Mediul de viață este o parte a naturii, care înconjoară un organism viu și are un

permanent contact cu acesta, satisface necesitatile fiziologice ale vieții (hrana, apa,
nutrienți), fiind reprezentată de o mare varietate de procese și sisteme care
operează pentru menținerea vieții.

Mediul, precizat la nevoie drept mediul înconjurător, mediul ambiant sau

și mediul natural, este o noțiune care se referă la totalitatea condițiilor naturale de
pe Pământ sau dintr-o regiune a sa, în care evoluează ființele sau lucrurile. Dintre
aceste condiții fac parte atmosfera, temperatura, lumina, relieful, apa, solul etc.,
precum și celelalte ființe vii și lucruri. Mediul are un rol foarte important în
procesul evoluției ființelor vii, care, la rândul lor, sunt un factor de transformare a
mediului

 Mediul de viaţă este un mediu natural format din totalitatea factorilor cu

viaţă (biotici) şi totalitatea factorilor fără viaţă (abiotici),necesare unui
organism viu.

 Biotopul reprezintă un mediu de viață cu caracteristici ecologice relativ

omogene pe care se dezvoltă o biocenoză.

 Biocenoza - totalitate a organismelor vii, care populează un anumit mediu,

formând cu el un tot unitar (ecosistem).

Mediul acvatic

Mediul acvatic este mult mai complex decat mediul terestru si aerian prin
faptul ca interdependenta dintre mediu si organism este mult mai stransa la
vietuitoarele acvatice decat la cele terestre. Drept urmare actiunea exercitata de
factorii de mediu asupra procesului intoxicarii este mai puternica la organismele
acvatice.
Prin actiunea substantelor chimice se produce tulburarea relatilor intra si inter
specifice precum si dereglarea intregului echilibru biocenotic in unitatea acvatica
respectiva. Cunoasterea actiunii substantelor chimice asupra vietii acvatice ne ajuta
in determinarea limitelor de concentratie compatibile cu viata acestora si cu
folosintele normale ale apei.

Actiunea nociva a substantelor toxice se manifesta asupra individului mai intai,

apoi, asemeni unei reactii in lant, si asupra speciei si in final asupra biocenozei
acvatice. Pe langa substantele toxice care pot aparea in mod natural in apele de
suprafata, ca amoniac, hidrogen sulfurat si diferite toxine secretate de alge,
protozoare, gasteropode, un aport semnificativ in degradarea apelor de suprafata il
aduc deversarile de ape reziduale industriale si fecaloid-menajere. daca in procesul
de autoepurare are loc mineralizarea substantelor organice, in procesul de
detoxicare se constata descompunerea si transformarea substantelor in produsi
nenocivi; in autoepurare rolul principal este al organismelor vegetale si animale,
iar in detoxicare acest rol revine factorilor nebiologici (diluare si alte procese
fizico-chimice)

Intr-un bazin acvatic in care are loc o deversare de substante toxice acele
organisme existente rezista intr-o masura mai mare sau mai mica fata de substanta
toxica respectiva; aceasta depinde de gradul de rezistenta si gradul de acomodare
fata de mediul toxic al fiecarui individ in parte. Indivizii tineri sunt mai sensibili
decat adultii iar pirn eliminarea continua a tineretului populatia respectiva este
amenintata cu disparitia. Dupa distrugerea organismelor acvatice, in aval de zona
de deversare a substantei toxice, viata incepe sa se refaca treptat. Speciile disparute
vor reapare in sens invers sensibilitatii lor pana la refacerea partiala sau totala a
biocenozei.

Tinand seama de realtiile de interdependenta dintre diferitele specii de organisme

si mediul lor de viata, urmarind comparativ zona curata si cea impurificata a
bazinului, respectiv componenta calitativa si cantitativa a biocenozelor se pot trage
concluzii asupra gradului de toxicitate a aeplor uzate deversate.
Analizele cu caracter biologic efectuate urmaresc in principal evidentierea in mod
sistematic si permanent a starii de curatenie a principalelor rauri din judet si a
tendintelor lor evolutive sub influenta unor factori de mediu (noi surse depoluare,
amplificari sau diversificari ale celor existente, construirea sau extinderea de statii
de epurare, lucrari de amenajare de difeirte categorii). Cunoasterea calitatii apelor
constituie punctul de plecare in stabilirea masurilor necesare pentru protectia
acestora, a prioritatilor in fiecare etapa precum si pentru verificarea sistematica a
masurilor aplicate si corectarea lor pe parcurs.

Analiza biologica stabileste tipul de zona saproba, respectiv intensitatea incarcarii

organice a apei functie de particularitatile biocenozei, fiecarei zone fiindu-i proprie
- pe langa un anumit chimism - o anumita componenta specifica, abundenta
specilor, raporturi cantitative intre aceste specii, bioindicatori pentru incarcarea
organica a apei. Fiecarei categorii de poluare chimica ii corespnde un anumit
tablou biologic si astfel rezultatele celor doua tipuri de analize se complteaza
reciproc, rezultand in final starea de curatenie sau murdarire a unui curs de apa.

