APA.

RĂSPĂNDIRE ŞI CALITATE
APA = substanţa minerală cea mai răspândită pe suprafaţa
pământului şi are un rol primordial în dezvoltarea social- economică a
unei naţiuni.

Consumul de apă dă gradul de civilizaţie al unei ţări. El variază între 3

litri/om/zi în unele zone aride ale Africii şi 1054 litri/om/zi la New-
York. Problema gospodăririi şi consumului de apă este foarte
importantă: de exemplu,dacă fiecare om ar consuma, în medie, 200
litri zilnic, în cursul unui an, ar trebui ca înălţimea pânzei de apă să
scadă cu 0,64mm. În ultimul deceniu se lucrează după conceptul de
utilizare durabilă a resurselor de apă, care face parte integrată din
conceptul de dezvoltare durabilă. În natură apa se găseşte în
proporţii diferite în hidrosferă, atmosferă şi litosferă. Apa nu numai
că trebuie să fie prezentă în cantităţi importante, dar ea trebuie să
îndeplinească anumite criterii de calitate.[3] Calitatea apei =
ansamblul caracteristicilor fizice chimice, biologice şi bacteriologice,
exprimate cuantificat, care permit încadrarea probei într-o categorie,
căpătând astfel însuşirea de a servi unui anumit scop. Planul mondial
de supraveghere a mediului înconjurător GEMS, al Naţiunilor Unite
prevede urmărirea calităţii apelor prin trei categorii de parametrii[4] :

1. parametrii de bază: temperatura, pH-ul, conductivitatea, oxigenul

dizolvat, comţinut de colibacili; 2. parametrii indicatori ai poluării
persistente: cadmiu, mercur, compuşi organo-halogenaţi şi uleiuri
minerale;

3. parametri opţionali: carbon organic total, consum biochimic de

oxigen, detergenţi anionici, metale grele, arsenic, clor, sodiu, cianuri,
uleiuri totale, streptococi. Clasificarea apei Dintre criteriile de
clasificare a apei cele mai importante sunt: - sursa de provenienţă; -
domeniul (sectorul) de utilizare.
a) După sursa de provenienţă distingem: -apa de suprafaţă, formată
din: oceane, mări, gheţari, fluvii, râuri, lacuri. -apa atmosferică,
cuprinde apa meteorică. -apa subterană, formată din: straturi
acvifere şi izvoare.

b) După domeniul de utilizare apele se împart în: - ape industriale,

folosite ca:-materii prime pentru diverse industrii; -auxiliar în
procesele de fabricaţie; -agent de vehiculare a materiilor prime în
industria chimică ; -purtător de energie ; -agent de răcire/încălzire.

- apă potabilă, folosită : pentru consum casnic şi pentru agricultură.

Utilizarea apei tehnologice

Apa tehnologică este utilizată ca :

- Dizolvant pentru soluţiile de reactivi sau mediu de reacţie (soluţii de

hidroxizi,acizi,săruri ; polimerizare,industria alimentară,
farmaceutică) - Materie primă (în electroliză) - Apă de răcire (în
răcitoare, condensatoare etc.)

- Apă de spălare (metalurgie, flotaţie, industria chimică, scrubere)

- Apă pentru alimentarea cazanelor( producerea aburului tehnologic,

instalaţii de termoficare) - Apa distilată, bidistilată şi sterilizată
(laboratoare, industria farmaceutică, alimentară) - Apa potabilă
(casnic şi industrial)

Volumul apelor uzate din România (deversate şi tratate)

Domeniu de activitate Volum ape uzate, milioane m3/an Alimentare

cu energie electrică şi termică 2 593 (43 %) Staţii municipale 2
241(37%) Industria chimică 453 (15%) Alte industrii 151 (5%)
 POLUAREA APEI
Poluarea apei = orice modificare a compoziţiei sau calităţii ei, astfel
încât aceasta să devină mai puţin adecvată tuturor, sau anumitor,
utilizări ale sale. Protecţia calităţii apei = păstrarea, respectiv
îmbunătăţirea caracteristicilor fizic-chimice şi biologice ale apelor
pentru gospodărirea cât mai eficientă a acestora.

