ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR.

III PROCESAREA DATELOR ÎN EXCEL 2019

III.1 CONSTRUIREA FORMULELOR

Cu ajutorul formulelor se pot efectua calcule asupra celulelor din aceeaşi foaie de calcul, din
foi de calcul diferite sau chiar din registre de calcul diferite (ceea ce leagă registrele şi foile de
calcul între ele).

Figura nr. III.1 – Editarea unei formule în Excel

Pentru editarea formulelor, se selectează celula sau celulele în care trebuie să apară rezultatul
calculului şi se scrie formula. De exemplu, în figura nr. III.1 s-a selectat celula C1 și s-a editat
formula =A1+B1, care adună valoarea celulelor A1 și B1.
În Excel o formulă începe cu semnul =. Editarea unei formule se poate face:
o direct în celula curentă;
o în bara de formule.
Finalizarea unei formule se face prin apăsarea tastei Enter.
Abandonarea editării unei formule se face prin apăsarea tastei Escape.
Atenţie: după introducerea semnului = aspectul barei de formule se modifică:
o indicatorul de selecţie se transformă într-un indicator de navigare în lista de funcţii;
o apare butonul de anulare – apelarea acestui buton, care corespunde tastei Escape,
anulează introducerea de formule iar bara de formule îşi recapătă aspectul iniţial de bară
folosită pentru editarea datelor;
o apare butonul de validare – apelarea acestui buton, care corespunde apăsării tastei
Enter, finalizează introducerea unei formule.
Introducerea referințelor la celule într-o formulă se poate face folosind tastatura, sau cu
mouse-ul. Cea mai sigură cale de a trece în formulă celulele referite este prin indicarea lor cu
mouse-ul. Astfel, de exemplu:
o în loc să scriem de la tastatură A1 dăm click pe butonul stâng al mouse-ului în celula A1;
o în loc să scriem de la tastatură A1:C20, mai bine selectăm domeniul cuprins între A1 şi
C20; pentru aceasta cel mai indicat este să daţi mai întâi un click în celula A1, apoi
apăsaţi tasta Shift şi daţi click în celula C20.

VALENTIN LIȚOIU 1
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

În exemplu din figura nr. III.1, pentru a scrie formula =A1+B1, în loc să scriem totul de la
tastatură, este mai indicat să parcurgem următoarea secvenţă:
1. mai întâi scriem semnul =
2. dăm click în celula A1
3. scriem semnul +
4. dăm click în celula B1
5. validăm formula prin apăsarea tastei Enter.
După introducerea unei formule, în celula în care s-a introdus formula este vizibil rezultatul
calculului, iar în bara de formule este afişată formula de calcul. Cu alte cuvinte, în celula respectivă
se află, de fapt, o formulă, ceea ce presupune atenţie în utilizarea conţinutului celulei (de exemplu,
într-o copiere).
O celulă poate avea un conţinut extern (vizibil) – reprezentat de valoarea datelor afişate în
celulă şi un conţinut ascuns intern (ascuns) – reprezentat de ceea ce se afişează în bara de formule.
De exemplu, celula C1 din figura nr. III.1 are conţinut vizibil: numărul 33 şi conţinut ascuns:
=A1+B1.
Formulele sunt destinate executării unor operaţii şi conţin:
o semnul =
o constante (de exemplu 23, 156, “Ana”, “beta”etc.)
o operatori
o funcţii predefinite.
In formule se pot folosi operatori:
o operatori aritmetici: adunare (+), scădere (-), înmulţire (*), împărţire (/), ridicare la
putere (^), procent (%);
o operatori relaţionali de comparare: = (egal), > (mai mare), < (mai mic), >= (mai mare
sau egal), <= (mai mic sau egal), < > (diferit);
o operatori pentru text: & (uneşte texte sau referinţe de celule);
o operatori de referire, care sunt referinţele la celule sau domenii de celule într-o formulă
Excel; în exemplul din figura nr. III.1, în celula C1 scriem =A1+B1 nu =15+18.
La crearea unei formule care conţine mai mult de un operator, Excel utilizează o anumită
ordine pentru a calcula rezultatul, respectiv: %, ^, *,/,+,-, &, operatorii de comparare. Ordinea
prestabilită a operaţiilor în calculul unei formule poate fi modificată folosind paranteze care împart
formula în segmente. Excel efectuează mai întâi toate operaţiile din paranteze, în sensul dinspre
interior către exterior, apoi, conform ordinii operaţiilor, pe celelalte.

III.2 REFERINȚELE CELULELOR ÎN FORMULE

O referinţă la o celulă este reprezentată de adresa celulei în cadrul foii de calcul, dată de
litera coloanei şi numărul liniei pe care se află.
Celulele pot avea diferite tipuri de referinţe, în funcţie de modul în care vor fi utilizate în
formule:
o Referințe relative
o Referințe absolute
o Referințe mixte

III.2.1 Referințele relative.