Exemple:

Biocenoza raului in sectiunea sa Cibin, la Orlat este foramta dintr-o microflora si

microfauna diversificata. In aceasta zona intalnim organisme pretentioase la
calitatea apei. Acesti bioindicatori incadreaza apa raului in categoria I de calitate
cu un grad de curatenie de 75%.

Sectiunea amonte Sibiu se caracterizeaza printr-o biocenoza de trecere de la

asociatiile de organisme tipice raulurilor bogate de munte la una specifica apelor
impurificate organic. Gradul de curatenie al Cibinului in aceasta sectiune este de
60%, apartinand categoriei a II-a de calitate.

In sectiunea aval Sibiu gradul de curatenie scade la 50% datorita colectarii apelor
uzate de la sursele de impurificare din municipiu, apa coborand in categoria a III-a
de calitate.
Colectand apele insuficient epurate de la statiile de epurare orasenesti Sibiu si
Cisnadie, Cibinul intra in sectiunea amonte confluenta Olt cu un grad mediu de
curatenie de 51% apartinand categoriei a III-a de calitate. In aceasta sectiune, apa
fiind puternic incarcata cu substante organice vom intalni organisme caracteristice
acestui mod de viata.

Pe raul Tarnava Mare s-au efectuat expertize in urmatoarele sectiuni de control:

amonte Dumbraveni, cu o bio cenoza deosebit de bogata, cu un grad mediu de
curatenie de 75%. Organismele predominante sunt cele sensibile fata de factorii de
mediu. Apa are o incarcare moderata, o apa practic curata, ce apartine categoriei I
de calitate, dar datorita densitatii bentosului de pe tot parcursul raului Tarnava
Mare din judetul nostru (1679 organisme pe mp) si a incarcaturii bacteriene de
201.334 coli totali pe 100 cmc, apa nu se incadreaza in categoria I de caitate.
Aval de localitatea Dumbraveni calitatea apei raului Tarnava se mentine categoriei
I cu un grad de curatenie de 70%, cu o incarcatura bacteriana mai mare (710.000
coli totali pe 100 cmc). Sectiunea aceasta cunoaste usoare schimbari in conditiile
de mediu, fapt ce determina si o biocenoza putin diferita.
Desi pana in sectiunea amonte Medias, Tarnava Mare colecteaza apele uzate
neepurate ale orasului Dumbraveni precum si alti efluenti proveniti de la
crescatoriile de animale particulare din aceasta zona, ea intra totusi in sectiunea
amonte Medias, cu un grad mediu de curatenie de 72%, apartinand categoriei I de
calitate. Din punct de vedere biologic apa din sectiunea amonte Medias intruneste
calitatea necesara alimentarii cu apa potabila conform stasurilor in vigoare .
Bacteriologic, nu intruneste aceste calitati.

In aval de municipiul Medias, calitatea apei raului scade datorita efluentilor partial
epurati sau neepurati de natura menajera sau industriala, colectati.

Modul de hranire in
mediul acvatic stoma Coloana Inotatoare dorsale
c vertebrala
Rechini si chiscari Rinichi

Inotatoare
 Inima Ficat Inotatoare pectorala

Rechii mananca in general orice, chiar si alti rechini. S-a gasit in stomacul
unui rechin un pantof, oasele unei pasari sau chiar un permis de conducere. Altii,
de talie mai mare, sunt mai atenti la ceea ce mananca, cum ar fi rechinul-balena,
care se hraneste cu plancton si cu pesti mici. Majoritatea chiscarilor sunt paraziti la
maturitate. Ei se fixeaza pe pesti mai mari timp de pana la doi ani, pentru a se hrani
cu sange sau cu alte lichide ale corpului. O data ce gura chiscarului, asemenatoare
cu o ventuza s-a fixat pe corpul victimei sirurile de dinti incarligati apuca pielea, in
timp ce dintii ca niste pile rod carnea. Un chiscar suge 1,4 kg de sange si alte
lichide lichide, intre metamorfoza si maturitate sexuala, cand isi paraseste gazda,
intorcandu-se in rauri pentru a depune icrele. Este aproape imposibil de inlaturat si
unele victime pot fi vazute stand cu burta in sus la suprafata apei, incercand sa
scoata capul chiscarilor in aer.

Chiscarii pot sa provoace daune considerabile stocurilor comerciale de pesti.

Constructia de canale artificiale in America de Nord a permis chiscarilor sa
distruga complet pastravaria din Marile Lacuri. Exista si chiscari neparazitari.
Acestia nu se hranesc la maturitate si mor dupa inmultire.