Poloarea apelor afectează calitatea vieţii la scară planetară. Apa

reprezintă sursa de viaţă pentru organismele din toate mediile. Fară
apă nu poate exista viaţă. Calitatea ei a început din ce în ce mai mult
să se degradeze ca urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic şi
bacteriologic.

Dacă toată apa de pe pământ ar fi turnată în 16 pahare cu apă, 15 şi

jumătate dintre ele ar conţine apa sărată a oceanelor şi mărilor. Din
jumătatea de pahar rămasă, mare parte este înglobată fie în gheţurile
polare, fie este prea poloată pentru a fi folosită drept apă potabilă şi
astfel, ceea ce ar mai rămâne pentru consumul omenirii reprezintă
conţinutul unei linguriţe. Din consumul mondial de apă, 69% este
repartizat agriculturii, 23% industriei şi numai 8% în domeniul casnic.

Poluarea apei poate fi împărţită după mai multe criterii:

1. după perioada de timp cât acţionează agentul impurificator: a.

permanentă sau sistematică; b. periodică; c. accidentală.

2. după concentraţia şi compoziţia apei:

a. impurificare = reducerea capacităţii de utilizare; b. murdărire =

modificarea compoziţiei şi a aspectului fizic al apei; c. degradare =
poluarea geavă, ceea ce o face improprie folosirii; d. otrăvire =
poluare gravă cu substanţe toxice.
3. după modul de producere a poluării: a. naturală; b. artificială
(antropică). Poluarea artificială cuprinde: poluarea urbană,
industrială, agricolă, radioactivă şi termică.

4. după natura substanţelor impurificatoare: a. poluare fizică

(poluarea datorată apelor termice); b. poluarea chimică (poluarea cu
reziduuri petroliere, fenoli, detergenţi, pesticide, substanţe
cancerigene, substanţe chimice specifice diverselor industrii ); c.
poluarea biologică (poluarea cu bacterii patogene, drojdii patogene,
protozoare patogene, viermii paraziţi, enterovirusurile, organisme
coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii etc.); d.
poluarea radioactivă.

Fenomenele de poluare a apei pot avea loc: - la suprafaţă (ex.

poluare cu produse petroliere); - în volum (apare la agenţi poluanţi
miscibili sau în suspensie).

CAUZELE POLUĂRII APEI

Cauzele poluării apelor sunt:

• Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar şi

deversări deliberate a unor poluanţi;

• Scurgeri de la rezervoare de depozitare şi conducte de transport

subterane, mai ales produse petroliere;

• Pesticidele şi ierbicidele administrate în lucrările agricole care se

deplasează prin sol fiind transportate de apa de ploaie sau de la
irigaţii până la pânza freatică;

• Îngrăşămintele chimice şi scurgerile provenite de la combinatele

zootehnice;

• Deşeurile şi reziduurile menajere;

• Sarea presărată în timpul iernii pe şosele, care este purtată prin sol
de apa de ploaie si zăpada topită;

• Depunerile de poluanţi din atmosferă, ploile acide.

POLUANŢI

Poluanţii apei sunt produsele de orice natură care conţin substanţe

în stare solidă, lichidă sau gazoasă, în condiţii şi în concentraţii ce pot
schimba caracteristicile apei, făcând-o dăunătoare sănătăţii.

3.2.1 Clasificarea poluantilor:

1. Poluanţi de natură fizică:

• depunerile radioactive; • ape folosite în uzine atomice;

• deşeuri radioactive;

• ape termale;

• lichide calde provenite de la răcirea instalaţiilor industriale sau a

centrelor termoelectrice şi atomo – electrice.

2. Poluanţi de natură chimică:

Mercurul provenit din:

• deşeuri industriale; • inhalarea vaporilor ca urmare a unor scăpări

accidentale determinate de:

• deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente;

• ingerarea accidentală de compuşi anorganici;

• deversările unor uzine producătoare de fungicide organomercurice.

