi in intreaga

mucoasa buco- faringiana si in mucoasa linguala.
Mugurii gustativi au forma ovoida, cu polul bazal asezat pe membrana bazala a
epiteliului lingual. La polul apical prezinta un por gustativ. Intr-un mugure gustativ
exista 5—20 celule senzoriale cu cili, care reprezinta formatiunile receptoare.
In mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupati in papile gustative. Papilele
circumvalate* formeaza la baza limbii V-ul lingual, cele fungiforme* sunt raspandite pe
varful si marginile anterioare ale limbii, iar cele foliate* pe marginile posterioare ale
limbii .

SEGMENTUL DE CONDUCERE AL ANALIZATORULUI GUSTATIV

Segmentul de conducere. De la polul bazal al celulelor receptoare pornesc fibrele

senzitive ale nervilor cranieni VII, IX si X. Nervul facial inerveaza primele 2/3 ale limbii,
glosofaringianul treimea posterioara, iar vagul, restul mugurilor gustativi pana la
epiglota.
Protoneuronii* cailor sunt situati in ganglionii nervilor cranieni VII, IX si X. Dendritele
acestora sunt conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se afla in nucleul solitar
din bulb, unde converg fibrele senzitive ale celor trei nervi cranieni. Axonii acestora,
dupa incrucisare, fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron in talamus.

Segmentul central al analizatorului gustativ

Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza girusului parietal
ascendent, unde se integreaza sensibilitatea gustativa cu cea tactila, termica si dureroasa
a limbii, transmisa prin fibrele trigemenului (V).
 Calea olfactiva

Protoneuronul este si receptor. Are 2 neuroni. Nu are releu talamic - nu ajunge la

talamus. Deutoneuronii se proiecteaza direct la nivel cortical. Receptorii se gasesc la niv.
epiteliului olfactiv de la niv. tavanului cavitatii nazale, pe cornetele nazale sup. si in
partea sup. a septului nazal. Acest epiteliu olfactiv este format din cell receptoare (cell
senzoriale) si cell de sustinere. Ele sunt acoperite cu un strat subtire de glicoproteina si
mucus, care este secretat de glandele Bowman. Cell receptoare sunt in nr. de 20-25
milioane pt. fiecare jumat. de cavit. nazala. Ele reprez. neuronii bipolari - protoneuronul
caii. Sunt sustinute de cell de sustinere care se sprijina pe o membr. bazala. Prelungirea
periferica a neuronului bipolar este, de fapt, dendrita. Se termina in acel strat
glicoproteic si mucos printro dilatatie - vezicula olfactiva ce prez. cili. Prelungirea
centrala - axonul cell bipolare - nemielinizata. Aceste prelungiri formz. filetele n. olfactiv
→ se indreapta spre deut. care se gaseste in bulbul olfactiv. Pt. a ajunge la bulbul olfactiv
filetele traverseaza lama ciuruita a osului etmoid unde se gaseste deut.
Deutoneoronii - structura formata din 5 straturi, de jos in sus:
-stratul fibrelor n. olfactiv
-stratul glomerular
-stratul plexiform
-stratul cell mitrale propriu-zise
-stratul granular unde se gasesc cell multipolare realizand sinapse si ai caror axoni
formz. tractul olfactiv
Tractul olfactiv are un traiect orizontal pe fata inf. a lobului frontal pe santul olfactiv
→ se termina printr-o portiune latita numita trigonul olfactiv, portiune ce contine 3 zone
stria olfactive:
- stria olfactiva lat . → contine majoritatea axonilor de la niv. neuronului al doilea si se
termina la niv. cortexului piriform - se gaseste langa lobul insulei;
- stria intermediara (mijlocie) → inconstanta; contine un nr. redus de axoni ce intra
prin subst. perforata ant. terminandu-se in neuronii de la acest nivel;
- stria mediala - transmite informatiile catra aria septala.