Boroastele testoase

Broastele testoase de apa dulce

raman carnivore (sau uneori omnivore)
pe toata durata vietii lor. Ele mananca
aproape tot ce pot prinde – insecte
acvatice, moluste, crustacee, viermi,
pesti, broaste, mormoloci si chiar serpi
si puii pasarilor de balta. De asemenea,
le plac foarte mult si mortaciunilesi pot
depista repede mirosul unui animal
mort in descompunere aflat in apa. In mod normal isi apuca prada cu falcile
ascutite si apoi isi folosesc ghiarele puternice pentru a o sfarteca. Unele sunt
vanatori activi si patruleaza prin apa in cautarea hranei, pe cand altele isi pandesc
hrana. Multe dintre ele au carapace care le fac sa arate ca orice piatra de pe fundul
raului sau lacului. Cand prada se apropie, ele isi intind capul cu viteza si o prind.
Broasca testoasa cu capul mare din Asia de Sud-Est traieste in rauri cu flux
rapid. Ea are un cap foarte mare si isi foloseste falcile puternice pentru a-si marunti
prada preferata – melcii acvatici.

Broastele testoase de uscat mananca aproape orice forma de materie

vegetala, de la tulpini uscate de iarba si cactusi, la plante verzi, flori si fructe. Unor
specii par sa le placa in mod deosebit florile galbene. Multe specii care traiesc in
deserturi trebuie sa reziste perioade lungi cu hrana putina, asteptand sosirea ploilor
pentru a se putea hrani cu plante proaspete. Unele broaste testoase care traiesc in
paduri se hranesc cu cantitati mari de fungi, iar altele mananca chiar si mortaciuni
sau uneori excremente de animale.

Crocodili si aligatori

Crocodilii si speciile inrudite

sunt carnivore. Maxilarul lung si
aspectul fetei pare a avea un ranjet
sadic, sugereaza un comortament
agresiv si fioros. Majoritatea
oamenilor sunt ingroziti de crocodili,
desi de fapt hrana lor depinde de
marimea lor si de prada disponibila
din jurul lor.
 La inceput puii de crocodil se hranesc cu insecte, mormoloci, melci,
pestisori, raci si scoici. Deoarece cresc foarte rapid si pot captura numai animale de
prada mici, acestia mananca foarte des.

Cum cresc, incep sa captureze prazi mai mari si creste concomitent durata
intre doua mese. Mai intai captureaza pesti mai mari si alte reptile, apoi treptat
incep sa vaneze si mamifere. Inhata orice vietate ce la ajunge in cale, fie acesta
maimuta, bivol, zebra, sarpe sau chiar om. Multe animale cad prada crocodilor in
timp ce isi potolesc linistite setea pe amul apei. Crocodilii consuma si hoituri, nu
numai prazi capturate vii.

Oricat de ascutiti si de taiosi ar fi dintii acestor animale, tot nu sunt potriviti

pentru sfarmarea si devorarea carnei prazii. Cand un crocodil sau aligator inhata un
animal ce isi potoleste setea pe mal, de obicei il prinde si incearca sa-l traga in apa
spre a-l ineca.

De multe ori este nevoit sa depuna prada intr-o groapa din matca, pana ce i
se inmoaie pielea si carnea incepe sa se descompuna, deoarece nuami atunci o
poate sfarma prin muscaturi mari. Uneori crocodilul sau aligatorul incepe sa se
rostogoleasca in apa cu prada in gura pentru a smulge bucati mari de carne din
aceasta. De obicei inghite in intregime bucata luata in gura. Adesea o prada
serveste ca hrana mai multor crocodili care o devoreaza pe loc. Crocodilii
caprureaza pestii in apa mica: pur si simplu inchid brusc botul sau ii strapung cu
dintii. Inghit in intregime pestii, cu capul inainte, ca nu cumva branhiile sau oasele
sa le zgarie tesutul fragil al faringelui. Majoritatea speciilor de crocodili inghit
diverse lucruri – pietre, bucati de lemn – impreuna cu prada. Acestea ajuta probabil
digestia ce are loc rapid in stomac.

Speciile din ordinul crocodililor vaneaza in moduri diferite. Unele sunt

foarte lenese, aproape ca asteapta sa le intre prada in gura. Altii - mai ales pe Nil –
sunt foarte ambitiosi si pandesc sau urmaresc prada foarte hotarat. Uneori lovesc
bietul animal cu coada puternica pentru a-l prinde cu dintii.
 Specia care pretrece cel mai mult timp in apa este gavialul. Acesta este
totodata si cel mai indemanatic la prinderea pestilor, acestia fiind hrana lui
principala. Inainteaza in apa dand din botul lui lung in dreapta si in stanga, vanand
astfel din belsug de pe o suprafata destul de mare.

Focile
Pe uscat foca este destul de
stangace, dar in apa este foarte
agera si supla. Inteligenta si
ingeniozitatea lupului se
combina cu capacitatea de inot a
pestilor rapitori.
Toate focile sunt rapitoare,
dar unele specii sunt mai
pretentioase – mai specializate –
decat altele. Dintre focile cu urechi, foca cu blana din Antarctica este singura
realmente pretentioasa; acesta specie se hraneste in exclusivitate cu cril (un soi de
rac minuscul care traieste in numar milioane de indivizi in marile polare). Crilul
constituie hrana mai multor mamifere marine uriase si inmultirea exploziva a
acestor foci este cauzata de scadera dramatica a numarului de mamifere marine
mari consumatoare de cril. Restul focilor cu blana si al leilor de mare, mananca in
general orice apuca. Majoriateta speciilor traiescin acele zone marine propiate de
tarm, unde curentii marin ridica la suprafata apele bogate in substante nutritive.
Aceste ape de suprafata, bogate in substante nutritive, sunt un mediu propice
pentru inmultirea algelor, care insa reprezinta hrana animalelor mici care traiesc
aici. Inmultirea acestora atrage bancuri de pesti si alte animale.