Azotaţii proveniţi din:

• ingrăşăminte chimice; • detergenţi;

• pesticide organofosforice.

Cadminiul provenit din:

• ape în care s-au deversat reziduuri de cadminiu; • aerosoli.

Plumbul provenit din:

• evacuările uzinelor industriale; • gazele de eşapament ale

autovehiculelor;

• manipularea greşită a tetraetilplumbului folosit ca activ

antidetonant la benzină.

Zincul provenit din:

• apă sau băuturi cu conţinut de zinc;

• ingerarea accidentală a unor săruri sau oxizi ai acestuia (vopsele);

• dizolvarea de ctre soluţii acide a zincului din vase, din deşeuri sau
scăpări industriale

Hidrocarburile provenite din:

• gazele de eşapament ale autovehiculelor; • scurgerile de ţiţei;

• arderea incompletă a combustibililor fosili (cărbuni, petrol şi gaze

naturale);

• arderea incompletă a biomasei (lemnul, tutunul);

• fumul de ţigară.

Pesticidele, insecticidele, fungicidele provenite din:

• apele reziduale de la fabricile de produse antiparazitare; •

pulverizările aeriene;
• spălarea acestor substanţe de către apa de ploaie de pe terenurile
agricole tratate;

• detergenţi.

3. Poluanţi de natură biologică:

• microorganismele patogene; • substantele organice

fermentescibile.

EFECTELE POLUĂRII APELOR

Multă vreme am crezut, sau în orice caz am acţionat ca şi cum am fi

crezut, că apa, prin imensitatea volumului ei, “digeră" tot ce putem
să aruncăm in ea; cu alte cuvinte, întinderile de apă ar fi o imensă
ladă de gunoi pe care o ştiam purificatoare. Au fost necesari 50 de
ani, în cursul cărora am aruncat în mare mai multe deşeuri de toate
felurile decât în cursul celor 20 de secole precedente, pentru ca
această iluzie să se spulbere. A trebuit să se producă o serie de
catastrofe până să descoperim greşeala pe care am făcut-o. Savanţii
cunoşteau primejdia, dar avertismentele lor au trecut, de cele mai
multe ori, neluate în seama. Astăzi suntem aproape neputincioşi în
faţa anumitelor fenomene de impurificare. Poluarea se produce
atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate (solide,
lichide, gazoase, radioactive) apele suferă modificări fizice, chimice
sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase
pentru sănătatea publică, pentru viaţa acvatică, pentru pescuitul
industrial, pentru industrie şi turism. Poluarea apei datorită agentilor
biologici (microorganisme şi materii organice fermentescibile) duce la
o contaminare puternică, bacteriologică a apei, care are drept
urmare răspândirea unor afecţiuni cum sunt colibacilozele sau
hepatitele vitale, febra tifoidă. La această categorie de poluare, pe
langă apele uzate urbane pot participa în mare măsură industriile
alimentare, industria hârtiei.
Se consideră, de exemplu, că o fabrică de hârtie de dimensiuni
mijlocii echivalează, în ceea ce priveşte poluarea, cu un oraş de
500.000 de locuitori.

Nu mai puţin periculoase, sunt apele uzate provenite de la creşterea

animalelor în marile complexe agroindustriale, caracterizate de o
foarte mare concentrare a animalelor pe spaţii închise, foarte
restrânse. Poluarea chimică rezultă din deversarea in ape a diverşilor

compuşi ca: nitraţi, fosfaţi şi alte substanţe folosite în agricultură, a

unor reziduuri şi deşeuri provenite din industrie sau din activităţi care
conţin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu.