Segmentul central al analizatorului olfactiv

Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale, de o parte

si de alta a scizurii calcarine, unde se afla aria optica primara. In jurul acesteia exista
zona de asociatie vizuala, care determina realizarea notiunii de spatiu, necesara in
orientare si recunoastere, si asigura memoria vizuala.
 Analizatorul cutanat

a) Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici si durerosi aflati in

diferite straturi ale pielii. Pielea sau tegumentul este organul conjunctivo-epitelial care
acopera intreaga suprafata a corpului si se continua cu mucoasele de la nivelul orificiilor. Ea
este alcatuita din trei straturi suprapuse, avand structuri diferite: epidermul, dermul si
hipodermul.
Epidermul - este un epiteliu pluristratificat, cheratinizat, care se regenereaza permanent.
incepand de la membrana bazala, se succed in ordine urmatoarele straturi: stratul bazai
(generator), stratul celulelor poliedrice, stratul granular, stratul lucid, stratul cornos. Dermul
este o patura conjunctiva densa. La contactul cu epidermul prezinta numeroase ridicaturi
conice numite papile dermice. Aceste papile pe suprafata degetelor si a palmei, ca si in talpa
piciorului se asaza in randuri paralele, formand crestele papiloase a caror intiparire da
amprentele, cu importanta mare in medicina judiciara.
Stratul profund, dermul propriu-zis sau corionul, este cel mai rezistent datorita fibrelor de
colagen, reticulina si elastice prezente aici. Hipodermul este tesut subcutanat in care abunda
celulele conjunctive ce au acumulat grasime. Stratul adipos are dezvoltare variabila, in raport
cu starea de nutritie si varsta. Vascularizatia, constituita din vase sangvine si limfatice, este
mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica. in piele se afla productiile
acesteia: anexele cornoase, glandele si receptorii.
Anexele cornoase sunt:
• perii - de natura epidermica, care prezinta o parte libera numita tulpina si alta infipta
oblic numita radacina. La baza radacinii se gaseste o portiune ingrosata numita bulb, in care
patrund tesutul conjunctiv, vase sanguine si fibre nervoase ce alcatuiesc papila. Bulbul
impreuna cu papila si tecile de invelis formeaza foliculul parului. De radacina firelor de par se
prind muschii erectori formati din fibre netede, prin a caror contractie se produce ridicarea
parului;
• unghiile sunt niste lame alcatuite din celule cheratinizate, formate dintr-o parte vizibila
- corpul unghiei si o parte ascunsa in piele - radacina. Portiunea mai albicioasa de la baza
corpului se numeste lunula.
Glandele tegumentare sunt:
• sudoripare - sunt inegal raspandite in piele si au aspect tubular. Tubul glandei se
deschide la exterior printr-un por, situat pe creasta papilara. Capatul profund situat in
hipoderm se incolaceste, formand glomerulul glandei. Din capilarele sangvine ce inconjoara
glomerulul, extrag apa si substantele nefolositoare care formeaza sudoarea;
• sebacee - sunt anexate radacinii parului si sunt de tip acinos. Secreta un produs gras
numit sebum, care lubrifica pielea si parul;
• mamare - sunt glande sebacee modificare si evolutia lor este legata de dezvoltarea si
functia organelor genitale.
 b) Segmentul de conducere
Excitatiile receptionare de toti acesti receptori ajung prin intermediul radacinilor dorsale
ale nervilor spinali la ganglionul spinal si de acolo urmeaza caile ascendente (spinotalamice
anterioare si laterale) spre etajele nervoase superioare pana in talamus si apoi in segmentul
central (scoarta cerebrala), cai descrise la maduva spinarii (caile sensibilitatii exteroceptive).
c) Segmentul central in care excitatia este transformata in senzatie constienta este
localizat in girusul postcentral din lobul parietal. Functiile pielii sunt: functia de protectie
impotriva agentilor externi; functia de excretie indeplinita de glandele sudoripare; functia de
termoreglare prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala; functia de
depozitare a lipidelor; functia de organ de simt, datorita receptorilor pe care ii contine.