O referinţă (adresare) relativă reflectă poziţia operandului faţă de celula în care se va depune
rezultatul formulei. Referinţele relative se actualizează la modificarea poziţiei formulei prin
copierea ei în altă locaţie, când operanzii se schimbă în funcţie de noua poziţie a formulei în foaia
de calcul. A1, S100 XF201 etc. sunt referințe relative.

VALENTIN LIȚOIU 2
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

Figura nr. III.2 – Adresarea relativă o unei celule în Excel

În exemplul din figura nr. III.2, celua F2 conține o adresare relativă la celula =B2, iar
rezultatul este 10. Am copiat formula în celulele adiacente, iar rezultatele sunt următoare:
o în celula F1 adresarea a devenit =B1, iar rezultatul este 15;
o în celula F3 adresarea a devenit =B3, iar rezultatul este 13;
o în celula E2 adresarea a devenit =A2, iar rezultatul este 11;
o în celula G2 adresarea a devenit =C2, iar rezultatul este 17.
Pentru a înțelege mai bine adresarea relativă, să considerăm exemplul din figura nr. III.3:
celula E1 conţine formula =A1+B1 (rezultat 11+16=27). Copiem această formulă în tot domeniul
E1:G4. Ccopierea formulei se poate face în mai multe feluri: clasic, cu ajutorul comenzilor Copy-
Paste; utilizând butonul de extindere a formatării; prin editarea formulei pe tot domeniul F2:H4
anterior selectat printr-o singură comandă folosind Ctrl+Enter (așa cum s-a făcut în exemplul
nostru).
Programul Excel schimbă automat formula astfel:
o în celula E2 formula devine A2+B2 (16+17=33);
o în celula E4 formula devine A4+B4 (17+15=32);
o în celula F1 formula devine B1+C1 (16+18=34);
o în celula G4 formula devine C4+D4 (19+11=30).
Altfel spus, formula =A1+B1 din celula C1 spune programului Excel: adună ce se găsește
pe linia curentă cu patru coloane în stînga cu ceea ce se găsește pe linia curentă cu trei coloane în
stânga, iar această poziție a operanzilor se menține la copierea formulei.
În concluzie: referinţa relativă este acea adresă de celulă dintr-o formulă, care se modifică
atunci când formula este copiată. În mod normal, programul Excel interpretează referirile la celule
şi domenii din cadrul unei formule ca adresări relative. Atunci când se copiază formula programul
Excel redefineşte automat adresările operanzilor, astfel încât să reflecte poziţia lor relativă faţă de
noua locaţie.
Adresarea relativă este foarte utilă în aplicațiile economice. De exemplu, avem un Registru
al stocurilor care are mii de linii (materiale). Pentru a calcula valoarea pentru toate materialele,
scriem formula pentru prima linie și apoi o copiem pentru restul liniilor.

Figura nr. III.3 - Adresarea relativă într-o foaie de calcul Excel

VALENTIN LIȚOIU 3
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

III.2.2 Referințele absolute.

Sunt cazuri în care nu este nevoie ca adresele celulelor care indică operanzii să fie
modificate când formulele sunt copiate. În această situaţie se folosesc referinţe absolute la numele
celulei (adresarea absolută). Formulele care conţin referinţe absolute se vor referi în continuare la
aceleaşi celule, chiar dacă se copiază formula în altă poziţie (aceste referinţe sunt fixate definitiv).
Deci, când este necesară folosirea în calcule a unor valori constante stocate în celulele din foaia de
calcul (de exemplu, un procent de TVA, un spor de vechime etc.), se vor folosi referinţe absolute
către aceste celule.
Pentru a construi o adresare absolută se adaugă semnul dolar ($) înaintea literei şi numărului
ce alcătuiesc adresa celulei.
În exemplul din figura nr. III.4, scriem în celula E1 formula =$A$1+$B$1 (rezultat
11+16=27). La prima vedere nu este nici o modificare faţă de exemplul precedent. Dar, acum,
oriunde am copia această formulă, operanzii şi implicit rezultatul rămân aceeaşi =$B$2+$C$2
(rezultat 11+16=27), deoarece ambii operanzi, respectiv $A$1 și $B$1sunt referiți absolut.

Figura nr. III.4 – Adresarea absolută într-o foaie de calcul

III.2.3 Referințe mixte.

Nu este obligatoriu ca referinţele de celule sau domenii să fie în întregime absolute sau
relative. Se pot construi, după necesităţi, şi referinţe mixte.
O referinţă mixtă poate fi:
o mixtă cu coloană fixă, când coloana este absolută și linia este relativă, de exemplu: $A1
sau $F3, figura nr. III.5;
o mixtă cu linie fixă, când coloana este relativă și linia este absolută, de exemplu: A$1 sau
F$3, figura nr. III.6.