Dealtfel, poluarea apelor cu nitraţi şi fosfaţi a devenit tot mai

ingrijorătoare in ultimul timp, mai ales în ţările cu agricultura
dezvoltată şi industrializate. Excesul de îngraşăminte cu azot în sol
sau din alte surse poate face ca o parte din nitraţi şi nitriţi să treacă în
apa freatică în cantităţi mari. Consumul de apa cu concentraţie mare
de nitraţi poate duce la "boala albastră" a copiilor -
methemoglobinemie.

O cauză principală a poluării apelor o constituie hidrocarburile -

prezente în toate fluviile lumii - ca unul din efectele civilizaţiei
moderne. Poluarea apei cu substanţe organice de sinteză este
datorată în

principal, detergenţilor şi pesticidelor. În S.U.A., de exemplu, s-a

evaluat la 13,1 % proporţia de dermatoze (afecţiuni ale pielii)
provocate de detergenţi. La fel de mare este şi gradul de poluare a
apelor cu PCB (policlorobifenili), care se utilizează foarte mult în
industria materialelor plastice sau care apar datorită întrebuinţării în
orezării a octoclordifenilului. Pe lângă aceste substanţe, mai participă
nenumărate alte substanţe organice de sinteză, cum sunt fenolii în
apele continentale. Poluarea apei datorită agenţilor fizici apare ca
urmare a evacuării in apă a materialelor solide, minerale, insolubile,
cum este de pildă deversarea in cursurile de apă a reziduurilor de la
exploatarea carierelor sau minelor. În această categorie intră şi
poluarea termică a apei.

Poluarea termica este cauzată de deversările apelor de răcire care

provin din industrie şi de la unele centrale termice şi nucleare. Însă,
ridicarea temperaturii apei,ca urmare a acestor deversări, poate duce
la modificări intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor
animale şi vegetale din zonele respective. De asemenea,

sunt accelerate fenomenele de descompunere bacteriană; animalele

acvatice suferă pentru că temperaturile superioare măresc
intensitatea metabolismului. Toate acestea determină aşa-numita
'poluare termică'. O problemă specială o reprezintă poluarea
radioactiva a apelor care poate să apară în urma unor căderi de
materiale radioactive din atmosferă sau, mai ales, ca urmare a
incorectei degajări a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la
industriile care folosesc energie atomică sau de la cercetările
nucleare.

Un efect al poluării apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea

lacurilor, numită şi “moartea lacurilor”, ca urmare a creşterii
fertilităţii acestora prin aport de elemente nutritive, mai ales fosfaţi şi
nitraţi, care favorizează proliferarea fitiplanctonului şi a plantelor
acvatice. Puţin câte puţin, lacul se colmatează, se îngustează şi
dispare. Poluarea chimică a apelor afectează fitoplanctonul şi
macrofitele în mod diferit, după natura agentului contaminat. Astfel,
sărurile de cupru şi cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul
este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De
exemplu, erbicidele din grupa Ureelor blochează creşterea
fitoflagelatelor. Detergenţii sintetici, pe de altă parte, sunt foarte
toxici pentru flora microbiană a apelor. Peştii pot muri din cauza
tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt
provocate de lipsa oxigenului dizolvat în apă şi datorită pesticidelor şi
a reziduurilor toxice. Probleme grave ridică, de asemenea, poluarea
apelor cu metale grele, mai ales cu mercur, care atinge o mare
acumulare pe lanţul trofic. Ansamblul consecinţelor ecologice ce
rezultă din poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de
alarmă pentru a se pune capăt comportamentului iresponsabil al
civilizaţiei industriale cu privire la calitatea apei. De fapt, nocivitatea
poluarii apei se răsfrânge direct sau indirect asupra omului şi de
aceea este necesar să se cunoască mai bine aceste pericole, inclusiv
efectele pe care le pot avea asupra omului