SIMPATICUL CERVICAL

SIMPATICUL CERVICAL -este format din 3 ganglioni, fiind dispus vertical, între
apofizele transverse vertebrale
1.ganglionul superior: - se găseşte la baza craniului în spaţiul retrostilian, în spatele
pachetului vasculonervos al gâtului şi trimite fibre către glandele şi muşchii piloerectori
ai capului
-prin nervul carotidian intern, participă la formarea plexurilor carotidian intern şi
cavernos; plexul carotidian intern emite filete către urechea medie, gg sfenopalatin şi
semilunar; plexul cavernos asigură inervaţia simpatică a meningelui, hipofizei şi
muşchiului irian, precum şi ramuri anastomotice pentru nn. cranieni III, IV şi oftalmic
-ramurile extra craniene se îndreaptă fie către bifurcaţia carotidei comune pentru a se
anastomoza cu filete din vag şi glosofaringian şi a forma plexul carotidian, fie spre
bucofaringe, esofag, laringe sau tiroidă sub formă de plexuri vasculare secundare
-ramurile cardiace (în număr de 2-3) se unesc şi formează nervul cardiac superior
2.ganglionul mijlociu -este inconstant
-când există corespunde tuberculului Chassaignac
-o parte din fibrele sale postganglionare formează nervul cardiac mijlociu, iar altă
parte merg împreună cu artera tiroidiană inferioară la tiroidă, paratiroide şi laringe
-câteva ramuri comunicante ajung la nervii spinali C4-C6 asigurând inervaţia
vegetativă a vaselor, glandelor sudoripare şi pilomotorii din teritoriul respectiv.
3.ganglionul inferior: -fuzionează de cele mai multe ori cu primul gg toracal formând
gg stelat
-ocupă foseta supraretropleurală a lui Sebileau (în spatele domului pleural, în dreptul
vertebrei C8), acoperit anterior de artera vertebrală
-fibrele preganglionare provin din măduva dorsală superioară (T1-T4)

SIMPATICUL TORACO-DORSAL
 -cuprinde 12 perechi de gg simpatici laterovertebrali, care în realitate sun tnumai 11
datorită fuzionării primului gg toracic cu al treilea gg cervical (gg stelat)
-gg stelat participă la formarea nervului cardiac inferior şi la inervaţia vegetativă a
membrelor superioare şi toracelui
-ceilalţi gg simpatici corespund interliniilor articulaţiilor costovertebrale dorsale,
fiecare dintre ei fiind conectat cu nervii spinali prin ramurile comunicante albe şi cenuşii
-de la nivelul primilor 4-5 gg toracici pornesc fibre către aortă, esofag, canalul toracic
şi plexul pulmonar
-fibrele plecate din T5-T9 formează marele splahnic (care în afara fibrelor
postganglionare mai conţine şi fibre preganglionare pentru medulosuprarenală şi
numeroase fibre senzitive); se termină în gg semilunar şi plexul solear
-fibrele postganglionare din T10-T11 formează micul splahnic care se distribuie tot
plexului solear
-fibrele postganglionare din T12 formează splahnicul accesor, care se termină la
nivelul gg aorticorenal
-întregul lanţ gg toracal trimite ramuri comunicante cenuşii la nervii rahidieni,
asigurând inervaţia vegetativă simpatică a peretelui toracic şi abdominal.

PARASIMPATICUL CRANIO-SACRAT

-se compune de asemenea din nuclei de origine şi căi neuroefectoare eferente,

formate din doi neuroni ce vor face sinpasă în ganglionii previscerali .Parasimpaticul
cranian este reprezentat de următorii nuclei:
-nucleul pupilar
-nucleul salivar superior şi inferior
-nucleul lacrimomuconazal
-nucleul cardio -pneumo-enteric . De la aceştia pornesc fibre preganglionare lungi,
mielinice, pe traiectul nervilor III, VII, IX, X. Majoritatea fibrelor sunt preganglionare şi
intră în constituţia diferitelor plexuri viscerale, făcând sinapsă în gg parasimpatici
previscerali.