Focile cu urechi vaneaza la aduncimi medii si pe fundul marii, pesti, raci si

chiar pinguini. In procurarea hranei sunt ajutate de mai simturi care s-au specializat
in mare masura conditiilor subacvatice.
Balenele
In ciuda dimensiunilor uriase,
balenele nu consuma foarte
multa hrana. Datorita
conformatiei corporale menite
sa economiseasca energia, ele
nu au nevoie sa manance
cantitati prea mari. Se hranesc
cu mici organisme animale si
vegetale – planctoni. Este cea
mai bogata sursa de hrana
pentru mamifere marine. Planctonii fiind microscopici, nu pot insa satisface in
totalitate necesarul de hrana al balenei.

Pentru a se putea satura cu un plancton, balenele au fost inzestrate in cursul

evolutiei lor cu niste formatiuni numite fanoane. Acestea la randul lor se termina
prin niste prelungiri in forma de perie, functionand ca o sita. Din tonele de apa
introduse in gura, ele retin doar planctonul. Fanoanele au la origine cutele
planseului bucal, nu dintii.

Diferitele specii de balene si-au dezvoltat propriile fanoane in asa fel incat sa
retina diferite componente ale planctonului in asa fel impartind intre ele resursele
de hrana. Cetaceele care au fanoane lungi si subtiri, ca de exemplu balena albastra,
retin din apa microcrustaceele. Balenele care se hranesc mai mult de la suprafata
apei, au nevoie de fanoane mai mari. In aceasta categorie intra balena de
Groenlanda si balena de Vizcaya. Balena albastra, balena nordica cu inotatoare sau
balena nordica iau cate o gura imensa de apa „atacand” din jos sau din lateral
milioane de microorganisme.
 Capul balenei trebuie sa fie foarte puternic pentru a rezista la greutatea
fanoanelor si la volumul imens de apa care este filtrata. Lungimea capului balenei
de Vizcaya (balena de culoare deschisa) reprezinta 40% din lungimea corporala
totala, iar vertebrele circulare sunt sudate intre ele pentru a mentine greutatea
corpului.

Toate speciile de balene duc o viata migratoare. Parcurg cu regularitate

drumurile intre apele polare, reci si bogate in hrana si apele tropicale, potrivite
pentru cresterea puilor.

Delfinii si porcii de mare

Cele mai multe specii

de delfini si porci de mare se
hranesc cu pesti si sepii.
Speciile cu botul scurt si cu
mai putini dinti prefera
sepiile, dar speciile cu botul
prelungit cu dintii mici si
numerosi sunt consumatori
de pesti. Exceptie face
delfinul cu dimensiuni mult
mai mari decat rudele sale,
orca. Acesta vaneaza animale
acvatice cu sange cald, printre care foci, pinguini si alte cetacee. S-a semnalat si
cazul in care un grup de orci au atatcat, omoratsi devorat partial o balena albastra.
Delfinii mananca orice fel de peste, dar numai anumite specii, de exemplu delfinii
cu cocoasa, vaneaza in primul rand in apele din apropierea tarmului. Delfinii
tropicali insa obisnuiesc sa vaneze mai ales in larg. Porcii de mare vaneaza de
obicei in grupuri restranse, formate din 2-4 intivizi, insa delfinii dim larg se aduna
in grupuri de 1000 sau mai multi indivizi.

Cateva specii de pesti din bazinele oceanice

Stiuca (Esox Lucius)

-Este unul dintre cei mai spectaculosi pesti care traiesc in tara noastra, reprezentind
trofeul cel mai rivnit de catre pescarii sportivi.
Foarte raspindita in , in apele de ses, lacuri de acumulare, stiuca poate atinge peste
1 m lungime si 25 kg greutate, fiind semnalate cazuri de exemplare mult mai mari
(neomologate insa).
Dimensiunea minima a exemplarelor retinute este de 50 cm.
In denumirea populara mai poarta numele de catea, ciuca, mirlita etc., in functie si
de marimea acesteia.