chiar cantităţile mici de substanţe chimice din sursele de apa. Deşi se

poate afirma că exista tehnologii pentru a menţine calitatea
bacteriologică bună a apei şi pentru a îndepărta multe din
substanţele chimice periculoase din apa potabilă, din păcate, acestea
nu se aplică pe o scară largă, potrivit cerinţelor. Amploarea şi
diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e uşor de măsurat. În
primul rând, este în joc sănătatea omului. După aceea, sunt
ameninţate un şir de activităţi economice. În sfârşit, degradarea vieţii
acvatice este plină de consecinţe, deoarece ea tinde să reducă
resursele alimentare obţinute din mări tocmai într- un moment în
care se are în vedere ulizarea mai largă a acestora. Faptul că poluarea
poate prejudicia turismul este lesne de înţeles: rari sunt aceia care nu
au întâlnit încă o plajă murdară. Şi faptul că ea poate să fie fatală
culturilor de stridii se înţelege de la sine. Tot asfel, este uşor de
înţeles că sănătatea noastră poate fi grav afectată: se ştie că anumite
uleiuri deversate în mare conţin produse cancerigene. Masa
substanţelor poluante pe care le deversăm în ape creşte cu fiecare zi,
ceea ce înseamnă că, dacă nu luăm măsuri pentru a preveni pericolul,
poluarea de azi nu va reprezenta nimic în comparatţie cu poluarea de
mâine. Cele dintâi victime ale pânzelor plutitoare formate, de cele
mai multe ori, prin împrăştierea hidrocarburilor sunt păsările care au
obiceiul să se aşeze pe mare sau să plonjeze pentru a apuca peşti. Se
ştie că în mod normal apa nu poate să pătrundă prin penajul lor, ceea
ce le permite să plonjeze şi să rămână scufundate în ape foarte reci,
deoarece perna de aer reţinută de penaj îndeplineşte rolul de
regulator termic şi permite, în acelaşi timp, zborul deasupra apei.
Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste însuşiri şi pasărea
moare de frig, fără a se putea smulge din mediul lichid. Acolo unde
poluarea atinge un anumit grad, de exemplu în porturi, se constată o
sărăcire generală a florei, care în anumite cazuri poate merge până la
dispariţia oricărei forme de viaţă vegetală. Flora marină este
ameninţată deoarece pelicula uleioasă formează un ecran şi
împiedică oxidarea apei. Se înţelege de la sine că flora din

zona de coastă este cea dintâi atinsă, dar aceasta nu înseamnă că

flora de pe fundul mării este în afara pericolului, deoarece uleiurile,
răscolite şi iar răscolite de mare, se aglomerează împreună cu
microorganismele şi formează sedimente care înăbuşă fundul mării.
Poluarea perturbă, totodată, activităţile economice din zonele
litorale. Se înţelege de la sine că petrolul este duşmanul crescătorilor
de stridii şi al pescarilor, deoarece el poate face ca peştii şi testaceele
să devină necomestibile. Aceste maree negre aduc, fireşte, un
prejudiciu considerabil si activităţilor turistice. În toate cazurile
curăţarea ţârmurilor este foarte costisitoare. Trebuie să ne
convingem că o luptă împotriva poluarii nu poate fi opera unei ţări
sau a unei generaţii, ci totul trebuie gândit la nivel universal. Este o
mare satisfacţie să constatăm la tinerii din lumea întreagă o atracţie
şi uneori chiar un entuziasm pentru această bătălie, menită să
protejeze mediul nostru. Reîntoarcerea la o viaţă simplă şi naturală,
care se manifesta prin aceste uriaşe reuniuni în aer liber, o anumită
simplificare în atitudine şi în vestimentaţie, un entuziasm pentru a
continua lupta, foarte vizibile în unele ţări, sunt indicii încurajatoare.

CONSECINŢELE POLUĂRII :

1. Asupra mediului:

• posibilitatea contaminării sau poluării chimice a animalelor

acvatice; • contaminarea bacteriologică sau poluarea chimică şi
radioactivă a legumelor, fructelor sau a zarzavaturilor;

• distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determină

micşorarea capacităţii de debarasare faţă de diverşi poluanţi prezenţi
la un moment dat.

2. Asupra sănătăţii:

Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul că oamenii nu

beau suficientă apă sau apa băută nu are cele mai bune calităţi.