PLEXURILE INTRAMURALE

-sunt continuarea plexurilor prevertebral la nivelul diverselor organe şi viscere.Ca şi

acestea, ele conţin elemente nervoase atât simpatice, cât şi parasimpatice, dispuse fie sub
formă de conglomerate neuronale microscopice, fie de reticul sau butoni terminali în
jurul vaselor intraviscerale şi celulelor efectoare (parenchimatoase, secretorii,
contractile etc.).
-la nivelul vaselor de calibru mic şi mijlociu, filetele simpatico parasimpatice formează
două plexuri parietale: unul superficial, situat în adventicea vasului, cu distribuţie atât
perivasculară, cât şi parenchimatoasă şi altul profund, la limita dintre adventice şi tunica
medie, pentru musculatura netedă vasculară.
-la nivelul capilarelor, predomină filetele postganglionare simpatice cu distribuţie
diferită în cele două segmente ale patului capilar.
-mult mai variat este modul de terminare a filetelor vegetative intraviscerale, în afara
fibrelor amielinice extrinseci, ajunse la celulele efectoare direct sau pe calea plexurilor
perivasculare, un loc important ocupă la nivel visceral elementele vegetative intrinseci,
reprezentate de microganglionii intraparietali din diferitele organe, înconjuraţi de
filetele terminale ale plexurilor viscerale corespunzătoare.

ARCUL REFLEX VEGETATIV

Căile şi centrii reflexelor vegetative simpaticoparasimpatice sunt reprezentate de

următoarele elemente neuronale : În cazul reflexelor simpatice: filetele senzitive
aferente ale neuronului spinal asigură legătura dintre receptorii periferici şi centrii
nervoşi adrenosimpatici de la nivelul coloanei intermediolaterale a măduvei spinării. De
la acest nivel, pornesc fibrele eferente ale celui de al doilea neuron vegetativ, care
coboară de-a lungul ramurei comunicante albe până la ganglionul paravertebral
simpatic, îndeplinind rolul unui veritabil neuron intermediar, preganglionar. Din
ganglionii simpatici pleacă fibrele postganglionäre ale celui de al treilea neuron, pe
traiectul ramurilor comunicante cenuşii, spre nervii spinali micşti şi organele terminale
din teritoriul respectiv (vase sanguine, glande, muşchi pilomotori etc.)

CAI VEGETATIVE AFERENTE

De la organele prevăzute cu funcţii vegetative pornesc în permanenţă impulsuri

aferente spre centrii vegetativi superiori, care reglează pe cale eferentă
simpaticoparasimpatică nivelul la care acestea îşi desfăşoară activitatea. Căile vegetative
aferente sunt reprezentate de fibrele amielinice senzitive situate în majoritatea cazurilor
pe traiectul nervilor vegetativi eferenţi (motori). Nervii simpatici şi parasimpatici sunt
de fapt structuri nervoase mixte cu conţinut vegetativ atât centrifug, cât şi centripet.
Astfel de nervi sunt splanhnicii, vagii, plexurile prevertebrale şi perivasculare etc. În
afara acestora, fibre vegetative aferente se găsesc şi în grosimea unora din nervii
somatici ai regiunii cefalice, musculaturii striate şi pielii. Indiferent de calea urmată, ele
conduc informaţiile chemo- şi presoreceptoare pornite de la nivelul arborizaţiilor
terminale sau corpusculilor Vater-Paccini din viscere la staţiile vegetative centrale. Căile
sensibilităţii inconştiente, viscerale, neputând fi diferenţiate anatomic de acelea ale
sensibilităţii somatice, au constituit mult timp obiectul unor păreri controversate.

Artera carotida interna

 Artera carotida interna se intinde de la bifurcatia carotidei comune pana in interirorul
cutiei craniene, unde se termina in dreptul nervului optic. De la origine ea traverseaza de
jos in sus spatiul maxilo-faringian, canalul carotidian din stanca temporalului si sinusul
cavernos si nu da nicio ramura la nivelul gatului. La nivelul gatului se prezinta lateral si
posterior fata de carotida comuna. Prezinta patru ramuri terminale.