Figura nr. III.5 – Adresare mixtă cu coloană fixă

Figura nr. III.6 – Adresare mixtă cu linie fixă

VALENTIN LIȚOIU 4
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

În concluzie: într-o formulă, pentru fiecare celulă există patru posibilități de referire a unei
celule:
o Relativă, de exemplu A1. Când se copiază formula ce conține această referință, se
modifică atât linia cât și coloana.
o Absolută, de exemplu $A$1 Când se copiază formula ce conține această referință, atât
linia cât și coloana rămân neschimbate.
o Mixtă cu linie fixă, de exemplu A$1. Când se copiază formula ce conține această
referință, se modifică coloana, iar linia rămâne neschimbată.
o Mixtă cu coloană fixă, de exemplu $A1 Când se copiază formula ce conține această
referință, coloana rămâne neschimbată, iar linia se modifică.
Pentru a schimba tipul referinţei unei celule într-o formulă, există o metodă mai rapidă decât
tastarea explicită a semnului dolar, respectiv prin folosirea tastei F4.
De exemplu, dacă o celulă conține referința =A1, pentru a schimba tipul referinței pe bara de
formule plasăm cursorul între A și 1 sau selectăm A1. Apăsăm apoi tasta F4, iar referința devine
$A$1. Apăsarea repetată a tastei F4 comută între cele patru posibilități: A1, $A$, A$1, $A1.
Atenţie: caracterul relativ, absolut sau mixt al referinței într-o formulă Excel funcționează
doar atunci când se copiază celula care conține formula.

III.2.4 Referințe externe

O referință externă (denumită și legătură sau referință 3D) este o referință la o celulă
sau la o zonă de celule dintr-o altă foaie de lucru din registrul de calcul curent sau dintr-un alt
registru de calcul.
o =Martie!A1 este o referință la celula A1 din foaia de calcul Martie din registrul curent.
De remarcat că numele foii de calcul este urmat de caracterul ! (semnul exclamării).
o =[BVC.xlsx]Mai!$A$2 este o referință absolută la celula A2 din foaia de calcul Mai ce se
află într-un alt registru de calcul numit BVC.xlsx. În acest caz, registru de calcul
BVC.xlsx este deschis și numele registrului de calcul este scris între paranteze drepte [].
Dacă registru de calcul BVC.xlsx este închis, referința devine
='D:\Lucru\Bugete\[BVC.xlsx]Mai!$A$2, respectiv este dată între două caractere
apostrof, care indică calea către registrul de calcul în care se află celula referită extern.

III.3 EDITAREA FUNCŢIILOR EXCEL

În Excel, o funcţiie este o formulă predefinită care are unul sau mai multe argumente şi
returnează (oferă) un rezultat.
Un argument este un element la care face referire funcţia: un număr, un şir de caractere, o
valoare logică, o referinţă la o celulă, o referinţă la mai multe celule etc.
Argumentele unei funcţii sunt plasate între paranteze rotunde după numele funcţiei și sunt
delimitate de separatorul de listă (care poate fi unul din caracterele , sau ; în funcție de setările din
sistemul de operare). În exemplul =SUM(A1;20) funcția are două argumente referința la celula A1
și constanta 20, care sunt delimitate de separatorul de listă punct și virgulă.
Fiecare funcție din Excel are un număr predefinit de argumente, iar utilizarea corectă a unei
funcţii este condiţionată de respectarea acestui număr de argumente.
Din punct de vedere al numărului de argumente, în Excel avem următoarele tipuri de funcții:
o funcții cu un număr fix de argumente: MOD, ROUND, MID etc.;
o funcții cu un număr variabil de argumente: SUM, AVERAGE, SUMIFS etc.; în cazul
acestor funcții, unele argumente sunt obligatorii, iar altele sunt opționale; sunt și funcții
care nu au nici un argument obligatoriu, ca de exemplu ROW, COLUMN etc.;
o funcții care nu au argumente: NOW, TODAY etc.

VALENTIN LIȚOIU 5
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

Exemple de funcţii în Excel:

