http://neurologiepediatrica.

ro/mutismul-electiv/

TULBURARI DE LIMBAJ ÎNTÂLNITE LA PREȘCOLARI

În decursul dezvoltării ontogenetice, însușirea și dezvoltarea limbajului presupun un efort îndelungat.

Acest fapt se întâmplă spontan de cele mai multe ori prin relațiile cu cei din jur datorită tendinței de a
verbaliza, mai ales prin joc ca acțiune predominantă la început de viață. Pe langă aceste acțiuni
spontane, apar treptat și activitățile cu scop educativ (ascultarea și reproducerea de povestiri, citirea
imaginilor, educația primită în gradinițe). în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici pot să
apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. Aceste
tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea, în principal, datorită unor deprinderi greşite de
vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau incompetentă, dar şi datorită unor
particularităţi ale aparatului fonator, ale analizatorului verbomotor şi analizatorului auditiv de care
depinde pronunţia corectă.“Nu trebuie să neglijăm factorii importanți în însușirea și dezvoltarea
limbajului, și anume: mediul de viată și activitate, preocuparea adulților pentru stimularea vorbirii,
legatura de atașament, eficiența procesului instructive-educativ, capacitățile intelectuale ale copilului,
afectivitatea, motivația pentru activitate și personalitatea acestuia.” (E. Verza, 2003) “Copilul învată
exprimarea cuvintelor prin imitație și prin joc. Ulterior, la formarea propozițiilor se respect regulile
gramaticale, pe baza așa-numitului “simț al limbii” care este diferit de la un cuvânt la altul și influențează
evoluția și învățarea limbajului.” (E. Verza, 2003) Un număr tot mai mare de copii întâmpină dificultăți
sau întârzie să prezinte acest “simț al limbii”. Lipsa de stimulare prin intermediul poveștilor, precum și
substituirea lor cu variante video ale poveștilor clasice dublate de traduceri neadaptate limbii române
oferă modele verbale deficitare. criterii de clasificare a tulburărilor de limbaj, fiecare operațional în felul
său (D. Ungureanu, 1998):

• Criteriul etiologic

• Criteriul simptomatologic

• Criteriul anatomo-fiziologic

• Criteriul lingvistic

• Criteriul temporal

• Criteriul psihologic.

La preșcolari se pot manifesta tulburări de vorbire ca mutismul elective, afonia (vorbirea șoptită),
disatria, logonevroza, bâlbâiala. Printre tulburările de vorbire cel mai des întâlnite la preșcolari, amintim
dislaliile sub forma rotacismului și sigmatismului. Se mai întâlnesc și tahilalia și bradilalia. Tulburările de
pronunție sau articulație

Cele mai frecvente tulburări de limbaj sunt reprezentate de tulburările de pronunție, și anume, dislaliile,
care se manifestă prin deformarea, substituirea, omiterea și inversarea anumitor sunete în vorbirea
spontană și în cea reprodusă.
Dislalia poate avea mai multe forme în funcție de simptomatologia ei, și anume: simplă (monomorfă)
sau totală (polimorfă).

Din punct de vedere etiologic, dislalia poate fi de două tipuri: dislalie mecanică (disglosie) și dislalie
funcțională.

Din punct de vedere al momentului apariției, dislalia poate fi congenitală și dobândită, iar din punctul de
vedere al criteriului dominanței în raport cu alte tulburări, dislalia poate fi primară sau secundară.

Tulburări de dezvoltare generală a limbajului

Mutismul psihogen, electiv sau voluntar se caracterizează prin situația unui copil care are resursele
necesare de a comunica, care a achiziționat resursele vorbirii, însă refuză schimburile cu mediul social.

Cauzele mutismului electiv sunt legate de evenimentele traumatizante, traume, acte de violență sau
conturarea unor tulburări de atașament de tip inhibat. Legăturile de atașament dezorganizate și
insecurizate conduc copilul către o stare de mare fragilitate. Acesta este necomunicativ, trăiește o
profundă insecuritate în raport cu mediul său social, fiind retras și cu mari dificultăți ale reglajului
emoțional.

Copilul cu o tulburare de atașament de tip inhibat este greu de consolat, iar comportamentul lui poate fi
interpretat ca un refuz de a interaționa cu mediul.

Identificarea tulburării de atașament inhibat este esențială în realizarea diagnosticului pentru o

intervenție logopedica corespunzătoare.

Emil Verza (2009) evidenția instalarea mutismului electiv pe un fond vulnerabil și a unei sensibilități
exacerbate a subiectului. Mutismul electiv poate apare la 1% din copii, fetele fiind mai frecvent afectate
ca baietii. Terapia cognitiv comportamentala si tratamentul medicamentos (cu inhibitori selectivi ai
recaptarii serotoninei) previne complicatiile mutismului electiv care pot fi severe: fobie scolara,
scaderea performantelor scolare, retragerea sociala si preferinta de a sta in casa pentru a evita situatiile
stresante, enurezis, encoprezis.