-Stiuca este un peste extrem de hraparet inghitind aproape orice-i iese in cale.
Este des intilnita in zonele cu ape linistite, limpezi, cu fund curat in care abunda
pestii mici.
Locul preferat in care vineaza este la apa mica, aproape de mal, printre tufisuri.
Sezonul favorit al pescuitului la stiuca este primavara, februarie-martie, respectiv
toamna de la sfirsitul lui septembrie pina la inghetul apei, cu precadere in zilele
innorate.
Temperatura optima a apei, preferata de stiuca, este de 17 C.
Carnea de stiuca este deosebit de gustoasa ceea ce ii confera stiucii o valoare
economica ridicata. De asemenea icrele sunt foarte apreciate. In ultimul timp stiuca
a fost pescuita intensiv fiind din ce in ce mai rara in baltile de ses.
Şălăul (Stizostedion lucioperca)

-In ţara noastră şalăul trăieşte in mod natural in bazinul acvatic Congaz,.Prin
populare acestia pot popula si baltile izolate dar adaptarea acestora este mai
dificila.

-Salaul prefera apele limpezi unde isi poate urmari prada in voie.
Ca pentru orice peste rapitor, hrana este constituita din mici vietuitoare acvatice si
in special pestii mici.
Salaul are corpul alungit, rotunjit, subtiat mult spre coada, capul mare, gura larga.
Are dinti ascutiti cu cite doi colti ascutiti pe fiecare falca. Culoarea este verde-
cenusie iar burta este alba. Pe spate acesta prezinta 8-12 dungi.

-Salaul poate atinge o lungime de pina la 1 m si 15 kg greutate. Dimensiunea

minima permisa pentru a retine salaul este de 50 cm. Reproducerea sa are loc
primavara, in lunile martie-aprilie.
Somnul (Silurus Glanis)
 -Datorita valorii economice ridicate,
somnul este unul dintre cei mai
rivniti pesti din tara noastra.
Foarte raspindit in bazinul acvatic
Stânca Costeşti, iazuri si lacuri de
acumulare, somnul atinge dimensiuni impresionante fiind raportate cazuri de
exemplare de peste 200 kg.

-Reproducerea somnului are loc in perioada aprilie- mai; de retinut ca icrele

somnului nu sunt comestibile.

-Somnul este un peste

carnivor, fiind denumit si
sanitarul baltilor datorita
predilectiei sale pentru
vietatile moarte si aflate in putrefactie.
Somnul vineaza pesti, pasari, broaste si animale mici.

Crapul (Cyprinus carpio)

-In tara noastra crapul traieste in general in ape de ses, in lacuri de acumulare, in
Nistru ,n anumite riuri cu ape domoale si este unul dintre trofeele cele mai rivnite
de pescarii sportivi.
In prezent exista mai multe rase de crap (Romanesc, Salonta, Novac ...) care au un
comportament relativ asemanator si ca atare le vom discuta la modul global.

-Crapul este un peste de talie mare, exemplarele mari depasind 35 kg. Temperatura
optima de hranire a crapului este de 19 C fapt pentru care primavara si toamna sunt
anotimpurile cele mai spectaculoase la pescuitul crapului.
Reproducerea are loc in aprilie-mai. Este un peste care se hraneste atit cu vegetale
cit si cu viermi, insecte.

- Crapul maninca pe fundul apei preferind zonele cu gropi, miloase.

Platica Abramis Brama

Clasa: Actinopterygii; Ordinul: Cypriniformes; Familia: Cyprinidae.
Denumire in engleza: Bream, Carp Bream.
Denumiri populare: Platica, Carjanca, Ruginoasa.
Dimensiuni: In mod normal este intalnita cu dimensiuni de 20-40 cm si o greutate
de 300 – 800g. Exceptional peste 70 cm si 5-6 kg. In Delta Dunarii exista marturii
despre platici de peste 10 kg.
Areal: Este un peste de apa dulce, raspandit in aproape toata Europa, de la Cercul
Polar pana in Alpi si Pirinei si din Irlanda pana in Urali. Traieste si in bazinul
acvatic din Călăraşi.
Descriere si mod de viata: Platica este un peste deoosebit, forma corpului este
inalta si puternic aplatizata, ochii mari, gura mică, fără mustăţi, semiinferioară,
protractilă. Corpul este acoperit cu solzi moi, muchia burtii este lipsita de solzi.
Culoarea platicii este foarte variata, exemplarele tinete au o culoare argintie
deschisa cu spatele verde inchis – negru, crescand, se coloreaza in functie de
mediul in care traiesc, pot ramne tot argintii, pot fi aurii – aramii sau chiar brum –
maro inchis.
Platica poate fi caracterizata ca un peste pasnic, sperios, timid, se hraneste cu
viermi, larve acvative, icre, crustacee si moluste mici si plante. Exemplarele mari
devin agresive si se hranesc si cu pestisori.
In perioada de reproducere, masculului ii apar pe cap si pe spate niste tuberculi
albi, numiti butoni de imprerechere. Primavara, cand apa ajunge la o temperatura
de 18 grade, cardurile de platici cauta ape mici, bogate in vegetatie si incep
"bataia" de depunere.

10 MODALITATI IN CARE PUTETI PROTEJA MEDIUL ACVATIC

1.Scufundati-va cu atenţie pentru a proteja fragilele ecosisteme acvatice.