o =SUM(număr1;[număr2];…]) - însumează toate numerele dintr-un domeniu de celule
precizate;
o =MIN(număr1;[număr2];…) - returnează valoarea cea mai mică dintr-un set de valori;
o =MAX(număr1;[număr2];…) - returnează valoarea cea mai mare dintr-un set de valori;
o =AVERAGE(număr1;[număr2];…) - returnează media aritmetică dintr-un set de valori;
o ROUND – rotunjește o valore numerică reală la un număr de zecimale precizat;
o RANDBETWEEN: generează numere întregi aleatoare;
o =IF(test_logic;valoare_test_adevărat;valoare_test_fals) – testează condiția definită
în primul argument test_logic; dacă condiția este adevărată atunci returnează rezultatul
precizat în al doilea argument valoare_test_adevărat; altfel dacă condiția nu este
adevărată returnează rezultatul precizat în al treilea argument valoare_test_fals;
În total, Excel conţine peste 450 de funcţii predefinite. În plus, se pot construi, cu ajutorul
limbajului de programare VBA din Excel, funcţii personalizate, specifice unei anumite activităţi.
Scrierea unei funcţii în Excel este foarte uşoară se poate face:
1. cu ajutorul ferestrelor Insert Function și Fuction argument, caz în care utilizatorul nu
trebuie să memoreze argumentele funcției, ci doar selectează funcția și precizează
argumentele funcţiei, iar sistemul se ocupă de respectarea regulilor de sintaxă -
varianta recomandată pentru siguranță și eficiență.
2. prin tastarea de către utilizator în bara de formule a funcţiei – varianta
nerecomandată.

III.3.1 Utilizarea facilităților Excel în editarea funcțiilor

Figura nr. III.7 – Fereastra Insert Function

Paşii parcurşi pentru scrierea unei funcţii sunt cei descrişi mai jos.
1. Se selectează celula sau domeniul de celule în care urmează să apară rezultatul funcției.
2. Se deschide fereastra Insert Function, figura nr. III.7, prin una din următoarele căi:
a. Se apasă butonul fx (Insert Function) de pe bara de formule,
b. Se apasă butonul fx (Insert Function) de pe tabul Formulas,
c. Se tastează, în celula curentă, semnul =. Pe bara de formule, caseta Name
Box (în care este precizată celula curentă sau numele domeniului selectat) îşi
schimbă aspectul într-o casetă care afişează ultima funcţie folosită, iar în
dreapta casetei se află o listă ascunsă. Deschiderea acestei liste, afişează

VALENTIN LIȚOIU 6
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

funcţii utilizate cele mai recent, iar la sfârşitul listei apare opţiunea More
Functions…Apelarea acestei opţiuni conduce la apariţia ferestrei Insert
Function.
d. De pe tabul Formulas, zona Function Library, unde apar categoriile de
funcții; la fiecare categorie prin deschiderea listei atașate și selectarea ultimei
opțiuni Insert Function se ajunge tot la fereastra Insert Function;
Dacă algem însă alegem o anumită funcție, se trece direct la pasul 5.
3. În caseta Search for a function se poate introduce, pe scurt, ceea ce se doreşte, şi apoi
se apasă butonul Go. În lista ascunsă Or select a category, apare o nouă categorie
Recommended (recomandat) în care este o listă cu funcţiile oferite de sistem pentru
cerinţa formulată de utilizator
sau
Din lista ascunsă Or select a category, se selectează o categorie de funcţii din
următoarele
a. Most Recently Used – funcţiile utilizate cele mai recent;
b. All – toate funcţiile;
c. Finnancial – funcţii financiare;
d. Date & Time – funcţii calendaristice;
e. Match & Trig – funcţii matematice;
f. Statistical – funcţii statistice;
g. Lookup & Reference – funcţii de căutare şi referire;
h. Database – funcţii pentru baze de date;
i. Text – funcţii pentru şiruri de caractere;
j. Logical – funcţii logice;
k. Information – funcţii de informare;
l. Engineering – funcţii inginereşti;
m. Alte categorii: Cube, Compatibility, Web etc.
4. Din lista Select a function (selectează o funcţie) se selectează funcţia dorită şi apoi se
apasă butonul OK sau se dă un dublu click cu butonul stâng al mouse-ului pe funcţia
dorită. De exemplu funcţia SUM.

Figura nr. III.8 – Fereastra Function Arguments pentru funcţia SUM

5. Apare fereastra Fuction argument care conţine (vezi figura nr. III.8, ca exemplu pentru
funcţia SUM):
a. Numele funcţiei: SUM
b. Argumentele ce vor fi completate de utilizator: Number1, Number2 ...
c. Rezultatul parţial ( 2113 în exemplul nostru) sau mesajul de eroare
d. Efectul folosirii funcției
e. Sintaxa funcţiei: Number1: number1;number2;... are 1 to ...
f. Rezultatul final, 2113 în exemplul nostru

VALENTIN LIȚOIU 7
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

g. Legătura către fereastra de ajutor; recomand folosirea acestui link pentru a

înțelege mai bine modul în care se poate folosi fiecare funcție în Excel
h. Butoanele OK și Cancel.
6. Se definesc toate argumentele obligatorii ale funcției (în fereastra Fuction argument
toate argumentele obligatorii sunt boldate).
7. Se selectează butonul OK sau tasta Enter sau Ctrl+Enter, după caz.