Vena jugulara interna

-colecteaza sangele scurs de la nivelul:-encefalului

-meningelui cerebral
-regiuni ale fetei si gatului
-intindere:-baza craniului(gaura jugulara-bulbul superior al venei jugulare-element
post)→inapoia articulatiei sternoclaviculare(prezinta uneori 2valvule care se opun
refluxului venos)
-prin unire cu vena subclavie►vena brahiocefalica
-prin intermediul fosei jugulare,bulbul venei realizeaza raporturi cu:cavitatea
timpanica►timpanotomia:hemoragii importante
-cu a carotida interna(deasupra osului hioid)+a carotida comuna(sub osul
hioid)+nervulX (situate in unghiul posterior dintre vase):manunchiul vasculo-nervos al
gatului
-Raporturi:la origine:-post si lat de artera carotida int;post:procesele transverse ale
vertebrelor cervicale,lantul simpatic cervical
-medial:artera carotida comuna,nerviiX,IX,XI,XII
-incrucisata ant de pantecele posterior al ms digastric;la limita trigonului carotic:ms
omohioidian
-inf:-are ant:ms SCM si mm infrahioidieni
-incrucisata ant de v jugulara ant
-post:-artera si vena vertebrala
-trunchiul triocervical
-prima portiune a a subclavie
-Afluenti:-sinusurile durei mater(sinusul sigmoidian,pietros inf,plexul venos al
canalului hipoglosului,vena meningee,etc)
-vv care aduna sangele din regiunile superficiale si de la viscerele capului si gatului:vv
faringiene,v linguala,v tiroidiana,sup,vv tiroidiene mari,v sternocleidomastoidiana,v
faciala,v retromandibulara,v tiroidiana inf

Artera carotida externa

Origine: artera carotida comuna la nivelul trigonului carotic.

Limite:
 1.proximala- planul orizontal care trece prin marginea superioara a cartilajului tiroid
si intre vertebrele cervicale C3 si C4.
2.distala- colul mandibulei la cca. 4 cm superior de unghiul mandibului.
Traiect- artera strabate urmatoarele regiuni:
1.trigonul carotic
2.pensa stiliana
3.regiunea parotidiana
Raporturi:
1 . In trigonul carotic:
a) medial- muschii constrictori mijlociu si superior ai faringelui, nervul laringeu
superior si artera faringiana ascendenta.
b)posterior- artera carotida interna, nervul X, artera occipitala.
c)anterior- arterele tiroidiana superioara , faciala si linguala.
d)lateral- vena jugulara interna, nervul XII, ansa cervicala superficiala, nervul
transvers al gatului.
2. In pensa stiliana- artera carotida externa trece prin pensa stiliana. Aceasta este
formata dintr-un brat lateral si un brat medial.
3. In regiunea protidiana- artera carotida externa abordeaza glanda parotida pe fata
postero mediala.
Ramuri colaterale: artera tiroidiana superioara, artera linguala, artera faciala, artera
faringiana ascendenta, artera occipitala si artera auriculara posterioara.
Ramuri terminale: artera maxilara si artera temporala superficiala.

