O scrisoare pierdută

I. L. Caragiale

Construcţia subiectului
1. Compoziţia: patru acte: actul I – anticamera prefecturii; actul al II-lea: acelaşi salon; actul al III-
lea: sala primăriei; actul al IV-lea: grădina lui Trahanache.
Actul I începe cu o scenă în care Tipătescu, prefectul judeţului de munte, discută cu poliţaiul
Pristanda care îşi informează superiorul că Nae Caţavencu (duşmanul politic al prefectului, avocat şi
proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor”), pe care l-a spionat cu o seară înainte, urcat pe uluca unui
gard, pune ceva la cale pentru a fi ales deputat. Apare Zaharia Trahanache, preşedintele partidului la
putere, care îi povesteşte prefectului întâlnirea pe care a avut-o cu Nae Caţavencu. Acesta l-a invitat la el
ca să-i arate o scrisoare de amor scrisă de Tipătescu către Zoe, soţia lui Trahanache, şi să ceară, în schimbul
scrisorii, sprijinul în alegerile ce se apropie. Trahanache îl declară pe Caţavancu plastograf. Soseşte şi Zoe
care îi spune prefecului că a fost şi ea la Caţavencu şi insistă să cadă cu el la înţelegere, ca scrisoarea să
nu fie publicată. Intră în scenă Cetăţeanul turmentat să aducă Zoei scrisoarea pe care o găsise. Constată
însă că a pierdut-o şi din povestirea lui ceilalaţi înţeleg să i-a furat-o Caţavencu după ce l-a îmbătat.
Actul al II-lea – Brânzovenescu, Farfuridi şi Trahanache fac socoteli electorale şi plănuiesc o
fraudă prin şantajarea alegătorilor. Farfuridi (care în mod normal era candidatul susţinut de Trahanache şi
de prefect) şi Brânzovenescu, observând vizitele soţilor Trahanache la Caţavencu, se tem de trădare şi vor
să informeze la centru. Zoe îi cere lui Pristanda să-l elibereze pe Caţavencu (pe care tot el îl arestase din
ordinul abuziv al prefectului) şi să-l aducă de faţă pentru a cădea la învoială. Are loc o înfruntare între
Tipătescu şi Caţavencu, gata să degenereze în încăierare. Până la urmă, convins de Zoe, Tipătescu acceptă
târgul lui Caţavencu. Soseşte o depeşă de la centru în care li se cere să susţină candidatura unui necunoscut,
Agamemnon Dandanache.
Actul al III-lea prezintă adunarea electorală la care Farfuridi şi Caţavencu îşi rostesc discursurile.
Trahanache, înarmat cu o poliţă falsificată de Caţavencu – ca armă de contraşantaj – anunţă sprijinul
partidului pentru candidatura lui Dandanache. Urmeză o încăierare generală în care Caţavencu îşi pierde
pălăria.
Actul al IV-lea – Soseşte Agamiţă Dandanache care povesteşte cum a ajuns candidat şantajând cu
o scisoare de amor pe care a găsit-o în buzunarul pardesiului pe care un domn – personaj politic important
– l-a uitat la el după o partidă de cărţi. Era o scrisoare scrisă de soţia unui prieten, de asemenea persoană
importantă. Zoe şi Tipătescu au emoţii pentru că nu ştiu ce pune la cale Caţavencu. Acesta apare într-un
târziu şi, rămas fără scrisoarea pe care a pierdut-o odată cu pălăria, prins şi cu poliţele falsificate, cade în
genunchi în faţa Zoei. Aceasta îl iartă. Soseşte Cetăţeanul turmentat cu scrisoarea pe care a găsit-o în
căptuşeala pălăriei pierdute de Caţavencu. Zoe îi cere lui Caţavencu să conducă serbarea în cinstea noului
deputat ales, Agamiţă Dandanache. Totul se încheie în acordurile fanfarei.
2. Incipit – final Prima replică îi aparţine prefectului, surprins în timpul lecturii unei fraze din
„Răcnetul Carpaţilor” – ziarul lui Caţavencu. Este un început tipic pentru comediile lui Caragiale al căror
punct de plecare este legat de lectura unui ziar. Un alt element tipic pentru Caragiale este prezentarea
personajului în plin discurs – aici „terminând de citit o frază din jurnal”. Alături de Tipătescu se află
poliţaiul Pristanda care aprobă totul slugarnic, repetând cuvântul „curat” – ticul lui verbal. În final, ca în
orice comedie, personajele se împacă la serbarea în cinstea lui Dandanache, acompaniată de acordurile
fanfarei. Nu este însă nici pe de parte un triumf şi ultima replică, aparținând lui Pristanda, conţine o subtilă,
dar incisivă critică la adresa lumii politice a epocii. După tot şirul de abuzuri, ilegalităţi, şantaje, păcăleli
electorale, Caţavencu îşi încheie discursul în onoarea noului deputat, vorbind despre „beneficiile unui
sistem constituţional”, iar Pristanda adaugă, exprimând o amară ironie la adresa „sistemului”: „Curat
constituţional!”
3. Relaţii temporale şi spaţiale Acţiunea se petrece „în capitala unui judeţ de munte, în zilele
noastre”. Această precizare a autorului dinaintea primului act, arată că aspectele prezentate în comedie ţin
de realităţile ale vieţii politice din deceniile opt-nouă ale secolului al XIX-lea, mai precis, în timpul unei
campanii electorale pentru alegerea unui parlament care să discute despre revizuirea constituţiei. Locul
nu este precizat exact, ceea ce face ca situaţiile şi personajele prezentate să capete semnificaţii mai
generale, iar critica moravurilor să se generalizeze la întregul sistem politic al vremii.