Căile Ferate Române

Prima cale ferată construită pe

teritoriul României, linia Oravița-Baziaș a
fost inaugurată la 20 august 1854. Avea o
lungime de 62,5 kilometri și era folosită
doar pentru transportul cărbunelui. După
unele îmbunătățiri, la 1 noiembrie 1856, a
fost deschisă și pentru transportul
călătorilor.

În Principatele Române, în perioada 1864-1880, a început construcția de

drumuri de fier, prin intermediul unor concesiuni străine. Pe 1 septembrie 1865,
compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei București -
Giurgiu. Această linie a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869.

În septembrie 1866, Parlamentul României a aprobat construcția unei linii

de la Vârciorova până la Roman (915 km), care să trecă prin Pitești, București,
Buzău, Brăila, Galați și Tecuci. Primul tronson al liniei: Pitești — București —
Galați — Roman, a fost deschis la 13 septembrie 1872, iar tronsonul Vârciorova
— Pitești, la 9 mai 1878. Această linie a reprezentat o parte importantă a
infrastructurii feroviare, realizând legătura între extremitățile țării.

La 10 septembrie 1868 a fost

finalizată Gara de Nord din București.
În ianuarie 1880 Parlamentul României
a votat pentru transferul liniei
Vârciorova - Roman din administrarea
privată a consorțiului Strousberg la
administrarea națională, guvernul
formând instituția Căilor Ferate
Române, care a continuat să existe până
în prezent.

Ca urmare a Marii Uniri din 1918, toate căile ferate care au aparținut
înainte Austro-Ungariei și Rusiei au intrat în proprietatea CFR.
 Acest eveniment a fost unul
important în istoria CFR deoarece uzina
de vagoane de la Arad, aflată înainte sub
control Austro-Ungar, a intrat în
proprietatea CFR, astfel a început
fabricarea a numeroase tipuri de vagoane
și locomotive pentru CFR. Tot în această
perioadă au fost introduse locomotivele
Diesel.

Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost perioada în care mai multe

căi ferate au fost dublate, pentru a permite traficul simultan în ambele sensuri și
deci un trafic mai mare. Prima linie cu șină dublă fusese deschisă la 25 ianuarie
1895 pe distanța de 14 km dintre Iași și Lețcani, cu scopul de a facilita lucrările
de construcție a liniei Iași - Dorohoi.

După ce România a devenit o

republică comunistă, în 1949, a avut loc o
investiție semnificativă în căile ferate. În
această perioadă, căile ferate au fost
considerate simbol al industrializării rapide
a țării.Pe lângă creșterea traficului feroviar
și al construcției de noi linii, în special în
zonele rurale, electrificarea și dublarea
liniilor au ocupat un loc important.

Prima linie electrificată a fost București - Brașov, pe care volumul de

pasageri și marfă era foarte mare. Primul proiect pentru electrificarea unor
porțiuni din această linie a fost realizat în 1913 de către I. S. Gheorghiu, iar
pentru demararea lucrărilor guvernul a luat o serie de hotărâri în anii 1929,
1934 și 1942, urmând ca din 1942 să se treacă la realizarea proiectului. Din
cauza războiului lucrul la electrificare a început însă abia în 1959, iar prima
porțiune electrificată, Brașov - Predeal, a fost deschisă la 9 decembrie 1965. La
20 aprilie 1966 s-a deschis o nouă porțiune, Predeal - Câmpina. Linia a fost
totalmente electrificată la 16 februarie 1969 și a funcționat cu energie electrică
la tensiunea de 25.000 V și frecvența de 50 de Hz.

La începutul anilor 1970, locomotivele cu abur au fost complet scoase

din circulație, fiind înlocuite cu locomotivele diesel și electrice.