I. Boli infecţioase:

• boli microbiene: febra tifoidă, dizenteria, holeria; • boli virotive:

poliomielita, hepatita epidemică;

• boli parazitare:dizenteria, giardiaza.

II. Boli neinfecţioase: determinate de contaminarea apei cu substanţe

chimice cu potenţial toxic:

• Intoxicaţia cu plumb (saturnism), se manifestă prin:

• oboseala nejustificată; • afectează globulele roşii, vasele sanguine;

• afectează sistemul nervos central, provocând ecefalopatia

saturnina şi cel perifieric cu dereglări motorii.

• Intoxicaţia cu mercur :
• dureri de cap, ameţeli, insomnie, oboseală; • tulburări vizuale;

• afecţiuni ale sistemului nervos;

• afecţiuni ale rinichilor;

• malformaţii congenitale ale fătului în cazul femeilor însărcinate.

• Intoxicaţia cu zinc:

• dureri epigastrice, diaree, tremurături, pareze; • afecţiuni ale

sistemului nervos central, muşchilor şi sistemului cardiovascular.

• Intoxicaţia cu cadminiu :

• cefalee; • scăderea tensiunii arteriale;

• afecţiuni hepato-renale.

• Intoxicaţia cu azotaţi şi fosfaţi:

• învineţirea buzelor, nărilor, feţei; • agitaţia până la convulsii;

• cefalee, greaţă.

• Intoxicaţia cu pesticide:

• alterarea funcţiilor ficatului până la formarea hepatitei cronice; •

encefalopatii;

• malformaţii congenitale.

Asupra calităţii apelor:

În viaţa colectivităţilor umane, apele sunt utilizate zilnic atât ca

aliment cât şi în asigurarea igienei personale. În medie, în 24 de ore,
un om adult consumă în scopuri alimentare 2-10L de apă.

Mirosul apei provine de la substanţele volatile pe care le conţine ca

rezultat al încărcării cu substanţe organice în descompunere, al
poluării cu substanţe chimice sau ape reziduale. Cu cât apa conţine
mai multe substanţe organice, chimice sau ape reziduale cu atât
mirosul este mai uşor de perceput.

Culoarea apei poate da indicaţii asupra modificării calităţii astfel:

• apele de culoare arămie sau brună provin de la distilările de

cărbune amestecate cu ape industriale care conţin fier; • apele de
culoare brun închis sunt apele de la fabricile de celuloză;

• apele bogate în fier sunt cele provenite de la tăbăcării şi au

culoarea verde închis sau neagră;

• ionii de fier dau apelor o culoare galbenă;

• ionii de cupru conferă apei o culoare albastră;

• apele care conţin argilă coloidală au o culoare galben-brună.

PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII APEI

Problema purificării apelor reziduale are atât un aspect economic

(recuperarea produselor petroliere antrenate şi refolosirea apei
recirculate), cât şi un aspect sanitar, pentru a evita o impurificare
apelor primitoare (emisar).

Asigurarea calităţii apei ce urmează a fi utilizată într-un anumit scop

se realizează şi se menţine prin:

1. Reducerea cantităţii şi concentraţiei poluanţilor prin folosirea unor

tehnologii de fabricaţie care să reducă cantitatea de apă implicată,
reutilizarea apei în circuit închis după epurări parţiale sau totale,
renunţarea la fabricarea unor produse toxice (DDT,

detergenţi nebiodegradabili etc.), majorarea suprafeţelor irigate cu

apă uzată etc.
2. Mărirea capacităţii de autoepurare a cursurilor naturale prin:
mărirea diluţiei la deversarea efluenţilor în cursurile naturale,
mărirea capacităţii de oxigenare naturală a râurilor prin crearea de
praguri, cascade etc., reaerarea artificială a cursurilor naturale cu
echipamente mecanice plutitoare, amenajarea complexă a cursurilor
naturale cu acumulări, derivări, turbinări etc.