Multe dintre organismele acvatice sunt delicate şi pot fi lezate foarte usor de o
ciocnire cu aparatul de fotografiat, de atingerea cu labele atunci cand inotati sau
chiar o blânda atingere de mână. Unele organisme acvatice cum ar fi coralii cresc
foarte încet şi ruperea unei mici bucati inseamna distrugerea unei portiuni careia i-
a luat decenii sa cresca. Doar având grijă pentru mediu si organisme atunci cand ne
scufundam putem împiedica daune pe termen lung asupra recifurilor.

2. Fiţi conştienţi de pozitia corpului vostru şi

de echipament atunci când va scufundati.

Păstraţi instrumentele de măsurare şi sursa

alternativa de aer securizate astfel încât
acestea să nu atinga reciful sau alte habitate
vitale. Controlati-va flotabilitatea, având grijă
să nu atingeţi organisme fragile cu parti ale
corpului sau ale echipamentului. De fiecare
dată când va scufundati puteti contribui la
protejare vietii acvatice.

3. Păstraţi-vă abilităţile de scufundare proaspete prin educaţie continuă

Înainte de a merge la scufundari in apa deschisa este recomandat sa exersati

impreuna cu un profesionist intr-un bazin sau alt mediu asemanator (unde nu puteti
leza forme de viata acvatice). De asemenea, va puteti imbunatati abilităţile şi
recapitula cunoştinţele facand un curs de PADI Scuba Review, PADI Advanced
Open Water Diver sau un curs de specialitate cum ar fi Project AWARE sau Peak
Performance Buoyancy (performanta flotabilitatii).

4. Luaţi în considerare modul în care interacţiunile dvs. afectează viaţa acvatică

Evitaţi să atingeţi, sa manipulati, sa hrăniti sau sa tachinati formele de viaţa

acvatica. 
Aceste acţiuni pot stresa animalul, pot întrerupe hrănirea, ritualul de împerechere
sau pot provoca comportament agresiv care în mod normal nu apare la specii
neagresive.

5. Înţelegeti şi respectati viaţa subacvatică

Joaca cu animale sau folosirea lor ca hrană pentru alte specii poate provoca
distrugere, poate perturba ecosistemele locale şi de asemenea priveaza alti
scafandri de experienţele cu aceste creaturi. 
Luaţi în considerare înscrierea într-un curs cum ar fi PADI Underwater Naturalist
(Naturalist subacvatic), AWARE Fish Identification (Identificarea Peştilor) sau
Coral Reef Conservation Specialty (specialitate in conservarea recifurilor) pentru o
mai buna intelegere a interactiunilor durabile

6. Fii un ecoturist

Luati decizii fiind informat atunci când selectati o destinaţie de vacanta; fiti sigur
ca operatorii şi facilitatile implicate sunt dedicate practicilor de conservare a
mediului si afacerilor durabile. Respectati toate legile şi reglementările locale şi
înţelegeti efectul pe care interactiunile nostre pot afecta mediul înconjurător.

Nu colectati ca suveniruri corali sau scoici. În schimb, puteti face fotografii

subacvatice şi să urmati un curs de specialitate pentru cele mai reusite imagini.

7. Respectati patrimoniul cultural subacvatic

Scafandrii au privilegiul de a accesa locuri de scufundare care fac parte din

patrimoniul nostru 
cultural şi istorie maritima. Epavele pot servi deopotriva ca habitate importante
pentru peşti şi alte specii de viaţă acvatice. Puteti ajuta la păstrarea acestor locuri
pentru generaţiile viitoare prin respectarea legilor locale, tratarea epavelor cu
respect si fiind responsabili pentru actiunile voastre.

8. Raportati perturbaţiile de mediu sau distrugerile

Ca scafandru, eşti într-o poziţie unică pentru a monitoriza starea de sănătate a

apelor locale. Dacă observaţi epuizarea neobişnuita a unei specii de viata acvatica,
rani ale animalelor acvatice sau substanţe ciudate în apă, raportati aceste observaţii
autorităţilor competente din zona dumneavoastră.

9. Fiti un model pentru scafandri şi alte persoane atunci când interacţionati cu

mediul.

Scafandrii observa direct pagubele provocate lumii subacvatice de neglijenţă si

nepasare. Fii un bun exemplu în interacţiunile tale si alţii pot învăţa de la tine.

10.Implică-te în activităţile de mediu şi aspectele locale

Exista o mulţime de oportunităţi pentru a sprijini mediul acvatic sănătos, cum ar fi

participarea la cursuri de specialitate privind conservarea coralilor, la activităţi de
colectare a gunoaielor si curatarea plajelor, sprijinirea aspectelor legislative de
mediu, participarea la audieri publice privind resursele locale de apă, conservarea
apei sau alegerea responsabila privind fructele de mare.

Exista viata acvatica la 7 Km adancime?

Trimitand o camera la o adancime de 7703 m in groapa Japoniei, acolo unde nu

a coborat nimeni , oamenii de stiinta de la Oceanolab (Ecosse) si de la universitatea
din Japonia s-au gandit sa verifice daca exista pesti izolati intr-un mediu dintre cele
mai ostile(negru absolut, hrana putina, o temperatura de 0°C, presiune de 700 de
bari..)