III.3.2 Reguli sintactice de bază pentru scrierea funcţiilor

o Numele funcţiei trebuie să fie precedat de semnul = .
o Indiferent de tipul literelor folosite la tastarea numelui funcţiei, mici sau mari, sistemul le
va afişa cu majuscule.
o Nu se lasă spaţii între numele funcţiei şi argumente şi nici între argumente.
o Argumentele funcţiilor sunt incluse între paranteze rotunde.
o O funcţie poate avea ca argument altă funcţie.
o Când o funcţie devine argument al altei funcţii, fiecare dintre ele trebuie să aibă
argumentele cuprinse între paranteze.
o Dacă sunt mai multe argumente, acestea se separă prin virgulă sau punct şi virgulă,
corespunzător delimitatorului stabilit de sistem.
o Sistemul atribuie valoarea zero tuturor celulelor libere ale căror referinţe sunt folosite ca
argumente ale funcţiilor.

III.4 OPERATORI PENTRU ADRESAREA MAI MULTOR CELULE ÎN FUNCȚII

Când, într-o funcție, un operand se referă la mai multe celule se folosesc următorii operatori:
1. Operatorul de domeniu
2. Operatorul de reuniune
3. Operatorul de intersecţie.
1. Operatorul de domeniu (range operator) este caracterul : (două puncte) și este folosit
pentru a defini un domeniu continu de celule. De exemplu, A1 şi D4 fiind referinţe de celule, A1:D4
este domeniul care include toate celulele de la A1 la D4 (A1, A2, A3, A4, B1, B2, B3, B4, C1, C2,
C3, C4, D1, D2, D3, D4). Rezultatul formulei din figura nr. III.9 va fi 96.

Figura nr. III.9 – Utilizarea operatorului de domeniu

Se pot include într-un domeniu toate celulele dintr-o linie sau dintr-o coloană sau din mai
multe linii sau din mai multe coloane. De exemplu, scriind E:E sunt specificate toate celulele din
coloana E, iar 3:3 indică toate celulele din linia 3. E:G se referă la toate celulele din coloanele E, F
şi G.
Dacă un domeniu care urmează a fi inclus în funcție este selectat cu mouse-ul, operatorul de
domeniu (:) va fi inserat automat de către Excel. În exemplul din figura nr. III.9, este mult mai
eficient și mult mai sigur ca atunci când scrieți argumentul funcției =SUM să selectați cu mouse-ul
domeniul A1:D4 și el este astfel precizat ca argument, decât să scrieți cu tastatura domeniul
respectiv.

VALENTIN LIȚOIU 8
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

2. Operatorul de reuniune (union operator), este caracterul ; (punct şi virgulă), care

reuneşte două celule sau două domenii. De exemplu, A1;D4 înseamnă celulele A1 şi D4, iar
rezultatul formulei din figura nr. III.10 va fi 5.

Figura nr. III.10 – Utilizarea operatorului de reuniune

Operatorul de reuniune poate fi folosit împreună cu operatorul de domeniu. De exemplu,
A1:D4;F1:H4 înseamnă domeniul A1:D4 reunit cu domeniul F1:H4.
Atenţie: În funcţie de setările sistemului de operare, operatorul de reuniune poate fi
caracterul ; (punct şi virgulă) sau caracterul , (virgulă). A se vedea Configurările regionale şi de
limbă din Control Panel.
Ca și operatorul de domeniu, operatorul de reuniune (, sau ;) va fi inserat automat de către
Excel atunci când sunt selectate domenii sau celule neadiacente.
3. Operatorul de intersecţie (intersection operator) este caracterul spaţiu plasat între
două domenii sau între un domeniu și referința unei celule. El pune în evidență elementele comune
ale celor două entități. De exemplu, intersecția A1:C10 C9:D10 pune în evidență celulele C9 și
C10, care sunt comune celor două domenii.
În exemplul din figura nr. III.11 rezultatul va fi mesajul de eroare #NULL!, deoarece prin
funcția =SUM(A1:B4 C1:D4) se încearcă însumarea intersecției domeniilor A1:B4 și C1:D4, iar
cele două domenii nu au nici un element comun.
În figura nr. III.12, rezultatul afişat în celula B6, suma intersecţiei dintre domeniile A1:C4 şi
B3:D5, este 36 deoarece cele două domenii au în comun celulele B3, B4, C3 şi C4.

Figura nr. III.11 – Utilizarea grșită a operatorului de intersecţie

Figura nr. III.12 – Utilizarea corectă a operatorului de intersecţie

VALENTIN LIȚOIU 9
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

III.5 ELEMENTE AVANSATE PRIVIND UTILIZAREA FORMULELOR ÎN EXCEL

III.5.1 Conversia formulă-valoare
Sunt cazuri în care, după scrierea unor formule, avem nevoie să păstrăm numai valorile
rezultate, nu și formulele utilizate.