3. Epurarea apelor uzate, realizată prin procedeee avansate în staţii

specializate care folosesc tehnologii şi echipamente moderne, fiabile,
eficiente.

Autopurificarea apelor:

Se realizează prin procese fizice şi fizico-chomice precum şi prin

procese biologice şi biochimice. Acestea constau în:

• sedimentarea materilor mai grele, sedimentare, care este

influenţată de temperatură, viteza de scurgere a apei etc.; • prin
acţiunea radiaţilor solare (ultraviolete) cu efecte antibacteriene;

• prin reacţii chimice de oxidare, reducere, neutralizare care au loc

între substanţele chimice din apă şi cele din apa poluata;

• prin reacţii chimice chiar numai între substanţele chimice din apa
poluata.

Procesele biologice şi biochimice constau în primul rând în

concurenţa dintre flora propriei ape şi flora poluantă patrunsă în apă.
Astfel, germenii propii apei eliberează în apă o serie de metaboliţi cu
acţiune antibiotică faţă de germenii poluanţi, ducând în cele din urmă
la dispariţia suportului nutritiv de hrană al germenilor patogeni
patrunşi prin poluare.
Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice:

Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice

are ca obiect, menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii
naturale ale acestora în scopul evitării unor efecte negative asupra
mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale:

• Interzicerea evacuării la întamplare a reziduurilor de orice fel care

ar putea polua apa şi, în primul rand, a apelor reziduale, comunale şi
industriale. Acestea trebuie colectate şi îndepărtate prin sisteme de
canalizare sau instalaţii locale de coloectare; • Construirea de staţii
de epurare pentru reţinerea şi degradarea substanţelor organice
poluante conţinute în apele reziduale ale localităţilor şi unităţilor
zootehnice înainte de eliminarea lor în apă;

• Distrugerea prin dezimfecţie a germenilor patogeni conţinuţi în ape

reziduale ale unor instituţii (spitale), abatoarele, unităţile industriei
cărnii;

• Înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor

radioactive din ape reziduale; • Construirea de staţii sau sisteme de
epurare specifice pentru apele reziduale ale unităţii industriale în
vederea reţinerii şi neutralizării substanţelor chimice potenţial toxice;

• Controlul depozitării deşeurilor solide, astfel încât acestea să nu fie

antrenate sau purtate în sursele de apă de suprafaţă sau subterane.

EPURAREA APELOR

Epurarea apelor = proces complex de reţinere şi neutralizare a

substanţelor nocive dizolvate, în stare coloidală sau de suspensii,
prezente în apele uzate industriale şi orăşeneşti, care nu sunt
acceptate în mediul acvatic în care se face deversarea apelor tratate
şi care permite refacerea proprietăţilor fizico-chimice ale apei înainte
de utilizare.
Epurarea apelor uzate cuprinde două mari grupe de operaţii
succesive: - reţinerea sau neutralizarea substanţelor nocive sau
valorificabile prezente în apele uzate; - prelucrarea materialului
rezultat din prima operaţie.

Astfel, epurarea are ca rezultate finale: - ape epurate, în diferite

grade, vărsate în emisar sau care pot fi valorificate în irigaţii sau alte
scopuri; - nămoluri, care sunt prelucrate, depozitate, descompuse sau
valorificate.

Metode de epurare a apelor reziduale:

Metodele principale de epurare a apelor reziduale diferă în funcţie de

poluanţii prezenţi [6,7]. Se pot clasifica, în primul rând, în funcţie de
mecanismul care conduce la reducerea poluantului prin metode
“convenţionale”:

- fizico-mecanice; - fizico-chimice;

- biochimice sau biologice.

Combinarea acestor metode permite o purificare avansată, efluenţii

epuraţi putând fi reintroduşi în circuitul economic. Adoptarea unui
anumit procedeu depinde de: - cantitatea efluentului; - conţinutul în
poluanţi; - condiţiile de calitate impuse la evacuarea apei epurate în
emisar; - mijloacele finaciare ale agentului economic respectiv.