Surprinzator, ei au descoperit 17 PSEUDOLIPARIS AMBYSTOMOPSIS in

viata , dintre care cel mai mare masura 30 cm.Un veritabil grup social, foarte
ocupat cu urmarirea unor creveti mici, gratie organelor lor senzoriale sensibile
la vibratii care tasnesc catre momeala coborata la adancime odata cu camera.

Pana in acest moment, biologistii nu cunosteau decat 5 specimene moarte ale

acestui peste alb, descoperite in anii 1950.
 Mediul subteran

După cum este bine cunoscut, omul a luat cunoştinţă de existenţa unei faune
subterane mai întâi prin intermediul cavităţilor carstice naturale care îi sunt
accesibile, adică a pesterilor. . Ca urmare, biospeologia a fost dominată ult timp de
convingerea că peşterile eprezintă mediul unic şi exclusiv de viaţă pentru toate
animalele subterane.
Amplificarea şi diversificarea cercetărilor au dus la concluzia că, în realitate, fauna
subterană ocupă un spaţiu incomparabil mai vast, un domeniu vital care înglobează
ansamblul tuturor masivelor fisurate şi în care se disting mai multe medii de viaţă
(biotopuri) cu caracteristici fizice şi biotice proprii. Fiecăruia din aceste biotopuri îi
corespunde o comunitate de animale (biocenoză) în compunerea căreia intră o
sumă de specii caracteristice, precum şi altele, cu o distribuţie mai largă. O primă
treaptă de clasificare a mediilor subterane terestre ne permite împărţirea lor în două
mari grupe, fiecare dintre ele cuprinzând mai multe biotopuri:
a) grupa mediilor endogee (din interiorul pământului), în care se includ
biotopurile corespunzătoare solului şi anexelor acestuia(humus, pătura defrunze
moarte, muşchi etc.);
b) grupa mediilor hipogee (de sub pământ), care cuprinde toate biotopurile aflate
la nivel inferior faţă de orizontul de sol.

Ecositemul supteran

Dintre toate ecositemele naturale ,ecositemul supteran este unul dintre cele mai
vulnerabile, datorita constantei ridicata a factorilor abiotici si a specializarii
ridicate a organismelor cavernicole. De aceea arice modificare a nunui factor
abiotic atrage dupa sine schimbari majore in cadrul realitatilor cu alti factori biotici
si abiotici, ceea ce va duce la pierderea finctiilor anterioare ale sistemului si chear
la dispozitia unor specii in arealul respectiv. Mediul subteran reprezinta un adapost
temporar sau pemanent a unei faune nu prea variate cu origine geografice diferite
parte din aceste animale fiind troglofile, troglobionte strict adoptate mediului
subteran. Dintre animalele cavernicole terestre chiropterele reprezinta una din
grupele faunistice reprezentative pesterii, atit datorita pozitiei ocupate in regnul
animal si al numarului mare de indivizi, cit si impactul aspra pesterii, cum este de
exemplu cel indus prin guanul si procesele sale de mineralogeneza. Intrucit
chiropterele sunt animalele strict protejate, se impune conservarea populatiilor
importante si a mediului lor de viata. In acest contecst, efectul ale unor studii
climatice compleze sunt extrem de importante pentru caracterizarea conditiilor de
viata dintr-o pestera.

Rimele – rima este unnume comun pentru toate componentele familiei Oligochaeta
traieste in sol si are corpul inelat (fiecare inel constituie una din inimile
organismului de pina la 25 cm). La capatul anterior are orificiul bucal iar la capatul
posterior, orificiul anal. La exterior are pielea umeda cu mucus care are rol de
respiratie si de simt. Sistemul digestiv este alcatuit din: orificiul bucal, faringe,
esofag, stomag, intestin, orificiul anal. Locomotia are loc prin tirire, hranire cu
resturi organismelor din sol. Indivizii poseda atit organe de reproducere femenine
cit si masculine deci indivizii sunt hemefroditi. Rimele favorizeaza strcturii solului
aerisirea si circulatiei mai buna a apei din sol.

Cirtita – corpul cirtitei pare a fi un cilindru imbracat cu blana deoarece la o

lungime de 11-16cm si o coada de 2-3cm este gros si corpul pare astfel nedetasat
de corp. In greutate poate atinge 130g. Urechile sunt mici fara pavelioan extern, iar
ochii avind numai un mm in diametru nu se poate distinge irisulde pupila. Botil
alungit de culoare roz are un zgiralavirf cei da tarie il foloseste la sapat ca un
sfredel. Picioarele anterioare, adoptate si ele la sapat sunt latite du inghii groase si
late cu degete unite printro membrane palmara. Picioarele posterioare sunt mai
lungi si au degete libere ca unghii subtiri si scurte.

Blana cu care este acoperit este fina, matasoasa foarte deasa impernetrabila
pentru apa de culoare cenusiu inchis, pina la negru. Ca o adaptare la viata
subterana firele de par sunt aseazate un unghi drept fata de suprafata corpului ceea
ce da animalului posobilitatea sa se deplaseze in galerii inainte si inapoi.