Figura nr. III.13 – Utilizarea funcției ROUND

Figura nr. III.14 – Mesajul de eroare la ștergerea coloanei A din figura nr. III 13, ce conține
operandul pentru funcția ROUND

Figura nr. III.15 – Copierea greșită a Stocului final al lunii ianuarie în stocul inițial al lunii februarie

VALENTIN LIȚOIU 10
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

În figura nr. III.13 este utilizată o funcție pentru rotunjirea unor numere reale. Ștergerea
coloanei A ce conține numerele reale referite conduce la apariția, vezi figura nr. III.14, a mesajului
de eroare #REF, mesaj ce semnifică faptul că o referința dintr-o formulă este invalidă.
Același mesaj apare și în figura nr. III.15, pe domeniul B9:B12 unde au fost copiate celulele
din domeniul E2:E5, în încercarea de a prelua stocul final din luna precedentă ca stoc inițial în luna
curentă.
Pentru a preveni apariția unor evenimente nedorite, ca cele descrise mai sus, se pot însă
converti rezultatele formulelor la valori.
Conversia formulă - valoare se realizează astfel:
o se selectează celula sau domeniul de celule care conține formula;
o se apelează comanda Copy (opţiune în meniul contextual sau de pe tabul Home, zona
Clipboard sau se tastează Ctrl+C);
o se apelează comanda Paste Special (opţiune în meniul contextual sau de pe tabul Home,
zona Clipboard, lista Paste sau se tastează Ctrl+Alt+V);
apare fereastra Paste Special
o din secţiunea Paste se alege opţiunea Values;
o se apasă butonul OK sau tasta Enter sau Ctrl+Enter, după caz.
Această procedură se aplică în figura nr. III.15, la copierea pe domeniul B9:B12 a datelor
din celulele domeniului E2:E5.
Dacă în exemplul din figura nr. III.13 dorim să păstrăm numai numerele rotunjite, înainte de
ștergerea numerelor reale din domeniul A1:A4, aplicăm conversia formulă – valoare.

Figura nr. III.16 – Generarea unor numere întregi aleatoare cu funcția RANDBETWEEN
În figura nr. III.16 este un exemplu de generare, pe un domeniu anterior selectat, a unor
numere întregi aleatoare cu funcția RANDBETWEEN. Procedura este utilă în generarea unor date
pentru testarea diveritelor caracteristici ale programului Excel.
Dar, funcția RANDBETWEEN este una volatilă, respectiv numerele rezultate se schimbă la
fiecare recalculare a formulelor, de exemplu la apăsarea tastei F9.
Pentru a genera pe un domeniu niște numere întregi aleatoare nevolatile (pe domeniul
respectiv să rămână valorile nu funcția) procedăm astfel:
o se selectează domeniul în care dorim să generăm numere întregi aleatoare;
o edităm funcția RANDBETWEEN (de exemplu cu argumentele: Bottom 50, Top 100) pe tot
domeniul selectat și finalizăm cu Ctrl+Enter;
o fără a pierde selecția, se apelează comanda Copy (opţiune în meniul contextual sau de pe
tabul Home, zona Clipboard sau se tastează Ctrl+C);
o se apelează comanda Paste Special (opţiune în meniul contextual sau de pe tabul Home,
zona Clipboard, lista Paste sau se tastează Ctrl+Alt+V) și apare fereastra Paste Special
o din secţiunea Paste se alege opţiunea Values;
o se apasă butonul Ctrl+Enter;
o se apasă tasta Esc pentru a elimina selecția.

VALENTIN LIȚOIU 11
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

III.5.2 Afișarea și ascunderea formulelor. Protejarea la editare a foii de calcul

