Sunteți pe pagina 1din 3

A fi Critic, cu adevărat, a face o Critică Reală

Mihai Eminescu

“Să vedem acum forma sub care ni se prezintă critica.

Merită broşura numele de critică?

Să vedem.

Când cineva califică pe-un om cu epitetul, puţin măgulitor, de nebun şi


asta numai din cauza: pentru că acel om are nefericirea de-a fi de-o
opiniune contrarie celeia a criticului, — ne va ierta lumea dacă nu vom fi
în stare să numim aceasta procedură:

manieră şi educaţiune bună.

Trebuia apoi să mai ştie că, lovind cu măciuca în demnitatea unui om,
înseamnă a uita că măciuca are două capete — şi că adversariul pe care
şi l-a făcut are dreptul de a-l califica cu aceleaşi epitete dulci şi
măgulitoare. Prin toată broşura se ţese tendinţa de-a lovi mai cu
deosebire într-o persoană care, prea nobilă şi prea recunoscută de
opiniunea publică, nu-şi va pune mintea cu asemene împunsături de ac.

Critica d-sale — şi ni permitem mult numind-o astfeli — dac' ar fi avut


conştiinţa puterei sale, ar fi putut să rămână în limitele demnităţei, chiar
nejudecând altfeli decât din aşa - numitul punt de vedere vulgar, fără
pătrunderea ştiinţifică (lucru care n-ar fi apărat-o, se 'nţelege de sine, ca
adevărurile sale obiective să nu fie decât părute, decât erori subiective),
— critica d-sale, pusă pe calea criticei filozofice, ar fi avut meritul
adevărului absolut; sub forma însă în care ni se prezintă, cu spărturile ei
de pe ici, de pe colea, prin cari pătrund razele murdare ale politicei zilii,
cu aruncătura una peste alta a unor observaţiuni fără sistemă,
nepătrunse de un singur principiu, — fie acel principiu uzul, fie
etimologismul, fie fonetismul, fie combinarea amândurora , astfeli...
riscăm mult numind-o critică.

Declar că, fără să combat neci pro neci contra celor combătute de d-l
critic, n-am vrut decât să spun că şi critica şi - are limitele sale, că şi ea
nu e doară proprietatea uzurpată a aşa - numitelor genii pierdute, cu
batjocurile lor cele mici, cu sarcasmele lor meschine, a acelor
desperados cari cred cumcă lumea şi ştiinţa e a lor tocmai pentru că nu e
a lor;

ci şi critica e a oamenilor cari au pătruns, au înţeles obiectul aşa cum el


trebuie să fie înţeles, adecă fără scrupule, fără prejudeţ subiectic. Apoi
părerea mea sinceră, ca să nu zic amicală, ce voi a o spune d-lui critic, e
că nu e acesta modul de-a dezbăra pe oameni de relele lor obiceiuri şi de
defectele lor cele mici sau mari. Mijlocul ce-l întrebuinţează d-sa — chiar
de-ar fi pentru realizarea unui scop bun — totuşi nu serveşte decât spre
a oţărî mai mult sufletele şi a le face să persevereze în calea apucată
odată.

Şi-apoi, esprimându-i această părere a noastră, cine ştie dacă n-o facem
mai mult în interesul junelui nostru critic decât într-acela al
adversarilor săi. Ce ar fi, d.e., dacă un spectru, inamic neîmpăcat al
goliciunei de idei, fie asta îmbrăcată până şi în vestmântul cel sunt al
versurilor, ar arunca razele sale pătrunzătoare şi reci în mormântul de
versuri frumoase ale junelui nostru poet?... Ce palide şi ce desfigurate ar
apărea ele, când acuma... sardanapaliză încă în opiniunea cea încântată a
publicului, şi poate tocmai graţie acelei foi a Societăţii umilite, pe care d-
sa o blamă, şi care poate tocmai din cauza umilinţei sale n-a deşteptat
încă ochiul ager a criticei adevărate, ce taie fără scrupul şi mizericordie
tot, din fibră în fibră. — Am cetit cumcă în America ar fi o fată cu două
capete şi că un poet ar fi compus o poezie despre ea... Dar poezia era
ciudată... Ei i lipsea tocmai partea ce o avea prea mult eroina sa. Oare
poeziile junelui literat n-ar avea în ochii criticei adevărate soartea
poemei americane?"