Mediile transparente oculare

Mediile transparente sunt structuri anatomice prin care ochiul refracta si transmite
lumina la celulele fotoreceptoare si acestea sunt urmatoarele : corneea, umoarea apoasa ,
cristalinul si corpul vitros .
1. Corneea
2.Umoarea apoasa este un lichid transparent care ocupa camera anterioara si
posterioara . Este secretata de procesele ciliare si eliminata din camera anterioara prin
unghiul irido-cornean in canalul Sclemm . Ea transporta glucoza , aminoacizi si oxigen si
contribuie la mentinerea tonusului ocular .
3.Cristalinul are un rol important in refractia oculara , contribuind cu cca. 22 dioptrii
la puterea de refractie totala a ochiului ( 60 D ). Dimensiunile cristalinului cresc odata cu
varsta , asfel incat la 60 de ani cristalinul are un diametru de 9,5 mm si o greutate de 250
mg . Este o lentila biconvexa situata posterior de iris si anterior de corpul vitros . El este
suspendat de corpul ciliar cu ajutorul fibrelor zonulare ( zonula lui Zinn ) care se insera
anterior si posterior pe capsula cristaliniana in zona ecuatoriala .
La exterior acesta prezinta o capsula subtire iar la interior un nucleu inconjurat de
cortexul cristalinian .
 4.Corpul vitros ocupa spatiul dintre cristalin si retina , dand forma globului ocular , iar
datorita elasticitatii sale amortizeaza socurile produse de miscarile capului, contribuind
astfel la protectia retinei . Vitrosul este alcatuit din gel vitrean ( retea de fibre de colagen
) in proportie de 80% si din lichid vitrean 20 % , care contine hialuronat de sodiu .

Tunica externa ( fibroasa )

A . Corneea formeaza 1/6 anterioara a tunicii externe si este o structura avasculara ,

transparenta si care contribuie cu cca. 2/3 la puterea dioptrica a ochiului( +48D ) . Se
continua posterior cu sclera , la jonctiunea cu aceasta aflandu-se limbul sclero-cornean .
Suprafata sa anterioara are o forma ovalara , cu diametrul vertical mai mic decat cel
orizontal ( 10,6 mm, respectiv 11,7 mm ) si cu o raza de curbura de cca. 7,8 mm.
Suprafata posterioara este rotunda . Grosimea ei nu este uniforma, este mai subtire in
centru ( 0,5 mm ) si mai groasa in periferie ( 0,7 mm).
Structura histologica a corneei - tesutul cornean prezinta dinspre suprafata spre
profunzime urmatoarele straturi : epiteliul cornean , membrana Bowman , stroma
corneana , membrana Descemet si endoteliul cornean .
Vascularizatia corneei - corneea nu poseda vase proprii sanguine sau limfatice ,
nutritia ei fiind asigurata prin difuziunea substantelor nutritive si a oxigenului de la
nivelul umorului apos .
Inervatia corneei - inervatia senzitiva a corneei este bine reprezentata si este
constituita din prelungiri periferice ale trigemenului .
Limbul sclero-cornean este o banda inelara de tranzitie intre cornee si sclera si se
proiecteaza in sectiune intre linia care trece prin marginile membranelor Bowman si
Descemet si linia perpendiculara pe canalul Schlemm .
B . Sclera formeaza 5/6 posterioare ale tunicii externe si are rolul de a proteja
continutul ocular si de a mentine forma ochiului . Prezinta o culoare alb-sidefie si este
foarte rezistenta . Ea vine in contact cu tesutul adipos orbitar prin intermediul capsulei
lui Tenon care este atasata de glob la nivelul limbului sclero-cornean . La nivelel sclerei
se insera anterior mm. oculomotori . La polul posterior al sclerei se gaseste canalul
scleral al nervului optic, zona in care sclera prezinta numeroase orificii ( lamina cribrosa
) prin care trec axonii celulelor ganglionare ce vor alcatui ulterior n. optic , precum si
artera si vena centrala a retinei .

Tunica interna ( nervoasa )

Retina captuseste ¾ posterioare ale ochiului . Limita ei anterioara este la nivelul orei
serrata , adica la 4,5 mm posterior de limbul sclerocornean. Are mai multe zone , care se
diferentiaza din punct de vedere structural si functional : regiunea maculara , retina
periferica si ora serrata . In centrul regiunii maculare se gaseste foveea , care este cea
mai specializata zona retiniana , care asigura acuitatea vizuala maxima si vederea
colorata . Diametrul foveei este de cca. 1,5mm si in centru prezinta o depresiune de 0,33
mm. numita foveola .Este o zona avasculara , cu doar 3 straturi si contine in exclusivitate
doar celule cu conuri ( 10000/mm2). Retina periferica este reprezentata de retina
cuprinsa intre macula si ora serrata .
Retina este formata dinspre exterior spre interior din urmatoarele 10 straturi :