Implicit, formula este afişată în bara de formule iar în celula care conţine formula se afişează
rezultatul calculat. Dacă apelaţi meniul File, Options, Advanced, iar în Display options for this
worksheet (afișează opțiunile pentru această foaie de calcul) bifaţi caseta de validare Show
formulas in cells instead their calculated results (afișează în celule formulele în loc de
rezultatele lor calculate), celula care conţine formula nu va mai afişa rezultatul calculului, ci
formula (caz în care conţinutul extern este egal cu cel intern).
Sunt şi cazuri când nu doriţi ca alte persoane care lucrează cu foaia de calcul proiectată de
dumneavoastră (persoanele care introduc date sau folosesc rezultatele) să cunoască formulele pe
care le-aţi utilizat, ci doar rezultatele acestor formule. Aceasta deoarece nu vreţi ca formulele să fie
modificate de alte persoane sau formulele conţin informaţii confidenţiale pe care nu doriţi să le
faceţi publice. Pentru a ascunde afișarea formulelor în bara de formule și/sau modificarea for,
parcurgeţi paşii următori:
1. Selectaţi celula care conţine formula pe care doriţi să o ascundeţi (dacă doriţi să
ascundeţi mai multe formule din foaia de calcul curentă, selectaţi toate celulele care
conţin formulele respective).
2. Deschideți fereastră Format Cells … prin una din modalitățile cunoscute.
3. Aici, alegeţi rubrica Protection şi bifaţi caseta de validare Hidden (ascuns). Nu uitaţi să
lăsaţi bifată şi caseta de validare Locked (zăvorâre). Dacă deselectaţi această casetă şi
bifaţi doar caseta Hidden formula se ascunde, dar oricine deschide foaia de calcul o
poate înlocui cu o altă formulă sau cu o constantă. Invers, dacă bifați doar caseta de
validare Locked și lăsați debifată caseta de validare Hidden, formula este vizibilă, dar
nu poate fi modificată.
4. Puteți să selectaţi şi alte celule care conţin formule, din foaia de calcul curentă şi să
stabiliţi dacă ascundeţi formula și/sau interziceţi editarea.
5. De pe tabul Home, zona Cells, lista Format, alegeți opțiunea Protect Sheet. Apare
fereastra Protect Sheet, unde validaţi caseta Protect worksheet and contents of
locked cells (protejează foaia de calcul şi conţinutul celulelor zăvorâte).
6. În caseta de text Password to unprotect sheet (parolă pentru deprotejarea foii de
calcul) introduceţi o parolă. Pentru confirmarea parolei, apare fereastra Confirm
password ce conţine caseta de text Reenter password to proced, în care reintroducem
parola. Atenţie: parola este de tipul case-sensitvie, adică face diferenţa între literele
mari şi literele mici.
7. Apelaţi butonul OK pentru a închide fereastra (caseta de dialog) Protect Sheet. Cei care
vor utiliza foaia dumneavoastră de calcul nu vor mai vedea formulele şi /sau nu le vor
putea edita.
Pentru a arăta din nou formulele, de pe tabul Home, zona Cells, deschideți lista Format și
apelați opțiunea Unprotect Sheet (evident, dacă aţi pus parolă, trebuie să daţi corect parola).
Procedura descrisă anterior se poate utiliza și pentru interzicerea editării pe anumite zone
dintr-o foaie de calcul sau pe toată foai de calcul.
Atenţie: Implicit toate celulele dintr-o foaie de calcul au caseta de validare Locked bifată. În
acest caz validarea casetei Protect worksheet and contents of locked cells interzice editarea în
toată foaia de calcul. Dacă, anterior validării acestei casete, selectați anumite celule și debifați
caseta de validare Locked, aceste celule vor putea fi editate după aplicarea protecției.
În exemplul din figura nr. III.17, ne propunem să permitem editarea doar pentru domeniul
C2:D5 și să ascundem formulele din domeniul E2:E5. Pentru aceasta parcurgem următorii pași:
1. Selectăm întreaga foaie de calcul și ne asigurăm că în fereastrăaă Format Cells,
rubrica Protection, caseta de validare Locked este bifată;
2. Selectăm domeniul C2:D5 și debifăm caseta de validare Locked;

VALENTIN LIȚOIU 12
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

3. Selectăm domeniul E2:E5și bifăm caseta de validare Hidden;

4. De pe tabul Home, zona Cells, lista Format, alegem opțiunea Protect Sheet, iar din
fereastra Protect Sheet validăm caseta Protect worksheet and contents of locked
cells.
5. Opțional, în caseta de text Password to unprotect sheet introducem o parolă (pe
care ar fi bine să nu o uităm!).

Figura nr. III.17 – Protejarea la editare a unei foi de calcul

III.5.3 Recalcularea automată a formulelor

Programul Excel recalculează automat toate formulele de fiecare dată când deschideţi sau
salvaţi registru de lucru (fişierul de tip .XLSX). Atunci când modificaţi valoarea dintr-o celulă,
programul Excel recalculează toate formulele care se referă la celula respectivă şi care se află în
oricare dintre foile de calcul ale registrului de lucru curent. Calculul are loc în fundal, procesul fiind
instantaneu.
Dacă doriţi să eliminaţi recalcularea automată, deşi sunt foarte puţine motivele care v-ar
conduce la această decizie, parcurgeţi următorii paşi:
1. Apelaţi meniul File, Options, Formulas.
2. În zona Calculation, selectaţi butonul Manual. Dacă doriţi ca recalcularea să se facă
întotdeauna atunci când salvaţi fişierul, bifaţi (mai bine zis lăsaţi bifată) caseta de validare
Recalculate workbook before save;
3. Recalcularea se va putea face astfel:
a. pentru tot registrul de calcul, prin apăsarea tastei F9;
b. doar pentru foaia de calcul curentă, prin apăsarea combinaţiei de taste Shift+F9;