Există ape uzate provenite din industrie care conţin poluanţi specifici
şi care nu pot fi înlăturaţi prin cele trei metode aşa zis convenţionale.
Este cazul apelor uzate care conţin substanţe minerale solubile şi
substanţe organice nedegradabile biologic. În aceste situaţii se
recurge la tehnici de epurare avansate [8]. Ca eficienţă şi cost cele
mai bune rezultate s-au obţinut în procedeele de epurare cu
adsorbţie, cu schimbători de ioni şi procedeele de oxidare chimică.
Procedeele de epurare cu adsorbţie permit eliminarea cantităţilor
mici de substanţe organice rămase după etapa biologică. Uzual, ca
material adsorbant se foloseşte, cărbunele activ obţinut prin
condiţionarea specială a cărbunelui vegetal sau fosil. Procedeele de
epurare cu adsorbţie se aplică, în special, pentru îndepărtarea
avansată a fenolilor, detergenţilor şi a altor substanţe ce pot da un
miros sau gust neplăcut apei de băut.

Procedeele de epurare cu schimbători de ioni se utilizează frecvent

pentru eliminarea poluanţilor minerali care se găsesc în apă sub
formă ionică: calciu, magneziu, sodiu, sulfaţi, nitraţi, fosfaţi, amoniu,
metale grele etc. Anumite tipuri de schimbători de ioni, sintetizate,
pot epura şi compuşi organici de tipul fenolilor, detergenţilor,
coloranţilor etc.

Procedeele de oxidare chimică se aplică eficient la eliminrea

substanţelor poluante anorganice (cianuri, sulfuri, anumite metale
grele etc.) şi organice(fenoli, coloranţi, anumite pesticide etc.). Ca
reactivi sunt utilizate substanţe chimice cu proprietăţi oxidante:
ozonul, apa oxigenată, clorul cu produşii săi derivaţi (hipocloritul,
bioxidul de clor) .Ca tehnici de epurare aplicabile în viitor se
menţionează: - eliminarea poluanţilor la temperaturi mari în
reactoare cu plasmă; - tratarea cu radiaţii ultraviolete. Schema
instalaţiei de epurare descrie succesiunea etapelor principale arătând
legăturile între ele şi indicând elemente de tehnologie. Schema
aleasă poate include un anumit număr de etape de tratare (epurare),
corelate astfel încât să realizeze gradul de epurare impus. Schema
unei instalaţii de epurare se stabileşte în funcţie de: - caracteristicile
apei uzate; - de provenienţa lor; - de gradul de purificare necesar; -
de metodele de tratament a nămolului; - de suprafaţa disponibilă; -
de tipul echipamentului ce va fi folosit; - de condiţiile locale.
 Ministerul Educației al Republicii Moldova

REFER
AT:POL
UAREA
APEI
Elaborat: Țurcan Petru
Verificat: Popov Tamara

Chișinău 2014

Concluzia
Pamantul, ca planeta, prezinta mai multe straturi care , fie, intra in constitutia lui, fie il
inconjoara. Toate aceste invelisuri se influenteaza reciproc; apa este prezenta in aer, in
pamant si in corpul vietuitoarelor.
Hidrosfera, a carei geneza nu este pe deplin lamurita, are o mare insemnatate atat in
proportii (7/10 din suprafata totala a globului), incluzand oceanele si marile , lacurile si
fluviile, apele subterane etc., cat si prin faptul ca vietuitoarele s-au dezvoltat prioritar in
oceanul planetar ce detine si astazi cea mai mare amploare de pe Terra. 
Este importanta si datorita faptului ca este un mare generator de oxigen atmosferic ( numai
fitoplanctonul oceanic- adica totalitatea organismelor vegetale unicelulare care plutesc in
masa apei - emana anual in atmosfera circa 363 milioane de tone de oxigen ); este cel mai
mare absorbant si emitator de caldura, precum si principala veriga in circuitul apei in natura,
iar prin apele continentale, principala sursa de apa potabila.