1. epiteliul pigmentar format dintr-un singur strat de celule hexagonale care adera la
membrana Bruch .
2. stratul celulelor fotoreceptoare este format din celule cu conuri si bastonase ( ~ 7
mil. conuri , responsabile de vederea diurna si `~140 mil. bastonase responsabile de
vederea in amurg ).
3. membrana limitanta externa;
4. stratul nuclear extern format din nucleii celulelor fotoreceptoare;
5. stratul plexiform extern contine axonii celulelor fotoreceptoare care fac sinpsa
aici cu dendritele celulelor bipolare .
6. stratul nuclear intern contine nucleii celulelor bipolare ;
7. stratul plexiform intern contine axonii celulelor bipolare care fac aici sinapse cu
dendritele celulelor ganglionare ;
8. stratul celulelor ganglionare contine cca. 700000-15000000 celule . Fiecare celula
ganglionara primeste aferente indirecte de la 100 celule cu bastonas si de la 3-6 celule cu
conuri .
9. stratul fibrelor nervoase este format din axonii celulelor ganglionare care au un
traiect radiar spre discul optic . Acestia parasesc globul ocular la nivelul laminei cribrosa
a canalului scleral si devin mielinizati .
10. membrana limitanta interna care adera doar la periferia globului de corpul
vitros.
Vascularizatia retinei este asigurata de a. centrala a retinei cu origine in a. oftalmica
si de coriocapilara .

Tunica medie ( vasculara )

A. Irisul formeaza partea anterioara a tunicii vasculare si are aspectul unei diafragme
care separa camera anterioara de camera posterioara a globului ocular. In centru
prezinta un orificiu circular ( cu diametrul de 3-5 mm. )numit pupila , care are rolul de a
regla cantitatea de lumina ce patrunde in ochi . Structura histologica a irisului este
reprezentata dinspre anterior spre posterior de urmatoarele straturi :
a. stratul anterior marginal ce contine melanocite si fibroblaste
b. stroma iriana , care in apropierea pupilei contine muschiul constrictor al pupilei (
cu fibre orientate paralel cu marginea pupilei );
c. stratul muschiului dilatator al pupilei , cu fibre dispuse radiar ;
 d. stratul epitelial pigmentar alcatuit din celule pigmentate .
Vascularizatia arteriala a irisului este reprezentata de artere ce provin din marele
cerc arterial al irisului situat in stroma corpului ciliar si care se dispun radiar prin
stroma iriana si in vecinatatea pupilei formeaza micul inel arterial al irisului .
Inervatia irisului este asigurata de nn. ciliari scurti ce provin din ganglionul ciliar si
care contin fibre senzitive ale n. trigemen si fibre vegetative parasimpatice ( care
inerveaza m. dilatator al pupilei ). Fibrele simpatice ce provin din ganglionul cervical
superior inerveaza m. dilatator al pupilei .
B. Corpul ciliar reprezinta partea intermediara a uveei si se intinde intre ora serrata si
radacina irisului . Limita sa posterioara se proiecteaza pe sclera la 6,5 mm posterior de
limbul sclero-cornean . Este format din doua zone : corpul ciliar anterior si corpul ciliar
posterior ( pars plana ).
In spatele irisului pana la fata anterioara a cristalinului se afla camera posterioara in
care se gaseste umor apos , secretat aici de procesele ciliare . Corpul ciliar anterior este
format din m .ciliar ( situat anterior ) si procesele ciliare ( situate posterior ) . Muschiul
ciliar este un m. neted a carui contractie determina in procesul de acomodatie relaxarea
fibrelor zonulare si a capsulei cristaliniene facand posibila vederea de aproape. Procesele
ciliare sunt reprezentate de 70-80 franjuri foarte vascularizate , al caror rol este de a
secreta umoarea apoasa . Corpul ciliar posterior sau pars plana este limitata posterior
de ora serrata .Corpul ciliar este vascularizat de aa. ciliare anterioare si de ramuri din aa.
ciliare lungi posterioare .
C. Coroida formeaza segmental posterior al tunicii vasculare si este formata din
urmatoarele straturi dinspre exterior spre interior : stratul supracoroidian , stratul
vascular si membrana Bruch ( adiacenta retinei ) . Stratul vascular coroidian este compus
din mai multe structuri vasculare arteriale , venoase si capilare , precum si anastomoze
ale lor .