III.5.4 Caracteristica Formula AutoCorect - ajutorul oferit de Excel în editarea

formulelor
Cu cât o formulă este mai complexă cu atât mai mult există posibilitatea de a introduce erori
în formulă. În principiu, programul Excel dispune de o multitudine de caracteristici pe care le puteţi
utiliza pentru a depana erorile din formule.
În majoritatea cazurilor, programul Excel nu vă lasă să introduceţi o formulă folosind o
sintaxă incorectă. Dacă faceţi una sau mai multe erori uzuale în sintaxa sau punctuaţia unei formule,
programul Excel se oferă să o corecteze în locul dumneavoastră. De cele mai multe ori, chiar
reuşeşte acest lucru. Această caracteristică, numită Formula AutoCorrect, poate detecta şi remedia
oricare din următoarele erori:
o parantezele, acoladele, apostrofurile şi ghilimelele fără corespondent;
o referirile inverse la celule (de exemplu, 23D în loc de D23) sau operatorii de comparare
scrişi invers (de exemplu, => în loc de >=);
o operatori suplimentari (de exemplu, un semn egal sau un semn plus de la începutul sau de la
sfârşitul unei formule;

VALENTIN LIȚOIU 13
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

o spaţiile suplimentare din adresele celulelor (de exemplu, V 23 în loc de V23), dintre
operatori sau dintre numele unei funcţii şi argumentele sale;
o punctele suplimentare sau operatorii suplimentari: în principiu, programul Excel utilizează
punctul zecimal sau operatorul aflat cel mai la stânga şi îi elimină pe toţi ceilalţi (de
exemplu: 123.45.67 devine 123.4567; 23/*5 devine 23/5).
o operatorii de domenii şi operatorii de reuniune incorecţi, cum ar fi semnele două puncte (:)
sau punct şi virgulă (;) suplimentari între identificatorii de rând şi de coloană;
o înmulţirea implicită, dacă omiteţi semnul de înmulţire sau îl introduceţi greşit; de exemplu,
dacă introduceţi (C5+V23)27 sau introduceţi semnul x, atunci programul Excel adaugă
semnul corect *.

III.5.5 Editarea funcțiilor imbricate în Excel

În Excel o funcție poate avea ca argument o altă funcție, care, la rândul ei, poate avea ca
argument o altă funcție etc. Această tehnică e cunoscută sub numele de imbricarea funcțiilor. Excel
admite 64 de niveluri de imbricare a funcțiilor.

Figura nr. III.18 - Funcția imbricată =ROUND(AVERAGE(A1:C1);2)

În exemplul din figura nr. III.18, pe domeniul D1:D4 este calculată media
=AVERAGE(A1:C1), iar pe domeniul E1:E4 este rotunjită media anterior calculată cu funcția
=ROUND(D1;2). Se poate lucra și așa dar este ineficient.
Varianta cea mai eficientă este imbricarea celor două funcții, respectiv funcția ROUND
primește ca argument funcția AVERAGE și devine =ROUND(AVERAGE(A1:C1);2).
Vom edita funcția imbricată, prin folosirea ferestrelor Insert Function și Functions
Arguments în următorii pași:
1. Se selectează celula D1 sau domeniul de celule D1:D4 unde vom edita formula.
2. Deschidem fereastra Insert Function și apelăm funcția =ROUND. Apare fereastra
Functions Arguments pentru această funcție.
3. Pentru inserarea funcției AVERAGE în caseta de text Number (care este primul argument
al funcției ROUND), folosim lista ascunsă ce a apărut în stânga barei de formule
(navigatorul), vezi figura nr. III.19. De aici alegem funcția dorită, dacă apare printe cele
recent folosite sau alegem More Function, care deschide o nouă fereastră Insert
Function unde o selectăm.
4. În fereastra Functions Arguments pentru funcția AVERAGE, completăm argumentele
acestei funcții.
5. Pentru întoarcerea la fereastra Functions Arguments a funcției ROUND, în vederea
completării argumentului Num_Digits, dăm click pe numele funcției (ROUND) în bara
de formule, figura nr. III.20.
6. Când toate argumentele obligatorii ale funcțiilor imbricate sunt completate, se apasă
butonul OK sau tasta Enter sau Ctrl+Enter, după caz, figura nr. V.21.
Pentru inserarea unor funcții pe nivelele 2, 3 etc. de imbricare, se repetă pași 3, 4 și 5.

VALENTIN LIȚOIU 14
ANUL UNIVERSITAR 2019/2020, ANUL I, INFORMATICĂ ECONOMICĂ - CURSUL NR. 3

Figura nr. III.19 - Inserarea unei noi funcții într-o funcție imbricată

Figura nr. III.20 - Apelarea ferestrei Functions Arguments precedente se face prin click cu
butonul stâng al mouse-ului pe numele funcției din bara de formule

Figura nr. III.21 - Finalizarea editării funcției imbricate

VALENTIN LIȚOIU 15