Liliecii - Lilieci nu sunt prea indregiti de om avind si o reputatie destul de

proasta .Pe nedrept au fost asociati cu vampirii insa in realitate exista doar citeva
specii care se hranesc cu singele altor animale.Lilieci care traiesc pe continetul
european sunt in exusivitate insectivori.In timpul unei vieti un liliacv consuma
aproximativ 10 kg de tintari. Lilieci folosesc ca adopost pesterile scorburile
copacilor,fisurile stincilor si padurile nelecuite .Specile care traiesc in zona
temperata hirneaza sau migreaza pentru a putea supravetui in timpul rece .

Liliacul este probabil singurul manifer zburator .Face parte din ordinul
chiroptera(cuvintul chiroptea din greaca keir-mina,teron-aripa).Aceasta denumire
vine de la caracterul caracterul esential al acestuia de a-si transforma membrele
anterioare in aripi .In timpul zilei sta in locuri intunecate si se agata cu cu ghearele
membrelor posterioare atirnat cu capul in jos ,in infasurarea in aripi.Ei sunt asociati
cu moartea.

Mediul aerian-terestru. Adaptările animalelor la viaţa pe suprafaţa terestră şi la

zborul în aer.

Mediul terestru aerian este cel mai complicat după condiţiile ecologice.
Viaţa pe uscat a suscitat astfel de adaptări, care s-au dovedit posibile doar la un
nivel suficient de înalt de organizare a animalelor.

Densitatea joasă a aerului determină forţa lui mică de ascensiune şi de

sprijin. De aceea organismele, ce populează mediul aerian, trebuie să posede un
sistem de sprijin propriu: animale – schelet dur sau mai rar hidrostatic. În afară de
aceasta toţi habitanţii mediului aerian sînt strîns legaţi de suprafaţa pămîntului care
le serveşte drept sprijin. Viaţa în stare suspendată în aer este imposibilă.

Însă muneroase microorganisme şi animale sînt prezente regulat în aer, fiind

transportate de curenţii de aer, multe dintre ele pot zbura activ, însă la toate aceste
specii principala funcţie a ciclului vital se realizează pe suprafaţa
pămîntului.Pentru majoritatea dintre ele aflarea în aer ţine numai de răspîndire sau
căutarea hranei.

Densitatea mică a aerului condiţionează o rezistenţă mică deplasării. De

aceea multe animale terestre au utilizat pe parcursul evoluţiei avantajele ecologice
ale acestei proprietăţi a mediului aerian, învăţîndu-se a zbura. De zbor activ sînt
capabile 75% din toate speciile de animale terestre, în principal insecte şi păsări,
dar se întîlnesc forme zburătoare şi printre mamifere şi reptile. Animalele terestre
zboară graţie eforturilor musculare, însă unele pot plana şi pe contul curenţilor de
aer. Datorită mobilităţii aerului, deplasărilor verticale şi orizontale ale maselor de
aer din straturile inferioare ale atmosferei este posibil zborul pasiv al unui şir de
organisme. De aceea la multe specii este dezvoltată anemochoria – deplasarea cu
ajutorul curenţilor de aer. Anemochoria este specifică pentru spori, chisturi de
protozoare, insecte mici, păiangeni etc. Organismele transportate pasiv de către
curenţii de aer în totalitatea lor au primit numirea de aeroplancon după anologie
din mediul acvatic. Adaptări speciale penru zborul pasiv sînt dimensiunile mici ale
corpului, mărirea suprafeţei lui pe contul excrescenţelor, bifurcări puternice,
suprafeţei relativ mari a aripilor, utilizarea păienjenişului.

Un rol principal în răspîndirea microorganismelor şi animalelor joacă

curenţii convecţionali de aer şi vînturile slabe. Vînturile puternice, furtunile de
asemenea exercită o acţiune ecologică considerabilă asupra organismelor terestre.

Densitatea mică a aerului condiţionează o peresiune relativ joasă pe uscat. În

normă ea este egală cu 760 mm ai col de mercur. Cu mărirea înălţimii deasupra
nivelului mării presiunea se micşorează.

La înălţimea de 5800 m ea constituie doar jumătate din normă. Presiunea

joasă poate limita răspunderea speciilor în munţi. Pentru majoritatea verebratelor
limita superioară a vieţii este de circa 6000 m. Micşorarea presiunii implică şi
reducerea asigurării cu oxigen şi deshidratarea animalelor în urma măririi
frecvenţei respiraţiei. Întrucîtva mai rezistente sunt artropodele (păianjenii,
căpuşele), ce pot întîlnite chiar şi pe gheţari. În ansamblu toate organismele terestre
sînt mai stenobate (care trăiește la o anumită adâncime), decît cele acvatice,
întrucît oscilaţiile obişnuite ale presiunii mediului, ce le înconjoară constituie
fracţiuni de atmosferă. Chiar şi pentru păsările ce se ridică la înălţimi mari ea nu
depăşeşte 1/3 din normă.