Urechea interna

Urechea interna este formata din labirint, un ansamblu de canale avand o forma
complexa. Labirintul este impartit in doua portiuni, anterioara si posterioara.
Labirintul posterior (denumit uneori si vestibul) cuprinde o zona dilatata, vestibulul
propriu-zis, in care se deschid trei canale in forma de semicerc, canalele semicirculare;
aceste structuri controleaza echilibrul.Ea cuprinde atat organul de auz (cochilia sau
melcul), cat și aparatul vestibular, un organ de echilibru format din trei canale
semicirculare și vestibul.Cochilia este o cavitate umpluta cu endolimfa, un lichid fluid
care primește undele sonore transmise din aer prin urechea externă și medie. Cochilia
are o formă spiralată și conține membrana bazilară, a cărei rezonanță este diferită pe
lungimea sa, depinzând de frecvența undelor sonore. La suprafața membranei bazilare se
află un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti, care este format din celule
senzoriale (cili). Vibrațiile care trec prin canalul cochiliar pun în mișcare membrana
bazală și cea tectorială, care vor aclționa asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste
celule vor porni semnalele către creier, unde acestea din urmă vor fi transformate în
senzații auditive.

Urechea medie

Este alcătuită din casa timpanului, trompa lui Eustachio şi celulele mastoidiene. Casa
timpanului poate fi descrisă ca un cub ce prezintă:
- un perete extern reprezentat de timpan. Timpanul prezintă pe faţa externă tegument
şi pe faţa internă, mucoasă de tip respirator. Timpanul prezintă mai multe porţiuni:
- o porţiune superioară ce mai poartă denumirea şi pars flacida;
- o porţiune inferioară ce mai poartă denumirea de pars tensa; Acestea două se inseră
la periferie la nivelul şanţului timpanal prin intermediul ligamentului Gerlach. Acest
ligament spre partea mediană se răsfrânge pe apofica ciocanului dând naştere la
ligamentele timpano-maleolare. În centrul membranei timpanale se găseşte ombilicul
sau umbo, la nivelul căruia ajunge mânerul ciocanului. De la nivelul umbo pleacă antero-
inferior conul luminos a lui Politzer.
- peretele intern se împarte într-o porţiune superioară reprezentată de relieful
canalului semicircular extern şi o porţiune inferioară ce conţine fereastra ovală, fereastra
rotundă, sinus timpani şi promontoriu. În spatele celor două ferestre se găseşte sinus
timpani ce corespunde ampulei canalului semicircular posterior.
- peretele posterior. La nivelul acestuia se găseşte aditus ad antrum, o formaţiune
anatomică sub formă de canal ce asigură comunicarea urechii medii cu mastoida. Tot aici
se regăseşte piramida, descrisă fiind ca o proeminenţă unde este regăsit muşchiul
scăriţei şi recesul facialului, precum şi o zonă depresionară ce deserveşte de cele mai
multe ori pentru abordul posterior chirurgical al căsuţei timpanului.
- peretele anterior cunoscut şi sub numele de peretele tubocarotidian prezintă la
nivelul său orificiul trompei lui Eustachio, precum şi canalul muşchiului ciocanului.
- peretele inferior ce este în raport cu golful venei jugulare;
- peretele superior ce este în raport cu fosa cerebrală mijlocie.

Casa timpanului poate fi împărţită în trei nivele şi anume:

1. recesul epitimpanic ce mai poartă denumirea şi de atică;
2. mezotimpan;
3. recesul hipotimpanic.